yee a J Personalitate si individualitate ap. 12 Evaluarea abilititilor mentale ap. 13 Dezvoltarea personalitatii de-a lungul vietii ap. 14 Teoria si evaluarea personalitatiiamenii prezinta variatii foarte mari in ceea ce priveste carac- teristicile de personalitate si abilititile mentale. in acest capitol, vom lua in considerare diferentele interin- dividuale de abilitate si testele desemnate s evalueze aceste diferente. Metodele de evaluare a diferentelor de personalitate vor fi discutate in capitolul 14. Totusi, trasaturile care fac ca un test si fie util sunt aceleasi, fara deosebire de scopul testului; cerintele pentru un test eficient se aplica in mod egal atat testelor de abilitate, ct si celor de personalitate. Utilizarea testelor de abilitate in scopul repartizirii elevilor in clase speciale, in scopul admiterii lor in si scoli profesionale, si selectarii indivizilor pentru locurile de munca este o tema de dezbatere publica si de controversa. Cand testele. de abilitate au fost elaborate intaia oara pe la inceputul secolului, ele au fost desemnate si devini o metoda obiectiva si impartiala de identificare a talentului si de asigurare a sanselor individuale. Testarea indivizilor permite selectarea lor pentru diferite locuri de munc& sau pentru o educatie avansat, bazati mai degraba pe merit decat pe fond familial, avere, clasa social sau influenta politica. Statele Unite ale Americii — 0 societate democrati cu o populatie vasta si heterogena — era interesata in special de utilizarea testelor pentru clasificarea elevilor si selectarea angajatilor. Pentru a cita un exemplu, cei care solicitau locuri de munca in Guvern trebuiau sa treacd de Civil Service Examinations (Serviciul civil de examinare), comisie fondata in 1880, asigurand ca astfel de slujbe vor fi oferite numai persoanelor calificate, si nu celor care au obfinut favoruri in schimbul sprijinului acordat noilor politicieni alesi. Totusi, numeroase persoane vad in testele de abilitate 0 modalitate foarte utild de evaluare a potentialului uman, a ceea ce oamenii pot si faci si de consiliere in ceea ce priveste locurile de munca si diferitele profesiuni. Altii pretind c& asemenea teste sunt nesem- nificative si restrictive: ele nu masoara caracteristicile cele mai importante pen- tru determinarea randamentului unei per- soane la colegiu sau la serviciu — moti- vatia, deprinderile sociale si calititile de lider — gi cA acestea trateaza diferentiat minoritatile. Vom arunca o privire asupra dovezilor din ambele tabere ale acestei controverse. Testele de abilitate Pana sa terminam liceul, cei mai multi dintre noi au avut unele experiente in ceea ce priveste testele de abilitate. Exa- minarea pentru permisul de conducere, testele de citire din scoala elementara, verificarea deprinderilor _matematice, examenele de competenta necesare pen- tru absolvire din majoritatea liceelor sia iEvaluarea abilitatilor mentale 531 GENERAL,¢ Testul de inteligenta Stanford-Binet APTITUDINE: Profilul de aptitudine muzicala S ACHIZITIE Testul de vocabular spaniol SPECIFIC Fig. 12.1. Cele doua dimensiuni care descriu testele de abilitate. Orice test dat descreste undeva de-a lungul continuum-ului aptitudine-achizitie si, de asemenea, de-a lungul continuum-ului general-specific. De exemplu, un test de vocabular spaniol sau un test de dactilografie vor descreste spre capatul achizitie al continuum-ului aptitudine-achizifie si spre capatul specific al continuum-ului general-specific. Profilul de aptitudine muzicald, care mu necesita cunostinfe muzicale anterioare si este desemnat sd prognozeze capacitatea individului de a se folosi de lecfiile de muzica, de asemenea abordeaza aria specifica de abilitate, insd descresie spre capdtul aptitudine al dimensiunii aptitudine-achizitie. Cele mai multe teste de inteligenta (de exemplu testul Stanford-Binet si scalele de inteligenta Wechsler) sunt complet generale, ele testeazé o gama de abilitati si sunt desemnate sd masoare mai degraba aptitudinea decat achizitia deprinderilor. Testele de achizitie scolara, cum este SAT si ACT sunt, de asemenea, complet generale; ele masoara achizitia in rationamentul verbal si matematic, dar ‘nu presupun performanta in cursurile specifice. tatele unei instruiri speciale. Undeva intre testele de aptitudine (care presupun o mai mic& experien{a anterioar relevant) si testele de achizitie (care masoara per: formanta la continutul specific al unei materii) se afla testele care masoara atat aptitudinea cat si achizi Un exemplu il constituie Testul de aptitudine scolara (Scholastic Aptitude Test), care este solicitat pentru admiterea in numeroase colegii. SAT este alcatuit dintr-o sectiune verbala (tabelul 12.1), care masoara deprinderile de vocabular i abilitatea de a infelege materialul citit, si © sectiune matematica (tabelul 12.2), care testeazi abilitatea de a rezolva probleme solicitind rationamentul aritmetic, alge- bra si geometria. Desi testul vizeazi materialul invatat (deprinderile verbale si matematice dobandite de o persoani pe parcursul celor 12 ani de educatie), el incearcd si evite intrebarile care depind de cunoasterea unei materii specifice si se concentreazi mai degraba pe abilitatea de a utiliza deprinderile dobandite la rezolvarea problemelor curente.Evaluarea abilitépilor mentale 533 Tabelul 12.2. Testul de aptitudine scolara — SAT. Un esantion de itemi din secfiunea matematicé a testului de aptitudine scolara, de asemenea de o dificultate medie. ITEMI MATEMATICI 1, Dac& x* = (2x)? si x # 0, atunci x = A 1 D 6 Bifo2 cB 48 Oth hye l= P 2. Dacit P este un punct pe linia | din figura de mai sus si x-y=0, atunci y= A 0 D = 135 B 45. E. 180 c 90 Fiecare intrebare este alc&tuitd din dou’ mulfimi, una in coloana A si una in coloana B. ‘Compara cele dou’ mulfimi intre ele si cu raspunsul din centru: ‘A. dacd mulfimea din coloana A este mai mare; B_ daca multimea din coloana B este mai mare; CC daca cele doua mulfimi sunt egale; D_ daca relafia nu poate fi determinata din informayia data. Observajie: La anumite intrebari, informatia care are legatura cu o singura multime sau cu amandoua este centrata sub cele doua coloane. Coloana A Coloana B 3. Numarul de minute intr-o saptimana, ‘Numirul de secunde in 7 ore Sed a4 4. 3 1 a 5 Raspunsurile sunt 1: C, 2: C, 3: B, 4: C.itt A) 2Evaluarea abilitapilor mentale 535 Admission Test - MCAT (Testul de admitere la Colegiul Medical), multe dintre departamentele scolilor de aspi- ranti utilizeazi pentru admitere Graduate Record Exam — GRE. Persoanele care se adreseazi programelor de pregatire in diverse profesii (de exemplu, stoma- tologie, asistenté medicala, farmacologie si contabilitate), de asemenea trebuie si treac& testele speciale de admitere. Cand programul de pregitire s-a terminat, sunt necesare multe alte teste pentru obfinerea licentei de practicare sau certificatului de competenta. O data avand certificatul de competent sau licenta, in aproape fiecare ocupatie sau profesie se impune 0 examinare standardizati. In completare, mai multe industrii sau agentii guver- namentale selecteazi candidatii pentru locurile de munca si numesc sau pro- moveazi angajatii pe baza scorurilor obtinute la teste. Dat fiind cA testele joaci un rol important in viata noastra, aspectul esential este ci acestea masoara ceea ce au fost desemnate s& miéasoare, iar scorurile obtinute la completarea testului reflecté. cu acuratefe cunostintele si deprinderile celui testat. Un test este util daca scorurile obtinute sunt atat fidele cat si valide. Fidelitatea testului Scorurile testului sunt fidele atunci cand ele sunt reproductibile si constante. Absenta caracterului testelor de a fi reproductibile si constante se poate datora mai multor motive. Confuzia si ambiguitatea itemilor testului sunt factori care influenteaza diferit pe cel testat la perioade diferite. Testele pot fi prea scurte pentru a evalua adecvat abilitatile testate sau interpretarea este prea subiectiva. Daca testul ,administrat* cu diferite ocazii sau diferitor persoane conduce la rezultate diferite, atunci el nu este fidel. O aseminare simpli este cea cu bastonul de cauciuc de | metru. Daca nu stim cat de mult s-a alungit de fiecare data cand efectu’m o miasuratoare, rezultatele vor fi inexacte, indiferent cat de atent am facut misuratoarea. Testele trebuie si fie fidele, dacd vrem ca rezultatele sa fie utilizate cu incredere. Pentru a evalua fidelitatea este necesar si se obtina dowd masuratori pentru acelasi individ, in acelasi test. Acest lucru se poate realiza prin repetarea testului, prin a oferi testul in doua forme diferite dar echivalente, sau prin tratarea separata a fiecdrei jumatati a testului. Dacd fiecare individ testat achizitioneaza aproximativ acelasi scor la ambele méasuratori, atunci testul este fidel. Desigur, chiar si la un test fidel ne asteptim s& apard unele diferente intre perechea de scoruri, datorita situatiilor neprevazute si erorilor de masuratoare. Prin urmare, este necesara o unitate de masura statistic’ a gradului de relatie intre scorurile pereche. Acest grad de relatie este furnizat de coeficientul de corelatie r (discutat in capitolul 1). Coeficientul de corelatie intre scorurile pereche obtinute la un test de cftre un grup de indivizi se numeste coeficient de fidelitate. Testele bine elaborate au de obicei un coeficient de fidelitate r = .90, sau mai mare.Evaluarea abilitatilor mentale 537 Omogenitatea procedurii de testare Fidelitatea si validitatea unui test depind jintr-o mai mare méasura de omogenitatea procedeelor urmate in administrarea si interpretarea testului. La misurarea abilitatii, ca in obtinerea oricdrei miasuratori stiintifice, incercam sé controlim conditiile pentru a mi- nimaliza influenta variabilelor externe. Prin urmare, testele de abilitate admise contin instructiuni specificate foarte clar, limitele de timp (sau, in unele cazuri, nici o restrictie de timp) si metodele de interpretare. Explicatiile date de examinator si maniera in care exa- minatorul prezinté materialele testului trebuie si fie standard de la un test la altul. Desigur, nu toate variabilele externe pot fi anticipate sau controlate. De exemplu, sexul si rasa examinatorului pot varia. Aceste caracteristici vor influenta performanta celui testat: de exemplu, comportamentul general al examinatorului (expresia faciala, tonul vocii $.a.). Astfel de variabile nu pot fi controlate totdeauna, iar influenta po- tentialului lor trebuie si fie Iuaté in considerare la evaluarea rezultatelor testului. Testele de abilitate intelectuala Fidelitatea, validitatea si uniformitatea procedeelor de testare sunt cerinte esentiale oricarui test — in cazul in care testul este desemnat si masoare ca- racteristicile de personalitate (vor fi discutate in capitolul 14), miiestria cu privire la un subiect specific dintr-o materie, deprinderile profesionale, sau probabilitatea de a reusi la facultate sau la scoala profesional. Acest capitol se concentreaza in principal asupra testelor care méasoaré abilitatea _ intelectuald general. Astfel de teste sunt adesea numite gi ,,teste de inteligenta“, dar dupa cum am observat mai devreme, numerosi psihologi consider termenul inadecvat. Nu existé deocamdata un acord general referitor la ce anume constituie inte- ligenta, iar inteligenta nu poate fi lata in considerare separat de experientele si cultura persoanei. De-a lungul acestei discutii despre testele de inteligenta se impune retinerea acestor calificative. Fondul istoric Prima persoana care a incercat s& elaboreze teste de abilitate intelectuala este Sir Francis Galton, cu un secol in urma. Naturalist si matematician, Galton a manifestat un interes deosebit pentru diferenfele interindividuale dupa aparitia teoriei evolutioniste a varului sau, Charles Darwin. Galton credea ca anu- mite familii sunt, din punct de vedere biologic, mai puternice si mai inteligente decat altele. Inteligenta, motiva el, este 0 chestiune de senzorialitate exceptionala si de deprinderi perceptuale, ce sunt transmise de la o generatie la urmatoarea. Dat fiind faptul ca toate informatiile sunt dobandite prin simturi, cu cat este mai sensibil si mai precis aparatul perceptualEvaluarea abilitatilor mentale particulara era de fapt egalé cu VC. De exemplu, media VM pentru tofi copiii de 10 ani este egal cu 10 ani, insa pentru oricare copil de 10 ani luat in parte, varsta lui mental poate fi sub, egala, sau peste varsta de 10 ani. Prin urmare, VM a unui copil stralucitor este deasupra varstei sale cronologice; VM a unui copil »intarziat* se aflé sub varsta sa cronolo- gicd. Acest tip de scala a varstei mentale este usor de interpretat de cdtre profesori si alte persoane care se ocupa de copiii diferinti in abilitatile lor mentale. SELECTAREA ITEMILOR. Dat fiind ca testele de inteligenté sunt destinate si masoare mai curand inteligenta decat rezultatele unei pregatiri speciale (misoari mai degrabi apti- tudinea decat achizitia), ele constau din itemi ce nu presupun o pregatire speciala. Existi doud modalitati principale de selectare a unor astfel de itemi. O modalitate va fi alegerea unor itemi inedifi, care s& asigure faptul cA un copil neinstruit va avea aceeasi sansa de reusité ca si un copil educat la scoala sau acasa. Figura 12.3 ilustreaza itemii inediti; in acest tip de test se cere copilului s& aleaga figurile asemanatoare intre ele, presupunand cA desenele nu sunt fami- liare tuturor copiilor. Cealalté modalitate const in alegerea itemilor familiari, pre- supundnd c& tofi acei pentru care testul este destinat au experienta anterioari necesara s& rezolve acesti itemi. Urma- toarea problema se refera la un exemplu de item familiar: Marcheazd cu F daca fraza este ridicold; marcheazé cu S daca ea este rational. SF Doamna Smith nu are copii si infeleg c& acelagi lucru s-a intam- plat si mamei sale. Fig. 12.3. Itemi ine inteligenta. Se dau urmatoarele instructiuni. Indicaji care dintre figurile din dreapta corespund cu modelul din sténga. Modelul poate fi rotit pentru a se descoperi cores- pondenta imaginilor. (Imaginile 2, 3 si 6 sunt corecte, in prinul rand; imaginile 1, 3 si 5 sunt incorecte, in cel de-al doilea rand.) Desigur cA acest item este acceptabil doar pentru copii care cunose limba englezd, care pot sd citeascd gsi care infeleg toate cuvintele din fraza. Pentru acesti. copii, depistarea erorii din expunere devine un test valid de abilitate intelectuala. Multi dintre itemii testelor de inteligenté presupun cunostinfe generale si familiarizarea cu limbajul testului. Dar aceste atribute nu vor fi niciodata strict intrunite. Limbajul vorbit intr-o cas nu este niciodata exact acelasi cu cel vorbit intr-o alta; materialul disponibil citirii si stresul asupra abilititilor cognitive de asemenea variazi. Difera chiar si modalitatile de discriminare a itemilor inediti din testele perceptuale, care pot fi dobndite intr-o cultura si nu in alta. fn ciuda acestor dificultati, itemii pot fi alesi astfel inct s4 se poatd opera cu ei in mod rezonabil. Itemii inclusi in testele de inteligenté contemporane au supraviefuit in practic’ dup ce multi alti au fost incercati si s-a descoperit cd sunt inadecvati. Totusi, se poate aminti faptul c& testele de inteligen{a sunt validate inEvaluarea abilitatilor mentale Fig. 12.5. Distribufia coeficientului de inteligen{4. Distribujia scorurilor C.l: pentru un esan- tion mare de indivizi si adjectivele folosite pentru descrierea diferitelor niveluri ale coeficien- tului de inteligenta. Un coeficient de inteligenga cuprins intre 90 si 100 este considerat normal; peste 130, superior; sub 70, retardat. 100 cand este egal cu VC. Daca VM este mai mica decat VC, atunci C.I. va fi mai mic decat valoarea 100; daca VM este mai mare decat VC, atunci C.I. va fi mai mare de 100. Cum poate fi interpretat coeficientul de inteligenta? Distributia C.1. se apropie de forma curbei descoperité pentru numeroase alte diferente dintre indivizi, cum ar fi diferentele de inaltime; aceasta (curba de) distributie normala este prezentata in figura 12.5. Majoritatea cazurilor se grupeaz in jurul unei valori medii pe curba normala; de acolo, numarul descreste gradual la doar cteva cazuri aflate la ambele extreme. Adjectivele folosite de obicei pentru descrierea diferitelor niveluri ale C.1. sunt prezentate, de asemenea, in figura. " Cea mai recent revizuire a testului Stanford- Binet (Thorndike, Hagen, Sattler, 1986) utili- zeazi Scorurile Standard de Vérsta, in locul scorurilor C.I, Acestea pot fi interpretate in percentile, care arati procentul de subiecti din grupul de standardizare care creste sau scade pe un scor dat (n.a.). Testarea abilitatilor mentale specifice Pentru a testa inteligenta, testul Stanford-Binet utilizeazi diferite tipuri de itemi. Pana la revizuirea lui din 1986, tofi itemii contribuiau in mod egal la totalul scorului C.1. Un copil se poate descurca foarte bine la un test de vocabular, insé destul de slab la un test care necesit extragerea__formelor geometrice. Aceste ,,forte“ si ,skibiciuni* intelectuale pot fi observate de catre examinator, dar nu vor fi reflectate in scorul C.1. in aceeasi directie cu punctul de vedere curent ca inteligenta este un compozit de diferite abilititi, revizuirea din 1986 grupeazi testele in 4 tipuri principale de abilitati _intelectuale: rationamentul verbal, _rationamentul abstract-vizual, rationamentul matematic si memoria de scurté durata (Sattler, 1988). Din fiecare tip se obfine un scor separat. Tabelul 12.3 ne ofera unele exemple de itemi, grupati in tipuri.Evaluarea abilitajilor mentale SCALELE DE INTELIGENTA WECHSLER. Unul dintre primele teste de inteligenta destinat s& masoare separat abilitatile a fost elaborat de citre David Wechsler® in 1939; impreund cu testul Stanford-Binet este considerat a fi unul dintre cele mai cunoscute teste de inteligen{a. Initial, Wechsler isi ela- boreaza testul deoarece considera cA testul Stanford-Binet nu este adecvat pentru testarea adulfilor si, de asemenea, el credea c acesta pune prea mult accent pe abilitatea verbal. Scala de inteligenta Wechsler (pentru adulfi), sau WAIS (Wechsler Adult Intelligence Scale, 1939, 1955, 1981) este divizata in doua parti: 0 scala verbali si scala de performanta, care sunt cotate separat. Itemii testului sunt descrisi in tabelul 12.4. Un test similar pentru copii, Scala de inteligenta Wechsler — WISC (Wechsler Intelligence Scale for Children), a fost elaborat mai tarziu (1957, 1974, 1991). Itemii_ din scala de _performanta necesiti manipularea sau ordonarea blo- curilor, imaginilor, sau a altor materiale. Scalele Wechsler, de asemenea, sunt prevazute cu tabele de cotare pentru fiecare subtest, astfel incét examinatorul are o imagine mai clara a ,,fortelor* si »Slabiciunilor* intelectuale ale indivi- dului. De exemplu, diferitele scoruri pot indica cat de bine poate o persoand si rezolve subtestul in cond (unele de presiune subteste sunt — cronometrate, 543 altele nu sunt), sau si stabileasc relatia dintre deprinderile verbale si abilitatea de a manipula materialul non-verbal. Figura 12.6 prezintd profilul testului si modalitatea de insumare a scoru- rilor pentra a obfine coeficientul de inteligenta. Subiectul care a obfinut aceste scoruri particulare tinde sa aiba o performanti mai bund in sarcinile nonverbale. Observand profilul scorurilor, acest subiect de 16 ani nu pare sa aiba rezultate atat de bune pe cat ar trebui; el a obtinut scoruri relativ mici la subtestele care anticipeazi destul de exact reusita in invatarea la scoala (informatii, aritmetica si vocabular). Discrepanta dintre sco- turile obtinute la scala verbal si cele de la scala de performanté vor sugera examinatorului sa ia in calcul problemele specifice de invatare, cum ar fi tulburari ale lecturii sau handicapurile de limbaj. Atat scala Stanford-Binet cat si scalele Wechsler indeplinesc cerintele unui test eficient; ele prezinté o buna fidelitate si validitate. Scala Stanford- Binet are un coeficient de fidelitate de aproximativ .90 la retestare; WAIS are un coeficient de fidelitate de .91. Ambele teste sunt predictori valizi ai achizitiei in scoala; corelatia intre scorurile C.I. obtinute pe aceste teste si plasamentul la scoali este de aproximativ .50 (Sattler, 1988). ? David Wechsler (Lespezi 1896 - New York 1981), psiholog originar din Romania, doctor in filosofie al Universitatii Columbia (1925), fost director al spitalului de psihiatrie Bellevue din New York, prof. univ. la Universitatea din New York (n. trad.)545 Evaluarea abilitagilor mentale SCALA VERBALA ‘SCORUL SCALAT Informatii generate Comprehensiune “Rationamentul aritmetic Analogil Memoria sttelor ‘Mocabular SCALADE PERFORMANTA. “Simbolul cifelor Completarea Imagini ‘Dosen inbloe Desenin Bloc. ‘Ordonarea imaginil "-Scorul total me Ty SCORUL VERBAL a “magia “Asamblare objectulul Fig. 12.6. Profilul scalei de inteligenti Wechsler (pentru adulfi). Tabelul din dreapta prezint& scorurile objinute pe test (pentru un barbat de 16 ani) combinate cu cele verbale, de performanja si scorul total. Manualul care acompaniaza testul este prevazut cu tabele (adaptate in functie de varstd) utilizate la transformarea acestor scoruri in coeficienti de inteligenta. Coeficientul de inteligensa obfinut la scala de performanja este mai mare cu 13 puncte fafa de cel obfinut la scala verbald. persoanei si poate descoperi indicii suplimentare cu privire la ,,fortele* si ,slabiciunile* intelectuale, prin obser- Varea atenti a modului cum subiectul abordeazi diferitele cerinfe. Totusi, Testele de grup Scala Stanford-Binet si scalele Wechsler sunt teste individuale de abi- litate, adicd ele sunt date unui singur individ de catre un examinator, special _ testele de abilitate aplicate in grup sunt pregatit pentru asa ceva. Spre deosebire utile atunci cand trebuie s se evalueze de testele individuale, testele de grup pot. un numar mare de persoane. De fi rezolvate de un numar mare de exemplu, serviciile armate utilizeaza indivizi la indicatiile unui singur numeroase teste de grup, care evalueazd examinator si, de obicei, sunt sub forma. ,hartie si creion* (fig. 12.7). Avantajele utilizdrii unui test individual fata de un test administrat in grup sunt multe. Exa- minatorul este sigur c& subiectul intelege intrebarile, poate evalua motivatia abilitatea intelectuala generala si deprin- derile speciale, in scopul selectionarii indivizilor pentru. serviciile militare speciale: pilofi, marinari, tehnicieni in electronica. si. programatori_ in computere.Evaluarea abilitajilor mentale fn mod asemanator, a fost elaborat Testul pentru cariera profesionala si administrativa (Professional and Admi- nistrative Career Examination ~ PACE) de catre Comisia pentru Serviciul Civil al S.U.A., folosit la selectionarea angaja- {ilor pentru servicii guvernamentale. Alte exemple de teste de grup, folosite pentru masurarea abilitatii generale, sunt Testul de aptitudine scolar’ (SAT), elaborat de Universitatea Princeton, bazat pe principiile Serviciului de Testare a Educatiei (Educational Testing Service), si Testul de evaluare a colegiilor ame- ticane (American College Test - ACT), elaborat de Universitatea Iowa si bazat pe principiile Programului de testare a lor americane (American College Testing Program). De fapt, toate colegiile cu durata de invatamant de 4 ani cer candidajilor pentru admitere fie ACT, fie SAT, ca 0 modalitate de stabilire a unui standard comun pentru elevii proveniti din licee cu diferite planuri de invatamant si standarde de cotare. Testul de aptitudine scolara este utilizat adeseori de colegiile situate pe coasta de Est si de Vest, in timp ce Testul de evaluare a colegiilor americane este dominant in Vestul Mijlociu, Sud-Est si Muntii Stancosi. Testul de aptitudine scolara este alcatuit din doua sectiuni de itemi cu multiplé alegere, 0 secfiune testeazd deprinderile verbale, iar cealalta deprin- derile matematice (tabelul 12.1 si tabe- lul 12.2). Totusi, cei care au elaborat SAT au efectuat o revizuire majori a testului, in primavara anului 1994. Revizuirea testului implica o noua sectiune eseu, intrebari cu dus-intors despre probleme matematice (mai 547 degrabi decat versiunea cu itemi cu multipla alegere), si suficiente intrebari suplimentare de algebra cu scopul de a obtine doua scoruri pe sectiunea mate- matica. Schimbarile efectuate sunt vazute ca modalitate de: a) a asigura elevilor un feedback mult mai detaliat in ce priveste performanta lor; b) a spori utilitatea testului pentru educatori si alti care il folosesc pentru consilierea elevilor si plasamentul acestora in clasele de invatimént; c) a compara eficacitatea diferitelor licee. fn anii trecuti, Testul de evaluare a colegiilor americane era alcatuit din subteste de limba englez, matematic’, studii sociale si stiinte ale naturii; elevii erau cotati pentru fiecare din aceste patru domenii, existand si o cotatie compozita. fn 1989, producatorii testului ACT au revizuit numérul de subteste, ajungind la 12. Acestea includ o sectiune matema- ticd extins’ cu mai multe scoruri, un test nou de citire, o sectiune de limba engle- ZA care se centreazi mai mult pe deprinderile de soriere, si teste separate de rationament stiintific pentru biologie, chimie, fizicd si stiinte medicale. Testele necesita cunostinte minime despre aceste subiecte. in schimb, ele utilizeazA gra- fice, tabele si rezumatele cercet&rii cu scopul de a masura gradul in care elevii se pot descurca cu conceptele abstracte. Schimbarile efectuate in testele SAT si ACT se datoreazd tendinjei actuale a liceelor care pun accent pe citire, scriere si deprinderi matematice mult mai sofisticate. Se observa o miarire a standardelor de predare in liceele {ari si un accent sporit pus pe gandirea abstract si pe deprinderile de judecata.Evaluarea abilitgilor mentale si programele oferite elevilor din liceele de stat sau private. Rezultatele acestor studi variaza considerabil, ele depinzind de lungi- mea si tipul de program si de prezenta sau absenta unui grup de control. (Grupurile de control sunt importante deoarece elevii care se inscriu la cursurile de instruire sunt in stare si se diferentieze de aceia care nu:s-au in- seris, si asta din mai multe puncte de vede- re — in special in. privinfa nivelului de motivatie; este dificil de evaluat cresterea scorurilor objinute pe test, fri a face referinja la un grup comparabil de elevi). Messick si Jungeblut (1981) au publicat 0 analiza a studiilor de cercetare privind instru- irea pe testul SAT, care include grupurile de control. Ei concluzioneazé ci 30 de ore de instruire in deprinderile verbale, de exemplu, pot conduce la o crestere medie a scorului cu aproximativ 14 puncte la sectiunea verbal a testului SAT. Alte 30 de ore suprimentare de instruire in matematicd pot duce la o crestere medie a scorului cu aproape 26 de puncte pe sectiunea matematics. Aceste cresteri obfi- nute din 60 de ore de instruire inseamna 40 de puncte pe o scali SAT combinata. Dat fiind faptul c4 scorurile obtinute la testul SAT variazi de la un minimum de 400 la un maximum de 1600 de puncte, cresterile admitere in colegii. La aceleasi concluzii ajunge si studiul efectuat ulterior de catre Der Simonian si Laird (1983). 549 Mai multe cercetiri (executate’ fara grupuri de control) raporteazd cresteri: mult mai mari de 50-80 de puncte obfinute la ambele secfiuni ale testului SAT (Pallone, 1961; Marron, 1965). Totusi, subiectii par- ticipanti in aceste studi erau inscrisi in programe intensive de instruire, de lung’ durati, de pan’ la 6 luni. Problema ce apare aici este diferenta intre educatie si cursurile de instruire. Testul SAT este destinat si evalueze abilitatile dezvoltate. Un an. de cursuri (la liceu) de limba engleza si algebra va duce la cresterea scorurilor SAT; nu este surprinzitor faptul c& 6 luni de instruire produc un efect similar (Jones, 1984). Care sunt recomandarile ce pot fi facute in. privinfa cursurilor de instruire pentru testele de admitere? In scopuri de echitate, un curs de scurta durata in strategiile de testare plus practica pe itemii testului esantion in conditii de examinare vor contribui la echilibrarea complexitayii testarii dintre persoanele cu diferite cantitati de experienta in rezolvarea testelor obiective. De revizuirea testelor pentru evaluarea deprinderilor de vocabular, algebra si geometrie vor beneficia probabil indivizii al cdror fond este deficitar in aceste discipline. Se pare ci nu merita efortul ca persoanele cu 0 educatie normal de liceu s& cheltuiasc& atét de mult si sa-5i petreaci majoritatea timpului la cursurile de instruire. Validitatea predictiva Testele de abilitate general, cum sunt Stanford-Binet si scalele de inteligentd Wechsler, prognozeaz achizitia scolari si masoara inteligenta. Cand li s-a cerut profesorilor de liceu s& identifice copiii din clasele lor dupa nivelul de inteligent’, corelatiile dintre modalitatea de clasi- ficare a copiilor si scorurile obtinute la testele de inteligenti erau intre .60 si .80. Aceste corelatii ar fi probabil mai mari dac& n-ar exista unele tendinfe in apreciere. De exemplu, profesorii au tendinta de a supraaprecia copii cei mai tineri din clasa si de a subaprecia pe cei mai in varst’; in aparenta, ei isi bazeazd aprecierile mai curnd pe varsta mentala decat pe coeficientul de inteligenta, care exprima raportul dintre varsta mentala siEvaluarea abilitayilor mentale 551 frecventat colegiul, iar scorurile obtinute au fost corelate cu notele din anul intai, corelafiile vor fi mult mai mari. Marimea coeficientului de corelatie este afectata de cantitatea de variabilitate din miasurile corelate; in general, cu cat un grup este mai selectat, cu ataét mai mica este diferenta dintre cele mai ridicate scoruri si cele mai scdzute obtinute la un test, gi cu atét mai mica este corelatia. Studentii sunt mult mai capabili comparativ cu populatia in general. Dacd intreaga populatie la varsta colegiului a fost testata si a frecventat colegiul, corelatia dintre scorurile obtinute si notele din anul intai ar fi totusi mai ridicaté. Iaté un exemplu care poate ajuta la explicarea faptului de ce corelatiile sunt mai scdzute intr-un grup selectat. {nainte sa existe clasificdrile de greutate in box, greutatea era un element care prevestea rezultatul meciului. Un boxer cu o greutate de aproximativ 113 kg va invinge de obicei un boxer de 68kg, indiferent de diferentele de pregitire; corelatia intre greutate si cAstigarea partidei a fost cat se poate de mare. Totusi, 0 data ce s-au introdus categoriile de greutate, iar lupta se ducea numai cu boxeri de greutate similara (categoria grea impo- triva categoriei grele, categoriile usoare contra categoriilor usoare .a.m.d.), gre- utatea a devenit un element slab de previziune a rezultatului. Desi efectele selectarii dupa core- latiile dintre scorurile obtinute la testul SAT si note sunt mai putin extreme comparativ cu cele din exemplul de mai sus, ele pot fi totusi substantiale. De exemplu, pentru colegiile cu clase de anul I care prezinta o diferenta mare intre scorurile obtinute la testul SAT, corelatia intre scorurile SAT si mediile pe anul 1 este de .44. Pentru colegiile cu o variabilitate redusa, corelatia este de 31% (Schrader, 1971). Cu cat grupul este mai selectionat sau omogen, cu atat mai mica. este corelatia. Daca corelatiile intre scorurile obti- nute la testul SAT si notele din anul I sunt ,,corectate din punct de vedere statistic pentru a lua in calcul natura selectiva a populatiei, corelatiile rezultate sunt in jurul valorii de .50. Ce inseamna corelatia acestei marimi in termenii predictibilitatii? O corelatie de .50 indica faptul ca studentul din topul primilor cinci in distributia de scoruri SAT are 44 de sanse dintr-o suta si fie in topul primilor cinci in distributia mediilor in anul I, in timp ce sansele studentului aflat printre ultimii cinci la scorurile SAT de a obtine astfel de note sunt de numai 4 din 100. Fara vreo cunostinta de scorurile SAT, sansele ar fi, desigur, 20 din 100. Prin urmare, scorurile obtinute la testul SAT imbunatatesc in mod considerabil prognoza, dar, de asemenea, este clar ci notele studentilor din anul I cu scoruri SAT identice vor varia foarte mult. Diferentele de grup si performanta testului Diferentele in performanta medie la testele de abilitate apar adeseori cand sunt studiate anumite subgrupuri de populatie. De exemplu, copiii din familii cu venituri medii si superioare au in medie scoruri mai mari decat copiii din familiile sdrace. Diferentele medii se regasesc in performanta la testele deEvaluarea abilitajilor mentale Spunand ca testele de abilitate nu sunt tendentioase, nu se neaga faptul ca socie- tatea discrimineaza grupurile minoritare. Exista o tendinta de influentare a sansei grupurilor minoritare (care duce la scoruri scizute la testele de abilitate) si a masurii criteriului (note, reputatia in clasa s.a.). Utilizarea testelor in prognoza performantei Desi testele de abilitate sunt de folos la predictia performantei academice, ele reprezinté. doar o singura unitate de misuri si ar putea fi utilizate in combinatie cu o alta informatie. De exemplu, dupa cum arat scorurile SAT, notele unui absolvent de liceu vor corela destul de mult cu mediile unui student de anul I. Acest fapt va da nastere anumitor intrebari cu privire la utilitatea testelor de admitere. Totusi, se poate argumenta ca scorurile obtinute la testul de admitere in colegiu prevad o ajustare pentru varia- DISCUTIE CRITICA Diferenfele de sex in abilitizile specifice ct si femeile objin scoruri aproximativ egale la testele de inteligenta (de exemplu la testul Stanford-Binet gi scalele de inteligenta Wechsler). Majoritatea testelor de inteligenta sunt construite fn scopul minima- lizarii diferentelor de sex, fie prin anularea itemilor care prezint& mari diferenje de sex, fie prin echilibrarea itemilor avantajosi pentru femei cu cei avantajosi pentru barbati. 553 bilitatea calitatii educatiei din diferitele licee (nu este obligatoriu ca notele date intr-un liceu sa fie echivalente cu notele date intr-un alt liceu). intr-adevar, o combinatie a scorurilor SAT si a notelor din liceu va prognoza notele din colegiu mai bine decat fiecare dintre aceste variabile in parte. Testele de abilitate indicd destul de bine daca o persoana poate citi si intelege un anumit material sau daci poate rezolva probleme matematice. Dar testele nu pot evalua problemele sociale ale persoanei, consimfamantul la munca sau deprinderile intepersonale. Testele as gura 0 oarecare baz pentru prognoza succesului academic, dar ele nu indica pe studentii care vor deveni scriitori creativi, profesori talentati si medici exceptionali Scorurile obtinute la testele de admitere furnizeazi doar o singura unitate de in- formatie. Ele pot fi apreciate 0 dati cu alte masuri (notele din liceu, recoman- dari, achizitii speciale), pentru a progno- za performanta academica a candidatului. Cu toate acestea, pind nu demult, testele de abilitati specifice au indicat anumite dife- renfe intre sexe. in medie, femeile au obfinut scoruri mai ridicate comparativ cu barbatii la testele de abilitate verbala; barbafii, au obtinut, in medie, scoruri mai ridicate decat femeile la testele de rationament matematic gi deprinderi vizual-spatiale. Deprinderile vizu- al-spatiale sunt necesare in executarea unor sarcini, de exemplu conceptualizarea formei unui obiect din spatiu aflat intr-o perspectiva diferita, si in interpretarea unor harfi sau schife (fig. 12.8). ‘Aceste diferente de sex in abilitatile cognitive, observate aproape de la inceputul testirii sistematice, par si dispara. La oEvaluarea abilitapilor mentale 555 vizualizarea spafiala este una’ din strategiile de rezolvare a problemelor matematice. Va fi interesant s vedem daca diferentele de sex in abilitatea spatiala se diminueaza cu trecerea anilor; deoarece mediul actioneazi asupra femeilor. Unii cercetatori cred c& asa se Va intampla; aljii consider’ c& diferenfele de sex in abilitaile vizual-spajiale descind din efectul hormonilor sexuali asupra dez~ yoltirii cerebrale, in perioada uterin’. Ei considera c& abilitatea de a vizualiza mental obiectele este legat’ de rata la care se dezvolt& cele dou emisfere cerebrale; hor- monul masculin, testosteronul, probabil c& fncetineste dezvoltarea emisferei stangi, re- zultind 0 emisfera dreapta tnalt specializata (Benbow, 1988). A rimas si vedem dact explicatia biologica sau de mediu, privind diferentele de sex in abilitatea vizual-spatiala, se va dovedi a fi corecta. Natura inteligentei Unii psihologi vad inteligenta ca fiind © capacitate generala de intelegere si rationament, care se manifest in sine sub diferite forme; aceasta este definitia data de Binet. Desi testul sau continea multe tipuri de itemi (care testeazd abilitati, cum ar fi: capacitatea de memorare, deprinderi aritmetice si cunoasterea vocabularului), Binet a observat la copiii dotati ci obtin scoruri mai ridicate in comparatie cu cei intarziati. Prin urmare, Binet sustinea ca diferitele sarcini probau o abilitate de baza sau aptitudine. Ni se pare c& inteligenta confine capacitate fundamental, alterarea sau pierderea ei fiind de o important’ majora pentru viafa practica. Aceast’ capacitate este judecata, altminteri denumita simt practic, initiativa, facul- tate de adaptare a eului la cir- cumstante. A judeca bine, a infelege bine, a rationa bine, acestea sunt activitati esentiale ale inteligentei. (Binet si Simon, 1905). in ciuda diverselor subscale care alcd- tuiesc testele sale, David Wechsler credea cA ,,inteligenta este un agregat sau © capacitate global a individului de a actiona intentionat, de a gandi rational si de a face fata cu eficienta mediului sau“ (Wechsler, 1958). Abordarea factoriala a inteligentei Alti psihologi se intreab& daca exista »inteligenta general“. Ei considera ca testele de inteligenta evalueazd un numar de abilitati mentale care sunt relativ independente una de alta. O metoda de obtinere a unei informatii mult mai precise despre tipurile de abilitéti care determina performanta la testele de inteligenta este analiza factoriala. Aceasti tehnici matematici se utilizeaza la determinarea _numéarului minim de factori sau abilititi, necesari pentru explicarea pattern-ului observat al corelafiilor, pentru o serie de diferite teste. Ideea de bazd este aceea ci doud teste care se coreleaza intre ele, probabil cA masoara aceeasi abilitate. Analiza factoriala a datelor dintr-o serie de teste ne va spune cat de multi factori identificabili fac parte din setul de corelatii si greutatea (sau influenta) fiecdrui factor. Analiza factoriala este prea complicata pentru a o descrie in detaliu, insi tabelul 12.7 prevede o descriere sumara a metodei.Evaluarea abilitapilor mentale Dupa intercorelarea scorurilor tuturor testelor (corelind fiecare test cu un altul), Thurstone aplicd analiza factorialé in vederea obtinerii unui set de factori de bazi. Itemii testului cei mai bine reprezentati de fiecare dintre factorii descoperiti sunt folositi pentru a forma noi teste; aceste teste sunt date ulterior unui alt grup de subiecti, iar interco- 557 relatiile sunt reanalizate. Dupa mai multe studi de acest gen, Thurstone identifica sapte factori ca fiind abilitdti mentale primare dezvaluite prin testele de inte- ligent&: intelegere verbal, fluenta cuvan- tului, numeric, spatial, de memorare, rapiditatea perceptuala si rationamentul (tabelul 12.8). Tabelul 12.8. Abilitatile mentale primare. Prin utilizarea analizei factoriale, Thurstone a idemtificat sapte factori de abilitaji primare, depistaji cu ajutorul testelor de inteligenta (Dupa Thurstone si Thurstone, 1963.) ABILITATEA DESCRIERE intelegere verbali Abilitatea de a infelege semnificatia cuvintelor; testele de vocabular reprezinta acest factor. Fluenta cuvantului Abilitatea de a gandi rapid cuvintele, ca in rezolvarea anagramelor sau gandirea cuvintelor care rimeaza. Numericé Spatiala Abilitatea de a lucra cu numere si de a efectua calcule. Abilitatea de a vizualiza raporturile form’-spatiu, ca in recunoasterea aceleasi figuri, dar prezentatt din diferite unghiuri. Memorare Abilitatea de reproducere a stimulilor verbali, cum ar fi perechi de cuvinte sau fraze. Rapiditate perceptual Abilitatea de a cuprinde cu rapiditate detaliile si de a vedea asemanirile si diferentele dintre imaginile prezentate. Rationament Abilitatea de a gisi o reguld general& pe baza instanfelor prezentate, ca in determinarea modului in care este construit un sir de numere, dupa ce s-a prezentat doar o parte a acelui sir. Thurstone elaboreazA un set de teste, cunoscut sub numele de Testul de abilitéti mentale primare, in scopul evaluarii fiecdreia dintre aceste abilitati. Versiunile revizuite ale testului sunt inca destul de utilizate, dar puterea lor predictiv’ nu este mai mare decat predictibilitatea testelor de inteligenti generali, cum sunt scalele Wechsler. Speranta lui Thurstone de a descoperi elementele de baz ale inteligentei prin analiza factorialé nu a fost pe deplin infaptuita din mai multe motive. Abilitatile primare nu sunt complet inde- pendente; intercorelatiile semnificative dintre ele asiguri o oarecare sustinere a conceptului de factor general de inte- ligenta al lui Spearman. in completare,Evaluarea abilitailor mentale tifice componentele implicate in sarcina. De exemplu, s consideram urmatorul tip de teste de analogie: avocat : client (medicament, pacient) medic O serie de experimente cu probleme de analogie I-au dus pe Sternberg la concluzia cé, de fapt, componentele critice constituie procesul de codare si procesul de comparatie. Subiectul codeazii fiecare cuvant din analogie, prin formarea unei reprezentiri mentale a Tabelul 12.9. Componentele inteligent: 559 cuvantului — in acest caz, o lista de atribute ale cuvantului reactualizate din memoria de lunga duraté a subiectului. De exemplu, reprezentarea mentald a cuvantului ,avocat“ poate include urma- toarele atribute: instruit in facultate, versat in procedurile legale, reprezinti clientii in tribunal s.a.m.d. O data ce subiectul si-a format o reprezentare men- tali a fiecdrui cuvant din analogie, procesul de comparatie scaneazi repre- zentarile, cAutand sa fac& corespondenta atributelor care rezolva analogia. Schema lui Sternberg pentru clasificarea mai multor procese componente, operative in rezolvarea problemelor. (Dupa Sternberg, 1985.) COMPONENTE PROCESE ‘Metacomponente Procese de control de nivel superior, utilizate la planul de executie si luarea deciziilor in rezolvarea problemei. Componente de performanta Procese care execut& planurile si implementeazA deciziile selectate prin metacomponente. Componente de achizitie Componente de reten Procese implicate in invatarea noilor informatii. Procese implicate in reactualizarea informatiei anterior stocata in memorie. Componente de transfer Procese implicate in transferul informatiei retinute de la o situatie la alta. Sunt gi alte procese implicate in pro- blemele de analogie, dar Sternberg a aratat ci diferentele interindividuale in privinta acestei sarcini sunt in principal determinate de procesele de codare si comparatie. Dovezile experimentale arati. c& indivizii care obtin un scor ridicat la problemele de analogie (executanti talen- tati) acordi mai mult timp codarii si formarii reprezentarilor mentale mult mai clare, decat indivizii care obtin un scor scazut pe astfel de probleme (executanti mai putin talentati). Spre deosebire de cazul de mai sus, in timpul stadiului de comparatie, executantii talentati sunt mult mai rapizi decat cei mai putin talentati in potrivirea atributelor, insa si unii si altii sunt in aceeasi masura de precisi. Prin urmare, scorurile mai bune la test pentru executantii talentati se bazeazi pe o acuratefe sporiti a procesului lor de codare, ins timpul necesar ca sé rezolve problema este unEvaluarea abilitajilor mentale DISCUTIE CRITICA Tipuri multiple de inteligentit Howard Gardner (1983) a propus 0 abor- dare a inteligenfei similara din mai multe puncte de vedere cu abordarea factorial’ i modelul de procesare a informatiei. Totusi, aceasté abordare are atat de multe trasaturi unice, neat merit’ o atentie speciala. Potrivit conceptiei lui Gardner, nu exist doar un singur tip de inteligent’, ci exist cel putin sase tipuri distincte de inteligenta. Aceste sase inteligente sunt independente una de cealaltd, fiecare operand ca un. sistem separat (sau modul) la nivel cerebral, in functie de propriile sale reguli. Aceste sase tipuri de inteligeng’ sunt: Lingvistica; Logico-matematica; Spatiala; Muzical’; Corporal-kinestezica; Personal’, ayeepe Primele treitipuri sunt componente obisnuite ale inteligentei, iar descrierea lui Gradner cu privire Ja acestea este similara cu propunerile de clasificare ale altor teore- ticieni; ele reprezint& cea ce masoara testele standard de inteligenta. Ultimele trei ne surprind si pot s& para chiar irelevante:intr-o discutie despre. inteligent’, ins’. Gardner considera c& ele merit’ un statut comparabil cu primele trei. De exemplu, el argumenteazi c& in toati istoria omului, — inteligenta muzicali era mult mai important decat inteligenta logico-matematicd. Dezvoltarea gindirii logice a aparut tarziu in evolutia speciei_umane; spre ‘deosebire de aceasta, deprinderile muzicale si artistice ne carac- terizeaza inca de la aparitia civilizatiei. Inteligenta muzicala implic& abilitatea de a percepe inalfimea si ritmul sunetelor. si reprezinti baza dezvoltarii competenfei muzi- cale, Inteligenta corporal-kinestezic& implict controlul miscarilor corporale ale individului 561 si abilitatea de a manevra obiectele cu dibacie: exemple sunt dansatorii si gimnastii care elaboreazi un control precis asupra misc&rilor corpului; sau artizanii, jucdtorii de tenis, neurochirurgii care sunt capabili si manevreze obiectele cu finete. Inteligenta personala prezinté dou’ com- ponente ce pot fi analizate separat: inteligenta intrapersonali si inteligenfa_interpersonala. Inteligenta intrapersonala este abilitatea de a monitoriza sentimentele si emofiile personale, de a face deosebire intre ele si de a utiliza informatiile in scopul ghidarii actiunilor per- sonale. Pe de alti parte, inteligenta inter- personal reprezinta abilitatea de a observa si nfelege nevoile gi intenjiile altor indivizi, de a monitoriza temperamentul si dispozitiile lor psihice, fiind o cale de prognozare a felului in care subiectii se vor comporta in situafii noi. Gardner analizeaza fiecare tip de inteli- gen{a din mai multe puncte de vedere. Astfel, el analizeazd operatiile cognitive implicate, indivizi care par a avea talente deosebite, dovezi objinute in urma cazurilor de afectiuni cerebrale, manifestarile din diferite culturi i un posibil curs al dezvoltarii evolutioniste, Datorita ereditatii sau pregatirii, unii indivizi Vor dezvolta anumite inteligenfe mai mult decat alfii, dar fiecare ‘persoan’ normal clinic isi va dezvolta fiecare inteligenta intr-o anumit’ mAsura: Inteligentele interactioneaza intre ele gi se clidesc una pe alta, insd ele opereazA totusi ca sisteme semiautonome. Fiecare inteligenté este un ,modul incap- sulat* in interiorul creierului, operand in acord cu propriile reguli si procedee; anumite tipuri de leziuni cerebrale pot afecta un tip de inteligenga fra a avea efect asupra celorlalte. in societatea vesticd, primelor trei tipuri de inteligenta li se acord4 o mare importanta; ele sunt masurate de testele standard de inte- ligenta. ins& dovezile istorice si antropologice sugereazi c& alte inteligente au fost mult mai prefuite in perioadele timpurii din istoria omului, chiar si in zilele noastre in unele culturi, altele decat cele vestice. Mai departe, activitajile pe care o cultura pune accent vor influenfa.modul de dezvoltare a unei inte- gene specifice: de exemplu, un baiat dotatEvaluarea abilitajilor mentale Desi determinantii genetici, de inteli- genfi sunt puternici, rezultatele pre- zentate in tabelul 12.10 indicd faptul c& mediul este la fel de important. $4 notém. cA atunci cand fratii vitregi sunt crescuti jmpreuna — intr-un oarecare mediu fami- lial — sporeste similitudinea C.l. Alte studii araté c& abilitatea intelectualé a copiilor adoptati este mai mare decat daci ar fi prognozata pe baza abilitatii parintilor lor naturali (Scarr si Weinberg, 1976). Mediul demonstreaza diferentele de inteligenta. Din date asemanatoare celor din tabe- lul 12.10, este posibil s& estimam care portiune a variabilitétii in scorurile festului se datoreazi mediului si care portiune se datoreaz ereditatii. Pentru a face aceste estimari se utilizeazi mai multe metode; cea mai comuna metoda consti in compararea variabilitatii geme- nilor fraternali si a celor identici cu o trasaturé comund (Thompson, Detterman, Plomin, 1991). in acest sens, sunt estimate doud multimi: a) variabilitatea total determinata atat de mediu cat si de ereditate (VT) este estimata din dife- rentele observate jintre perechile de gemeni fraternali si b) variabilitatea de mediu (VM) este estimata din diferentele observate jintre perechile de gemeni identici. Diferenta dintre cele doua multimi (VG) reprezinti variabilitatea determinaté de factorii genetici (adica, VT VM + VG). Coeficientul de eritabilitate, sau mai simplu erital litatea (E), este raportul dintre varia- bilitatea genetica si variabilitatea totala: yG va Cu alte cuvinte, eritabilitatea este pro- portia de variatie a unei trasaturi intr-o 563 populatie specificati, ce poate fi atribuita diferentelor genetice. Eritabilitatea este cuprinsd intre 0 si 1. Cand gemenii identici se aseamana intre ei mai mult decat gemenii fraternali pe o trasdtura dati, E se apropie de 1. Cand asemanarea intre gemenii identici este aproape la fel cu asemanarea intre gemenii fraternali pe 0 trisiturd data, E se apropie de 0. Existé numeroase modalititi de a estima E, altele decat cele prin com- pararea gemenilor fraternali si celor identici. Teoria care ne permite s& facem astfel de estimari este prea lung pentru a © prezenta aici, ins ea este discutata in majoritatea cArtilor de geneticé. Pentru scopurile noastre, este suficient si spunem ci E masoara fractia variatiei observate intr-o populatie, cauzata de diferentele de ereditate. Este important sa observam ca E se refer la o populatie de indivizi, nu Ja un singur individ. De exemplu, talia are E = .90, ceea ce inseamna ca 90% din variatia de inaltime observata intr-o populatie se datoreazi diferentelor de inaltime si 10% se datoreazA diferentelor de mediu. (Asta nu inseamna ca un individ a carui inaltime este de 1,75 m a crescut pana la 1,57m datoriti factorilor genetici si inca 18 cm datorita factorilor de mediu). in discu- tarea inteligentei, E este adesea intre- buintati gresit pentru a indica fractia inteligentei unui individ, determinata de ereditate; utilizarea termenului in acest fel este incorecta. riaza considerabil de la un studiu la altul. Unii cercetatori au raportat valori mai mari de .87; alti, valori mai mici de .10. Pentru datele prezentate in tabelul 12.10 estimarea lui E este de cca. 50% (Chipuer, Rovine, Plomin, 1989). Faptul ca estimarile privind eritabilitatea variazaEvaluarea abilitagilor mentale 565 Influentele ambientale Conditiile de mediu care vor determina modalitatea de dezvoltare a potentialului intelectual al unui individ sunt: alimentatia, sanatatea, calitatea stimularii, climatul emotional de acasi si tipul de feedback obtinut _ prin comportament. Dintre doi copii cu aceleasi gene, copilul cu o mai buna alimentatie prenatala si postnatala va avea o mai buna stimulare intelectuala si © siguranti emofionali acas&; si cu cat sunt mai adecvate recompensele pentru realizarile academice, cu atat mai mare va fi scorul C.L la testarea din primul an de curs. De exemplu, alimentatia din perioada timpurie de viata poate avea o influenté de lungi durata asupra inteligentei. fntr-un studiu, s-a utilizat testul WISC pentru evaluarea coefi- cientului de inteligentd la varsta de 8 ani, pe un grup de 300 de copii nascuti prematur. in timpul primelor saptamani de viata, s-a monitorizat cu atentie dieta acestor copii nascuti inainte de termen. Tipul de substante nutritive consumate in aceste sptamani a avut un efect de mai mult de 10 puncte la o testare a Cl. opt ani mai tarziu (Lucas s.a., 1992). Dup§ o revizuire a circa 200 de studii de statistic’ a dezvoltarii coeficientului de inteligenté, s-a aratat c& C.l. creste pe masurd ce indivizii petrec mai mult timp la scoala. O usoara dar sigura scidere a coeficientului de inteligent& apare in timpul vacantei de vara, in special la tinerii care traiesc in locuri sarace; copiii care frecventeazA scoala cu intermiten{a prezinté un declin constant al C.I.; iar copii care incep scoala tarziu sau care renunfa, au coeficientul de inteligenta mai scdzut. Cercetdrile sugereazi ca magnitudinea efectului variazi de la o pierdere de un sfert de punct al C.1. pana la sase puncte C.l. pe an de absent la scoala (Ceci, 1991). PROGRAME HEAD START“. Deoarece copii proveniti din familii ne- privilegiate au tendinta si esueze inainte de dezvoltarea cognitiva, chiar inainte ca ei s& intre la scoala, s-au depus eforturi pentru a se asigura 0 mai mare stimulare intelectual a acestor copii, incd de la o varsta frageda. In 1965, pentru ,,Razboiul contra saraciei* condus de Presedintele Johnson, Congresul a autorizat fonduri pentru o serie de programe destinate si asigure experientele de invatare pentru copiii cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani, proveniti din familii sarace. Aceste programe infiintate de catre ,,Project Head Start au diferit in modalitatea de abordare a problematicii. in unele programe, profesorii specializati vizitau copiii acasa, de cateva ori pe siptmana, pentru a se juca cu ei. Copiii au fost angajati in activitati de genul constructii cu blocuri, vizionarea unor imagini, numirea culorilor i au invatat concepte de tipul mare-mic si aspru-neted. Pe scurt, profesorii asigurau tipul de stimulare intelectuala, pe care copiii din clasele superioare (in cadrul programului de educatie acasd) au primit-o de la parintii lor. De asemenea, profesorii i-au invatat pe parinti cum s& ofere copiilor acelasi tip de activitati. in alte programe, copii frecventau clase speciale unde impreuna cu profesorii interactionau in activitati similare de tip joc-invatare. Unele dintre aceste programe au implicat si p&rintii; altele nu. in general, rezultatele acestor pro- grame de educatie aplicate la varste timpurii sunt promitatoare. Copii care au participat in astfel de programe obtin scoruri mai mari pe Stanford-Binet sau WISC la admiterea in clasa intai si tindEvaluarea abilitdgilor mentale 567 Fig. 12.10. Copii jucdndu-se intr-un kibbutz israelian. Testele de abilitate in perspectiva fn ciuda limitarilor pe care le au, testele de abilitate reprezintaé cel mai utilizat instrument pe care I-a elaborat psihologia. Totusi, ca aceste teste si ramana folositoare, ele trebuie sa fie privite in mod realist. Aceste teste nu vor fi supraestimate in asa masura incat si spunem ca ele asigura o masura fixa, nemodificabil’, a ceea ce o persoand poate face. Nici nu vor fi discreditate, datorita insuficientelor evidente si inlo- cuite cu alte metode de evaluare mai putin valide. Un domeniu de interes este utilizarea testelor de abilitate pentru a determin: plasamentul scolarilor in clase. Copi care dobandesc scoruri mici pot fi re- partizati spre o ,,directie“ mai lent& sau plasafi intr-o clasi speciald pentru ,,cei care invati mai greu‘; copiii care obtin scoruri mari pot fi plasati in programe accelerate sau ,,imbogatite“. Exceptand cazul unei reevaluari periodice si clasele care accentueaz4 deprinderile academice pentru cei care invaté mai greoi, plasamentul initial al copilului va putea determina viitorul sau academic. Unii tineri care au un anumit potential de a obtine succes in colegiu pot fi descurajati pe baza primelor scoruri la teste, in urma cursurilor preparatorii pentru admiterea la colegiu. Atat parintii ct si profesorii trebuie si infeleagd cA scorurile testu- lui - fie c& se numeste test de inteligenti sau test de achizitie - pot misura doar performanta curenta. Intrebarile dintr-un test de inteligenfA sunt mai putin depen- dente de instruire, insi ele nu masoara capacitatea inndscuta; prin urmare, scoru- rile testului se pot modifica o dati cu schimbiarile de mediu.Evaluarea abilitatilor mentale de abilitate sunt totusi cele mai eficiente ajutoare pentru a aprecia ce ocupatie, clasa sau tip de pregatire sunt cele mai adecvate pentru un individ (Hartigan si Wigdor, 1989). Sunt putine alternative. A te increde total pe o apreciere subiectiva DISCUTIE CRITICA Rasa si inteligenja Dezbaterea asupra contributiilor genetice la inteligenf& s-a. concentrat: pe posibilitatea diferenfelor rasiale mostenite de inteligen- 14 — in special, pe problema daca afro-ame- ricanii sunt din nastere mai putin inteligenti decat americanii albi. In viziunea acestei controverse. este important si examinam dovada disponibila. La. testele standard de _inteligenta, afro-americanii, ca grup, obfin un scor cu 10-15 puncte mai scizut: decdt americanii albi, ca grup. Acest fapt nu este Iuat in discutie; controversa_se invarte in jurul intepretarii acestei diferenje. Unii cercet&tori in. stiinfe comportamentale si. geneticieni considera c& cele dou’ grupuri difera fn abilitatea mostenita (Jensen, 1980, 1985). Alii argumenteaz4 c& diferentele intre’negri si albi in coeficientul de inteligenté mediu pot fi atribuite in intregime diferentelor de mediu dintre cele dou’ grupuri (Kamin, 1976). Numerosi cercetitori considera ca diferentele de ordin genetic si de mediu sunt atat de confundate, incét nu se poate raspunde. in prezent la aceast’ problema (Loehlin, Lindzey, Spuhler, 1975; Neisser, 1986). Problemele implicate sunt extrem de com- plex¢; cea mai bun’ modalitate de a face ceva aici este de a rezuma citeva dintre aspectele principale. : 1. Desi afro-americanii si americanii albi pot diferi in infatisarea fizica, ei nu reprezints dou’ grupuri biologice distincte, De fapt, in majoritatea ’cazurilor, diferenfele in 569 inseamni a promova acele tipuri de influente pe care testele sunt desemnate si le elimine. Repartizarea oamenilor la intamplare in locuri de muncd sau in programe educationale nu va aduce beneficii nici societatii, nici individului. structurile genetice (cunoscute) sunt mai mari in cadrul raselor decat intre rase. 2. Ereditatea este o statistic’ a populatiei (cum este mortalitatea infantil sau sporul natural); ea depinde de variatia mediului si variatia geneticd intr-un grup de indivizi, la un moment dat. Prin urmare, desi coeficientii de ereditate estimati pentru populafiile de albi indica faptul c& Variafiile in coeficientii de inteligenta sunt partial in functie de ereditate, asemenea estimari nu ne permit s& facem deductii cu privire la coeficientii de ereditate pentru afro-americani. Mult mai important, esti- marile ereditafii nu ne spun nimic despre diferentele intre dou’ populatii. Transmi- sia de specificitate a unei caracteristici poate fi aceeasi pentru doua grupuri, chiar daca diferenfele dintre ele sunt cauzate in totalitate de factorii de mediu. De exemplu, 84 presupunem c& ereditatea jnaltimii este aceeasi pentru dou’ popu- lafii, A si B. Dac& indivizii din populatia _ A au crescut pe o diet& de infometare, ei yor fi, in medie, mai mici ca inaltime decat indivizii din populafia B. Variatiile in inaltimea adultului din cadrul fiecdrui grup sunt totusi influenjate de ereditate (ceea ce inseamna c& indivizii subnutriti ‘dar cu parinti inalti vor fi mai inalti decat indivizii subnutrigi cu parinti mici de inaltime), ins& diferenta de inalfime medie dintre cele doua grupuri este in mod clar “rezultatul mediului. Pe scurt, estimarile ereditajii nu ne permit s& tragem con- cluzii despre diferentele dintré populatii (Mackenzie, 1984; Turkheimer, 1991). 3. Printre afro-americani exist’ o oarecare ‘tendinf& ca inalbirea culorii pielii (pro-Evaluarea abilitayilor mentale spori sansele pentru o cariera de succes. Imbunatatirea nivelelor de achizitie ale afro-americanilor din anii recenti este compatibila cu aceast’ presupunere. Autorii acestui volum considera ca nu este posibil s& se tragi concluzii valide din dovezile disponibile despre diferentele rasiale innascute de inteligenta. Diferen- tele culturale si de mediu dintre afro-ame- ricani si_americanii albi_ influenteazi 571 dezvoltarea abilitatilor cognitive in mo- dalitati complexe si nici un studiu na reusit si estimeze sau si elimine aceste efecte. Atta timp cat diferentele sis- tematice depind de conditiile in care sunt crescuti afro-americanii si americanii albi Gi atat timp cat efectele acestor diferente nu pot fi estimate exact), nu se pot trage concluzii valide despre diferentele rasiale de inteligent’. Rezumatul capitolului 1. Testele de abilitate includ testele de aptitudine (destinate si progno- zeze ce poate sd indeplineascd o persoana prin pregatire) si testele de achizifie (care masoara deprin- derile perfectionate si indica ceea ce poate face un individ in prezent). Ambele teste pot contine tipuri similare de itemi, insd ei difera in functie de scopuri si de cantitatea de experien{a anterioara pe care acestia o presupun. Unele teste de abilitate masoara abilitatile cu grad ridicat de specificitate; altele acoperi domeniul deprin- deri. 2. Pentru a fi utile, testele trebuie sa jntruneascé anumite specificatii. Studiile de fiabilitate (fidelitate) ne indic& daca scorurile testului sunt ferme in timp. Studiile de vali- ditate ne spun cat de bine masoara un test ceea ce este destinat si misoare — cat de bine prognozeazi in conformitate cu un criteriu acceptabil. Procedeele omogene de lestare sunt necesare unui test pentru a fi fiabil si valid. 3. Primele teste incununate de succes au fost elaborate de citre psiho- logul francez Alfred Binet, care a propus conceptul de varstd men- tala. Varsta mentala a unui copil »sclipitor* este deasupra varstei sale cronologice; varsta mentali a unui copil ,,intarziat“ se afla sub varsta. sa cronologica. Forma revizuiti a scalelor —_ Binet (Stanford-Binet) adopta coefici- entul de inteligenfa (C.1.) - ca indicator al dezvoltarii mentale. Coeficientul de inteligenté exprima raportul dintre varsta mentala (VM) si varsta cronologica (VC). 4. Doua teste de abilitate utilizate pe larg, Scala de inteligenta Wechsler — pentru adulti (WAIS) si Scala de inteligenté Wechsler — pen- tru copii (WISC), cu subscale atat verbala cat si de performanta, separa informatia ce poate fi obtinuté despre fiecare tip de abilitate. Testul Stanford-Binet si scalele Wechsler sunt teste indi- viduale, administrate unui singur individ de catre un singur exa-Evaluarea abilitatilor mentale 573 Recomandari bibliografice Pentru o introducere in testarea_psiho- logica si in problema diferentelor interindivi- duale, vezi Kaplan si Sacuzzo, Psychological Testing (Testarea psihologica, editia a Il-a, 1989); Cronbach, Essentials of Psychological Testing (Principii de baz’ ale testarii psihologice, editia a IV-a, 1984); Kail si Pellegrino, Human Intelligence: Perspectives and Prospects (Inteligenta umana: perspec tive si planuri de viitor, 1985); Murphy si Davidshofer, Psychological Testing: Prin- ciples and Applications (Testarea_psiho- logica: principii si aplicayii, editia a Il-a, 1991); Sattler, Assessment of Children (Eva- luarea copiilor, 1988); Sternberg (coord.), Human Abilities: An Information-Processing Approach (Abilitatile umane: o abordare din perspectiva procesarii informational, 1984); si Anastasi, Psychological Testing (Testarea psihologica, editia a VI-a, 1988) Pentru o analizi avansaté a acestor subiecte vezi Fredericksen, Mislevy si Bejar (coord.), Test Theory for a New Generation of Tests (Teoria probei psihometrice pentru o noua generatie de teste, 1992); Sternberg (sub editia), Handbook of Human Intelligence (Manualul inteligentei umane, 1982), Wigdor si Gardner (coord.), Ability Testing: Uses, Consequences, and Controversies (Testarea abilitafii: utilizari, consecinte si controverse, 1982); si Stenberg, Metaphors of Mind: Conceptions of the Nature of Intelligence (Metaforele psihicului: conceptii despre natu- ra inteligentei, 1990). Pentru o tratare mai generala a abilitatilor intelectuale, vezi Sternberg, Intelligence Applied: Understanding and Increasing Your Intellectual Skills (Inteligenta aplicat&: intele- gerea si dezvoltarea deprinderilor intelectu- ale, 1986) si Brody, Intelligence (Inteligenta, editia a Il-a, 1992). Pentru o perspectiva istoricd a testelor de inteligenta si con- troversele asociate lor, vezi Fancher, The Intelligence Men: Makers of the IQ Con- troversy (Omul inteligent: controversele coe- ficientului de inteligengé, 1985). Pentru o introducere in abordarea factoriala a inteli- gentei, vezi Comrey si Lee, A First Course in Factor Analysis (Primul curs de analizi factorial’, editia a Il-a, 1992). Genetica inteli- genfei este discutata in Plomin, Development, Genetics and Psychology (Dezvoltare, gene- ticd si psihologie (1986) si in Plomin, DeFries si McClean, Behavioral Genetics: A Primer (Tratat de genetic comportamen- tala, editia a Il-a, 1989).bilitatile mentale pe care Je-am examinat in capitolul 12 formeazi un subgrup de variabile care constituie ceea ce numim personalitate — pattern-uri distincte si caracteristice de gandire, emotionalitate si comportament care definese stilul personal al unui individ si-i influenteazd interactiunile cu mediul. Pe langa abi- litatile mentale, personalitatea include si variabile precum sociabilitatea, stabilita- tea emotionala, impulsivitatea, constiinta de sine gi altele. in acest capitol, vom examina interac- tiunea fortelor care formeazd persona- litatea individului in cursul vietii; ceea ce stimuleazd, perturb’ sau transforma continuitatea personalitatii de-a lungul timpului; si ceea ce permite personalitatii si influenteze viata individului. (Vom lua in discutie teoriile personalitatii si metodele de evaluare a personalitatii in capitolul 14). Vom reveni, de asemenea, asupra a doua jntrebari care s-au impus in capitolul 3, ce trata dezvoltarea psiho- logica. in primul rand este vorba despre Copilaria: formarea personalitai Influente genetice ‘Asa cum remarcam in capitolul 3, cei care devin pentru prima data parinti sunt, deseori, surprinsi c& propriul —copil manifest o personalitate distinct& inca din primele luni de viaf’; la al doilea raportul ereditate-mediu: cum interactio- neazi factorii biologici cu evenimentele din mediul unui individ, pentru a-i determina cursul dezvoltarii? in capito- lul 3 ne-am concentrat asupra factorilor biologici _responsabili de aseménarile dintre indivizi. Am vazut, de exemplu, c& secventele de crestere determinate nativ implica la tofi copii aceleasi stadii de dezvoltare motorie si in aceeasi succesiune,.indiferent de mediul in care acestia cresc. in acest capitol, insa, ne vom ocupa de factorii biologici, care ne individualizeaza si determina diferentele de la o persoana la alta. Unul dintre acestia este genotipul, reprezentind caracteristicile mostenite de la parinti, prin intermediul genelor. A doua chestiune la care ne vom opri este continuitatea dezvoltarii. in capitolul 3 am incercat si stabilim daca dezvoltarea este un proces continuu de schimbari sau o serie de stadii calitative distincte. in acest capitol ne vom referi la gradul in care personalitatea unui individ se modifici sau rimane aceeasi de-a Tungul vietii. — copil, parintii ramn surprinsi de diferentele dintre acesta si primul copil. Cercetarile aratié ci se pot observa diferente semnificative intre copii inca de a varsta de 3 luni, sub aspectul nivelului de activitate, atentiei, adaptabilitatii | schimbiarile de mediu si al dispozitieiDezvoltarea personalitétii de-a lungul viepii personalitate, gemenii crescuti separat sunt Ja fel de asemanatori cu cei crescuti impreund. Corelatiile medii pentru ge- menii crescuti separat au fost de .49 si pentru gemenii crescufi impreuna, .52; corelatiile corespondente pentru gemenii fraternali au fost de .21, respectiv .23. Aceste rezultate ne permit sa conclu- zionam c& gemenii identici se carac- terizeaz4 mai mult din punctul de vedere al caracteristicilor de personalitate, com- parativ cu gemenii fratemali, deoarece structura lor genetica este, in totalitate, comuna, Diferentele de corelatii dintre gemenii identici si cei fraternali, inregistrate in studiile Minnesota, confirma rezultatele altor studii asupra gemenilor si releva faptul c& aproximativ un procent de 50% din variabilitatea la nivel de individ, din punctul de vedere al multor trasaturi de personalitate, poate fi atribuit diferentelor genetice. Cu alte cuvinte, aceste trasaturi sunt determinate genetic la aproape .5 din populatia studiata. Este important s4 remarcam faptul ca aceast afirmatie nu inseamna ci 50% din trasaturile unui anumit individ sunt determinate de genele acestuia. Eri- tabilitatea unei trasdturi se refer la diferentele dintre indivizii unei populatii si nu la proportia unei trasaturi la un individ. Daca, uneori, variabilitatea unei trasaturi in cadrul unei populatii se modifica, atunci se modifica si eritabi- litatea acelei trasaturi. De exemplu, dacd tuturor li s-ar oferi, la un moment dat, ganse educationale egale, variabilitatea performantei intelectuale, la nivel de societate, va scdea; scorurile obtinute de fiecare persoana la testele standardizate pentru aptitudine intelectuala vor fi asemanatoare, deoarece variabilitatea 577 determinata de diferentele educationale va fi redusa. Ca urmare, eritabilitatea performantei intelectuale - proportia in care variabilitatea se datoreazi dife- rentelor mostenite dintre indivizi - va creste, deoarece scade proportia de variabilitate determinata de un factor de mediu important. in general, cea mai inalta eritabilitate se inregistreazA la nivelul abilitatilor si inteligentei; in ordine descrescdtoare, urmeaza eritabilitatea identificata in masuri ale personalitatii - in special cea legata de sociabilitate gi stabilitate emotionala; cea mai scazuta eritabilitate se inregistreazi pentru credinte i atitudini, precum credintele religioase si atitudinile politice. in studiul Minnesota, le obtinute la unele teste de aptitudini si de personalitate intre gemenii identici crescuti separat au fost la fel de inalte ca in cazul in care aceeasi persoana ar fi rezolvat de doua ori aceleasi teste (vezi discutia critica pentru mai multe detalii referitoare la studiul Minnesota). Deoarece multe dintre trasaturile de personalitate ale adultului se datoreaza, in parte, factorilor genetici, este normal si ne intrebim dacd acestea sunt o continuare, la varsta adulta, a tempe- ramentelor din copilirie. De exemplu, unii cercet&tori au sugerat cA trasaturile temperamentale de sociabilitate si emo- tionalitate pot fi o versiune, la varsta copilariei, a extraversiunii si instabilitatii emotionale (Plomin s.a., 1988). Aceastd chestiune este tot un aspect al continu- itatii, la care ne-am referit la inceputul capitolului. in ce masura personalitatea individului se modifica sau ramane neschimbata de-a lungul vietii?Dezvoltarea personalitafii de-a lungul viefit E CRITICA Studiul Minnesota asupra gemenilor crescufi separat Participantii la studiul Minnesota asupra gemenilor crescuji separat au fost evaluati sub aspectul unor aptitudini si dimensiuni ale personalitatii. In plus, ei au participat la inter- viuri indelungate, referitoare la experientele din copildrie, temeri, pasiuni, -preferinte muzicale, atitudini sociale si interese sexuale. Au fost televate o serie de similaritati izbitoare. Gemenii cu trecutul cel mai diferit sunt Oskar Stohr si Jack Yufe. Nascuti in Trinidad din tata evreu si mama germana, ei au fost separati la scurt timp dupa nastere. Oskar a plecat cu’ mama sa in Germania, unde a fost crescut de bunica sa fn spiritul catolic si nazist. Jack a ramas cu tatal sau, a fost crescut ca evreu si si-a petrecut o parte din tinerefe intr-un kibbutz israelian. Familiile nu au corespondat niciodata, iar cei doi frafi duc, si la ora’ actual, vieti diferite. Cand au participat la studiul Minnesota, cei doi frati se apropiau de 50 de ani si, pénd in acel moment, se mai intalnisera o singuré data, in urm& cu 20 de ani. in cursul participarii la Influente de mediu Exemplul lui Carl ne reaminteste ca, desi factorii genetici sunt responsabili pentru aproximativ 50% din variabilitatea unor trasaturi de personalitate, ramane un procent de variabilitate de 50% care poate fi atribuit, in special, factorilor de mediu gi interactiunilor dintre acestia si factorii genetic. Interactiunea acestor factori este ilustrata de doua arii de studiu in problematica dezvoltarii personalitati in copilarie: diferentele intre pattern-urile de atasament al copiilor fata de parinti si 579 studiu, s-au evidentiat similaritati remarcabile fntre cei doi frati gemeni. Ambii purtau cAmasi albastre cu epoleti, mustata si ochelari cu ame mari, Conduitele si temperamentele lor s-au dovedit similare, avand. aceleasi preferinte si ticuri: le pliceau mancarurile condimentate si lichiorurile dulei, erau nea- tenfi, distrafi, curdtau toaleta inainte de a o folosi, le plicea si inmoaie in cafea painea prajita si se amuzau strinutand in lift, pentru a-i lua prin surprindere pe ceilalti. Un. alt caz asemanator este cel al gemenelor britanice. Cu un trecut diferit, ambele sunt, a ora actual’, casnice. Au fost separate in timpul celui de-al doilea razboi mondial si au fost crescute de familii cu status socio-economic diferit. Ambele geme- ne, care nu s-au mai intdlnit niciodata inainte de participarea la studiul Minnesota, s-au pre- zentat la interviuri purténd céte sapte inele. Desigur ci nu existé gene pentru inmu- ierea painii in cafea sau pentru preferinta pentru inele; aceste elemente reflect simi- larit&tile componentelor: mostenite ale unor caracteristici de bazi ale personalitaii. Dar, ‘asa cum vom vedea, nu doar factorii genetici sunt responsabili pentru. aceste.similaritaqi extraordinare dintre gemenii crescuti separat. fn cursul capitolului, vom releva si alte descoperiri surprinzitoare care decurg din studiul gemenilor. diferenfele intre practicile parentale (de crestere a copiilor). ATASAMENTUL. Asa cum remar- cam in capitolul 3, atasamentul repre- zinta tendinta copilului de a cauta apropierea faté de persoanele care-I ‘ingrijesc si de a se simfi in securitate in prezenta acestora. Majoritatea studiilor despre atasamentul copiilor au fost initiate de psihanalistul John Bowlby in anii *50 si ’60. Teoria sa integreazd concepte din teoria psihanalitic’, etologie si psihologie cognitiva. Conform teorieiDezvoltarea personalitapii de-a lungul viefii stdin’ ca si de catre mama. ‘Aproximativ 20% dintre copiii ameri- cani fac parte din aceasta categorie. Copilul cu atasament bazat pe insecuritare: ambivalent. Copiii sunt clasificati ca ambivalenti daca mani- festa rezistent& fat de mama in cursul episoadelor de reintalnire. Simultan, ei cauti si rezisti contactului fizic. De exemplu, plang pentru a fi luati in brate, dar imediat tip’ ca sa fie lasati jos. Unii actioneaz’ pasiv, plangind dup’ mama si manifestand rezistenta cAnd ea se apropie. Aproximativ 10% dintre copiii americani sunt clasificati in aceasta categorie. Deoarece multi copii nu corespund acestor categorii, studiile mai recente au introdus 0 a patra categorie: copii dezorganizati (Main si Solomon, 1986). ‘Acestia manifesta deseori comportamente contradictorii. De exemplu, se apropie de mama, avand grija s& nu o priveascd; se apropie de mama si apoi o evita in mod uimitor; sau incep s& planga imediat dupa ce mama {i aseazi pe podea (in episo- dul 1). Unii par dezorientati, aparent nu ‘au emofii sau par deprimati. Aproximativ 10-15% dintre copiii americani sunt plasati in aceasta categorie; procentul este mai mare printre copii maltratati sau printre cei care provin din familiile in care un parinte urmeaza tratament psi- hiatric. Responsivitatea senzitiv’ a mamei. in incercarea de a infelege diferentele dintre tipurile de atasament la copii, cercetitorii si-au deplasat atentia catre comportamentul persoanei care ingrijeste copilul, de obicei mama. S-a dovedit c& exist& 0 reactivitate emotionala (raspuns afectiv) a acestei persoane fata de nevoile copilului mic, ceea ce determina 581 formarea unui atagament de securitate. Acesta este un fapt evident chiar de la varsta de 3 luni. De exemplu, mamele copiilor care au un atasament de securitate raspund prompt la plansetele acestora si se comporta afectuos cand ii iau in brate. De asemenea, astfel de mame isi modeleazi raspunsurile in functie de nevoile copiilor (Clarke- Stewart, 1973). La hranirea copilului, de exemplu, ele folosesc semnalele acestuia pentru a determina momentele de incepere si incheiere a hranirii, respect preferinfele lui alimentare gi ritmul lui de hranire. fn schimb, mamele copiilor cu unul dintre tipurile de atasament bazat pe insecuritate raspund, in primul rand, propriilor dorinte si dispozitii si nu semnalelor de la copii. De exemplu, ele vor rispunde la plansetul copilului (care este un semnal care cere atentia mamei) doar cand doresc sd-l mangaie, ignorand acest semnal in alte ocazii (Stayton, 1973). Mamele copiilor cu atasament bazat pe insecuritate, care manifesta un pattern evitant in ,,situatia straina“, isi tin in brate copiii tot atéta timp cat si mamele copiilor cu atasament bazat pe securitate, dar nu par s& se bucure la fel de mult de contactul apropiat si, uneori, actioneaza intro maniera de respingere. Ele au tendinfa de a refuza contactul atunci cand copilul este suparat si are o nevoic accentuati de a fi linistit. De asemenea, au tendinta de a fi compulsive si rigide, deseori ingrijind copilul ,dupa carte si nu rispunzind semnalelor _acestuia. Cercettorii considera ci o asemenea situatie determina la copil un conflict intre apropierea si evitarea contactului cu mama (Ainsworth, Blehar, Waters si Wall, 1978; Belsky, Rovine si Taylor,ee ht ao cn ile TADezvoltarea personalitatii de-a lungul viefit atat de responsivitatea acesteia, cat si de propriul lui temperament. Atasamentul fata de tata. Din multe considerente, majoritatea lucrarilor des- pre atasament se concentreazd asupra mamei. Teoriile psihanalitici si etolo- gicd, care sustin teoria lui Bowlby referitoare la atasament, acord’ mamei locul principal in primii ani de viata ai copilului; in plus, mama, mai mult decat tatal, este responsabild pentru ingrijirea copilului mic - chiar in {arile indus- trializate, ca S.U.A., in care, recent, s-au produs schimbéri majore ale rolului celor doua sexe. Dar tocmai aceste schimbari au impus atentiei atagamentul copilului fata de tata. Studiile care, in ,,situatia stréina“, au folosit tatal araté c& majoritatea copiilor reactioneazi la prezenta sau absenta lui fntr-o maniera similara cu cea descrisa in cazul mamei, chiar dac& atasamentul fata de tata se dezvolté mai lent (Kotelchuck, 1976). De exemplu, mulfi copii de 1 an pling si se opresc din joac& atunci cand mama fi las singuri; raspunsuri similare la plecarea tatalui se inregisteaza la copiii de 15 luni. in plus, copilul de 1 an protesteazi impotriva plec&rii mamei mai intens decat impotriva plecarii tatalui si, la intoarcerea ei, cauté un contact mai prelungit. Aceste diferente se diminueaz& 0 data cu cresterea varstei copilului. Factorul sential in determinarea atasamentului fata de tata pare a fi timpul pe care copilul il petrece impreuna cu tatal. Cand tatal este implicat activ in ingrijirea zilnicd a copilului, chiar si copiii foarte mici reactioneaza la plecarea lui, in ,,situafia straina, in acelasi mod in care reactioneaza la plecarea mamei. Mai mult, astfel de copii sunt mai putin afectati cnd sunt lasafi singuri cu un 583 strain, comparativ cu copii din familiile in care mama este cea care ofera ingrijirea zilnica (Kotelchuck, 1976). Copiii devin atasati de tata, chiar daca acesta petrece mai putin timp cu éi. Majoritatea interactiunilor de scurta durati dintre tat si copil sunt episoade de joaci. Tatil amuza si invescleste copilul, angajandu-l in jocuri fizice, cu mici aruncari si rostogoliri, in mai mare masura decét mama. Dacd poate si aleaga, copilul de 18 luni preferd si se joace cu tatil mai des decat cu mama. Dar, in momentele stresante, copilul preferé, in general, mama (Clarke- Stewart, 1978). ‘Atasamentul si dezvoltarea ulteri- oard. Clasificarea tipurilor de atasament s-a dovedit stabila si la reevaluari ulte- rioare, cu ajutorul ,situatiei straine“ — cu exceptia cazurilor in care familia a trecut prin schimbari majore ale circumstantelor de viaté (Thompson, Lamb gi Estes, 1982; Main si Cassidy, 1988). Schimbirile de viaté stresante afec- teazi responsivitatea parintelui faté de copil, ceea ce afecteazd sentimentele de securitate ale copilului. Pattern-urile de atasament timpuriu sunt legate de modul in care copiii se adapteazi noilor experiente in urmatorii ani. De exemplu, intr-un studiu, copiii de 2 ani au primit o serie de sarcini care implicau utilizarea nor instrumente. Unele dintre aceste probleme se incadrau in capacitatea copilului; altele erau mai dificile. Copiii aflati in faza de initiere a mersului (la varsta de 12 luni), care au fost incadrati in categoria ,,atasament bazat pe securitate", au abordat sarcinile cu entuziasm gi tenacitate. Cand au intampinat dificultafi, rareori au plans sau au devenit furiosi; din contra, au solicitatDezvoltarea personalitapii de-a lungul viefii 585 Permisiv Responsiv Centrat pe copil Respingator Neresponsiv Centrat pe parinte Revendicativi Control accentuat Autoritar Nerevendicativi Nu exista control Indulgent Neglijent Fig, 13.1. Modele de crestere a copiilor. ,,acceptare-respingere" se Dimensiunile ,,cu cerinje-fard cerinfe” si combing, producdnd patru pattern-uri de ingrijire si educare a copiilor. (Dupa Maccoby si Martin, 1983.) mind patru tipuri de pattern-uri parentale care, in mod empiric, au fost asociate cu diferite efecte asupra copiilor (Baumrind, 1967, 1971; Maccoby si Martin, 1983). ‘Asa cum indica figura 13.1, parintii care combina controlul cu acceptarea $i centrarea pe copil se numesc auto- ritaristi. Ei exercitd un control accentuat si cer copiilor lor s& se comporte, din punct de vedere intelectual si social, la un nivel corespunzitor propriei varste si propriilor abilitati. ins, parintii autori- tarigti_ asociazi controlul exercitat si cerinjele cu caldura, grijé si comunicare reciproca. Ei solicit parerile copilului si doresc s&-i cunoasca sentimentele atunci cand se ia o decizie de familie; ofera copilului explicatii si motive pentru miasurile punitive sau restrictive, ori de cAte ori considera ci acestea se impun. Cercetirile arati c& copii unor astfel de parinti au tendinfa de a fi independenti, cu dorinfe de autoafirmare, prietenosi cu cei de varsta lor si cooperanti cu parintii. De asemenea, obtin succese pe plan intelectual si social si sunt puternic motivati pentru noi realizari. jn a doua categorie — printi auto- ritari — sunt inclusi parintii care exercita control si au cerinte fata de copii, dar care isi exercité puterea fara cdldura, griji sau comunicare, Ei controleazi si evalueazi comportamentul si atitudinile copiilor raportindu-se la un set absolut de standarde; de asemenea, acorda valoare obedientei, respectului pentru autoritate, munca, traditie si ordinii. Copii unor astfel de parinti dovedesc © competent si 0 responsabilitate moderate, tind s& fie retrasi social si le lipseste spontaneitatea. in special fetele par dependente de parini, lipsindu-le motivatia pentru realizdri; baietii au tendinta de a fi mai agresivi decat ceilalti. Unele studii indicd o legatura intre practicile de cregtere autoritare si aprecierea de sine scizuti la baieti (Coopersmith, 1967). Parintii indulgenti, a treia categorie, se caracterizeazi prin acceptare, raspuns afectiv si centrare pe copil, avand putine cerinte fata de acesta. Copiii unor astfel de parinfi au o dispozitie pozitiva si dovedesc mai multa vitalitate decat copiiiDezvoltarea personalitayii de-a lungul vietii UTIE CRITICA Angajarea in munca a mamei si ingrijirea copiilor La mijlocul anilor "90, 75% dintre femeile din $.U.A. cu copii de varst’ scolar vor fi angajate in munc& (comparativ cu 40% in 1970); peste 50% dintre mamele cu copii sub 1 an sunt deja angajate (Biroul S.U.A. pentru statistici in domeniul muncii, 1987). Parintii cu serviciu cauta o serie de moda- litafi pentru ingrijirea copiilor. Majoritatea isi las copii prescolari acasi, in grija unei baby-sitter sau a unei rude; altii isi las’ copii la altcineva acas%, uneori alaturi cu alfi copii, aflati in aceeasi situatie; exist& si parinti care, pe timpul programului de lucru, igi las’ copii in centre de zi. Nu intamplator, psihologii care studiazA dezvoltarea ~ inclusiy teoreti- cienii atasamentului — s-au implicat in dez~ baterea legata de efectele pe care angajarea in muncd a mamei si ingrijirea zilnic& le au asupra copiilor. in termenii dezvoltirii intelectuale, copii din familiile de nivel mediu par s& fie la fel de bine ingrijiti la un centru de zi de calitate ca si in familie (Kagan, Kearsley si Zelazo, 1978; Clarke-Stewart, 1982). Copii din fami- liile de nivel inferior, cu parinti avand carenje intelectuale ei insisi, beneficiazd din punct de vedere intelectual de stimulare in cadrul cen- trelor de zi, Programele educative incearca si previni declinul in performanta intelectual, care intervine deseori dupa varsta de 2 ani, dac& acesti copii raman in mediul familial cu asemenea carente (Ramey, 1981). in sfera dezvoltarii sociale, s-a dovedit c& acei copii care frecventeazA centrele de zi sunt mai cooperanti cu cei din jur si fac fata maj bine situatiilor noi, comparativ cu copiii ingrijiti doar in familie. De asemenea, sunt mai putin politicosi, mai pufin ascultatori fafa de adulfi si mai agresivi (Clarke-Stewart si 587 Fein, 1983), Este posibil ca aceste rezultate sa depinda de atitudinile parintilor si educatori- lor (profesorilor) legate de cresterea copitlor. Copii care frecventeaz’ centre de zi din Uniunea Sovietica, Israel si Suedia manifesta aceeasi autosuficienti si adaptare usoara in situafiile noi, dar nu reactioneaza la fel de agresiv si nepoliticos ca cei din S.U.A., aflagi jn aceeasi situatie. Asemenea comportamente sunt dezaprobate puternic de catre parintii $i profesorii din farile amintite (Cole si Cole, 1993). Ce se poate spune despre atasament si dezvoltarea emofionala? Criticii centrelor de zi sunt de parere c& separdrile repetate ale copilului de mam& (care sunt 0 parte intrinsecd a ingrijirii centrelor de zi) pot afecta serios caracterul de securitate al atagamentului copilului fafa de mama. Majoritatea studiilor din aceasté sfer’ au comparat raspunsurile copiilor crescuti doar in familie cu cele ale copiilor care frec- venteazi centrele de zi; copiii studiaji aveau sub 2 ani si s-a folosit ,situatia straina. Unele dintre aceste studii nu au indicat diferente semnificative ale comportamentelor de atasament intre cele dou’ grupuri de copii; copiii din centrele de zi au manifestat acelasi disconfort, ca si copiii crescuti in familie, cfnd au fost confruntati cu un strain sau au fost separafi de mami; in mod evident, ei preferau mama, in defavoarea educatorilor de la centrul de zi, ca o sursé de confort (McCartney si Phillips, 1988). Alte studii au indicat cA majoritatea copiilor din centrele de zi nu c&utau la fel de mult apropierea si contactul fizic cu mama in timpul jocului, din cadrul ,situatiei straine“, comparativ cu. copii crescuji in familie (Hock, 180; Goosens, 1987). Aceste rezultate au fost interpretate de unii ca un indicator al faptului ci acesti copii devin mai indepen- denti, ca urmare a adaptarii la _separarea zilnica de mama (Clarke-Stewart, 1989). Alfii, ins, considera c& acest comportament reflect o disponibilitate scazuti a mamei de ‘a rispunde nevoilor copilului — cu alteDezvoltarea personalitagii de-a lungul vieit Interactiuni personalitate-mediu CORELATIA GENOTIP-MEDIU. in formarea personalitatii, influentele genetice si de mediu se impletesc chiar din momentul nasterii. Parintii ofera urmasilor lor biologici atat gene, cat si un mediu, ambele fiind determinate de genele pirintelui. Ca urmare, este o corelatie intrinsecd intre caracteristicile innascute ale copilului (genotipul) si mediul in care el este crescut. De exemplu, deoarece inteligenta generala este partial mostenité genetic, parinfii cu inteligenta inalta au, de obicei, copii cu inteligenta inalta. Dar, acesti parinti ofera copiilor lor un mediu stimulativ inte- lectual — atat prin interactiunile inter- personale, cat si prin cari, educatie muzicala, vizite la muzee si alte experiente intelectuale care fac parte din activititile familiei. Deoarece genotipul copilului si mediul sunt corelate pozitiv in acest fel, copilul va beneficia de un avantaj intelectual dublu. in mod similar, copiii unor parinti cu inteligenta scdzuta cresc intr-un mediu familial care exa- cerbeazi dezavantajul intelectual care € posibil sa le fie transmis direct. Unii parinti pot construi in mod deliberat un mediu care se coreleazd negativ cu genotipul copilului. De exemplu, parintii introvertiti pot incuraja activitatile sociale ale copilului, pentru a contracara tendintele introvertite ale acestuia: ,,Facem eforturi pentru a intalni oameni, deoarece nu dorim ca Chris s& creasca la fel de timid ca noi*. Parintii unui copil foarte activ pot incerca sa-i ofere acestuia activitati interesante mai linistite. Dar, indiferent dacd corelatia este pozitiva sau negativa, aspectul esential este ci genotipul copilului si 589 mediul nu sunt surse independente de influenté care formeazd personalitatea copilului. Pe linga faptul c& se coreleazi cu me- diul, genotipul copilului_modeleazi mediul (Plomin, DeFries si Loehlin, 1977; Scart, 1988; Scarr si McCartney, 1983). in particular, mediul devine o functie a personalitatii initiale a copilului prin trei forme de interactiune: reactiva, evocativa si proactiva. INTERACTIUNEA —REACTIVA. Indivizii diferiti, expusi la acelasi mediu, vor reactiona diferit, experimentand si interpretand variat acel mediu. Un copil anxios, sensibil va experimenta si va reactiona la severitatea pat manier& diferita faté de un copil calm si tolerant; tonul mai ridicat care provoacd lacrimi unui copil poate trece neobservat de sora acestuia. Un copil extravertit va fi atent la oamenii si evenimentele din jurul su, in timp ce fratele sau introvertit le va ignora. Un copil inteligent va castiga mai mult din citirea unei carti decat un copil mai pufin inteligent. Cu alte cuvinte, personalitatea fiecdrui copil extrage un mediu psihologic subiectiv din mediul obiectiv inconjurator, iar acest mediu subiectiv este cel care moduleazd dezvoltarea ulterioaré a personalitatii. Chiar dacd parintii ofera exact acelasi mediu tuturor copiilor lor - ceea ce, de obicei, nu se intampla - acesta nu va fi echivalent psihologic pentru ei. Inter- actiunile reactive se produc de-a lungul vietii. O persoana va interpreta un act agresiv ca produsul unei ostilitati deli- berate si va avea un tip de reactie, in timp ce o alti persoana va interpreta acelasi act ca un produs al insensibilitatii neintentionate si va avea un alt tip de reactie.Dezvoltarea personalitapii de-a lungul viefit eficienti de doud ori mai mare decat a avea in comun doar jumatate din gene (ca in cazul gemenilor fraternali sau al fra- tilor obisnuiti). Exista date care confirma acest tip de interactiune gen-gena pentru unele trisaturi, in special pentru extra- versiune (Pedersen, Plomin, McClearn gi Friberg, 1988). Dar, pentru aceste aspecte, pot fi responsabile, partial, si interactiunile personalitate-mediu. Ne vom referi acum la gemenii identici. Deoarece au genotipuri identice, ei reactioneazi la situatii in maniere similare (interactiune reactiva); evoca, din partea celorlalti, raspunsuri similare (interactiune evocativa); si au talente, interese si motivatii determinate genetic, care fi conduc c&tre construirea unor medii similare (interactiune proactiva). Important este faptul c& toate aceste procese opereazi indiferent daca gemenii sunt crescuti impreuna sau separat. De exemplu, gemenii identici separati la nastere vor fi tratati, de c&tre ceilalti, in maniere similare, deoarece fiecare dintre ei, in mod independent, evocd raspunsuri similare din partea celorlalti. Interactiunea proactiva opereazi in acelasi mod. Personalitatea fiecdrui gea- min stimuleaza selectarea unor prieteni si a unui mediu care se aseamana prie- tenilor si mediilor alese de celalalt geaman. Prietenii si mediile, find elemente similare, ti vor trata pe fiecare dintre gemeni intro manieri asema- nitoare. Deoarece gemenii au, initial, personalitati identice din punct de vedere genotipic, toate procesele legate de interactiunea personalitate-mediu conlu- creaz4 pentru a promova gi sustine aceste similarititi de-a lungul timpului, chiar dac& gemenii sunt separafi de la nastere. fn schimb, mediile gemenilor fra- ternali, ca si cele ale fratilor obisnuiti 591 (care nu sunt gemeni), se diferentiaza din ce in ce mai mult, pe masura ce acestia cresc in varsti, chiar dac& traiesc in aceeasi familie. Acesti frafi sunt mai asemanatori in copilaria mica, cand parintii le impun acelasi mediu comun. (Chiar si in aceste conditii fratii pot reactiona diferit si pot evoca raspunsuri diferite din partea parintilor). Dar, din momentul in care incep s& selecteze si si construiascd o serie de medii in afara familiei, fratii incep s& se disting’ sub aspectul talentelor, intereselor si moti- vatiilor; astfel, urmeaza cAi din ce in ce mai diferite, ceea ce duce la producerea unor personalitati divergente. MEDIU COMUN VERSUS MEDIU DIFERIT. Studiile asupra gemenilor permit cercetitorilor si estimeze nu numai masura in care variatia, la nivel individual, se datoreazd variabilitatii genetice, ci si msura in care variatia legaté de mediu se datoreazi acelor aspecte pe care membrii familiei le impartisesc (de exemplu, _ statusul socio-economic al familiei), in com- parafie cu cele pe care nu le impartasese (de exemplu, prietenii din afara familiei). jn mod surprinzator, aspectele de mediu comun par sa nu fie responsabile de nici © variatie de mediu: daci s-ar face abstractie de aseménarile genetice, doi copii ai aceleiasi familii nu seaman& mai mult decat doi copii alesi aleator dintr-o populatie (Plomin si Daniels, 1987). Cu exceptia asemanarilor genetice, fratii crescuti de parinti autoritari, de exemplu, sunt la fel de diferiti unul fata de celatalt pe cat sunt de diferiti fata de copiii parintilor indulgenti. in general, aceasta concluzie indica faptul ci variabilele studiate, in mod caracteristic, de catreDezvoltarea personalitaii de-a lungul viepit tra — sanctioneazi componentele nega- tive, dar nu lauda in mod explicit comportamentele pozitive si nici nu le recompenseaza. Observatiile transcul- turale sugereazi cA majoritatea copiiilor vestici nu sunt, in general, mai obedienti decat copiii din alte culturi, dar sunt mai obedienti in prezenta parintilor si cauta si atraga mai mult atentia adultilor (Levine, 1980). Este posibil ca, uneori, parintii vestici si considere plictisitoare aceasta atragere a atentiei, dar trec cu bunavointa peste aceasti senzatie, deoarece atragerea atentiei de citre copii este o expresie a trasaturii ataét de valorizate a autoa- firmarii; in culturile orientate mai putin c&tre achizitie, aceasti trasaturi este considerata perturbatoare pentru functio- narea comuniti Se pare, deci, c& fiecare cultura incearca s4 modeleze acele caracteristici de personalitate pe care le valorizeaz’. De asemenea, se pare cA fiecare cultura valorizeazi acele caracteristici de personalitate de care are nevoie pentru a supravietui si prospera. De exemplu, in societatile agricole, sneglijenta in indeplinirea _unor indatoriri de rutin’ echivaleazi cu amenintarea foametei, nu numai pentru ziua respectiva, ci pentru multe luni viitoare. Initiativa individuala care incearc’ si imbundtateasc& tehnicile reprezinta un pericol, pentru c& nu se poate sti cu siguranti daca schimbarile duc la o imbunatafire sau Ja un esec dezastruos. in aceste conditii, valorizarea obedien(ei fafa de cei mai in varsté si mai intelepti, ca si a responsabilitatii in indeplinirea indatoririlor de rutin’, reprezinté un obicei pentru rolul economic al fiecdruia* (Barry, Child si Bacon, 1959, p.52) 593 La cealalti extrema, se situeazi societatile ale caror mijloace de sub- zistent& sunt vanatoarea si pescuitul. Aici initiativa individual si dezvoltarea abilitatilor inalte ocupa un loc esential. in condifiile in care hrana zilnicd depinde de prada zilnica, variafiile de energie si abilitéti in procurarea hranei duc la o recompensare sau 0 sanctionare imediate. Tabelul 13.1. Practicile de crestere a copiilor si acumularea hranei. Tabelul indica relatia dintre trasdturile pe care se pune accentul in educapia copiilor si gradul de acumulare a hranei in sase societifi. Culturile cu acumulare mare de hrand pun accent pe responsabilitate si obedienfd; cele cu acumulare scizuta de hrand pun accent pe realizare, incredere in sine si independenja. (Dupa Barry, Child si Bacon, 1959). CORELATIA CU ACUMULAREA HRANEI TRASATURI PE CARE SE PUNE ACCENTINEDU- CATIA COPIILOR BAIETI FETE Scheetz hc Responsabilitate +14 4.02 Obedienta +50 +59 Abilitijide ingrijire — --01_ +10 a celor mai mici Realizare -60 =.62 Incredere in sine -21 ~~ =46 Independenta -Al aL Pentru a verifica aceste speculatii, Barry, Child si Bacon (1959) au analizat relatia dintre practicile parentale (edu- cative) si gradul de acumulare a hranei in sase societati diferite. (Acumularea de hran& este mare in societatile agricole siDezvoltarea personalitajii de-a lungul viepit 595 Statusurile de identitate Ideca lui Erikson a fost explorati empiric de catre James Marcia (1966, 1980), care a proiectat un interviu semistructurat, cu raspunsuri inchise sau deschise, in care adolescentilor li se puneau intrebiri de tipul: Au fost momente in care te-ai indoit de propriile credinte religioase? Cand? Cum? Cum ai rezolvat aceste indoieli?* In aria ocu- pationala, subiectii au fost intrebati care le sunt prioritatile, ce intentioneaz’ sa faci dupa colegiu, in ce masura si-ar putea schimba planurile daca ar interveni ceva mai interesant s.a.m.d. Pe baza acestor interviuri, Marcia a concluzionat ci exista patru statusuri (sau pozitii) de identitate, de-a lungul continuumului de formare a identitatii, conturat de Erikson i anume: dobandirea identitatii, forcluderea, moratoriul si difuzia identitatii, Asa cum indica figu- ra 13.2, aceste patru statusuri se dife- rentiazi in functie de modul in care persoana percepe un anumit domeniu ca pe o problema de identitate si de gasire a unei solutii de rezolvare. Pe parcursul descrierii acestor statusuri, nu trebuie sa uitati cd acestea nu reprezinta trasaturi de durata ale personalitatii, ci secvente de scurta durata in cadrul statusului curent al unei persoane. De asemenea, este posibil ca un individ si aibd un anumit status in legatura cu un domeniu (de exemplu, credinta religioasé) si un altul in alt domeniu (de exemplu, optiunea ocupa- tional). 1. Dobdndirea identitdtii. Persoanele care au acest status au trecut printr-o crizi de identitate, o perioadi de intrebari active si autodefinire. $i-au asumat anumite pozitii ideologice, pe care le-au analizat si s-au decis asupra unei ocupatii. Incep sa se considere ca un viitor doctor si nu doar ca un pretendent la acest domeniu. Au analizat religia familiei lor si opiniile politice, inlaturandu-le pe cele nepo- trivite propriei identitati. Forcluderea. Si aceste persoane isi asuma pozitii ocupationale si ideo- logice, dar fara s& fi trecut printr-o crizi de identitate. Au acceptat, fara dubii, religia propriei familii. Cand sunt intrebati despre pozitia politica, raspund adeseori cA inc’ nu s-au Da Perceput ca o problema? (,criza") Nu Da Dobandirea identitatii Forcluderea Rezolvare sau asumare? Nu Moratoriul —_t Difuzia identitatii Fig. 13.2. Statusurile de identitate. Statusul de identitate al unui individ, intr-un domeniu particular, este diferit in functie de modul in care persoana percepe acel domeniu ca pe 0 problemd si de gdsirea unei rezolvari sau asumarea unei poziti.Dezvoltarea personalitatii de-a lungul vietii Scoala versus familie Procesul rezolvarii crizei de identitate presupune descori alegeri, integrari_ sau rezolvari ale unor conflicte _ intre credintele si valorile asimilate in familie si noile credinfe si valori intalnite in scoali (respectiv, colegiu). Studiul cel mai intensiv asupra acestui proces ii apartine lui Theodore Newcomb — numit studiul Bennington, care examineaz& atitudinile politice ale intregii populatii din Colegiul Bennington, un mic colegiu de fete din Vermont, cu orientare politica liberalé. Datele studiului (1935-1939) sunt o confirmare a faptului ca feno- menul la care ne referim nu este nou. Astazi, Colegiul Bennington este mixt si atrage candidatii care-i cunose repu- tafia politica de orientare liberal. Dar, in 1935, majoritatea studentelor proveneau din familii cu 0 orientare politica conservatoare, care, in perioada de declin economic, isi permiteau sd-si trimita fiicele la un colegiu costisitor. De exemplu, peste doud treimi din parintii studentelor de la Bennington erau, la sfarsitul anilor °30, membri ai Partidului Republican. ‘La Bennington, noile venite intilneau alti membri ai facultatii sau student i mai mari care, comparativ cu parintii lor, aveau perspective mult mai liberale asupra problemelor interne sau externe (de exemplu, asupra marelui declin economic sau asupra ameninfarii celui de-al doilea razboi mondial). In anii de educatie la Bennington, tinerele femei se indepirtau de atitudinile parintilor lor. De exemplu, in timpul campaniei_prezi-’ dentiale din 1936, 66% dintre parintii lor il sustineau pe candidatul republican Landon, contra candidatului democrat Roosevelt. Aceeasi orientare 0 aveau 62% dintre proaspetii studenti de la Bennington. Dar, doar 43% dintre 597 studentii anului doi il sustineau pe Landon si doar 15%, dintre studentii anilor trei si patru. Pentru majoritatea studentelor, cres- terea liberalismului lor reflecta o alegere deliberata intre colegiu si familie. Initial, multe dintre ele au optat pentru normele colegiului din motive pragmatice sau nonintelectuale. lata doua exemple: ..Toata viata m-a deranjat protec- tia guvernantelor si a parintilor. La colegiu n-am mai resimtit aceasta $i chiar am inceput si-mi doresc apro- barea intelectual a profesorilor si stu- dentilor mai mari. Apoi, am descoperit c& nu poti fi reactionar si, totodata, respectat intelectual“. wA deveni radical inseamna sa gindesc pentru mine si, in sens figurativ, s& fac in ciud’ familiei mele. De asemenea, inseamna identificarea intelectuala cu facultatea si cu studenfii cu care ag vrea s& seman". (Newcomb; 1943, pp. 134, 131). Dar, pe masura ce tinerele se matu- rizeaza, credintele si atitudinile adoptate devin, in mod autentic, o parte a pro- priilor identititi ideologice: \Nu mi-a trebuit mult ca si-mi dau seama ci atitudinile liberale au o valoare de prestigiu... La inceput, am devenit liberala datorita acestei valori de prestigiu; raman liberala deoarece problemele din jur, pe care liberalis- mul meu se centreazi, sunt impor- tante. Acum doresc s& rezolv cat mai ficient aceste probleme”. ~Prestigiul si recunoasterea au insemnat totul pentru mine... Dar, am incercat sa fiu sincera cu mine insami, iar acum stiu ce atitudine doresc sam si care vor fi consecintele acestei atitu- dini in viata mea. (Newcomb, 1943, pp. 136-137).Lo Dezvoltarea personalitatii de-a lungul vierii Asa cum reiese gi din discutia critic’, psihologii clinicieni _independenti au folosit un set de afirmatii legate de personalitate (itemi Q) pentru a descrie subiectii grupati de IHD, cand acestia erau in gimnaziu (13 ani), in liceu (16 ani) si adulti (30 sau 37 ani). Cele trei profile de personalitate rezultate pentru fiecare subiect au fost corelate intre ele pentru a aprecia continuitatea la nivelul global al personalititi, de-a lungul acestor perioade de timp. Rezultatele au indicat o continuitate puternicd a personalititii, de la ado- lescenta timpurie la cea tarzie; corelatiile principale, la cele doud grupe de adolescenti, care au sortat itemii Q, au fost .77 pentru baieti, respectiv .57 pentru 599 fete. Corelatiile pentru subiectii ajunsi la varsta liceului si la maturitate au fost mai sclzute, dar tot semnificative: .56 pentru barbati si .54 pentru femei. Continuitatea cea mai puternica este legat de inteligenta si interesele inte- lectuale. De exemplu, continuitatea de la adolescenté la maturitate, inregistrata pentru itemul ,,Se pare cA am o capacitate intelectual inalti“, a fost de .60 pentru barbati, respectiv .61 pentru femei. Corelatiile corespondente, pentru itemul »Ceea ce conteazi intr-adevir sunt valorile intelectuale si cognitive’, au fost .59, respectiv .51. Tabelul 13.3 prezinta corelatiile pentru celelalte caracteristici de personalitate care au dovedit 0 con- tinuitate substantiala. Tabelul 13.3. Continuitatea personalitatii, Tabelul prezinté caracteristicile de personalitate care dovedese 0 continuitate puternica de-a lungul anilor, de la adolescenja la maturitate. CORELATIILE CORELATILE DELAINCEPUTUL DE LA SFARSITUL _ LICEULUI LA LICEULUI LA ITEMILQ SFARSITUL LICEULUI MATURITATE. Barbati Este, intr-adevar, 0 persoana res- Se 53. ponsabila si demna de incredere. : : ‘Are tendinta de a nu-si controla impulsurile; incapabil si améne ST 59 gratificarea. Are tendinte de autodistrugere. 50 ry) ii plac impresiile estetice; reactio- neazi la stimulii estetici. 33 38 Femei in principal, supusa. 50 46 Interesata de ceilalti; sociabila. 39 AB Are tendinja de a fi rebel si non- conformist’. as #2 Este preocupati de probleme filoso- 4 ‘o fice (religie, valori, sensul viefi).Dezvoltarea personalitafii de-a lungul vietii fn studiile IHD toate datele provenite de la un singur subiect inregistrate in primii ani de liceu sunt indosariate. Doi pana la patru psihologi clinicieni examineazé, in mod inde- pendent, dosarul si pregitese descrierea subiectului, pe baza sortarii Q. Un alt grup de examinatori va face acelasi lucru cu datele fnregistrate pentru acelasi subiect fn ultimii ani de liceu. in final, examinatorii $i psiho- Surse ale continuitatii Studiile pe termen lung care se con- centreazi asupra performantei intelectu- ale indica continuitatea cea mai marcata; pe aceeasi scari de valori, urmeazi variabilele de personalitate precum extraversiunea, stabilitatea emotional si controlul impulsurilor; atitudinile politice si opiniile personale (de exemplu, apre- cierea de sine, satisfactia personal) inregistreaza corelatiile cele mai scazute (intre 2 si 4, in intervale de timp de 5-10 ani) (Conley, 1984; 1985). Intere- sant este faptul ci aceste rezultate sunt paralele cu cele indicate de studiile asupra eritabilitd{ii genetice: trasiturile cu baz geneticd semnificativa au 0 con- tinuitate mai puternicd; aceasta sugereaza cA bazele genetice ale celor mai multe caracteristici intelectuale si de personali- tate contribuie la stabilitatea lor tempo- ral, Dar, in general, nu genotipul este cel care produce, in mod direct, continui- tatea, ci interactiunile genotip-mediu, prin aceleasi procese pe care le-am discutat la formarea personalitatii in copilarie. Interactiunile rectiva, evocativa si proactiva actioneazi in sensul crearii mediilor care devin, ele in sine, o functie a personalitatii individului. De exemplu, in discufia anterioara despre interacfiunea proactiva, am citat cazul unui copil sociabil care, prin alegerea selectiva a unor situatii sociale, 601 logii clinicieni pregatese descrierile objinute pe baza sortarii Q, pentru subiecti la varsta adulta, in anii 1960, 1970 si 1980. Toata aceast4 procedura transforma varietatea atat de largi a datelor intr-un set de. descrieri ale personalitifii, independente si standar- dizate, pentru fiecare subiect, la varste dife- rite; aceste descrieri pot fi comparate direct, ‘ntre ele. creeazi mediile care ii pot intari si sustine sociabilitatea. Procedam in ace- lasi mod cand ne alegem prietenii sau partenerul de viata. Deoarece avem tendinta de a alege compania unor persoane care au aceleasi valori si tra- situri de personalitate ca si noi, aceste pesoane intaresc si sustin aceste valori si trasaturi. Dovezile legate de acest proces au fost obtinute in Studiul Bennington, la care ne-am referit anterior. Va reamintim c& femeile care candidasera la Colegiul Bennington in anii °30 au devenit din ce in ce mai liberale ca atitudine politica, in timpul anilor de colegiu, mentinandu-si aceleasi atitudini si in urmatorii 25 de ani. Interviurile desfasurate cu aceste femei au relevat faptul ci ele si-au mentinut pozitia liberald si datorita companiei unor prieteni liberali si sotilor liberali, care au intarit si sustinut atitudinile lor politice (Newcomb, 1943; Newcomb, Koenig, Flacks si Warwick, 1967). Exist dovezi in favoarea interactiunii proactive si in sfera personalitatii. Cand subiectii participanti la Studiul Berkeley au fost intervievati in anii 1970 si 1980, au fost intervievati si sotii lor, utilizind sortirile Q atét pentru subiecti, cat si pentru sofii lor, rezultatele au putut fi direct corelate. Recent, doi cercetatori au examinat aceste sortiri Q pentru a urmari dac& sotii cei mai aseminatori in sferaDezvoltarea personalitayii de-a lungul vietii un status ocupational inferior si la divort, jn acest scenariu, aceleasi aspecte ocu- pationale si maritale reprezint conse- cinfe contemporane ale personalitatii curente a individului si nu consecinte cumulative ale unor evenimente trecute, anterioare, precum renuntarea la scoala. Desi aceste scenarii sunt ipotetice, ele se bazeazA pe rezultatele recente ale unor cercetiri care dovedesc consecintele cumulative si contemporane ale iras- cibilitatii copilului. Utilizand datele din arhiva THD legate de studiul Berkeley, investigatorii au identificat, mai intdi, subiectii care manifestaser’, in copilaria tarzie (8-10 ani), accese de furie severe si frecvente. Apoi, au fost conturate con- tinuitatea si consecintele acestor dispo- Ziti instabile in urmatorii 30 de ani de viata ai subiectilor (Caspi, Bem si Elder, 1989; Caspi, Elder si Bem, 1987). BARBATII CU DISPOZITIE IN- STABILA. Incepand cu subiectii de sex masculin, cercetitorii s-au axat, mai intai, asupra problemei continuitatii: baietii irascibili au devenit barbati irascibili? Raspunsul a fost da“. Corelatiile intre scorurile obtinute la testele de tem- perament din copilaria tarzie si cele obtinute cu 20 de ani mai trziu au relevat cd baietii irascibili au fost descrisi ulterior ca mult mai necontrolati, iritabili si capriciosi, comparativ cu ceilalti subiecti, de aceeasi varsta. in continuare, cercetatorii au examinat istoricul profesional al _subiectilor. Descoperirea major’ a fost aceea c& baietii cu temperament necontrolat, proveniti din familii de nivel mediu, au suferit o deteriorare progresivia a statusului socio-economic, de-a lungul vietii. Ei aveau tendinfa de a-si intrerupe studiile de timpuriu, comparativ cu 603 subiectii de aceeasi varsté, cu com- portament controlat, calm; statusul lor ocupational, la momentul primei slujbe era semnificativ inferior, iar in perioada de mijloc a vietii (40 de ani) statusul lor ocupational era asemanator cu cel al subiectilor proveniti din clase sociale inferioare. Majoritatea aveau slujbe de nivel inferior, comparativ cu tatii lor, lao varsti comparabil’. De asemenea, aveau © viata profesional mult mai neregulata, igi schimbau frecvent locul de munca si trecuser’ prin mai multe perioade de somaj, intre 18 si 40 de ani. Stabilind corelatia globala intre lipsa de control comportamental din copilaris si consecintele ocupationale, cercetitorii s-au oprit asupra cdilor de legatura dintre aceste doud aspecte. Acesti subiecti deve- neau dezavantajati pe plan ocupational datoriti acceselor de furie timpurii care-i impingeau spre un anumit curs al vietii (consecinte cumulative) sau datorit’ comportamentelor necontrolate curente, care le afectau viata profesional (con- secinfe contemporane)? Pentru a ras- punde la aceastd intrebare, cercetatorii au utilizat un procedeu corelativ numit analiza ,,path“ (a directiei cauz&rii), care divide corelatia globala in componente separate ale unor cai de legatura. Figu- ra 13.3 prezint rezultatele acestei ana- lize; sigetile indic& corelatiile directi cauzarii ‘Asa cum indicd figura, existi o corelatie sau o directie semnificativa, pentru barbati, de la dispozitia instabila din copilarie c&tre o educatie carentat care se continua cu traseul semnificativ c&tre un status ocupational inferior. Cu alte cuvinte, dispozitia instabila din copilarie duce la o educafie carentiala (baietii instabili renunfa de timpuriu la scoala), care, la randul ei, duce la unDezvoltarea personalitafii de-a lungul vietii Dispozitia instabila din perioada copilai poate afecta, peste timp, si sfera familialé. Aproape jumitate (46%) dintre barbatii cu dispozitie instabila in copilarie au inregistrat divorturi in jurul varstei de 40 de ani, comparativ cu doar 22% dintre ceilalti barbati FEMEILE CU DISPOZITIE IN- STABILA. Ca si barbatii, femeile cu dispozitie instabilé in perioada copilari dovedesc continuitatea _ personalitatii. Comparativ cu alte femei, acestea sunt descrise de sotii si copiii lor, in momentul interviurilor din 1970, ca mame mai putin adecvate si cu accese de furie. Subiectii studiului Berkeley au de- venit adulti intre 1945-1960, adicd o perioada caracterizata prin roluri sexuale traditionale in America. Ca urmare, doar cdteva dintre femei aveau ocupatii in afara casei, ceea ce nu a_ permis cercetitorilor s4 le analizeze statusul ocupational, ca in cazul barbatilor. Dar, in perioada amintita, statusul socio-eco- nomic al femeii era definit prin ocupatia sotului, astfel c& cercet&torii s-au oprit asupra statusului ocupational al sotilor acestor femei. Ei au descoperit cA, raportat la alte femei, cele cu o dispozitie instabilé in copilarie s-au casatorit cu barbati cu un status ocupational inferior atét in momentul cdsatoriei, cat gi in perioada de mijloc a vietii. Comparand slujbele sotilor in momentul casatoriei cu cele ale tatilor, la o varsta comparabila, cercetatorii au descoperit ci 40% dintre femeile cu dispozitie instabila au regresat sub aspectul statusului socio-economic, in momentul casitoriei, comparativ cu doar 24% dintre celelalte femei. Instabilitatea dispozitiei din perioada copilariei nu numai ci determin’ pe 605 aceste femei sa aleagi un partener cu nivel socio-economic inferior celui din familia de provenienta, dar si contribuie la deteriorarea relatiei maritale. Peste un sfert dintre aceste femei (26%) au divortat in jurul varstei de 40 de ani, comparativ cu doar 12% dintre celelalte femei. Sofii femeilor cu dispozitie in- stabila, intervievati in 1970, au relatat mai multe conflicte maritale, decat sotii celorlalte femei. Surse ale discontinuitatii fn ciuda dovezilor in favoarea con- tinuitatii dispozitiei instabile, discutate anterior, corelatiile obtinute sunt, totusi, relativ scizute, inregistrandu-se si multe exceptii: nu toti copiii cu o dispozitie instabilé devin adulti cu dispozitie instabila. Deseori, individul intalneste un eveniment sau o serie de evenimente cu efect transformator, ce indreapta indivi- dul c&tre un alt traseu, initiind schimbari in personalitatea sa. Indivizii a c&ror personalitate este in dezacord cu mediul pot fi direct determinati sa se schimbe de catre cei care consider’ ca aversive pattern-urile lor comportamentale; in sfarsit, multi indivizi fac efortul de a-si schimba modelele de personalitate, pen- tru a fi mai fericiti. Aceste surse de schimbare pot crea discontinuitati in per- sonalitate de-a lungul vietii. © sursi frecventé de presiune in favoarea schimbarii este reprezentaté de normele sociale legate de rolul sexual. De exemplu, un studiu longitudinal a evidentiat ca baietii prezinta continuitate (din copilarie in tinerete) sub aspectul unor trisituri de personalitate consi- derate, in mod traditional, masculine (agresivitatea); fetele prezint& continuitate sub aspectul unor trisituri considerate,Dezvoltarea personalitapii de-a lungul viefit simti ocrotit in prezenta acestora se numeste afayament. Atagamen- tul poate fi evaluat prin procedeul wsituatia straind, alcdtuit dintr-o serie de episoade in care copilul este observat cand mama para- seste inciiperea si apoi se intoarce. Pe baza reactiilor sale, copilul este clasificat ca avand: a) atasament bazat pe securitate, b) atasament bazat pe insecuritate: evitant; c) atasament bazat pe insecuri- tate: ambivalent. Copiii cu atasa- ment bazat pe securitate sunt ingrijiti de mama, care raspunde afectiv nevoilor lor. Tempera- mentul copilului influenteaza, si el, reactiile acesteia in ,,situatia straina“. Copiii cu atasament bazat pe securitate fac fata mai usor situafiilor si experientelor noi, comparativ cu copiii care au un atasament bazat pe insecu- Titate. 3. Practicile parentale (de cregtere si educare a copiilor) presupun doua dimensiuni: prima distinge intre parintii care au cerinte fafa de copil si-si exercita controlul si cei care nu au cerinte fata de copil; a doua dimensiune dife- rentiazi parintii care manifesta raspuns afectiv si acceptare fata de copil, find centrati pe copil, de cei care manifesta respingere, nu raspund afectiv si sunt centrati pe propria persoana. Combinarea acestor douad dimensiuni deter- mina patru tipuri de pattern-uri 607 parentale: autoritar, autoritarist, indulgent gi neglijent. Parintii autoritarigti imbina con- trolul cu acceptarea; copiii lor sunt independenti, cu tendinte de autoafirmare, motivati pentru autorealizare si succes social. Parintii autoritari exercita un control intens, dar manifesta un nivel scizut al acceptarii. Copii acestor parinti sunt responsabili, dar retrasi din punct de vedere social, le lipseste spontaneitatea si motivatia pentru autorealizare. Pa- rintii indulgengi manifesta accep- tare, dar cerintele lor fata de copil sunt foarte putine. Copiii lor dovedesc vitalitate, dar au ten- dinte catre imaturitate, lipsindu-le controlul impulsurilor, responsa- bilitatea socialé si increderea in sine. Parintii neglijenfi sunt preo- cupati, in special, de propriile activitati si nu se implica in cele ale copilului. Copiii unor astfel de pirinti au tendinta de a fi impulsivi, neinteresafi de scoala si nu au obiective de perspectiva. Parintii neglijenti intr-o maniera extrema au copii care dovedesc tulburari evidente ale atagamentu- lui gi ale functionarii psihologice inca de la varsta de doi ani. Aceste practici parentale nu deter- mina diferente majore in compor- tamentul copiilor, dar reflecté reactiile parintilor la comporta- mentul copiilor. Corelatiile sunt foarte scazute.Dezvoltarea personalitajii de-a lungul vietii practicile lor parentale; societatile bazate pe vanatoare si pescuit accentueaza realizarea, increderea in sine si independenta. Sarcina majora a adolescentei este dobandirea unei identitati unice si gasirea unui raspuns la intrebarea »Cine sunt eu?*, Statusul de identitate al unui tanar intr-un domeniu particular (de exemplu, religie, profesie, atitudini politice) poate fi clasificat in patru categorii, in functie de masura in care individul considera domeniul respectiv ca o problema si de misura in care aceasté problema este rezolvata. Categoria doban- direa identitafii ti cuprinde pe indivizii care au trecut printr-o criza de identitate si au rezolvat-o. Forcluderea reprezinta categoria celor care nu au incercat niciodaté si rezolve o problema de iden- titate in domeniul respectiv; ei, pur si simplu, accepti pozitia propriei fami Moratoriul se refera la indivizii care se afli in cursul unei crize de identitate, incercind activ si-si_ rezolve problemele. Difuzia de identitate presupune cd individul nu a ajuns la o identitate integrata. Unii pot trece printr-o crizi de identitate, dar nu o rezolva niciodata; alti pot fi incd prea mici pentru a fi ajuns la aceasti fazi a dezvoltarii adolescentei. Identitatea politica castigat in anii de colegiu se poate mentine si la varstele adulte. 10. 11. Studiile 12. 609 longitudinale observa aceiasi indivizi de-a lungul tim- pului, oferind singura modalitate eficienta. de evaluare a conti- nuitatii personalitatii in cursul vietii. in general, evaluarile per- formantei intelectuale indica con- tinuitatile cele mai puternice; sunt urmate, in ordine descrescatoare, de variabilele de personalitate precum extraversiunea, stabilita- tea/instabilitatea emotionala — si controlul impulsurilor; continui- tatea cea mai fragild se inre- gistreazi pentru atitudinile poli- tice si opiniile despre sine (apre- cierea de sine, satisfactia perso- nala). Factorii genetici, ca si cei legati de interactiunea genotip-me- diu contribuie la continuitatea caracteristicilor intelectuale si de personalitate, de-a lungul tim- pului. Cele trei procese caracteristice interactiunii personalitate-mediu influenteaz4 continuitatea perso- nalitatii. De exemplu, continui- tatea produsi de interactiunea proactiva intervine atunci cind ne alegem prieteni si parteneri de viata compatibili cu personalitatea noastra; acestia, la randul lor, ne intaresc si ne sustin personalitatea. Unul din studiile in domeniu a aratat c& personalitatea sotilor asemanatori se modifica mai putin, de-a lungul unei decade, comparativ cu cea a sotilor mai putin asemanatori. De asemenea,Dezvoltarea personalitajii de-a lungul vietii litatea: un studiu transcultural, 1953); Whiting si Whiting, Children of six Cultures A Psyhocultural Analysis (Copii din sase culturi: 0 analiza psihoculturala, 1975) si, mai recent, Whiting si Edwards, Children of Different Worlds: The Formation of Social Behavior (Copii din lumi diferite. Formarea comportamentului social, 1988). 611 Cele mai bune surse despre studiile pe termen lung din arhivele Institutului pentru dezvoltarea umani (IHD) - Berkeley se regisese in Eichorn, Clausen, Haan, Honzik si Mussen (coord,), Present and Past in Middle Life (Prezent si trecut in perioada adult’ mijlocie, 1981) si in Block, Lives Through Time (Viata in timp, 1971).An capitolul 13, personalitatea a fost definita ca pattern-ul distinctiv si caracteristic al gandirii, afectivitat si comportamentului, care defineste stilul personal al unui individ si influenteazd interactiunea acestuia cu mediul. in conformitate cu aceasti _definitie, psihologia personalititii incearcd: a) s& descrie si si explice diferenjele interindividuale — felul in care indivizii se deosebesc intre ei — si b) sd sintetizeze, intr-o viziune integratoare asupra per- soanei, numeroasele procese care pot influenta interactiunile individului_ cu mediul — interactiuni biologice, de dez- voltare, invatare, gandire, afectivitate, motivatie si interactiune sociala. in acest sens, studiul personalitatii este probabil cel mai ambitios subdomeniu al psiho- logiei. fn acest capitol, vom prezenta cele patru directii_ majore de abordare a personalitatii si metodele empirice la care acestea fac apel pentru a masura sau evalua diferite aspecte ale personalitatii. Va trebui sA revenim si asupra unei teme amintite in treacdt in capitolul 1, atunci cand am comparat diferitele imagini ale personalitatii umane rezultate din dife- ritele perspective filosofice asupra naturii umane: in ce méasura credintele, senti- mentele si actiunile noastre sunt intr-ade- var libere sau in ce masura sunt ele determinate de cauze situate in afara con- trolului nostru? Este omul fundamental bun, rau sau neutru? Structura sa este constant sau se poate modifica? Este el activ sau pasiv in ceea ce priveste controlul asupra propriului destin? Ce anume inseamna sanatatea psihologica si ce presupune lipsa acesteia? Acestea nu sunt intrebari empirice, iar teoriile personalititii nu isi propun in_ mod explicit s& le dea un rispuns. Dar fiecare abordare ofera in mod implicit o serie de raspunsuri prin ipotezele specifice cu privire la natura personalitatii umane pe care se bazeaz’, ipoteze care dau fiecarei abordari nota ei specifica. Din punct de vedere istoric, acesti factori de natura filosofica au avut un rol la fel de important ca si datele empirice, pro- vocind dispute sau oferind acestora argu- mente decisive. Trebuie retinut ca, la ora actuala, multi dintre psihologii _contemporani prefera o orientare eclecticd: ei combina elemente provenind din abordari diferite, pentru a ajunge la o viziune integratoare proprie. Uni dintre ei sustin chiar c& nu adera la nici una dintre teoriile existente, intrucat ei nu fac altceva decat si stu- dieze in mod empiric anumite probleme care fi preocupa. In trecut, diferitele scoli psihologice concurente se evidentiau mai mult, iar liniile de demarcatie dintre ele erau mult mai clare. Dar chiar si astazi, dupi cum yom vedea, controversele asupra naturii personalitatii sunt inca foarte aprinse.Teoria si evaluarea personalitafii Teoriile prezentate pana aici sunt de- numite teorii ale tipurilor, deoarece ele considera cd indivizii pot fi clasificati in tipuri distincte, calitativ diferite unul de celalalt. Tipologiile de acest gen au fost utilizate si in alte domenii. In chimie, tabelul periodic al elementelor a rezultat din prelucrarea tipologiilor substantelor fizice. in biologie, conceptele de specie si sex (masculin, feminin) sunt concepte legate de tip. Dar la ora actuala teoriile tipurilor de personalitate nu mai sunt foarte raspandite. Aceeasi simplitate care le poate face s para atragatoare este si principalul lor dezavantaj, intrucat ele surprind mai greu intreaga complexitate si variabilitate a personalitatii umane. Cu toate acestea, exist psihologi care sustin necesitatea revenirii la o abordare tipologic’ a personalitatii, care a fost respinsd din motive neintemeiate si ale cArei avantaje au fost ignorate. (Bem, 1983; Gangestad si Snyder, 1985; Kagan, 1989). Tr&saturi de personalitate Spre deosebire de tipologiile perso- nalititii care se bazeazi pe categorii discontinue (de exemplu, feminin si masculin), trasaturile de personalitate sunt vazute ca avand o dimensiune continua. Astfel, in loc s& clasifice constitutiile fizice intr-unul dintre cele trei tipuri pure, Sheldon le-a grupat pe trei_ dimensiuni, folosind o scala in 7 puncte. De exemplu, 2-7-4 inseamna endomorfism scazut, mezomorfism ridi- cat si ectomorfism mediu. Mai general vorbind, teoriile trasaturilor de perso- nalitate considera cA _ personalitatea variaz simultan pe mai multe dimensiuni sau scale. O persoana poate fi evaluat dupa diferite scale (de _ inteligenta, stabilitate emotionala, agresivitate etc.). Pentru a realiza o descriere globalé a personalitatii, va trebui s& stim cum se 615 plaseazi individul pe aceste scale si care este ponderea fiecarei trisaturi. De fapt, cu totii facem apel la teoria trasaturilor de personalitate: atunci. cind, pentru a descrie 0 persoana, folosim adjective cum ar fi ,agresiv’, ,precaut™, ,emotiv’, inteligent“, ,,anxios“, aplicim practic o versiune a acestei teorii. Aceasta aplicare informala are acelagi rol ca gi teoriile formale: in acest fel putem caracteriza constantele care apar in comportamentul unui individ si, ca urmare, putem anticipa felul in care el va reactiona intr-o situatie data. Dar adeptii teoriei trasaturilor de per- sonalitate incearca si treaca dincolo de aceasti perceptie. In special, ei urmaresc: a)s elaboreze un set de asemenea trisaturi, avand dimensiuni acceptabile, care si acopere diversitatea umana; b) sa stabileascé modalitati valide si sigure de a evalua trasaturile de personalitate; c) sa stabileasca relatiile dintre diferitele tra- saturi de personalitate, dar si dintre aceste trasaturi si comportamentele specifice. Diversele orientiri au abordat aceste aspecte in mod diferit. Teoria trasaturilor de personalitate GORDON ALLPORT. Gordon Allport, profesor la Universitatea Harvard, mort in 1967, a fost unul dintre cei mai cunoscuti teoreticieni_ in domeniul trasaturilor de personalitate. Cele mai importante lucrari privind personalitatea sunt Personality: A Psy- chological Interpretation (1937) (Perso- nalitatea: o interpretare psihologica) si Pattern and Growth in Personality (1961) (Tiparele si dezvoltarea perso- nalitatii). In perspectiva sa, trasaturile de personalitate sunt elementele fundamen- tale pe care se bazeazi organizarea personalititii, avand rolul de a integra ceea ce altminteri nu ar fi decat stimuli siTeoria si evaluarea personalitayit xurile care revin in studierea persona- litatii: cum se impacd un concept cum este cel de trdsdturi de personalitate cu observatia felului, adeseori inconsistent, in care se comporta indivizii de la o situatie la alta? TEORIA ANALIZEI FACTORI- ALE. In limba englezi exist apro- ximativ 18 000 de cuvinte care se refera la caracteristici ale comportamentului. Asa cum spuneam mai sus, unul dintre obiectivele pe care si le propune aceasta orientare a psihologiei personalititii este sd reducd aceasta sum la un numar mult mai mic de trasdturi care si poata raspunde pentru intreaga diversitate a personalitatii umane. Gordon Allport si unul dintre colegii sai au inceput prin a parcurge dictionarul: elimindnd cuvintele mai putin cunoscute si sinonimele mult prea apropiate, ei au reugit si reducd numarul termenilor referitori la_trasa- turile de personalitate la 4500. Ulterior, aceasta listi a fost organizati in sub- liste, pe criteriul infelesului psihologic. (Allport si Odbert, 1936). Ideea consultirii unui dictionar cu scopul stiintific de a construi un vocabular nu este atat de eronata pe cat ar putea sa para. Ea pleacd de la presupunerea cd, datorit’ evolutiei lingvistice, lexicul unei limbi va incorpora in mod natural cele mai multe, daci nu chiar toate, dintre distincfiile importante, care conteazd in diferentierea cotidiana a _persoanelor. Limba natural incorporeaza intelepciunea acumulati de mai multe generafii, iar dictionarul nu este altceva decat forma scrisa a acestei intelepciuni. Ulterior, alti cercetitori au plecat de la lista elaboraté de Allport si Odbert si au continuat aceasta munca, folosind meto- da analizei factoriale. Asa cum am mentionat in capitolul 12, analiza fac- toriald este tehnica statistica bazaté pe studierea corelatiilor existente intr-o serie 617 de masuratori si pe gruparea celor care prezinti cel mai inalt grad de corelatie, ajungandu-se in final la un numar mai mic de dimensiuni independente, denu- mite factori. Studiul cel mai extins al personalitatii bazat pe analiza factoriala a fost condus de Raymond Cattell (1957; 1966). El a inceput prin a condensa lista elaborata de Allport si Odbert: eliminand cuvintele rare si sinonimele apropiate, lista a fost restransé la numai 200 de termeni. El a cerut apoi subiectilor s4 isi evalueze prietenii, pe baza acestei liste a tri- siturilor de personalitate, si a aplicat rezultatelor astfel obtinute tehnica ana- lizei factoriale. fn acest fel, au rezultat 12 factori carora li s-au adaugat alti 4, obtinuti prin autoevaluare. Cattell a dat acestor factori o serie de nume tehnice destul de ciudate (de exemplu, affec- tia — sizia), dublate insi si de etichete familiare (rezervat — sociabil). Alti factori sunt stabil - emotional, dominant — su- pus, imaginativ — practic. Dupa cum se poate observa in figura 14.1, descrierea sumara a personalitatii unei persoane se realizeazi marcand grafic scorurile obtinute in cazul fiecdrui factor. ‘Un alt mare teoretician care a folosit analiza factoriala a fost Hans Eysenck. Ca si Cattell, si el a preferat 0 abordare complet, cu deosebirea ci Eysenck considera ca, printr-o analiza factoriala mult mai restrictiva, se poate ajunge la un set mult mai util de asemenea factori. (Eysenck, 1953). Factorii majori la care el face apel sunt introversiunea — ex- troversiunea, o dimensiune identificata pentru prima oara de catre psihanalistul Carl Jung, gi stabilitatea — instabilitatea emotionala, pe care 0 denumeste neuro- ticism. (intro lucrare mai recenta, Eysenck a introdus si o alté dimensiune, numit& psihoticism, dar aceasta nu este la fel de bine definita si cercetata ca celelalte doud (Eysenck si Eysenck, 1976).Teoria si evaluarea personalitatii Introversiunea — extroversiunea se referd la masura in care o persoana este fundamental orientati spre sine, spre imerior, sau in afar’, spre lumea exterioara. La extrema ,,introversiune a scalei se afl indivizii timizi, care prefer’ sa lucreze singuri si au tendinta de a se retrage in sine, mai ales in momente de stres emotional sau de conflict. La extrema ,extroversiune se afl persoa- nele sociabile, care preferd si lucreze Pena Fig. 14.2. Factorii personalitatii. Figura reprezintd cei doi factori majori re 619 impreund cu altii si care, in conditii de stres, cauté compania celorlalti. Neuroti- cismul, sau stabilitatea — instabilitatea emotionald, este o dimensiune a emo- tionalitatii, grupand la extrema nevrotica, sau instabili, persoane cu dispozitii variable, anxioase, neadaptate gi la extrema cealalta, persoane calme, bine adaptate. in figura 14.2 este ilustrat felul in care aceste dou dimensiuni se combina, organizind un numar de ultaqi prin aplicarea analizei factoriale in studierea corelagiilor existente intre diferitele trasdturi. Axa stabil — instabil defineste factorul neuroticism, in vreme ce axa introversiune ~ extroversiune defineste factorul extroversiune, Termenii situafi pe exteriorul cercului aratd unde se situeaza celelalte trasituri in raport cu acesti doi factori. Termeni situagi in interiorul cercului stabilesc corespondenja dintre acest sistem si tipologia hipocratica. (Dupa Eysenck si Rachman, 1965.)Teoria si evaluarea personalitatii 621 interpretarea acestor factori, ei pot fi insumati in mod rezonabil sub acronimul NEDAC: Neuroticism, Extroversiune, Des- chidere la experienti, Amabilitate si Con- stiinciozitate. Tabelul 14.1 furnizeaza o se- rie de exemple reprezentative pentru scale- le de trasaturi caracteristice fiecdrui factor. Evaluarea abordarii personalitatii din perspectiva trsaturilor sale fundamentale Aceasti abordare reprezinté mai mult © orientare general decat o teorie propriu-zisi a personalitatii si, in egala masura, un set de metode destinate evaluarii caracteristicilor stabile ale unei persoane. Este abordarea preferati mai ales de acei cercetatori care, refuzand sa adere la o anumit& teorie, prefera si urmreasci factorii personalitatii*. De exemplu, discutia din cadrul capitolul 13, legaté de evolutia personalitatii de-a lungul vietii, a inclus si abordarea trisiturilor de personalitate. Aceasta abordare devine o teorie in sine numai atunci cand cercetatorii izoleaza un set de trisituri, considerate cele mai impor- tante, pe care incearcd si fundamenteze intreaga structurare a personalitatii. La inceputul acestui capitol spuneam ci psihologia personalitatii are doua obiective distincte. Primul presupune separarea variabilelor specifice care diferentiazi indivizii intre ei. Al doilea incearc sA sintetizeze procesele psiho- logice caracteristice psihismului_ uman intr-o viziune integrata a intregii persoa- ne. Abordarea din perspectiva trasaturilor este legata in mod direct de primul obiectiv - separarea variabilelor, dar ofera prea pufine elemente in legatura cu dinamica personalitatii. Trasaturile sunt entitati statice, motiv pentru care aceasta abordare este mai putin atractiva pentru acei cercetatori care, preferand teoriile mai complete asupra personalitatii, vor trebui s& preia elementele de dinamicd din cadrul altor abordari. Principala critic’ adusi acestei abor- dari este aceea ci se bazeazi pe o presupozitie a cirei valoare de adevar este indoielnic’. De vreme ce compor- tamentul oamenilor variazi atét de mult in timp gi in functie de situatie, ar putea fi © eroare sa ii considerm pe acestia purtatori ai unor caracteristici constante de genul trisdturilor de personalitate. Ceea ce, probabil, este un punct de vedere surprinzator. Faptul cd oamenii dovedese prezenfa unor constante com- portamentale independente de situatie — cu alte cuvinte faptul ci posedi aceste trasdturi — este att de evident, incat devine sinonim cu definitia intuitiva pe care am dat-o personalitatii. Dar, cu toate acestea, suntem cu tofii constienti ca propriul nostru comportament poate varia foarte mult de la o situatie la alta. Putem avea un comportament dominant cu prietenii, dar nu si cu parintii sau cu profesorii; si chiar si intre prieteni putem fi dominanti doar in anumite situatii si supusi in altele. Din acest motiv, evaluarea trasaturilor de personalitate nu a avut succesul sperat in ceea ce priveste predictia comportamentului in mod independent de situatie. Cum putem atunci impaca intuitia legata de con- sistenta indivizilor independent de situ- atie, cu constiinta faptului cd aceasta consistent lipseste adeseori? Acestei probleme majore din psihologia con- temporana a personalititii ti vom dedica © sectiune distincta la sfarsitul capito- lului.eat i cen HN 7 faa HiTeoria si evaluarea personalitayit Structura personalitatii Freud considera ca personalitatea cuprinde trei subsisteme majore care interactioneazi. si controleazi_ compor- tamentul uman: sinele, eul, supraeul. SINELE. Sinele este partea primara a personalitatii, prezenta chiar si la copilul nou-nascut, fiind partea din care, ulterior, se dezvolta cul si supraeul. Aceastd parte reprezinti baza impulsurilor (sau trebuinfelor) biologice: nevoia de a manca, de a bea, de a elimina reziduurile, de a evita durerea, de a obtine placerea sexuali (senzuala). Freud include in rndul acestor trebuinte fundamentale si agresivitatea (v. capitolul 11) intrucat, in conceptia sa, trebuintele sexuale si cele agresive reprezinti cei mai importanti de- terminanti instinctuali ai personalitatii, pe tot parcursul vietii. Sinele cauta satis- facerea imediati a acestor impulsuri, Ca si copilul mic, sinele functioneaz: pe baza principiului plicerii: indiferent de conditiile exterioare, el urméreste si obfina placerea gi sa evite durerea. EUL. Copiii invata relativ devreme ca nu toate trebuintele pot fi satisfacute imediat. Flimanzi fiind, trebuie s& astepte pana cand li se ofer’ mancare. Nevoia de a urina sau cea de defecatie nu pot fi satisficute atéta timp cat baia este ocupata. Anumite impulsuri - dorinta de a lovi pe cineva sau de a-si investiga organele genitale - sunt pedepsite fir intarziere de catre parinti. Eul se supu- ne principiului realitafii: satisfacerea impulsurilor trebuie amanati pana in momentul in care situatia o permite. Din acest motiv, el joacd un rol esential in administrarea personalitatii, intrucat este cel care decide care actiuni sunt acceptabile, care impulsuri venite dinspre sine vor fi satisficute si in ce fel anume. 623 Eul realizeazi medierea intre cerintele exprimate de sine, realitatea lumii si cererile pe care le exprima supraeul. SUPRAEUL. Supraeul este cea de-a treia componentd a personalitatii, cea care decide daca o actiune este corecta sau nu. Mai general vorbind, supracul nu este altceva decat reprezentarea interna: lizat& a valorilor morale ale societatii si cuprinde atat constiinta persoanei_ res- pective, cat si imaginea idealului sau moral. Supraeul se dezvolta ca raspuns la pedepsele gi recompensele parintilor. La inceput, parintii controleazi com- portamentul copilului in mod direct, prin intermediul pedepselor si al recompen- selor. Ulterior, incorporénd in supracu standardele parintilor, copilul dobandeste controlul asupra comportamentului sau. El nu mai are nevoie de cineva care sa fi spund ci e rau si furi; acest lucru il va face supraeul su. incalcarea standardelor supraeului, sau numai tentativa de a le inc’lea, generaz4 anxietate — ceea ce initial reprezenta teama de a pierde dragostea pirintilor. in conformitate cu Freud, aceasta anxietate este in mare parte inconstienta, find resimtita ca vina. In conditiile in care standardele parintilor sunt exagerat de rigide, individul este coplesit de acest sentiment si va ajunge s& isi inhibe orice impulsuri sexuale sau agresive. Din contra, un individ care nu reuseste sd incorporeze aceste standarde ale comportamentului acceptabil din punct de vedere social isi va impune prea putine restrictii, motiv pentru care el poate deveni mult prea indulgent cu sine, iar comportamentul sau poate deveni chiar criminal. Supraeul unei asemenea persoane este considerat un supraeu slab. Adeseori, aceste trei componente ale personalitatii intra in opozitie: eul amanda satisfacerea dorintelor pe care sinele leTeoria si evaluarea personalitéyii 625 inceared s& fi creeze deprinderea de a folosi toaleta, ceea ce reprezinté prima forma de control impusa copilului. fn stadiul falic, intre 3 si 6 ani, obtinerea placerii se coreleazi cu descoperirea organelor genitale. in aceasta perioada, copiii incep si observe diferentele dintre barbati si femei si isi directioneaza impulsurile sexuale catre parintele de sex opus. Tot in acest stadiu, copiii se confrunta si cu conflictul oedipian pe care Freud il descrie mult mai clar in cazul baietilor. in jurul varstei de 5-6 ani, impulsurile sexuale ale acestora sunt indreptate catre mami, motiv pentru care tatal este perceput ca fiind un rival pentru obfinerea afectiunii mamei. Freud denu- meste aceasta situatie conflict oedipian, facdnd trimitere la piesa lui Sofocle in care regele Oedip isi omoara fara sa vrea tatal si se csdtoreste apoi cu mama lui. tn conceptia lui Freud, baiatul se teme c& tatal se va rzbuna, castrandu-l, Aceasta teama, denumita teama de castrare, este considerata prototipul tuturor anxietatilor ulterioare, provocate de dorinte interzise. in cazul unei dezvoltari normale, baietii reduc aceasté anxietate si incearcd si rezolve satisfacerea sentimentelor fata de mami, in acelasi timp identificdndu-se cu tatal — cu alte cuvinte internalizind o imagine idealizati a atitudinilor si a valorilor tatdlui. Fetele parcurg si ele acest proces — avand drept rezultat iden- tificarea cu mama ~ cu singura diferenta ci in acest caz procesul este mai complicat si chiar si mai problematic. Rezolvarea conflictului oedipian mar- cheaza sfarsitul stadiului falic, urmat de o perioada de latenta care dureazi de la 7 la 12 ani. Pe parcursul acestei perioade, calma din punct de vedere al sexualitatii, copii sunt mai putin interesati de corpurile lor, fiind orientati mai ales spre dobandirea acelor aptitudini cerute de relationarea cu mediul. In cele din urma, trecdnd prin pubertate si adolescenta, se ajunge in stadiul genital, faza adulta a sexualitatii mature. Freud sustine c& aparitia anumitor probleme in oricare dintre aceste stadii poate opri (sau fixa) dezvoltarea individului, ceea ce are efecte de durata asupra personalitatii. Libidoul va ramane fixat pe tipul de activitati specifice fiecdrui stadiu. Astfel, un copil intarcat prea devreme si care nu gi-a putut satisface in suficienté masura placerea suptului, va raméne fixat pe stadiul oral. Ca adult, aceasta persoana va fi excesiv de dependenta de cei din jur si va avea inclinajii spre pliceri orale de genul mAncarii, bauturii, fumatului. O aseme- nea persoand este numita personalitate orald. in cazul in care fixarea se produce in stadiul anal al dezvoltarii psiho- sexualitatii, persoana poate fi excesiv de procupata de curfenie, ordine, economic i va tinde sa opuna rezistenta presiunilor exterioare — ceea ce se numeste o personalitate anald. Un conflict oedipian rezolvat in mod necorespunzitor poate genera un slab simt al moralitatii, dificultati in relatia cu autoritatile si multe alte probleme. Se remarca astfel ci teoria lui Freud include si o teorie a tipurilor — si anume, o tipologie psiho- sexuala, Modificari ale teoriei freudiene in timpul vietii, Freud si-a modificat teoria. Ca orice adevarat om de stiinta, el a rimas receptiv fati de datele noi obfinute, revizuindu-si pozitia initiala in masura in care apireau noi observatii ce nu puteau fi incorporate in teoria originala. De exemplu, una dintre aceste modificari s-a produs atunci cind FreudTeoria si evaluarea personalitajit se ciocneste cu cerinte impuse de catre parinti, cerinte cArora trebuie si li se supuna. Totodata, pentru a putea urmari intreaga viata a indvidului, Erikson adauga o serie de stadii noi. Personalitatea umana din perspectiva psihanalitica La inceputul acestui capitol spuneam ci fiecare modalitate de abordare a personalitatii incorporeazi o anumiti perspectiva filosoficd intrinsecé asupra naturii umane. In ce msura suntem liberi si in ce masura depindem de cauze situate in afara controlului nostru? Omul este fundamental bun, rau sau neutru? Structura sa este constantd sau se poate modifica? Este activ sau pasiv in ceea ce priveste controlul asupra_propriului destin? Ce anume inseamna sdnatatea psihologica? Descrierea teoriei lui Freud a cuprins implicit si punctul siu de vedere asupra acestor aspecte. Adeseori, Freud este comparat cu Copernic sau cu Darwin. Ca si ei, Freud a fost acuzat ci submineazi statura si demnitatea umanitatii. Ca astronom, Copernic a deplasat Pamantul din pozitia de centru al Universului, in pozitia unei planete secundare, rotindu-se alaturi de altele, in jurul unei stele minore. Darwin a plasat omul in pozitia de descendent al maimutelor, Freud a ficut pasul urmator, aratind in ce mod comportamentul uman este determinat de forte pe care nu le putem controla, privandu-ne astfel de liberul arbitru si de libertatea noastra psihologicé. Accen- tuand latura inconstientd a motivatiei, el ne priveazi de rationalitate si, subliniind natura sexual-agresiva a acestei motivati dao loviturd de gratie demnitatii umane. Teoria psihanaliticd creioneazi un portret intunecat al personalitatii umane, 627 pe care o considera fundamental rea. in absenta restrictiilor impuse de societate gi a reprezentérii internalizate a acestor restrictii, adicd a supraeului, oamenii s-ar autodistruge. Freud a fost o fire profund pesimista. El a fost nevoit sé paraseasca Viena in 1938, cdnd orasul a fost invadat de nazisti, si a murit in septembrie 1939, in aceeasi luna in care a inceput cel de-al doilea razboi mondial. Din punctul sau de vedere, toate aceste evenimente nu au fost decat consecinte naturale ale faptului cd tendintele agresive umane nu mai erau finute sub control. De asemenea, structura personalitatii umane este relativ fixa. In conformitate cu teoria psihanaliticd, personalitatea noastra este determinat in primul rand de tendinte innascute si de evenimentele petrecute in timpul primului an de viata. Numai o psihanalizd extensiva poate anula consecintele negative ale unor experiente timpurii, si aceasta in anumite limite. Tot in conformitate cu aceasta teorie, omul este relativ pasiv. Chiar dacd eul reprezint& o structur& activa, luptind cu tendinfele pe care le exprima sinele sau supraeul, atdta timp cat cea mai mare parte a acestei confruntari se petrece Ia nivelul inconstientului, posi- bilitatea noastra de interventie este extrem de redusa. Pentru Freud, sanatatea psihologica presupune controlul ferm, dar flexibil, exercitat de eu asupra impul- surilor sinelui, iar scopul psihanalizei este ca ,,acolo unde se afla sinele, s4 se instaureze eul* (1933). Evaluarea abordarii psihanalitice Scopul teoriei psihanalitice find atat de vast, este greu de spus pur si_simplu dacd ea este adevarati sau fals’. in plus,iis arava it all ray idl i ti ae — mt aTeoria si evaluarea personalitagit Malinowski pornise de la relatarile lui Freud in legatura cu faptul c&, adeseori, ostilitatea oedipiana pe care o resimt baietii fata de tati se exprima simbolic prin intermediul viselor in care il omoara. In opinia lui Freud, asemenea vise satisfac in mod simbolic dorinja de dominare a rivalului cu care isi disput afectiunea mamei. Malinowski a studiat visele unor adolescenti din Insulele Tobriand, unde unchii sunt cei care se ocupa de educatia baietilor, fard sa i se relateze vise in care tafii sa fie cei care sufera. In schimb, au existat numeroase astfel de vise in care unchii erau implicati in asemenea evenimente tragice, ceea ce dovedeste ca ostilitatea este generata de impunerea disciplinei si nu de rivalitatea oedipiana. intrucét Freud si-a realizat obser- vatiile in contextul unei culturi in care tat’l este atat iubitul mamei, cat si cel care ii impune fiului sau disciplina, el nu a ayut cum sa stabileascé ce anume determina ostilitatea copilului. Pentru Malinowski, cultura bastinasilor din Insulele Tobriand a jucat rolul unui laborator in care cele doud elemente au putut fi separate. (Teoreticienii psihana- listi contraargumenteazi spunand c& studiul lui Malinowski nu poate fi considerat concludent, intrucat subiect sai au fost predominant baieti mai mari, al cdror conflict oedipian era deja rezolvat, nu baieti de 4-6 ani, aflati in perioada de maxima amploare a acestui conflict. Pentru alte contraargumente aduse studiului lui Malinowski, vezi si Spiro, 1982). Acest rezultat trebuie sé ne rea- minteascd si faptul c& observatiile lui Freud au cuprins un numar foarte limitat de persoane, predominant membri ai clasei_ mijlocii, locuitori ai Vienei victoriene, afectati de diferite forme de 629 nevroza. in plus, la ora actuala, sunt evidente numeroase dintre prejudecatile culturale ale lui Freud, mai ales in ceea ce priveste femeile. De exemplu, teoria sa conform céreia dezvoltarea psihose- xuala a femeilor este puternic influentata de ,,invidia de penis* - sentimentul de inadecvare al fetitei datorat faptului cA ea nu are penis — este respins aproape in unanimitate, intrucdt reflect prejude- c&tile sexuale ale epocii. in epoca victoriana, dezvoltarea personalitatii unei fete era cu siguranté mult mai puternic influentata de constiinta faptului cd ea nu va beneficia niciodata de independenta, puterea si statutul social al fratelui ei, decit de invidia pentru penisul lui. Oricum, in ciuda acestor critici, este remarcabil felul in care teoria lui Freud a depigit inconvenientul unei baze obser- vationale inguste. De exemplu, datele multor studii experimentale efectuate asupra mecanismelor de aparare si a reactiilor in situatii conflictual, desi desfagurate in contexte mult diferite de cel in care au fost dezvoltate teoriile lui Freud, au venit in sprijinul acestora. (Blum, 1953; Erdelyi, 1985; Holmes, 1974; Silverman, 1976). in general, teoria structurala (eu, sine, supraeu), teoria psihosexuala, conceptul de energie au fost afectate de trecerea timpului. Exist chiar o serie de autori psihanalisti dispusi si le modifice sau s& le abandoneze (Kline, 1972; Schafer, 1976). Pe de alta parte, teoria dinamica a lui Freud — in special, teoria sa cu privire la anxietate si la mecanismele de apara- re — a trecut cu bine testul timpului, al cercetirilor si al observatiilor. La ora actuala, se manifesta un interes sustinut pentru a reformula teoria psihanalitica in termeni mai accesibili testarii si pentru a continua evaluarea ei experimentala (Silverman i Weinberger, 1985).Teoria si evaluarea personalitatii trecut, in situafii similare (sau de ob- servarea altor persoane aflate in situatii similare). Comportamentul este con- sistent att timp cat situatiile cu care se confrunta individul si rolurile pe care este asteptat si le indeplineascd sunt relativ constante. intrucat cele mai multe dintre com- portamentele sociale nu sunt recompen- sate in orice situatie, indivizii invata sa diferentieze in ce context un anumit comportament va fi adecvat si in ce context nu va fi adecvat. Generalizarea se produce in masura in care acelasi raspuns dat de o persoand in situatii diferite este recompensat; in acest fel, creste probabilitatea ca raspunsul res- pectiv s& apara gi in alte imprejurari. Astfel, un copil al cérui comportament agresiv este intirit atét acasd, cat si la scoala si in timpul jocului, va evolua probabil spre o personalitate dominant agresiva. Cel mai des, ins’, rispunsurile agresive sunt intarite in mod diferit, iar discriminarea astfel invatata va determina situatiile in care individul se poate manifesta agresiv (de exemplu, agre- sivitatea este acceptaté pe terenul de fotbal, dar nu si in sala de clas8). Din acest motiv, teoreticienii invatarii sociale considera ci o caracterizare facuti din perspectiva trisaturilor de personalitate, in care se folosesc termeni cum ar fi wagresiv’, este inutila, intrucdt nu tine seama de variatia comportamentului de la o situatie la alta. CONDITIONAREA CLASICA. Conditionarea operanta si procesele core- late ei se aplicd in cazul comporta- mentului, in jurul cdruia se centreazd 631 abordarea invatarii sociale. in ceea ce priveste emofia sau afectul, teoreticienii invatarii sociale includ in cadrul imaginii lor asupra personalitatii si conditionarea clasic’ (v. capitolul 7). De exemplu, atunci cand un copil este pedepsit de parinti pentru cd a facut ceva ce nu avea voie, pedeapsa antreneaza o serie de ras- punsuri psihologice care se asociazi cu vina si anxietatea. Ca urmare, si in comportamentul copilului va fi antrenat tot acest tip de raspunsuri, iar copilul se va simti vinovat de fiecare dati cand va face ceva interzis. Sau, in termenii conditionarii clasice, comportamentul devine un stimul conditionat care se asociazé cu stimulul neconditionat care este pedeapsa, in vreme ce anxietatea devine un rspuns conditionat. Pentru teoreticienii acestei abordari, sursa in- ternd de anxietate, denumiti de Freud supracu, apare in urma_ conditionarii clasice. Ca si conditionarea operant, si conditionarea clasica poate actiona alea- tor, ducnd la generalizarea unor stimuli care nu au fost conditionati in mod direct. Variabilele personale Spuneam mai devreme ca psihologia personalitatii urmareste atat variabilele personale datoriti carora indivizii se deosebese intre ei, cat si procesele generale ale dinamicii _personalitatii. Abordarea din perspectiva trasaturilor s-a concentrat asupra primului aspect, descri- ind detaliat diferentele de personalitate, fri s& spund ins& nimic in mod special teferitor la procesele generale ale dina micii personalitatii. Abordarea psihanali- tick a incercat si raspunda ambelor intrebari.Teoria si evaluarea personalitayii spre deosebire de abordarea psihanalitica, ea acorda o atentie redusa determinantilor biologici ai comportamentului, concen- trandu-se exclusiv asupra celor care tin de mediu. Ca si behaviorismul, aceasté abordare a fost si ea puternic influentata de ideile lui Darwin: asa cum, prin intermediul selectiei_ naturale, evolutia modifica specia, adaptind-o mediului, procesul invatarii - mai ales prin inter- mediul conditionarii operante — modifica repertoriul comportamental al_ indivi- dului, adaptandu-l_ mediului. fn mod inevitabil, in aceste conditii omul nu este nici bun, nici rau, ci doar extrem de deschis fati de modificdri datorate ex- perientelor situationale trecute sau ac- tuale, Dupa cum spuneam in capitolul 3, John Watson, pionier al orientarii beha- vioriste in S.U.A., sustinea chiar ci ar putea creste un copil in asa fel incat acesta si devin& orice, indiferent de stalentele, inclinatiile, tendintele, abili- tatile, vocatiile copilului respectiv, ca si de rasa predecesorilor lui. Prea putini adepti ai teorei invatarii sociale ar mai adopta astazi o pozitie atat de radicala. Cu toate acestea, ei pastreaza acelasi optimism in capacitatea pe care 0 avem de a schimba comportamentul uman schimband mediul. Acest punct de vedere este in acord cu pragmatismul american si cu ideologia americana a egalititii, motiv pentru care nu este de mirare cé behaviorismul a fost atat de raspandit mai ales in Statele Unite. Interesant este faptul cd si in fosta Uniune Sovieticd - acolo unde ideologia comunista punea un accent deosebit pe egalitate — s-a impartasit intotdeauna parerea c& personalitatea umana poate fi modificaté cu ugurin{& prin intermediul mediului. Ca urmare, nu este de mirare ca 633 ambele societafi au preferat un model al comportamentului uman bazat in primul rand pe conditionare (Uniunea Sovieticd a fost locul de nastere al lui Pavlov si a conditionarii clasice). in schimb, societa- tile traditionale, bazate pe clase distincte, asa cum erau Anglia si Germania, au dat nastere unor personalititi ca Charles Darwin sau Sigmund Freud, ca si altor etologi sau adepti ai teoriei trisdturilor de personalitate - adic& unor oameni de stiint& pentru care personalitatea umand depinde mult mai mult de imperativele biologice. in conformitate cu abordarea din perspectiva invatarii sociale, persona- litatea umand poate fi modificata, dar chiar si asa, ea inci mai cuprinde o anumiti dimensiune pasiva, in sensul ci ea inc apare ca determinata de forte care ies in afara controlului individului Imaginea se schimba, insa, pe masur& ce aceasta abordare accentueazi tot mai mult rolul activ care ii revine individului in alegerea si modificarea mediului, astfel incat el devine o fort cauzala in propria sa viata. Totusi, dupa cum vom vedea, pentru adep{ii abordarii umaniste sau fenomenologice, nici aceasta di- mensiune nu este suficient de activa. in special, ei nu considera ca satisfacdtoare definitia sanatatii mentale ca fiind in principal adaptarea optima la mediu. Evaluarea teoriei invatarii sociale i sociale a avut 0 con- tributie deosebit de importanti din punctul de vedere al psihologiei clinice si al teoriei personalitatii mai ales datorita atentiei pe care 0 acorda variabilelor de mediu care se asociazi cu compor- tamente specifice. in acest fel am pututTeoria si evaluarea personalitatii umanisti resping abordarea_psihana- liticd, argumentand c& o psihologie bazata pe persoane infirme nu poate fi decat o psihologie infirma. Ei resping si behaviorismul ca find o psihologie lipsita de constiint’, derivata din stu- dierea animalelor inferioare. Oamenii nu sunt motivati numai de tendinte primare, ca sexul sau agresivitatea, sau de nevoi fiziologice, ca foamea si setea. Ei au nevoie si isi dezvolte propriul potential si propriile apti- tudini. Criteriile sanatatii mentale ar trebui si fie cresterea si autoac- tualizarea, nu controlul pe care il exercita eul si nici adaptarea la me- diu. 3. In alegerea temelor de cercetare, infelesul trebuie sd primeze in fata obiectivitatii. Psihologii umanisti con- sider c& de prea multe ori cercetarea psihologica depinde mai mult de metodele disponibile, decat de impor- tanta problemelor ce vor fi abordate. in opinia lor, ar trebui studiate problemele umane si sociale impor- tante, chiar dacd acest lucru ar putea insemna apelul la metode mai putin riguroase. Si, de vreme ce psihologii trebuie s& se straduie s& fie obiectivi in colectarea gi interpretarea datelor, alegerea temelor poate si trebuie sa fie ghidata de valori. fn acest sens, cercetarea nu este lipsita de valori; psihologul nu trebuie sd pretinda ci nu are nici un fel de valori si nici nu trebuie s& isi ceard scuze pentru acest lucru. 4. Demnitatea umand este valoarea fun- damentald, Oamenii sunt fundamental buni. Obiectivul psihologiei este inte- legerea oamenilor, nu controlul sau predictia comportamentului lor. Din punctul de vedere al psihologilor 635 umanisti, chiar folosirea termenului de ,,subiect* aduce atingere calitatii lor de parteneri egali in incercarea de a infelege personalitatea umana. Psihologii care au aderat la valorile acestei asociatii au orientari diferite. De exemplu, Gordon Allport, teoretician al trasaturilor de personalitate, a fost in mod evident un psiholog umanist; dupa cum am mentionat deja, o serie de psihana- listi — ca Alfred Adler, Carl Jung, Erik Erikson - au preferat o perspectiva umanist asupra motivatiei, ceea ce i-a indepartat de Freud. Dar, cu toate acestea, ideile lui Carl Rogers si cele ale lui Abraham Maslow raman_ ideile centrale ale psihologiei umaniste. CARL ROGERS. Ca si Freud, Carl Rogers (1902 - 1987) si-a dezvoltat teoria pornind de la activitatea des- fagurat in clinic’ (Rogers, 1951, 1959, 1963, 1970). El a fost impresionat de ceea ce a vazut ca find tendinta innascut’. a indivizilor de a cauta cresterea, maturizarea si schimbarea pozitiva. Astfel, el a ajuns s& considere cA forta fundamentalé care motiveazd organismul uman este tendinfa de actualizare — tendinfa de implinire sau de actualizare a tuturor capacitatilor orga- nismului. Orice organism in crestere tinde sa isi actualizeze propriul potential, in limitele ereditatii sale. Dar, 0 data ce acest curs a fost stabilit, individul va prefera cresterea mai degraba decat regresul. Rogers nu a negat niciodaté ca existi si alte nevoi, cum sunt cele biologice, dar el a considerat ci motivatia organismului include aceste nevoi caTeoria si evaluarea personalitaii cu imaginea de sine, cu atat mai mare va fi. prapastia dintre sine gi realitate, crescind posibilitatea dezadaptarii, Un individ a carui imagine de sine este incongruent in raport cu sentimentele si experientele sale va trebui si se apere impotriva adevarului, intrucat adevarul produce anxietate. Dac& incongruenta devine prea mare, capacitatea sa de aparare cedeaz, generind 0 anxietate majora sau alte tulburari emotionale. in schimb, o persoana bine adaptata va avea © imagine de sine consistenti cu gan- direa, experienta si comportamentul sau; sinele siu nu este rigid, ci flexibil, si se poate schimba pe masura ce asimileaza experiente i idei noi. Sinele ideal este un alt concept fun- damental al teoriei lui Rogers. Cu totii avem in minte imaginea persoanei care am vrea sa fim. Individul este cu atét mai fericit si mai implinit, cu cat sinele ideal este mai apropiat de sinele real. O discrepant prea mare intre sinele real si cel ideal are ca rezultat nefericirea si insatisfactia persoanei respective. Astfel, pot apirea doua tipuri de incongruente: prima, intre sine si expe- rienta realitatii, cea de-a doua, intre sine si sinele ideal. Rogers a emis citeva ipoteze legate de felul in care pot apirea aceste incongruente. Rogers a considerat in special ci oamenii pot fi mult mai impliniti daca li se acord’ o recompensa pozitiva necon- ditionala. Ceea ce inseamna ca ei se simt apreciati de parinti si de alte persoane chiar si atunci cand sentimentele, ati- tudinile, comportamentele lor nu sunt la inaltimea idealului. In conditiile in care parintii acorda numai o atentie pozitiva conditionala — adic& valorizeazi numai acele sentimente, idei sau comportamente considerate corecte — este foarte probabil ca imaginea de sine a copilului sa fie distorsionatéa. De exemplu, sentimentul 637 de competitie si ostilitate manifestat fata de un frate mai mic este firesc, dar parintii il dezaproba si, de cele mai multe ori, fratele mai mare este pedepsit daca il loveste pe cel mic. Copii trebuie s& integreze cumva aceasti experienta in imaginea de sine. Ei pot ajunge la concluzia ci sunt rai si ca, din acest motiv, trebuie sa le fie rusine. Sau pot ajunge la concluzia ci parintii nu fi iubese si, din acest motiv, si se simta respinsi. Sau igi pot nega sentimentele, ludnd hotararea cd nu mai vor sa il loveasca pe cel mic. Fiecare dintre aceste variante confine o distorsionare a adevarului. Cea de-a treia poate fi acceptata cel mai usor de catre copil, dar chiar si asa cl isi neaga de fapt sentimentele reale, acestea trecind, ca urmare, in inconstient. Oamenii se simt cu atat mai inconfortabil in raport cu ei ingigi, cu cat sunt nevoiti si isi nege mai mult propriile lor sentimente si s4 accepte valorile celorlalti. Roger sustine cA cea mai buna rezolvare este ca parintii si recunoascd sentimentele copilului ca fiind indreptatite, dar totodaté si ii explice acestuia din ce cauza nu este bine si isi loveasca fratele. ABRAHAM MASLOW. Psihologia lui Abraham Maslow (1908-1970) se suprapune din numeroase puncte de vedere peste cea a lui Carl Rogers. Maslow a fost initial atras de beha- viorism si a studiat aspecte legate de sexualitate si dominare la primate. La nasterea primului siu copil, el deja se distanfase de behaviorism, dar dupa acest eveniment avea si spun’ ci nimeni nu poate fi behaviorist daci observa cu atentie un copil. El a fost influentat si de psihanaliza, dar ulterior a devenit unul dintre criticii acestei orientari, ela- borindu-si propria sa teorie asupra motivatiei. Mai exact, el a ardtat cA existTeoria si evaluarea personalitayii a putut crea o imagine compoziti a ceea ce s-ar numi o persoana autorealizat, implinita. Caracteristicile distinctive ale unei asemenea persoane sunt cuprinse in tabelul 14.2, alaturi de o serie de comportamente care, in opinia lui Maslow, pot duce la autoactualizare. Ulterior, el si-a extins studiul asupra studenjilor din colegii. Alegandu-i pe cei 639 care corespundeau definitiei date de el unei persoane autorealizate, a putut constata cd ei se regdseau in procentul de 1% al persoanelor cu cea mai buna stare de sanitate; ei nu prezentau semne de dezadaptare si isi foloseau in mod eficient talentul si aptitudinile (Maslow, 1970). Tabelul 14.2. Autoactualizarea. Sunt cuprinse calitdzile personale pe care Maslow le-a considerat ca find caracteristice unei persoane autoactualizate si comportamentele importante din punctul de vedere al acestei autoactualizari, (Dupa Maslow, 1967.) CARACTERISTICILE PERSOANEI Percepe realitatea in mod eficient si poate tolera incertitudinea. ‘Se accept pe sine si fi accepta gi pe ceilalti pentru ceea ce sunt. ‘Spontaneitate in gandire si comportament. Centrat mai degraba pe problema decat pe sine. Un sim} sinatos al umorului Foarte creativ. Rezistent la enculturatie, noncoformist in mod nepremeditat. Preocupat de binele umanitafii. Capabil de o apreciere profunda a experientelor fundamentale de viata. Stabileste relatii interpersonale trainice, addnci, mai degraba cu un numar redus de persoane. Capabil s& priveasc’ viata in mod obiectiv. COMPORTAMENTE CARE DUC LA AUTOACTUALIZARE ‘Traieste viafa asemeni unui copil, cu deplind concentrare si implicare. Prefera ceva nou, in locul drumurilor sigure. in evaluarea experientei, ascultd-ti mai degraba propriile sentimente, decat vocea traditiei, sau a majorittii, sau a autoritati, Fii cinstit, refuza pretextele si ,regulile jocul Dac& vederile tale nu coincid cu cele ale majoritatii, asumi-ti riscul impopu- laritaii. : : ‘Asumi-i responsabilitatea. LucreazA din greu indiferent ce te-ai hotarat s& fac _ Incearca siti identifici liniile de aparare si ai curajul s& renunfi la ele.Teoria si evaluarea personalitayii De asemenea, Kelly a elaborat si un instrument ingenios de a pune in evident: constructele personale ale unei persoane: testul repertoriului de constructe de rol sau Rep Test (asupra c&ruia vom reveni: in sectiunea destinata evaluarii personalitatii). Imaginea personalitatii umane din perspectiva fenomenologica Ca principiu, psihologii adepti_ ai abordarii fenomenologice ~ si, mai ales psihologii umanisti - au avut o pozitie destul de clara in legatura cu valorile si presupozitiile filosofice pe care se ba- zeazA in abordarea personalitatii umane. Cele patru principii enuntate de Asociatia de Psihologie Umanisti, amintite mai sus, stabilesc distinctii nete intre ima- ginea asupra personalitatii umane asa cum rezulta ea in conformitate cu aceasta abordare si imaginea pe care o ofera abordarea psihanalitica sau cea behavio- rista, Abordarea fenomenologica nu discuta dac& variabilele biologice si cele de mediu influenteaza sau nu compor- tamentul, ci pun accent pe rolul care ii revine individului insusi in definirea si crearea propriului destin. Indivizii sunt fundamentali buni si urmaresc cresterea si autoactualizarea. De asemenea, ei sunt deschisi schimbarii si activi. Psihologia fenomenologica stabileste un set de standarde deosebit de inalte pentru ceca ce se numeste sindtate mentala. Con- trolul exercitat de eu sau adaptarea la mediu nu mai sunt de ajuns. Numai un individ care evolueazi in directia autorealizarii poate fi considerat sinatos din punct de vedere mental. Cu alte cuvinte, sinatatea mental este un proces, nu o stare. 641 ‘Aceste pozitii filosofice au si implicatii politice. Mai devreme am subliniat cA presupozitiile filosofice ale behaviorismului sunt perfect compatibile cu ideologia american. Ideea cA toti oamenii sunt creati egali si cd pot fi modificati, fara nici un fel de limite, prin interventia mediului constituie ratiunea psihologica a programelor politice libe- rale, programe care incearc& si imbuna- tAteascA mediul celor dezavantajati. fn schimb, abordarea umanista spri- jina politici mult mai radicale. Tot ceea ce intarzie actualizarea potentialului unei persoane — impiedicdnd-o si devina ceea ce ar putea si devind — trebuie eliminat. Daca femeile anilor °50 erau fericite si bine adaptate rolurilor care revin in mod traditional fiecirui sex, acest lucru insemna ca criteriul behaviorist al sanatatii mentale era indeplinit. Dar, dintr-o perspectiva umanista, faptul cd toate femeile erau sortite aceluiasi rol este indezirabil, intrucat in acest fel multe femei erau impiedicate sa isi ating’ potentialul maxim. Nu intamplator dis- cursul liberal — discursul miscarilor fe- ministe sau al miscdrilor gay — preia limbajul psihologiei umaniste. Datorita cartii sale din 1963, The Feminine Mys- tique (Mistica feminina), Betty Friedan este considerata initiatoarea miscarii femi- niste contemporane. Ea critica sexismul lui Freud gi are prea putine lucruri bune de spus in legatura cu liberalismul amabil al behaviorismului, dar are un erou din lumea psihologiei: Abraham Maslow. Evaluarea abordarii fenomenologice Fiind orientaté asupra perceptiei si a intepretarii individuale a evenimentelor,Teoria si evaluarea personaliteii 643 Evaluarea personalitatii Evaluarea obiectiva a_personalitatii raspunde unor nevoi practice ale societatii. Atunci cand fac selectia potentialilor candidati pentru pozitii de conducere, cei care fac angajari sunt interesati de aspecte cum ar fi onestitatea candidatilor, capacitatea lor de a face fata stresului s.a.m.d. Pentru a-i ajuta pe elevi si ia decizii in legatura cu cariera lor, consilierii pot da sfaturi mult mai bune atunci cand cunosc anumite aspecte ale personalitatii lor. Decizii cum sunt cele legate de tipul de tratament cel mai adecvat in cazul unei persoane cu tulburari ale afectivitayii sau pentru reabilitarea unui delincvent condamnat impun o evaluare obiectivi a persona- litatii individului respectiv. in afar de faptul cA raspund unor asemenea preocupari practice, metodele de evaluare a personalitatii sunt esentiale pentru studiul propriu-zis al acesteia — in- diferent de abordarea preferaté. Desi oricare dintre teoriile personalitatii dis- cutate mai sus poate apela la oricare dintre aceste metode, fiecare abordare teoretica pare sa prefere o anumitaé strategie de evaluare, si anume pe cea mai apropiata de vederile sale. Din acest motiv, metodele de evaluare au fost grupate in functie de abordarile teoretice. Consideratii generale fn capitolull2 am prezentat céteva dintre conditiile pe care trebuie si le indeplineascd un bun test de evaluare a capacitatilor mentale. Cu cateva mentiuni in plus, legate de complexitate, aceleasi conditii trebuie respectate si in cazul testelor de personalitate. Mai exact, un test trebuie sa aiba fidelitate si validitate. FIDELITATEA. Rezultatele obtinute prin aplicarea unui test sau a unei metode de testare care indeplineste aceasta con- ditie sunt consistente si reproductibile. in general, fidelitatea se evalueaz4 prin corelarea a doua serii de rezultate. Astfel, aplicand acelasi test aceluiasi grup de persoane, in doua ocazii diferite, scoru- rile obtinute la prima aplicare trebuie sa se coreleze cu cele obtinute cu prilejul celei de-a doua aplicari a testului, situatie in care avem de-a face cu asa-numita fidelitate a test&rii-retestarii. Despre un asemenea test se spune cd are stabilitate temporal. O alt varianté o reprezinta fidelitatea formei alternative, care urmareste in ce masura, la aplicarea a doua forme alternative ale aceluiasi test, se obfin rezultate similare. O alté masura a fidelitatii testului este data de consistenfa interna a acestuia: in ce masura intrebari diferite sau itemi diferiti ai testului evalueaza acelasi aspect, ceea ce se poate aprecia coreland scorurile pe care un grup de indivizi le obtin la un anumit item cu scorurile generale obtinute. Un item care nu poate fi corelat cu scorul total nu este un item valid, pentru cd nu contribuie la evaluarea acelui aspect pentru care a fost conceput testul. inlaturarea itemilor dovediti a nu fi fideli ,,purifica* testul si sporeste consistenta interna a acestuia. Atunci cand creste numarul itemilor fideli din cadrul unui test, creste gi fidelitatea scorului total al testului.Teoria $i evaluarea personalitayit predictii. In masura in care rezultatele mai multor studii convergente sunt pozitive, teoria si instrumentele folosite sunt validate simultan. Cel mai des, insa, rezultatele mixte obfinute sugereaz in ce sens trebuie modificate teoria si instru- mentele. Evaluarea trasaturilor de personalitate EVALUAREA PERSONALITATIL Modul cel mai direct de a evalua in ce masura. un individ posed’ o anumiti trasatura de personalitate este de a le cere celor care il cunosc sa il aprecieze in raport cu o scali de trasaturi. De exemplu, unuia dintre acestia i se poate cere A aprecieze o trasitura cum este prietenia in raport cu o scala in 7 puncte, de la ,deloc prietenos* pana la ,,foarte prietenos“. Adeseori, la extremitatil unor asemenea scale se gasesc tras&turi opuse — de exemplu, dominant — supus* sau ,,constiincios — neglijent*. De ase- menea, inidivizilor li se poate cere A se autoaprecieze in raport cu o asemenea scala. Asa cum am vazut mai devreme, pentru o serie de teoreticieni adepti ai acestei abordari, aceasté metoda a fost punctul de plecare in elaborarea pro- priului sistem, intrucdt le-a permis sa selecteze trasaturile deja colectate prin consultarea dictionarului. De exemplu, Cattell a aplicat analiza factorialé. unor trasaturi evaluate pe baza unor asemenea scale, identificand in acest fel cei 16 fac- tori de baz ai personalitatii, care repre- zinté fundamentul teoriei sale. Doispre- zece dintre acesti factori au provenit din evaluari facute de cdtre alte persoane si patru din autoevaluare. 645 TEHNICA DE SORTARE Q. Sorta- rea Q este 0 metoda de evaluare descris& in amanunt in capitolul 13, dar care meriti. o mentiune aparte. in aceasti tehnica, celui care realizeazi evaluarea (clasificarea) i se pune la dispozitie un set de fise, fiecare dintre acestea continand o afirmatie legaté de o trasatura de per- sonalitate (de exemplu, .,Este voios"), $i i se cere si descrie personalitatea unui individ prin gruparea acestor fise. in primul grup, plasat la sténga, sunt cuprinse afirmatiile cel mai putin carac- teristice pentru individul respectiv, iar in al noualea grup, plasat la dreapta, cele care il descriu cel mai bine. Celelalte afirmatii sunt cuprinse in grupurile inter- mediare, acordand in acest fel fiecdrui item Q un scor cuprins intre 1 si 9. (Anumite variante folosesc mai multe sau mai putine grupuri de acest gen). La prima vedere, nu exist o diferent notabila fata de situatia in care indivizilor li s-ar cere s& evalueze o anumita personalitate in raport cu o scala in 9 puncte. $i, de fapt, dacd cercetitorul doreste acest lucru, scorurile itemilor pot fi folosite in acest fel. Cel care completeazi scala de evaluare compara implicit individul respectiv cu alti indivizi asemanatori (de exemplu, apre- ciindu-l ca ,,foarte prietenos“, inseamna ca il compara cu alti indivizi care nu sunt tot ataét de prietenosi). Celui care realizeazi o sortare Q i se cere de fapt s& compare fiecare trisitura cu celelalte trasaturi ale aceluiasi individ (de exem- plu, plasarea afirmatiei ,,prietenos* in al noudlea grup inseamna cA, in comparatie cu alte trasaturi, aceasta apare in mod evident ca fiind caracteristicd pentru indi- vidul respectiv). Diferenta dintre cele doua tipuri de evaluare reproduce distinctia facuta deTeoria $i evaluarea personalitagii DISCUTIE CRI ICA Validitatea testimoniala si alte nonsensuri Dac& aveti un computer, putefi sd vi cumparati si un program ieftin care si analizeze scrisul de mana. Atunci cand a aprut, acest program a beneficiat de prezentiri entuziaste ficute de revistele de specialitate. Uni dintre autorii articolelor respective susfineau chiar ci descrierea realizat& de programul respectiv era atat de precisa, incat ei nu ar fi fost de acord s& isi publice propria analiza. in reclamele pentru programul respectiv apareau alte marturii legate de precizia lui. Multe dintre ele sunau {n felul urmator: Lucruri de care, pani acum, nu eram constient decat in parte sunt exprimate acum pentru prima oara, in mod concis si constructiv, araténd in ce fel as vrea s ma schimb. Rezultatele mi se par ... incredibil de aproape de adevar. Aceasti metodi de a aprecia un instrument de evaluare prin intermediul opiniilor cu privire la precizia lui, opinii pe care le exprima indivizi care au fost supusi evaluarii. folosind instrumentul _respectiv, stabileste ceea ce ar trebui numit validitate testimoniald. Aceast{ metod’ este adeseori folositi mai ales de catre astrologi, ghicitori, vraci si alti asemenea sarlatani. Pe scurt, vorbe goale. Studiile au demonstrat c& oameni ind sa considere asemenea descrieri generalizate ca descrieri precise ale propriei lor personalitafi. ‘Au existat_mai multe experimente in care studenti de colegiu erau supusi evaluarii prin intermediul unor inventare de personalitate; 647 dupa céteva zile, li se inmanau, in plicuri fnchise, descrierile astfel obfinute si li se cerea s& aprecieze in ce masura ele sunt in acord cu realitatea. Para ca subiectii s& stie acest lucru, toate descrierile erau identice. Dar multi dintre ei au spus c& descrierile erau destul de apropiate de realitate. (Forere, 1949). De altfel, si cele doua marturii citate mai sus fac parte dintr-un studiu de acest gen (Ulrich, Stachnik si Stainton, 1963). Acest fenomen a mai fost numit si efect Barnum, flicdndu-se referire la directorul de circ P. T. Barnum, cel care a spus c4 ,in fiecare clip’ se naste un fraier*. Verificati acest lucru voi insiva. lata descrierea voastra: = Avefi tendinfa de a fi prea critici cu voi insiva. Uneori, suntefi afabil, sociabil, in vreme ce alteori sunteti introvertit, pru- dent, rezervat. = Va mandrifi cu gindirea dumneavoastra independenta si cu faptul c& nu acceptati cu usurin{a opiniile altora, in absenta unor dovezi convingitoare. = Unele dintre aspiratiile pe care le aveti sunt nerealiste. «= jn situatii stresante aveti tendinta s& va indoiti de dumneavoastra. * Desi aveti o relatie bund cu parintii, au existat si momente in care nu ati fost de acord cu ei. * Adaptarea sexuala y-a ridicat unele difi- cultai. in plus, pe lang& asemenea formulari generale, ghicitorii i toti cei care sustin ca ar citi gandurile™ sunt foarte priceputi in a gasi diferite indicii plecind de la felul in care arata sau reactioneaz4 cineva. in acest fel, ei {gi pot elabora afirmatii pe care le adapteaz cat se poate de mult pentru persoana res- pectiva. Consumatorul trebuie prevenit. Validita- tea testimoniala nu este valida.Teoria si evaluarea personalitatii atentie deosebit’, sau ignorat in totalitate. in ceea ce priveste depistarea scorurilor 649 invalide, aceste scale au fost utile, dar nu au reusit pe deplin. ‘Tabelul 14.3. Scalele MMPI. Primele trei scale sunt scalele de ,,validitate, cu ajutorul cdrora se poate aprecia daca persoana a rdspuns atent si corect itemilor testului. De exemplu, scala F (Freevenfa) evalueaza in ce masurd sunt date rdspunsuri nefrecvente sau atipice. Un scor inalt pe aceasta scala indica in general ca individul a fost neatent sau confuz in raspunsuri. (Oricum, in general, scorurile F inalte sunt insofite de scoruri inalte inregistrate pe scala Schizofrenie, care urmareste bizareriile de gdndire). Celelalte scale ,,clinice” au fost denumite initial in raport cu diferitele tulburdri mentale, degi acum interpretarea este orientatd mai mult asupra atributelor personalitafii decat asupra categoriilor de diagnostic. DENUMIREA DENUMIREA —_ INTERPRETAREA SCORURILOR SCALEI ABREVIATA INALTE A SCALEL Minciuna L Negarea unor slabiciuni comune Frecventa F Invaliditatea profilului Corectie K Defensiv, evaziv Ipohondrie Hs Accent pe acuze fizice Depresie D Nefericit, deprimat Isterie Hy Reactioneaza la stres negdnd problema Devianga psihopatic& Pd Lipsa conformismului social, adeseori in conflict cu legea Masculinitate ~ feminitate Mf Orientare feminind (Ia barbati); orien- tare masculind (Ia femei) Paranoia Pa Suspiciune Psihastenie Pt ingrijorat, anxios Schizofrenie Se Retras, gindire bizara Hipomanie Ma Impulsiv, excitabil Introversiune — extrover- Si Introvertit, timid siune social MMPI a fost publicat in 1943 gi se bazeazi pe 0 cercetare inceputa in 1939. La ora actuala, sunt publicate mai mult de 8 000 de studii legate de MMPI, iar testul este tradus in cel putin 15 limbi. Exist{ companii care furnizeaz& chiar 0 evaluare gi o interpretare bazate pe computer (fig. 14.5), O datd cu trece- rea timpului, a devenit tot mai evident cA acest inventar incepea sa fie depasit si ci se impunea revizuirea lui. Dar cantitatea enorma de date ale versiunii originale a descurajat multi vreme orice cercetitor care ar fi dorit si isi asume aceasta sarcina. Oricum, acesta este acum un fapt implinit. MMPI-2 a fost publi- cat in 1989 cu un numar important de modificari, dar pastrand directiile ori- ginale si incluzind majoritatea itemilor testului initial. Noua standardizare a im- plicat un esantion experimental mult mai mare si mult mai diversificat, reprezen- tativ in primul rand pentru populatia Statelor Unite (Graham, 1990). La ora actuala, se incearca sa se evalueze in ce misuri sunt comparabile scorurile celor doui versiuni. Din pacate, datele prelimi- nare nu sunt incurajatoare. (Adler, 1990).Teoria si evaluarea personalitagit initial MMPI fusese destinat iden- tificdrii persoanelor cu dezordini grave ale personalitatii, el a fost folosit pe scara larga in studiul indivizilor normali. Dar, deoarece MMPI nu probeazi corespun- z&tor anumite trasaturi utile in descrierea personalitatii normale, a fost elaborat Inventarul californian de personalitate (CPI) care se bazeazi pe multi dintre itemii MMPI. Scalele CPI evalueazd trasituri cum sunt dominanta, sociabi- litatea, autoacceptarea, responsabilitatea si socializarea. Grupurile de comparatie pentru unii dintre acesti itemi au fost alcatuite din elevi de liceu si studenti carora li s-a cerut si ii desemneze pe acei colegi cirora le-ar acorda scoruri inalte sau scdzute in cazul trasiturii respective. Astfel, pentru scala de dominant, grupul experimental a fost alcatuit din studenti descrisi de colegii lor ca fiind dominanti (agresivi, increztori in ei insisi, siguri pe sine), in vreme ce grupul de control a cuprins studentii descrisi ca avand o dominanta redusa (retrasi, neincreztori in ei insisi, inhibati). Scala de dominant’ a cuprins in final acei itemi la care s-a inregistrat o diferenta statistica semnifi- cativa intre grupul experimental si grupul de control. CPI este inca unul dintre cele mai valide inventare de personalitate folosite in cazul indivizilor normali. (Megargee, 1972) Evaluarea psihanaliticd Psihologii care prefera abordarea per- it&tii din perspectiva psihanalitic& sunt interesati in primul rand de iden- tificarea dorintelor inconstiente, a motiva- {illor sia conflictelor. Ca urmare, ei au nevoie de metode de evaluare care s4 se apropie cat mai mult cu putinfa de metoda asociatiei libere, in care individul isi poate exprima gandurile asa cum ii vin in minte. Este evident cA inventarele de persona- litate, cu structura lor fix, cuprinzind intrebiri specifice si raspunsuri alternative 651 fixe dintre care individul trebuie sa il aleag’ pe cel mai potrivit, nu corespund acestui scop. Acesta este motivul pentru care au fost elaborate testele proiective. Testul proiectiv prezint un stimul ambi- guu, cdruia persoana testaté ii poate ras- punde dupa cum doreste. Teoretic, intrucdt stimulul este ambiguu si nu pretinde un raspuns specific, individul proiecteazi asupra stimulului propria _personalitate. Testele proiective stimuleazd imaginatia si se bazeazi pe presupunerea cA, prin pro- ductia imaginativa, persoana spune ceva despre ea insasi. Doua dintre testele proiec- tive cele mai larg folosite sunt Testul Rorschach si Testul de aperceptie tematica. TESTUL RORSCHACH. — Testul Rorschach, elaborat in ai ‘20 de catre psihologul elevetian Herman Rorschach, consti intr-o serie de 10 planse, fiecare prezentind o forma complex, asemana- toare unei pete de cerneala (fig. 14.6). Unele dintre aceste pete sunt in culori, altele — alb-negru. Subiectului i se cere sa priveascd pe rand fiecare planga si si spund cu ce i se pare c& seamana figura respectiva. De obicei, dupa ce subiectul a parcurs o dati toate cele 10 planse, examinatorul revine asupra _fiecarui rispuns, cerand subiectului si ii dea lamuriri in legaturd cu unele raspunsuri si s& precizeze ce anume |-a impresionat in mod deosebit la figura respectiva. Raspunsurile pot fi cotate in diferite moduri. Cele trei categorii principale urmarite sunt locatia (daci raspunsurile vizeazi sau nu intreaga figura), deter- minantii (dacd réspunsul se refera la form’, culoare, diferente de luminozitate gi textura) si continutul (ce anume re- prezint& raspunsul). Cei mai multi exami- natori noteazi raspunsurile si in functie de frecventa cu care apar: atunci cand cei mai multi indivizi tind s& dea un anumit rspuns, acesta este considerat un raspuns .,frecvent'* (comun).Teoria si evaluarea personalitatii Pornind de la aceste categorii, au fost dezvoltate cAteva sisteme de cotare foarte elaborate, dar valoarea lor predictiva este limitaté. Ca urmare, majoritatea psiho- logilor se bazeazi in interpretare pe evaluarea impresiei pe care 0 creeazi rispunsurile gi pe reactia general pe care © are subiectul aflat in situatia respectiva (de exemplu, daca este defensiv, deschis, competitiv, cooperant s.a.m.d). in 1974 a fost introdus un nou sistem, care incepe si foloseasci segmentele validate ale sistemelor de cotare existen- te, combinandu-le intr-un singur sistem complet de cotare. Acesta a fost supus unei revizuiri extensive si, la ora actual, i s-a addugat un serviciu de testare computerizaté si un software pentru aplicarea lui cu ajutorul computerului (Exner, 1986). Desi sistemul de cotare pare si fie mai competitiv in aceasta forma, in raport cu cele anterioare, inc& nu exist’ un numar suficient de studii care s& poata atesta, intr-un mod care si 653 nu lase loc nici unei indoieli, validitatea acestui sistem. TESTUL DE APERCEPTIE TEMA- TICA. Un alt test proiectiv foarte raspandit este Testul de aperceptie tematic’ (TAT), elaborat in anii °30, la Universitatea Harvard, de catre Henry Murray. Subiectului i se prezint& 20 de plange cuprinzind scene si personaje ambigue (fig. 14.8) si, pentru fiecare dintre aceste planse, i se cere sa construiascd cate o povestire. Subiectul este incurajat si isi dea frau liber ima- ginatiei si si spun orice povestire i-ar veni in minte. Testul urmareste identi- ficarea temelor recurente care apar in productiile imaginative ale persoanei res- pective. Aperceptia este considerata ca fiind tendinta de a percepe lucrurile fntr-un anumit fel, sub influenta experi- entei anterioare. Individul interpreteaza figurile ambigue in conformitate cu aceste aperceptii si isi construieste po- Fig. 14.8. Testul de aperceptie tematicd. Aceasta este o figura similard celor care aleatuiese TAT. In general, in aceste figuri exist un element de ambiguitate, ceea ce ii permite ‘subiectului sd poata , citi in ele" aspecte legate de propria experienta sau fantezie.Teoria si evaluarea personalitatit Individul poate sa compenseze faptul c& este nevoit sa isi inhibe tendintele agresi- ve, exprimindu-le prin intermediul fante- zie, Atunci cand interpretarea TAT. demonstreaz ca exprimarea agresivititii este puternic inhibatd, iar tendintele agresive sunt crescute, relatia acestora cu comportamentul devine mai usor predictibila. Astfel, acolo unde testul indica. un nivel scazut al inhibitiilor, corelatia dintre nivelul agresivitatii po- vestirilor TAT si cel al agresivitatii manifeste este de .55. in schimb, unor inhibitii crescute, corelatia dintre numarul temelor agresive si nivelul agresivititii manifeste a fost -.50 (Olweus, 1969). Argumentele aduse in favoarea testului Rorschach si TAT subliniaza c& este gresit s& se astepte predictii comportamentale bazate numai pe rdspunsurile date la aceste teste; temele povestirilor sau descri- erea petelor de cerneala capita sens numai atunci cand sunt puse in lumina unor informatii suplimentare: istoria personala, rezultatele altor teste, observarea compor- tamentului. Un bun clinician va folosi rezultatele testelor proiective pentru a face interpretari care sunt apoi verificate sau infirmate de informatii obtinute ulterior. Testele de acest fel sunt utile pentru a identifica noi posibile arii de conflict ce pot fi explorate. Evaluarea personalitatii din perspectiva invatarii sociale Fiind initial orientati asupra compor- tamentului gi a factorilor sai situationali, psihologii care preferi abordarea perso- nalitatii din perspectiva invatarii sociale au pus la punct 0 serie de metode de a inregistra comportamentul in condi naturale, Un grup de cercetitori a construit un sistem electronic complex care, folosit in locurile special amenajate, 655 inregistreaz jocul copiilor. Cu ajutorul unui singur buton de pe panoul de comand’, un singur observator poate inregistra 12 categorii diferite de com- portamente care apar simultan (de exem- plu, ,,vorbeste“, ,,sti singur“). inregis- trarea continua a comportamentului este suficient de precisa pentru ca cercetatorii s& poata stabili legaturi intre schimbari chiar minore petrecute in comporta- mentul copilului in anumite situatii si comportamentele celorlalti copii in ace- easi situatie (Lovaas, Freitag, Gold si Kassorla, 1965). Un alt program de cercetare a dus la dezvoltarea unor tehnici de inregistrare a interactiunilor dintre copiii foarte agresivi si ceilalti membri ai familiei, in situatii cotidiene cum este de exemplu cina (Patterson, 1976). Multe dintre evaluarile comporta- mentale decurg in paralel cu tehnicile terapeutice bazate pe principiile invatarii sociale (v. capitolul 17). fn cadrul_ unui studiu legat de teama de inaltime, aceasta a fost evaluaté masurand distanfa pana la care individul se poate sui pe o scar de incendiu. Dupa parcurgerea terapiei, pacientii au fost evaluati din nou: au fost dusi cu ascensorul pe terasa unei clad inalte si li s-a cerut si numere masinile care trec intr-un interval de 2 minute (Lazarus, 1961). Adeseori, indivizii sunt antrenati si se autoobserve, pentru a putea fi apoi evaluati. De exemplu, pacientilor aflati in terapie comportamentala li se cere s& tind un jurnal zilnic al activitatilor desfa- surate, pentru a-I ajuta in aceste fel pe terapeut in identificarea surselor de anxietate. {ntr-un studiu efectuat pe adolescenti, fiecare participant a fost dotat cu un pager. in momentul in care primea mesajul —_experimentatorului, oricdnd pe parcursul zilei, el trebuia si seTeoria si evaluarea personalitefii 657 nu urma terapia, corelatia respectiva. nu s-a modificat (Butler si Haigh, 1954). Cu alte cuvinte, terapia influenteazi in mod semnificativ perceptia individului asupra discrepantei dintre eul real si cul ideal. insa, trebuie mentionat cd acest lucru se poate intémpla si in situafia in care individul nu isi modifica perceptia asupra cului real, dar renunta la o serie din aspiratiile mult prea nerealiste legate de eul ideal. TESTUL REPERTORIULUI CON- STRUCTELOR DE ROL. Teoria con- structelor personale a lui George Kelly igi CO _O OOO are propriul sau instrument de evaluare — Testul repertoriului constructelor de rol sau Rep Test. Kelly a elaborat aceste test ca o modalitate de a afla care sunt constructele personale la care apeleazi individul pentru a-si construi sau explica propria lume de relatii interpersonale. Subiectilor acestui test li se cere sa completeze o matrice sau o grili cum sunt cele prezentate in figura 14.9. fn partea de sus a grilei sunt men- tionate o serie de persoane importante pentru individul respectiv. Numérul lor poate fi modificat de catre examinator sau de citre subiect, dar in general printre cle sunt incluse si ,eu‘ si, uneori, cul Contrast Construct spiritual far umor rabditor irascibi stp - ; Fig. 14.9. Testul repertoriului constructelor de rol. Pe fiecare rand, subiectul compara trei dintre persoanele mengionate in partea de sus a grilei, notand cu X cele doud persoane pe care el Te considera a avea cele mai multe asemdndri. Dupd care, in coloana ,,contrast" noteaza prin ce anume diferd cea de-a treia persoand de celelalte doud. In cazul de fata, subiectul se considera pe sine $i pe mama sa ca fiind spirituali si, prin aceasta, diferiti de cel mai bun prieten al su care este lipsit de simjul umorului Procedeul se repeta pentru ficare rand al matricei.Teoria yi evaluarea personalitayit siguranti la acest lucru se gandea si Teofrast atunci cénd spunea c& zgarcitul incepe sA isi caute datornicii inainte de termen, muta toata mobila pentru a gasi un ban riticit, numara cate pahare bea fiecare mesean atunci cand plata se face laolalta si nu isi incalfa pantofii inainte de amiaza ca si nu-i uzeze prea curand. Presupunerea _privind —_consistenta comportamentala este explicit in cazul teoriei tipurilor de personalitate si al teoriei trasdturilor de personalitate si este in mod implicit legaté de teoria psiha- naliticd si de cea fenomenologica. Chiar si atunci cénd comportamentele mani- feste par inconsistente - cum i se intampla, de exemplu, unei mame care simte c& intr-o zi copilul ei este ostil si in alté zi exagerat de iubitor — teoria psihanaliticd presupune ci ambele com- portamente au o motivatie inconstienté consistent. Teoria fenomenologica pre- supune ci imaginea de sine integreazi comportamentul si asigura astfel consis- tenta de ansamblu. Contraargumentele au aparut si ele cam in aceeasi perioada cu aceste opinii. Bundoara, in secolul al XVI-lea, Michel de Montaigne scria eseul ,Despre in- consistenta actiunilor noastre“, in care adopta o pozitie foarte apropiata de cea pe care ar prefera-o un behaviorist contemporan, mai ales in ceea ce priveste accentul pus pe situatie (,,circumstantele inconjuratoare“) ca determinant al com- portamentului: jin ceea ce priveste instabilitatea naturalé a comportamentului nostru, adeseori mi s-a parut ci acei autori care incearcd sa giseascd in noi un 659 material consistent si puternic gre- sesc.... S-ar putea si se apropie mai mult de adevar cel care judeck in detaliu, pas cu pas... Dup’ parerea mea, este mult mai sigur ca actiunile noastre si fie puse in legatur’ cu circumstanfele inconjuratoare, fara s& ducem cercetarea mai departe si fara si tragem de aici nici o concluzie.* (1580/1943, pag. 118, 120) Problema consistentei a fost abordata mai intai empiric, cu 60 de ani in urma, printr-o serie de studii care si-au propus in mod explicit si evalueze consistenta comportamentalé in raport cu situatia. Cel mai cunoscut studiu de acest gen este investigatia deja clasica asupra carac- terului, intreprinsé de Hartshone si May la sfarsitul anilor °20. Ei au aplicat unui numéar de 11 000 de elevi de gimnaziu si de liceu o serie larga de teste compor- tamentale, urmarind trasaturi cum ar fi altruismul, autocontrolul, corectitudinea, manifestate in diferite situatii: acasa, la scoala, in timpul concursurilor sportive, la bisericd. De exemplu, pentru a testa corectitudinea copiilor, ei au fost pusi in situatii in care ar fi putut manifesta exact contrariul acestei trasituri, fara si cread ca ar putea fi prinsi: s4 pastreze o parte din banii care le fusesera dati pentru joc, s& copieze la un anumit test, si indice mai multe flotari decét puteau face in realitate sau mai multe probleme rezolvate acasa. Corelatiile stabilite intre comportamentele manifeste din diferite situatii s-au dovedit a fi reduse. De exemplu, corelatia medie a oricdror doua teste folosite pentru a evalua corec- titudinea a fost .23. Nivelul scdzut alaTeoria si evaluarea personalitafii sunt aga. Stereotipii legate de felul in care ar trebui s& se comporte , un homosexual sau ,o femeie de afaceri" sau ,,un sporti" ne pot face s& atribuim actiunilor unei persoane o consistenfi mai mare decdt ne- ar permite observatiile actuale. 2. Anumite aspecte legate de un individ Yamin relativ constante — aparenta fizica, felul de a vorbi, gesturile s.a.m.d. Acest Tucru ne creazi impresia c& si perso- nalitatea este, la randul ei, consistent’. 3, Simpla noastra prezeti fi poate face pe oameni si se comporte intr-un anumit fel. Ca urmare, ei pot parea ci se comport’ consistent numai pentru c& prezenta noastri actioneaz& ca stimul pe intregul parcurs al observatiei. Or, indivizii se pot comporta cu totul diferit in absenta noastra, 4, Deoarece actiunile unei persoane sunt componente att de importante ale oric’- rei situatii, apare tentatia de a supraestima misura in care un comportament este determinat de anumite caracteristici ale personalitatii si de a subestima importanta factorilor situationali datorita carora indi- vidul se poate comporta intr-un anumit fel. Atunci cnd cineva se comport agresiv, presupunem c& are anumite predispozifii agresive si, ca urmare, se va comporta in acest fel si in alte imprejurari, chiar si atunci cand factorii situationali ar putea fi cu totul alti. Aceasta tendinga de subestimare a influentei pe care o au factorii situationali asupra comportamen- tului a fost denumiti eroare fundamen- tali de atribuire (v. capitolu! 18). 5. Numarul de situajii in care fi putem observa pe indivizi este mult mai_mic decat ne dam seama. De exemplu, suntem 661 atat de obisnuiti cu personalitatile placute, sincere ale celor care prezinta buletinele de stiri, incdt am fi uimiti dact am afla ca unul dintre ei isi insala sotia sau a irosit toate economiile familiei. Deoarece ii vedem att de des, presupunem in mod eronat c& fi vedem si intr-un numar mare de situafii diferite. Ca urmare, avem senzatia cA ii cunoastem foarte bine si putem generaliza comportamentul lor in ipoteza unei consistenfe nedemonstrate. ‘Acest exemplu este cu atat mai graitor cu cit comportamentul prezentatorilor de stiri este atat de sever determinat si dependent de situatie, incat spune extrem de putin despre personalitatea lor. Daca s-ar abate catusi de pufin de la rolul prescris - dac& s-ar roti in scaun sau dacd s-ar ridica si s-ar intinde, de exemplu — ar fi concediati fara intarziere, 6, Faptul c& ne referim la comportamentul ‘uman fn termeni de trisaturi se datoreaza particularitagilor limbajului. Asa cum ard- tam mai sus, exist mai mult de 18 000 de termeni care se referd la trasaturi, adic& aprooape 5% din intregul vocabular. fn schimb, limbajul este neputincios si sracicios in cea ce priveste etichetarea situafiilor. Dar limbajul nu este numai o cauza a felului in care gandim, ci si un rezultat al felului in care gindim. Faptul c& la nivelul limbajului exista un ase- ‘menea dezechilibru araté probabil c& dintotdeauna am considerat mai important si clasificam persoane, decat situafii. Aceasti discutie a prezentat numai punc- tul de vedere al ,acuzirii*. ,Apararea va fi prezentata in finalul acestei sectiuni.Teoria $i evaluarea personalitayii ce priveste propria infatigare, si nu este niciodaté punctualé, am putea si o descriem ca fiind o eleva silitoare, care are prea putin timp pentru altceva. Cel mai important este ins& faptul c& in nici un caz nu am caracteriza-o ca fiind in mod constant neconstiincioasa. $i aceasta deoarece nu plecim de la o anumita trasatur: cu care apoi si o consider incon- secvent’, ci incercim s& decelim mai intai un anumit pattern comportamental si abia apoi sa etichetém pattern-ul res- pectiv. in esenta, acesta este felul intuitiv in care abord’m personalitatea si, totodata, argumentul pe care il adue Bem gi Allen atunci cand spun cé, in raport cu logica pe care se bazeazi si cu fidelitatea fata de realitate, este corecta intuitia noastra cu privire la consecventa, iar eroarea este a cercetarii (Bem gsi Allen, 1974; Bem, 1983). = ,,constiinciozitatea“ — in raport Solutia agregarii Atunci cand am abordat problema fidelitatii testelor spuneam ca, pe masura ce creste numarul de itemi ai testului, creste si fidelitatea de ansamblu a testului. De exemplu, corelatia dintre oricare doi itemi ai Scalei de inteligenta Wechsler pentru adulti (WAIS) (v. capitolul 12) este de numai .16. in aceste conditii, ar fi cu siguranté absurd sé ne asteptim ca raspunsul dat la un singur item al testului s& se coreleze cu inteligenta individului in afara situatiei de testare; cu alte cuvinte, un test cuprinznd un singur item nu ar avea, 663 teoretic, nici o validitate. Dar, intrucat in cazul WAIS sunt insumati sau agregati mult mai multi itemi de acest gen, fidelitatea scorului total al testului este de .96, iar validitatea sa — corelatia cu alte comportamente non-test — este foarte buna, S& ne oprim acum asupra_studiilor care demonstreaz& c& exist 0 consistent comportamentala transsituationala redu- s. Cele mai multe dintre aceste studii se bazeazi pe una sau doud evaluari ale comportamentului, Un exemplu_ tipic pentru studiile de acest gen este incercarea de a stabili o legatura intre disponibilitatea de a da ajutor intr-o anumiti situatie (de exemplu, donand bani pentru actiuni caritabile) si aceeasi disponibilitate de a da ajutor, manifestata insA intr-o alti situatie (ajutorul acordat unei persoane aflate in suferinta). Ceea ce ar fi similar incercarii de a corela unul dintre itemii cuprinsi in WAIS cu unul dintre ceilalti itemi, motiv pentru care este de asteptat ca rezultatul sa indice un nivel scdzut de corelare. Alte studi incearca si coreleze scorul inregistrat de un individ pe o scalé de masurare a agresivititii cu. comportamentul agresiv manifestat in cadrul unui experiment de laborator. Intrucét scala de mésurare a agresivit&tii este o insumare de mai multi itemi, este de asteptat ca ea sa fie si o scald fidela, dar non-fidelitatea similara a unei singure mésuratori de laborator a agresivitatii este rareori Iuati in con- siderare si aproape niciodati nu este evaluat cu adevarat. Cu alte cuvinte, dacd cercetatorii ar combina céteva evaluari comportamen-Teoria si evaluarea personalitatii nereazi comportamentul, este analogi interactiunii mediu-genotip, care mode- leazi in primul rand personalitatea. Situatia devine astfel o functie a per- sonalitatii, prin aceleasi trei forme de interactiune prin care mediul devine o functie a personalitatii copilului: reactiva, evocativa si proactiva. INTERACTIUNEA REACTIVA. in conditiile in care indivizi diferiti parcurg aceeasi experienté situationala, fiecare dintre ei o va interpreta diferit si va reactiona diferit. Cel care interpreteazd un act jignitor ca fiind un produs al ostilitatii va reactiona diferit de cel care considera un asemenea act drept conse- cinta lipsei de sensibilitate. Acest tip de interactiune — interac- fiunea reactiva — poate afecta consisten- {a comportamental intrucdt un individ poate percepe un set de situatii ca similar cu un altul, in vreme ce pentru un alt individ ele sunt foarte diferite. Dick este motivat in aceeasi masurd si isi facd lectiile si s& inapoieze la timp cartile imprumutate de la bibliotec’, pentru ca, din punctul lui de vedere, aceste dous lucruri sunt similare, intrucat amandoua se bazeaz pe constiinciozitatea lui. In schimb, pentru Jane, a-si face lectiile sia inapoia la timp cértile imprumutate de la biblioteca sunt doua lucruri foarte diferite, unul foarte important pentru ceea ce 0 intereseaz4 si unul mult prea banal. De aici si comportamentul ei_,,incon- sistent“ in raport cu cele doua situatii. Deoarece interactiunea reactiva se bazeazi pe felul in care indivizii con- struiesc situatia, abordarea personalitatii din perspectiva fenomenologica se dove- 665 deste a fi deosebit de utilé pentru a intelege complexitatea si consecintele acestui tip de interactiune. INTERACTIUNEA EVOCATIVA. Personalitatea fiecarui individ determina raspunsuri distincte din partea celorlalti. Este foarte probabil ca raspunsurile primite din partea mediului social sa fie mult mai ostile in cazul unei persoane care se comporté intr-o manier’ jig- nitoare, decat in cazul uneia care este plind de tact si foarte atenta la sen- timentele celorlalti. Acest tip de interactiune — interac- tiunea evocativa — influenteaza si con- sistenta transsituationala. De exemplu, comportandu-se jignitor, individul trans- forma de fapt situatii altminteri foarte di- ferite, in situatii similare in esenta lor — de fapt situatii sociale neplicute — care provoaca si intretin acest comportament jignitor. Cele mai multe’ studi asupra interactiunii evocative se datoreazi psi- hologilor care abordeazi personalitatea din perpectiva invatarii sociale, acestia furnizind instrumentele conceptuale si metodologice pentru analiza interactiu- nilor comportamentale reciproce. INTERACTIUNEA PROACTIVA. Fiecare individ cauta anumite situatii si evita altele, in acord cu personalitatea sa O persoana care are nevoie sa ii domine pe ceilalti va cduta situatii de confruntare, in vreme ce un individ mai supus va incerca s& evite asemenea situatii. Un student sociabil va prefera sa participe la seminarii informale si nu la cursuri cu numar mare de participanti. Mai mult, unTeoria si evaluarea personalitajii zentand o anumita trasatura. Ade- seori, in acest scop se foloseste analiza factoriala. Cei cinci factori dovediti a fi relativ constanti pentru studiile de analizd facto- rial a personalitatii sunt: neuroti- cismul (dezadaptarea), extroversi- unea, deschiderea la experienja, amabilitatea $i constiinciozitatea. Cei mai cunoscuti cercetitori care au abordat teoria trasaturilor de personalitate sunt Gordon Allport, Raymond Catell si Hans Eysenck. 3. fn conformitate cu teoria psiha- nalitica a lui Freud, numeroase comportamente, inclusiv visele si lapsusurile, sunt bazate pe moti- vatii inconstiente. Personalitatea este determinata in primul rand de impulsurile sexuale si de cele agresive, ca si de experientele parcurse in primii 5 ani de viata. In teoria lui Freud, structura personalitatii este alc&tuita din sine, eu si supraeu, adeseori aflate in conflict. Sinele actioneazi pe baza principiului placerii, cautand satisfacerea imediaté a impulsu- rilor biologice. Eul se supune principiului realitdgii, amanand satisfacerea pand in momentul in care ea poate fi obtinutd intr-o modalitate socialmente acceptata. Supraeul (constiinta morala) im- pune standardele morale ale indi- vidului. in cazul unei personalitati bine integrate, principiul realitatii guverneazd, adic eul controleazi in mod ferm si flexibil sinele si supraeul. 667 4. Teoria lui Freud privind dinamica personalitafii sustine ca fiecare individ poseda un anumit nivel de energie psihica (libido). in condi- tiile in care un act sau un impuls interzis este refulat, aceasta energie va incerca si se exprime intr-un alt mod, cum ar fi_visele sau simptomele nevrotice. in con- formitate cu aceasta teorie, im- pulsurile care nu pot fi satisfacute, impulsuri venind dinspre sine, provoacd anxietate si aceasta poate fi redusi prin intermediul mecanismelor de apdrare. 5. in conformitate cu teoria lui Freud privind dezvoltarea personalitajii, individul parcurge o serie de stadii psihosexuale (oral, anal, falic) gsi trebuie sa rezolve conflictul oedipian, in care copilul vede in parintele de acelasi sex un rival in obtinerea _ afectiunii parintelui de sex opus. Teoriile lui Freud privind anxietatea si meca- nismele de aparare au infruntat mai bine timpul decat au facut-o teoriile privind structura si dez- voltarea personalitatii, Teoria psihanalitica a fost modificaté de Jung, Adler, Horney, Sullivan, Fromm, Erickson — care au pus accentul pe functiile eului si pe o serie de motivatii diferite de cele sexuale si agresive. 6. Teoria invafarii sociale considera ca diferentele interpersonale se datoreazi experientelor de inva- tare diferite. Raspunsurile pot fi invatate si in absenfa intaririi, prin intermediul observatiei, dar inta-ik i He a ilft hlbeitnlh eu ws Feet EAL E EEE ETRETeoria si evaluarea personalitéii ll. exemplu, un item cdruia persoa- nele cu schizofrenie fi raspund afirmativ cu o frecventa semni- ficativ mai mare decat cele non- schizoide va fi ales ca item pentru scala legati de schizofrenie Aceasti metodi este numita metoda empiricd sau criteriald de construire a testelor. Inventarul multifazic de personalitate Minnesota (MMPI) si Inventarul psihologic California (CPI) sunt exemple de astfel de teste con- struite pe baza metodei empirice. Psihologii care se incadreaza in abordarea psihanaliticd preferd s& foloseasc instrumente de evalua- re mai putin structurate, denumite teste proiective, cum sunt Testul Rorschach si Testul de aperceptie tematic’ (TAT). Deoarece in cazul acestor teste stimulul este ambiguu, se presupune ca indi. vidul proiecteaz4 asupra acestuia propria personalitate, dezvaluind in acest fel dorinfe si motive inconstiente. Psihologii care sus- fin teoria invatarii sociale prefera observarea comportamentului in situatii naturale. Atentia psiholo- gilor care se incadreazi in abor- darea fenomenologica se concen- treazi asupra perceptiilor si interpretarilor proprii individului. Testul repertoriului constructelor de rol a fost elaborat in contextul teoriei constructelor personale a lui Kelly pentru a determina conceptele sau constructele la care apeleazi individul pentru a-si interpreta sau construi lumea. 669 12. De mult vreme a fost remarcaté existenta unei anumite discrepante intre presupunerea noastra intu- itiva - inclusé in majoritatea teoriilor personalitatii — conform careia comportamentul indivizilor este consistent de la o situafie la alta. si studiile care par sa demonstreze contrariul. Studiile care arati ca intre doua evaluari ale aceleiasi trasaturi, desfasurate in situatii diferite, existé 0 corelatie scdzutd, de altfel ca si cea inregistrati intre scorurile obtinute la testele de personalitate si evaluarile situationale ale tri- sdturilor respective, par sa demon- streze ci, de fapt, comportamentul depinde mai mult de situatia data decit de trisiturile stabile. fn replica, Allport si alti cercetatori au aritat cd nivelul scizut al corelatiei indica numai faptul ca indivizii nu sunt consistenti in acelasi fel, nicidecum ca ar fi inconsistenti in ceea ce priveste dispozitiile lor personale. Dup& alti cercetatori, consistenta creste atunci cand sunt agregate evaluari desfagurate in mai multe situatii sau pe o anumitd duratd de timp. 13. Interactionismul pare sa rezolve aceasta discutie, intrucat recu- noaste in comportament rezultatul unor permanente interactiuni din- tre dispozitiile personale i varia- bilele situationale. Cu alte cuvin- te, indivizii: a) reactioneaza diferit la situatii, b) determina raspunsuri diferite din celorlalti, parteau totii trecem, cateodata, prin experienta stresului. Studentii pot fi stresati atunci cand relatiile cu colegul de camer nu merg bine, atunci cand trebuie sa-si aleaga cursurile de studiat, atunci cand se apropie examenele finale. Cu ritmul siu rapid, societatea de astzi creeaza stres pentru fiecare din noi. Ne aflim in mod constant sub presiunea de a realiza din ce in ce mai mult intr-un timp din ce in ce mai scurt, Poluarea sonora si cea a aerului, blocajele de trafic, crima si sarcinile de serviciu excesive sunt din ce in ce mai prezente in viata noastra de zi cu zi. In fine, ne putem afla uneori in situatia de a face fata unor evenimente stresante majore, cum ar fi moartea unui parinte sau un dezastru natural. Expu- nerea la stres poate duce la emofii dureroase, de pilda anxietatea sau de- presia. Poate, de asemenea, duce la boli fizice, atat minore, cat si grave. Dar reactiile oamenilor la evenimente stre- sante difera enorm: sunt oameni care in fata unui eveniment stresant dezvolta serioase probleme psihice sau fizice, pe cand alti, in fata aceluiasi eveniment stresant, nu cunose nici o problema si chiar il pot gasi interesant si stimulator. jn acest capitol vom discuta conceptul de stres si efectele stresului asupra mintii si corpului, Vom studia, de asemenea, diferentele intre modurile in care oamenii gindesc despre evenimentele stresante si se adapateazi la ele si cum contribuie aceste diferente la ajustarea lor. Stresul a devenit un subiect popular de discutie. Mass media atribuie deseori stresului sau unei caderi _nervoase produse de stres, comportamente sau boli neobisnuite ale populatiei. De exemplu, atunci cind un personaj celebru se sinucide, se spune deseori cd acesta a fost impins s& faci acest pas de presiunea vietii publice. in viata de zi cu zi, la cursuri, studentii vorbesc adesea despre nivelurile de stres ale vietii lor. Sunt atat de stresat!* este o afirmatie care se aude foarte frecvent. Dar ce este stresul? In termeni generali, stresul apare atunci cand oamenii se confrunti cu evenimente pe care le percep ca fiind periculoase pentru bunistarea lor fizicd sau psiho- logica. Aceste evenimente sunt adeseori considerate ca stresori, iar reactiile oa- menilor la ele sunt denumite raspunsuri de stres. =xist’ anumite tipuri de evenimente care pentru cei_mai_ multi oameni constituie 0 experient stresanta. Vom descrie mai jos caracteristicile unor asemenea evenimente. Una din trasaturile cele mai izbitoare ale experientei stre- sului este totusi puternica influenté a factorilor psihologici. Oamenii demon- streazi accentuate diferente _interindi- viduale in reactia lor la stresori. Chiar si raspunsurile fiziologice la evenimente dificile pot fi influentate de procese psihologice. Ultima parte a acestui capitol se concentreazi asupra modului in care evaluarea individuala a eveni- mentelor, stilurile de adaptare si su- portul social disponibil influenteazd reactiile la evenimente stresante. SA ne oprim ins, in primul rnd, asupra carac~ teristicilor evenimentelor care ii deter- mina pe oameni sa le eticheteze drept stresante.Stres si adaptare litatea si m&sura in care ele pun la incercare limitele capacititii noastre si imaginea de sine. Desigur, nivelul la care un eveniment devine stresant diferd de la individ la individ. Cu alte cuvinte oamenii diferd prin nivelul la care ei evalueazi acelasi eveniment ca predic- tibil, controlabil si ca o provocare la adresa limitelor capacitatilor si propriei imagini gi in mare masurd tocmai aceste evaluiri sunt cele care influenteaza per- ceptia nivelului de stres al evenimentului (Lazarus si Folkman, 1984). Controlabilitate Cu cat pare mai incontrolabil un eveniment, cu atat el este mai probabil si fie perceput ca stresant (v. capitolul 7). Evenimentele incontrolabile — majore includ moartea unei persoane iubite, pierderea locului de muncé sau © boala grava. Evenimente incontrolabile minore sunt, de exemplu, refuzul unui prieten de a-ti accepta scuzele pentru o greseala sau incapacitatea de a lua un anumit avion pentru ca biletele au fost toate vandute. Un motiv evident pentru care eveni- mentele incontrolabile sunt stresante este imposibilitatea de a le controla, de a le opti si aiba loc. ‘Asa cum am observat totusi, se pare c& perceptia noastra asupra controla- bilitatii unui asemenea eveniment este tot att de important in evaluarea pe care 0 facem, pe cat este de importanté con- trolabilitatea efectiva a acestor eveni mente. $4 luam in considerare urmatorul studiu, Subiectilor le sunt aratate fotogra- fii color ale victimelor unor morti violen- te. Grupul experimental igi poate incheia examinarea apasdnd pe un buton. Subiec- 675 tii de control au privit aceleasi fotografi pe durata de timp determinata de grupul experimental, dar ei nu au dispus de un buton prin care si poati controla ter minarea expunerii, Nivelul de activare sau anxietate in ambele grupuri a fost masurat prin raspunsul galvanic al pie- ii - RGP (galvanic skin response ~ GSR), © scidere a rezistentei electrice a pielii, larg folosita ca indicator al unei stimuli vegetative. Grupul experimental a pre- zentat mult mai putina anxietate in Hispunsul la fotografi decdt a facut-o grupul de control, chiar dact ambelor grupuri le-au fost expuse fotografiile aceeasi perioada de timp (Geer si Maisel, 1927). Convingerea cA putem controla eveni- mentele pare si ne reducd starea de anxietate, chiar dacd nu exercitim niciodata acel control. Acest fapt a fost demonstrat intr-un studiu in care doua grupuri de subiecti au fost expuse unui zgomot puternic, extrem de neplacut. Subiectilor dintr-un grup li s-a spus ca pot face si inceteze zgomotul apasind pe un buton, dar li s-a cerut insistent sé nu faca acest lucru decat daca era absolut necesar. Subiectii din celdlalt grup nu au avut nici un control asupra sunetului emis. Nici unul dintre subiectii care aveau un buton de control nu I-a apasat de fapt, astfel incat expunerea la zgomot a fost aceeasi pentru ambele grupuri. Cu toate acestea, performanta in rezolvarea ulterioara a diferitelor probleme a fost semnificativ mai mic& pentru grupul care nu avusese control, indicind c& acestia erau mult mai tulburati de zgomot decat grupul care avusese potential controlul (Glass si Singer, 1972).Stres si adaptare Un alt exemplu de impredictibilitate cronic& este cazul femeilor ai cdror soti au fost declarati disparuti in razboiul din Vietnam. Nestiind daca sotii lor sunt vii sau morti, a fost extrem de dificil pentru ele si-si aline durerea si si-si continue viata. Prin comparatie cu sotiile ai caror soti au fost ucigi, sau cu cele ai caror soti erau prizonieri, sofiile cu soti declarati disparuti in misiune au prezentat cea mai precara stare de sdnatate fizicd si emo- tionala (Hunter, 1979). Sfidarea propriilor limite Unele situatii sunt in mare masuré controlabile si predictibile, dar sunt totusi resimtite ca stresante deoarece ne imping la limita capacitatilor noastre si repre- zinté 0 provocare la adresa imaginii pe care o avem despre noi ingine. Saptamana examenelor finale este un bun exemplu. Cei mai multi studenti invata mult mai mult timp pe parcursul siptamanii examenului final decdt in restul anului. Aceasti extenuare fizicd si intelectual este resimtita de unii ca stresanta. De asemenea, unii studenti consideri cA examenele sunt un test pentru limitele cu- noasterii si ale capacitatilor lor inte- lectuale. Chiar si printre studentii care sunt capabili si treacd cu bine examenele, posibilitatea ca ei s& nu treacd examenele importante le poate ridica intrebari privind modul in care isi privesc propria competenti si decizia de a urma o anume profesie. Un studiu efectuat printre cade- tii de la Academia Militara West Point a relevat c& studentii puternic motivati in urmarea unei cariere militare, dar cu 677 rezultate slabe la examene, se confruntau cu un risc crescut de dezvoltare a unei boli, in particular mononucleoza (Kasl, Evans si Niederman, 1979). Desi ne angajam cu entuziasm gi bucurie in unele situatii tensionate, acestea pot fi totusi stresante. CAsdtoria este un bun exemplu; ca genereazd multe, multe, noi ajustari. Indivizii sunt adesea impingi la limitele rabdarii si intelegerii pe masura ce se acomodeazi cu idiosincraziile noului partener de viata (de exemplu, obiceiul unuia dintre soti de a-si lasa hainele aruncate peste tot). Atunci cAnd iritéri minore sau dezacor- duri majore privind subiecte importante (de exemplu deciziile financiare) duc la certuri intre cei proaspat cAsdtoriti, ei isi pot pune sub semnul intrebirii faptul de a se fi c4s&torit cu persoana potrivita. Cercetatorii Holmes si Rahe (1967) au argumentat cd orice schimbare in viati care solicité numeroase reajustari poate fi perceputé ca stresanté. incercand sa masoare impactul schimbarilor de viata, ei au elaborat Scala evenimentelor de viata, prezentati in tabelul 15.1. Eveni- mentele de viata sunt esalonate incepand cu cele mai stresante (decesul unuia dintre soti), pana la cele mai putin stresante (incalcdri minore ale legii). Pentru a ajunge la aceasta scala, cei doi cercetatori au examinat mii de interviuri si dosare medicale pentru a identifica tipurile de evenimente pe care lumea le consider stresante. Deoarece casatoria s-a dovedit a fi un eveniment critic pentru majoritatea oamenilor, ea a fost plasata la mijlocul scalei si i s-a atribuit in mod arbitrar valoarea 50.Stres si adaptare sau exclusiv mutuale. Multe dintre lu- crurile pe care si le doresc oamenii se dovedesc a fi incompatibile. Doriti sa jucati in echipa de volei a colegiului, dar nu puteti si sd-i dedicati cat timp trebuie si si luati notele necesare pentru a putea absolvi scoala. Doriti si mergeti cu prietenii la o pizza, dar va temeti c& ati putea rata examenul de maine dacd nu raméneti acasd si studiati. Nu doriti sa mergeti la cind la unchiul dumneavoastra, dar nu doriti nici s& ascultati reprosurile parintilor daca respingeti invitatia. Sco- purile acestor actiuni sunt incompatibile, pentru ca actiunea necesara indeplinirii uneia din ele impiedicd automat reali- zarea celeilalte. Chiar si daca dou scopuri sunt la fel de atractive — de exemplu, primiti dowd oferte bune de puteti sa innebuniti pana si luati o decizie si si regretati dupa ce ati facut alegerea. Acest stres nu ar fi aparut daca vi s-ar fi oferit un singur serviciu. Conflictele pot aparea, de asemenea, atunci cand doua trebuinte sau motivatii serviciu — interne se afl in opozitie. in societatea nostra, conflictele cele mai raspandite si dificil de rezolvat apar, in general, din urmatoarele motive: > Independenté versus dependenta. in particular, atunci cand suntem con- fruntati cu o situatie dificila, se poate intmpla sé dorim ca cineva s& aiba griji de noi si si ne rezolve problemele. invatam insa ca trebuie sé ne bazim pe fortele noastre si sA ne asumim raspunderea. Alteori, ne 679 putem dori si fim independenti, dar imprejurarile sau alti oameni ne obliga si ramanem dependenti. P Intimitate versus izolare. Dorinta de a fi aproape de o alt persoana si de a imparti cu ea gandurile si emotiile noastre cele mai intime poate intra in conflict cu teama de a fi ranit sau respins daci ne expunem prea mult pe noi ingine. > Cooperare versus concurenta. Societa- tea noastra pune prea mult accent pe concurenti si succes. Concurenta incepe din copiliria timpurie intre frati, continua pe parcursul scolii si culmineaza in afaceri si in rivalitatea profesional. in acelasi timp, suntem jndemnati s& cooperdm gi si-i ajutém pe ceilalti. > Exprimarea impulsurilor versus stan- dardele morale. Impulsurile trebuie s& fie reglate, intr-un anumit grad, in toate societatile. Am capitolul 3. ca o mare parte din invataturile din copilarie implica inte- riorizarea restrictiilor culturale referi- toare la impulsuri. Sexul si agresivi- sunt douad pulsiunile noastre intra frecvent in conflict cu standardele morale, iar violarea acestor standarde poate gene- remarcat in tatea domenii in care ra sentimente de vinovatie. Aceste patru domenii reprezinta cel mai mare potential pentru un conflict serios. incercarea de a gasi un compromis realizabil intre motive concurente poate genera un stres considerabil.Stres si adaptare Nivelul de stres al agresiunii sexuale vine ‘nu doar din agresiunea insisi, ci si din blamul societitii care adesea fi acuzi pe supra- viefuitori pentru faptul de a fi fost agresafi. In particular, in ceea ce priveste femeile si violul, miturile si stereotipurile culturale le pot determina pe. supraviefuitoare sé ascundd experienfele din vinovatie si din teama de a fi ridiculizate pentru ,a se fi lsat agresate. Exemple ale acestor mituri includ afirmatii de tipul ,doar fetele rele sunt violate, ,orice femeie poate rezista la un viol, dacd vrea', ,femeile au vrut-o", ,cand 0 681 femeie spune ‘nu’, de fapt inseamn’ ‘da’“ si ,femeile striga c& sunt violate pentru a lovi in barbai*. (Burt, 1980). Pe masura ce societatea constientizeaza falta incident& a violului si agresiunii sexuale, putem spera cA se vor lua din ce in ce mai multe msuri pentru a stopa agre- siunea si c& atitudinea fat’ de supravietuitori se va schimba in bine. Intre. timp, supra- Vietuitorii agresiunilor pot fi ajutati prin psihoterapie si prin participarea in grupuri de sustinere formate din oameni care au trecut prin aceleasi experiente. Reactii psihologice de stres Situatiile stresante produc reactii emo- tionale diverse, de la voie bun’ (cand evenimentul este solicitant, dar con- trolabil), la emotiile comune de anxietate, furie, descurajare si depresie. Daca situ- afia stresanta continua, emotiile noastre se pot comuta pe rand intre oricare dintre acestea, in functie de succesul eforturilor noastre de adaptare. Anxietatea Cel mai freevent raspuns la un stresor este anxietatea. Prin anxietate infelegem emotia neplicuti caracterizaté prin ter- meni cum ar fi ,neliniste“, .aprehen- siune“, ,tensiune“ si team“, pe care fiecare din noi le resimtim uneori si cu diferite intensitati. Oamenii care traiesc evenimente dincolo de limitele normale ale suferintei umane (ca de exemplu dezastrele natu- rale, violul, rapirea) dezvolt& uneori un set sever de simptome de tip anxios, cunoscut ca tulburare de stres post- traumatic. Simptomele majore includ: a) atitudinea inerti fati de lume, cu o lipsa de interes fati de activitati ante- rioare si un sentiment de instrainare fata de ceilalti; b) retrairea repetatd a traumei in amintiri si in vise; c) tulburari de somn, dificultati de concentrare si hiper- vigilent&. Unii indivizi au, de asemenea, sentimentul de vinovatie pentru a fi supravietuit, atunci cand altii nu au reusit. Tulburarea de stres posttraumaticd se poate dezvolta imediat dup’ dezastru sau poate surveni in urma unui stres minor, dupa saptamani, luni sau chiar ani. $i poate dura timp indelungat. Un studiu al supravietuitorilor lagarelor de concen- trare naziste araté ci 97% aveau inc& tulburari anxioase dupa 20 de ani de la eliberarea din lagar. Multi retraiau incd traumele persecutiei in visele lor si se temeau cA ceva teribil ar putea sA se intimple sotilor sau copiilor ori de cate ori nu erau langa ei (Krystal, 1968). Tulburarile de stres posttraumatice au devenit larg acceptate ca o categorie de diagnostic, datorita dificultatilor cu care s-au confruntat veteranii din Vietnam. Desi reactii de stres la ororile razboiuluiStres si adaptare periculos. Cand imprejurarile blocheazi atacul direct asupra cauzei frustrarii, agresivitatea poate fi deplasatd: actiunea agresivé poate fi directionata impotriva unei persoane nevinovate, mai degraba dect asupra cauzei reale a frustrarii. Un barbat care este mustrat la serviciu poate aduce in familie resentimentele neexpri- mate. O studenti furioasa pe profesorul siu pentru o nota nedreapta isi poate lovi colega de camera. Un copil frustrat de experientele traite la scoalé poate recurge la vandalism asupra proprietatilor scolii. Apatia si depresia Desi rispunsul comun la frustrare este agresivitatea activa, tot comun este gi rs- punsul opus, al retragerii, sau apatiei Dacd conditiile stresante continua gi individul nu se poate adapta cu succes la ele, apatia se poate accentua in depresie. Teoria _neajutorari invatate (Seligman, 1975) explic’ cum poate conduce experienta evenimentelor stre- sante, necontrolabile, la apatie si depresie (v. capitolul 7). O serie de experiente au aratat cum cAini pugi intr-o naveta inchisa (un aparat cu doud compartimente separate de o bariera) invatf rapid si sara in celalalt compartiment pentru a evita un soe electric slab, aplicat picioarelor printr-o retea din podeaua cutiei. Daca se aprinde un bec pentru cateva secunde inaintea conectirii retelei, cainele poate invita si evite complet socul sarind in compartimentul celalalt la semnalul luminos. Totusi, daci cainele a trecut printr-o experienta anterioara, aflandu-se intr-o alt incinta, in care socurile erau de neevitat si fri vreo posibilitate de a selipa de ele - cAnd, prin nimic din cea 683 ce ficea, animalul nu putea pune capat socului — atunci este foarte dificil pentru caine s& invete raspunsul de evitare intr-o noua situatie, cand acesta este eficace. Animalul sti pur si simplu si suportd socul in naveta, chiar dac& o sariturd ugoara in compartimentul opus ar elimina disconfortul. Unii cdini nu invata nicio- data, chiar dac& experimentatorul le arata procedura corectd, purtindu-i el peste bariera. Experimentatorii au concluzionat cA animalele au invatat din experienta anterioarA cA erau neajutorafi in evitarea socului si astfel renuntau in aceasta incercare, chiar dacd se aflau intr-o situatie noua. Neajutorarea invatati era dificil de depasit (Overmeier si Seligman, 1967). Si unii oameni par si dezvolte o neajutorare invafata, caracterizati de apatie, retragere si inactivitate, ca raspuns la evenimente incontrolabile. Nu este, totusi, cazul la toti. Teoria initiala a neajutorarii invajate a trebuit sa fie modificatd pentru a lua in considerare faptul c unii oameni devin neajutorati in urma unor evenimente incontrolabile, pe cand altii sunt invigorati de provocarea generati de astfel de evenimente (Wortman si Brehm, 1975). Aceasta teorie modificata va fi discutaté in sectiunea privind stilul de personalitate. Cu toate acestea, teoria original a neajutorarii invatate este utild pentru ca ne ajut sd infelegem de ce uni oameni par s& renunte si sa o adopte atunci cand sunt expusi unor evenimente dificile. De exemplu, teoria a fost utilizata pentru a explica de ce prizonierii din lagarele de concentrare naziste nu se revoltau mai des impotriva celor care ii arestasera: ei ajunsesera sa creada cA erau incapabili si facd ceva privind captivitatea lor si astfelStres $i adaptare bine situatia. De pilda, studentii care manifest’ o stare denumité anxietatea testirii, tind si-si facd griji atunci cand lucreazi la un test, privind posibilele greseli si inadvertenfe. Ei pot deveni atat de distrasi de aceste ganduri negative, incat si nu mai reuseascd si urmeze instructiunile si si neglijeze sau si interpreteze gresit informatiile evidente prevazute de intrebari. Pe misuri ce anxietatea se intensifica, ei au dificultati in reactualizarea faptelor pe care le-au invatat bine. (A se vedea discutia privind emotia si memoria, din capitolul 8). Deteriorarea cognitiva din timpul episoadelor stresante fi determina adesea 685 pe oameni si adopte intr-o manier& rigid’ anumite modele comportamentale, deoa- rece nu pot lua in considerare modele alternative. De multe ori, oamenii au fost prinsi in cladiri in flacri deoarece continuau si imping& in usi care se deschideau inspre interior; in panica lor, nu au reusit s& se gandeasca la posi- bilitatea unei actiuni alternative. Unii recurg la modele comportamentale vechi, asemanatoare celor din copilarie, care sunt inadecvate situatiei. Persoanele pre- caute pot deveni si mai grijulii si se pot retrage complet, in timp ce persoanele agresive pot pierde controlul si pot lovi fra fint’, in toate directiile. Reactii fiziologice de stres Corpul reactioneazd la stresori_prin initierea unei secvente complexe de rispunsuri innascute la o amenintare perceputa. Daca amenintarea este rezol- vata rapid, aceste raspunsuri de urgent scad in intensitate gi starea fiziologicd revine la normal. Daca situatia stresanta continua, apare un alt set de raspunsuri interne pe masura ce incercim si ne adaptim la un stresor cronic. RAspunsul fiziologic la stres Fie ca va confruntati cu un atacator cu cufitul in mana, sau cadefi intr-un rau inghetat, fie cd sunteti ingrozit de primul salt cu parasuta, corpul vostru rispunde in modalitati similare. Indiferent de stre- sor, corpul se pregateste in mod automat sf faci fatd situatiei de urgenta. Amintiti- va din capitolul 11 ca acesta a fost numit riispunsul de tip lupti-sau-fugi. Este nevoie imediaté de energie, astfel incat ficatul elibereazd zahar in plus (glucoza) pentru a aproviziona muschii si sunt eliberati hormoni care stimuleazd con- versia grisimilor si proteinelor in zahar. Metabolismul corpului se accelereazi pentru a veni in sprijinul consumului de energie prin actiune fizicd. Frecventa cardiac, presiunea arteriali si ritmul respirator cresc, iar muschii_ se incordeaza. in acelasi timp, anumite activitati neesentiale, cum ar fi digestia, sunt reduse. Saliva si mucusul se usucd, crescnd astfel dimensiunea coridoarelor aeriene spre pliméni. Prin urmare, primul semn de stres este uscarea gurii. Sunt secretate endorfinele, _tranchilizantele naturale ale organismului, iar vasele sanguine de suprafata se contracta pentru a reduce sangerarea in caz de ranire. Splina elibereazi mai multe hematii pentru a ajuta la transportul de oxigen, iar687 Stres si adaptare FACTOR DE STRES Sear) eT! Figura 15.2, Raspunsul de tip luptd-sau-fugi. O sitwafie stresanta activeaza hipotalanusul care, in consecinfa, controleazd doud sisteme neuroendocrine: sistemul nervos simpatic (marcat cu rosu) si sistemul adrenocortical (marcat cu verde). Sistemul nervos simpatic, raspunzénd la impulsuri nervoase de la hipotalamus (1), activeazd diverse organe si muschil netezi, aflati sub controlul sau (2). De exemplu, creste frecvenja cardiaca $i dilata pupilele. Sistemul nervos semmaleazd de asemenea medulosuprarenalei (3) sd elibereze epinefrina $i norepinefrina in circuitul sanguin (4). Sistemul adrenocortical este activat atunci cand hipotalamusul secreté CRF, 0 substanjd chimic& care actioneazé asupra glandei pituitare, situatdé imediat sub hipotalamus (5). in consecinti, glanda pituitard secret hormonul ACTH, care este transportat in circuitul sanguin pand la corticosuprarenald (6) unde stimule eliberarea unui grup de hormoni, inclusiv cortizolul, care regleazé nivelul glucozei in singe (7). ACTH semnaleaza de asemenea altor glande endocrine sd elibereze alti aproximativ 30 de hormoni. Efectul combinat al acestor hormoni de stres, transportayi in circuitul sanguin, plus activitatea nervoasé a ramurii simpatice a sistemului nervos vegetativ, constituie raspunsul de tip lupté-sau-fugi. Ne-am concentrat asupra efectelor ne- gative ale activariii fiziologice produsa de stresori. Totusi, cercetrile au aratat c& expunerea la stresori intermitenfi poate avea beneficii ulterioare, sub forma rezistentei organismului. fn esenta, stresul intermitent (expu- nere ocazionalé, dar cu perioade de revenire) duce mai tarziu la tolerant (Dienstbier, 1989). De exemplu, soarecii tineri scosi din custile lor si manipulati zilnic (un stresor, pentru ei) sunt mai putin infricosati decat adultii atunci cand sunt expusi la alti stresori, si prezinta o mai rapid revenire la nivelul normal al hormonilor de stres (Levine, 1960; Meaney §.a., 1987). De asemenea, soa- recii care au fost intariti, fiind obligati saStres si adaptare atitudinile caracteristice fata de eveni- mentele de viatd stresante. De exemplu, se spune cA indivizii cu hipertensiune simt c& viata le este amenintata si ca, in consecinfi, trebuie s& fie intr-o per- manenta stare de alerta. Cei suferind de colit& se considera c& sunt mereu furiosi, dar incapabili sa-si exprime furia. Totusi, majoritatea studiilor care au raportat relatii intre atitudini caracteristice si boli specifice nu au putut fi reproduse. Astfel, ipoteza cd oamenii care reactioneaza in acelasi fel la stres vor fi vulnerabili la aceeasi boalé nu a fost in general confirmata. O exceptie importanté o Cum afecteaza ‘Am vazut cf expunerea la evenimente stresante poate duce la o diversitate de probleme fizice si psihologice. De fapt, cum afecteaz stresul sandtatea? Taylor (1986) a descris patru rute diferite: ruta directa, ruta interactiva, ruta comporta- mentului de s4natate si ruta comporta- mentului de boala. Ruta directa Raspunsul fiziologic al corpului in fata unui stresor poate avea un efect direct, negativ, asupra sandtatii fizice, dac& acest raspuns este mentinut in mod cronic. Hiperactivarea pe termen lung a sistemului nervos simpatic sau a celui adrenocortical poate produce o deteri- orare a arterelor si organelor interne. Stresul poate avea si un efect direct 689 constituie cercetarile asupra bolii cardi- ace $i pattern-urile comportamentale de tip A, asa cum vom vedea in curand. Astizi, domeniul cercetarii psihoso- matice este mult mai larg si termenul smedicina psihosomatica este pe cale de a fi inlocuit cu cel de medicina com- portamentala. Medicina comportamen- tala este un domeniu interdisciplinar care atrage specialisti din psihologie si me- dicina. Aceasta cauta sa afle cum se combina variabilele sociale, psihologice si biologice pentru a cauza boala si cum poate fi modificat comportamentul si mediul ambiental pentru a mentine sina- tatea. stresul sanatatea asupra capacitatii sistemului imunitar de a lupta impotriva bolilor. HIPERACTIVAREA CRONICA. Hi- peractivarea cronicd provocata de stresori cronici poate duce la boala cardiac’. Aceasta apare atunci cfnd vasele de sdinge care aprovizioneazi muschii car- diaci sunt ingustate sau obturate (acumu- larea graduala a unei substante grisoase, dur, numita placa), blocnd fluxul de oxigen si substante nutritive spre inima. ‘Aceasta poate duce la durere, numiti angina pectoral, care radiazi in piept si in brate. Cand accesul oxigenului la inim& este complet blocat, poate apare infarctul miocardic — un atac de inima. Boala cardiaca este 0 cauza principal a morfii si, in Statele Unite, este o maladie cronicé. Aproape jumatate din decesele anuale din S.U.A. sunt cauzateStres si adaptare instabile au prezentat o aterosclerozi mai pronuntata (formarea placii pe peretii arteriali), comparativ cu masculii subor- donati (Sapolsky, 1990). SISTEMUL IMUNITAR. Un dome- niu relativ nou de cercetare in medicina comportamentala este psihoimunologia, care studiazi modul in care sistemul imunitar al organismului este afectat de stres sau de alte variabile psihologice. Sistemul imunitar, prin _ intermediul celulelor specializate numite limfocite, protejeazi organismul de microorga- nismele cauzatoare de boala. El influ- enteazi predispunerea noastra la_ boli infectioase, alergii, cancere si tulburari autoimunitare (mai precis boli cum ar fi artrita reumatoida, in care celulele imune ataca tesuturile normale ale corpului). Nu exist nici un indicator al calitatii functionarii sistemului imunitar al unui individ, sau al imunocompetentei. Acesta este un sistem complex, cu multe componente aflate in interactiune, si diferiti cercetatori s-au concentrat asupra studierii diferitelor componente ale sistemului. Dovezile obtinute din diferite domenii sugereazi cA stresul afecteazi capacitatea sistemului imunitar de a apara organismul. SA ne oprim Ia cfteva exemple. Un studiu recent araté cd punctul de vedere comun conform c&ruia suntem mai predispusi la raceala atunci cand suntem stresati, pare a fi corect (Cohen, Turel si Smith, 1991). Cercetatorii au administrat la 400 de voluntari sinatosi fie o solutie nazala continand unul din cei cinci virusi gripei, fie 0 solutie salina inofensiva Fiecare participant a raspuns la intrebari despre numarul de evenimente stresante prin care a trecut in ultimul an, gradul in 691 care s-a simtit capabil sa se adapteze la cerinfele zilnice si frecventa emotiilor negative, cum ar fi furia si depresia. Pe baza acestor date, fiecdrui subiect i s-a atribuit un indice de stres cu valori de la 3 (coeficientul cel mai scdzut) la 12 (stresul cel mai inalt). Voluntarii au fost examinati zilnic in ceea ce priveste simptomele gripei si virusului gripei sau a anticorpilor specifici virusului prezenti in secretiile cailor respiratorii superioare. Majoritatea voluntarilor expusi_ la virusi au prezentat semne de infectie, insa numai aproximativ o treime au contractat de fapt gripa. Gradul de infectare virala si simptomele reale de grip au crescut in concordant cu nivelurile de stres ra- portate. Comparati cu grupul caruia i s-a atribuit coeficientul de stres cel mai scazut, voluntarii care au raportat cel mai puternic stres au fost in mod semnificativ mai predispusi la infectia cu. virusul gripei, avand o probabilitate aproape de doua ori mai mare de a contracta gripa (fig. 15.3). Aceste rezultate s-au mentinut chiar si dupa controlul statistic al unui numar de variabile ce ar putea influenta functionarea sistemului imunitar, cum ar fi varsta, alergiile, tigarile si consumul de alcool, exercitiul fizic si regimul ali- mentar. Cei doi indicatori ai imunocom- petentei care au fost masurati in acest studiu nu au evidentiat nici o modificare specific’ ca rezultat al stresului, astfel jncat ramane de determinat modul in care stresul a redus rezistenta organismului la virusul gripei. Studiul a fost unul neobisnuit prin faptul c& subiectii au fost expusi la un virus, au locuit cateva zile in apartamente special amenajate in vecinatatea labora- torului atat inainte cat si dupa expunere, si au fost monitorizati cu atentie. AstfelStres si adaptare posibilitatea de a apsa pe o parghie si de a anula astfel socul. Soarecii din grupul de control primesc o serie identica de socuri, dar parghiile lor sunt ineficiente (fig. 15.4). intr-unul din studiile care au folosit acest procedeu, cercetitorul a urmarit viteza de multiplicare a celulelor-T (celule dependente de timus) ale soa- recilor atunci cand au fost provocati de un invadator. Celulele-T sunt limfocitele care secreté substanfe chimice care distrug celulele nocive, cum ar fi cele neoplazice. Ei au constatat c& celulele-T de la soarecii care pot controla socul se inmultesc la fel de rapid ca si cele de la 693 soarecii care nu fusesera stresati deloc. Celulele-T de la soarecii expusi unui soc necontrolabil, pe de alta parte, s-au inmultit mai slab. Asadar, socul (stresul) a interferat cu raspunsul imunitar doar la soarecii care nu |-au putut controla (Laudenstager si colab., 1983). intr-un alt studiu, cercetatorii au im- plantat soarecilor celule neoplazice, le-au administrat electrosocuri si au analizat dacd sistemul natural de apirare al soarecilor a respins celulele sau acestea s-au dezvoltat in tumori. Doar 27% din soarecii cdrora li s-au administrat socuri necontrolabile au respins tumorile, in timp ce un procentaj de 63% dintre cei Spre programator Fig. 15.4. Controlul experimental al stresului, Se administreazd simultan dowd socuri electrice asupra cozilor celor dowd animale. Sobolanul din sténga poate anula socul electric, apasénd parghia aflata in fata lui. Sobolanul din dreapta nu are control asupra situagiei (parghia este inoperanta), dar este conectat cu primul sobolan. Prin urmare, cénd primul sobolan primeste socul electric, sobolanul conectat primeste simultan acelasi soc $i rdmane in aceasté stare pana cand primul sobolan apasa pe parghie. Apdsarea parghiei de cétre sobolanul conectat nu are nici un efect asupra succesiunii de socuri electrice.Ani uy He iy | ne TR tu Hy a a iajpuist iit F ae tt a a niinSires si adaptare O vulnerabilitate biologica la o tul- burare poate implica 0 predispozitie geneticd la tulburare sau o anormalitate structural in organism care predispune individul la tulburare. De exemplu, vulnerabilitatea la hipertensiune sau diabet este, in parte, determinata genetic. Dar pentru uni oameni, aceasti predis- pozitie genetica poate duce la dezvoltarea bolii numai atunci cand individul este confruntat cu imprejurari stresante cro- nice, La fel, stresul poate sa nu ducd efectiv la dezvoltarea initialé a cance- rului, dar, dup cum sugereazi studiul tumorilor la soareci, poate contribui la evolutia unui cancer existent. in sfarsit, bolile mentale datorate stresorilor pot avea © mai mare probabilitate de aparitie atunci cand individul are o vulnerabilitate deja existenti la tulburari. Femeile care prezinta depresii severe’ si de durata dupa nastere (cunoscute ca depresii post-par- tum) au avut depresii si inainte de a naste (O'Hara, Neunaber si Zekowski, 1984). Acest model vulnerabilitate-stres, legat de tulburarile mentale, va fi discutat si in capitolul 16. in momentul de fafa, un mare volum de cercetare este concentrat pe interactiunile dintre vulnerabilitate, stres si sindtate. Ruta comportamentului de sinatate Cand ne simtim stresati, adeseori nu ne acordim atentia cuvenita. Studenfii in timpul examenelor réman treji toata noaptea, deseori mai multe nopti la rand. Ei pot sari peste mese, multumindu-se cu cateva sandwich-uri. Multi dintre cei care si-au pierdut sofiile nu stiu sa gateasca pentru ei si pot ajunge si mandnce putin 695 sau deloc. in suferinta lor, unii oameni loviti de soarta pot creste consumul de alcool sau fumatul. Oameni_ stresati inceteazA exercitiile fizice de rutina si devin sedentari. Fiecare dintre aceste comportamente de sandtate afecteaza capacitatea organismului de a se lupta cu boala si functionarea sa general, putind astfel contribui la evolutia boli. Asadar, stresul poate afecta indirect snatatea prin diminuarea comportamentelor de sanatate pozitive si prin intensificarea celor nega tive. Ruta comportamentului de boala Modelul final al relatiei dintre stres si boala este modelul comportamentului de boali. Stresorii duc la un numar de simptome neplacute: nervozitate, depre- sie, oboseala, tulburari de somn, deran- jamente stomacale. Unii interpreteaza ‘aceste simptome ca semne de boala si caut& ajutor medical. in schimb, grija si atentia primite de la cadrele medicale pot intari aceste comportamente de boa- i facd si caute din nou pe viitor, cu mai mare probabilitate, atentia medicala in cazul simptomelor de stres De asemenea, interpretand simptomele de stres ca boli, respectiva persoana poate avea o scuzi pentru evitarea stresorului (si ramand acasi in pat). Cercetarile indica faptul c& persoanele stresate recurg cu mai mare probabilitate la serviciile de sdnitate decat cei care nu sunt stresati, chiar dac s-ar putea ca ei si nu mai fie bolnavi (Cohen gi Williamson, 1991; Gortmaker, Eckenrode si Gore, 1928; Watson si Pennebacker, 1989). © implicatie importanté a modelului comportamentului de boali este posibi- litatea ca informatiile despre boala unei persoane si nu fie exacte, referitoare laSires si adaptare concentrat asupra modurilor in care un individ invata s& asocieze raspunsurile de stres cu anumite situafii, Am discutat teoria neajutorarii invatate, care, in forma sa originalé, era 0 teorie comporta- mentald. Prin experiente repetate cu evenimente incontrolabile, indivizii devin convingi c& nimic din ce ar face nu poate controla evenimentele si prezinta astfel pasivitate si o motivatie scdzuta; cu alte cuvinte, ei renunfé. Cealalté componenta cheie a neajutorarii invafate o constituie faptul cd oamenii si animalele nu par a fi capabili de a invata cum sa controleze noi situatii care sunt cu adevarat controlabile. Astfel, copilul nascut si crescut intr-un mediu sarac, cdruia i se spune permanent, direct i indirect, ci nu poate face nimic pentru a scdpa de saracie, in final va renunta la a mai incerca si scape de ea. Nu va observa posibilitatile de a-gi completa educatia sau de a gisi o slujba mai buna pentru ca a invatat c4 nu poate controla asemenea lucruri, asa ch nu are de ce si mai incerce. Indivizii pot de asemenea reactiona la situatii specifice cu team si anxictate, intrucét acele situatii le-au provocat daune sau au fost stresante in trecut. Unele fobii se pot dezvolta prin in- termediul unei asemenea conditionari clasice (v. capitolul 7). De exemplu, cineva care a fost gata si alunece de pe potecd pe coasta abrupt a unui munte, va fi anxioasa de fiecare data cand se afla la © asemenea indltime. Sau un student care nu a reusit la un examen intr-o anumita sala de clasa, igi poate dori, cand reintr acolo anul urmator, s& schimbe clasa. Uneori frica este greu de eliminat. Daca prima reactie este de a evita sau de a scipa de situatia care provoacd 697 anxietate, poti s& nu fii capabil s& constati cA situatia nu mai este cu adevarat periculoasa. Fetita care a fost pedepsita pentru comportamentul de —afirmare (assertive behaviour) poate si nu invete niciodati cA este acceptabil ca ea si-gi exprime dorin{ele in situatii noi, pentru c& nu a incercat niciodaté si o faca. Astfel, oamenii pot continua s& aiba temeri referioare la situatii particulare, pentru ca ei evita in permanent situatia respectiva si, deci, niciodat& nu-si depa- sesc temerile. Stilul de personalitate O modificare a teoriei neajutorarii invatate propuse de Abramson si colaboratorii ei (1978) se concentreaza asupra unui singur stil de personalitate care se leaga de atribuirile sau expli- catiile cauzale date de indivizi pentru evenimente importante. Acesti cercetitori au argumentat cA, atunci cand indivizi atribuie evenimente negative unor cauze care le sunt interne (,este vina mea‘), stabile in timp (,,0 si dureze o vesnicie*) si care afecteazi multe domenii ale vietii lor (,o sa aib& impact asupra intregii mele activitati*), ei au o probabilitate crescuta de a fi deprimati, neajutorati in fata evenimentelor negative. De exemplu, daci o persoana parasiti de sotul ei a atribuit ruperea cdsatoriei laturi personalititii sale (0 atribuire interna, stabila si global), ea va tinde si-si piarda aprecierea de sine si se asteaptd ca relatiile viitoare s4 esueze in acelasi fel. in consecinta, ea va prezenta 0 motivatie redusa, pasivitate si tristete. Prin contrast, dac& ar fi facut o atribuire mai putin pesimisté, cum ar fi atribuirea eseculuiSires si adaptare liate. Analiza rezultatelor a indicat ca indivizii care au obfinut scoruri de stres puternic/stare redusi de boala se deo- sebeau de cei care se imbolnaveau in conditii de stres in trei privinte majore: erau mai activ implicati in muncd si viata social, erau mai orientati spre provocare si schimbare si se simfeau mai capabili sa controleze evenimentele din viata lor (Kobasa, 1979). Discutabil, aceste diferente de per- sonalitate ar putea fi mai degraba rezultatul, dec&t cauza bolii. De exemplu, este greu pentru un om s& se implice in munca sau in viata sociala cand este bolnav. Cercetitorii au efecuat un studiu longitudinal care a analizat carac- teristicile personalitatii personalului de conducere dintr-o companie inainte ca acestia si se imbolnaveascd si apoi au monitorizat stresul vietii si dimensiunile bolii lor pe o perioad’ de doi ani Rezultatele au aratat ca cei ale caror atitudini fata de viata au fost apreciate ca grad inalt de implicare, prezenta a sentimentului de control si rispunsuri pozitive la schimbare, au rimas sindtosi © perioad’ mai indelungata comparativ cu cei care au obfinut scoruri mici la aceste dimensiuni (Kobasa, Maddi si Kahn, 1982). Factorul cel mai important este atitudinea fata de schimbare. Cei care privesc schimbarea ca 0 provoca- re — de exemplu, consider’ cA pierderea unei slujbe este mai degraba o posi- bilitate de a incepe 0 noua cariera, decat ca un pas inapoi — traiesc un stres redus $i sunt apti s4 transforme situatia in avantajul lor. Desi acest studiu a fost realizat numai pe barbafi, rezultate asemanatoare au fost obfinute si in cazul femeilor (Wiebe si McCallum, 1986). 699 Caracteristicile de personalitate ale indivizilor rezistenti la stres se rezuma prin termenii ,,angajament*, ,,control™ si wprovocare. Aceste caracteristici sunt interrelationate cu factorii pe care i-am considerat ca influentand severitatea perceputi a stresorilor. De exemplu, simtul de a tine sub control evenimentele de viafa reflect sentimente de compe- tent& si influenteazd de asemenea eva- luarea evenimentelor stresante. Provo- carea implica, de asemenea, o evaluare cognitiva, credinta ci schimbarea este normala in viata si ca ar trebui privita mai degrabi ca 0 posibilitate de dezvoltare decdét ca o amenintare la adresa securitatii. MODEL COMPORTAMENTAL DE TIP A. Un pattern comportamental sau stil de personalitate care a primit o mare atentie este pattern-ul de tip A Medicii au observat de-a lungul anilor ca persoanele care au suferit un atac de cord tind s fie ostile, agresive, nerabdatoare, supraimplicate in activitatea lor. in anii 1950, doi cardiologi au definit o constelatie de comportamente (pattern-ul de tip A) care caracterizeaza pacientii cu boald cardiaci (Friedman si Rosenman, 1974). Indivizii care manifesta acest pattern comportamental de tip A sunt extrem de competitivi si orientati spre realizare; ei au un simt al urgenfei temporale, le este dificil s se relaxeze si devin nerabdatori si furiosi cand se confrunt& cu intarzieri sau cu indivizi pe care ii considera incompetenti. Desi in exterior arati incredere de sine, ei sunt prada unor sentimente constante de neincredere in fortele proprii; se forteaza in a face din ce in ce mai multe lucruri,Sires si adaptare Dupa trecerea in revisti a dovezilor, Asociatia Americana de Cardiologie (American Heart Association) a decis in 1981 c& acest comportament de tip A ar trebui clasificat ca un factor de risc pentru boala cardiaca. Totusi, doua studii mai recente nu au reusit si gaseasci o relatie intre comportamentul de tip A si boala cardiaca (Case, Heller, Case gi Moss, 1985; Shekelle s.a., 1983). Desi uni cercetitori atribuie acest esec modului in care indivizii de tip A au fost evaluati in aceste studi, altii considera ca definitia comportamentului de tip A, asa cum a fost ea formulata la inceput, este mult prea neclaraé. Ei argumenteazd ca urgenta temporal si competitivitatea nu sunt componentele cele mai importante; variabila cruciala ar putea fi ostilitatea. Mai multe studii au descoperit ca gradul de ostilitate al unei persoane este un predictor mai bun al bolii coronariene decit este nivelul de ansamblu al comportamentului de tip A la barbati sau la femei (Booth-Kewley si Friedman, 1987; Thoresen, Telch si Eagleston, 1981; Dembrowski $.a., 1985). Pentru a examina in continuare componenta de manie sau furie a comportamentului de tip A, numeroase studii au utilizat mai degraba testele de personalitate decat interviurile pentru masurarea ostilitatii. De exemplu, un studiu care a durat 25 de ani, efectuat cu 118 avocati barbati, a relevat ca indivizii care au obtinut scoruri inalte la trasdturile de ostilitate dintr-un inventar de personalitate, aplicat in facultate, aveau o probabilitate de 5 ori mai mare si moara inainte de a fi implinit 50 de ani, decat colegii de clasi care nu erau ostili (Barefoot 5.a., 1989). intr-un studiu ulterior similar efectuat de medici, 701 scorurile privind ostilitatea obtinute in facultatea de medicina au prezis incidenta bolii coronariene precum gi mortalitatea din alte cauze (Barefoot, Williams si Dahlstrom, 1983). fn ambele studii, aceasta relatie este independent de efec- tele fumatului, varstei si hipertensiunii arteriale. Este oarecum evident ca, atunci cAnd furia este refulataé sau mentinuta, ea poate fi chiar mai destructiva pentru inima decat furia exprimata in mod deschis (Spielberger $.a., 1985; Wright). Cum duce comportamentul de tip A sau trdsdtura sa component de ostilitate Ja boala cardiac&? Un mecanism biologic plauzibil este modul in care sistemul nervos simpatic al individului raspunde la stres. Atunci cand sunt expusi la situatii experimentale stresante (de exemplu, atunci cAnd se confrunté cu amenintarea esecului, hartuirii sau cerintelor unor sarcini competitive), cei mai multi subi- ecti au raportat cd se simt furiosi, iritati sau tensionati. Totusi, subiectii care au obtinut scoruri ridicate la ostilitate ca 0 trasdturé comportamentala, au presiunea sanguina, ritmul caridac si secretia hormonilor legati de stres mult crescute fati de subiectii cu un grad redus de ostilitate (Suarez si Williams, 1989). Acelasi rezultat s-a obtinut cand subiecti de tip A au fost comparati cu subiecti de tip B (Manuck si Kranz, 1986). Sistemul nervos simpatic al indivizilor ostili si/sau de tip A pare a fi hiperreactiv la situatii stresante. Toate aceste modificari fizio- logice pot afecta inima si vasele de singe. Indivizii ostili si neostili pot avea sisteme nervoase fundamental diferite. Cand indivizii neostili sunt excitati si suparati, sistemul nervos parasimpaticStres si adaptare cat si dupa situatia stresanta (Billings si Moos, 1984). Desigur, oamenii care sunt mai putin deprimati pot observa ca este mai usor s& apelezi la controlul centrat pe problema. Dar studiile longitudinale arata cA aceasti metoda duce la perioade mai seurte de depresie, chiar dacd luam in consideratie nivelurile initiale de depresie ale indivizilor. in plus, terapiile prin care indivizii sunt invatati cum si foloseascd aceasti metoda pot fi eficiente in a-i ajuta si-si depiseascd depresia si si reac- fioneze mai flexibil la stresori (Nezu, Nezu si Perri, 1989). Controlul centrat pe emot Oamenii recurg la metoda de control centrat pe emotie pentru a preveni ca emofiile negative si ii copleseasca si si-i impiedice in actiunile lor de rezolvare a problemelor. Ei pot folosi aceasta metoda si atunci cand problema este incontro- labila. Existé multe modalititi prin care putem jncerca si facem fat& emofiilor negative. Unii cercetatori le-au impartit in strategii comportamentale si strategii cognitive (Moos, 1988). Strategiile com- portamentale includ angajarea in exercitii fizice pentru a ne scoate din minte o problemasau pentru a renunfa la con- sumul de alcool sau alte droguri, des- cArcarea furiei, cdutarea sprijinului emo- tional al prietenilor. Strategiile cognitive includ renuntarea temporara la gindurile despre diferite probleme (de exemplu, am hotarat cA nu merita sa-mi fac griji**) si reducerea amenin{arii prin schimbarea semnificatiei situatiei (de exemplu, ,,am decis cA acea prietenie nu era chiar atat de importanta pentru mine“). Strategiile 703 cognitive implicd deseori reevaluarea situatiilor, Evident, ne putem astepta ca unele strategii comportamentale si cog- nitive s& fie flexibile, dar altele pot doar sa provoace individului si mai mult stres (cum ar fi excesul de bautura). Diverse studii au observat ci adaptarea slaba la stres este asociaté cu un anumit control de confruntare (agresivitate sau asumarea riscului), cu confundarea dorintelor cu realitatea, cu negarea si tendinta peri- culoasa de refugiu (din realitate) (vezi Lazarus si Folkman, 1984). Alti cercetitori au clasificat strategiile de control centrate pe emotie intr-un mod diferit: in strategii ruminative, strategii de distragere si strategii negative evitante (Nolen-Hoeksema, 1991). Strategiile ru- minative includ: izolarea in noi ingine pentru a ne gandi la ct de rau ne simtim, ingrijorare cu privire la consecintele evenimentului stresant sau la starea noastra emofionala, sau discutii repetate referitoare la gravitatea lucrurilor atunci cand nu se intreprinde nici o actiune pentru a le schimba. Strategiile de distragere includ angajarea in activitati placute care sunt intaritoare si tind s& ne intensifice simtul controlului, cum ar fi: angajarea in activitati sportive, mersul la cinematograf cu prietenii sau jocul cu copiii. Principiul strategiilor de distragere consti in detasarea de emotiile negative si redobandirea sentimentului de control asupra situatiei. Strategiile negative evitante sunt activitati care ne pot sustrage de la dispozitia actuala, dar difera de cele de distragere prin aceea c& sunt potential periculoase, ele doar accentueazi dispozitia afectiva. Exem- plele includ aici consumul excesiv de bautur’, comportamente —_imprudente|Stres $i adaptare a se degaja de dispozitiile lor pentru un timp recurg la o rezolvare activa a problemelor pentru a face fata stresorilor (Nolen-Hoeksema si Morrow, 1991 a; Nolen-Hoeksema, Parker si Larson, 1992). in plus, cei care adopt controlul ruminativ de fapt nu fac mare lucru atunci cand incearcé si rezolve pro- blemele. Doua studii de laborator au aritat ci oamenii deprimati care au petrecut zece minute meditind si apoi au incercat s& rezolve o problema au obtinut rezultate mai slabe decat cei deprimati care au petrecut zece minute de distrage- re inainte de a incerca rezolvarea proble- mei (Nolen-Hoeksema si Lyubomirski, 1992; Nolen-Hoeksema gi Morrow, 1991 b). Framantarile repetitive pot sta in calea unei bune rezolvari a problemelor. Mecanismele de aparare ca strategii de control centrate pe emotie Strategiile de control pe care le-am discutat pana acum au constituit preo- cuparea unor cercetari relativ recente. Exist{ totusi o indelungaté istorie a controlului centrat pe emotie in literatura psihanalitica (A. Freud, 1946/1967). Freud a utilizat termenul mecanisme de aparare pentru a se referi la strategiile inconstiente folosite de indivizi pentru a face fati emotiilor negative. Aceste strategii centrate pe emotie nu modifica situatia stresanta; ele schimb& pur si simplu modul in care o persoani 0 percepe sau se gandeste la ea. Astfel, toate mecanismele de aparare implic un element de autoingelare. Tofi folosim mecanisme de aparare. Ele ne ajuta si trecem peste momentele 705 grele pana cand putem actiona mai direct asupra situatiei stresante. Mecanismele de apirare indica dificultati de adaptare a personalitatii doar atunci cand devin un mod dominant de rispuns la probleme. O diferenta intre mecanismele de aparare si strategiile de control, pe care le-am discutat anterior, este aceea cA meca- nismele de aparare sunt procese incon- stiente, in timp ce strategiile de control sunt adeseori adoptate in mod constient. ‘Asa cum le vom descrie in continuare, totusi, unele mecanisme de aparare inconstiente, atunci cand sunt impinse la extrem, il pot duce pe individ la evidentierea unora din strategiile de control constiente de natura dezadapta- tiva. REFULAREA. Freud considera refu- larea ca find mecanismul de aprare fundamental si cel mai important. Prin refulare, impulsurile sau amintirile care sunt prea infricositoare sau dureroase sunt excluse din constiinfé (conscious awareness). Amintirile care determina rusine, vinovitie sau autodezaprobare sunt adesea refulate. Freud credea ca refularea anumitor impulsuri din copi- larie este universala. El a sustinut cA toti baietii tineri au sentimente de atractie sexual fata de mama lor si de rivalitate si ostilitate fati de tati (conflictul oedipian); aceste impulsuri sunt refulate pentru a evita consecintele dureroase ale traducerii lor in act. Mai tarziu in viata, indivizii isi pot refula sentimentele sau amintirile care pot genera anxietate, intrucat ele sunt inconsistente cu con- ceptele despre sine. Sentimentele de osti- litate fati de o persoana iubita si experientele de nereusita pot fi eliminate din memoria constienta.Stres si adaptare jurnale, se reduc tendinfele de a se gandi asupra traumelor si se poate ajunge la ameliorarea sanatatii. Exprimarea trau- melor si a emofiilor asociate traumelor poate reduce frimantarile repetitive si poate contribui la dobandirea sanatatii in diferite modalitati. Exprimarea verbal a temerilor si emofiilor ii poate ajuta pe oameni sa le concretizeze si si le facd fati mai usor. Cand vorbim cu alti despre traumele si emotiile noastre, cei care ne asculta ne asigura suportul social si validarea sentimentelor noastre. in sfarsit, discutia despre o trauma ne poate ajuta si ne obisnuim cu ea - si ne obisnuim cu trauma astfel incdt ea si nu creeze acelasi nivel de emofii negative ori de cate ori ne gandim la ea. RATIONALIZAREA. Atunci cand vulpea din fabula lui Esop respinge strugurii la care nu poate ajunge, spundnd c& sunt acri, ea ilustreazi un mecanism de apirare cunoscut sub denumirea de rationalizare. Rationalizarea nu inseam- na ,,a actiona rational“, cum ne-am putea gandi; ea reprezinta atribuirea anumitor motive dezirabile din punct de vedere logic sau social unor actiuni, ceea ce le face s& pari cA sunt actiuni rationale. Rationalizarea serveste dou’ scopuri: ne ugureazi dezamagirea atunci cdnd esuam jn atingerea unui scop (,Oricum, nu vroiam s& fac aceasta“) si ne furnizeazi motive acceptabile pentru comporta- mentul nostru. Daca actionim impulsiv sau pe baza unor motive pe care nu dorim si le recunoastem nici fata de noi insine, rationalizim cea ce am facut pentru a ne pune comportamentul intr-o lumina mai favorabi 107 Cautand mai degraba motivul potrivit, decat motivul adevarat, indivizii formu- Jeazi un numar de scuze. Acestea sunt de obicei plauzibile, dar pur si simplu ele nu spun intreaga poveste. De exemplu, afirmatiile ,colegul meu de camera a uitat si m& trezeasca“ sau ,,am avut prea multe lucruri de facut pot fi adevirate, dar probabil cA nu sunt motivele reale pentru nereusita unui individ de a face lucrul respectiv. Indivizii c&rora efectiv le pasa, isi pun ceasul s& sune sau isi gasesc timp pentru ceea ce trebuie sa faca. Un experiment care a implicat sugestia posthipnotica (v. capitolul 6) pune in evidentaé procesul de ratio- nalizare. Hipnotizorul isi instruieste subiectul aflat in stare hipnoticd ca atunci cand se va trezi din trans si-I priveascd pe hipontizor, iar atunci cand acesta isi va scoate ochelarii, subiectul si deschida fereastra, desi nu-si va aminti cA hip- notizorul i-a spus sa faci acest lucru. Trezit din transa, subiectul se simte putin ametit, dar poate imediat s& mearga prin camera printre oameni si si poarte 0 conversatie, privindu-I pe furis pe hipnotizor. Cand acesta isi scoate cu un gest obisnuit ochelarii, subiectul simte 0 pornire de a deschide fereastra. Face un pas in directia ei, dar ezita. in mod inconstient, isi mobilizeaza dorinta de a fi 6 persoand rezonabila; cdutand un motiv pentru impulsul de a deschide fereastra, el spune ,Nu este putin cam sufocant aici? Dupa ce si-a gasit scuza dorita, el deschide fereastra si se simte mai confortabil (Hilgard, 1965). FORMATIUNEA REACTIONALA. Uneori indivizii pot ascunde un motivUGH Fe crStres si adaptare produce-o recunoasterea realitatii, ei recurg la mecanismul de aparare al negirii. Forme mai putin extreme de negare pot fi vazute la indivizi care in mod constant ignora critica, nu reusesc sa infeleagd ca altii sunt furiosi pe ei sau trec cu vederea toate indiciile care sugereazi cA partenerul de cisatorie ti ingeala. Uneori, negand faptele putem si le facem fata mai bine. Intr-o crizi severa, negarea poate oferi unei persoane timpul necesar pentru a se confrunta cu faptele dure intr-un mod gradat. De exemplu, victimele unui atac cerebral sau a unei leziuni la nivelul maduvei spinarii pot ceda total daca devin perfect constiente de gravitatea conditiei lor. Speranta le d& imboldul de a continua. Cei care s-au confruntat cu razboiul sau cu inchisoarea relateazA cd negarea posibilitatii de a muri i-a ajutat s& reziste. In aceste situatii negarea are in mod categoric 0 valoare adaptativa. Pe de alta parte, aspectele negative ale negarii sunt evidente atunci cand oamenii amana ajutorul medical: de exemplu, o femeie poate nega ci un nodul mamar poate fi cancerigen si astfel poate intarzia sa se prezinte la medic. DEPLASAREA. Ultimul mecanism de apirare pe care il discutam igi indeplineste functia (reduce anxietatea), 709 in timp ce satisface partial motivele inacceptabile. Prin mecanismul de depla- sare, un motiv care nu poate fi rezolvat intr-o anumita forma, este dirijat intr-o alta directie. Un exemplu de deplasare a fost furnizat in discutia noastra privind furia care nu putea fi exprimata la adresa sursei frustrarii si a fost redirectionata spre un obiect mai putin amenintator. Freud considera ci deplasarea era cel mai satisfacitor mod de a trata impul- surile agresive si sexuale. Instinctele bazale nu pot fi modificate, dar putem modifica obiectul asupra cAruia este directionat un instinct. De exemplu, impulsurile sexuale orientate c&tre parinti nu pot fi satisfacute, dar pot fi deplasate spre un obiect al dragostei mai potrivit. Impulsurile erotice care nu se pot exprima direct pot fi exprimate indirect in activitati creative, cum ar fi arta, poezia si muzica. Impulsurile ostile isi pot gasi o exprimare acceptabili din punct de vedere social prin participarea la sporturi. Pare neverosimil ca deplasarea si elimine efectiv impulsurile frustrate, dar activitatile substitut ajuta la reducerea tensiunii atunci cand un instinct bazal este dejucat. De exemplu, activitatile de ingrijire sau de insotire pot reduce tensiunea asociaté cu nevoile sexuale nesatisfacute. Organizarea terapiei Pand acum ne-am concentrat in principal asupra factorilor interni ai indivizilor care influenteazi perceptia si impactul evenimentelor stresante asupra lor. Suportul emotional si grija fata de ceilalti pot, de asemenea, si fac stresul mai suportabil. Divorful, moartea unei fiinte iubite sau 0 boala grea sunt mult mai devastatoare daca individul trebuie si le facd fata singur. Un studiu asupra parintilor israelieni care si-au pierdut un fiu (fie intr-un accident, fie in timpula it Ta he ne il tat i He i liStres si adaptare biofeedback-ul, antrenamentul de rela- xare gi exercitiile aerobice. in antrenamentul prin biofeedback, indivizii receptioneazd informatia (feed- back) despre un aspect al stiri lor fiziologice si apoi incearca si-si modifice aceasta stare. De exemplu, pe parcursul unui procedeu de invafare a tehnicilor de control al cefaleei de tip tensiune, se atageaza electrozi pe fruntea pacientului astfel incdt orice miscare a mugchiului fruntii s& poaté fi detectata electronic, amplificata si retransmisé persoanei sub forma unui semnal sonor. Semnalul, sau tonul, creste in inaltime atunci cénd muschiul se contract& si descreste atunci cand el se relaxeazi. invatand si controleze inaltimea tonului, individul invata. sa-si mentin& muschiul relaxat. (Relaxarea muschiului fruntii asigura de obicei si relaxarea muschilor scalpului si gatului), Dup’ 4-8 siptimani de antre- nament prin biofeedback, participantul invaté si recunoasca aparitia tensiunii si sd o reducd fara feedback-ul asigurat de dispozitiv (Taler-Benlolo, 1978). Procesele fiziologice care sunt con- trolate de sistemul nervos vegetativ, cum ar fi frecvenja cardiacd si presiunea sanguina au fost considerate a fi auto- mate si nu aflate sub control voluntar. Totusi, studiile de laborator au demon- strat cA oamenii pot invafa sa-si modifice frecventa cardiacd si presiunea sanguina (fig. 15.5). Rezultatele acestor studii au condus la noi procedee de tratare a pacientilor cu hipertensiune arteriala. Un procedeu const in a prezenta pacientilor un grafic al presiunii lor sanguine in timp ce aceasta este monitorizati si in a-i invata tehnici de relaxare a diferitelor grupuri de muschi. Pacientii sunt instruiti si-gi contracte muschii (de exemplu, si-si stranga pumnul sau si-si_ incordeze abdomenul), sa elibereze tensiunea si sd observe diferenta de senzatii. incepand 71 cu muschii picioarelor si ai gleznei si progresind cu muschii intregului corp pana la cei care controleazd gatul si fafa, pacientii invati si modifice tensi- unea muscularé. Aceasti combinatie de biofeedback si antrenament de relaxare s-a dovedit eficienta in scdderea presiunii sanguine la unii indivizi (Tarler-Benlolo, 1978). Fig. 15.5. Conditionarea operanta a presi- unii sanguine si a freeventei cardiace. Un grup de subiecfi (Grupul 1) @ primit un Biofeedback (un spot de lumind sau un sem- nal sonor), pe fondul unei scaderi simultane a presiunii sanguine i a frecvenfei cardiace. Un alt grup (Grupul 2) a primit acelasi biofeedback, pe fondul unei cresteri simul- tane a presiunii sanguine $i a frecvenfei cardiace. in timpul unui singur program de condifionare, subiecfii au avut un control semnificativ si simultan asupra presiunii san- guine si frecvenfei cardiace. Grupul intdrit pentru. ambele funcfii scdzute a avut_un control mai mare in timpul incercdrilor; grupul intarit pentru ambele functit intensifi- cate a avut un control diminuat. (Dupa Schwartz, 1975.)Stres si adaptare stptimanale de sprijin. Adica, cele dou’ grupuri nu difereau in cea ce. priveste gravitatea cancerelor, tipul de terapie aplicat& sau alte variabile care ar fi putut influenta durata supravietuirii, Spiegel s.a. au fost obligati s& accepte c’ interventia lor de fapt a sporit numarul de Iuni de viafé la femeile din grupul de sprijin (pentru rezultate similare vezi Richardson, Shelton, Krailo si Levine, 1990). fin ce mod a influentat aceasta interventie evolutia cancerului? Cercetatorii au atribuit efectul sprijinului social pe care I-au primit femeile de la celelalte femei din grup: Grupurile de sprijin au. actionat inten din punct de vedere emotional si ca ajutor. Femeile au discutat cele mai profunde temeri despre moarte si faptul de a muri, le-au vizitat pe celelalte membre ale grupului la spital, au suferit cand au murit, au participat la funeralii si au deplans pierderea propriilor abilitai si a prieteniilor. Pe lang’ participarea in comun Ja sufe- Tehnici cognitive Indivizilor care sunt capabili si-si controleze raspunsurile fiziologice sau emotionale prin biofeedback sau antre- nament de relaxare in laborator, le va fi mai greu sa facd acest lucru in situatii stresante actuale, in particular daca ei continua sf interactioneze in modalitati care ii tensioneazi. {in consecinti, o abordare suplimentara. la organizarea terapiei se centreazi pe modificarea Hispunsurilor cognitive la situatii stre- sante. Terapia cognitiv-comportamen- tala incearcd s&-i ajute pe oameni sa identifice tipurile de situatii stresante care le produc simptome fiziologice sau emotionale si sa influenteze modul in care ei fac fati acestor situafii. De 713 rind, femeile din acest grup au cds- tigat o imensi putere una de Ja alta. Ele au ajuns s& se simt& experfi in a tri, o infelepciune care a risarit din confruntarea lor cu moartea. Ele au ales noi proiecte de viata, de la tm- parfirea valorilor vietii cu copiti lor pand la scrierea unor carti de. poezie (Spiegel s.a., 191, pag.62). fin plus, membrii grupului de sprijin au prezentat 0 reducere a tulburarii emofionale si au invatat cum si-si controleze durerea fizic& mai bine decat femeile care nu au participat la grupul de sprijin. ‘Alte studii sunt in curs de desfasurare pentru a determina modul exact in care interventiile psihologice influenfeazd evolutia bolilor. Se poate intimpla ca reducerea disconfortului s& conduc& la o functionare mai buna a sistemului imunitar, ceea ce incetineste evolutia bolii, Studi cum este cel de fati sunt totusi de natura s& intrige si promit noi modalitati de ajutor a oamenilor confruntafi cu boli grave. exemplu, unui om care sufera din cauza unei cefalee de tip tensiune, i se va cere sA inregistreze aparitia si severitatea fiecdrei crize de durere si imprejurarile in care acestea au aparut. Apoi este invatat cum si-si monitorizeze raspunsurile la aceste evenimente stresante si i se cere si inregistreze sentimentele, gandurile si comportamentul inainte de, in timpul i dupa eveniment. Dup& o perioadi de automonitorizare devin evidente 0 serie de relatii intre variabilele situationale (de exemplu, criticile unui sef sau ale unui colaborator); ganduri (,,Nu pot face nimic bine"); rispunsurile emotionale, compor- tamentale si fiziologice (depresie, retra- gere, cefalee). Pasul urmator este incercarea de a identifica asteptarile sau convingerileStres si adaptare control, care nu a fost invatat cum sa-si modifice stilul de viatéa. in mod cert, invaarea tehnicii de modificare a com- portamentului de tip A duce la amelio- i subiectilor (Friedman §.2., 1985). Cu cat intelegem mai mult modul de actiune a stresului si modul personal de 715 gandire si control al stresului, cu atat putem dezvolta mai multe tehnici de imbunititire a vietii noastre. Cercetarile asupra stresului si controlului stresului si, jn general, asupra medicinei compor- tamentale sau psihologici sanatatii se dezvolté cu rapiditate si cu mari pro- misiuni pentru viitor. Rezumatul capitolului 1. Evenimentele sunt adeseori consi- derate stresante cind sunt traume din afara domeniului normal de experienté umana, sunt percepute ca find incontrolabile sau impre- dictibile atunci cAnd constituie 0 provocare a limitelor capacitatilor noastre si cand genereazi conflicte interne intre scopurile aflate in competitie. 2. Reactiile psihologice frecvente de stres includ anxietate, furie si agresivitate, apatie si depresie, si deteriorare cognitiva (de exemplu, probleme de concentrare si de obtinere a performantei). 3. Organismul reactioneaza la stres printr-un rispuns de tipul /uptd- sau-fugi. Sistemul nervos simpatic determina cresterea__frecventei cardiace si a presiunii sanguine, dilatarea pupilelor si eliberarea unui surplus de zahar de catre ficat. Sistemul adrenocortical de- termina eliberarea hormonului adrenocorticotrop (ACTH), care stimuleazi eliberarea cortizolului in sange. Aceste reactii pregatesc organismul pentru evitarea sau lupta impotriva stresorului. Cand sunt supraactivate, totusi, aceste rispunsuri fiziologice pot duce la epuizarea organismului. 4. Stresul poate afecta direct sana- tatea prin crearea unei hiperac- tivari cronice a sistemului nervos simpatic sau a celui adrenocortical sau prin afectarea sistemului imu- nitar. in mod alternativ, modelul vulnerabilitate-stres stresul duce la boala doar atunci sustine ca cand individul are o vulnerabi- litate psihologicd sau fizic’ la o tulburare specificda. Oamenii stre- sati deseori nu au comportamente de sinatate pozitive si aceasta poate duce la imbolnavire. in sfargit, unii oameni pot suprain- terpreta simptomele determinate de stres si cauti simpatie si grija din partea celorlalti pentru aceste simptome, ducindu-i la exagera- rea experientei lor de boala.Stres si adaptare A se vedea si Behavioral Medicine: The Byopsychological Approach (Medicina com- portamental. O abordare biopsihologica, 1985), editata de Schneiderman si Tapp, si Mechanisms of Psychological Influence on Physical Health (Mecanisme de influent psihologic’ asupra sanatatii fizice, 1989), editata de Carstensen si Neal. Pentru 0 trecere in revisté a cercetarilor asupra stresului si bolii coronariene, a se vedea Handbook of Stress, Reactivity, and Cardiovascular 717 Disease (Tratat despre stres, reactivitate si boali cardiovascular’, 1986), editat de Matthews. Pentru o trecere cuprinzatoare in revisti a literaturii privind psihologia si sanatatea, vezi Health Psychology (Psiholo- gia sanatatii, 1986) de Taylor. O prezentare clasic’ a mecanismelor de aparare este data de Anna Freud in The Ego and the Mechanisms of Defense (Eul si mecanismele de aparare, editie revizuiti, 1967).ei mai multi dintre noi avem ( perioade cand suntem anxiosi, deprimati, suparati fara motiv sau inadecvati in rezolvarea unor situatii complexe de viata. incercarea de a duce 0 viata satisfacdtoare gi cu sens nu este usor intr-o era de schimbari tehnologice si sociale rapide. Multe din convingerile noastre traditionale cu privire la munca, religie, sex, cisdtorie si familie sunt puse sub semnul intrebarii, iar valorile sociale care dideau bunicilor nostri un sentiment de sigurant& nu ne mai furnizeaza acelasi ghid clar de conduit’. Este neobisnuit ca © persoan si-si organizeze viata fard perioade de singuratate, indoiala de sine si disperare. De fapt, aproximativ 0 treime din americani vor trai o problemi emotionald sau mental sever, cel putin © data in cursul vietii care, daca este diagnosticata, va fi clasificata ca tulbu- rare mental (Reiger 5.a., 1988). Comportamentul anormal in acest capitol ne vom indrepta atentia atét asupra indivizilor care au tulburari mentale grave, cat si asupra celor care au dezvoltat stiluri de viaté autodistructive. Comportamentele despre care discutm sunt clasificate ca ,anormale“, dar, asa cum vom vedea, linia de demarcatie intre comportamentul ,normal* si cel_ ,,anor- mal* este departe de a fi clara. Definirea anormalitatii Ce intelegem prin comportament anormal"? Care sunt criteriile de dife- rentiere de comportamentul ,,normal? in aceasta privinfA nu exist un consens, dar majoritatea incercarilor de a descrie anor- malitatea sunt fundamentate pe una sau mai multe dintre urmatoarele definitii. DEVIEREA DE LA NORMELE STATISTICE. Cuvantul anormal in- seamna ,alituri de norma“, Mai multe caracteristici, ca inaltimea, greutatea si inteligenta desemneazi o categorie de valori atunci cAnd sunt masurate in cadrul unei populatii. Majoritatea oamenilor se incadreazi in categoria de inaltime medie, in timp ce putini indivizi sunt anormal de inalti sau anormal de scunzi. O definitie a anormalitatii are la bazi frecventa statistici: _ comportamentul anormal nu are frecventa statistica sau este deviat de la norma. Dar, potrivit acestei definitii, persoana care este extrem de inteligenté sau extrem de fericita va fi clasificaté ca anormala. Prin urmare, a definirea comportamentului anormal, trebuie si lum in considerare ceva mai mult decat frecventa statistic’. DEVIEREA DE LA NORMELE SOCIALE. Fiecare societate are anumite standarde, sau norme, pentru un com- portament acceptabil; comportamentulPsihologie patologica urmatoarele calititi indica bundstarea emotionald. Aceste caracteristici nu fac distincfii precise intre sAndtatea mental si afectiunea mentala; mai degraba ele reprezinté trisituri pe care le posedi persoana normal intr-o masur& mai mare decit individul care este diagnosticat ca anormal. 1. Perceptia eficienté a realitatii. Indivi- zii normali sunt realisti in evaluarea propriilor reactii, capacitati si in interpretarea a ceea ce se intémpla in lumea din jurul lor. Ei nu percep gresit ceea ce fac sau spun alfii, nu-si supraevalueazi abilitatile si nu intre- prind 0 actiune pe care nu o pot inde- plini, nici nu-si subestimeaza abili- tatile, ferindu-se de sarcini dificile. 2. Cunoasterea de sine. Persoanele bine adaptate sunt constiente de propriile motive gi sentimente. Desi nimeni dintre noi nu-si poate intelege pe deplin trairile sau comportamentul, persoanele normale au 0 constiinta de sine mai bogata decat cei diagnosticati cu afectiuni psihice. 3. Abilitatea de a exercita un control vo- luntar asupra comportamentului. In- divizii_normali sunt increzatori in abilitatile lor de asi controla comportamentul. Ocazional, acestia pot actiona impulsiv, dar sunt capabili si-si infraneze tendintele sexuale si agresive atunci cfnd este necesar. Acestia pot si nu se conformeze normelor sociale, ins& decizia lor de a actiona astfel este mai degrab& volun- tari gi nu rezultatul unor impulsuri incontrolabile. 4. Aprecierea de sine si acceptarea. Persoanele bine adaptate au un anumit nivel de apreciere a propriei valori si 721 se simt acceptati de cei din jur. Se simt bine cu alte persoane gsi sunt capabili s& reactioneze spontan in situatii sociale. in acelasi timp, ei nu se simt obligati sd-si puna opiniile in conformitate cu cele ale grupului. Sentimentele de non-valoare, alienare si lips a acceptarii sunt prevalente la indivizii care au fost diagnosticati ca anormali. 5. Abilitatea de a avea relafii afective. Indivizii normali sunt capabili si aiba relatii stranse si satisfacdtoare cu alte persoane. Ei sunt sensibili la senti- mentele altora si nu cer prea mult pentru a-si satisface nevoile perso- nale. Deseori, persoanele cu tulburari mentale sunt atat de preocupate de asigurarea propriei securitati, incat ele devin extrem de egocentriste. Fiind preocupate de propriile trairi si de lupta cu sine, ele cauta afectiune, dar sunt incapabile de a raspunde pe masura. Uneori, aceste persoane se tem de intimitate, pentru ca relatiile anterioare au fost distructive. 6. Productivitatea. Oamenii bine adap- taji sunt capabili sa-si canalizeze abilitatile in activitati productive. Le place viata si nu fac un efort special pentru rezolvarea problemelor exis- tenfiale, Absenta cronicd de energie si susceptibilitatea excesiva la oboseala sunt deseori simptomele unei tensiuni psihologice rezultate din problemele nesolutionate. Un semnal de avertizare este bine- venit inainte de a trece mai departe. Este obignuit pentru studentii care studiazd psihologia patologic’ si observe mai semnele unei tulburari mentale la eiPsihologie patologica 723 Tabelul 16.1. Categoriile de tulburdri mentale. Sunt reprezentate principalele categorii diagnostice ale DSM-III-R. Fiecare categorie include numeroase subclasificdri. Tulburdrile de personalitate si tulburdrile de dezvoltare (cum ar fi retardarea mentald si limbajul intdrziat) sunt codificate pe Axa Ii. (Dup& American Psychiatric Association, 1987.) 1. Tulburiri evidente pentru prima data in perioada de sugar, in copilirie sau adoles- centh Includ retardarea_mentala, hiperactivitate, anxietatile copilariei, tulburiri alimentare (de exemplu, anorexia si bulimia), tulburari de vorbire si alte deviafii de la dezvoltarea normala. 2, Tulburiri mentale organice Tulburari in care functionarea cerebrala este afectata fie permanent, fie tranzitoriu; pot fi rezultatul imbatranirii, tulburdrilor degene- ative ale sistemului nervos (de exemplu, sifilisul sau boala Alzheimer) sau’ ingesti unor substanfe toxice (de exemplu, otravirea cu plumb sau droguri). 3. Tulburri datorate consumului de substan- {4 psihoactiva Includ consumul excesiv de alcool, barbi turice, amfetamine, cocain& si alte droguri care altereaz’ comportamentil. Marijuana si tutunul sunt de asemenea incluse in aceasta categorie, dar aceast& problema este contro- versatd. 4. Schizofrenia Grup de tulburiri caracterizat prin pierderea contactului cu realitatea, tulburari grave de ‘gandire, perceptic, comportament bizar. De la © anumit’ faza a bolii apar halucinatiile si delirurile. 5, Tulburari delirante (paranoide) Tulburari caracterizate prin suspiciune i ostilitate excesive Insojite de sentimente de persecutie; contactul cu realitatea este oare- cum satisfacator. 6. Tulburari ale dispozitiei (afective) Tulburiri ale dispozitiei afective normale; persoana poate fi extrem de deprimata, anormal de exaltatS (expansiva) sau poate alterna intre perioade de exaltare si depresie. 7. Tulburiri anxioase Includ tulburari_ in care anxietatea este principalul simptom (anxietatea generalizata sau tulburdrile de panic) sau anxietatea este ‘whit indiferent dact individul evita situapiile generatoare de teama (tulburarile fobice) sau incearca s& reziste inifierii anumitor ritualuri, ori luarii in considerare a gandurilor persis- tente (tulburiri obsesiv-compulsive). De ase- ‘menea, este inclus& si tulburarea de stres posttraumatic. 8. Tulburari somatoforme Simptomele sunt somatice, dar nu poate fi pAsita o bazB organic, iar factorii psihologici par sa aiba un rol important, Sunt incluse tulburdrile de conversie (de exemplu, 0 femeie cAreia nu-i place si aiba erija de mama sa invalid’, acuza dint data 0 para- lizie a brafului) si hipocondria (preocupare excesiva pentru sindtate si teama de boald cAnd nu exist nici un motiv). Nu sunt incluse tulburtrile psihosomatice care au baze corganice (v. capitolul 15). 9, Tulburiri disociative Alterari temporare ale functiilor constiintei, ‘memoriei sau modificarea identitayii datoratd problemelor emotionale. Sunt incluse amne- Zia (individul nu-si poate aminti nimic din viaja sa dup. o experien{& traumatic’) si personalitatea multipla (dou sau mai multe sisteme de personalitate independente exis- tand in acelasi individ). 10. Tulburdiri sexuale Includ problemele de identitate sexuala (de exemplu, transsexualismul), performanfi se- xual (de exemplu impotenja, ejacularea precoce si frigiditatea) si scop sexual (de ‘exemplu interes sexual pentru copii, sadism si masochism). 11. Tulburari de somn Tnclud insomnia cronicé, somnolenja exce- siva, apnea de somn, somnambulismul si narcolepsia. 12, Tulburiri factice (de suprasimulare) Se caracterizeaza prin simptome somatice sau psihologice care sunt produse sau inventate intentional. Difera de simularea in care nu exist nici un scop clar, cum ar fi sustragerca de la anumite plati sau evitarea serviciului militar. Cea mai bine studiata forma a aces- tei tulburiri este denumiti_sindromul Munchausen: prezentarea plauzibilé de c&tre individ a simptomelor factice somatice este asociatA cu spitalizari multiple, 13. Tulburarile controlului impulsului Includ cleptomania (incapacitatea recurenté de a rezisia impulsurilor de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru uzul personal sau pentru valoarea lor monetara), jocul de sans patologic si piromania (incendierca Geliberatl, de placere, sau eliberarea tensiunii atunci cfind individul provoacd incendii.Psihologie patologica clasificare, ins& principalul motiv consta in precizia diagnosticului. Ambele ca- tegorii erau generale si includeau un numar de tulburari mentale cu putine simptome diferentiate. in consecinta, psihiatrii nu cad totdeauna de acord asupra unui diagnostic pentru un caz particular. DSM-III-R incearcé sa intru- heasc& consensul prin gruparea tulburd- rilor in functie de simptomele compor- tamentale specifice, fari referire la originea lor sau tratament. Intentia este de a descrie ce observa clinicienii la indivizii cu probleme psihologice intr-o modalitate care s& asigure 0 comunicare precis& intre specialistii pe probleme de sdnatate mentala. Astfel, DSM-III-R include mai multe categorii comparativ cu edifiile precedente ale acestui manual. Tulburarile care inainte erau clasificate ca nevroze (deoarece se considera a fi modalitati de control al conflictelor interne) sunt prezentate in DSM-III-R sub forma a trei categorii distincte: tulburarile anxioase, tulburarile somato- forme si tulburarile disociative. Desi psihoza nu mai reprezinté o categorie majori, DSM-III-R recunoaste faptul c& oamenii diagnosticati cu schizofrenie, tulburari delirante, unele tulburari ale dispozitiei afective si anu- mite tulburari mentale organice prezinta un comportament psihotic la 0 anumita faz& a boli, Gandirea si perceptia rea litatii sunt puternic afectate, iar aceste persoane pot avea halucinafii (experiente senzoriale false, de exemplu aud voci sau au vedenii ciudate) si/sau deliruri (false credinte, cum ar fi convingerea c& toate gandurile sunt controlate de o fiinté atotputernicd de pe o alta planeta). ‘Aceste probleme vor deveni mai clare pe masura ce privim mai atent la unele tulburari mentale enumerate in tabelul 16.1. in finalul acestui capitol, 725 vom examina tulburarile anxioase, tul- burarile de dispozitie, schizofrenia si o tulburare de personalitate de un anumit tip. Alcoolismul si dependenta de drog (ambele clasificate ca tulburari datorate uzului de substanfi psihoactiva) sunt detaliate in capitolul 6. Personalitatea multipla, o tulburare disociativa, este de asemenea discutata in capitolul 6. Tabelul 16.2 ne araté probabilitatea aparitiei unor tulburdri mentale majore in timpul vietii. Studiul pe care se bazeazi acest tabel a descoperit ca tulburarile mentale sunt mult mai comune la persoanele sub varsta de 45 ani, fiind mai frecvente la femei decat la barbati. Totusi, barbatii sunt de doua ori mai predispusi abuzului de droguri si de cinci ori abuzului de alcool comparativ cu femeile. Tulburarile personalitatii de tip antisocial afecteazi intr-o proportie de 4 ori mai mult pe barbati decat pe femei, dar mai multe femei sufera de tulbura: ale dispozitiei afective sau de tulburari anxioase. Tabelul 16.2. Rata prevalenfei tulburarilor selectate de-a lungul vie(ii. Sunt redate pro- centajele de indivizi din populatia Statelor Unite care au trait una sau mai multe dintre aceste tulburdri mentale de-a lungul viefii. Aceste procentaje au la baza interviurile realizate pe un egantion alcdtuit din 18 571 de persoane, cu varsta de 18 ani sau peste, in cinci orase principale din Statele Unite (Dupa Reiger 5.a., 1988.) TULBURAREA ~~ PROCENTAJ Tulburari anxioase 14,6% Tulburari de dispozitie 8.3% Schizofrenie 13% Personalitate de tip antisocial 2,5% Tulburari datorate uzului de - substanfA psihoactiva 16,4%at IK vid Ft i i Ht {a ih a i i L ine |Psihologie patologicd cazul unor tulburari pe care le vom discuta, existenta unei rude cu tulburarea respectiva va mari riscul persoanei de a contracta acea boala. La nivel psihologic, un sentiment cronic de neajutorare si inadecvare pot face un individ vulnerabil la contractarea unei depresii. Vulnerabilitatea la o tulburare nu garanteazi in nici un caz c& persoana se va imbolnavi. Daca predispozitia con- duce sau nu la contractarea unei tulburari, acest lucru depinde de factorii de stres R27 cu care individul ia contact. Acesti factori pot fi: sdracia, subnutritia, frustrarea, conflictele si evenimentele de viata trau- matice. Aspectul cheie al modelului stres-vul- nerabilitate arati cA sunt necesare atat vulnerabilitatea cat si stresul. El ajuta la explicarea: faptului de ce uni indivizi capaté o tulburare mentala cand sunt confruntati cu un minimum de stres, in timp ce altii raman sanatosi in ciuda dificultatilor intalnite. Tulburarile anxioase Majoritatea dintre noi suntem anxiogi si tensionati in fata amenintarii situatiilor stresante. Asemenea trairi reprezinta reactii normale la stres. Anxictatea este consideraté anormalé numai atunci cand ca apare in situatiile pe care majoritatea indivizilor le pot controla cu usurinta. Tulburarile anxioase includ un grup de tulburari_ in care anxietatea ori este simptomul principal (anxietatea gene- ralizata si tulburarile de panica), ori este trait atunci cand individul incearcd s& controleze anumite comportamente ina- daptate (tulburarile fobice si tulburarile ‘obsesiv-compulsive). (Tulburarea de stres posttraumatic, care implicd anxi- etatea consecutiva unui eveniment trau- matic, a fost discutata in capitolul 15). Anxietatea generalizata si tulburarile de panica persoana care sufera de o tulburare anxioasa generalizata traieste in fiecare zi intr-o stare de tensiune maxima. Ea se simte usor nelinistita sau aprehensiva in mare parte a timpului si tinde sa reactioneze cu putere chiar si la stresuri ugoare. Cele mai obisnuite simptome somatice sunt inabilitatea de relaxare, somn tulburat, obosealé, cefalee, ame- teala si ritm cardiac accelerat. in com- pletare, individul este nelinistit continuu de problemele potentiale si are dificultati de concentrare sau de luare a deciziilor. C4nd individul ia in sfarsit 0 decizie, ea devine sursa unor nelinisti viitoare (,,Am prevazut toate consecintele posibile?* sau Wa rezulta un dezastru?*). Unele relatari personale ale indivizilor cu anxietate cronica sunt prezentate in tabelul 16.3. Persoanele care sufera de anxietate generalizata pot de asemenea trai atacuri de pani¢é — episoade de aprehensiune acuta sal excesiva ori teroare. in timpul atacurilor de panica, individul e sigur c& se va intimpla ceva ingrozitor. Acest sentiment este de obicei insofit de urmatoarele simptome: palpitatii ale ini- mii, senzatii de scurtare a respiratiei, transpiratie, tremurdturi, lesin si grea(a. Simptomele rezultd din excitarea ramuriiPsihologie patologica Multi dintre noi simt o teama irationala fata de serpi, insecte sau inaltimi (acestea sunt cele mai obignuite). Totusi, teama nu va fi diagnosticaté ca tulburare fobica decat in cazul in care aceasta interfereazi considerabil cu viata de zi cu zi a persoanei respective. Exemple de tulburari fobice pot fi urmatoarele: teama de spatii inchise va impiedica persoana s& intre in lift sau teama de alti oameni va impiedica persoana si meargi la teatru ori pe strazi aglomerate. DSM-III-R imparte tulburarile fobice in trei categorii distincte: fobii simple, fobii sociale si agorafobia. Fobia simpla este teama de un obiect, animal sau situatie specifice. Temerile irationale fata de serpi, microbi, spatii inchise si intuneric sunt exemple de fobii simple. Unele persoane pot dobindi o fobie simpla, dar pot fi normale in rest. in cazurile severe, individul prezinté un numar de fobii care interfereaz& cu multe aspecte ale vietii si pot coexista cu comportamentul obsesiv sau compulsiv. Persoanele cu fobii sociale traiesc un sentiment de extrema insecuritate in situafiile sociale si au o jena exagerata (stanjeneala). Deseori acestia se tem ca-si vor trida anxietatea prin semne cum ar fi tremuraturi ale mainilor, congestia fetii sau voce tremurata. Aceste temeri sunt, de obicei, nerealiste: indivizii care se tem c& pot tremura nu o fac; aceia care se tem de balbaiala (balbism) sau ca le va tremura vocea, in realitate vorbesc normal, Teama de a vorbi in public sau de a ménca in public sunt cele mai frecvente la indivizii cu fobii sociale. Agorafobia este cea mai frecventi fobie la persoanele care cauta ajutor profesional. Cuvantul provine din greac& si inseamna ,,teama de piata. Indivizii care sufera de agorafobie se tem sa intre 729 in locuri nefamiliare. Ei evitd spatiile deschise, multimile de oameni si cAlatoriile. in cazurile extreme, individul se teme si paraseasci —_locuinta. Urmatorul incident din viata unei femei care sufera de agorafobie ne araté cat de tulburatoare pot fi aceste temeri. Femeia care locuieste alaturi este © persoana foarte draguta si imi place. Sntr-o zi m-a rugat s@ o insotesc la un mare centru comercial, recent deschis la aproximativ cinci mile de locul unde stau, Nu stiam cum sa-i spun c& nu existé nici o sans’ sa merg la acel centru comercial sau in oricare alt loc in afara vecinatatii. Trebuie sa fi vazut cat de tulburata am devenit, tremuram ca o frunzi si chiar mai tare in mine insami. Ma imaginam in multimea de oameni, pierduta sau in afara ,decorului. Eram terifiata de spatiile ample ale centrului comercial si de multime, M-am scuzat de data aceasta, dar nu stiam ce s4-i spun data viitoare. Probabil va trebui pur si simplu si o las si-mi vada o particica din nebunia mea.“ (Sarason si Sarason, 1989, pag. 155) Agorafobicii de obicei au un istoric al atacurilor de panica. Ei se tem c& vor fi surpringi de un atac, departe de siguranta oferita de locuinta si unde nu exist’ nimeni disponibil de a-i ajuta. Locurile inchise, aglomerate, de unde este imposibil de a scdpa (de exemplu, un autobuz sau sala de teatru) sunt in special terifiante. insi agorafobicii se tem si de spatiile deschise (intinderi mari de ape, suprafefe mari de teren si strazi goale) si se simt in siguranta cand spatiul este cir- cumscris de copaci sau atunci cind poate ajunge cu usurinté la un spatiu inchis (probabil simbolul locuintei). Agorafo- bicii au un nivel ridicat de dependenta. OPsihologie patologicd 731 SIDA a devenit obiectul majoritatii teme- rilor de contaminare (Rapoport, 1989). Unele persoane cu tulburare obse- siv-compulsiva au ganduri intruzive fara actiuni repetitive manifeste. Cu toate acestea, majoritatea pacientilor cu gan- duri obsesive etaleazd, de asemenea, un comportament compulsiv (Akhtar §.a., 1975). Actele compulsive sunt de mai multe forme, dintre care doua sunt cele mai frecvente: ritualul de spalare gi ritualul de verificare (Foa si Steketee, 1989). ,,Cei care se spala sunt indivizii care se simt contaminati cand intra in contact cu anumite obiecte sau cand au anumite ganduri si petrec ore in sir initiind ritualuri de spalare si curatire. »Cei ce verificd sunt indivizii care verificé usile, luminile, functionarea aragazului, acuratetea unei sarcini (0 verificd de zece, de douazeci sau chiar de © suté de ori) sau repeti acte rituale mereu i mereu. Ei cred ca actiunile lor vor preveni un viitor ,dezastru” sau pedepsele ulterioare. Uneori _aceste ritualuri compulsive sunt legate de obsesiile care evocd anxietatea intr-un mod direct (de exemplu, verificarea repetata pentru a vedea daca cuptorul este inchis spre a evita un posibil incendiu); alte ritualuri compulsive nu sunt legate in mod rational de obsesii (de exemplu, ritualul de imbracare si dezbracare in scopul prevenirii accidentarii unuia dintre soti). Tema comuna din spatele tuturor acestor comportamente repetitive este indoiala. Indivizii obsesiv-compulsivi nu pot avea incredere in simturile sau judecatile lor; nu-si pot crede ochilor c& nu existé murdarie sau nu cred cA usa este cu adevarat inchisd. Cazul descris in Caseta 1 araté cat de mult timp se consumé cu aceste ritualuri de verificare. Tulburarile obsesiv-compulsive sunt legate de tulburarile fobice prin faptul ca ambele implici 0 anxietate severa si ambele par sd se regaseasca la acelasi pacient. Totusi, exista diferente impor- tante. Pacientii fobici rareori discuté in mod constant despre temerile lor si nici nu etaleazi un comportament ritual compulsiv; iar cele doua tulburari au diferiti stimuli evocatori. Murdaria, mi- crobii si ranirea altora — care sunt preocu- pari obsesiv-compulsive frecvente ~ rare- ori cauzeaza probleme majore indivizilor fobici. Existé oare un tip specific de personalitate care este vulnerabil la o tulburare obsesiv-compulsiva? Cateodaté etichetam 0 persoana care este excesiv de curati, meticuloas si exasperant de atenta la detalii ca avand o personalitate compulsivé sau, uneori, o personalitate obsesiv-com- pulsiva. Astfel de persoane tind s& aiba © gindire conformista si un comporta- ment rigid, fiind extrem de moraliste. Suntem tentafi si presupunem ca atunci cand o personalitate obsesiv-compulsiva este supusd unui stres, ea reactioneazA prin generarea unei tulburari obse- siv-compulsive. Aceasta ipotezi nu este totusi sustinuta de dovezi. Rezultatele obtinute la testele de personalitate au indicat ca persoanele cu tulburari ob- sesiv-compulsive nu prezinté caracte- risticile unei personalitati obsesiv-com- pulsive (Rachman si Hodgson, 1980). Putem nota in plus faptul c& persoanele cu personalitati obsesiv-compulsive tind si fie mandre de meticulozitatea si atentia lor la detalii. Indivizii cu tul- burari obsesiv-compulsive, prin contrast, igi detesta simptomele si doresc s& scape de ele.Psihologie patologica semnal al unui potential pericol. intrucat sursa anxietatii este inconstientul, per- soana nu cunoaste motivul temerilor sale. Ulterior, psihanalistii au extins cau- zele anxietatii nevrotice pentru a include propria perceptie ca neajutorare si incapacitate de control, teama de separare sau abandon, anticiparea dezaprobarii si intreruperea iubirii. Aceste sentimente se presupun a fi in mare parte inconstiente. Din punct de vedere psihanalitic, fobiile sunt modalitati de contro! al anxietatii prin deplasarea acesteia pe un obiect sau situatie care pot fi evitate. Exemplul clasic este cazul ,,Micul Hans“, un baiefel in varsta de 5 ani, care are o teama intensi fata de cai. Freud a interpretat fobia baietelului in termenii temerilor oedipiene (v. capitolul 14) prin intermediul urmatoarei analize. Hans era indragostit de mama sa, il ura din gelozie pe tata si dorea si-| inlocuiascd (conflict oedipian); sc temea ca tatal sdu va riposta castrandu-I; anxietatea produs’ de acest conflict a fost enorma, intrucat dorintele rau inacceptabile pentru mintea constientd a copilului; anxietatea a fost deplasatd pe un obiect inocent (un cal mare pe care Hans l-a vizut doborat si lovit cu violent pe strada) Potrivit teoriei psihanalitice, aducerea la lumina a conflictului inconstient si intelegerea cauzei temerilor care sunt deplasate pe obiectul fobiei poate vindeca fobia. Totusi, asa cum vom vedea in capitolul 17, psihanaliza nu s-a dovedit a avea un foarte mare succes in tratamentul fobiilor. Obsesiile si compulsiile servesc, de asemenea, la protejarea individului de a recunoaste sursa reald a anxietatii sale. Gandurile obsesive sunt pulsiuni inaccep- tabile (ostilitate, distructivitate, imbolduri 733 sexuale inadecvate) care au fost refulate si, intr-un anume fel, reapar sub o forma deghizata. Individul simte ca aceste ganduri obsesive nu-i apartin si cA poate comite acte compulsive pentru a anula sau atenua pulsiunile interzise. O mama care este obsedat de gandurile de a-si ucide copilul se simte constransi si verifice de mai multe ori in timpul noptii daca ii este bine copilului. Ritualurile compulsive servesc de asemenea la mentinerea pulsiunilor amenintatoare in afara constiinfei individului: 0 persoana care este mereu ocupaté nu are posi- bilitatea de a se gandi la lucruri nepo- trivite sau de a comite actiuni inadecvate. PERSPECTIVA COMPORTAMEN- TALA. in cadrul teoriei invafarii, psihologii vad anxietatea ca fiind mai degrabi declansati de —evenimente externe specifice, decit de conflicte interne. Anxietatea generalizati apare atunci cand persoana se simte incapabila s4 controleze multe din situatiile de zi cu zi si, in consecinta, traieste o stare de aprehensiune in cea mai mare parte a timpului. Fobiile sunt vazute ca ris- punsuri de evitare ce pot fi invatate fie in mod direct din experienta provocatoare de teami (de exemplu, teama de caini dupa ce persoana a fost atacata de unul), fie in mod substitutiv, prin observarea rispunsurilor de teama la al Paradigma conditionarii clasice (v. ca- pitolul 7) prevede o explicatie a modului in care obiectele sau situatiile inofensive pot deveni tinta unei fobii: un obiect neutru (stimulul conditionat) asociat cu un eveniment traumatic (stimulul necon- ditionat) produce teama fata de obiectul neutru (raspuns conditionat). Teoretici- enii invatarii vor descrie cazul micului Hans din perspectiva acestei paradigme.tn nie Hi Hi iteshil aaa ill La ant ei hiPsihologie patologica Considerarea fobiilor ca o forma de invafare pregatité ne ajuti si explicim irationalitatea si rezistenta lor la stingere. La conditionarea normala a fricii, 0 data ce stimulul neconditionat (de exemplu, socul electric) nu mai este asociat cu stimulul conditionat, teama se stinge rapid. Acest lucru nu se intampla si in cazul conditionarii pregatite a fri intr-un studiu, studentii au fost conditio- nati si se teama fie de serpi si paianjeni, fie de case si fizionomii prin asocierea fiecdrora cu socul electric. La sfarsitul conditionarii (cénd s-au indepartat elec- trozii) teama s-a stins imediat la case si fizionomii, dar a ramas intensa la serpi si paianjeni (Hugdahl si Ohman, 1977). Desi unele fobii par sd rezulte din experiente infricosatoare reale, altele pot fi invatate prin substituire, prin ob- servatie. Parintii speriosi tind s& facd copii care impartisesc temerile lor. Un copil care isi observa parintii ca reactioneazi prin teama in diverse situatii poate accepta astfel de reactii ca find normale. intr-adevar, prin aceste studii s-a descoperit o corelatie inaltaé intre temerile mamei si ale copilului ei. ‘Asa cum vom vedea in capitolul urmator, tratamentul fobiilor in cadrul teoriei invatarii foloseste diverse tehnici de stingere a rispunsurilor de teama fata de obiectul sau situatia fobice. PERSPECTIVA COGNITIVA. Ana- liza cognitiva a tulburarilor anxioase se centreazi asupra modului in care per- soanele anxioase gandesc despre situ- atiile si pericolele potentiale. Indivizii care sufera de anxictate generalizata tind sa facd evaluari nerealiste ale unor situatii, mai ales a celor in care posibilitatea pericolului este vaga. Ei supraestimeazi atét gradul cat si 735 potentialul de nocivitate. Acest tip de gandire determina hipervigilent’, per- soana cautand tot timpul semnele unui pericol. De exemplu, un zgomot neas- teptat in casa este interpretat ca find un hot care ,.sparge“ casa; scrfaitul franelor pe stradi inseamna cA este in pericol copilul cuiva. Aceasta hipervigilenta si asteptare a pericolului. au ca_efect mobilizarea continua a corpului pentru pericol. Prin urmare, réspunsurile so- matice caracteristice rispunsului de tip lupt sau fugi (tremuraturi, ritm cardiac crescut, mdini umede, tensiune mus- cular) sunt prezente in cea mai mare parte a timpului. Teoria cognitiva a obsesiilor afirma ca fiecare dintre noi, ocazional, avem gan- duri nedorite si repetitive. De exemplu, textele melodiilor sau clipurile publi- citare deseori ajung nechemate* in constiinté; dar suntem capabili si le eliminam precum gandurile respingatoare care ne trec prin minte. Cu cat continutul obsesiei provoacd mai multa anxietate, cu atét mai dificila este eliminarea gan- durilor — obsesive sau neobsesive - din minte. $i cu cat suntem mai stresati, cu atét mai frecvente gi intense sunt aceste ganduri. Daca o persoana este pe cale de a deveni anxioasa, gandurile obsesive vor fi mai tulburatoare si mai dificil de eliminat. Daca un eveniment declanseazi un gand tulburator la o persoan’ care, in general, nu prezint& ganduri obsesive, ea va socoti gandul inacceptabil, dar nu va deveni anxioasi gi-l va elimina cu usurinfa. Prin contrast, persoana cu ganduri obsesive va deveni anxioas’, iar anxietatea va reduce abilitatea ci de a o elimina. Gandurile obsesive vor persista, iar inabilitatea persoanei de a nu le lua in considerare va conduce la favorizareaPsihologie patologica panic& reprezinté mai degrabé o boala somatica decét o tulburare mentala. Totusi, teoreticienii cognitivisti nu sunt asa de siguri. Ei pretind c& tulburarea de panica rezulta dintr-o ,,interpretare gre- git catastrofica* a senzatiilor somatice (Clark, 1988; Clark si Beck, 1988). De exemplu, panic’ poate surveni atunci cand persoana interpreteazi gresit ritmul cardiac rapid si epuizarea ca semne ale unui atac cardiac iminent sau ameteala ca semn al unei comofii cerebrale. Interpretarea gresita catastroficd poate, de asemenea, sublinia atacurile de panicd produse in laborator prin administrarea lactatului de sodiu sau prin inhalarea unui amestec de oxigen si dioxid de carbon. Acesti agenti chimici produc efecte fiziologice similare atat la pacientii cu panica, cat si la subiectii de control, dar numai pacientii care sufer’ de panica raspund in mod consecvent printr-un atac de panicé (Yerazani, Balon si Pohl, 1989). Ce anume determina ca o persoana s& raspunda prin panica la senzatii somatice neobisnuite? O posibilitate este aceea ca prejudecatile cu privire la nocivitatea acestor senzat pot predispune la interpretarea lor ca find catastrofice si, prin urmare, pot genera panici. Daca intepretarea gresiti catastrofica este cauza tulburarii de panicd, atunci inva- tarea pacientilor de a interpreta corect propriile senzatii somatice poate duce la vindecarea tulburarii, Se pare cA aga se si intampla. in aceste studii terapeutice, pacientii sunt adusi la clinic’ cu hiperventilatie (transportati intr-o hus& ermetica). La inceput, aceasta va induce, de obicei, un atac de panicd prin producerea unei miscari _respiratorii superficiale. Pacientii sunt invatati apoi si recunoasci faptul ci reducerea respiratiei este pur si simplu rezultatul 737 hiperventilatiei din timpul stresului si nu este un semn al unui atac de inima iminent sau al unei alte catastrofe. Investigatorii care utilizeazi aceste metode de tratament au raportat_o teducere completa a atacurilor de panica la aproape toti pacientii, fara nici o recidiva (Beck, 1988; Clark, 1988). Dezbaterea cu privire la 0 cauza bio- chimica specifica a tulburarilor de panicd ramane s& fie solutionata de cercetari viitoare. Este clar, totusi, cA atat factorul biologic, cat si cel psihologic joacd un anumit rol. Cercetarile genetice suge- reazi ca indivizii pot mosteni o pre- dispozitie la anxietate general care se manifesté sub forma diferitor tulburari anxioase, inclusiv tulburari de panica. Sistemele chimice cerebrale care re- gleazi sentimentele anxioase implica, fara indoiala, interactiunea complex’ a unui num&r de neurotransmifatori ce actioneazi asupra diferitelor ari cere- brale. in 1960, un grup de medicamente, denumite benzodiazepine, au aparut si au fost comercializate sub denumirea de Valium! si Librium’. Acestea s-au dove- dit a fi eficiente in reducerea anxietatii (v. capitolul 17, pentru o discutie asupra meritelor si dezavantajelor lor). Cerce- t&torii au descoperit ulterior faptul ca ele erau eficiente deoarece se legau de moleculele receptoare specifice din anu- miti neuroni cerebrali, influentand astfel transmisia nervoasi (v. capitolul 2). Des- coperirea zonelor receptoare pentru sub- stantele anxiolitice a dus la cdutarea unei substante naturale care s& acfioneze in acelasi mod pentru a mentine anxietatea intr-un echilibru adecvat. Pana acum, nu sa descoperit Valium natural, dar cercetatorii au invafat multe despre ‘Diazepam (n.trad.) ? Clordiazepoxid (n.trad.)Psihologie patologica (v. capitolul 2) a indivizilor obsesiv-com- pulsivi au aratat faptul ca activitatea metabolicd dintr-o regiune cerebrala specifica (un circuit care se situeazA intre lobii frontali si ganglionii bazali) difera de aceea a indivizilor normali (Baxter 5.a., 1988). Aceastd regiune se crede c& este implicata in strategiile cerebrale de control al stimulilor repetati. si in controlul miscdrilor repetitive. in esenta, aceastd parte a creierului poate juca rolul de informare a celorlalte parti cerebrale pentru a indeparta nelinistea unei con- taminari — 0 data ce miainile au fost 739 spalate, sau a unei incendieri — de vreme ce cuptorul este inchis. Natura exacté a anomaliilor chimice de la nivel cerebral este necunoscuta, iar astfel de anomalii nu pot fi descoperite in toate cazurile de tulburare obsesiv-com- pulsiva. Cu toate acestea, tratamentul cu medicamente care blocheaz4 captarea unui neurotransmitator pentru care gan- glionii bazali sunt prevazuti cu receptori densi, usureazd simptomele obsesiv-com- pulsive in aproape 60% din cazuri (Rapoport, 1989). Tulburiri ale dispozitiei (afective) jn cazul tulburarilor de dispozitie persoana poate fi depresivi sau mani- acala (puternic expansiva), sau poate trai perioade de depresie precum si perioade de manie, Tulburarile de dispozitie sunt impartite in tulburari depresive, in care individul are una sau mai multe perioade de depresie fra un istoric de episoade maniacale, si tulburari bipolare, in care individul alterneazi intre perioade de depresie si perioade expansive, de obicei cu o revenire la dispozitia normal dintre cele dou extreme. Episoadele maniacale fara un oarecare istoric de depresie sunt destul de neobisnuite. Depresia Aproape oricine suferi uneori de depresie. Majoritatea dintre noi avem perioade cand suntem tristi, letargici si lipsiti de interes fata de orice fel de activitate - chiar si de cele placute. Depresia este un raspuns normal la numeroase stresuri de viaté. Printre situatiile care determina depresia sunt: esecul scolar sau profesional, pierderea unei fiinte iubite si intelegerea faptului c& boala sau varsta epuizeaza resursele sociale ale omului. Depresia este con- siderata anormala numai atunci cnd este disproportionata in raport cu evenimentul si continua dincolo de punctul in care majoritatea oamenilor incep s4-si revin’. Cu toate ca depresia este caracterizata ca fiind o tulburare a dispozitiei afective, in realitate exist patru seturi de simp- tome. Pe lang’ simptomele emotionale (dispozitia), existé simptome cognitive, motivationale si somatice. Pentru a fi diagnosticat cu depresie, nu este necesar ca individul s& prezinte toate aceste simptome, dar cu cat sunt prezente mai multe simptome gsi cu cat sunt mai intense, cu atat mai siguri putem fi cd individul sufera de depresie. Tristefea si melancolia sunt simp- tomele emotionale cele mai proeminente in depresie. Individul se simte fara speranta si nefericit, deseori se plange de ceva si se gandeste la sinucidere. La fel de des intalnita in depresie este pierderea satisfactiei sau a placerii de viata. ivitatile care produceau satisfactii parPsihologie patologica 741 Tulburarile bipolare Majoritatea depresiilor apar fara episoade maniacale. Dar intre 5 si 10% din tulburarile dispozitiei__afective implica ambii poli ai_continuum-ului dispozitiei si sunt clasificate ca tulburari bipolare, cunoscute si ca tulburari (psihoze) maniaco-depresive. Individul alterneazi intre dispozitia depresiva si cea normali si intre buna dispozitie extrema si dispozitia normal. in unele cazuri ciclul dintre episoadele depresive si episoadele maniacale este rapid, cu 0 singura si scurta revenire la normalitate. Persoanele care trdiesc episoade maniacale se comporti intr-o maniera care, la suprafati, pare a fi opusa depresiei. In timpul episoadelor mani- acale usoare, individul e plin de energie, entuziast si increzator in sine. El vorbeste continuy, trece rapid de la o activitate la alta — avand putina nevoie de somn, face planuri grandioase si acordd putina atentie punerii lor in practica. Spre deosebire de exuberanta plina de bucurie care caracterizeazi buna dispozitie nor- mali, comportamentul maniacal are o calitate instinctualé si adesea exprima mai multa ostilitate comparativ cu buna dispozitie. Persoanele care traiesc episoade maniacale severe se comport intr-un fel asemanitor conceptului popular de maniac agitat. Ei sunt extrem de excitati DISCUTIE CRITICA Depresia si sinuciderea Cea mai dezastruoasi_consecinfi a depresiei este sinuciderea. Din 25000 de nervos si in permanent activi. Acestia umbli cu pasi masurati, canta, tipd sau bat cu pumnul in perete ore in sir. Ei se supara cand incerci s&-i intrerupi din actiunile lor si pot deveni agresivi. Impulsurile (inclusiv cele sexuale) sunt exprimate imediat in actiuni sau cuvinte. ‘Acesti indivizi sunt confuzi si dezori- entati si pot trai deliruri de putere, de implinire, de imbogatire. Episoadele maniacale pot si apard firi depresie, dar acest lucru este foarte rar. De obicei, un episod depresiv va apare, eventual, o dati ce persoana a trait un episod maniacal. Depresia este simi- lar& cu ceea ce deja am descris. Tulburarile bipolare sunt relativ rare. in timp ce aproape 6 % dintre femeile adulte si 3% dintre barbatii adulti din Statele Unite au trait o depresie majora la un anumit moment, mai putin de 1% din populatia adulté a avut o tulburare bipolara — cu o frecventa egala la barbati si femei. Tulburarea (psihoza) mania- co-depresiva diferé de celelalte tulburari ale dispozitiei (afective) prin faptul c& are tendinta sA apara la varste tinere, este mult mai probabila si fie transmisa ereditar, raspunde la diferite medicatii terapeutice si poate si reapari dacd nu este tratati. Aceste fapte sugereazi ca variabilele biologice joacd un rol mai important decét variabilele psihologice in tulburarile bipolare. persoane care igi iau viafa prin sinucidere in Statele Unite in fiecare an, majoritatea sufera de depresie. Totusi, de cind mortile pri sinucidere nu sunt raportate conform realitatii (datorita stigmatului pe care-l aduc si a faptului ci multe din mortile accidentale sunt probabil acte sinucigase), numarul real. al sinuciderilor pe an poate atinge la fel de bine si cifra de 50.000. S-a estimat c& numarulPsihologie patologicé parentala (Berman si Jobes, 1991; Rohn .a., 1977). fn completare la depresie, un factor predispozant este si abuzul de droguri. De exemplu, un studiu care insumeazt 283 de sinucideri a relevat faptul cd aproximativ 60% sunt datorate abuzului de droguri si 84% sunt datorate abuzului de alcool si altor droguri (Rich, Fowler, Fogarty, Young, 1988). Nu este foarte clar dacd abuzul de drog a cauzat depresia acestor persoane 5i comiterea sinuciderii sau dacd acestea au revenit la consumul de droguri si la comiterea sinuciderii ca modalitate de a controla depresia atunci cdnd drogurile nu mai erau de ajutor. Dar in majoritatea acestor cazuri abuzul de droguri pare si fi precedat problemele psihologice. Tinerii care abuzeazi de droguri, (sub varsta de 30 de ani) si care au comis sinuciderea au o frecvenfa neasteptat de mare a conflictelor interpresonale intense ori si-au pierdut soful sau o fiinta iubita in stptamanile anterioare sinuciderii. Acestia au. simtit, poate, c& si-au pierdut singura lor sursi de sprijin; $1 poate ca ar fi fost capabili s& facd fafa stresului fri si recurga la sinucidere daca resursele personale n-ar fi fost epuizate prin consumul de droguri. Unii indivizi comit sinuciderea intrucat ei considera. ca fiind intolerabil disconfortul emofional si nu intrevad nici o solutie, alta decat moartea, la problemele lor. Singura lor motivatie este de a-si lua viata. In alte cazuri, persoana nu doreste de fapt si moara, ci cautd s& impresioneze pe ceilalfi cu gravitatea dilemei sale. Tentativa de sinucidere este intelegerea tulburarilor de dispozitie (afectiva) Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburari emotionale. Intrucat depresia este atat de frecventd gi poate fi atat de debilitanta, s-au depus eforturi substantiale pentru determinarea cauzelor sale. Vom examina pe scurt cfteva abordari psihologice in scopul intelegerii tulburarilor afective. 