Arhitectura Antichitii

Se numeste "antichitate" perioada care se intinde de la sfarsitul neoliticului pana la inceputul Evului Mediu. Aparitia si dezvoltarea oraselor determina crearea unei arte monumentale care ia amploare din ce in ce mai mult odata cu constituirea statelor si a imperiilor. Dezvoltarea oraselor nu se produce in acelasi moment in bazinul Marii Mediterane. Un puternic vant civilizator vine din Orient, apoi se raspandeste spre Occident creand o filiatie intre aceste mari civilizatii. Datorita acestui fapt, in Europa se suprapun perioade i stiluri diferite: Stilul grecesc i Stilul roman.

In acesti 4000 de ani de istorie, arhitectura evolueaza de la constructiile de mari dimensiuni mesopotamoegiptene la eleganta coloanelor grecesti. Roma preia aceasta mostenire intr-un raport balansand in jurul grandorii si al lipsei de masura. Se va putea remarca o trecere de la cautarea armoniei in proportii, de la folosirea marmurei puse fara ciment (in stilul grecesc), la cautarea fortei, a efectelor luxuriante si a utilului, la folosirea blocajului de mortar cu parament din piatra (in stilul roman).

Stilul Grecesc
Vezi galeria foto Nasterea artei grecesti a avut loc in jurul secolului IX i.C., odata cu aparitia perioadei geometrice. S-a cazut de acord ca, dupa ce apogeul artei grecesti a fost atins in secolul V i.C., in perioada clasica, ultimile ei manifestari s-au stins in pragul bataliei de la Actium (31 i.C.). In realitate, lucrurile au stat mai putin arbitrar, pentru ca, si dupa aceasta data, influenta artei grcesti ramane evidenta atat in Orient cat si in Occident. Limitata initial in cadrul restrans al Marii Egee, arta greaca se impune treptat, datorita actiunilor de colonizare din secolele VIII si VII, in toata regiunea din jurul Marii Mediterane. In acesta diversitate rezida o identitate culturala comuna face sa se poata vorbi de o arta greceasca. Regele Eumeneu al II-lea, aliat al romanilor, a domnit peste Pergam, in Asia Mica, timp de 40 de ani. El a inaltat multe monumente pe acropola capitalei sale, dintre care este retinut un altar pentru sacrificii de mari dimensiuni, dedicat lui Zeus si Atenei, construit intre 180 si 170 i.C. Sapaturile arheologice conduse, incepand cu 1873, de germanul Humann au permis identificarea acestui monument. Friza a fost transportata la muzeul din Berlin, unde s-a reconstruit altarul. Cinci trepte alcatuiesc fundatia acestui ansamblu care masoara 36 m x 34 m. Pe latura vestica, o scara

monumentala, larga de 20 m si inalta de aproape 6 m, conduce la o coloana care permite accesul pe o esplanada rectangulara de 20 m x 30 m. Un zid inchide esplanada pe trei dintre aceste laturi. Un portic (galerie carorneaza fatada unei cladiri, formata dintr-un sir de coloane; uneori deasupra se afla un fronton) in stil ionic inconjoara acest perete pe latura exterioara. Altarul, constrit pentru a putea arde ramasitele victimilor, ocupa in centru platformei un dreptunghi de 7m x 14 m. in jurul soclului porticului exterior se desfasoara o friza lunga de 120 m si inalta de 2,30 m, prezentand episoade din lupta zeilor impotriva gigantilor: Gigantomahia. O cornisa puternic iesita in relief incununeaza aceasta friza.

Arta elenistica In periada elenistica apar numeroase orase noi, ceea ce permite triumful arhitecturii civile in piatra. Aceleasi principii de simetrie si rationalism guverneaza urbanismul, dar preocuparea arhitectilor ramane adaptarea constructiilor la configuratia locurilor si a peisajelor. In aceasta privinta teatrele sunt exemple magnifice pentru ca, asezate pe povarnisul unei coline imbratiseaza panta. Pretutindeni in oras, cladirile pentru practicarea sportului, cele administrative si culturale, ca si locuintele private sunt construite in piatra. Fiecare edificiu face acum obiectul preocuparilor si rafinamentelor care pana atunci erau rezervate arhitecturii religioase. Cea mai frumoasa realizare a acestui urbanism elenistic este, fara indoiala, Acropola din Pergam. Arhitectura evolueaza si in ceea ce priveste arhitectura sa. Spre deosebire de rigoarea clasica, ea etaleaza acum gustul pentru ceremonii si fast. Elementele sunt deturnate de la valoarea lor arhitectonica pentru a satisface o preocupare tot mai mare pentru decor (Tholosul vechiului templu al Atenei)

Aparitia arhitecturii in piatra Templele, edificii carora li se acorda toata atentia, incep sa fie construite din piatra, in jurul anului 500 i.C. Aceasta arhitectura nu foloseste mortar, elementele componente fiid fixate intre ele prin scoabe sau, simlu, prin suprapunere. Templul, format initial dintr-un simplu megaron, precedat de un pridvor, evolueaza ulterior pentru a ajunge in secolul VI, la un plan in trei parti. Acum templul prezinta un sanctuar (naos sau cella=sala centrala in care se gasea statuia zeului protector), in general impartit in trei nave, si destinat adapostirii statuii de cult. Naosul este precedat de vestibul (pronaos=zona de intrare, marginita in exterior de coloane, care permit accesul in naosul unui templu), si dotat in partea opusa cu opistodom(=partea din spate a unui templu grecesc, fata in fata cu pronaosul). Cand este inconjurat de un sir de coloane, pe cele patru laturi, templul se numeste peripter. Este dipter atunci cand coloanele se aliniaza pe mai multe randuri. In secolul VI, sunt prezentate cele doua mari ordine arhitecturale: ordinul doric se raspandeste in Grecia continentala (invadata de dorieni in secolul XI), iar ordinul ionic se dezvolta in insulele si pe tarmul Asiei

Mici (in Ionia). Templele dorice sunt masive si de dimensiuni medii. Constructia lor se bazeaza pe o mare rigoare arhitecturala care acorda o importanta deosebita structurii in dauna decorului. Decorarea lor exterioara inseamna transpunerea in piatra a unor elemente functionale de lemn. Ordinul ionic ofera un aspect mai suplu, punand accent, in mod intentionat, asupra elementelor decorative. In Asia Mica, sub influenta Orientului, se construiesc temple colosale, a caror reputatie este mare. Templele din insule prezinta dimensiuni mult mai modeste. Dupa distrugerile cauzate de pradarea Atenei de catre Xerxes i.C., Pericle decide sa reconstruiasca diferite monumente aflate pe acropola. Fidias, care supreveghea ansamblul, le incredinta lui Ictinos si Callicrates misiunea de-a realiza un templu dedicat zeitei Atena. Lucrarile au inceput in 447 i.C. si inaugurarea templului a avut loc in 438 i.C. Partenonul, construit in marmura alba, este un templu peripter (coloanele facand inconjurul complet al edificiului) care se sprijina pe o fundatie construita din trei gradene, formand o platforma de 30,80m x 69,47m. Repetitia coloanelor, care - delimitand compul vizual in jurul templului - sparge uniformitatea maselor de ziduri, confera acestui tip de edificiu un caracter particular, in care se ingemaneaza forta si eleganta. Sanctuarul este format din naos(=sala centrala in care se gasea statuia zeului protector), sala rectangulara adanca de 100 de picioare antice. Aceasta sala, impartita in trei nave inegale, adapostea in centru statuia Atenei criselefantine (facuta din aur si fildes), inalta de 12m, realizata de Fidias. Sala din spate, opistodomul (=partea din spate a unui templu grecesc, fata in fata cu pronaosul), inchidea uriasul tezaur al Ligii de la Delos, condusa de orasul Atena. Importanta acumularii de bogatii explica dimensiunile mari ale acestei sali. Notiunile de ritm si armonie tratate cu rigoare se imbina cu un rafinament extraordinar, care confera arhitecturii grecesti o dimensiune exceptionala. Partenonul reprezinta una din cele mai inalte realizari clasice, in care se impletesc sobrietatea si energia, austeritatea si imaginatia. Arta graca a reusit sa realizeze acest dificil "mariaj" intre ratiune si poezie, devenind un exemplu pentru arhitectii secolelor urmatoare.

Cautarea perfectiuni Crochiu 1 - Arhitectul alege dimensiunile ansamblului si al detaliului in functie de o unitate de masura, modulul (raza medie a coloanei). Se multiplica acest modul astfel incat sa se obtina in plan si in elevatie euritmia, adica un joc de raporturi simple si armonioase intre parti si intre parti si intreg. Aceste raporturi se bazau pe numerele 2 si 3, patratele lui 2 si 3 si patratele acestor patrate. In plus, proportiile fatadei corespund numarului de aur. Crochiu 2 - Grecii observasera ca trebuiau facute anumite corectii pentru a atenua deformarile privocate de iluziile optice, ceea ce le permitea apropierea de perfectiune. - axele coloanelor sunt inclinate spre naos (7cm pentru o coloana de 10m); - ingrosarea tuturor orizontalelor;

- galb usor al fusului fiecarei coloane (entasis); - spatiile (a) dintre coloanele din margine sunt mai mici.

