Amenintari Si Oportunitati La Marea Neagra

Amenintari si oportunitati la Marea Neagra. Probleme de securitate in regiunea extinsa a Marii Negre.
Capitolul I.
INTRODUCERE
Aceasta lucrare este construita in jurul unui intrebari cheie cu care se confrunta in prezent comunitatea euro-atlantica: ar trebuie Statele Unite si Europa sa se dedice includerii tarilor din zona extinsa a Marii Negre in comunitatea euroatlantica? Aici parerile sunt impartite. Pe langa voci care insista asupra faptului ca unificarea europeana s-a realizat deja si extinderea NATO si a Uniunii Europene ar trebui in consecinta sa fie oprita, exista si altele care considera ca acest lucru ar fi de dorit. Punctul de vedere al Romaniei coroborat cu cel al Bulgariei tinere democratii aflate pe tarmul vestic al Marii Negre, impreuna cu experimentatul aliat NATO, precum si Turcia - este ca avem atat interesul, cat si datoria, de a stabili legaturi stranse cu Ucraina, Republica Moldova si tarile din Caucazul de Sud si mai ales, de a le ajuta sa castige un loc in principalele institutii europene si transatlantice. Zona Marii Negre devine tot mai importanta pentru Occident. Este dovedit faptul ca tarile si popoarele din regiunea Marii Negre impartasesc aceeasi istorie si civilizatie ce le leaga inevitabil de Europa si de comunitatea transatlantica. Occidentul poate si trebuie sa-si intensifice relatiile cu aceste tari, continuand in acelasi timp sa dezvolte un nou parteneriat cu Rusia, cea mai mare putere litorala a Marii Negre. Pornind de la agenda incarcata a comunitatii euro-atlantice, incepand de la caderea comunismului, s-au alocat putin timp si putine resurse politice pentru a aborda regiunea extinsa a Marii Negre. Sarcina de ancorare si integrare a Europei Centrale si Rasaritene, administrarea consecintelor razboaielor din Balcani si asezarea acestor tari pe un drum orientat catre integrarea europeana s-au transformat in sarcini permanente. De altfel, Rusia va avea cel mai mult de castigat din generalizarea prosperitatii si securitatii in zona Marii Negre. NATO si UE sunt decise sa aprofundeze in continuare relatia lor cu Federatia Rusa, astfel incat o posibila strategie de cooperare in zona Marii Negre ofera noi oportunitati de a dezvolta acest parteneriat. In acelasi timp, Marea Neagra reprezinta o noua interfata intre comunitatea euro-atlantica si Orientul Mijlociu. Stabilitatea si securitatea regiunii reprezinta o 2
componenta importanta a proiectului de aprofundare a relatiilor cu Orientul Mijlociu si totodata de modernizare a acestei regiuni. Diversitatea culturala, etnica si sociala a Marii Negre isi gaseste corespondentul in multe parti ale Orientului Mijlociu, intre popoarele care locuiesc pe tarmurile Marii Negre si cele din regiunea Orientului Mijlociu existand legaturi extrem de solide. O problema extrem de spinoasa o reprezinta strategia statelor occidentale de rezolvare a conflictelor si de extindere a cooperarii regionale gasirea modalitatilor de rezolvare a conflictelor inghetate care afecteaza regiunea, intarziind procesul de integrare in organizatiile occidentale si impiedicand cooperarea regionala. Trebuie tratata natura conflictelor inghetate si rolul pe care il joaca puterile exterioare, analizand in acelasi timp modalitatile prin care Occidentul ar trebui sa regandeasca politicile anterioare pentru a putea contribui la rezolvarea acestor conflicte prin intermediul unei noi strategii dedicate acestei regiuni. Institutionalizarea ideii unei zone distincte a Marii Negre are profunde implicatii atat pentru specialistii in relatii internationale si istorici, cat si pentru decidentii politici. La peste cincisprezece ani de la prabusirea comunismului, analistii continua sa foloseasca aceleasi concepte in analiza geopolitica si geostrategica a Europei: Europa Occidentala, care doreste integrarea in diversele forme de cooperare pe care le-a creat; Europa Centrala urmrind extinderea ariei de securitate si stabilitate, Europa de Est si Sud-Est, la finalul procesului de integrare. Totusi, in prezent, se opereaza cu noi sintagme, aduse la rangul de concepte: regiunea extinsa a Marii Negre, identitatea regionala Marea Neagra Caucazul de Sud, europenizarea stadiala etc. Rolul lor este atat de a cuprinde si explica o serie de fenomene ce se manifesta in acest colt de lume, cat si de a racorda regiunea la evolutia mediului international de securitate. De peste un deceniu, securitatea internationala se confrunta cu tendintele de fragmentare din regiunea Marii Negre, iar in particular, securitatea Europei - cu o dilema geopolitica in relatia sa cu acesta: integrare si creare de stabilitate versus dezintegrare si conflicte latente. Se pare ca raspunsul la aceste provocari se afla in cooperarea internationala bazata pe patru elemente principale: spirit de parteneriat, sprijin si respect reciproc, crearea de oportunitati pentru cooperare regionalasi relatii pozitive si constructive cu guvernele din regiune.
Totusi, de ce este nevoie de asemenea eforturi de stabilizare si dezvoltare a regiunii Marii Negre? Marea Neagra are o locatie strategica relevanta: este pozitionata la intersectia dintre Europa si Asia, dintre vasta Rusie si Orientul Mijlociu si leaga direct Europa de Sud-Est de Europa Occidentala, prin fluviul Dunare, dar si de Marea Mediterana, iar, in prezent, extinderea NATO si a UE au transformat-o in vecinatate apropiata a marilor puteri euro-atlantice. Aceasta pozitionare a dat nastere la teorii controversate, precum cea a lui Halford J. Mackinder, referitoare la conceptul de Heartland, sau cea a lui Samuel P. Huntington, despre linia de demarcatie a civilizatiilor. De asemenea, zona Marii Negre este importanta si pentru uriasa diversitate de oameni si culturi ce caracterizeaza tarile riverane, diversitate ce constituie atat o sursa de conflicte, cat si o sursa de imbogatire culturala. Nu trebuie uitat nici factorul economic, in special resursele naturale, care face din Marea Neagra o zona de interes strategic pentru circuitele economice occidentale. Mai mult, exista o serie de motive care determina corelarea zonei Marii Negre, a celor sase state riverane, cu regiunile mai indepartate ale Caucazului si Marii Caspice atunci cand este vorba despre problemele de securitate. Cel mai important se refera la faptul ca aceasta zona reprezinta o punte de legatura pentru diversii actori ai scenei internationale, care au interese economice, politice si strategice distincte. In acest context, conceptul de regiune a Marii Negre constituie un instrument util pentru descrierea si explicarea complexitatii relatiilor dinamice manifestate aici. Este evident faptul ca importanta acordata acestei regiuni difera de la epoca la epoca. Daca in Antichitate, ea a fost martorul competitiei dintre marile puteri ale vremii si al dominatiei, pe rand, a Imperiului Bizantin, Otoman si, in final, Rus, perioada Razboiului Rece a izolat-o intr-o mare masura de restul lumii. Exceptand cazul Turciei, Marea Neagra a fost inconjurata de Uniunea Sovieticasi de statele sale satelite, ce au plasat-o intr-un con de umbra. Evolutia sistemului global a determinat readucerea in atentia comunitatii internationale a statelor riverane si a Marii, in sine. Pentru prima data, in istoria recenta, regiunea este deschisa cooperarii internationale, importanta ce i se acorda acum compensand, intr-o oarecare masura, secolele de izolare. Extinderea spre est a Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, precum si a Uniunii Europene, au transformat regiunea Marii Negre intr-un spatiu de desfasurare a numeroase parteneriate, programe si proiecte internationale destinate in aceeasi 4
masura stabilizarii si dezvoltarii, dar si pregatirii pentru integrarea in institutiile euroatlantice. Asadar, controversele nascute in legatura cu viitorul acestei regiuni si, in special, interesul manifestat de diversi actori ai mediului international de securitate, ne determina sa studiem cu atentie formele de cooperare prezente, dar si pe cele care se prefigureaza aici.
Capitolul II. 1. State
ACTORI
Ce inseamna regiunea extinsa a Marii Negre? Popoarele se schimba, asezamintele de stat capata alta Infatisare, ideile care domina omenirea nu mai sunt aceleasi, dar marile probleme regionale persista, aceste cuvinte, scrise de Nicolae Iorga la inceputul secolului trecut, explica in mare parte de ce reperele geopolitice, in profida mutatiilor in plan politic, economic sau social, revin ca adevarate constante ale istoriei. Si poate ca nici un caz nu este mai relevant, in acest sens, decat cel al Marii Negre. Marea Neagra, ca mare semi-deschisa, prezinta unele particularitati care ii confera o pozitie unica pe glob. Aceasta unicitate, deriva din sistemul celor doua stramtori, Bosfor si Dardanele, despartite prin Marea Marmara. Marea Neagra se defineste prin pozitia sa fata de Romania si de celelalte state riverane constituind un pol al intereselor majore ale Romaniei, Bulgariei, Turciei, Georgiei, Rusiei si Ucrainei; respectiv intreg sud-estul european. Pe de alta parte, prin comunicarea cu Marea Marmara, Marea Egee si Marea Mediterana, interesele tarilor din bazinul Marii Negre se prelungesc pana la contactul cu Oceanul Atlantic si celelalte zone ale planetei. In functie de modul in care au fost administrate Bosforul si Dardanelele, portile de acces in si dinspre Marea Neagra, au depins libertatea comerciala, prosperitatea si interferenta culturilor si civilizatiilor din aceasta parte a lumii. In acest sens, pot fi evidentiate patru cicluri inchise in care monopolul asupra Marii Negre a fost exercitat succesiv de Imperiul Roman (sec. I i.Hr. 330 d.Hr.), Imperiul Bizantin (330-1204), Imperiul otoman (1453-1829) si Imperiul Sovietic (1945-1989), precum si trei cicluri deschise care au marcat o perioada de prosperitate generala. Primul ciclu a precedat epoca romana, cand in jurul Marii Negre au activat coloniile grecesti; al doilea a inceput dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati, ceea ce a permis patrunderea negustorilor genovezi si venetieni; al treilea a inceput in 1829 dupa Pacea de la Adrianopol, cand Turcia a fost obligata sa deschida accesul prin stramtori si pe Dunare pentru navigatia internationala. Acest ciclu inaugureaza patrunderea in Principatele Romane a ideilor politice si a mecanismelor economice ale sistemului capitalist, care au stat la baza edificarii Romaniei moderne. Timp de trei secole, Marea Neagra a fost un lac turcesc, servind in exclusivitate interesele Portii. La finele secolului al XVII-lea, la tarmul nordic al Marii Negre ajunge Rusia lui Petru cel Mare, in efortul de a obtine o iesire spre marile 6
libere, in mod similar cu actiunea din Marea Baltica. Visul Rusiei de a iesi la mare a vizat obtinerea controlului asupra stramtorilor, vis urmarit cu obstinatie pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial. El s-a raportat de rezolvarea asa-numitei chestiuni orientale, legata de soarta geopolitica a decadentului Imperiu otoman, sursa nenumaratelor razboaie ruso-turce care au afectat puternic soarta popoarelor din Balcani. In scopul descuierii lacatului stramtorilor, a carui cheie era detinuta de Turcia, popoarele balcanice au devenit simpli pioni pe tabla de sah a politicii tariste, care se declara protectoare a ortodocsilor si slavilor din Balcani. Implicarea puterilor occidentale a avut drept scop impiedicarea superioritatii uneia sau alteia dintre celelalte puteri concurente. Prin conferintele internationale de la Paris (1856) si Berlin (1878), s-a incercat reglementarea regimului stramtorilor si a statutului Marii Negre. Primul razboi mondial a generat modificari substantiale in spatiul pontic si in reglementarea regimului stramtorilor. Locul fostelor imperii, otoman si tarist, este luat de Republica Turca a lui Kemal Atatrk si Uniunea Sovietica, alaturi de noile state balcanice. In aceste conditii, conferinta de la Montreux din 1936 acorda, pentru prima oara, tuturor statelor riverane dreptul de a trece prin stramtori orice fel de vase comerciale sau militare, conferind Turciei dreptul, in caz de razboi, sa interzica trecerea oricarui vas militar. O noua modificare a raportului de forte intervine odata cu cel de-al doilea razboi mondial. Intalnirea de la Ialta din 1945, a celor trei mari puteri - SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietica - va hotari pentru urmatoarele cinci decenii soarta Balcanilor si implicit a Marii Negre, prin delimitarea zonelor de influenta, respectiv cea sovietica, cu includerea Romaniei si Bulgariei ; Turcia si Grecia ramanand de partea cealalta a Cortinei de Fier. Din acest moment, Marea Neagra devine un lac inchis, brazdat de vasele flotei militare sovietice. Totodata, prin intermediul flotei comerciale a Marii Negre, se realiza jumatate din exportul si un sfert din importul fostei Uniuni Sovietice. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, cei peste 2.200 km de tarm sovietic au fost impartiti cu Ucraina (cea mai mare parte) si Georgia, Rusia ramanand cu mai putin de 400 km. Prin aceasta, Rusia pierde cateva porturi de prima marime Odessa, Ilicevsk, peninsula Crimeea cu renumite statiuni balneare. Flota militara cantonata la Sevastopol a fost impartita cu Ucraina si Georgia.
Dupa incetarea monopolului sovietic asupra Marii Negre, asistam la o noua internationalizare a zonei. Intensificarea relatiilor economice intre statele regiunii si conectarea sa la piata mondiala, pot genera un nou ciclu de dezvoltare si prosperitate. Aceasta depinde insa de balanta geopolitica in formare. La nivelul actual, cel putin trei puteri continentale depun eforturi de asigurare, daca nu a hegemoniei absolute, cel putin a unui control, si anume: - Rusia prin presiunile economice in sistemul relatiilor de dependenta energetica cu fostele republici unionale Ucraina si Republica Moldova (vezi recenta criza energetica impusa de Rusia celor doua state). Prin atitudinea fata de separatistii transnistreni, Rusia isi pastreaza un cap de pod cu un rol similar cu cel al Kaliningradului, la Marea Baltica. In efortul de a nu-si pierde influenta in zona Marii Negre si in Balcani, Rusia si-a intarit relatiile cu Grecia, mizand pe o alianta mai larga a statelor ortodoxe din zona. - Turcia este principalul castigator de pe urma declinului Rusiei, dar, paradoxal si principalul aliat al Rusiei in privinta opunerii la procesele de deschidere a Marii Negre fata de comunitatea euro-atlantica. Ca stat membru al NATO, Turcia tinde sa devina lider al populatiilor musulmane intr-un spatiu ce se intinde din Balcani pana in Caucaz si Asia Centrala. Nu intamplator Organizatia Cooperarii Economice la Marea Negra a luat fiinta la initiativa Turciei. Pe langa controlul stramtorilor, aceasta il detine si pe cel al rutelor spre Irak, iar in perspectiva exploatarii resurselor de petrol de la Marea Caspica, teritoriul Turciei prezinta o varianta optima pentru constructia conductelor de petrol ca si pentru asigurarea controlului acesteia, element esential avut in vedere de marile companii transnationale. - Ucraina este al doilea stat ca marime din Europa si un important beneficiar al dezagregarii Uniunii Sovietice. Prin suprafata sa, echivalenta cu cea a Germaniei si Marii Britanii la un loc, prin cele 48 de milioane de locuitori, se incadreaza printre principalele state ale continentului. Daca adaugam si lungimea tarmului la Marea Neagra, Ucraina detine un important statut geopolitic, suscitand interesul marilor puteri occidentale, prin posibilitatea influentarii raportului de forte in Europa Centrala si de Est, in zona Marii Negre dar si in raport cu Rusia. In spatele acestor trei puteri principale se afirma penetrarea masiva a companiilor transnationale atrase de exploatarea petrolului din Caspica, ceea ce face posibila prezenta tot mai semnificativa in zona a SUA. 8
