Viziunea Poetica Moderna

Cuprins

:
1. Viziunea poetica modernă,artă poetică 2. George Bacovia:  Universul liric bacovian  Arta poetică - Plumb  Arta poetică - Sonet 3. Lucian Blaga:  Universul liric blagian  Arta poetică - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 4. Tudor Arghezi:  Universul liric arghezian  Arta poetică - Ex libris  Arta poetică - Flori de mucigai 5. Ion Barbu:  Universul liric barbian  Arta poetică - Timbru

poezia modernă este. lucru care justifică frecvenţa artelor poetice în lirica modernă. Arta poetică este o poezie în care poetul îşi exprimă viziunea despre creaţie. valorificarea argoului şi chiar a jargoanelor de specialitate. Cu toate acestea poezia modernă are o muzicalitate interioară. rima albă.  În plus. şi de cea a limbajului poetic in special. în general. fapt ce antrenează un cititor activ.despre modalităţile artistice preferate.  Atitudinea poetului modern oscilează între încredere în puterea limbajului poetic de a se apropia de natura primordială a logosului creator şi scepticism.lea. în felul acesta. despre relaţia complexă dintre creator-creaţie-lume-cititor. până la jumătatea secolului al XIX. despre rolul creaţiei. Trăsături generale la nivel prozodic  Lirica modernă se remarcă prin inovaţie şi la nivelul mijloacelor artistice. incapabil să folosească drept instrument. . Astfel. tot mai adesea. dar şi de exprimare a viziunii unice şi inovatoare despre lume a artistului. Viziunea poetică modernă Trăsături generale la nivel ideatic  poetul modern este preocupat mai mult decât oricând de problematica limbajului. o „opera uverta” (operă deschisă). măsura şi ritmul variabile.). după cum o denumea Umberto Eco. poeţii moderni optând pentru anularea discursivităţii în favoarea sugestiei. nepoetice (categoria estetică a urâtului şi grotescului.  Poetul modern îşi pune acut problema capacităţii limbajului de a servi drept instrument de cunoaştere profundă a lumii esenţiale.1. lirica modernă renunţă la rigorile prozodice. poeţii moderni îmbogăţesc limbajul poetic prin adoptarea unor registre stilistice şi categorii estetice considerate. versificaţia urmărind coerenţa ideatică şi conferind. poetul considerând limbajul prea convenţional. adoptând versul liber. despre temele predilecte ce se regăsesc în universal său liric. geometrizarea poeziei etc. fluiditate substanţei poetice. adică despre rolul creatorului în lume.  În sfârşit.

 Tudor Vianu ni-l descrie pe George Bacovia astfel: “Poet decadent.  Tema creaţiei se susţine în acest text mai ales prin metaforele „amorul meu de plumb” şi „aripi de plumb” şi prin verbul dicendi „a striga”. inspiraţia sa creatoare. prototip al jertfei pentru creaţie. însăşi esenţa şi raţiunea sa de a fi. Din nou.] aceste vopsele sunt halucinante prin intensitate” (N. în special cele care relevă un eu solitar. angoasa şi spleenul specific. cufundat în deznădejdi şi în prevestirea morţii apropiate” .2. Manolescu) Tematica Tema Morţii (Decor.  „Culoarea devine persistentă şi obsesivă [. este specific întregii creaţii bacoviene. tema poeziei poate fi considerată deopotrivă moartea dar şi creaţia. Psalm) Tema naturii (Nervi de primăvară. Acest tip de discurs care trădează alienarea omului modern .  Astfel. iubirea.. ca al lui Icar. Astfel. George Bacovia Univers Poetic  Aparţine curentului simbolist. Cuptor. Dealtfel. precum şi criza eului înstrăinat de proria sa esenţă umană şi creatoare.  Metafora „amorul meu” sugerează sufletul poetului. Marş funebru) Tema iubirii (Singur. Epitetul „de plub” sugerează un zbor frânt.al melancoliilor pluvioase. al toamnei.. preferinţa pentru sugestie şi ambiguitate fiind evidentă chiar de la nivelul semnificaţiilor majore. spectrul morţii dublând viziunea asupra tutror celorlalte aspecte ale realităţii transfigurate în poezie: natura. formă a limbajului care sugerează criza şi puternica implicare emoţională. senzaţii pe calea sugestiei (Amurg de iarnă):  Sugestivitate melodică interiorizata (Marş funebru).  Poezie saturată de motive şi teme simboliste. angosat pana la patologic. discursul poetic este la Bacovia un strigăt. ca modalitate de aspiraţie către absolut.  Metafora aripilor se traduce prin efortul creator. al irenii şî al unei primăveri resimţite cu nervii unui convalescent.  Evocă idei sentimente. tema morţii în universul liric bacovian devine sinonimă cu orice altă temă. epitetul „de plumb” . Nocturnă) Plumb  Este o artă poetică reprezentativă pentru lirica modernă. Nervi de toamnă.

 Boala şi beţia sunt stări reprezentative pentru poetul simbolist: „tuse amară”. „paşi de-o nostimă măsură”. care şi-a pierdut inspiraţia creatoare.  Ipostaza poetului damnat se sugerează prin trimiterile livreşti din cadrul comparaţiilor: „ca Edgar Poe” „ori ca Verlaine”. şi nu mai tac din gură” .  Natura se află în consonanţă cu sdtarea eului liric. al mizeriei umane şi fizice. care sugerează la nivel fonetic preferinţa pentru estetica urâtului şi a grotescului. sdin care rămâne o lungă vorbărie fără şir şi rost: „şi cad. . deoarece ilustreează criza poetului modern. un strigăt de deznădejde care devine artă prin intensitatea expresiei artistice. murdară” „case triste” „Ziduri vechi în dărâmare” precum şi prin denominativul sugestiv „măhălăli”. Sonet  Poezia este o artă poetică ilustrând condiţia poetului damnat.  Plumb este reprezentativ pentru discursul liric bacovian. ca de multe alte ori în lirica bacoviană. în pragul disoluţiei provocate de ploaia necontenită.  Actul poetic este ironizat în ultimul vers. fiind. sugerându-se pierderea sensului creaţiei. fapt sugerat de epitetele „Crâşmă umedă.  Spaţiul citadin în care acesta se simte prizonier este un spaţiu al decăderii. recad.dezambiguizează metafora centrală din a doua strofă: „mortul” este „amorul” adică sufletul şi inspiraţia creatorului.

frenezia vitalistă  sensibilitate exacerbată. sumă de elemente perfect integrate într-o rotunjime originară. senin abandon de sine în favoarea impunerii ritmurilor naturii care penetrează fiinţa până la substituire. diferă ritmul  eul nu se mai proiectează în exterior. alienarea eului de marele Tot. ipostază complementară primei. unificării. înecul – nuanţe ale încorporării. al neantului. izvorârea. mistuire.  moartea zeului aduce sentimentul golului. extatică.  ciclul Moartea lui Pan – nouă vârstă simbolică a eului blagian: ruptura ontologică marcată de dispariţia timpului paradisiac şi de sentimentul alienării omului de natura originară. de ruşine. de ură. revărsare în Tot. Poemele luminii Eu nu strivesc corola – prefaţă lirică  lumea – totalitate împlinită. curgerea. omul devenind o conştiinţă întrebătoare.3.  lumina lunară – soarele blagian (neoromantism) Eul stihial.  suferinţa de a se fi înstrăinat de o lume armonioasă.  mişcări caracteristice ale eului dilatat.  acelaşi înec. cu rare explozii de energie vitală.  contemplaţie calmă. îmbrăţişarea. strângerea.  aminteşte de cântecul de beţie şi elogiul dansului din Zarathustra lui Nietzsche (Vreau să joc). ardere. revărsarea. de lume” (Nietzsche).  porniri păgâne şi năzuinţă de purificare: „Bucuria este atât de bogată încât îi e sete de durere. care aspiră să fie cuprins: cuprinderea. de iad. de schilod. abandonul inert în voia ritmurilor firii.  aceste mişcări sunt puse sub semnul necesităţilor vitale: foame.  la Blaga nu e o suferinţă a cerului.  omul părăseşte vârsta inocenţei primare intrând sub regimul interogaţiei. scăderea tensiunilor vitale. natura dionisiacă. „lăcaş al furtunilor care strivesc” ci devine spaţiu al germinaţiei mocnite. devenite obstacole între trăire şi înţeles.  trăieşte într-o lume a semnelor. sete. ci o pierdere a unităţii adamice a făpturii. . Lucian Blaga Universul liric blagian  Poet modern interbelic ce parţine curentului expresionist.  eul este un fragment din Totul substanţial. apare distanţarea omului de univers. Paşii profetului  atenuarea dinamicii. asimilării. ca la Arghezi.

 Mobilul înstrăinării este gândul.  stare anunţată încă din Poemele luminii (Lacrimile). a nostalgiei nevindecate a spaţiului edenic.  Ipostaza umană panică apare ca ideal.  trezirea (La cumpăna apelor) traduce starea de angoasă a conştiinţei problematizante. îndoiala.amare foarte sunt toate cuvintele’). vârsta ucigaşului de taină. şi abolire a Marii treceri.  vindecarea setei de mîntuire. Logosul a devenit verb (.  dar şi : actul poetic ca încercare de restaurare a relaţiei exemplare eu – univers.  motivul tăgăduirii – refuzul veşnicei şi obositoarei samsara (necontenita întrupare a spiritului). somnul semnificând stingerea frământărilor generate de constiinţă. retragere. creatoare. .eliberarea de tristeţea metafizică.  motivul întoarcerii la somnul embrionar – purificare. Marele Orb se lasă rostit şi înfăptuit de om. În marea trecere  slăbirea sufletului în favoarea gândului (sum ergo dubito – omul problematic). interogaţia.aplecat peste întrebările lumii’). ipostaza interogativă a eului. timp al tristeţii metafizice. expresie a stării paradisiace a făpturii. La cumpăna apelor şi La curţile dorului  motivul întoarcerii (revenirea sufletului trudit la lumea statornică în care îşi află pacea lăuntrică). angajată în diurn.  somnul .  cuvântul îşi pierdea puterea magică.  Blaga. spre timpul inaugural. liniştire.  drama damnării.  Întoarcerea.ipostază a reveriei paradisului pierdut.  Eterna reîntoarcere către tiparul mitic. Lauda somnului  somnul este o altă soluţie de restaurare a relaţiei exemplare – simbolica întoarcere în noaptea originară. tălmăcirea vremii şi a zodiilor dintr-o perspectivă exterioară (. excesul de problematizare.  spaţiul nocturn – redeschidere a făpturii către existenţa organică.  etapă de renunţare la regimul interogativ al existenţei individuale.descoperirea propriei sensibilităţi în solidaritate cu spaţiul spiritual căruia îi aparţin. a blestemului ce perpetuează păcatul originar  Marele Orb – parabolă: divinitatea ghidată de om. ca şi Brâncuşi .

forţe elementare. zborul. tema cunoaşterii fiind aporape omniprezentă în poeziile sale.  Astfel . macul. Regăsirea plaiului arhetipal. ale mitului. un microcosmos în care se oglindeşte. pajura. inorogul. La polul opus. o nouă vârstă a echilibrului deplin.  Sămânţa – elem.  Poezia are o structurtă antitetică. Nebănuitele trepte  schimbarea zodiei.  monada . cuvântul. între eul liric şi ceilalţi oameni stabilinduse un raport de opoziţie. NU există două monade absolut la fel. ciocârlia. seminţele. cei mai mulţi.  Păsările – rune. foşnetul. floarea. crinulsapţiul marin – repere arhetipale ale unui tărâm de legendă. pădurea. întoarcere la fiinţa arhetipală. populat de zei şi păzit de şarpele casei – regenerare. Acest tip de cunoaştere este sinonim cu iubirea.  Fântâna – imagine simetrică a bolţii. murmurul. iezerul. al profunzimii telurice şi promisiune a înălţării solare. spaţiu sacru. valea. explicată de BLAGA: Fiecare monadă este un individ. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii  Este poezia care deschide volumul de debut Poemele luminii.  Blaga vede creaţia ca o modalitate de cunoaştere absolută. aşadar. solidare cu energia germinativă a vegetaţiei: taurul. lume completă. viţelul.  Monada este geometria supremă a creaţiei. suavitate şi puritate. suficientă sieşi ca o monadă. oglindirea înaltului în adânc. arhetipală. cutreierul. balaurul. apa.  Satul-idee – existenţa rituală. Motive  cercul şi sfera (obsesia reîntregirii. semnul şi tâlcul lui. mai mult sau mai puţin clar. reconcilierea eului cu un univers recuperat în dimensiunile sale iniţiale. ursul. ci acceptate şi amplificate. lumea în întregul ei. zumzetul. o lume rotundă. Monadologia lui Leibnitz. descinderea spre adânc. se situează cunoaşterea . a întregului.  El se autodefineşte prin diferenţiere de ceilalţi oameni. reprezentând straturile profunde ale inconştientului. prin care tainele lumii nu sunt descifrate. arborele. „ceru-şi deschide un ochi în pământ”  Preajma: zvonul. răspunsul. geografie mitică : muntele. lacul. şarpele. osmoză cu înaltul. numele. mânzul. ale poveştii. cerbul.  relaţia eu univers – refăcută (protecţia făpturii asimilate de spaţiul originar). căprioare. fiind deopotrivă un strigăt expresionist şi o autodefinire orgolioasă a poetului – filosof. eul liric blagian se defineşte prin cunoaşterea de tip luciferic. cântecul. a unităţii). muţenia.  Tăcerea.  Bestiar – faună simbolică.

paradisiacă. metafora titlu sugerează Marele Tot. Reluarea acestui pronume de câteva ori în text. monada lumii. buze. şi în felul acesta „le ucide”. orientarea orgolioasă spre sine şi propensiunea sa spre cunoaştere absolută transpar din discursul liric care debutează orgolios cu pronumele personal de persoana I. Blaga având viziunea unitară a lumii ca întreg. bazată pe logică şi raţiune. flori.  În sfârşit. expresionist.  Poezia este reprezentativă pentru expresionism şi pentru universul liric blagian prin mijloacele artistice preferate. care capătă dimensiunile lumii întregi. sugerează expansiunea eului liric. morminte” sunt tot modalităţi de apropiere de misterele lumii: cunoaşterea prin limbaj. Astfel. în care părţile se armonizează perfect. prin percepţie senzorială şi cunoaşterea ultimă . „le sugrumă”.Marea Trecere. o cunoaştere care încearcă să descifreze misterele lumii. exuberanţa eului expresionist. Astfel. balanţa aparent dezechilibrată între eu şi lume. unitatea universală. prin natură. le destructurează. . minunile lumii „ochi. exacerbarea dionisiacă a eului stihial.

Tstament. a puşcariaşilor.  Inovează limbajul poetic si revoluţionează peisajul liric romanesc abordând estetica uratului. eul liric creator oscilează între trudă şi revoltă. colocvialul) pentru a înfăţişa aspecte sordide sau întunecate ale ale realitaţii: „Am luat ocara şi torcând uşure/Am pus-o când sa-mbie.exprimând adesea o revoltă făţişă. Flori de mucigai. Nehotarâre.creatorul investit cu misiunea divină de a reedita demiurgic lumea dar care este părăsit de inspiraţia şi ajutorul divin.  Considerat al doilea mare poet dupa Eminescu. Ex libris. cum ar fi: perfecţiunea formei. cand sa-njure. filosofică  Este tema predominantă în lirica lui Arghezi (Psalmii. mulţumire şi smerită rugăciune. a inadaptaţilor (Flori de mucigai). Morgenstimmung (Cuvinte potrivite) Logodnă (Cărticică de seară).  Imaginea poetului damnat .în viziunea argheziană. a lumii sordide a renegaţilori. Deasemenea este întotdeauna preocupat de soarta poetului în lumea modernă. Cuvânt. elogiul generaţiilor trecute. De-abia plecaseşi. Tematica religioasă. în care eul liric oscilează între credinţă şi tăgadă. Tema iubirii  Melancolie.  Foloseşte un limbaj poetic adecvat (argoul. Arghezi este preocupat de capacitatea limbajului poetic de a servi drept instrument de cunoaştere profundă a lumii. cu meşteşugul şi migala pe care le presupune acesta. De-a va-ţi ascuns). între efort creator intens şi scepticismul în privinţa rolului său în lume. Tudor Arghezi Universul poetic arghezian Arghezi se înscrie în rândull poeţilor moderni interbelici deşi are şi elemente clasice şi tradiţionale. şi-a abandonat sau şi-a uitat creaţia.” Tematica Tema creaţiei  Portret. Rămas să îşi ducă la îndeplinire misiunea divină cu puteri limitate. Tematica socială  Oscilează înte atitudinea elogioasă la adresa omului.  Divinitatea ascunsă. Duhovnicească. si este chemata vehement să se facă vizibila şi înţeleasă minţii omeneşti:”Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”.  Arghezi asociază obsesiv efortul creator cu truda cea mai grea.  Ca toţi poeţii moderni.  Prin estetica urâtului el aduce realismul în peisajul liric românesc.  Departe de a fi cântece de slavă. omeneşti. a puterii sale creatoare (Cantare omului) şi înfaţişarea periferiei sociale. .4. considerând că orice aspect al realităţii poate fi transfigurat poetic sa provoace emoţie artistică. psalmii lui Arghezi sunt nişte „psalmi întorşi”.

soarele. pe care este singurul ce poate sa-l privească fără a-şi arde ochii. Lirica ludică  Cântec de adormit Mitzura. Simboluri Animale emblematice ale evangheliştilor Luca. securizante. in singuratate” iar atitudinea predominantă este incleştarea.  Dezvolta ideea poetică a creaţiei ca o trudă. de a imita măreţia şi taina divină încredinţate îngerilor. la creaţie. Vulturul . dar şi ca vis şi chiar ca iluzie. Buruieni. Ex libris  dezvoltă în primul rând relaăia autorului cu creaţia.  Efortul creator presupune izolare „pe intuneric. divinitate solară. simbolizând moartea şi învierea zeului.  Reprezentativă pentru lirica argheziană este iubirea domestică.este in general un animal lunar. incâncenarea poetului care.”.  Eul liric priveşte cu duioşie şi umor lumea vietăţilor mărunte. Leul . Prisaca. prin adresarea directă aceasta este personificată. încarnare. ca o modalitate de cunoştere a lumii. poezia „boabei şi a farâmei”.nespectaculoase.rege al păsărilor. Iubirea este văzută adesea ca o împlinire. ca refugiu idilic. ea trebuie dusă la indeplinire cu puterile sale „neajutate” de divinitatea care s-a ascuns inţelegerii omeneşti. părăsit de divinitate „mi s-a tocit unghia ingerească” se inverşunează intr-un efort comparabil cu supravietuirea „mâna ca o ghiară” să-şi indeplinească misiunea „M-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă. .sau mesager al celei mai înalte divinităţi şi al focului ceresc. de aceea anumiţi îngeri au înfăţişare de lei. substitut. Mărţişoare.este atribuit şi lui Mithra. familia fiind sursa unei fericiri calme. stănga . efort suveran. .simbol al iadului.  Jucării din cuvinte.exprimă autoritatea şi forţa invincibilă a minţilor dumnezeieşti. nedomolit.simbol solar şi luminos până la extrem. familială. şi. Flori de mucigai  Ars poetica (prima poezie) – eul liric işi mărturiseşte efortul de sublimare a grotescului.simbol al adevărului absolut. pendulând între angelic şi demonic.  metafora cărţii se referă la poezie. Marcu şi Ioan: Taurul . apa . . legat de noapte. cu atat mai chinuitoare cu cat fiind o misiune divină.

umbra şi aroma".  ultima strofa înfăţişează scepticismul specific poetului modern. creatorul încearcă să venereze divinitatea ridicandu-i o statuie "de reveria. prin epitetul "gingaş cumpanită" se sugerează efortul creator migălos. simbolizat prin metafora "adevar". fie la statutul creatorului însuşi. foarte rar în limba romana. în semn de veneraţie a creatorului. faptul că poezia este inspirată de Divinitate. fie la divinitate. reeditând gestul demiurgic.  “Mâinilor”este atribut in dativ.  în strofa a treia metafora cheie este "marea lui fantomă" care se referă ambiguu.  creaţia este o modalitate de cunoaştere a absolutului. dorind astfel să apropie divinitatea de universul uman prin "pogorârea" sacralităţii.  strofa a doua surprinde două dintre cele mai importante teme ale liricii argheziene .  eul liric arghezian deplânge condiţia cretorului abandonat de harul divin şi constată că poezia este o modalitate eşuata de cunoaştere a absolutului. recrează lumea. care sugereaza faptul ca poezia işi oferă frumuseaţea ca o ofrandă. cu ajutorul esteticii uratului ("ia din pisc noroi").  ar putea fi şi un elogiu adus măreţiei artistului care. deci prinr-o transcendenţă întoarsă.tema iubirii şi cea a cunoaşterii. . asemenea muncii meticuloase de ceasornicar.  prin epitetul "litera cea sfantă" se sugereaza sacralitatea operei de artă. astfel prin poezie. acesta fiind un motiv frecvent în opera lui Arghezi.

 jocul secund al poeziei presupune doua etape: prima etapa este incifrarea lumii de către poet. adică prin încărcătura semantică şi emoţională unică pe care poetul o poate oferi cuvintelor obişnuite. fapt ce reiese în primul rând din aria semantică a creaţiei. şi diferenta de viziune se obţine eprin "timbru". asa cã. n-am pãrãsit niciodatã domeniul divin al geometriei. poezia recreaza lumea. foşnire. în cântec.  “cimpoiul”. “fluierul”. instrumentele musicale. Ion Barbu Universul poetic barbian  "Ca si în geometrie. . “suna”.  ultimele trei metafore din prima strofă indică teme ale creaţiei barbiene: “piatra-n rugăciune” se referă la tema cunoaşterii. rugăciune. intonaţie. amintind de simbolul universal al artei lira lui Orfeu. în timp ce a doua etapă presupune descifrarea de către un cititor activ. care desăvârşeşte poezia prin interpretarea sa."  poet modern interbelic ce aparţine curentului ermetic având deasemenea şi elemente parnasiene.  aceleaşi cunivte obişnuite trebuie sa contureze o lume revelată. Timbru  poezia este o artă poetică. adică din perspectivă panteistă.  poezia are menirea de a transfigura artistic lumea.  refuzul legăturilor convenţionale între cuvinte şi necesitatea unui cititor activ. “cantec”. nu în sensul reconstituirii lumii reale care a fost incifrată de poet ci în sensul articulării unui sens din perspectiva propriei sensibilităţi. spunere.  metafora titlu se referă la felul în care poezia comunică. sunt metafore ale poeziei. deoarece prin transfigurare. înþeleg prin poezie o anumitã simbolicã pentru reprezentarea formelor posibile de existenþã… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei. înţelegeri şi culturi.5.  mineralul impregnat de spiritualitate reprezintă o imagine panteistă frecventă la Barbu. “lauda”. mai ales aşa cum apare ea în poeziile parnasiene. rãmânând poet. “vor spune”. fără de care poezia este incompletă.

 "a humei despuiare" se referă la cunoaşterea prin abolirea lumii materiale. reeditare a miracolului genezei iniţiale şi motivul undei.  logosul ideal ar putea sa transmită uimirea primordială a lumii create în faţa celei mai minunate creaţii demiurgice.  poetul ar vrea sa creeze un limbaj poetic cat mai apropiat de logosul întemeietor. anume omul. divin deoarece cuvintele convenţionale se dovedesc neîncăpătoare. vizibile pentru o accesare a lumii nevăzute. Prin urmare şi această metaforă vorbeşte tot despre tema cunoaşterii.un astfel de limbaj fiind capabil să exprime stări şi sentimente supraomeneşti: "lauda grădinii de îngeri".  “unda logodită” conţine doua motive frecvente în universul liric barbican:motivul nunţii ca unire sfântă. esenţiale.  condiţionalul optativ cu care începe strofa a doua surprinde nostalgia poetului modern dupa logosul creator. de data aceasta asociată cu tema iubirii. ca oscilare între lumea materială şi cea spirituală. . un limbaj care să cuprindă esenţa spirituală a lumii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful