Laika, căţea

Căţeaua Laika a murit, poate asfixiată, în spaţiu, unde fusese trimisă. Nu se prevăzuse un dispozitiv de
recuperare a capsulei spaţiale. Cadavrul Laikăi şi-a urmat traiectoria orbitală timp de peste şase luni,
înainte ca vehiculul să reintre în atmosferă şi să ardă. Era primul mamifer trimis în spaţiu.

Denis Diderot, filozof

Cu puţină vreme înaintea morţii sale, prietenii, văzând că lui Diderot nu-i era bine, l-au convins să se
mute: voiau ca filozoful să locuiască într-o parohie al cărei preot ar accepta să-l înmormânteze creştineşte.
Denis Diderot a consimţit schimbarea şi s-a arătat încântat de noua sa locuinţă din cartierul Saint-Roch,
care i se părea un palat. Acolo a murit în sâmbăta de 31 iulie 1784, mâncând compot de cireşe: îi plăcea
mult compotul de cireşe.

James Cook, explorator

La 14 februarie 1779, în arhipelagul Hawaii, James Cook își încărcase puşca pentru a trage două
focuri, pe-o țeavă cu alice, pe cealaltă cu glonţ. În primul indigen care i s-a părut ameninţător, a tras cu
alicele, rănindu-l destul de uşor. Constatând că arma zeului alb nu era mortală, indigenii s-au năpustit
asupra lui şi l-au ciopârţit.

Un pic mai târziu, englezii au dus tratative, temându-se ca rămăşiţele lui Cook să nu fie mâncate,
conform riturilor păgâne. Nişte preoţi indigeni au restituit capul căpitanului, precum şi câteva oase.

Oscar Wilde, scriitor

S-a convertit atât de tardiv la catolicism, încât a trebuit să i se administreze taina sfântului maslu chiar
după cea a botezului.

Iuri Gagarin, cosmonaut

 La bordul navei Vostok 1, Iuri Gagarin a efectuat o călătorie de 1 oră şi 48 de minute în spaţiu, pe 12
aprilie 1961. A decolat la ora 9 şi 7 minute, a făcut o dată înconjurul Pământului, parcurgând 40 870 de
kilometri. A murit la 27 martie 1968, într-un accident de avion, lângă Moscova, după 13 minute de zbor.

Zenon din Citium, filozof

După cum relatează Diogene Laerţiu, a murit la 98 de ani, pe deplin sănătos.

Lume Veche şi Lume Nouă

Prima oară, pe prima insulă, când un spaniol le întinde o sabie, ei nu înţeleg şi o apucă de lamă
rănindu-se, dar nu grav. Cristofor Columb le explică ce este o sabie. Dar nu peste mult timp un alt
conducător spaniol pune să fie răpiţi şase indieni. Columb porunceşte să fie eliberaţi. Ceva mai târziu, în
urma unei neînţelegeri, indienii îi atacă pe spanioli, care ripostează rănind doi indigeni, pe unul cu o
lovitură de sabie, pe celălalt cu un glonţ. Nimeni însă nu moare.

La a doua călătorie nu mai sunt trei, ci paisprezece caravele şi trei vase cu trupe. Apare o altă insulă,
care e botezată Maria Galante. Pare nelocuită. Pe cea de-a treia insulă, care e botezată Guadelupa, se
găseşte un sat de canibali, pustiu. Un căpitan spaniol şi şase oameni, din proprie iniţiativă şi fără a raporta
la comandament, se afundă în pădure. Columb îi consideră pierduţi. Ei însă sfârşesc prin a reapărea,
epuizaţi de timpul petrecut într-o junglă stranie. Nu au văzut nici un adult, aduc cu ei doar câteva femei şi
câţiva copii; sunt prizonieri indigeni care au scăpat de canibali.

