Secesiunea Quebecului

Situatia de fapt :
Secesiunea Quebecului a fost propusa in cadrul exprimarii dorintei Adunarii
Generale, a Parlamentului si a Guvernului de a declara indepedenta Quebecului.I n
cadrul unui referendum organizat in provincia Quebec, populatia acesteia a fost
intrebata dcaca doreste separarea de Canada. Cu un procent de doar 50,6%
populatia a decis ca nu doreste separarea de Canada.
In anul 1995, conform art.53 din legea privind Curtea Suprema a Canadei,
Governor in Concil a solicitat opinia Curtii Supreme a Canadei, adresandu-I
urmatoarele 3 intrebari:
1. Adunarea Generala, Parlamentul sau Guvernul Quebecului pot, conform
Constitutiei Canadei, sa realizeze separarea uniltarela de Canada?
2. Dreptul international le ofera Adunarii Generala, Parlamentului sau
Guvernului Quebecului dreptul de secesiune unilateral? In aceasta privinta,
exista un drept de autodeterminare in dreptul international public care ar
oferi aceasta posibilitate?
3. In cazul in care pevederile dreptului intern nu ar fi in conformitate cu dreptul
international, care s-ar aplica cu prioritate?
Cei care au propus separarea Quebecului de Canada au argumentat prin faptul
ca secesiunea unilaterala nu este in mod specific interzisa prin lege, iar ceea ce nu
este interzis este in mod implicit permis, dar si prin obligatia implicita a statelor de
a recunoaste legitimitatea secesiunii realizate in exercitarea dreptului unui popor la
autodeterminare.
Solutia Curtii Supreme a Canadei:
1. Ce spune Constituia Canadei?
In decizia sa, Curtea Suprema a Canadei analizeaza 4 principii constitutionale
fundamentale : federalism, democratie, constitutionalism si suprematia legii,
respectul fata de minoritati, considerand ca o asemenea analiza este necesara
pentru a avea o apreciere corecta asupra drepturilor si obligatiilor constitutionale
care ar interveni in cazul in care o majoritate clara a locuitorilor din Quebec ar vota
in favoarea secesiunii.
Cei care sustin dreptul Quebecului la o secesiune unilaterela isi fondeaza
argumentele pe principiul democratiei care presupune insa mai mult decat regula
majoritatii. In anii ce s-au scurs de la crearea Confederatiei din 1931, intre oamenii
din provincii s-au creat legaturi de interdependeta economica, sociala, politica,
culturala, bazate pe valori comune (cele 4 principii mentionate), legaturi ce ar fi
puse in pericol in eventualitatea unei decizii in favoarea secesiunii. Constitutia

garanteaza ordine si stabilitate, iar in interiorul acestui cadru legal o secesiune nu

poate fi realizata unilateral, in absenta unei negocieri cu ceilalti participanti ai
confederatiei.
Constitutia nu e o camasa de forta, ea a avut parte de schimbari, unele
chiar dramatice. Este necesar un proces continuu de adaptare a institutiilor
democratice la realitate, aspect care este reflectat in dreptul constitutional al
fiecarui participant de a initia schimbari constitutionale. Acestui drept ii corespunde
obligatia celorlalti participanti de a se implica in discutiile privitoare la aceasta
initiativa. Chiar daca nu toate initiativele de acest tip sunt adoptate, un vot clar in
favoarea secesiunii ar oferi legitimitate democratica initiativei pe care toti ceilalti
participanti ar trebui sa o recunoasca.
Totusi, in pofida unui rezultat clar al unui referendum, Quebecul nu ar putea
invoca dreptul la autodeterminare pentru a dicta celorlalte parti ale federatiei
termenii secesiunii. Votul democratic nu ar avea prin sine insusi un efect legal si nu
ar putea indeparta principiile constitutionale. Astfel, drepturile constitutionale nu
pot fi separate de obligatiile fundamentale. Ordinea constitutionala nu ar putea
ramane insa infiderenta la o exprimare clara a dorintei locuitorilor din Quebec de a
nu mai face parte din Canada. In masura in care prin exprimarea acestei dorinte
Quebecul respecta drepturile celorllate provincii, acestea din urma si guvernul
federal nu ar avea o baza legala pentru a refuza dreptul guvernului Quebecului de a
urmari realizarea secesiunii.
O negociere ulterioara ar viza atat actul secesiunii, cat si termenul realizarii
acesteia, neexistand in acest domeniu predeterminate de lege. Desi nu e un lucru
usor de realizat, negocierea trebuie sa aiba in vedere interesul celorlalte provincii, al
guvernului federal, al Quebecului si mai ales drepturile tuturor canadienilor din
interiorul si din exteriorul Quebecului. Procesul de negociere ar presupune
concilierea unor drepturi si obligatii variate prin negocierea dintre cele 2 majoritati :
cea a populatiei Quebecului, respectiv a Canadei ca intreg. O majoritate politica, la
orice nivel, care nu actioneaza in conformitate cu principiile mentionate pune in
pericol legitimitatea exercitiului drepturilor sale si, implicit, acceptarea acestui
rezultat de catre comunitatea internationala.
Sarcina Curtii a fost aceea de a clarifica cadrul legal in care deciziile politice
pot fi luate conform Constitutiei Canadei, nu de a limita prerogativele fortelor
politice care actioneaza in acest cadru. Obligatiile identificate sunt unele strigente
stabilite de legea fundamentala. Totusi, ramane la latitudinea actorilor politici sa
determine ce anume constituie o majoritate clara cu privire la o problema clara in
circumstantele in care un viitor referendum ar urma sa aiba loc. Pentru aceleasi
considerente, continutul si procesul negocierilor vor fi stabilite tot de fortele politice.
Concilierea unor interese constitutionale legitime e pusa in sarcina politica, nu in
cea judiciara intrucat aceasta nu poate fi realizata decat printr-o asemenea

procedura, prin specificul procesului de negociere. Prin urmare, Curtea nu ar avea

intr-o atare situatie un rol de supervizor.
2. Ce spune dreptul international? (!!!!)
Curtea a analizat si posibilitatea unei secesiuni justificate de dreptul
international, in cazul unui vot majoritar in favoarea acesteia, in speta avandu-se in
vedere dreptul la autodeterminare al popoarelor. Chiar daca populatia Quebecului
prezinta multe caracteristici ale unui popor, dreptul la autodeterminare nu poate
interveni decat in cazul popoarelor coloniale, al popoarelor supuse dominatiei
sau exploatarii straine, respectiv in cazul in care un popor isi vede negat
exercitiul real al dreptului de autodeterminare in cadrul statului din care
face parte. In alte circumstante, popoarele isi realizeaza autodeterminarea in
interiorul statului. Un stat al carui guvern reprezinta in intregime poporul de pe
teritoriul sau, pe o baza de egalitate si fara discriminare si care respecta principiul
autodeterminarii pe plan intern este indreptatit sa isi mentina integritatea teritoriala
in conformitate cu drepul international public si sa ii fie recunoascuta de celelalte
state (aceasta fiind consecinta clauzei de salvgardare). Quebecul nu indeplineste
standardul de popor colonial, oprimat sau popor caruia i se neaga accesul real la
guvernare in vederea urmaririi obiectivelor dezvoltarii politice, economice,etc. In
speta, blocul Quebecois, care promoveaza independenta Quebecului detine
majoritatea locurilor din Camere alocate provinciei Quebec. Actualmente in
Parlament sunt reprezentate doar blocul Quebecois si Partidul Nou Democrat, ceea
ce atesta integrarea Quebecului si Canada si faptul ca secesiunea nu isi avea rostul.
In aceste circumstante, Adunarea Generala, legislativul sau guvernul nu se bucura,
conform dreptului international de dreptul de a efectua secesiunea in mod
unilateral.
Chiar daca potrivit Constitutiei Canadei sau dreptului international nu exista
dreptul la o secesiune unilaterala, lipsita de negocieri, aceasta nu elimina
posibilitatea unei declaratii neconstitutionale a secesiunii care sa conduca la o
secesiune de facto. Succesul unei asemenea secesiuni ar depinde de recunoasterea
de catre comunitatea internationala care ar putea lua in considerare, in analiza
legalitatii si legitimitatii, actiunile Quebecului si Canadei. O asemenea recunoastere
nu ar oferi insa o justificare retroactiva secesiunii.