MSURILE ASIGURATORII N PROCEDURILE PENALE Definitia masurilor asiguratorii (articolul 163 din Codul de Procedura Penala) Masurile asiguratorii

sunt masuri aplicate in litigii, absolute prin natura lor, avand scopul de a face indisponibila proprietatea reala si personala a acuzatului sau inculpatului, fie el persoana fizica sau juridica (art. 163 166, 479 din Codul de Procedura Penala), sau, in functie de caz, proprietatea partii civile responsabile pentru acuzat, in vederea executarii confiscarii specifice, compensarea pagubelor produse prin infractiune si garantarea executarii pedepsei impuse sub forma unei amenzi. Masurile asiguratorii sunt masuri coercitive, impuse de catre instantele de judecata cu scopul de a asigura buna desfasurare a procedurilor penale. Acest gen de constrangere este generat de faptul ca proprietarul impotriva caruia a fost initiata o procedura de sechestru este supus unei privari de toate drepturile derivate din dreptul de proprietate, cum ar fi pierderea dreptului de uzufruct asupra proprietatii (dreptul de a instraina sau de a greva proprietatea sechestrata) si, in anumite cazuri, chiar pierderea dreptului de a o folosi. Dreptul de uzufruct este retras in cazul aplicarii unei preluari urmate de ridicarea sechestrului atunci cand bunurile trebuie ridicate in functie de natura lor (bani, bunuri perisabile, bunuri de valoare) sau cand, din cauza riscului ca bunurile sa dispara sau sa se deterioreze, ele sunt puse sub sigiliu, preluate sau incredintate unui custode. Masurile asiguratorii garanteaza indeplinirea obligatiilor legate de proprietate care deriva din solutionarea actiunilor civile si penale din cadrul procesului penal prin intermediul unui ordin judecatoresc final si irevocabil. Ele sunt masuri temporare, menite doar sa ofere garantii, nu si reparatii. De aceea, aplicarea lor nu aduce dupa sine nici compensarea pagubelor produse, nici impunerea pedepsei penale pronuntate si nici siguranta sechestrarii. Exista cateva conditii care trebuie sa fie indeplinite pentru a se putea recurge la masurile asiguratorii (cadrul general de procedura, corpul judiciar competent, scopul masurilor luate, caracterul optional sau indispensabil al acestora). Masurile asiguratorii pot fi impuse de catre un procuror in timpul procesului penal (in special in timpul urmaririi penale) sau de catre tribunal (in timpul procesului) cu scopul de a executa sechestrul specific, compensarea pagubelor produse prin infractiune si garantarea executarii pedepsei impuse sub forma unei amenzi. In timpul etapei de urmarire penala, doar procurorul poate recurge la masurile asiguratorii de la inceputul pana la sfarsitul urmaririi penale, putand lua decizia de a trimite cazul in instanta. In timpul procesului propriu-zis, instanta competenta are dreptul de a impune astfel de masuri asiguratorii fie prin decizie a Curtii, fie, dupa caz, prin decizie (art. 332, 335 din Codul de Procedura Penala) sau prin decizie in cadrul apelului sau in revizuirea judiciara a apelului. In situatia rezolvarii cazului in prima instanta sau in urma apelurilor, precum si in situatia reluarii urmaririi penale, instanta trebuie sa se pronunte asupra anularii sau mentinerii masurilor asiguratorii care au fost impuse fie in timpul urmaririi penale, fie in timpul procesului. Masurile asiguratorii, cu scopul de a compensa pagubele produse pot fi impuse asupra proprietatii acuzatului si a sus-mentionatei parti raspunzatoare pana la contravaloarea estimata a pagubelor. Masurile asiguratorii cu scopul de a asigura executarea pedepsei sub forma unei amenzi pot fi impuse asupra proprietatii acuzatului, fie el persoana fizica sau juridica, si sunt impuse automat ca metoda de urmarire penala atunci cand sanctiunea prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este plata unei amenzi. 128

Adoptarea masurilor asiguratorii pentru sechestru a fost introdusa in Codul de Procedura Penala in categoria masurilor de litigiu prin Legea 356/2006. Inaintea acestei includeri, aceasta era prevazuta doar in legile penale specifice, care priveau anumite infractiuni (art. 20, completat de art. 19 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea actelor de coruptie; art. 22 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 43/2002 privind Departamentul National Anticoruptie, art. 24/1 din Legea 656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spalarii de bani, art. 3 paragraf 6 din Legea 39/2003 privind prevenirea si combaterea crimei organizate). In cazul masurilor asiguratorii pentru sechestru, corpul judiciar poate alege sa nu inceapa procedurile de confiscare asupra proprietatii de care acuzatul sau partea raspunzatoare are nevoie pentru a-si asigura existenta, a-si exercita profesia sau cea pe care o foloseste zi de zi. Masurile sunt obligatorii si intra in vigoare automat. Proprietatea care face obiectul unor asemenea masuri poate fi atat o proprietate strict determinata, obiect al sechestrului specific, apartinand acuzatului sau altei persoane, cat si o alta proprietate apartinand acuzatului, care, devenind indisponibila pentru acuzat, garanteaza echivalentul in bani al bunurilor de sechestrat care nu mai pot fi gasite sau a profitului derivat din operarea sau folosirea lor. Proprietatea care face obiectul procedurilor de sechestru In general, masurile asiguratorii pot fi impuse numai asupra proprietatii care apartine debitorului, caruia i se cere sa isi indeplineasca obligatiile financiare (indemnizatii, plata unei amenzi sau sechestrul specific prin intermediul achitarii sumei echivalente in numerar). Acest lucru genereaza o serie de dificultati in momentul in care se trateaza cu un acuzat, un infractor sau, dupa caz, cu partea care este raspunzatoare din punct de vedere civil, care nu este posesorul de drept al proprietatii care face obiectul masurilor asiguratorii. Cu toate acestea, in principiu, orice tip de proprietate poate face obiectul procedurilor de sechestru. Bunurile pe care legea le exclude de la aplicarea masurilor asiguratorii sunt bunurile care nu pot fi depistate, care sunt intangibile din cauza ca nu pot fi instrainate : bunuri care fac parte din proprietatea publica, bunurile care sunt strict personale sau bunurile care sunt intangibile din cauza scopului in care sunt folosite. Organele competente sa puna in aplicare masurile asiguratorii ( articolul 164, Codul de Procedura Penala) Ordinul de impunere a masurilor asiguratorii este pus in aplicare de catre corpul de urmarire penala care a adoptat aceste masuri specifice. In cazurile in care procurorul se ocupa de urmarirea penala, el/ea poate dispune ca masurile asiguratorii sa fie puse in aplicare de catre secretarul biroului de procuratura sau sa fie delegate ofiterii si agentii Politiei judiciare. Rezolutia data de Curte pentru adoptarea masurilor asiguratorii mentionate mai sus va fi executata de catre custodele Curtii si nu de catre Curtea insasi, intrucat masurile in cauza au fost impuse de catre corpul judiciar. In cazul dosarelor investigatre de catre DNA sub semnatura procurorului (avand in vedere ca documentele de procedura sunt redactate in numele sau; art. 10 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 43/2002), masurile asiguratorii prevazute in Codul de Procedura Penala sunt efectuate imediat de catre persoana anume numita in acest scop din cadrul Departamentului (art. 22 din OUG 43/2002), de obicei, ofiteri ai politiei judiciare din cadrul DNA.

129

Procedurile de control ale masurilor asiguratorii ( art. 168, Codul de Procedura Penala) De-a lungul oricarei etape din cadrul urmaririi penale, acuzatul sau inculpatul, partea responsabila din punct de vedere civil, precum si orice alta persoana interesata poate inainta o plangere procurorului sau Curtii, cerand controlarea procedurilor asiguratorii impuse si a modului lor de aplicare, dand curs prevederilor art. 168 din Codul de Procedura Penala. In principiu, daca interesele legitime ale unei persoane au fost prejudiciate, persoana in cauza poate inainta o plangere impotriva masurilor adoptate si a metodei de executare a acestora. Astfel, orice terta parte afectata de aplicarea masurilor are dreptul de a le contesta. Cele mai frecvente sunt cazurile in care una dintre parti invoca un drept personal asupra proprietatii care face obiectul anchetei. Toate plangerile referitoare la controlarea masurilor asiguratorii impuse de catre procuror sau la aplicarea acestora in baza unei hotarari a procurorului vor fi solutionate fie de catre Procurorul-sef, fie, in functie de caz, de catre Procurorul General al Procuraturii de pe langa Curtea de Apel sau de catre Procurorul-sef al Procuraturii de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie. In cazul in care masurile apartin Procuroruluisef, Procurorului General al Procuraturii de pe langa Curtea de Apel sau de catre Procurorul-sef al Procuraturii de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie sau in cazul in care au fost adoptate si implementate ca urmare a dispozitiilor acestora, plangerea va fi solutionata de catre procurorul superior ierarhic. Plangerea va fi solutionata in termen de 20 de zile de la inaintare, iar decizia ii va fi comunicata imediat persoanei care a depus respectiva cerere. Dupa ce instanta a fost avizata in mod corespunzator, plangerea va fi inaintata instantei competente sa judece cazul. In cazul in care masurile asiguratorii au fost luate in timpul procesului, decizia Curtii poate fi atacata separat prin intermediul unei proceduri de control judiciar care nu suspenda executarea ordinului judecatoresc anterior. Conform dreptului civil, dupa solutionarea finala a procesului penal si in cazul in care nu exista nici o plangere impotriva masurilor asiguratorii executate, se poate inainta o cerere de control. Atragem atentia asupra faptului ca dupa solutionarea finala a procesului penal, decizia litigiului nu mai poate fi contestata. Singura posibilitate ramasa este de a inainta plangeri referitoare la procesul efectiv de executare a masurilor asiguratorii.

130