Tehnica seductiei - Seductia Sa incepem cu inceputul pentru ca este foarte important pentru noi ca obiectul discutiei sa fie intodeauna

inteles de cititorii nostri. Vom pleca, bineinteles, de la definitia seductiei. Iata cateva definitii preluate din surse demne de incredere: "Seductia. s.f.Atractia. Fascinatia exercitata de frumusete si, prin extensie, de alte bunuri mondene. Seductiile lumii. Delictul prin care un om insurat reuseste sa posede carnal o minora, ascunzandu-i starea sa civila." "A seduce. v. tr. A atrage, a fascina prin gratie, frumusete sau ale atribute asemanatoare. A atrage ceatre uniunea sexuala in afara casatoriei. A atrage, a ademeni, in general. A indeparta de bine cu complimente sau cu alte asemenea instrumente." (Rizzoli Larousse - Enciclopedia Universala, Rizzoli, Milano 1970) "Seductie. s.c. A seduce sau a fi sedus; lucru sau calitate tentanta sau atractiva." "A seduce. v.tr. tentarea sau impingerea spre o relatie sexuala sau spre un pacat." (The Oxford Dictionary of Current English, Sixth Edition, Oxford University Press, GB 1988) "Seductie. s.com. Actiune prin care se seduce. Intelegere, atractie irezistibila." "A seduce. v.tr. A face o femeie sa-si piarda virtutea si o fata inocenta. A placea datorita unei caracteristici atragatoare, a atinge." (Petit Larousse Illustre, Librairie Larousse, Paris 1979) "Seductia, ceea ce o inspira nu este placerea obscenului sau placerea viciului, ci o placere care apartine toata imaginatiei." (De Sanctis) "A seduce inseamna a incita la rau cu false motive ca acel rau ar fi bine." (Segneri) Conceptul dominant este clar. Dintre aceste definitii s-a distins doar cea apartinand lui De Sanctis, care a propus o definitie originala si mai de graba inovativa pentru epoca in care el a trait. Diferenta intre definitia sa si cele normative este foarte interesanta. Toate celelalte izvoare examinate s-au axat pe obiectul seductiei si pe actiunea de a seduce. De Sanctis, in schimb, a explicat fenomenul plecand de la motivul sau, de la cauzele in care isi are originea procesul de seductie. Sa ne concentram asupra acestui motiv. De ce seductia? Raspunsul "asa" nu ar satisface pe nimeni, chiar daca acest raspuns cuprinde in sine intrg intelesul cel mai intim al acestui fenomen. Seductia este o practica care se apartine celei mai intime parti ale sufletului nostru. Natura ne-a inzestrat cu acesta pentru a servi evolutiei speciei, pentru a-i asigura supravietuirea. Fara seductie, probabil, nu am fi reusit sa depasim selectia naturala dura a mileniilor istoriei evolutive. Vom explica acesta afirmatie cu un exemplu. Care este diferenta intre o finnta umana si o ameoba (organism monocelular)? Toti ar putea sa distinga cele doua fiinte, chiar si pe intuneric, adica fara sa ia in considerare aspectul fizic, ci analizand doar elemente vitale ale acestora. Diferenta evidenta consta chiar in comportamentele sexuale si reproductive ale celor doua fiinte. Ameoba se reproduce prin mitoza. Aceasta inseamna ca, intr-un anumit moment al zilei, ameoba se imparte in doua, rezultand astfel doua noi ameobe mici, care se vor dezvolta si la randul lor se vor divide. Deci, diferenta intre o ameoba din zilele noastre si o ameoba de acum 5000 de ani este, din punct de vedere structural, inexistenta. S-ar putes demonstra cu usurinta ca intr-o ameoba din zilele noastre exista ceva dintr-o ameoba din preistorie. Este ca si cum acesta fiinta ar fi nemuritoare. Ameoba nu are activitate sexuala, deoarece nu are nevoie de

acesta, nesimtind nevoia unei astfel de activitati. Fiinta umana, in schim, evolueaza. Acesta inseamna ca fiinta umana singura nu numai ca nu ar supravietui, dar ca rasa umana ar disparea in mai putin de un secol. Acest lucru este valabil pentru toate speciile care apartin ciclului evolutiv animal. Cand se vorbeste de evolutie, se ivesc, in general, aceleasi idei: ne gandim la faptul ca evolutia speciei este determinata de o adaptare la mediu si ca selectia naturala are drept instrument mediul. Deci, cine traieste intr-un mediu ostil este dezavantajat in comparatie cu cine traieste intr-un mediu cu conditii favorabile. Realitatea este, de fapt, foarte diferita. Adaptarea evolutiva este genetica, nu fizico-ambientala, adica sunt avantajate acele animale care prezinta elemente genetice mai favorabile. Animalele cu caractere genetice care le vor permite o mai buna adaptare la mediul inconjurator si care vor reusi sa favorizeze evolutia speciei vor fi cele care vor avea cele mai mari sanse de supravietuire de-a lungul generatiilor. Au fost individualizate gene care reusesc sa modifice din punct de vedere fizic corpul animalului. Dec asemenea exista si gene active la nivel comportamental. Acesta inseamna ca animalele au sanse diferite de supravietuire in functie de caracterul fiecaruia. In acest context putem aduce in discutie fiinta umana. Acesta a dobandit, in mod absolut incredibil, in timpul evolutiei sale capacitati care au determinat asa-zisul progres. Evolutia speciei umane la nivel fizic a suferit o stationare normala. In mod contrar, dezvoltarea genetica la nivel comportamental s-a dovedit fara rivali in natura. La dezvoltarea comportamentala s-a adaugat si factorul cultural. Fiinta uman este singurul "animal cu cultura" din natura. Componenta sociala s-a integrat celei individuale de dezvoltare comportamentala. In urma proceselor multiplicative, substitutive si compensatorii, este greu sa distingem ceea ce este innascut de ceea ce este dobandit, adica ereditatea mediului. Fiinta umana, in calitatea sa de animal inzestrat cu cultura, sufera influenta familiei, a persoanelor care il inconjoara, a scolii, a experientelor, ale lucrurilor invatate etc., care ajung sa mascheze raspunsurile genetice pure. Conflictul intercultural si remediul sau Seductia este un instinct innascut, care este comun tuturor animalelor evolutive. Scopurilor atractiei ca punct de plecare in reproducere li se adauga in fiinta umana factorul cultural. Seductia noastra este mult mai complexa decat cea a celorlalte mamifere. Dupa cum bine este stiut, cuturile sunt diferite, neexistand o cultura globala. Fiecare grup de indivizi are obiceiuri, conventii si comportament diverse. Putem sa generalizam zicand ca exista "moduri de actiune" si "moduri de a fi" diferite, care sunt determinate de factorii sociali in care am fost crescuti si in care traim. Acestea ne influenteaza comportamentele sexuale. Este o realitate dinamica. Ba mai mult, unele din aceste moduri sunt diferite, altele asemanatoare, altele sunt contrastante. Ceea ce este similar este denumit comportament MUST (trebuie). O diversitate care ramane indiferenta poate fi denumita NO CARE (nu ne pasa), in timp ce un contrast cultural va purta numele de TABOO (tabu). Acesti termeni au fost introdusi de catre oamenii de stiinta anglosaxoni. Toti avem moduri de a actiona si de a fi pe care le consideram de neinlocuit (a dormi noaptea, a manca de trei ori pe zi etc.); acestea sunt comportamentele MUST. de asemenea, emitem judecati de valoare asupra lucrurilor pe care le consideram gresite (canibalismul, spagetti cu marmelada etc.); in cazul acesta este vorba despre TABOO. In fine, sunt foarte multe situatii (majoritatea zdrobitoare) in care suntem toleranti, adaptandu-ne la situatia in care ne aflam si la diversitatea care ne este propusa fara a ne deranja; in acest din urma caz avem de a face cu comportamentele NO CARE.

Daca ceilalti au zone de MUST sau NO CARE care coincid cu ale noastre, nu exista probleme. Dar ce facem cand trebuie sa interactionam cu alti indivizi care considera MUST ceea ce noi consideram TABOO? Acest din urma caz poarta numele de "conflict intercultural". Acesta este un element de selectie naturala. Cand suprafetele de toleranta (NO CARE) vor fi nule, ne vom ucide unii pe alti si supravietuirea speciei va fi compromisa. Din acest punct de vedere, seductia este o arma de supravietuire pentru noi, o posibilitate de a mentine in discutie zonele de frontiera intre toleranta si conflict. Asa cum suntem dotati cu anticorpi pentru a face fata infectiilor, la nivel fizic, natura ne-a furnizat "arme culturale", printre care seductia, pentru a permite supravietuirea speciei. Alte puncte de plecare pentru reflectii Punctul de vedere analitic al lui Sigmund Freud cauta cauzele dorintei in evenimentele psihologice ale copilariei subiectului. Freud afirma ca un copilas este supus seductiei cu caracter sexual inca din primii ani ai vietii. Inocenta unui copil inhiba instinctele agresive ale adultilor si acest lucru se intampla si la celelalte specii animale. Aceasta inhibitie ii face pe adulti sa se poarte intr-un mod neobisnuit fata de copii, de fapt, este usor de observat un comportament infantil din partea adultului cand se afla in preajma unui copil. Acesta actiune de seductie este adeseori inconstienta. Inca din primele raporturi cu mama sau cu femeile care il cresc, copilul este supus acelei fascinatii seductive foarte puternice care il determina sa isi formeze anumite modele sexuale si care il vor conditiona in cursul vietii. In faza urmatoare, experiente seductive ale copilului continua sa fie traite in mod diferit. Acesta diversitate duce la o puternica incoerenta in logica elementara a copilului, care nu si-a maturizat inca un simt distinctiv intre actiunile seductive cu caracter afectiv si cele cu nuanta sexuala. Experientele au un impact atat de puternic incat copilul nu reuseste sa le rationalizeze si nici sa le gestioneze in mod constient, deci le indeparteaza. Freud considera factorul indepartarii ca un element mult mai important decat experienta in sine. Acesta indepartare ramane atunci latenta in noi si suntem inclinati in mod inconstient