Din punct de vedere istoric, Marea Neagra a stat la confluenta Imperiului Tarist, Persan si Otoman. In timpul Razboiului Rece a suferit o separatie suplimentara intre Est si Vest. Cele doua revolutii gemene din 1989 si 1991 au dus la prabusirea comunismului in Europa de Est si la dizolvarea Uniunii Sovietice. Aceste evenimente reprezinta in sine un nou capitol deschis in istoria regiunii care a condus la intensificarea atentiei acordate acestei zone pentru prima data de la Marele joc derulat de-a lungul coastelor maritime din secolul 19. Bulgaria, Romania si Turcia in calitate de membrii NATO care domina tarmurile sudice si vestice, impreuna cu nou createle state al CSI, Moldova, Ucraina, Rusia si Georgia in partea tarmurilor nordice si estice, incep sa confere o forma caracteristica acestei regiuni. Regiunea extinsa a Marii Negre trebuie sa cuprinda de asemenea toate cele trei state din Caucaz Georgia, Armenia si Azerdaidjan. Iar ca regiune ne referim implicit la coridorul energetic euro-asiatic, ce uneste sistemul euro-atlantic cu rezervele energetice din zona Marii Caspice si cu statele din Asia Centrala. In plus, putem sa emitem cateva afirmatii cu privire la proiectia unui sistem stabil al Marii Negre la nord de Transnistria, Odessa si Suhumi, deoarece un nou sistem stabil presupune solutionarea conflictelor inghetate de-a lungul arcului nord-estic si accesul la marile rauri comerciale care se varsa in Marea Neagra: Dunarea, Nistrul si Niprul. Inainte de decembrie 1991, zona Marii Negre includea un numar restrans de tari riverane: URSS, Turcia, Romania si Bulgaria. Foarte rapid dupa dezintegrarea URSS, numarul vecinilor care se defineau printr-o legatura strategica cu zona Marii Negre a crescut la sase, dar numai patru din cei sase aveau acces maritim: Ucraina, Romania, Bulgaria si Georgia. Astzai, harta politica a zonei Marii Negre este influentata de o fosta super-putere, Rusia, si doua puteri regionale Ucraina si Turcia. Datorita dimensiunii si importantei lor, toate trei impartasesc doar o identitate partiala cu configuratie inca vaga a zonei Marii Negre din epoca post-sovietica. Foarte important este faptul ca notiunea de regiune unitara a Marii Negre a fost luata in considerare in majoritatea eforturilor din 1990 de a construi o cooperare regionala, mai intai la nivel de structuri ad-hoc si, incepand din 1999, prin angajamentul institutiilor principale la niver euro-atlantic si european. Sistemele limitate de cooperare, cum ar fi Consiliul Economic al Marii Negre si asa-numitul GUUAM (un mecanism de coordonare intre fostele republici sovietice Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan si Moldova in prezent GUAM, ca urmare a 9
parasirii Uzbekistanului, si posibil GUM in viitor) au indicat o crestere a interesului comun la nivel politc si economic. Aderarea Romaniei si Bulgariei la NATO in aprilie 2004, precum si apropierea de aceasta organizatie a Ucrainei si Georgiei cu speranta de a deveni membre cu drepturi depline ale Aliantei, stau marturie faptului ca regiunea Marii Negre are perspective reale de intergrare in sistemul euro-atlantic. O convergenta similara de interese regionale poate fi observata si in dezvoltarea relatiilor cu Uniunea Europeana. Turcia reprezinta deja un candidat formal pentru aderarea la Uniunea Europeana, iar in urma deciziei din iunie 2004 de a extinde politca de vecinatatea Europei spre Georgia, Azerbaidjan si Armenia, toate statele de pe malurile nordice si estice ale Marii Negre inclusiv Rusia, Ucraina, Moldova vor fi implicate in relatii mai stranse cu Uniunea Europeana. Ca succesoare a URSS, Rusia este in continuare un actor major in regiunea Marii Negre. Dupa o foarte lunga perioada de timp, cand Moscova era nu doar cel mai mare, dar si cel mai important jucator in zona Marii Negre, si de asemenea suzerana altor state, Rusia continua sa-si mentina in continuare rolul de pivot pe care l-a jucat odata in construirea si mentinerea arhitecturii razboiului rece de pe tarmurile Marii Negre. Ca si in deceniile trecute caracterizate prin monopolul spatial, Marea Neagra este perceputa ca o platforma a expansiunii rusesti spre teluri geopolitice neclare in acest moment. Conceptia neo-imperialista a Rusiei isi are originea in fosta istorie a dominatiei sovietice, dar si in nevoia de a contracara influenta UE, NATO si a Statelor Unite. Aceasta conceptie presupune o viziune a lumii ca o competitie a marilor puteri si a politicii celui puternic orientata spre instituirea unui sistem de sfere de influenta impartite si echilibrate. Din perspectiva unei astfel de viziuni internationale, Rusia a fost pe nedrept lipsita de sferele sale de influenta si redusa doar la guvernarea propriului teritoriu la care se adauga mica parte a fostului sau imperiu, denumit prin termenul de vecinatate apropiata. Esecul Rusiei de a-si apara sferele de influenta naturale intelegand prin aceasta legitime a oferit Statelor Unite, in calitate de unica super-putere, oportunitatea de a-si extinde sferele de influenta asupra teritoriilor aflate anterior sub influenta Rusiei. Acesta este modul de percepre a procesului de extindere NATO. Cu cat SUA si Occidentul se extind mai mult spre teritorii considerate ca apartinand in mod legitim influentei ruse, cu atat mai vulnerabile si sortite esecului sunt interesele nationale ruse. Pentru partea rusa, acesta este un joc cu suma nula. Tocmai in logica 10
eliminarii acestor perceptii contraproductive, eforturile comunitatii euro-atlantice sunt focalizate asupra convingerii Moscovei ca asigurarea stabilitatii si securitatii la Marea Neagra este benefica pentru toate statele din regiune, si implicit pentru Rusia. Amenintarea directa a securitatii ruse este reprezentata de insurgenta fundamentalismului islamic, care actioneaza sub forma miscarilor de eliberare nationala pe teritoriul rus (ex. Cecenia) si care incearca pe termen lung sa priveze Rusia de controlul asupra teritoriilor Federatiei locuite de musulmani. Tocmai aceasta amenintare crescanda a terorismului islamic reprezinta punctul de intalnire a intereselor Rusiei si Statelor Unite. Rusia va reconstrui cu greu maretia puterii sale din trecut avand in vedere realitatile lumii actuale sansele sale de succes in concurenta cu China sau Japonia fiind extrem de reduse. Posibilitatea de restabilire a controlului asupra Europei Centrale este practic inexistenta. Bazinul Marii Negre si Asia Centrala apar ca singurele regiuni vulnerabile pe termen scurt sau mediu in fata ambitiilor revizioniste ale Rusiei. Setul de factori favorabil unei posibile recuceriri a sferelor de influenta ale Rusiei includ: afinitatea religioasa si culturala dintre Rusia si natiunile crestine din zona Marii Negre; legitimitatea actiunilor impotriva insurgentei Islamului; vulnerabilitatea economica si institutionala a celor mai multor natiuni din zona; diversitatea etnica si ostilitatea interetnica haotica din cele mai multe dintre societatile in tranzitie din zona. Concluzionand, Rusia este o putere in regiunea Marii Negre si are interese economice, politice si startegice in aceasta regiune. Rusia considera in continuare regiunea Marii Negre tinand cont ca a fost o buna perioada de timp sub dominatia imperiului tarist si a celui sovietic parte de facto a sferei sale de influenta. Mai mult decat atat, Rusia este necesara in rezolvarea multora dintre conflictele inghetate. Doar ca, in prezent, Rusia isi continua rolul duplicitar de mediator in perspectiva solutionarii acestora, dar si jucator direct interesat de mentinerea conflictelor. Prezenta trupelor rusesti pe teritoriul Transnistriei si Georgiei constituie dovada certa a acestui joc dublu. Astfel, una dintre cele mai dificile probleme care se doresc rezolvate cu privire la regiunea Marii Negre este includerea Rusiei in aceasta ecuatie, cu alte cuvinte, dezvoltarea unei strategii privitoare la Rusia este o conditie esentiala pentru succesul unei strategii occidentale privitoare la regiunea Marii Negre. 11
Aceasta problema nu este una noua. Occidentul s-a lovit de o incercare similara in faza de inceput a dezbaterilor privind extinderea NATO. Doar in momentul in care Occidentul a avut o strategie fata de Rusia, a fost capabil sa puna in practica o strategie de succes pentru integrarea tarilor baltice si central-europene in structurile euro-atlantice. Foarte probabil acesta ar putea fi calea de rezolvare si in cazul regiunii Marii Negre. Este posibila ca Rusia sa fie mai agresiva fiind vorba de o implicare occidentala in regiunea Marii Negre decat a fost in cazul implicarii occidentale in Europa Centrala si de Est din mai multe motive. In primul rand, statele din regiune au fost parte a imperiului tarist si a celui sovietic si nu state asa-zis independente, cum a fost cazul celor din Europa Centrala si de Est. De aici rezulta un sentiment mai puternic de proprietate al Rusiei in ceea ce priveste regiunea Marii Negre vizavi de Europa Centrala si de Est. In al doilea rand, guvernele statelor din regiunea Marii Negre sunt mai slabe si mai fragile, si astfel mult mai sensibile la presiunile Rusiei, in comparatie cu cele ale statelor central si est europene. In al treilea rand, interesele economice ale Rusiei si parghiile economice sunt mai puternice in regiunea Marii Negre decat in Europa Centrala. Rusia controleaza aproximativ 90% din sistemul de distributie a combustibilului si energiei electrice din Georgia. Este, de asemenea, principalul furnizor de energie al Ucrainei. In 2003, statele dependenta statelor UE de gazul rusesc se ridica la 25%. Pentru statele Baltice, Ungaria, Slovacia, dar si Slovenia, dependenta este semnificativ mai mare (intre 80 si 100%). In cadrul acestor state, Kievul detine o pozitie relativ mai avantajoasa: 80% din gazul exportat de Rusia catre UE tranziteaza teritoriul Ucrainei. Numai ca, acest avantaj poate fi eliminat de catre Moscova prin construirea in 2010 a unei conducte prin Marea Baltica pentru a lega direct (fara intermediari) - Rusia de Germania. In al patrulea rand, existenta conflictelor inghetate Transnistria, NagornoKarabah, Abhazia si Osetia de Sud confera Moscovei parghii mai puternice fata de cele din Europa Centrala. Mai mult, Rusia are in continuare o prezenta militara in unele state din regiunea Marii Negre, spre deosebire de zona Marii Baltice si Europa de Rasarit de unde trupele au fost retrase inainte sa inceapa presiunea pentru integrarea in NATO, aceasta situatie complicand si mai mult problema si intarind parghiile de care Rusia dispune. 12
O parte a problemelor pe care le incearca Occidentul reprezinta si faptul ca o mare parte a structurilor ruse sunt inclinate sa perceapa ca implicarea acestuia in regiunea Marii Negre ca un joc cu suma nula, adica cu rezultate negative pentru Rusia. Piatra de incercare pentru Occident va fi crearea unei strategii care sa prevada un castig pentru ambele parti si sa convinga guvernul de la Moscova ca ar avea mai multe de castigat din cooperarea cu Occidentul decat obstructionarea oricarei actiuni a acestuia sau urmand o politica divide et impera. La randul ei, Rusia are propriile castiguri din cooperarea cu occidentul in aceasta regiune. In primul rand are nevoie de stabilitate la frontierele sudice, stabilitate pe care singura si-o poate asigura cu greu. In al doilea rand, cooperarea cu Occidentul ar permite Rusiei sa obtina o bucata mai mare din potentialul energetic al regiunii Marii Caspice; in schimb, insa, efortul de a crea probleme in regiune ar impinge Occidentul sa restranga participarea Rusiei in piata energetica a Marii Caspice. In al treilea rand, cooperarea in regiunea Marii Negre ar putea avea un impact benefic asupra relatiilor Rusiei cu SUA si Europa si sa faciliteze legaturile Rusiei cu structurile internationale si cele euro-atlantice. In Georgia, fortele rusesti dispun de trei baze si de alte cateva instalatii militare, printre care si doua in Tbilisi, si de trupe desfasurate ca trupe de mentinere a pacii in Abhazia si in Osetia de Sud. Aceste unitati au o forta cumulata de aproximativ 7000 de militari, fara a lua in considerare si trupele abhaze. In regiunea Transnistria, Rusia pastreaza un grup de unitati cu un efectiv de cel putin 2000 militari, cu toate ca Moscova pretinde un numar mai redus. In ambele state, fortele rusesti sunt mai puternice decat fortele nationale ale Georgiei, respectiv Moldovei. In Azerbaidjan, fortele armene controleaza sase districte azerbaidjene de pe langa enclava cu populatie armeana, Karabagh. Rusia va incerca, in continuare, sa isi afirme statutul de principala putere a spatiului, cautand sa obtina tot ce poate sa-i ofere aceasta pozitie. Interesul manifestat de Occident fata de Moscova ii stimuleaza aspiratiile. Specialistii apreciaza ca de ea vor depinde livrarile sigure si stabile de energie necesare dezvoltarii Europene in urmatorii zece ani, iar aceasta va conduce Bruxelles-ul, probabil, la un sir intreg de concesii. Rusia este foarte atenta la relatiile cu vecinii, indeosebi cu cei din fostul spatiu sovietic. De altfel, una dintre problemele cele mai acute cu care se confrunta inca 13
Rusia este cea a frontierelor cu aceste state. Kremlinul isi exprima tot mai des parerea ca a venit timpul ca Moscova sa-si revizuiasca atitudinea fata de unii dintre ei. Se considera ca, in conditiile cand interesele de stat ale Rusiei vor dicta, se poate trece la recunoasterea oficiala a Transnistriei, Abhaziei, Osetiei de Sud si regiunii NagornoKarabah. Situatia poate conduce la scaparea de sub control a conflictelor azi inghetate. Parteneriatul strategic cu Germania este posibil sa-si reduca dimensiunile, dupa schimbarea survenita in conducerea Bundestagului. Aceasta poate determina o reorientare a Moscovei catre un alt actor euro-atlantic puternic, cel mai probabil Franta si/sau Italia, cunoscuta fiind dorinta acestora de a nu antagoniza Rusia. Din punct de vedere militar, sub steagul luptei impotriva terorismului, apare evidenta dorinta Kremlinului de a-si extinde participarea militara dincolo de granitele Federatiei. In prezent, este in curs de perfectare participarea Rusiei la operatiunea NATO Active Endeavour din Marea Mediterana.
Ucraina aspira astazi la un statut de putere regionala, chiar daca ambitiile sale nu au inca sustinerea unor initiative active sau a unei conduceri regionale. Preocupata de a gasi o nisa in cadrul diviziunii est-vest, Ucraina este concentrata mai mult in mentinerea echilibrului de forte prin intelegeri bilaterale cu tarile din regiunea Marii Negre, in special cu Turcia si Rusia. Numai dupa ce a aderat la GUUAM si dupa aparitia coridoarelor necesare transportului energetic spre UE, a inceput Ucraina sa considere zona Marii Negre ca o parte a Europei extinse, care merita mai multa atentie. Regiunea Marii Negre trebuie sa fie definita ca un spatiu natural al intereselor ucrainene. In acelasi timp, este subliniat faptul ca Ucraina trebuie sa joace un rol semnificativ in organizarea unui nou sistem de ordine regionala. Marele premiu pentru Ucraina ar fi daca ar reusi sa preia rolul de transportator major al petrolului caspic catre Europa. Ucraina contine rutele de transport petrolier pe axele est-vest si nord-sud. Ucraina detine controlul asupra rutelor de transport petrolier european, varianta de transport prin Marea Neagra urmand sa sparga acest control; in calitate de ruta strategica de transport energetic pentru Europa Occidentala, Ucraina devine un centru de regularizare a problemelor geo-economice. Datorita unor politici inconsistente, Ucraina foloseste prost ocazia de a obtine un loc conducator printre 14
transportatorii regionali de petrol si chiar risca sa fie exclusa din acest proces, Kievul blamand intens Rusia pentru acest fapt, deoarece aceasta a dezvoltat activ coridoare de transport in jurul Ucrainei. Ucraina intreprinde demersurile necesare acceptarii pe listele de asteptare ale extinderii NATO si UE, printre acestea inscriindu-se reforma armatei sale supradimensionate si castigarea sprijinului opiniei publice. Slabele performante economice, lipsa resurselor energetice, materiilor prime, pietelor de desfacere, precum si afinitatile traditionale de limba, cultura si obiceiuri o retin, posibil in urmatorii ani, in sfera de influenta ruseasca. Inchirierea bazei navale din Sevastopol si a infrastructurii necesare Flotei Ruse a Marii Negre dincolo de anul 2017 poate naste o situatie fara precedent In conditiile aderarii Ucrainei la NATO: existenta unei baze rusesti pe teritoriul Aliantei NordAtlantice.
Turcia, dupa o asteptare de 42 de ani, isi vede visul implinit. Uniunea Europeana a deschis negocierile de aderare aacesteia la structurile europene. In calitate de stat NATO si viitor membru al UE, posesoare a singurului loc de iesire din Marea Neagra catre oceanul planetar, Turcia va fi, in anii care vor urma, un jucator de seama in geopolitica ponto-caspica. Modul de rezolvare a problemei kurzilor va influenta insa valoarea statutului Turciei in regiune. Turcia prezinta un interes special in rezolvarea conflictelor din zona Marii Negre. Legaturile etnice cu azerii, georgienii si abhazii o fac mai sensibila la instabilitatea din regiune. Stabilizarea regiunii este de asemenea esentiala in termeni de securizare a petrolului si a conductelor de gaze naturale care trec pe aici, conductele fiind extrem de importante din punct de vedere strategic si economic pentru Turcia.
Caucazul de Sud si conflictele inghetate Cooperarea indelungata cu SUA si Turcia a adus importante beneficii Azerbaidjanului si Georgiei. SUA au sustinut aceste state din punct de vedere
15
economic, militar si politic, iar Turcia a contribuit in domeniul pregatirii militarilor si a institutiilor de aplicare a legii. Armenia insa a fost neglijata. Datorita conflictului cu Azerbaidjanul in privinta regiunii Karabah a fost exclusa din proiectul conductelor de petrol si gaze naturale. La inceput, Azerbaidjanul a incercat sa foloseasca proiectul conductelor in procesul de negociere cu Armenia ceea ce poate fi considerat a fi perfect normal, deoarece ruta catre Ceyhan prin Armenia este mult mai scurta decta cea prin Georgia dar tactica a esuat. Ideea de a folosi aceste proiecte in rezolvarea conflictelor si incurajarea cooperarii in regiune nu a dat rezultate in cazul Armeniei. Neavand nici o resursa energetica si foarte putine optiuni de dezvoltare economica, Armenia a ramas sub controlul politic si economic al Rusiei. Inconjurata de doua natiuni turce (cu exceptia unei mici portiuni de granita cu Iranul si Georgia), Armenia se bazeaza pe suportul militar al Rusiei, ceea ce reprezinta un obstacol pentru cooperarea pe plan militar cu SUA si NATO. Infrastructura energetica a fost preluata aproape in totalitate de companiile rusesti, ceea ce face dificla includerea Armeniei in proiectele energetice din Caucazul de Sud. In timp ce obiectivul pe termen lung pentru tarile Caucazului de Sud este acelasi, integrarea completa in arhitectura europeana, metoda, capacitatea, ritmul si politica de stat a Armeniei, Georgiei si Azerbaidjanului pot diferi. Acest lucru este adevarat si in ceea ce priveste relatiile regiunii cu NATO. In timp ce Azerbaidjan si Georgia au indicat in mod clar ca apartenenta la NATO este o parte integranta a agendei politicii lor externe, Armenia a ales sa duca ceea ce poate fi numita o politica de tatonare a NATO. Georgia a fost multa vreme unul din elementele principale ale viziunii strategice rusesti. La randul ei, Rusia a reprezentat unul din principalele elemente ale viziunii strategice georgiene. Timp de secole, prudenta a fost aceea care a stapanit reletiile dintre Georgia si Rusia; georgienii cu o fire extrem de independenta, pretuind cel mai mult libertatea proaspat castigata, iar rusii, cu o privire strategica la posibilele amenintari ale flancului lor sudic au facut tot posibilul de a mentine Georgia in viata Rusiei ca un tampon impotriva acestor amenintari. Georgia este in curs de ancorare la valorile europene, dorind o stergere totala a imaginii apartenentei la spatiul fost sovietic. Dorinta manifesta a integrarii in NATO si UE este concretizata prin reforme de amploare, dar exista un anumit imobilism in 16
punerea lor in opera. Separatismul abhaz si sud-osetin ii afecteaza integritatea teritoriala, ii macina economiile si fortele. Poate fi un partener credibil in dezvoltarea oricarui proiect de cooperare la Marea Neagra. Aceste conflicte in curs de desfasurare reprezinta un obstacol major in fata oricarei initiative regionale sau globale ce ar avea drept scop stabilizarea Caucazului de Sud. Inainte de implementarea oricareia dintre strategii, trebuie solutionate aceste conflicte. Astfel, structurile euro-atlantice, ca NATO si UE, vor trebui sa-si manifeste interesul si sa-si asume mai multe responsabilitati in rezolvarea acestor conflicte. Orice strategie destinata stabilizarii regiunii care nu ia in considerare necesitatea solutionarii acestor conflicte este sortita esecului. In ceea ce priveste conflictele regionale trebuie avute in vedere urmatoarele caracteristici: o Consuma o mare parte din energia statelor din zona; o Nu numai ca perturbeaza stabilitatea regionala dar si indeparteaza eventualele perspective, zadarnicind astfel orice planuri de viitor; o Obstructioneaza democratia, oferind liderilor nationali diverse pretexte pentru a intarzia reformele democratice; o Fac posibila existenta unor zone care nu permit un control total din partea membrilor legitimi ai comunitatii internationale, creand astfel teritorii care nu fac obiectul normelor si responsabilitatilor internationale; o Tulbura fluxurile normale ale cooperarii economice, pun piedici cresterii economice interne si amplifica fenomenul somajului; o Creeaza o generatie de tineri cu indemanari eroice, predispusi la acte de violenta pe timp de pace, astfel incat adaptarea lor la o viata normala este mai dificila; o Pun in primejdie retelele energetice care devin din ce in ce mai importante pentru Occident.
Daca plecam de la premisa ca este absolut necesar ca aceste conflicte sa fie solutionate pentru ca regiunea sa castige o stabilitate modica, trebuie determinat de ce mecanismele precedente, creata pentru rezolvarea acestor conflicte, au esuat. Aceste aspecte cu privire la solutiile precedente care trebuie luate in considerare includ: 17
o O lipsa de vointa politica din ambele parti datorata sprijinului direct si indirect primit de la puterile regionale si de la alte state (in acest moment, Karabah este virtual parte a Armeniei, si majoritatea oamenilor din Abhazia si Osetia au cetatenie rusa); o Mecanismele OSCE si ONU mai degraba s-au perpetuat singure, decat au rezolvat problemele existente; o Nimei nu a fost capabil sa mentina o abordare neutra, echilibrata fata de un conflict; o Nu a fost posibila convingerea partilor aflate in conflict ca timpul nu este de partea lor; o Datorita mentinerii acordurilor de incetare a focului atata vreme, ambele parti au incetat sa mai simta nevoia angajarii in negocieri serioase indreptate spre permanenta stingere a conflictului.
O noua abordare ar trebui sa cuprinda: 1. Convingerea partilor separatiste ca realizarile lor sunt numai temporare si nu vor ramane permanente decat daca sunt recunoscute de comunitatea internationala; 2. Suplimentarea mecanismelor OSCE si ONU prin implicarea puterilor regionale, SUA si state europene interesate; 3. Acordarea unei atentii mai mari problemei refugiatilor; 4. Convingerea Rusiei ca stabilitatea Caucazul de Sud este in stransa legatura cu crearea unei stabilitati in Caucazul de Nord. 5. Alegerea unei abordari pas-cu-pas care sa faca posibila adoptarea unor masuri destinate crearii unui climat de incredere reciproca. Din pacate pentru viitorul democratic al statelor sud-caucaziene, de cele mai multe ori, factorii de decizie de la Bruxelles considera regiunea mai degraba ca apartinand planetei Marte, decat Europei. Este relevanta in acest sens reticenta cu care este privita de catre UE perspectiva de integrare europeana a Georgiei, in conditiile in care unor state precum Malta si Cipru le-a fost recunoscuta vocatia europeana.
18
Republica Moldova considera ca aderarea la NATO si UE este un panaceu al tuturor problemelor cu care se confrunta azi tara. Doreste rezolvarea grabnica a conflictului transnistrean, constienta fiind ca Transnistria poate impiedica orice fel de traseu european al Chisinaului. Necesitatile o determina sa-si manifeste in continuare interesul in dezvoltarea cooperarii regionale, mai ales in domeniile: economie si securitate. Transnistria Notiune mai mult natur-geografica decit istorico-geografica, Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice - extremul vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem dupa actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Evident, pe parcursul perioadei de dupa 1792, cind Rusia a anexat asa zisa Novorusie Occidentala, populatia moldoveneasca a fost in continua diminuare, partial din cauza imigratiei ruse si ucrainene, partial din cauza slavizarii masive a etnicilor romani din regiune. De mentionat ca in 1792, moldovenii transnistreni reprezentau majoritatea populatiei sedentare, peisajul etnic al regiunii fiind unul tataro-romanesc. Nu putem spune ca moldovenii au avut o prezenta permanenta in tinut. Colonizarea stangii Nistrului a inceput cu precadere din sec. XVII, cu toate ca valuri migrationiste au existat si in sec. XV, dar mai ales in sec. XVI. Totusi in virtutea faptului ca rusii si ucrainenii nu si-au facut masiv prezenta in regiune decat dupa 1792, nu se poate afirma ca moldovenii ar avea mai putine drepturi asupra tinutului decat ucrainienii. De regula, in istoriografia rusa si cea ucraineana se face trimitere la prezenta slava in spatiul interfluvial bugo-nistrean in perioada secolelor IX-XII. Posibilitatea acestei prezente nu poate fi nicidecum respinsa; or, sunt stiute campaniile migrationiste slave din secolele anterioare, precum si limitele extinderii maxime a
19
Rusiei Kievene. Dar nu exista nici o dovada ca teritoriul transnistrean a fost temeinic controlat de slavi si, cu atit mai mult, nu exista vestigii importante ale culturii materiale slave din perioada data. Chiar daca au fost prezenti, slavii au constituit o aparitie efemera. Mai mult decat atat, daca se face apel la slaba prezenta slava din sec. IX-XII, atunci si istoriografii romani pot argumenta ancestralitatea romanitatii tinutului prin prezente dacice, romane si ulterior valahe - nu prea semnificative nici acestea, dar mult mai argumentate, evidente si indelungate decit cele pe care le pot invoca istoriografii rusi si ucraineni in pledoaria lor pentru vechea slavitate a tinutului. Astfel, declaratiile care incearca sa justifice separatismul transnistrean pe motive istorice nu sint cele mai credibile. Transnistria nu a fost un teritoriu politic moldovenesc, dar a facut parte incontestabil din spatiul etnocultural romanesc. In august 1940, o data cu transformarea Republicii Autonome Moldovenesti (1924) in republica unionala, Ucrainei i-au fost atasate cinci din cele unsprezece raioane transnistrene moldovenesti Kodima, Balta, Kotovsk, Ocnele Rosii si Ananiev. In Republica Moldova se vorbeste mult despre natura conflictului transnistrean - conflict generat de probleme interetnice sau conflict generat de probleme politice? Detonatorul a fost unul etnic, poate nu atit etnic, cit lingvistic, astfel ca trebuie recunoscut faptul ca majoritatea relativa a populatiei din raioanele transnistrene ale Moldovei este de expresie rusa. Problema transnistreana are mai curind la origine un conflict intercultural, ce a capatat dupa noiembrie 1989 un tot mai pronuntat caracter de conflict geopolitic. Diferenta dintre un conflict interetnic si unul intercultural este tot atat de mare ca si cea dintre un conflict politic si unul geopolitic. Conflictele interculturale sunt generate nu de apartenenta la un grup etnic, ci la niste valori culturale comune, specifice unei anumite regiuni. In cazul Transnistriei problema era legata de revansismul lingvistic romanesc din Republica Moldova. In timp ce in Basarabia se cerea revenirea la alfabetul latin si adevarul despre limba si identitatea moldovenilor basarabeni, cei din stinga Nistrului nu prea agreau astfel de revendicari. Pentru moldovenii transnistreni, supusi timp de doua secole aculturatiei rusesti, apoi sovietice, romana era o limba a casei, fara valoare culturala si fara practica oficiala.
20
Dupa 1990 conflictul transnistrean si-a pierdut caracterul de conflict intercultural in favoarea unuia pur geopolitic. Acest caracter avea sa se accentueze si mai mult dupa obtinerea independentei Republicii Moldova in 1991. Mentionam mai sus ca ar exista o diferenta intre un conflict politic si unul geopolitic. Se vede din chiar denumirea de geopolitic ca in joc ar fi pus un considerent spatial, nu doar unul de regim politic, ca in cazul conflictelor politice. Transnistria are, evident, o valoare geopolitica. Dar valoarea geopolitica a Transnistriei este una ce prevede nu controlul Balcanilor si nici amenintarea Ucrainei, ci doar controlul Republicii Moldova. In mod paradoxal, Republica Moldova isi datoreaza existenta in mare parte problemei transnistrene si asta nu doar din cauza ca, legal, statalitatea moldoveneasca contemporana isi are originea in Transnistria anului 1924, ci si din cauza ca daca acest conflict nu ar fi existat, atunci povestea independentei Republicii Moldova s-ar fi terminat o data cu coborarea drapelului sovietic de pe Kremlin si prin reunirea Basarabiei cu Romania. Conflictul transnistrean este cel ce a mentinut Republica Moldova ca stat independent, a inspirat unele puncte din noua Constitutie si a obligat Chisinaul sa adere la CSI. Republica Moldova, a devenit cunoscuta in plan mondial preponderent prin conflictul sangeros din primavara-vara anului 1992, ce a avut loc in zona de est (Transnistria) a Moldovei. In pofida faptului ca Transnistria este un factor geopolitic determinant pentru Republica Moldova, se poate afirma ca si dupa 15 ani de independenta, Chisinaul n-a reusit sa-si structureze macar o conduita consecventa in aceasta problema. De altminteri, ambiguitatea comportarii Chisinaului in conflictul transnistrean porneste chiar din momentul accesului la independenta in august 1991. Anume atunci s-a si produs primul fapt regretabil si foarte ciudat, fapt ce a constat in retragerea structurilor de forta moldovenesti din raioanele transnistrene. Conflictul putea fi solutionat in acele momente, intrucit tocmai atunci Gorbaciov a cerut sa fie luate cele mai dure masuri impotriva tuturor celor ce au sustinut puciul comunist de la Kremlin. Era firesc ca Republica Moldova, fiind subiect al federatiei sovietice, sa indeplineasca acest ordin al Moscovei, dar in mod bizar Chisinaul tocmai aici si-a demonstrat disidenta. Comportamentul bizar al Chisinaului din acele zile ne face sa credem ca conflictul nici nu s-a dorit solutionat. Ulterior si Rusia s-a opus inchiderii conflictului. Si Ucraina este foarte interesata in mentinerea unei situatii tensionate in Republica
21
Moldova, deoarece in acest fel Chisinaul si-a deviat atentia de la problema celor 500 mii de romani ucraineni si a contestatei frontiere moldo-ucrainene. E greu de presupus ca rusii, chiar daca am accepta stationarea trupelor lor in Republica Moldova, s-ar grabi sa aplice asupra regimului de la Tiraspol presiunile scontate de Chisinau. In schimb, daca i-ar reusi solutionarea conflictului transnistrean si ar recapata controlul asupra Transnistriei, Republica Moldova poate conta pe intelegerea Occidentului. Optiunea tot mai nuantata a Chisinaului este cea proeuropeana, iar Europa asteapta o Moldova stapina pe propriul destin si pe propriul teritoriu.
2. Organizatii de cooperare regionala

Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN) Istoricul si obiectivele cooperarii Urmare ideii avansate de Sukru Elekdag, fost ambasador al Turciei la Washington, presedintele Turgut Ozal a propus crearea unei structuri de cooperare in zona Marii Negre cu ocazia vizitei la Bucuresti, in 1990. I s-au alaturat in aceasta initiativa Bulgaria, Romania si fosta URSS. Cooperarea Economica a Marii Negre (CEMN) a fost oficial lansata, prin semnarea Declaratiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992, intr-un moment deosebit de favorabil pentru dezvoltarea unor noi forme de cooperare in Europa, la putin timp dupa disparitia blocurilor economice si militare socialiste si a URSS. Scopul crearii acestei structuri este ca statele semnatare sa asigure pacea, stabilitatea si prosperitatea economica in regiune, sa dezvolte o piata comuna, o infrastructura regionala de transport, integrata In reteaua Europei si a Asiei Centrale. OCEMN a fost fondata de unsprezece state: cinci tari balcanice (Albania, Bulgaria, Grecia, Romania, Turcia (motivele pentru care Grecia si Albania, care nu au iesire la Marea Neagra, fac parte din CEMN se explica prin faptul ca, initial, conceptul organizatiei era de a cuprinde o arie largita a Balcanilor, inclusiv RF Iugoslavia, iar Turcia are interese speciale in promovarea pozitiei Albaniei.), trei tari riverane devenite independente (Moldova, Rusia, Ucraina) si trei tari caucaziene (Armenia, Azerbaidjan si Georgia).
22
Regiunea cuprinsa in cadrul organizatiei acopera o suprafata ce se intinde de la Marea Adriatica la Oceanul Pacific, si care, pe langa Marea Neagra, este scaldata de alte sapte mari (Marea Azov, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Caspica, Marea Ionica, Marea Adriatica si Marea Mediterana.). Importanta acestei regiuni este data de resursele umane si naturale, de potentialul surselor de energie, in special petrol si gaz si de amplasarea pe trasee de tranzit semnificative din punct de vedere strategic. Populatia totala a acestei regiuni depaseste 350 milioane locuitori, iar, la inceputul secolului XXI, comertul exterior cumulativ al tuturor tarilor membre reprezenta circa 5% din comertul mondial. Conform unor date ale Bancii Mondiale (2001), privind venitul pe cap de locuitor, tarile membre OCEMN se distribuie pe o plaja foarte larga, incepand de la Moldova (380 $ /loc.), Armenia (560 $ /loc.), Geogia (620$ /loc.) Azerbaidjan (650$ /loc.) si Ucraina (720$ /loc.), continuand cu Albania ( 1.230$ /loc.), Bulgaria (1.560$ /loc.), Romania (1.710$ /loc.), Rusia (1.750$ /loc.) si Turcia (2.540$ /loc.), la mare distanta aflandu-se Grecia (11.780$ /loc.). Evolutia cooperarii economice in jurul Marii Negre poate fi impartita in trei etape: a) prima, de formare, lipsita de rezultate si fara o organizare clara, a durat pana la intalnirea de la Bucuresti, din anul 1995, cand ministrii de externe au adoptat un Plan de actiune care a dus la consolidarea mecanismenlor de cooperare; b) in cea de a doua, cand a fost introdus sistemul Troicii ministeriale, a inceput finantarea comuna a Secretariatului International Permanent (PERMIS) de la Istanbul, s-au intensificat reuniunile la toate nivelele si s-a semnat "Carta CEMN", la Yalta, la 5 iunie 1998; c) dupa semnarea Cartei, CEMN si-a asumat toate caracteristicile unei organizatii internationale regionale si a imbracat o forma institutionalizata, cu o larga varietate de structuri de cooperare si un mare numar de organisme abilitate sa adopte documente cu valenta internationala. La 30 aprilie 1999, cu ocazia Reuniunii ministrilor afacerilor externe ai tarilor membre CEMN de la Tbilisi, a luat fiinta efectiv Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre, ca urmare a depunerii instrumentelor de ratificare de catre 10 state membre, printre care si Romania.
23
De la acea data, OCEMN a devenit o structura regionala de cooperare economica. Incepand cu 8 octombrie 1999, OCEMN a dobandit statutul de observator la ONU, urmare adoptarii Rezolutiei A/54/5. Cele doua documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992, Declaration on Black Sea Economic Cooperation si Bosphorus Statement indica, printre principalele obiective ale OCEMN, accelerarea dezvoltarii economice si sociale a statelor membre in perspectiva integrarii lor in Uniunea Europeana, prin intensificarea cooperarii multilaterale si folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografica si complementaritatea economiilor nationale. In mod intentionat, a fost evitata includerea altor obiective importante, cum ar fi aspectele pur politice si de securitate. La 25 iunie 2002, la Istanbul, sefii de stat si de guvern din regiunea Marii Negre au marcat, in cadrul unei reuniuni extraordinare, aniversarea a zece ani de la crearea Cooperarii Economice a Marii Negre. Summit-ul aniversar OCEMN a oferit posibilitatea evocarii celor mai importante realizari ale Organizatiei in cei 10 ani care au trecut de la lansarea procesului de cooperare in zona Marii Negre, precum si a semnarii Declaratiei Deceniale prin care se marcheaza trecerea organizatiei intr-o noua etapa de evolutie si in care sunt creionate domeniile viitoare de actiune, cum ar fi cele legate de securitatea si stabilitatea regionala, cooperarea cu Uniunea Europeana, colaborarea cu alte initiative si structuri regionale. La 23 aprilie 2005, la Komotini (Grecia), a avut loc Reuniunea Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizatiei, In cadrul careia Republica Moldova a preluat Presedintia OCEMN pentru o perioada de 6 luni (mai octombrie 2005). In cadrul Reuniunii, Ministrii Afacerilor Externe ai OCEMN au discutat despre realizarile Organizatiei, pe parcursul a celor 13 ani, precum si subiecte axate pe cooperarea pe mai departe a activitatilor OCEMN in contextul Europei extinse si definitivarea domeniilor prioritare si concrete ale cooperarii multilaterale. La 30 mai 2005, la Istanbul (Turcia), a avut loc Reuniunea Coordonatoare a Presedintie Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN),
Reuniunea Coordonatoare a OCEMN a fost urmata de Reuniunea Troicii OCEMN
24
(Republica Elena, Republica Moldova, Romania) care si-a desfasurat lucrarile la 31 mai 2005, la Istanbul. In cadrul Reuniunilor de la Istanbul discutiile s-au axat pe subiecte ce tin de realizarile si obiectivele activitatilor OCEMN In perioada 2004 2005, prioritatile Organizatiei, calendarul de evenimente al exercitarii de catre Republica Moldova a Presedintiei OCEMN, precum si modalitatile de impulsionare a cooperarii OCEMN cu alte organizatii internationale. Printre prioritatile OCEMN in a doua jumatate a anului 2005 s-au inscris si: o Crearea retelei de transport unice cu scopul de a facilita dezvoltarea unui sistem de transport integru in regiune prin ajustarea si conectarea sistemului de transport existent In cadrul OCEMN la sistemele de transport european si asiatic prin implementarea proiectelor PETRA si TRACECA; o Crearea unui sistem informational performant in regiune; o Simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor pentru transportatorii auto internationali si oameni de afaceri; o Abordarea unei sfere noi de colaborare in cadrul OCEMN, si anume Securitatea si Stabilitatea in regiune. Consolidarea stabilitatii si securitatii va imbunatati considerabil caracterul relatiilor economice in regiune. In septembrie 2005, la Chisinau a avut loc Conferinta regionala a sefilor Agentiilor de Combatere a Fraudelor Economice din statele Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN), avand ca scop sporirea eforturilor in vederea combaterii fraudelor economice din regiune, precum si discutarea si identificarea masurilor comune practice si eficiente, de lupta cu acest flagel in statele OCEMN. o Semnarea Memorandumul de intelegere intre Organizatia Internationala de Migratie si OCEMN. In vederea identificarii noilor metode de prevenire a hazardurilor si diminuarii impactului acestora asupra mediului, precum si luand in consideratie ca problema hazardurilor este foarte actuala, intrucat pe parcursul ultimilor ani a sporit frecvent amplitudinea si frecventa repetarii calamitatilor naturale, la 6 octombrie, la Chisinau, a fost organizata Conferinta Internationala cu genericul Diminuarea Impactului 25
Hazardurilor Naturale si Tehnogene asupra Mediului si Societatii, care a intrunit peste 150 de specialisti in domeniu, atat din cadrul regiunii Marii Negre, cat si din alte state europene. De subliniat este faptul ca Republica Moldova a declarat la inceputul mandatului urmatoarele prioritati ale activitatii in cadrul OCEMN: 1. Securitatea; 2. Transportul si infrastructura; 3. Energia; 4. Tehnologiile informationale; 5. Agricultura; 6. Buna guvernare. Astfel, pe parcursul exercitarii mandatului de Presedinte, Republica Moldova a organizat la Chisinau: I. Conferinta regionala a sefilor Agentiilor de Combatere a Fraudelor Economice din statele Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra, avand ca scop sporirea eforturilor In vederea combaterii fraudelor economice din regiune, precum si discutarea si identificarea masurilor comune practice si eficiente, de lupta cu acest flagel in statele OCEMN. II. Conferinta Internationala cu genericul Diminuarea Impactului
Hazardurilor Naturale si Tehnogene asupra Mediului si Societatii, care a intrunit peste 150 de specialisti in domeniu, atat din regiune Marii Negre, cat si din alte state europene. III. Grupul de Lucru in domeniul turismului al statelor membre OCEMN, care a Intrunit reprezentantii ministerelor si agentiilor de turism din bazinul Marii Negre. Organizare si structuri institutionale State membre: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Romania, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina.
26
Spre deosebire de alte initiative de cooperare regionala, componenta si numarul membrilor OCEMN nu s-au modificat in timp, in special ca o consecinta a imposibilitatii realizarii consensului intre statele membre asupra optiunilor pe termen lung referitoare la extinderea si evolutia organizatiei, precum si din cauza circumstantelor complexe legate de situatia politica interna sau pozitia internationala ale unor state care si-au exprimat interesul de a deveni membre ale OCEMN (RF Iugoslavia (pentru prima data in istoria OCEMN, a 5-a reuniune a Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe (Erevan, 18 aprilie 2003) a invitat FRI a Macedoniei si Serbia si Muntenegru sa acceada la Carta OCEMN (Ialta, 5 iunie 1998), pentru a deveni membre ale organizatiei, afilierea propriu-zisa urmand sa aiba loc odata cu depunerea de catre cele doua state candidate a instrumentelor de ratificare), Macedonia, Cipru, Iran). In calitate de observatori au fost nominalizati: Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, Slovacia, Tunisia, Franta, Germania si Conferinta Cartei Energiei. Alte organizatii si institutii internationale, printre care Uniunea Europeana, OSCE, Consiliul Europei, CEE/ONU, ONUDI, BERD, BEI, Organizatia
Meteorologica Mondiala (WMO) si FAO sprijina activitatile OCEMN. Intalniri periodice ale sefilor de stat sau de guvern Istanbul - 25 iunie 1992; Bucuresti - 30 iunie 1995; Moscova - 25 octombrie 1996; Yalta - 5 iunie 1998; Yalta - 10-11 septembrie 1999, reuniunea extraordinara pe tema "Cooperarea Marea Baltica - Marea Neagra"; Istanbul - 17 noiembrie 1999. In intervalul 24-25 iunie 2002 a avut loc, la Istanbul, reuniunea la nivel inalt destinata aniversarii a 10 ani de la adoptarea Declaratiei de la Istanbul pentru lansarea CEMN. Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe Forul de decizie al OCEMN este Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe (Consiliul ministerial) care se intruneste semestrial in tara care detine Presedintia in exercitiu. La aceste reuniuni ale ministrilor de externe, deciziile se adopta prin consens pentru primirea unor noi membri, acordarea statutului de observator, crearea de noi mecanisme sau modificarea structurii acestora, adoptarea sau modificarea regulilor de
27
procedura si a regulamentelor financiare. Pentru alte decizii este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile exprimate. Contributia Romaniei la orientarile politice majore date OCEMN de Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe o Consiliul incurajeaza tarile membre sa foloseasca prilejul intalnirilor bilaterale cu statele si institutiile UE pentru a promova ideea strangerii relatiilor OCEMN-UE si a ridicarii dialogului intre cele doua organizatii la noi parametri. Aceasta initiativa se inscrie pe linia de conduita a Romaniei, care, inca din anul 1997, a intreprins pasi constanti in directia recunoasterii OCEMN ca interlocutor oficial al UE. Un factor catalizator al dezvoltarii dialogului OCEMN-UE l-a constituit Presedintia greaca a UE (ianuarie - iunie 2003). o Romania a initiat abordarea problemei privind rolul OCEMN in intarirea dimensiunii securitatii si stabilitatii in regiunea Marii Negre, sens in care a reiterat disponibilitatea de a acorda sprjinul necesar elaborarii unui concept viabil in materie si identificarii mijloacelor de crestere a contributiei OCEMN in acest domeniu. o De asemenea, Romania a accentuat avantajele pe care le poate obtine OCEMN prin efectuarea unor schimburi de experienta in domeniul economic intre statele membre, atat in contextul evolutiilor in procesul de integrare europeana, cat si in ceea ce priveste cooperarea cu alte structuri regionale si europene. Exista ideea unanim acceptata conform careia, promovarea cooperarii in bazinul Marii Negre in domeniul transporturilor, energiei, protectiei mediului, telecomunicatiilor si al combaterii crimei organizate trebuie sa constituie unul din obiectivele prioritare ale statelor membre OCEMN. Comitetului Inaltilor Functionari (CIF) din ministerele de externe ale statelor membre, in cadrul caruia sunt analizate principalele probleme ale organizatiei si se formuleaza propuneri inaintate Consiliului ministerial. Reuniunile CIF pot fi: o Ordinare - in perioada premergatoare reuniunilor Consiliului ministerial, fiind destinate pregatirii acestora;
28
o Extraordinare - pot fi convocate de Presedintia in exercitiu. Cu exceptia presedintiei Federatiei Ruse care a urgentat doua astfel de intalniri (destinate Agendei Economice a OCEMN, analizei
problematicii largirii OCEMN, precum si definitivarii regulilor financiare si examinarii proiectului de buget al Organizatiei pe anul 2002), celelalte presedintii nu au avut astfel de initiative. Troica OCEMN In prezent, Troica este alcatuita din Armenia, Azerbaidjan si Georgia. Grupurile de lucru, la care se adauga intalniri ale grupurilor de lucru ad-hoc si ale expertilor acopera urmatoarele domenii: energie; turism; stiinta si tehnologie; ocrotirea sanatatii si farmaceutica; retele de transport; retele electrice; promovarea si protejarea investitiilor; cooperare industriala si comerciala; finante si banci; schimb de date statistice si informatii economice; agricultura si industrie alimentara; mediu; informatii din legislatie. Romania are calitatea de tara-coordonatoare a Grupului de lucru pentru combaterea crimei organizate.
Organisme inrudite
o
Adunarea Parlamentara a OCEMN (PABSEC), organ consultativ, constituita in 1993, este formata din 70 de parlamentari ai tarilor membre si un Secretariat;
Consiliul OCEMN al oamenilor de afaceri, are un Secretariat separat la Istanbul;
o o
Asociatia Camerelor de Comert din Regiunea Marii Negre Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BSTDB), cu sediul la Salonic.
Capitalul initial al Bancii a fost de 1 miliard Drepturi Speciale de Tragere (cca. 1,3 miliarde dolari) din care Romania detine o cota de 13,5% (nivelul doi de participare dupa cel de 16,5% al Federatiei Ruse, Turciei si Greciei).
29
Ca structura, BSTDB are 1 presedinte si 3 vicepresedinti. BSTDB asigura suportul financiar pentru implementarea proiectelor de cooperare in aceasta zona. De la infiintare, in decembrie 1993, pana in 2002, BSTDB a aprobat tarilor membre OCEMN credite in valoare de 416 de milioane USD. Majoritatea proiectelor promovate in cadrul OCEMN sunt de mare anvergura, necesitand fonduri financiare importante, care depasesc posibilitatile de finantare de care dispune Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre si resursele statelor participante. De aceea, s-a urmarit ca la realizarea si finantarea acestor proiecte sa fie atrase atat institutiile financiare internationale, cat si sectorul privat din tarile dezvoltate economic.
Sectoarele prioritare carora Banca le acorda o atentie speciala sunt: energia, productia, transporturile, telecomunicatiile si sectorul
financiar. In perioada 1999-2002, Rusia a beneficiat de 26,81% din totalul finantarilor, Bulgaria de 17,22%, Romania de 16,13%, Turcia de 12,32%, Grecia de 9,14%, Ucraina de 8,94%, iar restul statelor sub 5%. De exemplu, in cursul anului 2002, BSTDB a acordat o atentie deosebita proiectelor care pot genera beneficii pentru tarile invecinate, in mod particular, proiectelor transfrontaliere intre Romania, Bulgaria, Moldova si Ucraina. Centre afiliate: In urma deciziei Consiliului Ministerial si in vederea promovarii intereselor tarilor membre in domenii specifice de cooperare, au fost infiintate: Centrul de studii internationale privind Marea Neagra- Atena; Centrul regional pentru energie Sofia; Centrul de coordonare a datelor statistice - Ankara; Centrul pentru intreprinderi mici si mijlocii -Bucuresti, etc. Proiecte si actiuni prioritare Conform hotararilor Summit-ului Decenial la nivelul sefilor de stat si ale ultimelor Reuniuni ale Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe, organizatia va trece intr-o noua etapa de dezvoltare, aceea de "project-oriented". Prin decizia Consiliului ministerial de la Tirana, 25 octombrie 2002, a fost constituit Fondul de Dezvoltare a
30
Proiectelor (FDP), iar in perioada 14-15 iulie 2003, a avut loc la Istanbul, o reuniune preliminara de constituire a Comitetului Director a FDP (PDF Steering Committee). Dupa definirea unor domenii prioritare de cooperare, OCEMN se orienteaza catre proiecte de dezvoltare regionala, intre care mai importante sunt: a) interconectarea retelelor electrice si conectarea lor la sistemele din vestul Europei; b) dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin prelungirea catre Est a marilor magistrale europene; c) construirea unor conducte pentru transportul petrolului si gazelor naturale; d) modernizarea si interconectarea sistemelor de comunicatii (aflate in executie). Perspective Principalele probleme aflate in atentia OCEMN pentru etapa urmatoare sunt: transpunerea in practica a deciziilor Consiliului Afacerilor Externe si implementarea Agendei economice pentru viitor:
o
Declaratia comuna a ministrilor de interne privind dezvoltarea cooperarii organizate; intre institutiile specializate in combaterea crimei
semnarea Protocolului Aditional la Acordul privind combaterea crimei organizate si a terorismului;
semnarea Documentului privind masurile de crestere a increderii si securitatii in domeniul naval la Marea Neagra;
implementarea Strategiei regionale pentru dezvoltarea agriculturii si a Programului privind securitatea alimentara (in colaborare cu FAO);
o o
Planul de Actiune al OCEMN in domeniul transporturilor; oferirea unor solutii politice problematicii FDP, care sa serveasca intereselor nationale, precum si obiectivele convenite in comun cu statele membre;
o o
impulsionarea activitatii grupurilor de lucru; actualizarea Regulamentului financiar si a Regulilor de Procedura ale Secretariatului International Permanent; 31
intarirea legaturilor cu alte organizatii internationale, extinderea colaborarii cu structuri similare de cooperare regionala, precum si cu organizatii si institutii economice si financiare internationale.
Este cert ca OCEMN nu este o organizatie de securitate regionala si este putin probabil sa devina o astfel de organizatie. Din cauza compozitiei sale eterogene si uneori a unor obiective strategice divergente nu este realist de a considera OCEMN drept un vehicul de promovare directa a intereselor occidentale in regiune. Dar OCEMN si structurile sale functionale pot fi utile intr-o multime de modalitati mai putin ambitioase, folosind cel mai mic numitor comun in construirea unei culturi a cooperarii in jurul unei identitati regionale. Daca Occidentul reuseste sa articuleze un set coerent de obiective politice comune in regiunea Marii Negre, OCEMN poate fi considerata drept un partener de actiune in anumite domenii specifice, precum reinnoirea institutionala si buna guvernare, neproliferarea si amenintarie neconventionale, protectia civila in cazul de calamitati naturale sau provocate de actiunea umana, ducamd apoi la proiecte mai ambitioase la scara regionala, in special cele legate de infrastuctura energetica si de transport, stiinta si tehnologie, etc. Avans in vedere existenta anumitor afinitati si a unor probleme comune legate de experienta tranzitiei post-sovietice in unele state OCEMN, o deschidere spere zona Asiei Centrale reprezinta o perspectiva interesanta pe viitor. Initiativa GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Moldova) poate ca a fost prematura si stangaci condusa, dar ea arata ca exista un potential de extindere a experientei OCEMN in materie de cooperare regionala catre zona Caspica. Finalizarea unor noi instrumente de cooperare:
o
elaborarea unui Memorandum de Intelegere asupra facilitarii transportului rutier de marfuri in regiunea Marii Negre;
realizarea graduala a unei zone de liber schimb in regiunea Marii Negre (obiectiv pe termen lung);
Imbunatatirea activitatilor PERMIS, avandu-se in vedere rolul care ii revine in noua etapa de dezvoltare a OCEMN (project oriented endeavour), in care
32
Fondul de Dezvoltare a Proiectelor va deveni o veritabila coloana vertebrala a mecanismului de luare a deciziilor si a infrastructurii de cooperare. In acest sens se va acorda o atentie deosebita raporturilor noi care vor aparea intre structurile institutionale, pe de o parte, si ministerele de externe si alte institutii din statele membre, pe de alta parte. In deceniul sau de existenta, Organizatia pentru Cooperare Economica a Marii Negre si-a justificat, intr-o oarecare masura, motivele pentru care a fost creata. Prin spectrul larg de activitati ale OCEMN, regiunea Marii Negre se apropie, gradual, de criteriile europene de cooperare regionala, ca baza si preconditie a securitatii si prosperitatii. Avand in vedere diferentele semnificative, economice si sociale, dintre tarile participante, OCEMN nu poate produce rezultate rapide si spectaculoase, dar, ofera un cadru propice stimularii increderii reciproce intre tarile membre vecine si contribuie la dezvoltarea spiritului de cooperare multilaterala, pregatind, astfel, statele participante pentru o angajare viabila in proiectele mai ambitioase ale integrarii europene. Romania, prin structurile sale parlamentare, a detinut in perioada 12 iunie - 10 decembrie 2003 Presedintia Adunarii Parlamentare a OCEMN.
3.
Alte organizatii internationale
Modificari in paradigma cooperarii la Marea Neagra
Extinderea UE si NATO a deschis o noua dimensiune a interesului occidental pentru Caucaz care este privit ca o parte a marii regiuni a Marii Negre cu o importanta strategica pentru securitatea nord-atlantica si internatioanla nu doar datorita marilor sale resurse naturale, oleoducte si rute de transport, ci si datorita situarii sale strategice intre Orientul Mijlociu extins si Occident. Din punct de vedere istoric, statele din Caucaz au jucat un rol imporatnt in modernizarea regiunii cu extinderea influentei in Orientul Mijlociu si Asia Centrala. Nivelul de impotanta a regiunii, in contextul contradictiilor si amenintarilor moderne globale, ca punte culturala si politica a crescut. Desi Caucazul sufera datorita mostenirii regimului
33
sovietic, Occidentul nu-si poate permite luxul de a pierde aliati care au un semnificativ potential de dezvoltare democratica. Statele din regiunea Marii Negre sunt preocupate de rezolvarea propriilor probleme generate de noua lor situatie oferita de sfarsitul Razboiului Rece. Aceasta crea, la inceputul anilor 90, un sentiment mai degraba de respingere decat de focalizare a atentiei si interesului comunitatii internationale. La vremea aceea, conduita statelor era prea putin conditionata si influentata de morala si drept. Conta doar tendinta de aparare a propriilor interese, ceea ce punea in evidenta o realitate dramatica: cooperarea reprezenta exceptia, iar competitia regula. Orice perspectiva de aderare la valorile occidentale parea utopica. Atat NATO, cat si UE isi concentrasera atentia spre flancurile Europei Centrale si de Rasarit. La nord, se urmarea desprinderea statelor baltice de sub controlul Federatiei Ruse si integrarea lor in spatiul euro-atlantic, iar la sud, oprirea confruntarilor sangeroase din Balcani si cultivarea esentelor democratiei si statului de drept. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 aveau sa scoata la lumina vulnerabilitati care demonstrau ca nici un stat din lumea de azi nu poate sa-si asigure de unul singur securitatea, ca stare obligatorie pentru progres si prosperitate, fara vecini si in nici un caz impotriva acestora. Statele din jurul Marii Negre si-au dat seama ca depind tot mai mult unele de altele. Se simtea nevoia acuta de solidaritati impartasite pentru a combate multitudinea de riscuri, pericole si amenintari la adresa viitorului lor comun. Situatia le-a determinat sa inteleaga ca problemele politice, economice, de securitate si de orice alta natura, mai vechi sau mai noi, puteau sa fie mult mai bine abordate si rezolvate intr-un cadru mai omogen, deschis dialogului, unde sa existe o anumita coeziune si o experienta, chiar si a altora, de dezvoltare. Regiunea avea puterea sa ofere cadrul propice pentru stabilirea unor mecanisme de cooperare, care sa contribuie la imbunatatirea climatului regional si chiar international de securitate. Astfel, s-a pornit in ritm alert la identificarea si eliminarea perceptiilor eronate dintre statele de pe perimetrul extins al regiunii Marii Negre si la realizarea unor mecanisme de cooperare. Dar multitudinea problemelor de rezolvat necesare atat combaterii amenintarilor la adresa securitatii comune, cat si realizarii stabilitatii politice si economice a spatiului a reclamat dezvoltarea exponentiala a numarului 34
acestor mecanisme. Situatia a condus la aparitia unor blocaje in activitatea lor. Gasirea cadentei pe masura impusa de valorile democratiei necesita timp, iar acesta nu putea fi acordat datorita multitudinii de riscuri, pericole si amenintari care au aparut intr-un interval foarte scurt si care se adresau deopotriva tuturor actorilor internationali de pe spatiul supus analizei. Gestionarea lor in comun parea singura solutie viabila, dar era nevoie de un aglomerant. Realizarea lui a fost mult ingreunata de faptul, evidentiat si de teoreticieni recunoscuti prin valoarea expertizei lor, ca, la inceputul perioadei, comunitatea euro-atlantica a alocat putin timp si putine resurse politice pentru a aborda regiunea extinsa a Marii Negre. Aceasta, conchid ei, pentru ca In Occident exista tendinta de a ignora sau neglija problemele pentru care nu exista raspuns sau perspectiva de succes imediate: respectiv cele din categoria prea greu de solutionat. Intelegerea regiunii ca apartinatoare a acestei categorii de probleme cu solutii greu de gasit a fost determinata, intre altele, si de teama de a nu irita Moscova in privinta caducitatii mostenirii sferei sovietice de dominare si de a nu o deranja prin deschiderea subiectului strainatatii apropiate, care functiona la Kremlin inca din timpul lui Eltin. Astazi, o asemenea perspectiva, lipsita de realism, nu mai este de actualitate. Primii pasi au fost facuti cu succes de NATO in directia atragerii statelor din zona sa participe la Programul Parteneriatul pentru pace(PfP). Considerand prilejul deosebit de oportun pentru viitorul lor, rand pe rand, tinerele democratii din aceasta zona au semnat declaratiile de adeziune. Interesul manifestat inca din primele momente si implicarea lor activa in actiunile desfasurate in cadrul programului au depasit si cele mai optimiste prognoze ale succesului PfP. Valurile de extindere din ultimul deceniu a NATO si a Uniunii Europene au transformat regiunea Marii Negre intr-un limes al spatiului occidental de siguranta si securitate. Dar zona a fost preluata atat cu valorile care o identifica civilizatia si statornicia popoarelor din zona, resurse, traditii, valori culturale , cat si cu tarele care o personalizeaza migratia ilegala, traficul ilicit de droguri, arme, fiinte umane, crima organizata, economii neperformante, coruptie, frauda, conflictele inghetate, proliferarea armelor de distrugere in masa sau a unor componente ale lor si multe altele. Toate acestea au tendinta de a se reuni in jurul Marii Negre. Pe fondul labilitatii perioadei de tranzitie a zonei, ele se pot dezvolta, pentru ca, apoi, ajunse la maturitate, sa se constituie in valuri succesive, care sa se sparga pe malurile Atlanticului. Aceasta
35
teama a fixat Occidentul intr-o atitudine cel putin atenta, pentru a nu tulbura zona si a nu starni aceste valuri. Rezulta ca exista riscul ca factorii insecurizanti cu care se confrunta acum statele ce formeaza limesul est-european sa fie intalniti, mai devreme sau mai tarziu, dar intr-o forma agravanta, de cealalta parte a primordialitatii urmaririi si combaterii riscurilor, continentului. Acesta conduce nemijlocit la atribuirea pericolelor si amenintarilor existente sau emergente in de catre comunitatea euroatlantica a statutului zona extinsa a Marii Negre.
Politica europeana Politica europeana de buna vecinatate se refera la relatiile Uniunii Europene cu tarile din Europa de Est (Rusia, Ucraina, Belarus si Republica Moldova), din regiunea Mediteranei (Algerie, Egipt, Iordania, Israel, Liban, Maroc, Siria, Tunisia si Autoritatea Palestiniana) si din Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan si Georgia), tari care nu sunt considerate ca eligibile pentru a deveni membru al Uniunii, chiar daca ele apartin tot familiei culturale europene sau au legaturi traditionale cu aceasta. Principalele instrumente ale acestei politici sunt cooperarea si integrarea economica, ajutorul pentru dezvoltare, asistenta in procesul de democratizare si constructie a statului de drept, dialogul, consultarea si concentrarea politica, precum si parteneriatul general sau in diverse domenii. Scopul principal este de e evita excluderea acestor tari din zona economica europeana si crearea de mnoi linii de demarcatie in Marea Europa. Doua concepte fundamentale sunt promovate in acest context de UE: cel al securitatii democrate (potrivit caruia dezvoltarea democratiei la nivel national si international exclude razboiul dintre statele care o adopta ca sistem de organizare) si cel al securitatii prin dezvoltare (potrivit caruia stabilitatea si securitatea statelor creste direct proportional cu cresterea nivelului lor de dezvoltare economica). Strategia de Securitate Europeana, adoptata de Consiliul European in decembrie 2003 identifica zona Caucazului de Sud ca una din regiunile in care UE ar trebui sa manifeste un interes sporit. UE insista pentru retragerea fortelor militare ruse din Caucazul de Sud (ca si din Transnistria) si, totodta pentru acordarea unui statut de 36
autonomie regiunilor separatiste din zona, in cadrul statelor din care fac parte in prezent. Bazele politicii UE pentru Caucazul de Sud au fost elaborate in 1999 si de atunci UE s-a concentrat pe urmatoarele aspecte: o Intensificarea dialogului politic cu cele trei tari ale Caucazului de Sud; o Sprijin pentru OSCE in Osetia de Sud; o Asistenta pentru refacerea regiunii din Azerbaidjan afectata grav in timpul controlului de catre trupele americane; o Sprijinirea monitorizarii OSCE a granitei dintre Georgia si Cecenia, prin acordarea de asistenta tehnica granicerilor georgieni; o Sprijinirea reconstructiei centrului energetic de pe raul Ingur. Factorul NATO in regiunea Marii Negre Alianta Atlanticului de Nord incepe sa joace un rol cheie in stabilizarea si apararea Marii Negre. Aceasta importanta pe care NATO o acorda regiunii Marii Negre a fost evidentiata si prin alegerea Istanbulului ca loc de desfasurare a summitului Aliantei. Avand in vedere ca partea sudica, cat si cea vestica a Marii Negre se afla sub controlul direct al NATO in domaniul apararii, acest fapt va deschide oportunitati mai largi de cooperare internationala. Pe langa acestea, principala sarcina a NATO este de a sustine pacea si stabilitatea, prin crearea unor forte multifunctionale de pace in sud-estul Europei (MPFSEE) care contribuie considerabil la cresterea sigurantei si stabilitatii in regiunea Marii Negre. Implicarea NATO poate ajuta si la imbunatatirea climatului economic in regiune, deoarece ameliorarea conditiilor de securitate conduce, de obicei, la conditii economice mai solide. Conflictele ingheatet din zona Caucazului de Sud impiedica o cooperare mai intensa intre NATO si statele din zona si furnizeaza o scuza pentru prezenta militara continua a Rusiei in regiune, mai ales in Armenia. Terorismul international si alte amenintari moderne au dovedit ca securitatea regiunilor europene de granita este strans legata de securitatea generala a comunitatii
37
euro-atlantice. Aceasta necesita o cooperare stransa intre NATO si Caucaz. Sunt multe problemele asupra carora NATO poate exercita un efect pozitiv, printre care si urmatoarele: NATO poate sustine rezolvarea conflictelor inghetate din regiune folosindu-si influenta asupra acelor actori externi care sustin miscarile secesioniste; poate stimula reformele si o accelerare a acestora in Caucaz; poate imbunatati capacitatea de aparare a statelor din Caucaz fata de amenintarile regionale externe; poate ajuta la dezvoltarea unor reguli si norme generale de cooperare interregionala folosind economia de piata ca baza si stimulent pentru reglementarea conflictelor si relatiilor politice; de asemenea poate pune la dispozitie un forum pentru dialogul in domeniul securitatii prin intermediul programelor sale.
4. Statele Unite ale Americii

Strategia de securitate americana
In privinta strategiei de securitate a Statelor Unite, adoptate in decembrie 2002, prioritara este contracararea retelelor teroriste la nivel global. Toate celelalte tinte sunt subordonate acestui obiectiv. Pentru SUA solidaritatea conteaza numai in masura in care se traduce intr-o politica de sustinere si In capacitati de sprijin pentru strategia lor de securitate. Aceasta strategie se bazeaza pe conceptele unipolarismului, unilateralismului in cele doua variante ale sale si anume singuri, daca se poate, impreuna daca este necesar (optiunea Bush) sau Impreuna, daca se poate, singuri, daca este necesar (optiunea Clinton) si al atacului nu doar preventiv (care tinde la neutralizarea unei agresiuni iminente, a unei amenintari), ci si anticipativ (care tinde la excluderea unei posibilitati de agresiune chiar daca pericolul este improbabil si, deci, nu a ajuns a fi o amenintare certa). In consecinta, este preferata hard security (securitatea bazata pe dreptul fortei iar nu cea bazata pe forta dreptului) si se accepta ca pretul securitatii poate consta in limitarea drepturilor si libertatilor civile. Refuzand orice scuza pentru terorism, SUA refuza si orice explicatie pentru acest fenomen. In consecinta, actiunea sa vizeaza cu prioritate, daca nu exclusiv, simptomele iar nu cauzele terorismului. Desi SUA apreciaza importanta preluarii propriului sau model de organizare si propriilor sale valori in statele aliate, ele se bazeaza mai mult pe interoperabilitatea militara, politica si institutionala cu acestea, decat pe armonizarea sau coeziunea economica si sociala cu ele. Ca principala amenintare la adresa 38
securitatii in privinta careia nu se mai (poate) face distinctie intre aspectul intern si cel international, terorismul este definit ca o realitate tridimensionala reunind terorismul propriu-zis, coruptia si crima organizata. Recent, politicii americane privind relatiile bilaterale cu statele din regiunea Mediteranei si a Orientului Mijlociu li s-a adaugat strategia abordarii globale a asanumitului Marele Orient Mijlociu (Greater Middle East). Ideea fundamentala a acestei initiative este cea a cooperarii tarilor din zona in ansamblul lor, cu SUA in doua planuri paralele: a) dezvoltarea democratiei interne; b) lupta impotriva terorismului international, lupta care include combaterea fundamentalismului islamic, precum si a statelor suspectate de proliferarea armelor de distrugere in masa sau de sustinerea organizatiilor teroriste (Iranul si Siria). Unii analisti apreciaza ca strategia Marelui Orient Mijlociu ar urmari, de fapt, impunerea unei pax americana in regiune, precum si crearea conditiilor pentru prelungirea sine die a prezentei militare americane In Orientul Mijlociu. In relatia cu Rusia, Statele Unite sustin integrarea economiei Federatiei Ruse in economia globala, mai ales prin intermediul Organizatiei Mondiale a Comertului. De asemenea, se doreste o relatie de parteneriat strategic pentru combaterea terorismului islamic. Se mizeaza pe colaborarea cu Rusia in Transnistria, dar si in Abhazia, Osetia de Sud si Nagorno-Karabah, pentru combaterea coruptiei si crimei organizate. SUA exprima critici repetate in ceea ce priveste deficitul si reculurile procesului democratic din Rusia, dar sunt gata sa treaca peste aceste obstacole spre a facilita colaborarea in lupta antiterorista. Ele stiu ca Rusia nici nu poate castiga, nici nu este interesata intr-o confruntare directa cu America, insa inteleg ca fara simpatia sau cel putin neutralitatea Kremlinului, implicarea americana in Asia Centrala si zona Golfului Persic (Afganistan, Irak etc.) risca sa devina un razboi fara sfarsit. In relatia cu tarile din Asia Centrala si Caucaz, SUA au in vedere dezvoltarea cooperarii cu tarile respective pentru a fructifica rezervele de energie din zona Marii Caspice. In acest caz securitatea energetica pare a fi principala miza a jocului. Se are in vedere realizarea ei prin diversificarea si securizarea traseelor de transport a hidrocarburilor caspice. Intrucat regiunile respective apartin de teritoriul fostului imperiu sovietic si sunt privite de Moscova ca o parte a necesarei si legitimei sale sfere de influenta, problema capata si conotatii geopolitice. Cooperarea pe care SUA o 39
propune tarilor respective este, de aceea, perceputa la Moscova ca o Incercare a reducerii influentei rusesti si a instalarii controlului american la frontiera ruseasca. Din cele de mai sus se constata ca in gandirea americana eficienta este criteriul legitimitatii si justetii actiunilor internationale, transformarile democratice fiind terapia de recuperare dupa socul interventiei in forta, iar nu solutia care conduce spre obiectivul de securitate globala urmarit. In plus, securitatea globala (adesea descrisa ca actiune de eliberare sau democratizare) este privita ca o misiune de care SUA se simt direct responsabile si care implica atat initiativa lor unilaterala cat si instaurarea unei ordini americane care sa-i garanteze succesul.
Capitolul III. AMENINTARI
Includerea regiunii extinse a Mari Negre in sistemul euro-atlanic ar putea consolida pe de-o parte temelia acestui sistem si ar putea proteja pe de alta parte sistemul impotriva multor amenintari viitoare la adresa pacii si stabilitatii aspecte de cea mai mare importanta. Daca vorbim despre noile probleme si amenintari cu care europenii se confrunta in prezent fie ele in forma imigratiei ilegale, atraficului de droguri si chiar a traficului cu fiinte umane regiunea extinsa a Marii Negre a devenit 40
noua linie de front pentru combaterea acestora. Regiunea constituie una din rutele cheie pentru introducerea heroinei pe pietele europene si a tehnologiilor de amenintare ale Al-Qaeda si ale altor grupari teroriste. Pentru prima data in mai mult de un secol, rutele comerciale aflate sub controlul statelor europene sunt folosite in prezent ca o componenta a comertului sexual. In plus, cele patru conflicte inghetate mnitorizate de OSCE (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud si Karabah) se afla in aceasta regiune. Aceste fragmente tulburi din fostul Imperiu Sovietic sunt considerate, in prezent, ca centre de transport pentru arme, narcotice si victime ale traficului cu fiinte umane, si reprezinta un mediu propice pentr crima organizata la nivel transfrontalier, si in cele din urma pentru terorism. In regiunea extinsa a Marii Negre, conflictele etnice, societatile postconflictuale si devastarea economica reprezinta aceleasi conditii de confruntari intalnite in Orientul Mijlociu extins. Amenintarile din regiunea Marii Negre isi au originea atat in exterior cat si in interior, iar cele mai importante dintre aceste sunt: o Intensificarea influentei geopolitice a institutiilor internationale si a altor state care, in incercarea de a-si rezolva diferendele si de a-si satisface propriile interese ajung sa le ignore pe cele locale; o Incapacitatea regionala de a crea noi structuri si maceanisme eficiente de intarire a securitatii si apararii, precum si incapacitatea institutiilor internationale de a veni cu solutii eficiente si coerente in cazul unor conflicte acute; o Instabilitatea politica nationala observata intr-o serie de state din regiune; o Conflictele nerezolvate si potentialul lor de escaladare si de raspandire; o Competitia regionala externa si interna pentru caile de transport si acces la resursele energetice din regiunea caspica. Caucazul nu poate fi considerat o regiune ce se poate intretine prin mijloace proprii, tinand cont ca majoritatea oamenilor de ici traiesc intr-o situatie mai disperata decat pe timpul Uniunii Sovietice. Cu exceptia rezervelor de petrol din Azerbaidjan, resursele naturale sunt limitate. De aceea, este necesara o strategie speciala pentru aceasta regiune, si inainte de toate aceasta strategie necesita investitii straine (de care, cu exceptia Azerbaidjanului, cele mai multe state din regiune nu beneficiaza). Mai 41
mult decat atat, pentru reconstructia si dezvoltarea infrastructurii, trebuie acordat ajutor international, iar toate acestea se pot intampla doar intr-un climat politic stabil in care sa prevaleze suprematia legii. Stabilitatea nu este intotdeauna contagioasa, dar instabilitatea este cu siguranta, pentru ca instabilitatea asigura crimei un climat propice, iar intrucat crima nu cunoaste frontiere poate deveni astfel un factor de instabilitate in regiunile adiacente. Stabilitatea in regiunea Marii Negre este importanta pentru actorii regionali si extra-regionali din trei motive: o Regiunea Marii Negre controleaza coridoarele de transport intre Europa si Eurasia; o Devine tot mai importanta in termeni de procurare a resurselor naturale, in special petrol; o Organizatiile voluntare internationale (mai degraba ilegale) devin mai active in special atunci cand anumite parti ale regiunii raman in afara controlului membrlor legitimi statele ai comunitatii internationale. Domeniile lor de expertiza pornesc de la terorism si introducere frauduloasa a armelor de distrugere in masa pana la prostitutie si trafic de persoane, iar agentii lor, ca si narcoticele si armele pe care le exporta, reprezinta un real pericol pentru Europa, SUA si intreaga lume.
Capitolul IV. OPORTUNITATI
Extinderea UE si NATO a deschis o noua dimensiune a interesului occidental pentru Caucaz care este privit ca o parte a marii regiuni a Marii Negre cu o importanta strategica pentru securitatea nord-atlantica si internatioanla nu doar datorita marilor sale resurse naturale, oleoducte si rute de transport, ci si datorita situarii sale strategice intre Orientul Mijlociu extins si Occident. Din punct de vedere istoric, statele din Caucaz au jucat un rol imporatnt in modernizarea regiunii cu extinderea influentei in Orientul Mijlociu si Asia Centrala. Nivelul de impotanta a 42
regiunii, in contextul contradictiilor si amenintarilor moderne globale, ca punte culturala si politica a crescut. Desi Caucazul sufera datorita mostenirii regimului sovietic, Occidentul nu-si poate permite luxul de a pierde aliati care au un semnificativ potential pentru democratizare. De-a lungul istoriei sale, Caucazul a dezvoltat o mult mai larga baza pentru democartia liberala decat alte state din regiune. Construirea de state seculare si democratice, si indeosebi state musulmane, seculare si democratice cum este Azerbaidjanul, este de o mare importanta strategica pentru Occident si aceasta nu ar trebui sa fie trecuta cu vederea. Resursele energetice si potentialul de transport energetic din Caucazul de Sud constituie un garant important al securitatii energetice a Europei in anii ce vor veni. Energia este un bun global, ceea ce este desigur adevarat atunci cand pietele functioneaza eficient si sprovizionarea este nestanjenita. Dar atunci cand pietele sunt mai putin eficiente sau cand cele care il aprovizioneaza pe clientul global sunt lovite de tulburari, stocurile si rutele alternative devin cele mai importante. Daca luam in considerare cel mai pesimist scenariu posibil, in care transformarile de pe pietele energetice din Orientul Mijlociu, Africa de Vest si Asia de Sud-est ar paraliza Europa, ne dam seama ca investitia Europei intr-un regim de securitate energetica dinspre zona caspica spre pietele europene capata sens. Aceasta este unul din motivele primordiale pentru care interesele europene si euro-atlantice cer o stabilizare cuprinzatoare a Caucazului de Sud. O ultima afirmatie cu privire la situatia strategica se refera la rolul necesarului de energie la nivel euro-asiatic ce asigura securitatea energetica a Europei si calitatea ecologica a structurilor euro-atlantice. In prezent Europa importa paroximativ 50% din energia proprie prin rute complicate si uneori riscante ce trec peste Bosfor si Canalul Manecii. Din 2020 Europa va importa 70% din necesar din afara. In masura in care exista intrebari intrebari cu privire la influenta Rusiei sau a Arabiei Saudite pe pietele europene de capital sau cu privire la sprijinirea tendintelor ecologice impotriva energiei nucleare sau la transporturi nerestrictionate de pe coastele Marii Negre, trebuie abordate cu seriozitate alternativele oferite de regiunea Marii Negre. Regiunea extinsa a Marii Negre cuprinde si domina intr-adevar intregul coridor energetic euroasiatic incepand cu conductele de petrol si gaze care traverseaza Ucraina spre pitele Europei de nord pana la conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan care se indreapta spre Mediterana. O noua strategie euro-atlantica s-a indreptat catre stabilizarea regiunii,
43
fapt care va putea contribui potential cu rezerve vaste de energie din Bazinul Caspic si din Asia Centrala catre pietele europene, conduse prin rute multiple care sa fie sigure si ecologice. Nu numai ca aceste surse de energie vor contribui la asigurarea prosperitatii unei Europe independente politic pentru deceniile ce vor veni, dar construirea si intretinerea acestor rute vor oferi un stimulent economic puternic pentru economiile care au ramas in urma in raport cu anul 1989.
Capitolul V. ANALIZA SWOT

Cinci argumente pentru o implicare mai activa a Occidentului in regiunea Marii Negre 1. Implicarea regiunii extinse a Marii Negre, pe baza de continuitate, in procesul de asigurare a stabilitatii democratice, sustenabilitatii economice si propasirii sociale in Marea Orient Mijlociu. Regiunea largita a Marii Negre, cuprinzand pe langa statele, cea mai mare parte a Balcanilor si cele trei state suverane din Caucazul de Sud, este un partener
44
firesc. Una din ratiunile pentru care regiunea Marii Negre este tot mai perceputa ca parte a unui continuum geografic ce implica interese occidentale majore, este energia. Dupa colapsul Uniunii Sovietice si incheierea previzibila a razboiului rece, la nivelul analizei strategice se aprecia indeobste ca grosul resusrselor mondiale de hidrocarburi se regaseste in 3 regiuni adiacente, situate pe axa nord-sud: Rusia, Bazinul Caspic si Golful Persic. Regiunea Marii Negre este pe punctul de a deveni o filiera mult mai importanta decat se estima initial pentru fluxurile de petrol rusesc sau caspic catre Europa. Deoarece capacitatea de tranzit a stramtorilor turcesti tinde sa fie depasita de exporturile sporite de titei, in principal din Rusia si Kazahstan, se proiecteaza, in prezent, noi oleoducte ocolitoare pornind din porturile de pe litoralul vestic al Marii Negre catre pietele europene. 2. Asigurarea unei platforme aditionale pentru cooperarea dintre SUA si UE intro regiune in care interesele lor practic coincid. Probabil ca in nici o alta parte a globului aceasta noua tendinta nu a fost mai vizibila decat in cazul regiunii largite a Marii Negre. Pe de o parte, in aceasta zona nu prea exista motive de cearta intrucat interesele Statelor Unite si ale Uniunii Europene sunt practic aceleasi, iar pe de alta parte, semnalele emise din regiune, ca si din Europa Centrala, au fost constant puternice si limpezi: noile demcratii nu imbratiseaza deloc ideea de a trebui sa aleaga intre Statele unite si Vechea Europa. Cooperarea transatlantica in tratarea unor probleme nerezolvate din regiunea largita a Marii Negre de la Transnistria la Abhazia si Nagorno-Karabah a functionat destul de bine, in special in cadrul Oragnizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, creand premisele unor evolutii pozitive in viitor. Noul concept strategic evidentiat in documentul politic al Comisiei Europene din mai 2004, care vizeaza includerea celor trei state suverane din Caucazul de Sud in politica de vecinatate europeana, practic extinde acelasi tratament si deschide aceleasi perspective pentru toate statele din regiunea largita a Marii Negre. 3. Intarirea capacitatii Aliantei Nord-Atlantice de a se angaja in operatiuni in afara zonei cel mai probabil in Marele Orient Mijlociu si asigurarea sprijinului partenerilor din afara NATO Dintre cele douasprezece state membre al OCEMN expresia institutionala a regiunii extinse a Marii Negre patru sunt acum membre NATO, patru au declarat explicit ca au ca scop politic aderarea la NATO, iar alte patru sunt participante active 45
in cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic. Prin urmare, NATO este un actor important in regiune, atat pe plan politic cat si pe plan militar. O priorotate evidenta ar fi utilizarea parteneriatelor structurale ale NATO pentru a face fata surselor permanente de tensiune din zona Marii Negre, in special acelora care au tangenta cu campania importiva terorismului international si a legaturilor acestuia cu crima organizata. Aceasta va aduce in cadrul procesului de reglementare a conflictelor regionale doua ingrediente fundamentale car epana acum au fost mai mult absente: un effort multilateral de sprijinire a pacii si o responsabilitate transparenta. 4. Angajarea pozitiva a Rusiei prin luarea in consideratie a intereselor ei legitime de securitate, care sunt mai bine indeplinite in conditiile unei vecinatati stabile si perospere decat prin vachile jocuri cu suma nula. Federatia Rusa este si va ramane un actor major in regiunea largita a Marii Negre. Interesele ei legitime politice, economice si de securitate in rehiune sunt considerabile si trebuie luate in calcul in cadrul oricarui proiect politic regional al Occidentului. Cooperarea Rusiei va fi cruciala pentru orice proces semnificativ catre o reglementare definitiva a conflivtelor inghetate din zona Marii Negre care reprezinta un obstacol major in calea cooperarii multilaterale si stabilitatii regionale. Diverse propuneri au fost creionate pe marginea unei posibile gestionari in comun a vecinatatilor apropiate ale Rusiei si ale UE, care se suprapun intrucatva. O abordare mai creatoare s-ar putea concretiza printr-o oferta comuna SUA-UE de asistenta tehnica si de sprijin inanciar limitat dar eficient pentru afirmarea bunei guvernari si dezvoltarii economice durabile in entitatile autonome aflate sub suveranitatea Rusiei in Caucazul de Nord, inclusiv un program de reabilitare post-conflict pentru Cecenia. In plus fata de sprijinirea rezolvarii unui set de probleme dificile, o oferta de asistenta din partea Occidentului poate inlesni inlaturarea unor aprehensiuni de inteles ale Rusiei privind perspectiva unei largiri a discepantei dintre nivelurile de prosperitate din nordul si sudul Caucazului. 5. Incurajarea dezvoltarii unei identitati regionale a Marii Negre ca partener viabil pentru Occident prin politici intelepte si actiuni coordonate UE-NATOSUA. In termeni practici, politici si de drept, regiunea are o expresie institutionala: Organizatia de Cooperare Economica a Marii Negre, creata initial in 1992, ca urmare a unei initiative a Turciei; aceasta a obtinur statut juridic international ca organizatie 46
regionala potrivit Cartei ONU in mai 1999. de-a lungul anilor, OCEMN si-a largit treptat sfera de activitati si a creat un cadru institutional cuprinzator. La reuniunea la nivel inalt desfasurata la 10 ani de la infiintare, in 2002, OCEMN a decis sa-si asume noi responsabilitati in domeniul securitatii si stabilitatii regionale, cu un accent special pe lupta impotriva terorismului international si a altor amenintari neconventionale. Faptul ca regiunea Marii Negre este una din cele mai eterogene din punct de vedere politic din Europa incluzand membri NATO si/sau UE, candidati aflati in proces de negociere, alte state care aspira la statutul de membrusau state care nu se afla in nici una din situatiile mentionate ar trebui privit mai degraba ca un plus decat ca un dezavantaj intrucat el permite o flexibilitate de abordare mai putin obisnuita si aomodarea reciproca intre diverse culturi politice. Daca Occidentul reuseste sa articuleze un set coerent de obiective politice comune in regiunea Marii Negre, OCEMN poate fi considerata drept un partener de actiune in anumite domenii specifice precum reinnoirea institutionala si buna guvernare, neproliferarea si amenintarile neconventionale, protectia civila in caz de calamitati naturale sau provocate de actiunea umana, ducand apoi la proiecte mai ambitioase la scara regionala, in special cele legate de infrastructura energetica si de transport, stiinta si tehnologie.
Optiunile Occidentului In aceste conditii si in dezvoltarea unei strategii pentru Rusia in legatura cu regiunea Marii Negre, comunitatea euro-atlantica are, in esenta, trei optiuni principale:
1. Integrarea rapida. In aceasta strategie, Occidentul ar incerca sa incorporeze regiunea Marii Negre in structurile euro-atlantice cat mai repede posibil. Aceasta abordare s-ar baza pe ideea ca Rusia va coopera fiind pusa in fata unei
47
atitudini ferme a puterilor occidentale. In esenta, Occidentul va urmari mai degraba sa creeze situatii la care Rusia va trebui sa se adapteze, decat sa negocieze cu Rusia. Avantaje: o Ar reduce influenta Rusiei in regiune; o Ar fi sprijinita de majoritatea guvernelor din regiune o Ar asigura controlul Occidentului asupra resurselor de energie din regiune.
Riscuri si dezavantaje: o Ar putea provoca o disputa deschisa pentru putere in regiune; o Ar face dificila coperarea Rusiei in rezolvarea conflictelor inghetate; o Ar duce la o crestere a presiunii Rusiei asupra statelor din regiune si din zonele invecinate; o Ar solicita investitii economice, politice si militare fosrte mari din partea Occidentului; o Ar fi impotriva politicii occidentale actuale, inclusiv a politicii SUA; o Castigarea consensului occidental ar fi un proces dificil, deoarece unele state s-ar putea opune.
2. Integrare plus cooperare. Strategia ar fi modelata pe startegia in doua directii urmata de Occident in cazul Europei Centrale in perioada extinderii NATO. Ar urmari sa angajeze Rusia in crearea unui cadru de securitate stabil in regiunea Marii Negre si ar incerca sa conduca integrarea Marii Negre in structurile occidentale in cooperare cu Rusia pe cat posibil, sau fara ea daca acest lucru ar fi necesar. Pe scurt, ar trata Rusia ca un partener potential, dar nu-I va conferi drept de veto in politica Occidentului. Occidentul ar finaliza procesul de integrare a statelor in structurile euro-atlantice chiar si fara cooperarea Rusiei.
48
Avantaje: o Ar evita o posibila coliziune cu Rusia daca Moscova se arata cooperanta; o Ar lasa deschisa calea unei politici mai dure daca Moscova nu este cooperanta; o Ar avea o sansa mai mare in rezolvarea conflictelor inghetate; o Sprijinul aliatilor europeni ar fi mai usor de obtinut decat in cazul unui conflict deschis; o A functionat cu succes in alte ocazii.
Riscuri si dezavataje: o Obtinerea cooperarii Rusiei ar putea fi un proces dificil; o Ar putea mari starea de neliniste a statelor din regiune de aceea ar fi nevoie de coordonare si de manevrare fara greseala; o Ar exista riscul de a mari influenta Rusiei; o Rusia ar putea exploata divergentele din tabara occidentalilor.
3. Implicare cooperanta. Aceasta strategie urmareste sa angajeze Rusia, iar Occidentul va intra in actiune doar daca opozitia Rusiei ar putea fi inlaturata. Rusia ar fi un partener in efortul de a crea un cadru de securitate stabil in regiune, dar actiunile Occidentului vor depinde in mare masura de consimtamantul Rusiei. Premisa principala a acestei strategii ar fi aceea ca, pana la urma, orice strategie occidentala ar trebui sa aiba consimtamantul si sprijinul Rusiei pentru a avea succes.
Avantaje: o Evita o coliziune cu Rusia; 49
o Ofera Rusiei o mai mare parte din realizari; o Arata Rusiei ca Occidentul ia in serios punctele sale de vedere; o Ar putea facilita cooperarea cu Rusia si in alte zone si alte probleme.
Riscuri si dezavantaje: o Politica Occidentului ar putea deveni prizoniera bunavointei Rusiei o Ar fi opusa majoritatii statelor din zona; o Este putin probabil ca ea sa fie sustinuta de unele state-cheie din Occident, in special de SUA, Marea Britanie si Turcia. o Ar putea incuraja expansiunea Rusiei in alte regiuni.
