You are on page 1of 3

CURS 4 Principiul cooperarii loiale: Sediul materiei il reprezinta art 4 din TUE.

In temeiul principiului acestuia uniunea si statele membre ,se respecta si se ajuta reciproc in indeplinirea misiunilor care decurg din tratate.Pe cale de consecinta statele membre adopta orice masura generala sau speciala ,pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din tratate sau a celor rezultate din actele institutiilor UE. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE. Sediul materiei il reprezinta partea a 7-a intitulata dispozitii institutionale si financiare,titlul I numit dispozitii institutionale capitolul 2 referitor la actele juridice ale uniunii ,procedurile de adoptare si alte dispozitii din tratatul privind functionarea UE. Potrivit art 189 din TFUE,procedura legislativa ordinara consta in adoptarea in comun de catre parlamentul european si cnosiliu a unui regulament,directive sau decizii,la propunerea comisiei.In cazuri speciale in mod expres prevazute in tratate adoptarea unui regulament ,directive sau decizii,de catre parlamentul eurpean cu participarea consiliului sau de catre consiliu cu participarea parlamentului european alcatuiesc fiecare in parte o procedura legislativa speciala.=> exista o procedura legislativa ordinara si doua speciale. Procedura legislativa ordinara:Sediul materiei il reprezinta art294 din tratatul privind functionarea UE. Initiativa legislativa apartine comisiei .De la aceasta regula exceptie fac acele domenii in care tratatul prevede altfel(ex: domeniul privind cooperarea judiciara in materie penala si cooperarea politieneasca). De remarcat ca atat timp cat consiliul nu a adoptat o hotarare ,comisia isi poate modifica propunerea pe intreg parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al uniunii. Procedura ordinara se caracterizeaza prin parcurgerea a 4 etape: -prima lectura -a doua lectura -concilierea -a treia lectura Prima lectura dupa primirea propunerii legislative de la comisie parlamentu european adopta o opinie proprie in raport cu propunerea respectiva,opinie pe care o transmite consiliului.Consiliul in carezul in care,aproba opinia parlamentului european ,adopta actul cu formularea care corespunde opiniei parlamentului european. In cazul in care nu aproba opinia parlamentului european,consiliul adopta propria sa opinie in prima lectura si o transmite parlamentului european.Consiliul informeaza

parlamentul european cu privire la motivele care au determinat adoptarea opiniei sale in prima lectura iar comisia ,informeaza parlamentul european cu privire la opinia pe care o are raportanduse la modificarea adusa de catre consiliu. A doua lectura: In cazul in care in termen de 3 luni de la data transmiterii opiniei consiliului in prima lectura aproba opinia consiliului sau nuronunta actul respectiv se considera adoptat cu formularea care corespunde opiniei consiliului.Este prev si o a treia pos pe care o are parlamentul european in aceasta etapa a procedurii legislative ordinare si anume aceea in care parlamentul european propune cu majoritatea membrilor sai modificarea opiniei consiliului . In acest caz textul asa cum este modificat ,se transmite consiliului si comisiei.Comisia emite un aviz cu privire la aceste modificari , tot in termen de 3 luni de la primirea modificarilor parlamentului europeanconsiliul hotarand cu majoritate calificata,aproba modificarile iar actul se considera adoptat.Este insa posibil ca modificarile parlamentului european sa nu fie aprobate de catre consiliu caz in care presedintele consiliului de comun acor cu presedintele parlamentului european convoaca comitetul de conciliere in termen de 6 saptamani .tot in aceasta etapa consiliul hotaraste in unanimitate cu privire la modificarile care au facut obiectul unui aviz negativ dat de catre comisie. Concilierea. In cazul in care in termen de 3 luni de la primirea modificarilor parlamentului european consiliul hotarand cu majoritate calificata nu aproba toate modificarile ,presedintele consiliului , de comun acord cu presedintele camerei convoaca in termen de 6 saptamani comitetul de conciliere acesta este format din membrii consiliului sau din reprezentanti ai acestuia si din tot atatia mebrii ai parlamentului european. Misiunea comitetului de conciliere este de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun cu majoritatea calificata a membrilor .Termenul limita in care comitetul trebuie sa ajunga la un acord este tot de 6 saptamani de la data convocarii .Acordul se realizeaza pe baza opiniilor parlamentului si ale consiliului din cea dea doua lectura . In cazul in care in termenul prevazut nu se ajunge la adoptarea unui proiect comun actul propus se considera neadoptat . A treia lectura: Procedura legislativa ordinara continua in mod firesc atunci cand comitetul de conciliere in termen de 6 saptamani aproba proiectul comun .Acesta ,analizat de catre consiliu si parlamentul european timp de 6 saptamani de la aprobare ,devine adoptat .Actul este adoptat cu majoritatea voturilor exprimate la nivelul parlamentului si cu majoritatea calificata ,a voturilor exprimate in cadrul consiliului. Prevederi speciale: In cazul in care in situatiile prevazute in tratate un act legislativ, face obiectul procedurii legislative ordinare la initiativa unui grup de state membre sau la recomandarea bancii centrale europene ori la solicitarea curtii de justitie ,comisia isi vede restranse atributiile in

sensul ca nu va mai putea sa-si modifice propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al uniunii ,atata timp cat consiliul nu a luat o hotarare ,nici sa informeze parlamentul european cu privire la pozitia sa in cazul primei lecturi ,si nici nu va mai putea oferi un aviz negativ in situatia celei dea doua lecturi ,asistam la o particularitate de surmontat in cadrul procedurii ordinare . In aceste cazuri parlamentul european si consiliul transmit comisiei proiectul de act precum si opiniile lor din prima si a doua lectura .Avizul comisiei ,poate fi solicitat in orice etapa a procedurii ordinare aviz pe care ,comisia il poate emite,si din proprie initiativa.Comisia poate de asemenea sa participe in cazul in care considera ca este necesar la activitatea comitetului de conciliere.

You might also like