CURS DE

NEUROPSIHOLOGIE
Titular:
lect. univ. dr. Violeta Rotrescu

RAPORTUL PSIHIC CREIER

Domeniul specific al neuropsihologiei se numeste
raportul psihic creier. De aici rezulta natura si
esenta sa.

Studiul psihicului este mult mai vechi in preocuparile
oamenilor decat studiul creierului.

Studiul creierului este realizat din antichitatea tarzie
(ca legat de psihic).

In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau
creierul necesar pentru gandire si ratiune iar inima
utila pentru procesele afective.

In secolul II e.n., Galenus postuleaza o legatura
permanenta intre psihic si creier. El formuleaza
ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor
psihicului in structurile cerebrale, astfel ca impresiile
despre lumea exterioara patrund prin ochi in
ventricului cerebrali unde se cupleaza cu fluidele
vitale (ficat), transformandu-se in fluide psihice
(pneuma psihicon/ pneuma loghisticon).
Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o
evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un
nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea
psihicului la creier era realizata intr-o
maniera globala, fenomenologica.
In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era
localizat in glanda epifiza, localizata la baza
emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui,
rol de dispecer a spiritelor animale, purtatoarele
psihicului.
Willis (1664) - corpii striati
Lancisi (1739) - corpul calos
Incepand cu Meyer (anatomist german, 1779)
apare ideea unei localizari distincte a proceselor
psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant
la anatomistul austriac Fr. Gall (1822): scoarta
cerebrala este un conglomerat de centri
integratori, fiecare avand o functie psihica.
Importanta abordarii lui Gall:

atrage atentia asupra caracterului diferentiat
al scoartei cerebrale (care nu mai era doar o
masa amorfa),

ideea despre centrii corticali inalt
specializati functionali a avut o influenta
puternica asupra teoriilor sI modelelor
localizationiste de mai tarziu.
Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI
Wernicke (cercetari anatomo-patologice).

Broca (1864) analiza post-mortem a creierelor a
doi fosti pacienti cu probleme grave de vorbire
(afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a
circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera
cerebrala stanga (de unde ideea ca producerea
vorbirii are o localizare precisa).

Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale
stangi din emisfera cerebrala stanga provoaca
lezarea capacitatii de intelegere a limbii oral (centrul
imaginilor senzoriale auditive ale cuvintelor).
Multe alte cercetari, realizate in principal de cercetatori
germani, au condus in primele decenii ale secolului
XX la intarirea conceptiei localizationiste.

In anul 1934 Kleinst publica o harta cu detalierea
localizarilor corticale iar mai tarziu Vogt (1951)
concepe sI sustine un model topic al organizarii
creierului.

Examinarea ranitilor din cel de-al doilea razboi mondial
il face pe Luria sa intareasca ideea ca orice functie
psihica se leaga de anumite structuri sI formatiuni
cerebrale, dar nuanteaza ideea localizationista,
formuland ipoteza localizarii dinamice.
In anii 60 era stapan curentul neuroanatomic
afirmarea unei corespondente stranse intre
localizarea unei leziuni sI manifestarea neuro-psiho-
patologica. Invers, centrul afectat de care se leaga
este si centrul functiei in stare normala.

Curentul neuroanatomic a cautat confirmari in
cazuistica clinica. O anumita tulburare poate sa fie
produsa atat de lezarea conexiunilor dintre doua
sau mai multe asemenea structuri (unele functii
psihice pot include actiunea concomitenta sI
coordonata a mai multor structuri cerebrale).
Localizarea a fost sustinuta sI de celebrele cercetari
conduse de Penfield, Gazzaniga, Sperry sI Delgado.

Penfield prin metoda stimularilor directe a unor zone
corticale la pacienti supusI unor interventii
chirurgicale, a reusit sa provoace raspunsuri psihice
de foarte mare complexitate imagini vizuale, stari
emotionale.

Gazzaniga & Sperry au demonstrat pentru prima data,
prin sectionarea corpului calos, specializarea
functionala a celor doua emisfere cerebrale
modelul Split - brain.
In concluzie, orientarea neuroanatomica
(localizationista) sustine ca:

- functiile psihice au fiecare o reprezentare
cerebrala separata
- centrele corticale se leaga intre ele prin
fascicule de substanta alba
- efectele neuropsiho-patologice variaza,
functie de lezarea centrelor, substantei albe
sau a ambelor.

Cu toate dovezile experimentale, acest model
nu a dobandit o recunoastere unanima.

Daca in ceea ce priveste functiile senzoriale sI
motorii lucrurile pareau clare, in cazul
functiilor complexe dovezile nu pareau destul
de solide rezultand incercarile de localizare a
functiilor complexe au parut exagerate.
Apar primele date care contrazic curentul localizationist (sec. XIX).

In polemica aparuta se implica Flourens promotorul medelului
echipotentialist (antilocalizationist).

Cercetarile realizate de Flourens, in care acest extirpa anumite
portiuni ale creierului de porumbel au aratat ca functiile care pareau
pierdute astfel reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii).
Acesta s-a hazardat chiar sa afirme ca sistemul cerebral
functioneaza ca un tot amorf, nediferentiat, in ciuda complexitatii
lui, astfel ca lezarea diferitelor portiuni provoaca tulburari atat in
sfera senzoriala cat si in cea intelectuala.

Avantajul teoremei lui Flourens este acela al solidei argumentatii
experimentale.
In secolul urmator (1929), neurofiziologul
americam Lashley aduce noi dovezi in
sprijinul teoriei echipotentialiste.
El realiza extirparea de portiuni de diferite
intinderi ale scoartei cerebrale la cobai,
acesta urmarea in timp evolutia tabloului
comportamental in cazul sarcinii labirint.
In primele zile dupa operatie animalele aveau
tulburari semnificative ale functiilor de
discriminare in intensitate, finalmente
comportamentul revenind la un nivel de
eficienta bun.
Compensarea parea sa fie dependenta de intinderea
suprafetei extirpate, astfel se formuleaza forma
completa a modelului echipotentialist clasic:
- Nu exista o legatura directa intre tipul de tulburare
functionala sI locul leziunii cerebrale.
- Esentiala in producerea tulburarilor functionale este
nu locul ci intinderea zonei lezate
- Functional toate zonele creierului sunt echivalente
- Tulburarile functionale provocate de leziuni limitate
ale creierului au un caracter tranzitoriu, fiind
compensate prin preluarea functiilor de alte zone,
integre.
In zilele noastre

- Modelul localizationist se regaseste in teoria
asociationista
- Modelul echipotentialist se regaseste in teoria
gestaltista
Nici unul din modele nu raspunde pe deplin la
intrebarile pe care le ridica raportul psihic-
creier, apare un model nou supracoordonat,
modelul localizarilor dinamice.

La baza lui stau ideile lui Jackson (sec. XIX)
despre caracterul multinivelar sI multiintegrat
al functiilor psihice si ale lui Pavlov (sec. XX)
cercetarile asupra reflexelor conditionate.

Acesti doi cercetatori au impus perspectiva
genetic-evolutionista in intelegerea relatiei
dintre structura si functie.
Din perspectiva genetica, mecanismul neuronal al unei
functii psihice nu este innascut, ci se constituie in cursul
evolutiei filo sI autogenetice, odata cu si pe masura
aparitiei a insasi functiei psihice.

Nici functia nu trebuie privita ca un dat si raportata la o
structura anume, in sine inerta. Ea se integreaza in
structura, ambele constituind o unitate dinamica
evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu pot fi
suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a
creierului.

Aici rolul practic revine proceselor nervoase fundamentale
(excitatia si inhibitia).

Excitatia si inhibitia sunt functiile psihice care apar si se
manifesta ca rezultat al interactiunii dintre zone,
interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse,
cuprinzand eventual intreaga emisfera cerebrala).
Notiunea de mozaic, introdusa de Pavlov
pentru a explica neurodinamica corticala a
fost validata/confirmata de tehnicile de neuro-
imaging actuale.

Desfasurarea unui anumit proces psihic este
acompaniata de o modificare continua a
tabloului activismului bioelectric sI biochimic
al creierului.
Luria, in lucrarile sale, considerate de referinta in neurostiintele
contemporane, a dezvoltat si argumentat schema logico-
operationala a modelului localizarilor dinamice. In problema
raportului dintre psihic i creier apar:

- un aspect fundamental (cu semnificatie metodologica majora):
nici un proces psihic simplu sau complex, nu se poate realiza in
afara creierului, a functionarii lui sub actiunea unor surse de
informatie din afara sa; astfel, organizarea psihica trebuie
interpretata ca expresie si rezultat al activitatii reflexe a
creierului ca sistem (admiterea legaturilor pe verticala si pe
orizontala intre zonele sI formatiunile neuronale).

- un aspect secundar: raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:
- Care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau
altul din procesele psihice ?
- La nivelul carei structuri se integreaza o functie psihica
sau alta ?
Raspunsurile la asemenea intrebari trebuie sa
tina seama de:

- succesiunea formarii functiilor psihice si a
structurilor neuronale in filogeneza si
ontogeneza;
- gradul de complexitate a functiilor psihice
- plasticitatea functionala a structurilor
cerebrale
- gradele de libertate combinatorica proprii
neuronilor ce alcatuiesc diferitele structuri si
zone ale creierului
Delimitam in creier structuri:

- specializate/inchise (s-au constituit filogenetic
doar pentru indeplinirea unui anume fel de
transformare functionala)

- nespecializate/deschise (nu se leaga la
nastere de o anume functie ce realizeaza
comunicarea intre zonele specializate)

Corespunzator, avem functiile psihice:

- cu localizare precisa si invarianta (procese
senzoriale, motorii),

- cu localizare relativa sau dobandita.

Chiar si asa, localizarea functiilor senzoriale nu
are un caracter punctiform, ci este distribuita
multinivelar (deci este dinamica).
NEURONUL
Neuronul este unitatea de baza a sistemului
nervos.

Este format din:
- corp celular (somatic) i
- procese protoplasmatice (dendrite i axoni).
(A) neuron unipolar (ex neuron zona somestezic senzorial, ganglion spinal);
(B) neuron bipolar (ex neuron bipolar retinian)
(C) neuron multipolar (ex motoneuron).
Neuron multipolar

Corpul celular conine:

nucleul cu nucleoplasma, cromatina,
nucleol sI satelit nucleolar (numai pentru
femei)
citoplasma - organite celulare (mitocondrii,
aparatul Golgi, lizozomi, RE, RE
rugos=corpi Nissl)
membrana celulara (neuroplasma)
Structura materiei
cenuii
(A) Seciune (obinut
prin tehnica argintrii)
n cortexul cerebral
Poate fi vzut un
neuron piramidal n
partea dreapt a
imaginii, precum i
trei dendrite lungi,
verticale, n stnga
sa. Suprafaa
dendritelor este plin
de epi
(excrescene).
Structura materiei cenuii

(B) Imagine mrit la
microscop a nucleului
oculomotor la pisic.
n partea dreapt jos
poriunea mai deschis la
culoare este o dendrit
(DEN), din care pornete o
excrescen (SP).
Butonii sinaptici plini de
vezicule nconjoar
dendrita i excrescena ei.
Butonul intitulat T are o
conexiune sinaptic foarte
evident cu excrescena.

m - mitocondrie;
cv - vezicul citoplasmic.

Dendritele
Dendritele sunt scurte i transporta impulsurile catre corpul celular.
Pot fi netede sau ramificate.
ntotdeauna transport impulsul nervos centripet (spre corpul neuronului).
Rareori depesc lungimea de un milimetru.

Axonii:
variaza in lungime de la nanometri la 1 metru
nu contin corpusculi Nissl
transporta impulsurile nervoase de la corp celular catre periferie
(centrifug)
in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice:
- transportul axonal anterograd de la corpul celular catre
terminatiile axonului)
- transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a
axonului catre corpul neuronal), avnd funcia de returnare a
materialelor utilizate sau depreciate pentru a fi refacute.

Atentie! Este calea prin care toxinele sI vitaminele sunt transportate spre
SNC dinspre periferie.
Axonii pot fi:

mielinizati
nemielinizati

Mielina este un fosfolipid dispus in mai multe
straturi, situat in interiorul celulelor de sustinere
axonala. Este produs de celulele de susinere.

Cu cat stratul de mielina este mai gros, cu atat
viteza de conducere a impulsului nervos este
mai mare.

Neuronii sunt:

Unipolari (in ganglionii medulari spinali si in
nervii cranieni).
Bipolari (caile vizuale, auditive si vestibulare)
Multipolari (toate celelalte)
(A) neuron unipolar
(B) neuron bipolar
(C) neuron multipolar
Stratificarea cortexului cerebral

A. Neuroni corticali evideniai prin
tehnica Golgi-Cox.
Figura arat c axonii se termin prin
ramificaii complexe n straturile
IVa i IVc (350450 mm n
diametru). n centrul figurii este o
ramificaie complet iar pe
laterale sunt jumti de
ramificaii.
(B) Output din cortex.
Figura arat c axonii (ax) celulelor
piramidale mici (Py) din straturile
II i III ies n mare msur din
cortex i ajung n zona alb
subcortical, pentru a reintra n
cortex prin alt parte. Axonii
celulelor piramidale din straturile
V i VI merg spre nucleii
subcorticali sau ctre cerebel,
mduva spinrii sau trunchiul
cerebral.
I. Sinapsele

reprezinta jonctiunea dintre terminatia axonala
i neuron, celula musculara sau glandular
intre terminatia axonului i cealalta parte exista
un spatiu numit fanta sinaptica; principala ei
caracteristica este polarizarea (impulsul nervos
este intotdeauna dirijat de la axon la urmatorul
neuron din circuit)
in fanta sinaptica sunt eliberati
neurotransmitatorii, sintetizati i eliberati de
neuron pentru a produce un raspuns la nivel
postsinaptic.
Sinapsa (cont.)
Sinapsa clasic

Imaginea arat c
ntotdeauna exist
un soi de material
care umple fanta
sinaptic.

Imaginea arat, de
asemenea,
prezena unor
creste pe faa
interioar a
membranei post-
sinaptice. Acestea
fac parte din
organizarea
presinaptic.
Butonul terminal al axonului conine cteva vezicule mici (20-40 nm) cu
rol important n transmiterea nervoas, pentru c au n interior
moleculele unei substane transmitoare.

Membrana pre-sinaptic este separat de cea post-sinaptic de o fant
de 30-40 nm. Membrana post-sinaptic apare la microscop mai
groas i mai dens dect cea pre-sinaptic.

Prezena veziculelor sinaptice, precum i ngroarea post-sinaptic
permit determinarea polaritii fiziologice, adic transmiterea
impulsului nervos ntr-un singur sens, de la membrana pre-sinaptic
la cea post-sinaptic.

Exist multe tipuri de sinapse o estimare rezonabil ar fi c, n SN
exist 1014 tipuri de sinapse (sinapse clasice, sinapse electrice,
sinapse temporare varicoziti, sinapse reciproce, sinapse n
grup)

(A) Varieti de sinapse
(a) Sinaps electric;
(b) Sinaps coninnd vezicule dense;
(c) Sinapse n trecere sau varicozitate;
(d) Sinaps inhibitorie (cu vezicule elipsoidale)
pe segmentul iniial al axonului
(e) Excrescen dendritic;
(f) Sinaps prin excrescene;
(g) Sinaps inhibitorie;
(h) Sinaps axo-axonic;
(i) Sinaps reciproc;
(j) Sinaps excitatorie
(B) Seciune transversal prin trei procese
neuronale: 1 axon i dou dendrite. De jur
mprejur sunt celule gliale.
(C) Seciune transversal prin trei procese
neuronale: 1 axon i dou dendrite.
Dendritele formeaz o pereche reciproc i
sunt aranjate n bucl de feed-back negativ
(excitaia uneia determin inhibiia
celeilalte).
(D) Sinaps reciproc ntre dou dendrite. Aici
exist un feed-back pozitiv (excitarea
dendritei de jos determin excitarea
dendritei de sus)
Neurotransmitatorii pot fi:

excitatori (celula musculara / glanda)
excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)

Au un rol fundamental in realizarea tuturor
functiilor sistemului nervos central.
Neurotransmitorii (cont.)
Sunt de doua feluri:

1. Cu molecula mica si actiune rapida
(acetilcolina si aminele biogenice)
- sunt implicai in raspunsurile prompte ale
SN (transmiterile senzoriale si motorii)
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai
lenta (neuropeptidele)
- produc modificari de durata (modificarea
numarului de receptori, de sinapse, pe
perioade lungi)

1. Cu molecula mica si actiune rapida

- Acetilcolina (Ach)
- Dopamina (DA)
- Norepinefrina (noradrenalina)
- Serotonina (5 HT)
- Histamina
- Transmitatorii aminoacizi
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai
lenta (neuropeptidele)

- Opioidele
- Neurohipofizarele
- Tahikininele
- Secretinele
- Insulinele
- Somatostatinele
- gastrinele
Acetilcolina (ACh)
- Singurul neurotransmitor care nu este aminoacid
sau derivat al acestuia
- Este secretat de neuroni din cortexul motor,
ganglioni bazali, motoneuroni etc
- Au fost identificate dou sisteme colinergice (reticulat
i limbic)
- Aciunea central: activarea cortical i
comportamental (i datorit legturilor cu sistemul
reticulat)
- n doze mici: ACh exercit efecte de facilitare a
transmisiei sinaptice centrale i periferice
- n doze mari: efecte puternic excitatorii, dar i
inhibitor (inhibiia cordului de ctre nervii vagi)
- Studiile arat c pacienii amnezici au un deficit
marcat de ACh
Dopamina
- Face parte din clasa catecolaminelor
- Are trei ci:
- de la substana neagr la ganglionii
bazali (implicat n boala Parkinson),
- din apropierea subst. negre pn la
bulbul olfactiv (regleaz cogniia, emoia,
memoria i nvarea, lezarea produce
episoade echivalente celui schizofrenic)
- n hipotalamus (implicat n secreia
glandei hipofize)
Norepinefrina (noradrenalina)
- Provine din dopamin
- n creier exist dou ci adrenergice
- ventral (bulb, punte, subst. reticulat,
spre hipotalamus)
- dorsal (punte, amigdal, hipocamp,
cortex)
- Regleaz funciile cognitive (cortex), funciile
afective (sist. limbic), funciile vegetative i
endocrine (hipotalamus)
Serotonina
- Secretat de anumii nuclei din TC (nucleii rafeului)
- Este mai puin studiat, pentru c lipsesc
medicamentele care s stimuleze sau s inhibe
sistemul serotoninergic
- Scderea serotoninei: insomnie, hiperactivitate,
explozivitate
- Creterea serotoninei: sindrom comportamental
anormal (tremur, micri lente, ale corpului,
diminuarea ratei alimentare)
- Controleaz dispoziia psihic, inducerea somnului
Aminoacizii
- Sunt produi de mai toate celulele nervoase
- Se presupune c ar avea un rol modulator
asupra activitii neuronilor
- Ex. : acidul gama amino butiric (GABA) este
un neurotransmitor inhibitor prezent n
mduv, retin, hipocamp, EC etc
Neuropeptidele
- Opioidele opicortinele, enkefalinele
- Neurohipofizarele vasopresina, oxitocina
- Secretinele secretina, glucagonul, peptide
digestive
- Insulina insulina, insulina ca factor de
cretere I i II
- Somatostatina somatostatinul, polipeptida
pancreatic
- Gastrinele gastrina, colecistochinina

Aceste substane acioneaz
- Ca hormoni (la distan)
- Local (neurotransmitori)

Au efect excitator sau inhibitor / ambele.
Regleaz rspunsul organismului la durere,
stres.
Celulele de sustinere

Exista trei tipuri de sustinere:
A. Ependimale tapeteaza cavitatile pline cu fluid din
interiorul sistemului nervos (ventriculii cerebrali sI
canalul central al maduvei spinarii).
B. Microgliale sunt fagocite sI inglobeaza resturile
care rezulta din lezarea, infectiile sau bolile
sistemului nervos central; provin din celule
macrogliale.
C. Macrogliale cuprind patru tipuri celulare:
- astrocite (SNC)
- oligodendrocite (SNC)
- celule Schwann (SNP)
- celule capsulare (SNP)
Celula migrogliala
Astrocitele:

- Sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central
- Au forma stelara
- mbraca exteriorul creierului sau maduvei spinarii
(membrana gliala) sau inconjoara capilarele
sangvine formand bariera hemato-encefalica.
- Au un rol foarte important in sistemul nervos central
- Sunt primele celule afectate prin trauma sau
iradierea sistemului nervos central
- Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor
Astrocita
Astrocite.
n desen apar dou
astrocite (mai nchise la
culoare).
Astrocita de sus se
prinde de epiteliul
ependimal i de dendritele
i corpul celular al unui
axon. Are, de asemenea,
legtur cu un capilar de
snge.
Astrocita de jos ajunge
de la pia mater pn la
neuron (desenul are o
doz de nerealism: este
practic imposibil ca un
neuron s aib conexiuni
att cu ventricolul ct i cu
spaiul subarahnoidal).
Oligodendrocitele

- contribuie la formarea mielinei
- mentinerea mielinei care reprezinta
principalele lor functii in sistemul nervos
central
- produc, de asemenea, factorii neutrotrofi (care
pot promova cresterea axonilor afectai sau
lezai)
Oligodendrocita
Celulele Schwann

- corespund oligodendrocitelor din sistemul nervos
central
- inconjoara partial axonul mielinizat
- formeaza straturi succesive de lamele de mielina
(stratul extern neurolema)
- intre doua celule Schwann exista o intrerupere
strangulatie Ranvier
- au rol sI in regenerarea neuronilor distrui (celulele
Schwann din partea distal formeaza o structura
tubulara care se unete cu partea proximal a
axonului)
Celulele capsulare:

- inconjoara ganglionii spinali si ai nervilor
autonomi