Professional Documents
Culture Documents
8. Examenul audiometric.
Cel mai important test este asa-numitul audiometrie la prag tonal sau simplu
audiometrie, examinarea pragului auditiv la diferite frecvente. Examinarea este efectuata intr-o
cabina speciala sau intr-o camera izolata fonic. O pereche de telefoane intra-auriculare sau un set
de casti sunt utilizate de catre un medic pentru a trimite sunete de diferite frecvente si intensitati
pacientilor. Pacientii atunci indica medicului prin apasarea unui buton ca au auzit sunetul. Dupa
aceea, examinarea continua pentru a transmite sunetul printr-un aparat numit vibrator osos, in
locul setului de casti vibratorul este atasat pe frunte sau pe osul din spatele urechii (procesul
mastoid - processus mastoideus).
21.Mastoidita.
Mastoida face parte din osul temporal al craniului. Poate fi palpata ca o proeminenta
osoasa posterior si usor superior lobului urechii. Contine spatii mici pline cu aer
(celule aeriene). Este conectata cu urechea medie, si astfel atunci cand exista o colectie
lichidiana in urechea medie, este prezenta o cantitate mica de lichid si in spatiile cu aer
din mastoida.
Simptomele initiale ale mastoiditei pot fi aceleasi cu simptomele din faza initiala infectiei urechii
mijlocii.
Pielea care acopera mastoida devine eritematosa (inrosita), inflamata si sensibila, iar urechea
externa este impinsa in lateral si inferior.
Alte simptome prezente sunt febra, durere in jurul sau in ureche, scurgeri cremoase din ureche.
Durerea tinde sa fie persistenta si pulsatila.
Afectarea auzului se poate inrautati progresiv.
l cauzator si pentru a determina care antibiotice vor fi mai eficiente in distrugerea bacteriei.
Antibioticele pot fi administrate oral odata ce bolnavul incepe sa se recupereze, iar administrarea
lor se continua pentru cel putin 2 saptamani.
In cazurile foarte grave care afecteaza chiar osul mastoidian, cu formarea colectiilor purulente
(abcese), este necesara drenarea abcesului si chiar indepartarea chirurgicala a mastoidei
(mastoidectomie).
Mastoidita se caracterizeaza prin erodarea septurilor osoase dintre celulele pneumatice
mastoidiene. Pacientii cu mastoidita acuta prezinta durere, sensibilitate si tumefactie la
nilul mastoidei. In cazul existentei unui abces subperiostal sau a celulitei, pavilionul
auricular este impins in exterior si in fata. CT poate evidentia distractie osoasa sau un
abces
mastoidian
drenabil.
Datele referitoare la bacteriologia mastoiditei au variat. Unele cazuri implica
microorganisme similare celor implicate in OMA (S. pneumoniae, H. influenzae); altele pot
fi atribuite S.aureus si bacililor gram-negativi, inclusiv Pseodomonas. In mod ideal,
tratamentul trebuie ghidat dupa rezultatele culturilor din fluidul de la nilul urechii medii,
obtinut prin timpanocenteza.
22.Mastoiditele exteriorizate.
Este vorba de o inflamatie a mastoidei, care se exteriorizeaza in pielea din spatele urechii.
Cauze - O mastoidita exteriorizata constituie o complicatie a unei otite acute.
Simptome si semne - Copilul are febra, frisoane, dureri te cap, este obosit, are dureri de ureche si
aude mai putin bine. Exista o reactie inflamatorie la inaltimea mastoidei, inflamata in spatele
pavilionului urechii: pielea este rosie si sensibila uneori ea este umflata de un abces subcutanat.
Tratament - Tratamentul consta in luarea de antibioticemtate si, adesea, in mastoidectomie.
Labirintita supurata este consecinta unei otite medii (otita seromucoasa), caracterizata prin
prezenta unei efuziuni lichidiene in spatele timpanului, din cauza careia pacientul acuza o
senzatie de plenitudine auriculara si o reverberatie anormala a propriei voci. Labirintita supurata
poate antrena distrugerea timpanului sau o mastoidita (inflamatia mastoidei os situat in spatele
urechii).
TRATAMENT - unele medicamente sunt indicate pentru combaterea vertijelor si greturilor:
antihistaminice, anticolinergice (scopolamina) si antiemetice
- sedativele sunt prescrise pentru calmarea bolnavului (benzodiazepina, etc)
Tratamentul chirurgical
In cazuri rare, o interventie chirurgicala se impune pentru drenarea colectiei purulente din
urechea medie sau pentru indepartarea unui colesteatom.
29. Otita medie exsudativ.
Otita medie acut este o boal produs de bacterii sauvirui, care apare n general ca urmare a
unei infecii atractului respirator superior.
Acuzele i simptomele se schimb n funcie de stadiul de boal:
Stadiul nti: inflamaia exsudativ (1-2 zile): febr de 39-40 grade, n cazurile grave frison, n
cazul copiilor uneori apare durerea occipital, rigiditatea cervical.
Durerea este puternic, pulsatil, mai accentuat noaptea, dect ziua. Osul de dup urechi,
mastoidul, este dureros la presiune. n sincronitate cu pulsul se percep zgomote auriculare surde,
acuitatea auzului scade.
Faza a doua: Faza de delimitare (3-8 zile): Secreia purulent deobicei ptrunde prin timpan
spre meatul auditiv.
Ca urmare durerea cedeaz i bolnavul devine afebril. Dac la nceputul bolii am ntrodus un
tratament cu antibiotice, aceast faz se poate prescurta semnificativ, iar ruptura spontan a
timpanului poate fi chiar evitat.
Faza a treia: Vindecarea (2-4 sptmni): Scurgerea din urechi se oprete treptat, iar auzul se
normalizeaz.
La copii tineri pot s apar de multe ori vom, diaree,datorit scurgerii secreiilor purulente,
care poate irita astfel sistemul digestiv.
Deshidratarea care urmeaz tulburrilor digestive agraveaz i mai mult simptomele. Dac
tratamentul otologic corespunztor nu este urmat din timp, timpanul perforeaz spontan. n
momentul acesta durerile pacientului scad, datorit dispariiei tensiunii timpanului.
n cazul otitei medii pasul cel mai important este asigurarea aerisirii camerei timpanului i
ndeprtarea secreiilor.
De aceea este important practicareaperforrii artificiale a timpanului(paracentezei).
Cu ocazia acestei proceduri se taie un mic orificiu pe timpan, cu ajutorul unui instrument
asemntor unei lnci minuscule, prin care se extrag secreiile. Intervenia n general se practic
sub anestezie local.
Uneori se poate ntmpla ca orificiul s se nchid nainte de vindecarea complet. n asemenea
cazuri s-ar putea s fie nevoie de repetarea paracentezei.
Nu este de dorit s se atepte pn la ruperea, la perforarea spontan a timpanului, pentru c n
acest caz - datorit orificiului de perforaie la nivelul timpanului se produce o ran cu marginile
neregulate, care se vindec greu, lsnd o cicatrice relativ groas, crescnd astfel pericolul
apariiei hipoacuziei.
Prinii trebuiesc avizai n aceast privin, pentru c o crpare a timpanului poate avea
consecine mai grave, dect o ran minuscul produs de paracentez.
Pe lng tratamentul otologic, s-ar putea s fie nevoie i de administrarea antibioticelor.
Tratamentul se continu nc 2-3 zile dup dispariia simptomelor, pentru un minim de 5 zile.
Este bine s se nceap cu un derivat de penicilin cu spectru larg, care se va schimba n caz de
nevoie, n funcie de antibiogram. Vindecarea poate fi accelerat de picturi nazale, antipiretice
antiinflamatoare, sau picturi auriculare.
n cazuri recidivante, dac inflamaia este susinut de hipertrofia amigdalelor adenoide,
ndeprtarea chirurgical a acestora poate duce la soluionarea problemei.
31.Sindromul Meniere.
Sindromul Meniere se datoreaza distensiei compartimentului endolimfatic al urechii interne.
Leziunea primara este localizata in sacul endolimfatic care este responsabil pentru filtrarea si
excretia endolimfei (lichidul care umple cavitatile labirintului membranos al urechii).
Etiopatogenia
bolile generale: diabetul zaharat, hipertonia, hipotonia
alergia;
endocrine
etc;
- avitaminozele, mai ales a vitaminei C;
- tulburrile metabolismului apei, srurilor minerale;
- infeciilor de focar;
Simptomele clinice ale bolii sunt:
Hipoacuzia de tip percepie; acufene. Vertijul i hipoacuzia se dezvolt
concomitent. Durata crizei este de la cteva minute pn la 1-2 ore,
hipoacuzia este unilateral. Crizele se pot repeta n aceeai zi sau la un
anumit interval de timp. La examenul bolnavului n perioada dintre
crize se pune n eviden persistena hipoacuziei, hiperrefiexiei, care
trece apoi n hiporeflexie labirintic.
Dereglri de echilibru.
32.Otoscleroza (otospongioza).
Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari
osoase la
nivelul capsulei otice, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se
produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica
transmiterea eficienta
a sunetelor de la timpan la urechea interna.
Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului.
Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 10 ani) a hipoacuziei de transmisie,
insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult
mai intens).
Pacientii pot descrie si ameteala si pierderea echilibrului, in situatii grave
aparand vertijul rotator sever. Cand vertijul apare doar ca expresie a otosclerozei, se numeste
sindrom otosclerotic de ureche medie.
Operatia de corectie se numeste stapedectomie si este o procedura frecventa in practica
chirurgicala ORL. Dureaza intre 1 ora si 2 ore, se poate realiza sub anestezie locala sau generala,
iar pacientul poate fi externat la cateva ore dupa ce se trezeste din anestezie
de aer.
Aerul inspirat la trecerea prin nas suport urmtoarele modificri: se
nclzete, se umezete, se purific. nclzirea lui n fosele nazale este condiionat
de forma rulat a cornetelor nazale,
Purificarea aerului inspirat este asigurat n primul rnd de activitatea
aparatului mucociliar. Particulele mai mari din aerul inspirat sunt reinute cu
ajutorul vibrizelor, firioare de pr de la nivelul vestibulului nazal.
virala, ulterior flora microbiana nazala devenind virulenta, transformind coriza in rinita
mucopurulenta.Factori favorizanti ai rinitei acute: cauze de obstructie nazala, alergia
nazala, frigul, umezeala, atmosfera poluata, scimbarile bruste de temperature, stresul,
oboseala, tutunul, alcoolul,etc.Simptomatologia rinitei acute banale: - la debut se manifesta
prin:cefalee, frisoane stranuturi, astenie mialgii, secretii nazale apoase, obstructie nazala,
hiposmie-anosmie. - in stadiul urmator secretia devine mucopurulenta, iar
simptomatologia generala scade in intensitate.Boala evolueaza de cele mai multe ori spre
vindecare completa. Rareori se poate complica cu: sinuzite, otite, faringite,
laringotraheobronsite, complicatii oculare.Tratamentul consta in administrarea de
antiinflamatoare( ibuprofen,diclofenac, etc.) antitermice( paracetamol), antalgice,
antialergice, dezinfectante nasofaringiene( instilatii nazale de picaturi de vasoconstrictoare
de 2-3 ori pe zi), antiseptice locale, vitaminoterapie, inhalatii, aerosoli.In caz de
suprainfectie se administreaza antibiotic, de preferinta dupa efectuarea antibiogramei din
secretiile nazale.Tratamentul igienodietetic presupune repaus la pat in camera
aerisita,alimentatie usoara,bai calde la piciare.
fragila; fosele nazale sint largi.Evolutia rinitei cronice atrofice ozenoase poate fi descendenta,
cuprinzind faringele, laringele, traheea.Tratamentul medical in rinita cronica atrofica
vizeaza:1.modificarea troficitatii mucoasei nazale prin: aerosoli cu apa de mare, apa termala, apa
iodata; aeroterapie aplicarea de substante caustice chimice( glicerina iodata 1%),
vitaminoterapie( vit. A, E, D2, PP)2. modificarea florei microbiene: pensulatii cu glicerina
glucozata, aerosoli cu antibiotice,vaccinare.3.tonificarea starii generale: calciu, vitamine,
proteinoterapieTratamentul chirurgical in rinita cronica atrofica vizeaza eliminarea crustelor,
combaterea formarii lor si micsorarea calibrului foselor nazale prin interventii la nivelul septului
nazal, peretelui extern al foselor nazale sau la nivelul planseului foselor nazale.
54.Polinozele.
Polinoza reprezinta o alergie la polenul diferitelor plante. Polenul se transmite pe caleea aerului
si provoaca, la contactul cu mucoasa nazala sau oculara, o reactie alergica imediata (de tip 1).
Simptomatologia se manifesta de obicei sezonier si cedeaza in perioadele cu ploaie.
Etiologie
Polinoza poate fi declansata de polenul diferitelor tipuri de plante, cum ar fi: graminee (secara),
ierburi, pomi (mesteacan, stejar), arbusti (alunul) si plante medicinale (pelinul negru). In functie
de perioadele de polenizarea ale acestor plante, polinoza poate sa apara de mai multe ori pe an.
De obicei polinoza se asociaza si cu o reactie incrucisata la alimente care contin proteine a caror
structura moleculara e similara cu a alergenului polen. Se intampla adesea ca persoanele alergice
la polenul de mesteacan, de exemplu, sa reactioneze alergic si la alune.
Simptomele tipice din polinoza sunt : lacrimarea, senzatia de arsura la nivel lacrimal, stranut,
rinoree, nas infundat, tuse, gat iritat, reactii alergice ale pielii (inflamari si roseata). Pot sa apara
de asemenea probleme de concentrare si de somn. Cazurile grave se asociaza cu dispnee si pot
duce la astm bronsic de etiologie alergica. Riscul persoanelor alergice la polen de a se imbolnavi
de astm este 3 ori mai mare decat al celor non-alergice.
In paralel cu reactiile alergice specifice, polinoza poate determina si o hipersensibilitate nazala
fata de factori iritanti nespecifici cum ar fi fumul de tigara, praf, substante mirositoare, schimbari
de termperatura, care se manifesta prin stranut
TratamentPrima atitudine terapeutica in polinoza este evitarea, pe cat posibil, a contactului cu
factorul alergen. Dat fiind faptul ca polenul se poate transmite pe distante kilometrice pe calea
aerului, aceasta masura profilactica poate fi greu de realizat. Una din metodele anevoioase de
prevenire a polinozei o constituie voiajul in acele zone climatice care nu corespund cu locul de
resedinta in privinta perioadelor de inflorire. Incidenta alergenilor este mai mica in tinuturile
muntoase si la mare.Pentru ameliorarea simptomelor acute din polinoza se adminstreaza
antihistaminice cu actiune rapida, solutii de glucocorticoizi si corticoterapie inhalatorie. Singurul
tratament etiologic il reprezinta hiposensibilizarea. Unele produse cosmetice care contin
Dexpantenol, uree sau aloe vera pot ameliora unele reactii alergice la nivelul pielii: senzatiile de
arsura si urticaria.
Evolutie Polinoza ramane de regula toata viata. Netratata, alergia poate migra de la nivelul
cailor respiratorii superioare si al conjunctivei oculare la nivelul cailor aeriene inferioare,
cauzand simptome astmatice.
Preventie Odata ce se stie natura alergenului, exista mai multe metode de prevenire a unui atac
de polinoza:
Incercati sa evitati campiile inflorite sau aleele cu mesteceni si informati-va in legatura cu
incarcatura de polen a aerului;
Obisnuiti-va sa va spalati parul inainte de culcare si nu lasati articole de imbracaminte in
dormitor, pentru a evita transportul polenului in camera de dormit.
55.Corpii strini nasali. Rinolitul.
Pot fi exogeni sau endogeni, cei exogeni patrunzand accidental in fosa nazala si sunt intalniti
aproape in exclusivitate la copii mici. Sunt foarte variati, imaginatia pacientului fiind
hotaratoare: de la jucarii de plastic, musama, nasturi, pina la boabe de fasole, de porumb etc. Cei
endogeni sunt mai rari, se intalnesc mai ales la adulti si de obicei au o structura calcaroasa si se
numesc rinoliti.
Simptomatologia corpilor straini intranazali se caracterizeaza prin obstructie respiratorie nazala
cel mai frecvent unilaterala asociata cu rinoree purulenta, fetida.
Diagnosticul este sustinut de simptomatologia descrisa si de examenului rinoscopic, care dupa
aspirarea secretilor purulente si o eventuala vasoconstrictie locala, evidentiaza corpul strain.
Tratamentul consta in extragerea corpului strain cu ajutorul penselor sau a unor instrumente
agatatoare, tip croseta. Este contraindicata manevra de impingere a corpului strain in
rinofaringe, intrucat de aici el poate fi aspirat, accident foarte grav.
In cazul corpiilor straini narinari, usor vizibili, medicul de familie poate efectua extractia
acestora prin comprimarea narinei.
In cazul corpilor straini nazali profunzi, greu diagnosticabili, sau care au depasit narina (limen
nasi), pacinetul se indruma la medicul specialist ORL.
56.Hematomul i abcesul septului nazal, clinica i tratamentul.
Hematomul septal, apare de obicei in urma unui traumatism nazal cu fractura septului, in care
se produce acumularea de sange intre septul cartilaginos fracturat si pericondrul
supraiacent.Clinic se manifesta ca o bombare bilaterala a septului, cu obstructia foselor nazale.
Tratamentul consta in evacuarea hematomului si administrarea de antibiotice pentru prevenirea
suprainfectiei bacteriene, complicatie ce ar duce la transformarea hematomului septal in abces
septal. Aceasta complicatie impune administrarea de antibiotice si evacuarea abcesului prin
incizia mucoasei nazale de ambele fete ale septului. Aceste cai de drenaj ale abcesului trebuie sa
fie in planuri diferite, decalate pentru a preveni aparitia perforatiei septale. Netratat abcesul
septal, se poate complica cu condrita septului, a carui vindecare duce la deformarea piramidei
nazale, sau in cazuri de agresivitate crescuta a germenilor patogeni la instalarea unei tromboze
de sinus cavernos, datorita propagarii infectiei prin intermediul venei oftalmice.
57.Hemoragia nazal (epistaxisul): etiologie i tratamentul.
Epistaxisul (sangerarea nazala) este un accident obisnuit, mai ales la copii si poate fi tratat foarte
simplu. Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea in nas sau
suflarea nasului. Poate apare si in urma unei infectii a mucoasei care determina uscare si aparitia
de cruste.
Exista doua tipuri de epistaxis, anterior si posterior, in functie de locul de origine al sangerarii.
Daca epistaxisul este anterior sangerarea provine din septul inferior (peretele ce desparte cele
doua fose nazale). Numita si zona Little aceasta parte a nasului contine o vascularizatie bogata
care poate fi usor lezata.
Principalele cauze ale epistaxisului anterior sunt:
- zgarierea mucoasei nazale datorita unei unghii ascutite
- suflarea cu putere a nasului
- o lovitura usoara in nas
- raceala sau gripa
- nas infundat sau uscat, determinate de obicei de o infectie
- altitudinea mare
- folosirea excesiva a decongestionantilor nazali
- folosirea excesiva a cocainei.
De cele mai multe ori copiii au epistaxis anterior care poate fi tratat cu usurinta la domiciliu.
Tratament chirurgical pentru epistaxisul recurent
O procedura minora de cauterizare a locului de unde se produce sangerarea poate avea succes in
oprirea epistaxisului recurent. Aceasta procedura implica atingerea zonei sangerande cu un
tampon de vata imbibat cu o substanta chimica coroziva. Daca pacientul prezinta vase de sange
care sangereaza se poate interveni prin chirurgie endoscopica (folosind instrumente foarte fine)
pentru a lega capetele vaselor si a opri sangerarea.
Daca vasul care sangereaza este posterior sau este dificil de compresat, poate fi necesara
chirurgia majora. Exista cazuri rare in care este necesara ligaturarea unei artere principale care
vascularizeaza fosele nazale.
Daca pacientul prezinta deviatie de sept nazal, poate fi necesara interventia de corectare.
58.Traumatismele nasului i a sinusurilor paranazale.
Protozis
Oftalomologie
Tomografia computerizata in abcesul subperiostal, in mod normal,
releva edem al muschiului drept medial si deviere in jos si lateral a globului
ocular. Cand celulita orbitara progreseaza in aria din spatele globului ocular
(abces cerebral), C.T. evidentiaza obliterarea musculaturii extraoculare si a
nervului optic cu o masa constituita intr-un abces. In abces poate fi prezent
aerul, daca infectia este cauzata de bacterii anaerobe. Interventia
chirurgicala este indicata daca exista:
Protozis progresiv
Abces vizibil pe C.T.
Scaderea sau pierderea acuitatii vizuale
Nici o imbunatatire a semnelor clinice, dupa 24 sau 48 ore de
tratament cu antibiotice, intravenos.
Extensia orbitara bilaterala este o cauza importanta a trombozei de
sinus cavernos. Cu o administrare masiva de antibiotice, intravenos, si
drenaj cavernos. Extensia intracraniana este adesea secundara sinusitelelor
frontale, dar infectia oricarui sinus poate duce la aceste complicatii.
Inflamatia focala ( osteita) a osului frontal poate duce la necroza avasculara,
osteomielita tabliei anterioare si posterioare a frontalului. Extensia
posterioara poate apare direct sau via tromboflebita venelor diploice,
conducand la meningita, abces peridural sau abces cerebral. Semnele
extensiei intracraniene sunt:
Cefalee severa
Iritatie meningiala
Greata si vomismente
Diplopie
Fotofobie
Edem papilar
Semne neurologice de focar
Coma
Semnele oculare se pot dezvolta, de asemenea, si la ochiul controlateral. Diagnosticul poate fi confirmat prin CT-scan.
Tratamentul extensiei intraoculare a infectiei implica administrarea
intravenoasa a unei doze mari de antibiotice cu spectru larg, eliminarea
sechelelor osoase si drenajul sinusului, evacuarea abcesului de catre ORList, in colaborare cu un neurochirurg.
va spala separat, cu folosirea dezinfectantilor. in angina sunt indicate examenele urinei, sangelui,
iar in suspectia la difterie,
is examenul bacteriologic corespunzator.
Tratamentul. Se indica dieta lactovegetariana, vitamine, mai ales C si B.
Cu scop dezintoxicant se recomanda din abundenta ceaiuri cu zmeura, lamaie,
apa calduta cu diferite siropuri si sucuri de fructe
In caz de contraindicatii la antibiotice se recomanda aerosoli - Dioxizol de
4 ori pe zi. Se administreaza Faringosept, preparate disensibilizante (Dimedrol,
Suprastin etc), compresa calda la gat, in regiunea ganglionilor limfatici
submaxilari. Nu se recomanda badijonarea amigdalelor cu diverse medicamente.
Preparatele de alternativa in caz de angina sunt: Eritromicina; Macrolidele
noi (Clarotromicina, Azitromicina, Diritromicina etc); Cefalosporine oral
(Cefalexina, Cefaclor, Cefuroxim axetil, Ceftibuten etc).
Antinevralgicele, somniferele au o mare valoare in asemenea cazur
(Amidopirina, Analgina, Baralgina etc). Timp de 12-14 zile (daca nu apare o
complicatie) boala se vindeca.
Bolnavul poate relua lucrul numai dupa normalizarea rezultatelor de laborator
(sangelui, urinei, ECG). Medicul de familie si pediatrul sunt obligati sa
supravegheze timp de o luna bolnavii ce au suportat angina, pentru a preveni
dezvoltarea complicatiilor.
75.Abcesul periamigdalian.
Flegmonul periamigdalian este o inflamatie supurativa a tesutului celular
lax care separa capsula amigdaliana de peretele musculoaponevrotic faringian.
Etiopatogenia. Apare la ambele sexe cu aceeasi frecventa. Cel mai des
sunt afectati adolescentii si adultii (15-50 ani). Aceste flegmoane apar ca regula
in a 48-a zi de la debutul anginei, ultima prezentand de cele mai multe ori o
reincalzire a amigdalitei cronice. Infectia patrunde prin mecanismul "percontinuetatum" in tesutul celular lax periamigdalian din amigdale in cursul unei angine.
Cele mai frecvente sunt flegmoanele anterosuperioare. Infectia determinatoare
este sreptococul P-hemolitic din grupa A, iar factori favorizand: raceala, diferenta
de temperatura, alimentatia irationala si necalitativa, avitaminozele sau carentele
de vitamine, sinuzitele, faringitele, rinitele, dereglarile de respiratie nazala, bolile
cronice (diabetul zaharat, ateroscleroza, pielonefrita etc.)
Anatomia patologica. Procesul inflamator prezinta in aceste cazuri 3
faze de dezvoltare. in prima faza are loc edemul tesutului afectat, de aceea unii
autori numesc aceasta forma de flegmon angina edematiala. in a doua faza
tesutul celular lax sufera o infiltratie, care se extinde in spatiul periamigdalian,
afectand si tesutul amigdalei (mai ales stalpii palatini si palatul moale). Aceasta
infiltratie uneori se raspandeste si pe mucoasa mezo- si hipofaringelui si chiar a
laringelui. Urmatoarea este faza de abces.
Reiesind din cele trei faze de dezvoltare ale flegmonului periamigdalian edem, infiltratie, abces, ar fi mai corect sa spunem flegmon periamigdalian (faza
1-2 -3), decat abces periamigdalian. Diagnosticul se va nota astfel: flegmon
periamigdalian anterosuperior- faza de infiltratie.
in continuare descriem tabloul clinic si evolutia fiecarui flegmon in parte,
deoarece atat semnele subiective, si mai ales cele obiective, sunt diferite in
functie de localizarea procesului patologic.
76.Abcesul laterofaringian.
Adenoflegmonul laterofaringian este inflamatia supurativa a lantului
ganglionar carotidojugular.
Simptomatologia: odinofagie, disfagie si tumefactia regiunii subangulomandibulare, care poate sa se raspandeasca apoi sub muschiul sternocleidomastoidian. Apare torticolisul si redoarea cefei.
Flegmonul visceral laterofaringian se dezvolta intre peretele faringian
is lama conjunctiva a vaselor mari. Aici predomina disfagia, spre deosebire de
adenoflegmon, la care torticolisul apare pe prim-plan.
77.Abcesul retrofaringian.
Abcesul retrofaringian se asociaza frecvent cu adenoidita acuta. In
prezent se intalneste rar, datorita utilizarii pe scara larga a antibioticelor. La
adult se intalneste, de asemenea, foarte rar, datorita involutiei ganglionilor si
glandelor retrofaringiene. Ganglionii retrofaringieni (Gillette) involueaza
dupa varsta de 2 ani, de aceea, adenoflegmonul retrofaringian il intalnim, cu
frecventa ridicata, la sugar si copilul mic.
Infectia spatiului retrofaringian este cauzata de o infectie acuta
rinofaringiana, germenii microbieni intalniti fiind: Streptococul,
Stafilococul si Pneumococul.
Abcesul retrofaringian se poate extinde inferior, producand
fenomene de insuficienta respiratorie, sau la mediastin, producand medias
tinita grava. Simptomatologie
Copilul cu abces retrofaringian prezinta obstructie nazala, dispnee si
stridor, capul este in extensie.
Bucofaringoscopia deceleaza bombarea peretelui posterior al
orofaringelui, mucoasa de acoperire este rosie, intinsa, fluctuenta la palpare,
iar bombarea poate fi extinsa in sus, spre rinofaringe, sau in jos, spre
hipofaringe.
Radiografia cervicala de profil releva o bombare a mucoasei
faringiene.
Tratamentul chirurgical consta in incizia si drenajul abcesului pe
cale endofaringiana. In timpul inciziei trebuie o aspiratie eficienta, pentru a
evita aspiratia continutului purulent. Este contraindicata asteptarea unei
abcedari spontane, deoarece exista pericolul aspiratiei puroiului, cu asfixie.
Pe langa tratamentul chirurgical este indicata antibioterapia masiva.
mariti.
Simptomele generale de toxemie sunt: febra, greata, varsaturi, astenie intensa, facies pal,
tahicardie, puls slab si superficial, hipotensiune arteriala. in sange se constata leucocitoza. in
stadiile tardive ale bolii se dezvolta paralizia valului palatin cu consecinte grave - lichidele si alimentele la inghitire nimeresc in nas, glasul devine nazonat - rinolalie deschisa, rinofonie. Analiza bacteriologica (absolut indicata in astfel de cazuri)
pune in evidenta bacteria Clebsiela-Loeffler.
Evolutia. Angina difterica netratata sau tratata tardiv cu ser antidifteric
este grava, cu sfarsit letal (40-60%).
Formele clinice:
- usoare;
- grave;
- localizate;
- raspandite;
- toxice de gradele i, ii, iii;
- hemoragice.
Tratamentul. Se administreaza:
1. Ser antitoxic antidifteric: in functie de varsta si greutatea bolnavului,
gravitatea, forma si gradul de toxicitate al bolii de la 10000 pana la
200000 de unitati in cazurile grave. Doza necesara se administreaza
unimomentan, nedivizata in mai multe doze.
2. Antibioterapie - Eritromicina, Benzilpenicilina, Tetraciclina, Cloram- 3. Cardiovasotonice.
4. Dezintoxicante.
5. Corticoterapie- Hydrocortizon.
6. Regim la pat - spitalizare in spitalul de boli infectioase.
7. Vitaminoterapie.
8. Tratament simptomatic.
musculara, adventitie.
Vascularizatia arteriala a esofagului este
asigurata de.
- aa. tiroidiene inferioare;
- aa. esofagiene;
- aa. bronsice;
- aa. frenice;
- aa. gastrice.
Venele esofagiene forrneaza plexul venos submucos si plexul venos periesofagian. Din aceste
plexuri sangele venos se varsa in venele tiroidiene inferioare, venele azigos si venele stomacale.
In portiunile inferioare ale esofagului venele esofagului anastomozeaza cu sistemul port si cav
superior.
