Protectia internationala a drepturilor omului este o institutie a dreptului

international si consta in ansamblul normelor juridice internationale de

consacrare si garantare a drepturilor omului.

1. Caracterul relativ recent

Sfarsitul primului razboi mondial a insemnat inceputul unei noi ere in dezvoltarea dreptului
international, in special in directia protectiei drepturilor omului. Tratatele care au pus capat
primului conflict mondial contineau prevederi destinate protectiei minoritatilor: principiul egalitatii
tuturor cetatenilor, dreptul de a-si folosi limba materna in relatiile private, dreptul de a-si practica
religia, etc. Ele au constituit baza viitoarei protectii internationale a drepturilor omului care se va
impune dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea
Generala a ONU, este primul document cuprinzator in sfera drepturilor omului, adoptat de o
Organizatie Internationala.
2. Superioritatea normelor internationale fata de cele din dreptul intern
Pe plan international, se afirma constant si clar superioritatea normelor internationale fata de
normele din dreptul intern. Un act sau fapt contrar unei norme internationale privind drepturile
omului este sanctionat la nivel international, chiar daca el, din punctul de vedere al dreptului
intern, este legal.
Desigur, problema pozitiei in dreptul intern a normelor internationale din materia drepturilor
omului nu se poate pune decat in statele care recunosc aplicabilitatea directa a acestora si
numai pentru genul de norme care indeplinesc conditiile internationale pentru a fi direct
aplicabile. De exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu a necesitat, pentru a fi
aplicata, introducerea in ordinea interna printr-o dispozitie speciala. C.E.D.O. plaseaza in
sarcina statelor asigurarea colectiva si solidara a garantarii exercitiului drepturilor pe care ea le
enunta. Pentru garantarea respectarii acestor obligatii, Conventia instituie un mecanism de
control la initiativa statelor sau persoanelor.
3. Importanta jurisprudentei

Alaturi de sursele conventionale, un rol extrem de important in cadrul surselor protectiei

drepturilor omului, il are jurisprudenta. Se are in vedere aici practica tuturor organelor
internationale cu atributii in garantarea drepturilor omului, fie ele judiciare sau nejudiciare.
Desigur, rolul cel mai important revine jurisprudentei Tribunalelor Internationale specializate in
materia drepturilor omului.

De exemplu, Curtea Europeana a Drepturilor Omului asigura interpretarea si efectul deplin al

Conventiei E.D.O. Conventia este vazuta ca un instrument care evolueaza odata cu societatea
in cadrul careia se aplica iar Curtea realizeaza, pe cale jurisprudentiala, adaptarea Conventiei la
schimbarile sociale.
4. Garantarea drepturilor omului prin intermediul unor Tribunale Internationale
specializate
Tribunalele Internationale specializate in materia drepturilor omului au ca obiect protejarea
acestor drepturi si sanctionarea statelor care le incalca. Ele nu exista, deocamdata, decat la
nivel regional.
5. Regim international de ordine publica
Aria drepturilor omului intereseaza, in egala masura, statele, indivizii si comunitatea
internationala, in intregul ei. Nici la nivel intern si nici pe plan international, statul nu poate
actiona discretionar in domeniul drepturilor omului; el trebuie sa respecte normele internationale
imperative. S-a nascut astfel o ordine publica internationala in aceasta materie, care se impune
statelor si de a carei respectare este interesata comunitatea internationala in ansamblul ei.
6. Nonreciprocitatea
Regula reciprocitatii nu functioneaza in cazul Tratatelor din materia drepturilor omului. Conform
Conventiei de la Viena, din 23 mai 1969, asupra dreptului tratatelor, violarea, chiar substantiala,
de catre un stat-parte a unei Conventii privind drepturile omului, nu da dreptul celorlalte stateparti sa puna capat Tratatului sau sa-i suspende aplicarea.
7. Pozitia particularului de subiect al dreptului international al drepturilor omului
In mod traditional, subiecte ale dreptului international public sunt numai statele si organizatiile
internationale. Situatia este diferita in materia drepturilor omului deoarece normele acesteia se
adreseaza direct indivizilor si le creeaza, astfel, drepturi. Ca urmare persoanele pot invoca
aceste drepturi, in mod direct, in fata autoritatilor interne si internationale.
La nivel european

Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului a fost elaborata in cadrul Consiliului Europei si
semnata la Roma 04.11.1950. Romania a ratificat-o la 20 iunie 1994 iar, in prezent, se
situeaza printre statele impotriva carora numarul de cereri introduse este foarte ridicat.
Aceasta Conventie resprezinta unul dintre cele mai eficiente instrumente de protectie a
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului din lume. Ratificata pana in prezent de 45 de
state, Conventia Europeana a Drepturilor Omului are un mecanism jurisdictional supranational
(Curtea Europeana a Drepturilor Omului) care se impune statelor semnatare cu forta
obligatorie.
Orice persoana fizica sau organizatie nonguvernamentala poate introduce o plangere contra

unui stat semnatar, daca invoca incalcarea unui drept protejat prin Conventie. Sesizarea se
face, insa, cu respectarea principiului subsidiaritatii, in virtutea caruia trebuie epuizate toate
caile de atac interne.