TANATOLGIA MEDICO-LEGALĂ

Lividităţile cadaverice (lividus – vânăt) sunt reprezentate prin pete sau zone roşietice-violacei ce apar în zonele declive ale corpului sub acţiunea acceleraţiei gravitaţionale şi în lipsa circulaţiei sângelui. În evoluţia lor,lividităţile cadaverice parcurg următoarele faze: 1. faza de hipostază – numită şi faza de coborâre a sângelui: la aproximativ 30-60 min de la deces apar pete roşietice dispersate,ulterior se întind progresiv şi vor conflua; sunt complet instalate la 12 – 16 ore; la digitopresiune ele dispar şi reapar la încetarea presiunii; dacă se modifică poziţia cadavrului lividităţile reapar în noua poziţie; dacă se secţionează pielea în zona lividă, sângele care apare se spală( spre deosebire de echimoză). 2. faza de difuziune – o parte a sângelui începe să iasă din vas difuzând în ţesuturile adiacente; se instalează la 15-24 ore de la deces; la digitopresiune lividităţile pălesc iar dacă se schimbă poziţia cadavrului, lividităţile iniţiale persistă apărând altele noi în noile zone declive. În această fază petele cadaverice confluează şi apar şi pe părţile laterale ale cadavrului aflat în poziţia de decubit dorsal. 3. faza de imbibiţie – cea mai mare parte a sângelui se află în ţesuturi, apar la 18 ore de la deces, lividităţile sunt omogen colorate iar dacă se schimbă poziţia cadavrului lividităţile îşi păstrează dispoziţia iniţială. La digitopresiune nu apar modificări de culoare

FAZA DE IMBIBIŢIE

2) • Uneori orientează asupra cauzei morţii: în intoxicaţia cu oxid de carbon sau cu cianuri sunt roşii – carmin.• • • • Lividităţile cadaverice au o importanţă deosebită şi anume: Reprezintă cel mai sigur şi precoce semn al morţii reale. Poziţia sau modificarea poziţiei cadavrului (fig. . timpul care a trecut de la deces. în intoxicaţia cu nitriţi sunt brune. Pot indica. apariţia lor dictează întreruperea manevrelor de resuscitare. împreună cu celelalte semne ale morţii şi în special cu rigiditatea cadaverică.

se instalează în sens cranio -caudal (legea lui Nysten) şi dispare în aceeaşi ordine în care s -a instalat.3) constă în întărirea/contractura muşchilor datorită: scăderii cantităţii de ATP (adenozin trifosfat)care nu se mai poate reface (datorită anoxiei).reducerii cantităţii de lichide de la nivelul muşchilor. Rigiditatea se pune în evidenţă la nivelul articulaţilor.Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) (fig. .

aşa cum se întâmplă spre exemplu în electrocuţii. La aproximativ 4 -6 ore corpul devine rigid.este completă şi totală.decapitări. apare la 1-3 ore de la deces. în special prin leziuni la nivelul trunchiului cerebral sau măduvei spinării. de rezoluţie. începe la 24-48 ore postmortem. dispariţia rigidităţii s-ar datora degradării fibrelor musculare prin autoliză şi putrefacţie. după care nu se mai instalează la articulaţia respectivă. se “rupe”cu greutate. dar se instalează imediat. de fapt rigiditatea cuprinde toate grupele musculare dar este mai evidentă la grupele mici. Particularităţi ale rigidităţii cadaverice: spasmul cadaveric sau rigiditatea cataleptică.• • • • • Rigiditatea parcurge următoarele etape sau stadii: de instalare. . timp în care diminuează treptat. pentru ca ulterior să se extindă în sens descendent şi celelalte grupe musculare. durează 1-2 zile. se poate „rupe” uşor. apare la 14-24 ore post-mortem. iniţial la muşchii masticatori şi muşchii cefei. apare imediat după morţi rapide. rigiditatea prin decerebrare este caracterizată prin contractura muşchilor extensori. de stare.

Se formează sulfhemoglobina care are o culoare verde. c) flictenele de putrefacţie – reprezintă acumulări de gaz de putrefacţie subepidermic. Conţinutul flictenelor este reprezentat în mare parte de gaze.continuând autoliza şi se finalizează prin descompunerea cadavrului: ţesuturile şi organele se transformă într -o magmă negricioasă cu miros neplăcut care se scurge îmbibând hainele. conţinut gastric şi sânge pe gură şi nas. se unesc determinând apariţia de flictene pe zone întinse ale corpului cu decolarea tegumentului. la nivelul capului apare o coloraţie verzui-negricioasă.sicriul. d) emfizemul de putrefacţie – are drept consecinţă umflarea cadavrului prin acumularea gazelor rezultate din putrefacţia ţesuturilor şi organelor. b) circulaţia postumă – evidenţierea desenului vascular(venos)superficial sub forma unor dungi de culoare roşietică sau cafenie-murdară. putresceină. urină.prin combinarea hidrogenului sulfurat cu hemoglobina. cadaverină. Datorită presiunii exercitate de gazele de putrefacţie.solul.Semnele pozitive tardive de moarte Putrefacţia – proces cadaveric care se desfăşoară sub influenţa microbilor. Putrefacţia se manifestă prin : a) pata verde de putrefacţie – apare iniţial în fosa iliacă dreaptă.pereţii laterali ai trunchiului sau în jurul plăgilor. practic întreaga fizionomie devine de nerecunoscut. are loc eliminarea de fecale.restul fiind lichid vişiniu tulbure. Aceste flictene iniţial localizate pe diferite părţi ale corpului.limba mărită de volum şi protruzionată prin arcadele dentare. 6) şi ieşiţi din orbite. Examinarea medico-legală evidenţiază balonarea cadavrului. procesul se datorează difuzării sângelui hemolizat în afara vasului de sânge.ochii umflaţi (fig. Putrefacţia se desfăşoară în 2 faze: faza gazoasă (are loc descompunerea glucidelor şi apariţia gazelor) şi de lichefiere(liza proteinelor cu apariţia aminelor cadaverice. faţa tumefiată. histamină. . iniţial la rădăcina membrelor. ce colorează abdomenul inferior într-o nuanţă verzuie Pata verde de putrefacţie este evidentă la circa 20 ore vara şi la aproximativ 48 -72 ore iarna.

