COLEGIUL NATIONAL DRAGOS-VODA SIGHETU MARMATIEI

STUDIU DE CAZ - DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

INDRUMATOR: Prof. Andrasciuc Dana

MEMBRII GRUPEI: Dunca Dora Ostas Anca Rusneac Anca Stefan Felicia

SIGHETU - MARMATIEI - 2007 -

Cuprins: 1.Dimensiunea religioasa a existentei4 2.Mentalitatea medievala.6 3.Mitropolitul Varlaam7 4.Mitropolitul Moldovei Dosoftei8 5.Grigore Ureche........12 6.Miron Costin.......13 7.Antim Ivireanul...19 8.Despre graiul moldovenilor....21 9.Despre literele Moldovenilor..23 10.Literatura apocrifa.24 11.Literatura religioasa la sfarsitul secolului al XVII-lea..27 12.Invataturile lui Neagoe Basarab38 13.Inexistenta literaturii religioase.44 14.Sursele imaginatiei medievale..46 15.Traditii..47 16.Taina botezului.. ..48 17.Casatoria ..49 18.Moartea.....51 18.Religia crestina.52 19.Icoana Coborarea de pe cruce..53 20.Concluzie.54 21.Anexa I:Mitropolitul Dosoftei.55 22.Anexa II:Mitropolitul Varlaam si Cazania..56 23.Bibliografie..57

"A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie.
Nicolae Cartojan

Dimensiunea Religioasa a Existentei Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. In Dacia,crestinismul patrunsese,fara indoiala,chiar de la inceputul colonizarii romane,adus de legionari ,mai ales din rasaritul imperiului.O dovedesc numeroase vestigii arheologice,precum si limba,unde toate cuvintele despre ceea ce poate numi Crestinismul de baza sunt latinesti: Dumnezu( de la Dominus Deus)duminica,cruce,crestini,biserica,lege(lege sacra,religie),cuminecare,rugaciune,altar,Scripturi,sunt(sfant,mai ales in cuvinte compuse ca Sfanta Maria,Sin Pteru,Sin Nicoara,deoarece,in limbajul current,a fost inlocuit cu sfant,prin contaminare cu slavonul sventu).Cu toate acestea,organizarea ecleziastica,instalarea unei ierarhii bisericiesti au asteptat sfarsitul marilor navaliri barbare si coincid,probabil,cu perioada de glorie a primului tarat bulgar.Iata de ce romanii au pastrat slavona veche drept limba bisericeasca pana la sfarsitul secolului al XVII- lea,insa tot timpu au fost supusi,de departe,patriarhatului Constantinopolului.Urmarea este ca cei mai multi termini privitori la organizarea ecleziastica,precum si la teologie sau in literatura religioasa sunt de origine slava-greaca Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii. Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legatura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala. Insa credinta se oglindeste si
4

in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiurile lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in literatura. Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, apoi tiparit- circula prin intermediul cartilor de cult in limba slavona. De ce nu in romana? Pentru ca traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Metodiu au trades Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot spatial sud-est european. Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literaturea) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si
5

in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial (literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a bunului crestin, legata de religia traita- Biblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica, calendare, literatura moraledificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa). Mentalitatea medievala: homo religiosus Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii.

Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste
7

fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului.. Mitropolitul Moldovei Dosoftei Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : Fecior de negutator). Prea invatat ; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om ca acesta 1. Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: :Traducatorul acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei multi care l-au cunoscut vorbesc bine despre el2. Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon3. Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei muscovite. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala. Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile nobilimii poloneze4. Originea macedoromana a lui Dosoftei se confirma si prin unele macedoromanisme semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru 5. Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut in anul 1624. Cunostiintele mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca el nu a
1

M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1872, p.233

2 3

St. Ciobanu, Kiev, 1915. Ibidem, p.59. 4 St. Ciobanu, Contributii privitoare la originea si moartea mitropolitului Moldovei Dosoftei, Bucuresti, 1920. 5 D. Gazdaru, Contributii privitoare la originea, influenta si limba mitropolitului Moldovei Dosofteim, Iasi, 1927

fost un auto-didact, ci a urmat o scoala superioara bine organizata, asa cum era scoala fraternitatii ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia. Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci, viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine cu o mica intrerupere din motive politice _ pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat la aceasta din urma manastire. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. Se vede ca mitropolitul Dosoftei, in anii lui de sedere la manastirea Probota si de pastorie la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la inceput talcovania acestii sfinte carti, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata, el, cum a putut mai frumos , a trades aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost tocmit in versuri , in cinci ani foarte cu usardie multa. Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana poetului umanist Jan Kochanowski (1530-1584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la luminatul gherb a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in
9

versuri Dosoftei ne da un fel de tratat de versificatie, prima lucrare in acest ge in limba romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din 136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost retiparite pana acum in literatura noastra6. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei cunostea bine limba poloneza. Operele talentatului poet Jan Kochanowski se bucurau la polonezi de o deosebita popularitate. Intre aceste opere, psaltirea vesificata este considerate ca opera de cea mai mare valoare7. Nimeni spune un istoric al literaturii poloneze pana la Mickiewicz n-a stiut sa exprime toate nuantele variate ale sensibilitatii sufletului omenesc, asa cum ele sun exprimate la Kochanoswki8. De fapt prin psaltirea lui versificata se creeaza limba poetica poloneza. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub forma de cantece de stea. Asa este recunoscut psalmul 46, care incepe astfel:

Limbile sa salte Cu cantece nalte Sa strige n tarie Glas de bucurie

Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si, date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David, psalmii transpusi in versuri inspira increderea in vigoarea limbii romanesti, care de atunci inainte devine capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

St. Ciobanu, Versuri poloneze necunoscute in opera mitropolitului Moldovei Dosoftei, extras din Melanges Drouher, 1940. 7 Ignacy Chrzanowski, Historja literatury niepodlegtej Polski, varsovia, 1920, p.194. 8 Ibidem, p.195.

10

Catre tine am nadejde Doamne, candu-s in primejdie Si sa nu-mi vie stideala Preste veaci sminteala, Sa ma scoti din greutate. Si te pleaca de m-asculta, Se ma scoti din grija multa, Sa-mi hii domn si sprejeneala Si stanca despre navala
La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei, constatam rivna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba scrierilor lui insa nare cursivitatea si frumusetea limbii lu Varlaam sau a cronicarilor nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui dosoftei ar fi marturisiri din care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu 9. Probabil ca limba romaneasca el a invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita de claritatea graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare, chiar provincialisme. Este necesar sa mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din Moscova si Ucraina. Reforma bisericeasca, introdusa in Rusia de catre patriarhul Moscovei, Nikon, a dus la framantari mari cu caracter religios, care nu se termina nici pe la sfarsitul sec. al XVII-lea. In lupta darza ce se da pe chestiuni de dogme religioase si rituale intre doua partide acea latina si cea greceasca, la care a fost chemat sa-si puna cuvantul si Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei isi da contributia sa pretioasa. El traduce din greceste si slavoneste opera lui Simeon de thesalonic, despre erezii , pe care o traduce si Nicolae Milescu, si o trimite in manuscris patriarhului Moscovei, Ioachim, si mitropolitului Kievului, Varlaam Iasinski.
9

Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 2602.

11

Grigore Ureche

Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romaneasca si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace s-au pastrat cu cprivire la viata lui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Din motive politice, Nestor Ureche este nevoit sa pribegeasca in Polonia, unde a stat mai mult timp (anii 15921595, 1612-1615). Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Tarii Moldovei si Munteniei, scrisa in limba poloneza, afirma ca Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei. El a invatat in scolile libere (de <<arte literare>>) sub coroana polona. Se stie ca Grigore Ureche a folosit pe langa limba slava bisericeasca, limba polona si latina la alcatuirea cronicii sale. Reintors in tara, tanarul boier 10moldovean cu studii serioase ocupa treptat mai multe dregatorii. De la simplu boier in anul 1628, sub Miron Barnovschi, el ajunge sub Vasile Lupu pana la inalta dregatorie de mare vornic al Tarii de Jos. Moare in prima jumatate a anului 1647. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor. Aceasta opera insa n-a mai ajuns pana la noi in original si nici in copii mai aproape de original, ci intr-o redactie amplificata cu interpolari, ce mai veche din anul 1670, facute de catre Simeon Dascalul. Baxandu-se pe o informatie gresita data de catre Dimitrie Cantemir, in Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
10

P.P.Panaitescu, op. cit., p.10.

12

(Bucuresti, 1901, p.144), cum ca Ureche au trait si au scris pre vremile lui Aron Voda Tiranul, a caruia domnie si sfarsitul istoriei sale face, B. P. Hadseu crede ca autorul cronicii fu anume Nistor Ureche. Aceasta teorie a fost imbratisata si de catre Aron Densusianu, in Istoria limbei si literaturei romane. Traditia a pastrat insa si o alta parere, si anume ca letopisetul atribuit lui Grigore Ureche apartine lui Simeon Dascalul. In Predoslovia letopisetului scris din indemnul lui Teodosie Dubau in anul 1694, se arata ca izvodul am luat de pre un letopiset a lui Simeon Dascalul, carele si Simeon lau izvodit de pre un izvod a lui Ureche vornicul. Miron Costin Viata Lumii Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor". Fiu al lui Ioan Costin, mare postelnic si hatman in Moldova, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Revenit in tara, Miron Costin urca trepte insemnate pe scara sociala si politica: este sluger sub Gheorghe Stefan in 1657, apoi paharnic, parcalab in 1659, mare comis in 1664, mare vornic de Tara de Sus in 1667, sub Ilias Alexandru, si mare vornic in Tara de Jos, in 1669, sub Gheorghe Duca. in timp ul domniei lui Constantin Cantemir, tatal marelui carturar Dimitrie Cantemir, Miron Costin este staroste de Putna, in aceasta dregatorie starpind toti talharii din tinutul respectiv. in 1691, Miron Costin este executat din porunca lui Constantin Cantemir, fiind banuit pe nedrept de complot impotriva domniei, impreuna cu fratele sau Velicico. Dupa executia lui Velicico, un vataf de aprozi este trimis la Barbosi, unde Miron Costin tocmai isi inmormantase sotia. A fost decapitat in apropiere de Roman, in decembrie 1681, la 58 de ani, nereusind sa-1 induplece pe calau sa-i permita sa se dezvinovateasca in fata domnitorului.
13

Poemul filozofic "Viata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: "A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire... Versurile de mai sus seamana cu "Psalmii" lui David 39 si 90. Ca si in "Ecleziastul", Miron Costin urmareste temperarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului: "Ubi Plato, ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?". "Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii. Predoslovia lui Miron Costin, "voroava la cetitoriu", se mai cheama "stihoslovie", un fel de introducere despre poezie, despre ritm, corespondent, in aprecierea carturarului moldovean, al grecescului rithmos: "in toate tarile, iubite cetitoriule, se afla acest feliu de scrisoare, care elineste ritmos se chiama, iara sloveneste stihoslovie si cu acest chip de scrisoare au scris multi lucrurile si laudile imparatilor, a crailor, a domnilor...". ii recunoastem astfel, lui Miron Costin, prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentionand ca, in afara de proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, de catre scriitori faimosi: "Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare ce se cheama stihuri...". Arta poetilor nu mai este "dezlegata", ca proza, nesupusa nici unei conventii
14

compozitionale, ci este supusa rigorilor prozodice, "legata", ca o modalitate de lucru dominanta a compunerilor savante: "Stihu ieste, nu ca alta scrisoare dezlegata, ci ieste legata de silave cu numar, silava este impreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartulie au 13 silave, iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elineasca sau latineasca...". Tema baroca a lumii schimbatoare este descrisa de cronicarul moldovean in imagini elocvente: "A lumii cantu cu jale viiata./ Cu grije si primejdii cum iaste si ata:/ Prea subtire si-n scurta vreme traitoare." Comparatia lumii cu ata ilustreaza tema fortuna Iabilis, a sortii schimbatoare, lipsita de stabilitate. Imaginea unei lumi eterne, linistite este inselatoare: "O, lume hicleana, lume inselatoare!/ Trec zilile ca umbra, ca umbra de vara,/ Cele ce trecu nu mai vin, nici sa-ntorcu iara./ Trece veacul desfranatul trec anii cu roata,/ Fug vremile ca umbra si nici o poarta/ A le opri nu poate. Trec toate pravalite/ Lucrurile lumii, si mai multe cumplite./ Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste,/ Asa cursul al lumii nu sa conteneste./ Fum si umbra suntu toate, visuri si parere./ Ce nu petrece lumea si ce nu-i in cadere?/ Spuma marii si nor suptu ceriu trecatoriu,/ Ce e in lume sa nu aiba nume muritoriu?". Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata: "Zice David prorocul: Viiata iaste floare,/ Nu traieste, ce indata ieste trecatoare", omul insusi marturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii: "Viiarme santu eu si nu om, tot acela striga." Poetul, ca un martor imaginar al vremurilor apuse, are viziunea descendentei negative a lumii, a destramarii universale. Lucrurile se "pravalesc" catre cel "nepravalit, nestramutat", chiar astrele fiind supuse aceluiasi determinism demolator: "Si voi, lumini de aur, soarile si luna,/ intuneca-veti lumini, veti da gios cununa./ Voi stele iscusite, ceriului podoaba,/ Va asteapta groaznica trambita si doba." Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine: "Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume". Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria pangonica: "Tu, parinte al tuturor, doamne si imparate,/ Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate. / Celelalte cu vreme toate sa se petreaca./ Sangur ai dat vremilor toate sa petreaca./ Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,/ Umblam dupa a lumii inselatoare fata." Faptele si evenimentele umane se inscriu pe o panta a destramarii, caci peste toate se asaza pecetea entropiei temporale: "Vremea lumii sotie si norocul alta,/ El a sui, el a surpa, iarasi gata." Zeita Fortuna, ca stapana a destinelor, este raspunzatoare de ridicarea si coborarea lor neincetata: "Norocului i-au
15

pus nume cei batrani din lume;/ Elu-i cela ce pre multi cu amar sa afume./ El sue, el coboara, el viata rumpe." Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare: "Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul." Vremea este responsabila si de trecerea anilor si a imparatiilor, de ruinarea perpetua a eforturilor umane, tema fortuna labilis asociindu-se cu motivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste./ indelungate imparatii vremea primeneste./ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai nu poate. Unde-s cei din lume/ Mari imparati si vestiti? Acu de-abiia un nume/ Le-au ramas de poveste. Ei suntu cu primejdii/ Trecuti. Cine ai lumii sa lase nadejdii?/ Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes/ Alixandru Machidon, unde-i Ataxers,/ Avgust, Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,/ Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume." in poemul "Viiata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor. Viata lumii
Miron Costin

A lumii cntu cu jale cumplit viiaa, Cu griji i primejdii cum iaste i aa: Prea supire i-n scurt vreme tritoare. O, lume hiclean, lume neltoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de var, Cele ce trec nu mai vin, nici s-ntorcu iar. Trece veacul desfrnatu, trec ani cu roat. Fug vremile ca umbra i nici o poart A le opri nu poate. Trec toate prvlite Lucrurile lumii, i mai mult cumplite. i ca apa n cursul su cum nu s oprete. Aa cursul al lumii nu s contenete. Fum i umbr sntu toate, visuri i prere. Ce nu petrece lumea i n ce nu-i cdere? Spuma mrii i nor suptu cer trectoriu, Ce e n lume s nu aib nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viaa iaste floara, Nu triate, ce ndat iaste trectoarea". "Viiarme sntu eu i nu om", tot acela strig
16

O, hiclean, n toate vremi cum s nu s plng Toate cte-s, pre tine? Ce hlduiate Neprvlit, nestrmutat? Ce nu struiate Spre cdere de tine? Tu cu vreme toate Primeneti i nimica s stea n veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunat zidire, i el frit are. i voi, lumini de aur, soaril i luna, ntuneca-vei lumini, vei da gios cununa. Voi stele iscusite, ceriului podoba. V ateapt groaznic trmbi i doba. n foc te vei schimosi, peminte, cu apa O, pre cine amar nu ateapt sapa Nu-i nimica s stea n veci, toate trece lumea, Toate-s nestttoare, toate-s nite spume. Tu, printe al tuturor, doamne i mprate, Singur numai covreti vremi nemsurate. Celelalte cu vreme toate s s treac. Singur ai dat vremilor toate s petreac. Suptu vreme stm, cu vreme ne mutm viiaa, Umblm dup a lumii neltoare faa Vremea lumii soie i norocul alta, El a sui, el a surpa, iari gata. Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi Sau primejdii cndu ne vin, sau cte o nevoe. Norocului i-au pus nume cei btrni din lume; Elu-i cela ce pre muli cu amar s afume. El sus, el coboar, el viiaa rumpe, Cu soiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu st, ntr-un ceas schimb pasul. Anii nu potu aduce ceasul. Numai mini i cu aripi, i picioare n-are S nu poat sta ntr-un loc nici-odinioare. Vremea ncepe rile, vremea le sfrete. ndelungate mprii vremea primenete. Vremea petrece toate; nici o mprie S stea n veci nu o las, nici o avuie A tri mult nu poate. Unde-s cei din lume Mari mprai i vestii? Acu de-abiia nume Le-au rmas de poveste. Ei sntu cu primejdii
17

Trecui. Cine ai lumii s las ndejdii? Unde-s ai lumii mprai, unde iaste Xerxes, Alixandru Machidon, unde-i Artaxers, Avgust, Pompeiu i Chesar? Ei au luat lume, Pre toi stinsu-i-au cu vreme, ca pre nite spume. Fost-au Tiros mprat, vestit cu rzboae, Cu avare preste toi. i mult nevoe Au tras hndii i ttarii i Asiia toat. Caut la ce l-au adus neltoarea roat: Prinsu-l-au o fmee, i-au pus capul n snge. "Satur-te de moarte, Tiros, i te stinge De vrsarea sngelui, o, oame nfocate, C de vrjmiia ta nici Ganghes poate Cursul su s-l pzeasc". Aa jocurete mpriile, lumea, aa le prvlete. Nici voi, lumii nelepii, cu filosofia Hlduii ce lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfini prini ai lumii, Ce v-au adus la moarte amar pre unii. Nime lucruri pre voe de tot s nu creaz Nime-n grele, ndejdea de tot s nu piarz, C Dumnezeu au vrstat toate cu sorocul, Au poruncitu la un loc s nu stea norocul. Cursul lumii ai cercatu, lumea cursul vostru Au tiat. Aa iaste acum vacul nostru. Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte Pltete osteneala, nedireapt foarte Pre toi, ci nevinovai, ea le tae vacul. O, vrjma, hiclean, tu vinezi cu sacul. Pre toi i duci la moarte, pre muli fr deal, Pre muli i fr vreme duci la aceasta cale. Orice faci, f, i caut fritul cum vine. Cine nu-l socotete, nu petrece bine. Fritul ori laud, ori face ocar; Multe ncepturi dulci, frituri amar. Fritul cine caut, vine la mrire; Fapta nesocotit aduce perire. Moartea, vrjmaa, ntr-un chip calc toate cas, Domneti i-mprteti, pre mine nu las: Pre bogai i sraci, cei frumoi i tare.
18

O, vrjma, priiatin ea pre nimeni n-are, Natem, murim, odat cu cei ce s trece, Cum n-ar fi fostu n veci daca s petrece. Paimini suntu anii i zilile noastre. Sfinii ingeri, ferice de viiaa voastr. Vieuim i viiaa iaste netiut, i pn la ce vreme iasta giuruit, Aa ne poart lumea, aa amgete. Aa nal, surp i batjocorete. Fericit viiaa fr de valuri multe, Cu griji i neticneal avuiia pute. Vieuii n ferice, carii mai puine Griji purtai de-a lumii; voi lcuii bine. Vacul nostru cu-mprumut dat n datorie. Ceriul de gndurile noastre bate jocurie.

Antim Ivireanul

Cel mai de seam ierarh al rii Romneti, deopotriv pastor i nvtor, a fost i rmne Mitropolitul Antim Ivireanul . Dei n-a fost romn de neam, prin harul cuvintelor i al vieii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit i preuit de poporul nostru , care a vzut n el un adevrat om al lui Dumnezeu . Aa se i explic decizia Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne din iunie 1992, prin care strlucitul ntre ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) n rndul sfinilor, ca Ierarh Martir , prznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tnrul este luat rob de turci i adus la Constantinopol. Aici este rscumprat de Patriarhia ecumenic unde i nva sculptura n lemn, pictura i broderia, precum i limbile greac, turc i arab. n jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brncoveanu l aduce n ara Romneasc, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huilor. Intr n cinul monahal i este hirotonit preot, ntre anii 1691 - 1694 prelund i conducerea tipografiei domneti din Bucureti , unde tiprete trei cri. Dup 1696 este egumen la
19

mnstirea Snagov unde, pn n 1701, tiprete alte 15 cri dintre care 5 n romnete, iar una bilingv Liturghierul greco-arab (1701), prima ediie n limba arab, pentru credincioii din Antiohia. Revine apoi n Bucureti, vreme de 4 ani, continund s tipreasc alte 15 cri n special de cult. Pentru viaa sa nalt duhovniceasc oglindit i activitatea sa cultural, a fost ales episcop al Rmnicului la 16 martie 1705, ntemeind i aici o tipografie , unde n 3 ani, scoate la lumin 9 cri ntre care 3 n romnete i 3 n ediie bilingv slavo-romn. Scrie Tomul bucuriei,(1706) contra catolicilor i Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediii romneti din Muntenia. Potrivit recomandrii testamentare a mitropolitului Teodosie ( +27 ian. 1708) care pstorise credincioii din ara Romneasc timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este nscunat mitropolit, de fa fiind i patriarhii Alexandriei i Ierusalimului. Tiprete la Trgovite , ntr-o nou tipografie, 18 cri (11 n romnete), introducnd n cult limba poporului i desvrind ceea ce se ncepuse sub Matei Basarab ( tipicul) i erban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tiprite n romnete, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rmn totui netraduse Mineiele, Triodul i Penticostarul. n 1715 mut tipografia n Bucureti, n noua mnstire, ctitoria sa, cu hramul Tuturor sfinilor. n total, Sfntul Antim a tiprit 63 de cri, 39 cu mna sa, 21 n romnete, 4 fiind scrise de el nsui. Multe cri sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mna lui, de o miestrie i frumusee deosebit. ntre crile de folos sufletesc puse la ndemna credincioilor se numr i Didahiile ( predicile) sale, precum i nvturile cretineti (1700). De asemenea, preocupat de grija romnilor din Transilvania, Sfntul Antim, n 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia s tipreasc unele lucrri i cri de cult ortodoxe. Chiar dup dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de mbrbtare ctre romnii din cheii Braovului, ndemnndu-i s rmn statornici n dreapta credin, hirotonindu-le preoi i diaconi. nflcrat patriot i lupttor mpotriva asupririi turceti, ca i voievodul i susintorul su Constantin Brncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, n primvara anului 1716; forat s-i de-a demisia i refuznd-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenic, urmnd s fie nchis pe via n Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.

20

Predoslovie la cuvantul de invatatura in duminica florilor O ,cat sunt de minunate semnele bucuriei,ce arata astazi Ierusalimului,la intrarea domnului Hristos!Ca un pre biruitoriu il priimeste.Toata cetatea iase intru intampinarea lui.Norodul si multimea,toata randuiala i sa inchina cu cucerie si toata varsta il cinsteste cu laude.Unii astern hainele lor pre pamant ca sa treaca si altii cu frunzele copacilor ii impodobesc calea.Altii merg inainte cu stalpari si altii ii urma cu ramuri.Altii il slavesc ca pre un fiiu a lui David: Osana,fiiul lui David si altii il propovaduiesc imparat lui Israil:Blagoscovit cel ce vine in numele domnului,imparatul lui Israil. Si pentru ca sa fie bucuriia mai cu mult minunata pana si pruncii cei far de raotate,cu ramuri in maini si cu laude striga: Osana,celui dintru inaltime. Dara oare de unde atatea glasuri veselitoare?De unde atatea mariri? Din ce pricina atata bucurie la norod si atata cinste mantuitoriului Hristos? Ne-o spune,fetzii miei,evanghelistul Ioan la Evanghelia de astazi,zicand:Pentru aceeia il si intampina pre el norodul ca auzise ca au facut el acest semn!Inviiarea cea trupeasca a lui lazar au dat pricina norodului sa faca catra Hristos o priiminta neobiciunita ca aceasta,sa alerge intru inampinarea lui cu stalpari,sa-l mareasca cu laude:Osana,fiiul lui David. Si gandul cel de taina a acestii invieri imi da mie pricina sa fac astazi,inaintea dragostei voastre,aceasta vorba.Insa voiu sa va arat cui sa inchipuiaste acest Lazar si a cata mila are trebuinta pentru ca sa inviiaze,cele ce zace ca Lazar mort de 4 zile in groapa.Ce asculti cu dragoste,de pohtiti sa va folositi sufleteste.

Despre graiul moldovenilor

Scriitorii au felurite pareri despre izvorul graiului moldovenesc. Multi dintre acestia socotesc ca el ar fi graiul latinesc stalcit, fara amestecul altor graiuri. Altii socotesc ca el s-ar trage din graiul italienesc. Noi vrem sa infatisam aici temeiurile amandurora partilor, pentru ca cititorul sa poata vedea cat mai degraba adevarul. Cei ce zic ca graiul latinesc ar fi muma cea dreapta si adevarata a graiului moldovenesc

21

se sprijina pe temeiuri, si cea mai buna dovada este ca in graiul moldovesnesc se mai gasesc multe vorbe latinesti, care in graiul latinesc nu se afla deloc; dar substantivele si vorbele ce au intrat in graiul italienesc de la goti, vandali si logobarzi nu se afla in graiul moldovenesc. Ca sa limpezim mai bine acest lucru, vrem sa dam cateva pilde:
Latineste Incipio Albus Civitas Dominus Mensa Verbum Caput Venation Italieneste Commincio Bianco Citta Signore Tavola Parola Testa Caccia Moldoveneste Incep Alb Cetate Domn Masa Vorba Cap Vinat

Moldovenii folosesc, ce e drept, verba auxiliaria, dar acestea nu sunt italienesti, ci ale lor. La fel stau lucrurile si cu articolele, caci in nici una din partile vorbirii nu este graiul moldovenesc mai deosebit de cel italienesc decat tocmai in aceasta. Italianul isi pune articolul inaintea numelui. Moldoveanul dupa nume. Precum l huomo, la moglie, pe moldoveneste, omul muierea. Italianul are numai un articulum masculini generic, la singular,il , la plural, gli sau i, la feminine singularis, la, la plural, le; moldovenii au insa la singulari masculino doua articole ul si le, pe unul il adauga la cuvintele care se termina intr-o consoana; ca omul, homo, calul, equus, scaunul, scamnum, vasul, vas, sarpele, serpens, cainele, canis etc. La plural ei pun la sfarsitul cuvintelor care insemneaza finite vii articolul ii; precum caii, oamenii, equii, homines; lucrurile neinsufletite se sfarsesc insa la plural cu ele, ca: scaunele, vasele s.a.m.d. De asemenea moldovenii au doua articulos faeminini generic: e si a, ca: muiere, gaina, mulier,gallina. Cuvintele care se termina cu e primesc la plural ile, ca: muiere-muierile, iar cele ce se termina in e au la plural ele, ca: gaina-gainile. Se poate insa banui mai degraba ca acele vorbe care se potrivesc mai mult cu graiul italienesc decat cu graiul cel vechi al romanilor s-au strecurat in graiul nostrum din

22

legaturile negutatoresti indelungate pe care moldovenii le-au avut cu genovezii, pe vremea cand acestia stapaneau tarmurile Marii Negre. Osebit mai trebuie sa ia aminte ca in graiul moldovenesc se gasesc vorbe ramase pesemne din graiul cel vechi al dacilor, fiindca ele nu se cunosc nici in graiul latinesc si nici in graiurile noroadelor megiese. Graiul moldovenesc are, alminteri ca si celelalte graiuri, rostirile lui felurite. Cea mai buna rostire este la Iasi, in mijlocul Moldovei, fiindca oamenii din partile acestea sunt mult mai invatati,din pricina ca acolo se afla curtea domneasca. Se tin pas cu pas de graiul si scrierea moldoveneasca si recunosc, in chipul acesta,de fapt ca graiul moldovenesc este mai curat decat al lor, cu toate ca vrajmasia dintre moldoveni si valahi ii impiedica sa o spuna. Este lucru de mirare, spune el, ca graiul moldovenesc are mai multe vorbe latinesti decat graiul latinesc, cu toate ca italianul locuieste astazi acolo unde a locuit altadata romanul. Poate ca totusi nu este chiar asa de mirare, caci italienii si-au alcatuit un grai la multa vreme dupa aceea.( Covatius ).

Despre literele moldovenilor

Inainte de soborul bisericesc de la Florenta, moldovenii foloseau litere latinesti, dupa pilda tuturor celorlalte neamuri al caror grai se trage din cel roman. Dar fiindca literele slavonesti nu ajungeau pentru scrierea tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul latinesc si parte din graiurile neamurilor invecinate, atunci a trebuit sa fie nascocite cateva litere noi; de accea graiul moldovenesc a avut apoi un numar atat de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc. Astazi numarul literelor, impreuna cu cateva semen prozodice si de scriere, se ridica la 47.

23

Literele mari ale moldovenilor sunt la fel cu acelea ale grecilor si slavilor, caci amandoua felurile de litere, ca acelea din care am infatisat cateva chiar acuma in fata ochilor cititorului, le folosesc moldovenii in scrisorile lor si in catastife, dup ace au lepadat pe cele latinesti; in schimb in cartile de slujba bisericeasca , in scrisorile domnesti in socotelile vistieriei si in alte scrisori ale curtii domnesti nu sau folosit,vreme de 200 de ani, alte litere decat cele slavonesti. De aceea si fiii boierilor nu invatatu alta limba decat cea slavoneasca, dar in care nu puteau invata alte stiinte. De aceea dup ace invatau sa citeasca ei trebuiau sa invete pe de rost cartea de rugaciuni a bisericii Rasaritului, ohtoihul, si psalmii lui David. Dupa aceea li se lamurea Evanghelia, Faptele apostolilordi cele cinci carti ale lui Moise, rareori insa si celelalte carti ale Vechiului Testament, pentru ca sa poata intelege cat de cat ce sta scris in Biblie. Vasile Albanezu a oranduit ca, in cinstea bisericii patriarhalicesti in mitropolie sa fie un cor alcatuit din psalti greci si jumatate in slavoneste, obicei care se tine si astazi. Din vremea aceea multi moldoveni au inceput sa invete literature greceasca, latineasca si italieneasca.

Literatura apocrifa
Literatura religioasa formeaza fondul invataturilor crestinesti. Ea se raspandeste cu binecuvantarea bisericii oficiale; este literature recunoscuta de catre autoritatile bisericesti. Paralel cu ea a existat o intreaga literatura asazisa apocrifa, carti interzise de biserica, dar totusi erau citite de catre carturari. Vom vorbi, mai departe, despre continutul acestei literature, despre influenta ei asupra vietii spirituale a poporului nostrum. Aici mentionam numai ca aceasta literature se naste si se dezvolta in aceeasi epoca bizantina (si inainte), o data cu cartile sfinte. In primele veacuri ale crestinismului cartile apocrife insemnau carti cu continut adanc, misterios, cu adevaruri profunde, neintelese de toti. In acest sens se numea carte apocrifa si Apocalipsul.
24

Dar, o data cu stabilirea dogmelor si cu aparitia ereziilor, cartile apocrife sunt luate drept carti primejdioase credintei, de care se folosesc ereticii, spre deosebire de cartile canonice aprobate de catre biserica Apocrifele se strecoara adeseori chiar in cartile liturgice, cum este, de exemplu, Trebnicul lui Petru Movila, trades si in romaneste de catre Vartolomei Mazareanu([ms.] nr. 2986[B.A.R.]) si in care gasim, dupa cum semnaleaza istoricii literaturii rusesti (Vladimir Perez), si o rugaciune pentru femeia care naste. In multe carti de rugaciune se gasesc si niste rugaciuni si canoane ale lui popa Eremie si popa Bogomil, personaje care au formulat invataturile ereziei bogomilice in Bulgaria. Apocrifele au o influenta mare si asupra iconografiei. De exemplu: Buna-Vestire a Maicii Domnului, dupa Evanghelie, se face in casa, unde Maica Domnului este surprinsa de catre arhanghel citind o carte. In unele icoane acest episode infatiseaza la o fantana,unde vine arhanghelul sub chipul unui tanar frumos, episode zugravit dupa Protoevanghelia lui Iacov, opera apocrifa. Originea apocrifelor se gaseste in Orient, si anume in Asia Mica, Egipt si Grecia. In legatura cu evenimentele si personajele descries in Vechiul si Noul Testament, circulau o sumedenie de versiuni orale, povestiri si legende, care adeseori erau in contrazicere cu Scriptura. Cu alte cuvinte, apocrifele fac parte din epopeea vechiului crestinism. In secolele al II-lea si al III-lea d.Hr. apar si versiuni scrise: cateva Evanghelii ( vreo 13 ) sau pseudoevanghelii, epistole false ale apostolilor, povestiri despre Maica Domnului, precum so legende despre unii sfinti (sfantul Gheorghe, sfantul Teodor Tiron). Pe de alta parte , in compozita Bibliei sunt si carti care au fost contestate (Istoria lui Tobie, Ezdra, Iudit). Naratiunile Orientului se impletesc cu povestirile despre personajele biblice, despre Adam si Eva, Moisei, Solomon, David etc. Continutul acestor apocrife era din cel mai fantastice. Apocrifele se raspandesc in literature greaca, de unde trec in Apus. Carti apocrife se gasesc si in literaturilor slave ortodoxe, cele mai vechi datand de prin secolul al XI-lea (Izbornik

25

Svajatoslava). Cel mai complet index dateaza din secolul al XIV-lea si se gaseste intr-un Nomocanon. In unele din aceste register intra si carti profane, ca Gromovnicul, Lunicul. Un asemenea registru de carti, adevarate si false, trades din slavoneste in secolul al XVII-lea, se gaseste si in limba romaneasca, dupa cum ama mentionat mai inainte.

26

LITERATURA RELIGIOASA LA SFARSITUL SECOLUL AL XVII-LEA

Dupa domnia stralucita a celor doi voievozi din Moldova si din Muntenia,a lui Vasile Lupu si Matei Basarab,in Tarile Romanesti urmeaza o perioada de depresiune politica,de nesiguranta si neliniste,care nu putea sa favorizeze o miscare culturala sustinuta de conducatorii destinelor acestor tari.Nu se mai tipografiaza carti.Cu toate acestea,miscarea culturala pornita cu atata avant in Moldova si Muntenia,precum si in Ardeal,nu putea fi oprita.Ea se dezvolta repede si in aceeasi directie.Se fac numeroase traduceri de carti religioase,opera care este incununata de Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688.Se traduc o serie de apocrife si povestiri profane,care imbogatesc literatura noastra.Pe langa numeroasele cronografe ce se traduc din slavoneste si greceste,apar minunatele cronici romanesti,punandu-se baze serioase istoriografiei noastre nationale.In acelasi timp,se fac incercari de a se scrie versuri romanesti. In aceste manifestari ale culturii noastre se vad adeseori inceputuri serioase ale literaturii noastre originale.Contactul oamenilor de cultura cu Apusul,fie prin intermediul Poloniei,fie direct,a dus la o ridicare a nivelului cultural.Apar carturari cu cunostinte de limbile clasice,oameni bine initiati in cultura Apusului.Personalitati ca Nicolae Milescu Spataru,ca Stolnicul Constantin Cantacuzino,ca Miron Costin,ca mitropolitul Dosoftei puteau face cinste oricarei natiuni apusene.Aceluiasi contact cu Apusul [i] se datoreste si dezvoltarea constiintei nationale.Chestiunea originii latine a romanilor,a unitatii lor de neam nu mai apare ca ceva vag si neprecis.La scriitorii nostri bisericesti,dar mai ales in scrierile cronicarilor nostri,ideea latinitatii si unitatii de neam apare cu totul in alta lumina.Sa ne aducem aminte de indignarea cercurilor noastre intelectuale de atunci,pe care o provoaca teoriile straine cu privire la originea romanilor,indignare ce-si gaseste expresiunea in replica data lui Simeon Dascalul de catre Miron Costin. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea ,miscarea culturala pornita sub Vasile Lupu si Matei Basarab continua a se dezvolta in aceeasi directie pe care pornise. Din numeroasele traduceri ce s-au facut in aceasta perioada,o buna parte se traduc din limba ucraineana.Legaturile dintre romanii din Principate si populatia ortodoxa din Polonia nu inceteaza.Aceste legaturi se accentueaza sub pastoria mitropolitului Munteniei,Varlaam,si Dosoftei in

27

Moldova.Prin anul 1666-1667,Varlaam,egumen la o manastire din Vlasca,face o calatorie la Moscova,oprindu-se in centrele culturale ale Ucrainei,unde traditia culturala inaugurata de catre Petre Movila era inca vie.Devenit episcop al Rimnicului,iar mai tarziu mitropolit al tarii,sub auspiciile lui se tipareste cea dintai carte in tipografia din Bucuresti,pe atunci capitala a Tarii Romanesti.Este vorba de Cheia intelesului aparuta in anul 1678. Din prefata acestei carti aflam despre imprejurarile in care s-a intocmit cu multa usardie tipografia,cum s-au adus dascali de tipografie si cum,gasind ca tiparitura poate fi de folos mare bisericii tarii noastre rumanesti si spre folosul sufletului neamului,a tocmit dascali invatati pentru a traduce cartea. Traducere se face ca pe opera lui Ioannikie Galeatovski,scriitor ucrainean dina doua jumatate a secolului al XVII-lea.Absolvent al Colegiului lui Petru Movila,mai tarziu professor si rector la aceeasi scoala,Ioannikie Galeatovski este cel mai talentat si mai prodigios scriitor din pleiada carturarilor iesiti din scoala Petru Movila. Intre numeroasele lui scrieri se remarca Cheia intelesului ,o colectie de predici la duminecile si sarbatorile anului,insotita de un manual de omiletica.Din 64 de cazanii din cartea lui Galeotovski,aparuta la Lvov in anul 1665( a treia editie),Varlaam tipareste numai 18 predici.Plecarea lui de la conducerea treburilor Mitropoliei nu i-a dat putinta sa-si termine tiparirea cartii,pe care a avut-o tradusa,cu mici exceptii,in intregime, in afara de manualul de omiletica sau de retorica bisericeasca. In Biblioteca Academiei Romane se mai pastreaza in manuscris o colectie de cazanii,compusa din 12 bucati,iar alte doua cazanii necunoscute intra in compozitia Chiriacodromionului-colectie de cazanii aparuta la AlbaIulia in anul 1699.Traducatorii Cheiei intelesului se gasesc si in unele manuscrise romanesti.Popularitatea cartii,tradusa din initiativa mitropolitului Munteniei,Varlaam,se explica prin faptul ca predicile lui Galeotovski sunt bogate in citatiuni din Sfanta Scriptura,din Vietile sfintilor,din autori laici si bisericesti din apusul Europei si din Orient,precum si dintr-un material bogat de lectura,in special de legende despre Maica Domnului.limba traducerii,simpla dar plina de armonie,adeseori depaseste ca frumusete originalul.Materialul din predici este rinduit dupa o anumita metoda si pus in legatura logica,asa cum prescriau manualele de retorica latinopoloneza.Versiuni din legendele despre Maica Domnului din cartea Varlaam patrund si in literatura romana populara. O alta opera a lui Ioannikie Galeatovski,care se traduce in romaneste,este colectia lui de legende despre Maica Domnului numita Cerul
28

nou.Cartea apare in forma ei definitiva la Kiev in anul 1665,cu stema tarii Moldovei,care era si blazonul familiei Movilestilor,si cu o dedicatie Anei Potocki,sora lui Petru Movila,fapt care denota legaturile pe care le avea Galeatovski din Ucraina,Rusia si chiar in Moldova.S-au pastrat mai multe manuscrise romanesti,incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea.Se pare ca traducerea s-a facut in Muntenia de catre traducatorii Cheii intelesului.11 In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea se face o noua traducere in Moldova,atribuita lui Toma Stamati.Alaturi de Mantuirea pacatosilor, o colectie de legende despre Maica Domnului,de origine greceasca,care se raspandeste la noi prin secolele al XVII-lea si al XVIII-lea in traduceri direct din greceste sau din slava, Cerul nou a avut o mare influenta asupra legendelor noastre populare despre Maica Domnului. Tot in Galeatovski se traduce in limba romaneasca Convorbirea de la Belaia Tercov (Biserica Alba),opera pe care Galeatovski o tiparese in limba poloneza in anul 1676.Autorul publica o discutie pe care el a avut-o cu un iezuit pe chestiunea primatului papal(Relatata de I. Minea). In literatura noastra din secolele XVII-lea si al XVIII-lea se raspindesc colectii de vieti ale sfintilor si de invataturi numite patericuri.In literatura bizantina apar scrieri adunate de catre calugari despre viata celor mai insemnati pustnici si,in genere,calugari,insotite adeseori cu date istorice cu privire la manastirea unde-si petreceau viata sfintii parinti.In felul acesta se alcatuieste petricul de Egipt,patericul de Sinai ,de Ierusalim sau Palestina,de Roma.Dupa modelul acestor patericuri,in secolul XVIII-lea se pun bazele unui pateric al manastirii Pecerska din Kiev,care isi capata redactia definitiva abia in secolul al XVII-lea. In anul 1661 apare prima editie a Patericului de la Pecerska,la tipografia manastirii din Kiev,tiparita sub ingrijirea eruditului arhimandrit Inokentie Ghizel. Istoricii literaturii rusesti au stabilit ca aceste opere hagiografice imita modelele bizantine nu numai in privinta manierei de a scrie,ci si in ce priveste continutul.Vietile sfintilor sunt opere literare in care elementele carturaresti sunt intretesute cu motive luate din realitate sau din elemente fantastice.Ele formeaza un material de lectrua extrem de atragator si,in acelasi timp,au un caracter moral-religios. Probabil ca d epe editia din anul 1661( sau poate de pe aceea din anul 1678) se face o traducere romana,care circula in mai multe copii din secolul al XVIII-lea.Cel mai vechi manuscris se pare ca dateaza din anul 1699 .El a apartinut manastirii Hurez si a fost scris si talmacit de catre Alexandru
11

St. Ciobanu,Din legaturile culturale romano-ucrainene din secolul al XVII-lea,Bucuresti,1938.

29

invatator,care a fost pe atunci in sfinta episcopie a Rimnicului, in zilele lui Constantin Voda. Dintr-o notita de la sfarsitul cartii se vede ca autorul ar fi fost supus polonez,adica ucrainean: Hrunc librum-cetim in aceasta notita-scripsi ego servus Domini D.Alexandrus.Preceptor.Polonus.Anno 1699.Acelasi text il gasim in manuscrisul nr 568,scris de catre pisarul Silvestru ieromonah ot Sinaia, din anul 1705,precum si in nr.3541 [fost] a[l] manastirii Tiganesti,in nr.2953,scris la manastirea Risca de catre ieroshimonahul Ioan;in nr.1388,scris in anul 1784,de catre Constantin, dascal slovenesc. Am semnalat numai cateva manuscrise pe care le-am putut identifica.Ele dovedesc ca Patericul de la Pecerska a avut o raspindire mare in literatura noastra veche. In ce priveste continutul Patericului,el se rezuma la povestiri despre zidirea manastirii pecerska,la descrierea vietii intemeietorilor ei,Antonie si Teodosie,si la bibliografia amanuntita a mai multor calugari,cu locuri comune,cu fel de fel de minuni si cu intamplari putin verosimile.Stilulacestei scrieri este inflorit.Opera e patrunsa de un spirit patriotic.Autorul traducerii( de fapt au fost doua traduceri, dupa cum se poate constata din examinareatextelor traducerii)a avut grija sa traduca aceasta opera cuvant cu cuvant,dupa cum se poate constata din confruntarea textelor din manuscrise cu un exemplar ce se gasete in Biblioteca Academiei Romane al Patericului,tiparitit in anul 1678.Iata cum se traduce aceasta scriere: Al doilea mare lumina tot al cerului Rusiei,al sfintei Iavre Pecerska,cea facatoare de minuni vreadnica datorie a vedea pre preacuviosul(zic) purtatoriu de Dumnezeu parintele nostru Teodosie,care ca o lumina din soare cel cu raze luminate,ale preacuviosului Antonie. Inainte de traducerea Patericului de la Pcerska,in tarile noastre se face traducerea patericului grecesc.Din manuscrisele pe care le-am putut cerceta,rezulta ca in literatura noastra veche au circulat trei redactii,si anume:
1)Patericul pe alfavit( Biblioteca Academiei Romane,nr.1429) 2)o redactie prezentata printr-un grup de manuscrise cu continut identic( Biblioteca Academiei Romane,nr.480,scris de logofatul Mitrea;nr.1429,scris de Radu lagafatul,poate Radu Greceanu,cu data de la 1686,traducere reprodusa si in manuscrisele nr.1422 si 1565) 3)o redactie prezentata prin doua manuascrise din secolul al XVII-lea,si anume:nr.68,scris in Moldova,si altul,nr.1287,purtand data de 1685,cu semnatura ieromonahului Manasie,precum si manuscrisele sub cota 1505,din secolul al XVIII-lea,si nr.146.

30

Continutul si caracterul patericurilor de origine greceasca se deosebesc de ale patericului rusesc;in ele predomina elementul moral-religios,dupa cum se poate vedea in titlurile cartilor:Pentru milostenie,Pentru rugaciune,Pentru vin.Din viata paintilor se dau numai episoade scurte.Redactiile patrunse in limba romaneasca se deosebesc prin rinduirea materialului de povestire si prin continut.Traducerea,chiar acea facuta de Radu logofatul,este din slavoneste,dupa cum se poate constata din structura limbii si notele slavonesti. O redactie cu totul aparte formeaza un manuscris( nr.2513)din anul 1689 intitulat: Pateric sau otecinic,vietile si petreacerile sfintilor sihastri si alte invataturi sufletesti foarte de folos din proloagele ceala moschicesti si di printr-alte sfinte carti adunate.Autorul traducerii se foloseste probabil de bucati imprumutate din Prologul rusesc,aparut in Moscova in anii 1642 si in 164312 si de invataturi dintr-un pateric grecesc. In secolul urmator se face traducerea Patericului lui Grigore Dialogul,papa Romei .Unele din aceste patericuri traduse in romaneste se copiaza in secolul al XVIII-lea13. De pe o tiparitura ucraineana din anul 162514,aparuta la Kiev,se face si traducerea Comentariului la Apocalips a lui Andrei,espiscop de Cezareea Capadociei,si se raspandeste in literatura noastra veche.In unele manuscrise care s-au pastrat,se arata ca opera s-a tradus de pe elinie pre slovenesc dialect...de cuviosul preot Lavrentie Zizanie (carturar ucrainean din prima jumatate a secolului al XVIII-lea,care figureaza in editia Apocalipsului de la Kiev), iar acum,in zilele prea luminatului domn Io[a]n Constantin Basarab voievod...de pre slovenie asezata,in anul de la zidirea lumii 7212,iar de la Hs 1704. In Predoslovie catra cetitor se arata ca lucrarea a fost tradusa de catre episcopul Buzaului,Damaschin15.Este vorba de cunoscutul carturar muntean de pe la sfarsitul secolului al XVII-lea si de prima jumatate a secolului al XVIII-lea, care traduce si Apocalipsul16.Traducerea lui Damaschin s-a copiat de mai multe ori17. In anu 1676 se traduc in romaneste Invataturile avvei Dorothei .Sunt invataturi destinate vietii calugaresti.Dupa cum se poate constata din unele notite slavonesti18,traducerea s-a facut din slavoneste,desigur de pe cartea pe
12 13

I.Karataev ,op.cit.,p 493 si 500. Manuscrise in Biblioteca Acad. Romane.,nr.1903,2002,2136,2520,2987,2954. 14 I.Karataev,op.cit.,p. 380.
15 16

Manuscrise in Biblioteca Acad. Rom., nr. 3721. Al. Lapedatu, Damaschin episcopul si dascalul, extras din Convorbiri literare, XXX,Bucuresti, 1906. 17 Manuscrise in Biblioteca Acad. Rom., nr. 3721,3520,1323,3071,599,2582,2134,2489. 18 Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 3562.

31

care o scoate Petru Movila in tipografia manastirii Pecerska din Kiev, in anul 162819. Dintr-o nota de la sfarsitul cartii aflam ca Invataturile lui Dorothei au fost scrise ( probabil copiate) de catre ieromonahul Vasile,proegumen de sfinta manastire ot Dolgago Polea(Cimpulung).Si am scris-cetim la urmain zilele crestinului domnu nostru Io[a]n Duca voievod si preasfintiutl arhiepiscop si mitropolit chir Varlaam Zemle Vlasscoi,m-ta iul. V leat 7184. Cartea se copiaza20, iar in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea ea este tradusa din nou de catre Vartolomei Mazareanu. O raspandire destul de mare are cartea intitulata Dioptra sau Oglinda,o traducere din slavoneste,aparuta la Vilno,in anii 1612 si 1646.Cel mai vechi maniscris romanesc dateaza din anul 1688.Sunt si copii mai tarzii( nr.1917). In secolulu al XVII-lea,se mai trduce din slavoneste Oglinda bogosloviei, care s-a pastrat din copii din secolulu al XVIII-lea21.In manuscrisul nr 1388(alaturi de un pateric)din anul 1784,se spune ca Oglinda bogosloviei(este) scpasa de pre limba sloveneasca in limba rumaneasca de oarecare arhimandrit si scrisa acuma a saptea oara in sfinta episcopie a Rimnicului. In manuscrisul nr. 2045,se arata ca aceasta opera ara apartine scriitorului bisericesc rus Nil Sorski(secolul XV-XVI),afirmatie fara nici un temei,intrucat intre scrierile lui nu se gaseste o asemenea opera.In schimb ,in secolulu al XVIII-lea gasim o serie de copii din invataturile acetice ale acestui mistic rus,opere ce erau gustate mult de catre calugarii nostri22.S-a[u] mai pastrat in amnuscris un Molitvelnic scris de catre popa Patru in anul 168823,alte molitvelnice din secolul al XVII-lea24,un Minei(Sinaxar),cu data de la 1675,un alt Minei din acelasi secol(nr 4247,nr.4602),o Alfavita pentru eretici din 1682, un rand de carti pentru serviciul divin, Slujebnic, din 1692 (nr.1838),Rinduiala schimniceasca din 1695(nr. 2196),un Penticostar din 1969(ne. 5026). In aceasta epoca se traduc numeroase vieti ale sfintilor, in afara de cele care fac parte din patericuri si mineie,si se raspandesc prin manuscrise si prin Vietile sfintilor ale mitropolitului Dosoftei. Printre acestea se remarca Viata lui Nifon de Gavriil Protul,pastrata in manuscrise din a doua jumatate a secolului XVII-lea(anii 1682,1691,
19

I. Karataev, op. cit. , p.399. Manuscris in Bibiloteca Acad. Rom.,nr.3607. 21 Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr.2045,4413,1453,1388. 22 Manuscris in Biblioteca Acad. Rom.,nr. 1620,3463,3554,2216. 23 Manuscris in Biblioteca Acad. Rom.,nr.4216. 24 Manuscrise din Biblioteca Acad. Rom.,nr.4641,4642.
20

32

manuscrisele[nr.]464,2462).Este biografia lui Nifon,patriarhul Constantinopolului,care,sub forma lui Radu Voda,pierzandu-si scaunul patriarhal,chemat de catre domnitor,vine in Muntenia.El contribuie prin experienta si cunostinele lui mari de organizare a bisericii Ungrovlahiei.Dupa ce pleaca din tara,el moare (1508).Pe la sfarsitul domniei lui Neagoe Basarab,Gavriil Potul,un contemporan al lui Nifon,grec care a trecut si prin Tara Romaneasca,scrie o bibliografie a sus-numitului patriarh,iar in prima jumatate a secolului XVII-lea lucrarea se traduce in romaneste.De pe aceasta traducere,care nu s-a pastrat,s-au facut copiile de mai tarziu25. Biografia contine si elemente din viata contemporana a Munteniei. Pe la sfrasitul secolului XVII-lea se traduc in romaneste din limba ucraineana si unele scrieri istorice. In istoria vietii cultural-religioase a popoarelor crestine,traducerea Bibliei este considerata ca un eveniment de cea mai mare importanta.Am remarcat in alta parte ca traducerea unor carti din Biblie in limba romaneasca a inceput o data cu ivirea celor dintai teste romanesti: Evanghelia,Faptele apostolilor si Psaltirea,care se traduc la noi in secolul al XV-lea. In secolul al XVI-lea , se traduc si se tiparesc la Orastie de catre fiul lui Coresi,Serban,primele doua carti din Vechiul Testament: Facerea si Exodul,sub denumirea de Palia(1582). Un fragment din cartea a treia a Vechiului Testament,Leviticul,din secolul al XVI-lea,gasit de catre B.P.Hasdeu la Belgrad,se pare ca a fost o traducere independenta de cea de la Orastie.S-a dovedit ca Palia de la Orastie, a carei traducere si tiparie se datoresc propagandei calvine,a avut ca prototip un text dintr-o Palie ungureasca ,aparuta in anul 1551. In prefata Paliei lui Serban Coresi gasim o afirmatie extrem de pretioasa,si anume: facand o enumerare( incompleta) a cartilor din Vechiul Testament,se sublinieaza ca din aceste carti nu-s multe care n-au iesit in limba romaneasca,fapt care ne indreptateste sa tragem concluzia ca pe la sfrasitul secolului al XVI-lea ,mai multe carti din Vechiul Testament sunt traduse in limba romaneasca.Timpul insa nu ne-a pastrat aceste traduceri in original;posibil ca ele au intrat,modificate ca limba,in traducerile din secolul al XVII-lea. Aceleasi carti principale din Biblie ,care s etraduc la inceputul literaturii noastre religioase,figureaza si in manuscrise din secolul al XVII-lea. Din prima jumatate a secolului al XVII-lea s-au pastrat doua manuscrise slavo-romanesti cu Faptele apostolilor.Din secolele al XVI-lea si al XVII-lea
25

N.Popescu, Nifon al II-lea, patriarhul Constantinopolului, in Anal. Acad. Rom.,seria II,tomul XXXVI,bucuresti,1913-1914,p.731-799.

33

avem si doua Psaltiri slavo-romane26.Sunt psaltiri didactice,care se intrebuintau in scoli pentru Pregatirea clericilor.Asemenea psaltiri didactice aveau o mare raspandire la slavii de rasarit.La Moscova apar mai multe Psaltiri pentru scoala(in anii 1629,1631,1632,1634,1638,1640). In biserica rusa,pentru a deveni cineva preot,era suficient sa ceteasca bine Psaltirea,Evanghelia si Faptele apostolilor.Iata de ce in literatura noastra apar in limbile slavo-romana Evanghelii,cum este acea tiparita in anul 158027 si cea din manuscrisul Academiei Romane din anul 1677(nr. 497),apar si mai multe Psaltiri,inclusiv cele doua de mai sus ,precum Fapte ale apostolilor. In Praxiul slavo-roman din anul 1652 (manuscris nr.69),se dau indicatii precise cu privire la scopul textelor slavo-romane;pe o foaie din acest manuscris cetim: Acest izvod de Praxiu iaste a sfintei manastiri Besericanilor si s-au adus aici in Episcopie ,la Roman,la scoala pentru treba invataturii... Cele dintai traduceri romanesti se datoresc nu unei propagande straine ci necesitatea simtita de stramosii nostri de a cunoaste sensul Sfintei Scripturi ,de a studia limba slava intrebuintata in biserica. La poparele ortodoxe existau si Psaltiri comentate,in care se dadea explicatia psalmilor.La manastirea Bistrita (din Moldova),a fost copiata in anul 1697 o asemenea Psaltire,care,dupa cum se vede in Predoslovie,a fost scrisa de catre egumenul Stefan. Textul Psaltirii este scris in limbile slava si romana,iar comentariile sunt date in romaneste. In Biblioteca Academiei Romane se mai gasesc exemplare din manuscrise cu Psaltirea comentata. In afara de Evangheliile invatatoare despre care s-a vorbit,s-au mai pastrat texte de evanghelii din secolul al XVII-lea,cum este Evanghelia tiparita la Bucuresti in anul 1680 si cum sunt cele doua din manuscrisele Academiei Romane(nr.4872,nr.1327). La traducerea Bibliei iau parte greci de origine ,ca Ghermanoisis si poate si Dosithei,iar pe de alta parte romani,cunoscatori ai limbii grecesti,printre care si fratii Serban,Radu Greceanu ,cunoscatori buni ai limbii grecesti si carturari harnici din a doua jumatate a secolului XVII-lea. Textele Evangheliilor noastre din secolele al XVI-lea si al XVIIlea,pornesc de la textul celei dintai traduceri care s-a pastrat in
26

Manuscrise in Biblioteca Acad. Rom. ,nr.3465 si nr 4818. I.Bianu si N. Hodos, ibliografia[romaneasca veche],vol.I , p.80[31].

27

34

Evangheliarul lui Coresi de la anul 1561.Se modifica pe ici-pe colo limba, potrivit locului si timpului copierii, Nu era nevoie,deci,de o traducere noua a mai multor carti din Biblie ,cand carturarii nostri aveau la indemana intregul Testament Nou tiparit in anul 1648 si unele carti din Vechiul Testament. Biblia lui Serban n-a fost o traducere noua,ci o editie corectata a vechilor texte ale Sfintei Scripturi. In ce priveste Vechiul Testament ,se poate constata ca textul Paliei de la Orastie,desigur prin scrieri intermediare,a fost cunoscut editorilor Bibliei de la 1688.Colationam cate doua fragmente din aceste carti:
Biblia de la 1688,f. 1v. 2v.
Si sa savirsira ceriul si pamantul si toata popodoaba lor.Si savarsi Dumnezeu a seasasea zi sea zi faptele lui care le-au facut si odihsaptea zi ni Dumnezau a saptea zi de toate faptele bagoslovi a lui care au facut.Si bagoslovi Dumnezau odihzioa a saptea si o sfinti pre ea ca pentru rodi si intr-insa inceta de toate faptele lui,care facura-se incepu Dumnezau a face.Aceasta e carpamantul si tea facerii ceriului si a pamantului,cind pre s-au facut,in care zi au facut domnul inte nu Dumnezau ceriul si pamantul.Si toata Verdeata cimpului mai inainte decit a Rasari pre pamint...

Palia de la Orastie de la 1582,f.

Asa se sfirsi ceriul si pamantul cu toata doaba a lor.Si umplu Dumnezeu in a lucru sau cel facut si se odihni in a de toate lucrurile ce era facut.Si saptea zi si sfinti ea cace ca in aceia era nit de toate lucrurile sale,de Dumnezeu facu asa furi ceriul si pamantul cind in zi cind facu Dumnezeu ceriul si toti pomii in camp cace mai iute nu era pamant si toata iarba cimpului ce mai era crescuta...

Biblia de la 1688,Exodul,f. 41 Orastie,Exodul(nepaginata) Si raspunse Moisi si zise:dara de nu

mie,cima vor creade,nici vor asculta glasul aceasmieu pentru ca vor zice cum nu-ti s-au ivit Domnul lui: Domnul,ce voiau zice catre ei.Si zise lui Moisi:toiag,si

Palia de la
Raspunzind Moisi zise:nu vor creade ne vor asculta glasul mieu,ce vor zice ta :Domnul nu se-au ivit tie.Si zise ce-ti iaste in mina ta.Raspunse

35

Domnul ,ce iaste aceia den mina ta?Si fu Zie:toiag.Si zise arunce pre el pre pamant zise Si se facu sarpe.Si fugi Moisi de la dinsul. lui.Tindese-o Si zise domnul catre Moisi:intinde mina detoiag... L apuca de coada.Si intinzind mina,il apuca De coada.Si se facu toiag in mina lui...

zise arunca-l pre pamant.Si-l arunca.Si sarpe.Si Moisi fugi denainte-i;ce Domnul lui tinde mina ta si prinde coada drept aceia si o prinse in mina lui fu

Desigur ca intre aceste texte sunt si deosebiri.Observam insa ca pina si vocabularul este acelasi.Sa nu uitam ca intre ele este mai bine de un secol. Autorul[trducerii] Vechiului Testament ,pe care il numeste Biblia ,se foloseste de o traducere mai veche a lui Nicolae Milescu Spatarul,traducere ce i s-a parut facuta in pripa si insuficienta,si a dat un nou text indreptat,in special ,dupa Biblia tiparita de catre Constantin de Ostrog ,in anul 1581. Nicolae Milescu Spatarul traduce Vechiul Testament din limba greceasca in anii1661-1664,cind Milescu se gasea la Constantinopol in calitate de reprezentant diplomatic(capuchehaia)al domnitorului Munteniei,Grigorie Ghica(1650-1664)28. Originalul traducerii Spatarului Milescu Nicolae nu s-a pastrat;avem doar textul corectat din manuscrisul Academiei Romane nr. 4389,la care dovada se adauga si alte marturii,cum este acea a mitropolitului Moldovei.Gheorghe(1723),care aminteste despre Nicolae Gramaticul,fratele lui Postolache Miclescul...carele au talmacit Biblia din limba elineasca...carele pre acel izvod au dat in tipografie crestinul Serban Voda Cantacuzino,domnul muntenesc29. Cit priveste textele din cartile care existau ,ele probabil au fost indreptate dupa originalele grecesti.Dupa cum se vede ,Milescu traduce si verifica textul Vechiului Testament dupa Biblia greceasca tiparita la Frankfurt ,in anul 1597.Dar tot in aceasta precuvintare aflam ca Milescu Spatarul tine socoteala intr-o masura mare si de Biblia slavoneasca tiparita la Ostrog in anul 1581. Autorii Bibliei in anul 1688 se folosesc de textul Vechiului Testament din manuscrisul nr 4389. Foarte evidenta este legatura textului Noului Testament din Biblia de la 1688 cu textele din Noul Testament aparute chiar inainte.Asa ,de
28

P.P.Panaitescu,Nicolas Spathar Milescu,in Melanges de lEcole Roumaine en France ,tome IV,1925,p.47,50-52, 169. 29 V.Draghiceanu, O noua stire despre Biblia lui Nicolae Milescu ,in Convorbiri literare,XLIX,Bucuresti,1915,p.1074.

36

exemplu,textul Evanghelieidin Biblia de la 1688,este aproape identic cu textele Evangheliiilor din secolul al XVII-lea. Textele din ultimele doua manuscrise si din Noul Testament de la AlbaIulia,deriva din traducerea veche a carei copie o gasim in Codicele Voronetean. Rezumand cele spuse despre Biblia lui Serban Cantacuzino ,constatam ca partea care cuprinde Vechiul Testament reproduce textul traducerii lui Milescu Spatarul. In Noul Testament ,Biblia lui Serban Cantacuzino reproduce textul consacrat de vremuri al Evangheliei,cu foarte mici indreptari,si Faptele apostolilor. Tiparirea Bibliei in limba romaneasca constituie unul din cele mai insemnate evenimente din viata spirituala a poporului romanesc.Fratii Greceanu au stiut sa imprime textului Vechiului Testament al moldoveanului Nicolae Milescu vigoarea si energia graiului muntenesc,au stiut sa rotunjeasca fraza din vechile traduceri. In ultimul patrar al secolului al XVII-lea,cartea romaneasca capata o mare raspindire prin ajutorul tiparului.Apar carti in diferite regiuni locuite de romani,uneori din initiativa particulara a ierarhilor romani.Cartea slavoneasca nu mai este cautata.In anul 1697,la tipografia din Snagov apare o Gramatica slavoneasca ,tiparita de catre Antim Ivireanul,in aceasta epoca nu se tipareste nici o carte slavoneasca;gasim numai vreo cinci carti slavoromane(Psaltirea romano-slava a lui Dosoftei din 1680;Liturghia,Bucuresti,1680;Tirod,Buzau,1697;Mineiul,Buzau,1698;Molit velnic,Buzau,1699).In schimb,in Tarile Romanesti se publica cateva carti grecesti. Cateva din tipariturile mai insemnate din aceasta epoca,tiparite la tipografia din Bucuresti: Un Apostol , orinduit dupa tipicul grecesc

Invataturile lui Neagoe Basarab

37

Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator ; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab. Istoricul textului Invataturilor lui Neagoe Basarab este urmatorul. In anul 1843 se publica, dupa un manuscris socotit ca fiind din anul 1654, textul acestei opera, intitulat : Invataturile bunului si credinciosului domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, catre fiul sau Theodosie voievod (Bucuresti). Textul a fost indreptat, sau, mai bine zis, modernizat pana la oarecare masura de catre Ioan, eclisiarhul Curtii, care a ingrijit tiparirea cartii. Manuscrisul de la 1654, de pe care sa facut editia din 1843, era considerat ca pierdut. In ultima vreme insa el a fost redescoperit in Biblioteca Centrala de la Blaj, datarea lui din 1654 dovedindu-se a fi o eroare.30 S-au mai gasit copii ale acestei opera, cu mult mai noi insa decat cea pierduta de catre Hasdeu ( care a publicat fragmente din Invataturi in Arhiva istorica a Romaniei, vol.I, 1865), de catre Gaster si cele doua manuscrise semnalate de catre N. Iorga publica editia de mai sus (Valenii de Munte). La inceput s-a crezut ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise in romaneste. Xenopol si Russo presupuneau ca textul Invataturilor a fost scris in greceste. Majoritattea istoricilor literaturii au inclinat spre parerea la care ulterior a aderat si Russo ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise totusi in limba slava, din care ele au fost traduse mai tarziu in romaneste. Aceasta parere isi gaseste sprijin in faptul ca profesorul rus Lavrov a descoperit in anul 1896, in Biblioteca Nationala din Sofia, niste fragmente slavonesti vechi, pe care le-a publicat in anul 190431. O cercetare mai atenta a textului romanesc, cu toate ca el vadit a fost innoit, ar da argumente noi in sprijinul acestei teze. Stilul in care este scrisa opera lui Neagoe, pe alocurarea constructiei frazei (exemplu, obidele trupului sunt spasire sufletului, p.142), cuvinte luate de-a dreptul din textul slav: libov p.135, pohvala p.201, :dosadi p.257, bdenie p.210
30

Vasile Grecu, Manuscrisul din 1654 pretins pierdut al Invataturilor lui Neagoe Basarab, in Convorbiri Literare, LXXII, 1939, nr.10, 11, 12, p. 1851-1865. 31 P. Lavrov, St. Petersburg, 1904.

38

etc.32, dovedesc ca textul romanesc care s-a pastrat a fost tradus din limba slava. La aceste stiri cu privire la istoria textului mai adaugam ca profesorul de la Universitatea din Atena, Sp. Lambros, precum si profesorul Russo au descoperit cate o versiune greceasca la Muntele Athos33, fapt care dovedeste ca originalul slav a avut ca model izvoare bizantine.

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie

PILD PENTRU CEIA CE FAC MILOSTENIE, I PENTRU VIAA LUMII ACETIA. DIN CARTEA LUI VARLAAM

Cuvntul al aptelea:
Frailor i feii miei, s pricpei nchipuirea pildei acetiia. Era o cetate ntro lature de loc, care o am auzit de nite oameni foarte nelepi. i avea oroanii acei ceti obici aa, nc din vremi de dmult: cndu i punea mprat, ei lua un om netiut i strein, care nu tiia nimic cum iaste obiciul acei ceti, i pre acela rdica i-l punea mprat. Deacii el, deaca s stura de toate buntile i s ndulcea n toate biruinele i-i fcea toat voia i pohtele lui pn ntr-un an, i ncepea de-acii nainte a fi fr' de grij i tot s ospta i s mbta i s veselea fr de grij, i gndea c va s mpreasc mult vrme tot aa, deci, fcnd el tot aa i gndindu lucruri ca acstea, numai ce s scular cetenii i-l dezbrcar de hainele cle mprteti i-l scoaser din cetate gol i-l trimiser la zatocenie, care era departe, ntr-un ostrov. i acolo n-avea nici bucate, nici haine, nici nimic, ce lcuia tot n flmnzie i n goltate, mai mult dect ndjdea ce avea el cndu era mprat, de bucurie. i toat ndjdea lui i s schimb n mar grij i scrb. Aa fcnd cetnii acia, precum le era obiceaiul, odat puser mprat pre un brbat foarte nelept i socotit. i avea cugete roditoare i gnduri, i nu s apuc numaidect de bogiia care era nnaintea lui, nici era fr de grij. Ci tot socotea i cugeta de scoaterea celoralali, cum fur scoi i gonii pentru negrija lor, i gndea cum va face s-i tocmeasc lucrurile sale bine. Deci aa socotindu i iscodindu, auzi de un svetnic neleptu, i-i spuse toate obiceiurile acelor cetni, i-i spuse i acel loc de izgoan i de lips, i cum s va ntri, i aa toate le nva s i le tocmeasc, fr de sminteal. Deacii, deaca auzi aa i pricepu c dup acea vrme puin va s
32 33

Citate dupa textul editat de N. Iorga, Valenii de Munte, 1910. D. Russo, Studii si critice, Bucuresti, 1910, p. 5.

39

s trimi i el ntr-acel ostrov, ls acea mprie necredincioas i strein streinilor i dchise avuiile sale, pre carele avea atunce putre neaprat, i luo avuie mult i o dde la nite slugi credincioase ale sale i o trimise ntracel ostrov unde vrea s fie i el gonit. i pn a s umplea anul acela, el i fcu multe curi i case frumoase i fntni de ap i pomi frumoi i cu miros bun. Iar cndu fu s s umple anul acela, el vzu mestecarea n oamenii cetii acia, c vrea s-l scoa, i grbi mai naintea gonirii sale i s mut n ostrovul acela, unde trimisse avuiia sa mai denainte vrme i-i gtise case i mprie vcinic. Iar mpriia cea strein, el o ls streinilor. Aijderea i voi, feii miei, nu fii ca acei mprai nebuni mai denainte, carii nu-i gtir lcauri ntr-acel ostrov, ci s dder numai spre beii i spre ospe i spre alte lucruri care nu le era de folos, iar de numele lui Dumnezeu nu grija, nici milostenie nu fcea, i puinea vrme s sfri zilele lor, i fur nchii n temniile iadului. Iar voi, feii miei, rvnii acelui mprat neleptu care-i trimesese bogiia sa mai nainte ntracel ostrov i facei milostenie i sracilor i lipsiilor, ca s aflai i voi avuiia voastr n cer, unde vei s lcuii n vci, ca acolo iaste mpria cea vcinic i bucuriia cea netrectoare. O, iubiii miei fii, c de aceasta bun i credincioas mrturie am pre sveti Ioan Zlatoust. C zice: Mari lucru iaste de cei ce fac milostenie. C milosteniia s va luda la judecat i milosteniia iaste ludat, ca cnd ar ei un mprat cu otile sale i s pue o proc n vrful unui prjini nalte, i s zic s sgte otile ntr-acea proc. Deacii otile toate s-ar nevoi, care pre care s-ar ntrce s loveasc semnul, ca s ia dar i s aib cinste de la mpratul. Aijderea i cei ce fac milostenie sracilor i miilor i vduvelor de carei n-au nimeni nici o grij. C aa sunt i oftrile lor, i mergu ca sgeile n urechile domnului Hristos Savaoth; deci numai un cuvnt de ale acestora de va ntra n urechile Domnului Savaoth, deacii toate pcatele voastre s vor curi. ns, feii miei, milostenie s cade s s fac cu curie, cu postu, cu smerenie, cu rbdare, cu inre i cu cinstea tmerii lui Dumnezeu, carea iaste mai nti de toate, cum i Ioan Lstvicinicul griate zicnd: Orice om va face milostenie fr lucruri ca acstea, acela s nchipuiate unui om ce ar face o livade frumoas i s pue de tot feliul de pomet ntr-nsa, iar ap s nu fie. Deacii, de ce folos i iaste? Pentracia, fraii miei, nelgei i v aducei aminte, cum am zice, s mpreunai milostenia cu curiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea cu alte bunti curate, ca s v fie livadea i grdina frumoas i bun i desvrit, cu izvoar de ap, i ntr-acia s lcuii cu Hristos n vcii vcilor.

40

Venii, frailor i feii miei, venii i v apropiai ctr Domnul nostru Iisus Hristos i v rugai lui n toate zilele i n toate nopile i n toate ceasurile, ca s v izbveasc pre voi i sufletele voastre din focul ce va s fie i de cugetele cle rle i ficlne ale sataniei. C hicleanul satana multe meteuguri are i tie, i n multe chipuri muncte s dspar zidirea lui Dumnezeu de la luminata faa lui. Socotii i vedei cte meteruguri are satana de rle n inima sa. C Dumnezeu fcu pre om dup chipul i dup podoaba sa, adec pre Adam, i-l puse n raiu i-i dde hrana cea bun a raiului i cu miroslele lui cle frumoase, i-l fcu s fie monean raiului. i fu Adam zidit i fcut de minile lui Dumnezeu, iar nu din pcate ca noi, i-i dde duhul su cel sfntu i fu viu i-i dde i nvtur bun. Iar pizmaul i dumanul nostru satana, cu hicleugul su acel ru, cum scoase pre Adam den raiu i cu sfatul lui clc porunca i nvtura lui Dumnezeu. Ce ns, mcar dei grei, iar nu czu n oceainie, ci zu mpotriva1 raiului i plnse cu umilin i cu lacrme calde i cu glas de amrciune zise: Miluiate-m, Doamne, pre mine cel czut i care m-am lipsit de hrana i de bucuriia raiului. Deacii Dumnezeu cel bun, cu mila sa cea bun, s milostivi i-l priimi iari. nc mai socotii i aceasta, feii miei, i vedei, frailor, c i din cei 12 ucenici ai lui Hristos, carii dea n toate zilele i n tot ceasul ntru nvturile cle bune i nespuse ale lui Dumnezeu i era toi dinpreun cu Domnul nostru Iisus Hristos, i dintr-acetea nc nu putu rbda pizmaul i vrjmaul nostru satana, ce cu meteugul lui cel mult i hiclean i cu gndul lui cel ru i cu nlciunea lui nl pre Iuda cel nebun i fr de minte den Iscariot. i-l priimi fctoriul cel fr de lge Iuda i nu vru s priceap lucrurile lui Dumnezeu, ci s mprieteni cu satana i de bun voe a sa luo muncile cle cumplite i tartarul cel rece i ntunrecul cel osebit. i iari, pre cei 40 de mucenici, fiind diavolul cu ranele sale cle rle, nu putu rbda, ci i dintracetea nc luo unul i-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu nu vru s lase s s umple gndul lui cel ru i hiclean, ce grbi i tocmi altul din fptura sa, i-l scul n locul celui czut, i fur cuvintele lui Dumnezeu deplin. i fur adevrat 40 de mucenici ncununai cu cununi, iar socoteala i chibzuiala hicleanului diavol fu stricat i sfrmat. Pentr-acia, frailor i feii miei, fugii i iar fugii de cugetele cle rle i hiclne ale satanii, cum fugi i Lot de Sodoma i de Gomora, aa fugii i voi ziua i noaptea i n tot ceasul i v curii minile i v le trezvii. i s nu v ludai c vei birui i vei sfrma pre pizmaul nostru, pre satana, i-l vei zdrobi suptu picioarle voastre cu postul i cu ruga i cu milosteniia sau cu nelepciunea voastr. C satana iaste o fiar zvpiat i cumplit, i iaste mai de mult nc dect Adam, i cu nlciunea lui scoase pre Adam din hrana raiului i pre alii pre muli den zidirea lui Dumnezeu, carii era ngduitori lui Dumnezeu i
41

vorbiia cu Hristos. Iar alii fcea milostenii, i fcea i lucruri hiclne; pentracia fur lipsii de mpriia ceriului. i de atuncea cte ruti au fcut pn acum, i ntr-aceast vrme tot face, i de acum nainte totdeauna muncte s fac ru fpturii i zidirii lui Dumnezeu pn n sfritul lui. Ce, iat, frailor i feii miei, c v nv cu ce vei putea zdrobi capul satanii. C i-l vei zdrobi cu acstea: cu inim curat i cu minte ntreag, cum griate i prorocul, de zice: nceptura nelepciuni-i frica lui Dumnezeu. C frica lui Dumnezeu iaste mum tuturor buntilor, frica lui Dumnezeu curte mintea i o nal ctre Dumnezeu, i de la Dumnezeu s pogoar mila i mila ntrte pre om i ntrirea lui Dumnezeu iaste rdicina bucuriei i din rdcina dumneziirii s nate postul. Postul nate ruga, rug nate smerenie, smereniia nate curie, curiia nate milostenie, iar mila lui Dumnezeu va sfrma i va zdrobi capul satanii. i nc i pre pmnt iaste periciune pcatelor, i n ceriu tuturor sufletelor ndreptare; pentru c toate scripturile laud hrana i mirosul cel frumos al raiului, ctr care toat pohtirea lui Dumnezeu pohtte s ajung. Drept acia nu v ntindei minile i cugetele ntr-alte pri, ci v ndjduii minile numai pre cuvintele lui Dumnezeu, cum zice prorocul: Pune-i grija ta pre Dumnezeu i acela te va hrni. i aceasta s tii, o iubitorii de Htistos cretini, c eu robul lui Dumnezeu, mcar de sunt i mai pctos dect toi oamenii, ce ns ct am putut pricpe, despre oarecare parte, n-am putut afla alt raiu mai bun i mai dulce dect faa Domnului nostru Iisus Hristos. C acela, frailor i feii miei, iaste raiul i acela iaste domn, acela iaste veseliia i bucuriia tuturor bucuriilor i acolo, la dnsul, sunt multe i nencetate glasuri i cntece ngereti i acolo iaste lumina lumii cei netrectoare, carea pctosul om nu poate cu mintea s o socoteasc, nici cu limba s o spue, cte bunti au gtit acolo Dumnezeu celor ce-l iubescu. Deci, iubiii miei, unde va omul s crce alt mil sau s s ndulceasc cu cugetul de alt raiu sau s afle alt bucurie, fr numai luminata faa lui Dumnezeu? C nu iaste omului alt mil mai mare dect s motenze cu faa lui Dumnezeu. Pentr-acia, frailor i feii miei, v pzii s nu cumva s v lipsii de aceast fa bun i dulce a acestuia, c de v vei dspri i vei rmnea sraci de faa cea bun a Dumnezeului celui viu, dcii ct jale i munc i foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce s va dspri di dnsa. Aijderea iar ne aduce aminte i ne spune Scriptura i de nfricoatul i adncul iad i de muncile cle cumplite i de tartarul cel rce i gheena focului cea nestins i de ntunrecul cel osebit i viermii cei neadormii i scrnirea dinilor i de alte munci multe, rle, cumplite i amar. Care muncile i rutile lui nimeni nu le poate spune care au fcut Dumnezeu vrjmaului nostru diavolului. i acolo lcuiescu toi cei ce vor sluji rlei i
42

spurcatei voiei lui. Pentr-acia, frailor i feii miei, tim i noi i cunoatem acle munci rle i amar. Ci deaca ne vom dspri i ne vom lipsi de faa Domnului nostru Iisus Hristos, deacii ce vpae i foc iute vom atepta atunci sau ce judector vom mai atepta s ne judece, c nu ne vor mai trebui ali mozaviri, nici alte mrturii mincinoase s ne mrturiseasc lucrurile cle rle, care iaste grozav i urt i a le gri omul i a le auzi. C noi nine ne vom osndi i ne vom judeca i vom vdi viaa noastr, care o am vieuit ru i vom fi dai tuturor muncilor celor rle i amar. Drept acia, iubiii miei, pzii-v i v ferii trupurile i sufletele curate i nespurcate de toate spurcciunile i de toate lacrimile ce nu s cad nici s cuvin, i de mozaviriia hicleanului, ca s v ndulcii de Domnul i s fii jertv priimit i plcut lui Dumnezeu i nevinovat. C lumea aceasta va trce i cu toate pohtele ei, c zice i Dumnezeu: Pzii-v, s nu s ngreuiaze inimile voastre cu mncri peste stul i cu beii i cu grijile lumii acetiia. C iaste scris, c are pucrii den care nimeni nu va putea scpa s fug, i ncuitori vcinice; c nimeni nu va putea scpa din minile lui cle dumnezeieti. ntr-alt loc, iar zice: Nu v ferii a face bine celui ce-i trebuiate facerea de bine, c n toat vrmea are mna voastr ajutor. i iar zice: nprumutai pre Dumnezeu pe pmnt, deaca v iaste voia s luai plat cereasc?, cum am zice viaa cea de veci. Pentr-acia, frailor i feii miei, cci dei i v lenevii cu lucrurile acetii lumi nltoare i pentru ce priimii bucurie n inimile voastre i v dai trupurile lenii? Au doar nu tii c vom s ne trcem ca o umbr? Dar ce v foloste bucuriia i veseliia, care o avei pururea n inimile voastre? Dar nu tii, o, frailor i feii miei, c 3 lucruri stau totdeauna naintea ochilor notri i vei s le cercetai i s le ispitii i cu trupurile i cu sufletele voastre? Iar voi niciodat nu v aducei aminte de frica i de grija lor. Dar nu tii care sunt acste 3 lucruri mari? Lucrul cel dinti iaste ceasul morii, cnd s desparte sufletul de trup, ca cum s-ar dspri un priiaten de alt priiaten al lui drag i foarte iubit. Deci atunce ct fric i cutremur, cu jale i cu plngere, va fi ntr-acel ceas nfricoat, care nu poate omul s spue, nici s-i aduc aminte, cte lacrme i suspini i plngeri cu umilin vor trebui atuncea den toat inima, cci c trupul va mrge n pmnt, dup cum au poruncit Dumnezeu i au zis: Din pmnt eti i iari ntr-acelai pmnt te vei ntoarce, iar sufletul va mrge s s ispiteasc. Al doilea lucru sunt vmile cle nfricoate, unde stau vrjmaii i nltorii notri, carii totdeauna ne nva s facem ru, ca s ne dsprim de faa lui Dumnezeu; iar noi n-am gndit niciodat c vor s stea naintea noastr toate lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile cle drepte i nefarnice.

43

i ngerii lui Dumnezeu nc vor sta cu fric, pre carii noi pnacum nc nu i-am vzut, nici i-am cunoscut. O, vai de noi, fraii miei, ce rspunsu vom da atuncea naintea lui, cnd nici un lucru bun n-am fcut, ca s ne fie ajutoriu naintea sfinilor lui ngeri! Al treilea lucru iaste mai mare i mai nfricoat, unde va dea mpratul pre scaunul su n ceriuri i-i vor sluji mii de mii de ntunrece de ngeri, iar sufletul omului celui pctos va sta naintea lui legat cu lanuri de hier. i mpratul acela iaste drept i nefarnic i nu judec pre mit, ce judec pre fietecine dup lucrurile i faptele sale. Deacii, deaca s vor sfri i s vor umplea acstea 3 lucruri, numai ce va atepta sufletul omului rspunsu de la atotiitoriul Dumnezeu, s s trimit i s ncorunze n raiu, sau s fie osndit i ntrit cu legturi de hier i aruncat n focul cel de veci i n adncurile iadului cle mai den fundu. O, iubiii miei, atuncea cnd vom fi osndii de la faa Domnului nostru Iisus Hristos, ce ne vor ajuta lacrmile i plnsul cel cu suspini, cnd ne vor sfrma vrjmaii notri sufletele i ne le vor drpna fr de mil? Vedei, iubiii miei frai i fii, cte nevoi i frici i griji i patime au sufletele omeneti pn vor ntra ntru bucuriia Dumnezeului lor. Dreptu acia, n tot ceasul s avei frica lui Dumnezeu n inimile voastre i s iubii poruncile lui i s facei voia lui, ca s motenii cu Hristos ntru cmara lui cea cereasc i s fii prtai hranei raiului, n bucurie netrectoare, i n vcii vcilor, amin. Inexistenta literaturii religioase Ceea ce,dintr-un explicabil bovarism,istoricii au numit pana acum literatura religioasa nu are nici o legatura cu creatiunea oricat de minima,asa cum e cazul cu poemele biblice si hagiografice franceze (Patimile,Viata sfantului Leger) sau cu germanicul Heliant. Aceasta asa zisa literatura nu cuprinde altceva decat carti trebuitoare preotului in slujba sa,traduse in romaneste.Pentru istoria bisericii nationale si a tiparului,pentru istoria culturii intr-un cuvant,ea e desigur foarte importanta.Cu mult mai tarziu, vor aparea,ca niste medievalitati intarziate,fantazarile epico-lirice in jurul miturilor crestine. Deocamdata in secolele XVII si XVIII operele religioase sunt Psaltirea,ca parte preferata din Vechiul Testament,cele patru evanghelii (Tetraevangheler,Evanghelie, Evangheliar) Faptele Apostolilor (Apostol,Praxiu),toate acestea adunate cateodata in Biblie.Apoi vin

44

Cazaniile,ce sunt un soi de predici pe marginea temei liturgice a zilei respective. Libertatea oratorica este indepartata,intru-cat aceste omelii fixe,facand parte dintr-un ritual sunt extrageri si compilatii.Dupa aceea vin cartile trebuitoare preotului in amanuntele cultului :Liturgiile si Molitvenicele.La acestea se adauga Vietile sfintilor, Patricele,in fine opere dogmatice si didactice,cartile de rugaciune si alte asemenea. Interesul global al acestor carti este doar in directia formarii limbii literare. Dorind sa ilustreze in lumea ortodoxa si sa imparta carti sfinte la toti cei ascultand cuvantul Domnului in limba slavona, Matei Basarab trimisese un calugar la Kiev cu scrisoare pentru mitropolitul de origine romana Petru Movila,sa cumpere tiparnita.Fura aduse din Rusia-Mica cinci feluri de litera,iar tipografii importati odata cu uneltele fura asezati la Campulung.Astfel in locul tiparului de provenienta venetiana incepu sa intre in functiune letera mai urata a ucrainenilor.Intaia carte,scoasa in 1635,e un Molitvenic slavon cu o epigrama slavona la stema tarii de Udrsite Nasturel si cu un mesaj al domnului insusi catre lumea ortodoxa.Au urmat doua spaltiri slavone,duoa care,in 1640, aparuta la Govora,unde se mutase tipografia, Pravila, talmacita dupa un nomcanon slav de Mihail Moxalie,Udril(Udriste) Nasturel, ot Feresti isi transporta aici versurile din Molitvenic. Vasile Lupu,in Moldova, nu mai putin ambitios,intemeiase tot cu ajutorul lui Petru Movila o tipograife in Manastirea Trei Ierarhi..Intaia opera iesita din aceste teascuri de care avem cunostinta indirect (caci s-a pierdut) este Decretul sinodal al patriarhului Partenie,venit la Iasi sa prezideze consiliul anticalvin,Textul era grecesc si a aparut in 1642.La 1643 iesi Carte romaneasca de invatatura,care este o culegere de cazanii talmacite de mitropolitul Varlaam. De acum inainte tipografii din cele doua tari scot fara incetare carti romanesti.Punctul culminant in aceste serii il formeaza Biblia de la Bucuresti, a lui Serban Cantacuzino, din 1688,care este pentru limba romana ceea ce este pentru cea germana Biblia lui Martin Luther.34 Sursele imaginatiei medievale Cartile populare au putut imprumuta unele lucruri din folclor,dupa cum au putut la fel de bine sa dea folclorului altele.Cele mai vechi, cunoscute cu
34

George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in present,Editura Minerva,Bucuresti1982,Epoca veche secolele XVI-XVIII Literatura religioasa,pag 9-10.

45

siguranta din secolul XVI daca nu si dinainte, sunt scrierile cu caracter religios, apocrife ori nu.Dat fiind locul pe care l-au ocupat in cultura a trei secole si jumatate si amploarea raspandirii lor,cartile populare merita indiscutabil un capitol intr-o istorie literara.O parere oarecum ciudata are G.Calinescu .Scriind capitolul din Istoria lui,el incheie astfel : Insa un lucru ramane clar: traducerile acestea sunt un simplu fond cultural care n-a avut nici o urmare literara (1982,p.46).Adica,nici un mare scriitor n-a iesit din lectura lor,nici un Dante din viziunile escatologice ale legendelor religioase,nici un Rousseau din florilegiile morale,nici un Swift din romanele satirice.Pusa problema asa este inselatoare.La data respectiva era greu,daca nu imposibil,sa avem scriitori ca acestia.Dar influenta cartilor populare asupra literaturii culte,asa cum putea ea sa arate intre 1640 si 1830,de la Varlaam la Cipariu,este considerabila si se produce la mai multe nivele.S-a spus de obicei ca ele n-au fost receptate decat tarziu ca fictiuni literare,contand ca vieti de sfinti si de eroi,exemplare,nu frumoase,sau ca indrumare utile de morala crestina,cerute la nevoile cultului,si aceasta pana catre finele secolului XVIII, cand a putut interveni elementul de desfatare estetica, permitand lectura lor ca opere de imaginatie.Dupa parera mea,cele doua planuri sunt greu de disociat , in primul rand, pentru ca insasi imaginatia medievalilor difera de a noastra.Ca sa nu mai spun ca oamenii simpli continua uneori a le citi si astazi cu aceeasi emotie naiva ca si cei de odinioara.Fapt este ca nici o alta opera din secolele XVI-XVIII nu pare sa fi satisfacut aceasta imaginatie mai copios decat teribilele legende cu descinderea Maicii Domnului in iad,insotita de patru sute de ingeri,carea aveau in frunte pe Arhanghelul Mihail,sau decat vietile minunate si ingrozitoare ale atator sfinti si martiri.Dovada ca pictura murala din biserici a imprumutat din viziunile apocaliptice zeci de scene si ca nu numai Varlaam sau Dosoftei,dar Ureche si Neculce au fost atrasi de povestile cu sfinti sau cu sihastri care sar in ajutorul domnitorilor (ca Sf. Procopie si Daniil Sihastru in ajutorul lui Stefan cel Mare).Intreg acest fanatic infantil (Sfanta Vineri e salvata de niste nori care o acopera la momentul oportun,sau de viforele care rostogolesc peste dusmanii ei stancile ca si cum ar fi frunze ea poate tine in maini,fara sa se arda, apa clocotita cu care il orbeste pe Imparatul cel Rau) sau induiosator (Sfantul Alexie se metamorfozeaza intrun cersetor pe care abia il recunosc proprii parinti) a lasat urme nesterse in primele noastre opere culte,la scriitori impregnati de duh religios ca si Varlaam (care le-a repovestit) ca si la savanti ca Dimitrie Cantemir.E limpede,de asemenea, ca desi criticata de spiritele stiintifice ale vremii ca o scorneala,a fost o lectura de capatai pentru multi si pentru multa vreme35.
35

Istoria Critica a literaturii romane,Nicolae Manolescu 46

Traditii

Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva. I. A. Candrea in cartea Calendarul Babelor scrie ca mai ales la tara se tineau 96 de sarbatori cu date fixe, 34 sarbatori cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus martea si joia din Postul Pastelui. Totalul zilelor in care nu se lucra deloc sau se lucra partial era de 196, ramanand astfel 169 de zile integral lucratoare. In Maramures, obiceiurile de la marile sarbatori de peste an, Craciunul si Pastele sunt si ele comune cu cele din restul tarii. De Craciun, copiii umbla in grupuri pe la casele oamenilor pentru a-i colinda si a primi dulciuri, fructe si bani. In noaptea de Paste, la biserica, se sfintesc cozonacii facuti in diferite forme, numiti in Bucovina Babele. Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neanceputa inseamna ca dupa ce apa a fost scoasa de la fantana, cel care o transporta nu vorbeste pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In Bucovina, in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Ce gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor. Craciunul (25 decembrie): pana in secolul XIX romanii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun. Pentru ca aceasta avea o importanta atat de mare, Biserica a suprapus acestei date sarbatoarea Nasterii Domnului. Aceasta se
(Editura Minerva,Bucuresti -1990,pg 84-85)

47

sarbatorea pe 6 ianuarie, aceasta data fiind doar o Nastere spirituala prin botez.

TAINA BOTEZULUI Botezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o curatire externa in vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu exista odata cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca. Asemanator botezului Sfintului Ioan era si botezul savirsit de Apostolii Mintuitorului (Ioan IV, 1-2). Insusi botezul Mintuitorului Hristos primit de la Sfintul Ioan Botezatorul in riul Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina, pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, s-au sfintit apele, s-a introdus energia curata a harului. Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au pacatuit prin Adam. <<Toti (oamenii) s-au abatut impreuna netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este>> (Romani III, 12). Sau mai precis: <<De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moarte, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acesta in care toti au pacatuit>> (Romani V, 12). Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea absoluta: <<De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu>> (Ioan III, 5). Sau in alt loc: <<Cel care va crede si va fi botezat se va mintui; iar cel ce nu va crede va fi osindit>> (Marcu XVI, 16). Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. <<Au nu stiti ca toti cititi in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea lui ne-am botezat? Deci,
48

ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii>> (Romani VI, 3-4).

Casatoria
Petitul Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc. Fedelesul Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans. Bradul In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii. Udatul Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la
49

flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica. Barbieritul mirelui Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat. Imbracatul miresei Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii. Hora miresei Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate. Ruperea turtei Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice. Furatul miresei Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau

50

sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini. Aruncatul buchetului Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an. Scosul valului Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necastorite.

Moartea
Mitologia romneasc

Crestinarea timpurie in epoca de formare a poporului roman a impiedicat formarea unei mitologii unitare, aceste credinte vechi transformandu-se in superstitii de obicei asociate raului, sau devin sfinti, in unele cazuri. n mitologia romneasc, viaa omului parcurge trei etape importante: naterea, nunta i nmormntarea (moartea). Dup moarte, sufletul se desparte de trup i se integreaz cosmosului, se unete cu natura formnd cu aceasta un ntreg. Aceast idee pornete de la nite concepii pgne strvechi, care probabil i au originea n mitologia traco-dac. Astfel viaa de dup moarte nu este dect o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spaiul n care a vieuit, idee dezvoltat i n balada "Mioria". Cu toate c moartea nu reprezint un sfrit al sufletului, al fiinei, ci o continuare sub alte forme a existenei acestuia, moartea este vzut ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce i era familiar, devine altceva, nu mai este alturi de cei dragi. Moartea este acceptat n concepia romneasc ca o condiie uman de care nimeni nu poate scpa. Tragismul morii este amplificat dac viaa mortului nu a parcurs a doua etap a vieii, nunta, ca n cazul morilor tinerilor nelumii, adic necstorii. Acetia nu i-au ncheiat ciclul vieii, deci nu i vor regsi linitea venic dup moarte ci se vor chinui sub forma unor strigoi. La fel se ntmpl i cu pruncii care mor i devin moroi pentru a-i bntui mamele. n cazul tinerilor nelumii exist un
51

ceremonial n timpul nmormntrii, n care se celebreaz nunta cu natura i cu moartea, n ncercarea de a conferi linite venic mortului. Iat ce spune Dimitrie Cantemir n a sa Descriptio Moldavi cu privire la credina romnilor despre moarte: aproape tot norodul de rnd crede c fiecrui om Dumnezeu i hotrte ziua morii; iar naintea acesteia nimeni nu poate s moar sau s piar n rzboi... De aceea, de cele mai multe ori, se vrau n primejdii nebunete. Aceeai credin se ntlnete i la popoarele scandinave: divinitatea suprem a fixat de la nceput linia vieii fiecrui om. Chiar de s-ar ascunde n gaur de arpe, acela nu ar ctiga nici o clip n plus. Soarta fiind fix, frica nu aduce nici un fel de ctig personal.

Religia cretin

Dante i Virgiliu n Iad; pictur de William-Adolphe Bouguereau (18251905). Iadul este locul unde oamenii sufer dup moarte pentru pcatele svrite n timpul vieii n tradiia biblic, primul om, Adam era la nceput nemuritor, dar a primit moartea drept pedeaps de la Dumnezeu pentru c a czut n ispit. Adam a trebuit s se ntoarc n pmnt, adic n materia din care a fost creat ("Pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce" -- Facerea 3:19). Moartea nu este considerat n Vechiul Testament un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implic o trezire la Judecata de Apoi. n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte. Aici se menioneaz clar c sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind c Iisus Hristos a nvins moartea. Prin stpnirea morii, diavolul avea toi oamenii n puterea sa, dar Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. n Biblie se spune c "cei care cred n Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea via venic" (Ioan 3:16). n religia cretin exist dou finalitati unde merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), unde merg doar cei drepi la inviere,rascumparati prin sangele lui Iisus Hristos i moartea definitiva fara speranta invierii. Unele culte cred in existenta Iadului (Infernului) unde merg pctoii pentru chinuri vesnice. Soarta omului este stabilit dup judecata facuta de Fiul, dupa faptele de fidelitate crestina care le-a facut cand era in viata. Icoana coborarea de pe cruce

52

Concepia icoanei i unele elemente legate de de compoziie i execuie sunt tributare picturii veneto-cretane care a exercitat n epoc o puternic influen asupra picturii sud-dunrene. Autorul anonim al icoanei, care a lucrat la comanda Doamnei Milia, se dovedete a fi un bun cunosctor al picturii contemporane.Icoana este unic sub raportul compoziiei, modul de tratare al Coborrii de pe cruce apropiindu-se, n mare msur, de o Pieta occidental:Crucea Rstignirii i simbolurile Patimilor formeaz axul de simetrie al compoziiei. n faa crucii, n prim-plan, Fecioara Maria drapat ntr-un maforion rou-viiniu ine n brae pe Iisus mort, cobort de pe cruce; chipul I gestul Fecioarei exprim o durere fr margini. Este nsoit de Sf. Ioan Theologul I de Maria Magdalena, care ngenunchiat, mbrieaz picioarele lui Iisus Hristos. n stnga, n plan secund, de mai mici dimensiuni fa de personajele sacre, Milia Doamna, ndoliat ine n brae pe fiul su mort, pe Teodosie, purtnd veminte de curte i coroan aurie. Aceast compoziie singular la noi este marcat de o not de ndrzneal evideniat de paralelismul ntre durerea divin I durerea pmnteasc a unei mame, care se roag Fecioarei s primeasc sufletul fiului ei. Unele trsturi specifice legate de tipologia chipurilor i modelarea acestora cu treceri brute de la umbr la lumin constituie trsturi stilistice caracteristice picturii veneto-cretane. Icoana se nscrie n grupul "icoanelor de familie" ale lui Neagoe Basarab i a avut, probabil, o destinaie privat.

Anexa I : Mitropolitul Dosoftei

53

Anexa II : Mitropolitul Varlaam si Cazania

54

Concluzie:
55

Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

Bibliografie:

56

1. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu. 2. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Mircea Martin, Elisabeta Lasconi Rosca, Carmen Ligia Radulescu, Rodica Zane. 3. internet 4. Blaga Lucian, Opere, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, 5. Calinescu George,Istoria Literaturii romane de la origini pana in present.Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVII Literatura religioasa,pag.9-10 6. Manolescu Nicolae, Istoria critica a literaturii romane,Editura Minerva,Bucuresti 1900,pag 84-85 7. Ciobanu Stefan, Istoria literaturii romane vechi,Editura Eminescu, Bucuresti, 1989 8. Antim Ivireanul,Didahiile,Editura Minerva,Bucuresti 1985,pag 111 9. Geneza identitatii nationale la romanii ardeleni,Editura Humanitas,pag 331-362 10.Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei ,Editura Minerva,Bucuresti-1981,pag 250-257.

57