Identitatea statelor și omogenizarea popoarelor

Heather Rae este colaborator științific și director-adjunct al Programului de Studii de Doctorat în Afaceri Internaționale la Facultatea de Afaceri Internaționale, Catedra de Cercetări și Studii ale Regiunii Pacificului și Asiei, Universitatea Națională a Australiei, Camberra. Prezenta lucrare este rezultatul unei preocupări consecvente față de modul în care ființele umane ajung să accepte că tratamentul uman sistematic aplicat semenilor lor este oarecum justificabil din punct de vedere moral. Istoria sistemului internațional al statelor abundă de exemple de state care s-au întors împotriva popriilor lor cetățeni, iar secolul al XXlea cu siguranță, nu a fost o excepție. Ideea centrală a acestei cărți o constituie faptul că înțelegerea formării identităților și intereselor este crucială pentru înțelegerea acțiunii politice atât interne, cât și internaționale și că simbolismul și cultura joacă roluri importante în acest proces. În primul capitol a acestei lucrări, intitulat Formarea statelor și omogenizarea patologică, autoarea scoate în evidență rolul pe care l-a jucat cultura în cadrul formării statului. Heather Rae ajunge la concluzia că această dimensiune culturală este ignorată și că cultura nu este deloc menționată în teoriile privind formarea statelor, deși ea este prezentă ca un instrument al intereselor predeterminate ale factorilor statali. Cu toate acestea, Heather conchide că cultura este mai mult decât un instrument prin care sunt obținute interesele materiale sau puterea în stare pură. Factorii statali sunt influențați și se bazează pe resursele culturale caracteristice timpurilor și locurilor, deși procedând astfel, le putem simplifica, manipula și distorsiona în așa fel încât să servească propriilor scopuri. De asemenea, Heather examinează diferitele abordări a relației dintre cultură și purtătorii acestei culturi sau agenții umani. Aceștia nu selectează dintr-o serie de opțiuni din repertoriul cultural de parcă s-ar afla în afara propriei culturi. În același timp, agenții umani nici nu se lasă conduși de strcuturile culturale în care sunt prinși. În capitolele doi-cinci sunt redate relațiile dintre formarea statului și resursele culturale și strategiile de omogenizare patologică. Primele două studii de caz, inspirate din epoca naționalismului, evidențiază modalitatea prin care factorii statali au încercat să construiască identitățile colective ale statului. În capitolul doi intitulat ”Celălalt” în Europa creștină : construirea statului spaniol la începutul epocii moderne, autoare arată cum Ferdinand și Isabella s-au bazat pe resursele religioase în eforturile lor de construire a unei identități colective unite, construind astfel fundația statului modern spaniol. În capitolul al treilea al acestei lucrări se numește Formarea statului francez la începutul perioadei moderne : Ludovic al XIV – lea și hugenoții, autoarea relevă faptul că, în ciuda procesului de secularizare ce era în plină desfășurare, Ludovic al XIV – lea s-a folosit și el de criteriile religioase în afortul său de prezentare a integrității domniei sale prin unitate într-un stat absolutist. În capitotele patru și cinci se redau cazurile de omogenizare patologică în care criteriile naționale de includere și excludere au prelevat.

