You are on page 1of 3

BALENELE

Balenele, acesti giganti ai marilor, sunt printre cele mai mari si mai cunoscute animale de pe
pamant, facand parte din familia cetaceelor. Desi arata ca niste pesti uriasi, va reamintim ca
balenele sunt mamifere (adica nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor).
Ele au inspirat numerosi scriitori, chiar din timpuri stravechi. Astfel, in Biblie se vorbeste
despre prorocul Iona, cel care a fost inghitit de o balena, incercand sa fuga de Dumnezeu.
Venind spre timpurile actuale, putem urmari aventurile unei balene uriase albe, in romanul
!ob" Dic#$ sau patania bietului %epetto si a copilului$ sau faurit din lemn, &inocchio. Ei
au fost inghititi de o balena, din burta careia au scapat cu greu, facand un foc, astfel incat
cetaceul a fost nevoit sa tuseasca si sa'i scuipe afara pe intrusi.
(na dintre rasele despre care vom vorbi mai pe larg este balena albastra (balaenoptera
musculus), care traieste in aproape toate oceanele planetei, fiind cea mai mare vietuitoare de
pe )erra. Balenele din aceasta rasa au intre *+ si *,,- metri lungime (aproape cat un bloc cu
./ eta0e1) si pot cantari pana la apro2imativ ../ tone1 Au corpul lung, ascutit si neted. &artea
superioara a capului este foarte lata si turtita, in forma de (, reprezentand circa o patrime din
lungimea corpului, in timp ce aripile de pe spate sunt ' comparativ ' foarte mici. 3emelele
sunt mai mari decat masculii de aceeasi varsta, iar cel mai mare e2emplar de acest gen
capturat cantarea apro2imativ .-/ de tone. 4a spunem ca, daca ar trai pe pamant, un animal de
dimensiunea balenei albastre ar putea fi zdrobit de greutatea proprie daca n'ar avea ca suport
niste oase foarte late si e2trem de rezistente. Insa, pentru un animal acvatic, corpul sau fiind
sustinut deci de apa, rolul de 5rezistenta$ al oaselor a disparut.
Balenele albastre pot fi vazute singure sau in grupuri mici, dar cel mai des in perechi. (neori
se deplaseaza in grupuri mari, de cate -/'6/ de e2emplare, dar acest lucru se intampla rar,
perioadele cele mai potrivite pentru a fi astfel observate fiind cele in care se inmultesc. 4unt
inotatoare puternice, capabile sa atinga o viteza de aproape -/ #m7h atunci cand sunt in
prime0die. Insa, de obicei, balenele se deplaseaza cu pana la */ #m7h. 8a si delfinii, balenele
sunt mamifere si nasc pui, dar numai in apele tropical'temperate, in lunile de iarna.
8ercetari recente indica faptul ca balenele albastre ating maturitatea (la care pot face pui) la 6
' ./ ani sau cand masculul are *+ de metri lungime, iar femela, *, de metri. &uii se nasc la
intervale de * ' + ani, avand de stat in burta mamei$ .* luni.
&uiul are 9 ' : metri lungime la nastere si apro2imativ + tone greutate (cat ../// de bebelusi).
&erioada de alaptare a acestuia este de 9': luni, rastimp in care a0unge la .6 metri lungime si
*+ de tone greutate. In perioada de alaptare, puii consuma in total, zilnic, pana la +9; de litri
din laptele mamei, bogat in grasimi. )ot la capitolul hrana, ar mai fi de spus ca balenele
albastre se hranesc cu mult ton, dar si cu creveti mici, cantitatea acestora din urma, pe durata
verii, ridicandu'se ' ca total de consum ' la , tone zilnic, chiar mai mult. Asta inseamna ca
cetaceele in cauza consuma ,/ de milioane de creveti pe zi1
Datorita dimensiunii lor enorme si a vitezei reduse de deplasare, balenele albastre au fost
victimele vanatorilor de balene inca de acum multe sute de ani, dar nu au putut fi capturate cu
harpoanele de mana de atunci si puse in barci deschise. Abia in anul .:6:, norvegianul 4ven
3o"n a revolutionat operatiunea de capturare a balenelor albastre, odata cu inventarea unui
harpon'pistol si cu folosirea vapoarelor bazate pe puterea motoarelor Diesel, cat si a unor
barci speciale de vanatoare. El a perfectionat, de asemenea, tehnica ridicarii$ balenelor
vanate, astfel incat acestea sa nu se mai scufunde dupa ce erau ucise. Aceasta adevarata
industrie de prelucrare a carnii, pielii si grasimii de balena a inceput sa se dezvolte dupa anul
.;//, devenind o buna afacere, dar si o actiune nemiloasa indreptata asupra uriasilor marilor.
!asacrul cel mai mare a avut loc in anul .;+., cand au fost ucise, intr'un singur sezon,
*;./// de balene albastre.
&e toata durata perioadei vanarii lor, au fost omorate ' numai in &acificul de <ord ' :.*// de
e2emplare, populatia de balene albastre reducandu'se simtitor. In prezent, numarul acestor
cetacee este estimat la ././// ' .*./// de e2emplare. =amenii de stiinta nu pot spune cu
precizie daca numarul balenelor albastre este in crestere sau descrestere, dar ultimele sonda0e
indica o inmultire a acestora, nee2istand alte activitati umane care sa le afecteze, cu e2ceptia
vanatului, de altfel foarte redus in ultimii ani. Vanarea acestor mamifere a fost interzisa din
anul .;66, cand balenele au fost puse sub protectie internationala.
Incheiem prezentarea balenelor albastre cu un detaliu referitor la >cantecul balenelor>. De
fapt, acesta este un fel de cod morse submarin? balenele scot niste sunete ascutite care nu pot
fi detectate de om decat cu a0utorul unor aparate speciale. Aceste sunete de frecventa 0oasa
traverseaza distante foarte mari in adancuri, a0utand astfel balenele albastre sa comunice, chiar
daca sunt la sute de #ilometri distanta, unele de altele, in apele oceanelor.
In afara de balenele albastre mai traiesc in largul oceanelor si al marilor alte cateva subspecii
din aceasta familie de cetacee, cum ar fi balena cu capul arcuit, balena gri, balena cu cocoasa
si balena !in#e.
Balena cu capul arcuit (balena m"sticetus) traieste la marginea sudica a gheturilor Arcticii,
iarna, si se deplaseaza, vara, printre sloiurile sfaramate. Ea a primit acest nume din cauza
infatisarii, mamiferul respectiv avand falca de 0os incovoiata sub forma unui arc. Aceste
cetacee pot sparge$ cu respiratia un strat de gheata cu o grosime de circa o 0umatate de
metru, dar cum isi aleg ele locul unde sa respire a ramas un mister pentru oamenii de stiinta.
In general, masculii din rasa balenelor cu capul arcuit a0ung la .- metri lungime si pot cantari
6/ de tone. In schimb, femelele adulte sunt mai mari, lungimea lor ma2ima a0ungand la .:
metri.
8at despre balena gri (eschrichtius robustus), aceasta traieste in apele de pe coasta de est a
&acificului de <ord si realizeaza una dintre cele mai mari migratii, facand ' in medie ' o
calatorie de ././// ' .,./// de mile marine, dus'intors, spre coasta americana a respectivului
ocean, intre marile arctice si laguna Ba0a 8alifornia, !e2ic. (n lucru surprinzator este acela
ca, in perioada de inmultire si reproducere, turistii aflati pe mare au parte de fenomenul de
prietenie$ din partea balenelor gri, intrucat acestea se apropie de barcile mici si se lasa chiar
mangaiate1 !asculii adulti masoara apro2imativ ., metri, iar femelele adulte depasesc cu
putin aceasta lungime. In schimb, ambele se2e cantaresc +/',/ de tone.
In continuare, cateva lucruri ' pe scurt ' despre balena cu cocoasa, numita de oamenii de
stiinta o >mancacioasa sezoniera>, hrana ei preferata fiind crevetii si pestii mici, cum ar fi
heringul sau capelinul.
Incheiem prezentarea balenelor cu subspecia !in#e, cea mai mica dintre suratele ei din
familia gigantilor oceanelor si ai marilor lumii, avand o lungime de doar : ' ; metri si -,- ' 9
tone greutate.
Balena !in#e traieste la suprafata oceanului, nu si in marile polare, putand plon0a in adancuri
timp de */'*- de minute, insa durata obisnuita a unei astfel de scufundari este de ./'.*
minute.

You might also like