De la femei şi de la copii se află numele acelui trib canibal: caraibi. Şi, în ziua de 14 noiembrie 1493,
pe o altă insulă, denumită Santa Cruz, iată că îşi fac în sfârşit apariţia caraibii. Într-o pirogă nemişcată, pe
jumătate ascunsă de stufărişul de pe ţărm, sunt şapte la număr, cinci bărbaţi şi două femei. O barcă
spaniolă cu douăzeci şi cinci de oameni se apropie, dar caraibii sunt atât de absorbiţi de contemplarea
caravelelor, încât nu observă nimic. Iar când îi descoperă în cele din urmă pe spanioli, se înspăimântă
văzându-i atât de aproape şi ca atare atacă, atât cele două femei, cât şi bărbaţii. Spaniolii, protejaţi de
echipamentul lor, pieptare groase şi jambiere, par să aibă câştig de cauză. Ei răstoarnă piroga în mijlocul
stufărişului. Cu toate astea, caraibii continuă să se bată.

Spaniolii reuşesc să captureze pe unul dintre adversarii lor. Nu izbutesc asta decât pentru că omul e
grav rănit, atât de grav încât moare în barcă, fără a mai ajunge să fie transportat la bordul uneia dintre
caravele. Ceilalţi şase indieni fug prin stufăriş. Unul dintre spanioli, atins de săgeţi otrăvite, moare. Aşa
încep lucrurile.
 Dalida, artistă de varieteu

S-a sinucis într-o sâmbătă. Mai înainte, expediase, din rue Lepic, o scrisoare în care îi anunţa intenţia
ei de a-şi lua viaţa bărbatului pe care-l iubea. Bărbatul a primit scrisoarea vineri.

Sigmund Freud, psihanalist

În 1938, Sigmund Freud a plecat din Viena la Londra, pentru a muri în libertate. De şaisprezece ani
ştie că un cancer i-a atacat maxilarul, iar din când în când acest cancer îi smulge o bucăţică de gură, dar,
în ciuda sfaturilor date de medicul său personal în 1922, a refuzat să renunţe la trabuc. Şi fumează în
continuare aceeaşi marcă. Cancerul nu conteneşte să-şi înfigă cleştii în carnea sa, îi suceşte şi-i răsuceşte
şi, pentru prima oară în întreaga sa viaţă, Freud nu mai poate să lucreze. Cancerul îi perforează obrazul.
Freud trăieşte de acum sub o plasă contra ţânţarilor pentru a evita muştele. Citeşte o ultimă carte în
septembrie: Piele de sagri de Honoré de Balzac. La mirosul plăgii stăpânului său, căţeluşul fuge de el.
Freud nu mai poate să fumeze, şi de această dată nu va mai fuma niciodată.

Îl convoacă pe medicul său personal, care nu mai e cel din 1922. Îl întreabă dacă îşi aminteşte de
promisiunea pe care i-a făcut-o cu zece ani în urmă, la prima lor discuţie. Medicul îşi aminteşte de
promisiune şi şi-o ţine: îi face două injecţii cu morfină. Prima injecţie îl adoarme pe Sigmund Freud, a
doua îl ucide, la 23 septembrie 1939.

Ramses al II-lea, faraon

Cu vreo 1213 de ani înainte de Iisus Hristos, Ramses al II-lea a fost înhumat în Valea Regilor,
mormântul nr. 7.

Voltaire, scriitor

În 1791, deputaţii au votat transferarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Voltaire la Panthéon, iar călătoria
a durat patru zile. Mai întâi a fost exhumat scheletul său, la Sellières, şi mulţimea a strigat: „Iată-l, iată-l!“
A fost transportat la biserică descoperit, pentru ca toată lumea să poată profita de ocazia de a vedea un
mare om. Apoi osemintele au traversat Provins, Nangis, Guignes, Brie-Comte-Robert şi, duminică 10
iulie, au ajuns la porţile Parisului.

Pe 11 iulie, rămăşiţele au fost conduse în procesiune de la amplasamentul făcut una cu pământul al

Bastiliei până la Panthéon. Organizatorii prevăzuseră mai multe opriri, printre care poarta Saint-Martin,
piaţa Louis XV, viitoarea Place de la Concorde. S-a trecut pe cheiul care se numea deja Voltaire, pe lângă
Théâtre de la Nation, viitorul Odéon. A fost un adevărat succes popular. La Sellières, la plecarea
procesiunii, cineva furase un os din călcâiul lui Voltaire, ca să dispună de o relicvă.