SENSIBILITATEA RECEPTORULUI

Sensibilitatea receptorului este definită ca nivelul minim necesar al

semnalului util de intrare, cu un anumit indice de modulaţie, pentru care la
ieşire se obţine calitatea impusă a informaţiei recepţionate pentru un anumit
raport semnal pe zgomot specific formei de undă.
În prezent, sensibilitatea unui receptor este limitată nu de
imposibilitatea asigurării unei amplificări mari a semnalului util, ci de
situaţia electromagnetică în care se găseşte receptorul, caracterizată prin
nivelul perturbaţiilor externe şi al zgomotelor interne ale receptorului. Pentru
o recepţie corespunzătoare a semnalului util este necesar ca puterea minimă
a acestuia la intrarea receptorului Ps min , să depăşească puterea totală a
zgomotelor transferate la intrare Pz(Σ1) de un anumit număr de ori, în funcţie
de valoarea raportului semnal/zgomot la intrare RSZ min , corespunzătoare
raportului semnal/zgomot minim necesar (sau de prag) pentru forma de undă
recepţionată. Rezultă că, pentru a evalua sensibilitatea reală a receptorului
este suficient să evaluăm puterea zgomotelor totale existente la intrarea
receptorului, plecând de la schema bloc simplificată a acestuia, prezentată în
fig. 8.6.

Fig. 8.6 Determinarea sensibilităţii

Puterea totală a zgomotelor la intrarea receptorului este determinată

de puterea zgomotelor provenite de la antenă, în condiţii de adaptare:

PzA( 1) = kTA Be = kt AT0 Be (8.22)

şi de puterea zgomotelor proprii receptorului, transferate la intrarea sa:

( 1)
Pzpr = kT0 Be ( FR − 1) = kTR Be , (8.23)
astfel încât vom obţine:
 Pz(Σ1) = PzA( 1) + Pzpr
( 1)
= kT0 Be ( FR − 1 + t A ) = k ( TR + TA ) Be . (8.24)

În aceste condiţii expresia sensibilităţii receptorului va fi:

Ps min = kT0 Be ( FR − 1 + t A ) RSZ min = k ( TR + TA ) Be RSZ min (8.25)

sau, în dBm:

Ps min [ dBm] = −174dBm + 10log( Be ) + 10 log( FR − 1 + t A ) + 10 log( RSZ min ) .

(8.26)

Această relaţie se foloseşte îndeosebi pentru gama undelor

centimetrice şi a celor mai scurte decât acestea, deoarece, în aceste game de
frecvenţe perturbaţiile sunt caracterizate prin puterea lor medie. În funcţie de
destinaţia receptorului, sensibilitatea acestuia poate lua valori în limitele
10− 21 ÷ 10−9 W ( − 170 ÷ −60 dBm ) . În aceste game de frecvenţe se poate
utiliza şi sensibilitatea relativă, exprimată în unităţi kT0 :

Ps min [ kT0 ] = Be ( FR − 1 + t A ) RSZ min (8.27)

În gama de unde metrice şi a celor mai lungi decât acestea,

sensibilitatea reală a receptorului se exprimă în unităţi de tensiune:

E s min = 4 R A Ps min = 4 R A kT0 Be ( FR − 1 + t A ) RSZ min , (8.28)

unde Es min reprezintă t.e.m. minimă indusă în antenă. În funcţie de

destinaţia receptorului aceasta poate lua valori cuprinse în intervalul
1 ÷ 1000 µV .
În gama de unde decimetrice, sensibilitatea se poate exprima fie în
unităţi de putere, fie în unităţi de tensiune.
Uneori, în evaluarea sensibilităţii receptorului se pot face unele
aproximări. Astfel, la frecvenţe foarte înalte se poate întâmpla ca nivelul
zgomotelor proprii să depăşească nivelul perturbaţiilor externe, adică
F >> t A − 1 , situaţie în care sensibilitatea receptorului se poate evalua cu
relaţia:

Ps min = kT0 Be FR RSZ min (8.29)

sau, în dBm:
Ps min [ dBm] = MDS + RSZ min [ dB] . (8.30)

În astfel de cazuri este absolut necesar ca în proiectarea receptorului

să se urmărească obţinerea unui factor de zgomot minim. La frecvenţe mai
mici de 30MHz se poate întâmpla ca zgomotele antenei de recepţie
(zgomotele externe) să depăşească considerabil zgomotele proprii
receptorului, raportate la intrarea acestuia, adică t A >> FR − 1 (sau TA >> TR
), situaţie în care sensibilitatea receptorului se poate evalua cu relaţia:

E s min = 4 R A kT0 Be t A RSZ min , (8.31)

iar problema minimizării factorului de zgomot al receptorului nu mai are

sens.
În afara cazurilor extreme prezentate mai sus, problema minimizării
factorului de zgomot al receptorului are sens în măsura în care F − 1 > 0,1 ⋅ t A
. În caz contrar, factorul de zgomot al receptorului nu mai influenţează
sensibilitatea acestuia