Miopia

Miopia este una din cauzele frecvente de vedere neclara. Pentru pacientii cu miopie obiectele aflate la distanta apar neclare. Aceste persoane, in efortul de a percepe clar obiectele aflate la distanta se pot incrunta sau privi cu ochii usor intredeschisi. Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul unor boli. Cauze Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiectii normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe retina (membrana situata la nivelul polului posterior al globului ocular unde se gasesc celule ce receptioneaza semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate in imagini), se focalizeaza in fata ei. Miopia este de obicei o conditie mostenita, astfel un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau ambii parinti sufera de miopie. Acestea sunt: - miopia patologica este o boala in care polul posterior al globului ocular continua sa se dezvolte dupa ce a atins dimensiunile fiziologice (dimensiunile globului ocular la care vederea este clara) - miopia secundara apare ca urmare a altor boli sau situatii patologice cum ar fi nasterea prematura (nasterea inainte de implinirea celor 9 luni de sarcina), sindromul Down - pseudomiopia sau miopia brusc instalata este o situatie in care miopia se agraveaza rapid din cauza unei alte boli, cum ar fi diabetul zaharat necontrolat prin dieta sau medicamente. Rar miopia poate fi produsa de boli oculare, ca de exemplu cataracta (opacifierea structurilor anterioare ale globului ocular) sau keratoconus (protruzia anormala de forma conica a corneei; corneea reprezinta unul dintre invelisurile globului ocular care are doua portiuni: una anterioara transparenta si alta posterioara opaca). Nasterea prematura creste riscul de dezvoltare a miopiei la copil, mai ales daca prezinta retinopatie de prematuritate (boala este mai frecventa la prematurii care au primit terapie cu oxigen la si in perioada imediat urmatoare nasterii si se caracterizeaza prin inlocuirea tesutului normal al retinei cu alte forme de tesut care impiedica functiile acesteia). Persoanele care au un grad inalt de miopie, conditie cunoscuta sub denumirea de miopie severa au un risc crescut pentru dezlipirea de retina sau glaucom (cresterea tensiunii in interiorul globului ocular). Motivele pentru aceasta evolutie a miopiei nu sunt cunoscute. Factori de risc

Exista un risc crescut pentru miopie la persoanele de origine asiatica sau la cei cu istoric familial (mai multe persoane cu miopie intr-o familie). Femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie si de asemenea, odata dezvoltata, de a avea o forma mai severa de boala decat barbatii. Prematurii, in special cei care au retinopatie de prematuritate, au un risc crescut. Exista boli mostenite ale ochiului sau alte afectiuni care pot creste riscul de imbolnavire. Studii recente au stabilit o legatura intre activitatile in care este folosita timp indelungat vederea la aproape (de exemplu cititul) si miopie. Simptome Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care sufera de aceasta boala pot prezenta: - dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la televizor sau la ecranele cinematografelor - reducerea performantelor scolare sau sportive. Copii mai mici de 8-9 nu isi dau seama ca nu pot vedea obiectele situate la distanta, dar parintii sau profesorii pot depista aceasta problema daca copilul: - priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata - tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata - sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de televizor sau computer - nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la distanta - frecvent are dureri de cap (cefalee). Consult de specialitate Medicii specialisti recomanda ca fiecare persoana, fie ca are miopie sau nu, sa efectueze consultatii de specialitate periodic de-a lungul vietii. In afara acestor examinari de rutina se apeleaza la un consult de specialitate cand: - un copil sau adolescent are simptomele unei miopii sau acuza vedere neclara - miopia la un adult se inrautateste brusc - exista modificari in toleranta lentilelor de contact (de exemplu nu mai pot fi purtate tot atat de mult ca inainte). Expectativa vigilenta Diagnosticarea si tratarea miopiei cat mai rapid poate evita problemele scolare sau de socializare ale copiilor. Daca se suspicioneaza aceasta afectiune este recomandat un consult de specialitate efectuat de un medic oftalmolog. Investigatii Un control de rutina poate detecta miopia sau alte probleme de vedere, ca si alte boli ce afecteaza ochiul. O consultatie completa dureaza intre 30 si 60 de minute.

Un astfel de control cuprinde: - intrebari despre antecedentele patologice personale (alte boli pe care bolnavul le-a avut sau le are) si examenul fizic - teste vizuale: acuitatea vizuala, campul vizual si teste de refractie oculara - examinarea ochiului folosind microscopul si o sursa de lumina - tonometria prin care se masoara presiunea din interiorul globului ocular - oftalmoscopia care permite vizualizarea polului posterior al globului ocular. Diagnostic Consultatiile de rutina pentru evaluarea acuitatii vizuale sunt parte a fiecarui examen fizic efectuat in copilarie; astfel exista teste screening pentru copii sub 5 ani pentru ambliopie (tulburare de vedere caracterizata prin vedere incetosata, determinate de lipsa transmiterii sau transmiterea scazuta a semnalelor luminoase catre creier; de obicei afecteaza un singur ochi), strabism (tulburare in care ochii nu privesc in aceeasi directie din cauza lipsei de coordonare a muschilor globilor oculari) si tulburari ale acuitatii vizuale. Tratament Tratament - Generalitati Desi miopia nu poate fi vindecata, tratamentul poate restabili vederea normala sau aproape normala. Optiunile terapeutice includ lentilele corectoare (ochelari sau lentile de contact) si interventia chirurgicala. Folosirea ochelarilor este cea mai folosita metoda de tratament. Lentilele corectoare fac ca lumina care patrunde in globul ocular sa fie focalizata pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt tratamentul preferat pentru cei mai multi pacienti cu miopie. Ambele sunt sigure si eficiente si sunt mai putin riscante si mai ieftine decat interventia chirurgicala. Uneori pacientii constata ca ochelarii nu ofera aceiasi claritate a vederii periferice sau centrale ca si lentilele de contact. Desi lentilele de contact ofera o vedere excelenta, ele prezinta riscul de infectie. Retetele pentru ochelari sau lentile de contact cuprind forma si puterea lentilelor. Scopul interventiei chirurgicale este acela de a corecta tulburarea de refractie prin modificarea formei corneei. Chirurgia corectoare a miopiei este o tehnica relativ noua si cuprinde mai multe tehnici: LASIK, keratectomie fotorefractiva (ambele procedee folosesc terapia laser), implantarea unui inel cornean (Intacs) sau implantarea unor lentile intraoculare (IOLs). De retinut! Nu exista un singur tratament pentru toate persoanele cu miopie, tratamentul trebuie indivilualizat pentru fiecare pacient. Trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte in alegerea unui tratament specific pentru un anume pacient: - ce eficienta va avea tratamentul (va avea ca urmare corectia necesara pacientului respectiv?)

- cat de eficiente in timp sunt rezultatele. Corectia obtinuta se va schimba in timp? - care sunt riscurile si complicatiile posibile - care sunt ingrijirile necesare dupa tratament - care sunt urmarile estetice ale procedeului - trebuie luata in considerare varsta pacientului; pana la circa 20 de ani forma globului ocular se poate modifica astfel ca nu se practica interventia chirurgicala pana la aceasta varsta - interventiile folosind laser-ul produc modificari permanente ale ochiului, pe cand procedeele mai noi cum sunt implantul de inel corneea sau de lentile intraoculare sunt reversibile - care sunt costurile tratamentului. . Tratament ambulator (la domiciliu) Desi miopia nu poate fi prevenita sau vindecata se poate colabora cu medicul oftalmolog pentru a fi corectata. Pot fi nevoie de ingrijiri la domiciliu dupa ce s-a practicat interventie chirurgicala pentru a corecta miopia. Astfel, poate fi nevoie de un bandaj sau lentile de contact speciale cateva zile dupa interventie. Se pot prescrie picaturi care sa reduca inflamatia si riscul de infectie, picaturi ce se pot utiliza de la cateva zile pana la cateva luni dupa interventie. Se recomanda de asemenea ca 2 saptamani dupa operatie sa se evite activitati sportive intense, machiajul si activitati care implica patrunderea apei in ochi (de exemplu inaintea operatiei se poate face baie si apoi aceasta se evita 1-2 zile dupa interventie). In functie de tipul operatiei practicate, acuitatea vizuala poate fi redusa pentru cateva zile dupa si se interzice conducerea autovehiculelor pana in momentul cand vederea revine complet si devine clara. Simptome datorate lipsei umiditatii normale a ochiului apar frecvent insa sunt temporare. Pot fi tratate cu picaturi ce lubrefiaza ochiul sau daca problema persista se poate practica infundarea ductelor care dreneaza in mod normal globul ocular. Optiuni de medicamente Nu se folosesc medicamente pentru a corecta miopia. Tratament chirurgical Sunt disponibile mai multe tehnici chirurgicale care sa corecteze forma corneei si sa produca refocalizarea luminii direct spre retina. Cu toate acestea chirurgia nu poate corecta miopia patologica. Scopul tratamentului chirurgical este acela de a permite persoanelor cu miopie sa vada clar fara a purta ochelari sau sa fie mai putin dependenti de utilizarea acestora. Multi oftalmologi considera ca o acuitate vizuala la jumatate fata de normal sau chiar mai buna dupa o interventie chirurgicala poate fi considerata un rezultat satisfacator, lucru care se petrece la marea majoritate a pacientilor. Aceste persoane pot de asemenea conduce autovehicole fara ochelari de corectie.

Implanturile corneene folosesc inele de implant care schimba forma corneei. Acestea sunt niste piese din acril care sunt implantate pentru a aplatiza corneea si a reduce miopia. Lentilele implantate intraocular se folosesc pentru a corecta miopia severa si s-au dovedit a fi, in urma unor studii, sigure si eficiente in corectarea miopiei moderate spre severa. Aceste lentile sunt dintr-un plastic foarte clar si inlocuiesc lentilele naturale ale ochiului. Alte tratamente Nu s-a descoperit nici un alt tratament, cum ar fi medicamente, dieta sau exercitii ale ochilor, care sa fie capabil sa inlature miopia. Profilaxie Desi miopia este o afectiune care se trateaza usor, ea nu poate fi nici prevenita si nici nu se poate stopa evolutia ei odata instalata. Adesea boala evolueaza uneori rapid pana in ultimii ani de adolescenta sau in jurul varstei de 20 de ani, cand de obicei se stabilizeaza. Miopia nu se reduce odata cu avansarea in varsta. Multa lume considera ca excesul unor activitati care implica vederea de aproape, asa cum sunt cititul sau statul prea aproape de televizor cauzeaza miopie. Pana de curand au fost putine dovezi in sprijinul acestei afirmatii, insa cercetari recente au concluzionat ca persoanele cu profesii ce implica cititul extensiv au un grad mai mare de miopie. Diete speciale, exercitii ale ochilor sau medicamente nu pot trata sau vindeca miopia.

Hipermetropia Hipermetropia reprezinta o afectiune care se manifesta prin vedere incetosata. Persoanele ce sufera de hipermetropie vad bine la distanta si vad obiectele departate mai aproape decat sunt in mod obisnuit, desi tulburarile sunt si la nivelul vederii de aproape si la vederea la distanta. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a focaliza imaginile apropiate si nu pot realiza activitati precum cititul sau cusutul. Desi defectele ce cauzeaza aceasta boala pot fi prezente de la nastere (de exemplu aplatizarea corneei sau glob ocular scurt), lungirea globului ocular in copilarie poate corecta tulburarile de vedere. Pe masura ce se inainteaza in varsta ochiul isi pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor oculare asa incat imaginea sa se focalizeze pe retina). Hipermetropia este de cele mai multe ori evidenta dupa varsta de 40 de ani, cand ochii pierd capacitatea de acomodare. Tulburarile de focalizare datorate varstei, ce poarta denumirea de prezbitie, determina ca hipermetropia sa devina aparenta.

Cauze Hipermetropia apare atunci cand razele luminoase ce patrund in ochi se focalizeaza in spatele retinei (in mod normal ele trebuie sa se focalizeze pe retina). Aceasta afectiune este cauzata de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mica sau cristalinul este impins spre posterior in interiorul ochiului. Hipermetropia este de obicei congenitala, o persoana cu rude ce au hipermetropie au riscul mai mare de a dezvolta la randul lor afectiunea. Hipermetropia apare din copilarie, dar pana la varsta de 40 de ani procesul de acomodare corecteaza tulburarile de vedere. Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu varsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cat si la miopi si la emetropi (persoane care nu au tulburari de vedere) - acest lucru poarta numele de presbitie. Aceasta tulburare poate fi determinata de retinopatie, tumori oculare si dizlocari de cristalin. Simptome Principalul simptom al hipermetropiei este vederea incetosata, in special pentru obiectele de aproape. Devin dificile activitati ca cititul sau cusutul. Pot de asemenea sa apara: - vedere incetosata, in special in timpul noptii - cefalee frecventa (durere de cap) - durere si tensiune oculara - dificultate in a mentine randul atunci cand citeste sau tendinta de a citi acelasi rand de mai multe ori Copii care au hipermetropie de cele mai multe ori nu au manifestari, totusi unii pot manifesta : - cefalee frecventa - isi freaca ochii des - nu manifesta un interes prea mare pentru citit - au dificultati de citit. Factori de risc Factorii de risc pentru hipermetropie sunt: - rude de gradul I (parinti, frati) cu hipermetropie - varsta inaintata, peste 50-60 de ani, in special prin asociere cu prezbitie. Consult de specialitate Se apeleaza la medic atunci cand apar: - o modificare brusca a vederii - pierdere brusca sau o tulburare - durere - o secretie galbena sau verzuie de la nivelul ochiului - atunci cand un copil sau un adolescent are simptome de hipermetropie sau are tulburari de vedere

- hipermetropie care se inrautateste la un adult - apare intoleranta la lentilele de contact. Investigatii Un consult oftalmologic de rutina poate diagnostica hipermetropia sau alte tulburari de refractie, boli care afecteaza ochiul. Consultul oftalmologic complet poate dura 30-60 minute. Un consult oftalmologic de rutina include: - istoricul medical al pacientului (alte boli ale pacientului) si examenul fizic - istoricul medical al familiei pacientului - teste vizuale (acuitatea vizuala, campul vizual, refractia oculara) - tonometrie, masurarea presiunii intraoculare - oftalmoscopia, care permite vizualizarea fundului de ochi si a altor componente oculare, utilizand un ansamblu de lentile care maresc imaginea si o sursa de lumina Pentru a diagnostica hipermetropia se instileaza in ochi substante cicloplegice, pentru a dilata pupila si a minimaliza acomodarea. Depistarea precoce a hipermetropiei se face prin testarea acuitatii vizuale in special in cadrul examenelor generale din copilarie. In cazul copiilor se pot aplica procedee de fotoscreening. Se realizeaza imagini video si nu necesita cooperare din partea copilului. Tratament Tratament - generalitati Majoritatea persoanelor cu hipermetropie nu necesita tratament. Ochelarii sau lentilele de contact imbunatatesc vederea atunci cand aceasta este alterata. Prin corectarea cu lentile sau ochelari imaginea se va focaliza pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt prima optiune terapeutica a hipermetropiei, ambele sunt eficiente, au un risc mai mic si sunt mai ieftine decat procedeele chirurgicale. La pescrierea de lentile se specifica atat forma lentilei cat si puterea ei de refractie. Ochelarii nu ofera aceeasi calitate a imaginii in centru si la periferie, pe cand lentilele de contact ofera. In cazul in care hipermetropia este corectata fiziologic prin acomodare, pot sa apara dureri de cap (cefalee). In acest caz, prescrierea de ochelari nu va ameliora capacitatea vizuala, dar va scadea simptomele. Procedeele chirurgicale urmaresc modificarea suprafetei corneene, asa incat imaginea sa se formeze direct pe retina. Procedurile chirurgicale folosite sunt: keratectomie fotorefractiva, keratoplastia termica, keratoplastia electrica si implantul de lentile intraoculare. Avantaje si dezavantaje ale mijloacelor terapeutice: - ochelarii reprezinta cea mai simpla si mai sigura metoda de corectie; dar se rup sau se sparg cu usurinta - lentilele de contact produc o corectie predictibila si adecvata, dar cresc riscul de aparitie a leziunilor corneene si de infectii corneene. De asemenea pot fi pierdute usor sau pot fi lovite Procedeele chirurgicale: desi la cele mai multe persoane chirurgia corecteaza total hipermetropia, la unele este necesara si dupa chirurgie corectia cu lentile sau ochelari. Procedeele chirurgicale

au un risc crescut de infectii. Terapia indicata pentru corectia hipermetropiei depinde de mai multi factori. Sunt anumite profesii care nu sunt compatibile cu anumite procedee, de exemplu profesia de pilot de avion nu este compatibila cu anumite corectii. Anumite boli sau terapii medicamentoase pot interfera cu terapia chirurgicala, de exemplu, bolile care determina scaderea imunitatii sau anumite medicamente incetinesc procesul de vindecare in urma chirurgiei. Anumite boli ca diabetul zaharat sau stari fiziologice ca sarcina pot determina modificari ale vederii (instabilitate refractara). Varianta terapeutica trebuie aleasa si in functie de alte afectiuni asociate. La pacientii care au istoric de glaucom, keratocon, boala inflamatorie oculara, keratita herpetica, leziuni oculare sau au suferit o interventie chirurgicala la nivelul ochiului se evita procedeele laser pentru corectia hipermetropiei. Tratament ambulator (la domiciliu) Hipermetropia nu poate fi vindecata sau prevenita. In cazul in care vederea necesita corectie, aceasta trebuie sa fie cat mai comoda si mai la indemana pacientului. Pentru a imbunatati vederea se indica pauze periodice de la activitatile care sunt solicitante pentru ochi si folosirea de protectie in cazul activitatilor periculoase. Lentilele de contact necesita o ingrijire speciala care include curatirea conform instructiunilor si depozitarea lor in cutii speciale, care se aerisesc din cand in cand pentru a impiedica contaminarea. Dupa procedeele chirurgicale se indica uneori purtarea de bandaje, de lentile de contact speciale pentru cateva zile. Se pot administra picaturi pentru a reduce inflamatia, uneori se pot administra cateva luni dupa chirurgie. Se indica de asemenea evitarea activitatilor sportive, folosirea de farduri sau de alte substante care sa irite ochiul sau sa permita intrarea de apa in ochi. Se interzice de asemenea dusul pentru 2 zile dupa interventia chirurgicala pentru a evita patrunderea de apa in ochi. Vederea poate fi diminuata cateva zile dupa procedeele chirurgicale. Simptomele de ochi uscat sunt frecvente dupa chirurgie, dar de obicei sunt temporare. Tratament chirurgical In cazul hipermetropiei sunt disponibile mai multe procedee chirurgicale. Prin aceste tehnici se modifica forma corneei, asa incat focalizarea sa se faca direct pe retina. Scopul procedeelor chirurgicale este acela de a permite persoanelor cu hipermetropie sa vada bine fara lentile de corectie. Majoritatea medicilor considera ca o acuitate vizuala de 20/40 obtinuta in urma chirurgiei reprezinta un rezultat satisfacator. Persoanele cu acuitatea vizuala de 20/40 pot sa conduca masina fara sa necesite ochelari. Procedeele laser pentru corectarea hipermetropiei nu sunt la fel de uzuale ca cele pentru coretarea miopiei. In cazul hipermetropiei, corneea trebuie remodelata si intarita, lucru mai dificl de realizat decat aplatizarea care se face pentru corectarea miopiei. Procedeele laser se folosesc pentru corectia gradelor mici de hipermetropie. Alte optiuni, ca implantarea de lentile intraoculare, pot corecta mai usor hipermetropia. Alte procedee folosite in terapia hipermetroiei includ lentile intraoculare cristaliniene sau inlocuirea de cristalin. Desi indepartarea cristalinului si introducerea unui alt cristalin duce la

pierderea abilitatii de acomodare, acest procedeu poate fi optiunea cea mai buna pentru persoanele in varsta, la care oricum acomodarea este aproape pierduta. Exista 3 procedee principale de corectie laser a hipermetropiei: Keratomielia laser in situ, care foloseste unda laser pentru a inmuia partea centrala a corneei, a devenit cea mai des folosita terapie in tratarea hipermetropiei. Aceasta tehnica are simptome postoperatorii (durere) mai putin severe decat celelalte proceduri, iar stabilizarea campului vizual dupa terapie este mai rapida. Aceasta metoda este folosita pentru corectarea hipermetropiei moderate sau usoare. Keratectomie fotorefractiva laser este un procedeu care foloseste laserul pentru a remodela corneea si a o inmuia. Acest procedeu nu implica incizii, dar este un procedeu dureros si cu vindecare mai lenta. Corecteaza hipermetropia mica si moderata. Keratoplastia termica este un procedeu ce utilizeaza energia calorica pentru a modifica suprafata corneei, prin scurtarea fibrelor de colagen din interiorul ei. Sunt doua tipuri de keratoplastie: noncontact (keratoplastie laser) si contact (keratoplastie prin conductie). Ambele au risc de a favoriza astigmatismul. Terapii alternative Hipermetropia nu poate fi corectata prin alte terapii, iar terapiile complementare, ca dieta, activitatea fizica sau masurile de auto-intretinere nu au nici un efect. Profilaxie Hipermetropia nu poate fi prevenita. Diagnosticarea precoce poate preveni procesele de acomodare, ce pot fi simptomatice si pot obosi ochiul. Screening-ul precoce poate identifica de asemenea alte boli asociate, ca strabism si ambliopie. Prezbitism Diminuare treptata a puterii de acomodare a ochiului care antreneaza o stanjenire a vederii de aproape. Cauze - Prezbitia este provocata de o pierdere progresiva a supletei cristalinului, legata de procesul natural de imbatranire: ea priveste majoritatea persoanelor trecute de 40 de ani. Simptome si evolutie - O persoana atinsa de prezbitie, denumita prezbit, vede prost obiectele de aproape si citeste cu greutate un text prea apropiat de ochi. Persoanele prezbite resimt dureri de cap sau senzatii de arsuri oculare, mai ales seara. Dupa o perioada de timp, ele nu mai pot citi fara ochelari. Prezbitia creste progresiv cu varsta, obligand subiectul sa-si schimbe cu regularitate lentilele; spre varsta de 60 de ani vederea se stabilizeaza. Tratament - Prezbitia este corectata cu lentile convergente a caror putere este crescuta la 4-5 ani timp de vreo 20 de ani, pana cand micsorarea puterii de acomodare sa ajunga sa fie total stabilizata.

Daca folosirea de lentile corectoare era deja necesara pentru vederea de departe, purtatul de ochelari semiluna, a lentilelor cu dubla focalizare sau a lentilelor cu focar progresiv este recomandat. Ultimul tip este din ce in ce mai folosit, permitand o vedere clara la toate distantele. Pentru a te obisnui cu astfel de lentile este necesara o perioada de doua saptamani. Conjunctivita Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si mentinerea umeda a globului ocular). Cauze Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele: - infectia cu virusuri - infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia) - factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti poluanti de mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine) - alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact. Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite de la o persoana la alta insa nu determina complicatii serioase daca este diagnosticata si tratata precoce. Simptome Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si include urmatoarele: - hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale) - hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi) - secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul ochiului, in special dupa somn - secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului - prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia) - arsuri oculare - vedere incetosata - fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina). Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o proba din secretia oculara patologica. Examenului microbiologic al secretiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel incat infectiile oculare virale sau bacteriene, inclusiv bolile cu transmitere sexuala (BTS), pot fi tratate corespunzator.

Tratament Tratamentul corect al conjunctivitei depinde in primul rand de etiologia acesteia. Conjunctivita bacteriana, inclusiv BTS, se trateaza in mod obisnuit cu antibiotice sub forma de picaturi oculare (colir), unguente sau pastile. Picaturile oculare si unguentele trebuie aplicate la nivelul conjunctivei de 3-4 ori pe zi pentru o perioada de 5-7 zile. Pastilele cu antibiotic se administreaza de asemenea pentru mai multe zile (5-7 zile). Simptomele conjunctivitei se amelioreaza sau dispar dupa aproximativ o sapatmana de la initierea tratamentului corect. Este foarte important ca pacientii diagnosticati cu conjunctivita sa urmeze tratamentul complet recomandat de medicul oftalmolog si sa nu-l intrerupa chiar daca simptomele s-au ameliorat, pentru a evita astfel aparitia recidivelor. Conjunctivita virala este una dintre cele mai frecvente infectii oculare si este de obicei determinata de virusurile gripale si paragripale (sezoniera). Conjunctivita virala este una dintre primele manifestari ale racelilor sezoniere comune si la fel ca si aceastea are o evolutie autolimitanta (dispare fara aplicarea unui tratament etiologic), dupa un interval de 5-7 zile de la debut. Conjunctivita alergica apare cel mai frecvent la persoanele cu atopie (teren alergic) si se trateaza de obicei cu medicatie specifica antialergica. Este foarte importanta identificarea alergenului care produce conjunctivita pentru a se putea realiza astfel profilaxia unor episoade noi de conjunctivita alergica. Conjunctivita determinata de iritanti (substante provenite din mediul inconjurator, care pot cauza iritatia fizica sau chimica a mucoasei conjunctivale). In cazul acestui tip de conjunctivita este foarte importanta indepartatrea cat mai rapida a iritantului, prin spalare locala cu apa. In cazul conjunctivitelor determinate de substante acide sau alcaline (inalbitori), este important consultul medical de specialitate. Profilaxie Pentru prevenirea si ameliorarea simptomelor cauzate de conjunctivita, se recomanda urmatoarele: - protectia corespunzartoare a ochilor impotriva prafului si iritantilor externi (ochelari de protectie, ochelari de soare, igiena corespunzatoare a ochilor) - evitarea utilizarii de produse cosmetice (farduri) in special in cazul persoanelor cu o sensibilitate crescuta - utilizarea corespunzatoare a lentilelor de contact cu indepartarea regulata si pastrarea corecta a acestora - utilizarea "lacrimilor artificiale" (picaturi oculare special realizate pentru a mentine globul ocular umed si curat. Aceste picaturi pot ameliora simptomele neplacute cauzate de conjunctivitele determinate de iritanti (mancarime, usturime, senzatie de corp strain intraocular). Este foarte important de retinut ca nu toate picaturile oculare sunt indicate in conjunctivite, unele colire (picaturi) putand chiar inrautatii simptomatologia si pot determina complicatii. De asemenea este foarte importanta folosirea corecta a recipientelor cu colire care contin antibiotic, pentru a evita contaminarea recipientului care poate cauza reinfectia oculara.

Profilaxia si tratamentul conjunctivitei la copil Se recomanda urmatoarele in cazul copiilor cu conjunctivita: - evitarea gratajului (frecatului) si atingerii zonei conjunctivale infectate - spalarea cat mai frecventa a mainilor cu apa si sapun - stergerea secretiilor patologice aparute la nivelul ochiului, cu un tampon steril, de cel putin 2 ori pe zi - igiena corespunzatoare a lucrurilor personale, precum lenjeria pentru pat (fata de perna), prosoapele, care trebuie spalate si dezinfectate corespunzator - evitarea folosirii colective a produselor de machiaj (rimel, farduri), precum si evitarea folosirii in comun a celorlalte produse de ingrijire faciala - evitarea folosirii in comun a lentilelor de contact - este recomandata folosirea ochelarilor in locul lentilelor de contact, atunci cand apare iritatia sau infectia ochiului. De asemenea, trebuie pastrata o igiena corespunzatoare in cazul utilizarii lentilelor de contact (schimbarea regulata si pastrarea corespunzatoare a acestora) - spalarea obligatorie a mainilor dupa aplicarea locala a unguentelor si colirelor oculare - evitarea folosirii in comun a prosoapelor si lenjeriei de pat - este interzisa folosirea unui recipient pentru picaturi oculare la un copil sanatos dupa ce a fost in prealabil folosit la o persoana cu conjunctivita infectioasa - este important ca orice copil cu conjunctivita infectioasa sa fie izolat de restul copiilor cu care poate sa vina in contact pana in momentul in care acesta nu mai este contagios. Complicatii Conjunctivita este o boala cu evolutie autolimitanta (se vindeca fara tratament dupa un anumit interval de timp) sau care dispare dupa administrarea tratamentului corespunzator etiologic (antibiotic). Cu toate acestea, trebuie sa se retina ca exista anumite forme de conjunctivita care se pot agrava determinand complicatii serioase care pot duce la tulburari de vedere. Conjunctivitele care pot creea complicatii grave sunt cele cu gonoreea si chlamidia. Conjunctivita infectioasa este o boala extrem de contagioasa si astfel nu exista un mod sigur de a evita o posibila contaminare. Cu toate acestea pastrarea unei igiene corespunzatoare reduce riscul contaminarii si aparitiei conjunctivitei. Conjunctivita alergica are o evolutie ciclica (sezoniera), in functie de expunerea la alergenii care provoaca boala, de aceea este important sa se evite pe cat posibil expunerile la alergeni (polen, praf, lentile de contact) Tratament medical Utilizarea picaturilor oculare este tratamentul cel mai frecvent folosit in eradicarea conjunctivitelor, de aceea este foarte important ca aplicarea acestuia sa se faca corect. Este obligatorie citirea cu atentie a prospectului medical inaintea aplicarii tratamentului. Trebuie evitata atingerea directa a conjunctivei cu picuratorul recipientului pentru a evita contaminarea acestuia cu agentul infectios (bacterie sau virus). Dupa aplicarea solutiei in unghiul ocular median (deasupra sacului lacrimal), se inchid pleoapele si se mentin ochii inchisi pentru 1-2 minute, pentru a favoriza absorbtia locala a medicamentului. De obicei sunt indicate 3-4 aplicatii locale in fiecare zi pentru o perioada de 5-7 zile, in functie de tipul produsului utilizat.

Trebuie sa se retina ca recipientul cu solutie oftalmica este folosit de o singura persoana si nu trebuie utilizat in comun, de asemenea acesta nu mai poate fi reutilizat cu o alta ocazie (termenul de valabilitate al acestuia este de aproximativ 30 de zile dupa prima utilizare). Cataracta

Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere. Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice. Cauze Cataracta apare datorita opacifierii cristalinului (lentila globului ocular). Anumiti factori predispun la aparitia bolii si anume: - varsta inaintata, imbatranirea (cataracta senila) - expunerea excesiva la raze ultraviolete (UV), si anume, lumina naturala, expunerea artificiala (saloane pentru bronzat artificial) - diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei) - alte boli oftalmologice: glaucomul (cresterea presiunii intraoculare), uveita cronica, retinita pigmentara (boala degenerativa a celulelor cu bastonase si conuri de la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina - tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice) - expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X - agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita predispozitie pentru aparitia cataractei - vitrectomia (indepartarea lichidului din interiorul globului ocular), in special in randul persoanelor de peste 50 de ani. Studiile arata ca peste 80% dintre persoanele care sufera o vitrectomie, dezvolta si cataracta in intervalul 6 luni si 3 ani de la interventia initiala - leziunile oculare, o cauza mai rara de cataracta, intalnita mai ales in randul copiilor Factori de risc Factorii de risc includ: - varsta inaintata; - etnia, cu un risc crescut in randul nativilor americani si afro-americani; - sexul feminin, cu toate ca acest lucru nu este dovedit pentru toate tipurile de cataracta; - istoricul familial (factorii genetici), in special in cazul persoanelor care sufera si de alte boli ereditare. Acestea au un risc de a dezvolta boala de pana la 50%. Dintre bolile ereditare care asociaza cataracta, amintim: distrofia miotonica (cea mai frecventa distrofie musculara a

adultului) si galactozemia (boala rara, cu afectarea metabolismului galactozei); - culoarea irisului, dintr-un motiv necunoscut, predispune la cataracta in cazul persoanelor cu ochi caprui inchis sau negru. Unele boli cronice pot creste riscul aparitiei cataractei. Dintre acestea reamintim pe cele mai importante: - diabetul zaharat. Pacientii cu diabet zaharat au un risc crescut de aparitiei a cataractei, prin leziuni aparute la nivelul cristalinului ca rezultat al hiperglicemiei cronice (nivel crescut al glucozei in sange); - glaucomul. Anumite medicamente folosite in tratamentul glaucomului cresc riscul aparitiei cataractei. Tratamentul chirurgical al glaucomului poate, de asemenea, sa creasca riscul de aparitie al cataractei; - hipertensiunea arteriala. Exista o legatura intre hipertensiunea arteriala si aparitia cataractei fara a cunoaste insa mecanismul fiziopatologic exact. Alti factori de risc - fumatul. Fumatorii au un risc mai mare de a face cataracta, datorita faptului ca fumul afecteaza cristalinul prin radicalii liberi si diferitele substante toxice eliberate in timpul fumatului. Radicalii liberi pot afecta orice tip celular, inclusiv celulele cristalinului; - infectiile aparute pe parcursul sarcinii pot afecta fatul, astfel ca rubeola sau varicela pot cauza cataracta dupa nastere; - lumina ultravioleta (UV), in special tipul B (UVB), pot cauza cataracta. Studiile au aratat ca o expunere indelungata accidentala sau profesionala la UVB cauzeaza cataracta dupa un anumit interval de timp; - alcoolul, in special consumul cronic, a fost definit de diferite studii ca poate cauza cataracta; - corticoterapia indelungata (medicamente cu efect antiinflamator puternic), folosite in mod special in cazul pacientilor cu boli imune, astm bronsic sau emfizem pulmonar (in ultimele 2 boli se foloseste corticoterapia inhalatorie) - hipertrigliceridemia (nivel crescut al trigliceridelor in sange) cu depunerea acestora in vasele sanghine mici, poate agrava cataracta; Anumite simptome pot semnala agravarea cataractei sau aparitia unor complicatii grave: - durere oculara severa; - vedere dubla sau pierderea brusca a vederii (amauroza fugace). Este necesar consultul oftalmologic in urmatoarele situatii: - necesitatea schimbarii frecvente a lentilelor pentru ochelari; - vedere dubla, incetosata, aparuta treptat; - vedere ingreunata in timpul zilei datorata fotofobiei (sensibilitate accentuata la lumina); - sofat ingreunat pe timpul noptii datorita sensibilitatii crescute la luminile din trafic; - tulburari vizuale care afecteaza activitatile zilnice. In cazul adultilor care sufera de cataracta este recomandat un control oftalmologic la un anumit interval de timp specificat de medicul de familie. Simptome

