You are on page 1of 3

Sculptură în bronz intitulată „Arhimede” executată de Gerhard Thieme (1972) situată în

grădina Observatorului Archenhold din Berlin.
Cunoscut ca unul din marile genii ale Greciei antice, Arhimede a contribuit mult la
dezvoltarea ştiinţei, ca şi la apărarea oraşului său natal, Siracusa (pe atunci colonie grecească),
atacat de legiunile romane.
Ştiinţa începe să se dezvolte în antichitate cu personaje foarte cunoscute ca Thales din Milet
sau Pitagora, Arhimede fiind cel care pune bazele matematicii de atunci. S-a născut în
Siracusa în jurul anului 287 î.Hr., şi a murit în anul 212 î.Hr., ucis de un soldat al generalului
roman Marcus Claudius Marcellus, în timp ce oraşul său a fost prădat în timpul celui de-Al
Doilea Război Punic.
Se cunoaşte puţin despre familia sa, doar ceea ce el a spus despre tatăl său, Fidias. Acesta a
fost astronom şi îşi axa studiile pe calcularea diametrelor pământului şi lunii.
Arhimede şi-a completat studiile în Biblioteca şi Muzeul din Alexandria (Egipt), unde a
cunoscut alţi eruduţi ai epocii, ca de exemplu Conon din Samos sau Eratostene din Cyrene cu
care a menţinut neîntrerupt o relaţie epistolară de-a lungul vieţii şi cărora le-a dedicat multe
din cărţile sale.
Prima sa invenţie se pare că a fost „pistonul hidraulic”, care a servit în Egipt pentru a uda
terenurile aflate departe de Nil, şi în Hispania pentru a goli galeriile inundate din mine. A
muncit tot timpul pentru a-şi perfecţiona această invenţie.
Savantul foarte ingenios
Figura lui Arhimede ca inginer i-a fascinat pe contemporanii săi. Se cunoaşte că atunci când
un personaj se transformă în legendă, este dificil de separat autenticul de fals din scrierile ce
ne-au fost transmise. Trebuie să adăugăm că Arhimede a scris doar opere cu caracter teoretic,
nefiind păstrate nici desenele şi nici planurile invenţiilor sale. De aceea imediat au început să
circule mici istorii, poate unele bazate pe anecdote reale, ce încercau să explice într-un mod
pedestru diferitele descoperiri şi invenţii ale savantului.
Legendele vorbesc că Arhimede lucra îndepărtându-se de realitate, de multe ori uita să
mănânce şi să-şi îngrijească propriul corp sau desena figuri geometrice în orice loc se afla:
afară, pe sol, pe nisip sau cenuşă, sau pe corpul său plin de ulei.
Când şi-a terminat şederea în Alexandria, Arhimede s-a întors în Siracusa. Avea relaţii de
prietenie cu regele Hieron al II-lea al Siracuzei, de fapt a devenit foarte popular şi datorită
acestuia: Hieron îi cerea să construiască maşinării pe care intenţiona să le folosească în
războiul contra romanilor. Una din cele mai cunoscute anecdote este relatată de arhitectul
roman Vitruvius, care a trăit la 200 de ani după moartea lui Arhimede. Regele i-a dat unui
artizan o anumită cantitate de aur, comandându-i o coroană pe care dorea să o ofere zeilor.
Primind corona, acesta a bănuit că o parte din aur a fost înlocuită cu argint. Atunci i-a cerut
lui Arhimede să calculeze pentru a-i confirma bănuiala.
Absorbit în gândurile sale, înţeleptul a dorit să facă o baie şi a văzut că, intrând din ce în ce
mai mult în cadă, o mai mare cantitate din apă se revărsa în afară. Aşa a găsit soluţia
problemei. A început să alerge pe stradă aproape gol strigând „Evrika!” („Am găsit”).
Descoperise principiul hidrostatic. Arhimede a scufundat într-un vas plin cu apă coroana în
cauză, apoi pe rând, aceeaşi greutate de aur şi argint; a observat că aurul şi argintul au
densităţi diferite, şi comparând volumele de apă înlocuite a putut calcula procentul pentru
fiecare metal aflat în coroană. Astfel a demonstrat efectiv că artizanul a luat o parte din aur.
Creator de maşini de război.
Plutarh, în relatarea sa despre viaţa generalului Marcellus şi-a dat seama că diversele invenţii
ale lui Arhimede au fost folosite împotriva romanilor în timpul asediului din Siracusa. Regele
Hieron a avut încredere în Arhimede şi i-a cerut să-şi dedice talentul construirii de maşini
pentru apărarea oraşului. Savantul aşa a şi făcut: datorită cunoştinţelor de geometrie, a schiţat
diferite traiectorii parabolice ale proiectilelor, construind astfel catapultele ce ajungeau foarte
aproape de ziduri, fără a lăsa unghiuri moarte. Maşinile de război erau bine ascunse sub
ziduri, nefiind vizibile. Uimirea romanilor creştea; ei credeau că „luptând împotriva zeilor,
cădeau peste ei mii de nenorociri de la o putere invizibilă”.
Ceea ce nu a menţionat Plutarh, nici alţi autori, ca Polibio sau Titus Livius, referindu-se la
invenţiile lui Arhimede, sunt „oglinzile incendiatoare”. Luciano din Samosata şi medicul
Galen, în sec. II d. C. sunt cei ce vorbesc pentru prima dată de incendierea navelor romane
datorită artei acestui mare savant. De atunci a curs multă cerneală pentru a confirma sau nega
posibilitatea de a provoca incendii de la distanţă, mediate de refracţia luminii solare în oglinzi.
Din punct de vedere tehnic, Arhimede a realizat acest experiment dar nu cu oglinzi parabolice
ci cu un mecanism alcătuit din diverse oglinzi plane.
Mort dintr-o eroare
După căderea oraşului, Arhimede s-a scufundat în gândurile sale şi nu şi-a dat seama de
năvălirea romanilor. Un soldat i-a ordonat să-l urmeze din ordinul generalului roman Marcus
Claudius Marcellus, dar savantul nu a vrut, dorind să-şi rezolve problemele de calcul care-l
frământau. Indignat de răspuns, soldatul îl omoară.
O altă versiune spune că Arhimede a mers să se prezinte în faţa generalului cu instrumentele
matematice sub braţ, iar soldaţii, necunoscând aceste instrumentele, din precauţie, l-au
omorât. Când generalul a aflat, i-a pedepsit pe cei vinovaţi, pentru că îl admira mult pentru
precizia invenţiilor sale.
Conform dorinţei sale, pe mormântul marelui învăţat se afla o sculptură reprezentând o sferă
şi un cilindru circumscris ei, având acelaşi diametru şi înălţime. Mormântul său a fost
descoperit de Cicero, chestor roman în Sicilia în anul 76 î.Hr. În ziua de azi localnicii prezintă
mormântul înţeleptului dar fără piatra funerară.
Un text de 2 milioane $
De la Arhimede avem opere ca: „Sfera şi cilindrul”, unde demonstrează teorema de care era
foarte mândru, sau „Echilibrul figurilor plane”, ce conţine principiul hidrostaticii. Dar textul
cel mai studiat azi este „Metoda” ce expune metodologia investigaţiilor sale.
Profesorul danez Johan Ludvig Heiberg a descoperit în 1906, la Constantinopol, un
pergament care a dispărut în timpul războiului, reapărând în 1998 la o licitaţie a firmei
Christie's. După un proces juridic în care Patriarhul Ierusalimului reclamă că el ar fi
proprietarul manuscrisului, un cumpărător anonim l-a achiziţionat pentru 2 milioane de dolari
donându-l apoi Muzeului Walters din Baltimore, unde a fost studiat şi restaurat.
Leonordo Da Vinci şi Arhimede
Da Vinci şi-a demonstrat în repetate ocazii admiraţia sa pentru Arhimede. Îl fascina nu doar
faptul că era un inventator prodigios de maşini de război, dar şi capacitatea sa de a rezolva cu
succes problemele de hidrostatică şi de geometrie din care lua aplicaţiile practice. Leonardo
da Vinci a menţionat chiar că Arhimede l-a inspirat în schiţa unui tun care utiliza puterea
aburului.
Leonardo a manifestat de asemenea admiraţie pentru ''oglinzile incendiatoare'' ale locuitorilor
din Siracusa şi a studiat în profunzime noţiuni de hidrostatică din tratatul „Echilibrul figurilor
plane”.
În final se poate spune că un geniu recunoaşte un alt geniu.