Functia esofagului este cea de deglutitie.
edem intens si un exsudat fibros, care se constituie sub forma unor false membrane consistente si aderente, caracteristice difteriei. Falsele membrane sunt de culoare albcenusie sau brune, hemoragice in difteria maligna. Toxina ataca
sternal, intercostal si incordarea muschilor sternocleido-mastoidieni.
in primul rand epiteliul, apoi vasele sanguine, peretii carora devin permeabili si
Perioada terminala poate sa duca la vindecarea completa a bolnavului,
transparenti pentru exsudat, bogat in fibrina si fibrinogen.
iar daca diagnosticul nu a fost stabilit la timp si tratamentul a fost incomplet,
Tabloul clinic si evolutia bolii. Difteria laringelui alcatuieste 20-30% din
tabloului clinic; perioadei de incubatie; prezentei pe mucoasa laringelui a falselor
toate cazurile de difterie a organelor din sfera O.R.L. Perioada de incubatie
membrane aderente de culoare gri-murdara; edemului mucoasei laringelui si
constituie in medie 2-7 zile. Simptomatologia bolii si evolutia ei depinde in mare
edemului tesutului celular lax al regiunii cervicale; rinitei sau faringitei
masura de urmatorii factori:
concomitente si halenei specifice; examenului bacteriologic.
- forma difteriei: localizata, difuza sau generalizata, toxica, hemoragica s.a.
In forma localizata procesul morfopatologic afecteaza in exclusivitate
Crupul fals, sau laringotraheobronsita striduloasa, se deosebeste de crupul
laringele. in cea difuza se afecteaza nu numai laringele, dar si alte regiuni ale
difterie prin debutul acut, simptomatologia zgomotoasa, etiologia virala.
Difteria laringelui trebuie diferentiata si de corpii straini laringieni,
Tratamentul.
Seroterapia. Serul antidifteric (antitoxina difterica). in cazurile usoare
se administreaza 10000-20000UI, iar in cazuri severe 50000-100000UI. Doza
necesara se administreaza unimomentan, neesalonata - in mai multe subdoze.
Corticoterapia.
- Hidrocortizon, Prednisolon;
- Glucoza;
- Hemodeza;
- Albumina;
- Cocarboxilaza;
- Regim la pat;
- Antibiotice: Eritromicina, Clindamicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.
Simptomatologie. Bolnavii
vor adresa la medic prezentand umatorul cortegiu de simptome:
- durere, care poate fi foarte, acuta, generand starea de soc
- dispnee de divers grad, care necesita uneori efectuarea conicotomiei
sautraheotomiei;
- disfonie sau chiar afonie;
- disfagie.
Obiectiv starea bolnavului poate fi satisfacatoare, grava sau foarte grava.
Traumele laringelui de cele mai multe ori sunt asociate cu lezarea faringelui,
esofagului, traheei, tesuturilor moi ale gatului etc. De aceea simptomatologia,
precum si semnele obiective ale traumatismelor laringotraheobronsice vor Fi
multiple si diverse. Astfel, atunci cand va fi traumat si gatul, vom stabili rani in
regiunea cervicala, iar daca va fi traumata si traheea, si esofagul se va constata
ca bolnavul nu se poate alimenta sau ca este abolita respiratia. in toate aceste
cazuri medicul de familie trebuie sa examineze foarte minutios bolnavul si sa
solicite consultatia specialistilor respectivi.
Tratamentul prevede masuri de combatere a durerii, hemoragiilor si de
restabilire a respiratiei si alimentatiei bolnavului. Plaga va fi prelucrata dupa
toate cerintele chirurgiei moderne - indepartarea tesuturilor necrotizate cu
crutarea la maxim a celor viabile, prevenirea infectarii plagii. Se vor administra
antibiotice, calmante, antihistaminice si alte preparate in functie de necesitate.
Traumatismele traheei si ale bronhiilor
Cauzele, precum si mecanismele de producere a acestora, difera de la
caz la caz. Simptomele subiective sunt asemanatoare cu ale traumatismului
laringian - durere, insuficienta respiratorie, hemoragie, emfizem etc. Diagnosticul
se stabileste in baza datelor anamnezei, examenelor clinice si paraclinice.
Tratamentul poate fi de urgenta si planic. Tratamentul de urgenta presupune masuri de restabilire a respiratiei bolnavului - traheotomie. in tratamentul
planic se vor aplica diverse variante de plastie a traheei.
n intervalele dintre crizele paroxistice, corpul strain poate fi bine tolerat, copilul
prezentnd doar o usoara durere retrosternala;
fixarea corpului strain la bifurcarea traheei (cu efect reflex inhibitor vagal) poate antrena
decesul brusc.
Tehnica chirurgicala
1. Pozitia bolnavului este culcat pe spate, acolo unde insuficienta respiratorie o permite. Daca
insuficienta respiratorie se agraveaza in pozitia decliva posterioara, jumatatea superioara a
corpului, se poate ridica pana la vertical, bolnavului administrandu-i-se oxigen pernazal sau oral.
2. Timpii operatori:
- incizie medio-cervicala, de la incizura cartilajului tiroid si pana la furculita sternala. In cazurile
premergatoare unei interventii laringiene (ex. laringectomie totala), incizia tegumentului si a
muschiului pielos al gatului poate sa fie si orizontala la aproximativ 1,5cm de furculita sternala;
- decolarea planului grasos, cu ligatura sau cauterizarea vaselor sanguine sectionate;
- decolarea musculaturii pretraheale;
- sectionarea si decolarea fasciei cervicale mijlocii pana la evidentierea capsulei tiroidiene;
- disecarea istmului tiroidian, decolarea acestuia de pe peretele anterior al traheei, clamparea la
capetele lui cu doua pense Pean lungi, urmat de sectionarea lui intre cele doua pense si ligatura
celor doua bonturi istmice. De cele mai multe ori, istmul tiroidian este situat in dreptul inelelor
traheale 2-3-4.
