MONARHIA AUTORITARA IN VREMEA LUI CAROL AL II-LEA CAROL AL II-LEA Domnia lui Carol al II-lea a fost o noua etapa

in evolutia monarhiei. Regele era un om cu o solida pregatire intelectuala, abil, ambitios. El a sprijinit efectiv institutiile culturale, a manifestat o preocupare constanta pentru modernizarea societatii romanesti. In plan politic a urmaritpreluarea efectiva a puterii in stat, cautand inlocuirea regimului bazat pe partidele politice. POLITICA DUSA DE CAROL AL II-LEA IN VEDEREA INSTAURARII REGIMULUI PERSONAL(1930-1937) OBIECTIVE: Etapa I 1930-1934: 1. numirea unor guverne de "uniune nationala" care sa depinda de rege; 2. impunerea "camaraliei" ca un centru de putere; 3. compromiterea partidelor politice. Etapa a II-a1934-1938: 1. impunerea guvernului Gh. Tatarescu; 2. compromiterea institutiei fundamentale a regimului democratic-Parlamentul; 3. sprijinirea organizatiilor prodictatoriale si a actiunilor ce vizau subminarea regimului democratic. MASURI: Etapa I 1930-1934: 1. guvernul Iorga-Argetoianu ( aprilie 1931-mai 1932 ); 2. campanie de presa impotriva sistemului pluripartit; 3. incurajarea desidentilor si a sciziunilor; 4. incalcarea uzantelor parlamentare; Etapa a II-a 1934-1938: 1. limitarea activitatii partidelor de opozitie; 2. consolidarea economica a gruparii industrial-bancare in frunte cu Carol al II-lea; 3. folosirea sistemului de conducere prin decrete-legi; 4. crearea unor partide de dreapta: Frontul Romanesc, Partidul National-Crestin; 5. sprijin semnificativ Garzii de Fier. Alegerile din 1937 au reprezentat un moment dificil pentru democratie. In perioada campaniei electorale, Iuliu Maniu si-a asumat conducerea opozitiei. Obiectivul sau principal era rasturnarea guvernului Tatarescu. In acest scop, a semnat un pact electoral cu Corneliu Zelea Codreanu si Gheorghe Bratianu, seful unei factiuni liberale. Rezultatele alegerilor au demonstrat deruta alegatorilor P.N.L., care, desi detinea conducerea guvernului, nu a obtinut procentajul necesar - 40%, pentru a castiga majoritatea in Camera. P.N.T. a iesit pe locul al doilea, iar pe locul al treilea s-au plasat legionarii, cu 15,58% din voturi. Astfel, extrema dreapta a castigat teren considerabil. Rezultatul nedecis al alegerilor a oferit regelui o larga posibilitate de manevra pentru realizarea obiectivului sau politic. La 28 decembrie 1937, regele l-a insarcinat pe Octavian Goga, presedintele Partidului National-Crestin, cu formarea noului govern. Aducand la conducere un partid mai slab, Carol al II-lea a urmarit sa castige timp pentru pregatirea ultimelor actiuni vizand instaurarea regimului personal: " Este guvernul meu [al regelui] si trebuie sa aiba aprobarea mea. In ziua in care n-as fi multumit de felul cum guverneaza, voi cere o schimbare." Pamfil Seicaru, Istoria partidelor national, taranist si national-taranist MONARHIA- centru de putere Schimbarea a venit foarte repede. La 10 si 11 februarie 1938, Carol al II-lea a inlocuit guvernul Goga cu un "guvern consultativ", condus de Patriarhul Miron Cristea, avand in componenta sa cativa fosti prim-ministri si pe Ion Antonescu, ca ministru al apararii. Dizolvand institutiile sistemului parlamentar, Carol si-a consolidat in scurt timp puterea. MASURI ADOPTATE IN PERIOADA 1938-1940 Masuri 1. introducerea starii de asediu si a cenzurii ( 11 februarie 1938 ); 2. numirea prefectilor din randul ofiterilorsuperiori; 3. publicarea Constitutiei ( 20 februarie 1938 ); 4. desemnarea Consiliului de Coroana ca organ permanent ( 30 martie 1938 ); 5. decretlege pentru dizolvarea partidelor politice ( 30 martie 1938 ); 6. decret-lege privind apararea ordinii in stat ( 14 aprilie 1938 ); 7. reforma administrative ( 14 august 1938 ), prin care erau create tinuturile conduse de rezidenti regali; 8. decret-lege prin care erau create breslele de lucratori ( 12 octombrie 1938 ); 9. decret-lege prin care era creata "Straja Tarii"( decembrie 1938 ); 10. constituirea Frontului Renasterii Nationale ( 16 decembrie 1938 ). Obiective 1. restabilirea ordinii; 2. institutionalizarea noului regim; 3. descurajarea opozitiei; 4. asigurarea bazei juridice a regimului; 5. aprobarea politicii regelui in problemele de stat de importanta majora; 6. lichidarea unei componente fundamentale a regimului democratic. 7. posibilitatea adoptarii de

masuri legale impotriva opozitiei, in special a legionarilor; 8. subordonarea si controlul eficient al administratiei; 9. desfiintarea sindicatelor si asigurarea controlului asupra organizatiilor profesionale ale lucratorilor; 10. educarea tinerilor in spiritual atasamentului fata de monarhie; 11. asigurarea unui uport politic pentru regim; 12. atragerea unor cadre ale fostelor partide. Conform noii Constitutii, pe care a impus-o in februarie 1938, regele devenea un factor politic active; el participa efectiv si legal la activitatea de guvernare: " Art. 30. -- Regele este Capul Statului. Art. 31. - Puterea legislative se exercita de Rege prin Reprezentatiunea Nationala [...]. Regele sanctioneaza si promulga legile.[...] Initiativa legilor este data Regelui. Art. 32. - Puterea executiva este incredintata Rgelui, care o exercita prin Guvernul sau in modul stabilit prin Constitutie [...] Art. 44. - Persoana Regelui este inviolabila. Art. 45. - Regele convoaca Adunarile Legiuitoare [...] Art. 46. - Regele numeste si revoca pe Ministrii sai [...] El poate, in timpul cand Adunarile Legiuitoare sunt dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca in orice privinta Decrete cu putere de lege, care urmeaza a fi supuse Adunarilor spre ratificare la cea mai apropiata a lor sesiune". Constituia din 27 februarie 1938 Cele mai multe articole erau identice cu ale Constitutiei din 1923. S-a mentinut principiul conform caruia toate puterile statului emana de la natiune, precum si acela privind separarea puterilor in stat. Prevederile Constitutiei referitoare la atributiile regelui il puneau pe rege intr-o pozitie superioara fata de cele acordate de Constitutia din 1923: " Sistemul politic instaurat dupa 10 februarie 1938 avea un caracter antidemocratic, hibrid, in care regele era figura dominanta, intervenind efectiv in activitatea de guvernare. El poate fi numit regim de autoritate monarhica, sau al monarhiei active. Nu a fost insa un regim de autentica dictatura, in care regele, proclamat <> decide, iar ministrii executa". CAROL AL II-LEA SI LEGIONARII Carol a luat masuri dure impotriva Garzii de FDier pe care o considera drept principalul sau inamic. Unele prevederi ale Constitutiei din februarie 1938 erau indreptate evident impotriva legionarilor. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor nu mai era acordat decat persoanelor care implinisera 30 de ani, preotilor li se interzicea sa-si puna autoritatea lor spirituala in slujba propagandei politice, inclusive in lacasurile de cult. Persoanelor care nu erau autorizate de lege (art. 8) li se interzicea de " a lua sau presta juramant". Carol al II-lea i-a dat instructiuni lui Armand Calinescu, ministru de interne si ulterior primministru, sa distruga prin toate mijloacele Garda de Fier. Membrii Garzii sau simpatizantii acesteia au fost arestati in numar mare si internati in lagare de concentrare. Forta masurilor pe care Carol al II-lea le-a luat impotriva Garzii de Fier in 1938 si dupa aceea a pornit initial de la faptul ca o percepea drept o agentura a Germaniei. Astfel, guvernul a inceput arestarea masiva a membrilor garzii la putin timp dupa ce Germania a anexat Austria, iar uciderea lui Codreanu si a inca treisprezece legionari a avut loc imediat dupa vizita lui Carol in Germania ( noiembrie 1938 ).In timpul acestei vizite, Hitler ii ceruse insistent lui Carol sa-I elibereze pe legionari si sa formeze un cabinet condus de Corneliu Zelea Codreanu. Campania regelui a distrus Garda ca miscare politica. A ramas doar un nucleu, care opera ca organizatie clandestine, angajata in acte de sabotaj si asasinate.La 21 septembrie 1939 la ordinal lui Horia Sima, noul lider al Garzii de Fier, un grup de legionari l-au asasinat pe Armand Calinescu. Situatia internationala extreme de grava de la sfarsitul anului 1939 l-a determinat pe Carol al II-lea sa initieze o miscare de "reconciliere nationala" cu scopul de a apara natiunea impotriva pericolelor externe crescande. Insa doar Miscarea legionara s-a aratat receptiva fata de aceste chemari. "Recocilierea" cu Miscarea legionara a marcat o deplasare spre dictatura si totalitarism a intregului regim. Dar aceasta manevra nu a putut asigura durabilitatea regimului care s-a prabusit in primele zile ale lunii septembrie 1940. PIERDERILE TERITORIALE DIN VARA ANULUI 1940 In vara anului 1940, Romania a suferit grave pierderi teritoriale, fiind astfel pusa in fata optiunii de a pieri sau

de a ceda teritorii. La 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov, ministrul de externe sovietic, l-a convocat la Kremlin pe diplomatul roman Ghoerghe Davidescu si i-a cerut in mod ultimativ predarea Basarabiei si a nordului Bucovinei. Incercarea guvernului roman de a negocia a esuat. Un nou ultimatum sovietic, dat in noaptea de 27- 28 iunie 1940, a anuntat intentia trupelor sovietice de a intra in Basarabia a doua zi. Romania era silita sa evacueze teritoriul in termen de 4 zile. In aceste conditii, Consiliul de Coroana de la Bucuresti a decis sa cedeze in speranta salvarii statului roman. In plus, toate statele europene consultate-- Germania, Italia, Iugoslavia si Grecia -- au indemnat la retinere si chiar la acceptarea cererilor sovietice. A urmat o retragere care i-a demoralizat si i-a umilit pe romani. De fapt, foarte multi nu puteau sa inteleaga ce s-a intamplat in realitate. Romania a cedat astfel Uniunii Sovietice: Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei. Ultimele doua teritorii depaseau cu mult intelegerea germano-sovietica din 1939, ceea ce a dus la primul moment de criza in relatiile germano-sovietice dupa 1939. Ca urmare a cedarii Basarabiei, in randul cercurilor politice de la Bucuresti s-a facut simtita nevoia unei reorientari in politica externa. La 1 iulie 1940, Romania a renuntat la garantiile anglo-franceze, iar in ziua urmatoare Carol al II-lea i-a cerut lui Hitler sa trimita o misiune militara germana. Totodata, s-a format un nou govern, condus de inginerul Ion Gigurtu, apropiat cercurilor politice si economice germane. Cu toate acestea, la jumatatea lunii iulie 1940, Berlinul a cerut Romaniei, pe un ton imperative, sa isi rezolve problemele teritoriale cu Ungaria si Bulgaria. Evenimentul cu implicatiile cele mai grave din vara anului 1940 a fost cedarea nord-vestului Transilvaniei in favoarea Ungariei. Romania s-a pronuntat pentru o solutie negociata a problemei, propunand un schimb de populatie in locul celui de teritorii, sustinut cu intensitate de Ungaria. Germania si Italia au propus un arbitraj, fiind interesate in intarirea controlului lor in sud-estul Europei. De fapt, arbitrajul de la Viena a fost un dictat impus Romaniei de catre Germania si Italia in favoarea Ungariei. Sub o presiune deosebita, Consiliile de Coroana din noaptea de 28-29 august si respective 29-30 august 1940 au acceptat ideea de arbitraj si ulterior cedarea teritoriului din nord-vestul Transilvaniei, in schimbul promisiunii Germaniei si Italiei de a garanta integritatea statului roman, acum mult redus. Asadar, Romania a pierdut nord-vestul Transilvaniei, cu o suprafata de 43.492 km si cu o populatie de 2.667.000 locuitori. In raporturile cu Bulgaria, dupa tratativele de la Craiova, Romania a cedat sudul Dobrogei, adica judetele Durostor si Caliacra. Frontiera romano-bulgara a revenit pe aliniamentul anului 1913 si s-a procedat totodata la un schimb de populatie. In total, Romania a pierdut in vara anului 1940 aproximativ 100.000 km cu o populatie de 6.800.000 de locuitori. Abandonarea fara lupta a teritoriului national a fost considerata o solutie total dezonoranta pentu clasa politica,in special pentru monarhie. In aceste imprejurari, Carol al II-lea a fost silit sa renunte la tron