Vatra de vin

Calistra
Terorismul, de la vechile practici la cele noi: Avem
nevoie de o schimbare

Ica-Macicas Corina
An III, Seria II, Gr. 6

Organizaiile teroriste au crescut ca numr, bazndu-se pe atacuri suicidare, urmrind
atingerea unor obiective politice cu importan major, iar explicaiile oferite pn n acest
moment nu sunt satisfctoare. Aceasta este ideea de la care pornete studiul realizat de Robert
Pape n anul 2003, publicat n volumul 97 al revistei American Political Science. Pentru a
nelege acest fenomen n continu cretere, acest studiu colecteaz informaii cu privire la
atacurile teroriste de tip suicidar din anii 1980 pn n 2001, acumulnd 187 de astfel de actiuni.
n anii 1980 atacurile suicidare erau rare i greu accesibile opiniei publice. ncepnd cu atacul
din 1983 asupra ambasadei Marii Britanii din Beirut, s-au inregistrat 188 de atacuri teroriste n
ntreaga lume, rata crescnd de la 31 in anii 80 la 104 in anii 90 la 53 doar n anii 2000-2001.
Primele explicaii psihologice cu privire la aceste acte, fceau refire la o predispoziie spre
suicid, lipsa de educaie sau spalarea pe creier, cei selectai pentru a realiza aceste acte fiind
brbai singuri, n jurul vrstei de 20 de ani, fanatici. n prezent, aceste explicaii s-au dovedit a fi
incorecte, cei care aleg sinuciderea n scop terorist fcnd parte din toate categoriile sociale,
uneori integrarea sociala fiind una foarte buna.
Logica ce se gsete n spatele aciunii teroriste de tip suicidar este aceea de a pedepsi
sau de a amenina un guvern, pentru a-i schimba politica de aciune sau pentru a fora unele
state democratice s i retrag trupele de pe anumite teritorii. Cele trei aspece care tind s se
repete n cadrul atacurilor teroriste, i care relev faptul c acestea sunt aciuni organizte,
orientate spre atingerea unui scop: 1. timingul- aproape toate atacurile suicidarea teroriste apar n
campanii organizate i coerente, nu ca incidente izolate sau aleatoare (din 188 de atacuri, 179 sau
95% erau organizate). 2. scopuri nationaliste- campaniile teroriste sunt direcionate ctre
obinerea controlului asupra unor teritorii pe care ei le consider patrie mam, prin evacuarea
trupelor strine (din 1980 pn n 2001 nu a existat nicio campanie terorist care s fie ndreptat
asupra unor ri neutre sau care nu au trupe pe teritoriile natale ale teroritilor), 3. selecia
intelor- n ultimii douzeci de ani cel puin campaniile teroriste au fost ndreptate mpotriva
rilor democratice. La baz terorismul suicidar este o strategie de a constrnge.
Cea mai cunoscut i devastatoare campanie teorist, rmne cea din 11 septembrie 2001,
cnd dou avioane s-au izbit de turnurile gemene i un al treilea n Pentagon. Bilanul arat c n
acel atac au murit 3037 de oameni. Restul atacurilor nregistrate de Pape, aduc n vedere metode
nonmilitare de distrugere. Cel mai adesea s-au utilizat maini sau camioane capcan, detonarea
centurilor cu explozibil sau scafandri care plasau bombe improvizate sub vase. Aceste metode
neconvenionale au fost discutate n articolul lui Schweitzer (2003), ce poart titlul Era
terorismului non-convenional, care consider ca atacul de la 11 septembrie a fost momentul ce a
deschis era terorismului modern internaional. La aproape doi ani de la atacul din 11 septembrie,
se poate observa o cretere a intesitii i frecvenei n plnuirea i executarea atacurilor teroriste
cu distrugeri majore, fapt ce reflect o schimbare profund a contiinei vis a vis de nivelul de
violen ncurajat sau pus n practic. O modificare semnificativ ce s-a produs n urma acestui
atac, este legata de contiina vie c aceste atacuri au crescut ca numr, fapt ce induce teroare
printre ceteni. Astfel taboo-ul ce nconjura puterea de distrugere a unui singur atentat sau a unei
campanii teroriste, a nceput s dispar, fapt ce are ca i consecin nu doar prezen terorii, ci i
curajul conductorilor gruprilor teroriste de a amenina cu trecerea la terorismul non-
convenional. n, foarte puine atacuri cu materiale non-convenionale au fost raportare. Cele mai
cunoscute sunt atacurile din Japonia, realizate de cultul Aum Shinrikyo (adevrul suprem) n
1994-1995. Dintre acestea cel mai sngeros s-a petrecut n Tokyo n 1995, prin eliberarea de gaz
sarin, care a omort civa zeci de japonezi i a rnit alte cteva mii. In anul 2001 are loc o
explozie la o fabric din Frana, ce provoac moartea a douazeci i noua de angajati. Se pare c
explozia fusese provocat de un angajat din Africa de nord, la trei zile dup ce acesta primise
postul. Atacatorul plnuind o reactie in lant in cadrul fabricii, provocand pagube mult mai
intense.
Aceast er, n opinia autorului, are dou niveluri de activitate. Primul se refer la
executarea unui atac monumental (mega-terorism), utilizndu-se armament de rzboi pentru
obinerea unui efect care este fundamental nonconvenional, iar cel de-al doilea se refer la
pregtirea atacurilor teroriste i punerea lor n aplicare cu ajutorul materialelor non-
convenionale pentru a produce rnirea unui numr mare de oameni, pagube materiale majore i
traume la nivel psihologic. Desi acest scenariu crunt al utilizarii armelor neconventionale a fost
deja facut public in urma razboiului din Irac, amenintarea ramane la nivel global. Michael(2002)
publica alaturi de colaboratorii sai in revista The Futurist, o serie de articole, care au la baza
ideea trecerii la o noua era a terorismului, atacurile de 11 septembrie schimband viitorul in mod
violent. Ideea de baza a acestor articole vizeaza cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si
viitor, autorii solicitand publicului sa isi ofere opinia cu privire la modul in care lumea a ajuns
unde este precum si la directia in care se indreapta. De fapt prospectul pe termen lung oferit de
autori, se refera la amplificarea conflictului dintre tarile sarace si cele bogate, precum si dintre
diversele tari sarace la nivel intragrup, echilibrul la nivel mondial avand de suferit. De aceea
tarile vestice in special si cele civilizate in general,au obligatia suprema de a adopta masuri
practice si ferme pentru a opri acest proces al deteriorarii, al distrugerii.
Foarte important de mentionat este faptul ca perceptia publica a fost deja marcata sub
actiunea actelor teroriste, de aceea politicile anti-teroriste trebuie create si puse in aplicare cat
mai repede. Aceste politici, necesita cooperarea la nivel international, in vederea neutralizarii
grupului Al Qaida si a grupurilor afiliate, precum si a schimbarii patternurilor de comportament
de factura terorista. Doar ca modificarea unei abordari politice nu este facila, si cu atat mai putin
imediata. Implementarea unei noi viziuni asupra sigurantei nationale, poate intalni o serie de
piedici, pornind de la slaba intelegere a ceea ce inseamna amenintarea de fapt, pana la lipsa de
coordonare intre departamentele unui stat, sau la nivel international intre guvernele mai multor
state. Stever (2005), publica un articol despre adaptarea managementului interguvernamental in
noua era a terorismului, in care prezinta situatia actuala a modului de functionare a sistemului ce
reglementeaza masurile de protectie civila, precum si sugestii cu privire la schimbarea unor
practici vechi, in vederea asigurarii unei sigurante sporite. Pentru ca acest deziderat sa fie atins,
este necesara o analiza amanuntita a modului de functionare a IGM (intergovernmental
management), si ajustarea modelelor de functionare la noua era a terorismului.
Din perspectiva istorica, bazele IGM au fost puse in anul 1927, de John Dewey, care
intrduce in cadrul sistemului federal (bazat pe norma), ideea de pragmatism. Pana in anii 90
functioneaza doar la nivel de filosofie pragmatica si progresivista, avand o influenta minora in
rezolvarea problemelor de la nivel guvernamental. In perioada urmatoare, IGM incepe sa
dezvolte noi modele (de tip I, in care se bazeaza pe administrarea la nivel local, sub conducerea
sistemului federal i de tip II, care porneste membrii sistemului federal) , prin care spiritul
pragmatic se transforma in practici si politici, dnd natere la noi institutii. Guvernele incep sa
colaboreze ntre ele, deoarece incep s nteleag faptul c alianta pragmatica sporeste
implementarea noilor politici. Punctul sensibil al IGM este acela ca a functionat bine intr-o
perioada in care securitatea domestica era irelevanta. Autorul prezinta ca si problema de
importanta majora lipsa integrarii garzii nationale in managementul situatiilor de urgenta,
precum si implicarea deficitara a sistemului militar in lupta cu dezastrele naturale. De aceea IGM
are nevoie sa se adapteze la noile consideratii legate de securitate, impuse sistemului federal de
actiunile teroriste. Desi ar fi prematura specularea continutului noilor modele IGM, este posibila
specificarea directiilor de actiune ale acestor modele. Ele vizeaza in principu aducerea pe scena
actiunii a unor persoane specializate in domeniul combaterii terorismului (analiti ai domeniului
militar, tehnicieni care inteleg tehnologiile teroriste precum si persoane orientate spre
managementul intergurvernamental).
Contributia majora adusa in cadrul reorganizarii IGM, vizeaza patru mari presupuneri de
analiza si actiune din partea sistemului. Prima vizeaza cresterea relevantei tehnologiilor teroriste,
masurilor de securitate si a sistemului militar, de aici decurgand o serie de actiuni de optimizare
a strategiilor de interventie si ajustare a tehnologiilor utilizate in prezent. Cea de-a doua
presupunere este legata de transferul realizat de catre IGM dinspre reactivism spre proactivism.
Astfel managementul situatiilor speciale devine centrat pe preventia situatiilor de criza, si mai
putin pe interventie, in cazul in care acestea au aparut. Cea de-a treia ipoteza este legata de
necesitatea aparitiei unor noi valori, valori ce au rolul de a ghida reforma din interior. Valorile
propuse in cadrul articolului sunt interventia imediata, dedicarea pentru securitatea cetatenilor si
continuitate. Ultima presupunere vizeaza reforma profunda la nivelul reconstructiei intregului
context intergurnamental, acest lucru fiind posibil prin restructurare continua si prin contact cu
nevoile reale de securitate ale individului.
Pentru a raspunde la intrebarea ce urmeaza?, trebuie sa avem in spate trecutul (atacurile
teroriste singulare sau campaniile teroriste au produs pagube considerabile atat la nivelul
pierderilor umane cat si materiale). Trecutul ne ofera informatii cu privire la actiuni sinucigase
sau forme de sabotare sau complot impotriva unor membri ai sistemelor politice liberale, prin
atac direct asupra unor persoane cu functii inalte, asupra unor institutii importante sau mai nou
asupra cetatenilor, pentru a manipula guvernele. Viitorul nu ne ofera ideea de siguranta, in
conditiile in care in prezent apare orientarea spre arme de distrugere in masa, dezvoltarea lor si
multiplicarea lor pana la capacitatea de a distruge complet rasa umana de zeci de ori. Numai
SUA declara in anul 2009 ca dispune de circa 5000 de arme cu capacitate de distrugere in masa,
gata oricand de actiune si alte 2000 de proiectile inactive, ocupand pozitia fruntasa intre statele
cu putere nucleara. Aceste date devin si mai terifiante in conditiile in care tarile arabe au intrat in
contact cu modalitatile de constructie a acestor echipamente distructive, din dorinta de a avea un
cuvant de spus la masa negocierilor, si pot ameninta oricand ca incep utilizarea lor. Aceasta
putere nu a fost inca recunoscuta de catre fortele aliate, insa analiza capacitatii de distrugere este
in continua desfasurare.
Cu alte cuvinte, in prezent atacurile teroriste tind sa isi creasca frecventa, dar mai ales
capacitatea de a distruge, fie pentru a induce teroare in cadrul cetatenilor, fie pentru a obtine o
serie de avantaje la nivel politic si administrativ. Cresterea puterii distructive, ne duce din ce in
ce mai aproape de ideea de mega-atacuri teroriste, asa cum a fost ele prevazute inca de la
inceputul anilor 2000, sporind nesiguranta traiului de zi cu zi. Solutia la acest fenomen este
constructia unui sistem de aparare pentru un numar mare de cetateni, in 2006 fiind lansat
proiectul scutului antiracheta, lansarea unor campanii sau proiecte de informare in masa cu
privire la pericolul real cu care guvernele se lupta, si pentru care cetatenii trebuie sa dispuna de
cateva mijloace individuale de protectie. n continuare se poate urmari lansarea unor campanii de
pregatire a oamenilor pentru situatiile de criza precum si aparitia unor noi reglementari sau
institutii non-militare, care sa lucreze in colaborare cu specialistii in domeniul terorismului i
care sa vizeze protectia cetatenilor.






Bibliografie:
Marien, M., Wagar, W. W., Dror, Y., & Galtung, J. (2002). The New Age of Terrorism: Futurists Respond.
The Futurist; 36, 1 , 16-24.
Pape, R. (2003). The Strategic Logic of Suicide Terrorism. American Political Science Review, Vol. 97, No.
3 , 1-19.
Schweitzer, Y. (2003). The age of Non-Conventional Terrorism. RUSI Journal; 148, 3 , 82-86.
Stever, J. (2005). Adapting intergovernmental management to the new age of terrorism. Administration
& Society, Vol. 37, No. 4 , 379-403.