In cele mai multe cazuri cataracta cauzeaza anumite tulburari vizuale, dintre care amintim: - vedere incetosata, greoaie, neclara; - fotofobie (nu suporta lumina), fie cea naturala sau artificiala. Sofatul este de asemenea ingreunat datorita disconfortului vizual cauzat de lumina farurilor din trafic; - necesitatea schimbarii relativ frecventa a lentilelor de la ochelari; - vedere dubla; - dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, datorate tulburarilor vizuale. Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice. Consult de specialitate Diagnosticul de cataracta, in special in stadiile incipiente, nu necesita un tratament medicamentos sau chirurgical, fiind suficienta doar o urmarire atenta a evolutiei bolii. Tulburarile vizuale accentuate, care influenteaza activitatile zilnice si predispun la diferite accidente, necesita un tratament chirurgical. Problemele de vedere pot fi evaluate de: - oftalmolog; - optometrist; - asistent medical; - medicul de familie; - medic generalist; - pediatru. Cu toate ca tulburarile vizuale pot fi evaluate de mai multe persoane care lucreaza in domeniul medical, doar medicul oftalmolog poate trata cataracta. Investigatii Diagnosticul cataractei se bazeaza pe istoricul medical si examenul clinic. Cel din urma are scopul de a elimina alte patologii posibile, care ar putea cauza tulburarile vizuale si pentru a confirma diagnosticul de cataracta. In cazul unor tulburari vizuale care nu pot fi corectate chirurgical, oftalmologul trebuie sa efectueze un examen oftalmologic amanuntit pentru a evalua calitatea vazului remanent si totodata calitatea vietii. Tratament Interventia chirurgicala este singura metoda folosita in mod curent pentru a trata simptomele cauzate de cataracta. Aceasta consta in indepartarea cristalinului (lentila naturala a globului ocular), deteriorat de cataracta. In mod normal cristalinul are rolul de a focaliza fasciculul luminos care trece apoi prin celelalte componente ale ochiului pentru a ajunge la retina, unde se formeaza imaginea. Cristalinul poate fi inlocuit cu o piesa asemanatoare artificiala, numit implant intraocular sau in locul acesteia poate fi folosita o lentila de contact cu functie identica.

Interventia chirurgicala nu este necesara decat dupa cateva luni sau ani de la debutul bolii. In tot acest timp pacientii isi corecteaza acest viciu de refractie cu ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact speciale. Tratamentul cataractei juvenile depinde de felul in care aceasta interfera in dezvoltarea normala a simtului vizual. In unele cazuri, interventia chirurgicala in randul persoanelor cu cataracta este necesara pentru o alta patologie oftalmologica asociata, precum retinopatia diabetica sau degenerescenta maculara. De asemenea, in unele cazuri cataracta trebuie indepartata de un oftalmolog specializat in tratamentul bolilor de retina si a nervului optic. Deseori, exista o conceptie gresita in legatura cu cataracta, astfel ca in ultimii ani s-au desfasurat mai multe campanii de informare a persoanelor cu cataracta. Este important sa se stie ca tratamentul chirurgical este necesar doar in cazul in care tulburarile vizuale sunt grave si influenteaza desfasurarea normala a activitatilor cotidiene. Datorita fricii de a nu-si pierde in totalitate vederea, unii pacienti mai in varsta doresc efectuarea interventiei chirurgicale cu toate ca rezultatul examenului oftalmologic nu recomanda acest lucru si viciul poate fi corectat prin purtarea ochelarilor sau a lentilelor speciale. In aceste cazuri nu este justificat riscul unei interventii chirurgicale (mai mare la pacientii varstnici, care pot asocia si alte boli). Pacientul cu cataracta este singurul care decide daca simptomele bolii sunt suficient de grave si afecteaza viata personala in asa fel incat este necesar tratamentul chirurgical. Evolutie Cataracta poate ramane usoara si poate trece deseori chiar neobservata. Majoritatea cazurilor de cataracta nu provoaca tulburari vizuale grave si astfel nu necesita indepartare chirurgicala. In unele cazuri insa disconfortul vizual exacerbat si evolutia cronica pot cauza: - cataracta severa, cu tulburari vizuale severe care influenteaza activitatile cotidiene (sofatul, cititul, etc.) - cecitatea este o complicatie rara. Interventia chirurgicala se realizeaza de obicei inaintea aparitiei unei complicatii atat de grave - glaucomul - progresia bolii este legata de opacifierea gradata a cristalinului. Cand acesta devine opac in totalitate, are indicatie de tratament chirurgical - cataracta copiilor (juvenila) este rara, insa extrem de severa. In cazul in care cristalinul opacifiat opreste lumina catre retina, centrul nervos vizual (situat in lobul occipital), nu se mai dezvolta normal, cauzand ambliopie (vedere proasta) care persista si dupa tratamentul chirurgical de corectare a cataractei.

Glaucomul

Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultand in final pierderea vederii. La inceput, se pierde campul vizual periferic. Daca nu se trateaza, se agraveaza pierderea acuitatii vizuale, ducand in timp la orbire definitiva. Exista 3 forme de glaucom: -glaucomul cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom. In aceasta forma, nervul optic este doar usor lezat, de obicei provocand pierderea gradata a vederii. Pot fi afectati ambii ochi in acelasi timp, desi de obicei unul estemai afectat decat celalalt. De obicei este nevoie sa fie afectat mai mult campul vizual pentru a se observa modificarea -glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent, fiind cam 10% din cazuri. In aceasta forma de glaucom, partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia umorii din camerele globului ocular, facand ca presiunea intraoculara sa creasca si astfel sa comprime sistemul de drenare (sistemul de trabecule) al ochiului. Acest lucru poate cauza pierderea brusca a vederii insotita de durere, eritem (inrosire) la inceput doar la nivelul unui singur ochi. Alte simptome care apar sunt greata si varsaturi. Un anume subtip de glaucom cu unghi inchis este de cele mai multe ori o situatie de urgenta care necesita tratament imediat pentru a se preveni lezarea definitiva a ochiului -glaucomul congenital este o forma rara de glaucom care apare la unii copii la nastere. Glaucomul care apare in primii ani de viata se numeste glaucom infatil. Copiii cu glaucom congenital sau infantil au de cele mai multe ori ochii congestionati, prezentand sensibilitate la lumina si lacrimare excesiva. Aceste simptome apar dupa varsta de 6 luni chiar un an dupa nastere. Daca problema nu este detectata precoce si tratata poate sa apara scadere severa a acuitatii vizuale sau chiar orbire. Persoanele cu varsta dupa 3 ani si adultul tanar pot prezenta o astfel de forma de glaucom numit glaucom juvenil. Cauze Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultand in final pierderea vederii. In multe din cazuri aceste leziuni ale nervului optic se banuieste ca apar datorita cresterii presiunii intraoculare (TIO-tensiunea intraoculara) care rezulta datorita acumularii lichidului (umoarea apoasa) intraocular. Uneori leziunile apar chiar daca nu creste presiunea intraoculara. Glaucomul cu unghi deschis In glaucomul cu unghi deschis nu se cunoaste cauza exacta a lezarii nervului optic. In mod normal forma partii frontale a globului ocular (camera anterioara a globului ocular) este

mentinuta de un lichid numit umoare apoasa, care este produsa si eliminata, mentinand o presiune constanta intraoculara. In unele cazuri umoarea apoasa nu este drenata in mod corespunzator, dar motivul aparitiei acestui lucru nu este cunoscut. Cand acest lucru se produce, lichidul se acumuleaza intraocular provocand cresterea tensiunii intraoculare. Presiunea crescuta intraoculara lezeaza nervul optic producand scaderea progresiva a acuitatii vizuale. Nu toate persoanele cu glaucom cu unghi deschis prezinta o crestere a presiunii intraoculare. Se estimeaza ca 16-40% din cazurile de glaucom cu unghi deschis se produc fara o crestere a presiunii intraoculare. In aceste cazuri, scaderea fluxului sangvin care vasculariza nervul optic se banuieste a fi cauza. Semnele de debut care apar in glaucomul cu unghi deschis sunt tensiunea intraoculara normala sau crescuta, modificari la nivelul globului ocular (excavatia papilei nervului optic) si pierderea vederii campului periferic - cand nu creste presiunea intraoculara. Glaucomul cu unghi inchis Glaucomul cu unghi inchis apare atunci cand unghiul de drenaj pentru umoarea apoasa deja ingustat devine blocat. Acest lucru apare cand: -partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia umorii apoase din camera anterioara. Blocajul produce cresterea presiunii intraoculare si face ca irisul sa comprime sistemul de drenare al ochiului (sistemul trabecular). Acest lucru produce cresterea presiunii intraoculare si lezeaza nervul optic, conducand la pierderea progresiva a vederii pana la orbire -defectele care apar la nivelul irisului il fac sa se deplaseze anterior, blocand unghiul de drenaj. Alti factori sunt tumorile care comprima si deplaseaza irisul anterior, inchizand unghiul de drenaj. Glaucomul congenital si infantil Glaucomul care este prezent de la nastere (glaucomul congenital) sau cel care apare in primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt de cele mai multe ori provocate de defecte congenitale. Un defect congenital apare datorita unei infectii a mamei in timpul sarcinii, cum este rubeola sau cum este o boala mostenita, neurofibromatoza. Glaucomul este estimat ca apare la aproximativ 30% din persoanele cu sindrom Stuge-Weber care determina cresterea presiunii la nivelul partii albe a globului ocular (sclera). Glaucomul secundar Glaucomul apare si in urma altor afectiuni si se numeste glaucom secundar. -glaucomul apare dupa un traumatism ocular, dupa o interventie chirurgicala, datorita cresterii unei tumori sau ca urmare a unei complicatii a unei afectiuni medicale cum este diabetul -administrarea unor anumite medicamente cum sunt corticosteroizii folositi pentru tratarea unei infectii oculare sau a altor boli -glaucomul poate sa apara si in urma distrugerii si imprastierii materiilor colorate intraoculare (pigmenti) care se gasesc la nivelul irisului. Aceasta forma de glaucom secundar se numeste glaucom pigmentar. Un alt material care se imprastie (de origine necunoscuta) care se depoziteaza in camera anterioara a globului ocular poate produce glaucom congenital numit sindrom exofoliativ (pseudoexfoliativ) -cataracta care produce marirea cristalinului poate cauza un glaucom secundar (glaucom

fakomorfic). Pe masura ce avanseaza cataracta, cristalinul se ingroasa inchizand unghiul de drenaj al ochiului, ceea ce duce la cresterea presiunii intraoculare. Tratamentul medicamentos si posibil cel chirurgical se pot folosi pentru a scadea tensiunea intraoculara. Este nevoie de eliminarea cataractei pentru a se trata glaucomul fakomorfic. Simptome Simptomele difera in functie de tipul glaucomului. In glaucomul cu unghi deschis singurul simptom care apareconsta inscaderea acuitatii vizuale. Campul vizual periferic se pierde inaintea celui central, care se foloseste in vederea cu acuratete a detaliilor. Se poate ca scaderea acuitatii vizuale sa nu fie observata decat atunci cand devine severa intrucat ochiul afectat mai putin compeseaza si pentru celalalt. Scaderea acuitatii vizuale poate sa devina evidenta intr-un stadiu mai avansat al bolii. Intre timp s-a pierdut foarte mult din acuitatea vizuala. Glaucomul cu unghi inchis poate sa nu provoace nici un simptom aparent sau simptome minore. Se poate intampla sa apara simptome pe o perioada scurta de timp (glaucom cu unghi inchis subacut) care de obicei apar seara si dispar pana dimineata urmatoare sau poate sa apara simptomatologie severa (acuta) care necesita un tratament medical de urgenta. Simptomele glaucomului cu unghi inchis apar de obicei la un singur ochi odata si de cele mai multe ori sunt: -vedere incetosata care apare brusc -durere severa, care apare la nivelul globului ocular sau in zonele imediat apropiate ochiului -halou color in jurul surselor de lumina -eritem al ochiului -greata si varsaturi. Simptomele care apar in glaucomul congenital sau cel care apare in primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt: -ochi plini de lacrimi sau o sensibilitate la lumina (a copilului) -unul sau ambii ochi congestionati, indicand ca zona transparenta a ochiului (corneea) a suferit o leziune -marirea globilor oculari datorita cresterii presiunii intraoculare, avand un aspect exoftalmic (ochi protruzivi). Acest lucru nu apare la adulti. -prurit (mancarime) sau senzatie de nisip in ochi sau inchiderea ochilor in cea mai mare parte de timp. Factori de risc Factorii de risc pentru glaucom difera in functie de tipul glaucomului. Factorii de risc pentru glaucomul cu unghi deschis: -presiunea crescuta intraoculara (PIO). Glaucomul cu unghi deschis este asociat, in cele mai multe cazuri cu o presiune intraoculara mai mare decat normalul, mai multe de 10% din persoanele cu varsta peste 40 de ani au o presiune crescuta intraocular (presiunea mai mare de 21 de mm Hg). Unele studii au indicat faptul ca printre persoanele cu POI 15-40% intre acestea isi pierd vederea in urmatorii 10 ani de evolutie. Presiunea intraoculara crescuta este singurul factor de risc care se poate trata. Dar prezenta numai a unei tensiuni intraoculare crescute nu este un motiv de diagnostic al glaucomului si nu necesita intotdeauna tratament. -varsta. Riscul de aparitie al glaucomului creste dupa varsta de 40 de ani. Persoanele cu varsta mai mare de 70 de ani au un risc de 4-7 ori mai mare de a dezvolta un glaucom decat cei cu

varsta intre 40 si 50 de ani -rasa. La populatia de culoare riscul pentru glaucom este de 4 ori mai mare decat la populatia alba. Un studiu a aratat ca afroamericanii peste 30 de ani au risc de a face glaucom la varste mai tinere decat albii. De asemenea au un risc mai mare de a se produce lezarea nervului optic decat albii -istoric familial de glaucom. Este de 9 ori mai mare riscul de glaucom la rudele persoanelor care au glaucom, neprovocat de alte afectiuni (numit glaucom cu unghi deschis primar). Modificarile de la nivelul globului ocular cum sunt excavatia papilei nervului optic, fara o crestere a presiunii intraoculare pot fi primele simptome de glaucom -pierdere a vederii la unul din ochi. Leziunile la un ochi datorate glaucomului se asociaza cu o accentuare a leziunilor de la celalalt ochi. Daca nu este tratat exista riscul aparitiei unor leziuni mai severe si la celalalt ochi in proportie de 29%. Altii factori de risc posibili -diabetul zaharat. Diabeticii au o presiune mai mare intraoculara decat populatia generala. De asemenea ei au un risc mai mare de a dezvolta un glaucom secundar datorita neovascularizatiei care apare si blocheaza sistemul de drenare al umorii apoase (sistemul trabecular) -alti factori de risc. Studiile indica o serie de alti factori care pot fi implicati in aparitia bolii cum sunt tulburari de vedere la distanta (miopia) sau o presiune intraoculara crescuta (hipertensiune), boli cardiovasculare, cefalee migrenoasa, vasospasm periferic (spasm si ingustarea lumenului vasului sangvin) sau o cornee subtire. In orice caz dovezile acestor studii sunt destul de inconsistente si este inca nesigur cum aceste afectiuni pot sa creasca riscul de glaucom cu unghi deschis. Este nevoie de cercetari mai exacte pentru a se indica legatura dintre acesti factori de risc si boala. Factorii de risc pentru glaucomul cu unghi inchis: -rasa. Populatia din Asia de Estprecum si canadienii, populatia din Alaska si Groenlanda au un risc mai mare pentru aparitia glaucomului cu unghi inchis decat populatia generala -varsta. Populatia peste 40 de ani are un risc mai mare -sexul. Apare mai frecvent la femeile mai in varsta fata de barbatii cu aceeasi varsta -defecte congenitale. Persoanele care prezinta de la nastere un unghi de drenaj mai ingust pot sa dezvolte in timp un glaucom cu unghi inchis, daca pupilele acestora stau dilatate mult timp. Timpul cat stau dilatate, producand un atac de glaucom cu unghi inchis, difera de la persoana la persoana -hipermetropia (vedere cu dificultate a obiectelor situate aproape). Hipermetropii au risc mai mare de aparitie a glaucomului cu unghi inchis intrucat au un glob ocular mai mic si astfel unghiul de drenaj este mai ingust, facandu-l sa se blocheze mai usor -istoricul familial este un factor de risc pentru aparitia bolii -prezenta glaucomului cu unghi inchis la un ochi creste riscul de aparitie a afectiunii si la celalalt ochi. Aproape jumatate din persoanele care au avut un atac de glaucom la un ochi pot sa dezvolte boala si la celalalt in urmatorii 5 ani. Factorii de risc pentru glaucomul congenital: - infectii ale mamei in timpul sarcinii. Copiii nascuti din mame care au avut infectii virale in timpul sarcinii cum este rubeola au un risc mai mare pentru aparitia glaucomului congenital - factorii genetici, aproape 10% din nou nascuti mostenesc boala. Consultul de specialitate

Se vor contacta imediat serviciile medicale de urgenta daca apar urmatoarele simptome ale atacului de glaucom cu unghi inchis (glaucom acut): -incetosarea brusca a vederii -durere puternica la nivelul ochiului afectat -inrosirea ochiului afectat -greata si varsaturi -vederea unui halou colorat in jurul surselor de lumina. Se recomanda adresarea la medic in urmatoarele conditii: -vederea unor puncte negre (miodesopsii) in campul vizual periferic la unul sau la ambii ochi -dificultati de vedere care apar treptat -existenta unui istoric familial de glaucom cu unghi deschis, varsta peste 40 de ani, lispa unui examen oftalmologic in ultimul an sau mai mult. Este nevoie de examinarea oftalmologica sau optometrica pentru evidentierea de semne de glaucom -existenta glaucomului si aparitia de simptome datorita tratamentului medicamentos administrat. Expectativa vigilenta Expectativa vigilenta nu se recomanda daca exista semne ale unui atac de glaucom cu unghi inchis. Daca la examenul oftalmologic se observa o presiune intraoculara crescuta si nu exista alti factori de risc pentru glaucom, se poate amana tratamentul. Dar se recomanda examinarea regulata a presiunii intraoculare si de asemenea examinari regulate oftalmologice pentru a se diagnostica boala daca este cazul. Investigatii Pentru diagnosticarea glaucomului se face o anamneza si un examen fizic. Daca se suspecteaza glaucom se va face o trimitere catre medicul oftalmolog pentru a realiza mai multe investigatii si a face un tratament. Detectarea precoce si tratarea unui glaucom cu unghi deschis sunt importante pentru a controla boala si a preveni pierderea vederii. Poate fi nevoie de un tratament de urgenta in cazul in care exista un atac de glaucom cu unghi inchis. Oftalmologul va cauta semne de lezare a nervului optic in polul posterior al globului ocular pentru a stabili daca este prezenta afectiunea si care este severitatea ei. Istoricul medical si rezultatele urmatoarelor investigatii poate determina punerea diagnosticului: -oftalmoscopia utilizata pentru a vedea interiorul globului ocular. Pentru glaucom se examineaza zona prin care nervul optic paraseste globul ocular (numita papila sau disc optic). Lezarea nervului optic care apare in glaucom se poate diagnostica prin oftalmoscopie. Persoanele care prezinta leziuni ale nervului optic vor avea si tulburari de vedere pe partea afectata -gonioscopia foloseste lentile speciale pentru a vizualiza unghiul de drenare a umorii apoase. Acesta este un test obisnuit pentru o evaluare initiala pentru a se diagnostica sau nu glaucomul -tonometria masoara presiunea intraoculara. Presiunea normala intraoculara este intre 10 si 21 mmHg. Persoanele cu glaucom au o presiune mai mare decat normalul -examinare prin biomicroscop se folosete pentru a mari toate partile componente ale globului ocular. Prin aceasta metoda se poate face si gonioscopia si tonometria

-examinarea campului vizual (perimetria) si a acuitatii vizuale. Acestea se fac pentru a se examina cat de bine sunt vazute detaliile obiectelor si pentru vederea obiectelor din campul periferic si central care pot semnifica o leziune la nivelul nervului optic cauzata de glaucom. Aceasta este cea mai buna examinare pentru a se pune diagnosticul de glaucom cu unghi deschis. Perimetria se face ca parte a examinarilor pentru urmarirea evolutiei glaucomului. Perimetria este o investigatie scumpa si care necesita mult timp de aceea nu se face ca un examen screening de rutina sau ca alte investigatii mai rapide pentru glaucom. Dupa stabilirea diagnosticului de glaucom cu unghi deschis, se vor face examinari oftalmologice de rutina inclusiv tonometrie si gonioscopie pentru a se monitoriza boala. Perimetria se face o data pe an dupa ce s-a pus diagnosticul de glaucom cu unghi deschis. Se pot face mai multe examinari pentru a se stabili care sunt leziunile produse de glaucom asupra nervului optic. Acestea sunt tomografia Heildelberg a retinei, analiza GDx a fibrelor nervului optic, tomografia pe lungimea nervului optic pentru a se observa continuitatea sa. Intrucat acestea sunt investigatii mai noi, sunt mai rar accesibile. Studii recente au sugerat ca masurand grosimea structurii transparente a ochilui (corneea) cu investigatii cum sunt ecografia pahimetrica poate permite medicului specialist sa determine care este riscul de glaucom. O cornee mai subtire central este considerata factor de risc pentru glaucom. Testarea grosimii corneei este un nou concept si se fac studii in continuare pentru a se determina acuratetea metodei in predictia glaucomului. Daca exista deja glaucomul si a aparut o pierdere semnificativa a vederii, se va face o examinare a acuitatii vizuale ramase pentru gasirea de metode eficiente de folosire maxima a vederii si de mentinere a unui stil cat mai bun de viata. Diagnostic precoce Intrucat multe persoane cu glaucom prezinta o presiune normala intraoculara, masurarea presiunii intraoculare (tonometria) nu trebuie facuta ca singura investigatie pentru diagnosticarea glaucomului. Necesita asocierea ei cu alte metode pentru un diagnostic cat mai exact. Este recomandat ca toate persoanele peste 20 de ani sa efectueze un examen screening pentru depistarea glaucomului. Este cu atat mai necesar pentru cei cu factori de risc sa fie supusi unui examen screening in fiecare an. Persoanele cu un risc crescut sunt reprezentate de: -persoanele peste 65 de ani -afroamericanii (pentru glaucom cu unghi deschis), cei din Asia de est sau persoane descendente din acele zone (pentru glaucom cu unghi inchis) -hipermetropii (risc crescut pentru glaucomul cu unghi inchis) -leziune oculara in urma unui tratament chirurgical, cum ar fi operatia pentru cataracta -diabetici -tensiune arteriala crescuta (hipertensivi) -cei tratati cu medicamente corticosteroidiene -cei cu istoric familial de glaucom. Tratament medical Tratamentul glaucomului se concentreaza pe mentinerea vederii prin incetinirea evolutiei leziunilor de la nivelul nervului localizat in partea posterioara a ochiului (nervul optic). La adulti, tratamentul nu poate restitui vederea ce a fost pierduta din cauza glaucomului. Totusi, la anumiti copii, anumite leziuni produse de glaucomul congenital pot fi reversibile.

La ora actuala, majoritatea tratamentelor glaucomului sunt indreptate spre scaderea presiunii de la nivelul ochiului (presiunea intraoculara, PIO). Lezarea nervului optic se poate produce la orice valoare a presiunii intraoculare, chiar si la valorile considerate normale. Scaderea PIO poate ajuta la prevenirea aparitiei unor leziuni ulterioare la nivelul nervului optic. Optiunile terapeutice includ medicatie, tratament laser si tratament chirurgical. In Statele Unite, tratamentul este inceput de obicei prin administrarea unei medicatii. Atunci cand tratamentul medicamentos nu a avut succes in scaderea PIO, sunt luate in considerare tratamentul laser si tratamentul chirurgical. Totusi, in anumite cazuri, tratamenul laser si cel chirurgical pot fi de prima alegere mai ales in cazurile moderate pana la severe. Studiile arata ca atat terapia medicala cat si cea chirurgicala sunt eficiente, dar riscurile si beneficiile pot diferi in functie de tipul glaucomului, varsta, rasa si alti factori. Pacientul cu glaucom trebuie sa isi consulte medicul in privinta tuturor optiunilor terapeutice iar acesta sa determina care optiune ar fi cea mai buna in situatia data. Tratament initial Pacientilor diagnosticati cu glaucom li se stabileste o tinta a presiunii intraoculare pentru fiecare ochi. Aceasta tinta este fixata in functie de gradul leziunilor de la nivelul nervului optic si de PIO la care aceasta leziune s-a produs. Presiunea intraoculara tinta este cu aproximativ 20% mai mica decat presiunea intraoculara anterioara. Pe parcursul tratamentului, tinta presiunii intraoculara poate fi modificata pentru a preveni aparitia leziunilor la nivelul nervului optic. Sunt necesare consulturi oftalmologice regulate in conditiile in care exista PIO ridicata fara a fi prezente semne de glaucom. Daca PIO este suficient de mare, se va initia terapia medicamentoasa pentru scaderea PIO si prevenirea pierderii vederii. Totusi, decizia de incepere a tratamentului in absenta existentei unor leziuni de nerv optic este foarte importanta, deoarece expune pacientul la riscurile si cheltuielile unui tratament de lunga durata. Tratamentul glaucomului cu unghi deschis implica medicatie (picaturi de ochi) ce scade PIO, tratament laser sau alt tip de tratemnt chirurgical. In Statele Unite, picaturile de ochi (colir) pentru scaderea PIO sunt de obicei prima optiune terapeutica. Reducearea PIO la pacientii cu glaucom cu unghi deschis incetineste progresia bolii si ajuta la prevenirea reducerii ulterioare a vederii. Totusi, alte optiuni terapeutice (laser sau chirurgie) pot fi uneori considerate drept optiuni terapeutice initiale in cazul pacientilor cu glaucom cu unghi deschis moderat pana la sever. Glaucomul cu unghi inchis este uneori o afectiune ce necesita interventie de urgenta (glaucomul cu unghi inchis acut) deoarece blocarea fluidului la nivel ocular poate duce la o crestere brusca a PIO ceea ce duce la aparitia rapida a leziunilor la nivelul nervului optic. Glaucomul cu unghi inchis acut duce la aparitia unei dureri semnificative la nivel ocular. Glaucomul cu unghi inchis acut necesita interventie terapeutica de urgenta, incluzand medicatie pentru scaderea PIO, monitorizarea unghiului de drenaj si chiar terapie chirurgicala. Daca aceasta afectiune nu este tratata de urgenta, orbirea se poate instala rapid. Glaucomul congenital necesita in aproape toate cazurile corectia chirurgicala a defectului. Uneori poate fi utilizata terapia medicamentoasa, dar de obicei, aceasta nu are efecte pe termen lung. In cazul pacientilor ce au suferit o pierdere semnificativa a vederii, medicul va efectua o evaluare a vederii scazute. Aceasta evaluare va ajuta medicul si pacientul in gasirea celor mai bune

modalitati de folosire a vederii ramase. Poate, de asemenea, sa includa sugestii in ceea ce priveste consilierea si antrenarea in a face fata vederii reduse. In conditiile in care glaucomul poate duce la o pierdere semnificativa a vederii inainte de a fi detectat, constientizarea acestei afectiuni poate fi greu de realizat. Persoanele diagnosticate cu aceasta afectiune pot resimti o stare de suparare si depresie. Acestia pot fi indrumati spre centre de consiliere unde vor fi ajutati sa se obisnuiasca cu aceasta situatie. Tratament de intretinere Odata ce tratamentul pentru glaucom a fost inceput, oftalmologul va efectua evaluari periodice ale functiei oculare. In timpul acestor evaluari este masurata de obicei PIO. Vizitele la medic pot fi zilnice pana la atingerea PIO tinta. Odata ce aceasta a fost atinsa, vizitele la medic vor fi efectuate la fiecare 3 pana la 6 luni. Oftalmologul va analiza modificarile de la nivelul nervului optic ce indica agravarea afectiunii in ciuda tratamentului si daca este nevoie, va ajusta PIO tinta. Daca presiunea intraoculara continua sa fie crescuta sau daca leziunile la nivelul nervului optic sa inrautatesc in ciuda tratementului cu picaturi pentru ochi, se va lua in considerare terapia laser. Persoanele ce prezinta canale de drenaj inguste vor dezvolta mai probabil glaucom cu unghi inchis. Cei ce prezinta glaucom cu unghi inchis vor necesita evaluari regulate ale unghiurilor de drenaj si a PIO. Este posibila instituirea terapiei laser pentru prevenirea inchiderii bruste a unghiului de drenaj. Medicamentele, de obicei picaturi pentru ochi (colir) sunt utilizate pentru reducerea PIO fie prin scaderea cantitatii de lichide secretate la nivel ocular, fie prin cresterea drenajului lichidelor de la nivel ocular. Este important de inteles ca tratamentul glaucomului va fi administrat cel mai probabil toata viata. Tratamentul la domiciliu poate fi util in ajutarea pacientului in a se adapta efectelor glaucomului. Pot fi utilizate suporturi pentru vedere si tehnologii adaptative, precum sistemul de amplificare video sau articole tiparite cu litere mari care pot imbunatati conditiile de viata ale persoanelor cu vedere redusa; dezvoltarea unei retele de oameni ce pot ajuta la efectuarea unor sarcini mai dificile; consilierea si antrenarea in scopul adaptarii la vederea redusa si a cresterii calitatii vietii. Tratament in cazul agravarii bolii Tratamentul chirurgical in glaucom este necesar numai in cazul scaderii progresive a vederii si nereducerii PIO sub tratament medicamentos sau laser. In anumite tari, precum Marea Britanie, tratamentul chirurgical este aplicat in stadiile initiale ale bolii. Tratamentul chirurgical poate consta in crearea unei alte zone prin care lichidul sa paraseasca ochiul. Uneori, tratamentul chirurgical poate consta in distrugerea unei portiuni a structurii oculare implicate in secretia lichidului intraocular (corpul ciliar) cu scopul de scadere a secretiei lichidiene. Acest tip de interventie este rezervat de obicei cazurilor avansate de glaucom pentru care alte forme de tratament nu au fost eficiente. De retinut! Glaucomul nu poate fi vindecat, dar PIO poate fi controlata cu ajutorul medicamentelor, terapiei chirugicale sau ambelor. La adulti, tratamentul glaucomului nu poate restitui vederea pierduta

din cauza acestei afectiuni, dar poate preveni lezarea in continuare a nervului optic si poate mentine vederea ramasa. La anumiti copii, leziunile la nivelul nervului optic produse de glaucomul congenital pot fi reversibile. Picaturile de ochi sunt de obicei utilizate pentru tratamentul glaucomului. In anumite cazuri, vor fi utilizate zilnic, pentru tot restul vietii. Ar putea constitui un inconvenient administrarea de picaturi oculare la anumite intervale orare. La anumite persoane, aceste picaturi pot duce la aparitia unui anumit nivel de disconfort. Este importanta respectarea indicatiilor de administrare si a intervalelor orare pentru ca aceste picaturi sa fie eficiente. Spre deosebire de alte afectiuni cronice in care neadministrarea medicatiei duce la aparitia unei simptomatologii evidente, neadministrarea medicatiei pentru glaucom asa cum a fost prescrisa nu va duce la aparitia unor simptome evidente. Totusi, poate duce la o degradare lenta, adesea nedetectabila a vederii, o degradare permanenta si care poate duce in cele din urma la orbire. Deoarece glaucomul nu poate fi vindecat iar tratamentul nu poate preveni intotdeauna pierderea in continuare a vederii, pacientii suferinzi de glaucom incearca metode terapeutice alternative precum acupunctura sau marijuana.