Palatele in antichitate Perioadei de dominatie a Cretei, in jurul anului 1800 i.C., ii corespunde construirea primei generatii de palate, intre care cele din Cnossos si Malia. Aceste edificii sunt alcatuite dintr-o curte rectangulara, in jurul careia se afla o serie de incaperi, de culoare pentru procesiuni si de sali de ceremonii. Palatele sunt puternic inspirate de modelele orientale. Dupa distrugerea lor brutala, pe aceleasi situri, in secolul VI i.C. va fi reconstruita "a doua serie de palate cretane". Ele prezinta un plan similar, peretii lor fiind acoperiti cu fresce magnifice, in culori stralucitoare.

Stilul Roman
Vezi galeria foto Arta romana se dezvolta la Roma si in Imperiul roman din secolul II i.C. pana la inceputul secolului IV d.C. Romei i-au trebuit mai mult de trei secole pentru a se elibera de influentele artei grecesti si ale celei etrusce. Arta romana a fost reprodusa pe intregul imperiu si, sub un apelativ unic, regrupeaza o asemenea diversitate, incat s-ar putea vorbi despre ea la plural. In domeniul arhitectural, arta romana raspunde unor principii fundamentale, care nu evolueaza vizibil din punct de vedere tehnic in cursul dezvoltarii sale stilistice. Chiar daca se inspira din plin din arta greaca (pana intr-atat incat s-a putut vorbi uneori de arta greco-romana), arta romana cauta, inainte de orice, sa fie utila si grandioasa. Arhitectura romana isi afirma propria identitate incepand din secolul II i.C., prin punerea la punct a tehnicii blocajului: un mortar dur, in care sunt amestecate bucati de piatra. Acest material maleabil constituie structura oricarui edificiu roman. Blocajul permite elaborarea si raspandirea formelor din ce in ce mai complexe: arcul, bolta si cupola. Cele trei elemente devin specifice arhitecturii romane. Nefiind placut privirii, el este mascat prin blocuri de piatra taiata: parament. Pentru edificiile majestuoase si pentru interioarele bogate, paramentele sunt din marmura. Incepand cu perioada imperiului, caramida este destul de frecvent folosita ca parament. Zidurile exterioare, eliberate de orice rol structural, capata o functie decorativa foarte importanta care favorizeaza dezvoltarea decorului in trompe-l'oeil. Folosirea coloanei ornamentale este tot mai raspandita, ca si utilizarea stilului corintic, propice pentru fastul decorativ. Pe de alta parte, marile calitati ale blocajului permit realizarea unor edificii din ce in ce mai mari, corespunzand gustului roman pentru supradimensionare.

Arhitectura civila si pentru distractii Arhitectura civila romana raspunde celor doua imperative majore: pe de o parte, grija pentru exigentele practice si, pe de alta parte, un aspect grandios, monumental. Cele patru forme principale ale erhitecturii sunt: bazilica, termele, teatrul si amfiteatrul. Bazilica este, pe rand, piata sau tribunal. Se prezinta sub forma unei constructii dreptunghiulare, impartita, de obicei, in trei nave, nava principala fiind mai inalta decat cele laterale si strapunsa de ferestre in partea sa superioara. Nava centrala se termina cu o absida (spatiu semicircular sau poligonal situat in spatele altarului intr-o biserica) in cara isi avea sediul curia. Termele sunt o inventie tipic romana. Loc pentru baie si pentru intalniri, termele detin un loc principal in viata cotidiana. Teatrul, aparut din conceptul grecesc al gradenelor sprijinite de o colina, este, la romani, o cladire de sine statatoare. Peretele scenei (scenae frons) este cel pe care se monteaza decorul. Amfiteatrul, inventie specific romana, este conceput cu putin inainte de inceputul erei noastre, pentru jocurile de circ si pentru luptele de gladiatori. Cei trei frati Flavieni intervin in constructia edificiului. Primul, Vespasian, incepe santierul in 70. Fiul lui, Titus, inaugureaza cladirea in 80 si Domitian termina lucrarile, incepand cu 81. Amfiteatrul flavian se inalta pe locul unui lac artificial, amenajat din dorinta lui Nero de a se distra, in parcul Casei de aur (Domus aurea). Acest amfiteatru, cel mai mare care a fost realizat vreodata, a primit numele de Colosseum catre secolul VIII al erei noastre. Originea acestui nume este o aluzie la statuia "colosala" a lui Nero, care se gasea in vecinatatea amfiteatrului. Acesta ii oferea impararului o mare varietate de spectacole, de la lupte de gladiatori si pana la reprezentatiile teatrale cu efecte deosebite de regie. Termenul de "amfitetru" descrie edificiul; este vorba despre doua teatre alipite, care formeaza o arena de forma circulara. Pentru a mari capacitatea Colosseumului, i s-a dat o forma eliptica. Dimensiunea exterioara este de 188 m pe 156 m, aceea a arenei de 86 m pe 54 m, si inaltimea totala de 48,50 m. Fatada este alcatuita din trei randuri de arcade suprapuse, deasupra carora se ridica un al patrulea etaj atic strapuns de ferestre. Arcadele evita aspectul lipsit de gratie pe care l-ar fi avut un zid plat, de dimensiuni mari, si permit dirijarea impingerilor provocate de enorma masa de zidarie, pentru a evita riscurile fisurarii. Patruzeci de arcuri acopera intregul perimetru al Colosseumului. Stalpii care le separa, construiti in travertin, masoara 2,40 m inaltime si 2,70 m adancime. fiecare stalp este impodobit cu o semicoloana in stil doric (toscan) la primul nivel, in stil ionic la al doilea nivel, in stil corintic la al treile nivel. Aticul plat, care surmonteaza cele trei siruri de arcade, de imbina armonios cu pilastri corintici. La fiecare extremitate a celor doua axe ale elipsei se deschide cate o poarta. Aceste intrari principale permiteau accesul direct in arena. Pentru a organiza circulatia celor 50.000 de persoane, cat era

capacitatea amfiteatrului, la fiecare nivel, sub gradene, se gasea o retea de culoare concentrice. Scarile interioare legau fiecare etaj conform axelor radiale. La mijlocul etajului superior, un sir de console sustinea catarge de zeci de metri lungime care, traversand partea proeminenta a cornisei, serveau la intinderea unei panze uriase, velum, care proteja gradenele de arsita soarelui. Ramane inca dificil de inteles cum se manevra aceasta panza. O shapa de ciment acoperea cea mai mare parte a arenei. Restul arenei era acoperit cu un planseu mobil, care permitea scoaterea elementelor de decor. Sub arena, culoare si celule adaposteau "serviciile" necesare jocurilor. Cele trei tipuri de coloane suprapuse, adosate zidului dintre arcade, nu au nici o utilitate functionala. Ele nu constituie decat o imbracaminte decorativa, specifica arhitecturii romane. Spre deosebire de teatrele grecesti, elenistice, construite totdeauna pe panta unei coline, amfiteatrul Colosseum, construit pe un teren plat, constituie o inovatie tipic romana. Maiestria arhitectilor se manifesta aici in folosirea diferentiala a materialelor: blocajul pe baza de lava pentru fundatii, tuful pentru partile care lucrau mai putin, piatra ponce pentru bolti, care trebuiau sa fie usoare. Fundatiile mai adanci de 6 m, intr-un loc mastlinos, precum si solutiile gasite pentru a permite scurgerea apelor, dovedesc maiestria tehnica deosebita a inginerilor romani. Colosseum, miracol al perfectiunii ordonarii, ramane expresia monumentala a unui anumit aspect al grandorii romane. El va deveni un punct de referinta pentru toti arhitectii, incepand din Renastere, se vor inspira din fatada amfiteatrului, cu cele trei ordine (doric, ionic si corintic) suprapuse.

Evul Mediu
Arta paleocrestina, fruct al unor grupuri mici care traiesc intr-o teama permanenta de persecutii, se dezvolta in ilegalitate. Abia in secolul IV, atunci cand imparatul insusi se converteste la crestinism, arta paleocrestina iese "la lumina zilei", pentru a deveni arta oficiala a imperiului. Dupa caderea Romei, partea orientala a imperiului devine singurul garant al noii arte crestine. Datorita diversitatii influentelor diferitelor civilizatii care inconjoara si alcatuiesc Imperiul de Rasarit, se creeaza un limbaj artistic specific. Astfel, arta paleocrestina devine treptat arta bizantina. Mai mult, datorita crestinarii popoarelor slave, arta bizantina se raspandeste masiv spre Rusia, cea care se dovedeste a fi continuatoarea vocabularului bizantin dupa caderea Constantinopolului in 1453. Departe de realismul Antichitatii, arta bizantina stabileste, pe bazele evolutiei estetice a artei paleocrestine, un nou mod de exprimare artistica, impregnat cu elemente simbolice, care fundamenteaza iconografia crestina pana in zilele noastre. De atunci dateaza la Roma, la Constantinopol si in intregul imperiu prima arhitectura crestina monumentala, derivata din constructiile romane. Cele dintii lacasuri de cult, cum este Sfinta Sabina,

apartin tipului bazilical, raspunzind unui concept diferit de cel al bisericii romane. Arhitectura bizantina este, inainte de toate, o arhitectura a caramizii, vizibila la exterior si acoperita in interiorul edificiilor. In arhitectura romanica domina stilul bazilical, in cruce latina, care poate raspunde necesitatilor liturgice si cresterii numarului de pelerini. Arhitectii gotici isi bazau lucrarile pe trei principii esentiale: marirea deschiderilor, cresterea inaltimii edificiului si cautarea unui spatiu omogen. Secolul XIII este cel al expansiunii arhitecturii gotice in Europa.

Stilul Bizantin
Vezi galeria foto Initial, arhitectura bizantina era o continuare a arhitecturii Imperiului Roman. Schimbarea stilistica, progesul tehnicii, schimabrile teritoriale si politice au insemnat ca un stil distinct a iesit la iveala gradat. Cladirile au crescut din punct de vedere al complexitatii geometrice. Caramizi si ipsos erau folosite pe langa piatra in decorarea structurilor publice importante. Ordinile classice erau folosite cu generozitate, mozaicele au inlocuit decoratiile gravate, domurile complexe se odihneau pe piloni masivi, iar geamurile filtrau lumina prin file subtiri de alabastru pentru a realiza o lumina calda in interior.

De la arhitectura paleocrestina la stilul bizantin Tulburarile care ameninta partea Occidentala a Imperiului in secolul V nu impiedica manifestarea vivacitatii sale artistice. Ravena, noua resedinta imperiala, se umple de edificii religioase cu bogate decoratii in mozaic (Biserica San Vitale, Ravenna). Dar, in 476, Roma distruge in caderea ei si inflorirea acestei arte crestine in devenire, rapid coplesita de influente barbare. Constantinopol este singurul urmas al artei crestine. Pe nesimtite, pe bazele acestei arte noi, ale carei caracteristici vor fi tot mai accentuate apare, in Imperiul de Rasarit, o creatie originala total dependenta de biserica si de imparat si care isi afirma ca prima trasatura a particularitatilor sale faptul de-a se manifesta ca teatrul unei rivalitati perpetue intre influentele orientale si cele occidentale.

Arta reliefului In opozitie cu gustul Antichitatii pentru ronde-bosse, pe care il va oculta definitiv de-a lungul secolului VI, lumea bizantina, sub influenta orientala, dezvolta o arta a reliefului, inainte de toate ornamentala si decorativa. Ii sunt caracteristice mai multe tehnici: basorelieful accentuat, meplat care da suprafetei sculptate aspectul unei adevarate dantele de piatra; relieful champleve care prezinta motive sculptate pe un fond usor scobit si umplut cu o pasta inchisa la culoare, uneori cu praf de sticla colorata.

Arhitectura religioasa: o cautare de simboluri Arhitectura bizantina este, inainte de toate, o arhitectura a caramizii, vizibila la exterior si acoperita in interiorul edificiilor. O alta rehnica de constructie este aceea care foloseste tuburi de pamant ars etans incastrate cu mortar. Din aceste tehnici care folosesc materiale usoare se naste o arhitectura foarte supla, care preconizeaza folosirea cupolei. In secolele V-VI in Imperiul de Rasarit se intalnesc formele arhitecturii religioase paleocrestine. Cu timpul folosirea planului centrat in scopuri cultice necesita adaugarea unei abside la acest tip de constructii. Aceasta inovatie duce la aparitia unei solutii originale: bazilica cu cupola- Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol inaltata in secolul VI de Iustinian este primul exemplu de acest fel. Tipul de plan in cruce greaca este cea mai originala creatie a arhitecturii bizantine si reprezinta trasatura ei caracteristica. El se prezinta sub forma unei cruci cu patru brate egale, incriindu-se in interiorul unui patrat. Spatiul central, la incrucisarea bratelor este dominat de cupola. De o mare unitate interioara si exterioara, acest plan asociaza nevoilor practice un simbolism accentuat caracteristic Imperiului Bizantin. Aparut in secolul IX, planul in cruce dreapta este folosit sistematic incepand din secolul XI.

Stilul Romanic
Vezi galeria foto Arta caroligiana este cea care, la inceputul secolului IX, dezvaluie prima ruptura cu artele germanice, producand o reinoire artistica ce va marca Occidentul pentru mult timp de atunci inainte. La sfarsitul secolului IX, prabusirea imperiului caroligian, sub lovitura noilor invazii, afecteaza profund unitatea lumii apusene. Incepand din a doua jumatate a secolului XI, arta romanica intra in perioada ei de maturizare, care culmineaza cu secolul XII. Totusi, desi se dezvolta pe o baza unica, ce ii defineste directia fundamentala, arta romanica, rezultatul unei societati profund religioase, rurale si divizate se exprima intro imensa diversitate de forme. In a doua jumatate a secolului XIII, ea coabiteza cu formele gotice care inflorisera deja de aproape un secol in numeroase orase occidentale. Multe edificii, incepute in stil romanic, sant terminate in stilul gotic.

Arta ottoniana Arta ottoniana se dezvolta in Sfantul Imperiu Roman de natiune germana pana la sfarsitul secolului XI. Aceasta este folosita, in intregime, in scopul gloficarii imaginii imperiale. Inspiratia sa este extrasa din doua surse semnificative: pe de o parte, arta carolingiana si, pe de alta parte, arta bizantina.

Modelele caroligiene domina creatia arhitecturala. Daca planul centrat pare abandonat, formula edificiului religios cu doua abside simetrice conoaste o mare extindere. In secolul XI aceste constructii castiga in dimensiuni iar biserica Sainkt Michaels din Hildesheim este un stralucit exemplu.

"Prima" arta romanica Denumirea de "prima" arta romanica desemneaza ansamblu experientelor si creatiilor noi, aparute de la sfarsitul secolului X in restul Occidentului. Centrul arhitecturii preromane se situeaza in partea meridionalaa disparutului partea meridionala a disparutului Imperiu caroligian. Edificiile primei arte romanice prezinta un plan simplu (una pana la trei nave terminate cu absida). Scopul arhitectilor este de a se ingriji de apareiajul zidariei, in detrimentul oricarei alte cercetari de amploare. Acesta arhitectura se prezinta, asadar, sub forma unor edificii mici, in general facute din piatra cioplita care imita caramida. In acelasi timp, cea dintai preocupare a constructiilor o constituie modul de acoperire a unui edificiu; treptat, se incearca inlocuirea sarpantiei din lemn, care poate lua usor foc, cu o bolta din piatra. Aceasta schimbare a sistemului de acoperire face ca stalpii monoliti sa fie inlocuiti cu stalpi in forma de cruce, sustinand coloane angajate sau pilastrii care reduc inaltimea interioara a constructiei. Grija de a armoniza elevatia zidurilor se regaseste in decoratia exterioara intr-un sistem de arcaturi oarbe (benzi lombarde) separate de benzi verticale iesite in relief (lesene). Deschiderile, inca de dimensiuni mice, se fac in partea superioara a zidurilor.

Pluralitatea artei romanice

Burgundia Este unul dintre centrele cele mai dinamice si cunoaste o dezvoltare maxima in prima parte a secolului XII. Arhitectura sa, de o armonie si de o eleganta deosebite, este reprezentata de bazilica Cluny III, terminata la sfarsitul secolului XI. Inaltarea pe trei etaje ii confera insusirea unei cladiri lipsite de apasari, in ciuda dimensiunilor mari, nemaiatinse in arta romanica.

Normadia si Anglia Arhitectura normada, care se intinde in Franta si in Anglia, se dezvolta incepand cu secolul XI. Marea dimensiune a constructiilor reclama utilizarea acoperisului sarpanta, care va continua in secolul XII. Constructiile normade prezinta, in general, o elevatie de trei etaje. Atunci cand recurge la acoperisul din piatra, arhitectura normada foloseste bolti in cruce, dublate adesea de muluri care formeaza incrucisari de ogive, prefigurand goticul. La exterior, edificiile prezinta a fatada armonioasa, cu doua turnuri, precum la Biserica Sfanta Treime din Caen (Normandia).

Sfantul Imperiu roman de natiune germana Arhitectura ramane fidela modelelor ottoniene. In anumite edificii, cum este Catedrala imperiala din Speyer, un acoperamant de piatra inlocuieste, de la inceputul secolului XII, serpanta din lemn. Aceste edificii sobre si masive nu se deschid catre sculptura monumentala inainte de sfarsitul secolului XIII.

Italia si Provence Arhitectura, fidela traditiei, separa baptisteriul si clopotnita de biserica propriu-zisa. Dezvoltarea decoratiei exterioare, care primeste lesene si benzi lombarde, face ca zidurile sa fie impodobite cu galerii suprapuse, care dubleaza fatada sanctuarelor, cum se observa la "Campul miracolelor" din Pisa (Baptistierul, catredrala si turnul inclinat).

Arta romanica Arta preromanica s-a raspandit in Occident datorita dezvoltarii comertului si a drumurilor de pelerinaj. Inoirile ei se regasesc in creatiile artistice, cu incepere din secolul XII; ele constituie unitatea in diversitate a artei romanice. In arhitectura domina planul bazilical, in cruce latina. Pentru acoperis, sarpanta de lemn (Biserica Saint Etienne) sustinuta de stalpi ramane prepoderenta in Sfantul Imperiu, Italia meridionala si regiunile invecinate. Sunt utilizate trei tipuri de acoperis: bolta in leagan, bolta in cruce si cupola. Bolta in leagan este semicilindru din piatra asezat deasupra navei. In unele edificii, arcurile dublouri, sprijinite pe pilastri, ajuta la sustinerea boltii, formand astfel travee. Cand bolta este in plin cintru, impingerile se transmit orizontal, spre exterior. Atunci cand leaganul este frant impingerile sunt repartizate spre exterior si pe verticala, spre baza zidurilor. Reechilibrarea acestor impingeri permite inaltarea edificiului. Bolta in cruce este formata din doua bolti in leagan care se intretaie in unghiuri drepte, iar cea mai importanta parte a impingerilor se descarca pe pilastri de la colturi, zidurile edificiilor fiind larg strapunse cu deschideri. Cupola se foloseste adesea pentru a acoperi intersectarea navei cu transeptul, cu scopul de a face spatiul sa para mai mare. Alteori, un "sir de cupole" asigura acoperirea intregului edificiu. Aceasta solutie se intalneste in sud-vestul Frantei (Biserica Abatiei din Fontevrault). Rolul sculpturii romanice este de a sublinia punctele cheie ale arhitecturii: capiteluri si cornise in interior, porticuri si timpane la exterior (Claustrul Bisericii Saint-Pierre din Moissac). Cadrul, obligatoriu arhitectural, al acestei sculpturi este restrictiv.

Stilul Gotic

Vezi galeria foto Arhitectura gotica reprezinta unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum si cu alte biserici din aproape toata Europa n timpul perioadei medievale, ncepnd cu secolul al XII-lea si ncheind cu anii 1500. Ca o situare mai exacta n timp si spatiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acopera perioada 1140 - 1500, fiind construite din Romnia pna n Portugalia si din Slovenia pna n Norvegia, Suedia si Finlanda. A fost precedata de arhitectura romanica si a fost succedata de arhitectura renascentista, o transformare a stilului romanic, odata cu Renasterea, nceputa n Florenta secolului al XV-lea. Doua dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta n arc frnt, sau ogiva, care este de fapt o intersectie longitudinala a doua bolte clasice ale stilului romanic, si arcul de sustinere al ogivei, asa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe cladiri gotice, nefiind nsa omniprezent, este rozeta, prezenta att n basoreliefuri ct si n alte forme ornamentale. Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, aparut din necesitatea de da o alta dimensiune verticala cladirilor. Goticul flamboaiant, adica goticul trziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundentei detaliilor, n parte pentru a diminua greutatea pe care cladirile gotice o impuneau, respectiv pentru a ncerca o salvare a stilului. n Anglia, la nceputul secolului al 19-lea, goticul cunoaste o re-evaluare si o noua recunoastere, de fapt o "renastere" denumita gotic renascut (conform termenului original folosit n engleza, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producnd cladiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refacut dupa devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai trziu, la sfrsitul aceluiasi secol si nceputul secolului 20, arhitectura gotica are o ultima "tresarire de orgoliu", producnd opere durabile, n stilul numit deja atunci neo-gotic, n locuri foarte diferite ale lumii, asa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, Romnia, Statele Unite ale Americii si Ungaria.

Origine Stilul care ulterior avea sa aiba identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odata cu constructia numita Saint Denis Basilica, biserica abatiei bisericii din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz n care a exemplificat viziunea arhitecturala a Abatelui Suger. Suger a dorit sa creeze o reprezentare fizica a sfntului Ierusalim printr-o cladire de o verticalitate si liniaritate impunatoare. Asfel, fatada bazilicii a fost designata efectiv de Suger, n timp ce nava a fost adaugat sute de ani mai trziu. Catre mijlocul secolului al XII-lea, n plina epoca de dominatie a romanicului, si face aparitia un nou stil n arhitectura. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care dispretuiau aceasta arta, vazuta ca o arta "barbara", "gotica" de la numele celor mai cunoscuti "barbari" ai sfrsitului antichitatii.n realitate,

arta gotica a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creatii ale geniului uman. Monumentele romanice le pareau arhitectilor secolului al XII-lea greoaie, masive si ntunecate, datorita ferestrelor putine si nguste. Arhitectii goticului au revolutionat viziunea spatiala romanicului prin doua inventii: ogiva si arcul de sustinere (arc boutant).Bolta semicirculara este nlocuita cu o bolta n forma de arc de cerc frnt, sau ogiva, la care presiunea verticala este mult mai redusa.Mesterii naltau pe patru coloane, dispuse in plan patrat, cte doua perechi de arcuri n ogiva; fiecare arc este sustinut de doua coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obtine o constructie foarte solida, capabila sa sustina, prin ncrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de sustinere, cealalta inventie, sprijina, din exterior, peretii nalti ai navei centrale, alaturi de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterala a boltilor. Aceste solutii au ngaduit o noua organizare a spatiului bisericii, n care planul cu o nava este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de naltime ametitoare, al carui varf mpunge bolta cereasca. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au ramas neterminate din lipsa de fonduri, cum ar fi n Belgia catedrala din Anvers.Primele catedrale gotice au aparut n inima Frantei, pe domeniul regal. Cea dinti este biserica abatiala de la Saint-Denis din Paris, inaltata n deceniile 4-5 ale secolului al XIIlea, sub ndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, n a doua jumatate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o fatada admirabila.ntregul ansamblu degaja echilibru si armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu doua turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta.n sfrsit, cea mai frumoasa ramne catedrala din Reims, comparata cu Partenonul, loc de ncoronare a regilor Frantei. n Germania, goticul patrunde mai tarziu, influentat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hala", cu trei nave de naltimi egale.n Anglia, trasatura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscuta pe continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln si Salisbury.Si Spania sta sub influenta goticului francez, adus de pelerinii sositi n Peninsula Iberica de dincolo de Muntii Pirinei.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo.n sfrsit,Italia ramne refractara inovatiilor gotice,datorita puternicei rezistente a influenttelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italica este domul din Milano, naltat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument religios din lumea crestina, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.n schimb, Italia, mai mult decat orice alta tara europeana, a dat admirabile monumente gotice n arhitectura civila.Zeci de palate comunale din orasele italiene preiau elementele stilului, ce le ofera eleganta si armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se numara Palatul Dogilor din Venetia si admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflata n aceeasi cetate din laguna.

Arhitectura secolelor XV-XVIII

Manierism Manierism (ital.: maniera = stil, manier), termen care caracterizeaz stilul artistic ntre apogeul Renaterii i nceputurile stilului baroc i ale Clasicismului, dezvoltat n Italia ncepnd aprox. cu anul 1520. Sfritul manierismului este apreciat de diveri istorici ai artei ntre anii 1580 i 1650. La nceput simbol al unei rupturi cu obiectivele Renaterii, manierismul desena o decaden n contradicie cu idealurile de armonie ale generaiilor anterioare. n zilele noastre, manierismul apare mai de grab ca o continuare a cutrilor i realizrilor artitilor reprezentativi ai Renaterii.

Introducere ncepnd cu anii 1527-1530, spiritul renascentist sufer o criz brutal care distruge optimismul senin al nceputului de secol. Jefuirea Romei (Sacco di Roma) n anul 1527 de ctre mercenarii spanioli i germani n slujba habsburgilor, sinonim cu prbuirea puterii papale, influena crescnd a Spaniei n politica statelor Italiei i msurile Bisericii Catolice mpotriva progresului alarmant al Reformei, toate acestea constituie fondul din care se detaeaz preocuprile artitilor din vremea respectiv. n acest sens, manierismul ndeplinete tendina de transformare arbitrar i de deformare a realului, exacerbarea subiectivitii creatorului pe calea unei expresiviti specifice, n cutarea marilor formule stilistice: "la maniera". Dou opere ale lui Gian Paolo Lomazzo au servit n acel timp artitilor s-i defineasc relaiile cu procesul de creaie artistic: Trattato dell'arte della pittura, scoltura et architettura (Milano, 1584) i Idea del tempio della pittura (Milano, 1590). Termenul de "manierism" a fost introdus de istoricul de art elveian Heinrich Wlfflin la nceputul secolului al XX-lea n lucrarea Das problem des Stils in der bildenden Kunst ("Problema stilului n arta plastic", 1912).

Trsturi caracteristice pierderea claritii i coerenei imaginii multiplicarea elemenelor i a planurilor n compoziie simboluri complexe care se refer la domenii care nu aparineau pn acum tematicei artistice (alchimie, arta blazonului, limbajul florilor, ...) gust pronunat pentru un erotism estetizant deformarea i torsiunea corpurilor scheme sinuoase ("figuri n serpentin") modificarea proporiilor ntre diverse pri ale corpului alungirea formelor

Artitii florentini, Rosso Fiorentino i Jacopo da Pontormo, au fost precursori ai acestui stil. Mantova cu Giulio Romano, un elev al lui Rafael Sanzio, Parma cu Parmigianino i Siena cu Domenico Beccafumi adopt curnd acest stil. La Veneia Tintoretto i Paolo Veronese picteaz cicluri uriae dnd un sentiment fantastic al spaiului.

Stilul Renascentist
Vezi galeria foto Termenul de Renatere a fost folosit de Vasari (1452-1550) care evoca o "rinascita" artistic, n opoziie cu maniera gotic precedent, deci cu ansamblul epocii medievale. Delimitarea precis a Renaterii din punct de vedere cronologic i aparine lui Jacob Burckhardt ctre 1860. n arhitectur, ca i n pictur i sculptur, Renaterea a avut un cuvnt greu de spus. Formele geometrice s-au reconsiderat: ptratul i cercul pentru plan, cubul i cilindrul pentru edificii. Este cutat simplitatea. Reprezentanii acestui curent au introdus anumite imbuntiri n lucrrile lor n aceast perioad: Filipo Brunelleschi folosete numrul de aur n construcia capelei Pazzi de la Florena. Numrul de aur este phi. Se numeste numarul de aur pentru c foarte multe lucruri se refer la el, de exemplu membrele unui om: dac mprim lungimea braului unui om cu lungimea de la cot la degete, va da 1,618. Renasterea este o ampla miscare culturala pe care o descoperim deja n secolul XIV n Italia. Ea se dezvolta si se raspandeste n cursul secolului XV si n prima jumatate a secolului XVI, schimband definitiv fata Europei. Renasterea este o miscare complexa prin diversitatea manifestarilor sale, dar trasatura definitorie consta n dorinta de a renvia cultura antica sub toate aspectele ei. Pentru prima data n istorie, oamenii Renasterii au constiinta ca apartin unei epoci speciale, care rupe legatura cu Evul Mediu, dar care este mostenitoare directa a Antichitatii. De aici se nasc entuziasmul nou pentru redescoperirea cunostintelor de altadata si pentru confruntarea lor cu descoperirile stiintifice recente, cat si dorinta de a construi o lume noua la scara umana.

Stilul Baroc
Vezi galeria foto Arhitectura baroc este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea i al XVIII-lea, a derivat din renaterea manierist i a evoluat ulterior n rococo, avnd o ultim "zvcnire" de orgoliu ca neo-baroc,

nainte ca neoclasicismul s l eclipseze aproape n totalitate. A mai cunoscut o renatere trzie, la sfritul secolului al XIX-lea n Banat, Transilvania i Rusia. Teatral i exuberant, barocul a exprimat triumful statului i al bisericii, dar i al burgheziei seculare. Formele convexe i concave, iluziile optice, elipse intersectate n planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate i relaii ntre volume de tipuri i mrimi diferite, exagerare emfatic, culori ndraznee i mult retoric arhitectural i simbolic sunt caracteristicile stilului baroc.

Precursori i caracteristici ale barocului

Ultimele opere din Roma ale lui Michelangelo pot fi considerate precursoare ale arhitecturii baroce, deoarece design-ul Bazilicii Sfntul Petru atinge o unitate colosal, nemaintalnit pn la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea la Roma, n special la faada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai important faad de biseric a barocului timpuriu, Santa Suzana a lui Carlo Maderno. n secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a rspndit n Europa i America Latin, unde a fost promovat de iezuii. Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt: nlocuirea navelor lungi i nguste cu formele largi i ocazional circulare, eliptice sau curbilinii; folosirea ntr-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumin i umbr sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniform a luminii cu ajutorul a multiple deschideri i numeroase ferestre; folosirea opulent a ornamentelor, realizat n special din tencuial de stuc, marmur sau imitaie de marmur; decorarea cu fresce uriae a tavanelor, dar i a pereilor sau a locurilor "tradiional" lsate neornamentate; punerea n eviden a faadelor printr-o una sau mai multe proeminene aranjate simetric sau relativ simetric fa de o ax vertical central a cldirii; utilizarea interiorului n scopul prezentrii picturii i sculpturii, n special n barocul trziu, aa numitul "interior carcas"; utilizarea pe scar larg a diferite efecte iluzorii, aa cum sunt trompe l'oeil, respectiv folosirea frecvent a amestecului dintre pictur i arhitectur; prezena omniprezent a domurilor sub form de par n varietile barocului bavarez, ceh, polonez i ucrainean, etc.

Barocul n Roma i sudul Italiei

Arhitectura religioas a perioadei Baroce a nceput prin modelul bazilicii cu cupol i naos n form de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de conveniile manieriste, exemplificate prin Il Ges, se numr i biserica Santa Susanna, proiectat de Carlo Maderno i construit ntre anii 15971603. Ritmul dinamic al coloanelor i pilatrilor, masa central i decoraiunile condensate i proeminente adaug complexitate structurii. Exist un joc cu regulile design-ului clasic, dar se pstreaz rigoarea. Acelai accent pe plasticitate, continuitate i efecte impresionante este evident i n opera lui Pietro da Cortona, ilustrat de bisericile San Luca e Santa Martina (1635) i Santa Maria della Pace (1656). Cea din urm, cu aripile concave separate, pentru a simula un decor teatral, nainteaz spre o mic piaet din faa ei. Alte ansambluri din Roma sunt de asemenea scldate ntr-un caracter teatral, dominnd mprejurimile oraului ca un decor. Piaa Sfntul Petru, cu forma ei trapezoidal, este probabil cel mai bun exemplu al acestei abordri, fiind calificat ca o capodoper a teatrului Baroc. Forma pieei este dat de dou colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (Napoli 1598 - Roma 1680), la o scar colosal, far precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658), care prin altarul seme i domul plutitor furnizeaz o mostr a noii arhitecturi. Ideea sa de reedin urban baroc este reprezentat de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-Odescalchi (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papal a fost Francesco Borromini, ale crui proiecte se abat de la compoziia comun a lumii antice i chiar mai puternic de la cea a Renaterii. Proclamat de generaiile urmtoare un revoluionar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfic a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazndu-i proiectele pe figuri geometrice complexe (module). Spaiul arhitectural creat de Borromini se dilat i se contract dup nevoie, demonstrnd o afinitate pentru stilul trziu al lui Michelangelo. Opera sa reprezentativ este minuscula biseric San Carlo alle Quattro Fontane (163841), remarcat prin planul oval ondulat i ritmurile complexe convex-concav. Sant'Ivo alla Sapienza (1642-60), o creaie mai trzie, etaleaz aceeai inventivitate jucua i antipatie fa de suprafeele plate, exemplificat prin lanternoul n form de spiral al domului. Dup moartea lui Bernini (1680), Carlo Fontana a devenit cel mai de vaz arhitect din Roma. Stilul su timpuriu este exemplificat de faada uor concav a bisericii San Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemn a lui Fontana, dei lipsit de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influen substanial asupra arhitecturii baroce i prin nsemnrile prolifice i prin arhitecii pe care i ndrumase care au rspndit idiomurile Baroce n Europa secolului al XVIII-lea. n acest secol capitala european a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris. Stilul Rococo, care a nflorit n Roma dup anii 1720, a fost influenat profund de ideiile lui Borromini. Cei mai talentai arhiteci ai Romei - Francesco de

Sanctis (Spanish Steps, 1723) i Filippo Raguzzini (Piazza Sant'Ignazio, 1727) - au avut o slab influen n afara rii lor, la fel ca reprezentanii barocului sicilian, inclusiv Giovanni Battista Vaccarini, Andrea Palma i Giuseppe Venanzio Marvuglia. Ultima etap a arhitecturii baroce n Italia este exemplificat de Palatul Caserta, al lui Luigi Vanvitelli, considerat drept cea mai mare cldire construit n secolul al XVIII-lea n Europa. Urmnd modelele contemporane din Frana i Spania, palatul este ntr-o relaie strns cu peisajul. La Napoli i la Caserta, Vanvitelli se conformeaz stilului clasic sobru, concentrndu-se simultan asupra esteticii i structurii, stil care va face o tranziie uoar spre Neoclasicism.

Barocul n nordul Italiei

Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Acetia au angajat trei arhiteci faimoi Guarino Guarini, Filippo Juvarra i Bernardo Vittone pentru a le ilustra grandioasele ambiii politice i proaspt dobnditul statut regal. Guarini era un clugr peripatetic care a combinat concepii multiple (inclusiv ale arhitecturii gotice) pentru a crea structuri neregulate remarcabile prin coloanele ovale i faadele neconvenionale. Plecnd de la descoperirile geometriei i stereotomiei contemporane, Guarini a elaborat conceptul de architectura obliqua, care se apropie de cutezana teoretic i structural a stilului lui Borromini. Palatul Carignano (1679), proiectat de Guarini, este probabil cea mai ncrcat aplicare a Barocului n designul unei case particulare. Stilul Rococo a fost anticipat de arhitectul Juvarra prin detaliile lipsite de greutate i perspectivele delicate. Dei creaia sa nu se limiteaz la oraul Torino, cele mai uluitoare proiecte ale lui Juvarra au fost concepute pentru Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei. Impactul vizual al Basilicii di Superga (1717) provine din linia plutitoare a acoperiului i a amplasrii ingenioase pe un deal deasupra oraului Torino. La castelul de vntoare Stupinigi (1729) peisajul rustic ncuraja o articulare mai liber a formei arhitecturale. Ultimele lucrri din cariera scurt, dar plin de evenimente, a lui Juvarra au fost palatele regale de la Aranjuez i La Granja. Dintre cei influentai de Juvara i Guarini cel mai important a fost Bernardo Vittone. Acest arhitect din regiunea Piemonte rmne cunoscut pentru bisericile Rococo flamboiante, cu detalii delicate i plane cu patru lobi.

Barocul n Frana

Centrul arhitecturii seculare baroce a fost Frana, unde modelul palatului cu trei aripi a fost stabilit ca

soluie canoic la nceputul secolului al XVI-lea. Palatul Luxembourg (1615-1620) al lui Salomon de Brosse a determinat direcia sobr i clasicizant a barocului francez. Pentru prima oar, corpurile logiilor au fost considerate ca parte reprezentativ a unei cldiri, n timp ce aripile laterale au fost tratate cu inferioritate ierarhic. Turnul medieval a fost nlocuit complet de proeminena central a unui portal. Amestecul de elemente tradiionale franceze cu cele de stil italian ale lui de Brosse au caracterizat stilul Louis al XIII-lea. Probabil c cel care a exprimat cel mai bine noua manier a fost Franois Mansart, un perfecionist neobosit, care se consider a fi cel care a introdus n ntregime barocul in Frana. n proiectul su pentru Maison-Laffitte (1642), Mansart a reuit s mpace concepiile academice i baroce, demonstrnd totodat i respect pentru manierismul gotic francez motenit. Maison-Laffitte ilustreaz continua tranziie de la castelul post-medieval al secolului al XVI-lea la vila-cas de vacan a secolului XVIII. Structura este simetric, cu ordine diferite aplicate pe fiecare etaj, n general n forma pilatrilor. Frontispiciul, acoperit cu un acoperi nalt, are o plasticitate remarcabil, tot ansamblu se poate citi astfel ca un ntreg tri-dimensional. ntreaga structur este lipsit de efectul decoraiilor excesive, att de tipic Romei contemporane. Influena barocului italian este redus n domeniul ornamentaiei decorative. Urmtorul pas n dezvoltarea arhitecturii rezideniale n Euroapa a implicat integrarea grdinilor n compoziiile palatelor, aa cum este la Vaux-le-Vicomte (1656-1661), unde arhitectul Louis Le Vau, designer-ul Chales Le Brun i grdinarul Andr Le Ntre s-au completat unul pe cellalt. De la principala corni la plinta joas, palatul miniatural este mbrcat n aa numitul "ordin colosal", care face ca structura s par mai impresionant dect Maison-Laffitte i alte palate recente. Colaborarea creativ dintre Le Vau i Le Ntre a marcat nceputul "Manierei Magnifice" care permitea extinderea aritecturii baroce n afara pereilor palatului i transformarea peisajului nconjurtor ntr-un mozaic de priveliti exubernte. Tot aceti trei artiti au adus acest concept la scar monumental la conacul de vntoare i mai trziu reedina de la Versailles (1661-1690). La o scar mult mai mare, palatul este o dezvoltare excesiv i ntructva repetitiv a palatului Vaux-le-Vicomte. A fost cea mai grandioas i cea mai imitat cldire de reedin din secolul al XVII-lea. Mannheim, Nordkirchen i Drottningholm au fost printre reedinele strine pentru care Versailles le-a stat ca model. Ultima extensie a Versaille-lui a fost supravegheat de Jules Hardouin-Mansart, al crui proiect cheie este Dome des Invalides (1676-1706), considerat cea mai important biseric francez a secolului. Hardouin-Mansart a profitat de instruirea i planurile unchiului su i a imprimat bisericii o grandoare imperial nemaintlnit in rile din nordul Italiei. Maiestuosul dom semisferic echilibreaz viguroasa verticalitate a ordinelor, care nu exprim structura interioar. Tnrul arhitect nu numai c a reactualizat armonia i echilibrul lucrrilor btrnului Mansart dar a i dat tonul barocului trziu francez n arhitectur.

Domnia lui Louis al XIV-lea a fost martora unei reacii mpotriva stilului oficial Louis XIV sub forma unei maniere mai delicate i mai intime cunoscut cu denumirea de Rococo. Cel care a pus bazele acestui stil a fost Nicolas Pineau, care a colaborat cu Hardouin-Mansart la interiorul din Chteau de Marly. Elaborat n continuare de Pierre Le Pautre i Juste-Aurele Meissonier, stilul a culminat cu interioarele din Petit Chteau din Chantilly (c. 1722) i Htel de Soubise din Paris (c. 1732), unde accentele pe linia curb, care erau la mod, depaesc normele, n timp ce mpririle arhitecturale ale interiorului erau umbrite de sculpturi, picturi, mobil i porelanuri.

Stilul Rococo
Vezi galeria foto Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic i de design interior care a fost generat n Frana secolului al 18-lea, dar care s-a rspndit ulterior n ntreaga Europ i apoi n cele dou Americi, mai ales n ceea ce se numete America latin, adic n rile de limb spaniol i portughez. Considerat adesea ca o perioad relativ trzie din evoluia barocului, fiind caracterizat mai ales de bogia i varietatea detaliilor i a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului pn la opulen, rococo este privit astzi ca o perioad relativ distinct n evoluia artei occidentale. Spre sfritul perioadei sale de existen, a devenit relativ sincron i de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism. Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridic ornamentarea bogat, n toate aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezint similar faadelor cldirilor timpului, perei pictai i ornamentai (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereilor), mobilier impozant, masiv i elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici i medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapierie n ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate i, evident, picturi n ulei de diferite dimensiuni. Frecvent folosit n epoca plin de lejeritate social a Mariei Antoinette, stilul rococo i datoreaz numele unei combinaii lingvistice dintre cuvntul francez rocaille, adic scoic, i cel italian barocco, adic de sorginte baroc. Bogia ornamentaiei vecin cu opulena, curbele ornamentale infinit ncolcite folosite cu obstinaie, respectiv accentuarea cu precdere a artelor decorative i a designului interior, au creat un fel de tratare cu indulgen superioar a ntregului curent n prima treime a secolului al 19-lea, cnd rococo-ul atinsese apogeul su. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a impus n lumea criticii de art a anilor 1850, nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, aa cum o merita, ca o ntreag perioad artistic marcant.

Arhitectura secolelor XVIII-XIX

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, arhitectura europeana redescoperea valorile trecutului clasic. Rezultatul a fost "neoclasicismul". Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, numeroasele cladiri raspandite in intreaga Europa erau inspirate de arhitectura clasica romana sau elena. Totusi, arhitectii care le proiectasera au fost influentati mai mult de interpretari la mana a doua ale unor modele clasice, decat de studiul si cunoasterea aprofundata a clasicismului. La sfarsitul secolului al XVIII-lea s-a incercat o abordare mai socialista a culturii antice, ceea ce a dus la aparitia unui nou stil clasic, neoclasicismul. O data cu noile descoperiri ale unor vestigii antice si a deselor calatorii efectuate de catre arheologi, atat in Italia cat si in Greciam au devenit accesibile din ce in ce mai multe informatii referitoare la trecut. Au inceput sa se publice din ce in ce mai multe carti care prezentau mai multe desene ale unor vechi cladiri clasice, decat pure interpretari ale artistilor renascentisti.

