SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

3.1 Structura sistemului periodic

ncercari de clasificare a elementelor chimice: A. Lavoisier; J. Berzelius - elementele au fost mpartite n metale si nemetale (sfrsitul sec. al XIX-lea); J. Dbereiner (1829) - clasificarea n triade (familii de elemente); B. de Chancourtois (1828) - aranjare elicoidala; J. Newlands (1864) - regula octavelor (la fiecare al optulea element proprietatile sunt asemanatoare). Clasificarea cea mai ingenioasa a elementelor a fost propusa de Mendeleev[10] n anii 1869-1871. Pe vremea acestei mari descoperiri, notiunea de numar atomic nu era cunoscuta. La baza clasificarii lui Mendeleev a stat masa atomica a elementelor. Considernd sirul elementelor n ordinea crescatoare a maselor atomice, se constata ca din loc n loc apar elemente cu proprietati chimice asemanatoare. 242i89c n consecinta se poate scrie sirul elementelor pe mai multe rnduri, asa nct elementele cu proprietati asemanatoare sa se potriveasca unele sub altele. Se obtine astfel un tabel numit sistemul periodic al elementelor. n tabel apar neregularitati numai n trei locuri si anume: plasnd n coloanele verticale elementele cu proprietati asemanatoare, apar n tabel trei perechi de elemente, Co-Ni, Ar-K si Te-I, n ordinea inversa a maselor lor atomice crescatoare (dar n ordinea corecta a numerelor atomice). Aceste neregularitati sunt fara nsemnatate, fiindca nu masa atomica si numarul atomic determina locul unui element n sistemul periodic, multe elemente fiind amestecuri de izotopi cu mase atomice diferite. Pe vremea lui Mendeleev erau cunoscute numai 63 elemente. O grupa ntreaga de elemente, aceea a gazelor rare, nu fusese nca descoperita. De asemenea nu se cunosteau elementele radioactive. Dar chiar printre elementele mai comune multe nu fusesera izolate, asa ca n tabelul lui Mendeleev multe patratele erau nca neocupate. Cu att mai de admirat este intuitia clasificarii periodice a lui Mendeleev. Acesta a prevazut existenta mai multor elemente, printre care omologii superiori ai: borului[11] (scandiul), aluminiului (galiul) si manganului (technetiul si reniul), care au fost descoperite mai trziu. Asezarea elementelor pe grupe (verticale) si perioade (orizontale) este si n prezent cel mai bun sistem de clasificare al elementelor chimice conform proprietatilor lor. Acest sistem se bazeaza pe structura nvelisului de electroni al atomilor. Exista mai multe forme tabelare pentru a reprezenta sistemul periodic al elementelor, fiecare din ele cu anumite avantaje si dezavantaje. Forma adoptata aici (tabelul 6) este ntructva diferita de cea initiala a lui Mendeleev, de asemenea putin schimbata: - grupa gazelor nobile, numita de obicei grupa 0 (pornind de la parerea ca aceste elemente nu formeaza combinatii chimice si deci au valenta 0) este notata aici VIIIA (pentru a se tine seama de structura nvelisului electronic al acestor elemente si de faptul ca unele dintre aceste elemente formeaza combinatii cu fluorul si cu oxigenul); cele trei familii de elemente tranzitionale, Fe, Co, Ni, Ru, Rh, Pd si Os, Ir, Pt, cuprinse nainte ntr-o singura grupa (grupa VIII) sunt ncadrate aici n trei subgrupe, notate cu VIIIB, IXB, XB[12]. Aceasta varianta a sistemului periodic al elementelor (forma lunga) a fost propusa de Werner si prezinta avantajul de a reflecta cauza interna a periodicitatii. Utilizarea formei lungi a sistemului periodic a fost propusa n anul 1985 de catre IUPAC, ulterior fiind adoptata definitiv. Majoritatea savantilor sustin si solicita utilizarea acestui tabel n cercetare, precum si n procesul de nvatamnt. Tabelul 6.Sistemul periodic al elementelor (forma lunga)
I A ( 1 ) H Li Na K Rb Cs Fr II A (2 ) III B (3 ) IVB (4) VB (5) VIB (6) VIIB (7) VIII B (8) IXB (9) X B (1 0) IB (1 1) II B (1 2) III A (1 3) IV A (1 4) V A (1 5) VI A (1 6) VII A (17 ) VII IA (18)

Be Mg Ca Sc Sr Y Ba La* Ra Ac**

Ti Zr Hf Unq[ 13]

V Nb Ta Unp[ 14]

Cr Mo W Unh[ 15]

Mn Tc Re Uns[ 16]

Fe Ru Os Uno[ 17]

Co Rh Ir Une[ 18]

Ni Pd Pt

Cu Ag Au

Zn Cd Hg

B Al Ga In Tl

C Si Ge Sn Pb

N P As Sb Bi

O S Se Te Po

F Cl Br I At

He Ne Ar Kr Xe Rn

Lantanide La Ce Th Pr Pa Nd U Pm Np Sm Pu Eu Am Gd Cm Tb Bk 1 Dy Cf Ho Es Er Fm Tm Md Yb No Actinide Ac

**

Numarul de ordine al fiecarui element este numarul care marcheaza succesiunea elementelor n sistemul periodic. n acest caz este valabila relatia: Numarul de ordine= numarul de sarcini nucleare = numarul protonilor din nucleu = numarul de electroni din nvelisul electronic Perioada este sirul orizontal din sistemul periodic. Exista 7 perioade care se noteaza cu cifre arabe. Elementele ai caror atomi au acelasi numar de straturi electronice ocupate sunt ordonate n aceeasi perioada: Numarul de straturi electronice ocupate = numarul stratului electronic exterior = numarul perioadei. Grupa - coloana verticala care cuprinde elementele cu aceeasi configuratie electronica pe ultimul strat. Forma lunga a sistemului periodic cuprinde 18 grupe ( 8 principale si 10 secundare). Elementele unei grupe principale contin n atomii lor acelasi numar de electroni pe ultimul strat. Numarul grupei corespunde, n cazul grupelor principale ale sistemului periodic, sumei electronilor s si p de pe stratul exterior (ultimul strat) al atomului: Numarul electronilor de pe ultimul strat = numarul grupei principale n perioade, numarul electronilor de pe ultimul strat al atomilor elementelor din grupele principale se schimba continuu, o data cu numarul de sarcini nucleare. Pozitia fiecarui element n sistemul periodic se bazeaza pe structura atomului sau. Legatura dintre Sulf Structura atomului Pozitia elementului Structura Pozitia elementului n sistemul periodic atomului n sistemul periodic Numarul protonilor = Numarul de ordine 16 protoni numarul de numarul electronilor = 16 electroni ordine 16 Numarul straturilor 3 straturi Perioada a 3-a electronice ocupate = electronice numarul ultimului strat Numarul perioadei ocupate electronic = al 3-lea strat electronic Numarul electronilor Numarul grupei 6 electroni pe Grupa a VI-a de pe ultimul strat = principale ultimul strat principala n perioade, numarul electronilor de pe ultimul strat al atomilor elementelor din grupele principale de schimba continuu, o data cu numarul de sarcini nucleare. La trecerea dintr-o perioada n urmatoarea, numarul electronilor se modifica brusc. La atomii elementelor din grupele secundare se completeaza treptat un subnivel d (cu maxim 10 electroni), la atomii lantanidelor si actinidelor un subnivel f (cu maxim 14 electroni).

3.2. Proprietati periodice ale elementelor

Legea periodicitatii (Mendeleev, 1869): proprietatile fizice si chimice ale elementelor sunt functii periodice ale maselor lor atomice. n baza lucrarilor fizicianului englez Moseley si a fizicianului danez N. Bohr, privind structura atomului, legea periodicitatii a obtinut o noua formulare, moderna: proprietatile fizice si chimice ale elementelor sunt functii periodice ale sarcinilor nucleelor atomice ale elementelor. Proprietatile aperiodice (neperiodice) sunt proprietatile determinate de nucleu, care variaza liniar. Exemplu: numar izotopic, masa atomica, spectru raze X. Proprietatile periodice sunt proprietatile determinate de configuratia electronica periferica a atomilor. Exemplu: volum atomic, raze atomice, energie de ionizare, valenta, caracter metalic, caracter nemetalic etc.

3.2.1. Proprietati fizice periodice ale elementelor 3.2.1.1. Raza covalenta (atomica) a atomului
Consideram o molecula A2 (pentru ca la ea avem legatura covalenta). Se poate determina exact distanta dintre cele doua nuclee. Daca cele doua nuclee sunt identice, prin conventie se considera ca jumatate din distanta dintre cele doua nuclee va fi raza covalenta. Raza covalenta ne arata pna la ce distanta se poate apropia un atom de o molecula vecina. Cel mai bine se defineste raza covalenta la moleculele formate din atomi identici. Pentru ca tot din atomi identici, dar fara sa formeze molecule, sunt alcatuite si metalele, jumatate din distanta dintre doua nuclee vecine reprezinta raza atomica. S-a constatat ca distanta dintre anumite nuclee de atomi este constanta. Exemplu: distanta C-C din combinatiile alifatice si din diamant este ntotdeauna 1,54 ; distanta C-Cl : 1,77 ; distanta C-H: 1,09 ; distanta Si-Si: 2,34 . Astfel de distante sunt egale mereu, ceea ce a dus la presupunerea ca aceasta distanta este suma razelor celor doi atomi (razele covalente sunt aditive). Exemplu: C-Si - experimental: d = 1,92 - calculat: d = 0,77 + 1,17 = 1,94 Rezulta o eroare neglijabila. 2

Razele covalente sunt aditive, dar ele nu mai ramn unice daca atomul respectiv da mai multe tipuri de legaturi. Exemplu: C-C C=C

d=1,54 d=1,35

rC = 0,77 rC = 0,675

d= 1,20 rC = 0,60 . Raza covalenta n perioada descreste cu cresterea numarului de ordine iar n grupa creste cu cresterea numarului de ordine. Exemplu: - n perioada: B - 0,91 , C - 0,77 , N - 0,71 - n grupa: F- 0,72 , Cl - 0,99 , Br - 1,14 , I - 1,33 . Cnd o legatura simpla este nvecinata cu o legatura dubla sau tripla, ea se scurteaza. Exemplu: - n etan -C-H dC-H=1,094 - n etena =C-H dC-H=1,079 - n etina dC-H=1,057 . Raza covalenta a hidrogenului ramne aceeasi, 0,31 . Razele covalente ale atomilor pot sa se modifice datorita: - legaturilor nvecinate si pe care le fac ei; - coordinatiei elementului; - gradul de oxidare al elementului; - polaritatea moleculei; - respingerile dintre atomii care nu participa direct la legatura.

3.2.1.2. Razele ionice

Nu toate substantele au caracter covalent. Sarurile n stare solida sunt alcatuite din ioni (un atom sau grupuri de atomi care au sarcina electrica). Prin metoda difractiei de raze X se determina distanta dintre doua nuclee contrare ca sarcina. Raza unui ion pozitiv (cation) este mai mica dect raza atomului de la care a provenit. Exemplu: K - 2,03 ; K+ - 1,33 . Raza unui ion negativ (anion) este mai mare dect a raza atomului de la care a provenit. Exemplu: Cl - 0,99 ; Cl- - 1,81 . Pe masura ce a pierdut mai multi electroni ionul pozitiv este mai mic si pe masura ce a primit mai multi electroni anionul devine mai mare. Exemplu: Li+ - 0,60 ; Be2+ - 0,31 ; B3+ - 0,20 ; N3- - 1,71 ; O2- - 1,40 ; F- -1,36 . n grupa, raza ionica creste de sus n jos. Exemplu: Li+ - 0,60 ; K+ - 1,33 .

3.2.1.3. Volumul atomic

Este definit prin relatia: , si este o functie periodica de numarul atomic. Variatia densitatii elementelor chimice cu numarul de ordine este prezentata n figura 7. Volumul atomic molar al unui element este definit ca raportul dintre masa molara medie a elementului si densitatea extrapolata la 0 K; la metalele alcaline (grupa I principala) se nregistreaza valorile cele mai mari, la elementele din grupele secundare, se nregistreaza n general, valori scazute. Figura 7. Variatia densitatii elementelor cu numarul atomic

3.2.1.4. Energia de ionizare (I)

Este energia pe care trebuie sa o dam unui atom izolat si aflat n stare fundamentala, pentru a pierde un electron. Se mai numeste potential de ionizare. Energia de ionizare se exprima de obicei n eV. Variatia energie de ionizare cu numarul atomic este prezentata n figura 8. Cele mai mici energii de ionizare le au metalele alcaline, deoarece ele pot pierde cel mai usor electronul de pe ultimul strat. De asemenea se constata ca o tendinta generala, o crestere a energiei de ionizare paralele cu cresterea lui Z pentru elementele din aceeasi perioada. Aceasta se explica prin cresterea puterii de atractie a electronilor de catre nucleu.

Figura 8. Variatia energiei de ionizare cu numarul atomic Asa cum se poate elimina primul electron dintr-un atom, se poate elimina si al doilea, al treilea etc. Potentialul de ionizare (energia de ionizare) necesar creste foarte mult. Se constata ca unii electroni se elimina mai usor din atom dect altii; numarul acestora este egal cu numarul grupei si se numesc electroni de valenta. Elementul Potential de ionizare la eliminarea: Primului electron (P1) Celui de-al doilea electron (P2) Be 9,32 18,31 Sr 5,9 10,58 Li 5,39 75,62 Rb 4,18 27,36

3.2.1.5. Afinitatea pentru electroni

Este energia pe care o elibereaza un atom izolat si n stare fundamentala cnd fixeaza un electron n plus. Element Afinitate pentru e- [eV] Element Afinitate pentru e- [eV] F -3,45 Li -0,54 Cl -3,61 Be +0,6 Br -3,36 B -0,16 I -3,06 C -1,25 Hidrogen -0,747 N +0,1 Na +1,21 O +7,38 Mg +0,3 Si -1,63 Al -0,6 S -2,07 Faptul ca atomul neutru poate sa accepte electroni, arata ca nucleul nu are cmpul electric complet saturat si tinde spre o saturare formnd ioni negativi prin acceptare de electroni. Stabilitatea ionului negativ astfel format este mult mai mare dect a atomului neutru. Asa se explica de ce ionul F- este mai stabil dect atomul de F.

3.2.1.6. Punctele de topire si de fierbere

Desfacerea retelei cristaline prin topire, depinde de fortele de legatura dintre particulele constituente. Acest forte depind de caracteristicile particulelor (volum, sarcina electrica, nvelis electronic, etc.). Elementele cu volum mic si valenta mare formeaza cristale n care fortele de legatura sunt foarte mari si deci si temperaturile de topire sunt mari. Exemplu: C si Si. 4

Elementele cu volum atomic mare interactioneaza mai slab si elementele respective au puncte de topire mai scazute. Punctele de topire variaza n functie de numarul atomic. n grupele principale I-IV, temperatura de topire scade cu cresterea numarului de ordine Z. n grupele principale V-VII, temperatura de topire creste cu cresterea lui Z. n perioada temperatura de topire a elementelor creste pna la grupa a IV-a A, apoi scade. n acelasi mod variaza si temperatura de fierbere. Variatia temperaturii de fierbere cu numarul atomic este prezentata n figura 9.

Figura 9. Variatia temperaturii de fierbere cu numarul atomic Variatia temperaturii de topire cu numarul atomic este redata n figura 10.

3.2.2. Proprietati chimice periodice

3.2.2.1. Starea de oxidare Se mai numeste numar de oxidare sau treapta de oxidare si este o sarcina electrica formala, pozitiva sau negativa ce se atribuie unui element n combinatiile sale. Astfel starile de oxidare ale elementelor din perioada a treia sunt: Na2O MgO Al2O3 SiO2 P2O5 SO3 Cl2O7 Starea de 1+ 2+ 3+ 4+ 5+ 6+ 7+ oxidare

Figura 10. Variatia temperaturii de topire cu numarul atomic Se atribuie sarcina pozitiva sau negativa n functie de caracterul electropozitiv sau electronegativ a partenerului. Exemplu: - n SO2 si SO3, starea de oxidare a sulfului este 4+, respectiv 6+, deoarece oxigenul este mai electronegativ dect sulful; - n H2S si Na2S, starea de oxidare a sulfului este 2-, deoarece sulful este mai electronegativ dect hidrogenul si sodiul. 5

Ca regula se poate spune ca n cominatiile cu elemente mai electronegative dect ele, starile de oxidare maxime ale elem/r sunt pozitive si egale cu numarul grupei principale din sistemul periodic; n combinatiile lor cu elemente mai electropozitive dect ele, starile de oxidare sunt negative si egale cu 8 minus numarul grupei principale n care se gaseste elementul. Valenta elementelor ntr-o perioada creste de la stnga la dreapta de la 1 la 4 si apoi scade din nou la 1. LiH BeH2 BH3 NH3 H2O HF Starea de 1+ 2+ 3+ 321oxidare Aceasta se explica prin faptul ca starea de oxidare a hidrogenului n primele trei hidruri este 1- si 1+ n ultimele trei hidruri. La stabilirea numarului de oxidare se tine seama de urmatoarele: - substantele elementare au starea de oxidare 0; - numarul de oxidare al unui ion monoatomic dintr-o substanta preponderent ionica este egal cu sarcina lui electrica; - numarul de oxidare al unui element dintr-o combinatie preponderent covalenta este egal cu sarcina electrica pe care ar avea-o daca electronii de legatura se atribuie elementului cu electronegativitate mai mare; - atomul de fluor este cel mai electronegativ element si are n combinatii numarul de oxidare 1-; - atomul de oxigen urmeaza dupa fluor n scara electronegativitatii si are n cominatii numarul de oxidare 2- (exceptie F2O, unde numarul de oxidare este 2+ si H2O2 unde starea de oxidare este 1-); - hidrogenul are n hidrurile ionice numarul de oxidare 1- si n hidrurile covalente 1+; - numarul de oxidare maxim pozitiv al unui element este dat de numarul grupei din care face parte elementul; - elementele grupei a IV-a A pot avea numarul de oxidare 4+ sau 4- n functie de electronegativitatea lor. Unele exceptii fata de regulile enuntate ar fi urmatoarele: - la gazele nobile, numarul de oxidare egal cu numarul grupei (VIII) este semnalat numai la Xe, celelalte sunt nereactive sau au numere de oxidare inferioare; - la grupa VII A, nu toate elementele ating numarul maxim de oxidare (F are numai 1- si bromul maxim 5+); - la grupa a VI-a A, oxigenul are numarul de oxidare 2+ fata de fluor, 1- n apa oxigenata si 2- n ceilalti compusi; - la grupa I-a B, elementele au si numere de oxidare mai mari dect numarul grupei (Cu are si 2+, Au are si 3+); - n general se constata ca pentru acelasi element numerele de oxidare pozitive pot lua mai multe valori, iar numarul de oxidare negativ numai o valoare; - cu ct un element are numarul de oxidare mai mare, cu att are un caracter electronegativ si oxidant mai pronuntat. Starea de oxidare (numarul de oxidare) nlocuieste notiunea mai veche de valenta, fiind mai precis definita. Valenta unui element este capacitatea sa de combinare cu alt element (H, O sau F) care are valenta cunoscuta. Definitia data pentru notiunea de valenta este imprecisa si nu tine seama de tipul si numarul legaturilor pe care le formeaza atomul cu alti atomi.

3.2.2.2. Electronegativitatea si electropozitivitatea

Dupa cum se stie, fiecare perioada a sistemului periodic se termina cu un gaz nobil. Aceste elemente se caracterizeaza printr-o mare inertie chimica, explicata printr-o structura electronica stabila. Dupa gazele nobile urmeaza metalele alcaline din grupa IA (1) care se caracterizeaza prin usurinta de a ceda electronul s, transformndu-se ntr-un ion pozitiv. Gazele nobile sunt precedate de halogenii din grupa a VII-a A (17) care se caracterizeaza prin tendinta de a accepta un electron, transformndu-se ntr-un ion negativ. Elementele care prezinta o tendinta accentuata de a primi electroni se numesc electronegative iar cele care pierd electroni periferici cu usurinta, electropozitive. Caracterul electronegativ creste de la stnga la dreapta n perioada iar caracterul electropozitiv, invers. n grupe, se constata o scadere a caracterului electronegativ de sus n jos. Aceasta nseamna ca cele mai electronegative elemente se gasesc n partea dreapta sus a sistemului periodic, iar cele mai electropozitive elemente n partea stnga jos. n grupele din mijlocul sistemului periodic se gasesc elemente care nu au un caracter electropozitiv sau electronegativ pronuntat, ele sunt practic electroneutre. Cunoscndu-se energia de ionizare I si afinitatea pentru electroni A, se pot da valori comparative ale electronegativitatii. Pentru aceasta, consideram ca se apropie doi atomi A si B care vor putea forma, sau nu, ntre ei legaturi chimice. Este posibil sa se formeze perechea A+B-. Energia necesara formarii acestei perechi este data de suma dintre energia de ionizare a atomului A (IA) si afinitatea pentru electroni a atomului B (AB): IA+AB. Daca se formeaza perechea B+A-, energia necesara este data de: IB+AA. Daca energia formarii perechii A+B- este aceeasi cu energia formarii perechii B+A- , , si atomii sunt la fel de electronegativi. Daca atomul A este mai electronegativ dect B, ntre cele doua energii necesare formarii celor doua combinatii, exista relatia: sau . Aceasta nseamna ca smulgerea electronului de la atomul A si alipirea lui la B se poate realiza mai greu dect procesul invers se trecere de la B la A. 6

Una din metodele de exprimare a electronegativitatii, pentru a nlesni caracterizarea comparativa a comportarii atomilor, este electronegativitatea relativa dupa Pauling. Aceasta se raporteaza la atomul de litiu ca referinta: . Alta metoda de a calcula electronegativitatea diferitelor elemente, este cea propusa de Mulliken, care porneste de la premiza ca electronegativitatea este proportionala cu , n eV.

3.2.2.3. Caracterul acido-bazic

Exista un paralelism ntre electronegativitate si caracterul acid sau bazic al elementelor. Elementele electropozitive (sau cu electronegativitate redusa) formeaza oxizi cu caracter bazic iar elementele electronegative (sau cu electronegativitate mare) formeaza oxizi cu caracter acid. Caracterul acid creste n grupa de jos n sus iar n perioada de la stnga la dreapta. Cel mai puternic caracter acid se ntlneste la elementele situate n coltul din dreapta sus a sistemului periodic. Caracterul bazic creste n perioada de la dreapta la stnga iar n grupa de sus n jos. Elementele cu caracterul bazic cel mai pronuntat sunt situate n coltul din stnga jos al sistemului periodic. Elementele din grupele secundare nu se supun regulilor de mai sus. Majoritatea elementelor din grupele secundare apar n mai multe stari de oxidare. Starile de oxidare inferioare corespund unui caracter bazic iar cele superioare corespund unui caracter acid.