743 motivata de dorinta de a comunica sentimen- tele de disperare si de a schimba com- portamentul celorlalte persoane. De exemplu, © femeie care ia o supradoza de somnifere atunci cand amantul ei ameninji ci o parseste sau un student care procedeaza la fel atunci cfnd este forjat de parinti st obtin& rezultate scolare ce depasesc posibilitatile sale, Tentativa de sinucidere este un strigat de ajutor. Uni experi. utilizeazi termenul ,para- suicid" pentru a descrie actele non-letale in care persoana isi cauzeazi in mod deliberat eziuni sau ingereaza o substanfa in exces fafa de dozajul universal recunoscut (Kreitman, 1977). Termenul. ,parasuicid este preferat celui de ,,tentativa de sinucidere“ deoarece nu implica in mod necesar dorinfa de a muri. ‘Asa cum am observat mai inainte, exist mult mai multe parasuicide decat sinucideri. Totusi, majoritatea persoanelor care comit acte sinucigase triesc un asemenea stres incdt gandirea lor este departe de a fi clara. Ei nu sunt siguri dac& doresc sa traiasc& sau s& moar&; ei doresc ambele in acelasi timp, de obicei una mai mult decat cealalta. Intrucat cel mai bun predictor al viitoarei sinucideri este tentativa anterioar’, toate actele para- suicidare trebuie luate in serios. Pufini oameni comit sinuciderea fara a-si semnala intenfiile altora. Prin urmare, 0 persoana care vorbeste despre sinucidere 0 poate face in realitate. Numeroase comunitati au infiinfat centre de prevenire a sinuciderii, unde persoanele cu probleme pot gasi ajutor, prin contact telefonic sau prin intermediul consi- lierilor de teren. PERSPECTIVA PSIHANALITICA. Teoriile psihanalitice __interpreteazi depresia ca find 0 reactie la pierdere, Oricare ar fi natura pierderii (inde- partarea de fiinta iubitd, pierderea statusului, pierderea suportului moral oferit de un grup de prieteni), persoana deprimata reactioneazi intens intrucat situatia actuali readuce in prim plan temerile unei pierderi timpurii care a aparut in perioada copilariei — aceastaPsihologie patologica pozitive, fie prin controlarea eficienti a evenimentelor aversive. O data ce oamenii devin deprimati si inactivi, principala lor surs& de intarire este simpatia si atentia pe care le primesc de la rude gi prieteni. Aceasta atentic poate initial intari chiar si comportamen- tele inadaptate (plansul, nemultumirile, autocritica, discutia despre sinucidere). Dar intrucat este obositor sa fii langa o persoand care refuzi si se inveseleasca, comportamentul persoanei deprimate se instrdineazi, eventual, chiar si de cei apropiati, producdnd 0 reducere accen- tuati a intaririi, intensificarea izolarii sociale a individului si nefericire. O rata sciizuti a intiririi pozitive reduce pe mai departe activitatile individului si expri- marea comportamentelor ce pot fi recompensate, Atat activitatile, cat si recompensele se micsoreaz intr-un cere ios. PERSPECTIVA COGNITIVA. Teo- tile cognitive ale depresiei se con- centreazi nu numai asupra a ceea ce fac oamenii, ci si asupra modului in care acestia se vad pe sine si lumea, Una dintre cele mai influente teorii cognitive, elaborata de Aaron Beck, deriva din vasta experienta terapeutic’ avuté cu pacientii depresivi (Beck, 1976; Beck, 1991; Beck, Rush, Shaw, Emery, 1979). Beck a fost uimit de felul in care acesti pacienti evalueazA evenimentele dintr-un punct de vedere negativ si autocritic. Ei se asteapta mai degrabii la egec decat la succes si au tendinta sa amplifice esecurile si sa minimalizeze reusitele in evaluarea performantei lor. Cand lucrurile merg ru, acestia tind s& se blameze pe ei ingisi si nu s& acuze circumstantele. ‘Asa cum am observat in capitolul 11, evaluirile persoanelor facute unei situatii le pot determina emotiile. Apreciem si 745 evaluam in mod constant ceea ce se intimpla cu noi si ceca ce facem. CAteodat’ suntem constienti de evaluarile noastre, dar alteori nu. Beck credea c& gandurile negative ale indivizilor deprimati tind si apara rapid si in mod automat, ca din reflex, si nu sunt subiectul unui control constient. Astfel de ganduri sunt urmate deseori de emotii neplicute (tristete, disperare), de care pacientii sunt foarte constienti, chiar daca au fost inconstienti sau foarte putin constienti de gandurile automate ante- rioare. Mai tarziu, lucrand cu pacienti cu depresie severa, Beck a observat cd gandurile negative nu mai erau periferice, ci ocupau un loc dominant in constiinté si erau repetitive (Beck, 1991). Beck a clasificat gindurile negative ale indivizilor deprimati in trei categorii, pe care le-a denumit triada cognitiva: ginduri negative despre sine, despre experientele prezente si despre viitor. Gandurile negative despre sine (0 schema a sinelui negativa) constau din con- vingerea persoanei ca este fara valoare i inadecvata. Orice nesansi prezenta este blamaté pe baza acestor inadecvari si deficiente. Chiar si in situatiile ambigue, unde exista mai multe explicatii plau- zibile ale faptului ca lucrurile au mers ru, persoana deprimata se va blama pe ca insisi. Viziunea negativa a viitorului este una de lipsi de speranta. Persoana crede c& deficientele sale o vor impiedica si-si imbunatateascd vreodata situati Beck afirmi c& schema negativa (Sunt fara valoare“, Nu pot sa fac nimic bine“, Nu pot fi iubit) este formati in timpul copilariei_ sau adolescentei prin experiente de gem pierderea unui parinte, _respingerea sociala de catre semeni, critici aduse de parinti sau profesori sau o serie de tragedii. Aceste convingeri negative suntPsihologie patologicd Teoriile cognitive ale depresiei au stimulat un numar mare de cercetitori. Rezultatele unor studii au sustinut teoria, in timp ce altele au ridicat probleme (vezi Haaga, Dyck, Ernst, 1991, pentru reca- pitulare). Indivizii deprimati obtin un scor mai mare la scalele destinate masurarii_gan- dirii negative comparativ cu indivizii care nu sufera de depresie (atat subiectii normali cat si aceia care sufera de tul- burari mentale, altele decat depresia); iar gandirea lor negativa contine cele trei as- pecte ale triadei cognitive a lui Beck — eul, prezentul si viitorul. Cu toate acestea, dovada ca gindirea depresiva este imprecisé sau ilogicA nu pare a avea consistenté. Nu este clar de ce numai indivizii depresivi distorsioneazi infor- matia gi se autoevalueazi in modalitati ilogice. Desi indivizii depresivi_ sunt extrem de pesimisti, in unele instante ei par si perceapa realitatea mult mai precis decat persoanele normale (vezi discutia critic’ asupra iluziei si bundstarii mentale). in completare, este inci neclar in ce masura atitudinile autocritice gi/sau stilul atributional pesimist mai degraba preced decatt insotesc un episod depresiv. Mai multe studii care folosesc ca subiecti pe indivizii cu depresie soar’ (majo- ritatea studenti) au gasit o relatie intre stilul pesimist si gradul de depresie trait cand acestia au fost confruntati cu eveni- mente negative (Peterson si Seligman, 1984). Totusi, studiile efectuate asupra celor cu depresie severa (pacienti spi- talizati) au descoperit cA cognitiile depresive insofesc depresia, dar nu sunt manifeste dupa un episod depresiv. O dati ce depresia a fost inlturata, pacientii nu difereau de subiectii de control (care nu au suferit niciodata de depresie) in modul de interpretare a eve- TAT nimentelor negative (Fennel si Campbell, 1984; Hamilton si Abramson, 1983). Prin urmare, un stil atributional pesimist poate fi mai degraba un simptom decat 0 cauzd a depresiei. Totusi, este un simptom important, deoarece intensitatea convin- gerilor negative ale unui pacient pronos- ticheazi viteza de recuperare din peri- oada de depresie (Brewin, 1985). Modul in care persoana interpreteaz& evenimentele negative are o importanté mai mici in aparitia depresici decat convingerea cA individul are control asupra propriei vieti. in capitolul 15 am subliniat faptul ca situatiile stresante sunt mai putin tulburatoare daca individul crede c4 poate exercita un anumit control asupra vietii sale. increderea in propria abilitate de a exercita un control asupra evenimentelor negative poate creste rezis- tenta la depresie (Abramson, Metalsky, Alloy, 1989). PERSPECTIVA BIOLOGICA. Ten- dinta’ de a contracta tulburari de dispozitie, in special tulburari bipolare, pare a fi mostenita ereditar. Dovada din studiile efectuate pe gemeni arati cd daca un geaman identic este diagnosticat cu tulburare maniaco-depresiva, exista o sans de 72% ca celalalt geaman sa sufere de aceeasi tulburare. Cifra cores- punzatoare gemenilor fraternali este de numai 14%. Aceste cifre, denumite rate de concordant, reprezinti probabilitatea ca ambii gemeni sa aiba caracteristici specifice. Rata de concordanti pentru gemenii identici care sufera de depresie (40%) depaseste de asemenea rata de concordan{aé pentru gemenii fraternali (11%), dar diferenta dintre aceste doua proportii este mult mai mica decat este diferenta dintre ratele pentru gemenii cu tulburare maniaco-depresiva (Allen,Psihologie patologicd centrafia de serotonina si norepinefrina; dupa cateva zile, neurotransmitatorii revin la proportiile anterioare. Prin urmare, cresterea per se a nivelului de norepinefrina sau serotonina nu poate fi mecanismul de reducere a depresiei Dovezile preliminare indica faptul ca aceste antidepresive sporesc sensibilitatea receptorilor postsinaptici ai serotoninei si norepinefrinei. Timpul in cadrul c&ruia apare aceasté sensibilitate corespunde cursului actiunii substantei asupra simp- tomelor (Charney si Heninger, 1983; Charney, Heninger, Sternberg, 1984). Astfel, chiar daca nivelurile de norepi- nefrind sau serotonind ale pacientului sunt iardsi scdzute, acesti neurotrans- mitatori pot fi utilizati mai eficient, intrucat receptorii lor au devenit mai sensibili. Sistemele de neurotransmitere care re- gleazi dispozitia si emotia sunt incredibil de complexe, iar noi doar incepem sa le intelegem. Faptul ca unele dintre cele mai noi substante care s-au dovedit eficiente in reducerea depresiei nu par si influenteze nivelurile de serotonina si DISCUTIE CRITICA Iluzie si bundstare mentala fin discutia despre teoriile cognitive ale depresiei am observat c& indivizii deprimayi evalueazi lumea $i pe ei insisi dintr-un punct de vedere negativ. Ei sunt autocritici, se agteapta s& esueze in loc si aib& succes, amplificd esecurile si minimalizeaza reusitele in evaluarea propriei performanje si sunt pesimisti in privinfa viitorului. O eventu- alitate ironic este aceea c& evaluarile lor pot fi mai apropiate de realitate decat ale acelora 749 norepinefriné sugereazi implicarea si altor sisteme de neurotransmitere. Multe din sistemele de neurotransmitere, acti- onand individual sau in combinatie, pot fi responsabile de simptomele depresive (McNeal i Cimbolic, 1986); iar tulbu- rarile bipolare pot implica in plus si disfunctia unui sistem de neurotrans- mitere diferit (Depue si Iacono, 1989). Nu exista nici un dubiu ca tulburarile de dispozitie implica modificari bio- chimice la nivelul sistemului nervos. O problema nerezolvata este aceea dacd modificarile fiziologice reprezinta cauza sau rezultatul modificarilor psihologice. De exemplu, persoanele care in mod deliberat se comport ca si cum ar fi trait un episod maniacal prezinta modificari ale nivelului de neurotransmitator asema- natoare celor descoperite la pacientii cu manie (Post, Kotin, Goodwin, Gordon, 1973). Epuizarea norepinefrinei poate cauza anumite tipuri de depresie, dar 0 legaturd timpurie in lantul cauzal care conduce la depresie poate fi constituita de sentimentele de neajutorare sau de pierderea suportului afectiv. care nu sufer’ de depresie. Aceia dintre noi care nu suntem deprimai putem suferi de iluzii: putem privi lumea si pe noi ingisi prin ochelari roz. Numeroase studii indic& faptul c& majo- ritatea oamenilor au: a) 0 imagine de sine pozitiva nerealista, b) perceptii exagerate ale nivelului de control asupra evenimentelor, ) un optimism nerealist in privinga viitorului (Taylor si Brown, 1988). De exemplu, cand sunt rugati si indice cat de precis tsi pot descrie adjectivele de personalitate pozitive si negative, subiectii normali considera ca tras turile pozitive sunt mult mai caracteristice lor decat atributele negative (Brown, 1986). In plus, numerosi oameni isi amintesc mult mai rapid informajia pozitiva despre ei insisiPsihologie patologica VULNERABILITATE $I STRES. Toate teoriile pe care le-am discutat subliniaz aspecte importante cu privire la natura depresiei. Caracteristicile psiho- logice mostenite ereditar pot predispune un individ la schimbari extreme ale dispozitiei afective. Experientele stresante timpurii raportate de pacientii depresivi fac parte in general din domeniul experientelor de viaté normale; ele sunt experiente la care majoritatea indivizilor pot face fata fara a contracta o depresie. Prin urmare, conceptul de vulnerabilitate ne ajuta s& intelegem de ce unele persoane contracteazi o depresie, iar altele nu, atunci cand sunt confruntate cu o experienta stresanta particulara. Unii factori aditionali care méresc vulnerabilitatea la depresie sunt: deprin- deri sociale reduse, saracie, dependenta crescuté fati de alti, unele probleme datorate cresterii copiilor cu varsta de pani in 7 ani si lipsa unui prieten 751 apropiat. Ultimul factor pare a fi cel mai important, cel putin in cazul femeilor, intrucat acesta a fost cel mai des identificat de-a lungul a numeroase studi (Bebbington, Sturt, Tennant, Hurry, 1984; Brown si Harris, 1978; Campbell, Cope, Teasdale, 1983). Raportul de incredere, intim, cu sotul sau prietenul scade riscul de contractare a unei depresii la femei atunci cand au fost confruntate cu 0 situatie de viata stresanté. Aceasta confirma cercetarea (discutaté in capitolul 15) care indica faptul cA suportul social atenueazi severitatea evenimentelor stresante. Depresia are numeroase cauze, de la a fi determinata aproape in intregime de o anomalie biochimicd transmisa ereditar, pana la a fi exclusiv rezultatul factorilor psihologici sau ambientali. Majoritatea cazurilor se incadreazi intre cele douad extreme si implicd un amestec de factori genetici, de dezvoltare timpurie si factori ambientali. Schizofrenia Schizofrenia este eticheta aplicaté unui grup de tulburari caracterizate prin dezorganizare severa a personalitatii, distorsiune a realitatii i inabilitate de a trai viata de zi cu zi. Apare in toate culturile, chiar gi in cele care sunt departe de stresurile civilizatiei industriale si pare a fi o plagi a umanitatii de cel putin 200 de ani. Tulburarea afecteaz4 aproape 1% din populatie, apare in mod egal la barbati si femei si de obicei se instaleazi in adolescenta tarzie sau in perioada adulté timpurie (majoritatea cazurilor isi au debutul intre 15 si 35 de ani). Cei etichetati cu schizofrenie necesita de obicei spitalizare, uneori luni sau ani. in orice moment, acest grup diagnostic ocupé aproape juméatate din paturile spitalelor de boli mentale si constituie o proportie insemnati de pacienti ai serviciilor ambulatorii. Uneori, schizo- frenia debuteazi lent ca un proces gradual de intensificare a izolarii sia comportamentului inadecvat. Alteori, de- butul schizofreniei este brusc, caracte- tizat prin confuzie intensa si instabilitate emofionala; astfel de cazuri acute sunt de obicei precipitate de 0 perioada de stres la indivizii a caror viata tindea spre izolare, preocupare de sine si sentimente de insecuritate. Cazul descris in Caseta 2 pare sA se incadreze in ultima categorie, desi nu are intensitatea debutului pe care o are uneori boala.Psihologie patologica anterior cind facut unele remarci c& erau de asemenea fapte verificate si este altceva care 0 preocupa pe fata mea care are la urechea dreapta lobul inferior dezvoltat, numele ei fiind Mary Lou. O mare parte din extractie a rimas nespus si nefacuta in acest sirop produs din lapte si altele, datorita politiciieconomice, diferentierilor, subventiilor, falimentului, utilajelor, clidirilor, — legaturilor, —_rezervelor nationale, fondurilor banesti, vremii, comertului, guvernului in numarul de fuziuni si dizolvari in industria electronica, toate statele de altadata nu sunt in mod necesar reale“. (Maher, 1966, pag. 395) Cuvintele gi frazele prin ele insele au sens, dar acestea nu au sens in relatie una cu alta. Juxtapunerea cuvintelor si frazelor fara legaturd si asocierile idio- sincratice de cuvinte (uneori denumite »Salati de cuvinte“?) sunt caracteristice scrierii si vorbirii schizofrenului. Ele reflect o slabire a asocierii in care ideile individului se schimba de la o tema la alta, denotind o lips a conexiunilor dintre idei. De altfel, lantul de ganduri al unui schizofren pare a fi influentat mai degraba de sunetul cuvintelor decat de semnificatia lor. Urmatoarele réspunsuri ale unei paciente schizofrene la intre- barile medicului ilustreazi aceasta ten- dinta de a forma asociatii prin cuvinte care rimeaza. MEDICUL: Ce spuneti despre medicatie? Haldol mai luati? (o substanté antipsihotica*) PACIENTA GANDESTE: Perefi — necurafi. Rispunde afirmativ dnd din cap. MEDICUL: Dar vitamine? > Sau verbigeratie (n. trad,). * Comprimate continand haloperidol (n. trad.) 753 PACIENTA GANDESTE: Sapte pacate. Le are pe toate. Raspunde afirmativ dand din cap. MEDICUL: Nu cred cd le-ati luat pe toate. PACIENTA GANDESTE: Mine de creioane. (North, 1987, pag. 261) Procesele de gindire confuze care sunt indicatori ai schizofreniei par sa isi aiba originea in dificultatea general de concentrare a atentiei si de filtrare a stimulilor irelevanti. Majoritatea dintre noi suntem capabili sé ne concentram atentia in mod selectiv. Din cantitatea de informatie senzoriala de intrare, suntem capabili s4 selectam stimulii care sunt relevanti actiunii in cauzd i s& ii ignoram pe ceilalti. O persoani care sufera de schizofrenie este perceptual receptiva la numerosi stimuli in acelasi timp si are dificultati in determinarea — sensului majoritatii informatiilor de intrare, asa cum ilustreazi urmatoarea declaratie a unui pacient schizofren. Nu m& pot concentra, Ma afecteaz numerosi factori care imi distrag atentia. Receptionez diferite conversatii. E ca si cum as fi un transmigitor. Sunetele tree prin mine, dar simt ci mintea mea nu poate controla totul. Este dificil s& ma concentrez asupra unui singur sunet™. (McGhie si Chapman, 1961, pag. 104) Incapacitatea individului. de a-si controla atentia si de a se concentra asupra gandurilor este centrala in schi- zofrenie. fin completare Ia dezorganizarea proceselor de gandire, care face dificila infelegerea a ceea ce incearcé schizo- frenul si spuna, sunt tulburarile de continut al gandirii. Majoritatea indivi-Psihologie patologica 755 Fig. 16.2. Psihiatrul german Hans Prinzhorn define cea mai mare colectie de creafii artistice, concepute de persoane cu tulburdri mentale, Aceasta picturd, realizatd de August Neter, infa- fiseaz& halucinapiile si fanteziile paranoide de care suferé numerosi paciengi cu schizofrenie. Halucinatiile auditive pot si isi aiba originea si in gandirea obisnuita. Deseori, purtim dialoguri interioare, de exemplu comentarea propriilor actiuni sau o conversatie imaginara cu o alti persoand. Putem vorbi chiar cu voce tare cu noi insine. Vocile pe care le aud pacientii schizofreni, spunandu-le ce s& facd sau care le vorbesc urat, sunt asemanatoare cu dialogurile interioare. Dar pacientul care traieste o halucinatie auditiva nu crede c& vocile provin din el insusi sau c& ele pot fi controlate. ,Inabilitatea de a face diferenta intre extern si intern, real si imaginat, controlabil si impus este problema central in experienta schizo- frenului* (Rosenhan si Seligman, 1989). TULBURARI ALE AFECTIVITA- JUL Indivizii schizofreni nu reusesc de obicei si etaleze rispunsuri emotionale normale. Frecvent sunt retrasi si nu rispund in situafiile care ar trebui si-i fac tristi sau fericiti. De exemplu, un barbat poate sé nu arate un rispuns emotional atunci cand este informat ca fata sa are cancer. Totusi, aceasti »tocire* a expresiei emotionale poate ascunde un tumult interior, iar persoana poate erupe cu accese de furie. Individul schizofren exprima cateo- dati emotii care sunt legate in mod inadecvat de situatie sau de gandul exprimat. De exemplu, un pacient poate zambi in timp ce vorbeste despre eve- nimente tragice. De vreme ce emotiilePsihologie patologica 757 ASETA 3 Episodul psihotic ‘Aceasti relatare este de la 0 persoana schizofrend care s-a vindecat, iar mai tarziu a devenit psihiatru. Descrierile gandurilor gi ale emofiilor ei, extrase din memorie si dintr-un jumal, sunt intercalate cu fragmente din figele medicale (North, 1987, pag. 282-284). Elicopterele. Oh nu, nu elicopterele. Au venit sd-mi smulgd penele din lobii frontali. ‘Ajutd-md, sord, ajutd-md. Nu pofi sii le auzi? Trebuie sé md intorc in corpul meu sa le salvez. Sunt atat de departe. Departe de conexiunile neuronale. Medicul crede cd voi face o lipituré bund. El este un vraci. Trimite mesaje radio cétre elicoptere pentru a le ajuta sd md gdseascd. Dr. Koperti observa: ...in acest moment se afla inc’ in catatonie. Total neresponsiva... . Ma intreb daca va fi iartsi capabila s& fac’ fata tensiunii de la scoala ... in aparenf’ ea pare sa nu raspunda la agenfii antipsihotici si are un prag.scdzut la simptomele extrapiramidale (efecte musculare secundare).. Bucdji mari se sparg de taisul constiinfei mele. Nu ma voi intoarce niciodata. Universul dispare cu o unduire usoard a mdinii mele. O asistentd observa in schita biografica: Date: pacientul se comport ca rispuns la voci, de exemplu prin adoptarea unor posturi, prin a plange. Spune c& este inspaimantat’, a refuzat si se dezbrace pentru culcare de teama nevoii de a iesi repede din camer’... a fost gasita stand intr-un loc lungi perioade de timp, cu ochii larg deschisi, privind fix ... pacienta st& in salon cu fata la perete, cu bratele desfacute pe perete ... nu este responsiva la verbalizare, rispunde cu o privire fixd lipsité de expresie ... in mod frecvent se plimba cu suspiciune in jurul camerei, sare cAnd alfii se apropie de ea. De mai multe ori intreba ,Sunt moarta?* Uneori parea c& nu-gi atinge corpul, finandu-si mainile in pozifii unghiulare Pendulul se balansa intr-o parte unde fiecare lucru se imprastie pe orice. Nu poate reveni. Sunt speriatd de schimbare. Sunt speriata sd md misc. Ai vrea sa fii ficutd carne de crenvursti?" Ah, vocile. Unde au fost? Trebuie sd fiu din nou pe drum, »Crenvursti pentru pranz! Capul mi se despica la mijloc, creierul se imprdstie pe podea si cu stangdcie incerc ‘sd-I prind El aluneca printre degetele mele de metal. Pun ei carne de creier in crenvursti? Poti s&-ti lasi ména jos, Carol. Nu trebuie s& 0 {ii acolo." Asistenta a spus asta, sau eu? Sau vocile? Sau a fost o transi dintr-o alta dimensiune?a ie i ee i i a iPsihologie patologica 759 RAPORTUL GENETIC LEGATURA DE NIVEL DE RISC Fig. 16.3. Raporturile genetice si schizofrenia, Riscul unei dezvoltari a schizofreniei este in cea ‘mai mare parte in functie de legdtura de rudenie (din punct de vedere genetic) cu 0 persoand schizofrend $i nu este in funcfie de mediul ambiental. In cazul unui individ care are ambii pdringi schizofreni, raportul genetic nu poate fi exprimat in termenii procentajului, ci sub forma regresiei valorii genetice’ a individului cu cea a paringilor ~ care are valoarea 1, aceeasi care este si pentru gemenii identici. (Dup& Gottesman, 1991; Gottesman si Shields, 1982.) tehnici ale biologiei _moleculare de claborare a hartilor genomice. Pentru a localiza genele relevante, cercetitorii gasesc o familie cu o incidenta inalté a schizofreniei de-a lungul a mai multor generafii. Ei examineazi ADN-ul membrilor familie’ si cerceteazi_0 secventa scurti de ADN care este diferita la membrii schizofrenici si la membrii normali ai familiei, Daci membrii familici cu 0 secventi de ADN particularé cu o localizare specifica la nivelul cromozomului prezint’ in mod frecvent schizofrenic, dar membrii familiei cu o secventa diferiti pe acea regiune nu au avut niciodatd tulburarea, atunci acea secventi de ADN este fie parte a genei cauzatoare a tulburarii, fie se afli foarte aproape de aceasta la nivelul cromozomului (Byerly §.a., 1989). Numeroase studii pe esantioane de ADN obfinute din familii cu o incidenta inalté neobisnuita a schizofreniei au des- coperit prezenta unei gene ,defecte, sau grup de gene, localizate pe cromozomul 5 (Bassett, 1989; Sherrington s.a., 1988). Totusi, alti cercetitori care au studiat grupuri diferite de familii cu incident nalté. nu au descoperit vreo dovada a legaturii dintre cromozomul 5 si tulburare (Kennedy $.a, 1988; McGuffin 5.a., 1990).Psihologie patologica drogul nu produce o psihoza in sine; mai degraba el exacerbeazi simptomele pe care pacientul le traieste (Snyder, 1980). De exemplu, un pacient internat in spital pretindea ci sufletele se indljau din capetele oamenilor si ti vorbeau. Dup& tratamentul cu antipsihotice a recunoscut cA discutia lui cu privire la acele suflete era 0 ,.discutie nebuneasc&“, dar dupa un minut de la injectarea cu amfetamina a pretins din nou ca sufletele ieseau din capul intervievatorului (Janowsky, El-Yousef, David, Sereke, 1973). Prin urmare, intensificarea actiunii dopaminei agraveazi simptomele schi- zoftene, iar blocarea receptorilor dopa- minergici le inlatura. Studiile care utilizeazi tomografia prin emisie de pozitroni (PET), una dintre tehnicile de obtinere a imaginilor detaliate ale creierului, descris in capitolul 2, au des- coperit c& densitatea unci anumite categorii de receptori dopaminergici (denumiti receptori D2) este semnificativ mai mare la un grup de schizofreni care nu au fost niciodata tratati, comparativ cu grupul de schizofreni tratati sau cu niste persoane normale (Wong §.a., 1986; 1989). Acestea, aldturi de alte desco- periri, indica faptul c& un exces de celule sensibile la dopamind poate fi un defect neurochimic influent in schizofrenie. in privinta anomaliilor structurale ale creicrului, studiile care utilizeaza tomo- grafia axialé computerizati (CAT) si rezonanta magneticé nuclear’ (MRI) au descoperit c& unii schizofreni au ven- triculiicerebrali (cavitati care contin lichidul cefalorahidian) semnificativ mai dilatati decat persoanele care nu sufera de schizofrenie. In numeroase studii, paci- enfii cu schizofrenie au ventriculii mai mari decat fratii lor, inclusiv gemenii lor identici (Andreasen, 1988). Prin deductie, 761 dacd ventriculii sunt mai mari decat normal, tesutul cerebral trebuie s& fie mai mic decat normal; largirea ventriculilor sugereazi existenta unui proces de deteriorare sau atrofiere a fesutului cerebral. Studii recente au indicat faptul c& lobii frontali, lobii temporali si hipocampul sunt arii cerebrale mai reduse la schizofreni decat la persoanele nor- male (Suddathg s.a., 1990) (fig.16.4). Dovezile din studiile efectuate asupra structurii si biochimiei cerebrale au condus la postularea existentei a doua forme de schizofrenie. Schizofrenia de tip I se caracterizeazd prin simptome pozitive sau excese comportamentale care includ halucinatii, deliruri, com- portament bizar si gandire confuza. Pacientii cu simptome pozitive func- tionau bine inainte s& apara primele simptome de schizofrenie; comporta- mentele tulburate fin s& apari gi sa dispar, astfel ci uneori comportamentul lor social este rezonabil eficient; ei raspund bine de obicei la substantele antipsihotice care blocheaza transmiterea dopaminei; iar tomogramele lor nu arati in general anomalii structurale. Schi- zofrenia de tip II se caracterizeazi prin simptome negative sau deficite compor- tamentale, de exemplu: sdrdcia limbaju- lui, absenta raspunsurilor emotionale, izolare social, atentie slaba. Pacientii cu simptome negative au un istoric de functionare social si educational sc&zuta inaintea primului episod psihotic, dar care continua si dupa acesta (Fenton si McGlashan, 1992). Starea lor nu se imbunatateste la administrarea substan- telor antipsihotice, iar tomografiile lor vor indica anomalii structurale la nivel cerebral (Fenton si McGlashan, 1992). Se afirma c& schizofrenia de tip 1 rezulté din dificultatile de neurotrans-Psihologie patologica 1. Selectia socialé — mobilitate descen- denta. intrucat deprinderile sociale de control sunt depreciate, indivizii care sufera de schizofrenie au dificultati in completarea educatiei si in obtinerea unui loc de munca decent. Ei coboara gradual pe scara social si devin o parte a claselor sociale inferioare. 2. Determinarea social — adversitate si stres. Traiul in conditii de saracie, in Zone cu o rata inalta a criminalitatii, abandon familial si scoli neadecvate, creeaza un stres suplimentar suficient si determine tulburari de tip schi- zofren, in special la indivizii care sunt predispusi genetic la schizofrenie. Dovezile indica faptul ci ambele explicatii sunt adevarate (Brenner, 1982; Fried, 1982; Kosa si Zola, 1975), cu selectia social care joaca probabil un rol mai important (Dohrenwend s.a., 1992). Cercetarile asupra rolului factorilor psihologici in dezvoltarea schizofreniei s-au axat pe relatiile din cadrul familiei. in perioada anilor 50 si °60 numerosi cercetatori au facut observatii detaliate asupra familiilor in care un membru era diagnosticat_ ca schizofren, pentru a determina tipurile de atitudini parentale si comportamentele care au contribuit la aparitia tulburarii. Ei au ajuns la diverse concluzii, dintre care majoritatea s-au dovedit dificil de demonstrat. O problema majora a fost aceea ci familiile au fost studiate dupd ce tulburarea mentala aparutd la un singur membru al lor afectase intreaga familie. In timp ce unele dintre interactiunile atipice ale familiei pot preceda debutul tulburarii, altele pot reprezenta reactii la stresul provocat de convietuirea cu o persoand bolnava psihic. De exemplu, comu- nicarea neclaré sau conflictual dintre pirinfi si copii a fost identificata ca find 763 factor de diferentiere intre familiile schi- zofrene si cele normale. Parintii comu- nica in modalitati care creeazi confuzie si nesiguranté (Wynne, Singer, Bartko, Toohey, 1977). Totusi, rezultatele obti- nute de un studiu asemanator sugereaza faptul cd problemele de comunicare ale parintilor pot fi un raspuns la comunicarea neclari a copiilor lor schizofreni. in acest studiu, experi- mentatorul a cerut parintilor si copiilor s& descrie in mod independent obiectele specifice, astfel incat cineva care asculta descrierile lor s& poaté identifica obiectele fara a le vedea. Descrierile au fost inregistrate pe banda de magnetofon si au fost puse s& fie ascultate de alte persoane, incluzdnd copii normali, copii schizofreni si parintii lor. Cercetatorul a descoperit c parintii copiilor schizofreni nu erau diferiti de parinfii_copiilor normali in abilitatea de comunicare a ideilor. Copiii schizofreni au avut cel mai sarac nivel de comunicare. Pentru a cita cercetatorul, ,,Tulburarea de comunicare a copiilor schizofreni a avut un efect negativ imediat, nu numai asupra parintilor copiilor schizofreni, ci si asupra tuturor parintilor care au ascultat si au incercat si le raspunda* (Liem, 1974, pag. 445). Un studiu longitudinal a incercat si elimine problema inerent& studiilor ante- rioare, observand relatiile de familie inainte ca unul dintre membri sa fie diagnosticat_ca schizofren. Studiul a inceput cu 64 de familii care contineau cel putin un adolescent indrumat catre o clinicé de psihologie pentru ajutor in probleme emotionale moderate sau usor severe. Adolescentii si familiile lor au fost studiate in mod intensiv si apoi urmariti in urmatorii 15 ani, prin evaluari periodice. Cea mai mare incidenti a schizofreniei a aparut in familiile in carea - u ae i Hi eePsihologie patologica zofrenia poate fi comparat cu acela al unui subiect ce nu este schizofren (din categoria celor cu risc crescut) si cu acela al unui subiect normal (din categoria celor cu rise scdzut). Majoritatea acestor studii initiate in anii ’60 —'70 sunt in derulare, iar subiectii sunt acum adulti. Unii dintre acestia au devenit deja schizofreni, iar in urmatorul deceniu se asteapti si se intample acelasi_lucru cu restul subiectilor. In consecinta, datele expe- rimentale disponibile in prezent constau in principal din comparatii intre grupurile cu rise crescut si cele cu risc scizut. Aceste date indici existenta mai multor asemanari intre un copil cu risc crescut gi un adult schizofren. De exemplu: com- petenta sociala este redusi la copiii cu risc crescut si ei au tendinta de a obfine performante mici la sarcinile care ne- cesit atentie susfinuta sau gandire abstract. Datele preliminare obfinute dupa subiectii cu risc crescut, care ulterior au dezvoltat schizofrenie, indica faptul ca ei difera din mai multe puncte de vedere de subiectii cu risc crescut, dar sanatosi. Subiectii care au dezvoltat tulburarea: 765 1. Probabil au avut la nastere complicafii care puteau afecta functionarea siste- mului nervos; 2. Probabil au fost separati de mamele lor lao varsté frageda; 3. Probabil au avut tati spitalizati cu diagnosticul osciland intre alcoolism si schizofrenie; 4. Probabil au manifestat un compor- tament inadecvat la scoala. Profesorii au descris baietii ca fiind anxiosi, singuratici, generatori de probleme disciplinare; fetele — retrase, izolate social si dificil de controlat. Atunci cand vom avea mai multe informafii despre aceste studii in desfasurare privind subiectii cu rise crescut, vom intelege mai bine modul in care interactioneazA factorii ereditari cu cei ambientali in producerea _schi- zofreniei. Recent, cercetatorii au identifi- cat un model atipic de dezvoltare a copiilor (implicénd anumite intdrzieri si pusee in maturizarea abilitatilor motorii si vizuale), care se poate dovedi util ca un test de tip screening pentru a identifica copiii cu risc crescut de schizofrenie (Fish 5.a., 1992). Tulburarile de personalitate Tulburarile de personalitate sunt modele durabile de comportament ina- daptat. in capitolul 14 am descris tri- siturile de personalitate ca modalitati durabile de percepere sau relationare cu mediul inconjuritor, precum si de apreciere a propriei persoane. Cand trisiturile de personalitate devin prea inflexibile si inadaptate, astfel incat s afecteze semnificativ abilitatea indivi- dului de a funcfiona, ele se numesc tulburdri de personalitate. Tulburarile de personalitate constituie modalitati ima- ture si inadecvate de control al stresului sau de rezolvare a problemelor. Sunt de obicei evidente in perioada adolescentei si pot continua pe tot parcursul vietii. Spre deosebire de oamenii cu tul- buriiri de dispozitie sau anxioase, care de asemenea implici un comportament inadaptat, oamenii care prezinté tulburari de personalitate nu se simt de obiceiil lita Wa a maliPsihologie patologica abandoneazi familia, cheltuiesc bani companiei sau comit acte criminale. CAnd sunt prinsi, declaratiile lor de c&inta sunt atét de convingatoare, incat scapa adesea de pedeapsa si li se acorda o alti sansa de reabilitare. Dar personalititile de tip antisocial rareori traiesc aceste declaratii; ceea ce spun are putin’ lega- turd cu ceea ce simt sau fac (v. Caseta 4). CASETA 4 Personalitatea de tip antisocial Un barbat in. varsta de 40 de ani a fost condamnat pentru falsificare de cecuri. si delapidare. A fost arestat impreun’ cu o femeie tanara de 18 ani cu care se c&satorise prin bigamie, cu cateva luni mai inainte. Femeia nu stia de existenta unei c&satorii anterioare. Subiectul din acest caz mai fusese condamnat de doua ori pentru bigamie si in alte 40 de cazuri pentru plasare frauduloas& de cecuri false. Circumstanjele arestarii sale _ilustreaza impulsivitatea si absenta infelegerii carac- teristice multor personalitati antisociale. Objinuse o° functie de conducere intr-un restaurant mic; proprietarul absent, care traia intr-un orag vecin, a decis s& vind la sfarsitul fiecdrei siptimani pentru a verifica evolutia restaurantului si pentru a ‘incasa_ profitul. Subiectul: traia intr-un apartament: situat deasupra restaurantului, avea un salariu mic si un procentaj din notele de plata in numerar. La sfarsitul primei saptimAni, subiectul a luat tofi banii (nu i-a depus la banca seara, asa cum fusese instruit)si'a plecat cu pufin nainte de’a sosi proprietarul; a lisat 0 serie de mesaje vulgare scrijelite’ pe -pereti, spunand ca a luat banii pentru ca ,,salariul era prea mic“. Si-a gisit o-locuinf& cu sofia sala cAteva blocuri departare de restaurant si nu.a facut nici un efort pentru a nu fi depistat, A fost arestat cAteva zile mai tarziu. 167 Cele doua caracteristici considerate indicatori puternici ai unei tulburari de personalitate de tip antisocial sunt: a) ab- senfa empatici si pierderea interesului pentru ceilalfi; b) absenja rusinii sau a vinovatici - inabilitatea de a simti remusciri fata de actiunile proprii, indiferent cat de condamnabile ar fi (Hare, 1980). fn timpul interogatoriului a reiesit ca subiectul si-a petrecut ultimele luni trans- formind cecurile in numerar in superma- gazine din diverse orase. El intocmea cecul si {gi trimitea sofia sa fi transforme in numerar; comenta c& inocenja pura a sotiei in privinja faptului c& el nu avea un cont bancar elimina orice suspiciune asupra ei. Nu si-a facut griji in: privinfa utilizarii unui nume. fals atunci cand a semnat cecurile sau contractul: de cdsdtorie prin bigamie, dar a p&rut surprins c& politia |-a descoperit atat de repede. Interogatoriul despre biografia subiectului a dezvaluit faptul cd el a fost educat in special in scoli particulare si c& parinfii si o duceau bine din'punct de vedere financiar. Parintii plinuiau’ sail trimita la colegiu, dar performanta sa academic& nu era destul de ‘buna (cu toate c& Ja o evaluare s-a dovedit a avea o inteligen{4 superioara). Raténd admi- terea in colegiu, s-a apucat 8 munceasc& ca agent de asigurari si s-a descurcat foarte bine. S-a distins ca un tanar plicut si ca un orator cu o fluena exceptionala. Chiar atunci end se parea cd il asteapta o carieri pina de succes in domeniul asigurarilor, a intrat intr-o incurc&tura pentru c& a deturnat cecurile pe care clientii i le daduser& pentru a-si plati’ primele de asi- gurare: A recunoscut faptul c& a transformat aceste cecuri in numerar gi c& a cheltuit banii (mai. ales ‘pe haine-si bautura). Aparent, nu si-a dat seama cA sistemul de verificare al companiei va depista acest gen de delapidare. ‘De fapt, si-a exprimat amuzat indignarea fata de egecul. companiei de a realiza cA el intenjiona 4 returneze bani din propriulPsihologie patologicat sociopat nu a avut aceasti reactie (Lippert si Senter, 1966). Studiile efectuate in inchisori au aratat c& definutii cu personalitati de tip antisocial, comparativ cu ceilalti aflati in detentie, nu invafa atat de repede s& evite socurile si nu manifesté o activitate sporité a sistemului nervos vegetativ in diverse conditii (Hare, 1970; Lykken, 1957). Aceste descoperiri au condus 1a ipoteza cA sociopatii s-au nascut cu un sistem nervos vegetativ subreactiv, ceea ce ar explica de ce acestia nu raspund normal la ameninfarea pericolului care fi determina pe multi oameni s& nu comita acte antisociale. Totusi, interpretdrile trebuie facute cu grijé. Este posibil ca indivizii cu personalitati de tip antisocial sa vada situatia experimental ca un joc, pe care inceared sA-1 joace cu calm prin stapdnirea raspunsurilor. Studii ulterioare care au folosit si alte mAsuratori ale reactiilor (in afar de RGP) au concluzionat c& nivelurile de activare ale sociopatilor sunt scdzute, deoarece ei sunt capabili s& ignore sau s& selecteze stimulii (Hare, 1988; Jutai si Hare, 1983). in completare, testele de functionare mentala indica faptul ca personalitatile de tip antisocial prezinta deficiente in abilitatea de planificare, de schimbare a strategiilor’si de inhibare a actiunilor impulsive (Gorenstein, 1982). Observatiile de mai sus asigura explica- fia comportamentului sociopat. intrucat nivelul de activare al sociopatului este scazut, el cautd senzatii tari si excitatii. O daté ce el nu prezinti stari_ anxioase, nimic nu-] va abate de la comiterea unor acte deviante. Deoarece sociopatul are deficiente in abilitatea de planificare si de inhibare, el se comporté impulsi Acestia sunt posibili determinanti ai conduitei necorespunzatoare, far remus- 769 cari, a sociopatului si ai comporta- mentului acestuia de cdutare a senzatiilor tari fard a fine cont de regulile societatii INFLUENTELE PARENTALE. Po- trivit teoriei psihanalitice, dezvoltarea constiintei morale sau a supraeului depinde de relatia afectiva cu un adult in perioada copilariei timpurii. Copii normali interiorizeaz valorile parintilor (care reflecté in general _valorile societafii), pentru c& vor sa fie ca parintii lor si se tem de pierderea dragostei parentale daci nu se comporta in conformitate cu aceste valori. Un copil care nu primeste dragoste de la nici un parinte nu se teme de pierderea ei; copilul nu se identificd cu parintii care il resping si nu interiorizeaz4 regulile lor. Chiar dac& aceasta teorie pare rezonabili, ea nu este conforma cu toate datele de cercetare. Multi copii respinsi nu dez- volta personalitati de tip antisocial, iar altii, care le dobandesc, au fost rasfatati in copilarie. Potrivit teoriei invafarii, comporta- mentul antisocial este influentat de tipurile de modele parentale si de tipul de comportament pe care acestia il recompenseazi. Un copil poate dezvolta © personalitate de tip antisocial daca el invati c& pedeapsa poate fi evitatd prin farmec, dragalasenie si cdinta. Un copil care este capabil si evite pedeapsa in mod constant pretinzand cd fi pare rau si c& nu va mai trebui si stea sau sd facd ceva pentru o recompensa, nu va invata s& tolereze frustrarea. Cele doua carac- teristici ale sociopatilor sunt absenta toleranfei la frustrare si convingerea c& aratindu-se plini de farmec si penitenti scuza raul facut. in completare, un copil care este mereu protejat de frustrare sau de suferinf& poate si nu aiba abilitatea dePsihologie patologica patul nu poate fi gisit vinovat pe motivul nebuniei doar dac& in momentul: comiterit actului ilegal acesta era intr-atat de tulburat fncdt nu stia ce face, sau daca stia ce face, nu stia c& cea ce face este rau. Legea M’Naghten a fost adoptati. si in Statele Unite, iar distinctia de a sti ce este bine si ce este rau a rimas baza celor mai multe decizii de nebunie legal, timp de peste un secol. Unele state au adaugat la legislatia lor doctrina ,,impulsului irezistibil", care recunoaste faptul c& unii indi bolnavi psihic pot raspunde corect la intrebarea daci un anume act este, din punct de vedere moral, bun sau rau, dar pot fi incapabili sa-si controleze comportamentul. In perioada anilor °70, 0 serie de tribunale statale i federale au adoptat o definitie legala mai general a nebuniei, propusd de Institutul ‘American de Drept, care enunfi: ,,O persoana nu este responsabili de conduita criminala daca in timpul acelui comportament, ca rezultat al unei tulburari sau deficiente mentale, isi pierde substantial capacitatea fie de a aprecia nejustejea conduitei sale, fie de a-gi conforma conduita imperativelor legii*. Cuvantul substanfial sugereaza faptul c& nu orice incapacitate este suficient& pentru a evita responsabilitatea criminalului, dar si faptul ci nu este ceruta incapacitatea totala. Folosirea cuvantului a aprecia mai degraba decit a sti implica faptul c& constiinta intelectualé. a binelui si raului nu este suficientd; indivizii trebuie s& infeleaga consecintele morale sau legale ale compor- tamentului lor inainte de a fi gasiti respon- sabili de actiuni ilegale. Problema responsabilitatii legale in cazul, indivizilor cu tulburari_ mentale devine subiectul unei dezbateri susfinute, care a fost provocata de achitarea lui John Hinckley Jr., pe motiv de nebunie, in tentativa de asasinare a presedintelui Reagan, fin anul 1981. Numerosi americani au fost ofensati de verdict si au simfit cd apararea pe motiv de nebunie era o portita de sc&pare care permitea prea’ multor. persoane vinovate si fie eliberate. Ca raspuns, Congresul american a decretat Legea pentru reforma apararii pe 771 motiv de boald psihicd (1984), care contine 0 serie de masuri destinate s& fact mai dificil absolvirea unui inculpat de responsabilitatea legal. De exemplu, legea schimba formu- area Institutului American de Drept: ,.pierde substanfial capacitatea ... de a aprecia"* cu jincapabil de a aprecia; aceasta stipuleazd c& tulburarea sau deficienta mentala trebuie s& fie severe (intentia fiind de a exclude tulburarile nepsihotice, cum. ar’ fi perso- nalitatea de tip antisocial); si modifica greutatea dovezii de la partea reclamanta la apirare (in loc ca partea reclamanti si dovedeasc’ faptul ci persoana a fost s&ntoas’ in timpul actului criminal, apararea trebuie sé demonstreze c& persoana nu era slinitoas’, iar ,dovada trebuie s& fie clara si convingatoare‘). Aceasti lege se aplicd tuturor cazurilor judecate in tribunalele federale si in aproximatiy jumatate din tribunalele statale. Deocamdata este prea devreme pentru a evalua impactul acestei legi. alt& incercare de clarificare a apararii legale pe motiv de boala psihict este verdictul ,,vinovat, dar bolnav psihic“, initial propus in Michigan si apoi adoptat de alte 11 state. (in unele dintre aceste state acest verdict il inlocuieste pe acela de ,nevinovat pe motiv de boala psihica's; in alte state el reprezint& o opfiune aditionala). in general, legile permit verdictul de .vinovat, ‘dar bolnav psihic* atunci cnd inculpatul este gisit a avea o tulburare de gindire sau de dispozitie substantiale, care Ia afectat in momentul sAvarsirii actului criminal si care i-a afectat in mod semnificativ judecata, comportamentul, capacitatea de a recunoaste realitatea sau abilitatea de a face faa cererilor obisnuite ale vietii. Efectul acestei tulburari mentale nu reprezint& totusi definitia legal a bolii psihice. Verdictul ,,vinovat, dar bolnav psihic'* permite juratilor s’ condamne o ersoani pe care acestia o percep ca periculoasa, in timp ce incearc& s& se asigure c& ea primeste un tratament psihoterapeutic. Individului i se poate oferi _ tratament psihoterapeutic in inchisoare sau poate fi tratat fntr-un spital de boli psihice gi readus inPsihologie patologica 773 de sine, controlul comporta- mentului, aprecierea de sine, abilitatea de a forma relafii de afectiune si productivitatea. 2. DSM-III-R clasificé tulburarile mentale in functie de simptomele comportamentale specifice. Acest sistem de clasificare permite comunicarea informatiei si asiguri fundamentele cercetarii. Totusi, fiecare caz este unic, iar etichetele diagnostice nu pot fi utilizate la clasarea indivizilor. 3. Teoriile despre cauzele tulbu- rarilor mentale si recomandiarile terapeutice pot fi grupate in functie de una dintre urmitoarele perspective: biologicd, _psiha- naliticd, comportamentalaé — si cognitiva. Modelul vulnerabili- tate-stres subliniaz& interactiunea dintre predispozitia (biologica si/sau psihologicd) care face o persoana vulnerabila la dezvol- tarea unei tulburari si conditiile ambientale stresante cu care se confrunta individul. 4. Tulburarile anxioase includ: an- xietatea generalizatd (neliniste constanté si stare de tensiune), tulburdrile de panicd (atacuri subite de aprehensiune cople- sitoare), fobiile (teama irationala de obiecte sau situatii specifice), tulburdrile — obsesiv-compulsive (ganduri nedorite persistente sau obsesii — combinate cu imbolduri, sau compulsii — pentru a executa anumite acte). Teoriile psihanalitice atribuie tul- buririle anxioase unor conflicte inconstiente, nerezolvate. Teoriile comportamentale se centreazi pe anxietate ca rdspuns invafat la evenimentele externe gi invoca, pentru a explica unele fobii, conceptul de condifionare pre- gatitd. Teoriile cognitive subli- niazi modul anxios de gandire al oamenilor in privinta pericolelor potentiale: supraestimarea proba- bilitatii si gradul de nocivitate le provoacd o stare de tensiune, find pregatiti din punct de vedere fiziologic pentru pericol; ei sunt incapabili sa elimine gandurile obsesive si au convingerea c& ritualurile compulsive vor preveni dezastrul. Teoriile biolo- gice subliniaza interactiunea unor neurotransmifatori care regleaza triirile anxioase. in cazul ata- curilor de panicd si tulburarilor obsesiv-compulsive au fost iden- tificate anomalii biochimice. Tulburarile de dispozitie sunt impartite in tulburdri depresive (individul prezint’ una sau mai multe perioade de depresie) si tulburari bipolare (individul alter- neaza intre perioade de depresie si perioade de euforie sau de manic). Tristetea, pierderea satisfactiei in viati, gandurile negative si pier-i tty ee ti ey ae Hal vigPsihologie patologicé 715 Recomandiari bibliografice Lucrari cu caracter general _privind psihologia patologica sunt: Davison si Neale, Abnormal Psychology (Psihologie patologica, editia a V-a, 1990); Sarason si Sarason, Abnormal Psychology: The Problem of Maladaptive Behavior (Psihologie patolo- gici: problema comportamentului anormal, edifia a VI-a, 1989); Rosenhan si Seligman, Abnormal Psychology (Psihologie patologica, editia a Il-a, 1989); Carson si Butcher, Abnormal Psychology and Modern Life (Psihologia patologica si viata moderna, editia a IX-a, 1992). Mending Minds (Psiho- terapia, 1992), un studiu stiintific realizat de Heston, prevede o scurta descriere a prin- cipalelor tulburari_ mentale, cu biografii si descrierea optiunilor terapeutice. Aspectele ereditare ale bolilor psihice sunt revizuite in Plomin DeFries si McClearn, Behavioral Genetics: A Primer (Tratat de genetic’ comportamentali, editia a Il-a, 1989). Schizophrenia Genesis: The Origins of Madness (Geneza schizofreniei: originile tulburarii, 1991), un studiu stiintific realizat de Gottesman in care se prezinta ultimele descoperiri ale cercetarii in genetica acestei tulburari, discufia factorilor sociali si psi- hologici si aprecierile personale cu privire la pacientii schizofreni si familiile lor. Panic: Facing Fears, Phobias, and Anxiety (Panica: expresia teamei, fobici si anxietatii, 1985) de Agras, prezinté o interesant& discutie asupra modului prin care teama se transforma in fobie. The Boy Who Couldn't Stop Washing: The Experience and Treatment of Obsessive-Compulsive Disorder (Baiatul care nu se poate opri din a se spala: experienta si tratamentul tulburarii obse- siv-compulsive, 1989) de Rapaport, o fas- cinant& prezentare a acestei tulburari, include descrierile cazurilor clinice si descoperirile experimentale asupra tratamentului. Lumea psihozelor din punctul de vedere al pacientului este descrisé grafic in lucrarea lui Green, I Never Promised You a Rose Garden (Nu ti-am promis niciodata o gradind de trandafiri, 1971); si in North, Welcome Silence (Linistea binevenita, 1987). in lucrarea Holiday of Darkness (O vacanta de intuneric, 1982) de Endler, binecunoscutul psiholog prezinta rezultatele luptei personale cu depresia si discutiile cu privire la efectele diverselor tratamente.AXn acest capitol ne vom ocupa de metodele de tratament al comporta- mentului anormal. Unele dintre aceste metode se concentreazd pe ajutorul dat indivizilor pentru o mai buna injelegere a cauzelor problemelor lor, altele jincearcé sa modifice direct gandurile si comportamentul, altele, in fine, implicd interventii biologice si modalitati specifice in care comunitatea poate ajuta. Tratamentul tulburdrilor mentale este strins legat de teorii cu privire la cauzele acestor tulburari. O scurt istorie a tratamentului bolilor psihice va ilustra modificarea metodelor pe misura modificarii teoriilor asupra naturii umane si cauzelor tulburarilor sale. Fundamentul istoric Conform uneia dintre cele mai vechi credinte (adoptata de vechii chinezi, egip- teni si evrei), 0 persoan’ cu o tulburare mentali era posedat de duhuri rele. Acesti demoni erau exorcizati prin diverse tehnici, ca rugdciunea, incantatia, magia si prin folosirea de purgative fabricate din diverse ierburi. Daca aceste tratamente nu aveau succes, erau luate misuri extreme pentru a transforma corpul intr-un loc neplicut de locuit pentru duhurile rele. Biciuirea, infometarea, arderea pe rug si chiar lapidarea erau adesea folosite ca forme de tratament. Primele progrese in infelegerea tulbu- rarilor mentale se datoresc medicului grec Hipocrate (aproximativ 460-377 i.Ch.) care a respins demonologia si a sustinut cd tulburarile mentale erau rezultatul unui dezechilibru al fluidelor din corp. Hipocrate, ca si medicii greci si romani care i-au urmat, a pledat in favoarea unui tratament mai uman al celor bolnavi mental. Ei au accentuat importanta unui ambient placut, a exercitiilor fizice, a unui regim alimentar corespunzitor, a masajului si bailor calmante, precum si a unor tratamente mai putin placute, cum ar fi singerarea, purgatia si schingiuirea. Desi in acea vreme nu existau institutii pentru cei bolnavi psihic, multi oameni au fost ingrijiti cu multd bundtate de catre medici in temple dedicate zeilor greci sau romani. ‘Acest mod progresist de a considera bolile mentale nu a continuat insd. Superstitiile primitive si credinfa in demoni au fost reinviate in Evul Mediu. Bolnavii psihic erau considerafi ca avind legaturi cu diavolul si cu puteri supranaturale care le permiteau si provoace inundatii, cium si rani celor din preajma lor. Indivizii cu perturbari grave erau tratati cu cruzime: se credea c& batand, infometand, torturand pe cei bolnavi psihic, diavolul era cel pedepsit. ‘Acest tip de cruzime a culminat cu procesele vrajitoarelor, care au trimis laMetode de terapie unit cu alte doud grupuri similare si a format Asociatia Nationala de Sanatate Mentala. Miscarea privind igiena mentala a jucat un rol inestimabil in stimularea organizirii clinicilor de orientare a copi- ilor si centrelor comunitare de sanantate mental pentru a ajuta la prevenirea si tra- tarea tulburarilor mentale. Facilitati moderne de tratament Din vremea lui Beers pana astizi, spitalele de boli mentale au cunoscut importante moderizari, dar exista incd mult loc pentru alte imbunatatiri. Majoritatea celor care necesita spitalizare pentru tulburari psihice sunt mai intai internati intr-o sectie de psihiatrie a unui spital general, unde se evalueaza conditia lor. Daca se recomanda o perioada de spitalizare ceva mai lunga, ei pot fi transferati intr-un spital public sau privat de psihiatrie. Cele mai bune dintre aceste spitale sunt confortabile, bine intretinute si pot asigura o serie de activitati terapeutice: psihoterapie individuala si de grup, recreere, terapie ocupationala (destinaté pentru invatarea unor deprin- deri, ca gi pentru asigurarea relaxirii) si cursuri educationale pentru a-i ajuta pe pacienti s& se pregateasci pentru un serviciu la iesirea din spital. Cele mai aspre sunt institutiile custodiale, unde pacientii duc o existenta plictisitoare, in saloane degradate si supraaglomerate si, cu exceptia medicatiei, beneficiazd de tratamente nesemmnificative. Cele mai multe spitale psihiatrice se situeazi undeva intre aceste doua extreme. Pe la inceputul anilor °60, accentul s-a deplasat de la tratarea indivizilor cu tulburari psihice in spitale, la tratarea acestora in propria lor comunitate. Miscarea pentru dezinstitutionalizare a fost partial motivata de recunoasterea 7719 faptului cA spitalizarea are a serie de dezavantaje inerente, indiferent de cat de bune pot fi conditiile. Spitalele ii lipsesc pe oameni de sprijinul social al familici si prietenilor si de obiceiurile lor din viata de zi cu zi; ele au tendinta sa-i facd pe oameni sa se simta ,,bolnavi* si incapabili si se adapteze la lume; si incurajeazi dependenta. De asemenea, sunt foarte scumpe. in anii "50, s-a descoperit cA medicatia psihotropa (pe care 0 vom discuta mai tarziu in acest capitol) poate usura depresia, anxietatea si poate reduce comportamentul psihotic. Cand aceste medicamente au devenit larg raspandite, prin ani °60, pentru multi pacienti spitalizati a fost posibila externarea si revenirea acas@ pentru a fi supusi unui tratament ambulatoriu. Legea centrelor comunitare de sanatate mentala din 1963 a eliberat fonduri pentru stabilirea centrelor comunitare de tratament. Aceste centre sunt destinate s4 asigure tratamen- tul ambulatoriu al pacientilor, precum si alte servicii, incluzand spitalizare partial& sau pe termen scurt. Spitalizarea partiala este mai flexibild decat cea traditionala: indivizii pot primi tratament in timpul zilei la centru iar seara se pot intoarce acasi, sau pot lucra in timpul zilei, petrecdnd noptile la centru. Din pacate, majoritatea centrelor sunt atét de aglo- merate, incdt nu au paturi si servicii suficiente pentru multi dintre cei care au nevoie de ele. Asa cum se arati in figura 17.1, numéarul pacientilor tratati in spitalele de sinatate mentala a scdzut dramatic in ultimii 35 de ani. Pentru multi dintre pacienti, politica de dezinstitutionalizare a functionat. Serviciile din centrele de sdnatate mentala, impreund cu ajutorul familiilor si al medicafiei psihotrope au reusit sd faci posibila pentru acestia reluarea unei vieti satisfacdtoare. PentruMetode de terapie Unii specialisti considera ci 0 actiune legala (de internare) este autorizat doar dacd persoana respectiva este potential periculoas’ pentru ceilalti. Rarele dar intens mediatizatele imprejurari cand o persoana bolnava psihic, trecand prin- tr-un episod psihotic, a atacat o alta persoan’, au generat temeri pentru siguranta public&. Periculozitatea este insa dificil de prezis. O serie de studii au aratat cA specialistii in snatate mentald nu prea reusese s& prezicd daca o anumita persoani va putea comite un act primejdios (Monahan, 1967). Mai mult, sistemul legislativ american este con- ceput pentru protejarea indivizilor fata de detentia _preventi O persoana este considerati nevinovatd pana la dovedirea vinovatiei de catre un tribunal, iar detinutii sunt eliberati din penitenciare chiar daca statistica demonstreaz c& cei mai multi vor comite din nou crime. in acest caz, cei cu tulburari mentale nu trebuie sd aiba si ei aceleasi drepturi? Dar © persoana care este autodistructiva, care prezinti un pericol mai mare pentru ea insisi decat pentru ceilalfi? Trebuie aceasti persoand s& fie inchisi? Toate aceste probleme complexe nu au fost rezolvate inca. in afara de aspectele legale, rimane nerezolvati. problema asistenfei_pentru cei bolnavi psihe. Fondurile trebuie directionate spre doua domenii: unul este imbunatatirea serviciilor ambulatorii pentru a-i ajuta pe cei care se pot descurca singuri, dar sub supraveghere; celalalt este dezvoltarea de facilitati rezidentiale alternative (cum ar fi case pentru grupuri mici) pentru pacientii care sunt incapabili s4 se descurce in afara unui mediu protector, ca si pentru cei care au nevoie de ajutor in tranzitia de la viata din spital la cea independenta. Faptele araté cd centrele de tratament rezidentiale costé mai putin si sunt mai 781 eficiente _decat (Kisler, 1982). spitalele tradifionale Profesii implicate in psihoterapie Fie c o persoana este tratata intr-un spital, intr-un centru comunitar de sAnatate mental, intr-o clinica privata fie jntr-un cabinet, existd o diversitate de specialisti care sunt implicati in acest proces. Un psihiatru este doctor in stiinte medicale (Medicine Doctor) si are trei ani de rezidentiat intr-un spital de psibiatrie, pe parcursul carora este supravegheat in diagnosticarea compor- tamentelor anormale, in terapia medi- camentoasa si psihoterapie. In final, cei mai multi psihiatri — dar nu toti — dau un examen de psihiatrie pentru a obtine o licenta. Ca medic, psihiatrul este singurul specialist in sanatate mentala care poate prescrie medicatia si, in cele mai multe state din $.U.A., spitalizarea. Termenul de psihanalist este rezervat celor care au primit instruire specializata Ja un institut de psihanaliza, invatand metodele gi teoriile derivate de la Freud. Programul de instruire dureaza de regula cativa ani, pe parcursul cdrora cei instruiti trebuie sa fie ei ingisi subiect de psihanaliz4, dar si s& trateze prin aceeasi metodi, find supravegheati, cativa pacienti. Pana de curand, cele mai multe institute de psihanaliz’ cereau ca absol- venti lor si aibé doctoratul in stiinte medicale. De aceea, majoritatea psihana- listilor sunt psihiatri. Dar cei mai multi psihiatri nu sunt psihanalisti. Psihologii care lucreazA ca terapeuti au absolvit cursuri de instruire in psihologie clinica, psihologie scolara si in Statele Unite (n. trad.).Metode de terapie bazi comune. Ele implica o relatie de sprijinire intre doua persoane: pacientul gi terapeutul. Pacientul este incurajat si vorbeasc& liber despre cele mai intime preocupari, sentimente si experiente, fara frica de a fi judecat de ciitre terapeut sau de a nu i se respecta confidentialitatea. in schimb, terapeutul ofera simpatie, infe- legere si incredere, si incearc& s& ajute pacientul pentru a gsi cele mai bune metode de a-si rezolva problemele. Psihanaliza Teoriile psihanalitice ale personalitatii (v. capitolul 14) presupun ca in fiecare individ actioneazi forte contrare una alteia (sinele, eul si supraeul) care fac inevitabile conflictele interne. Aceste conflicte, de care persoana poate s& fie sau nu constienté, au o puternica 783 influenti asupra dezvoltarii personalitatii si a abilitatii de a face fata stresurilor de viata. Freud considera ca tulburarile psi- hologice sunt un rezultat al conflictelor, de obicei avand origine in copilaria timpurie, conflicte de care individul nu este constient, impulsurile si emotiile de atunci fiind refulate in inconstient. Conflictele inconstiente dintre impul- surile agresive si sexuale ale sinelui si constrangerile impuse de eu si supraeu au fost considerate de Freud ca fiind cruciale pentru dezadaptarea de mai tarziu. De exemplu, un baietel poate avea — in mod normal — sentimente ostile fata de fratele mai mic, nou-ndscut, care uzurpeazi dragostea parintilor ce pana atunci fi apartinuse in exclusivitate. Daca parintii nu-si dau seama de sentimentele copilului si pedepsesc sever orice expresie a furiei fati de noul nascut, copilul trebuie si-si_ nege aceste Fig. 17.2. Biroul lui Freud din Viena. O ambiand confortabila oferita de celebra canapea psihanalitica, precum si de colecfia de antichitdji egiptene, grecesti si romane.eee i Na th Hi i AMetode de terapie 785 atitudini pe care el le are de fapt fata de alte persoane care sunt, sau care au fost, importante pe parcursul vietii sale. Freud sustinea cA transferul reprezinta rema- nente ale reactiilor din copilarie fafa de parinti si a utilizat acest transfer de atitudini ca o modalitate de a explica pacientilor originea inc& din copilarie a multor temeri si probleme actuale. Prin explicarea modului in care pacientii reactioneaza fata de ei, analistii isi ajutd pacientii s4 obtina o mai buna infelegere a felului in care ei se relationeazd cu ceilalfi. Urmatorul exemplu araté cum analistul utilizeaz4 transferul, urmat de asociatia liber? PACIENTUL: Nu infeleg de ce insistati in a-mi spune cA aceasti decizie este cea mai potrivita momentul de fafa al vie mele. Asta a reiesit pana acum. Doresti acordul meu inainte dea incepe o actiune. Cea ce pare cA se intimpla aici este aceea cA unul din conflictele pe care le ai cu sofia ta provine din faptul c& incerci 84 obfii acordul ei asupra a cea ce ai decis c& vrei, gi acest conflict apare acum intre noi PACIENTUL: Presupun c& da. Aprobarea celorlalti_ a fost intotdeauna important& pentru mine. ANALISTUL: Hai sine oprim supra acestui subiect pentru céteva minute. Ag dori s& faci cdteva asociatii libere cu ideea de a objine aprobarea _celorlalti. Las asociatiile sa vind spon- tan —nu le forta. ANALISTUL: (Woody si Robertson, 1988, pag.129) INTERPRETAREA. Analistul ajuti pacientul si dobandeasci 0 anumita infelegere asupra naturii inconstiente a conflictelor care reprezinté sursa difi- cultatilor prin interpretare. O. inter- pretare este o ipotezd care rezuma un segment al comportamentului pacientului si fi ofera 0 explicatie a motivatiei. in citatul de mai sus, analistul ofera o inter- pretare prin compararea comportamen- tului pacientului in situatia de terapie (cautand aprobare pentru o actiune propus’) cu tipul de comportament (de cdutare a aprobirii) care a provocat conflictul cu sofia sa. Pacientul pare a accepta interpretarea propusi de tera- peut. Interpretarea mai poate lua forma atragerii atentiei asupra rezistentelor pacientului — blocarea brusca a asociatiei libere, schimbarea subiectului, sau nepre- zentarea la o sedinté. Toate aceste comportamente indica faptul c& pacientul incearca si evite subiecte neconfortabile. Interpretirile trebuie si fie bine plasate in timp, cu alte cuvinte sa fie facute intr-un moment cand materialul inconstient este aproape de constiinta, iar pacientul este pregitit s4 accepte lucruri dureroase. O interpretare oferita inainte ca pacientul si fie pregatit si o accepte poate provoca anxietate si stari defensive. PERLABORAREA. Pe miasura ce analiza progreseazd, pacientul trece printr-un proces lung de reeducare cunoscut sub denumirea de perlaborare (working through). Examinand aceleasi conflicte de mai multe ori asa cum au aparut intr-o varietate de situatii, paci- entul ajunge s le inteleaga si si observe cAt de frecvente sunt anumite atitudini si comportamente. Prin perlaborarea emo- fiilor dureroase din copilarie in timpul terapiei, persoana devine suficient de pu- ternicd pentru a face fata acestor emotii,Metode de terapie 787 de aceea unele tehnici dezvoltate in cercetirile experimentale asupra inva- tarii pot fi utilizate pentru a inlocui raspunsurile maladaptive cu unele mai adecvate. in timp ce psihanalistii sunt interesati de intelegerea modului in care conflictele din trecut influenteazi com- portamentul, terapia comportamentala se concentreazi mai direct pe comporta- mentul in sine. Terapeutii comportamentali afirma ca, desi obtinerea constientizirii este un obiectiv util, ea nu asiguri schimbarea comportamentului. Deseori intelegem de ce intr-o anumita situatie ne comportim intr-un anumit mod, dar nu suntem capabili de a ne schimba comporta- mentul. Dac& de obicei esti prea timid pentru a vorbi in fata clasei, poti sd-ti dai seama cA aceasta fricd ti se trage din evenimente trecute (tatal iti critica opiniile de cate ori le exprimai, mama iti corecta intotdeauna gramatica, n-ai avut experienta de a vorbi in public in timpul liceului pentru ca ifi era team sa intri in competitie cu fratele mai mare care era liderul echipei de discutii). intelegerea motivelor din spatele fricii probabil c& nu-ti va face mai usoara contributia la discutiile din clasa. Prin contrast cu psihanaliza, care ‘incearcA sA schimbe anumite aspecte ale personalitatii individului, terapiile com- portamentale tind s4 se concentreze pe obiective circumscrise: modificarea com- portamentelor gresite in situatii concrete. De asemenea, terapeutii comportamentali sunt mai interesati decat psihanalistii de obfinerea unor evaluari experimentale ale tehnicilor lor. fn sedinta initiali de terapie, terapeutul asculté cu atentie care este declaratia pacientului asupra problemei. Ce anume, cu exactitate, doreste pacientul s& schimbe? Este teama de a zbura cu avionul sau frica de a vorbi in public? O problema a comportamentului alimentar? Sentimente de inadevare sau neajutorare? O lips de concentrare si de a lucra eficient? Primul pas este de a defini foarte clar problema si de a o separa in grupuri de obiective terapeutice specifice. Daca, de exemplu, pacientul se plange de un sentiment general de inadecvare, terapeutul va incerca sa-l fac pe pacient s& descrie acest sentiment mult mai detaliat: s4 numeasca situatiile in care el apare gsi modalitatile de comportament asociate cu el. Inadecvat sa facd ce? Sa vorbeasca in clas sau in situatii speciale? Sa-si termine treaba la timp? Sa-si controleze alimentatia? O daté ce comportamentele care trebuie schimbate sunt specificate, terapeutul si pacientul vor lucra la programul de terapie care implicd unele proceduri pe care le vom descrie. Terapeutul va alege metoda de tratament care este potrivita pentru o problema specifica. DESENSIBILIZAREA SISTEMA- TICA SI EXPUNEREA. Desensibi lizarea sistematic’ poate fi priviti ca o deconditionare sau ca un proces de contraconditionare. Acest procedeu este extrem de eficient in eliminarea fricii sau a fobiilor. Principalul tratament este de a substitui un raspuns care este incom- patibil cu anxietatea - si anume, rela- xarea, Este dificil si fii si relaxat si anxios in acelasi timp. Pacientul este mai intdi instruit si se relaxeze profund. O modalitate este relaxarea progresiva a diferitilor muschi, incepand de exemplu cu picioarele $i articulafiile, apoi urcdnd la gat si muschii faciali. Persoana invata cum se simt muschii cind sunt cu adevirat relaxati si cum si distingdMetode de terapie 789 scapa, este numit imersie (flooding). El s-a dovedit a fi eficient in tratarea agorafobiei (care uneori rezist& desensi- si a tulburarilor obsesiv-com- pulsive (Emmelkamp si Kuipus, 1979; Steketee si White, 1990). iNTARIREA SISTEMATICA. Daca procesul de invatare de baza este contra- conditionarea sau stingerea, atunci desen- sibilizarea sistematica si expunerea sunt bazate pe principiile conditionarii clasice. {ntarirea sistematica, bazata pe principi- ile conditionarii operante (v. capitolul 7), s-a dovedit si ea a fi o metoda eficace de modificare a comportamentului, in spe- cial in cazul copiilor. Procedeul poate fi ilustrat prin exemplul unei eleve de clasa treia care nu era atent& la scoala, refuza sa ducd la bun sfarsit sarcinile sau s& participe la ore si isi petrecea majoritatea timpului visand. in plus, deprinderile ei sociale erau slabe si avea putini prieteni. Comportamentul care urma si fie intarit a fost definit drept comportament ,,pe problema“, care a inclus acordarea atentiei temelor pentru scoali si participarea la discutiile din timpul orelor. intarirea consta in boabe de fasole care erau folosite drept simboluri de schimbat pentru privilegii speciale pe care fata le pretuia, cum ar fi acela de a sta in randul intai (trei boabe) sau de a putea ramane dupa ore pentru a © ajuta pe profesoara la proiecte speciale (noua boabe). Profesoara punea cate un bob intr-un borcan ori de cate ori observa un elev care isi ducea la bun sfarsit sarcinile. in primele trei luni de tratament, fata a realizat 12 unitati de activitate, fafa de zero unitati inainte de inceperea regi- mului de intarire. in cele trei luni finale, ea a realizat 36 de unitati si perfor- manjele sale erau la nivelul restului clasei. Urmarind-o in anul urmator, s-a observat ci performantele scolare s-au mentinut. Ea a prezentat si o imbunatatire substantiala a deprinderilor sociale sia fost acceptata in mai mare masur de alti copii (Walker, Hedberg, Clement si Wright, 1981). Aceasta este 0 observatie comuna: imbundatatirea activitatii intr-un domeniu de viata produce adeseori bene- ficii suplimentare (Kazdin, 1982). intarirea raspunsurilor dezirabile poate fi insofita de stingerea celor indezirabile. De exemplu un tanar care de obicei striga pentru a atrage atentia mamei va putea fi ignorat ori de cate ori face aceasta si intarit prin atentia ei doar atunci cand se duce acolo unde este ea si ii vorbeste cu un ton calm. Procedeul conditionarii operante, im- plicénd recompense pentru rispunsurile dorite si nici o recompens& pentru cele indezirabile, a fost folosit cu succes in tratarea unei game ample de probleme ale copilariei, inclusiv urinarea in pat, agresivitatea, accesele de furie, con- duitele negative in timpul orelor de scoala, performantele scolare slabe si in- strainarea sociala. Procedee similare au fost folosite si in cazul adultilor retardati si al pacientilor cu tulburari mentale severe. O serie de spitale psihiatrice au insti- tuit ,economiile simbolice (token eco- nomies) in saloanele cu pacienti cronici, pentru a induce un comportament social corespunzator. Simbolurile — ,,punctele acumulate“ — (care mai tarziu puteau fi schimbate pe hrana sau privilegii, cum ar fi permisiunea de a se uita la televizor) sunt acordate pentru curatenia imbraca- mintei, interactiunea cu ceilalti pacienti,Metode de terapie asemenea, modul in care formulezi intrebarea: ca gi cum i-ai sugera c& nu vrea s& iasd cu tine, Sa zicem pentru un moment c& eu sunt tu. S& vedem, cum as spune: ,,Sam- bata este un film la Varsity Theater pe care as vrea si-l vad. Dac& nu ai alte planuri, mi-ar face mare placere sa vii cu mine.