Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

1. Introducere Opera literara "Alexandru Lapusneanul" este o nuvela romantica de inspiratie istorica, fiind prima nuvela istorica din literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al "Daciei Literare", in 1840, nuvela ilustreaza una dintre sursele literaturii romantice, istoria nationala, potrivit recomandarilor lui Mihail Kogalniceanu din articolul-program al revistei, "Introductie", care constituie si manifestul literar al romantismului romanesc. 2. Specie literara Nuvela este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central, personaje relativ putine ce pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Nuvela istorica este o specie literara cultivata de romantici, care se inspira din trecutul istoric: tema, personajele si culoarea epocii. Costache Negruzzi, intemeietorul nuvelei istorice romanesti, este primul scriitor care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti. Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanu, ca si scene, fapte si replici, dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Opera "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi este o nuvela romantica datorita mai multor trasaturi: specie, inspiratie din istoria nationala, tema, conflict, naratiune liniara, personaje exceptionale in situatii exceptionale, personaje construite in antiteza: doamna Ruxanda blanda, supusa, influentabila si Lapusneanul crud, tiran, razbunator. De asemenea, specifice romantismului sunt si descrierile, precum descrierea vestimentatiei lui Lapusneanul in biserica si a mesei domnesti, liniaritatea psihologica in constructia personajelor, gesturile si replicile memorabile, spectaculoase. 3. Perspectiva narativa Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin cateva epitete de caracterizare: "tiran", "curtezan", "miselul boier", "desantata cuvantare". Naratiunea la persoana a III-a, cu focalizare zero, viziunea "din spate", aminteste prin obiectivitate si conciziune de relatararea cronicarilor.

4. Modurile de expunere Naratiunea si descrierea sunt reduse, naratorul limitandu-si interventiile. Caracterul dramatic al operei este dat de rolul capitolelor in ansamblul textului, asemenea actelor dintr-o piesa de teatru, de realizarea scenica a secventelor narative, si de utilizarea predominanta a dialogului. Descrierile "au valoare documentara, nu valoare epica", conform lui Nicolae Manolescu si confera culoare locala. Functia simbolica a descrierii este realizata prin descrierea cetatii Hotinului, cu motive romantice: cetatea pustie, stancile, crepusculul. 5. Tema 6. Titlul Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medievala: in Moldova, la mijlocul secolului al XVIlea. Evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Lapusneanu evidentiaza lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran. Titlul pune in valoare raportul persoana - personalitate istorica - personaj. Fiind numele personajului principal eponim, diferenta se realizarea prin prezenta articolului hotarat "l". 7. Structura Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor, particularitate narativa romantica. Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului in patru capitole care fixeaza momentele subiectului. Capitolele poarta cate un motto cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale personajelor. 8. Incipit - Final Incipitul si finalul se remarca prin sobrietatea auctoriala. Astfel, paragraful initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui vindicativa. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod concis si obiectiv. Timpul si spatiul sunt mentionate si ofera verosimilitate naratiunii. 9. Subiectul Capitolul I cuprinde expozitiunea, care prezinta intoarcerea lui Alexandru Lapusneanu pe tronul Moldovei in 1564 in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata din cei patru boieri trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc si Stoici, dar si intriga: hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori. Moto-ul acestui capitol este raspunsul dat de Lapusneanul soliei de boieri care ii cerusera sa se intoarca de unde a venit pentru ca "norodul" nu il vrea: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..."

