Professional Documents
Culture Documents
Mononucleoza infectioasa este o boala contagioasa determinata de virusul Epstein Barr din familia virusurilor herpetice. Aceasta infectie mai este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau "febra glandulara", deoarece determina inflamarea ganglionilor limfatici. Pana la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a acestui virus, in timp ce la persoanele de peste 40 ani, procentul ajunge la 90%. Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 - 18 ani pentru baieti.
- marirea de volum a ganglionilor, duri, nedurerosi si nesupurativi - marirea de volum a splinei, foarte fragila, cu risc de ruptura la efort - marirea de volum a ficatului ce poate fi nsotita de icter - eruptii la nivelul pielii de diferite aspecte, nespecifice ce pot fi insotite uneori de prurit (mancarimi); - pneumonii segmentare cu vindecare spontana Forme clinice La fat si la nou-nascut mononucleoza infectioasa se manifesta cu dezvoltarea incompleta a mandibulei, cataract si scaderea numarului de trombocite. La sugar si copiii sub 4 ani infectia poate fi asimptomatica sau pot exista simptome nespecifice: diaree, dureri abdominale, infectii ale cailor aeriene superioare. Uneori, la copil singurele manifestari ale bolii sunt cele date de complicatii. Adolescentii si adultii tineri prezinta n mare parte simptomele clasice, descrise anterior.
Diagnosticul de mononucleoza
Analizele de sange arata cresterea leucocitelor (10000-20000/mmc), cresterea limfocitelor si scaderea numarului de tombocite; apar modificari ale testelor hepatice (cresc transaminazele si bilirubina). Biopsia ganglionilor si punctia cu biopsie hepatica arata modificarile pe care le produce virusul in aceste tesuturi. Aceste teste orienteaza catre diagnosticul de mononucleoza infectioasa, dar confirmarea vine o data cu testele serologice. Ele presupun evidentierea anticorpilor nespecifici heterofili prin metodele ELISA sau imunofluorescenta indirecta. Se mai poate determina prin PCR cantitatea de ADN viral din limfocitele circulante si din saliva. Testul cel mai des folosit este testul rapid de triaj Monospot ce se bazeaza pe reactia Paul-Bunnel.
Tratamentul mononucleozei
Nu exista tratament specific pentru mononucleoza infectioasa. Antiviralele de tipul acyclovir nu sunt necesare pentru ca nu amelioreaza simptomele chiar daca pot inhiba multiplicarea virusului si pot reduce eliminarea lui. Se indica repausul la pat si administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene de tipul aspirina, paracetamol, ibuprofen pentru ameliorarea durerilor de cap si disconfortului faringian. In cazul complicatiilor se vor administra steroizi, cate 1-1,5mg/kg/zi timp de 10 zile, urmata de reducerea treptata a dozelor. Acest tratament este indicat in edemul faringian, complicatii neurologice, anemie hemolitica acuta, afectare cardiaca severa. Ca metode de prevenire a infectiei cu Epstein-Barr au dat rezultate bune vaccinul cu virus viu atenuat cu administrare orala sau cel cu fractii polipeptidice virale. Se mai afla in studiu vaccinuri recombinate si clonate. Note bibliografice: 1. 2. 3. "Boli infectioase", Egidia Miftode, Junimea, Iasi 2008 "Boli infectioase", Ileana Rebedea, Editura Medicala, Bucuresti 2000 "Microbiologie medicala, ghid pentru studiul si practica medicinei, editia a IV-a", D.T.Buiuc, 2003, Editura Gr. T. Popa, Iasi