Dreptul si justita in Antichitate

I. Grecia Antica
A. Definitia dreptului in Grecia Antica, in conceptia lui Platon si cea a lui Aristotel
In conceptia lui [Platon], definitia dreptului este data de ideea de bine si de rolul
juristului in societate. Dreptul inseamna binele,roulul juristului este acela de a face binele.
Rolul juristului nu se rezuma la aplicarea legii, ci a da fiecaruia ceea ce este al sau (a imparti
bunurile in conf cu meritul). Scopul legii este virtutea. Platon considera ca cei egali in virtute
trebuie sa primeasca totul in mod egal.
In prezent spunem ca rolul dreptul este a garanta libera desfasurare a moralei fiecaruia,
stabilind un cadru de reguli, dar care trebuie sa fie neutru in stabilirea unor virtuti.
Obiectul de reglementare al legii in conceptia lui Platon trebuie sa priveasca numai
proprietatea, succesiunile, bunele moravuri si educatia. De altfel, in greaca exista un singur
termen care desemneaza atat notiunea de drept, cat si de just: dikaion. Prima misiune a dreptului
este educatia. Regimul constitutional just e acela ca oamenii se bazeaza pe ratiune si curaj.
Ratiune:sa gaseasca solutia corect rationala si curaj:sa gaseasca curajul.
In consecinta, in conceptia lui Platon dreptul nu se diferentiaza de morala.
In cadrul conceptiei lui [Aristotel], justitia este o virtute universala care include toate
virtutile. In acest sens spunea: justitia est suumum virtutem. In conceptia sa, exista o
diferentiere intre 2 tipuri de justitie: distributiva si comutativa. Cea distributiva reprezinta
raporturile intre cetate si membrii sai. In aceste raporturi, fiecare trebuie sa primeasca nici mai
mult nici mai putin decat ceea ce i se cuvine. Pe de alta parte, exista justitia comutativa, adica
raporturile intre particulari. Fiecare trebuie sa primeasca cat cere buna cumpatare. Legile morale
se disting de cele juridice, astfel incat in conceptia sa, nu orice lege este o lege juridica. (Drept
Dreptate Virtute).
In conceptia lui [Aristotel], cele doua sensuri ale notiunii de dikaion se disting. Just se
refera la echilibrul intre membrii cetatii, intrea oamenii liberi, un just politic, iar drept se refera la
raporturile intre cetateni.
B. Izvoarele dreptului
La [Platon], dintre cele doua sensuri ale notiunii de dikaion, putem distinge care sunt
izvoarele dreptului, analizand sensul de drept. Sensul de drept e cel mai sugestiv pt a desprinde
izvoarele dreptului. Dreptul, in conceptia sa, are sensul de lege. Este lege ceea ce este relevant de
oameni prin speculatie, luand in calcul tot ceea ce vine din lumea exterioara. In conceptia lui
Platon, singurul legiuitor este filosoful, care are studii complexe. Pe de alta parte, procesul
descoperirii legilor, presupune un fenomen de purificare. Practic, filosoful se apropie de
3

divinitate. Daca primul izvor la Platon era legea, al doilea izvor e religia. Religia va fi preluata
mai tarziu de dreptul natural crestin.
In conceptia lui [Aristotel], exista doua mari surse de drept, respectiv dreptul natural si
legile scrise ale statului. Dreptul natural este natura fiecarui lucru. Termenul de natura are doua
sensuri: natura exterioara si natura lucrului, finalitatea. Omul, in conceptia sa, este un animal
social, numai cetatea e in conformitatea cu dreptul natural. El analizeaza constitutiile mai multor
state si ajunge la concluzia ca cel mai bun regim politic se situeaza undeva intre aristocratie si
democrtie, adica fiecare participa la viata politica, insa in conf cu capacitatea si varsta. La
Aristotel, dr natural e dedus din principia, care se deduc fie din practica, fie prin natura finite
umane.
C. Teoria legilor pozitive
In conceptia lui [Platon], dreptul are un caracter normativ. Legile trebuie sa fie
consecvente, de aceea sunt create de un filosof cu putere absoluta. Initial este impotriva legilor
scrise, considerand ca legile sunt pline de defecte, caci filosoful in momentul apropierii de
divinitate percepe ideea de justitie, care se numeste eidos, dar e incapabil sa o transpuna in
vorbe, si chiar daca reuseste, ceilalti nu pot intelege. Totusi filosoful avea putere absoluta numai
in calitate de legiuitor, adica nu in alte puteri ale statului .Ulterior, isi schimba conceptia in
favoarea legii scrise, pentru ca neexistenta unei legi scrise poate da nastere inconsecventei.
Analizeaza mai multe tipuri de guvernamant si ajunge la concluzia ca monarhia degenereaza
tiranie, pe de alta parte, aristocratia, degenereaza in oligarhie, iar democratia poate genera in
demagogie. Cu toate acestea legea scrisa nu vine de la popor, ci de la divinitate prin intermediul
filosofului. Totusi legea trebuie precedata de un preambul, astfel incat si cetatenii sa poate
participa la justitia creata de filosofi. In conceptia lui, cetatenii sunt supusi legii insa nu si viciile.
In conceptia lui [Aristotel]. Aristotel subliniaza necesitatea legii, plecand de la
observarea naturii. Adica legea este necesara, pt ca insasi natura are legile ei pe care le respecta.
Exista asadar mai multe moduri de creare a legii. Ambele moduri de creare a legii scrise tin de
legiuitor, nu de judecator care poate cadea in frica sau simpatie. Primul mod este prin prudenta si
intelepciunea legiuitorului si al doilea , prin impartialitatea legiuitorului. Exista doua limite ale
puterii legilor. Legea scrisa trebuie sa fie in conformitate cu dreptul natural. Adica nu poate fi
impotriva naturii obiectului de reglementare. O a doua limita este competenta autoritatii, legea
trebuie sa emane de la autoritatile competente, in caz contrar, nu mai are aceeasi autoritate.
II. Roma Antica
Ganditorii din Roma Antica s-au inspirit din Grecia Antica, impreuna cu influente
provenite din curentul numit stoicism(tot ceea ce stim sigur e ca nu suntem siguri de nimic), dar
au avut si o contributie proprie, respectiv Cicero.
A. Influenta greaca si principii ale dreptului roman
4

Stoicismul roman se deosebeste de cel grecesc, pt ca este o stiinta mai mult morala decat
juridica. In cadrul Greciei Antice, filosoful trebuie sa fie in mijlocul cetatii, spre deosebire de
Roma unde filosoful sta retras, separat de interesul societatii. Exista o lege naturala universala, o
natura a fiecarei activitati, ce consta in ratiunea de a fi a fiecaruia, iar o parte a acestei ratiuni se
regaseste in constiinta fiecaruia. O lege naturala este de fapt natura unei activitati, asa cum o
percepe fiecare.
Totusi, in cadrul dreptului roman, dreptul natural pierde din amploare, iar institutiile
juridice nu mai sunt considerate permanente.
Platon a influentat dreptul roman prin principii de genul: principele este scutit de
respectarea legii si ceea ce ii place principelui, are valoare de lege. Romanii au preluat si de la
Aristotel o parte din conceptii, spre ex a da fiecauria ceea ce i se cuvine. Iar in momentul
modificarii unei legi, aceasta se face in numele echitatii.
Totusi in momentul in care voiau sa aplice o lege, nu se cercetau toate legile, ci numai
acelea in conformitate cu natura lucrului. In Roma Antica insa, legile nu erau ierarhizate astfel
cum propune Aristotel.
B. Cicero