.

uscat.lacuri. umiditate scăzută sau absentă. Tăbăcirea – este o formă particulară de mumifiere.celelalte părţi ale corpului vor prezenta alte modificări în funcţie de condiţiile de mediu la care sunt expuse. De regulă saponificarea apare în zona care este în contact cu apa (fig.brună aşa numitul cadavru lemnos. ventilaţie bună. Congelarea – cadavrul se păstrează ca atare pe perioade indefinite. care în urma unor reacţii chimice se transformă în săpun de cadavru. ce are loc în medii bogate în acid tanic şi humic. apare în special la feţii morţi şi retenţionaţi intrauterin. Ca exemplu este cadavrul din Tollund.după dezgheţare putrefacţia este foarte rapidă. oxigen în cantitate redusă sau absent şi temperatură ridicată. Acizii distrug flora microbiană şi dizolvă proteinele şi calciul din oase.găsit într-o mlaştină din Danemarca. Condiţiile pentru apariţia saponificării sunt: mediu umed (bălţi.pielea este dură. Apare în anumite condiţii de mediu:temperatură crescută. Saponificarea nu apare la persoanele la care ţesutul adipos este slab reprezentat sau lipseşte. conţinutul gastric (rapiţă şi boabe de orez) Petrificarea – are ca substrat procesul de mineralizare postmortem(cu săruri de calciu).Modificări conservatoare Naturale: Mumificarea – presupune deshidratarea generalizată a cadavrului. lividităţile sunt roşii aprinse.vechi de 2000 de ani. 10).care macerează pielea şi permite astfel contactul apei cu ţesutul adipos.şanţul de spânzurare. în podurile caselor.la care s-a păstrat aspectul feţei. . Saponificarea – apare după putrefacţie. Cadavrul are volumul redus. latrine). Exemplu: cadavre înhumate în sol nisipos.

.

peritonita care se produce este consecinţa firească a contaminării abdomenului cu germeni intestinali şi nu o complicaţie care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate indirectă. generând o consecinţă posttraumatică mult mai severă sau chiar moartea victimei. perforează intestinul. plagă abdominală profundă.cu alte cuvinte defineşte relaţia ce se poate stabili între acţiunea traumatică şi efectul constatat.LEGĂTURA DE CAUZALITATE Legătura de cauzalitate este o noţiune ce exprimă corelaţia(dependenţa) dintre traumatism şi prejudiciul generat (leziune traumatică sau deces). Mediată/condiţionată – între traumatism şi efect se interpun factori preexistenţi.de data acesta cu secţiune medulară urmată de paralizie). .cu două variante: Imediată/necondiţionată – între traumatism şi efect nu se interpune nimic( aplicarea unei lovituri cu toporul în cap → deces). Secundară sau indirectă – între traumatism şi efect se interpune o complicaţie care agravează evoluţia.deci un element supraadăugat ce perturbă evoluţia fiziopatologică scontată. Această complicaţie trebuie înţeleasă ca un incident care nu face parte din evoluţia posttraumatică obişnuită. fie aceşti factori sunt agravaţi de acţiunea traumatismului (pacient cu fractura în curs de consolidare la nivelul coloanei vertebrale suferă un traumatism. CAUZĂ → EFECT Legătura de cauzalitate poate fi: Primară sau directă. Spre exemplu.care generează o nouă fractură. care fie agravează acţiunea traumatismului ( plagă minoră la pacient hemofilic sau pacient diabetic).

Echimoza posttraumatică(vânătaia) .

Hematomul posttraumatic .

Excoriaţia .

Plaga .

Plagă muşcată .

Traumatismul cranio-cerebral. .

Fracturi craniene .

Contuzia cerebrală .

Dilacerare cerebrală .

Hematomul extradural .

Hematomul subdural .

Hematomul intraparenchimatos .

Fracturile de coloană vertebrală .

gazele pătrund sub piele şi o rup sub formă de cruce sau stea . În acest caz.iar proiectilul şi factorii suplimentari se află pe canalul produs de gaze şi de proiectil. orificiul de intrare este înconjurat de inelul de imprimare al gurii ţevii. b) când gura ţevii nu este aplicată ermetic.Tragerea cu ţeava lipită prezintă două situaţii a) când gura ţevii este aplicată ermetic pe piele.

Orificiul de intrare în tragerea cu ţeava apropiată .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful