Departe de nicǎieri

“Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu există drum şi lasă o urmă.”

Totul a început cu un vis, a continuat cu dialoguri și a sfârșit cu un furt grosolan pe care nici Diavolul însuși nu l-ar putea înfăptui. Moartea, deja înlănțuită de imaginația lui, ci nu de cine știe ce iluzie ezoterică, era, dacă se poate spune, asemenea tigrului siberian ținut în captivitate – puternic pe dinăuntru, dar slab pe dinafară. Era ca o reflexie a propriei tale imagini, ca un ecou disperat al unui strigăt de ajutor în mijlocul pustietății, ca un clișeu în rândurile literaturii ieftine – util, dar lipsit de orice valoare. Necunoscutul îl lovi în cel mai crunt mod posibil. Din ziua aceea atât dragostea, cât şi moartea îi fu luate în cel mai îngrozitor mod posibil de către o ființă ștearsă, albă la exterior – cred, din cauza zăpezilor permanente care îi anesteziau sentimentele și circulația sangvină - și neagră în interior precum întunericul dinaintea Genezei. Rămas singur în faţa atâtor întrebări care aşteptau să-i atace conştiinţa în stilul narcotic al hienelor, Cătălin hotărî să nu caute răspunsurile influenţate de şoc, de necunoscut, ba chiar de întrebări, şi încercă să analizeze situaţia într-o manieră destul de ciudată. Bun! Ce avem noi aici? Cineva mi-a furat dragostea, şi de parcă nu ar fi fost de ajuns mi-

a furat şi moartea, condamnându-mă astfel la o eternitate solitară. Dar cine ar avea motive să îmi facă una ca asta? Şi de ce? De ce nu mi-a luat viaţa? De ce nu mi-a orbit conştiinţa? De ce nu mia anesteziat fiecare celulă din care sunt format? Ăăă... de ce nu mi-a luat spiritul şi puterea imaginaţiei? De ce nu mi-a decapitat cuvintele? De ce nu m-a luat pe mine? De ce mi-a lăsat visul şi amintirea dialogului?

nisipul memoriilor se îneca încet cu țesutul conjunctiv al timpului. deocamdată. Și astfel. și aș vrea ca numele meu să fie M. M-am vândut ca o prostituată printre cuvinte. Omul nu poate fi definit pentru că. Nimeni nu ştie ce a vrut să spună Cătălin atunci. moare şi totuşi. oase.Cum am putut să fiu atât de prost? Să ofer pe gratis cuvinte ce țin de propria mea imagina ție. dincolo de carne şi de suflet există ceva inefabil. cât şi. rupându-i crengile de sub picioare. Trebuia să ajungă la el. rămâne etern. Dar râul care curgea violent în faţa lui îl făcu să înţeleagă că. Furia ajunse la rang de imaginație. el hotărî că trebuie să plece în căutarea a ceea ce pierduse. celule. Omul are suflet. identitatea. Frunzele copacilor cădeau fără încetare. strigătele lupilor strangulau și cea mai mică moleculă de liniște care îndrăznea să atace inefabilul. Dar el nu ştia că invizibilul “vulpoi chinezesc” în variantă scandinavă reuși prin toate tertipurile posibile. sânge. Dar dacă tot am făcut-o aș prefera să fiu undeva în apropierea deșertului . Omul nu e decât carne.. Yggdrasill a fost decapitat. Da! Chinul și victoria lui asupra morții. la arborele sacru al vieţii. veghează deasupra renașterii și își așteptă șansa promisă de destin. ceva necunoscut care ne defineşte adevărata existenţă. Valuri de sânge loveau furioase stâncile osoase din adâncul ținutului fără nume. . și de ce nu cei cinci tigrii din Annam. trăieşte.. Poate că prin dragoste se identifică. Gata! Ştiu! Imaginile din vis şi schimbul de vorbe cu ea sunt decât începutul unei lungi călătorii pe care va trebui să o fac pentru a-mi recăpăta atât dragostea. Dar totu și mi-au rămas aripile și strigătele de luptă ale lupilor. într-adevăr timpul e necruţător.. Existenţă de care ne dăm seama numai atunci când nu încercăm să găsim o certitudine. dar asta nu înseamnă că este şi învingător în disputa cu omul. suferă.poate Egipt. privind hipnotic la undele râului care se restrângeau dând impresia că pot comprima momentele trăite. fluide.Tăcerea înghiţii ţărmul întregului monolog. omul se naşte. să mutileze eterul imaginativ al Simurgului. luptă.. . Nu a mai rămas decât coloana vertebrală din el și zborul unei păsări care. iubeşte. în care Simurgul ştie răspunsurile multor întrebări care încă nu au fost puse.Nu pot să cred cât de orb am putut fi și nu înțeleg ce poate fi mai rău decât moartea!? Poate modul în care vei muri sau chinul. da. Deocamdată . de modul meu de a vedea lucrurile. dând astfel naștere speranței. Şi astfel.

Însă puțini sunt aceia ce i-au cunoscut parfumul. iar aceasta. Mortus Scriptum pe care eu l-am văzut este o Ea. Cătălin medita întins pe spate la o altă logică a lumii. acolo se clădește o lume a sfârșitului. Somnul se sfârşi. Trecutul: Nu te uita! Nu îndrăzni să arunci cu privirea în spatele capului. Deasupra casei tale. Prezentul: Caută verigheta de la mâna dreaptă și mergi până acolo unde încă nu s-a pus lacătul! Este o ordine inversă a lumii. se comportă ca nişte pendule patetice. frica te face mai curajos. moartea plutește în aer fiind înlănțuită de acoperiș. Ochii încearcă să o intimideze. în ceea ce privește sexul. cândva. dar nu dispera pentru că el te va ajuta! Viitorul: Mortus Scriptum! El te va ajuta să te redescoperi. suprafaţa lucioasă a epidermei. La umbra copacului fără ramuri. După atâtea gânduri și idei. frig și muzica de pe fundal este într-adevăr macabră. Soarele ardea fiecare strop de răcoare care îndrăznea să abordeze. bineînțeles precum scoarța copacului. Doar el știe ce gândește bătrâna. acesta observă că pe degetul inelar al mâinii stă nestingherită o verighetă argintie. exact opusul. se scufundă îndrăznind astfel să viseze. cu o simplă smucitură din cap îți spintecă pielea. Dar ține bine minte că numai puterea imaginației tale și credința în posibil te poate ajuta să-i citești pe buze. Copacul era din nou un acoperiş ce ţinea razele soarelui aproape de frunzele sale şi departe de cel aflat în căutarea frunzelor ce aveau să cadă. Dar ce este o persoană la urma urmei? Întorcându-şi privirea presărată de lacrimile trupului spre copacul decapitat şi ştergându-şi sudoarea de pe frunte. Scribul morții este de culoarea fumului de lemn de santal și miroase. ce e drept – timid. pentru că acolo atârnă ea. care mai de care mai greu de asociat cu realitatea. de-a lungul vieţii lor.nu-mi rămâne decât să mă căiesc prin așteptare și să aștept momentul perfect pentru a diseca platformele hidoase ale chinului alb. legată de firele de păr. dar uneori atrăgătoarea Atropos. O simplă rafală de vânt îndulci atmosfera tacită deschizând mii de ochii . urmă un somn în care M. să acorzi noi valori vieții și mor ții. Acolo domnește devoratorul de umbre. iar strigătul de luptă o cheamă. Deodată soarele dispăru din peisaj. E ceață. Era mâna dreaptă. Frumusețea sa este de nemăsurat și aș putea spune că pentru fiecare este. a persoanei aflate în cauză. atribuia noi sensuri şi noi semnificaţii tuturor lucrurilor care alcătuiesc limitele cunoscutului mincinos între care oamenii.

Întotdeauna moartea e în căutrea fericirii. privi înapoi spre copac. Cătălin. Atunci se ridică..în sufletul lui Cătălin. şi invers. nu e macabru. Iar Cătălin în sfârşit realiză că moartea nu îi fu luată şi că fiinţa albicioasă şi rece este uitarea. . Copacul era un santal. ce este de fapt şi ce iubeşte de fapt – viaţa. Parfumul – Yggdrassill. sinistru sau cum vreţi voi să spuneţi. smuci din cap şi se trezi în mână cu un petic din scoarţa copacului ce emana îmbătătorul parfum. Şi acesteia din urmă îi ia o grămadă de timp până să realizeze cine este de fapt. şi călătoria întreprinsă de aceasta. Nu e aşa pentru că omul este fructul iubirii dintre viaţa şi moarte. M. orice alt nume reprezintă moartea. Simurgul sau oricine altcineva. Şi nu e tragic. cu o mireasmă stupefiantă care inhiba fiecare centru nervos din apropiere. lugubru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful