TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

http://www.scribd.com/doc/41827523/MARILE-TEME-%C5%9EI-MOTIVE-ALE-CREA%C5%A2IEI-EMINESCIENE

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al

romantismului romanesc si cel din urma mare poet romantic european(in
ordine cronologica). Eminescu a facut parte din seria de scriitori care au
dat stralucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine si altii.
Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce tin de marea literatura a
lumii:
Creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior , ci un
mod profund de existenta, M Eminescu a lasat posteritatii o
opera diversa, care cuprinde poezii, teatru, publicistica si
traduceri.Poeziile au la baza mai multe teme si motive de larga inspiratie
istorica, filosofica si sociala.
Marile teme ale creatiei eminesciene au fost analizate de G.
Calinescu in Opera lui Mihai Eminescu, lucrare in cinci volume, aparuta
intre anii 1934-1936.
Ele se clasifica in trei mari coordonate, care reprezinta in acelasi timp
si sursele de inspiratie ale creatiei eminesciene:istoria, natura si
folclorul.P e langa acestea m ai intalnim si alte teme abordate de
eminescu in opera sa, precum cosmogonia, iubirea si tema geniului.
1. Cosmogonia
Aceasta tema trateaza nasterea si stingerea universului, avand ca
motive luceferii, stelele, luna si zborul prin spatial sidelar.Tema este
ilustrata indeosebi in "Scrisoarea I" , prin cugetarea batranului dascal la
soarta universului, la modul in care a luat nastere si la felul in care se va
stinge.Cosmosul mai este tratat de Eminescu in poemul "Luceafarul" in
"Rugaciunea
unui
dac" si
in
poemul
postum
intitulat
"Genaia".
"Scrisoarea I", "Luceafarul" si "Rugaciunea unui dac" sunt cateva din
lucrarile care au ca tema "Facerea si desfacerea", denumire data de
George Calinescu. Unul din motivele cuprinse de aceasta tema este
proportia gigantica a spatiului si timpului universal. Acest motiv
reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in antiteza cu
fiinta umana neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si
evolutia Cosmosului(situata intre cele doua capete: geneza si stingerea),
armonia nascuta din rotirea astrilor si perspectiva mitologica.

"Scrisoarea I" este lucrarea reprezentativa acestei teme, fiind alcatuita

dintr-o cosmogonie cuprinsa in doua cugetari: una pe tema destinului
uman si una pe tema soartei geniului.
In prima parte a textului(versurile 1 -28) ne este prezentat un cadru
romantic, la vreme de seara, unde lumina enigmatica a lunii se imprastie
peste o lume vana, nascuta dintr-un vis al Nefiintei. Aceasta priveliste din
natura scoate la iveala mai multe ipostaze ale fiintei umane, dintre care
retinem doar doua:
"Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,
Cand la ziua cea de maine abia cugeta un sarac.
Desi trepte osedite le-au iesit din urna sortii,
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii"
In alta parte a poemului, Eminescu ii prezinta pe oameni ca fiind "umbre
pe panza vremii", care se metamorfozeaza in "mii de coji" si in "nume
trecatoare" duse de timp; trecatoare este si gloria, umilul om sarac si
regele cel puternic fiind uniti de acelasi destin, care cuprinde tot ceea ce
se afla sub patina vremii: "geniul mortii". Nimeni si nimic nu poate sta in
calea acestui destin: nici Timpul(care va deveni eternitate moarta), nici
Universul(care candva nu va mai exista) si nici geniul(care traieste
drama unei minti ingradite de timpul prea scurt al vietii umane); intregul
poem este strabatut de ideea romantica a succesiunii generatiilor, a
evolutiei si a mortii universale.
A II-a secventa(versurile 29-38) este dominata de imaginea romantica a
"batranului dascal" , reprezentand geniul. Aici se afla in antiteza:
infatisarea umila cu gandirea savantului, "disparut din cercul ideilor, in
lumea contemporana, tristetea celui care vede mizeria vietii; toate
acestea se incadreaza in romantism.
Elemente romantice gasim si in episodul cosmogonic(versurile 39-86).
Viziunea mitologica a nasterii Universului; timpul anterior nasterii celei
dintai planete coincide cu "A fost odata." al basmelor. Tot la mitologie
face referire si imaginea titanului intunecat, cu sugestii in care Fiinta,
Nefiinta si Nepatrunsul apar ca niste zeitati, iar pacea intruchipata ce
stapanea Haosul "pare a fi un dragon mitic", dupa spusele lui George
Calinescu.

Viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea lenta a planetelor

creeaza impresia de armonie.
Proiectarea omului pe fundalul eternitatii; acest fragment este situat intre
episodul nasterii Universului si cel al stingerii(versurile 61 -74).
Personajele sunt caracterizate cu ajutorul antitezei romantice: oamenii
sunt "muste de-o zi" ce traiesc pe o planeta minuscula.
Viziunea stingerii Universului este prezentata in ultima parte a
poemului(versurile 75 -86); spaima creata de moartea Universului face
ca planetele sa inghete si ca timpul sa devina vesnicie prin trecere in
nefiinta.
2. Istoria
Tema istoriei o pune doua mari motive: pe de o parte, marile civilizatii,
privind succesiunea generatiilor , stingerea stramosilor gloriosi si
nasterea unor urmasi corupti , si pe de alta parte istoria nationala care la
o scara redusa trateaza aceeasi antiteza trecut-prezent, stramosi-urmasi.
Aceste motive sunt intalnite la Eminescu in urmatoarele
creatii:"Imparat si proletar",Memento mori", Epigonii, Scrisoarea III.Toate
aceste creatii se axeaza pe ideea incompatibilitatii totale dintre maretia
trecutului si decaderea prezentului.
Alte motive specific acestei teme si intalnite in creatiile susmentionate sunt patriotismul(Scrisoarea III :"Si de aceea tot ce misca in
tara asta raul,ramuri/Mi-e prieten numa mie iara tie dusman
este/Dusmanit vei fi de toate fara a prinde chiar de veste/N-avem osti
dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se infioreaza de-a ta faima
Baiazid"),inechitatea sociala si societatea corupta:
"Iara noi ?noi epigonii?Simtiri reci harfe zdrobite
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane ,urate.
In noi totul e spoiala totu-i lustru fara baza;
Voi credeati in scrisul vostru,noi nu credem in nimic;
Imparat si proletar:Spuneti-mi ce ii dreptatea?cei tari se ingridira
Cu averea si marirea in cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara in veci vezi cum conspira

Contra celor ce dansii la lucru-I osandira

Si le subjuga munca vieti lor intrgi")

("Epigonii")
Autorul lucrarii istorice "Memento mori!", dorea sa traverseze toata
evolutia omenirii, cu ajutorul unui pas gigantic, din antichitate si pana la
Comuna din Paris(1871). Uriesenismul acestei viziuni apare o data cu
filozofia zadarniciei cu tenta elegiaca, ce se intensifica la finalul poemului
"Imparat si proletar"( despre care Calinescu spune ca ar fi o "derivatie"
din "Memento mori!"): eforturile omului, nascute din dorinta de trai, sunt
in zadar, pentru ca viata nu este decat un vis al Nefiintei: "Caci vis al
mortii eterne e viata lumii-ntregi".
Intoarcerea la timpul mitic ar putea fi salvarea despre care vorbea
tribunul-proletar in prima parte a poemului: "vremile aurite/ Ce mitele
albastre ni le soptesc adesea".
Aceasta este cea de a III-a tema romantica eminesciana, lucrarea ce-i
corespunde fiind "Scrisoarea III". Cel dintai motiv al acestei teme este
visul. La fel ca si Cosmosul, care s-a nascut dintr-un vis al Neantului, a
luat viata si imensul stat otoman: dintr-un vis al primului sultan; istoria
marelui popor turc reprezinta doar implinirea visului.
Romantica mai este si antiteza care atinge nivelul modelului primordial
repetabil: intre Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea cel Batran), intre
armata transformata in "pleava" si cea devenita "potop ce prapadeste",
intre perioada intemeierii si cea a surparii.
Imaginea aproape fabuloasa a voievodului este de asemenea un motiv
romantic. In momentul luptei Mircea capata proportiile unui erou.
Elementele naturii participa si ele la acest eveniment. Dunarea(care
devine si ea un personaj ce ineaca "spumegand" oastea dusmana),
codrul(care ascunde "mii de capete pletoase" ca niste clone ale lui
Mircea) si "raul -ramul" sunt simboluri ale naturii vesnic vii.
3. Iubirea
Aceasta tema are in centru femeia care imbraca la eminescu mai
multe
ipostaze:femeia-inger,femeia-demon,femeia-misterioasa,o

permanenta enigma.Indiferent de ipostaza in care este surprinsa ,

femeia reperezinta partenera prin care eul lyric realizeaza idila intr-un
cadru natural adecvat.Spatiul natural este in deplina concordant cu
stadiul relatiei amoroase:naturi luxuriante, cu motive specific
eminesciene(teiul, lacul ,teiul inflorit, salcamul,codrul) alcatuiesc un
cadru ocrotitor pentru perechea ce isi impartaseste sentimentele;iubirea
trecuta este ilustrata printr-o natura cu elemente specific elegiace:S-a
dus amorul ,De cate ori, iubito, Pe langa plopii fara sot.Totodata in
aceste poezii spatial natural , vegetal, este inlocuit de cel citadin , ca
marca a deteriorarii sentimentului de iubire.
Iubirea impartasita este intalnita in poezii precum : "Floare
albastra","Lacul", "Dorinta", "Sara pe deal".
In poeziile lui Eminescu iubirea este un vis, un ideal mereu
neimplinit; diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului
este ca in prima parte natura aparea ca un spatiu feeric, elementele
acesteia constituind motive romantice: codrul(spatiu magic si plin de
mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri cu vesmantul
nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si
multimea de flori.
Daca citim poeziile inchinate dragostei, remarcam ca Eminescu
reface destinul Luceafarului; el traieste visul unei iubiri pamantene mereu
neimplinite:
"Dar nu vine.singuratic
In zadar suspin si sufar
Langa lacul cel albastru
Incarcat cu flori de nufar."
("Lacul")
"Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti
Tu nu m-ai cunoscut"
("Pe langa plopii fara sot")

Un alt motiv este neintelegerea de care da dovada femeia ce i-a oferit

maretia eternizarii. Iubita este si ea o fata de imparat, pe care poetul o
apara de scurgerea timpului si o pune in lumina Genezei. Dar pe masura
ce visul de iubire se stinge, iubita se pierde in negurii uitarii, in mit:
"Caci astazi, daca mai ascult
Nimicurile -aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste."
4.Natura
Una din temele abordate cu precadere de Eminescu in creatia sa este
natura ,natura , conturata sub doua ipostaze:marile imensitati
spatiale(reprezentate de mare si cer), la care se opun padurile salbatice,
codrul si teiul .
Natura cosmic prezinta motive :luan , stelele si luceferii , intalnite toate in
poeziile care abordeaza nasterea universului:Scrisoarea I ,Luceafarul.
Natura terestra apare in poeziile de dragoste prezentand motive
specific eminesciene :teiul in floare, codrul,plopii , floarea
albastra,marea,
lacul
(Pe
langa
plopii
fara
sot,Lacul,
Dorinta.)Aceasta din urma poezie im pletest cele doua teme natura si
iubirea ilustrand chemarea erotica a barbatului, invitarea iubitei intr-un
cadru natural mitic:
"Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund
Unde prispa cea de brazed
Pleci plecate o ascund
..........
Adormind de armonia
Codrului batut de ganduri
Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri"
Detasat de tema iubirii , fara a mai fi raporatat la ea, natura este
ilustrata individual si independent Icreatii in care reprezinta nostalgia
poetului pentru cadrul copilariei sale:
Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades langa izvor
Iar bratul drept sub cap eu mil puneam
S-aud cum apa suna incetisor
("Fiind baiet paduri cutreieram")
Tot dorul copilului Eminescu dupa cadrul natal natural al ipotestiului este
regasit in versurile:
"O ramai ,ramai la mine,
Te iubesc ata de mult!
Ale tale doruri toate
Numa eu stiu sa le-ascult
...........
Astazi chiar de mas intoarce
A-ntelege n-o mai pot.
Unde esti copilarie ,
Cu padurea ta cu tot"
( "O, ramai." )
Dragostea poetului pemtru natura il determina pe acesta sa doreasca
sa fie inmormantat in mijlocului cadrului natural:
"Mai am un singur dor
In linistea serii

Sa ma lasati sa mor,
La marginea marii.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape
P-entinsele ape
Sa ma un cer senin"
( "Mai am un singur dor")
Acelasi testament poetic se regaseste si in variantele : "De-oi adormi","
Nu voi mormant bogat", "Iar cand voi fi pamant".

4. Folclorul
Se incadreaza si el in totalitatea temelor romantice, iar Eminescu sub
doua aspect:pe de o parte ca si culegator de folclor , preluand direct
anumite creatii de unde le-a auzit , in peregrinarile sale prin tara iar pe
de alta parte stilizand sau transformand aceste opere .Ajunge astfel la
mai multe variante:
basmul Fata in gradina de aur devine Luceafarul , iar poemul Calin
Nebunul capata versiunea finala a creatiei Calin (File din poveste )
Multe dintre poeziile in care abordeaza tema naturii (Revedere, Ce te
legeni, La mijloc de codru des ) au si ele la baza creatii populare culese
personal de Eminescu in momentele in care era peregrine prin tara:
-Codrule ,codrutule ,
Ce mia faci dragutule
Ca de cand nu ne-am vazut
Multa vreme a trecut

(Revedere)

La mijloc de codru des

Toate pasarile ies
Din huceag de alunis
La voiosul luminis"
(La mijloc de codru.)
-Ce te legeni codrule
Fara ploaie ,fara vant
Cu crengile la pamant?
-De ce nu m-as legana
Daca trece vremea mea !
(Ce te legeni)
Renarcam ca toate cele trei opere au ca ssubiect codrul, motiv des
intalnit in creatia eminesciana , marturisind dragostea poetului
manifestata in timp si niciodata uitata pentru cadrul natal al Ipotestiului.
Poemele "Calin(file din poveste)" si "Luceafarul" au la baza mitul
Zburatorului. Cele doua poeme au elemente comune: dragostea
nefireasca dintre o pamanteanca si o fiinta nemuritoare se termina in vis
si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar singura
care se supune dorintei acestuia -"Iar tu sa-mi fii mireasa" -este fata de
crai -"Calin."). Numai in poemul "Calin(file din poveste)"are loc nunta ca
mijloc de integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire
argintie datorita luminii lunii, iarba care "pare de omat" si albastrul florilor
inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica inceputurilor.
In "Luceafarul", "preafrumoasa fata" isi cauta un alt iubit(care sa-i
semene), dar la final poetul o salveaza, asezand perechea umana in
lumina nasterii Universului:
"Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa"
5. Destinul geniului.
Geniul este prezent in patru ipostaze :omul superior prin inteligenta,
profund nefericit de conditiile in care este nevoit satraiasca (batranul
dascal din Scrisoarea I),Creatorul sau Demiurgul (forta cosmica ce a dat
nastere Universului : Luceafarul), fiinta care nu se supune mortii
biologice (Hyperion din Luceafarul) si demonul ca forta a raului
(in "Inger si demon).
In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de
manifestare a divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat
inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a
framantarilor ei si a timpului.
Aceasta tema romantica a liricii eminesciene este intalnita si in
poezia "Oda",in care nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale
geniului; de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta
ceea ce nu i s-a dat: dragostea.
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tanar infasurat in manta-mi,
Ochii mei visatori naltam la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce.
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Neinduratoare."
("Oda")
Condamnat sa ramana de-a pururi singur ,neinteles de ceilalti si
aspirand in permanenta la iubire , geniul se retrage in sine insusi ,
ocrotit fiind de spatial in care exista:

"Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.
(Luceafarul)
Conditia nemuritoare il face sa sesizeze diferenta uriasa dintre el si
pamanteni , care , pe durata scurtei lor exsitente se afla sub semnul
norocului