GRUP SCOLAR FORESTIER

CURTEA DE ARGES
SPECIALIZARE: TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECTIA MEDIULUI

PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENTELOR PROFESIONALE

ELEV: BARBULESCU CLAUDIU-ANDREI

INDRUMATOR:
CLS: A-XII-A C

2009
POLUARE APEI

Apa a fost si continuă să fie leagănul vieţii pe Terra. Existenţa fiecărei plante, animal
şi om depinde de circuitul apei in natură. Echilibrul natural al apei Terrei este pus azi în
pericol de activităţile oamenilor.
 Poluarea apelor curgătoare afectează canalele, râurile si fluviile. Ea poate contamina si
supraţetele întinse de apă, cum sunt iazurile si lacurile artificiale.
Multă vreme am crezut – sau in orice caz am acţionat ca şi cum am fi crezut - că apa,
prin imensitatea volumului ei, “digeră” tot ce putem sa arucăm in ea. Cu alte cuvinte,
întinderile de apă ar fi o imensă ladă de gunoi pe care o stiam purificatoare. Au fost necesari
50 de ani – în cursul cărora am aruncat în mare mai multe deşeuri de toate felurile decât in
cursul celor 20 de secole precedente – pentru ca această iluzie să se spulbere, a trebuit să se
producă o serie de catastrofe până să descoperim greşeala pe care am făcut-o.
Savanţii cunoşteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai multe ori,
neluate în seamă. Astăzi suntem aproape neputinciosi in faţa anumitelor fenomene de
impurificare.
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe – solide, lichide,
gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice, ce au potenţialul
de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viata acvatică, pentru
pescuitul industrial, pentru industrie si turism.
De exemplu râurile şerpuitoare în văi pot fi blocate de sol. Pe măsură ce râul devine
mâlos şi stagnant, tot mai puţine plante si animale pot supravieţuii in apa lipsită de oxigen.
Unul dintre cele mai obişnuite semne ale poluării apelor este vegetaţia verde de la
suprafaţă, cunoscută ca eutrofie. Plantele acvatice si algele se dezvoltă la suprafaţa apelor,
atunci când apa este îmbogăţită cu un amestec de compuşi care s-au infiltrat din solurile din
apropiere. În ultimii 20 de ani situaţia a devenit alarmantă deoarece 500 din marile bazine din
Marea Britanie sunt astăzi verzi si toxice datorită poluării.
Apa poluată a devenit un mediu propice pentru dezvoltarea diverselor specii
periculoase de bacterii, protozoare şi ciuperci. Specii de bacterii, precum salmonella si listeria
sau de protozoare, precum criptosporidium şi giardia, sunt foarte periculoase pentru om, la fel
cum, în secolul XIX , a fost si holera in Europa. Stratul verde de la suprafaţa apelor
acţionează ca un înveliş gros prin care razele soarelui nu pot pătrunde spre straturile din
adâncuri. Astfel, plantele acvatice care produc oxigenul necesar nevertebratelor sau
vertebratelor acvatice mor. În plus, anumite specii de alge albastre produc substanţe toxice
care omoară peştii si alte organisme acvatice. Ca urmare, multe activităţi de agrement pe
lacuri sunt interzise in lunile de vara din cauza algelor si a toxicităţii apei. Proliferarea algelor
apare in lacuri si bazine si din alte doua cauze, şi anume defrişarea pădurilor şi aplicarea de
fertilizatori arborilor din păduri, în urma cărora apar infiltraţii de substanţe chimice in apă.
Ploaia acidă a cauzat catastrofe ecologice majore in Canada, Statele Unite şi în nord-
vestul Europei. Din cele 85.000 de lacuri din Suedia, 16.000 au devenit acide şi 5.000 sunt
complet depoluate de peşti. Din 1976, 4.000 de lacuri au fost tratate cu apa de var pentru a
neutraliza acidul si a restaura echilibrul.

Cap I - Surse de poluare a apei

Poluanţii ajung in apă printr-o serie de surse, direct sau indirect, invariabil prin acţiuni
umane, fie ele acide, deversări deliberate, revărsări sau infiltrări. Sursa cu cel mai mare numar
potenţial de poluare este agricultura, care in Anglia si Ţara Galilor ocupă aproape 80% din
totalul uscatului. Reziduurile netratate de la fermele zootehnice sunt împrăştiate pe terenuri si
o parte işi croiesc drum până la cursurile apelor.
Anual, fermierii din Anglia si Tara Galilor împrătie pe terenurile lor 2,5 milioane de
tone de azotaţi, fosfaţi si alte îngrăşăminte şi o parte din aceşti fertilizatori ajung in apă. Unii
sunt compuşi organici care persistă în mediu mai mulţi ani, pătrunzând în lanţul alimentar şi
cauzând probleme ecologice. Compuşii organici cloruraţi, care au proliferat in anii 1950, sunt
astăzi complet interzişi in Marea Britanie.
Ecosistemele apelor curgătoare sunt tot mai ameninţate de reziduurile care se scurg din
fermele piscicole, din cauza produselor farmaceutice folosite aici pe scară largă pentru a
preveni răspândirea bolilor.
Silvicultura si sistemele de îmbunătăţiri funciare cauzează şi ele, deversarea unor
substanţe toxice în apele curgătoare, mai ales fier, aluminiu si cadmiu. Cu imbătrânirea
pădurii, solul devine mai acid, iar in timpul ploilor torenţiale cantităţi mari de acid se preling
pe pante ucigând flora si fauna din jur.
Reziduurile de la animale sunt de 100 de ori mai toxice decât apele reziduale tratate
rezultate din instalaţiile de canalizare şi deversate în cursurile de apă.
În Marea Britanie 95% din apele de canalizare sunt tratate dar restul este deversat in
râuri, cauzând proliferarea bolilor.
Sursele de poluare a apei se împart in 2 categorii, surse naturale şi surse artificiale.

I.1. Surse naturale de poluare a apei

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte

a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale
caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în
legătură cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el trebuie
considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care
fac apele respective improprii folosirii.
de sulfaţi) constituie principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în
apele de suprafaţă sau în straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile
radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de suprafaţă sau subterane;
- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului
provoacă impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt
compuse din particule fine, cum sunt cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în
suspensie;
- vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi
în lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele
de vegetaţie;
- vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin
căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi
descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici
sau sub pod de gheaţă.
Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în
special unor fenomene cu caracter geologic. Dintre
impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor ape puternic mineralizate
în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau altor activităţi
vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei
subterane prin spălarea unor falii etc.