Franta Unul dintre primii arhtitecti neoclasici francezi a fost Claude-Nicolas Ledoux (1736-1806), ale carui proiecte, desi de inspiratie clasica, erau moderniste prin simplificarea structurii si a detaliilorm dar erau uriase ca marime. Acesta a fost modul de abordare regasit la multe cladiri neoclasice construite in Franta dupa REvolutia din 1789. Multe constructii publice, celebrul Arc de Triumf (1806-1837) de exemplu, inspirat de arcuriel triumfale ale Rmei antice - au fost inaltate pentru a-l glorifica pe Napoleon, care se considera a fi un brav urmas al marilor imparati romani. Stilurile lor erau insa prea putin apropiate de idealurile revolutionare, avand un caracter mult prea fastuos. Stilul care a luat nastere in epoca napoliana - o forma de clasicism romantic - poarta denumirea de stil Empire.

Germania In Germania, stilul clasicismului romantic a aparut putin mai devreme decat in Franta. Un prim exemplu este celebra Poarta Brandenburg din Berlin (1788-1791), realizata de Carl Gotthard. Poarta ceremoniala, construita in clasicul stil dorin elen, a fost prima dintre numeroase asemenea porti ridicate apoi in intreaga Europa. Cel mai celebru reprezentant al arhitecturii neoclasice din Germania a fost Karl Friedrich Schinkel (17811841), consilierul regelui Prusiei. Constructiile lui in stil elen din aceasta perioada sunt lipsite de ornamente opulente si imbina armonios modelul clasic cu rolul functional al constructiei. Doua constructii tipice stilului Schinkel, ambele in Berlin, sunt Neue Wache, 1816 si Altes Museum, 1823-1830.

Stilul Neoclasic
Vezi galeria foto Neoclasicismul este o micare n arta, arhitectura i designul Europei i Americii de Nord, n secolele al XVIII-lea i al XIX-lea, caracterizat prin revirimentul stilului clasic grecesc i roman. Printre reprezentanii de frunte ai micrii s-au numrat arhitecii Claude-Nicholas Ledoux i Robert Adam, pictorii JacquesLouis David, Jean Ingres i Anton Mengs, sculptorii Antonio Canova, John Flaxman, Bertel Thorvaldsen i Johann Sergel precum i designerii Josiah Wedgwood, George Hepplewhite i Thomas Sheraton. Influenat de gndirea din Secolul luminilor, neoclasicismul impune dominaia rigorii, avnd ca drept modele arta greac i cea roman. Antichitatea se impune din nou, n opoziie cu concepiile baroce. Aceasta noua lectur este menit s duc la redescoperirea simplitii i profunzimii naturii, spre deosebire de tririle superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice i antice, sunt din nou prezente. n timpul primului Imperiu (1804-1814), neoclasicismul devine stilul oficial. Revoluia francez se folosete i ea de acest stil pentru a evidenia virtuile patriotice, regndind valorile antice n termeni morali. Artistul trebuie s fie acum o persoan angajat civil, care s-i nvee pe ceilali faptele eroilor antici, simulnd astfel virtutea.

Stilul Romantic
Vezi galeria foto Romantismul este o micare artistic i filozofic aprut n ultimele decenii ale secolului XVIII n Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o micare contra raionalismului care marcase perioada neoclasic, ce se va pierde la apariia spiritului romantic. Iniial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai trziu forma unei micri. Autorii romantici au scris din ce n ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama uman, iubirea tragic, ideile utopice. Dac secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate i raiune, nceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoie i de eul interior. Anumii autori neoclasici alimentaser deja un sentiment aa-zis romantic nainte de rspndirea sa efectiv, fiind numii de aceea pre-romantici. Printre acetia se afl Francisco Goya i Bocage. Romantismul apare iniial n zona care va fi mai trziu Germania (micarea a avut i ea o importan fundamental n unificarea german prin micarea Sturm und Drang) i n Anglia. Romantismul s-a manifestat n forme diferite n diferitele arte i a marcat n special literatura i muzic (dei romantismul se manifest n aceste arte mai trziu dect n altele). Cnd curentul a ajuns n coli,

au aprut critici mpotriva idealizrii de ctre acesta a realitii. Datorit acestor critici a aprut micarea care va da natere Realismului.

Arte frumoase Conform lui Giulio Carlo Argan n opera sa Art modern, romantismul i neoclasicismul sunt pur i simplu dou fee ale aceleai monede. Pe cnd neoclasicimul caut idealul sublim, sub o form obiectiv, romantismul face acelai lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele dou micri sunt legate, deci, prin idealizarea realitii. Primele manifestri romantice n pictur vor aprea cnd Francisco Goya ncepe s picteze la pierderea memoriei. O pictur cu tematic neoclasic precum Saturn devorndu-i fiii, de exemplu, prezint o serie de emoii pentru spectatorul pe care l face s se simt nesigur i speriat. Goya creeaz un joc de lumini i umbre care accentueaz situaia dramatic reprezentat. Dei Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai trziu la Academie. Francezul Eugne Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelen. Tabloul su Libertatea conducnd poporul reunete vigoarea i idealul romantic ntr-o oper care este compus dintr-un vrtej de forme. Tema este dat de revoluionarii din 1830 ghidai de spiritul Libertii (reprezentai aici de o femeie purtnd drapelul francez). Artistul se plaseaz metaforic ca un revoluionar din vrtej, dei vedea evenimentele cu o anumit rezervare (reflectnd influena burghez asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantic cea mai cunoscut. Cutarea de exotic, de neprimitor i de slbatic va reprezenta o alt caracteristic fundamental a romantismului. Exprimarea senzaiilor extreme, paradisurile artificiale i naturaleea n aspectul su rudimentar, lansarea n "aventuri" i mbarcarea n nave cu destinaia polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumii artiti ai romantismului. Pictorul engelz William Turner a reflectat acest spirit n opere precum Furtun pe mare unde apariia unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menionate mai sus.

Stilul Art Nouveau

Vezi galeria foto Art Nouveau (termen provenit din limba francez nsemnnd Art nou) este un stil artistic manifestat plenar n artele vizuale, designul i architectura de la nceputul secolului 20, relativ sincron n majoritatea culturilor i rilor europene, dar i n America de Nord, unde a fost adoptat cu precdere n Statele Unite ale Americii i Canada.

Art Nouveau poate fi, de asemenea, vzut ca un fel de micare artistic de tranziie, formnd un preludiu a ceea ce urma s devin modernismul secolului 20. n acest bloc de artii i tendine a trecerii spre modernism pot fi incluse i micrile artistice cunoscute sub numele de "Jugendstil" n Germania i Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau "Secesionism", n Viena, Austria, ambele inspirate de, dar i grupate ideatic n jurul periodicul de avangard vienez Jugend (Tineree). Att artitii germani i olandezi, ct i cei vienezi luptau cu convenionalismul sfritului secolului 19 i, n acelai timp, ncercau s se desprind de toate ism-ele anterioare prin gsirea de noi formule artistice viabile, prsirea drumului neted al slilor de expoziie consacrate, gsirea de noi spaii ambientale / funcionale / expoziionale i expunerea lucrrilor pe cont propriu. n timp ce n Austria, Germania i Olanda micarea era legat de revista Jugend, n Rusia micarea era grupat n jurul revistei Mir iskusstva, revist de art influent, care, printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes n centrul ateniei Europei i a lumii ntregi, respectiv a determinat consolidarea supremaiei baletului rus ca fiind cel mai influent din ntregul balet al secolului 20. n Italia, termenul folosit pentru a desemna micarea artistic era "Stile Liberty", fiind denumit dup un magazin londonez, Liberty & Co, un magazin relativ cunoscut n epoc pentru distribuirea de artefacte derivnd din micarea Art and Crafts, relevnd att aspectul comercial al micarii Art Nouveau ct i aspectul de a fi importate, element esenial n Italia timpului respectiv. n Frana, cu deosebire n capitala rii, Paris, intrrile anumitor staii de metrou, dar mai ales cldirile realizate de arhitectul Hector Guimard, precum i vitraliile i ornamentele cldirilor designate de el, constituie dovezi puternice de existen ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat n mod cu totul particular n "oraul lumin." Similar, n Belgia, n special n Bruxelles, cldirile realizate de arhitectul, designerul i decoratorul Victor Horta, respectiv n Germania, cele realizate de Henry Van de Velde sunt printre cele mai frumoase i distincte exemple de arhitectur i design Art Nouveau. n Spania, mai exact n Catalonia, micarea a fost grupat n oraul Barcelona, fiind cunoscut sub numele "local" de "modernism" i avndu-l pe arhitectul catalan Antoni Gaud i Cornet ca cel mai de seam reprezentant al su.

Stilul Modern
Vezi galeria foto Modernismul este o micare cultural, artistic i ideatic care include artele vizuale, arhitectura, muzica i literatura progresiv care s-a conturat n circa trei decenii nainte de anii 1910 - 1914, cnd artitii s-au revoltat mpotriva tradiiilor academice i istorice impuse i considerate standard ale secolelor anterioare, ncepnd cu cele ale secolului al XIV-lea i culminnd cu rigiditatea i "osificarea" academismului

secolului al 19-lea. Unii istorici ai artei mpart secolul al XX-lea n perioada modern i cea postmodern, pe cnd alii le vd ca dou perioade ale aceleiai ere artistice. Prezentul articol prezint micarea care a nceput la finele secolului al XIX-lea; pentru arta dup anii 1970, vedei articolul despre postmodernism.

elurile modernismului Modernitii au crezut c prin refuzarea tradiiei ar fi putut descoperi noi i radicale feluri de a crea "un altfel de art". Arnold Schoenberg a crezut n ignorarea armoniei tonale, tradiionale sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de dou secole i jumtate ntruct a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor n rnduri de cte dousprezece. Aceast tehnic a rezultat n creerea muzicii seriale a perioadei de dup primul rzboi mondial. Artitii abstraci, inspirai de micarea impresionist i de lucrrile lui Paul Czanne i Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea c att culoarea ct i forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele eseniale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian i Kazimir Malevich au ncercat s redefineasc arta ca i aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindc nu mai era nevoie de funcia pur descriptiv ale niciuneia din artele vizuale. Aceti artiti moderniti au crezut cu trie c prin refuzarea reprezentrilor reale i materiale, arta va trece de faza materialist i va intra ntr-una spiritual.

Stilul Expresionist
Vezi galeria foto Expresionismul n artele plastice Expresionismul i are originea n Germania, fiind reprezentat de ctre Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel, Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein - grupul Die Brcke ("Puntea") din Dresda - i Franz Marc, August Macke - din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Clreul albastru") din Mnchen - acoperind perioada 1905 - 1918. Vor adera mai trziu Emil Nolde, Paul Klee i Wassily Kandinsky. Expresionismul este reacia fireasc a unui grup de pictori germani la academism i convenii estetice rigide, dar i la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artitilor a proclamat libertatea creatoare absolut i primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o art spectaculoas din punct de vedere cromatic i o estetic revoluionar. n pofida programelor i periodicilor sale, expresionismul nu a fost niciodat o coal n adevratul sens al cuvntului. Reprezentat de artiti foarte diferii, expresionismul se impune mai mult ca un stil, dect ca

o micare artistic. Acest stil va depi de altfel repede graniele picturii: va cuprinde n sfera sa i sculptura, poezia i muzica, cu compozitori ca Arnold Schnberg i Alban Berg. Revolta expresionist propune o formul nou, dar pstreaz temele tradiionale, rareori abordnd revendicri politice sau sociale. Este o revoluie pur estetic, caracterizat de culori iptoare, contrastante, de linii frnte i curbe, de un ritm discontinuu.

Expresionismul devine, ncepnd din 1933, inta atacurilor naziste. n anul 1937 se organizeaz expoziia "Arta degenerat": expresionitii sunt prezentai aici ca dumani ai regimului i rasei germane. Operele lor sunt confiscate i excluse din muzee. Din fericire, n ciuda distrugerilor i a rzboiului, s-a reuit recuperarea multor tablouri, chiar dac unele au fost deteriorate. Ele au fost redate patrimoniului universal i iubitorilor de art, ca o dovad c violena nu poate nvinge niciodat frumosul. n afara Germaniei, cei mai cunoscui pictori expresioniti sunt norvegianul Edvard Munch, cu celebrul su tablou iptul, elveianul Cuno Amiet, olandezii Lambertus Zijl i Kees van Dongen, finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum i cehul Bohumil Kubista.

Tablouri reprezentative "Femei pe strad", Kirchner (1914) "Rstignirea", Nolde (1912) "Peisaj din Dresda", Heckel (1910) "Caii galbeni", Marc (1912) "Reflexia n vitrin", Macke (1913). "Pakistani Hunger Strike", Saleh Chaudhry (1987).

Arhitectura secolelor XX-XXI

La inceputul secolului arhitectii au lasat de o parte stilurile traditionale si s-au straduit sa dea nastere unor tipuri de constructii practice potrivite exigebtelor societatii moderne. Dupa anii '60 acest "stil international" a lasat loc post-modernismului sprinten si diversificat. In secolul al XIX-lea in urma revolutiei industriale si a dezvoltarii oreselor, arhitectii au trebuir sa infrunte noi provocari. In mai multe privinte ei au obtinut rezultate - in planurile bine gandite au luat in seama noile functii ale cladirilor. Totusi planul de baza si infatisarea cladirilor au ramas "clasice". Arhitectii foloseau in continuare bogatia de forme ale stilurilor clasic, gotic si alte stiluri traditionale - chiar si in cazul constructiilor moderne cum ar fi fabricile sau garile.

Noi forme la orizont Revolutionarii arhitecturii atacau in primul rand acest tip de "istoricism". Li se pareau mai promitatoare formarea constructiiloe simple, practice, cu ajutorul tehnologiei noi, dezvoltate. Palatul de Cristal din Hyde Park din Londra arata deja aceasta cale in 1851. Aceasta imensa cladire construita pentru expozitia mondiala nu este altceva decat o uriasa sera - un fel de schelet metalic completat cu lame de sticla. Constructia era functionala (corespundea sarcinii) - relativ ieftina si usor de construit - dand un exemplu de stil flexibil de constructie, care poate fi folosir pentru cele mai diverse scopuri sau locuri de desfasurare.

Zgarie nori Primii zgarie nori au fost construiti in Chicago, unde in urma disrrugerilor dezastruoase provocate de incendiul din 1871 a fost necesara reconstruirea urgenta de noi cladiri. Cu cativa ani mai tarziu inventarea ascensorului electric a facut posibila construirea caselor cu mai multe nivele. Home Isurance Buiding (1883-1885) al lui William le Baron Jenney este considerat primul zgarie nori. Aceasta a fost urmat demulte alte cladiri.

Stilul Post-Modernist
Vezi galeria foto Postmodernismul este termenul de referin aplicat unei vaste game de evoluii n domeniile de teorie critic, filozofie, arhitectur, art, literatur i cultur. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depesc sau snt o reacie a modernismului. Dac modernismul se consider pe sine o culminare a cutrii unei estetici a iluminismului, o etic, postmodernismul se ocup de modul n care autoritatea unor entiti ideale (numite metanaraiuni) este slbit prin procesul de fragmentare, consumerism, i deconstrucie. Jean-Franois Lyotard a descris acest curent drept o mefien n metanaraiuni (Lyotard, 1984). n viziunea lui Jean-Franois Lyotard, postmodernismul atac ideea unor universalii monolitice i n schimb ncurajeaz perspectivele fracturate, fluide i pe cele multiple. Un termen nrudit este postmodernitatea, care se refer la toate fenomenele care au succedat modernitii. Postmodernitatea include un accent pe condiia sociologic, tehnologic sau celelalte condiii care disting Epoca Modern de tot ce a urmat dup ea. Postmodernismul, pe de alt parte reprezint un set de rspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiia postmodernitii. Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma postmodernist),

utilizat pentru a descrie condiia sau rspunsul la postmodernitate. De exemplu, se poate face referin la arhitectur postmodern, literatur postmodern, cultur postmodern, filosofie postmodern.

Stilul High-Tech
Vezi galeria foto Arhitectura high-tech, cunoscuta si ca Modernismul Tarziu sau Expresionismul Structural, este un stil arhitectural dezvoltat in anii 1970, incorporand elemente ale industriei high-tech si tehnologiei in designul de cladiri. Arhitectura high-tech a aparut ca un modernism restructurat, o extensie a ideilor anterioare sprijinite acum si de mai multe creatii avansate din punct de vedere tehnologic. Aceasta categorie are rolul unei treceri de la modernism la post-modernism, totusi raman zone gri in ceea ce priveste capatul unei categorii si inceputul alteia. In anii 1980, arhitectura high-tech a devenit mai greu de distins de cea post-modernista. Multe dintre ideile si temele care ii apartineau au fost absorbite de limbajul scolilor arhitecturii post-moderniste. Ca si Brutalismul, cladirile create in stilul Expresionist Structural isi expun strucura atat la interior cat si la exterior, dar cu accentul pus pe structura scheletica interna de otel si/sau beton. In cladiri precum Pompidou Centre, aceasta idee de structura dezvaluita a fost dusa la extrem, cu componente structurale aparent care servesc un rol foarte mic cladirii sau inexistent. In acest caz, utilizarea otelului structural este o chestiune ce tine de estetic sau stilistic.