Matematici financiare

Capitolul I
Dobînzi. Tipuri de dobînzi. Rata dobînzii. Formele de
manifestare a dobînzilor.
1.1 Noţiune de dobîndă. Exemple.
Dobînda este analizată în legătura cu împrumuturile băneşti şi considerată
în sens restrîns, ce reprezintă:

 plata pentru o sumă împrumutată (Guitton Henri, Economie politique);

 recompensa pentru renunţarea la lichiditate pe o anumită perioadă de
timp (Keynes, Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi a
banilor);
 partea din plusvaloare încasată de creditor ( persoana fizică sau juridică )
de la debitor, ca plată pentru capitalul de împrumut cedat (Kiritescu,
Moneda. Mica enciclopedie);
 preţul pe care oamenii îl plătesc pentru a obţine resursele acum în loc să
aştepte pînă vor cîştiga banii cu care să cumpere resursele; - o primă
platită pentru a intra în stăpînirea curentă a resurselor" (Heyne, Modul
economic de gîndire).

Dobînda este în mod firesc comuna cu conceptul de capital şi cu elementele

timp şi risc.

Rolul capitalului în activitatea economică este acela de a contribui la

sporirea producţiei, la creşterea productivitaţii, indiferent ce provine din
resurse proprii sau împrumutate. Ideea de dobîndă a fost generalizată la
totalitatea resurselor utilizate în calitate de capital.
În această accepţiune, dobînda este "un excedent, ce revine sub forma de
venit oricărui posesor a unui capital antrenat într-o activitate economică"
(Economie Politică - Note de curs), este "preţul specific plătit pentru orice
capital care constituie o altă categorie de factori de producţie" (Samuelson,
L'Economique). Dobînda este recompensa ce revine posesorului de capital
pentru aportul adus la producţie; ea este "preţul pentru a pune economia în
serviciul investiţiei" (Andre Page, Economie politique).

Dacă pentru resursele împrumutate se consideră justificată dobînda, atunci,

gîndind economic, ea se cuvine şi resurselor proprii folosite în calitate de
capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investiţii proprii
dacă n-ar spera să obţină un echivalent cu dobînda pieţei. Tocmai speranţa
obţinerii unui venit din utilizarea capitalului îl determină să economisească şi
să investească. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobînzii
pieţei, se justifică prin faptul că, prin utilizarea capitalului în prezent, are loc
sporirea producţiei, creşterea productivitaţii şi cîştigurilor viitoare.

Dobînda nu este, deci, o caracteristică doar a capitalului împrumutat, ci a

oricărui capital, prin a cărui folosire sporesc resursele viitoare. Dacă
posesorul capitalului este şi întreprinzător, el va însuşi în mod direct, din
vînzarea mărfurilor, renumeraţia capitalului echivalentă cu dobînda pieţei ca
parte a profitului normal, minimum sau necesar; dacă el îl dă cu împrumut, va
primi dobînda, ca venit indirect, printr-un act de împrumut, de la debitor.

Pentru debitor, dobînda este un cost, o plată inclusă în costul de producţie.

El plăteşte dobînda pentru a intra în stăpînirea curentă a resurselor, care este
mai de preţ decît stăpînirea viitoare a aceloraşi resurse. "Atîta timp cît oamenii
cred că îşi pot spori productivitatea în viitor, prin intrarea, în prezent, în
stăpînirea resurselor şi crearea de capital din ele, vor fi dispuşi să plăteasca o
primă pentru a obţine resursele acum, în loc să aştepte pînă le vor cîştiga".

După unii economişti, dobînda se descompune în următoarele componente:

a) prima de risc, care constituie o compensaţie a riscului la care se estimează
să fie expus plătitorul, majorîndu-se în funcţie de nivelul de insecuritate al
operaţiunii;
b) cheltuiala de gestiune, adesea suportată de împrumutator pentru a controla
solvabilitatea împrumutatului;
c) dobînda pură, ceea ce rămîne din dobînda brută (totală) după scăderea
primei de risc şi a cheltuielilor de gestiune.