3.3. Importanta sistemului periodic

Sistemul periodic a fost confirmat de un numar mare de fapte experimentale, fiind n strnsa corelare cu teoria electronica a atomului, care a evidentiat sensul profund al periodicitatii si genialitatea lui D.I. Mendeleev. Importanta deosebita didactica si stiintifica consta n faptul ca: este un pretios instrument de cunoastere, cercetare si prevedere a proprietatilor; sta la baza studiului chimiei elementelor si compusilor; este una din cele mai cuprinzatoare realizari ale stiintelor naturii. Legea periodicitatii si sistemul periodic au stimulat gndirea stiintifica n domeniul chimiei si fizicii si au constituit un cadru potrivit pentru interpretarea rezultatelor experimentale din fizica atomului. Numarul de 109 elemente n sistemul periodic nu este limitat, fiind posibil ca prin tehnicile de sinteza nucleara cunoscute sa se obtina elemente cu Z>109. Desi pe masura cresterii numarului de particule din nucleu scade energia de legatura, nu este exclusa posibilitatea descoperirii unor elemente supergrele, stabile. De altfel, oamenii de stiinta sunt preocupati pe de o parte de folosirea unor metode de calcul adecvate pentru prevederea proprietatilor fizice si chimice ale elementelor supergrele nedescoperite nca, iar pe de alta parte de a gasi noi metode de cercetare pentru stabilirea proprietatilor izotopilor cu viata foarte scurta. [10] Numirile acestea arbitrare au origine istorica. n locul acestui nume, unii autori utilizeaza pe acela de "elemente principale" sau "elemente reprezentative". Elementele tranzitionale sunt uneori numite "elemente tranzitionale d", spre deosebire de lantanide sau actinide care sunt numite "elemente tranzitionale f". [11] n forma initiala a tabelului periodic, borul si aluminiul erau plasati n subgrupe diferite, astfel nct elementul cu numarul de ordine 21 aparea ca un omolog al borului. [12] Iese astfel n relief ca fiecare din perioadele 4, 5 si 6 contine cte zece elemente tranzitionale. [13] Elementul cu Z=104 se numeste dubniu, dar a fost denumit o vreme kurceativiu. [14] Elementul 105 poarta numele joliotiu (de la frederic Joliot-Curie). [15] Elementul cu Z=106 este rutherfordiu (de la Ernest Rutherford). [16] Elemntul cu Z=107 este bohriul (de la Niels Bohr). [17] Elementul 108 - hahniul (de la Otto Hahn). [18] Elementul 109 - meitneriu ( pentru Lise Meitner, colaboratoarea lui Hahn). http://www.scritube.com/stiinta/chimie/SISTEMUL-PERIODIC-AL-ELEMENTEL94284.php

Tabelul lui Mendeleev are dou elemente noi

Uniunea Internaional de Chimie Pur i Aplicat a aprobat, n 31 mai 2012, introducerea a dou elemente noi n Tabelul lui Mendeleev: Fleroviu i Livermoriu, scrie ScienceNews.com Cele dou elemente au fost obinute n laborator nc de acum mai bine de 10 ani, existena lor fiind confirmat n urma mai multor experimente. Alte trei elemente au mai ieit recent din acest proces, ocupnd poziiile 110, 111 i 112 din tabelul periodic.
7