însă nu acesta a fost și cazul amernilor. dar cu toate acestea. Din această cauză.000 de oameni. expulzarea evreilor nu a ridicat probleme normative pentru alți conducători din system. genocidul din secolul al XX –lea făcea parte din încercarea Partidului pentru Uniune și Progres (CUP) de a forma un stat național omogen în care armenii nu-și mai aveau locul. În momentul în care Ludovic al XIV – lea a revocat Edictul din Nantes. norma internațională reciprocă între state era dreptul suveranilor de a declara război. Pentru multe comunități această tranziție a dus spre independență națională. în conformitate cu cele patru studii de caz prezenatate mai sus urmărește dezvoltatea ideilor acțiunii statului legitim la nivel internațional. ele nu puteau decât să amâne acuzația pentru o dată ulterioară. autoarea. intitulat Omogenizarea patologică a populației și formarea statului turc : genocidul armenilor din 1915-1916. Mai presus de aceasta nu exista nici o altă normă comună. ceea ce înseamnă că la sfârșitul secolului al XVII – lea un astfel de comportament era considerat nelegitim. Încercarea de omogenizare prin convertire a hughenoților întreprinsă de rege a cauzat fuga a 200. deși creștinii au pus problema moralității expulzării. Aceste ideologii naționaliste. intitulat Elaborarea normelor internaționale. Statele au răspuns acestor evenimente prin blam moral și oroare. În capitolul al cincilea. În replică. care refuzau idea că aceștia puteau fi supuși egali ai Imperiului. .În capitolul al patrulea. în timp ce Imperiul Otoman continua să fie considerat un străin ce bătea ușa sistemului european. Acesta era proiectul elitei inovatoare. a fost dezvoltată o ideologie naționalistă croată exclusivistă. Revocarea și consecințele sale au fost condamnate de către puterile europene. însă atât în conceperea. în condițiile izbucnirii Primului Război Mondial. condițiile Tratatului de la Sevres au reflectat consensul referitor la faptul că statul turc purta responsabilitatea pentru ceea ce erau considerate clar ca fiind crime de război împotriva umanității. deși se bucura de sprijinul puterilor europene. sultanul Abdul Hamid al II –lea încercând să-I pună la locul lor de supuși de mâna a doua. care a alimentat atrocitățile comise de către ustași în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Acest lucru a fost evident în măsura în care a fost construită prima Iugoslavie sub hegemonie sârbă ce a desfășurat o ideologie asimilaționistă. Cu toate că masacrele nu au fost recunoscute de legea internațională din acea vreme drept crime. Heather examinează ruptura organizării politice de formă tradițională În Imperiul Otoman și transformarea comunităților religioase Milleturi în “națiuni”. în 1685. identificându-le sursa în dezvoltarea naționalismului croat și sârb în secolul al XIX – lea. Spre deosebire de acesta. În cazul masacrului și genocidului armenilor la sfârșitul secolului al XIX – lea și începutul secolului al XX – lea. cât și în implementarea acestei politici. sistemul internațional experimentase o ulterioară dezvoltare a normelor. În momentul expulzării evreilor din Spania în 1492. întrucât încălca standardele minime de coexistență acceptate în această perioadă. Comunitatea armeană nu cerea independență în cadrul Imperiului. ci egalitate. partidul s-a bazat pe atitudinile tradiționale față de armeni. Această cerere. mai degrabă decât ura ancestrală au avut un impact semnificativ asupra istoriei Iugoslaviei în secolul al XX – lea. numit “Epurarea etnică” și dezintegrarea Iugoslaviei se analizează cauzele care au stat la baza recentei epurări entice din fosta Iugoslavie. s-a lovit de viziunea lumii tradiționale otomane și a avut ca rezultat o serie de masacre pe la sfârșitul secolului al XIX – lea. În capitolul al șaselea . statele europene elaboraseră un corp de legi internaționale și o identitate privind conștiința de sine ca o societate de state.

care stabilesc drepturile indivizilor și ale minorităților de a fi protejate împotriva abuzurilor celor care se află la conducerea statului.În perioada de după cel de al Doilea Război Mondial. Dar ele nu au fost gândite drept opțiuni politice datorate contextului cultural în care au operat actorii politici. persecuțiile împotriva populației rome erau acceptabile pentru mulți cehi. multe state susțin totuși. din cadrul drepturilor umane și minoritare stipulate în convenția privind genocidul. conchide autoarea. Cu toate acestea. dar elitele au avut posibilitatea să le pună în practică. investigând rolul pe care îl poate juca identitatea socială internațională a statului. În capitolul al șaptelea. deoarece se puteau baza pe sprijinul grupurilor majoritare în realizarea acestui lucru. Acest lucru înseamnă că suveranitatea în zilele noastre este condiționată. intitulat Exemple de urmat : Republica Cehă și Macedonia se analizează posibilitățile formelor nepatologice de formare a statului. În Republica Cehă o lege privind cetățenia exclusivă a fost treptat amendată ca răspuns la presiunile interne și internaționale. aflată din 2001 pe marginea unui conflict care amenință să escaladeze într-o epurare etnică a populațiilor de etnie macedoneană și albaneză prin opunerea forțelor. Nu numai că au fost gândite. că au dreptul la neintervenție este o piatră de hotar fundamental a sistemului. fapt care evidențiază limitele ce apar dacă ne bazăm prea mult pe identitatea social a statului. autoarea constată elaborarea unor norme calre care interzic omogenizarea patologică. În concluzie. Pe de o parte. . Pe de altă parte. există un corp de legi și standard din ce în ce mai mare recunoscute internațional. Acest lucru se aplică mai ales în cazul Macedoniei. alegerile politice făcute de elite nu au fost inevitabile. bazate pe nepotrivirea dintre lege și identitatea proclamată a Republicii Cehe.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful