Professional Documents
Culture Documents
de Ion Creanga
Basmul cult este o specie narativa a carei structura epica se supune unor stereotipii.
Acestea vizeaza atat constructia subiectului, structura narativa, cat si constructia personajelor.
Personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice, implicate intr-o actiune cu specific
fabulos, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.
Actiunea basmului este simpla, se desfasoara linear prin inlantuire si respecta modelul
structural stereotip: o situatie initiala de echilibru (expozitiunea), un eveniment sau o secventa
de evenimente care deregleaza echilibru initial – lipsa/ prejudiciul (intriga), trecerea probelor
(desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie (punctul culminant), refacerea echilibrului si
rasplatirea eroului (deznodamantul). Timpul si spatiul sunt nedeterminate, din punct de vedere
spatial actiunea debutand intr-un capat de lume si evoluand in alt capat de lume. Actiunea este
relatata din perspectiva unui narator omniscient, uneori subiectiv, care alterneaza naratiunea la
persoana a III-a cu dialogul.
Dimensiunea fabuloasa a spatiului este sugerata prin fixarea celor doua imparatii: una
la o margine a lumii si cealalta la alta margine a pamantului. Spatiul ramane orizontal. Nu
exista, ca si in basmele populare, doua taramuri strict delimitate (taramul de sus si taramul de
jos), care corespund binelui si raului. Apare, in schimb, o geografie recognoscibila, realista.
Relatia pe care personajul principal o stabileste cu Spanul este relevanta pentru tipurile
de raporturi dintre personajele basmului. Rolul Spanului este important in initierea feciorului,
fapt clar exprimat de cal intr-o alta ocazie: “si unii ca acestiia sunt trebuitori pe lume
cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte”. In relatia cu Spanul este evidentiat
ceea ce ii lipseste inca fiului, tanar neexperimentat, lipsit de intuitii supranaturale, si ceea ce
nu se poate capata decat prin experienta: cunoasterea de oameni, capacitatea de a vedea
dincolo de aparente, puterea de a cantari cu drept echilibru ceea ce e sinceritate si ceea ce e
prefacatorie in faptele, in infatisarea, in vorbele celorlalti. Inocenta si credulitatea nu sunt
defecte, ci doar caracterstici ale celui crescut pana acum departe de orice primejdie, in spatiul
securizant al imparatiei tatalui. Credul, acesta cade in capcana Spanului si ii devine sluga. De
acum incepe un traseu al umilintei, pentru ca fiul de crai va ajunge conducator, si nu unul
oarecare, ci unul puternic, iubit si slavit, dar mai inainte, trebuie sa fie slab, urat si umilit.
Eroul este construit dupa schema narativa a initierii. Schema initierii presupune un
traseu al devenirii prin sine si se realizeaza prin actualizarea unor trasaturi umane si
supraumane in confruntarea cu un factor perturbant. Traseul devenirii coincide cu modificarea
statutului social al eroului.
In drumul sau, eroul se intalneste de trei ori cu omul Span, care intruchipeaza
imaginea raului. Prima si a doua data feciorul tine cont de sfatul tatalui sau si refuza oferta
Spanului de a-i fi calauza. A treia oara insa, cu vocea si vesmintele schimbate, Spanul apare si
isi ofera sprijinul intr-un moment de cumpana. Fiul nu il recunoaste nici acum, este inca orbit
de aparente si , in cele din urma accepta, incalcand interdictia tatalui. Spanul insusi are rolul
sau important in initierea feciorului.
Pus in situatia de a aduce salatile din Gradina Ursului, Harap-Alb se intristeaza. Este
descurajat si se autocompatimeste. Calul insa, un indrumator, il readuce in proiectul sau
existential, tocmai cand era pe cale de a evada din sarcina: ii atrage atentia ca reusita nu este
data celor slabi: “fii odata barbat si nu-ti mai face voie rea”. Primeste, de asemenea, ajutorul
Sfintei Duminici.
Proba aducerii capului cerbului il pune din nou pe erou fata in fata cu Sfanta
Duminica. Harap-Alb accepta acum ca si binele si raul sunt date pentru desavarsirea sinelui.
Batrana indrumatoare il invata ca suferinta e data pentru a putea intelege suferinta altora. Un
conducator nu poate fi slavit si iubit fara a fi inteles ce e suferinta celor supusi lui. Iar puterea
ce ii este data nu poate fi folosita cu intelepciune, daca nu a fost el insusi supus capriciilor
puterii altora.
Ultima proba, aceea a aducerii fetei Imparatului Ros presupune un sir de incercari, pe
care eroul le depaseste ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale. Animalele
fabuloase – craiasa furnicilor si craiasa albinelor, respectiv fiintele himerice – Setila, Ochila,
Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila si Gerila, fac parte din categoria adjuvantilor. In ciuda
ajutorului personajelor adjuvante sau initiatoare, esenta eroului o constituie calitatile sale.
Important este nu ajutorul fizic primit, ci deschiderea ochilor catre sine insusi.
In final, Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Ros. Fata divulga identitatea lui
Harap-Alb, care este confirmat ca erou. Spanul ii taie capul, dar este si el ucis de cal. Harap-
Alb este inviat si se trezeste ca dintr-un lung somn. E o inviere la o alta identitate, cel ce se
naste acum este noul Harap-Alb, vrednic sa fie imparat slavit, puternic si iubit.
O nota distinctiva a basmului cult este modul in care autorul isi construieste
personajul. In basmele populare, de obicei, personajul face dovada unor trasaturi
supranaturale in probele pe care le trece. Harap-Alb nu dispune de astfel de calitati. El trece
de incercarile la care este supus numai datorita personajelor adjuvante. Calitatea sa esentiala
este bunatatea.
Powered by http://www.referat.ro/