- eliberate de istmul tiroidian, inelele traheale 2-3-4 sunt sectionate median, dupa o prealabila
anestezie endotraheala efectuata prin membrana interinelara 2-3 sau 3-4;
- confectionarea unei clapete traheale care sa se deschida spre exterior si suturarea acesteia la
marginea inferioara a incizurii cutanate( suprasternala);
- contolul hemostazei ( pericol de aspiratie a sangelui);
- toaleta plagii, sutura marginilor plagii, mai ales a celei superioare, cea inferioara fiind lasata
nesuturata, pentru a preveni evetualul emfizem subcutanat postoperator ( mai ales la persoanele
cu reflex tusigen accentuat sau cu suferinta pulmonara) si
- introducerea canulei traheale.
Complicatiile acestei interventii chirurgicale pot sa fie: a. Intraoperatorii:
- hemoragia din glanda tiroida, din vase sanguine sau din tumora ce depaseste peretii traheali;
- lezarea cartilajului cricoid, ceea ce poate sa duca la stenoze subglotice;
- lezarea domului pleural sus situat poate sa duca la pneumotorax;
- paralizia recurentiala prin lezarea intraoperatorie a recurentiilor;
- stopul cardiac
b. Postoperatorii:
- hemoragie secundara cu aspirarea sangelui( din plaga operatorie);
- hemoragie datorita eroziunii vaselor prin canula traheala prost pozitionata;
- emfizemul subcutanat cervical, traheita, celulita cervicala, mediastinita,
Ingrijirea postoperatorie
- supravegherea postoperatorie a respiratiei, hemostazei, eventual a posibilului emfizem
subcutanat cervical;
- administrarea de antibiotice, antitusive, mucolitice;
- aspirarea regulata a secretiilor traheale ( de mai multe ori pe zi), asigurarea unui aer respirator
umidificat;
- toaleta stomei trebuie efectuata zilnic;
- curatarea canulei trebuie efectuata zilnic, a mandrenului, canula putandu-se schimba din a 3-a
zi;
vestibulului nazal. Bolnavul acuza tuse uscata, insuficienta respiratorie periodica, uscaciune, vocea este schimbata. Boala are o evolutie foarte lenta. Sunt descrise cazuri cand
boala a evoluat timp de 20 de ani.
esofagului);
- corpi straini esofagieni (cu margini ascutite).
Anatomia patologica a traumatismelor esofagului prezinta plagi, rupturi,
perforatia si inclavarea corpilor straini in tesuturile peretilor esofagului. La aceste
schimbari patomorfologice se pot asocia hiperemia, edemul, infiltratia, tumefactia,
semne caracteristice unei inflamatii secundare.
Tratamentul prevede masuri medico-chirurgicale de urgenta:
- combaterea durerii, in caz de necesitate, si a socului;
- stoparea hemoragiei;
- toaleta chirurgicala primara a plagilor posttraumatice;
- suturarea leziunilor;
- administrarea cardio- si vasotonicelor, antibioticelor;
- repaosul esofagului (aproximativ o saptamana);
- alimentarea bolnavului parenteral si prin sonda.
Prognosticul de cele mai multe ori este imprevizibil, de aceea in toate
cazurile de traumatism esofagian medicul de familie trebuie sa urgenteze
acordarea primului ajutor in combaterea durerii, stoparea hemoragiei, aplicarea
pansamentului steril, administrarea vasotonicelor si sa trimita accidentatul in
centrele specializate O.R.L. sau toracoabdomina
punctie lombara nu este deosebit de dureroasa. Ea este efectuata de cele mai multe ori sub
anestezie in cadrul unei spitalizari pentru un sindrom meningean sau pentru o afectiune
degenerativa a sistemului nervos central, de exemplu.
Pacientul va trebui sa ramana alungit timp de 24 ore dupa interventie pentru a evita aparitia
durerilor de cap.
muschiul maseter. Relatia cu nervul facial prezinta importanta clinica deoarece majoritatea
tumorilor se dezvolta in lobul superficial, iar parotidectomia trebuie sa conserve nervul facial.
Drenajul limfatic se face in ganglionii preauriculari superficiali situati in fata tragusului. De aici
limfa se varsa in ganglionii cercali superficiali situati de-a lungul venei jugulare externe care
comunica cu ganglionii jugulari interni. Exista si ganglioni intra-parotidieni superficiali si
profunzi (subparotidieni).
Glanda submaxilara se gaseste in triunghiul digastric marginit de cele doua portiuni ale acestui
muschi. Prezinta un raport important cu ramul mandibular al facialului care inerveaza orbicularul
buzelor. Fata profunda a glandei ne in contact cu nervul lingual, care insoteste canalul Wharton.
Glanda sublinguala este cea mai mica dintre glandele salivare majore, fiind situata sub mucoasa
seului bucal anterior.