You are on page 1of 16

STEAGUL

SUS!

3000
de exemplare
gratuit
pagina 3 O VOCE DIN PCH

STEAGUL SUS!
Da! Exact! Asta ne dorim! Să ţinem în continuare STEAGUL SUS în peluză!
Refuzăm să capitulăm!
Cu toţii ştim că trăim o perioadă extrem de grea pentru toată mişcarea ULTRA
din România, o perioadă în care “legea lui Mitică”, Jandarmeria, conducătorii
cluburilor şi neînţelegerile din peluzele autohtone îndepărtează un număr însemnat
de ultraşi de la stadion.
Apariţia acestei reviste, sperăm noi, să devină un moment de cotitură pentru
suporterii dinamovişti din “Peluza Cătălin Hîldan”. Ne dorim să vă informăm asupra
tuturor faptelor cotidiene cu care se confruntă mişcarea ultras dinamovistă şi nu
numai. De asemenea, precizăm de la bun început, că această revistă nu va
dezbate problemele interne cu care se confruntă PCH (acest lucru nu poate decât
să bucure duşmanii), va fi o revistă imparţială, care va prezenta strict realizările
peluzei noastre.
Deşi puţini cunoaşteţi însă veţi afla citind aceste rânduri, rivalii noştri au reuşit şi
ei, la o distanţă însemnată de timp de la apariţia “Vocea Peluzei”, proiect abandonat
la momentul respectiv şi din cauza lipsei concurenţei, să tipăreasca o revistă
adresata suporterilor stelişti, supranumită “Steaua suntem noi”. În aceste condiţii
am considerat de cuviintă să reîncepem tipărirea unei reviste pentru informarea,
educarea şi renaşterea spiritului ultras din suporterii dinamovişti.
Prin intermediul apariţiei revistei “O VOCE DIN PCH” promitem solemn cu toţii,
ca atât timp cât Dinamo va exista, noi vom fi prezenţi pentru a ţine STEAGUL SUS!
O VOCE DIN PCH pagina 4

ŞTIRI
Meciul de astăzi. Astăzi, de la orele 18.00, Dinamo întâlneşte pe
CS Otopeni într-o încercare de a face uitat jocul prost de la Mediaş
şi de a ne păstra în fruntea clasamentului. Revine în Ştefan cel Mare
Liviu Ciobotariu, un mare fotbalist care a jucat la Dinamo 4 sezoane
dar şi Hristu Chiacu, un jucător pe care sunt sigur că nu l-aţi uitat şi
îl veţi primi aşa cum se cuvine (dacă va juca)!
Piţurca eşti o mizerie! Barbugiul spurcat a găsit de cuviinţă să îi
dea o lecţie de moralitate lui Marius Niculae, prin neconvocarea sa la
naţională datorită aşa zisei insulte, pe care a adresat-o echipei de
langă cimitir în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor
Dinamomania. Cum poate un condamnat la închisoare pentru
barbut, un hoţ care trişează în cazinouri, să nu convoace la naţională
pe cineva pentru un gest făcut la o petrecere privată? Ei bine, nu a
făcut-o! În schimb, continuă să aducă la naţională toţi spurcaţii de la
echipa preferată.
Lupescu: un dinamovist ce ne-a dezamăgit… Ionuţ Lupescu,
una dintre fostele glorii dinamoviste, la Campionatul European de
anul trecut a încercat cu toată puterea lui federală, să nu permită
ultraşilor români să ajungă la meciuri. Noi însă am fost. Şi ca să
vedeţi cât de ipocriţi sunt mai marii fotbalului de la noi, la incredibilul
amical susţinut de naţionala României în compania Georgiei din
Ştefan cel Mare, Ionuţ Lupescu ne-a sunat să ne ofere 2.000 de
bilete pentru a crea atmosferă la acest meci. Pe această cale dorim
să-i uram mult succes la şefia Federaţiei, iar în cazul în care nu
pagina 5 O VOCE DIN PCH

ajunge şef la Federaţie, poate rămâne “şefuţ” ca şi până acum!


EURO 2008 Deşi a trecut ceva timp de la europeanul din Austria
şi Elveţia (7 luni) ţinem să menţionăm, în acest prim număr al revistei
noastre, câteva aspecte importante. Pentru a nu ştiu câta oară ultraşii
din PCH au fost cei mai numeroşi, în comparaţie cu celelalte peluze
româneşti şi putem spune, singurii organizaţi. A fost un turneu unde
am demonstrat că România are ultra adevăraţi, mândrii de a-şi
reprezenta ţara, apogeul constituindu-l meciul cu Italia. La acel meci,
venind special un autocar cu membrii PCH din ţară, am fost mai mulţi
decât la celelalte două partide. Am cântat, am aprins o torţă, am
mobilizat întreaga peluză românească, am realizat o coregrafie ce îl
reprezenta pe Mitică după gratii, cu un mesaj ce se vrea o dorinţă:
“DNA FĂ-ŢI DATORIA…DRAGOMIR LA PUŞCĂRIE!” Impactul vizual
a fost îmbucurător, acţiunea noastră având efect imediat: a doua zi
Dragomir a plecat în România foarte supărat, fără a mai viziona de la
faţa locului ultimul meci, Olanda-România.
Deplasare Austria! Aşa cum au obişnuit de mulţi ani, ultraşii din
PCH vor fi langă echipa naţională şi în această campanie de
calificare. Prin urmare, pentru meciul din Austria (1 aprilie la
Klagenfurt), ultraşii dinamovişti organizează deplasare cu autocarul.
Preţul ce include transport şi bilet de meci este de 67 euro. Plecarea
are loc luni seară, 30 martie 2009, întoarcerea joi dimineaţă, cu o
noapte de şedere la Viena. Pentru înscrieri şi relaţii apelaţi
0723.669.332.
O VOCE DIN PCH pagina 6

Lacrimi în umbră
Poate că mulţi dintre voi nici nu ştiau că există. Poate că dacă nu pleca nici
nu aţi fi aflat de existenţa lui. Ce bine era dacă nu aţi fi auzit de el! Imi aduc
aminte ca acum ceva timp, ne strângeam la şedinţele de peluză la Dealu’ Mare
şi de multe ori îi găseam acolo pe baieţii de la handbal. Cel mai respectuos
de fiecare data era El. Saluta cu mândrie şi nu se ferea niciodată să poarte o
discuţie cu oricare dintre noi.
De departe cea mai frumoasă amintire o am de acum 3 ani şi câteva luni,
mai exact pe 1 octombrie 2005. Am plecat câteva microbuze într-o deplasare
pe cât de lungă, pe atât de frumoasă. Cred că pe la prânz, ne-am întâlnit şi am
plecat către Buzău, pentru ca normal, unul dintre cele mai importante cluburi
ca număr de medalii din Europa, nu are nici măcar o sală în care să se poată
găzdui un meci de handball în Champions League. În fine, urma să “vedem”
echipa noastră de suflet într-un meci cu Ciudad Real sau Real Madrid cum o
prezentau ziarele şi apoi să mergem spre Bistriţa.
Plecasem cam târziu de la stadion şi ştiam că n-o să prindem începutul
meciului. Parcă mai tare fierbeam ştiind ca show-ul avea să înceapă fără noi.
În cele din urmă am ajuns şi parcă văd şi acum. Am intrat în sală şi am ocupat
primele rânduri ale tribunei. Cu braţele ridicate deasupra capului am început să
cântăm, să facem ceea ce ne place. El s-a uitat la noi si zâmbind, a început să
aplaude. Mi-am zis că unora le pasă şi că merită orice sacrificiu din partea
noastră. Pe atunci ştiam că i se zice Păsărilă şi cam atât. Păcat că a trebuit să
aflu cine este tatăl lui, unde locuia sau cum arată prietena lui în asemenea
circumstanţe.
Mai bine rămânea băiatul
acela înalt care venea la fiecare
meci de fotbal de acasă şi stătea
lângă noi în peluză. Mai bine îşi
păstra toată lumea lacrimile şi le
vărsau pentru cei din familie
atunci când o cerea timpul.
Oare îi e bine sau nu prea?
Oare e frig sau cald acolo sus?
Mai joacă handbal?E bine, e
cald şi joacă în continuare. E
lângă Cătălin!
pagina 7 O VOCE DIN PCH

Drepturile Suporterilor
Abuzuri ale forţelor de ordine pe mai toate stadioanele din
România, drepturi ale suporterilor îngrădite şi batjocorite de legislativ,
de forurile conducătoare ale fotbalului românesc şi de conducerile
cluburilor, imagini trunchiate şi neconforme cu realitatea asupra
evenimentelor în care au fost implicaţi suporterii sunt prezentate
constant în mass-media românească. Toate acestea “imagini reale” şi
nu numai, au făcut ca la iniţiativa suporterilor independenţi şi a
membrilor diferitelor peluze din ţară, să se demareze o campanie sub
numele “Drepturile Suporterilor”, idee la care s-a raliat si PCH alături
de alte peste 40 de Ligi sau Asociaţii ale suporterilor şi peluze ale
echipelor din toate eşaloanele fotbalului românesc. Scopul principal
al acestei campanii este, aşa cum a fost prezentat şi în cadrul
comunicatului de presă prin care s-a anunţat demararea acesteia,
“aplicarea corectă a legislaţiei (acceptarea dreptului legal de folosire
a materialelor pirotehnice), eliminarea abuzurilor comise cu
încălcarea flagrantă a legilor, precum şi limitarea puterii discreţionare
a organizatorilor de competiţii sportive, a observatorilor şi a
personalului cu atributiuni legate de menţinerea ordinii”.
Prima acţiune din această campanie este consacrată luptei pentru
legalizarea folosirii torţelor şi fumigenelor pe stadioanele din
România. În cadrul acestei acţiuni reprezentanţi ai organizaţiilor
implicate în această campanie au avut o primă întâlnire cu
reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, în frunte cu dl. General Maior
Olimpiodor Antonescu, Prim-adjunct al inspectorului general şi şeful
Statului Major al Jandarmeriei Române. În cadrul acestui dialog
deschis, s-a confirmat neoficial că introducerea şi utilizarea
materialelor pirotehnice, din clasa I, pe stadioanele din România, nu
constituie nici infracţiuni nici contravenţie, astfel ca Dl. Antonescu a
anunţat şi confirmat faptul că sancţiunea complementară a interzicerii
participării la competiţii sportive va fi aplicată doar în acele cazuri în
care liniştea şi ordinea publică sunt tulburate grav, existând un pericol
social real. De asemenea, s-a reafirmat şi necesitatea unei conlucrări
mai apropiate între suporteri, pe de o parte şi cluburi, forurile de
conducere fotbalistice şi autorităţile statului, pe de altă parte.
Subliniind încă odată deschiderea suporterilor către un dialog
civilizat, ne afirmăm speranţa că acest retur va aduce cu sine nu
numai o atmosferă nouă, prielnică desfăşurării întrecerilor sportive
într-un spirit de fair play dar şi o “reînviere” a peluzelor româneşti,
astfel încât să asistăm la cât mai multe momente de spectacol, aşa
cum numai ultraşii adevaraţi îl pot realiza.
O VOCE DIN PCH pagina 10

Cu toţii la … BUZĂU!!!
Etapa viitoare FC DINAMO 1948 va deplasa la Buzău, pentru ultraşii din
peluza noastră fiind cu siguranţă o deplasare mai mult decât interesantă.
Asta pentru că, pe lângă importanţa partidei, este de urmărit şi întâlnirea cu
jandarmii, poliţiştii şi comunitarii locali. După ultima noastră vizită în oraşul
sus amintit, s-a scris şi s-a exagerat la maxim de către presă, căutând cu
orice preţ senzaţionalul. De această dată mergem să susţinem demni,
mândri şi indiferent de consecinţe culorile mult iubite. Deoarece distanţa
Bucureşti-Buzău este de doar 120 km, cu siguranţă vom merge în număr
mare.
Ora şi locul de plecare, precum şi alte detalii, le veţi afla de pe internet.
Veniţi cu toţii!!!

Incidente la Buzău
pagina 11 O VOCE DIN PCH

Ultraşii dinamovişti în acţiune

Deplasarea Mediaş

Torţe în PCH
O VOCE DIN PCH pagina 12

PCH la Euro 2008

Euro 2008

Pentru Marian Cosma...


pagina 13 O VOCE DIN PCH

ULTRAS, file din poveste…


06.03.2009, ora 23:34, îmi sună telefonul: “ « Alo, ce faci măh? Trec
dimineaţă pe la tine să mergem la Mediaş? » « Băh nu pot veni ca nu sunt în ţară
! « Aaa, uitasem…bine, hai că vorbim când ajungi acasă! ” Eram la Roma.
Primisem cadou de la prietena mea o excursie în capitala Italiei, cu scopul de a
ne relaxa şi normal, de a vedea un meci al echipei noastre preferate, AS Roma.
Ma uitam pe pereţi, la ceas…nu puteam adormi gândindu-mă că maine, din nou,
voi călca pe Olimpico. Mi-am pus ceasul să sune şi până la urmă am adormit.
Dimineaţa, mă trezeşte iubita spunându-mi că e sâmbătă şi că trebuie să ne
pregătim de meci. Ne-am spălat, am mâncat şi am plecat prin oraş. Am luat
metroul până la Vatican, am făcut câteva poze, apoi am luat-o uşor la pas şi cu
harta în mână. În cele din urmă am ajuns la Flaminio, locul de unde îmi amintisem
că luasem tramvaiul spre stadion data trecută când mai venisem la meci. Deja
forfotea oraşul, peste tot numai suporteri giallo-rossi, cu fulare, eşarfe şi steaguri.
Era zi de meci, egalul unei zile de sărbătoare. În tramvai mă simţeam ca în 41,
numai că acum lumea nu mergea la muncă ci la meci. În vreo 20 de minute eram
la capătul liniei, capăt ce coincidea cu împrejurimile stadionului. Nu ne luasem
fulare sau altceva la noi pentru că ştiam că nu o să ne putem abţine şi aşa s-a
întâmplat. Ne-am oprit la o tarabă, mi-am luat un fular şi o bere, iubita mea o
eşarfă şi o pereche de cercei. Am trecut de primul filtru şi am intrat în parcul
sportiv-un adevarat templu, nu ca la ştim noi cine… În faţa noastră era intrarea în
Curva Sud, renumita peluză romanistă, însă din pacate biletele noastre erau în
peluza opusă întrucât, la mecurile de campionat, nu se pun în vânzare bilete la
Sud, toate locurile fiind ocupate de abonaţi. Ajunşi la peluza Nord (practic peluza
celor de la IRR Lazio), chiar dacă aveam o geantă pe umăr, nu m-a controlat
nimeni, erau foarte interesaţi ca numele de pe bilet să coincidă cu actul de
identitate şi…atât. În cele din urmă am intrat pe stadion. Locurile de pe bilet erau
poziţionate pefect, chiar în mijlocul peluzei. Cam cu 10 minute înainte să înceapă
meciul, peluzele erau pline şi în total pe stadion, cam 50-60 mii de oameni. Cei de
la Udine erau reprezentaţi de aproximativ 100 de ultraşi şi au ocupat un sector pe
care l-au «colorat» foarte frumos. La un moment dat, toată lumea se ridică în
picioare, în boxe se aude imnul echipei preferate. O «sciarpata» minunată se
putea vedea pe tot stadionul. A început şi meciul. Dinspre sud se auzeau cântece
special create pentru De Rossi (noul idol al Romei) şi surprinzător, pentru Riise.
Două-trei bombe, o singură torţă şi aproximativ 30 de steaguri de fluturat au
întregit spectacolul minunat creat de ultraşi. Cei de la Udine, şi ei, două-trei torţe,
multe steaguri, însă nimic ieşit din comun. Apogeul partidei a fost eliminarea
căpitanului De Rossi care a stârnit un adevărat haos în peluză. Până la urmă, s-
a terminat 1-1 şi toţi au plecat de la stadion cu capul plecat, gândindu-se la
meciul ce avea sa urmeze miercuri. Noi doi, cu zâmbetul pe buze, am plecat
spre hotel, cu gândul la ceea ce avea să urmeze a doua zi…
O VOCE DIN PCH pagina 14

EURO 2008... La meciul cu Italia, PCH a afişat o coregrafie ce l-a enervat


atât de tare pe MItică Dragomir, încât a doua zi a plecat în România.

CONCURS
Telefon ..............................................................
Prenume ...........................................................
Nr./Seria abonament PCH ...............................
Nume.................................................................

Eşti un dinamovist convins?


Ai abonament la Peluza Cătălin Hîldan?
Crezi în DINAMO şi în orgoliul de câine?
Talon de participare

Dacă da, decupează talonul alăturat şi trimite-l la


adresa Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, sector 2 cu
specificaţia (pe plic) pentru O Voce din Peluză şi poţi
câştiga:

1. O deplasare cu PCH în cupele europene


2. Un fular alb-roşu
3. O minge de fotbal

Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi


vor fi anunţaţi în ultimul număr din acest an
competiţional, respectiv la ultimul meci pe care
DINAMO îl va susţine pe teren propriu.
pagina 15 O VOCE DIN PCH

Etapa XX
CLASAMENT
1 DINAMO 19 12 3 4 29 14 39 Urziceni - Pandurii
2 Unirea Urziceni 19 11 3 5 28 14 36 CFR Cluj - Rapid
Oţelul - Buzău
3 FC. Timişoara 19 12 5 2 26 22 35 Bistriţa - FC Vaslui
4 CFR Cluj 19 10 5 4 26 13 35 Timişoara - Gaz Metan
5 Rapid 19 10 4 5 26 18 34 Steaua - Poli Iaşi
Braşov - Argeş
6 Steaua 19 7 9 3 25 15 30 Dinamo - CS Otopeni
7 Craiova 19 7 8 4 23 17 29 Farul - Craiova
8 Oţelul Galaţi 19 8 5 6 26 31 29
9 FC Vaslui 19 8 5 6 21 16 29
Etapa XXI
10 FC Argeş 19 8 4 7 25 23 28
11 FC Braşov 19 7 8 4 15 13 27 FC Argeş - Steaua
Poli Iaşi - Bistriţa
12 Gloria Bistriţa 19 6 4 9 18 20 22
Gaz Metan - Urziceni
13 Farul 19 6 4 9 16 25 22 Pandurii - Braşov
14 Panduri 19 5 6 8 17 26 21 FC Vaslui - Farul
15 Poli Iaşi 19 5 4 10 14 27 19 Rapid - Oţelul
CS Otopeni - FC Timişoara
16 Gay Metan 19 4 4 11 20 35 16
Gloria Buyau - Dinamo
17 CS Otopeni 19 2 3 14 14 33 9 Craiova - CFR Cluj
18 Gloria Buzău 19 0 3 16 6 33 3

PENTRU PENTRU
C Ă A FOST C Ă E UN
UN MARE CAMPION NESIMŢ IT
NESIMŢ

MARIAN VICTOR
COSMA PI Ţ URC Ă
TATUSHINA

Aceastã revistă nu implică în nici un fel


FC DINAMO,iar articolele prezentate
reflectă opinia unei părţi din PCH
(Panzer, NG, Front şi Brigate).

You might also like