You are on page 1of 8

Gemenii

21 mai – 20 iunie

Planetă călăuzitoare : Mercur.


Cifră favorabilă : 5 şi toate numerele divizibile cu 5.
Culori astrologice : portocaliu, galben deschis, violet şi bleu.
Pietre astrologice : smarald, safir şi agat.

Caracterizare generală

Nativilor din Gemeni le plac schimbările, indiferent dacă acestea se


referă la chestiuni lipsite de importanţă sau la probleme mari, esenţiale ;
ei sunt veşnic nemulţumiţi de starea de lucruri existentă, viaţa echilibrată
şi calmă părându-li-se intolerabilă. Sunt vulnerabili la stările depresive ;
spirit agitat, ei schimbă cu prima posibilitate serviciul, locuinţa, anturajul
şi distracţiile. Majoritatea Gemenilor pot indica nu un singur moment de
cotitură în care viaţa lor a cunoscut schimbări de 180°. Dualitatea
destinului lor este deseori însoţită de o dualitate de caracter. Prin natura
lor gemenii reprezintă o combinaţie de trăsături aproape contradictorii,
care se exclud reciproc. Par sinceri şi comunicativi, deşi sunt capabili de
o comportare ascunsă şi perfidă. Printre Gemeni pot fi întâlniţi altruişti
capabili să sufere pentru binele altora,precum şi egoişti înrăiţi sau
inconsecvenţi şi superficiali. Pot trăi fără prieteni sau anturaj. Preferă
profesiile de jurişti, pedagogi, comercianţi. Le place să călătorească. Îşi
însuşesc cu uşurinţă limbile străine.
În căsătorie sunt fericiţi numai când, partenerul dă dovadă de multă
toleranţă şi înţelegere faţă de lipsurile şi inconsecveţa lor de caracter.

Femeia
Caracterizare psihosexuală

Are valoarea unui hormon. Zece femei la un loc cu greu i-ar putea
egala virtuozitatea. Aveţi de fiecare dată de a face cu o femeie nouă, total
diferită, care vă încântă, vă cucereşte, vă oferă noi satisfacţii.Nu-i rezistă
aproape nimeni, deoarece este un interlocutor plăcut şi inteligent, care
ştie să se intereseze de problemele dumneavoastră, de ambiţiile şi
temerile ce vă încearcă. Spre deosebire de cei care consideră că nu este
indicat să se ocupe de problemele altora, oferindu-le soluţii, Gemenilor
le place să se implice, să analizeze, să caute cauzele şi să dea sfaturi.
Se împrieteneşte cu uşurinţă, fără a-şi propune însă de fiecare dată
o legătură de durată sau o prietenie temeinică. Este dispusă să sacrifice o
bună parte din timp şi din preocupări pentru a-şi face prietenii fericiţi.
Nu pregetă niciodată să trimită câteva rânduri pline de amabilitate să-ţi
dea un telefon pentru a-ţi ura succes sau a te felicita. Îşi ţine inima în
palmă, astfel încât să i-o vadă toţi prietenii, fără ca vreunul să i-o
aibă.Vrea s-o placă toată lumea, deşi reciprocitatea nu i se pare
obligatorie. Devine însă prea rigidă în relaţiile cu cei care îi răpesc prea
mult timp sau o agasează cu probleme pe care ea consideră că le-a
rezolvat deja într-un mod satisfăcător.
Caută în permanenţă noi modalităţi de a-şi consuma energia. Este
în stare să treacă la o acţiune importantă sub impulsul unei hotărâri luate
pe moment, fără a cumpăni minusurile şi plusurile. Contează mai mult pe
reflex decât pe judecată.Propunându-şi mereu noi obiective, nu se simte
atrasă să le urmărească pe cele vechi, practică ce îi provoacă uneori o
senzaţie de derută. Se jură că va duce toate lucrurile până la capăt, dar
totul este în zadar. De cum ajunge la jumătate, trece la altceva, dornică să
descopere ceva nou, care promite multe lucruri interesante. Cu firea ei
este capabilă să alerge de la oraşul “A” până la oraşul “Z” în acelaşi timp
în care celalţi se deplasează doar de la “A” la ”B”.
Îi vine foarte greu să se ataşeze de un singur sentiment, de un
singur partener, de o singură activitate sau să se plaseze pe o singură
direcţie. Femeie exigentă şi complexă, veselă şi plăcută, plină de
vitalitate, ea devine deseori obiectul unor stări de spirit depresive, de
nesiguranţă, intrând într-o panică absolută la gândul zilei de mâine. În
astfel de momente are nevoie de un umăr solid de care să se sprijine.
Unii, induşi în eroare de faptul că se bazează pe intelect şi nu pe
sentimente, consider că este o fire rece, insensibilă. Faptul că semnul ei
este călăuzit de Mercur, planeta raţiunii, a face disponibilă pentru un
dialog intelectual de ţinută.
Îi place libertatea, nu este o pasăre de ţinut în colivie. Nimic nu
poate stimula mai mult decât dorinţa de a ajunge acolo unde îi place.
Este vorba de un lucru valabil şi pentru relaţiile ei cu oamenii.
Nu acceptă un partener sexual inferior din punct de vedere
intelectual. Pretinde, de asemenea, să fie tratată de la egal la egal, ceea ce
o face mai aptă pentru o carieră profesională decât pentru a fi gospodină.
Din proprie iniţiativă poate realiza cu succes ambele lucruri, dar dacă
este împinsă de la spate se dă repede bătută. În tinereţe are legături cu
mulţi bărbaţi. De regulă, nu o încântă ideea de a face sacrificii pentru
viaţa sau cariera bărbatului ales.
Face tot timpul modificării, schimbă aranjamentul locuinţei, caută
alte locuinţe, încearcă mâncăruri noi, plăceri noi, nefiind niciodată
mulţumită de felul cum se prezintă lucrurile. Când nu se agită pentru
sine, îşi ia prietenii sau iubitul în primire, propunându-şi să-i
perfecţioneze. Astfel se explică, pesemne, faptul că atâtea femei
atrăgătoare native din Gemeni rămân singure. Schimbarea reprezintă o
parte componenetă a modului lor de viaţă, singurul lucru pe care ele nu-l
pot schimba. Femeii născute sub scest semn, îi place luxul, recurgând la
toate mijloacele pentru a-l obţine, inclusiv la sex-appeal. Fiind o fire
raţională, apreciază şi este normal să-şi folosească sexul ca armă şi
dispune de farmecul şi imaginaţia necesare, pentru a-l valorifica la
maximum.
Deseori, în relaţiile ei cu bărbaţii, par lipsite de afecţiune, dar un
amant abandonat este de regulă dispus la multe concesii pentru a fi
reacceptat. Cei care reuşesc să aibă o parteneră nativă din Gemeni îi
cunosc valoarea : o femeie sută la sută. Dotată cu imaginaţie,
inepuizabilă.

Viaţa sexuală

Nu are nevoie în acest scop de un loc special sau de înţelegeri


preliminare. Bancheta maşinii, o sală de cinematograf sau chiar balconul
unui teatru sunt pe deplin suficiente. În principal ea nu-i cere amantului
decât s-o lase în ritmul ei, deoarece femeii născute sub Gemeni nu-i
place să se grăbească în dragoste. În timpul actului sexual, ea poate trece
cu iuţeala fulgerului de la o stare la alta, mai ales atunci când bărbatul
începe cu prea multă impetuozitate. Doreşte să impună viteza ei proprie
în evoluţia acestui act şi se opune când partenerul este tentat să împingă
lucrurile spre un deznodământ rapid. Poate răci sângele oricărui bărbat.
Lăsaţi-o în voia ei, până când simţiţi aceeaşi intensitate a excitaţie. Îi
place jocul întreg – de la a-i face curte la excitarea sentimentală şi până
la apogeu. Răbdarea dumneavoastră va fi compensată cu propriul ei
aport de rafinament sexual – ce altceva îşi poate dori un bărbat !
Amantul care îşi propune să-i păstreze interesul pentru mai mult
timp trebuie să ştie că, în afara plăcerii sexuale, femeia nativă din
Gemeni îşi doreşte şi un ideal. Reciprocitatea relaţiilor este obligatorie
pentru ea. Recurge cu uşurinţă la agresiune. Cercetări recente arată că
bărbaţii nu sunt deranjaţi de agresivitatea sexuală a femeilor.
Scoateţi o femeie nativă din Gemeni la o plimbare cu barca şi veţi
vedea că în sacoşa ei se află şi un pled. În general, femeia născută sub
acest semn poate fi foarte uşor cucerită. Nici pentru ea, nici pentru
bărbaţii-gemeni, actul sexual nu constituie o necesitate şi nu se rezumă la
dorinţa unei plăcute deconectări. Femeia nativă din Gemeni este foarte
curioasă. Fiind preocupată numai de propria ei fiinţă, nu se jenează
niciodată de felul cum se comportă.
Gemenii se dau în vânt să facă două lucruri cocomitent. În jocul ce
precede actul sexual, femeia nativă din Gemeni combină sărutul cu
stimularea altor zone erogene. Împinsă de neobosita ei imaginaţie şi de o
curiozitate fără de margini, ea preferă să practice actul sexual cu bărbaţi
aparţinând altor semne, încercând diverse experimente extreme. Este
deseori bisexuală, iar în legăturile amoroase cu propiul ei sex îşi schimbă
frecvent rolul.

Bărbatul
Caracterizare psihosexuală

Se află într-o permanentă deplasare de la un loc la altul, de la o


persoană la alta. Neobosit şi agitat, el nu se mulţumeşte cu o singură
trăire pe zi, ci va încerca să comprime o întreagă săptămână sau lună în
aceeaşi zi. Indiferent de ce senzaţie ar avea parte într-un moment dat, el
îşi doreşte tot timpul altceva, fiind permanent încercat de contradicţii.
Dat fiind modul său contradictoriu de exprimare, nici măcar nu puteţi
avea siguranţa că vă place. Când lasă impresia că persoana
dumneavoastră nu-l interesează este de presupus, în majoritatea
cazurilor, că lucrurile se prezintă tocmai invers. Iar faptul că vă
bombardează cu tandreţe şi atenţii ar putea prea bine să însemne că nu-l
interesează decât într-o foarte mică măsură. Oricare ar fi sentimentul de
care este dominat, prima sa pornire este de a se preface.
Nu poate suporta programare. Nu-i cereţi să ia masa la anumite ore,
să se culce sau să se scoale la ore fixe, căci nu va fi niciodată sclavul
ceasului. Este deosebit de inteligent şi logoreic. Poate susţine câteva
teme în paralel.
Nu riscaţi o bătălie verbală. Este un mare orator şi ştie să
folosească verbul cu o eficienţă deosebită. Însuşi modul său de a vorbi se
remarcă printr-o stranie energie. Sare de la o temă la alta, este spontan şi
cozeurul din el îi face servicii enorme. Se obţine un efect de magnetism,
căci fiecare cuvânt al său pare încărcat de electricitate. Este un tip
intelectual, multilateral, fermecător, foarte atent la reacţia celor
prezenţi.Entuziasmul său determină declanşare concomitentă a mai
multor iniţiative. Este capabil de iniţiative remarcabile, pe care, în
majoritatea situaţiilor, nu le poate duce însă la îndeplinire. Nu ştie să
reacţioneze în caz de eşec. Este tentat să se autoacuze, să se creadă lipsit
de talent. Toate aceste stări sufleteşti nu durează însă mult. Apare un
interes nou, care-i captivează atenţia, determinându-i noi stări
emoţionale.
Îi plac jocurile, hobby-urile, orice modalitate de a se perfecţiona, îl
atrag călătoriile, vrea să vadă lucruri inedite. Este capabil pentru scurt
timp şi de o muncă intensă, dând rezultate bune în orice fel de activitate
care îi stimulează gândirea. Simte însă nevoia unor dese întreruperi.
Pentru el hobby-urile rămân net superioare oricăror alte forme de
activitate.
Îi place să fie iubit şi nu economiseşte nici un efort în această
privinţă. Ţine însă prea mult la propria sa libertate pentru a răspunde cu
reciprocitate. Nu poate suporta rutina şi atunci când cineva încearcă să i-
o impună, devine ostil provocând conflicte. Ţine să-şi afirme cu orice
prilej libertatea intelectuală. Când femeia acceptă însă cu prea multă
uşurinţă acest lucru, se simte deranjat. Pentru a fi muţumit de victoria
repurtată, simte nevoia de a fi confruntat cu o anumită rezistenţă, de a
lupta. Momentul său cel mai dificil este acela când trebuie să ia o
hotărâre. Venindu-i greu să urmeze cu consecvenţă o linie sau să ducă
ceva la capăt, este condamnat să ezite şi să devină victima propriilor sale
contradicţii.
Acelaşi lucru e în general valabil şi pentru comportamentul său în
lumea afacerilor. Este considerat, de regulă, un excelent executant, un
om al ideior strălucite, care-şi poate găsi locul său în vârful piramidei.
Răbdarea sa nu-i permite însă să rămână acolo până îşi va ocupa postul
pe care îl merită. Ajunge repede la soluţia necesară, iniţiindu-i în
problemă pe cei cu care lucrează. Nedispunând de răbdarea necesară, el
nu se conformează practicii tradiţionale sau dogmelor din afaceri, vrând
să rezolve lucrurile pe o cale nouă. Foarte curând însă, colegii săi îşi vor
da cu uşurinţă seama că el nu va avea răbdare nici măcar pentru calea
“revoluţionară” pe care o preconizează şi că va căuta ceva mai
complicat. Se va izbi până la urmă de o opoziţie foarte puternică şi va da
bir cu fugiţii. I se potriveşte cel mai bine rolul de consultant, deoarece, în
această postură, nu mai trebuie să fie preocupat de modul în care îi sunt
îndeplinite indicaţiile. Interesându-se de strategie, problemele legate de
tactica de zi cu zi preferă să le lase pe seama altora
Se descurcă greu cu banii, care i se furişează printre degete. Când
dispune de conturi mari la bancă, devine agitat şi caută pretexte pentru a
se doscotorosi de ele. Pentru el siguranţa se află întotdeauna în
nesiguranţă.
Stăpânit de un spirit juvenil, de o vitalitate şi curiozitate
neţărmurite, îi place să râdă, să petreacă, îi place cinematograful şi
televiziunea. Femeile nu reprezintă lucrul cel mai important din viaţa sa,
deşi le acceptă într-o măsură mai mare decât îi sunt necesare. Este
considerat deseori un donjuan, dar este nu pentru că ar fi un supersexual,
ci pentru că este amator de degustări. Este splendid, la începutul unei
legături oferă tot ce îşi poate dori o femeie, dar încărcătura sa emoţională
se epuizează foarte curând, pentru a se cere încărcată cu ceva nou şi
diferit. Viitorul cu el este nesigur, iar prezentul – vesel.

Viaţa sexuală

Nu-l veţi auzi niciodată gâfâind… Nu este insistent şi pătimaş.


Joacă un rol dublu : face dragoste, dar se contemplă, participă, se
acompaniază. Când i se propune, poate provoca oricărui partener
senzaţiile dorite, deoarece ştie cu exactitate căile pe care trebuie să le
străbată. Îl ispiteşte mai degrabă ideea, decât actul în sine. Mai puţin
plăcerea obţinută din relaţiile sexuale, cât posibilitatea de a se autostudia,
reuşind să-şi satisfacă astfel şi curiozitatea.Preferă să facă dragoste cu
lumina aprinsă, unul dintre stimulenţii lui preferaţi fiind oglinda. Unii
chiar se filmează în timpul actului sexual, pentru a viziona apoi filmul cu
prilejul unei alte şedinţe.
Bărbatul nativ din Gemeni se aprinde treptat. Amorul franţuzesc
nu-l amuză, el preferând alte jocuri preliminare. Se poate excita
muşcându-vă de urechi, mângâindu-vă uşor pe spate. Cunoaşte la
perfecţie şi selectiv repertoriul acestiu joc, apreciindu-l eficient.
Foloseşte din plin excitarea verbală, discuţiile axate pe această temă, care
îi aduc un succes aproape garantat. Comportamentul său vizează în
primul rând propria satisfacţie. În majoritatea cazurilor, femeile nu se
plâng nici măcar atunci când realizează că nu sunt decât nişte simpli
cobai, pentru simpul motiv că partenerul lor practică jocuri sexuale
ignorate de alţi bărbaţi. Spune femeii exact ceea ce aceasta vrea să audă,
creează o atmosferă specială de relaxare şi romantism, ceea ce reprezintă
mai mult decât o simplă excitare fizică. Avertisment : nici măcar atunci
când vă asigură de deplina sa sinceritate nu-i acordaţi prea multă
încredere, căci oricând este gata să vă abandoneze, pentru a-şi alege o
nouă victimă. Actul sexual colectiv îi cade cu tronc, inclusiv relaţiile
bisexuale, căci îl încântă numeroasele posibilităţi ce i se oferă. Idealul
său de viaţă îl reprezintă diversitatea. Preferă varietatea în care, făcând
dragoste cu un partener, un altul se masturbează în faţa sa. Nativii din
Gemeni manifestă un interes deosebit pentru excitanţii artificiali,
recurgând la tehnica care poate intensifica excitaţia sexuală şi poate
prelungi actul respectiv. Fiind axat bidirecţional, nativul din Gemeni este
preocupat de sadism pe fundalul relaţiilor stăpân-sclav.

Zone erogene

Palmele şi braţele sunt deosebit de sensibile. Femeile reacţionează


la sărutarea mâinii, bărbaţilor le place să li se sugă degetele mâinii încet,
unul câte unul. Mângâiaţi-l în palmă. Atingerea vârfurilor degetelor îi
poate stârni fiori de plăcere în şira spinării. Nu este de neglijat nici
efectul sărutului aplicat pe palmă.

You might also like