PROGRAMA ANALITICA DEFECTOLOGIE SI LOGOPEDIE Titularul cursului: Conf. Univ. Dr. Florin Emil Verza 1. OBIECTIVELE DISCIPLI Obiectivele cursului constau in transmiterea de cunostinte referitoare la toate categoriile de handicapati si la toate categoriile de persoane cu nevoi sociale, urmarind abilitarea cursantilor (studenfilor) ca pe baza acestor cunostinfe sa-si poatd aduce o contributie major la procesul educational-recuperativ si de reintegrare social a persoanelor aflate in dificultate. Astfel, se va pune accent mai deosebit pe caracteristicile psihofizice, pe manifestarile comportamentale gi de constituire a personalitatii persoanelor cu handicap, pe posibilitatile educationale si recuperative, pe principille si modalitatile de interventie psihopedagogica in perspectiva cresterii eficientei educationale si instructive, pe aplicarea principiilor de recuperare a personalitatii persoanelor cu nevoi speciale care din motive sociale nu se pot integra optim in societate. ‘in acelagi timp, se va avea in vedere 0 schimbare generala de atitudine fata de persoanele cu cerinfe speciale si de implementare a unei metodologii stiintifice bazate att pe cercetarile autohtone cat si pe experienta {arilor ce au cuprins tn sistemul lor de protectie social aceste tipuri de programe de mul ani. Aceste metodologii vor avea in vedere gi o buna colaborare intre institufiile specializate si famille acestor persoane. Activitatea didactic se va desfagura pe baza de prelegeri, expuneri, dezbateri, referate . 1 A. CURS 1. Psihopedagogia speciala in cadrul stiintelor psihopedagogice. Relatille dintre ramurile gi subramurile psihopedagogiei speciale, importanta teoretica si practica. Principiile metodologice fundamentale in analiza handicapurilor. Diversificarea_preocuparilor fafa de handicapati si progresele stiinfifice in domeniu. Delimitari conceptuale.Relatia dintre starea de handicap-deficienta si alte concepte similare. Clasificarea intermationala a handicapurilor si deficientelor. 2. Handicapul de intelect. Conceptul de handicap de intelect. Cauzele si clasificarea handicapului de intelect pe baza criterillor psihologice si pedagogice. Scara deficientei de intelect. Simptomatologie si structura in deficienta de intelect. Gradul handicapurilor de intelect si raportul dintre debilitatea mintala, intelectul de limita, handicapul sever si profund. 3. Specificul activitafii psihice in handicapul de intelect. Structura functiilor si proceselor psihice in diferitele forme ale handicapului de intelect. Debilitatea mintalé gi actiunea factorilor compensator. Limite gi perspective in recuperarea handicapatilor cu debilitate mintalé. 4. Organizarea procesului _instructiv-recuperativ pentru handicapati Probleme psihopedagogice ale organizarii_unitatilor_specifice. Specificul metodologiei folosite in scoala ajuttoare pentru handicapati de intelect. Posibiltafi de profesionalizare si integrare in activitate si viata a handicapatilor de intelect. 5. Surdomutitatea si hipoacuzia. Probleme specifice ale surdopsihologiel si surdopedagogiei. Cauzele si clasificarea deficientelor de auz. Particularitajile dezvoltarii psihice la surdomuti, hipoacuzici i asurziti Relatia dintre limbajul mimico-gesticular si limbajul dactil in dezvoltarea psihicd a handicapatului de auz. Formarea si dezvoltarea comunicatii verbale. 6. Organizarea procesului intructiv-educativ pentru handicapatii de auz. Metodologia demutizarii. Specificul aplicarii principiilor didactice in institutiile speciale pentru handicapatii de auz. Problemele recuperarii biologice, psihice $i sociale a handicapatilor de auz, prin sistemul de ‘invéjamant din tara noastré. Integrarea socio-profesionala_ a handicapatilor de auz. Problema protejarii si recuperai 7. Nevazatori si ambliopi. Rolul tilopsihologiei si tiflopedagogiei in studiul deficientei vizuale i formularea metodologiei de stimulare si dezvoltare a activitstii psihice la handicapatii de vaz. Protezare si compensare. Cauzele si clasificarea deficientelor de vedere. Specificul evolutiei si clasificarea proceselor si funcfilor psihice. 8. Organizarea procesului instructiv-educativ pentru handicapatii de vedere. Probleme psihologice ale formarii scris-cititului tn Braille, Formarea abilitatilor de orientare spatiala si in timp a handicapatilor de vedere. Integrarea sociala si profesionala a nevazatorilor. Adaptarea la Viala a slab vaz&torilor. 9. Handicapul neuromotor. Tulburarile de motricitate. Relatia dintre motricitate si psihomotricitate. Handicapurile fizice si influenta lor asupra activitati. 10.Locul logopediei in cadrul psihopedagogiei_ speciale. Obiectul logopediei si delimitari conceptuale. Etiologia si clasificarea tulburarilor de limbaj. Definirea si descrierea principalelor categorii de tulburari de limbaj. Specific si comun in tulburarile de limbaj. Interventialogopedului in corectarea tulburéirilor de limbaj . Metodologia stimularii si dezvoltarii comunicarii verbale la diferite categorii de handicapati Asigurarea reusitei gcolare si a integrarii in comunitate prin dezvoltarea limbajului si a comunicarii verbale. 14.Polihandicapul. Caracteristici somato-psihice ale persoanelor cu handicap asociat. Surdo-cecitatea si autismul. Limitele compensaiii si recuperairii in cazurile de polihandicap. 12.Relatia_ dintre personalitate, comportament si comunicare la handicapafi. Specificul functionalitatit acestei relatii la diferite categorii de handicapafi. Factorii educationali si recuperativi in devenirea umana. 13.Normalizarea gi incluziunea persoanelor cu handicap. Contextul 3 atitudinal si optional. Posibilitati, avantaje si dezavantaje ale includerii handicapatilor in scoala de masa. Egalizarea sanselor. Specificul programelor de educatie special in perspectiva _incluziunii handicapatilor in comunitate . B, SEMINAR Specificul personalitatii si comportamentului la debilii mintal. Rolul jocului in deyvoltarea comunicarii verbale la diferite categorii de handicapati Continutul comunicarii prin desen la copiii cu handicap de auz Relatia dintre tulburarile de pronuntie si tulburarile de scris la diferitecategorii de handicapati Valente formative si informative ale jocului didactic in scoala speciala Secificul memoriei debilului mintal Contributia activitatilor practice la formarea abilitatilor social-profesionale Rolul educatorului in educarea moral-civica a elevului handicapat Alcatuirea si dezvoltarea unor programe de recuperare din perspectiva no ae Penon 11.Caracteristici generale ale activitatatii psihice la copiii cu handicap de intelect 12. Specificul gandiri si imbajului la surdomuti 13,Particularitati ale activitatii psihice la handicapatii de vaz; insusirea scris- cititului in Braille 14. Specificul relatiei dintre comportament - comunicare — personalitate la handicapati 15, Limite si perspective in integrarea scolara a copillor handicapati 16. Delimitari conceptuale si etiologie la handicapati educatorului ] 10.Modalitati de prevenire si educare a tulburarilor de comportament BIBLIOGRAFIE10. ul 12, 13. 14. BINET A., -,IDEILE MODERNE DESPRE COPII”, BUCURESTI, E.D.P., 1975 BUICA, B., C., - ,BAZELE DEFECTOLOGIEI”, ED. ARAMIS, BUCURESTI, 2004. (pg. 219-238) CARANTINA D.- ,COPIL CU TULBURARI IN SFERA FIZICA SI PSIHOMOTORIE” INE. VERZA, ,GHIDUL EDUCATORULUT”, TIPOGRAFIA METROPOL, BUCURESTI, 1997. (pg. 108 ~ 123) DAMASCHIN D.,-_,DEFECTOLOGIE-DEFICIENTA DE VEDERE”, BUCURESSTI, E.D.P., 1972 ENACHESCU C-TIN,- ,TRATAT DE IGIENA MINTALA”, BUCURESTI, EDP., 1996 GONNET C.,- ,LES ECOLIERS INADAPTES”, PARIS, P.U.F., 1968 JIGAU M.,- ,COPIIL SUPRADOTATI”, BUCURESTI, ED.STINTA $I TEHNICA, 1994 LILLO J. ,LES, FINALITES ET LES MODALITE DE LA COMMUNICATION DANS L’EDUCATION DES DEFICIENTS AUDITIFS” EN BULLETIN D'AUDIOPHNOLOGIE, NO.1,1986 NEAGOE MARIA,- COPII] CU HANDICAP DE COMPORTAMENT. ETIOLOGIE, FORME $I ROLUL EDUCATIONAL iN PREVENIREA ACESTUIA, iN EDUCAREA $I RECUPAERAREA — COPIILOR VULNERABILI" IN E. VERZA ,GHIDUL EDUCATORULUI”, BUCURESTI, TIPOGRAFIA METROPOL, 1997 MOTET D.,-_,PSIHOPEDAGOGIA RECUPERARIL HANDICAPURILOR NEUROMOTORII”, BUCURESTI, ED. FUNDATIEI HUMANITAS, 2001 OLERON P.,- ,EDUCATIA COPILOR HANDICAPATI FIZIC”, BUCURESTI, EDP., 1970 POPA MARIANA- _,COMUNICARE —§I_ PERSONALITATE LA DEFICIENTUL DE AUZ”, BUCURESTI, ED. FUNDATIEI HUMANITAS, 2001 POPOVIC] D.V.- ,DEZVOLTAREA COMUNICARIL LA COPIIL CU DEFICIENTE MINTALE”, BUCURESTI, ED. PRO-HUMANITATE, 2000. (pg. 42-172) PUFAN C.- ,PROBLEME DE SURDOPSIHOLOGIE”, VOL.I $I Il BUCURESTI E.D.P., 1972 $1 198215, RACU-ROSCA, AURELIA, - “ISTORIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE — MANUAL — CRESTOMATIE, ED. PONTOS, CHISINAU, 2003 16.RADU GH. ,PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTARIT $COLARILOR CU HANDICAP”,BUCURESTI, E.D-P., 1999 17.RADU GH.- ,PSIHOPEDAGOGIA $COLARILOR CU HANDICAP. MINTAL", BUCURESTI, ED. PRO-HUMANITATE, 2000 18. RADULESCU,M.,S., - ANOMIE, DEVIANTA $I PATOLOGIE SOCIALA, ED. HYPERION, BUCURESTI, 1991 19.ROSCA_ MARIANA, _,.PSIHOLOGIADEFICIENTILOR~— MINTALI”, BUCURESTI, E.D.P., 1967 20.ROTH W.- ,TIFLOLOGIA. PSIHOLOGIA DEFICIENTILOR VIZUALI”, CLUJ-NAPOCA. UNIV. BABES-BOLYAI, 1973 21, ROZOREA, ANCA, - ,,PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ iN DEFICIENTELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE Partea a Il-a”, B.D. EX PONTO, CONSTANTA, 2003. (pg. 11 - 38; 127 ~ 256; 317 —318)+ 22,.ROZOREA ANCA, DEFICIENTELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE, vol I si II, Ed. Ponta Constanja, 2003, 23. RUSU C-TIN $I COLAB.- ,,DEFICIENTA, INCAPACITATE, HANDICAP”, BUCURESTI, ED. PRO-HUMANITATE, 1997. (pg.11 ~ 127) 24, SILLAMY, N.- ,DICTIONAR DE PSIHOLOGIE — LAROUSSE”, ED. UNIVERS ENCICLOPEDIC, (pg. 139) BUCURESTI, 1996 25. STANICA I, POPA MARIANA, POPOVICI D.vV.,-_,PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA- DEFICIENTA DE UZ", BUCURESTI, ED. PRO- HUMANITATE, 2001 26. §CHIOPU, URSULA, VERZA, E.-_,PSIHOLOGIA VARSTELOR — CICLURILE VIETI”, E.D.P., BUCURESTI, 1997 27. $TEFAN M.-_ ,PSIHOPEDAGOGIA COPILOR CU HANDICAP DE VEDERE”, BUCURESTI, ED. PRO-HUMANITATE, 1999. (pg. 7 - 120) 28. VERZA E. ~ Psihopedagogie special, Bucuresti, E.D.P.,1998 29. VERZA, E., VERZA, EP. - ,PSIHOLOGIA VARSTELOR”, Ed. Pro Humanitas, 200030. VERZA E.F.- ,INTRODUCERE IN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA $I IN ASISTENTA SOCIALA”, BUCURESTI, ED. FUNDATIEI HUMANITAS, 2002. (pg. 42 - 68) 31. VERZA E.F. ,INTEGRAREA $COLARA A COPIILOR CU HANDICAP ASOCIAT, SEVER SI PROFUND” IN E. VERZA $I E. PAUN (COORD.) -EDUCATIA INTEGRATA A COPILOR CU HANDICAP", IASI, TIPOGRAFIA MULTIPRINT, 1998. (pg. 143 — 144) 32. VERZA E., VERZA E.F(COORD.)- ,TRATAT DE PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA, ED, UNIVERSITATH DIN BUCURESTI, 2011 33. ZAZZO, R., COORD. - , DEBILITATILE MINTALE”, E.D.P., BUCURESTI, 1979. (pg 28; 40-67; 71 — 108;110— 135; 372-401)DELIMITARI CONCEPTUALE iN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA/DEFECTOLOGIE SI LOGOPEDIE CUPRINS * Scopurile acestei unitati de curs ; * Obiective operationale ; © Continuturile de invatare ; * Perspectiva asupra obiectului si dezvoltarii psihopedagogiei speciale; * Terminologie si concepte ; * Originea si evolutia notiunii de handicap; * Definirea tulburarilor de dezvoltare; * Metodele psihopedagogiei speciale ; * Teste de autoevaluare, comentarii gi raspunsuri ; * Lucrare de verificare ; + Bibliografie. Scopurile unitatii nr. 4 * 88 se jnfeleagé domeniul si obiectul de studiu ale psihopedagogiei speciale; * 8A se constituie o viziune de ansamblu asupra evolutiei, in timp, a domeniului ; © s& se constientizeze importanta adaptarii metodelor de lucru la specificul acestor persoane cu cerinte educative speciale. Obiective operationale * evidentierea sarcinilor specifice si precise ale psihopedagogiei speciale; * s& se infeleag’ locul psihopedagogiei speciale in cadrul celorlalte stiinte psiho-sociologice;* comprehensiunea rolurilor jucate de factorii determinant si de cei complementari in evolutia domeniului psihopedagogiei speciale; * s& se dezvolte competente in a urmarii relatiile dintre acesti factori; * 88 se puna accent pe posibilitatile de surprindere gi analiza a aspectelor legate de evolutia psihicd in diferitele forme de handicap. Continuturile de invatare 1.1 Perspectiva speciale. + informatii cu privire la istoricul psihopedagogiei speciale ; + definirea domeniului ; + familiarizarea cu conceptele utilizate in _psihopedagogia speciala ; + clasificari ale deficientelor, incapacitatilor si handicapurilor ; + metodele mai des utilizate in psihopedagogia speciala. asupra obiectului si dezvoltarii psihopedagogiei Dezvoltarea psihopedagogiei speciale trebuie privita prin prisma evolufiei stiintelor psihologice si pedagogice care au cunoscut un avant seminificativ in a doua jumatate a secolului XIX si prima parte a secolului trecut. in acest context s-au construit noi domenii ce au trecut de la latura teoreticd la accentuarea caracterului aplicativ bazat pe nevoia de cunoastere a copilului si de evaluare a capacitalilor psihice, in vederea adoptarii unor strategii eficiente pentru sporirea influentelor procesului instructiv-educativ. S-a impus ideea ca diferentele psiho-fizice dintre copii $i modalitafile specifice de activitate determina adoptarea ierarhica si diferentiala a educatiei si interventilor care s valorifice, maximal, potentialul uman restant. Astfel, se considera o& orice fiinfé umana poate fi supus& unui proces pozitiv de influentare, iar pentru copii handicapati, a c&ror instructie si educatie trebuie s8 se subordoneze scopului corectiv- recuperativ si integrativ socio-profesional. Pe acest fundal, s-au constituit noi domenii ale psihopedagogiei speciale care, ulterior, au c&patat o diversitate $i o dezvoltare semnificativa. in paralel, s-a conturat tot mai ferm obiectul psihopedagogiei speciale prin extinderea problematicii sale la toate categoriile de indivizi plasati la extremele “normalitati”. Subliniem —definitia_ moderna data domeniului de catre Emil Verza (1998, pg.3) : “Psihopedagogia speciala sau defectologia este stiinta psihopedagogica ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularititilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv-recuperative pentru valorificarea_potentialuluiuman existent si formarea personalita{ii acestora in vederea integrrii socio-profesionale cat mai adecvate’. Asadar, psihopedagogia special depaseste cadrul teoretic si are profunde implicajii practic-aplicative, in care educatia, instructia, recuperarea gi integrarea se constituie ca activitati de interventie specialé care s& conduc& la dezvoltarea de comportamente si disponibilitati ce faciliteaz& adaptarea si inserfia sociala. Ca urmare a cercetarilor si studiilor aprofundate, a fost posibila elaborarea de programe corectiv-recuperative specifice fiecdrei categorii de handicap adaptate la gravitatea acesteia, la forma de manifestare, la varsta subiectului, la posibilitatile de compensare si dezvoltare a structurilor psihice. Rezult&, agadar, ca nu pot fi utilizate in procesul instructiv-educativ aceleasi metode si tehnici din scoala de masa (obignuita), pentru c ritmul si specificul activitatii psihice impune o metodologie adaptata la particularitatile copillor cu diferite tulburari de dezvoltare. De altfel, si in fara noastri a fost elaborat un curriculum specific pentru invatamantul special si seturi de tehnici corectiy-recuperative ce si-au dovedit eficienta de-a lungul timpului. Demersurile specializate din practica scolara a invatamantului special au determinat adoptarea de programe si manuale care s& raspunda obiectivelor respective si s& contribuie la sporirea eficientei pregatirii subiectilor pentru viata sociala. Dezvoltarea domeniului psihopedagogiei speciale si progresele ‘insemnate inregistrate de nivelul unor stlinte adiacente precum biologia, fiziologia, medicina, lingvistica etc. au facut posibilé colaborarea interdisciplinara a specialistilor pe directia terapiei si educatiel a difertlor categori do perseane sate th dficultate. tn paralel, la nivelul psihopedagogiei speciale s-au diversificat noi domenii, la dezvoltarea c&rora gi-au adus contributia o serie de specialisti prin cercetari de marca teoretico-aplicative. Astfel de domenii fundamentate stiintfic sunt: —_oligofrenopsihologia (psihologia handicapatilor de intelect) si oligofrenopedagogia (pedagogia handicapatilor de intelect) ce se centreaza pe studiul activitatii psihice, a psihodiagnozei si evaluarii personalitatii handicapatilor de intelect, a optimizarii procesului instructiv-educativ side m&nuire a metodologiei corectiv-recuperative pentru pregatirea acestora in vederea integrarii lor in viata social; surdopsihologia (psihologia handicapatilor de auz) si surdopedagogia (pedagogia handicapatilor de auz) prin intermediul cdrora se pune in evidenta problematica psihologica si pedagogicd a handicapatilor de auz;4.2 Terminologie tiflopsihologia (psihologia handicapatilor de vaz) si tiflopedagogia (pedagogia handicapatilor de vaz), care sunt axate pe studiul activitatii psihice si a optimizarii procesului instructiv-educativ a handicapatilor de vaz; logopedia, centrata pe studiul limbajului si a inatvertentelor sale, pe prevenirea si terapia tulburdrilor de limbaj; somatopedia (psihopedagogia_handicapatilor neuromotor - handicapatii fizic) care se ocupa de problematica psihopedagogica si pedagogic’ a handicapatilor locomotor si psihopedagogia special a handicapatilor de comportament, ce vizeaza cunoasterea structurilor psihice a persoanelor deviante comportamental si implementarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptativ-integrative. Traditional, psihopedagogia speciala s-a dezvoltat, in principal, prin delimitarea preocuparilor la problematica psihologica si pedagogic a persoanelor cu dificultati in dezvoltare, intr-un palier sau altul al activitatii psihice sau fizice. in acelasi context, psihologia pedagogia, din perspective diferite, sunt centrate pe analiza omului “normal’, dar nu se pot lipsi de exemplificari ale unor cazuri sau ale unor caracteristici din activitatea psihicd a persoanelor ce se plaseaza la extremitatile normalitatii, toomai pentru a contura cu mai mult exactitate aspectele comune gi de referinfa generala. Dar, la extremele normalitéti’ se plaseaza si persoanele cu disponibilitati superioare in dezvoltare, talentatii, exceptionalii, supradotatii. Aceste persoane nu au fost studiate sistematic ci doar amintite cu ocazia referintelor la performantele lor in diferitele domenii de activitate. in recentele preocupari ale unor specialisti din domeniul psihopedagogiei speciale, pe buna dreptate, se remarca o tendinta din ce in ce mai accentuaté de a include in problematica preocuparilor speciale, din perspectiva psihologica si pedagogic, aspectele de specificitate care faciliteazd dezvoltarea psihica si fizica de exceptie si care se ridic& peste media obignuita a majoritatii oamenilor. Date find incertitudinile la nivel stiinfific gi lipsa de conturare riguroasé a caracteristicilor definitorii ale subiectilor supradotati, ne rezumam, in aceasta lucrare, la analiza persoanelor cu grade diferite de dizabilitati in dezvoltare. si concepte Psihopedagogia special este printre pulinele stiinje care vehiculeaza o terminologie extrem de variata si, adeseori, disputatade specialisti. Aceasta provine din marea diversitate a persoanelor ce sunt luate in studiu gi, din obiectivele domeniului, de a depasi cAmpul ingust al interpretarii unor fenomene limitate la particularitatii de conjunctura, fra a putea evidentia specificul si comunul subiectilor ce fac obiectul de studiu al psihopedagogiei speciale. Pe de alta parte, o serie de termeni, aparent diferii, au acelasi sens si semnificalie date de modul in care unii autori concep mai larg si cu 0 tendin{a mai mare de generalizare a problematicii caracteristice domeniului. In acest context, terminologia folosita este raportatd, frecvent, la conceptul de normalitate, chiar daca acesta este numai aproximativ precizat. Termenului respectiv i se acord, pe de o parte , 0 semnificalie generala ce ia in considerare intreaga dezvoltare psihofizica a persoanei in care se apreciazi starea de s&natate, iar pe de alta parte, una particular, care circumscrie o trasatura sau un grup de insusiri (fizice, senzoriale, caracteriale, interactive etc.) de o calitate relativ buna. Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie si manifesta capacitati de adaptare echilibrata la condifille mediulul inconjurator. Pentru a putea fi apreciate, persoanele respective sunt raportate la grupuri de aceeasi varsta si cu acelasi standard cultural, a tipul de activitate exercitat, la rezultatele obfinute in diferitele activitati, la modul de relafionare cu cei din jur, la modul cum se apreciaza pe sine si pe altii etc. Este necesar s& facem o distincfie intre termeni ca talent, geniu, precocitate, supradotare. Definitie Prin talent, intelegem capacitatea de a imbina potentialitatile unei persoane cu scopul de a avea un efect si o finalitate creativa. Emil Verza (1998) considera talentul ca fiind o “aptitudine naturala intr-un anumit domeniu, o capacitate deosebita intr-o anumita ramura de activitate”. Ca insusire a personalitatii unor anumiti indivizi, talentul intr-o combinatie fericita de aptitudini si atitudini ce duc la © creativitate deosebita, bazata pe valorificarea plenara a disponibilitatilor naturale ale organismului ajunge la calitatea de geniu. Ursula $chiopu (1997) considera genial ca find o “denumire ce se da persoanelor care poseda intr-un mod deosebit si extrem abilitati creative si dotatie pregnanta ce se exprima prin modalitati originale deosebite”. Ceea ce putem spune ca este interesant aici, este faptul c& sunt multi oameni cu potential de geniu, ins nu toti acestia vor ajunge intr-adevar genii. Important’, in acest sens, este o serie decum ar fi: un mediu “favorizant” alaturi de rolul deosebit al intamplarii si al ganselor. Am pus cuvantul “favorizant’ tn ghilimele deoarece noi considerdim c& nu inseamna favorabil intotdeauna pentru un potential geniu s& beneficieze de conditii optime tn ceea ce priveste hrana , suportul material, educatia special si adaptata capacitatilior deosebite ale acestor persoane. Conform multor statistici nenumarate genii s-au “ridicat" din conditii uneori mizere, greutati financiare, au fost orfani de un parinte etc. De asemenea este foarte importanté sansa temporalitéttii si spatialitati, un coeficient de inteligent& ridicat, puternice trasaturi de personalitate ca abilitafi naturale, persistenta ‘incredere gi forta de caracter. A fi geniu nu inseamna neaparat a fi o personalitate echilibrata, capabila de adaptabilitate superioara la mediu si la cei din jur. De altfel si acestea din urma, in majoritatea cazurilor nu sunt capabili sa infeleaga si s@ accepte aceste personalitafi contradictorii care sunt geniile. Dupa F. Galton (LAROUSSE), “geniul este acela care, data find puterea sa creatoare si valoarea_muncii sale, ocupa pozitia de un om la un milion de alti cameni, pierderea sa fiind dureros resimtita de partea cea mai inteligenta a nafiunii". Conform acestei definitii, deducem c un geniu poate fi observat abia dupa trista sa disparifie. Se stie, ins, cd au fost si cazuri (foarte rar, cei drept) in care au fost descoperite in timpul vietii acestora. Oare acesti oameni s4 fie mai presus decat genille si s necesite o noua denumire, un nou concept care sé-i defineasca? Prin precocitate intelegem capacitatea de a manifesta aptitudini intr-unul sau mai multe domenii inca de timpuriu, inainte ca ele si se manifeste in mod obisnuit la ceilalti cameni. Precocitatea este deci si una din posibilele calitafi ale unui om talentat sau ale unui geniu. Din punct de vedere al criteriului stiintei, care defineste supradotarea, putem lua in considerare urmatoarele tipuri de definiti Definitia pedagogica Este considerat supradotat copilul care invata mai repede gi cu mai multa usurinta volumul de cunostinte propus unui grup de o anumita varsta din care si el face parte. Definitie psihologicaEste supradotat copilul a carui varsta mintala este superioara celei cronologice, adica este precoce - cu toate ca a fi precoce nu inseamna neaparat a fi supradotat, dupa cum nu toti supradotatii sunt si precoci. Definitia sociala Este supradotat (creative) copilul care (in urma unei educatii speciale) obtine rezultate deosebite in planul creativitatii sau utilitatii sociale a activitatii sale Definitia biologica Este supradotat copilul al carui sistem nervos central (SNC) prin structura si functionarea sa il face apt pentru o deosebitd capacitate de memorare- invatare si rationament. Abaterile de la acestea, peste o anumitd tolerant’, negative sau pozitive, sunt considerate anormale. Astfel, caracteristicile diferitelor categorii de handicapati, ca si cele ce duc la stagnari sau regrese, se subsumeaza conceptului de anormalitate. Dar, in acceptiunea cotidiana, anormalitatea are o incdrcdtura predominant negativa. Ca atare, anormalitatea are un continut larg si se refera la toti indivizii cu insuficienfe sau retard in dezvoltare, ca si la cei cu abateri comportamentale, cum sunt delicventii_ si caracterialii, la bolnavii psihici, la cei care se afla in stare critica din punet de vedere senzorial, locomotor, de limbaj sau de intelect. Pe baza acestei interpretari, conceptul de anormalitate este frecvent ‘inlocuit de cel de subnormalitate, Dar gi acest concept nemultumeste prin caracterul s4u prea general gi, ca gi primul, are 0 semnificatie negativa in planul auditiv, si, cu toate acestea, el este folosit frecvent pentru toti indivizii care au o evolutie negativa sau pentru cei care necesita conditii speciale cu caracter educativ- recuperativ in vederea insertiei sociale si care nu pot raspunde optim unor cerinte legate de activitate, Comentati jin opozitie cu subnormalitatea apare conceptul de supranormalitate, in care sunt incadrate toate persoanele ce manifesta capacitati deosebite, superioare altora si realizeaza actiuni ce depasesc obisnuitul, bazate pe o supradotatie.© serie de autori atentioneazd asupra riscului, atét tn plan psihologic, cat si social, etichetarii copillor cu termenul de supranormali, deoarece este dificil de evaluat astfel de capacitati, iar cei ce intra sub aceasta incidenté pot deveni infatuati, egoisti, capriciosi, izolati, inadaptabili, s.a.m.d. Trebuie, desigur, subliniat cd exist o categorie de copii ce manifesta posibilitati si disponibilitti psihofizice care necesité conditii deosebite pentru valorificarea lor maximala gi care au nevoie de stimulare si interventie calificata pentru a valorifica din plin capacitatile ce le au. in mod obisnuit, subnormalitatea este sinonima cu deficienta si se apreciaz ca defineste cu mai mare exactitate pierderea sau deficitul unor funcfii ori chiar a unui organ ce defavorizeaza desfasurarea aotivitaii. Totusi, si acest termen are o rezonanta traumatizanta, fapt pentru care conceptul de handicap pare mai adecvat, desi menfine afirmarea deficitului. in lucrarea noastra, vom folosi, cu precddere, acest din urma termen, c&ruia ti conferim o acceptiune similara celei de deficienta la care vom face apel mai des, din motive stilistice. Trebuie subliniat, in acelasi timp, 08, strict stiintific, deficienta se refera la afectiunea fizic’ sau organica ce determina o stare critica in plan psihologic, iar handicapul, fara a exclude asemenea destructurari, accentueaz& consecintele, dificultatile de adaptare la mediu si ia in considerare si starile critice ce apar prin educatie deficitara, condifile de mediu ce defavorizeaza evolutia normala, perturbarile functionale sau destructurarea lor, inadaptarile, obisnuintele si comportamentele neadaptative, _intarzierile, retardurile si privatiunea temporari de o functie etc. (E. Verza, 1998). Cu 0 freovent4 mult mai mica este folosit termenul exceptie sau exceptional ce se aplica, in egalé m&sura si persoanelor care manifesta capacitafi deosebite pentru un domeniu ori altul de activitate, ca si acelora care prezinta diferite dificultafi intr-un plan sau altul. Imprecizia este evident si cuprinde o gama prea variat& de manifestari ce sunt sugerate de continutul termenului. O situati similara se refera si la termenii de retardali, inapoiali, intarziafi, dificil’ sau cu dificultati, neadaptati sau inadaptafj, tulburare etc., care se g&sesc sporadic in unele lucrari si au un infeles sinonim cu conceptul de handicap. in paralel, semnalam folosirea si a altor termeni cand se vorbeste de fiecare categorie de handicapati Pentru unii autori, acestia au o acceptiune mai restraénsa si sunt folositi in relatie cu un nivel dat al categoriei de handicapati. in abordarea problematicii persoanelor indreptatite sa primeasca din partea statului asistent& recuperatorie si protectie sociala, sintagma “persoana in dificultate” este mai preferata de unii autori inComentati: In literatura de specialitate a ultimului deceni detrimentul sintagmelor aflate deja in circulatie curenté, cum ar fi: “persoana inadaptata’, “persoand handicapata’, “persoana cu invaliditate”, “persoana cu deficiente”, “persoana infirma’, “persoana cu incapacitati", “persoana cu maladie cronica", “persoana anormala’, “persoana devianta’, “persoana exclusa’. Termenul “persoane in dificultate” este preferat si datorita faptului c&-i include pe tofi ceilalfi, dar si pentru faptul c& poate acoperi totalitatea categorilor de persoane cu acces la sistemul protectiei si asistentei sociale (inclusiv gomeri, s&raci, batrdni), deoarece in dificultate existentiala se pot afla nu numai bolnavii sau invalizii, ci si persoanele lipsite de mijloace de subzistenta sau persoane cu dificultati de insertie socio-profesionala, persoane afectate de drame familiale. In plus, conceptul de persoana in dificultate are avantajul de a fi lipsit de conotafii depreciative, ca in cazul conceptului de persoana infirma, invalid’, deficient, handicapat etc. (C. Rusu si colab. 1997). |, unii autori au incercat s4 elimine complet folosirea termenului de handicapat, propundnd ca substitut sintagma “persoana cu nevoi special sau “persoana cu cerinte speciale”. Aceasta tendin{a a fost mai pronuntata in Anglia si in Térile Nordice ale Europei, ins solutia propusa nu s-a putut impune, Initial, dificultatile exitenfiale au fost interpretate mai intai ca expresii a unor abateri de la normalitatea biopsihic’. Aici, normalitatea era identificaté cu majoritatea absolut, iar minoritatile de la ambele extreme ale curbei lui Gauss erau asimilate cu anormalitatea. De asemenea, dictionarele obignuite definesc normalitatea ca fiind ceea ce corespunde cu normele sau ca fiind ceea ce ne apare ca firesc, obisnuit, natural, comun. in domeniul psihiatriei, normalitatea este asimilaté cu starea de snatate, iar anomalitatea cu boala, cu maladia. Astfel, anomalitatea este vazuté ca o abordare calitativa si functional de la parametrii_semnificativi ai comportamentului uman standard. 1.3. Originea si evolutia notiunii de handicap La origine, termenul de handicap a fost o sintagma compusa din trei unit’{i semantice diferite: hand in cap. in limba englez8, undesintagma a aparut pentru prima data in secolul al XVill-lea, cele trei unit&ti semantice aveau_urmatoarele conotatii: hand=mand, in=in, cap=cascheta, cdciulé. Expresia “hand in cap * era folosita pentru desemnarea unui joc, in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale, dupa un pret fixat de un arbitru. Obiectele erau puse intr- © caciula (cap) de unde se extrageau cu mana (hand) absolut la ‘intémplare. in secolul al XVII-ea (1754), cuvantul handicap incepe 8 fie aplicat la competitile dintre doi cai, iar mai tarziu (1786) si la cursele cu mai mult de doi cai. Deplasarea semantic a nojiunii de handicap de la semnificalia primara, de joc de noroc, la semnificatia sa secundard, aplicabila la cursele de cai, a fost posibila intrucat in ambele situatii avea loc 0 evaluare comparativa a obiectelor aflate in competitie. Mai tarziu, a aparut termenul de cursé cu handicap (sanse inegale ale cailor egalizate prin obligatia celor mai buni de a purta o greutate in plus). Se face, apoi, 0 extensie a continutului semantic, de la limitarea capacitatilor cailor la limitarea capacitaii oamenilor, iar apoi de la limitarea capacitajjlor umane la consecintele acestor limitari. Aceasta convertire s-a produs mai intai in rile anglofone, iar apoi, progresiv, in farile francofone, iar mai apoi in celelalte perimetre geogratice. Termenul de handicap fizic, aplicabil la domeniul realitatilor umane, a aparut cam prin 1940. 1.4. Definirea tulburarilor de dezvoltare Termenul de dezvoltare se referd la 0 crestere in plan biomorfologi maturizare, in plan psihofunctional, si socializare, in planul adaptari ceea ce insemna 0 formare treptata si continua a personalitat umane (Gh.Radu, 1998). Acelasi autor ne atrage atentia c& dezvoltarea implica trei factori fundamental: instrumentul (structurile biomorfologice), folosirea instrumentului (functionalitatea psihic’) si influentele mediului (actiunea factorului sociocultural). Funclionarea deficitard a unuia dintre acesti factori, cat si proasta lor corelare determin, cu siguranta, tulburéri de dezvoltare. Fiecare dintre acesti factori suporta influente, astfel: factorul biologic este influentat genetic, ereditar, iar in ontogenezd depinde si de condifile de mediu, care influenteaza foarte puternic si factorul psihofunctional; socializarea suport o influen{i hotdrdtoare din partea mediului socio-culturalActivitate Procedati la analiza propriului comportament didactic, prin identificarea rolului si comportamentului pe care il putefi avea fn relafie cu elevul si cu clasa (redactati un scurt eseu de 1 $i 1/2 pg.) 1.5. Clasificarea handicapurilor \deea elabordrii unei clasificdri internationale a starilor de handicap este relativ recent. Ins, o clasificare international a maladillor si cauzelor de deces igi afla debutul in secolul XIX, mai precis in anul 1893, ajungand in anul 1975 la cea de-a 10 varianta. In aceasta varianta, intre 1893-1975 au fost facute revizii succesive asupra acestei clasificari: in anii 1900, 1910, 1910, 1920, 1929, 1938, 1948, 1955, 1965. O prima clasificare international a incapacitatilor si a stirilor de handicap este adoptata, oficial, abia in 1976. Responsabilitatea coordondrii eforturilor de elaborare efectiva a primei variante de clasificare internafionala a handicapatilor este incredintat& de catre OMS, lui Philip Wood (Marea Britanie). Premergatoarea acesteia, subliniem ca in 1967, intr-un raport prezentat guvernului francez (9 volume), F. Bloch-Lainé elaboreaz& © clasificare a persoanelor handicapate in ipostaza lor de persoane inadaptate. Persoanele inadaptate sunt ditribuite in 2 categori: Prima categorie cuprinde persoanele suferinde de handicaputi fizice fie de la nastere fie ca urmare a unei maladii sau accident. Cea de-a doua categorie cuprinde persoane fara handicapuri fi necesitand un tratament, in principal, medical. Ulterior, au fost elaborate clasificari dupa alte criterii (etiologice, localizare funcfionala, intensitate, consecinte). e, 1.6. Metodele psihopedagogiei speciale Psihopedagogia speciala — ca stiinfa de granita intre psihologie si pedagogie — se foloseste, in egal masura, de metodele acestor stiine, de tipul de handicap studiat, de gravitatea acestuia, de prezenta unor handicapuri asociate s.a. Sunt implicate si alte metode specifice unor domenii convergente sau de intersectie cu sfera preocuparilor psihopedagogiei speciale, cum ar fi sociologia, medicina, asistenta sociala etc. Astfel, pentru handicapatii de auz, pentru cei cu dificultéji de vorbire, metodele bazate pe probe nonverbale gi pe studiul unor comportamente practic-actionale pot duce la surprinderea pertinenta a caracteristicilor activitatii verbale;Observatia, Experimentul pentru handicapatii de vedere, se vor evita metodele care se bazeaza exclusiv pe stimuli vizuali, iar la handicapatii motor si de comportament se utilizeazé metode si tehnici combinate. In mod succint, ne vom referi la metodele ce sunt folosite in mod frecvent atat pentru studiul vietii psihice, cat si pentru cunoasterea subiectilor respectivi. ‘Are ca scop culegerea unor date cu privire la comportamentul handicapatilor, caracteristicile si evolutia lor psihicd, formarea deprinderilor de activitate si a aptitudinilor intelectuale, acumularea de cunostinte si de experiente recuperative pentru insertia socio- profesionalé. Observatia are avantajul de a permite studiul subiectului in conditiile normale (obisnuite) de activitate si evita situalile artificiale. Dar, pentru a fi cat mai eficienta, cercetatorul trebuie sa-si fixeze dinainte cadrul in care se desfasoard observatia, scopul urmarit si sa-si noteze, sub forma de protocoale, datele rezultate pe care sa le prelucreze ulterior. Pe cat este posibil, s8 se apeleze la mijloacele tehnice de inregistrare (casetofoane, camere de luat vederi etc.) Este recomandat ca subiectul s4 nu gtie ca este observat in mod special, pentru a+! feri de impactul cu unele modalitati neobignuite de activitate si de elaborare a raspunsurilor la variabile neprevazute. Pentru a imprima o cat mai mare veridicitate datelor obtinute, observarea subiectilor trebuie s& se fac& in situatii si activitati diferite, la intervale de timp si momemnte diferite. Are doua variante: natural si de laborator. Experimentul natural se desfasoara prin introducerea unor stimuli suplimentari in activitatea derulata de subiect, la care se solicit raspuns, sau prin organizarea unor activitati (ludice, de invatare, de formare a deprinderilor practice) in care apar variabile diferite ce il pun pe subiect in situati deosebite. Spre exemplu, experimentul psihopedagogic raspunde acestor cerinte si isi dovedeste utilitatea mai cu seama in procesul instructiv-educativ, cand se pot preda unele cunostinte si prin metode mai putin obignuite pentru a le verifica eficienta sau prin introducerea unor concepte abstracte, la o anumita disciplina, pentru a vedea in ce masura copii le inteleg si au posibilitatea sa le integreze in sisteme operative ale muncii intelectuale. Prin aceste caracteristici, experimentul natural este mai apropiat de oservatie deoarece, aceasta implic’ si culegerea datelor despre subiect. In ‘schimb, experimentul de laborator imprima o nota de precizie maiTestele Conversatia mare pentru c&, aga cum fi spune numele, se realizeazi in laboratoare dotate cu aparaturé speciala de creare a unui cadru stimulativ si de inregistrare a reactiilor subiectului. Exist siun inconvenient, legat de faptul c& subiectul este pus intr-o situatie artificial ce poate provoca suspiciuni si dificultati de adaptare Au o mare raspandire gsi ele se impart in verbale si neverbale. Pentru unele categorii de handicapafi, cum sunt surdomufi, cei cu handicap sever de intelect, testele neverbale, bazate pe simboluri imagistice sau pe ansamblairi de obiecte, sunt singurele edificatoare. Testele verbale opereaza cu cuvinte $i cifre, ceea ce presupune o oarecare capacitate de a utiliza simboluri verbale. Sunt de preferat probele etalonate sau standardizate. Unele din acestea se pot aplica colectiv, iar altele, individual si sunt adaptate la nivelul varstei. In general, testele vizeaz o insusire, o functie sau un proces psihic si nu ansamblul psihismului uman. Trebuie s& subliniem faptul c& nu toate testele ce se aplicd la persoanele normale pot fi utiizate si la handicapatji, deoarece unele depagesc atat nivelul de infelegere, cat si capacitatea de a elabora réspunsuri apropiate de cerinfele probei Spre exemplu, testele proiective sau cele cu un inalt grad de complexitate nu se recomanda in tulburarile de dezvoltare ale intelectului. Acesta este motivul pentru care multi specialisti au elaborat sau au adaptat teste specifice condifiei handicapului. Pentru a evita erorile, este indicat ca rezultatele objinute sa fie corelate cu cele obtinute prin alte mijloace sau procedee. Degi se desfasoara cu dificultate la unele categorii de handicapati, prezintaé avantajul ci acestia nu pot simula sau masca unele comportamente, sunt mai sinceri si manifest o tendinta accentuata de a raspunde cerintelor de elaborare a r&spunsurilor. Important este s& se foloseasca un limbaj adecvat nivelului de tntelegere si o forma ce poate fi receptaté de subiecti (limbajul gestual si al dactilemelor pentru surdomufi, limbajul verbal, insofit de un material ilustrativ adecvat care s& stimuleze infelegerea si verbalizarea, pentru handicapafii de intelect s.am.d). Pentru o eficienta conversatie trebuie sA se creeze si un cadru adecvat (relaxat si atractiv) desfasurarii ei. Analiza produselor activitatii Se raporteaza la nivelul de pregatire a subiectilor, la stadiul formar deprinderilor si obisnuintelor in diferite forme de activitate, laAnamneza metodologia corectiv-recuperativé adaptaté in educatia speciala. Aceste produse ale activitatii pot constituii nu numai mijloacele de cunoastere, dar si de psihodiagnoza (este si cazul desenului, al produsului grafic in general). Edificatoare pentru cunoastere sunt si rezultatele muncii practice. Este deosebit de importanta pentru stabilirea momentului producerii handicapului si a cauzelor acestuia, pentru studiul evolutiei subiectului si al episoadelor mai importante din viata sa. Pentru realizarea acestei forme vor avea loc discutii cu parintii, cu rudele, cu cei din anturajul handicapatului si evident, acolo unde este cazul, se jau in considerare proprille sale relatari. Pe baza anamnezei, se pot marca traseele mai importante in dezvoltarea si regresul subiectului, caracteristicile favorabile sau mai putin favorabile de mediu. Firegte c& sunt si alte metode folosite in psihopedagogia specialé, dar le-am refinut pe cele mai eficiente si cu o intrebuintare mai freoventa. De remarcat c& in multe studiii se apeleaza la metode diferite .sau la 0 combinare a acestora pentru a putea cuprinde complexitatea unor fenomene psihice. Pe baza acestora, se poate efectua analiza de caz, ce se realizeaza prin studiul subiectului cu ajutorul mai multor probe $i prin observarea comportamentului in diverse ipostaze. In cadrul analizei de caz se iau in consideratie toate datele personale ale subiectului, incepand de la cele familiale gi de etiologie, ajungand la evidentierea principalelor caracteristici psihice si termindnd cu creionarea profilului psihologic in care s& se stabileasca diagnosticul si prognosticul evolutie! probabile pe scurta si lunga durata. Test de autoevaluare Enumerati mijloacele de interventie a cadrelor didactice, in vederea optimizarii procesului instructiv-recuperativ si imaginati-va un model optim ce poate fi aplicat cu rezultate pozitive la nivelul subiectilor cu care va desfagurati activitatea. Prin aceasta, se creaz& o perspectiva a rolulul jucat de c&tre cadrul didactic in relatie cu copiii sau cu un grup de copii astfel incat, in calitate de educatori, acestia devin reprezentantii celor care pregatesc pe elevi pentru a intra in lumea adultlor. Comentarii si raspunsuri posibileCadrele didactice dispun de o larga palet de mijloace de interventie pentru a sporii eficienta procesului educational-recuperativ. Dintre acestea, mai importante sunt cele ce privesc activitatile ludice, de invatare, de terapie ocupationala si comportamentala, de psihoterapie de relaxare si de susfinere etc.. Aplicarea lor trebuie sa {ina seama de particularitaile psihoindividuale ale copiilor, de varsta cronologicd si de potentialul restant generat de handicapul pe care fl au. Aceste interventii se pot desfasura individual (mai ales pentru subiectii cu dificultati grave) si in grup unde exist avantajul sporirii motivatiei prin creerea situatilor de competitie si incurajarea din partea colegilor. Combinarea metodelor folosite pentru optimizarea procesului instructiv-reouperativ igi demonstreaz& cea mai mare eficienta si aduce satisfactii subiectului pentru rezultatele oblinuteLucrare de verificare : Delimitafi principalele concepte cu care se opereaza in psihopedagogia special 2. Analizati continutul gi sfera psihopedagogiei speciale si evidentiali importanta teoretica si practic’. a preocupérilor stiintifice in domeniul respectiv. 3. Deserieli metodele gi analizali specificul acestora in psihopedagogia special (Lucrarea va fi redactata si transmisa tutorelui pentru verificare; Lucrarea va cuprinde, in medie, 10 pagini si va fi evaluat pentru calitatea informatiei teoretice si a demonstrarii experientei de lucru cu elevii.)Bibliografie: JIGAU M.- ,COPII| SUPRADOTATI", BUCURESTI, ED.STIINTA $I TEHNICA, 1994. RACU-ROSCA, AURELIA, - “ISTORIA PSIHOPEDAGOGIE! SPECIALE — MANUAL - CRESTOMATIE, ED. PONTOS, CHISINAU, 2003. RUSU C-TIN $I COLAB. ,DEFICIENTA, INCAPACITATE, HANDICAP”, BUCURESTI, ED. PRO-HUMANITATE, 1997. (pg.11 - 127). SILLAMY, N- ,DICTIONAR DE PSIHOLOGIE - LAROUSSE”, ED. UNIVERS ENCICLOPEDIC, BUCURESTI, 1996, (pg. 139). $CHIOPU, URSULA, VERZA, E.- ,PSIHOLOGIA VARSTELOR — CICLURILE VIETII’, E.D.P., BUCURESTI, 1997. VERZA E.- ,PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA’, BUCURESTI, E.DP., 1998. (pg. 3- 22). VERZA E.F.- ,INTRODUCERE IN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA $1 IN ASISTENTA SOCIALA", BUCURESTI, ED. FUNDATIEI HUMANITAS, 2002, (pg. 7 ~ 41) VERZA E., VERZA E.F.(COORD.}- ,TRATAT DE PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA, ED. UNIVERSITATII DIN BUCURESTI, 2011