*Author: Volacu Alexandru ** Institutional Affiliation: National School of Political and Administrative Studies (Bucharest, Romania) *** Presented

at the Conference CONSTANT 2011, Bucharest, Romania, 24-25 March 2011

O ABORDARE DIN TEORIA JOCURILOR ASUPRA SEPARATIEI PUTERILOR IN STAT. DEFICIENTELE MODELULUI LUI MONTESQUIEU SI OPTIMALITATEA PARETO A SISTEMULUI MADISONIAN Alexandru VOLACU

Abstract: The purpose of this article is to demonstrate, using a game-theoretical approach, that
Montesquieus model of rigid separation of state powers is inferior to Madisons model of checks and balances viewed from the perspective of their impact on the stability of the political system and from the perspective of their social desirability. By applying a non-cooperative game model to both systems I argue that in Montesquieus arrangement rational actors involved in power structures maximize their own utility by maximizing institutional power rather than by cooperating with other actors in the system and that a Nash Equlibrium emerges, being represented by a profile of tripartite defective actions. By contrast, I demonstrate that under the system of checks and balances formulated by Madison the payoff matrix is modified sufficiently in order to provide an adequate framework for the emergence of cooperative behaviour between institutional actors. Therefore, Madisons system produces a game solution which is both a pure strategy Nash Equilibrium and Pareto optimal both for the powers involved in the game and from a social desirability perspective. Cuvinte cheie: echilibru Nash, optimalitate Pareto, putere de stat, separatia puterilor in stat, verificari si limitari recirpoce.

1. Introducere1 In aceasta lucrare intentionez sa demonstrez ca sistemul de verificari si limitari reciproce2 propus de James Madison este preferabil sistemului separatiei rigide a puterilor in stat propus de Montesquieu deoarece sistemul madisonian ofera schema de stimulente institutionale necesare cooperarii intre ramurile puterii in timp ce sistemul lui Montesquieu determina lupta constanta ale ramurilor pentru maximizarea propriei puteri. In vederea realizarii acestui obiectiv utilizez un cadru teoretic specific Teoriei Alegerii Rationale3. TAR este un program de cercetare (Lakatos, 1970, p.91), utilizat predominant in stiintele economice si stiintele politice4, caracterizat de postulatul (derivat din teoria economica clasica) conform caruia indivizii actioneaza rational, in sensul maximizarii propriilor functii de utilitate5. In ceea ce priveste principiile metodologice se identifica doua premize fundamentale ale programului: a) individualismul metodologic, care sustine ca: 1. doar indivizii sunt caracterizati de scopuri si interese, 2. indivizii se comporta intrun mod adecvat din perspectiva proprie si 3. aranjamentele sociale se modifica ca urmare a actiunilor individuale (Agassi, 1960, p.244), si b) modele de rationalitate instrumentala6 (Miroiu, 2006, p.34), ce afirma ca indivizii analizeaza toate alternativele disponibile si opteaza pentru alternativa cea mai dezirabila din punctul de vedere al maximizarii utilitatii. In stiintele juridice, abordarile de tip TAR sunt inca la un nivel emergent, desi exista o serie de studii importante realizate prin intermediul acestui program de cercetare, in special in bazinele filosofiei analitice anglo-saxone7. In Romania, din cunostintele
In aceasta sectiune prezint ipoteza lucrarii, cadrul de analiza si o parte a literaturii de specialitate din stiintele juridice caracteristice programului de cercetare descris. 2 In engleza checks and balances (Madison, 1788, p.254) 3 Prescurtata in continuare TAR. 4 Insa extins in ultimele decenii si in domeniul sociologiei sau filosofiei. 5 Pentru o monografie a directiilor principale din TAR in cadrul stiintelor politice vezi Ungureanu (2009) pentru Teoria Alegerii Sociale, Mueller (2008) pentru Teoria Alegerii Publice si Shepsle (2006) pentru Neoinstitutionalismul de tip Alegere Rationala. 6 Exista trei modele principale de rationalitate utilizate in TAR: rationalitatea maximala (bazata pe modelul homo economicus), rationalitatea limitata (Simon,1957) si rationalitatea minimala sau rationalitatea ca alegere consistenta intern (Sugden, 1991, pp.757-761). 7 Dintre cele mai importante studii pe aceasta directie enumar: Becker (1968), Posner (1981, 2007), Coase (1990), Clarke si Felson (1993), Felson (1998), etc., majoritatea literaturii de specialitate concentrandu-se spre ramura dreptului penal si criminologiei (Coase este exceptia din aceasta lista, studiile sale aplicabile stiintelor juridice fiind legate de dreptul comercial).
1

mele, nu exista nici o lucrare specific incadrata in domeniul stiintelor juridice care sa utilizeze o abordare de tip alegere rationala8. In ceea ce priveste lucrarea de fata, aceasta este construita utilizand elemente de teorie politica si drept public (ramura dreptului constitutional), avand implicatii in ambele domenii precum si in teoria generala a dreptului.

2. Puterea de stat Puterea de stat este un construct teoretic ce intruneste urmatoarele caracteristici: are caracter politic, are o sfera generala de aplicabilitate, are agenti specializati care o realizeaza si este suverana (Popa, 2008, pp.79-80). Literatura de specialitate din domeniul politologiei merge mai departe in ceea ce priveste cercetarea conceptului de putere, distingand intre trei forme de putere, incadrate individual in definitia generala data mai sus. Conceptualizarea primei forme ii apartine lui Robert Dahl (1957), si reprezinta in mare masura interpretarea conventionala data sensului de putere. Conform acestuia, putem considera ca exista o relatie de putere intre doi actori sociali A si B, in sensul in care A are putere asupra lui B, in conditiile in care A il poate determina pe B sa faca ceva ce acesta nu ar fi facut altfel. Cea de-a doua pozitie este formulata de Peter Bachrach si Morton Baratz (1962), initial ca o critica la abordarea pluralista a lui Dahl, iar aceasta consta in introducerea in modelul metodologic a unei variabile nemasurabile direct, anume potentialul de restrictionare a patrunderii anumitor probleme pe agenda publica. Cei doi autori considera ca aceasta tehnica este de asemenea o forma de exercitare a puterii de catre A asupra lui B, insa ea nu poate fi explicata prin mecanismul elaborat de Dahl, deoarece nu exista o interactiune directa intre A si B, iar A nu ii ofera posibilitatea de decizie lui B, in acest context neputand fi evaluata situatia in care preferintele lui B ar depinde de preferintele lui A. Cea de-a treia pozitie este conceptualizata de Steven Lukes, si aceasta se refera in principal la capacitatea de influenta si manipulare a anumitor actori sociali, capacitate pe care Lukes, dupa ce critica la randul sau abordarea metodologica a lui Dahl si BachrachDesi exista o serie de lucrari importante elaborate in cadrul TAR in domeniul teoriei politice pot avea implicatii si in domeniul dreptului public: Miroiu (2006, 2007), Grecu (2008), Ungureanu (2009).
8

Baratz, o considera esentiala in definirea integrala a conceptului de putere. Conform lui Lukes, particularitatea cea mai importanta a definitiei o considera sintagma de putere asupra9, contestand astfel sensul simplificator folosit anterior definitiei sale care se referea mai degraba la puterea de a face10 (Lukes, 1974). Este usor de intuit motivul pentru care concentrarea puterii de stat, definita mai sus in toate formele ei de manifestare, in mainile unui singur actor politic, fie acesta si institutional, este indezirabila. Acest lucru a fost sesizat pana si in Antichitate, sistemele politice ateniene si romane adoptand proto-modele de institutionalizare pluralitara a puterii politice.

3. Modelul lockean Prima teoretizare a conceptului de separatie a puterilor in stat ii apartine lui Locke (1689). In Al doilea Tratat despre Carmuire acesta argumenteaza in favoarea unei separatii stricte intre puterea legislativa11 si cea executiva12, considerand ca fragilitateaa umana, ce tinde intotdeauna sa determine un comportament orientat spre putere (Locke, 1689, p.143) ar conduce la o situatie in care interesul guvernului nu ar mai coincide cu interesul comunitatii guvernate deoarece acestia, reprezentand atat legiferatorii cat si partea responsabila de aplicarea lor ar putea sa fie tentati sa eludeze legile impuse de ei. In acest sens, Locke considera ca intr-un stat bine ordonat (Locke, 1689, p.143), puterea legislativa trebuie sa fie atribuita unei Adunari care are dreptul de a directiona forta (Locke, 1689, p.143) statului pentru satisfacerea intereselor comunitatii. De asemenea, Locke constata ca, desi necesitatea legiferarii nu are caracter permanent, in sensul in care Adunarile Legislative se pot intruni la intervale considerabile de timp, necesitatea executarii acestora are caracter imuabil, iar in acest scop este justificata introducerea unei puteri executive, care sa aiba caracter permanent13 (Locke, 1689,
9

power over power to 11 Definita de Parvulescu in contextul teoriei separatiei puterilor in stat drept partea puterii de stat care, inainte de toate, prin Parlament, asigura conducerea statului (Parvulescu, 2000, p.48). 12 Definita de Parvulescu in contextul aceleiasi teorii drept partea puterii de stat care realizeaza, prin masuri concrete, conducerea nemijlocita a statului (Parvulescu, 2000, p.48). 13 Nu in sensul in care puterea executiva este compusa in mod constant din aceiasi actori, ci in sensul in care persoanele responsabile de exercitarea puterii executive trebuie sa isi exercite atributiile sistematic, spre deosebire de responsabilii puterii legislative care isi exercita prerogativele la intervale de timp semnificative.
10

p.144). Locke nu merge insa in lucrarea sa mai departe de separarea puterii legislative de cea executiva, considerand ca puterea judecatoreasca trebuie sa fie detinuta de catre ramura executiva (Locke, 1689, p.159).

4. Modelul lui Montesquieu Lucrarea lui Locke a constituit un fundament teoretic important pe care Montesquieu urma sa dezvolte si sa rafineze conceptul de separatie a puterilor in stat. In Spiritul Legilor Montesquieu propune o diviziune trihotomica a puterii de stat, adaugand modelului lockean inca un element, anume puterea judecatoreasca14. Prin separarea puterii de stat in cele trei ramuri precizate anterior, Montesquieu urmarea, in termenii lui Parvulescu, limitarea puterii prin putere (Parvulescu, 2000, p.49). Conform lui Montesquieu, detinerea a doua dintre cele trei forme de putere precizate mai sus, de catre aceeasi institutie15 sau de catre aceeasi persoana este indezirabila la nivel social, deoarece cumulul de puteri ar incalca libertatea politica a indivizilor. In primul rand, detinerea simultana a puterii executive si a puterii legislative ar constitui o incalcare a libertatii deoarece posesorul lor emite legi tiranice (Montesquieu, 1748, p.181) pe care le-ar executa intr-o maniera similara. In al doilea rand, detinerea simultana a puterii judecatoresti si a puterii legislative ar incalca libertatea individuala deoarece viata subiectilor ar fi expusa unui control arbitrar (Montesquieu, 1748, p.182). In al treilea rand, prin detinerea simultana a puterii judecatoresti si a puterii executive, judecatorii s-ar putea comporta cu violenta unui opresor (Montesquieu, 1748, p.182). O particularitate interesanta a teoriei separatiei puterilor in stat in forma elaborata de catre Montesquieu este ca acesta sustinea ca organismele judiciare trebuie sa aiba caracter periodic si nu permanent, iar compozitia lor trebuie sa nu fie una profesionala, ci acestia sa fie alesi in functie aleatoriu, dupa modelul democratiei ateniene16 (Montesquieu, 1748, pp.183-184). Desi modelul propus de Montesquieu are o valoare teoretica deosebita, aplicarea sa in practica, in forma initiala ar intampina o serie de probleme datorita rigiditatii separatiei puterilor. Astfel, Parvulescu sustine ca datorita separarii complete a puterilor
14

Denumita initial de Montesquieu putere executiva in materie de drept civil (Montesquieu, 1748, p.181). 15 In terminologia lui Montesquieu, acelasi corp de magistrati (Montesquieu, 1748, p.181) 16 Principiu contestat de Madison (1788) in Lucrarile Federale.

statului, sistemul politic poate provoca cu usurinta un blocaj institutional (Parvulescu, 2000, p.49). De asemenea, acesta considera ca un alt efect al divizarii rigide a puterii poate fi minimizarea principiului suveranitatii nationale, pe criteriul ca aceasta apartine natiunii, nu puterilor publice (Parvulescu, 2000, p.49). Utilizand instrumente specifice teoriei jocurilor putem construi un model al interactiunilor dintre cele trei ramuri ale puterii sub forma unui joc de suma nula cu trei jucatori (von Neumann si Morgenstern, 1944, p.220), acestia fiind in fapt puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca, conform sistemului propus de Montesquieu. In acest punct este necesara o precizare de ordin metodologic. In sectiunea introductiva precizam ca unul dintre principiile fundamentale ale TAR este individualismul metodologic, mai precis conceptia conform careia toate fenomenele sociale sunt explicabile prin apelul la proprietatile, scopurile si actiunile indivizilor (Elster, 1985, p.5). In aceste conditii, construirea unui sistem care face apel la institutii ca actori implicati in interactiunile ce definesc structurarea puterii politice poate parea intuitiv eronata, insa aceasta este invalidata de modelul rationalitatii de ordinul doi elaborat de Ostrom (1998, pp.9-18) conform caruia institutiile pot fi intelese ca alegeri rationale de ordinul doi in sensul in care ele sunt produsul actiunilor rationale ale indivizilor (Miroiu, 2006, p.71). Pe aceasta linie, puterile statului pot fi considerate actori supraindividuali (Miroiu, 2006, p.53), caracterizati de obiectivele actorilor individuali ce definesc aranjamentele institutionale, obiectivele ramurilor de putere fiind reduse in acest sens la obiectivele indivizilor ce le definesc. Obiectivele indivizilor implicati in definirea structurilor ce detin puterea de stat sunt diverse iar spatiul limitat al lucrarii nu permite o analiza exhaustiva a acestora, insa unul dintre principalele obiective ale politicienilor poate fi considerat maximizarea puterii. Acest argument este validat de formarea partidelor politice, definite in general in teoria politica moderna prin raportarea la obiectivul de obtinere a puterii politice de catre Kelsen (1945), Braud (1997), Lapalombara si Weiner (1966), etc. In ceea ce priveste functionarii publici si actorii implicati in mecanismele birocratice, un argument similar este adus de Weber (1921), Niskanen (1971), Brennan si Buchanan (1980), etc. Mai mult decat atat, intreaga arie a politicii este redusa adeseori la lupta pentru puterea politica

(Debbasch si Pontier, 1995). Pornind de la aceste aspecte, putem considera justificata conceptia propusa in aceasta lucrare conform carora ramurile ce detin puterea de stat sunt actori rationali de ordinul doi ce au ca obiectiv principal maximizarea propriei puteri, ca urmare a obiectivelor de maximizare a puterii ale actorilor politici individuali17. Asadar, tinand cont de precizarile anterioare, putem construi un joc de suma nula18 prin care sa reprezentam interactiunile institutionale dintre ramurile de putere. Fig.1. Modelul separatiei puterilor in stat propus Montesquieu
0 0 0 +2 -1 -1 -1 +2 -1 +1 +1 -2 -1 -1 +2 +1 -2 +1 -2 +1 +1 0 0 0

C Puterea judecatoreasca

Puterea executiva

C Puterea legislativa

Sursa: Autor Strategiile fiecarui jucator din Fig.1 sunt de a coopera sau de a defecta, acestea putand fi utilizate in combinatii in cazul jocurilor cu numar iterat de ture (cum este si cel de mai sus), fiind considerate in acest caz strategii mixte. Terminologia este una specifica jocurilor de tip dilema prizonierului (Miroiu, 2007), cooperarea reprezentand in acest caz un comportament directionat spre respectarea status-qvo-ului institutional in ceea ce priveste distributia puterii, iar defectiunea reprezentand un comportament directionat spre
In acest sens merita mentionata afirmatia lui Simon conform caruia puterea este pur procedurala (1953, p.72), pentru a sublinia caracterul institutional al acesteia si faptul ca metoda prin care puterea politica individuala poate fi maximizata este prin maximizarea puterii detinute de institutia de apartenenta. 18 Modelat in forma extensiva in Fig 1.
17

modificarea status-qvo-ului institutional in sensul maximizarii propriei puteri. Echilibrul Nash19 si solutia jocului o reprezinta profilul (D, D, D) in care fiecare dintre cei 3 actori utilizeaza o strategie de defectiune. Asadar, in termeni de putere, nici una dintre cele 3 ramuri nu va avea de castigat, insa pentru a nu risca o diminuare a functiei de utilitate fiecare ramura va incerca sa isi maximizeze propria putere lansand astfel o lupta triadica pentru suprematie institutionala. Vom reveni la acest aspect in sectiunea urmatoare, insa pentru moment este important sa retinem ca in sistemul propus de Montesquieu nu exista stimulente pentru mentinerea status-qvo-ului din perspectiva distributiei puterii de stat, sistemul fiind caracterizat de instabilitate si de o lupta constanta pentru putere.

5. Modelul madisonian In scopul remedierii acestor insuficiente, Madison propune o separatie a puterilor in stat similara ca si centre de difuzie a puterii variantei propuse de Montesquieu, dar intre care sa existe un sistem de verificari si limitari reciproce intre toate cele trei puteri. Astfel, Madison concepe sistemul de verificari si limitari reciproce ca un mecanism de autoaparare a fiecarei puteri impotriva ambitiilor celorlalte puteri (Madison, 1788, p.254). De asemenea, Madison isi construieste sistemul teoretic pornind de la asumptia ca distributia puterilor de verificare reciproca nu va fi uniforma, in acest sens argumentand ca in orice sistem republican este preferabil ca autoritatea legislativa sa prevaleze in fata celorlalte tipuri de putere, iar autoritatea legislativa sa fie la randul ei divizata in mai multe ramuri, distincte prin natura structurala si functionala intrinseca (Madison, 1788, p.255)20. Mentinand asumptiile privind constructia institutionala si obiectivele de maximizare a puterii a politicienilor si functionarilor publici, putem construi un model similar celui din sectiunea precedenta pentru a determina natura interactiunilor dintre ramurile de putere in sistemul madisonian.

Echilibrul Nash reprezinta profilul jocului caracterizat de faptul ca nici unul din jucatori nu are stimulente pentru modificarea unilaterala a strategiei. 20 Prin acest argument Madison se pozitioneaza ferm impotriva sistemelor unicamerale.

19

Fig 2. Modelul separatiei puterilor in stat21 propus de Madison

0 0 0 -2 0 0 0 -2 0 -2 -2 0 0 0 -2 -2 0 -2 0 -2 -2 -2 -2 -2

C Puterea judecatoreasca

Puterea executiva

C Puterea legislativa

Sursa: Autor Strategiile utilizate de catre jucatori au de asemenea aceeasi natura ca si in modelul din sectiunea precedenta. Important este insa faptul ca modelarea interactiunilor in sistemul madisonian nu mai are caracterul unui joc de suma nula, precum in sistemul lui Montesquieu, existand un singur profil Pareto optim22, anume cel reprezentat de o tripla cooperare (C, C, C). Acest profil este de asemenea si echilibru Nash. Intr-un sistem madisonian eficient (cum este considerat cel din Fig.2) fiecare ramura institutionala va avea suficiente mijloace de control prin care se poate asigura ca nici una dintre celelalte puteri nu va incerca sa isi sporeasca propria putere prin modificarea frauduloasa a distributiei puterii de stat. Mai mult decat atat, chiar si daca am slabi partial asumptiile considerate relativ stricte, conform carora comportamentul directionat spre maximizarea puterii ar fi
Modelul separatiei puterilor in stat descris in aceasta figura estre un ideal-tip weberian in sensul in care fiecare dintre puteri are instrumente echivalente ca forta prin care poate impiedica actiunile negative ale celorlalte puteri. 22 Un profil este Pareto optim (eficient) atunci cand nu exista nici o mutare Pareto superioara. O mutare este Pareto superioara atunci cand cel putin unul dintre jucatori ajunge intr-o situatie mai buna si nici unul nu pierde (Buchanan si Tullock, 1962, p.173).
21

sanctionat de catre celelalte ramuri de putere in mod eficient si imediat, si am accepta astfel un model de rationalitate limitata a actorilor in care defectiuni ocazionale pot trece nepenalizate, putem argumenta ca intr-un joc iterat de n ori unde n este un numar natural neprecizat, urmand linia stimulentelor lui Axelrod, cei trei actori ar dezvolta in continuare un comportament cooperativ deoarece pe termen lung intr-un asemenea joc strategiile prietenoase23 aduc beneficii mai mari decat strategiile neprietenoase (Axelrod, 1984, pp.3-54).24

6. Aplicarea modelului madisonian in cazul Romaniei In cazul Romaniei sistemul madisonian este instituit prin mecanismul constitutional. In statul roman, puterea legislativa este detinuta de catre Parlament, care are o structura bicamerala, fiind compus din Senat (Camera Superioara) si Camera Deputatilor (Camera Inferioara)25. Desi initiativa legislativa poate apartine atat deputatilor si senatorilor cat si guvernului sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot26, Parlamentul este singura institutie capabila de a adopta legi, asadar este singura autoritate legislativa de pe teritoriul roman. Puterea executiva are o structura bicefala, fiind detinuta atat de Presedintele Romaniei cat si de Guvern27, aranjamentul institutional caracteristic Romaniei fiind semiprezidentialismul.

Conform lui Axelrod strategiile prietenoase sunt caracterizate de patru criterii: 1. nu defecteaza decat ca raspuns la o defectiune a adversarului, 2. nu defecteaza permanent ca raspuns la o singura defectiune a adversarului, 3. riposteaza la orice defectiune a adversarului printr-o singura defectiune subsecventa si 4. tiparul strategic este usor identificabil (Axelrod, 1984, p.54). 24 O ultima precizare trebuie facuta in acest punct. Privind cele doua scheme de plati din Fig. 1 si Fig. 2 cititorul poate parea nedumerit in privinta superioritatii modelului madisonian deoarece rezultatul final este acelasi in termeni de utilitate, atat in Fig.1 cat si in Fig.2 solutia oferind un profil de tipul (0,0,0). Pentru a inlatura aceasta confuzie consider ca este necesar sa mentionez ca beneficiile in termeni de utilitate se refera la redistributia puterii intre cele trei institutii legislative neavand prin intermediul cresterii sau descresterii impact social. Impactul social este dat tocmai de strategiile adoptate, fiind dezirabila situatia in care puterile coopereaza in vederea mentinerii status-qvo-ului in privinta distributiei puterii (C, C, C) si nu profilul (D, D, D) rezultand din jocul de suma nula al lui Montesquieu deoarece acesta din urma ar provoca instabilitatea sistemului politic ca urmare a unei lupte constante pentru maximizarea puterii intre cele trei ramuri. La nivel social asadar, fara a mai utiliza o explicatie matematica din lipsa de spatiu, cooperarea intre puteri (C, C, C) este Pareto superioara profilului (D, D, D). 25 Art. 73 din Constitutia Romaniei. 26 Art. 74, Alin (1) din Constitutia Romaniei. 27 Titlul II, Cap. II si Cap. III din Constitutia Romaniei.

23

Puterea judecatoreasca este detinuta de catre Curtea Constitutionala, Inalta Curte de Casatie si Justitie precum si de celelalte instante judecatoresti, in conformitate cu prevederile Cap.VI din Titlul II al Constitutiei Romaniei. Similar jocului descris in Fig.2, comportamentul abuziv a oricarei puteri poate fi sanctionat prin anumite mecanisme specifice celorlalte institutii. Astfel, puterea legislativa are capacitatea de a limita puterea executiva si a penaliza eventuale abuzuri de putere ale acesteia prin prevederile Art.113 si 114, anume prin initierea si adoptarea unei motiuni de cenzura prin care poate retrage increderea guvernului. De asemenea, prin intermediul Art. 95 Parlamentul poate initia suspendarea Presedintelui, in cazul savarsirii unor fapte grave care incalca Constitutia28. In ceea ce priveste relatia reciproca, mentinand perceptele madisoniene, sistemul politic romanesc nu instituie parghii de control a activitatii puterii legislative de catre cea executiva, situatie considerata justificata insa de catre Madison. In ceea ce priveste puterea judecatoreasca, aceasta are parghii de control atat asupra executivului cat si legislativului prin intermediul Inaltii Curti de Casatie si Justitie precum si celorlalte instante judecatoresti29. De asemenea, puterea legislativa si cea executiva (institutia prezidentiala) au parghii de control asupra puterii judecatoresti prin capacitatea de a numi sau valida membrii Consiliului Superior al Magistraturii30. Sistemul de verificari si limitari reciproce instituit in Romania poate fi reprezentat conform Fig. 331. Singura diferenta a sistemului de plati este ca puterea legislativa are mai putin de pierdut in cazul unui comportament prin care incearca sa modifice ilegal distributia de putere decat in sistemul ideal-tip madisonian din Fig.2, deoarece puterea executiva nu are parghii constitutionale pentru a penaliza puterea legislativa. Cu toate acestea, toate asumptiile din modelul madisonian clasic raman in picioare, echilibrul Nash si profilul Pareto optim fiind si in acest caz reprezentat (C, C, C).

28 29

Art. 95, Alin (1) din Constitutia Romaniei. Titlul III, Cap.VI din Constitutia Romaniei. 30 Art.133 din Constitutia Romaniei. 31 Vizibila in pg. 10.

Fig 3. Sistemul madisonian in Romania

0 0 0 -2 0 0 0 -2 0 -2 -2 0 0 0 -1 -2 0 -1 0 -2 -1 -2 -2 -1

C Puterea judecatoreasca

Puterea executiva

C Puterea legislativa

Sursa: Autor

7. Criticile modelului madisonian si efectele secundare ale acestuia Sistemul de verificari si limitari reciproce madisonian constituie unul din fundamentele organizarii distributiei puterii politice in epoca moderna si contemporana. Acest sistem sta la baza sistemelor republicane, atat in cele de tip prezidential cat si in cele de tip semi-prezidential sau parlamentar. Din acest motiv, logica utilizata de Madison (dezvoltata dupa cum mentionam anterior pe fundamentul logic al lui Montesquieu) in construirea sistemului reprezinta un subiect important de dezbatere in teoria politica contemporana. Astfel, teoreticienii contemporani au identificat o serie de efecte derivate din utilizarea unui sistem politic bazat pe separatia puterilor in stat, in forma madisoniana a sintagmei, efecte neprevazute probabil de autor in momentul elaborarii sale. Una dintre cele mai controversate critici aduse lui Madison este cea elaborata de Dahl, conform caruia ratiunea care a stat la baza crearii sistemului madisonian a fost protejarea anumitor minoritati a caror avantaje in ceea ce priveste statutul, averea si

10

puterea nu ar fi fost tolerate la infinit de o majoritate neobstaculata constitutional (Dahl, 1956, p.31), critica preluata si extinsa de Burns, conform caruia Madison ridica baricada dupa baricada impotriva avantului unei majoritati populare- iar ultima baricada, impasabila, era sistemul de verificari si limitari [...] (Burns, 1963, pp.20-21). Afirmatiile contestatarilor lui Madison sunt la randul lor contrazise de apolegetii sai, conform carora logica construirii sistemului de verificari si limitari a fost prevenirea tiraniei guvernamentale a carei trasaturi caracteristice era conducerea arbitrara si capricioasa a guvernarii umane, nu a guvernarii legilor (Carey, 1978, p.151). Exista insa si o serie de teoreticieni contemporani favorabili lui Madison (mult mai numerosi decat contestatarii sai) care extind beneficiile sistemului madisonian dincolo de efectele vizibile imediat, cum ar fi impiedicarea concentrarii puterii intr-o singura ramura a aparatului de stat. Alesina si Rosenthal spre exemplu argumenteaza ca separatia puterilor in stat, suplimentata de absenta unei majoritati monocolore care sa formeze guvernul, duce la moderarea politicilor guvernamentale si deci spre indepartarea de extremele ideologice si de fluctuatiile socio-economice majore produse in urma unei instabilitati radicale a politicilor guvernului (Alesina si Rosenthal, 1995). Un alt efect al sistemului madisonian, elaborat pe aceeasi linie conceptuala a relatiei dintre executiv si legislativ este ca datorita naturii sistemului ar trebui sa existe un conflict de interese intre legislativ si executiv, iar din acest motiv procesul decizional care trebuie sa intruneasca acordul ambelor ramuri ale statului de poate desfasura cu succes doar in ipoteza in care legislativul si executivul coopereaza si adopta o atitudine consensualista (Persson, Roland si Tabellini, 1997). De asemenea, exista si studii in literatura de specialitate contemporana ce au caracter descriptiv, in sensul in care nu prezinta propria viziune despre dezirabilitatea sistemului madisonian, ci analizeaza in mod obiectiv efectele acestuia. Un astfel de exemplu este studiul lui Lacy si Paolino care postuleaza in urma cercetarilor intreprinse faptul ca in alegerile prezidentiale americane, votantii recunosc si actioneaza tinand cont de separatia puterilor in stat (Lacy si Paolino, 1998). De asemenea, conform cercetarii lui Martin, separatia puterilor in stat influenteaza deciziile si implicit voturile exercitate de

11

catre actorii politici ce apartin legislativului32, acestia fiind influentati in principal de Curtea Suprema si de cealalta camera legislativa (Martin, 2001, pp.371-378).

8. Concluzii Concluzionand, consider ca am reusit sa demonstrez superioritatea sistemului madisonian de verificari si limitari reciproce ale puterilor statului in raport cu cel al separatiei rigide propus de Montesquieu, utilizand o explicatie fundamentata in principiile Teoriei Alegerii Rationale. In acest sens am demonstrat ca in modelul lui Montesquieu puterile statului, fiind considerate actori rationali de ordinul doi, sunt angajate intr-o lupta constanta pentru maximizarea puterii politice in dauna puterii celorlalte ramuri (consecinta a naturii jocurilor de suma nula), fapt ce va produce o situatie sociala Pareto inferioara fata de situatia produsa de sistemul madisonian in care puterile sunt stimulate sa coopereze si sa respecte schema de distributie a puterii existenta deoarece actiunile de maximizare (ilegale) a puterii pot fi penalizate prin interventia celorlalte puteri. Mai mult decat atat, chiar si in cazul slabirii asumptiilor de rationalitate maximala, conform predictiilor facute prin introducerea in calcul a stimulentelor lui Axelrod ramurile puterii de stat sunt stimulate in continuare sa manifeste un comportament cooperativ. Pentru a exemplifica justetea utilizarii sistemului madisonian, am utilizat cazul distributiei puterii politice prevazut in Constitutia Romaniei, asumptiile conform carora comportamentul cooperativ este indus de acest sistem ramanand valide, in ciuda faptului ca limitarile reciproce nu sunt perfect uniforme sau simetrice.

32

Studiul lui Martin analizeaza sistemul politic american, iar prin legislativ acesta se refera la Camera Reprezenantilor si la Senat.

12

Bibliografie:
Agassi, Joseph, (1960), Methodological Individualism, The British Journal of Sociology, 11(3), pp.2 44-270. Alesina, Alberto, Rosenthal, Howard, Partisan Politics, Divided Government and the Economy, Cambridge University Press, Cambridge, 1995. Axelrod, Robert, The Evolution of Cooperation, Basic Books, New York, 1984. Bachrach, Morton, Baratz, Peter (1962) Two faces of power, The American Political Science Review, 56 (4), pp. 947-952. Becker, Gary (1968), Crime and Punishment: An Economic Approach". The Journal of Political Economy, 76, pp. 169217. Braud, Philippe, Science politique. L'Etat, Seuil, Paris, 1997. Brennan, Geoffrey, Buchanan, James, The Power to Tax: Analytical Foundations of a Fiscal Constitution, Cambridge University Press, Cambridge, 1980. Buchanan, James M., Tullock, Gordon (1962), The Calculus of Consent, Liberty Fund, Indianapolis, 1999. Burns, James MacGregor, The Deadlock of Democracy, Prentice-Hall, Eaglewood Cliffs, 1963. Carey, George, (Mar 1978), Separation of Powers and the Madisonian Model: A Reply to the Critics, The American Political Science Review, 72 (1), p.151-164. Clarke, Ronald V., Felson, Marcus, Routine Activity and Rational Choice. Advances in Criminological Theory (Vol. 5), Transaction Books, New Brunswick, 1993. Coase, Richard, The Firm, The Market, and the Law, University of Chicago Press, Chicago, 1990. Constitutia Romaniei (21.11.1991), modificata prin Legea de Revizuire a Constitutiei nr.429/2003 (23.10.2003). Dahl, Robert, A Preface to Democratic Theory, University of Chicago Press, Chicago, 1956. Dahl, Robert, (Jul 1957), The Concept of Power , Behavioral Science, 2 (3), pp. 201215. Debbasch, Charles, Pontier, Jean-Marie, Introduction a la politique, Dalloz, Paris, 1995. Elster, Jon, Making Sense of Marx, Cambridge University Press, Cambridge, 1985. Felson, Marcus, Crime and Everyday Life (2nd edition), Pine Forge Press, Thousand Oaks, 1998.

13

Grecu, Razvan, Party Competition in Central and Eastern Europe, unpublished doctoral thesis, 2008. Hamilton, Alexander, Jay, John, Madison, James, (1788), Federalist Papers, Ed. Penguin Classics, 1987. Kelsen, Hans, General Theory of Law and State, Harvard University Press, Cambridge, 1945. p.294. Lacy, Dean, Paolino, Philip, (Oct 1998), Downsian Voting and the Separation of Powers, American Journal of Political Science, 42 (4), pp.1180-1199. Lakatos, Imre, Falsification and the Methodology of Scientific Research Programmes, in Lakatos si Musgrave, Criticism and the Growth of Knowledge, Cambrige University Press, Cambridge, 1970. La Palombara, Joseph, Weiner, Miron, "The Origin and Development of Political Parties", in La Palombara i Weiner, Political Parties and Political Development, Princeton University Press, Princeton, 1966. Legea Nr.47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare. Locke, John, (1689), Two Treaties of Government, editata de Peter Laslett, Mentor Books, New York, 1965. Lukes, Steven, Power: A Radical View, Macmillan, Londra, 1974. Martin, Andrew, (Jun 2001), Congressional Decision Making and the Separation of Powers, The American Political Science Review, 95 (2), pp.361-378. Miroiu, Adrian, Fundamentele Politicii (Vol. 1): Preferinte si alegeri colective, Polirom, Iasi, 2006. Miroiu, Adrian, Fundamentele Politicii (Vol.2): Rationalitate si actiune colectiva, Polirom, Iasi, 2007. Montesquieu, Charles de Secondat, (1748), The Spirit of Laws, Cambridge University Press, Cambridge, 1989. Mueller, Dennis C., Public Choice (Vol. 3), Cambridge University Press, New York, 2003. von Neumann, John, Morgenstern, Oskar, (1944), Theory of Games and Economic Behaviour, Princeton University Press, Princeton, 1947. Niskanen, William, Bureeaucracy and Representative Government, Aldine-Atherton, Chicago, 1971.

14

Ostrom, Elinor, A Behavioural Approach to the Rational-Choice Theory of Collective Action, American Political Science Review, 92 (1), pp.1-22. Parvulescu, Cristian, Politici si institutii politice, Trei,Bucuresti, 2000. Persson, Torsten, Roland, Gerard, Tabellini, Guido, (Nov 1997), Separation of Powers and Political Accountability, The Quarterly Journal of Economics, 112 (4): pp.11631202. Popa, Nicolae, Teoria generala a dreptului, C.H.Beck, Bucuresti, 2008. Posner, Richard, The Economcis of Justice, Harvard University Press, Cambridge, 1981. Posner, Richard, Economic Analysis of Law (7th edition), Aspen Publishers, New York, 2007. Shepsle, Kenneth A., Rational Choice Institutionalism, in Binder, Roads, Rockman, Oxford Handbook of Political Institutions, Oxford University Press, Oxford, 2006. Simon, Herbert A., (1953), Notes on the Observation and Measurement of Power, Journal of Politics 15, pp. 500516. Simon, Herbert, Models of Man, John Wiley, New York, 1957. Sugden, Robert, (Jul 1991), Rational Choice: A Survey of Contributions from Economics and Philosophy, The Economic Journal, 101(407), pp.751-785. Ungureanu, Daniel-Mihai, Paradoxuri Libertariene in Teoria Alegerii Sociale, teza de doctorat nepublicata, 2009. Weber, Max, (1921), The Theory of Social and Economic Organization, trad. de Talcott Parsons, Free Press, New York, 1947.

15