** PACIENTUL: Suna bine - ca si cum ai fi sigur de tine si fi-ar place $i fata. TERAPEUTUL: De ce nu incerci? PACIENTUL: Stii filmul care se di la Varsity? Eu ag vrea si-l vad gi mi-ar face plicere si te iau si pe tine simbata, dact nu ai ceva mai bun de facut. TERAPEUTUL: Bun, a fost mai bine. Mai ales tonul vocii. Dar ultima parte: daca nu ai ceva mai bun de facut", sun’ ca si cum nu prea ai avea ce s&-i oferi. Hai si mai repetim o data. PACIENTUL: As vrea si vad sémbata spectacolul de Ja Varsity, iar dac& nu ai alte planuri ag vrea si te iau gi pe tine. TERAPEUTUL: Mult mai bine. De fapt, a fost excelent. Ai fost foarte increzator, plin de fortd si sincer. (Rimm si Masters, 1979, pag. 74) Un alt domeniu in care repetitia comportamentala a fost utilizaté pentru dezvoltarea deprinderilor sociale este antrenamentul de afirmare (assert- iveness training). Unii oameni se simt anxiosi in situafii sociale, deoarece nu stiu cum sa sustind ceea ce ei considera cA este drept sau s4 spun nu, atunci cand alfii incearcé si profite de ei. Prin practicarea raspunsurilor de afirmare (mai intai in jucarea de roluri cu 791 terapeutul, apoi in situatii reale de viata), individul nu doar isi reduce anxietatea, dar dezvolta si tehnici mai eficiente de adaptare. Terapeutul determina tipurile de situatii in care persoana respectiva este pasiva si o ajuti si practice o serie de rispunsuri de afirmare care ar putea fi eficiente. intr-o secventi de sedinte terapeutice se pot folosi urmatoarele situatii: © Cineva se aseaza in fata ta la rand. © Un prieten iti cere si faci ceva ce tu nu vrei. * Seful te critica pe nedrept. ¢ Snapoiezi la magazin marfa cu de- fecte. © Esti deranjat de conversatia celor din spatele tau la cinematograf. © Mecanicul nu ti-a reparat satisfacator magina, Majoritatii oamenilor nu le place s& aiba de a face cu asemenea situatii, dar unii se tem atat de mult sa se afirme, incat nu spun nimic si atunci isi cultiva sentimente de inadecvare si resentimente. in antrenamentul afirmarii, pacientul repeta cu terapeutul raspunsurile eficiente care pot fi realizate in asemenea situatii si, progresiv, le incearcd in viata real. Terapeutul incearcd si-l invete pe paci- ent si-gi exprime nevoile in mod direct si cu forta, dar in acelasi timp s& nu fie perceput de altii ca ostil sau amenin- fator. AUTOREGLAREA. Deoarece paci- entul si terapeutul nu se intélnese mai mult decat o dat& pe siptiman’, pacientul trebuie sé invete si-si controleze sau si-si regleze propriul comportament, astfel incat progresul s& poati fi realizat in afara sedintei de terapie. Mai mult, dacaMetode de terapie 793 Tabelul 17.1 (continuare) CONTROLUL STIMULILOR Folositi urmatoarele procedee pentru a reduce gama stimulilor asociafi cu mancarea: 1, Mancafi la ore fixe, la 0 anumit’ mas& folosind o anumit& faji de masa, anumite servefele, farfurii etc, Nu méncafi la alte ore, sau fn alte locuri (de exemplu, stdnd in picioare in bucitarie), ‘Nu combinafi méncatul cu alte activitafi, cum ar fi cititul sau privitul la televizor. Tineti in cast doar acele alimente care sunt permise de regimul dumneavoastra. Cumparafi alimente doar dup’ ce afi luat 0 mast complet’; cumpérati doar acele lucruri care se afl pe o lista pe care afi Picut-o dinainte. Ben MODIFICAREA COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR ACTUAL Folositi aceste procedee pentru a intrerupe’ lantul de reactii care fac méncatul automat: 1. Mancati foarte incet, acordand atentie deosebitt mancarii. 2. Terminati de mancat si de inghitit inainte de a mai lua alta portie in furculita. 3. Puneti tacdmurile pe mas pentru scurte pauze periodice inainte de a continua s& mancafi. DEZVOLTAREA RASPUNSURILOR INCOMPATIBILE. ‘Atunci cénd suntefi tentat s& mancati la alte ore decat cele hotarate, gasifi o activitate substitut care s& fie incompatibil& cu mancatul. De exemplu, ascultati muzica, plecati la plimbare, vorbiti cu un prieten (preferabil unul care stie c& finefi regim), studiaji programul de regim si graficul greutafii, notand cat de mult afi pierdut in greutate. AUTOINTARIREA Incercati s& va autorasplatiti cu o activitate care va face placere (privitul la televizor, cititul, vizitarea unui prieten, génditi-va la 0 noua garderoba) atunci cdnd afi reusit un comportament convenabil in ceea ce priveste méncatul, pentru o zi. Programati-va recompense mai mari (de exemplu, s& vi cumparafi ceva care va place) pentru o anumita valoare a greutafii pierdute. Autopedepsirea (alta decat cea premergatoare unei recompense) este probabil mai putin eficienta, deoarece regimul insusi este oricum un Jucru oarecum deprimant, Putefi ins sciidea frecventa mancatului intamplator, repetindu-va consecinfele sau privind o imagine neatractivi a dumneavoastra intr-un costum de baie. Terapii cognitiv-com- comportamentului, acordand prea putinad portamentale atentie rafionamentului si proceselor de gandire ale individului. Initial, terapeutii Procedurile de terapie comporta- comportamentali au neglijat importanta mentali discutate pind acum s-au cognitiei, preferdind 0 abordare strict’ de concentrat pe modificarea directa a stimul-raspuns. Ei au privit orice luare inMetode de terapie TERAPEUTUL: Dac& nu ai adevarata, ce ai pierdut daca o rupi? PACIENTA: (pauza lung) Cred c& nimic. © casatorie efectiv de (Beck, 1976, pag. 280-291) Componenta comportamentala a tra- tamentului intra in joc atunci cand terapeutul isi incurajeazi pacientul sa formuleze puncte de vedere alternative privind situatia si s4 le testeze apoi implicatiile. De exemplu, se poate cere femeii din acest dialog s4-si inregistreze dispozitia la intervale regulate de timp si apoi sa observe cum fluctueazi depresia sa si sentimentele de apreciere de sine, in functie de ceea ce face. Daca observa ci se simte mai rau dupa ce interactioneazi cu sotul, decat atunci cand este singura sau interactioneaza cu altcineva, aceasta informatie ii poate servi pentru a-si pune la incercare convingerea cd ,nu poate fi fericita cu Raymond“. Terapeutii _cognitivo-comportamentali combina adeseori tehnicile de modificare comportamentala cu instructii specifice de manipulare a gandurilor negative. in tratarea nei persoane cu tulburari obsesiv-compulsive, de exemplu, se poate folosi procedeul de intrerupere (stopare) a gandurilor (thought stopping). Pacientul semnaleaza terapeutului con- stientizarea unui gand obsesiv si tera- peutul striga ,,Stop!“. Pacientul se sperie si isi di seama cf intreruperea i-a gonit gandul nedorit. Pacientul este apoi antrenat sa-si spund singur ,,stop* cu voce joasa, ori de céte ori un gand sau o imagine care il tulburé ameninfa cu intrusiunea. Un program care si ajute la depasirea agorafobici ar putea s& includ antrenarea gandirii pozitive impreuna cu desensibili- zarea sistematicd (asociate cu excursii 795 care il duc progresiv pe individ din ce in ce mai departe de casa). Terapeutul il invaté pe pacient s& inlocuiascd dia- logurile interne de neincredere (,,Sunt atat de nervos incat voi lesina indata ce voi parasi casa‘), cu autoinstruiri pozitive (,Fii calm; nu sunt singur; chiar dact am un atac de panic, exist cineva care s& mé ajute“). In tabelul 17.2 este descris un program de tratare a depresiei care include tehnici de modificare a com- portamentului si de schimbare a atitu- dinii. Terapeutii cognitivo-comportamentali sunt de acord ca este importanta modificarea convingerilor unei persoane pentru a fi realizati 0 modificare a comportamentului care si dureze. Totusi, cei mai multi sustin ci procedeele comportamentale sunt mai puternice decat cele strict verbale in influentarea proceselor cognitive. De exemplu, pentru a depasi anxietatea fata de obligatia de a vorbi in fata clasei, gandirea pozitiva vine in ajutor: ,,Stiu subiectul bine si sunt sigur cA imi pot prezenta ideile eficient'; Subiectul este interesant si celorlalti studenti le va face plicere ceea ce le voi spune". Dar prezentarea cu succes a expunerii in fata unui coleg de camera si din nou in fata unui grup de prieteni va reduce probabil si mai mult anxietatea. Prestatia cu succes ne creste sentimentul de stapanire a situatiei. fn fapt, s-a sugerat cA toate procedeele terapeutice care sunt eficiente fi dau unei persoane un sentiment de control al situatiei sau de autoeficacitate. Observand cum alfii se adapteazi si reusesc, find convinsi verbal ci putem controla o. situatie dificil si judecdnd dupa _ indiciile interioare cA suntem relaxati si avem deplin control, contribuim la sentimenteleMetode de terapie Terapii umaniste Terapiile umaniste sunt bazate pe abordarea fenomenologicé a persona- litaii, discutata in capitolul 14. Existé o varietate de terapii umaniste, dar toate scot in evidenta tendinta natural a individului pentru dezvoltare si auto- realizare. Se presupune c& tulburarile psihologice apar atunci cand procesul de atingere a potentialului personal este blocat de imprejurari sau de alti oameni (parinti, profesori, sofi) care incearca si canalizeze dezvoltarea persoanei de-a lungul directiilor pe care ei le considera acceptabile. Cand acest lucru se intimpla, individul incepe si-si nege adevaratele sale sentimente. Constiinta _proprici unicitati se ingusteazi si potentialul pentru dezvoltare este redus. Terapiile umaniste incearca sa-i ajute pe oameni si 797 intre in legatura cu eurile lor reale si sa efectueze alegeri deliberate privind viata si comportamentul lor, mai curand decat sa lase evenimentele exterioare si le determine comportamentul. Scopul tera- piei umaniste este de a-] ajuta pe pacient s& devina pe cat posibil persoana care este capabil si devina. Ca si psihanalistul, terapeutul umanist incearc& si creasci constiinta persoanei cu privire la emotiile si motivele subiacente. Accentul se pune ins& pe ceea ce individul traieste aici si acum, mai curand decét in trecut. Terapeutul umanist nu intepreteazi comportamentul persoanei (asa cum ar putea-o face psihanalistul) si nici nu incearcé s& il modifice (cum ar face-o terapeutul com- portamental), deoarece asemenea actiuni ar impune propriul siu punct de vedere asupra pacientului. Scopul terapeutului 17.4. Carl Rogers (dreapta sus) facilitdind discutia intr-un grup de terapie.Metode de terapie Pentru a determina dacd acest tip de progres este tipic, cercetitorii au analizat interviurile inregistrate. Cand afirmatiile pacientilor sunt clasificate si reprezentate grafic, cursul terapiei pare a deveni destul de predictibil. La primele interviuri, pacientii petrec destul de mult timp vor- bind despre problemele lor si descriind simptomele. In timpul terapiei, fac din ce in ce mai multe afirmatii care indica faptul c& isi inteleg problemele lor particulare. Clasificind toate observatiile pacientilor fie ca ,reformulari ale pro- blemelor“, fie ca ,afirmatii de infele- gere“, cresterea progresiva a infelegerii problemei pe masura desfasurarii terapiei devine evidenta (fig. 17.5). Ce fac terapeutii centrati pe client pentru a realiza aceste schimbari? Rogers considera ci cele mai importante calitati pentru un terapeut sunt empatia, caldura gi sinceritatea. Empatia se refera la abilitatea de a injelege sentimentele pe care pacientul incearca si le exprime si la abilitatea de a comunica aceasta infe- legere pacientului. Terapeutul trebuie si adopte sistemul de referinta al pacientului si s& depund eforturi pentru a vedea problemele asa cum le vede pacientul. Prin cdldurd, Rogers a infeles o profunda acceptare a individului asa cum este el, inclusiv convingerea cA aceasta persoana are capacitatea de a trata constructiv problemele sale. Un terapeut autentic este deschis si onest, nu joaca un rol si nu actioneazi in spatele fatadei profesionale. Oamenii sunt reticenti in a se dezvalui pe sine celor pe care ii percep ca falsi. Rogers a considerat cA terapeutul care posed aceste atribute va facilita dez- voltarea pacientului si autoexplorarea sa (Rogers, 1970; Truax si Mitchell, 1971). Rogers a fost primul care a inregistrat pe banda sedintele de terapie si a permis ae Fou ccoSEOINTELE Fig. 17.5. Schimbari survenite in timpul terapiei centrate pe client. Descrierea si reformularea partial a problemei favo- rizeaza in cursul terapiei cresterea frecventei declarafiilor, fapt care indica inelegerea. (Dupa Seeman, 1949.) ca apoi acestea sa fie studiate si analizate. EI si colegii sii au contribuit mult in domeniul cercetarii__ psihoterapeutice. Terapia centrata pe client are totusi unele limitari. Ca si psihanaliza, ea pare a avea succes doar cu indivizii care sunt comunicativi si sunt motivati sa-si discute problemele. Pentru cei care nu cauta din proprie dorinta ajutor sau care sunt putemic afectati si incapabili si-si discute sentimentele, sunt necesare de obicei metode mai directe. fn plus, prin utilizarea autoraportarilor pacientului ca unica masuré a eficacitatii psihote- rapeutice, terapeutul centrat pe client ignord comportamentul din afara sedinfei de terapie. Indivizii care se simt nesiguri si ineficienti in relafiile lor interpersonale necesitA adesea ajutor pentru modificarea comportamentului lor.Metode de terapie 801 Tabelul 17.3. Alte abordari ale psihoterapiei. Sunt prezentate mai multe psihoterapii nediscutate in text. NUME ‘Terapia gestaltista Terapia Terapia rational- emotiva Analiza tranzac- tional’ Hipnote- rapia OBIECTIV ‘A deveni constient de in- treaga personalitate actionand asupra conflictelor_nerezolvate si descoperind acele aspecte ale fiinfei individului care sunt blo- cate in fata constiintei. Se pune accent pe a deveni intens constient de modul in care persoana respectiva simte si se comporta in acel moment. Clarificarea valorilor indivi- dului si evaluarea comporta- mentului actual sia planurilor de viitor in legaturi cu aceste valori. Forjarea individuluis& accepte responsabilitatea. inlocuirea anumitor idei ne- realiste (este esential s& fiu iubit si admirat de toti tot timpul; ar trebui s4 fiu competent in toate domeniile; oamenii au prea putin control asupra suferintelor si nefericirii lor) cu unele mai rea- liste. Presupune c& modificarea cognitiva. va produce schimbari emotionale. ‘A deveni constient de in- tentia din spatele comunicarii individului; a elimina subterfu- giul si deceptia, astfel incat individul s8-si poat& interpreta cu exactitate propriul compor- tament. Usurarea simptomelor si in- tarirea proceselor cului prin a-] ajuta pe individ si lase de o parte realitatea si sa-si folo- seasca constructiv imaginatia. METODE Terapie intr-o anume structura de grup, dar terapeutul lucreaz& cu un singur individ 0 dat. Traducerea in act a fan- teziilor, viselor sau a ambelor fatete ale unui conflict sunt metode utilizate pentru cresterea constiintei. Combina accentul psihanalitic in ceea ce priveste rezolvarea conflictelor interne cu accentul compor- tamental pe constiinfa propriului_ com- portament si preocuparea umanist’ pen- ‘ru autorealizare. Terapeutul il ajuti pe individ sa perceap’ consecintele posibilelor cai de actiune si s& decid’ asupra unui scop sau asupra solutiilor realiste. O data ce planul de actiune a fost ales, se poate semna un contract prin care pacientul este de acord s& continue. Terapeutul atacd si contrazice ideile individului (uneori subtil, alteori direct) intr-o incercare de a-| convinge s& adopte un punct de vedere mai rational asupra situatiei. Este similara terapiei cognitive a lui Beck, dar terapeutul este mai direct si mai confruntativ. Terapie intr-o anume structura de grup. Comunicarea intre cupluri cais&tori- te sau membri ai grupului este analizata jn functie de acea parte a personalitatii care vorbeste — ,,parinte sau ,,copil" sau »adult* (similar cu supraeul, sinele si eul postulate de Freud) — si de intentia mesajului. Interactiunile sociale distruc- tive sau jocurile sunt expuse pentru ceea ce ele sunt. Terapeutul foloseste diferite procedee hipnotice in incercarea de a reduce conflictul si indoiala prin concentrarea atenfiei individului, pentru a modifica simptomele prin Sugestie direct’ sau deplasare si pentru a intari capacitatea de adaptare.Metode de terapie 803 Terapeutii de diverse orientari (psih- analitica, umanista, cognitiv-comporta- mental) si-au modificat tehnicile pentru a putea fi aplicabile grupurilor de terapie: in saloane de spital si pacientilor icsiti din clinici de psihiatrie, parintilor de copii cu probleme, tinerilor din institutii corectionale — aceasta pentru a mentiona doar céteva exemple. Tipic, grupul consta dintr-un numar mic de indivizi (6 pana la 12 se considera un numar optim) care au probleme similare. Terapeutul ramane de obicei in umbra, permitand membrilor si faci schimb de experienta, sa comenteze unul comportamentul celuilalt sis discute propriile probleme, ca si problemele celorlalti membri. Totusi, in unele grupuri terapeutul este foarte activ. De exemplu, intr-o sedinta de desensibilizare de grup, persoanele cu aceleasi fobii (cum ar fi teama de zbor sau anxietati privind testele) pot fi conduse impreuna printr-o ierarhie de desensibilizare sistematica. Sau, intr-o sedint& de antrenament al deprinderilor sociale, un grup de indivizi timizi si neafirmati poate fi antrenat de un terapeut intr-o serie de acte de inter- pretare a rolurilor. Terapia de grup are o serie de avantaje asupra terapiei indi- viduale. Terapeutul economiseste timp, deoarece poate lucra cu mai multe persoane o dati. Un individ poate primi confort si sprijin din observarea faptului c& si altii au probleme similare, poate chiar mai grave. O persoana poate invita indirect, observand cum se comporta alti si poate experimenta diverse atitudini gi reactii in relatia cu diversi indivizi, nu doar cu terapeutul. Grupurile sunt in mod special eficiente atunci cdnd ofera parti- cipantilor posibilitatea de a dobandi noi deprinderi sociale prin modelare si de a le exersa in grup. Majoritatea grupurilor sunt conduse de un terapeut specializat. Totusi, numa- rul gi diversitatea grupurilor de autoaju- tor - grupuri care isi desfasoara activi- tatea fri un terapeut profesionist — sunt in crestere. Grupurile de autoajutor sunt organizatii voluntare de indivizi care se intilnesc regulat pentru a face schimb de informatii si pentru a-si_ sprijini reciproc eforturile in vederea depasirii unei probleme comune. Cel mai cunoscut dintre grupurile de autoajutor este Alco- olicii anonimi. Un altul este Recupe- rare Inc., 0 organizatie deschisa fostilor ienti cu tulburari mentale. Alte ajutd pe oameni si se adapteze la situatii stresante specifice, cum ar fi un deces sau divortul. in tabelul 17.4 au fost prezentate cfteva dintre grupurile de autoajutor. TERAPIA MARITALA SI A FAMI- LIEI. Problemele de comunicare a sentimentelor, de satisfacere a nevoilor celuilalt $i de a raspunde in mod adecvat la nevoile si solicitarile altora sunt intensificate in contextul intim al cdsa- toriei si vietii de familie. fn masura in care ele implicd mai multi pacienti si se axeazi pe relatiile interpersonale, terapia maritali si terapia familial pot fi considerate drept forme specializate ale terapiei de grup. Rata crescuté a divorturilor si a numirului de cupluri care au nevoie de ajutor pentru dificultatile inerente unei astfel de relatii a facut ca terapia maritalé, sau de cuplu, si devina un domeniu in plina crestere. Studiile arat& cA 0 terapie comuna pentru ambii par- teneri este mai eficienté in rezolvarea problemelor maritale decat terapia indi- vidualé aplicati unui singur_partener (Gurman gi Kniskern, 1981).Metode de terapie 805 Eficacitatea psihoterapiei Cat de eficienté este psihoterapia? Care sunt metodele cele mai bune? Nu este usor de raspuns la aceste intrebiri. Cercetirile privind eficacitatea psiho- terapiei sunt marcate de o serie de dificultafi majore. Cum decidem daca starea unui individ s-a imbunatafit cu adevarat? Care masuri ale imbunatiti sunt valide? Cum stim ce a determinat schimbarea? Evaluarea psihoterapiei Evaluarea eficacitatii psihoterapiei este 0 sarcina foarte dificilé din cauza numérului mare de variabile care trebuie late in considerare. De exemplu, un mare procentaj dintre oamenii cu pro- bleme psihologice se simt mai bine fara nici un tratament de specialitate. Acest fenomen se numeste remisie spontani (spontaneous remission), un termen imprumutat din medicina. Multe boli fizice urmeazi un anumit curs si, cu exceptia unor complicatii, individul isi revine fara un tratament specific. Totusi, cuvantul ,,spontan* nu este chiar cel mai adecvat pentru a descrie revenirea dupa o tulburare psihologica fara ajutor profe- sional. Unele tulburari mentale se ame- lioreaz de la sine, prin simpla trecere a timpului - exact la fel ca o racealé obisnuit&. Acest lucru este in particular adevarat in cazul depresiei. Dar, adeseori, ameliorarea care apare in absenta trata- mentului nu este spontana; ea este mai curand rezultatul unor evenimente ex- terme — de obicei modificari in viata individului sau ajutorul din partea unei alte persoane. Multi dintre indivizii cu tulburdri emotionale care nu cauta asistenté pro- fesionala sunt capabili si-si amelioreze starea cu ajutorul unui neprofesionist, cum ar fi un prieten, un profesor sau un consilier religios. Dar nu putem con- sidera aceste reveniri ca fiind spontane; totusi, dat fiind faptul c& nu se datoreazi unei psihoterapii, ele sunt incluse in aceasta categorie, constituind — intre 30-60% din cazuri, in functie de tul- burarea specific’ studiati (Bergin si Lambert, 1978). Pentru a-i include si pe cei care s-ar fi insdndtosit fara trata- ment, orice evaluare a psihoterapiei trebuie sa compare un grup tratat cu un grup de control netratat. Psihoterapia este consideraté eficace dacd ameliorarea pacientului dupa terapie este superioara oricirei ameliorari care a survenit intr-o perioada de timp de aceeasi lungime, fard terapie. Problema etic’ de a lisa pe cineva sa plece fara nici un tratament este de obicei rezolvati alcatuind un grup de control pe o lista de asteptare. Membrii grupului de control de pe lista de asteptare sunt intervievati la inceputul studiului pentru a se strange informatii de baza, dar nu primesc nici un tratament pana la sfarsitul studiului. Din pacate, cu cat studiul este mai indelungat (si este nevoie de timp pentru a miasura ameliorarea, mai ales in terapiile prin insight), cu atat este mai dificil de mentinut indivizii pe o lista de asteptare. O a doua problema majori in evaluarea psihoterapiei este masurarea rezultatului. Cum decidem daca o persoand a fost ajutata prin terapie? Nu ne putem intotdeauna baza pe propria evaluare a individului. Unii raporteazi ci se simt mai bine doar pentru a-i faceMetode de terapie cu un grup de control netratat. Folosind 0 complicaté metoda statistica, numita metaanalizi (v. capitolul 6), ei au determinat magnitudinea efectului pentru fiecare studiu, comparand modificarea medie produsé prin tratament (prin masuri cum ar fi: aprecierea de sine, anxietatea si realizirile 1a munca si la scoala) cu cea a grupului de control. Ei au concluzionat cA indivizii supusi terapiei au avut rezultate mai bune decat cei care nu au beneficiat de nici un tratament. Pacientul care a beneficiat de psihoterapie a prezentat o ameliorare superioaré comparativ cu un procentaj de 80% dintre pacientii din grupul de control netratat (Smith, Glass si Miller, 1980). O revizuire ulterioara, care a analizat un nou esantion de studi, a produs rezultate comparabile (Shapiro si Shapiro, 1982). Cand examinam evalu- &rile ameliorarii in functie de numarul sedintelor de terapie (fig. 17.6), este clar c& grupurile tratate prezinta o raté a modificarii superioara estimarilor privind remisia spontand. La a opta sedinté de terapie, aproximativ 50% dintre pacienti prezinté o ameliorare masurabild, iar dupa sase luni de psihoterapie siptima- nal, procentul se ridicd la 75%. Compararea psihoterapiilor Psihoterapia produce o ameliorare vizibila. comparativ cu lipsa tratamen- tului, dar diferitele abordari terapeutice sunt la fel de eficiente? Au fost analizate mai multe studii in care au fost comparate rezultatele diverselor psiho- terapii (de exemplu, Bergin si Lambert, 1978; Smith, Glass gsi Miller, 1980; Rachman gsi Wilson, 1980). Concluzia generala a fost cd diferentele de eficienta 807 intre diferitele terapii sunt minore. Aceasti concluzie, care a ridicat pro- bleme pentru unii terapeuti, a fost numita xverdictul pasarii Dodo“ (Dodo bird verdict), Dodo fiind pasarea din poves- tirea Alice in fara minunilor care a spus: »toti au castigat si toti trebuie sd primeasc& un premiu“. Cum pot insd terapiile care recurg la metode atat de diferite s4 producd rezultate ataét de asemanatoare? Au fost sugerate nume- roase explicatii (vezi Stiles, Shapiro si Elliott, 1986). Vom mentiona in con- tinuare doar doua dintre ele. Este posibil ca unele terapii si fie cficiente pentru anumite probleme sau tulburari, dar relativ ineficiente pentru altele. Cand se utilizeaza terapii specifice pentru o gama ampla de tulburari, acestea pot ajuta in unele cazuri si pot s4 nu ajute in altele. Prin urmare, facand o medie pe toate cazurile, s-ar putea sé nu observam valoarea particular’. a unei anumite terapii. Trebuie s& stim ce tratament este ficient si pentru care problema. Existé o serie de indicii. $tim, de exemplu, cd desensibilizarea sistematica si expunerea sunt eficiente pentru eli- minarea fobiilor, in timp ce terapiile psihanalitice si cele centrate pe client nu sunt. in tratamentul depresiei, abordarea non-directiva a terapiei centrate pe client poate aduce o relaxare temporara, dar nu reuseste si schimbe gandurile de neincredere si pattern-urile comporta- mentale care stau la baza tulburarii. Cand dorim si modificim comportamente specifice, terapiile cognitiv-comporta- mentale actioneazd in general mai bine decat cele prin insight. Dar dac& scopul este intelegerea sinelui, atunci sunt mai potrivite terapii mai globale, cum ar fi cele psihanalitice si cele centrate pe client.Metode de terapie aspectul lor ameninfator. Problemele pe marginea cirora meditim cdnd suntem singuri pot c&pita dimensiuni anormale; atunci cand le discutém cu altii, ni se par mai putin grave. Multe alte ipoteze pot explica, de asemenea, modul in care apare desensibilizarea in psihoterapie. De exemplu, exprimarea prin cuvinte a evenimentelor care ne tulbura, ne ajutt s& reevaluam situatia intr-o maniera mai realista. Din punctul de vedere al teo- riei invatarii, discutarea repetaté a experientelor tulburatoare in atmosfera de siguranté a unui cadru terapeutic (in care nu este iminenta o pedeapsa), poate stinge gradual anxietatea asociata cu ele. Oricare ar fi procesul, desensibilizarea apare ca un factor comun multor tipuri de terapie. INTARIREA_ RASPUNSURILOR ADAPTATIVE. intarirea este folositi de terapeutii comportamentali ca o tehnic& de crestere a atitudinilor si actiunilor pozitive. Dar orice terapeut in care pacientul are incredere functioneazi ca un agent de intirire; cu alte cuvinte, terapeutul tinde sa exprime aprobare pentru comportamente sau _atitudini menite si conducd la o ajustare superioara si si ignore sau si exprime dezaprobare pentru atitudini sau raspun- suri maladaptive. Tipul raspunsurilor intarite depinde de orientarea terapeutului si de scopurile terapeutice. Utilizarea intaririi poate fi intentionalé sau nein- tentionala; in unele cazuri, terapeutul poate si nu fie constient dacd reuseste sau nu sa intdreasci un anumit com- portament al pacientului. De exemplu, terapiile centrate pe client adopta ati- tudinea in care acesta este lsat sd hotarasca. ce va fi discutat in timpul 809 sedintei de terapie si nu doresc si influenteze tendinta conversatiei_ cu acesta. Totusi, intarirea poate fi subtila; un zimbet, 0 aprobare din cap sau un simplu ,,hmm* dupa o anumita afirmatie a pacientului poate spori probabilitatea recurentei lor. Deoarece scopul tuturor psihoterapi- ilor este de a aduce o schimbare in atitudinile si comportamentele pacien- tului, un anumit tip de invatare trebuie si se realizeze in timpul terapiei. Este necesar ca terapeutul si-si dea seama de rolul su in influentarea pacientului prin intirire si s& utilizeze in mod constient aceasta cunoastere pentru a facilita schimbirile dorite. INTELEGERE SAU INSIGHT. Toate psihoterapiile pe care le-am studiat ii furnizeazi pacientului o explicatie a dificultatilor acestuia — cum apar acestea, de ce persist’ si cum pot fi schimbate. Pentru individul aflat in terapie psi- hoanaliticd, aceasta explicatie poate lua forma unei infelegeri progresive a temerilor reprimate din copilirie si a modului jin care aceste sentimente inconstiente au contribuit la problemele actuale. Un terapeut comportamental il poate informa pe pacient cA temerile curente sunt rezultatul unei conditionari anterioare si pot fi invinse prin invatarea raspunsurilor care sunt incompatibile cu cele actuale. Unui pacient care se prezinté la un terapeut cognitivo-com- portamental i se poate spune cA difi- cultitile sale provin din convingerea irationali ci trebuie si fii perfect sau si fii iubit de toaté lumea. Cum pot explicatii att de diferite si produc rezultate pozitive? Poate ca natura exacta a insight-ului si intelegereaMetode de terapie Raspunsurile de tip placebo pot fi foarte puternice, De exemplu, 40% dintre pacientii care sufera deo boali cardiac’ dureroasi (angina pectoralé) au raportat o usurare a simptomelor dup’ parcurgerea unei metode de diagnostic despre care crezusera cf a fost © operatie menita sa le rezolve problema Beecher 1961). fn tratarea tulburarilor psihologice, substantele de tip placebo sunt deseori la fel de eficiente ca si medi- camentele. O revizuire a studiilor in. care pacientilor li s-au administrat fie un anxiolitic, fie un placebo, a remarcat c& ratele de ameliorare la pacientii care primiser& substange de tip placebo erau la fel de mari si, deseori, superioare celor care _primiser& medicamente (Lowinger si Dobie, 1969). Pana la inceputul medicinei stiintifice mo- deme, aproape toate medicatiile erau de tip placebo. Pacientilor le erau administrate toate substantele imaginabile — de la balegar de crocodil la tablete cu venin de vipera sau fluid spermatic de broaste, paianjeni, viermi, excremente umane — preparate’ in toate felurile posibile pentru a le trata simptomele. De-a lungul istoriei medicinei, paciengii au fost supusi_ purgatiei, otraviji, li s-a luat singe, au fost supfi de lipitori, ingheati, transpirati si supusi socurilor electri (Shapiro si Morris, 1978). Deoarece medi si Vindecdtorii traditionali au definut pozitii onorabile si respectate, ,,tratamentele“ lor se pare c& i-au ajutat cel putin pe o parte din pacientii. Presupunem c& eficienta s-a datorat rispunsurilor de tip placebo. Oamenii de sting au atribuit cazurile despre care exist informatii privind vindecarile prin credin(& si diferitele forme de vindeciri: miraculoase, efectelor placebo. Unii clinicieni au sugerat c& réspunsul de tip placebo poate explica, in parte, eficienta psihoterapiei (Lieberman si Dunlap, 1979; Wilkins, 1984). Potrivit acestor puncte. de vedere, aproape orice metoda de psihoterapie ar trebui s& aiba rezultate pozitive dac& pacientul crede c& asa va fi. Dac& acest lucru este adevarat, devine important’ pentru terapeut s& transmit pacientului convingerea sa ci metoda de tratament va avea succes. 811 Idea cé raspunsurile de tip placebo joaca un rol central in psihoterapie ii tulbura pe unii clinicieni. Ei au impresia c& aceasta leag’ psihoterapia de sarlatanie si implica faptul c& procesul este unul de autodeceptic. Nu este asa. Medici si psihoterapeutii cunosc de multd vreme c& atitudinile si convingerile unui pacient sunt importante in determinarea eficientei tratamentului. Orice — tratament devine mai eficient daca pacientul crede in el si este motivat s&-l aplice intr-un mod corespunzator. in loc s& negim importanta efectului placebo, ar fi mai bine sa se continue investigarea variabilelor care contri- buie la acesta. in plus, cercetatorii care doresc si demon- streze eficienta unei tehnici terapeutice spe- cifice, ar trebui si controleze existenta unui rispuns de tip placebo. Exist& studii sofis- ticate care fac acest Jucru, incluzdnd grupuri de control placebo, precum si grupuri de control netratate. De exemplu, un tratament destinat s& testeze eficacitatea desensibilizarii sistematice in reducerea anxictatii legata de vorbitul in public, a inclus urmitoarele grupuri: desensibilizare sistematica, terapie prin insight, placebo de atentie si un grup de control netratat. Subiectii din grupul placebo de atenfie s-au intilnit cu un terapeut simpatetic care i-a ficut s& creada c& o anume piluls le-ar reduce sensibilitatea la. stres. Pentru a-i convinge, terapeutul le-a cerut s& asculte 0 ,bandi de stres“ (probabil una folosita de astronauti care lucreaza in conditii de stres) timp de cAteva sedinfe dupa ce ingeraser’. un_,,tranchilizant, in realitate, pilula era un placebo si bada confinea sunete nonyerbale care in alte cercetari au fost considerate mai degraba plictisitoare, decat stresante. In acest fel, cercetatorul a sporit sperantele subiectilor ci anxietatea de expri- mare ar fi mai mic& daca ar lua o pilula. Rezultatele acestui studiu au relevat c& grupul de desensibilizare sistematica s-a ameliorat (prin reducerea anxiet&tii de exprimare) mult mai mult decat grupul fri nici un tratament si mai mult decat grupurile placebo de atentie gi'de terapie prin insight, care au reactionatMetode de terapie 813 hotice si antidepresive. Cam in acelasi timp a fost dezvoltat si un grup de medicamente pentru a reduce anxietatea. MEDICAMENTE ANXIOLITICE. Medicamentele care reduc anxietatea apartin familiei_ benzodiazepinelor. Ele sunt cunoscute de obicei sub numele de tranchilizante si sunt comercializate sub denumirea de: Valium (diazepam), Librium (clordiazepoxid) si Xanax (alprazolam). Medicamentele anxiolitice reduc tensiunea si cauzeazi amefeala. Ca si alcoolul si barbituricele, ele deprim actiunea sistemului _nervos central. Medicii de familie prescriu adesea tranchilizante pentru a ajuta pacientii si facd fata perioadelor dificile ale vietii. Anxioliticele sunt utilizate si la tratarea tulburarilor anxioase, a sevrajului si tulburarilor somatice legate de stres. De exemplu, anxioliticele pot fi com- binate cu desensibilizarea sistematicd in tratarea fobiilor sau pentru ajutarea indivizilor sa se relaxeze cand se confrunté cu o situatie de care le este teama. Desi tranchilizantele pot fi utile in tratamente de scurta durata, beneficiile generale sunt discutabile i este clar cf se face abuz de aceste medicamente gi ca ele sunt utilizate intr-un mod necores- punzitor. Pana de curand (inainte ca unele pericole si devind evidente), Valium gi Librium au fost medicamentele cele mai des prescrise in S.U.A. (Julien, 1992). Pericolele abuzului de tranchi- lizante sunt numeroase. Depinzand de un anxiolitic, individul poate omite depis- tarea cauzei anxietatii si invatarea unor modalitati mai eficiente de a face fata tensiunii. $i mai important, utilizarea de lungé durat& a tranchilizantelor poate duce la dependenta fizicd (sau adictie) (v. capitolul 6). Desi tranchilizantele nu sunt atit de adictive ca barbituricele, toleranta se dezvolta la consumul repetat al acestora, iar indivizii manifesta simptome severe de intrerupere daci medicamentul nu le mai este administrat. in plus, tranchilizantele afecteaza puterea de concentrare, inclusiv capacitatea de a conduce masina si, dacd sunt combinate cu alcool, pot provoca moartea. MEDICAMENTE = ANTIPSIHOTI- CE. Majoritatea medicamentelor ant psihotice care usureazi_simptomele schizofreniei apartin familiei fenotiazi- nelor. Exemple sunt Thorazine (clorpro- mazina) $i Prolixin (flufenazina). Acestea sunt deseori numite _ ,,tranchilizante majore", dar termenul nu este chiar corect, deoarece ele nu actioneaza asupra sistemului nervos jin acelasi fel ca barbituricele sau anxioliticele. Ele pot provoca o oarecare ameteala si letargie, dar nu induc somn profund nici macar atunci cand sunt administrate in doze masive (persoanele respective pot fi usor trezite). Asociate cu doze mici de anxiolitice, ele creeazi adesea 0 usoara si placuta stare de euforie. De fapt, efectele psihologice ale medicamentelor anti- psihotice, atunci cand sunt administrate indivizilor normali, sunt de obicei neplacute. Asa se explica faptul cA rareori se abuzeaza de aceste medicamente. in capitolul 16 am discutat teoria conform c&reia schizofrenia este pro- vocati de activitatea excesiva a dopa- minei. Medicamentele antipsihotice blo- cheaz& receptorii dopaminei. Deoarece moleculele medicamentului sunt similare din punct de vedere structural cu moleculele dopaminei, ele se fixeazi pe receptorii postsinaptici ai _neuronilor dopaminergici, blocind astfel accesul dopaminei la receptorii sai. (Medica-Metode de terapie sunt reabsorbiti in terminatiile nervoase care i-au cliberat.) Ambele clase de medicamente s-au dovedit eficiente in usurarea anumitor tipuri de depresie, probabil a acelora cauzate mai degraba de factori biologici, decat ambientali. Totusi, ca si medicamentele antipsiho- tice, antidepresivele pot produce unele efecte secundare nedorite. Antidepresivele nu sunt stimulante, cum sunt amfetaminele (v. capitolul 6); ele nu produc senzatii de euforie si nu duc la cresterea energici. in fapt, este posibil ca pacientul s& aib& nevoie de cAteva saptamani de medicatie inainte si se observe o schimbare a dispozitici afective. Acesta este motivul pentru care terapia electroconvulsivanta, care actio- neaza mai rapid, este uncori tratamentul preferat pentru pacientii cu depresii severe, indivizii cu tendinte sinucigase. Vom discuta terapia electroconvulsivanta in sectiunea urmatoare. Cercetarile privind medicamente care si fie mai eficiente, si aibé mai putine efecte secundare si s& actioneze mai rapid decat antidepresivele triciclice si inhi- bitorii MAO, s-au intensificat in ultimii cativa ani. Drept rezultat, pe piaté apar aproape zilnic noi medicamente. Printre acestea (numite antidepresive de gene- ratia a doua) sunt céteva care crese selectiv nivelul serotoninei, blocand reab- sorbtia ei, far sa afecteze norepineftina. Exemplele sunt fluoxetina (Prozac) si clomipramina (Anafranil). in completare la reducerea starilor depresive, aceste doua medicamente s-au dovedit utile atat in tratarea tulburarilor obsesiv-compul- sive, cat si a tulburarilor de panica (vezi Lickey si Gordon, 1991). Antidepresivele nu sunt eficiente in tratarea depresiei care apare o datA cu tulburarile bipolare. Existé insi o alta 815 substanta, litiul, care s-a dovedit a avea mult succes. Litiul reduce alternarile extreme ale dispozitiei afective si readuce individul intr-o stare mai normala de echilibru. emotional. Desi eficacitatea acestei substante este cunoscuta de peste 40 de ani, cercetatorii au descoperit de curand modul complex de actiune al acesteia, cu efect de normalizare asupra anumitor neurotransmitatori (Worley, Heller, Snyder si Baraban, 1988). Terapia psihotropa a redus cu succes severitatea unor tipuri de tulburari mentale. Multi indivizi, care in mod normal ar fi necesitat spitalizare, pot trai in comunitatea lor cu ajutorul acestor medicamente. Pe de alta parte, existé o serie de limite in aplicarea terapiei psihotrope. Toate substantele psihotrope pot produce efecte secundare nedorite. In plus, multi psihologi considera c& aceste medicamente ugureazi simptomele, fara a cere individului sa se confrunte direct cu problemele personale care ar putea influenta tulburarea respectiva. Anoma- lille biochimice joacd fara indoialé un rol in schizofrenie si in tulburarile de dispozitie mai severe, dar factorii psiho- logici au si ei importanta lor. Atitudinile si metodele de adaptare la diferitele probleme, care s-au dezvoltat progresiv pe parcursul vietii, nu pot fi schimbate prin administrarea unui medicament. O data cu prescrierea medicamentelor psi- hotrope, se solicit’ de obicei si ajutor psihoterapeutic. Terapia electroconvulsivanta in terapia electroconvulsivanti (TEC), numiti si terapia prin electrosocuri, se aplicd pe scalp un curent electric slab, pentru a produce un atac similar convulsiei epileptice. De prin ani ’40, pana prin '60, TEC a fost unMetode de terapie 817 Totusi, dacd se recurge la doze foarte joase de electricitate (totul este calibrat cu foarte mare grij pentru fiecare pacient, pentru a fi exact cat trebuie pentru producerea atacului), problemele de memorie sunt minime (Sackeim si Malitz, 1985). Nimeni nu stie de ce atacurile induse electric usureazi depresia. Atacurile cerebrale provoacd eliberari masive ale unor neurotransmifatori, inclusiv norepi- nefrina si serotonina; sciderea con- centratiei acestor doi neurotransmifatori poate constitui un factor important in unele cazuri de depresie (v. capitolul 6). Cercetatorii incearcd la ora actualé si determine asemanarile si deosebirile tntre TEC gi medicamentele antidepresive in ceea ce priveste modalitatea lor de actiune asupra neurotransmitatorilor. Si totusi TEC este eficienté in eliminarea starilor de depresie sever’, imobilizanta, avand 0 actiune mai rapida decat terapia medicamentoasa (Janicak §.a., 1985). imbundatatirea sinatatii mentale Prevenirea gi tratamentul tulburarilor mentale constituie 0 problema de mare interes atat pentru comunitate, cat si pentru natiunea intreag’. La inceputul acestui capitol am remarcat ci Legea centrelor comunitare de sanatate mentala, aprobati de Congres in 1963, a pus la dispozitie fonduri pentru stabilirea centrelor comunitare de sdnatate mental, astfel incaét oamenii sd poata fi tratati aproape de familie si prieteni si nu neaparat in mari spitale de psihiatrie. Aceste centre comunitare furnizeazi spitaliziri de scurti duratd, tratament ambulatoriu si un serviciu de urgenti de 24 de ore. Ele se preocupa, de asemenea, de prevenirea problemelor emotionale si se consulta astfel cu scolile, tribunalele pentru tineri si alte institutii comunitare. Finanfarea federal pentru centrele de sanatate mentala a fost redusd drastic in ultimii ani, diminuand in mare masura serviciile pentru oamenii saraci. Sunt astfel necesare eforturi mai mari din partea S.U.A., a comuniti{ii si a diferitelor organizatii voluntare pentru a umple acest gol. Resursele comunitare si personalul auxiliar © intreag’ varietate de resurse comunitare au fost dezvoltate ca raspuns la nevoile psihologice ale diferitelor grupuri. Un exemplu este casa de la mijlocul drumului (halfway house), unde pacien{ii care au fost spitalizati pot locui pe parcursul tranzitiei inapoi la o viat independent in comunitate. De ase- menea, sunt disponibile centre reziden- tiale pentru oameni care se reabiliteaz’ in urma problemelor datorité consumului de alcool si droguri, pentru tineri delincventi sau care au fugit de acasa si pentru sotii lovite. Centrele pentru abuzuri, unde tinerii cu probleme pot discuta intre ei si impreuna cu consilieri infelegitori, joacd si ele un rol important in multe comunitati; centrele de tineret asigura consultant’ in vederea gisirii unui loc deMetode de terapie Multe programe rezidentiale pe pro- bleme de tate mintalé sunt conduse de neprofesionisti care se consulta cu specialisti. Un exemplu remarcabil este aga-numita Achievement Place (din ora- sul Kansas), 0 unitate de tip familial, unde cfteva cupluri activeazi ca substitut de p&rinti surogat pentru un grup de adolescenti indrumati aici de tribunale datorité comportamentului lor delincvent (fig. 17.8). Metodele de terapie comporta- mentala sunt folosite pentru stingerea comportamentului agresiv si recompen- sarea abilitatilor sociale. Datele colectate arati c& tinerii care au absolvit Achievement Place au mai putine con- tacte cu tribunalele si politia si obtin 819 rezultate usor superioare fata de cei aflati in institutiile traditionale pentru deline- venti (Fixsen, Phillips, Phillips si Wolf, 1976). in prezent exista 80 de Achieve- ment Places in Statele Unite, realizate dupa modelul unitatii din Kansas. Promovarea propriului echilibru emotional Pe langa solicitarea ajutorului profe- sional, existé pentru fiecare dintre noi multe alte cai de influentare pozitiva a bunastarii noastre psihologice. Prin moni- torizarea sentimentelor si comporta- mentului, putem determina tipurile de actiuni si situatii care ne produc durere 17.8. Program rezidential pentru delinevenfii tineri. O conferinja de familie in Achievement Place ~ unitate de reabilitare pentru tinerii cu probleme de comportament. Copiti si instructorii se intdlnese zilnic pentru a discuta despre reguli de conduitd, despre consecinjele incilledrii acestor reguli, pentru a critica unele aspecte ale programului si a evalua pe cel ales dintre ei sd fi conducd.Metode de terapie 821 intalnire poate elimina una din sursele de stres. DEZVOLTATI-VA TALENTELE $I INTERESELE. Cei care sunt plictisiti si nefericiti rareori au multe interese. Programele actuale ale cole- nelimitate persoanelor de toate varstele pentru a-si explora talentele in multe domenii, incluzand sport, interese aca- demice, muzica, art, teatru si alte meserii. Adeseori, cu cat stii mai mult despre un subiect, cu atét devine mai interesant (ca gi intreaga viata, de altfel). in plus, sentimentul de competenta dobindit prin dezvoltarea deprinderilor are 0 contribufie substantiala in susti- nerea aprecierii de sine. IMPLICATI-VA iN RELATIL CU CEILALTI. Sentimentele de izolare si singuratate formeazd baza majoritatii tulburarilor emotionale. Suntem fiinte sociale si avem nevoie de sprijinul, confortul si siguranta furnizate de alti oameni. Concentrarea intregii atentii pe problemele personale poate duce la o preocupare nesinatoasi pentru propria persoana. impartasind si celorlalti din grijile dumneavoastra veti obtine o perspectiva mai clard asupra problemelor care va incearc’a. De asemenea, preo- cuparea pentru bunistarea celorlalti poate int&ri sentimentul valorii de sine. AFLATI CAND TREBUIE SA CERETI AJUTOR. Desi aceste sugestii va pot ajuta si va consolidati bunastarea emotionala, intelegerea de sine i autoajutorul au si ele limitele lor. Unele probleme sunt dificil de rezolvat de unul singur. Tendinfa noastri spre autode- ceptie ne impiedic& si avem un punct de vedere obiectiv asupra problemelor noas- tre, si s-ar putea sA nu putem vedea toate solutiile posibile. Cand simtiti cA nu prea reusiti s& avefi un control asupra unei probleme, inseamna ca a venit momentul si cAutati ajutor la un consilier de orientare sau la un psiholog clinician, la un psihiatru sau un alt terapeut profesionist. Dorinja de a cuta ajutor este un semn de maturitate emotional si nu unul de slabiciune; nu asteptati pana cand va simtiti coplesiti. Obtinerea ajutorului psihologic atunci cAnd este nevoie de el ar trebui s devina o practic& la fel de acceptatd precum cea de a merge la medic pentru probleme medicale. Rezumatul capitolului 1. Tratamentul pacientilor cu boli mentale a progresat de la vechea sintagm& cé un comportament anormal este rezultatul posedarii de spirite rele care trebuiau pedepsite, la ingrijirea in conditii de custodie in aziluri izolate, apoi la ingrijirea in spitalele moderne de psihiatrie si centrele comu- nitare de sanatate mintala. Politica de dezinstitufionalizare (in ciuda bunelor sale intentii) a creat problema celor cu boli mentale fari locuinta, ducind la preo-Metode de terapie cum ar fi alcoolismul, disfunctiile sexuale sau depresia. 8. Terapia de grup asigura indivi- dului posibilitatea de a-si explora atitudinile si comportamentul in interactiune cu altii care au probleme similare. Terapia mari- tala si cea familiala sunt forme specializate ale terapiei de grup care ajuti cuplurile, parinfii sau copiii s& invete modalitati mai eficiente de a crea legituri intre ei sau de a-si rezolva problemele. 9. Este dificil de evaluat eficacitatea psihoterapici datoriti dificultatii de a defini succesul rezultatului si de a controla remisia spontana. Cercetirile araté c4 psihoterapia ajuta, dar c& diferitele abordari difera prea putin intre ele in ceea ce priveste eficacitatea. Factorii comuni ai diferitelor psihote- rapii — o relatie interpersonala caldé si bazatd pe incredere, sigu- ranja si sustinere, desensibilizare, insight si intarirea raspunsurilor adaptative — pot fi mai importanti in producerea schimbarilor pozi- tive dec&t metodele terapeutice specifice. 10. Terapiile biologice includ terapia electroconvulsivanté (TEC) si uti- 823 lizarea medicamentelor psihotro- pe. Dintre cele doud, terapia medicamentoasa este de departe cel mai des utilizata. Medica- mentele anxiolitice sunt folosite la reducerea anxietajii severe si pentru a-i ajuta pe indivizi si facd fati crizelor din timpul vietii. Medicamentele antipsihotice s-au dovedit eficiente in tratamen- tul schizofreniei, antidepresivele ajuté la ameliorarea dispozitiei (afective) a pacientilor depresivi, iar litiul si-a dovedit succesul in tratarea tulburarilor bipolare. 11. Prevenirea si tratarea tulburarilor mentale constituie 0 preocupare majori a societatii — noastre. Resursele comunitare care oferd ajutor includ ,,casele de la mijlocul drumului*, centrele rezidentiale pentru indivizi cu probleme spe- ciale si diverse forme de inter- ventie de criza. Ne putem imbunat sanatatea emotionala acceptandu-ne sentimentele ca fiind naturale, descoperindu-ne vulnerabilitatile, dezvoltind talen- tele gi interesele personale, impli- cAndu-ne in relatiile cu ceilalti si recunoscand nevoia de ajutor pro- fesional. Recomandiri bibliografice Un material interesantprivind trata- mentele istorice ale celor bolnavi mental poate fi gisit in Veith, Hysteria: The History of a Disease (Isteria: istoria unei boli, 1970); si in Bell, Treating the Mentally Ill: From Colonial Times to the Present (Tratarca persoanelor bolnave psihic din timpurile coloniale pana in prezent, 1980). O trecere in revista a diferitelor metode ale psihoterapiei se gaseste in Woody si‘gi influenta socialisihologia sociala este studiul modului in care indivizii per- cep, gandesc si simt mediul social, precum si al modului in care ei interactioneaza si se influenteaza reci- proc. Cum ne formam impresiile despre alti? Cum le interpretim comportamen- tul sau cum inferam motivele lor? Cum se formeaza si cum se schimba credintele si atitudinile sociale? Ce factor determina simpatia si antipatia? Cum raspundem la diferitele tipuri de influenta sociala? Cum iau decizii grupurile? Cum pot fi reduse prejudiciile si conflictele intergrupale? in cautarea raspunsurilor la aceste intrebari, psihologii sociali pornese de la premisa generali conform cdreia com- portamentul uman depinde de doi factori: individuali si situationali. in capitolele despre personalitate (13, 14) s-a subliniat ca fiecare individ aduce intr-o situatie un set unic de atribute personale (rezultatul fiind c& persoane diferite actioneazi in modalitati diferite in situatii diferite), iar fiecare situatie reprezinta un set unic de forte care actioneazi asupra individului (fiecare persoana actioneaza diferit in situatii diferite). Psihologii sociali subliniaza doua aspecte in cadrul acestei premise. Primul este forta situatiei in determinarea comportamentului social al persoanei. Asa cum vom vedea, cercetarile in psihologia socialé au demonstrat in repetate randuri ca situatiile reprezinta determinanti ai comportamentului mult mai putemici decat ne putem inchipui. Al doilea aspect se refera la interpretarea personala a situatici in determinarea rispunsului la aceasta, Indivizii nu reactioneaza pur si simplu la trasaturile obiective ale unei situatii, ci la interpretarea subiectiva a acesteia. Persoana care interpreteazi 0 actiune lezanté ca fiind produsul _ostilitatii, reactioneazi diferit fati de persoana care interpreteazi aceeasi actiune ca fiind produsul nepasarii. Din acest motiv, intelegerea adecvata a comportamentului social necesita o cunoastere detaliati a modalitatilor in care percepem si interpretim viata social. fn acest capitol vor fi analizate credintele gi atitudinile sociale, iar in capitolul 19 interactiunea gi influenta sociala. Stiinta intuitiva a credintelor sociale Toti suntem psihologi. in incercarea de a-i infelege pe ceilalti si pe noi insine suntem, in mod neoficial, oameni de stiinfé care-si construiesc intuitiv pro- priile teorii despre comportamentul uman. Astfel, avem de rezolvat aceleasi probleme fundamentale ca si specialistii autorizati (Nisbett si Ross, 1980). Primul pas este si observam sau sa colectim datele (Chris, prietenul meu, sustine caCredinge si atitudini sociale 829 intr-un experiment, unor studenti care doreau si treaci de la un curs de introducere in psihologie la unul avansat li s-au oferit informatii despre cursurile existente. Apoi au fost rugati si indice cursurile pentru care au optat. Despre fiecare curs in parte fie au aflat de la doi sau trei studenti mai mari care in mod neoficial si-au exprimat parerile, fie au citit un rezumat statistic al evaluarilor cursurilor facute de cei care le absolvisera. in alegerea lor subiectii au fost influentati cel mai mult de remarcile facute de cei cu care au discutat decat de rezumatul statistic — chiar daca acesta din urma a fost insotit de comentarii scrise, aceleasi ca cele ficute prin viu grai. Informatia vie, transmisa oral — chiar daca se baza pe date mai putin complete si mai putin reprezentative — a avut 0 influenté mai mare decat informatia scris&, arid (Borgida si Nisbett, 1977). Acest efect de vivacitate constituie o problema special in cazul informatiilor transmise de mass-media. Chiar daca in relatarea unei stiri reporterii acorda atentie egala atat aspectelor intense cat si celor mai putin intense, in procesarea personal a informatiei aceste aspecte sunt contrabalansate. Astfel, chiar dacd 0 televiziune arata ca in urma sondajului efectuat majoritatea populatiei sustine dreptul la avort, atunci cand incercim in mod intuitiv si estimam opinia publicd tindem sa stocam = si ulterior sa reactualizim imaginile vii ale protestului anti-avort. SCHEMELE. Chiar daca am reusi sa colectim informatiile intr-un mod sistematic si obiectiv, perceptia noastra poate fi totusi distorsionata de asteptarile si ideile preconcepute — teoriile noas- tre — referitoare la modul in care trebui sa arate informatiile. De cate ori percepem tun obiect sau un eveniment il comparam cu cea ce deja exist in memorie legat de obiecte sau evenimente similare. In capitolele anterioare am vazut adeseori ca amintirile despre obiecte si evenimente nu sunt reproduceri fotografice ale stimulilor originali, ci reconstructii sim- plificate ale perceptiilor noastre originale. ‘Asa cum am vazut in capitolul 8, astfel de reprezentari sau structuri mnezice sunt denumite scheme gi sunt rezultatul per- ceptiei si gandirii sub forma reprezen- tarilor mentale ale claselor de oamen: obiecte, evenimente sau situatii Procesul de cautare a unei scheme in memorie, care sa fie cea mai consistent cu datele recente, poarté denumirea de procesare schematic. Schemele si pro cesarea schematica ne permit si organ Am si si procesdm o cantitate enorma de informatii cu maxima eficienta. Nu trebuie si percepem si si ne reamintim toate detaliile unui obiect sau eveniment nou, ci doar si observim ca este ase- manator cu una dintre schemele noastre preexistente si sé encodim sau sd ne reamintim numai trasaturile sale cele mai proeminente, Procesarea schematicd are loc rapid si automat; de obicei nu suntem constienti de procesarea informatiei. De exemplu, avem scheme pentru diferite tipuri de oameni. Daca cineva va spune cA veti intilni o persoana extro- vertité, atunci veti reactualiza schema despre extrovertit inainte de intdlnire. Schema despre extroversiune const intr-un set de trasaturi interrelationate cum ar fi: sociabilitate, cdldura si pro- babil impulsivitate si caracter zgomotos. ‘Asa cum vom discuta mai tarziu, astfel de scheme sunt denumite uneori stereo- tipuri. De asemenea, avem scheme despre persoane particulare cum ar fi presedintele S.U.A. sau parinfii nostri. ‘Avem scheme chiar despre noi ingine — un set de concepfii despre sine organizate si stocate in memorie (Markus, 1977). LaCredinge si atitudini sociale 831 Tabelul 18.1. Procesarea schematicd si efectul de primaritate. O data ce schema lui Jim a fost stabilita, informatia ulterioara va fi asimilatd conform acesteia, (Dupa Luchins, 1957.) Procentaj ce-1 Situafii de citire a evalueazi pe descrierii comporta- mentului lui Jim Jim ca find prietenos Exclusiv prietenoasa 95 La inceput prietenoast/ Ja final neprietenoas B La inceput neprietenoa- sW/ Ia final prietenoast 18 Exclusiv neprietenoas 3 priveascd si si evalueze abilitatea unui student de a rezolva un sir de probleme cu multiple alegeri (Jones .a., 1968). Desi studentul a rezolvat corect 15 pro- bleme din 30, a fost evaluat ca fiind mai capabil atunci cénd problemele erau rezolvate la inceputul seriei, decat atunci cand erau aproape de sfarsit. Mai mult, cAnd li s-a cerut sa-si aminteascd numarul problemelor pe care studentul le-a rezol- vat, subiectii care au vazut cele 15 pro- bleme rezolvate la inceput au estimat in medie 21, iar subiectii care le-au vazut rezolvate spre sfarsit au estimat o medie de 13. Efectul de primaritate este in principal consecinta procesarii schematice, desi la formarea lui contribuie diferiti factori. Cand fncercim s& ne formam impresii despre 0 persoana, in mod activ cdutim in memorie o schema despre acea persoani sau schemele care corespund cel mai bine cu datele noi obtinute. in acelasi moment luam o prima decizie: aceasti persoani e prietenoas& (sau un rationament asemanator). Apoi asimilim mai departe date pe care le incorporim in acel rationament si eliminam orice infor- matie discrepant ca find nereprezen- tativa pentru persoana realé ce urmeazd sd 0 cunoastem. De exemplu, cand li s-a cerut in mod explicit subiectilor sa se puna de acord asupra contradictiilor aparente ale comportamentului lui Jim, ei au susfinut ci intr-adevar Jim este prietenos, dar probabil ca in ultima parte a zilei a fost obosit (Luchins, 1957). Mai general, percepfiile noastre ulterioare sunt dirijate de scheme gsi prin urmare sunt relativ neinfluentabile de noile date. Astfel se adevereste conventia conform cdreia prima impresie conteaza. TEORIILE. Schemele sunt de fapt miniteorii despre evenimentele si obiec- tele cu care venim in contact zilnic. Dar teoriile mai elaborate influenteaza si ele perceptia informatiilor. Pentru a demon- stra acest lucru s-au format doua grupuri de studenfi: unii care aveau convingerea c& pedeapsa capitala actioneaza ca frana asupra omuciderii, iar ceilalti sustineau contrariul. Ambelor grupuri li s-au dat s& citeascé rezumatele a dowd studii autentice. Unul dintre aceste studii arata c pedeapsa capitalé reduce numarul de crime, iar celalalt sustinea contrariul, Stu- dentii au citit si criticile aduse meto- dologiei fiecdrui studiu. Rezultatele au aratat cA cei care sustineau o idee anume au gasit cA studiul care le sprijinea ideea este mai bine condus si mult mai conving’tor decét celdlalt. Un rezultat neasteptat a fost acela ci dupa citirea tuturor dovezilor, subiectii erau si mai convinsi de corectitudinea parerilor lor decat erau initial (Lord, Ross si Lepper, 1979). in consecinta, dacd intr-o dez- batere public — in speranta de a rezolvaCredinge si atitudini sociale 833 alimente). Caracteristicile raportate erau atét homosexualitatea (de exemplu, ,,are sentimente de natura sexuala fata de alti barbati*), cat si caracteristici fara legaturé (de exemplu ,se simte trist si deprimat aproape tot timpul“). Plansele au fost construite cu grija, astfel incat nici o imagine s& nu fie asociaté in mod sistematic cu homosexualitatea. Dupa studierea tuturor planselor, subiectilor li s-a cerut s& raporteze daca au observat ,,vreun aspect general care a fost cel mai des remarcat de barbatii* cu caracteristici diferite. Rezultatele au relevat ca studentii din acest studiu — ca si psihologii clinicieni - au raportat in mod eronat 0 corelafie intre imaginile stereotipizate si homosexualitate. Nu au raportat nici o corelafie intre imaginile non-stereotipizate si homosexualitate. Cercetitorii au repetat apoi studiul modificand plansele, astfel incét dowd dintre imaginile non-stereotipizate (intr-o pata de cemeali imaginea unui monstru, iar in alta imaginea unui om-animal) reprezentau intotdeauna caracteristicile homosexualitatii — 0 corelatie perfecta. in ciuda acestui lucru, subiectii au raportat, totusi, o corelatie inexistenta cu imaginile stereotipizate de doua ori mai frecventé decat corelatia perfect’ cu imaginile non-stereotipizate. Ca oameni de stiinté intuitivi, suntem condusi de scheme sau teorii, Vedem covariatiile pe care teoriile noastre ne-au pregatit si le vedem si nu observam covariafiile pe care teoriile noastre nu ne-au pregatit sa le vedem. PERSISTENTA STEREOTIPURI- LOR. Poate ci nu este surprinztor faptul ca studenfii fara experienta din studiul pe care tocmai I-am descris sunt gresit directionati de stereotipurile lor pentru a observa corelatiile inexistente in infor- matii. Dar cum de s-a intémplat acest lucru cu psihologii clinicieni cu expe- rient&? De ce contactul lor zilnic cu datele reale nu le-a corectat perceptiile gresite ale covariatiei? Mai general, de ce stereotipurile noastre persista in fata unor informatii care nu se confirma? Putem ilustra unii dintre factorii implicati, reprezentind sarcina de covariatie intr-un tabel cu patru cdsufe, ca in figura 18.1. Figura infatiseazd unele date ipotetice care sunt relevante pentru un stereotip popular similar cu cel analizat in studiul petelor de cerneald Rorschach: stereotipul c& barbatii homo- sexuali etaleazi gesturi_efeminate. Tabelul din figuré grupeazd un esantion ipotetic, alcdtuit din 1100 de barbati, in patru casufe in functie de orientarea homosexuald sau heterosexuala si de etalarea sau nua gesturilor efeminate. Modalitatea corecté de a evalua daci cei doi factori se coreleazi consti in examinarea faptului dac& numarul de barbati homosexuali care etalaz4 gesturi efeminate (coloana din stinga) este diferit de numarul de barbati hetero- sexuali care etaleazi aceleasi gesturi. Pentru a face acest lucru, mai intdi adunim cele doua casute din cele doua coloane pentru a descoperi cati barbati cu fiecare tip de orientare exist in esantion. Astfel, observam ci 10 din 100, adicd 10% din barbatii homosexuali etaleazi gesturi efeminate, iar 100 din 1000, sau 10% din barbatii heterosexuali fac acelasi lucru. Cu alte cuvinte, nu exista nici o corelatie intre orientarea sexuala si gesturile efeminate. Este important de observat ca pentru a evalua corelatia trebuie s luam in considerare toate cele patru cdsute ale tabelului. Acum si vedem ce ne-ar dicta intuitia dacé ne-amCredinje si atitudini sociale 835 Dar chiar daca datele din celelalte cAsute, altele decat cdsuta A, ne sunt disponibile, nu ni se pare necesar s& avem nevoie de aceasti informatie suplimentara. Ne dim seama ca este dificil s& luam in considerare - sau si infelegem de ce trebuie si lum in consi- derare — casuta D, adic’ frecventa barbatilor non-homosexuali care nu etaleazi gesturi efeminate. De ce este dificil? ‘Asa cum am vazut la inceputul acestui capitol, suntem mult mai dispusi si observam si si retinem mai usor o informatie vivace decat una stears’. Din aceasta cauzi informatia din cdsuta A este observati, reactualizata si supra- estimata: barbatii homosexuali cu gesturi efeminate sunt mult mai distinctivi si prin urmare reprezinta. o informatie mai vivace. Prin contrast, nu existé multe evenimente mai putin intense si, deci, mai putin observabile si stocabile in memorie -— decat evenimentele care nu apar. Asa sunt cele din casuta D, non-evenimente. Barbafii non-homosexu- ali care nu etaleazi gesturi efeminate nu constituie un eveniment psihologic pentru noi. Este dificil de observat sau de apreciat relevanta non-evenimentelor in viata zilnica. Aceasti dificultate a fost foarte inteligent ilustraté de Arthur Conan Doyle in povestea lui Sherlock Holmes »Aventura lui Silver Blaze“, in care celebrul detectiv trebuie si descopere cine a furat un cal de ras din grajd in timpul noptii. Holmes atrage atentia inspectorului de politie asupra comporta- mentului curios al cainelui in acea noapte. fncurcat, inspectorul a spus: »Cainele nu a facut nimic in acea noapte.“* La care Holmes a replicat: »Chiar Asta a fost incidentul curios.“ Holmes a dedus corect cd animalul a fost furat chiar de antrenor, deoarece cainele nu a latrat si prin urmare trebuia sa-l cu- noascd pe intrus (Doyle, 1892/1981, pag. 197), Non-vivacitatea _ non-evenimentelor determina mass-media si promoveze si s& sustina stereotipurile. Cand un barbat homosexual comite o crima, in special cu conotatii sexuale, atat orientarea sexual cat si criminalul sunt prezentati la stiri; cand un barbat heterosexual comite o crima chiar cu nuanfa sexuald, orientarea sexuala nu este mentionata. Prin urmare, evenimentele din casufa A sunt larg mediatizate — alimentand astfel stereoti- pul ~ in timp ce evenimentele de tip B nu sunt considerate ca fiind relevante pentru orientarea sexuald. Si, desigur, eveni- mentele din casufele C si D — barbati de orice orientare sexual care nu comit crime — nu sunt considerate stiri. Ele sunt non-evenimente. AUTOINDEPLINIREA STEREOTI- PURILOR. Schemele ne influenteazi nu numai—_perceptiile si__procesele inferentiale, dar si comportamentul si interactiunile sociale. $i acest lucru poate sustine de asemenea stereotipurile. In particular, stereotipurile ne determina sa interactionam cu cei pe care ii stereotipizim, in modalitati care fi fac si ne indeplineascd asteptirile. Astfel, stereotipurile noastre se autoperpetueazi si se autoindeplinesc. Doud studii au ilustrat acest proces. intr-unul, cercetatorii au remarcat ci intervievatorii albi s-au comportat intr-o maniera mai putin prietenoas atunci cand au intervievat solicitanti de posturi afro-americani, comparativ cu solicitantii albi. Ei au lansat ipoteza ca acest lucru ar putea cauza solicitantilor afro-americani © prestatie mult scdzuti 1a interviu. Pentru a testa aceasta ipoteza, cercetatoriiCredinye si atitudini sociale personal este responsabil de producerea comportamentului (de exemplu, atletei chiar ii pliceau cerealele cdrora le facea reclama), atunci vorbim de o atribuire interna sau dispozitionala (,,dispozi- tional in acest context se refera la credintele, atitudinile si caracteristicile de personalitate ale unei persoane). Daca ajungem totusi la concluzia ca o anumita cauzi externa este, in principal, respon- sabili pentru manifestarea unui compor- tament (de exemplu banii, normele soci- ale, amenintirile), atunci este vorba despre 0 cauzi extern sau atribuire situafionala. Fritz Heider, fondatorul _ teoriei moderne a atribuirii, a observat mai intai cum comportamentul unui individ ne constrange sa-l luam ca atare si sd nu dam suficienti important circumstan- telor in care s-a produs (1958). Cercetari recente au confirmat observatia lui Heider. Subestimam cauzele situationale ale comportamentului, ajungind mult prea usor la concluzii despre dispozi persoanei. Un alt mod de a spune este acela cA noi (in societatea occidental’, in orice caz) avem o schema despre cauza $i efectul comportamentului uman_ care pune prea mult accent pe persoana si prea putin pe situafie. Un psiholog a denumit tendinfa catre atribuirea dispozitionala, in defavoarea celei situationale, eroarea fundamentala de atribuire (Ross,1977). intr-unul dintre primele studi care au demonstrat acest lucru, subiectilor li s-a prezentat discursul unui orator in care fie il sustinea, fie il ataca pe liderul cubanez Fidel Castro. Subiectilor li s-a spus in mod explicit c& oratorului i s-a impus de cdtre moderator pozitia pe care sa se situeze — pro sau contra lui Castro; deci oratorul nu avea de ales. Cu toate ca stiau acest lucru, cnd li s-a cerut subiectilor s4 estimeze care este atitudinea reala a 837 oratorului faté de Castro, acestia au indicat ca pozitia lui este apropiata de cea prezentatd in discurs. Cu alte cuvinte, subiectii au facut o atribuire dispozi- tionala, chiar dac& fortele situationale erau suficiente pentru a fi luate in calcul (Jones gi Harris, 1967). Acest efect este foarte puternic, Chiar si atunci cand subiectii ingisi au ales singuri pozitia pe care si 0 sustina oratorul, incd au avut tendinfa si creada ca acesta impartaseste opinia prezentata in discurs Gilbert si Jones, 1986). Acest efect apare chiar daca prezentarile sunt deliberat monotone si neentuziaste, iar vorbitorul citeste pur si simplu fri s& fac’ nici un gest (Schneider si Miller,1975). AUTOATRIBUIRE. Ca specialialisti informali ai comportamentului uman, una dintre sarcinile noastre majore este de a ne infelege pe noi insine. Dupé cum vom vedea, judecatile pe care le facem despre propriile ganduri, emotii, comportamen- te, motive si personalitati sunt guvernate in mare parte de aceleasi procese care guverneazi judecatile noastre despre ceilalti. Am vazut in capitolul 11 c& printr-un proces de evaluare cognitiva judecam experientele emofionale personale. Desi activarea fiziologica a sistemului nervos vegetativ ne furnizeazi informatia ca avem 0 traire emotional, analiza subtila a unei anumite trairi emotionale adeseori depinde de perceptiile noastre - evalu- rile cognitive personale - asupra cir- cumstantelor in care ne aflam. Aceasta sugereazA posibilitatea ci ne putem baza pe indiciile exterioare referitoare la sine pentru a face judecati despre multe dintre starile noastre interne. Aceasti posibilitate reprezinté bazele pentru teoria perceptiei de sine postulata de Daryl Bem (1972), care afirma c&Credinfe si atitudini sociale fost interesante) si implicit s-au intrebat »De ce am facut asta?“. Teoria sustine in continuare cA ei au cdutat un raspuns in acelasi mod in care ar proceda un observator din afara, incercand sa faci o atribuire dispozitionala (a facut-o pentru cA i-au placut activitatile) sau o atribuire situationala (a facut-o pentru bani). Cand individul este platit_ cu un dolar, observatorul va fi tentat sa faci o atribuire dispozitionala Nu ar fi dispus si spuna asta doar pentru un dolar, deci chiar i-a placut*. Dar daca individul este platit cu 20 de dolari, observatorul va tinde si facd o atribuire situationala: »Oricine ar spune asta pentru 20de dolari, asa c& nu pot judeca atitudinea lui fata de acele activitati doar pe baza declaratiei lui. Daca individul urmeaza acelasi proces de rationament ca si ipoteticul observator extern, atunci subi- ectii platiti cu un dolar vor face o atribuire dispozitionala despre propriul lor comportament: ,,Trebuie si cred c& activititile mi-au placut; altfel nu as fi spus asta“. Dar subiectii platiti cu 20 de dolari atribuie comportamentul lor bani- lor si astfel exprima aceleasi atitudini fata de activititile indeplinite ca si subiectii de control care n-au facut nici o declaratie celorlalti subiecti. EROAREA FUNDAMENTALA DE ATRIBUIRE iN AUTOPERCEPTIE. in rezultatele acestui studiu exist’ un aspect subtil. Cunoastem cA toti subiectii au fost de acord si spuna urmatorilor subiecti c& activitatile desfasurate au fost plicute — chiar si subiectii cdrora li s-a oferit un dolar. Dar acestia nu stiau acest lucru. Asadar, subiectii platiti cu un dolar au dedus cA trebuie si creadi cf activitatile au fost plicute, pentru c& dacd nu ar fi spus asta, ar fi gresit. Ar fi trebuit si infere c& au vorbit cu urmatorul 839 subiect pentru ca au fost platiti cu un dolar si 0 facd. Cu alte cuvinte, subiectii fac o atribuire dispozitionala despre propriul lor comportament, cand de fapt ar fi trebuit sa facd o atribuire situa- tionala. Ei comit o eroare fundamentala de atribuire. Un experiment proiectat ca un joc ilustreazd modul in care att indivizii cat si observatorii fac aceeasi eroare fundamentala in aceeasi situatie. Au fost recrutate perechi de subiecti, barbati si femei, care au participat la un concurs de cultura generala, de tip ,intrebari si rispunsuri. Un membru al perechii a fost desemnat la intamplare si fie moderatorul si sé puna 10 intrebari dificile la care cunoaste raspunsurile (de exemplu, care este cel mai mare ghetar?). Celilalt subiect, competitorul, incearca si raspunda la intrebari. Cand competitorul nu stia si raspundi la o intrebare, moderatorul fi oferea raspunsul. in repetarea studiului, observatorii au putut privi concursul. Dupa terminarea jocului, atét participantii cat si observatorii au fost rugati s& evalueze cunostintele generale ale moderatorului si compe- titorului, in raport cu nivelul mediu. Este important de observat cA participantii si observatorii stiau ca rolurile de moderator si competitor au fost stabilite la intamplare. Asa cum arata figura 18.3, mode- ratorii s-au evaluat pe ei ingisi si pe competitori ca avand o culturd general medie. Dar competitorii i-au evaluat pe moderatori ca superiori si pe ei insisi ca inferiori prin comparatie cu nivelul mediu de cunostinte. Ei au atribuit rezultatele concursului mai degraba nivelului lor de cunostinte (si al mode- ratorului), decat si ia in considerare avantajul situational coplesitor al mode- ratorului — care avea sansa sé decida ceCredinte si atitudini sociale 841 Toe tau Cer.\ Distorsiuni in procesarea informasiei: cognitive sau motivationale? Pani acum am invocat faptul ca distorsiunile de procesare informafionala isi au originea. in factorii cognitivi sau perceptuali. Dar cénd individul isi inter- preteazi propriul comportament, trebuie s& luam in considere posibilitatea c& aceste erori sunt de natura motivational = cA individul distorsioneaza judecatile despre sine pentru a intari sau a-gi apara imaginea de sine. Mecanismele de aparare freudiene descrise in capitolul 15 sunt exemple ale unor astfel de procese motivationale. O dezbatere actuala intre psihologii sociali incearcé solutionarea dilemei dac& distorsiunile de tipul celor discutate in acest capitol pot fi explicate de factorii cognitivi sau daci unele dintre ele necesiti explicatii motivationale, De exem- plu, am interpretat rezultatele experimentului 1-20 § (in care intarirea financiard mai mic& a ficut subiecfii sa cread& in ceea ce au spus, c& le-au plicut activititile efectuate) ca un fenomen pur cognitiv de autoperceptie, un set de autoatribuiri distorsionate de ‘eroarea fundamentala de’ atribuire. Dar cum vom vedea mai tarziu, aceleasi rezultate pot fi, de asemenea, interpretate motivational. Chiar si rationamentele in favoarea propriei persoane pot proveni din factori pur cognitivi. Cand studentii sunt rugati si explice notele care le-au fost acordate, tendinfa lor este de a atribui notele de 10 si 9 factorilor interni personali ca abilitatea si efortul si 8, 7 si 6 factorilor extemi ca dificultatea testului si nesansa (Bernstein, Stephan si Davis, 1979). intr-un studiu subiectii au fost supusi unui joc competitiv aranjat astfel incat cAstig&torii si invinsii erau alesi la intamplare. Castigatorii au atribuit victoria talentului si efortului depus, pe cénd fnvinsii au dat vina pe lipsa’lor de noroc (Snyder, Stephan si Rosenfeld). in mod similar, cartoforii tind. si atribuie victoria deprinderilor sau strategiilor lor de a juca, iar atunci cind pierd pun pierderea pe seama mainii proaste* Gilovich, 1983). Chiar dac& aceste judec8ti sunt favorabile propriei per- soane, ele nu sunt in mod necesar produsul proceselor motivationale. Pentru cd in mod obignuit fncerc&m si reusim intr-o actiune si rareori s& pierdem, are sens s& atribuim suc- cesul factorilor interni, iar esecul factorilor extemni: pierdem in ciuda abilitatilor si efor- turilor depuse, nu datorité lor. $i dacd in trecut adeseori am céstigat, atunci este nor- mal s& atribuim esecul neasteptat mai degraba unor cauze externe decit unor cauze interne durabile, Prin urmare, aceste atribuiri pot deriva nu numai din factori cognitivi, desi acest lucru poate fi corect! Pe de alta parte, un studiu controlat a fost proiectat in scopul cercetirii asteptirilor subiectilor legate de succes si esec gi totusi a gasit distorsiuni favorabile propriei persoane (Ross si Sicoly, 1979). ‘Aceeasi problema de interpretare apare intr-un alt fenomen de _,supraevaluare™, destul de raspandit, care este uneori denumit efectul ,.Lacul Wobegon* — dup’ comunitatea fictiv’ a lui Garrison Keillor, ,,in care tofi copiii rau deasupra mediei*. In 1976-1977, College Entrance Examination Board a an- chetat aproape un milion de elevi de liceu care luaseré Testul de aptitudine scolari (SAT), cerdndu-le s& se compare cu colegii lor. 70% din elevi s-au evaluat ca find peste medie in abilitatile de conducere (leader- ship), numai 2% s-au. evaluat sub medie. Cand au fost intrebati despre rezultatele la jinvayitura prin comparatie cu colegii lor, tofi elevii s-au evaluat cel putin peste medie, 60% s-au evaluat in primii 10%, iar 25% din ei in partea superioara a ierarhiei, de 1%. (Myers, 1990, p. 84). Cei mai multi oameni de afaceri se considera ca fiind mai morali decat media oamenilor de afaceri (Brenner si Molander, 1977); majoritatea soferilor — inclusiv soferii care au fost spitalizati pentru accidente — con- sider c& sunt mai precauti si mai talentafiCredinje si atitudini sociale comportamentala. De exemplu, in stu- diul atitudinilor negative fata de grupu- rile minoritare, psihologii sociali fac diferenta intre stereotipuri negative (credinte si perceptii negative despre un grup — componenta cognitiva), prejudiciu (sentimente negative fati de grup — com- ponenta afectiva) si discriminare (actiuni negative impotriva membrilor grupu- lui — componenta comportamentala). Unii teoreticieni preferi s& sustind cd o atitudine cuprinde doar componentele cognitiva si afectiva; altii includ numai componenta afectiva. Dar in ciuda diferentelor dintre definitii, toti sunt preocupati de interrelatiile dintre cre- dintele, sentimentele si comportamentele pertinente. Consistenta atitudinilor Anumite atitudini par a avea aceeasi directie. De exemplu, persoanele care sustin actiunile afirmative militeazi pen- tru un control mai puternic al armelor, se opun pedepsei capitale si sustin o pozitie pro-avort. La suprafata, aceste atitudini diverse nu urmeaz& aceeasi logic. Dar stiind c& 0 persoani are una dintre atitudini, adeseori ne permite si deducem si alte atitudini cu o anumita acuratete, in care pare a fi implicata si o logica. Toate atitudinile decurg mai mult sau mai putin dintr-un set comun de valori pe care le putem eticheta ca ,,liberale“. Aceeasi logic poate fi evidentiata si in cazul atitudinilor _ ,,conservatoare“. Multe persoane care se opun actiunilor afirmative gsi legii de control al armelor, citeazd credinta lor in valoarea libertatii individului ca bazi de formare a opiniilor. Chiar si cei care nu sunt de acord cu aceste opinii pot aprecia logica implicata. Dar multi indivizi iubitori de 843 libertate cred ca locul femeilor este acasa, ca utilizarea marijuanei trebuie sanc- tionata mai dur gsi comportamentul homosexual ar trebui sa fie ilegal. Aici logica este mai putin clara, insa totusi aceste atitudini pot fi ciudat de usor predictibile. Pe scurt, atitudinile oamenilor par a avea un tip de logica interna, dar nu este in mod strict o logica formala. In schimb, existi un fel de psihologica si aceasta este studiaté de psihologii sociali sub eticheta de consistenta cognitiva. Premisa de baza a teoriilor consistentei cognitive este ca tofi ne straduim sa fim consistenti in raport cu credintele, atitudinile gi comportamentele noastre, si cd incon- sistenta actioneaza ca un iritant sau ca un stimul care ne motiveaza sa le modificam sau sa le schimbam pana cand ele formeaza un intreg, dacd nu logic macar coerent. De-a lungul anilor, sustinatorii teoriei consistenfei au strans numeroase dovezi pentru aceasta premisi de baza (Abelson $.a., 1968). Dar cele mai multe studii asupra con- sistentei au fost efectuate cu studenti in laboratoare. Psihologii si politologii care au analizat gindirea populatiei in afara laboratoarelor de psihologie sociala au pareri impértite despre coerenta ideo- logica a opiniei publice referitoare la problemele sociale si politice (Kinder si Sears, 1985). Unul dintre sustinatorii ideii c& publicul este naiv din punct de vedere ideologic a spus: Ca intelectuali si ca studenti ce ne pregatim in politics suntem dispusi prin instruire si sensibilitate s8 Iuam in serios ideile politice... Din aceasta cauz4, suntem gata s& uitm c& majo- ritatea oamenilor iau aceste idei mai putin in serios decat noi, c& le acorda mai pufina atentie, foarte rar suntpe i tall cigCredinte si atitudini sociale sentiment si o urmare (Abelson, 1968): Este un fapt cf atunci cand unchiul meu Charlie avea necazuri cu spatele era tratat, de un osteopat (fapt); ,,Stii, am senti- mentul ca acesti terapeuti isi bat joc de tine (sentiment), si nu mi-e rusine s-o recunosc, pentru ca stiu cd multi oameni au senzatia asta (urmare)“. Sau, ,Ame- ricanii nu-si doresc cu adevarat o asi- gurare universal de sdndtate (urmare), $i nici eu de altfel (sentiment). Ar duce la o medicina socializata (fapt). Moleculele de opinie indeplinesc importante functii sociale. in primul rand, actioneazi ca unitati de conversatie, permifandu-ne sé spunem ceva coerent atunci c&nd in conversatie se discutd despre un subiect anume. in acelasi timp, ele dau o aparenta rationala disputelor neexaminate cu prietenii sau vecinii nostri pe teme sociale. Dar cel mai important este cA servesc ca simboluri de identificare cu grupurile sociale din care facem parte, intirind sentimentul de apartenenta la o comunitate sociala. Astfel, faptul si sentimentul sunt ingredient ale unei molecule de opinie mai putin importante decat urmarea. Functiile atitudinilor Atitudinile indeplinesc o serie de functii psihologice. Persoane diferite pot avea aceeasi atitudine din motive diferite, si 0 persoana poate avea o atitudine particularaé din mai multe motive. Functiile atitudinii influenteazi consis- tenfa individului cu alte atitudini si usurinfa cu care poate fi schimbat atitudinea. De-a lungul anilor, teoreti- cienii au identificat si discutat o serie de functii pe care atitudinea le indeplineste (de exemplu, Katz, 1960; Smith, Brune si White, 1956; Herek, 1986). Aici vom discuta despre cinci dintre ele. 845 FUNCTIA INSTRUMENTALA. Ati- tudinile pe care le detinem din motive practice sau utilitare indeplinesc o functie instrumentala. Ele exprima pur si simplu instante specifice ale dorinfei noastre generale de a obfine beneficii sau recompense si de a evita pedepsele. De exemplu, majoritatea americanilor aproba serviciile guvernamentale, dar se opun taxelor mari. Asa cum indicd acest exemplu, astfel de atitudini nu sunt in mod necesar consistente unele cu altele. Pentru a schimba aceste atitudini, persoana nu trebuie decat sa fie convinsa cé o anumita alternativa va aduce mai multe beneficii. FUNCTIA DE CUNOASTERE. Atitudinile care ne ajuta si dam un sens acestei lumi, si punem in ordine diversele informatii pe care trebuie si le asimilam in viata zilnicd indeplinesc functia de cunoastere. Asemenea atitudini sunt in esenté scheme care ne permit organizarea $i procesarea eficienta a di- verselor informatii, fara a da foarte multé atentie detaliilor. De exemplu, pana la dezintegrarea Uniunii Sovietice, atitu- dinile negative fafa de aceasta tari au ajutat multi americani si organizeze si si interpreteze evenimentele in termeni de razboi rece. Atitudinea cd democratii vor sA ,,puna taxe gi sa cheltuiasca* sau ca republicanilor le pas numai de bunastare, furnizeaza o modalitate rapida si schematica de interpretare si evaluare a candidatilor si propunerilor oferite de cele doa partide. Ca gi alte scheme, aceste atitudini adesea suprasimplificd realitatea si influenteaz perceperea eve- nimentelor. FUNCTIA DE EXPRIMARE VA- LORICA. Atitudinile care exprima pro- priile valori sau care reflect’ conceptia despre sine indeplinese functia deCredinge si atitudini sociale dispretuitori si agresivi faté de cei pe care-i considera inferiori. Aga cum teoria psihanalitica a prejudecatii a anticipat, indivizii autoritari isi refuleaza informa- tia despre propriile caracteristici indezi- rabile, proiectindu-le in schimb asupra membrilor outgroup-urilor ,,inferioare™. Desi studiul personalitatii autoritare a fost criticat pentru limitarile sale (Christie si Jahoda, 1954), multe dintre concluziile sale originale au rezistat testarilor ulterioare. in particular, exist un tip de personalitate autoritara, care este susceptibila in special de 0 ideologie fascist’ si care este ostila fati de outgroup-uri. Cercetari mai recente sugereazi totusi ci prejudecatile si atitudinile autoritare pot fi dobandite mai direct in mediul familial prin procesele obisnuite de invatare, mai degraba decdt prin procesele psihanalitice descrise in cercetarea original (Altemeyer, 1988). FUNCTIA DE ADAPTARE SOCI- ALA. Atitudinile care ne fac si ne simim ca parte dintr-o comunitate sociala indeplinesc functia de adaptare sociala. Moleculele de opinie pe care le-am discutat mai devreme furnizeaz un exemplu. Un alt exemplu este dat de persoanele care sustin credintele si atitudinile prescrise ale unei confesiuni religioase sau partid politic, intrucat sunt similare cu cele ale prietenilor, familiilor gi vecinilor; continutul actual al credin- telor si atitudinilor este mai putin impor- tant decat legaturile sociale pe care aces- tea le furnizeazA. in masura in care atitu- dinile indeplinesc in principal o functie de adaptare sociala, ele se schimba daci normele sociale se schimba. Acest lucru a fost demonstrat in sudul Statelor Unite in anii °S0, cand segregarea rasiali legal a fost abolita. Sondajele au ardtat c& americanii din sud 847 erau in general impotriva desegregarii si mai dispusi decat cei din nord s& exprime atitudini negative fata de afro-americani. Unii psihologi au sugerat ca cei din sud ar putea a fi mai autoritari decat cei din nord — ca atitudinile rasiale din Sud indeplineau o functie de aparare a eului. Dar Thomas Pettigrew, psiholog social specializat in relatiile rasiale a ardtat ca atitudinile rasiale din sud erau sustinute in special prin simpla conformare fata de normele sociale dominante in regiune - 0 functie de adaptare sociala (Pettigrew, 1959). Folosind chestionarul construit pentru masurarea autoritarismului, Pettigrew a descoperit cA americanii din sud nu erau mai autoritari decat cei din nord (desi indivizii autoritari din ambele regiuni aveau mai multe prejudecati fata de afro-americani, decat indivizii neautori- tari). Mai mult, sudistii care aveau prejudecati fata de afro-americani nu aveau in mod necesar prejudecati fata de alte outgroup-uri — fapt care contrazice predictia facuté de teoria autoritaris- mului. De fapt, din punct de vedere istoric sudul a fost una dintre ultimele regiuni antisemite din Statele Unite, iar un sondaj al timpului ardta cA albii din sud sunt impotriva afro-americanilor si destul de favorabili fata de evrei (Prothro, 1952). De asemenea, veteranii din sud — aceia pe care experienta armelor i-a expus diferitelor norme soci- ale — aveau mai putine prejudecati decat nonveteranii, chiar daca veteranii atat din sud cat si din nord erau mai autoritari decat nonveteranii. Istoria ulterioara a desegregarii a confirmat analiza lui Pettigrew. O data cu evolutia desegregarii, sondajele au aratat ca atitudinile fafa de o anumitd etapa a desegregirii tindeau s& fie nefavorabileCredinje $i atitudini sociale prejudecati decét in 1934. Presiunea semenilor poate exercita_ influente similare asupra comportamentului. De exemplu, atitudinea unui tanar fata de marijuana se coreleazi moderat cu consumul actual de marijuana, insi numarul de prieteni care consumé marijuana este un predictor chiar mai bun al consumului acestuia de marijuana (Andrews si Kandel, 1979). in general, atitudinile tind si anti- cipeze cel mai bine comportamentul atunci cand ele sunt: a) puternice si consistente; b) bazate pe experienta directé a persoanei; c) legate in mod specific de comportamentul anticipat. SA le analizim pe fiecare. Atitudinile puternice si consistente anticipeazi mai bine comportamentul decat atitudinile slabe sau ambivalente. Acest lucru este ilustrat de sondajele privind alegerile prezidentiale mentio- nate anterior. Majoritatea inconsistentelor atitudine-vot au provenit de la alegatorii cu atitudini slabe sau ambivalente. Multi dintre acesti electori au fost ambivalenti din cauza presiunilor contrare exercitate de prieteni si de asociati care nu erau de acord intre ei. De exemplu, un om de afaceri evreu aparfine unui grup etnic care in general sustine pozitii politice liberale, dar acesta apartine si comunitatii de afaceri care in mod freevent sprijind pozitii politice conservatoare, mai ales in ceea ce priveste problemele economice. Cand vine vremea votului, o astfel de persoand este subiectul unei_presiuni conflictuale. Ambivalenta si conflictul se datoreazi si persoanei ca atare. Cand componentele afective si cognitive ale unei atitudini nu sunt consistente intre ele — de exemplu, cand ne place un anumit lucru care stim c& ne face 849 rau — atunci comportamentul este dificil de anticipat (Norman, 1975). Atitudinile bazate pe experienta direc- ta reprezinté un predictor mai bun al comportamentului decat atitudinile for- mate doar pe baza unor informatii citite sau auzite. De exemplu, in timpul cazarii in universitate, multi dintre studentii de anul I au fost nevoiti s& locuiasca temporar cdteva sdptimani in camere aglomerate. Cercetatorii au masurat atitudinile studentilor fata de criza locurilor si dorinta lor de a semna si de a distribui petitii sau de a se forma comitete. In cazul studentilor care erau nevoifi sa locuiasci temporar in camere aglomerate, s-a constatat o corelatie ridicati intre atitudinea fata de crizd si dorinta lor de a lua parte la o actiune pentru a rezolva aceast& problema. Insa, in cazul studentilor care nu erau nevoiti s& locuiasca temporar in astfel de camere, nu s-a constatat nici o corelatie de acest tip (Regan si Fazio, 1977). Exist mai multe exemple ale unei relatii puternice jntre comportamentele gi _atitudinile bazate pe experienta directa, iar acestea au fost interpretate ca dovezi pentru procesul autoperceptiei, descris anterior, in care indivizii infera atitudinile lor pe baza observatiei propriului comportament (Fazio si Zanna, 1981). $i in final, atitudinile specific legate de comportamentul evaluat au o putere de predictie mai mare decat atitudinile care au o legturd general. De exemplu, intr-un studiu atitudinile generale legate de mediu nu sunt legate de dorinta de a actiona in favoarea clubului Sierra, dar atitudinile specifice fata de Sierra Club aveau o puternica legatura (Weigel, Vernon gsi Tognacci, 1974). Similar, atitudinile fata de controlul nasterilor au corelat intr-o proportie de numai .08 cuCredinje si atitudini sociale de schimbare a atitudinii si a inspirat cercetari extensive si discutii aprinse. De fapt am vazut cA atat teoria disonan{ei cognitive cat gsi teoria autoperceptici sustin cA explicd rezultatele studiilor de supunere indusa. Exist chiar si 0 a treia teorie, teoria dirijarii impresiilor (im- pression management theory), care anti- cipeaza rezultatele studiilor de confor- mare induse (Tedeschi si Rosenfeld, 1981). 851 Fiecare dintre aceste teorii a fost sprijinita de mai multe studii si fiecare teorie a generat date pe care alte teorii nu le puteau explica. CAtiva cercet&tori au ajuns la concluzia ca toate teoriile pot fi corecte — fiecare sub circumstante usor diferite — si c4 atenfia cercetarii trebuie sa se axeze pe specificarea locului si momentului cand teoria poate fi aplicaté (Baumeister si Tice, 1984; Fazio si Cooper, 1977; Paulhus, 1982) Atractia interpersonala Dintre toate atitudinile noastre, cele mai importante sunt fara indoiala ati- tudinile fata de oameni. Cele mai dese intrebari care ne framanté atunci cand intélnim persoane noi sunt: dac& ii preferam sau nu, sau daca ci ne prefer. Dincolo de intalnirea initiala, preo- cuparile noastre se centreaza pe modul in care intretinem si ghidam relatia de la simpatia sau atractia initiala la o prietenie mai profunda sau chiar o relatie intima si iubire. in acest sens, psihologii sociali au fost interesati de factorii care fac posibila atractia interpersonal si si-au manifestat dorinta de a studia iubirea gi intimitatea. Unele rezultate au confirmat notiunile comune de preferinta si iubire, dar altele au fost surprinzdtoare. Vom incepe cu preferinta — mai precis, prietenia gi sta- diile timpurii ale unei relatii mai intime. Preferinta Cand printul Charles al Marii Britanii sa cisitorit cu Lady Diana Spencer, psihologii sociali nu au fost surprinsi c& s-a cdsatorit cu ,,fata de alaturi*, o femeie foarte atractiva pe care o cunostea de foarte multi ani si cu care avea in comun © serie de caracteristici si atitudini sociale. Dupa cum vom vedea, acestea constituie determinantii atractiei interper- sonale: atractivitatea fizicd, proximitatea, familiaritatea si similaritatea. ATRACTIVITATEA FIZICA. Pentru majoritatea dintre noi, posibilitatea ca infatisarea fizicd a unei persoane si fie un determinant al intensitatii cu care altii o preferd, ni se pare un lucru nedemocratic. Spre deosebire de caracter si per- sonalitate aspectul fizic este un factor asupra céruia avem un control foarte redus si, prin urmare, ni se pare incorect sa fie folosit drept criteriu de a prefera pe cineva. De fapt, sondaje efectuate de-a lungul mai multor decenii au aratat ca oamenii nu considera atractivitatea fizicd un factor foarte important in preferinta lor pentru alti oameni (Perrin, 1921; Tesser si Brodie, 1971). Dar cercetarile asupra comportamen- tului real araté contrariul (vezi Brehm, 1992). Un grup de psihologi au pus la punct un ,dans simulat pe computer" in care au fost alese la intamplare perechi deCredinje si atitudini sociale 853 din cei care locuiesc la capatul culoarului (Festinger, Schachter si Back, 1950). Studiile asupra dormitoarelor din campusurile universitare au evidentiat acelasi efect. Dupa un an universitar, numarul prietenilor de camera este de doua ori mai mare decét numarul prietenilor de palier, iar numarul_prie- tenilor de palier este dublu decat numarul prietenilor din cimin (Priest si Sawyer, 1967). Un studiu efectuat asupra stu- dentilor de la Academia de Politie din Maryland a fost si mai izbitor. Academia stabileste repartizarea studentilor in dormitoare si in clase in ordine alfabetic’a. Astfel, cu cat numele studentilor erau mai apropiate alfabetic, cu atat ei erau mai apropiati si isi petreceau timpul impreuna. Cercetatorii i-au rugat pe cei care erau de sase luni acolo si numeasca pe cei mai apropiati trei prieteni. in ciuda cursurilor intensive de pregatire unde tofi au avut ocazia si se cunoascé foarte bine, efectul de proximitate alfabeticd a fost foarte pu- temic. in medie, fiecare persoand a ales a fiind cel mai bun prieten pe cel aflat la 4.5 litere distanta fata de cel care-I alesese pe el — 0 proximitate alfabetica semnificativa fati de 15.3 litere asteptate prin intamplare (Segal, 1974). Existé, bineinteles, cazuri in care vecinii si colegii de camer se urasc reciproc, si exceptia majora de la efectul proximitatii de favorizare a relatiilor de prietenie apare atunci cAnd existé anta- gonisme initiale. fn testarea acestui fapt, un subiect a fost lsat s& astepte in laborator impreund cu o femeie, membra aechipei de cercetatori care trebuia si se poarte fie placut, fie neplacut. Cand il trata frumos, cu cat se aseza mai aproape de subiect, cu atat acesta o plicea mai mult; cand se purta urat, cu cat se aseza mai aproape de subiect, cu atat acesta 0 plicea mai putin. Proximitatea nu face decit si creasc& intensitatea_reactiei initiale (Schiffenbauer si Schiavo, 1976). Dar fiindcd cele mai multe intalniri se incadreazi pe o scali de la neutru la plicut, prietenia este cel mai frecvent rezultat al proximitati Cei care cred in miracole cand e vorba de chestiuni de suflet au credinja cd exista undeva in lumea asta jumatatea fiecdruia dintre noi care asteapta sa fie descoperita. Dar daca acest lucru este adevarat, un miracol si mai mare este freeventa cu care destinul plaseazi aceastd persoana la o aruncatura de bat. FAMILIARITATEA. Un motiv major pentru care proximitatea creeazd legaturile intre oameni este acela cd ea mareste familiaritatea si exista acum cercetari care arata ci familiaritatea in sine poate creste atractia (Zajonc, 1968). Acest efect de familiaritate care favorizeaza atractia intre persoane este un fenomen general. De exemplu, cobaii expusi in mod repetat la muzica lui Mozart sau Schoenberg incep si prefere compozitorul pe care |-au auzit mai des, iar indivizii umani expusi repetat la silabe selectate fara sens sau la caractere chinezesti ajung sa le prefere pe cele mai des vazute. Efectul apare chiar si atunci cand indivizii nu sunt constienti c& au fost expusi in prelabil la stimuli (Moreland si Zajonc, 1979; Wilson, 1979). Mai sugestiv pentru discutia de fata este studiul in care subiectilor li s-au expus portrete si apoi au fost rugati si spuna cat de mult cred c& persoana aratata le place. Cu cat au vazut mai des un anumit portret cu atat au spus ca le place si cA le-ar placea si persoana (Zajonc, 1968) (fig. 18.4). RezultateCredinge si atitudini sociale cuplu a corespuns semnificativ mai bine decét evaluarea fotografiilor care au fost asezate la intémplare in _ perechi (Murstein, 1972). Rezultate similare au fost obfinute intr-un studiu de teren in care observatori separati au evaluat atractivitatea fizicd a cuplurilor in baruri sau loje de teatru si la evenimente sociale (Silverman, 1971). Credem ca cuplurile se potrivesc ca atractivitate fizicd, deoarece punem in balanta atractivitatea potentiala a par tenerului si probabilitatea ca acesta si doreascd si facd pereche cu noi. Astfel, persoane mai putin atractive cauté parteneri mai putin atractivi, fiindc se asteapti si fie respinsi de cei care sunt mai atractivi decat ei. Un studiu efectuat pe baza inregistrarilor video la un serviciu matrimonial a aratat ca atat femeile cat si barbatii cauta si stabileascd 0 relatie cu cineva cu care si corespunda ca aspect fizic. Numai persoanele foarte atractive cdutau partenerii cei mai atractivi (Folkes, 1982). Rezultatul gene- ral al acestui proces este similaritatea atractivitatii: majoritatea dintre noi ajung si aiba parteneri la fel de atractivi pe cat suntem si no’ Dar similarititile pe alte dimensiuni decat atractivitatea fizicd sunt chiar mai importante intr-o relatie de lunga durata. Un studiu longitudinal efectuat cu 135 de cupluri casatorite, discutat in capito- lul 13, a demonstrat c& sofii care sunt aseménatori ca personalitate se adapteaza unul altuia mult mai bine atunci cand este obisnuite cum ar fi: vizitarea prietenilor, cina in oras, parti- ciparea la activitatile comunitatii sau intalniri profesionale. Aceste cupluri au raportat mai putine conflicte maritale gi o mai mare apropiere, prietenie si satisfactie conjugala decat sotii mai putin similari (Caspi si Herbener, 1990). 855 fntr-un studiu ambitios asupra simi- laritatii si relatici de prietenie, studentii de sex masculin au primit in schimbul participarii lor la experiment o camera spatioasa la Universitatea din Michigan. Pe baza informatiilor din teste si chestionare unora li s-au repartizat colegi de camer care le erau similari, iar altora colegi care erau foarte diferiti de ei. Cercetatorul a observat modelele rela- tiilor de prietenie care s-au dezvoltat pe o perioada de un an, obtinand mai multe date din chestionare si interviuri aplicate participantilor la intervale regulate. in toate celelalte cazuri, studentii s-au com- portat ca in oricare alt dormitor. Colegii care initial erau similari s-au plicut unii pe altii si au ajuns s& fie prieteni mai buni decat cei care erau diferiti. Cand studiul a fost repetat anul urmator cu un grup nou de studenti, s-a constatat cA efectul de familiaritate era mai puternic decat cel de similaritate. In ciuda faptului ca repartizarile erau facute pe baza similarit3tii, colegii de camera au ajuns s& se placa unii pe altii (Newcomb, 1961). Unul dintre motivele pentru care similaritatea duce la simpatie este ci probabil indivizii tin la opiniile si preferinjele lor si le face plicere sa fie in compania altora care le valideaza optiunile, posibil crescdndu-le aprecierea de sine in acest proces. Dar probabil cel mai important motiv pentru care simi- laritatea duce la simpatie este acela pe care deja lam mentionat mai sus — pro- ximitatea si familiaritatea, Atét normele sociale cat si circumstantele situationale ne indepirteazi de oamenii care sunt ca noi. Majoritatea grupurilor religioase prefer (sau insist) ca membrii lor sa aiba relatii cu cei de aceeasi religie, iar normele culturale regleazi ceea ce este considerat acceptabil din punct de vedereCredinge si atitudini sociale erau nehotarate; numai 4% au raspuns afirmativ) (Kephart, 1967). Migcarea moderna feminista de abia se infiintase si poate cA atunci, mai mult decat in prezent, femeile considerau cdsatoria o conditie necesari pentru securitatea lor financiara. Cand sondajul a fost repetat in 1984, 85% din barbati si femei au sustinut c4 ar refuza si se c&satoreascd daci nu ar fi. indragostiti (Simpson, Campbell si Berscheid, 1986). TUBIRE PASIONALA SI TUBIRE PARTENERIALA. Cativa sociologi au incercat si facd distinctia intre diferite tipuri de iubire. Cea mai acceptata distinctie se face intre iubirea pasionalé si iubirea parteneriala (Hatfield, 1988; Peele, 1988). lubirea pasionala este definité ca o stare emotional intensd in care ,tan- dretea si sentimentele sexuale, exaltarea si durerea, anxietatea si ugurarea, altru- ismul si gelozia coexista intr-o confuzie de trairi* (Berscheid si Walster, 1978, pag. 177). S-a sustinut ci experienta iubirii pasionale combina activarea fizio- logicd cu perceptia cA stimularea este determinata de cel iubit (Berscheid si Walster, 1974). (Vezi discutia critica despre ,,Pasiune prin dezatribuire*.) Prin contrast, iubirea parteneriala este definitd ca ,,afectiunea pe care o simtim fati de cei cu care viata noastri este adanc impletita“ (Berscheid si Walster, 1978, pag. 177). Caracteristicile iubirii parteneriale sunt increderea, grija, tole- ranta fati de greselile si idiosincraziile partenerului si un ton emotional de cAldura si afectiune, mai degraba decat 0 pasiune emotional foarte intensa. Multi dintre barbatii si femeile din sondajul efectuat in 1984, citat mai sus, 857 au afirmat ci daca iubirea dispare din casatorie, atunci exista un motiv suficient pentru a incheia mariajul. Acei tineri care cul doar componenta pasionali i este foarte probabil si fie ; cele mai reusite si durabile cupluri accentueaz elementele parte- neriale in relatia lor. Un cercetitor a sugerat ci, pe masuri ce o relatie continua in timp, creste interdependenta si potentialul pentru emofii puternice. Acest lucru poate fi observat cand par- tenerii de lunga durat traiese sentimente intense de singuratate si de dorinta cand se separa temporar, sau sentimente devastatoare tipice cind cineva a pier- dut un partener de lunga durata. Dar, in mod paradoxal, deoarece cuplurile parte- neriale devin atat de compatibile si de coordonate in activitatile obisnuite ale zilei, frecventa real a emofiilor puternice este de obicei foarte scazuta (Berscheid, 1983). Importanta iubirii parteneriale este ilustrata de un studiu care a comparat casatoriile de lungi durati din Statele Unite — unde cuplurile sustin cA s-au casatorit din dragoste — si cAsatoriile din Japonia care au fost aranjate de parinti. Cum era de asteptat, c&sitoriile ameri- cane au debutat cu un nivel ridicat de iubire exprimata si interes sexual, comparativ cu cele din Japonia. Dar gradul de iubire exprimata a scizut la ambele grupuri pana cénd nu a mai fost nici o diferenti intre ele dupa 10 ani (Blood, 1967). Asa cum Giraldi, scriitor al secolului al XVI-lea, spunea: ,,Istoria iubirii este intr-un anume sens drama luptei ei impotriva timpului*. Dar declinul iubirii exprimate nu inseamna in mod necesar esecul casniciei. Multe cupluri din acest studiu au raportatCredinje si atitudini sociale 859 DISCUTIE CRITICA Pasiune prin dezatribuire? {in secolul 1, Ovidiu oferea in cartea sa Arta de a iubi* sfaturi despre cucerirea romantica atat a barbatilor cét si a femeilor. Printre sfaturile sale bizare oferite barbatilor era acela ca el si duc femeia care-| interesa la un concurs de gladiatori, unde ar fi usor rapust de pasiune. Oricum, nu a spus si de ce s-ar intampla asta, Si nu s-a intamplat acest lucru pind in 1887, cand s-a oferit o explicatie psihologic’ pentru aceasta infelep- ciune: ,lubirea poate fi stimulats numai de emofii puternice si vii, si este aproape nesemnificatiy dac& acestea sunt agreabile sau dezagreabile. Cidul a cucerit inima méandré a Donnei Ximena, al cdrui tat era un tiran, impuscand unul dupa altul porumbeii ei preferati (Adolf Horwicz, citat in Finck, 1887, pag. 240)." Aceste tactici romantice ar zdruncina armonia unei familii, Asa cum am discutat in capitolul 11 si la inceputul acestui capitol in discutia despre autoperceptie, de obicei ne dam seama ce emofie trim prin procesul de evaluare cognitiva. Desi activarea fiziologica a sistemului nervos vegetativ ne furnizeazd informafiile despre emojia trait, cea mai subtila judecat’ asupra trairii emotiei adeseori depinde de evaluarile cognitive ale circum- stanfelor de mediu. Asa cum am observat si in capitolul 11, activarea determinata de o surs (de exemplu, concursul de gladiatori) poate duce Ja intensificarea activarii traite determinati de o alté sursa (de exemplu, de cel iubit) (Zillmann si Bryant, 1974; Zillmann, 1978, 1984). Prin urmare, Ovidiu si Horwicz sugereaz& c& 0 persoan’ care este activata fiziologic (prin orice mijloace) poate atribui aceastt activare iubirii sau pasiunii sexuale — spre avantajul oricdrui potenfial iubit ce. s-ar intampla si fie la indeman’. in prezent existi dovezi experimentale solide care susfin acest fenomen, dar si neinfelegeri privind procesul care sta la baza lui. Intr-un studiu desfaigurat in cadru natural, © cercetitoare foarte atractiva aborda barbatii care erau singuri si traversau un pod suspendat lao indlfime de 600-m deasupra unor stinci, Presupunerea a fost c& traver- sarea podului. produce o activare fiziologic& ridicat& datorita fricii. Ea a rugat pe fiecare dintre barbati si o ajute la un_ studiu psihologic scriind 0 poveste dupa o imagine (vezi discutia despre. ,,Testul aperceptiei tematice' in capitolul 14). Dupa ce barbatul a terminat de scris povestea, ca ii oferea numarul ei de telefon in caz ci ar fi dorit $8 afle mai multe despre studiu. in conditii controlate, un cercetator aborda barbatii care traversau un pod stabil la joasa inalyime, fara pericole, Povestile au fost evaluate in functie de imaginea sexuali si au fost pastrate inregistrarile barbayilor care mai tarziu au sunat la experimentator. Rezultatele au aritat c& barbatii care au jintdlnit-o pe cercetitoare pe podul suspendat au dat o tent& sexual povestilor lor prin comparatie cu subiectii din situatia contro- lat. De asemenea, cei mai multi au telefonat ulterior (Dutton si Aron, 1974). Poate c& detectati unele deficiente in acest studiu. Poate cé numai macho men traver- seaz& podurile inalte suspendate si numai nfricosii* traverseazi_podurile joase, iar aceasta este diferenta dintre segmentele de populatie care produce rezultate diferite. Sau poate c& femeia a actionat diferit sau parea mai atractiva pe podul inalt. Unii cercetatori au susfinut c& prezenta femeii pe podul inalt reduce teama birbafilor si ci acest lucru i-ar fi accentuat.atractivitatea (Kenrick si Cialdini, 1977; Riordan si Tedeschi, 1983). Pentru a controla aceste posibilitati, au fost realizate cdteva cercetari suplimentare. Intr-una din aceste cercetari, subiectii de sex masculin au fost activati fiziologic prin una din urmatoarele trei modalitaji: alergand pe loc, vizionind 0 comedie sau un film cu crime, Apoi au privit 0 caseté cu o femeieCredinge si atitudini sociale tului uman, indeplinind aceleasi sarcini ca un adevdrat om de stiinta: colectam date, detectam covariafia si inferdm cauzalitatea. Totusi, teoriile noastre ne pot modela_ perceptia informatiilor, pot distorsiona estimarile cova- riatiei si pot influenta evaluarea cauzelor si efectelor. De exemplu, avem tendinta si observam si sa reactualizim informatiile vivace mai mult decat pe cele sterse, iar acest lucru ne __ influenteaza judecitile sociale. 3. Procesarea schematica este per- ceptia si interpretarea informa- ilor in termeni de structuri mnezice simplificate numite sche- me. Schemele constituie minite- orii ale obiectelor si evenimen- telor de zi cu zi. Ele ne permit sa procesam eficient informatia soci- al prin encodarea si reamintirea trasiturilor unice (sau cele mai proeminente) ale obiectelor sau evenimentelor recente. 4. Deoarece schemele constituie simplificari ale realitatii, proce- sarea schematicd produce distor- siuni si erori in procesarea informatiei sociale. in formarea impresiilor despre alte persoane, de exemplu, suntem supusi efectului de primaritate, prima informatie pe care o primim determina schema initial si, prin urmare, devine mai puternicd in determinarea impresiilor decat informatiile ulterioare. in general, procesarea schematicd produce perceptii care sunt rezistente la 861 schimbare si relativ impermeabile la informatiile noi. Nu suntem foarte precisi in detectarea covariatiilor sau core- latiilor dintre evenimentele de fiecare zi. Cand schemele sau teoriile pe care le avem ne arata ca doua elemente tind si covarieze, supraestimim corelatia lor reala; dar cand nu avem o teorie, subestimam corelatia lor. Stereotipurile pot fi considerate teorii sau scheme ale covariatiei. Ca si alte scheme, ele sunt rezistente la schimbare. in special ne fac s& trecem cu vederea orice informatie care le infirma. Mai mult, ele se autoperpetueaza si se autoindeplinesc, intrucat fi influ- enteazi pe cei care le detin si se comporte in modalitati care deter- mina intr-adevar comportamentul stereotip. Atribuirea este procesul prin care incercém sa interpretim sau sd explicim comportamentul _altor indivizi — cu alte cuvinte si discernem cauzele actiunilor lor. O sarcina importanta de atribuire este de a decide dacd actiunea cuiva poate fi atribuita cauzelor dispozifionale (personalitatea sau atitudinile persoanei) sau cauzelor situationale (fortele sociale sau alte circumstante externe). Avem tendinta si dam prea multa importanti factorilor dispozitio- nali si prea putina factorilor situ- ationali. Aceasta tendinté poarta denumirea de eroare fundamen- tala de atribuire.Credinge i atitudini sociale 13.Mai multi factori influenfeazi atractia noastra fata de cineva. Cei mai importanti sunt: atractivitatea (fizicd, proximitatea, familiaritatea si similaritatea. Vechea zicala wextremele se atrag“ nu a fost probata de cercetari. 14. Relatia dintre iubire si cdsatorie este relativ recenta si departe de a fi universal. fn societatea occi- dental aceasta relatie a devenit mai stransa in ultimii 25 ani, cand din ce in ce mai multi barbati si femei refuza sa se casatoreascd cu © persoand pe care nu o iubesc. Au fost facute cteva incercari de 863 clasificare a iubirii. Jubirea pasio- nald se caracterizeaza prin emotii intense si adesea conflictuale, in timp ce iubirea parteneriald se caracterizeazii prin incredere, grija si toleranté fata de greselile partenerului si printr-un ton emotional de afectiune si cildurd. Chiar dacd iubirea pasionala scade cu timpul in relatiile de lungd durata, potentialul pentru emotii puternice creste. Dar din cauza compatibilitatii cuplului in obi- ceiurile zilnice, frecventa realé a emotiilor puternice este foarte scdzuta. Recomandiri bibliografice Exist trei_ manuale comprehensive de psihologie socialé: Lippa, Introduction to Social Psychology (Introducere in psihologie sociali, 1990); Myers, Social Psychology (Psihologie sociala, editia a Ill-a, 1990); si Sears, Peplau si Taylor Social Psychology (Psihologie social’, editia a VIl-a, 1991). ‘Tratari mai avansate ale acestor subiecte sunt disponibile in Lindzey si Aronson, The Handbook of Social Psychology (Tratat de psihologie sociala, editia a Ill-a, 1985)Xn capitolul 18 am prezentat acea parte a psihologiei sociale care studiazi modul in care oamenii percep, gindesc si simt despre mediul lor social - credintele i atitudinile lor sociale. fn acest capitol vom examina cum interactioneazi si se influenteazi reciproc fiintele umane. Pentru multi dintre noi, termenul de influenfa socialé exprima incercarile directe si deliberate de a ne schimba credinfele, atitudinile sau _comporta- mentele. Insi numeroase forme ale influentei sociale sunt directe sau nein- tentionale. De exemplu, simpla prezenti a altor persoane ne poate afecta intr-o multitudine de modalitati subtile. Suntem influentati de asemenea de normele sociale — reguli implicite si expectatii care ne dicteaza ce trebuie sa gandim si cum trebuie s ne comportim; acestea variazi de la cele mai nesemnificative pina la cele mai profunde. Normele sociale ne fac sa privim inainte cand urcaém cu liftul si tot ele ne dicteazi cat de mult ne putem uita fint& la o persoana necunoscuta, astfel incdt s4 nu parem nepoliticosi.. La nivel mai profund, normele sociale pot crea si mentine rasismul si discriminarea bazata pe genul persoanei. Dupa cum vom vedea, succesul influentei sociale directe si deliberate depinde — de cele mai multe ori - de supunerea inconstienta si auto- mati fata de normele sociale. Interactiunea si influenta social sunt elemente centrale in viata comunitara. Cooperarea, altruismul si iubirea, toate implica interactiunea si influenta sociala. Dar problemele sociale presante de-a lungul anilor au facut ca_psihologii sociali si fie fortati sa-si centreze interesul asupra interactiunilor si influ- entelor care cauzeaz& suferinté societitii noastre. fn acest sens, asa cum capitolul de psihopatologie a insistat pe partea intunecaté a comportamentului_ indivi- dual, acest capitol se axeazi dispropor- tionat pe latura intunecaté a compor- tamentului social. Unele rezultate sunt tulburatoare, chiar deprimante. ins’, dup& cum studiul psihopatologiei a condus la terapii eficiente, asa si studiul interac- tiunilor sociale problematice ne-a dus spre solutii mai eficiente in rezolvarea lor. Prin intelegerea principiilor care stau la baza multora dintre problemele noastre sociale, vom intelege si principiile pe care se fundamenteaza rezolvarea aces- tora. Prezenta altora Facilitarea sociala fn 1898, psihologul Norman Triplett a analizat recordurile de vitezd la cursele de ciclism si a observat c& multi ciclisti au obfinut viteze mai mari cnd concurau unii cu alfii, decét atunci cand concurau contra cronometru. Acest fapt I-a deter-Interactiunea $i influenta sociala Obiectiv CULOAR LABIRINT Projector de lumin& 867 Obiectiv Cutii de audienta CULOAR G Projector de lumina Obiectiv Cutii de audienté Start Fig. 19.1, Experiment de facilitare social. Reprezentarea culoarelor si labirintelor utilizate in experimentul de facilitare sociala al lui Zajone. (Dupa Zajonc §.a., 1969.) Cercetitorii au descoperit faptul cd gandacii care alergau in perechi au ajuns mai repede in cutia-obiectiv, decat gandacii care alergau singuri. Dar cind raspunsul de evadare devenise mai complicat prin aceea ca necesita efec- tuarea unui unghi drept pentru a gasi cutia-obiectiv, gandacii care alergau in perechi au avut nevoie de o perioadi mai mare de timp pentru a ajunge in cutie, decat gindacii singuri. Cu alte cuvinte, prezenta co-actorilor a facilitat perfor- manfa in situatia simpla de evadare, dar a afectat performanta in situatia complexa de evadare (Zajonc, Heingartner si Herman, 1969). Acest experiment a fost repetat cu situatia in care toti gandacii alergau singuri, dar avand drept audienta gandaci care observau din cutii mici de plexiglas, asezate de-a lungul culoarului. Din nou, prezenta altor gandaci — chiar daca erau doar spectatori — a facilitat performanta atunci cand raspunsul domi- nant (alergand descendent pe culoar) a fost corect si a afectat performanta atunci cand raspunsul dominant a fost incorect. Un studiu analog cu acesta a des- coperit cé subiectii umani invaté mai repede un labirint simplu, insa invata mai incet un labirint complex atunci cand este prezent un auditoriu (Hunt si Hillery, 1973). Alte studii au aratat cA oamenii memoreaza mai repede o list de cuvinte usoare, dar mai incet o lista de cuvinte dificile in prezenta audientei (Cottrell, Rittle si Wack, 1967). intrucat facilitarea social apare si in cazul altor specii in afara celei umane, se pare cA nu sunt necesare procese cognitive complexe. ins& 0 teorie suge- reaza cA facilitarea socialé la oameni nu se datoreazi simplei prezenfe a altor indivizi, ci datorité sentimentelor de competitie sau interesului de a fi evaluat, interese cognitive care maresc instinc- tivitatea. Chiar si primele studi asupraInteractiunea si influenta social Doua teorii aditionale au fost propuse ca relevante pentru efectele de facilitare sociala. Teoria distragere-conflict suge- Teazi cA prezenta altor indivizi distrage atentia persoanei, cauzand un conflict in modul de distribuire a atentiei intre ceilalti indivizi si sarcina de indeplinit. Este vorba despre un conflict de aten- tie — mai degraba decat simpla prezenti a unei alte persoane sau interesul pentru a fi evaluat — care mareste instinctivitatea si cauzeazi efecte de facilitare sociala (Sanders si Baron, 1975; Baron, 1986). Teoria autoprezentarii sustine c& prezenta altor indivizi amplificd dorinta indi- vidului_ de a-si- prezenta o imagine favorabila. in cazul sarcinilor usoare, aceasta duce la efort si concentrare mai mare si deci o imbunatatire a perfor- mantei. Cu toate acestea, pentru sarcinile dificile aceasti dorinfi amplifica frustrarile impuse de sarcini si duce la jena, retragere sau anxietate excesiva, cea ce duce la performante mai slabe (Bond, 1982). Existi rezultate ale cercetirilor care sustin fiecare teorie si se pare ca toate procesele sugerate — simpla prezenfé a altora, interesul pentru evaluare, distragere-conflict si dorinta de prezentare a unei imagini de sine favorabile — contribuie la efectele de facilitare social (Sanders, 1984). Depersonalizarea in aproximativ acelasi timp in care Triplett. realiza experimentul siu de laborator asupra facilitarii sociale, un alt observator al comportamentului uman — Gustave LeBon - venea cu o viziune mai putin favorabilé asupra co-acfiunii gru- pale. in cartea sa ,,Psihologia multimii (The Crowd, 1985), remarca faptul c& »multimea este intotdeauna inferioara intelectual fafa de individul izolat. ...Omul in multime este nestatomic, 869 credul si intolerant, afisand violenta si ferocitatea fiintelor primitive ... feme- ile, copii, barbarii si clasele inferi oare ... actioneaz sub influenta maduvei spinarii. Comportamentele agresive si imorale prezentate de multimea dez- Tantuita (in viziunea sa si revolutionarii francezi) se raspandesc in gloat prin contagiune ca 0 boala, distrugand sim- ul moral si autocontrolul individului. Aceasta face ca multimea si comita acte distructive pe care nici un individ de unul singur nu le-ar inféptui - desigur, cu exceptia femeilor, copiilor, barbarilor si claselor inferioare. in ciuda prejudecatilor sale evidente, observatiile lui LeBon au o anumita validitate. Echivalentul modern al teoriei lui LeBon este construit pe conceptul de depersonalizare, concept propus initial de Festinger, Pepitone si Newcomb (1952) si extins de Zimbardo (1970) si Diener (1979, 1980). Teoriile lor sustin cA anumite conditii, prezente uneori in grupuri, pot conduce la trairea unei stari psihologice de depersonalizare, un senti- ment de pierdere a identitatii personale si de dizolvare in anonimatul grupului. Acest fenomen produce diminuarea restrictiilor impotriva comportamentului impulsiv gi a celorlalte conditii cognitive si emotionale asociate cu un compor- tament lipsit de reguli al multimii. Unele antecedente si consecinte ale depersonali- z&rii propuse de Diener sunt ilustrate in figura 19.2. Observati cA aceste conditii preliminare duc la depersonalizare prin producerea unei stiri de constiinté. de sine redusa a individului. fntr-un studiu asupra depersonalizarii, studentelor, in grupuri de patru, li s-au cerut sa administreze socuri electrice unei alte femei care se presupunea c& face parte dintr-un experiment de invatare. Jumitate dintre femei au fost deper- sonalizate prin a le face si se simtaInteractiunea si influenta socialé 871 Fig. 19.3. Anonimatul produce depersonalizare. Atunci cdnd femeile au fost deghizate astfel incdt sa se simté anonime, ele au administrat mai multe socuri electrice unei persoane inacente decat subiectii nedeghizati. Unora dintre copii li se adresase pe nume in timp ce altii ramaseser& anonimi Copiii care venisera in grupuri sau erau anonimi au furat mai multe bomboane decat cei care erau singuri sau care isi dadusera numele in fata adultului (Diener, Fraser, Beaman si Kalem, 1976). Aceste experimente nu sunt definitive. Spre exemplu, puteti observa in figu- ra 19.3 c& hainele si glugile folosite in primul studiu semanau cu costumatia tipicd Ku Klux Klan. Similar, costumele de Halloween reprezinta adesea vrajitoare, monstri sau fantome. Toate acestea au conotatii agre- sive sau negative. Se poate spune ci mai degraba rolurile sugerate de costume au produs acest comportament si nu anoni- matul. Pentru a verifica aceasta probabi- litate s-a repetat experimentul cu socurile electrice, dar de data aceasta fiecare subiect s-a imbracat cu unul din cele trei costume: unul de tip Ku Klux Klan, 0 uniforma de sistent’ medicalé sau hainele personale ale subiectului. Rezul- tatele experimentului revizuit nu a repro- dus efectele studiului original: purtarea unui costum de tip Ku Klux Klan a avut un efect redus asupra nivelului de soc administrat de subiecti. Mai semnificativ, cei care au purtat uniforme de asistente medicale au administrat mai putine socuri decat grupul de control care si-a imbracat propriile haine, sugerand cA uniforma a jncurajat persoana s& joace tipul de rol conotat de vestimentatie. Acest studiu arati ci anonimatul nu duce in mod inevitabil la intensificarea agresivitatii Johnson si Downing, 1979). O a doua concluzie este aceea ca a fi in grup nu este o variabila critica absoluta jn producerea depersonalizarii. A fi in grup produce depersonalizare numai daca acest lucru asigura si celelalte conditii antecedente prezentate in figura 19.2, in special anonimatul si o reducere a constiintei de sine (Diener, 1980). Cea mai mare parte din studiile initiale de depersonalizare au inclus att un context de grup, cat si anonimatul, astfel cA nu era posibila identificarea variabilei cri- tice.Interactiunea $i influenta sociala fereastra cu vedere unidirectional si au asteptat 6 minute si vada daca vreunul din subiecti va actiona sau va raporta situatia. Dintre subiectii testati singuri, 75% au raportat aparitia fumului in aproximativ 2 minute. Prin contrast, mai putin de 13% dintre indivizii testati in grupuri au raportat prezenta fumului dupa © perioada de 6 minute, chiar dacd sala s-a umplut cu fum. Cei care nu au raportat aparitia fumului au decis c& ceea ce au vazut trebuie sa fie abur, vapori de la instalatia de aer conditionat sau un amestec de ceati si fum — de fapt orice, dar nu un incendiu adevarat sau o situatie de urgenta. Prin urmare, acest experiment a aratat ci martorii pot defini situatii ca nefiind urgente, convingandu-se unul pe altul (Latané si Darley, 1968). Dar, poate cA acestor subiecti le era pur si simplu fric& s& nu fie considerati lasi. Pentru a verifica acest lucru, a fost elaborat un studiu asemanator in care situatia de ,,urgenti* nu implica un pericol personal. Subiectii din camera de testare au auzit o femeie experimentator din camera aléturati urcaté pe un scaun pentru a lua un dosar, apoi alunecnd pe podea gi strigdnd ,,Ah, Dumnezeule — pi- ciorul meu.... Nu pot si-l mise. Ah... glezna.... Nu pot si dau chestia asta de pe mine“. Ea a continuat s& geama pentru aproximativ 1 minut. intregul incident a durat aproape 2 minute. Doar o perdea separa biroul femeii de camera de testare in care asteptau subiectii fie singuri, fie perechi. Rezultatele au confirmat con- cluziile studiului de mai sus cu fumul. Dintre subiectii care erau singuri, 70% au venit in ajutorul femeii; in timp ce numai 40% dintre cei aflati in grupuri de doud persoane au oferit ajutor. Inc& 0 data acei care nu au intervenit au declarat mai tarziu c& nu erau siguri de ceea ce se intimplase, dar au decis ci nu era ceva serios (Latané si Rodin, 1969). Prezenta 873 altor indivizi in aceste experimente a produs ignoranta majoritatii; fiecare per- soand, observind calmul celorlalti, a rezolvat ambiguitatea situatiei prin a decide c4 nu exist nici o ,,urgenta“. DIFUZAREA RESPONSABILITA- TIL. Ignoranta majoritatii poate face ca indivizii sa defineasca o situatie ca fiind © non-urgenfa, insa acest proces nu explic& incidente precum —_uciderea Genovesei, in care situatia era o urgentd clara. Mai mult, vecinii lui Kitty Genovese nu se puteau observa unul pe celalalt in spatele perdelelor si prin urmare nu puteau spune daca ceilalti erau calmi sau panicati. Aici procesul crucial a fost cel de difuzare a responsabil Cand fiecare individ stie ca st mai multi, povara responsabil cade exclusiv pe el. Fiecare se gandeste ca ,,Altcineva trebuie si fi facut ceva pana acum; altcineva va interveni."* Pentru a verifica aceast4 ipotezd, experimentatorii au plasat subiectii in cabine individuale si le-au spus cd vor participa la o discutie de grup despre problemele personale ale unor studenti. Pentru a evita stanjeneala, discutia va fi tinuta prin interfon. Fiecare persoana va vorbi timp de 2 minute. Microfonul va fi deschis numai in cabina fiecdrei persoane care vorbeste, iar experimentatorul nu va asculta discutia. {n realitate, vocile tuturor participantilor, exceptand pe cele ale subiectilor, au fost inregistrate. In prima etapa, unul din _participantii inregistrati a mentionat cd a avut probleme de epilepsie. in a doua etapa, acest individ scotea sunete ce semanau cu inceputul unei crize si cerea ajutor. Experimentatorii au asteptat si vada daca subiectul va parasi. cabina pentru a raporta urgen{a si cat timp ii va lua. Observati ca: a) urgenta nu este in totalitate ambigua; b) subiectul nu poateInteractiunea si influenta social afro-americanii cat si albii (cei care se foloseau de baston) au fost ajutati de calatori afro-americani, respectiv albi. Nu a existat nici o relatie intre numarul de calatori si viteza in interventia de ajutorare, sugerdind c& difuzarea respon- sabilitatii a fost intr-adevar minimalizata. $i toate acestea s-au intamplat in metroul din New York City. Acest fapt nu numai cA susfine explicatiile propuse pentru neinterventia martorilor oculari, ci infir- m& si unele stereotipuri ale noastre privind calatorii din metroul newyorkez. ROLUL MODELELOR DE AJU- TORARE. in studiul cu metroul, din moment ce o persoand a decis si acorde ajutor, ceilalti au urmat-o imediat. Acest fapt sugereazi cA asa cum individul ii foloseste pe ceilalti ca modele pentru a defini o situatie ca fiind 0 non-urgenti (ignoranta majoritatii), tot asa ii foloseste drept model pe ceilalti ca s& arate cdnd ¢ cazul unei interventii de ajutorare. Aceasta posibilitate a fost verificata intr-un studiu, prin consemnarea numarului de soferi care opreau si ajute o femeie a c&rei masind avea cauciucul spart (masina-test). Din cand in cand, o alt& masina cu pana de cauciue (masina-model) era parcati de-a lungul soselei la un sfert de mila inainte de magina-test. Masina-model era ridicata pe un cric, iar femeia se uita la barbatul care schimba cauciucul. Din cele 4000 de masini care au trecut, 58 au oprit s& ajute femeia atunci cand masina-model era IE CRITICA Teoria impactului social. Fiecare din fenomenele influentei sociale discutate in acest capitol are una sau mai multe teorii care s& il explice. Unul dintre 875 prezent si numai 35 de masini au oprit cand nu exista masina-model — o diferent semnificativa din punct de vedere statistic. Acest experiment indicd nu numai faptul ca ceilalti indivizi ne ajuté si decidem cand s& nu actionam intr-o situatie de urgent, ci servese si ca modele care si ne arate cum si cand sA fii un bun samaritean (Bryan si Test, 1967). ROLUL INFORMARIL Acum ca afi aflat despre factorii care ti impiedica pe martorii oculari sa intervina intr-o situatie de urgenta, veti fi mai predispusi si actionati intr-o astfel de situatie? Un experiment realizat la Universitatea din Montana sugereaza ca da. Studentilor fie li s-a tinut o prelegere, fie li s-a aratat un film bazat pe materialul discutat pan’ aici. Doua saptamani mai tarziu, fiecare student a fost confruntat cu o situatie de urgenté simulata in timp ce mergeau langi o alt& persoand (un asistent al experimentatorilor). Victima, un barbat, a cazut pe podeaua holului. Asistentul nu a feactionat, ca si cum situatia nu era o urgenté. Dintre cei care au auzit pre- legerea sau au vazut filmul, 43% au oferit ajutor persoanei cazute, comparativ cu numai 25% dintre cei care nu au participat la prelegere sau la vizionarea filmului — 0 diferenté semnificativa din punct de vedere statistic (Beaman, Barnes, Klentz si McQuirk, 1978). Pentru binele societatii, poate ar trebui sa recititi acest paragraf! investigatorii care a iniiat cercetfrile asupra interventiei martorilor oculari a incercat s& construiasc 0 teorie mai abstract’, care cel putin s& rezume dact nu s& explice in mod exact toate aceste fenomene. El a intitulat-o teoria impactului social (Latané, 1981). Scopul acestei teorii nu consta in a inlocui teoriile particulare, ci fn a le incorpora intr-un cadru mai general — ca fiind cazuri speciale.