Professional Documents
Culture Documents
Hristos a înviat!
ª
i astãzi, în lumina Învierii, Evanghelia întâlnirii Mântuitorului
cu samarineanca dezvãluie ochilor noºtri sufleteºti taina
învierii unui suflet: cum ea a trecut de din moarte la viaþã ºi de la
cele pãmânteºti – fãrã sã le osândeascã – la privirea lor în luminã
cereascã. Aºa cum toate imnele din Noaptea Pascalã ne spun cã din
moarte la viaþã ºi de pe pãmânt la cer, Hristos Dumnezeul nostru ne-
a trecut ºi ne trece mereu.
În vremea aceea – ne spune dumnezeiasca Evanghelie (Ioan 4,
5-42) – Mântuitorul a pãrãsit Iudeea ºi a hotãrât sã plece în Galileea,
în nordul pãmântului Israel. ªi Sfântul evanghelist Ioan ne spune:
Trebuia sã treacã prin Samaria. Era un rost mântuitor. Totdeauna
Hristos te cautã, numai sã fii atent la chemarea Lui.
Samaria – al cãrei nume se trage de la al muntelui Somor – era
situatã mai la nord de Iudeea, a cãrei capitalã era Ierusalimul. În
cursul istoriei, Samaria fiind feritã de robia babilonicã în care au fost
duºi iudeii, samarinenii au rãmas pe loc ºi au fost infiltraþi cu alte
neamuri – din Asiria – ºi n-au mai pãstrat credinþa lui Israel în
117 mai 1998. Duminica a V-a dupã Paºti.
2
întregime; totuºi, primele cinci cãrþi ale Vechiului Testament – ale lui
Moise – le-au pãstrat. Au pãstrat de asemenea legãtura cu patriarhii
(Noe, Avraam, Isaac, Iacov). Dar când s-au întors iudeii ºi au rezidit
templul, nu i-au mai îngãduit pe samarineni sã participe la rezidire. ªi
atunci, sãrmanii, ºi-au ridicat ºi ei un templu pe muntele Garizim. Dar
se aflau în aceastã separare, despãrþire sufleteascã de cei din
Iudeea; ºi când vroiau iudeii din Ierusalim ºi cei din zona lor sã
meargã în nord, în Galileea, nu treceau prin Samaria, ci luau drumul
pe malul Iordanului în sus.
Acum, Mântuitorul vrând sã meargã înapoi în Galileea – cea mai
mare parte a slujirii Sale mesianice acolo a împãrtãºit-o –, ne spune
Evanghelia: Trebuia sã meargã în Samaria. Tainã a misiunii Lui; ºi
deschidere a misiunii lui. Cãlãuzind pe ucenici, le atrãgea atenþia: în
cetate de samarineni sã nu intraþi! Totuºi, când a vindecat pe cei
zece leproºi doar un samarinean a venit ºi I-a mulþumit. Încã o datã:
tainã a proniei, a libertãþii lui Dumnezeu ºi a oamenilor. Niciodatã sã
nu judecãm înainte de a fi luminaþi.
Mântuitorul trebuie sã meargã prin Samaria pentru cã ºi acolo
trebuie sã întâlneascã pe cineva. ªi nu numai atât: dar ºi samarinenii,
în adânc – asemenea oricãrui om de pe lume – purtau ºi poartã în ei
pecetea chipului lui Dumnezeu. Sã nu o uitãm o clipã: orice om, din
toatã lumea aceasta, are nativ întipãritã în el pecetea chipului Fiului
lui Dumnezeu. Iar cu privire la celelalte fãpturi – în fiecare fãpturã e
voia lui Dumnezeu ºi o raþiune a Lui, cãci toate prin Dumnezeu-
Cuvântul, Logosul, s-au fãcut; ºi e o unitate adâncã în întreaga
fãpturã. În adânc, toatã lumea e opera lui Dumnezeu; pervertitã e
numai suprafaþa, nu adâncul. ªi numai cel care nu merge în adânc,
pânã la capãt, se întoarce; dar nimeni din cei care merg în adânc, nu
se mai întoarce în lumea instabilitãþii, a incertitudinilor, a îndoielilor.
Când te-ai împãrtãºit din acea luminã din adânc, totul se lumineazã
ºi nici un fel de întuneric nu mai este. Cum spune Sfântul Ioan:
Dumnezeu este luminã ºi nici un întuneric nu este întru El (I Ioan
1,5).
ªi aºa ne dezvãluie Evanghelia: Mergând în Samaria, a venit la
o cetate numitã Sihar, aproape de pãmântul pe care patriarhul Iacov
îl dãduse lui Iosif, fiul sãu; ºi acolo era o fântânã. O, Doamne, ce
înseamnã o fântânã în acel pãmânt uscat! Priveºti în zãri ºi nu vezi
decât piatrã ºi nisip. Când auzim cuvântul Mântuitorului: De va da
cineva un pahar de apã, adevãr spun vouã, nu-ºi va pierde plata… –
acolo un pahar de apã este atât de scump! Chiar la propriu: e
scumpã ºi în bani, pentru cã e mai rarã – faþã de apa de la noi, care
este atât de prisoselnicã ºi pe care noi o întinãm atât de mult.
Iar Iisus, fiind ostenit de cãlãtorie, S-a aºezat lângã fântânã; El,
care este Izvorul fântânii. S-a lipit de fântânã, arãtând o unitate de
3