1.

Gândirea dihotomică: tendinţa de a aprecia situaţiile în culori extreme, alb-negru, de a plasa experienţele de viaţă şi persoanele în două categorii distincte, diametral opuse (bun – rău, frumos–urât etc.). Dacă un anumit lucru nu a fost realizat perfect, acesta va fi considerat un eşec. Astfel, o tânăra care face cura de slăbire şi mănâncă o linguriţă de îngheţata îşi spune : „dieta mea este total compromisă”. Gândul negativ o supără atât de mult încât până la urmă mănâncă toată cutia de îngheţată (consecinţă comportamentală disfuncţională). 2. Suprageneralizarea: extragerea unei reguli generale sau concluzii, pe baza unuia sau mai multor incidente izolate şi utilizarea arbitrară a acestei reguli în alte situaţii care se potrivesc sau nu cu regula respectivă – tendinţa de a considera că un eveniment negativ singular reprezintă un model care se va repeta la nesfârşit, utilizând termeni ca “totdeauna”, “niciodată”. Tânărul părăsit de iubita îşi va spune : “niciodată n-o să-mi găsesc o prietenă”. 3. Filtrarea mentală cu concentrare asupra negativului sau abstragere selectivă: centrarea pe un detaliu scos din context şi conceptualizarea întregii experienţe în funcţie de acesta – tendinţa de a alege un singur eveniment negativ şi a se concentra atât de puternic asupra acestuia încât întreaga realitate devine deformată şi întunecată. Astfel, dacă un autor a auzit mai multe comentarii elogioase referitoare la cartea sa şi doar unul negativ, el va fi obsedat zile in şir doar de respectivul comentariu critic. 4. Desconsiderarea pozitivului: tendinţa de a respinge toate experienţele pozitive, afirmând ca acestea nu contează. Astfel, dacă o persoană a realizat un lucru bun, îşi va spune fie ca acel lucru nu este suficient de bun, fie ca oricine altcineva ar fi procedat la fel. 5. Desprinderea unor concluzii pripite sau inferenţa arbitrară: extragerea unei concluzii specifice în lipsa dovezilor care să o susţină sau în prezenţa dovezilor care o infirmă. De cele mai multe ori se regăseşte sub forma interpretării negative a unor situaţii atunci când nu există suficiente date care sa stea la baza concluziilor formulate. In aceasta categorie sunt incluse : - citirea gândurilor: a conchide în mod arbitrar că cineva îţi este ostil, sau gândeşte ceva în legătură cu tine, fără să verifici acest lucru, sau să ai vreo dovadă în acest sens. - ghicirea viitorului: a prezice faptul că lucrurile vor lua o întorsătură nefericită. Astfel, înainte de a da un examen, studentul îşi spune : “voi pica cu siguranţă acest examen”. 6. Catastrofizarea: tendinţa de a exagera consecinţele negative ale unui eveniment sau altul din realitate, până la extrem uneori. Astfel, un eveniment neplăcut care s-a petrecut sau se va petrece în viitor este considerat nu doar neplăcut ci teribil, îngrozitor, de nesuportat („va fi îngrozitor dacă voi pica acest examen”). 7. Judecata afectivă: tendinţa de a presupune că stările afective negative reflectă realitatea, inversânduse raportul cauză-efect. “Mi-e frică să zbor cu avionul, asta înseamnă că este foarte periculos să călătoreşti cu avionul” sau : “Mă simt inferior şi asta înseamnă că nu este nimic de capul meu” etc. 8. Imperativele categorice: tendinţa de a gândi că lucrurile trebuie neapărat sa corespundă dorinţelor sau expectaţiilor personale. Astfel, un student eminent îşi spune, după ce a dat un examen greu : “nu ar fi trebuit să fac atâtea greşeli”, iar o tânăra, la rândul ei, gândeşte astfel : “el trebuie neapărat să mă iubească şi să se comporte aşa cum doresc eu”.

Orientarea “ce ar fi dacă”: tendinţa de a-şi adresa sau de a adresa celorlalţi tot felul de întrebări în legătură cu evenimente negative care s-ar fi putut întâmpla sau se vor putea întâmpla şi de a nu fi mulţumit niciodată de răspunsuri – „ce va fi dacă voi leşina sau îmi voi pierde autocontrolul?” 14. pentru că oamenii nu pot fi evaluaţi global. in timp ce “rataţii”. 10. anxietate. avem tendinţa de a-l cataloga drept un om rău. blamându-i pe alţii sau împrejurările pentru necazurile lor şi ignorând modul in care ei au contribuit la apariţia problemelor respective. de a se compara în permanenţă numai cu persoane care au performanţe superioare lui. Intoleranţa la frustrare: evaluarea unei situaţii ca fiind intolerabilă. el nu m-ar mai bate”. Etichetarea reprezintă o modalitate iraţională de a gândi. subiectul îşi adaugă o etichetă : “sunt un ratat”. Astfel. pentru că persoana blamată se va simţi transformată în “ţap ispăşitor” şi va avea tendinţa de a arunca înapoi vina „blamatorului”. Astfel. imposibil de suportat. Faptul că nu mai suntem dispuşi să o tolerăm şi că facem tot ceea ce ţine de noi să o schimbăm nu înseamnă că este imposibil de tolerat şi că nu putem să ne bucurăm de alte situaţii şi chiar să experimentăm emoţii pozitive. “frustraţii” sau “nebunii” nu sunt altceva decât abstracţiuni care generează mânie. Respingerea contraargumentelor: tendinţa de a respinge toate argumentele care contrazic gândurile şi convingerile sale negative – un tânăr care consideră că nu merită să fie iubit va tinde să respingă orice dovadă legată de faptul că cineva ţine la el sau îl apreciază. Orientarea plină de regrete către trecut: persoana îşi concentrează atenţia asupra acelor lucruri pe care ar fi trebuit să le facă mai bine în trecut. 13. identificaţi cu toate calităţile şi defectele lor. Astfel.Afirmaţiile de tipul “trebuie neapărat”.” Blamarea altora nu dă rezultate bune. Oamenii reprezintă fiinţe reale. dacă cineva ne-a făcut o nedreptate. Personalizarea şi blamarea: tendinţa de a te simţi responsabil pentru o situaţie pe care nu o controlezi pe deplin. . “Căsnicia mea merge atât de prost deoarece soţul meu este total iresponsabil. Eroarea constă în faptul că extindem sentimentul de neplăcere sau disconfort determinat de situaţie. (“El nu ar fi trebuit să fie atât de încăpăţânat şi certăreţ”) 9. acceptat sau trăit cu ea. in loc să-şi spună : “am făcut o greşeală”. Etichetarea: reprezintă o formă a tipului de gândire “totul sau nimic”. adeseori continuăm să supravieţuim în astfel de situaţii. 11. in timp ce acelaşi tip de afirmaţii cu privire la ceilalţi sau la lumea înconjurătoare conduc la supărare şi frustrare. generează culpabilitate şi frustrare. de a nu mai putea face faţă efectiv. scăpând din vedere prezentul şi viitorul – „nu ar fi trebuit să fi spus acel lucru. deşi. Realizarea unor comparaţii inechitabile: tendinţa de a interpreta evenimentele conform unor standarde nerealiste. o soţie maltratată de soţ îşi poate spune : “dacă aş fi mai bună la pat. referitoare la propria persoană. la statut de nesuportabil sau intolerabil. frustrare şi imagine de sine scăzută. Etichetele negative pot fi aplicate şi altor persoane. 12. 15. Există însă şi persoane care procedează invers.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful