Tulburari de

personalitate

Descriere si Caracterizare clinica

generala;
Clasificarea tulburarilor de
personalitate
 Personalitatea umana reprezinta simltan un concept si o structura
multidimensionala care integreaza componente conditionate biologic,
psihologic, social si spiritual. De aici deriva si complexitatea contributiei
sale in procesul de cunoastere psihiatrica si, intr-un sens mai extins,
antropologica.
Pornind de la aceste repere, personologia autentica( Stern. 1936) nu
se poate rezuma la a reduce persoana la determinantii sai si postuleaza
necesitatea formularii teoriilor asupra personalitatii normale si patologice,
conform unorstudii riguroase si extensive. Acestea trebuie sa aiba repere
existenta activa si specificitatea stilului fiecarui individ, precum si sistemul
de scopuri aferente ( scopuri proprii, suprapersonale si abstracte)
echivalente ale idealurilor. In acelasi cadru, Murray ( 1938) subliniaza
conditionarea reciproca dintre personalitate si psihismul individual, pe
terenul interferentelor motivationale interne si ambientale.
Atat in varianta sa normala, cat si cele patologice, personalitatea
reprezinta componenta obligatory a terenului pe care se instaleaza diversele
tulburari psihopatologice. Evolutia acestora este, de asemenea, favorizata,
agravata sau nuantata de dominantele structurale ale personalitatii. Le se
regasesc si in formularele moderne ale diagnosticului psihiatric si
influenteaza evident calitatea strategiilor si relatiilor terapeutice.
In genere, personalitatea umana este rezultatatul unui indelungat
proces de selectie naturala in baza caruia devin stabile si dominante acele
trasaturi individuale care contribuie in cel mai inalt grad la supravietuirea
speciei ( in cazul nostrum a speciei umane ), deci si la adaptabilitatea,
eficienta si creativitatea inividuala in rolurile vietii. Faptul ca unele dintre
aceste trasaturi-mai mult sau mai putin dezvoltate-devin maladaptive si
perturbatoare ale integritatii structurale a persoanei si ale integrabilitatii
sale comunitare pledeaza pentru apartenenta lor de natura umana, precum
si pentru complexitatea si unicitatea acesteia.
Caracteristica generica a personalitatii normale – de a se constitui
intr-o structura integrala si integrativa a secventelor transversale si
sincrone individuale – se regaseste si la personalitatile patologice si poate fi
raportata la acelasi fundal numit durata ( Nirestean, 1995). O personalitate
dizarmonica presupune insa asocierea unor trasaturi autodezavantajante,
care, din cauza stabilitatii lor in timp si a particularitatii de a nu fi
constientizate de catre individ, sunt inductoare ale unui comportament
maladaptiv persistent. Acestea reprezinta atributele de baza ale tulburarilor
de personalitate si devin sursa unei diversitati extreme a formelor de
manifestare a suferintei personale, dar si colective.
Astfel privite, structurarile dizarmonice ale personalitatii se
constituie, din punct de vedere medico-psihiatric, intr- o categorie
nosologica aparte, dominata de un deficit comportamental si adaptiv
precoce si persistent, care viciaza raporturile cu sine si cu lumea. Deficitul
este ego-sinton si cultiva un stil egocentric, care devine manifest adeseori
prin interventia unor factori declansatori inaparenti, greu de decelat.
Dificultatile adaptive pot fi, de asemenea, mascate de un nivel intelectual si
cultural superior, de toleranta anturajului, precum si de particularitatile
rolurilor sociale si profesionale. Deficitul de adaptare si eficienta in roluri
ale personalitatii patologice sunt rezistente insa la mijloacele educative
primitive si la diversele strategii terapeutice si reabilitative. Acest atribut
este corelabil hipotrofiei si dezechilibrului structural al componentei
personalitatii descrise de psihanaliza ca supraeu si care coalizeaza norme,
reglementari si valori morale viciate. Ele intretin egoismul si non-empatia
in raporturile interpersonale si favorizeaza cronicizarea tulburarilor
adaptive, in concordanta cu dezvoltarea progresiva a convingerii conform
careia mesajele, discursul si atitudinea persoanelor din jur sunt lipsite de
autenticitate, interesate sau ostile.
Societatea are anumite cerinte si expectatii corespunzatoare
indivizilor, iar acestia, la randul lor, au diferite dorinte si nevoi. Ele se pot
implini doar in cadrul creat de diversitatea raporturilor interpersonale, dar
pot ramane deziderat si, in acelasi timp, o sursa de frustare atunci cand
aceste raporturi sunt disfunctionale sau cand resursele personale sunt
insuficiente. Ambele conditii reprezinta apanajul tulburarilor de
personalitate, a caror constanta existentiala integreaza o dependenta
tensionanta, anxiogena, fata de anturajul social, conduite manipulative sau
ostil-dominatoare si ignorarea detasata a celor din jur.
Aceste particularitati comportamentale pot fi uneori doar consecinta
disfunctionalitatii grupului social a care contributie personapatica trebuie
raportata la reperele demografice individuale si la nivelul de asumare
responsabila a experientelor biografice dezavantajante. Atributele
individualismului promovat de sociocultura moderna occidentala sunt si ele
extrapolate in structura diverselor categorii tipologice personologice.
 Tulburarile de personalitate au fost descrise si comentate de-a lungul
timpului in cele mai importante sisteme nosologico-nosografice
internationale. Ele au fost privite ca un continuum al personalitatii
normale, dar si ca un domeniu coplet distinct. In acelasi context,
personalitatile patologice sunt considerate de unii autori drept
neclasificabile, iar de catre altii, un teritoriu cu atribute de unicat ce
integreaza diferentele si asemanarile interindividuale. Astfel, Kraepelin,
Bleuler si Kretschmer au descris tipuri temperamentale sau structuri
personologice de tip astenic, schizoid, ciclotimic sau cicloid, ce reprezentau
stari precursoare sau forme atenuate ale psihozelor schizofrenice sau
afective. Pe de alta parte, Schneider a descris o categorie de personalitati
psihopatice complet distincte de celelalte tulburari psihopatologice.
Aceste descrieri clasice, desi au fost estompate timp de deceniii de
orientarea psihanalitica si de scolile postpsihanalitice, au devenit
fundamentul clasificarilor categoriale moderne. Trebuie amintite
contributiile lui Freud, Alexander si, mai recent, ale lui Otto Kernberg. Ele
au sugerat ideea dezvoltarii etapizate si partial predeterminate a diferitelor
tipuri de personalitati patologice, reliefand diferentierile necesare si
obligatorii fata de nevroze a caror simptomatologie este de factura
egodistonica. Prin elaborarea conceptului de nivel de organizare
structurala a personalitatii a fost posibila o prima clasificare ierahica a
tulburarilor de personalitate, avand ca extreme personalitatea de tip
borderline – cel mai deficitar structurata – si cea obsesiv-compulsiva cu un
inalt nivel de organizare.
In congruenta cu varietatea comentariilor de factura nosologica,
trebuie subliniata importanta demersului diagnostic si a criteriilor folosite.
Aceasta deoarece psihiatri – chiar beneficiind de calea din urma – sunt
adeseori dubitativi in formularile diagnostice. La acestea se adauga si
controversa dintre importanta contributie psihopatologice si maladaptive a
factorilor situationali, raportata la aceea a trasaturilor personalitatii.
Majoritatea clinicienilor prefera o sistemare categoriala a
tulburarilor de personalitate, cu deosebire dupa dezvoltarea conceptului de
psihopatie si corespunzator incercarilor de management aferente
domeniului. In acest context si in pofida apelului la interviuri structurate si
semistructurate, cota de subiectivism a diagnosticului ramane semnificativa.
Se explica astfel de ce tulburarile de personalitate sunt relativ deficitar
prezentate in raport cu restul entitatilor psihopatologice in orice system
diagnostic.
Abordarea din perspective categoriala a tulburarilor de personalitate
este o expresie a gandirii traditionale polarizate din societatea occidental.
Diversele categorii sunt net delimitate si difera calitativ unele de altele. Se
apeleaza la descrierea empirica a manisfestarilor patocomportamentale
propriu-zise cace devin suportul conceptului de personalitate patologica
sau dizarmonic structurata. Acesta intruneste – in intentie – atributele unui
construct ateoretic si are o validitate partiala corespunzatoare doar unora
dintre simptomele integrabile. Descrierea categoriala poarta deci amprenta
simplitatii si a stereotipiei oglindite in insirarea unor criterii de facture
strict fenomenologica.
Cel mai adesea, necesitatea clasificarii categoriale a tulburarilor de
personalitate le subdivizeaza in trei clustere :
A – bizare;
B – hiperexpresive si dissociale;
C – anxioase.
Se pot descrie o serie de criteria diagnostic aplicabile tuturor
tulburarilor de personalitate. Ele include :
- Comportamentul individual marcat dizarmonic, ca expresie a
strategiilor cognitive, continuturilor afective, modalitatilor de
manisfestare ale instintelor si abilitatilor relationale interpersonal
deviante;
- Caracterul precoce si durabil al tulburarilor comportamentului,
care devin manifeste in copilaria tardiva sau adolescent si persista
toata viata;
- Perturbarea constanta – dar de intensitate variabila – a
adaptabilitatii in diversele roluri ale vietii si a eficientei sau a
performantelor profesionale;
- Disconfortul subiectiv care creeaza si intretine sentimentul de
neimplinire, incompletitudine si deficitul de satisfactie personala.

Tulburarile de personalitate de cluster A

Primul cluster – cluster A – al clasificarii categoriale include

personalitatiile patologice cu trasaturi de serie psihotica.

A.1.Tulburarile de personalitate paranoica

Aceasta are ca dominante structurale orgoliul si interpretativitatea

manifeste din tinerete, alaturi de abilitatile relationale selective.
Suspiciunea si lipsa de incredere in cei din jur sunt intretinute de o stima de
sine exagerata, care cultiva raporturi interpersonal sarace si mereu
problematizante. Stima de sine exacerbate inhiba simtul autocritic si poate
alimenta unerori o tinuta morala superioara si autoritarismul ca
fundamente ale rolurilor de lideri sau de formatori de opine la care pot
accede uneori. Pe aceasta cale apar mereu in prim-plan aroganta si
tendintele de a-i exploata si manipula pe ceilalti – ale caror expectatii si
drepturi sunt ignorate -, precum si lipsa de loialitate. Sunt promovate
constant imaginea si drepturile personale in orice situatie existential
concreta si nu sunt tolerate frustarile si esecurile.
In plan cognitiv, ideile preconcepute induc interpretari false ale
realitatii obiective, pe fondul unei hipervigilitati si hiperestezii persistente.
Sunt considerate referitoare la sine majoritatea cuvintelor si atitudinilor,
chiar si cele bine intetionate, ale persoanelor din jur. Pacientii isi pastreaza
pentru ei adevaratele ganduri si intentii si evoca experiente cu alura
comparative a evenimentelor traite sau imaginate. Sunt deci evidente
frustarile expansive si, uneori, limbajul evaziv.
Apar afisate in mod constant rigiditatea si detasarea afectiva, fiind
evident lipsa empatiei si a capacitatii de a dezvolta sentimente fata de
persoanele din jur, indiferent de gradul de rudenie sau de aproprierea
existential. Frecventele crize de furie si manifestari de gelozie patologica se
desfasoara in raport cu partenerul conjugal sau sexual.
Relatiile interpersonale sunt dominate de neincredere, raceala si
indifferentism. Apar mereu in prim plan atitudini resentimentare legate de
insultele si ofensele celor din jur, autovictimizarea fiind un atribut
structural major. Chiar si evitarile sau conduitele de amanare ale
persoanelor cu care vin in contact – motivate de oboseala sau conjunctural
– privite ca ostile.
Tehnicile comportamentale pot ameliora stilul paranoic, dar le
trebuie sa profite de perioadele de descurajare, pessimism si de
dezorganizare a mecanismelor de securizare.
Tulburarea de personalitate paranoica se poate structura in familiile
schizofrenilor si e mai frecventa la sexul masculin.

A.2. Tulburarea de personalitate schizoida

Este dominata de indiferentism afectiv si detasare in raporturile

interpersonale, tribute manifeste din tinerete. Sunt evidente capacitatile
reduse de rezonanta emotional si rigiditatea in exprimarea unor stari
afective sarace si greu de diferentiat unele fata de altele. Ca stari afective
sarace, inconstant sau tardive. Exista astfel un deficit de exprimare a
emotiilor si, de asemenea, a nemultumirii sau a furiei – precum si o lipsa de
caldura si tandrete in relatiile interpersonal. Anhedonic, schizoidul este, in
egala masura, indiferent la criticile sau laudele celor din jur.

A.3 . Tulburarea de personalitate schizotipala

Este caracterizata printr-un comportament excentric, dominat de

bizarerii si perceptii distorsionate ale propriei personae si ale ambiantei –
din spectrul depersonalizarii si derealizarii -, care intretin un deficit
relational si adaptive cvasiconstant.
In plan perceptual, sunt definitorii experientele insolite, adeseori de
tipul iluziilor corporale, a pseudohalucinatiilor si a fenomenelor de
perceptive deliranta .
Tulburarea de personalitate schizotipala este cel mai recent
integrate clusterului A, fiind analizata prin prisma determinismului genetic
comun cu schizofreniile, precum si prin reliefarea unor structure de serie
discordanta.

Tulburarile de personalitate de cluster B

B.1. Tulburarea de personalitate antisocial

Aceasta se diagnosticheaza dupa varsta de 18 ani si este precedata

de dificultati adaptive semnificative cu o durata de minim 3 ani, ele fiind
descriptibile din primele faze ale socializarii, cu mult inaintea varstei de 15
ani.

B.2. Tulburarea de personalitate de tip borderline

Aceasta integreaza o accentuate instabilitate afectiva, a imaginii de

sine si comportamentului, cu tendinte spre actiuni impulsive si ignorarea
cosecintelor acestora. Sunt mentionate urmatoarele criterii diagnostice:
- Imagine de sine instabila
- Ideatia paranoida tranzitorie
- Impulsivitatea
Personopati instabile afectiv de tip impulsiv corespund urmatoarelor
criterii:
- Labilitatea afectiva cu paroxisme disforice si agresive imposibil de
controlat;
 - Tendinta marcata spre actiuni imprevizibile si violenta, cu
ignorarea consecintelor care se manifesta cu intensitate marita in
condintii de cenzura sau coercitive;
- Dificultati in initierea si continuarea unor actiuni a caror
implinire nu produce satisfactii imediate.
Subvarianta de tip borderline implica :
- Dificultati de autoperceptie si instabilitatea imagini de sine, a
scopurilor si valorilor personale inclusive in planul sexualitatii;
- Senzatia cronica de vid interior
- Incapacitatea de a intretine relatii interpersonale stabile insotite
de frecvente paroxisme afective;
- Eforturile intense de evitare a abandonarii;
- Actiunile autovatamatoare recurente.

Principalele criterii diagnostice sunt simptome si nu trasaturi

caracteriale, din cauza asocierii cvasiconstante cu tulburari ale axei
I-depresia, anxietate, anorexie, bulimie, TP obsesiv-conclusiva,
tulburari disociative, abuz de substante.
Sunt de subliniat interferentele cu alte tulburari de personalitate
de cluster B, in primul rand cu TP histrionica.Ele corespund
instabilitati imaginii de sine, labilitatii afective si eforturilor de
prevenire a abandonului din partea anturajului.Prin acestea din
urma, ca si prin deficitul de autostima si senzatia cvasiconstanta de
ingrijorare si tensiune, personalitatea de tip borderline se raporteaza
la personalitatea anxios-evitanta. Teama de abandon este un atribut
comun si personalitatii dependete. Deficitul stimei de sine si cel
relational sunt, de asemenea, puncte comune cu atributele dominante
ale personalitatii depresive.

B.3. Tulburarea de personalitate histrionica

Principalele criteria diagnostic include : un stil hiperexpresiv,

teatral, seducaor, crozitant si manipulative, care invoca atentia celor din
jur. Imaginea de sine instabila intretine un discomfort psihic intens in toate
situatiile in care nu se afla in central atentiei sau al preocuparilor
persoanelor din jur.
Strategiile cognitive sunt superficial, iar rationamentele facile, cu
evitarea incursiunilor introspective, in timp ce limbajul este colorat,
bombastic, dar sarac in detalii. Viata afectiva este, de asemenea, dominate
de trairi superficial si putin stabile, dar intens exprimate in sensul
demonstrativitatii.
Coplesit de dorinta de a se valorize prin hiperexpresivitate si actiuni
captivante, histrionicul isi confirma mereu dezinteresul pentru lumea din
jur, care este perceputa ca indiferenta, ostila sau ca o sursa permanenta de
situatii neplacute.
Avand mereu ca punct de plecare problematizanta stima de sine,
histrionicul are uneori tendinta de a-si desconsidera anturajul de care
ramane totusi dependent. Este evident lipsa de curiozitate, creativitate si
rabdare, in sensul perseverentei si constiinciozitatii. Multe personalitati
histrionic sunt in love with love , si manifesta preocupari estetice exagerate.
Intensitatea si diversitatea manifestarilor TP histrionic depind de
nivelul educational si cultural. Determinismul acestei caracteriopatii
apeleaza atat la repere psihanalitice – in primul rand la fixatiile libidinale -,
cat si la factorii socioculturali prin personogeneza viciata de raporturile
deavantajante din familia parental, ca si de modele comportamentale sau
traditiile culturale si mentalitatile collective cu semnificatii hiperprotective
sau represive.
In formele sale cu manifestari tipice, TP histrionic poate fi privita ca
o expresie extrema, caricaturala a trasaturilor psihologice ale sexului
feminine, fiind, de astfel, una dintre caracteriopatiile descriptibile cu
precadere la femei.

B.4. Tulburarea de personalitate narcisica

Ea integreaza atributul grandorii sip e cel al unei exacerbate

autostime, nevoia imperioasa de admiratie, insotita insa de un
comportament lipsit de empatie. Stima de sine exagerata si sentimentul
superioritatii si grandorii personale, care se manifesta in tinuta,
vestimentatie, rolurile vietii, sunt patognomonice. Narcisicii sunt foarte
afectati de nereusite sau de indiferenta anturajului care induc intense
senzatii de rusine si umilinta.
Sunt, de asemenea, caracteristice convingerile si expectatiile
impenetrabile legate de calitatile personale deosebite si de superioritatea pe
care acestea o confera in raport cu anturajul, precum si fanteziile expansive
nelimitate pe temele succesului, puterii si farmecului personal, care ii
confera statutul unei personalitati cu totul speciale, chiar unice. Cu cat
sentimentul grandorii personale e mai stabil , cu atat narcisicul e mai
adaptabil ; in situatia opusa, se asociaza trasaturi de tip borderline care
agraveaza deficitul adaptiv.
 Tendintele manipulativ-dominatorii din relatiile interpersonal nu pot
fi altfel orientate decat spre satisfacerea propriilor dorinte.
Comportamentul arrogant invoca admiratia celor din jur, in contrast cu
faptul ca narcisicul este el insusi invidious, dar se considera invidiat pentru
calitatile sale. El cauta si obtine succesul doar in acele profesii care ii
cultiva dominantele structural, iar comportamentul este constant
hiperpragmatic, cu intoleranta la critica. Narcisicul mimeaza aderenta la
normele si valorile comunitare, avand o moralitate conjuncturala, iar
plictiseala si detasarea de cei din jur, intretinute de sentimente de invidie si
ostilitate, il caracterizeaza si in situatiile cele mai favorabile .
Tendintele de a simpatiza, de a se apropria de persoane importante
sau de a agresa si domina in mod selectiv persoanele considerate lipsite de
valoare sunt expresia trasaturilor dezavantajante : nesiguranta si lasitatea.
Sunt descrise doua stiluri narcisice : unul hipervigil si cu tenacitate
scazuta, ca expresie a unui eu fragil si empatic, respective unul dominator si
tenace, corespunzator unui eu bine structurat, care nu este vulnerabil decat
la manifestari de invidie si sfidare.

Tulburarile de personalitate de cluster C

C.1. Tulburarea de personalitate evitanta

Are drept dominante structurale sentimentul insuficientei personale ,

inhibitia marcata in raporturile sociale si o sensibilitate exagerata la orice
comentariu negative adresat sau la critica.Aceste attribute sunt centrate pe
raportul nevoie-teama al individului.Sunt caracteristice stima de sine
scazuta si tendinta de autorealizare in orice situatie.Evitantul adopta
strategii cognitive de factura micromanica.,avand drept scop evitarea
criticii sau a respingerii dinpartea anturajului si a implicarii in situatii de
viata problematice.Are ,de asemenea,tendinta de a amplifica realitatea
personala in sens negativ sip e cea exterioara in sens pozitiv.Ii sunt proprii
asociatiile superficiale pe fondul hipervigilitatii,dar si amnezii selective
asupra psihotraumelor.
Eul hipotrofiat intretine in plan afectiv timiditatea si emotii negative
persistente,alaturi de o anxietate indreptata sper sine.Sunt descries
numeroase fobii,predominant de factura sociala.Depersonalizarea este
mereu prezenta,indeosebi sub forma senzatiilor de instrainare si decolorare
a propriilor trairi afective.
Motivational ii este caracteristica ambitendinta,in sensul dorintei de a fi
acceptat de cei din jur,dar cu pastrarea distantei.Se autoprotejeaza de o
potentiala rejectie si,desi desi are aptitudini,evita sa le foloseasca.Are un
elaborate comportament de evitare a contactelor sociale,atunci cand se
suspecteaza faptul ca nu este dorit sau acceptat.Stilul personal este
retras,neincrezator,supracontrolat,putin activ,manierat,adeseori
bizar.Retinerea accentuate in relatiile interpersonale este insotita de teama
de a nu fi ridiculizat,teama care se extinde si asupra raporturilor
profesionale in cadrul carora adopta o pozitie pasiva si repliata ,care s ail
faca sa fie ignorat.Cel mai important scop ramane garantarea sigurantei
personale.Initiativele personale sunt rare,cu evitarea constranta a
situatiilor noi si a asumarii inclusive a unor riscuri minore.Neofobia este
patognomonica si accentueaza teama de orice responsabilitate a
evitantului.Comportamentul evitant poate fi conditionat cultural,asa cum se
intampla in cazul imigratiilor.

C.2.Tulburarea de personalitate dependenta

Este caracterizata printr-o stima de sine scazuta si prin nevoia de a fi

ingrijit si sprijinit.Se structureaza adtfel un comportament docil si
adeziv,precum si teama de separare.Deendentul are autoreprezentari
negative in plan cogniiv,pe teme de ineficienta si inferioritate in raport cu
cei din jur.Este dominat de preocupari ilogice si ruminatii legate de teama
de a fi lasat sa se decurce singur,insotita de convingerea ca este incapabila
sa o faca.Este evidenta incapacitatea de decizie sau elaborarea unor
planuri de viata,pentru initierea carora transfera intotdeauna
responsabilitatea asupra celor din jur.In plan afectiv domina anxietatea
sociala si de performanta si teama de abandon ,la care se adauga tendinta
de a o cauta imediat o alta persoana protectoare atunci cand precedenta
legatura interpresonala esueaza.Apare o senzatie de discomfort intens si
neajutorare in conditii de singuratate,cu ipsofobie si teama de abandon.

Bibliografie:

-Stephens, J. H., & Parks, S. L. (1981). Behavior therapy of personality

disorders. In J.
R. Lion (ed.), Williams & Wilkins.Personality Disorders: Diagnosis and
Management, 2nd edn. Baltimore, MD: Williams& Wilkins.
-Millon,T.(1981),Disorders of Personality:DSM III,Axis II,Willey,New
York.
-Millon,T.si Davis,R(1995), “Development of Personality Disorders” in
Cicchetti Dante si Cohen Donald J.(eds), “Developmental
Psychopathology,vol II,John Wiley&Sons Inc,New York.