Toate cele cinci elemente descoperite recent sunt foarte instabile, descompunndu-se rapid n alte elemente, i putnd fi obinute doar n condiii de laborator. Deocamdat nu se cunosc foarte multe lucruri despre aceste elemente ce sunt foarte greu de analizat din cauza instabilitii lor. Aceste elemente nu sunt ntlnite n mediul natural i fac parte din clasa de elemente supergrele sau transuraniene. Cele dou elemente ce au primit denumirile de livermoriu i fleroviu vor ocupa poziiile 114 i 116. Ele au fost acceptate oficial n tabelul periodic al elementelor n luna iunie, ns vor mai trece aproximativ 5 luni de analize pn vor fi nscrise n tabel. Aceste elemente au fost obinute n laborator nc de acum mai bine de 10 ani, existena lor fiind confirmat n urma mai multor experimente. Elementul 114, denumit iniial ununquadiu, a fost rebotezat fleroviu (Fl), dup Institutul Flerov pentru cercetri nucleare din Rusia, unde a fost descoperit. Acest institut poart la rndul su numele savantului rus Gheorghi Flerov (1913-1990), printele bombei atomice sovietice. Acest element a fost observat n premier dup bombardamentul cu ioni de calciu a unei inte din plutoniu. Elementul 116, care a deinut numele de ununhexiu, a fost rebotezat livermoriu (Lv), dup laboratorul american din oraul Livermore n care a fost descoperit. Acest element a fost observat pentru prima oar n anul 2000, n urma unui experiment n care au fost izbii unii de alii atomi de mercuriu i calciu. sursa: stiri.ro
http://www.e-chimie.com an.2012

Dimitri Mendeleev
Dmitri Ivanovici Mendeleev (n1834 (stil nou -- 8 februarie), Tobolsk,Imperiul Rus 27 ianuarie 1834 Tobolsk, Imperiul Rus d. 20 ianuarie 1907 Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus, recunoscut a fi unul din cei doi chimiti ce au creat independent unul de altul prima varianta a tabelului periodic al elementelor. Pe de o parte, tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai complet a relaiei complexe dintre elementele chimice, i, pe de alt parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil s prezic att existena altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici mcar bnuite a exista pe vremea sa, precum i a proprietilor generale ale lor. Aproape toate previziunile sale au fost confirmate n proporii covritor de apropiate de 100% de descoperirile ulterioare din chimie.

Biografie
Dimitri Mendeleev s-a nscut n Tobolsk, Siberia, ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev i al Mariei Mendeleeva.La 99 ani, dup moartea tatlui su, Mendeleev a urmat gimnaziul n Tobolsk. n 1849, familia Mendeleev, al crui statut social i situaie material deczuser considerabil din cauza morii tatlui, se mut la Sankt Petersburg unde tnrul de numai 16 ani intr la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg. Dup terminarea acestuia, n 1855, este diagnosticat cu tuberculoz, ceea ce determin mutarea sa n Peninsula Crimeea, ntr-o zon recunoscut pentru valenele terapeutice ale aerului su srat, esenial n tratamentul tuberculozei. Acolo, pred tiine la gimnaziul local pentru un an. Dup completa sa nsntoire, se rentoarce total refcut la Sankt Petersburg (n 1856). ntre 1859 i 1861 a fcut cercetri asupra densitii gazelor la Paris, i, mai apoi, a lucrat cu chimistul i fizicianul german Gustav Robert Kirchhoff n Heidelberg, fcnd cercetri. n 1863, dup ntoarcerea n Rusia, a devenit profesor de chimie la Istitutul Tehnologic i la Universitatea de Stat din Sant Petersburg. n ciuda faptului c Mendeleev a fost o personalitate marcant tiinific a timpului su, onorat de foarte multe organizaii tiinifice din ntreaga Europ, acas, n Rusia, a fost privit cu ngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universitii din Sankt Petersburg n ziua de 17 august 1890. n ultimii si ani de activitate profesional, a creat patentul clasic al vodci ruseti, 40% procent alcool. Dar printre contribuiile sale trzii mult mai importante se numr i studierea cmpurilor petrolifere din Rusia i contribuia sa semnificativ la crearea primelor rafinrii ruseti. A murit de grip, la 73 de ani, la Sankt Petersburg. Elementul chimic numrul 101 i poart numele: mendeleeviu. Un crater de pe luna ii poarta numele. Pe 6 martie 1869, Mendeleev a prezentat Societii Ruse de Chimie o lucrare denumit Dependena ntre proprietile masei atomice a elementelor, care propunea folosirea masei i a valenei pentru a descrie elementele.
http://www.e-chimie.com an.2012 8