Cantarind avantajele si dezavantajele, optiunea 2 Integrare plus Cooperare pare sa corespunda intereselor Occidentului. Evita o potentiala coliziune cu Moscova si are cea mai buna sansa sa castige sprijinul aliatilor europeni. Mai mult, a avut succes (ex. extinderea NATO). Totusi, faptul ca a functionat in trecut nu prezinta o garantie ca va funstiona in viitor, mai ales ca Occidentul are mai putine parghii in regiunea Marii Negre decat a avut in Europa Centrala si de Est. interesul politic si economic al Rusiei la Marea Neagra este mai mare. Astfel cooperarea Rusiei poate fi mai greu de castigat de aceasta data. Pentru ca strategia sa functionaze, Rusia are nevoie de stimulente pentru a coopera. Moscova trebuie sa simta ca ar avea mai mult de castigat din cooperarea cu Occidentul decat din infruntare. Asadar, Occidentul trebuie sa puna la punct un set coerent de stimulente si inhibatori. O posibilitate ar fi sa ofere Rusiei asistenta in ceea ce priveste Caucazul de Nord. Regiunea Caucazului de Nord este in esenta parasita si depinde economic intr-o foarte mare masura de Rusia. Un pachet occidental de asistenta poate ajuta la diminuarea pierderilor din economia Rusiei si poate contribui la stabilizarea regiunii. Mai mult, bazele rusesti de la Marea Neagra si-au pirdut din valoarea 50
lor militara. Valoarea lor este politica acum ca moneda de negociere. Daca Occidentul ar crea un pachet de stimulente suficient de atractive, Moscova ar fi dispusa sa renunte la baze, tinand cont ca valoarea lor militara este asa de redusa. De exemplu, un acces mai mare la resursele energetice din regiunea Marii Negre si a rutelor de tranzit ar putea determina Rusia sa accelereze procesul de retragere si sa fie mai cooperanta in rezolvarea conflictelor inghetate din regiune.
Romnia parte a mecanismelor de cooperare la Marea Neagra
ONU, NATO, UE, SUA, statele europene si organismele regionale economice, de securitate si de alta natura s-au implicat activ n realizarea unei retele dense de mecanisme de cooperare. Aproape fara exceptie, n fiecare ochi al acesteia se gaseste Romnia. Noua constructie prin cooperare are toate sansele sa devina, desigur, cu sprijinul masiv al Occidentului, un nou areal de stabilitate si prosperitate. Daca lucrurile vor merge pe acest fagas si toate tarile din zona sunt interesate de o astfel de dezvoltare , atunci este de asteptat ca un asemenea model se va extinde si n zonele adiacente, adica la periferia zonei extinse a Marii Negre, pe al doilea cerc, care cuprinde Cecenia, Transnistria, Balcanii de Vest si, ntr-un fel, zona kurda, contribuind astfel la realizarea stabilitatii si cooperarii n vaste regiuni traditional conflictuale. Intarirea cooperarii si solidaritatii regionale sunt esentiale pentru securitatea n regiunea Marii Negre. Pentru Romnia, ca si pentru Bulgaria, Turcia si alte state care au aderat sau sunt n curs de aderare la valorile euro-atlantice, realizarea acestor obiective este deopotriva, benefica, chiar vitala, si complementara preocuparilor privind integrarea europeana. Din pacate, desi s-au derulat numeroase initiative cu privire la ntarirea cooperarii n aceasta zona, punerea lor n aplicare este nca dificila, ntruct nu toate tarile din zona acorda o atentie sporita acestei constructii. Cele mai multe dintre tarile riverane au alte prioritati, cum ar fi integrarea n structurile europene (Bulgaria, Romnia, Turcia), rezolvarea unor probleme interne (Georgia), consolidarea statutului de mare putere cu interese europene, asiatice si chiar globale (Rusia) si definirea unui
51
statut important n concernul european, la paritate cu Rusia si cu alte tari importante (Ucraina). Este nevoia de continuarea eforturilor pentru aducerea regiunii extinse a Marii Negre, cu toate dimensiunile si implicatiile sale, n primul rnd, n atentia riveranilor. Pentru ca o astfel de constructie, chiar daca are nevoie de o sustinere masiva din partea marilor puteri, a organizatiilor si organismelor internationale, trebuie sa porneasca din interior. Crizele grave nregistrate la nivel continental n trecutul apropiat reprezinta pentru noi motivatia si impulsul pentru continuarea unei abordari proactive. De altfel, aceasta abordare a devenit regula n comunitatea euroatlanticasi, odata cu integrarea noastra n Uniunea Europeana, nu numai ca nu ne putem sustrage ei, dar o astfel de regula trebuie ntaritasi aplicata cu rigoare. Tarile din zona extinsa a Marii Negre, n ultimii ani, au facut dovada ca exista att posibilitatea, ct si disponibilitatea ca problema realizarii securitatii si stabilitatii propriei regiuni sa fie trecuta n rndul intereselor fundamentale ale fiecareia. Organismele statale si organizatiile neguvernamentale au fost nevoite sa caute si sa propuna solutii proprii pentru realizarea acestor interese, valorificnd specificul si similitudinile regionale, cultivnd cooperarea si solidaritatea reciproca. Desigur, nu la toate capitolele au fost finalizate negocierile, sau nu s-a gasit nca o formula unanim acceptata de punere n opera a altora, dar marea lor majoritate si etaleaza valorile. Toate acestea demonstreaza ca problematica Marii Negre este tratata de fiecare actor local cu deosebita atentie, ca o chestiune vitala, de interes national si nu numai. n acest sens, Romnia si-a asumat o misiune deosebit de importantasi, n acelasi timp, delicata referitoare la aceasta zona. Trecerea de la rolul de subiect n cadrul diverselor formule de cooperare la acela de promotor al intereselor spatiului n dialogul universal nu face dect sa deschida un nou capitol n diplomatia romneasca. Prin aceasta modificare comportamentala si de atitudine de substanta se urmareste cunoasterea si stimularea ntelegerii de catre comunitatea internationala a specificitatii problemelor cu care se confrunta statele acestei zone. Se doreste, astfel, internationalizarea perceperii corecte a acestor probleme, atragerea organismelor internationale si a statelor interesate n gestionarea riscurilor, pericolelor si amenintarilor cu care se confrunta arealul. Obiectivul final la care se tinde: realizarea unei politici regionale coerente, dinamice si anticipative, sustinuta semnificativ de
52
marile puteri, de organizatiile si organismele internationale, avnd drept scop cresterea ncrederii si cooperarii n zona Marii Negre. Efortul Romniei de a promova regiunea Marii Negre ca o arie geopolitica importanta, n care se ncearca dezvoltarea unei politici zonale integratoare, este n interesul Aliantei Nord-Atlantice si a statelor comunitare, pentru ca alimenteaza dinamismul proceselor de transformare democratica n arhitectura largita de securitate euro-atlantica. Actiunile Bucurestiului sunt ndreptate n directia dezvoltarii unei politici regionale care sa promoveze valori prin excelenta euro-atlantice: democratia, respectarea terorismului. In concluzie, paradigma cooperarii n zona extinsa a Marii Negre a cunoscut, la nceputul acestui mileniu, modificari de substanta. Statele prezente pe esichier au depasit perioada suspiciunii si discursului belicos. Au nteles ca, fara solidaritati mpartasite, nu pot repurta succese n lupta cu riscurile, pericolele si amenintarile care le prelungesc, parca la nesfrsit, perioada de tranzitie la normalitate a secolului XXI. Lupta izolata conduce nemijlocit la irosirea de energie si bani, iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, sporadice si fara profunzimeiv. Pentru a-si asigura dezvoltarea, prosperitatea si democratia, statele din zona construiesc un sistem de stabilitate si securitate cooperativa cu geometrie variabila. Rezultatele obtinute pna n prezent sunt promitatoare. Totusi, un model, o paradigma bine conturata asupra viitorului securitatii zonei este greu de oferit. El poate fi dat abia dupa ce se va constata daca arealul este capabil sa-si armonizeze interesele, sa-si coordoneze deosebirile si sa-si puna n valoare numeroasele resurse, astfel nct sa poata deveni o prelungire a spatiului euro-atlantic, sau va ramne, ca si pna acum, o zona macinata de contradictii, de clivaj care sa marcheze strict Europa Unita de un conglomerat de state asiatice. n oricare dintre variante, exista o minima certitudine: importanta geopolitica a zonei extinse a Marii Negre se va mentine, iar valoarea ei geoeconomica se va pastra atta timp ct nu vor aparea resurse energetice alternative mult mai atragatoare. La conferinta de la Ambasada Romaniei Berlin, 19 ianuarie s-a pus in dezbatere legitimitatea notiunii de regiune a unei zone care, dincolo de localizarea geografica, releva multiple diversitati identitare, economice si conflicte etnice inghetate. 53 drepturilor omului, prosperitatea, libertatea si lupta mpotriva
Acesta conferinta, cu tema Catre o strategie europeana pentru o regiune largita a Marii Negre o contributie la securizarea furnizarii de energie in Europa a fost organizata de German Marshall Fund al SUA in colaborare cu Ambasada Romaniei la Berlin. Multe dintre amenintarile transnationale cu care se confrunta Europa provin din aceasta regiune. O mare parte din bazinul Marii Negre este o zona gri dominata de stagnare economica, frontiere nesigure si nesecurizate, activitati ale crimei organizate si conflicte inghetate. In consecinta, se impune o implicare sustinuta in aceasta regiune a SUA, UE, NATO si OSCE, gasirea de noi resurse pentru a solutiona pe termen lung conflictele inghetate din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud si NagornoKarabah. Mentinerea acestor gauri negre in care nu exista principiul suprematiei legii ameninta securitatea Europei, prin proliferarea crimei organizate, a traficului de persoane si arme si a terorismului international. Din perspectiva romaneasca, o noua abordare conceptuala este necesara pentru a modifica perceptia conform careia zona Marii Negre este periferia Europei si pentru a-i recunoaste rolul geopolitic de interfata cu Asia Centrala si Orientul Mijlociu. In acest sens, s-a lansat hotararea de a participa la un fond mutual al Marii Negre, care sa fie implementat cu sprijinul financiar al partenerilor americani, USAID si German Marshall Fund, si cu participarea Uniunii Europene.
54
BIBLIOGRAFIE:
o O noua strategie euro-atlantica pentru regiunea Marii Negre Ronald Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, Institutul Roman de Studii Internationale Nicolae Titulescu, Bucuresti, 2004; o Modalitati si posibilati de amplificare a cooperarii in zona Marii Negre Alexandrescu, Grigore si Alexandra Sarcinschi, Ed. UNAp, Bucuresti, 2005; o A Multi-National Approach to Regional Cooperation: The United States and the Northen European Initiatives Browning, Christopher, European Security, 2001; o Crossroads and Conflict. Security and Foreign Policy in the Caucasus and Central Asia Bertsch, Gary, Cassady Craft, Scott Jones, Michael Beck, New York, 2000;
o www.mae.ro; o www.mfa.md; o www.nato.int; o www.europa.eu.int; o www.osce.org; o www.mapn.ro; o www.presidency.ro; o www.cssas.unap.ro; o www.studiidesecuritate.ro; o www.euractiv.ro; o www.gmfus.org; o www.ziua.ro; o www.gardianul.ro; o www.politicom.moldova.org; o www.hotnews.ro.
55
56

Amenintari Si Oportunitati La Marea Neagra

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Amenintari Si Oportunitati La Marea Neagra

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Amenintari si oportunitati la Marea Neagra. Probleme de securitate in regiunea extinsa a Marii Negre.

Capitolul II. 1. State

2. Organizatii de cooperare regionala

Reuniunea Coordonatoare a OCEMN a fost urmata de Reuniunea Troicii OCEMN

Consiliul OCEMN al oamenilor de afaceri, are un Secretariat separat la Istanbul;

semnarea Protocolului Aditional la Acordul privind combaterea crimei organizate si a terorismului;

Alte organizatii internationale

Modificari in paradigma cooperarii la Marea Neagra

4. Statele Unite ale Americii

Capitolul III. AMENINTARI

Capitolul IV. OPORTUNITATI

Capitolul V. ANALIZA SWOT

Avantaje: o Evita o coliziune cu Rusia; 49

Romnia parte a mecanismelor de cooperare la Marea Neagra

You might also like