sa consideram seductia si dorinta ca pe niste elemente negative, care trebuiesc reprimate sau dominate. In acesta, Freud individualiza cauzele cele mai frecvente ale nervozei isterice la pacientii sai. Atunci si semnificatia termenului seductie parea coerenta cu aceasta teorie. Indepartarea se manifesta deoarece era dorita conducerea "pe alte cai" a unui subiect non-matur, care nu reusea, in mod logic, acest proces de conducere intr-o lume straina lui, aceea diferita de modelul matern. In acest mod, o intoarcere in copilarie este considerata ca o intoarcere la simpla inocenta afectiva. In mod normal, fiecare dintre noi o sufera din partea propriilor parinti si acest lucru poate constitui o foarte buna metoda de a descoperi primele radacini ale dorintei si ale seductiei, care se afla in noi ca un instinct natural. Carl Gustav Jung, in schimb, considera seductia ca pe o dorinta de exprimare a alter-ego-ului latent din noi insine. Jung afirma ca fiecare dintre noi poseda in trasaturile proprii de caractero parte complementara sexuala latenta. Aceasta inseamna ca fiecare om are o parte feminina in propriul caracter, care ramane in stare latenta, si vice versa in cazul femeilor. Acest "eu " latent este modelat in prima copilarie de atractia naturala pe care o suferim din partea parintelui de celalalt sex. La inceput suntem atat de indragostiti de acea diversitate sexuala care ne primeste cu afectiunea atat de puternica a propriului nostru parinte, incat ne adaptam comportamentul sexual latent la chipul si asemanarea acestuia. Jung individualiza foarte des drept cauza a nevrozelor pacientilor sai neputinta de a se indragosti de parintele de sex opus, deoarece era vorba de subiecti orfani sau care fusesera victimele unor violente infantile de natura

sexuala. Dupa parerea lui Jung, orice persoana putea fi sedusa, daca seducatorul ar fi reusit sa anihileze filtrele si rezistentele impuse. Acest seducator (sau seducatoare, dupa caz) reusea sa priecteze in subconstientul partenerului perceptia propriei imagini ca pe o identitate a complementului sexual latent al persoanei seduse. Perceptia imaginii noastre ar putea sa se identifice cu asemanarea cu alter-ego-ul latent. Trebuie observat ca in acest caz studiul Subiectului Receptor ar fi o intreprindere uriasa si prea coplexa. Analistul reuseste sa faca acest lucru pe propriul pacient si prin intermediul unor mecanisme incrucisate de seductie care au loc in cursul procesului analitic. In schimb, analistul face acest lucreu pentru scopuri cu totul diferite, adica pentru a rezolva problemele pacientului, si foloseste seductia transferiala ca pe un instrument profesional. probabil procesul nu ar functiona atat de bine intr-o discoteca, dar aici meditam in exclusivitate asupra acestor aspecte pentru a confrunta intr-o masura aprofundata opiniile cu autoritate in domeniul seductiei. Cu siguranta, aceste ultime discursuri au fost exprimate in cuvinte prea sarace si suntem siguri ca tratarea in putine randuri a teoriilor care constituie stalpii de temelie ai psihanalizei moderne nu poate constitui un argument suficient pentru reflexie. Dincolo de aceste digresiuni stiintifice si sociologice, putem face recurs la intelepciunea marelui Platon pentru a imbogati continutul expunerii noastre. In opera "Simposio" a lui Platon este descris mitul scopurilor. Parabola mitologica este inserita in dialogul intre Aristofan si Erissimaco, care are drept subiect principal dragostea. Aristofan contrazice afirmatiile lui Erissimaco in ceea ce priveste deontologia dragoostei, dragoste care trebuie sa fie imprgnata de caracter educativ, condamnand placerea lasciva si intentiile de seductie ale tinerilor vremii. Aristofan explica de ce dupa parerea sa fiinta umana este inclinata catre seductie si catre cautarea dragostei, fara valente culturale sau morale, ci pentru ca acesta fiinta umana ar fi condusa de un instinct metafizic. Aristofan povesteste ca la inceput omul era perfect, isi era autosuficient si era fericit. Avea, in opinia lui, patru picioare si patru maini si reusea sa-si foloseasca toate cele opt membre pentru a se misca. Avea doua fete, deci reusea sa aiba o vedere panoramica la 360 de grade. In realitate nu exista o diferenta intre barbati si femei, ci existau doar acesti indivizi perfecti si fericiti (mitul androgin). Doar ca intr-o zi, Zeus, invidios pe perfectiunea si fericirea lor, i-a impartit in doua si i-a trimis in toate colturile lumii. Din acea zi, omul a inceput sa-si caute cu disperare jumatatea, deoarece fara aceasta el se simtea nefericit. Din pacate, indiferent de cate incercari facea, omul nu reusea niciodata sa-si gaseasca jumatatea exacta. Si acest punct de vedere ne face sa intelegem cat de importanta este seductia ca instinct primar al fintei umane si ca atare trebuie cultivat, fara prea multe valente etice sau morale.