Comentariul poeziei neomoderniste Lectia despre cub de Nichita Stanescu

Neomodernismul este o miscare literara manifestata la inceputul anilor '60 pe fondul unei relative liberalizari. In primul rand, Generatia '60 poate fi numita neomodernista deoarece a aparut ca o reactie impotriva traditionalismului si a proletcultismului. Poetii tineri ai vremii, dintre care fac parte si Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu si un numar de poeti varstnici, care au debutat in parioada interbelica, dar au fost opriti sa publice din cauza cenzurii dupa 1949, au ajuns la convingerea ca adevarata poezie trebuie sa se intoarca la izvoarele modernitatii: sa cultive marile teme, motive si tehnici moderniste. Marile teme moderniste sunt: viata, moartea, timpul, cunoasterea, autocunoasterea iubirea, miturile greco-latine si miturile fundamentale din litaratura romana. In lirica neomodernista, revin ca intr-un remake tehnicile moderniste: structura monobloc, tehnica ingambamentului, versul alb, versul liber, monologul adresat, monologul discursiv, limbajul ermetic, limbajul ambiguu, limbajul metaforic si simbolic. Ca o nota particulara, la nivel tematic si la nivelul continutului de idei, neomodernistii cultiva: intelectualismul, reflectia filosofica, resping retorica declamativa. Acestia au cultivat parabola, poemul filosofic, satira parodia si ironia. Poezia Lectia despre cub de N. Stanescu este o arta poetica neomodernista aparuta in fruntea volumului Operele Imperfecte, 1979. Este o arta poetica neomodernista deoarece dezvolta tema relatiei creator-creatiereceptor si este construita pe tehnicile consacrate in lirica modernista interbelica, tehnici recurente in neomodernism.: discursul monobloc, ingambamentul, versul alb, versul liber, monologul confesiv, limbajul ambiguu, limbajul metaforic si simbolic, intelectualismul, reflexivitatea. In maniera modernista, volumul este organizat ca un intreg, ca un tot, se deschide cu Lectia despre cub si se incheie cu Lectia despre cerc. Poezia este structurata in 13 versuri si 3 secvente lirice. Prima secventa lirica este cuprinsa in primele 5 versuri " Se ia o bucat de piatr /se ciopleste cu o dalt de snge,/se lustruieste cu ochiul lui Homer,/se rzuieste cu raze/pn cubul iese perfect"si dezvolta ideea raportului creator-creatie, urmarind etapele procesului de creatie pe principiul cauza-efect. In ipostaza artistului este ales in mod aleatoriu sculptorul pentru ca Lectia despre cub este doar un exercitiu de creatie pe care il poate practica orice artist. Valoarea verbelor reflexiv impersonale: "se ia, se ciopleste, se lustruieste, se razuieste" este de a induce ideea de generalitate. Aceste verbe exprima succesiv etape ale travaliului artistic. Primul vers sugereaza prima etapa a travaliului artistic, alegerea materialului brut: "se ia o bucata de piatra". Al doilea vers sugereaza efortul, patima creatoare, ce-l anima pe artist in incercarea de materializare in concret a ideii abstracte de cub. Patima creatoare este definita prin metafora "dalta de sange"."Ochiul lui Homer" este o alta metafora ce trimite la capacitataea imaginativa a artistului printr-o subtila comparatie cu Homer, cantaret grec, orb din nastere, care nu a participat la Razboiul Troiei, dar a avut talent si imaginatie si a brodat pe un fapt real un univers imaginar, anume universul celor doua epopei, Iliada si Odiseea. Al patrulea vers defineste a patra etapa a creatiei, "se razuieste cu raze", care presupune cizelarea obiectului creatiei, slefuirea acestuia pentru a-i da luminozitate, finete, "pana cubul iese perfect." A doua secventa lirica cuprinsa in urmatoarele trei versuri defineste metaforic raportul dintre creator si receptor. Sarutul devine o forma de emotie impersonala a celor care admira obiectul creatiei, indiferent daca receptorii sunt sau nu initiaiti in tainele artei.

A treia secventa lirica aduce doua perspective asupra receptarii creatiei: artistul este tentat sa distruga propria creatie, nemultumit de modul in care ideea de cub a imbracat forma cubului: "Si brusc se sfarama un colt de-al cubului". Receptorii sunt si ei surprinsi de forma geometrica aproape perfecta a cubului, dar nemultumiti ca are un colt sfaramat: "Ce cub perfect ar fi fost acesta /de n-ar fi avut un colt sfaramat!" Concluzia este ca receptorii vor fi intotdeauna tentati sa aprecieze aparenta, nu sa inteleaga mesajul si sa aprecieze efortul creatorului.