ENDOGENIZAREA PROBLEMATICII MEDIULUI INCONJURATOR

Procesul dezvoltarii economice antreneaza schimbarea mediului natural, atat prin faptul ca utilizeaza factorii de mediu in calitatea lor de resurse regenerabile sau nu cat si prin aceea ca noxele, sub produsele, deseurile generate de activitatile umane si deversate in mediu afecteaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, uneori ireversibil, echilibrul ecologic. Cu alte cuvinte, dezvoltarea economica implica un cost extern, suportat de mediul inconjurator, ale carui dimensiuni, din ce in ce mai evidente in ultimii ani, daca nu sunt corect considerate si evaluate, pun sub semnul intrebarii viabilitatea pe termen lung a insusi procesului in sine. Teoria economica, in diferite circumstante de timp si spatiu, chiar in conditiile unor insuficiente de ordin metodologic, a abordat, inca din primele faze ale conturarii sale problematica resurselor naturale si a caracterului lor limitat. In termenii economiei de piata, degradarea mediului inconjurator impune existenta unui pret negativ, care trebuie sa corecteze evaluarea nivelului real al dezvoltarii economice, presupus a fi reflectat, cel mai elocvent de catre produsul intern brut. Incercarile de ajustare a PIB cu costurile combaterii poluarii si cu daunele provocate prin deterriorarea mediului sunt de data relativ recenta, fiind determinate in principal de schimbarea radicala a opticii analitice prin care este investigata problematica dezvoltarii. Intrebarea care se pune care este gradul de corectitudine a tipului de dezvoltare cunoscut chiar si la bariera ecologica ce ar putea bloca procesul respectiv, tinand seama de distanta ramasa pana la punctul in care ecosistemul isi epuizeaza capacitatea de absorbtie a noxelor. Raspunsul nu este clar, dar este evident riscul unei cresteri negative care provine din neglijarea sau amanarea problemelor mediului. Masurarea poluarii si evaluarea costurilor sale de combatere este extrem de dificila si in consecinta pretul negativ al dezvoltarii economiei nu poate prezenta atributul exactitatii. Nu pot fi omise incercarile notabile pe plan international privind abordarile teoretice si metodologice a problematicii mediului. Exemplu in cazul Germaniei, pagubele suferite de catre mediul inconjurator se cifrau prin anul 1980, la 6 % din PIB; in 1990 Polonia suporta anual pierderi din PIB cifrate la 10-15 % , ca urmare a deteriorarii mediului, pe cand Olanda ponderea era circa 1 % . In Franta si Norvegia exista preocuparii avansate pentru evaluarea unui PIB verde, ajustat, tinand seama de cheltuielile de combatere a poluarii si de daunele provocate mediului inconjurator.

Pe un plan mai larg se poate afirma ca relatia mediu-economie, conform accepturilor general acceptate ale dezvoltarii durabile, trebuie armonizata in timp si spatiu de o asemenea maniera care sa permita realizarea unui efect net. Imperativul protectiei mediului poate limita activitatile economice. Aceasta implica o echilibrare intre efectele negative/pozitive ale activitatii economice si respectiv ale necesitatii de protectie a mediului. De aceea pe planul tehnicilor de evaluare economica, trebuie sa se urmareasca maximizarea masurii in care problemele mediului sunt integrate activitatilor economice si institutiilor aferente, respectiv a gradului de endogenizare a acestora. Cantitatile si gradul de periculozitate a emisiilor poluante, precum si deseurile generate de activitatile umane, depind de configuratia structurilor economice, de nivelul dezvoltarii caruia acestea ii corespund, conform stadiului tehnologiilor utilizate si a gradului lor de performanta. Evolutia macrostructurilor economice dinspre sectorul primar catre sectorul secundar si ulterior spre cel tertiar, releva tendintele eficientizarii in timp a utilizarii resurselor energetice si de materii prime si implicit de scadere relativa a impactului dezvoltarii economice asupra mediului inconjurator. Aceste tendinte impun anumite restrictii. In cazul Romaniei ca de altfel si in celelalte state situate in Centrul si Estul Europei, in conditiile impuse de regimul de comanda a economiei, strategia de industrializare s-a axat pe dezvoltarea unor ramuri energointensive si in acelasi timp pe neglijarea costurilor suportate de mediu, cu atat mai insemnate cu cat aceste ramuri sunt mari generatoare de noxe si fara a face eforturi semnificative pentru neutralizarea acestora. In timp ce statele dezvoltate cu economie de piata, printr-o capacitate superioara de adaptare, au reusit restructurarea unor industrii devenite ineficiente ca urmare a cresterilor preturilor mondiale energetice sub impactul socurilor petroliere din anii 1970 si orientarea catre produse cu un continut mai mare de servicii, industria romaneasca nu a reactionat la aceste schimbari majore. Aceasta a facut ca intensitatea consumului de energie sa fie de 5 7 ori mai mare in raport cu tarile dezvoltate. In perioada 1980 1990 industria (inclusiv energia) ajunse-se sa detina aproape 60 % din PIB; dupa 1990 aceasta pondere, desi in scadere se situa in jurul a 45 % . Totusi, desi productia industriala a scazut drastic in comparatie cu 1989, nu au fost insa luate masuri de reducere a emisiilor de poluanti. Principalul poluator il reprezinta industria energetica cu emisii de CO2 (56,2 % din total) si Si O2 (74,2 % din total) pentru aer. Chimia reprezinta principalul poluator pentru apa (85,5 % nitrati si 78 % din suspensiile solide deversate in ape). Aceste comportamente au dus la degradarea severa a calitatii mediului inconjurator.