[publicat în Bărăganul ortodox nr. 37, iunie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate
Tradiţia vie a sfinţilor
Observaţii pe marginea prologului Tomului aghioritic preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College (Sydney College of Divinity)
Vorbind despre tradiţia eclesială, de obicei ne referim la suprafaţa doctrinară, practică şi ritualică a acesteia. Am mai vorbit şi cu alte ocazii despre cele două niveluri ale tradiţiei, cel exterior, al predicării sau manifestării,
[publicat în Bărăganul ortodox nr. 37, iunie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate
Tradiţia vie a sfinţilor
Observaţii pe marginea prologului Tomului aghioritic preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College (Sydney College of Divinity)
Vorbind despre tradiţia eclesială, de obicei ne referim la suprafaţa doctrinară, practică şi ritualică a acesteia. Am mai vorbit şi cu alte ocazii despre cele două niveluri ale tradiţiei, cel exterior, al predicării sau manifestării,
Copyright:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Available Formats
Download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
[publicat în Bărăganul ortodox nr. 37, iunie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate
Tradiţia vie a sfinţilor
Observaţii pe marginea prologului Tomului aghioritic preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College (Sydney College of Divinity)
Vorbind despre tradiţia eclesială, de obicei ne referim la suprafaţa doctrinară, practică şi ritualică a acesteia. Am mai vorbit şi cu alte ocazii despre cele două niveluri ale tradiţiei, cel exterior, al predicării sau manifestării,
Copyright:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Available Formats
Download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
[publicat în Bărăganul ortodox nr. 37, iunie 2006, p.
4]
tradiţia în contemporaneitate
Tradiţia vie a sfinţilor
Observaţii pe marginea prologului Tomului aghioritic
preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College (Sydney College of Divinity)
Vorbind despre tradiţia eclesială, de obicei ne referim la suprafaţa doctrinară, practică şi
ritualică a acesteia. Am mai vorbit şi cu alte ocazii despre cele două niveluri ale tradiţiei, cel exterior, al predicării sau manifestării, şi cel interior, al noimelor sau înţelesurilor eclesiale. În opinia mea, înţelegerea curentă a tradiţiei ca structură mono-plan în care totul este evident tuturor, nu are legătură reală cu perceperea tradiţională a naturii tradiţiei. Am ales, pentru consolidarea punctului meu de vedere, prologul Tomului aghioritic, un document redactat de sfântul Grigorie Palamas şi semnat de mai toţi egumenii Sfântului Munte, în 1340. Textul la care mă refer, adevărată constituţie a tradiţiei isihaste, menţionează cele două niveluri, desemnându-le ca τῶν τε παρρησία κηρυττομένων, „cele predicate cu îndrăzneală (public)”, şi respectiv τῶν μυστικῶς ἐν Πνεύματι τοῖς ἀξίοις προφαινομένων, „cele în Duhul descoperite mistic celor vrednici”. Spre deosebire de alte locuri, cum e cazul tratatului vasilian Despre Duhul Sfânt, unde se vorbeşte simplu despre cele două paliere, fără altă menţiune, prologul Tomului aghioritic introduce o precizare de capitală importanţă pentru corecta discernere a situaţiei. Este vorba despre aserţiunea potrivit căreia domeniul interior al tradiţiei este accesat de „cei vrednici”, „iniţiaţi prin reală experienţă”, şi de cei care, „prin evlavie, credinţă şi dragoste”, „s-au suspus celor care au atins maturitatea în Hristos”. Evident, textul îi indică aici pe sfinţi(i isihaşti) şi pe discipolii acestora. Afirmaţia are valoare deopotrivă arheologică şi epistemologică. Arheologică, pentru că descoperă un aspect al realităţii tradiţiei de care noi nu mai ţinem seamă – pur şi simplu faptul existenţei palierului interior al tradiţiei, dincolo de pojghiţa slujbelor, a studiilor teologice şi a făptuirilor noastre personale în litera legii... Epistemologică, pentru că indică pe de o parte incompetenţa specialistului în teologie, hirotonit sau nu, în privinţa acestui nivel interior, mistic al tradiţiei, pe de alta imposibilitatea articulării cu acest nivel al altfel decât luat de mână şi condus ca un copil spre fântâna înţelepciunii. Mulţi savanţi s-au ridicat întru a vorbi cu autoritate despre tradiţia eclesială, pretinzând să o epuizeze prin ştiinţa lor. Să ne amintim de acel Ştefan care se opunea „academic” sfântului Simeon Noul Teolog, sau de acel Varlaam din Calabria, αὐτόπλαστος μοναχός, „cel ce s-a făcut pe sine monah”, ambii lipsiţi de reală iniţiere eclesială... Mulţi sunt şi azi, Ştefani şi Varlaami, printre învăţătorii de teologie, care susţin că ştiinţa lor dobândită din cărţi aduce vreo lumină Bisericii lui Hristos. Mulţi de asemenea cei care acuză de esoterism pe oricine predică existenţa palierului interior al tradiţiei, faţă de care ştiinţa de carte rămâne mai ignorantă decât noaptea. Pentru aceştia din urmă, cuvântul care deschide prologul Tomului aghioritic se rosteşte cu asprimea unei sentinţe veşnice: cum nu au înţeles iudeii descoperirea tainelor VT în lumina NT, aşa sunt cei care se ţin de literă fără să perceapă descoperirea misterului acesteia în experienţa de factură eshatologică a sfinţilor… Ca în parabola sfântului Siluan: cocoşul era ininteligibil pentru găini, dar el însuşi, la rândul său, nu a fost capabil – în acest veac dominat de scepticism – să dea crezare vulturului… Ce mai rămâne? Să avem decenţa de a accepta, umil, să fim luaţi de mână. Împărăţia se transmite din mână în mână, din inimă în inimă. Acum, cine ne va lua de mână?