Dobînda are un rol important în mecanismul de functionare a economiei,

îndeplinind următoarele funcţii:
a) influentează repartizarea factorilor de producţie, orientîndu-l către
destinaţiile care asigură folosirea lor cea mai eficientă;
b) pîrghie de stimulare atît a populaţiei, cît şi a firmelor în economisirea unei
părţi din venituri;
c) modalitatea de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate şi
realizarea unui profit normal;
d) parghie de redistribuire a venitului. Dobînda este o pîrghie economică
deosebit de importantă folosită de stat sau de diferite grupuri în orientarea
activitaţii economice.
1.2 Rata dobînzii
Este preţul plătit pentru a dispune timp de un an de 100 unitaţi
monetare. Ea reprezintă raportul procentual dintre mărimea
absolută a dobînzii anuale plătite şi creditul acordat.
Mărimea dobînzii totale este direct proportională cu mărimea
creditului acordat, durata lui in ani si rata dobînzii:
Mărimea dobînzii se stabileşte pe piaţă în funcţie de cererea şi
oferta de capital, şi depinde de o serie de factori economici şi
politici, cum ar fi mărimea procesului inflationist. Din cauza
acestui proces, s-a trecut de la dobînda fixă, la dobînda
variabilă, care se calculează periodic (de regulă la 3 luni) în
funcţie de evoluţia dobînzii pe piaţă. În felul acesta creditorul se
apară de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei
dobînzi neschimbate la acordarea creditului într-o perioadă de
ascensiune a dobînzii.
În sistemul bancar se practică:
 dobînda simplă - este folosită atunci cînd perioadele pentru
care se calculează aceasta sunt mai mici de un an; în acest
caz dobînda aferentă se încasează (nu se capitalizează)
 dobînda compusă - este folosită atunci cînd perioadele
pentru care se calculează aceasta sunt mai mari de un an; în
acest caz dobînda se capitalizează (se plăteşte dobîndă la
dobîndă)
Datorită inflaţiei vom întalni rata nominală a dobînzii (dobînda
cuvenită prin contractul de credit) şi rata reală a dobînzii reale.
În condiţiile în care, de pildă, rata nominală a dobînzii este de
50 %, iar rata inflaţiei este de 40%, rata dobînzii reale va
reprezenta 7,14 % (dobînda reală pozitivă), ceea ce înseamnă că
se recuperează puterea de cumpărare a capitalului angajat şi o
sumă ce reprezintă dobînda reală, de dimensiuni mult diminuate,
în raport de nivelul nominal. Dimpotrivă, în cazul în care rata
nominala a dobînzii este de 50%, iar rata inflaţiei este de 80%,
rata dobînzii reale va reprezenta - 16,66% (sau altfel spus
dobînda reală negativă de 16,66%), ceea ce evidenţiază nu
numai lipsa oricărui profit pe seama acestei operaţiuni, dar şi o
pierdere substanţială din puterea de cumpărare a capitalului
avansat.

1.3. Forme de manifestare a dobînzii.

Dobînzile sunt preţuri care se practică pe o piaţă specifică,
piaţa capitalului, unde există diverse segmente distincte
(pluralitatea pieţei capitalurilor), funcţie de modul de angajare şi
valorificare a capitalului disponibil.
Beneficiarii de credite se confruntă cu dobînda bancară
deîimprumut, la care acestia obţin creditul. Aceasta are un nivel
mediu, dar multiple valori, dat fiind gradul de risc, funcţie de
persoană debitorului, de destinaţia creditului etc. Există un nivel
orientativ al dobînzii preferenţiale aplicată în raporturile cu
întreprinderi consolidate, solvabile şi cu lichiditate, deci cu risc
nesemnificativ.
Dobînda preferenţială constituie baza stabilirii celorlalte
dobînzi, mai ridicate. Acolo unde emisiunile obligatoare ale
statului sunt abundente, dobînda la bonurile de tezaur sau la alte
titluri de stat este semnificativă pentru piaţa creditului.
Nivelul general al dobînzii pe o piaţă data, depinde de preţul de
procurare de către băncile comerciale a propriilor resurse;
depinde deci de dobînda plătită pentru depozite, pentru credite
obţinute de la banca de emisiune prin taxa scontului sau de la
celelalte bănci: dobînda pe piaţa monetară.
 Băncile, în existenţa lor tipică de bănci comerciale, sunt
intermediari în comerţul de capital.Pentru a acorda credite la
dobînda de piaţă, ele trebuie să-ţi procure resurse, în principal de
la băncile de emisiune. Dobînda percepută de banca de emisiune
se numeşte taxa scontului (taxa rescontului). Ea are în
mecanismul dobînzilor rolul de bază în raport de care formează
nivelul celorlalte dobînzi bancare situate cu 2-3 procente mai sus.
Diferenţa asigură funcţionarea băncilor comerciale, acoperirea
cheltuielilor acestora şi profitul. Întrucît taxa scontului stă la baza
stabilirii nivelurilor de piaţă ale dobînzii, înseamnă că orice
creştere sau diminuare a taxei scontului va avea drept urmare
mişcarea paralelă, dar în acelaşi sens, a nivelului dobînzilor în
general.
Pe pieţele internaţionale ale capitalului, nivelul dobînzii, care
este foarte diferenţiat, se fundamentează şi porneşte de la
dobînzile plătite pentru depozite; se iau in considerare : termenul
de contract (o zi, o săptamînă, o lună etc.), moneda în care se
contractează creditul şi în care este constituit depozitul, întrucît
ritmul inflaţiei pe pieţele naţionale este diferit.

1.4. Factorii de influenţă a ratei dobînzii

Rata dobînzii este o mărime variabilă în timp. Nivelul şi

dinamica ei sunt rezultatul acţiunii concomitente, convergente şi
contradictorii, a mai multor factori generali şi specifici, cu influenţe
directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre
cererea şi oferta de capital de împrumut, riscul pentru cel ce
acordă capital de imprumut, inflatia, durata creditului, politica
guvernului s.a.
 Rata dobanzii este in stransa legatura cu rata profitului,
trebuind sa fie mai mica decat aceasta. In caz contrar,
intreprinzatorii nu vor angaja credite deoarece, din
 valorificarea lor prin investitii, ar trebui sa consume intregul
profit sau chiar mai mult pentru a plati dobanda, ceea ce ar
face nerentabila activitatea lor.
 Cererea si oferta de capital de imprumut este un factor cu
actiune ampla si directa asupra ratei dobanzii. Daca
presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta
perfecta, cresterea cererii de capital atarge o ridicare a ratei
dobanzii si invers; nivelul dobanzii, in urma confruntarii cererii
si ofertei de capital este dat de punctul de intersectie dintre
curba cererii si ofertei de capital de imprumut. Punctul de
intersectie unde cererea este egala cu oferta determina
dobanda de echilibru.
 Riscul pentru cel ce acorda capitalul de imprumut este un alt
factor care influenteaza nivelul dobanzii. Cu cat posibilitatea
returnarii capitalului de imprumut este mai mare, cu atat
riscul este mai mic si rata dobanzii mai redusa. Dimpotriva,
cu cat riscul este mai mare, cu atat si dobanda este mai
ridicata.
 Inflatia, de regula, determina majorarea ratei dobanzii, in
vederea compensarii reducerii puterii de cumparare a
banilor. Inflatia insa poate duce si la sporirea ofertei
capitalului de imprumut, avand in acest caz ca efect tendinta
de scadere a ratei dobanzii.
 Politica guvernului poate influenta intr-un sens sau altul
evolutia ratei dobînzii. Atunci cînd pe piaţa capitalului de
împrumut se manifestă puternic factorii care actioneaza in
directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni in
sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al
ratei dobanzii. Efectele pot fi insa contradictorii. Solicitantii de
credite isi vor spori cererile in conditiile unei dobanzi mai
reduse, ofertantii insa care se vad descurajati de reducerea
ratei dobanzii vor micsora oferta de credit, ceea ce se va
concretiza intr-o cerere de credite de imprumut nesatisfacuta,
in conditiile in care exista disponibilitati banesti in economie.
 Rata dobanzii depinde si de conjunctura economica. In
perioadele de relansare economica, pentru stimularea
investitiilor, rata dobanzii scade, in timp ce in perioade de
recesiune aceasta creste.
 Capitolul II

Dobînda simplă

1.1. Conceptul de dobîndă simplă.

Noţiunea de bază cu care se operează în calculele financiare este noţiunea de

dobîndă.
Considerăm că dobînda dată de 1 u.m. pe timp de 1 an este i; aceasta este dobînda
unitară.
Dobînda dată de 100 u.m. pe timp de 1an se numeşte procent şi notează p. Desigur că
dobînda unitară este a suta parte din procent, adică:
p
i=
100
Dobînda calculată asupra aceleiaşi sune de bani pe toată durata împrumutului se numeşte
dobîndă simplă.
Vom nota cu S suma depusă sau împrumutată, cu t timpul, cu D dobînda simplă dată
de suma S pe perioada t.
Deoarece pentru 1u.m. dobînda pe timp de 1an este i, atunci S u.m. pe timp de 1an vor
Sp
da dobîndă Si = ,iar S u.m. pe perioada t vor da o dobîndă de t ori mai mare, atunci:
100
Spt
D = Sit = (1)
100
În consecinţă, cu cât suma împrumutată,durata împrumutului şi procentul sunt mari,cu
atît dobînda simplă este mai mare, dobînda simplă este mai direct proporţională cu suma
împrumutată,cu procentul şi cu timpul.
Dacă împărţim anul în k părţi egale şi tk este un număr de astfel de părţi pentru care se
calculează dobînda, atunci formula 1 devine
Sit Spt
D= = (2)
k 100k
Astfel cînd k=2 obţinem valoarea dobînzii pentru t2 semestre, cînd k=4 pentru t4
trimestre, cînd k=12 pentru t12 luni cînd k=360 pentru t360 zile adică
Spt2 Spt4 Spt12 Spt360
D= ;D = ;D = ;D = ;
200 400 1200 36000
Observăm că formula dobînzii simple conţine 4 elemente, cunoscînd trei dintre ele,se
poate determina al patrulea.

Exemple:

1. Un capital de 100000 u.m. este plasat într-un cont cu rata anuală de 9%. Care va fi
capitalul disponibil peste 20 zile ? Dar peste 3 luni? Dar peste 1 an?
Soluţie
Conform datelor problemei avem:
 S0 = 100000 u.m
p = 9%
Dacă durata plasamentului este t360 = 20 zile avem:

S0 pt 100000*9* 20
D= = = 500 ,
36000 36000
iar suma capitalizată după 20 zile va fi:
St = S0 + D = 100500u.m.
Dacă durata plasamentului este t=3 luni, avem:
S pt 100000*9* 20
D= 0 = = 2250 ,
1200 1200
Iar valoarea finală va fi:
St = 100000 + 2250 = 102250u.m.
Peste un an dobînda va fi :
S pt
D = 0 = 1000*9 = 9000 .
100

Suma finală va fi:

St = 109000u.m.

2.1. Valoarea finală şi actuală a unei sume.