Capitolul al II-lea corespunde desfasurarii actiunii si cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea domniei de catre Lapusneanul: fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea cetatilor, desfiintarea armatei pamantene, confiscarea averilor boieresti, uciderea unor boieri, interventia doamnei Ruxanda pe langa domnitor pentru a inceta cu omorurile si promisiunea pe care acesta i-o face. "Ai sa dai seama, Doamna!" este avertismentul pe care vaduva unui boier decapitat il adreseaza doamnei Ruxanda, pentru ca nu ia atitudine fata de crimele sotului sau. Capitolul al III-lea, care contine si punctul culminant, este alcatuit din mai multe scene romantice cu caracter memorabil sau exceptional: participarea si discursul domnitorului la slujba religioasa de la mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc de catre multimea revoltata si "leacul de frica" pentru doamna Ruxanda. Moto-ul capitolului este "Capul lui Motoc vrem..." si reprezinta cererea vindicativa a norodului care gaseste in Motoc vinovatul pentru toate nemultumirile lor. In ultimul capitol este infatisat deznodamantul, moartea tiranului prin otravire. Dupa patru ani de la cumplitele evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este calugarit, dupa obiceiul vremii. Faptul ca, atunci cand isi revine, ameninta sa ii ucida pe toti, replica sa "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu" fiind si moto-ul capitolului, o determina pe doamna Ruxanda sa accepte sfatul boierilor de a-l otravi. 10. Limbaj Limbajul contine expresii populare, "ramase cu gura cascata", regionalisme fonetice, "clipala" si "gasand", dar forta de sugestie o au neologismele care conserva forma de secol: "eho", "schinteie electrica", "idrei". Stilul indirect alterneaza cu stilul direct, realizat prin dialog si interventie izolata. Limbajul personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare, concentrand atitutdini si reda trasaturi in mod indirect, prin replicile memorabile. 11. Personaj Alexandru Lapusneanul este personajul principal si eponim al nuvelei, personaj romantic, exceptional care actioneaza in situatii exceptionale: scena uciderii boierilor, pedepsirea lui Motoc, scena otravirii. Acesta intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud, fiind construit din contraste si avand o psihologie complexa, calitati si defecte puternice, "un damnat" romantic conform lui George Calinescu. Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului principal. Conflictul central, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere dintre domnitori si boieri. Actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea devine expresia dorintei de razbunare pentru tradarea boierilor din prima sa domnie.

Conflictul secundar, dintre Lapusneanul si Motoc particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, fiind anuntat in primul capitol si incheiat in capitolul al III-lea, unde este prezentat si conflictul social, intre boieri si popor. Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat si memorabil. Vointei neabatute i se asociaza si alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului. Face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, dar care ascund un plan de razbunare. Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt o cursa, de la alegerea momentului si a localului, pana la integrarea frazelor biblice in discurs: "Bate-voi pastorul, si se vor imprastia oile". Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele pentru a-si pune in aplicatie planurile. Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentatiei specifice epocii: "Purta coroana Paleologilor, si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca". Caracterizarea indirecta, realizata de alte personaje, este succinta: este descris ca fiind crud si cumplit de catre mitropolit si numit tiran de catre Spancioc. Autocaracterizarea evidentiaza trasaturile morale: "n-as fi un natarau de frunte, de m-as increde in tine?".Doamna Ruxanda este un personaj secundar, de tip romantic, construit in antiteza cu Lapusneanul: blandete-cruzime, caracter slab - caracter tare. Ea nu actioneaza din vointa proprie nici cand ii cere sotului sau sa inceteze cu omorurile, nici cand il otraveste. In proza romantica, conflictele exterioare plaseaza personajele intr-o relatie de antiteza. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre contrastul dintre Lapusneanul si doamna Ruxanda, evidentiat in al doilea capitol.Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelic-demonic. Scenele care infatiseaza relatiile dintre cele doua personaje nuanteaza, fara a influenta conflictul nuvelei, lupta pentru imponerea autoritatii domnesti, deorece cruzimea personajului principal contrasteaza cu blandetea doamnei. Relatia atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de Doamana Ruxanda reflecta falsitatea, ipocrizia, disimularea lui. Se casatorise cu ea "ca sa atraga inimile norodului". Nu o respecta nici pentru originea ei nobila, fiind descendenta a lui Stefan cel Mare, nici pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai. Gesturile, mimica si cuvintele rostite de Lapusneanul in capitolul al II-lea evidentiaza falsitatea lui in relatia sot-sotie. In capitolul urmator se razbuna pe boieri, pe Motoc si nu o iarta pentru rugamintea de a inceta cu omorurile. Se bucura de spaima doamnei care lesina la vederea piramidei de capete, spunand: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea se sparie".In ultimul capitol, insistentele boierilor si amenintarile sotului o determina pe Doamna Ruxanda sa ii administreze otrava. Acest fapt constituie finalul conflictului, adica deznodamantul nuvelei. Scena este usor neverosimila, data blandetea doamnei, dar e motivata psihologic prin faptul ca este un caracter slab, putand fi manipulata de boieri in situatia limita, cand viata fului ei este in pericol. Defapt, Ruxanda nu are initiativa faptelor sale nici cand ii cere sotului sau sa inceteze cu uciderea boierilor, invocand teama de pedeapsa divina, nici cand il otraveste.