PSIHOLOGIE - JUDICIARA - Latura subiectiva - (componenta psihologica a trecerii la actul infractional)nil A he EES USSD Titlul tl infractiunea Carpitolul | Dispozitii generale Exprimarea libertatii individuale constituie ,dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile; si daca un cetatean ar putea sa facd ceea ce ele interzic, ef nu ar mai avea libertate pentru ca si ceilalti ar putea s facd fa fel". ,Oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se gasesc viata, libertatea si cautarea fericiril’”. Unele actiuni-omisiuni pun in primejdie valorile umane fundamentale, fiind contrare conduitei socialmente necesare prin generarea conflictului social. Apararea atributelor socio-umane impune doar anumite raporturi sociale prin reglementari juridice esentiale realizandu-se stabilitatea struc- turli sociale. Faptele umane determinate si interzise prin lege sub sanctiunea apli- crii unei pedepse constituie infractiuni.’ Infractiunea (infractio-distrugere) reprezinta © regiementare cu trasaturi generale a actiunii umane prin care s-au infrant regulile de conduita si care atrage aplicarea unei pedepse penale corespunzatoare. Infrac- unea a individuala, ilegala si periculoasa indreptata mpotriva regulilor general-umane, a normelor de conduita social determinand ras- punderea penala si aplicarea pedepsei penale in mod ,permanent, echitabil si uti!” (semper aequum et bonum). Legea foloseste omului (,hominis causa’) prin impu- nerea_unei conduite si stabil valorilor socio-umane care trebuie ocrotite prin adoptarea unor sanctiuni penale compatibile cu pericolul social concret pentru faptele contrare regulilor de drept ,socialmente periculoase’.* Raspunderea penala. ca fenomen social, deriva din acceptarea de catre individ a conditiilor impuse in procesul interactiunii sociale ca forma de raportare si asumare a raspunderii pentru Actiunile-omisiunile sociale. Responsabilitatea juridicd, aldturi de responsabilitatea moral, politica, religioasa determina reformarea individului in sensul prescriptillor legale si asigura integritatea valorilor socio-umane fundamentale, precum si stabi- litatea sociala, Daca orice individ poate s& comita o intractiune (orice actiune-inac- tiune interzisa si sanctionata de legea penal), ca reactie de raspuns a societatii la incalcarea regulilor sociale, dreptul de a pedepsi (,ius puniendi’) ,este stabilit pentru tof? — (jura generaliter constituuntuy), valorile umane find aparate de legea penal. Conduita antisociala a infractorului va trebui sa fie precizata in lege pentru a consti- ‘Montesquieu, op. cit, * Declaratia de independenta. °C. Bulai, op. cit, p. 111; V. Dongoroz si col V. Dongoroz sicolab., op. cit, p. 100. D., Op. Git, p. 100; C. Mitrache, op. ct, p. 68,146 Drept penal general tui o forma de comparatie cu atitudinea corespunzatoare validaté de societate si pentru a fi eliminaté sau redusa prin aplicarea sanctiunii penale. Caracterul ilicit al actiunilor-inactiunilor (omisiunitor) considerate a fi infractiuni rezulta din incaloarea regulilor de conduita sociala impusa prin norme si reguli de drept penal cat si prin producerea unor urmari vat&matoare pentru societate. llicitul penal devine social- mente periculos, fapt care determina incriminarea actiunii-omisiunii savarsite in sensul pedepsirii prin lege ca act criminalindreptat impotriva intregii societali. Infrac- fiunea constituie 0 fapté grav deoarece produce consecinte socialmente necon- venabile care nu pot fi combatute decat prin aplicarea pedepselor penale, prin Pedeapsa instituindu-se mentinerea integral a valorilor socio-umane si a structurii sociale. Infractiunile ca tapte socialmente negative sunt imputabile doar persoanelor fizice caré au capacitatea penala de a Intelege exigenta legii si necesitatea aplicarii Pedepsei ca forma de sanctionare sociala (minorui in varsta de peste 14 ani care poseda deplinatatea factorilor bio-psihici si Mmajorul cdruia nu i se imputa infirmitati mentale). Printr-o exceptie constitutionaia cercetarea si aplicarea pedepsei pentru infractiunea savarsité se suspenda in cazurile privind pe parlamentari (senatori si deputati) care beneficiazé de imunitate parlamentara. Prin exceptille care sunt regle- mentate in tratate internationale, pedeapsa penala compatibila cu gravitatea infrac- tiunilor produse nu se va aplica personalului diplomatic care beneficiazé de imu- nitate diplomatica. Desi actele politice nu pot si au trebuie sa fie asimilate delictelor penale, pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei, membril Guvernului pot s& fie judecati in baza legil privind responsabilitatea ministeriala'. Existenta capacitatii Penale si inexistenta imunitatilor sau a conditiilor rspunderii penale speciale deter- mina aplicarea pedepsei penale tuturor infractiunilor imoutabile tuturor infractorilor (,punitur quia peccatum est’ — este pedepsit fiindca a gresif). Sanctiunea infracto- rulul intervine doar pentru faptele care au fost cunoscute ca infractiuni fiind exclusa Pedepsirea pentru actiunile-omisiunile care anterior nu au fost incriminate. infractiu- nea savarsita impune o analiza ,in abstracto" a dispozitiei inoriminatoare, o analiza /9 conereto" a faptei (actiunii-inactiunil) si a faptuitorului in urma careia se apreciaza Pedeapsa concreta cuprinsa intre limita minima si limita maxima la care se poate adauga © circumstanté de agravare sau de atenuare a pedepsei. infractiunile si Pedepsele penale sunt create pentru a se promova o anumita politica penal pentru protectia valorilor socio-umane fundamentale ct si a unor categorii speciale de relatii sociale care au nevoie de institutii penale specializate. Infractiunile create prin 'egi penale speciale se ocupa exclusiv de reglementarea provizorie sau speciaia a unei categorii concrete de relatii sociale accesorii atributelor socio-umane fundamen- tale (esentiale). intrucat nu pot s& existe si s& se aplice doud legi penale identice aceleasi infractiuni, se pot identifica unele asemanari intre mai multe infractiuni care 'e individualizeaza dupa atributul (categoria socio-umana) ocrotit: infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni contra persoanei, infractiuni contra patrimoniului, Prin modul in care sunt concepute infractiunile si pedeapsa va trebui sa cuprinda garantil Ge aparare libera a drepturitor omului asttel incat ordinea de drept s& asigure stabilitatea sociala. Drepturile si libertatile individuale trebuie sa fie aplicate conform Vezi Legea nr. 1 fr. 468/2001 (M, Of nr. 00/1999), modificata si completata prin Legea fe. 4139/2001) privind aprobarea O.U.G. nr. 1930/1999 (M. Of, . I ait. 2 din Legea nr. 253/2002 pentru modificarea si completarea unot and respons (M. OF P. 5, nv, 34/2002), tatez ministne — Ae — ea AER — A — A — oT Infractiunea 147 reglementariior stabilite prin Declaratia Universal a Drepturilor Omului astfel ca \egislatia penala interna va trebui s fie adecvata Tratatelor, Conventillor si Pactelor fa care Romania a aderat. in general, infractiunea poate sa fie analizaté ca un sis- tem de reactii individuale si de actiuni sociale care au ca rezultat vatamarea valorilor socio-umane cunoscute de umanitate si aparate de lege. Desi se afla in sfera ilicitului juridic, avand ins o reglementare diferit’, specifica dreptului administrativ, contraventia constituie o fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea, find prevazuta si sanctionat prin lege sau prin acte normative emise de Guvem si de autoritatile administratiei publice locale. Evaluarea actiunii-inactiunii umane sub aspectul obiectului, modului si mijloacelor de savarsire, a rezultatului se va face de iegiuitor, in mod generic, stabilindu-se care fapte sunt infractiuni si care intrunesc elementele constitutive ale abaterilor de natura admi nistrativa, disciplinar& sau contraventionala, urmand sa fie sanctionate disciplinar sau contraventional. Specificul sanctiunilor contraventionale const si in faptul cd acestea nu pot sa fie reduse sub minimul legal sau agravate peste limita maxima deoarece contraventia nu este asimilata infractiunii iar contravenientul nu poate beneficia de institutia circumstantelor atenuante sau agravante. A. Iostitufia infracfiunii Institutia infractiunii este reglementata in Titlul Il art. 17-51 din Partea generala a Codului penal roman si cuprinde cinci capitole: dispozitii generale; tentativa; partici- patia; pluralitatea de infractiuni; cauzele care inlatura caracterul penal al faptei Prezentarea continutului, trasaturile esentiale si elementele infractiunii este justiti- caté de intelegerea modului de sistematizare a infractiunilor din Partea special a Codului penal, a scopului si semnificatiei sistemului infractional adoptat in legislatia penala, a implicatiilor normelor penale in sistemul dreptului national. Principaiele caractere ale infractiunii sunt: cavacterul material (obiectiv), caracterul socio-politic: caracterul moral-juridic si caracterul de fenomen social. @) Caracterul material (obiectiv) al infractiunil infractiunea reprezinta o activitate umana, negativa, care lezeaza relatille (drep- turiie) socio-umane si produce efecte antisociale de natura s& puna in perico! structura social. Conduita umana infractionalé geneteaza un contiict socialmente neconvenabil" calificat ca fiind periculos pentru existenta umana deoarece exclude stabilitatea sociala si primejduieste atributele fundamentale socio-umane. Infractiu- nea se raporteaza fa o activitate umana’, deoarece fenomenele naturale si relatille instinctuale ale animalelor care produc vatamari nu pot fi influentate prin pedeapsa penala. Activitatea umana, pentru a intruni calitatea de infractiune, va trebui sa fie exprimata in mod obiectiv (fizic), reai prin executarea sau ablinerea (omisiunea) de la executare a cea ce norma penala impune. Actiunea obiectiva este rezuttatu unei gandiri prealabile, a unei deliberari asifel ca himéni nu este pedepsit pentru gan- durite nemarturisite (neaplicate in obiectivitatea lor, desi exist ca stare psihica) .nu tot Ceea ce e ingaduit esie si cinstif (non quod liciturm honestum esh. Infractiunea exisia numai atunci cand actiunea-omisiunea este rezultatul vointei individului, Dongoroz sicolab,, op. cit, p. 100. Del Vecchio, Lectii de fiozofie v, idicd, Ed. Europa Nova, Bucuresti, p. 189.148 Drept penal general manifestai intr-un act perceptibil ca mod de exprimare a vointei. Faptul in sine este rezultatul deliberarii individuale si calificd vinovatia fptuitorului: intentia si culpa (ca fezultat al manifestarii exterioare de vointa). Infractorul ca persoana determinata tre- ‘bie 88 sdvarseasca o fapta socialmente periculoasa (sa ucida, s@ fure, s& distruga un bun) sau sA se abtina de la realizarea unui act necesar (functionarul public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act sau il inde- plineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeazé o vatamare intereseior legale ale unei persoane ~ art. 246 C. pen.). Caracterul material (obiectiv) al infractiunii consl& in. savarsirea_actului_ interzis de lege (lovirea, uciderea unei persoane) sau in omisiunea realizarii unui act atunci cand legea impunea acest lucru (omisitunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile grave ~ art. 262 C. pen.). b) Caracterul socio-politie al infractiunii Infractiunea are caracter sovio-politic deoarece vatama viata si ordinea sociala existent in momentul savarsirii actiunii-omisiunii vatamatoare, respectiv atributele fundamentale socio-umane. Find strans legata de viata sociala, infractiunea releva raporturile de conflict intervenite intre infractor si societate in sensul ca relatille de aparare social impotriva infractionalitatii se realizeaza doar in baza unei structuri (sistem) juridico-penal care este intotdeauna impus& de conceptia politica a puterii de stat. Aparareéa valorilor socio-umane se face in baza unor norme juridice ela- borate de puterea statalé care reprezinta 0 anumita vointa politica si care impune reglemeniarea juridico-penala. intractiunea nu poate exista in afara raporturilar socio-politice intrucat ordinea de drept se realizeaza doar prin aplicarea raporturitor juridice penale. Ca fapt in sine, infractiunea (actiunea-omisiunea) este legata de viata oamenilor, de raporturile indivizilor in cadrul societatii sau de raporturile aces- tora cu societatea (ca organizare social-politica). Continutul juridic al fiec@rei infrac- tiuni constituie esenta raporturilor juridice penale concrete, generate de relatiile din- ire membrii societaitii, ocrotirea juridica a acestora fiind caracteristica, de regula, unui anumit sistem politic, Caracterul social al infractiunii mai rezulta si din imprejurarea cA membrii societatii devin subiecti ai svarsirii infractiunilor dar si ,beneficiari” ai formelor de ocrotire juridica impotriva infractionalitatii, Prezentarea in abstracto” a infractiunii, in legile penale, inseamna realizarea structurii de aparare a ordinii de drept si constituie temeiul unei conceptii si a unsi responsabilitati politice a puterii de stat. De aceea, in cadrul unor schimbari fundamentale ale sistemelor socio-politice, ‘intreaga ordine de drept (ca parte a ordinii si structurii sociale), ca forma de aparare sociala, va fi schimbata pentru a se asigura apararea atat a atributelor socio-umane generale cat si a noilor vaiori sociale. Infractiinea are un caracter social concret deoarece infrange o anumita regula social si determina reactia de raspuns a sta- tului prin adoptarea normeior de drept caracteristice sanctionarii juridice a infractorului. ¢) Caracterul moral-juridic al infractiunii Comportamentul infractional reprezentat de actiunea-omisiunea ilegala, primel- duind atributele fundamentale socio-umane este imoral, fiind incriminat prin iegea penala ca fenomen juridic.' Caracterul junii rezutt& din incdlearea normelor morale stabilite de existenta social’, astfel incat, pentru mentinerea unel cea, op. cit, p. 89 a a |infractiunea 149 sttucturi sociale se adopta forta legii care va restabili ordinea morala si determinare a juridica a acesteia. Morala impune sé se faci ceva care sA nu contrazica mentinerea unor relatii socio-umane constant pozilive, ce nu sunt contrazise, in mod obiectiv, de nimic, iar legea nu trebuie sa contrazica si s4 impiedice ordinea morala, dimpotriva urmand sa se intregeasca reciproc deoarece au un fundament unic.’ Caracterul ilicit al actiunitor-inactiunilor (omisiunilor) considerate a fi infractiuni releva si caracterul imoral intrucat deriva din inc&lcarea reguliior de conduit& socialé impuse de morala si normele de drept penal producnd urmari vatamatoare pentru societate. llicitul penal devine socialmente periculos, tapt care justifica incriminarea si pedepsirea ca act criminal indreptat impotriva socielatil. Desi infractiunea constituie o forma de ma- nifestare exterioara a modului individual de percepere a realitatii obiective, exigenta legii admite si implica normele moralei. Din momentul incadrarli faplei, in categoria infractiunilor, aceasta va deveni o categorie juridic& urmand ca sa reprezinte sin- gura modalitate de tragere la rspundere a infractorului, prin aplicarea unei pedepse, ca unie temei al raspunderii penale. Savarsirea infractiunii determina raspunderea penala a fAptuitoruiul si implicit aplicarea pedepsei penale iar in cazul excluderii rspunderli nu va exista infractiune si nici pedeapsa. Fapta sdvarsit& pentru a fi caracterizata infractiune va trebui sé fie prevazutd de legea penal, iar dacd este prevazuta de lege va trebui 88 se fac dovada savarsini cu vinovatie, precum si a pericolulul social concret produs. Excluderea vinovatiei sau a pericolului social inlatura caracterut infractionat al faptei, posibilitatea tragerii la raspundere penala si a aplicarii pedepsei. Cand caracterul faptei este moral, aceasta va fi acceptata si de norma juridica, devenind infractiune doar dac& intruneste elementele stabilite prin an. 17 C. pen.: (lapta care prezinta pericol social, sAvarsité cu vinovatie si prevazuta de legea penala). Notiuniis de ,moraiitate”, de bine", de rau” sunt create de fiinia umana gi trebuie raportate si aplicate fiintei urnane. d) Caracterul de fenomen social infraotiunea reprezeniand actul de conduita al individului exprimat in mod consti- ent si voit indic& starea si atitudinea psihica a tAptuitorulul. Aceasta activitate este receptata de colectivitate, in sensul c& este verificata si analizaté sub aspectul con- secintelor socialmente periculoase, de ctre organele speciatizate ale statului care au abilitarea 84 adopte masuri constrang&toare 8. Sistemul normetor juridice privind intractiunea ca institufie juridicé Legea penala romana a consacrat institutiel juridice a infractiunit Titlul Il, care cuprinde cinci capitole: dispozitii generale (ar. 17-19 C. pen); tentativa (art. 20-22 C. pen.): participatia (art. 23-31 C. pen.); pluralitatea de infractiuni (art. 32-43 C cauzele care inlatura caracterul penal al faptel (art. 44-51 ©. pen.). Conceptui infractiune este echivaient termenului de fapta penalii, iicii penal, stera acesteia cuprinzand categoriile de crima sau delict, ca torme specifice de producere a u infracfiuni, Reglementarea formelor specifice de iffractiuni determina si verificarea pentru fiécare forma in parle a modului in care actiunea-omisiunea va putea $4 fie considerata infractiune sau teniativa si dac& se regaisesc cumulate conditiile impuse de art. 17 C. pen. De asemenea, infractiunea iri continutul sau precum si ca forma de realizare, printr-una din modalitatile participatiel, detineste atat gradui peri160 Drept penal general social concret cat si individualizarea pedepsei conform art. 72-89 C. pen. Sistema- tizarea normelor juridice privind institutia infractiunii delimiteazi elementele ‘2s punderii penale si ale determinarii pedepselor intr-un cadru general aplicabil oricaret infractiuni savarsite TrdsGturile esenfiale ale infractiunii (art. 17 C. pen.) Preliminarii Sdvarsirea unei infractiuni impune raspunderea penala si adoptarea pedepsei fat de persoana fizioa vinovata care va avea capacitatea raspunderii penale. Infrac- tiunea reprezinta singurul temei juridic al raspunderii penale si implicit al aplicari pedepsei deoarece reprezinta un pericol social ridicat prin lezarea valorilor sociale. Fapta care a fost savarsité cu vinovatie daca este prevazula de legea penalé ca infractiune, are un caracter ilegal si periculos pentru societate deoarece vatéma interesele legitime ale cet&tenilor si ordinea de drept existent. Sectiunea |. Nofiunea si trasGturile esenfiale ale infractiunii ca nofiune juridicé& A. Nofiune Poitivit dispozitiilor art. 17 C. pen., infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Detinitia adoptata de Codul penal prin care se indica trasaturile esentiale ale infractiunii are valoarea unei norme juridice obligatorii, de baza, pentru considerarea ca infractiuni a tuturor fap- ielor vat&maitoare din toate sectoarele de activitate umana. In acest mod s-a deli- mitat ilicitul penal, cu consecinte grave pentru relatiile socio-umane, de celelalte for- me ale ilicitului (civil, administrativ, contraventional, fiscal, disciptinar, comercial). Examinarea elementelor care definesc conceptul de infractiune structureaza si ca- lificd actiunite-omisiunile savarsite in infractiuni sau in fapte de até natura care nu justifica prevederea in legea penala si nu atrag raspunderea si aplicarea pedepselor de natura penala. 6. Trdiséturile esenfiale ale infracfiunii Prin art. 17 alin. (1) C. pen., infractiunea, ca norma teoretica, este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penal’. a) Fapla care prezinta pericol social Faptele umane sunt prin natura lor materiale in sensul cA existenta acestora poate sa fie identificata in realitatea obiectivi. Daca fapta umana nu va fi desco- peritai in existenta sa real, aceasta nu va fi calificata ca fiind intractiune, indiferent de valoarea consecintelor sale. Legea penala evalueaz ca fapte ce constituie ele- mentele infractiunii doar actele, actiuniie-inactiunile (omisiunile), activit&tite, mani- festarile, procesele si starile umane care pot sa fie percepute de simturile umane. Nu constituie fapte penale acele procese psibice interne, caracteristice gandirii_indi- iduale care nu se matérializeaza in realitatea obiectiva, intrucat nu sunt percepute ‘simluiifé Umane i nu produc urmari concrete in raporturile si relatille socio- amtInfractiunea 181 umane. Deliberarea, ca hotarare luaté asupra savarsirii unei fapte nu va constitul 0 v4satura a infractiunii dac& nu s-a_,exteriorizat’ in afara gandirii incividuale intr-un act pregatitor sau intr-o actiune de punere a ei in aplicare. Legea nu consider sentimentele umane ca fiind fapte de natura penal dacé nu se regasesc inte-o actiune perceptibila in realitatea obiectiva. Cogitationis poenam nemo patitur nimeni nu poate suferi o pedeapsa pentru gandurile jut, tapta implicand raspun- derea penala doar in cazul cand se regasesté fizic in realitatea obiectivA sau in conduita exterioara a individului, influentand raporturile si relatitie socio-umane, fiind perceputa de simturile umane. Fapta, ca rezultat ai unei deliberari va trebul 6A apartina omului. Urmarile faptei savarsite trebuie s& fie constientizate de ‘aptultor pentru a-i fi imputabile si pentru a fi obligat s& accepte pedeapsa penal, fiind excluse din categoria faptelor penale fenomenele naturale sau reactile animaletor (doar pentru cazurile cand omul nu se foloseste de acestea pentru realizarea actiu- nilor-omisiunilor sale, prin care incaica legea penala). Fenomenele naturii desi sunt percepute direct prin organele senzoriale umane nu reprezinta fapie in intelesut legil penale deoarece nu sunt rezultatul actiunilor-omisiunilor umane, Dacd omul actio- neazA in sensul producerii unor dezastre naturale (rupetea digurilor care stidjuiesc barajele; provocarea unor incendii catastrofale) atunci raspunderea penaia si apiica- rea pedepsei penale vor interveni deoarece s-a folosit de efactele devastatoare ale fortelor naturii pentru a produce pericolul social urmarit. Reactiile animaletor pot s& produca unele consecinte in realitatea obiectiva ins, vor fi considerate ca reprezinta fapte penale doar in cazurile cand animaiele au fost folosite de om pentru a produce unele consecinte juridice (asmutirea asupra unei persoane, dresarea pentru activitati producatoare de vatamari sau pagube). Daca nu se poate face dovada interventiel omului pentru producerea unor consecinte vatamatoare de catre animale, eventuala producere a acestora va genera o raspundere de natura civila, contraventionala, iar nu penala. Caracterul de fapla umana, ca trasatura esentiala a infractiunii se pre- zuma din necesitatea savarsini” acesteia cu vinovatie (stare specifica fintei umane, constand in savarsirea_unei greseli, a unei fapte pedepsite de lege}, deoarece dreptut regiementeaza relatiile dintre oameni, ca relatii sociale. Legea penala califica doar faptele care produc un rezultat periculos pentru societate, o urmare, o modificare perceptibilé in mod socialmente neconvenabil a realitalii obiective (in raporturile si relatiile socio-umane), un efect periculos ca rezultat direct sau indirect al unei cauze, amplificat sau redus de unele conditii specifice. Fapta devine pericu- ‘oasa pentru societate doar in masura in care aduce atingere suveranitati, indepen- dentel, unitatii si indivizibiltatii statului roman, persoanei, drepturilor si tibertatilor acesteia precum si propriet&tii si intregii ordini de drept (art. 1 C. pen.). ) Fapta savarsita cu vinovatie © alta trasatura esentialé a infractiunii este cea privind savarsirea taptel cu vinovatie, Actiunea-omisiunea exercitaté de individ pentru a deveni intractiune va trebui sa existe numai prin manifestarea vointei fptuitorului, iar nu ca rezultat al interventiei unui fenomen natural sau a impunerii vointei unei alte persoane, Pentru a fi infractiune fapta va trebui s8 fie savarsita cu vinovatie, respectiv $4 fie constien lizala (gandit’, insusita, acceptata, prevazuld a se produce) de catre S tela. Vinovatia infractorului implica vointa actiunii-omisiunii (intentia de a rezultatul urmarit, usurinta sau neglijenta inter Ulpian * In vieii suntem Intotdeauna egati (natura animalicyer 162 t penal general rezultatul periculos) precum si constiinta realizarii_actitinii. Voinia noastra nu esie determinata s& umeze sau $4 $6 fefeasca de ceva, decat in masure in care acesta este ardtai ca bun sau rau de catre intelect (,volunias nostra non determinatur aa aliquid vel persequendum vel fugiendum, nisi quantenus el ab iniellectu exibitur tanqvam bonum et maium’). Constiinta sdvarsirl infractiunii este format de pos bilitatea infractorului de 2 gandi modul de realizare a faptei, de a determine influenta actiunii-omisiunil asupra raporturilor socio-umane, pe baza acceptadi producerii unui Sfect socialmienté neconvenabil insA urmarit_ a se produce in. realitatea obiectiva. Nimeni nu ar putea nega legea decat daca ar fi lipsit de ratiune (,nisi sit rationis expers potest negare legem’}. Constiinta realiz&rii faptei, ca factor intelectiv, va trebui s& se regaseasca In scopul Urmarit prin producerea actiunii-omisiunii, iar vointa realizarii faptei, ca facior volltiv, va trebui s& se regaseasca in destasurarea actiuni-omisiunii concapute. Fapta penal va fi doar actiunea-omisiunea voita si constiantizati dé fapiuitor c2tuia i se va imputa vinovaitia in preducerea acesteia.' Un element important de natura s& completeze continutul conceptului de vinovatie este si factoru’ fiziologic al inhibitie’ care suprima sau_incelineste_destasurarea_factorilor intelecilv (constinia) si volitiv (vointa) in realizarea actiunii-omisiunii infractionale. ©) Fapta prevazuta de legea penala Fapta umand, ca manifestare exterioara de vointa, pentru a fi calificata ca infrac- tiune va trebui s& fie prevazuté de legea penala, s& fie incriminata de 0 norma penala. Incriminarea prin legea_penala inseamna descrierea continutului faptei si stabilirea_pedepsei coraspunzatoare pericolulul, social produs prin actiunea-omi~ siunea savarsita in detrimentul relatillor si raporturilor socio-umane. Prevederea in legea penal a faptei considerata a prezenta pericolul social grav al unel infractiuni este justificat® de necesitatea cunoasterii acesteia astiel incat, desfasurarea acti- vitatii umane sd se realizeze in conditii de evitare constienta a producerii urmarilor periculoase, iar in cazul producérii acestora_aplicarea pedepsei s& constitule o ma ura cunoscuta si acceptata de infractor. Legea penala nu explica intotdeauna continutul faptei considerata infractiune, insa fapta definita printr-un concept (a fura) prin descrierea continutului simplu (abuzul funetionarulul) sau prin relevarea continutului complex (talharia) va trebui s& se regaseasca incriminata intr-o dispo- zitie cu caracier penal cuprins& in legi sau decrete (conform art. 141 C. pen.) Prevederea faptei ca infractiune in tegea penala demonstreaza c& societatea prin mijloacele specifice oterite de pedepsirea infractorilor este raspunzatoare pentru modul de organizaré a politicit de aparare social si de asigurare a respectaril atributelor fundamentale socio-umane, urmand realizarea responsabilitatii penale pentru fiecare infractor cu scopul prevenirii proceduril infractiunitor. Incriminarea .stracta (genericd) a unei fapte ca infractiune conditioneazé tratamentul juridic penal al acesteia, tratament cate se diferentiaza in mod substantial de celelalte forme ale ilicitului juridic (contraventional, administrati, civil). Necesitatea prevederii ei ca infractiune, este Impusa de principiu! legalitatil incrimmari actiunii-omisiunii, stabil prin art. 2 C. pen., In sensul cd doar prin legea penala se prevad faptele care reprezint& infractiuni, in ce conditi, pedepsete si masurile care se pot lua in cazul rire absenta orilor intelectiv $i v woepere: it mee a a woe ss2 ne. Prin prevederea faptei, in lege, ca infractiune, aceasta va fi jeriminala in sensul ca va fi introdusa tn stera ilictului penal care atiage 22 si aplicarea pedepsei penale, Prevederea faptel in legea penala nu det 1 moc absolut i calitatea de infractiune a acesteia decat daca fapta intruneste si colelate doua trasdturl esentiale: prezinta pericol social si a fost sAvarsita cu vino. vatie. Prevedérea faptei de catre legea penala, ca lrasaturé esentiaia a infractiunii inseamnd alribuirea caracterului penal al faptei abstracte (generice) pe toata peri. cada de timp cat legea penala se aila in vigoare, iar urmarile acestela sunt const derate sociaimente periculoase. Raspunderea penala, care atrage aplicarea peclep- sei este conditionata, in primul rand de prevederea in legea penala a faptet ca infractiune, la care se vor adéuga si celelalte doua trasaturi: sAvarsirea eu vinovatic si pericolul social al faptei, savarsitii acesto ¢) Lipsa prevederil faptei in legea penala Uipsa prevederii faptei in legea penal, ca infractiune, determina inlaturarea ca- facterului pena! al faptei si exclude posibilitatea verificarii existentei celorialte dous trasaturi ale infractiunii. Lipsa prevederii faptei in tegea penal se realizeazé in trei vatiante: dezincriminarea taplei, tiosa dublei incrimingri si neprevederea faptei in legea penalé. Dezincriminarea taptei reprezinta modalitatea directa de constatare, de catre legiuitor a pierderi gradului de pericol social abstract (generic) necesay pentru ca fapla SA fie considerata infractiune, scoaterea acesteia din sfera licitulul penal, inléturarea caracterului penal si a raspunderii penale si inlocuirea cu o raspundere juridicé de alta naturd. Dezincriminarea faptei se realizeaza, in mod ne. tnijlecit, prin abrogarea legii vechi (anularea, suprimarea legii) si are ca efect imediat Scoaterea din vigoare a legii vechi. Daca legea penal veche a fost abrogat’, savarsirea unel fapte din categoria cetor dezincriminate nu mai justified retinoren acesieia ca infractiune. Condamnarile pentru faptele sAvarsite in pericada anterioara aparitiel legii de abrogare nu se mai executa, iar efectele condamnarii inceteaza in conditiile prevazute de art. 12 C. pen. inlaturarea caracterului penal al faptei are ca elect inlaturarea rispunderii penale pentru toli participantii la savarsirea acesteia, indiferent de modui, masura si calitatea participarii. Prevedrea unei fapte ca intrac. Hlune atat de legea romana cat si de legea tari unde a fost sévarsit& va determina aplicarea legil penale romane, tn conaitile impuse de art. 6 alin. (1) ji. a) C. pen., In Sensul aplicarli pedepsei penale, daca fapta prezinta pericol social si a fost savarcita Gu Vinovatie (conditia dubiei Inerimingn). Lipsa dublel inerimingri (cand fapta nu este considerata infractiune de legea penala a tarii steline) este asimilata lipsei prevederti (zo'e! in legea penaiti si are ca efect direct neaplicarea legit penale romane pentru laptele regiementate in art. 6 C. pen. Neprevederea faptei ca infractiune, in legea Benala noua, exclude réspunderea penala a faptuitorului déoarece fapta conereta nu Este reglementata de lege in mod abstract (genaric) si nu-si gaseste corespondent 'n continutul si sfera faptelor penale, in acest sens, fapta sfivarsita sub imperiul tegii vechi, daca nu mai este previizuta in iegea noua ca infractiune, nu va mai fi sancti. 12 chiar daca a produs un oarecare prejudiciu. Fapta devine asttel un simply act de executare fara continut penal.154 Drept penal general Sectiunea |. Confinutul infracfiunii Preliminarti Aprecierea continutului infractiunii ca institutie juridicd este conceputa ca un sistem in care urmeaza a se regasi toate actiunile-inactiunile (omisiunile) umane posibil a produce efecte sociaimente periculoase in procesul de convietuire sociala, avand o strans4 legatura cu totalitatea cunostintelor omenesti Ja un moment dat. Stiinta dreptului penal foloseste termeni de specialitate pentru a defini o anumita forma, regula, principiu prin care se precizeaza cu exactitate si se defines con- ceptele, elementele de baz ale infractiunil, pentru a opera in acestea, dupa anumite reguli si a prezenta un continut general unitar al acesteia. Va exista astfel doar un cadru general al infractiunii chiar daca, in mod coneret vor exista mai multe forme de infractiuni. Daca ar exista mai multe structuri-cadru de apreciere a infractiunii in general, atunci interpretarea si identificarea acestora nu ar mai fi posibilé Tnir-un mod organizat, verificabil, stabilitatea sociala fiind imposibil de realizat. Continutul cadru al infractiunii trebuie sA prezinte elemente comune tuturor infractiunilor, deoarece actiunile-inactiunile umane sunt comune tuturor infractiunilor, ca element statornic al constiintei individuale. Orice infractiune va trebui sa prezinte o reflectare adecvaté a une’ stari concrete. Analiza mai precis& a unor actiuni — inactiuni pericu- loase social dovedeste c& unei actiuni Ti corespund anumite efecte socio-umane, faptul c& inte anumite actiuni-omisiuni si efectele acestora exist o anumita relatie Vazuta din punct de vedere logic, o infractiune se compune din anumite elemento identificate si definite in legea penala. Totalitatea elementelor infractiunii formeaz& continutul infractiunit [art. 10 lit. d) C. proc. pen}. Exista diferite feluri de infractiuni care se deosebese pe baza unor principii formale, raportate ta conditille necesare pentru ca o anumita actiune ~ inactiune sa fie considerata infractiune. Dar, chiar in cadrul aceleiasi infractiuni pot exista forme specifice de exprimare a unui pericol social concret ca o relatie directa intre actiunea-inactiunea savargité intr-o anumita modalitate si efectul concret rezultat. Infractiunea va trebui sé afirme o stare de fapt {acliune-inactiune) care exista in realitate, avand o anumit structura togica ab stracta InsA si mai multe structuri logice concrete, diferentiate. Unitatea dintre ole mentele componente formeaz continutul coneret al flecdrei infractiuni. Din punctul de vedere al intelesului abstract al unei infractiuni, continutut aoesteia este format ‘n totalitatea conditilor stabilite prin norma de drept penal, pentru existenta fiecarel infractiuni in parte (Intrebuintarea de expresit jignitoare faté de o persoana, de catre un functionar public in exercitiul atributilor de serviciu ~ reprezinta continutul infrac- tiunii de purtare abuziva, prevazuta de art. 250 C. pen.); fapta functionarului public, care in exercitiul atributilor sale de serviciu, ou stiint€, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeazi o vatamare intereselor legale ale unei persoane — reprezinta continutul infractiunil de abuz ih serviciu contra intereselor personale, prevazuta de art, 246 C. pen.). Din punctul de vedere al continutului concret al fiecdrei infractiuni, conditile specifice impuse de lege sunt diferentiate, acestea reflectand stari de fapt deosebite. Ins din punct de vedere ab- stract (general), ambele fapte prezinté o stare obiectiva in care se regasesc toate conditile cerute de lege pentru ca sa fie considerate infractiuni. Necesitatea citer tier denumirii infractiunilor este justificaté de deosebirea concreté a actiunilor inactiunilor produse care, desi sunt rezultatul unor stari de fapt asemanatoare, vor it alt4 intractiunea 1 avea totusi un tratament juridic diferentiat in functie de criteriile impuse prin tege |nfractiunile concrete vor exista ca diferentieri ale starilor de fapt legate indisolubil a uarea unei atitudini de catre fegea penala, actiunea-inactiunea svarsitA fiind delimitata printr-un text de lege care o sanctioneaza. Valoarea diferentierli infractiu- nilor const numai in aceea c& da posibilitatea sA descompunem actiunea-inactite nea concreta in elementele sale componente, pe baza unui sistem de reguli stabilite de legea penala, iar atunci cand unul dintre elemente lipseste, t & nu va fi considerata infractiune, avand consecinta directa impiedicarea puneril in miscare a actiunii penale, iar cand a fost pusa nu va mai fi exercitata [ait. 10 lit. d) C. proc. pen]. In consecinta, conceptele de infractiune si de continut ai infractiunii sunt diferentiate, in sensul c& notiunea de infractiune desemneaza elementele generale pentru ca 0 actiune-inactiune s& fie considerata infractiune, iar continutul infractiunii este determinat de existenta unui anumit mod, tip, fel de conditti pe care va trebui sa le cuprinda actiunea-inactiunea concret& pentru a fi considerat infractiune. A. Conceptul abstract de infractiune Conceptul abstract de infractiune are ca trasaturi esentiale: orice fapia (actiune- inactiune) care prezinté pericol social in general, daca este prevazuta de legea penala si dacd a fost savarsita cu vinovatie (art. 17 C. pen.). Aceste elemente delimiteaza, in general, faptele umane care contin ilicitul penal de celelaite forme juridice ale ilicitului (civil, administrativ, comercial, financiar), devenind caracteristice gi fiind valabile atat pentru infractiunile simple cat si pentru infractiunile com; Definirea actiunii-inactiunii care intruneste aceste trasaturi ca infractiune are i tanta deoarece infractiunea atrage raspunderea penal a infractorului si implica apli- carea pedepsei penale pentru combaterea social a infractiunii. Trasaturile generale prevazute de art. 17 C. pen. sunt’abstracte si delimitate in mod absolut pentru a fi valabile pentru fiecare infractiune cuprinsa in partea speciala a Codului penal. Cum ins actiunile-inactiunile umane care prezint& pericol pentru societate sunt diversi- ficate, doctrina penala analizeaz4 continutul si elementele componenie ale faptei pentru caracterizarea acesteia ca infractiune. 8. Conceptul de confinut al infractiunti 1. Notiune Conceptul de continut al infractiunii este reprezentat de totalitatea elementelor prevazute de norma penala inctiminatoare, determinate in raport cu sfera fiecarei fapte penale caracterizata a fi infractiune. Conceptul de continut al infractiunii nu se confunda cu trasaturile esentiale ale infractiunii prevazute In art. 17 Cod pen. (care trebuie s& se regaseasca in continutul fiecdrei actiuni-inactiuni calificaté de legea penala ca fiind infractiune). 2, Elementele confinutulul infractiunii in realitatea obiectiva o stare de fapi se deosebeste de o alfa stare de fapt, a Ca prin norma juridica penala se stabileste cadrui juridic, structurs si eler formeaz& continutul unei infractiuni, diferentiat de continutul unei al (decarece in conditii sau in momente diferite de realizare, aceeasi fapta penal ca- PALA alte insusiri si trasdturi socialmente periculoase}. Continu alinept penal general tiunii este compus din urmatoarete elemente: actul obiectiv de conduité umand, act subiectiv de conduité umana; valoarea sociala lezaia, obiectul infractiunil, subiecti infractiunii: locul sévarsini infractiunil si timpul sdvarsirié infractiunit. 2.1. Actul obiectiv de conduité umana, ca element a! continutulul infractiuni Dupa structura continutului infractiunii, actul obiectiv exprima sub latura sa unic’ actiunea-inactiunea (omisiunea) savarsité de infractor si rezultatul nemijiocit at acesteia cu valoare de infractiune. Actul obiectiv, ca element principal in structura continutulul intractiunii subzist& in actiunea-inactiunea infractionala, devenind inde- pendent de realitatea mediului socio-uman, producand ins un dezechilibru social, Dupa callitate, actele obiective sunt comisive sau omisive: un act obiectiv infractional este comisiv (actio) dac& reda producerea actiunii prin a face, a savarsi, a infaptui ceva in vederea obtinerii rezuitatului socialmente periculos; actul obiectiv omisiv (passio) red& producerea unui rezultat infractionai prin \asarea intentionata la o parte a ceea ce legea impunea sa fi facut pentru a se evita efectul socialmente periculos. Dupa cantitate, actele obiective sunt in majoritated lor acte comisive (omorut — art. 174 C. pen.; lovirea — art. 180 C. pen.; violul ~ art. 197 C. pen.), actele omisive fiind limitativ identificate si prevazute in lege (nedenuntarea — art. 170 C. pen.). 0 importanta particularitate a actelor obiective de conduita infractionala este aceea o& formeaza un criteriu unic, pe deplin satistac&tor, pentru retinerea actiunii-inactiunii (omisiunii) ca intractiune, deoarece ,actiunile sunt ale individului care le savarseste” (actiones sunt suppositorum). - 2.2, Actul subiectiv de conduita umana, ca element al continutululi infractiunit Conduita umana, sub aspect subiectiv reprezinta suportul modului de gandire, decizie si executare a actului obiectiv infractional, stand la baza savarsinil efective a acestuia, implicand adoptarea unei atitudini individuale a infractorului fata de fapta si rezultatul socialmente periculos al acesteia. Fiecdrui tip fundamental de conduita subiectiva ti corespunde 0: modalitate distincta de reprezentare a actului obiectiv sAvarsit: intentia, culpa si praeterintentia. O caracteristicd fundamentala a actului subiectiv de conduité umana, in general, este aceea cd, desi actu! obiectiv a fost savarsit cu intentie (infractorul manifestandu-si decizia infractionala) din cauza necunoasterii existenlel unor imprejuradi care impiedic& rezultatul sociaimente periculos sau validitatea acestuia, actul subiectiv de conduit infractionals poate exista in continuare desi infractiunea nu exista (infractiunea putativa). Actul subiectiv exprima felul in care este prezentat actul obiectiv pentru infractor astfel incat orice insusire sau caracteristica a acestuia va aparea in mod subiectiv tn grade diferite de intensitate (actiunea-inactiunea producand un rezultat sigur, posibil, intuit, acceptat, neacceptal). Acesta este un mijloc de intarire a actului obiectiv pe care judecata infractorului 1l califica in constantele de obligatoriu, interzis, permis, acceptabil prin adoptarea soluliilor corespunzatoare pozitiei sale fata de tapta infractionala in care este angajat constient si responsabil. Gandirea infractorului indica convingerea si justificarea temeiuritcr care au generat si au sustinut actul obiectiv prin aprobarea volitionala ,actus est prior poteniia’ (actul este anterior virtualitati), prin confirmare: rezultatului llicit ca fiind identic cu cel urmarit initial, prin valorificarea rezultatului ir facerea scopurilor individuale. Orice act obiectiv, pentru a fi con tiune, are nevoie s& fie admis de consimtamantul infractoruiui, iar dacd ac nu va, siderata infractiune.infractiunea 487 2.3. Valoarea sociala fezata, ca element al continutului infractiun Actiunea-inactiunea infractionala se obiectiveaza rezultat socialmente periouios in sensul ca lezeaza o valoare pretuita de societate prin raporiare nutului si insusiriler acesteia la necesitatile si exigentele sociale. Dupa continut valorile sociale sunt de natura morala, economic’, juridica, filosofica, religioasa, spi. rtuaia, psihica, artistic. Dupa natura, valorile sociale sunt reprezentate de lucruri idei, actiuni, sentimente, evaiuate de societate prin obiectivarea scopurilor, intere- selor si intentillor general-umane. Valoarea sociala se regiiseste in rezultatole acti vitatil umane (bunuri, crealli, sentimente) care siabilizeaza necesitatite si trebuintele individuale prin comparatie cu cele general-umane. Modul de evaluare social a tuturor valorilor umane este dependent de starea economico-politicd existenta care asigura convietuirea sociala in general. Infractiunea implica sAvarsirea unei actiuni- inactiuni injuste care lezeazé o valoare social ocrotité de legea penala: viata, integntatea corporala si sénatatea (omorul ~ art. 174 C. pen.; vatimarea corporala — art, 181 C. pen.); libertatea persoanei (lipsirea de iibertate in mod ilegal ~ art. 189 C. pen.); demnitatea (calomnia — art. 206 C. pen.); patrimoniul (furtul — art. 208 C. pen.); auforitatea siatului (ofensa adusa unor insemne ~ art. 286 C. pen.). Infractorul apreciaza in mod intuitiv sau in mod concret atat forma cat $i intinderea prejudicierii valor sociale urmarita prin savarsirea infractiuni, in unele cazuri infractorul desi a apreciat valoarea prejudiciului, prin modalitatea producerii faptei poate s& preme- diteze intinderea acestuia, dar in alte situatii prejudiciul se poate amplifica fara inter ventia acestula devenind din grav in mai grav. 2.4, Obiectul, ca element al continutului infractiunii a) Preliminatii Activitatea umana este creatoare de valori si de relalii sociale care au o existenta obiectiva. Valorile sociale sunt rezultatul actiunii gandirit umane si transtormari acesteia in produse necesare existentei, realizindu-se mediul material si spiritual al oriearei societati. Procesu! de elaborare a valoriior sociale implica raporturi nece- sare, rolativ stabilite intre obiecte sau fenomene care actioneaza independent de constiinta sau de vointa indivizilor. interactiunea acestor obiecte si fenamene deter- mina corelatia necesara dintre activitatea umana, in general, si existenta umana ca © reflectare obiectiva a fenomenelor dupa legile cbiective. in socielate, pe langa 'egile obiective care reflect& necesitatile obiective, actioneaza si legile juridice care Stabilizeaza si reglementeaza raporturile sociale prin norme juridice. Infractiunile feprezentand actiuni-inactiuni savarsite de om, prin care se vatama valorile sociale ocrotite prin lege, impun sanctionarea infractorului prin aplicarea padepsei penale. Legea penala indica in art. 1 C. pen. valorile sociale aprate Impotriva infractiunilor Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si i divizibilitatea statului, persoana, Mrepturile si tibertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept Acesie valori, relatii, cerinte si prineipii fundamental proprii unei activitati prin legea penal, devin obiect al infractiuni:, Legea penala guvemeaza re. © elementare de convietuire sociala, protejand valorile general-umane de 6: », pericole si primejdii, asigurdnd structura, stabilitatea si existenta sociala ca o sitate a cerintelor onservarea, Si ocrotirea vaioritor sociale prin forta legii pena forma caracteristi de objeci al infractiunii in obiect juridic. Valorite, s ‘ociale conorete, prin norme juridice. Pastrarea‘epl penal general 188 umane trebu rate prin legea penala pentru a se asigura stabilitatea tenomenelor sociale, 4 relatillor sociale existente (aparute ca legaturi intre oameni in destasurarea activitatii materiale si spirituate). Ocrotind relatiile sociale grupate in jurul vatoriior sociale, iegea penala distinge intre relatiile sociale materiale (cu rol determinant 1n viata socialé) gi relatii sociale spiritual care au derivat din relafiile sociale materiale, Lezdnd sau vatamand o anumita categorie de relalii sociale, infractiunile vor avea obiecte juridice distincte, calificate de natura relatiilor care apar& anumite valori sociale incdlcate, vatamate, lezate sau periclitate prin elemen- tui material al infractiunii concrete. Reglementarea juridica a actiunilor-inactiunilor ca infractiuni exprima specificul social, politic si economic al unei anumite forme de oiganizare sociala deoarece prin lege se asigura ocrotirea tuturor valorilor sociale. b) Felurile objectului infractiunii Determinarea notiunii de obiect al infractiunii araté esenta obiectului prin afir- marea unei caracteristici, printr-o sistematizare formala a obiectelor infractiunii dupa oriteriul sensului acestora (obiect juridic si object material ai infractiunii), dupa criteriul specificului acestora (obiect juridic generic ~ de grup $i obiect juridic specific ~ individual), dupa criteriu! valorii acestora (obiect juridic principal si obiect juridic secundar-adiacenl). Aceste criterii corespund delimitarii conceptului de obiect al infractiunii, ca instrument in procesul cunoasterii sferei notionale si determinarii definitive a acestora in practica judiciara. Dupa criteriul sensului exista: object juridic si obiect material Objectul juridical infractiunii este reprezentat de valorile si relatiile sociale ocrotite $i aparate prin legea penala care au fost amenintate, lezate sau vatamate de aciiunea-inactiunea infractionala. La baza elaborarii unei norme juridice ce va con- stitui o infractiune, stau anumite reguli de evaluare a relatillor si valorilor sociale care ‘au importanta socialé si a caror degradare prin actiunea volitiva infractionala (at carei scop sau orientare pune in pericol existenta umana si structura sociala exis- tenta) tulburA desfasurarea normal a relatillor sociale. Actele infractionale aduc prejudicii unor valori sociale concrete care sunt ocrotite In mod nemijlocit prin legea penala incriminatoare: ordinea sociala, independenta statului, proprietatea, viata, libertatea si demnitatea persoanei. Orice fapta antisocial este indreptata impotriva unei relat’ sau a unei valori sociale: omorul-viata persoanel, furtul-patrimoniul per- soanei, calomnia-demnitatea persoanei. Infractiunea fiind indreptata spre modifi- carea relatiel sociale existente sau spre lezarea unei valori sociale concrete va avea ca obiect juridic insasi aceste relatii sau valori sociale care sunt ocrotite de legea penal impotrive actiunii-inactiunii socialmente periculoasa. Infractiunea are un obiect juridic coneret deoarece este conceputa sa apere relatii sociale si valori umane concrete, idantificate, individualizate si evaluate in functie de importanta lor sociala valorica atribuita in existenta socio-umana. in acest sens, legea penal ordoneaza, in partea special a codului, valorile sociale astfel: infractiuns atta vietii, integrit&tii corporate si ale sAndtatii, infractiuni contra libertatii per soanei, infractiuni contra demnitati, infractiuni contra pairimoniutui, infractiuni contra autoritatior. Orice lezare sau subminare a acestor valori pericliteaz’ ordinea de Struct ilitatea social astfel cd legea penal incrimineaza atat fapta directa cat si fapta indirect&, fapta tentaté sau fapta consumata. Obiectul juridic al te considerat si obiect nemijiocit af infractiunii deoarece priveste relatiafo sas c_s. Infractiunea 189 penala in mod nemijlocit sau mijlocit impotriva actelor sociaimente periculoase; Obiectul material al infractiunii este reprezentat de valorile materiale (bunurile materiale) asupra c&rora s-a indreptat actiunea-inactiunea sociaimente periculoasa, doar pentru categoria de fapte care lezeaza o valoare materiala (infractiunea de furt are ca obiect material bunut luat din proprietatea, posesia sau detentia unei persoane).’ in consecinta, infractiunile care nu lezeaza un bun material nu au obiect material, calificarea acestora find dat de specificul obiectului juridic afectat. Con- ceptul de bun material se retera la luorurile care corespund unor necesitati umane avand 0 valoare economica sau afectiva si care prezinta un interes concret (un bun mobil, acte, scrisori, fotografii, manusorise). Orice bun material, pentru a constitui obiectul material al infractiunii trebuie s8 aiba importanta prin calitatea concrata de a satisface © anumit necesitate sociala indiferent de forma sub care se prezinta unul: fizica (solid, tichid, gazos) sau electro-termica (energia electrica sau termica). Cand bunul material nu existé sau nu se poate transforma intr-una din aceste forme, infractiunea nu va exista deoarece nu a lezat un obiect material coneret (distrugerea unui bun lipsit de valoare, incercarea de furt a unui obiect care nu se mai afla la locul sunoscut de infractor). De regula, obiectul material al infractiunii este exprimat sub forma de bunuri mobile insa poate proveni si din categoria bunurilor imobile (distru- gerea unui imobil prin incendiere), deoarece afirma existenta unei valori sociale si a unei stari de lucruri concrete (degradarea sau distrugerea acestora). Obiectut material al infractiunii fixeaza in mod formal valoarea prejudiciului infractional, fiind un element de apreciere a gravitati infractiunii si impunand adoptarea unor mijloace specifice pentru repararea integrala a pagubei produse prin actul infractional. Cunoasterea obiectului material al infractiunii fixeaz in mod definitoriu specificul faptei socialmente periculoase (distrugerea unui bun sau furtul acestuia), preci zandu-se aspectul juridic al infractiunii, in general, exist o corelatie intre actiune- inactiune gi obiectul material al infractiunii, corelatie care se manifesta in delimitarea infractiunilor ce au un object material (toate faptele care lezeazA bunuti si obiecte) si infractiuni care nu au un obiect material (toate faptele care lezeaza relatii, raporturi, atitudini sociale: infractiuni contra demnitatii). Pentru objectul material, ca element al continutului infractiunii, este caracteristic faptul c& nu se confunda cu mijloacele de preducere a infractiunii (bunuri, obiecte) si nici cu bunurile rezultate din savarsirea ‘aptei (obiecte, mijloace), flecare categorie de obiecte avand un regim juridic distinct. Privit din punctul de vedere ai sferei, obiectul material al infractiunii reprezinté in fapt un gen de obiecte care se incadreaza in clasa obiectelor materiale ce au proprie- latea de a fi identificate, evaluate si pretuite de societate. Obiectul material al infrac- {iunii apare astfel ca fiind obiectul material asupra cAruia se rasfrange actiunea- inactiunea socialmente periculoasa Dupa cniteriul specificului exista: obiect juridic generic (de grup) si obiect juriaic specitic (individual) Obiectut juridie generic (de grup) al infractiunii este reprezentat de totalitatea 'elatiilor sociale care privesc unui si acelasi domeniu de valori si de relatii prote- 1 C. Bulai, op. cit, p. 196; T. Vasiliy si colab. (D. Pavel, G. Anioniu, 0. Lucinescu v Papadopol, V. Ramureanu), Codul penal comental si adnotat, Parte speciald, vol. 1, Eo. Stinttiea si Enciclopedie’, Bucuresti, 1977, p. 255.160 Drept pena! general guitoare. in sistemu! de elaborare a unui obiect juridic generic (de grup) sunt iden- tificate 0 multime {init& de vatori sociale, asifel incat infelesu! acestora sa fie evident prin elementele esentiale pe care fe cuprind (infractiuni contra sigurantei. statulu infractiuni contra persoanei, infractiuni contra patrimoniuivi, infractiuni contra auto~ ritati). Relatiile sociale dobandesc caracterul de obiect generic al infractiunii deoa- rece au trasaturi fundamentale pentru existenta umana si sunt ocrotite de legea pe- nalé impotriva faptelor socialmente periculoase. Obiectul juridic generic este reprezentat de ansamblul relatitior specifice vietii sociale aparate prin normele pe- nale care ocrotesc vaiorile sociale fundamentale; Obiectul juridic specific (individual) al infractiunii este reprezentat de o categorie de relatii sociale ce ocrotesc o anumita valoare sociald, a carei sfera este mai res- transé ins far de care structura social nu ar fi garantaté, Valoarea social specifica este subordonata valorii sociale fundamentale pe care 0 compieteazé, fiind astfel o parte a unui intreg (infractiunile contra vietii, integritatii corporate si sAnatatii fac parte din categoria fundamentala de infractiuni contra persoanei). Din aceasta cauza, obiectul juridic specific (individual) tace parte, in mod evident, din obiectul juridic generic, deducandu-se din acesta. Sensul se schimba de fiecare dat& lar semnificatia acestuia este impus& de comunitatea (gruparea) relatilior sociale si de necesitatea sistematizarii ior. La baza obiectului juridic st& notiunea de relatie social care ocroteste si apara valoarea sociala fundamentala pentru care se sAvar- seste actiunea-inactiunea sociaimente periculoas sau fala de care se manifesta periculozitatea social, Sunt unele relatii sociale care impun un obiect juridic specific (individual), pentru a nu se confunda cu un alt obiect juridic (infractiunea contra vietii), dar se aseamana cu obiectul juridic generic (de grup) al infractiunitor ce ocrotesc valoarea umana fundamentala: persoana. Dupa cniteriui valorii existé: obiect juridie principal si obiect juridic secundar (adiacent) Obiectut juridic principal al infractiunii este reprezentat de existenta in continutul unei infractiuni complexe a dou sau mai multe actiuni, dintre care una este principal, definitorie in apararea unei valori fundamentale iar celelalte sunt actiuni secundare, cui o valoare social diminuata (continutul infractiunii de tainarie este format dintr-un obiect juridic principal consiand in iuarea din detentia sau posesia uni persoane a unui bun mobil ocrotit de relatiile sociale de ordin patrimonial la care se adauga un obiect juridic secundar — adiacent — constand in intrebuintarea de vio- lente pentru a fura sau a pastra bunul, relatie ocrotitoare a valoritor sociale privind viata, integritatea corporala si sanalatea). Suma celor doua forme de actiuni for- meaza infractiunea complexa prin care se ocrotesc dova relatil sociale distincte (relatia sociala privind proprietatea si relatia socialé privind persoana), iar dac& sunt izolate in mod corespunzator, vor genera aparitia uneia dintre cele doud posibile infractiuni: infractiunea contra persoanei sau infractiunea contra patrimoniului (in functie de aportul actionai prioritar al infractorului pentru una dintre actiuni)’ Conceptul de obiect juridic principal este folosit intr-un sens care las& s& se inte- jeaga taptul ca infractorul a urmarit realizarea infractiunii complexe a cdrei gravitate este mai mare fat de oricare dintre nile simple care © compun. Structura istenta elementelor in acest sens, precizam ca, daca tapia de furt nw constitutive), nu va exista nici infractiune: (ammo ane rma eye RE ape ene — ee — te — a EAT —— A —— OEE —obiectulut juridic principal este dependenta de prioritatea in ordonarea actiunilor care compun infractiunea complexa, de coerenta interna, de schimibarile si de rezultatele tora In sensul acordaril intaietatii uneia dintre relatiile sociale ocrolite prin norma ind proprietatea): ace’ jegala (la taiharie in principal este ocrotita relatia sociala pri Obiectul juridic secundar {adiacent) al infractiunii se tormeaz& prin ccrotirea secundara a unei vaiori si relatii sociale asociate in cadrul infractiunii complexe cu o valoare $i 0 relatie social prioritara (in contextul infractiunii de taiharie valoarea si relatia socialé secundara consta in ocrotirea persoanei prin comparatie cu valoarea si relatia social principala constand in ocrotirea patrimoniului). Schernatic, obiectul secundar (adiacent) al infractiunii tinde catre ansamblul relaiillor privind persoana intrucat domeniul de aplicare al acestora este extins, suprapunandu-se pe toate calelalte domenii in care relatille sociale au un specific definit de valorile sociale ocrotite prin lege. Semnalarea deosebirilor dintre cele doua forme de obiecte juridice (principal si secundar) determina clasificarea infractiunii complexe intro anumita categorie de infractiuni precum si cunoasterea transformarilar prin care tree obiec- tele juridice, ca urmare a acordarii prioritatii uneia dintre actiuni, cunoasterea aces tora permitand intelegerea si aplicarea normei legale la necesitatile vietii sociale: Conditile incriminarii faptei dupa obiectul infractiunii. Obiectul infractiunii desem- neaza anumite cerinte si implicit principii de ocrotire a valorii si relatiei sociale care va trebui s fie ocrotita prin lege. Obiectul infractiunii, ca element component al con- tinutului acesteia, se identificd cu termenii care indica fapta ce va trebui sa fie guvemata de norma juridica incriminatoare. Acestea sunt de fapt regulile elementare constitute in interdictia de a produce unele urmari, de a realiza un scop socialmente periculos (atingerea securitatii statului prin acte de diversiune art. 163 C. pen). Actiunea trebuie s& se refere la un sistem de valori mai mult sau mai putin implicit care rezulta din continutul faptel incriminate. Continutul infractiunii nu trebuie sa fie dificil de diferentiat, acesta rezultand in ideea de valoare ocratita care va deveni o uzant social. Tipologiile in care se pot clasa conditile incriminarii prin raportarea ‘a obiectul infractiunii au drept criterii natura objectului infractiunit documente, inscrisuri privind drepturile statului cdnd sunt distruse, aiterate or ascunse pentru a se compromite interesele de stat, art. 168 C. pen.; focu! situarii bunului in momentul savarsirii faptei: la infractorul care refuza restituirea bunului in cazul abuzului de incredere, art. 213 C. pen. felul bunului: bun mobil in cazul infractiunii de furt, art. 208 C. pen. identificarea conditilor care trebuie sa fie prin natura lor edificatoare in definirea unui continut al infractiunii determina ca actiunea sa fie considerata intrac- tiune doar daca obiectul indeplineste conditiile specifice unei infractiuni, in caz contrar fapta urménd s& nu fie retinuta ca infractiune. Atributele fundamentale ale obiectului infractiunii definesc pozitia pe care fapta 0 ocupa in sistemul infractional, 'dentitatea relatiilor si valorilor apdirate iar in cazul neindepiinirii acesior conditii, se anuleaza caracterul penal al faptei. 5. Subiectii, ca element al continututul infractiunii 4) Preliminari, Atitudinea, manifestarea psihofizica a unei persoane in sensul savarsini_unei actiuni-inactiuni', care prezinté pericol social precurm si suferinta psihofizic&é de pe urma unel infractiuni calificé aceste persoane ca fiind subiecti a infractiunii. Conceptul de subiect ,subjectum’ (lat.) - ceva asezat dedesubt (lat. sub — dedesubt si iacco ~ a sta) al infractiunii este asociat atat cu alitudinea activa, tur in mente*~ infractiunea se formeazé in géni62 Drept penal general participaliva, de savarsire, de producere, de actionare, de aplicare, de adoptare a Unor actiuni-inactiuni producatoare de pericol social, cat si cu atitudinea pasiva, de a suferi o vAtamare din cauza producerii unei intractiuni, Subiecti infractiunii dispun si isi modeleaza actiunea-inactiunea conform mobilului si scopului infractionat urmarit calificarea calitatii acestora in cazurile individuale concrete (infractor sau victima) supunand un proces de adaptare la interesul actional urmarit. Atunci cand com- portamentul subiectitor este ambiguu, imprecis sau neclar, unul dintre criteriile dupa care trebule $8 se califice atitudinea acestora in aflarea sensului sia limitelor de comportament trebuie s8 fie acela al echitatii. Deoarece factorii subiectivi urmaresc anumite obiective, comportamentul indivizilor este permis de relatiile sociale care ocrotesc valor fundamentale ins, in momentul in care au savarsit unele actiuni- inactiuni infractionale, prin incdlearea normelor prohibitive, aceste persoane devin subiecti activi ai infractiunii, iar daca au suferit o vatamare psihofizica de pe urma iniractiunii devin subiecti pasivi. Sunt astfel subiecti ai infractiunii atat persoanele care nu au respectat obligatiile, normele penale obligatorii stabilite in cadrul rapor- tului juridic penal de conformare si au savarsit faptele interzise, urmand s& suporte consecintele acestor fapte in cadrut raportului juridic penal de contlict cat si persoa- nele care beneficiaza de ocrotirea valorii sociale vatamate prin fapta penal svar- sit. Subiectii adopta un anumit comportament, in relatiile cu mediul lor fizic si social care influenteaza mobilurile, scopurile, trebuintele si motivatiile acestora. b) Felurile subiectilor intractiunii. Subiectii intractiunii reprezint& un element al continutului infractiunii si sunt reprezentati de persoanele care savarsesc fapte penate, cat si de persoanele care au fost vatémate de infractiuni. Subiectii infrag- fiunilor se clasifica, dupa participarea fizico-afectiva directa in realizarea actiunie inactiunii infractionale si dupa consecintele suferite prin infractiune, in subject activi si subject pasivi. Calitatea de subject activi deriva din atitudinea, energia activa a persoanei care sAvarseste infractiunea iar calitatea de subiecti pasivi deriva din suferinta de origine fizica, ‘psihica sau materiala suportaté de o pérsoana consi- derata vietima a faptei infractionale. Rezulta 08, in orice raport juridic penal se disting doua atitudini: atitudinea agresiva, ostilé, amenintatoare, nociva avand un caractes socialmente periculos prin rezultatul vatamarilor faté de relatia social, atiludine manifestata de subiectul activ si, o atitudine de aprare pe plan fizic, moral si material tinzand sa evite rezultatul socialmente periculos al infractiunii, atitudine manifestaté de sub/ectul pasiv. Efortul depus in sensul realizarii unor cerinte individuale cu un caracter socialmente periculos califica atitudinea subiectului activ, iar efortul depus pentru impiedicarea unui rezultat infractionak precum si suferirea unor vatémari fizice, psihice sau materiale califica atitudinea subiectului pasiv. 2.8.1. Subiectii activi ai infractiunil Categoria de subiecti activi ai infractiunii este desemnata de persoanele care efectuea2a, coordoneaza actiunea-inactiunea infractionala in sensul savarsiril nemij- ocite sau a participarii la producerea acesteia, Esential in intelegerea conceptulul de sbiect activ al infractiunii este caracterul activ, operational al persoanei denumita consiand in savarsirea, infaptuirea, pricinuirea, exercitarea, producerea, omiterea unei infractiuni aflaté in faza tentativei sau consumata, preov 29a care dobandeste calitatea de participant la sAvarsirea infractiunli in calilate de coautor, instigator sau complice. Actul volitiv-actional apare astfel ca ezuliat al tentativel realizarit unor trebuinte, necesitati, scopuri care vor deter a ctiy sa declanseze actiunea-inactiunea infractionala, negand carac ii penale, situatie in care va interveni activitatea de identificare 4 ae a | j |3 ‘Aone __. Infractiunea 163 pericolului social coneret in vederea nuantarii si aplicarii pedepsei penale. In mod obiectiv, calitatea de subiect activ al oric&rei intractiuni este determinata de activi- tatea concreta desfagurata de © persoana pentru implinirea unor trebuinte, scopuri, pentru exercitarea unor deprinderi, pentru realizarea unor convingeri sau idealuti. Actiunea-inactiunea infractionala implic& procese psihofiziologice active orientate intotdeauna spre realizarea unor urmari socialmente periculoase prin prejudicierea vaiorilor sociale ocrotite prin legea penala. Legea penala, in art. 144 defineste comiterea unel infractiuni ca savarsire a oricareia dintre intractiunile consumate sau ca tentative si participarea la comiterea acestora. Prin calitatea de subiect activ al infractiunii se rezuma fenomenul social infractional la actiunile-inactiunile individuale gi se cerceteaza motivele producerii faptei, infractorul fiind considerat purtatorul responsabilitatii sociale, urmand sa fie pedepsit si determinat sA adere in mod constient fa normele comportamentale sociale. Subiect activ al infractiunil pot s& fie doar persoanele fizice (care indeplinesc conditiile de varsta si responsabilitate), persoanele juridice neputand indepiini aceasta calitate. Savarsirea cu vinovatie a actiuni-inactiunii prevazuta de legea penala sub forma tentativei pedepsibile sau a infractiunii consumate, indiferent de calitatea in care actioneaza (autor, coautor, instigator, complice) desemneaza pe autorul acesteia (persoana fizica) impotriva ca- ruia nu a inceput urmarirea penala ca find fptuitor sau infractor. Daca impotriva faptuitorului (infractorul) s-a declansat urmarirea penald ins nu a fost pusa in miscare actiunea penala (prin rezolutie si proces verbal) acesta este denumit invi- nuit. Petsoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penal devine parte in procesul penal si se numeste inculpat (,in"— in si ,culpa”— vind). Cand asupra invi- nuirii aduse inculpatutui instanta, constatand c& fapta exista si ca reprezinta infrac- tiune si a fost savarsita de acesta, va pronunta condamnarea inculpatului, acesta fiind numit condamnat. 1) Conaitii generale privind calitatea de subiect activ al infractiunii Calitatea de subiect activ al infractiunii apartine persoanelor fizice’ care desta- soara activitati variate in structura c&rora trebuie s& se distinga constientizarea unor Prin proiectu! de modificare a Codului Penal se instituie raspunderea penala a persoanelor juridice simultan cu réspunderea persoanelor fizice din conducerea acesteia constand in: suspen- darea activitati sau a uneia dintre activitati pe perioade intre doua luni si un an shu chiar dizolvarea societaiit. Nu au réspundere penala autoritatile publice, partidele, sindicatele si institutile publice, iar institutile de presa nu pot fi condamnate la dizolvare. * Calitatea de subiect activ al infractiunil a fost acordata de doctrin& atat persoanelor tizice cat si perscanelor juridice (morale). Cea mai mare parte a autorilor considera c persoanele juridice nu Pol avea aceasta calitate deoarece sensul general al rspunderii penale const in obligarea per- Soanei care a savarsit infractiunea sa réspunda, sai suporte si 8 execute pedeapsa penala aplicata = organele judiciare. in acest sens, atat individualizarea cat si aplicarea concreta a pedepsei se ‘etera doar la persoane fizice (luate individual sau ca reprezentante ale unei persoane juridice) fiind mposibil pedepsirea penala (in actuala forma de reprezentare legislativa) a persoanei juridice ca entitate juridica, Intinderea efectelor réspunderii penale nu este posibilé fat de persoana juridica eoarece actiunea-inactiunea infractionala este rezultatul atitudinii psihofizice a persoanelor fizice mandatate pentru administrarea fondurilor si intereselor societAtii chiar daca actele de administrare Sunt efectuate in numele si pentru persoana juridica. De altfel, sensul pedepsei penale este repre. Zentat de reformarea socialai a infractorului ~ persoana fiziea, tapt care ar exclude aplicarea raspun- derié fata de persoana juridica. Persoanele juridice nu réspund penal, infractiunite fiind savarsite de ‘eprezentantii legali (conducerea acestora) in exercitarea atributlor de serviciu. Personalul de ducere al societalii este rspunzator penal atat pentru faptele rezultate din activitatea societati164 rept penal general scoputi si mobiluti individuale. Deoarece activitatea infractionala presupune actiuni de mobliizare si de concentrare a energillor psihonervoase $i fizice, pentru indepli- nirea calitati de subiect activ al infractiunii, lagea penal impune existenta unor con- ditt generale: varsla responsabilitatii penais, responsabilitatea asupra faptei penale si libertatea de gandire si actiune pentru savarsirea faptei penale. Practica judiciara atest in mod invariabil (in actuala regiementare legislativa) intrunirea calitaiii de subiect activ al infractiunii de persoanete fizice, deoarece acestea sunt amenintate sfectiv de a fi private de liberate sau de @ suferi alte pedepse penale. Elaborarile teoretice definesc tendinta potrivit c&ireia infractiunite pot s& fie savérsite si de per soanele juridice (in special, infractiuniia de natura economica, comerciala, fiscala) ca rezultat al vointei actionarilor, pedepsele constand tn dizolvarea sau suspendarea activitati persoanei juridice find definite de aite ramuri de drept (comercial). Varsta responsabilitatil penate Savarsirea unel actiuni-inactiuni implica pentru faptuitor adoptarea unui mod de organizare a activitatii sub aspect intelectual, voltiv, emotional si fizic, pentru reat zarea unui interes individual, exprimat tn plan psihic, de scopul urmarit. Realizarea oricarei fapte determina pregatirea prealabilé a acesteia prin gandirea unel forme de actiune, prin deliberarea asupra conditilor de desfasurare, prin evaluarea urmarilor faptei, Urmeaza Indeaproape activitatea de adopiare a hotararilor in vederea reall- zarii scopului propus, fptultorul reprimandu-si sau diminuandu-si actele de franare sau de perturbare a actiunil ce va fi realizata. Dupa exprimarea intentiei de savarsire a aciiunit-inactiunii, fptuitorul procedeaza fa verificarea modalitatit de realizare a faptel, la stabilizarea motivationalé si la executarea efectivé a actiunii. Responsa- bilitatea pentry rezultatul socialmente periculos al faptei savarsite, ca 0 conditie esentiala penttu calificarea Subiectului activ al infractiuni, impune cu necesitate exis- tenta unei capacitati psihofizice de determinare in mod liber a vointel spre scopul urmarit, de intelegere si apreciere a caracterulul periculos al faptel, de evaluare de catre faptuitor a urmérilor actiunii-inactiunii comise si de formulare a unor concluzit pentru actiunile care vor urma. Aceste faze actionale trebule sé fie constientizate de faptuitor care va proceda la confruntarea si adaptarea unor mijloace si masuri la imprejurarite concrete de realizare a scopului urmarit. Actiunile complexe savarsite de infractori au impus ca prag de a se considera stabilizate aptitudinile individuale, in vederea rspunderii penale pentru actiunite-inactiunile sAvarsite, implinirea varste! de 74 ani. Pana la implinirea acestei varste, raspunderea penald este exclusa, deoa rece fapta nu este consideraté infractiune (art. 50 C. pen.) intrucat minorul este lipsit de discemamant pentru faptele comise. Conceptul de discemamént (ir. Disceme- ment esie reprezentat de capacitatea (faculiatea, posibilitatea, calitatea) psihoin- telectuata, afectiva si volitiva a individului de 2 aprecia, de a judeca, de a disceme si de a hotarl executarea unei actiuni-inactiuni, evaluand rezultatele acesteia ca accopiabile sau inacceptabile, din punct de vedere social, Discemamantul presu- pune existenta cert, Verificabil a unei motivatii afective, volitionale, cognoscibile privind comiterea faptei concrete, acesta tiosind minorului th varstd de pana la 14 ani si bolnavulut mintal. Evaluarea discemamantului individual este impusé de existenta unei capacitat/ intelective (inteligenta si raiiunea individulul) st volitive care nu trebuie anIntractiunea 165 situatie in care se procedeaza la pedepsirea taptuitorului responsabit n cazul iresponsabilitéti (stare psihofizica ce caracterizeaza lipsa simtului de iar raspundere}, se va inlétura caracterul penal ai fapiei. Legea penal nu defineste conceptil de discerdmént insd, prin rapontarea ta conceptul de iresponsabilitate (an. 48 C. pen.) se poste aprecia c infractorul are discem&mant in momentul sin faptel daca nu are capacitatea mintala afectata de alienatie sau de alte cauze, déndu-si pe deplin seama de actiunile-inactiunile sévargite, asupra cdiera putea sa fle stapan. Conceptul de aiscemamént are un continut distinct de conceptul de responsabilitate deoarece discemamantul se tefera la actiunea-inactiunea savar- sita In mod concret de fptuitor, dupa adoptarea unei atitudini influentata si determinaté de mediul ambiente! si educational, de efortul individual si experienta de la. Responsabilitatea se identifica in existenta capacitati intelective si volitive a persoanei de a exercita gi de a intelege semnificatia actelor si faptelor independente pe care este posibil sa le savarseasc’. Responsabilitatea este, pentru majoritatea indivizitor, o conditie de existent normala iar lipsa discenamantului se refer doar ‘2 modul coneret de a actiona sau a se abtine de la savarsirea unei fapte distincte, separate de totalitatea actiunilor desfésurate pana in acel moment. Lipsa discema. mantului nu se confunda cu iresponsabilitatea care exprima starea psiho-volitionala a individului de a nu putea rspunde de faptele sale periculoase (tlind caracterizata rin lipsa simtului de réspundere al faptuitorului), deoarece lipsa discernmantului presupune doar lipsa facultati de a aprecia necesitatea si rezultatul actiunil sévarsite in mod concret. Minorii in varsta de pana ia 14 ani nu inteleg starea de pericol social creat printi-o fapta si nu apreciaza caracterul periculos al acesteia din cauza lipsei capacitatil fizice si psihice necesare, a lipsei puterii de judecata, motiv pentru care Sunt considerati ca fipsiti de discemamant, Norma juridica, pentru a fi aplicata, trebuie ca in prealabil s@ fie inteleasé sub aspectul aflarii sensulul exact si a limitelor sale de aplicare. intelegerea ndrmei juridice este determinata de gradul de dez- vollare al ganditi (capacitatea de cunoastere, de apreciere si de stabilitate emotio- nald) precum si de afirmarea vointei individuale, acesti factori impundind impletirea \udecati constatative cu cea apreciativa in cadrul actiuni-inactiunii comise. Astfel, norma de conduita impune limite permise in relatiile sociale insai interzice savarsires unor fapte, acte juridice sau prevede obligatii de la care subiectii nu trebuie sa se abata, in toate cazurile find necesara existenta unei facultati individuale de apre- ciere @ urmanior actiunilor savarsite. Daca faptuitorul nu a implinit varsta de 14 ani, nafierent de capacitatea sa psihointelectiva si de dezvoltarea sa fizica, prin lege {er 50 C. pen.) nu este considerat a avea discemaméntul faptelor savarsite (indie. ‘en Ge modul de actiune sau de gravitatea faptei). Cand se incalca o norma juridic& Ge minor care nu au implinit varsta de 14 ani si care sunt considerati prin puterea sali ca nu au discerndimant, impotriva acestora, prin lege speciala se adopta masuri Uf ocrolite social constand in supravegherea sau intemarea intro scoala speciala ‘ucare din subordinea Ministerului Muni si Solidaritatii Sociale. Persoanele ESbonsabile civilmente vor fi obligate la plata. eventualelor prejudicii produse de Sreasta categorie de minori astfel incat partile vatamate sé-si recupereze pagubele in conaitile legii civile, Daca pana la implinirea varstei de 14 ani, minotii nu “pund penal (legea apreciind ca indiferent de inzestrarea nativa nu au dobandit Calitatile de voint& necesara efortului voluntar de realizare a faptei, nu au puterea Beica de a urmari un scop, de a fi constienti de importanta sociala a faptei, find “PSiI de increderea In fortele propri), dupa Implinirea acestei varste dobandoseal 166 Drept penal ger capacitatea individual de a judeca independent. Minorii in varsia de 14-16 ani, din punct de vedere psihofiziologic si volitional, apreciaza in mod just caracterul si urmarile periculoase ale faptei penale, hotardnd si actionand in mod normal, astfet cA dobandesc capacitatea care atrage raspunderea penala pentru tapta comisa, Capacitatea penala, ca aptitudine individuala de @ raspunde penal pentru intrac- tiunile savarsite se instituie in sarcina minotilor care au implinit varsta de 14 ani deoarece au discernamantul necesar, au maturitate suficienta pentru a aprecia con- tinutul faptelor svarsite si consecintele acestora. Prin lege se creeaza insa prezum- tia relativa de incapacitate penala in favoarea minorilor care au implinit varsta de 14 ani pana la 16 ani neimpliniti (art. 99 alin. (2) C. pen.], deoarece in gandirea si actiunea acestora exista o anumita flexibilitate care se manifesta in vointa urmarici unui scop, in independenta in gandite si actiune, in luarea unor hotérari pe baza chibzuintei propri, realizand efortul voluntar de a comite fapta si de a obtine un rezultat, fiind constienti de importanta urmaritor socialmente periculoase. incapa- citatea penala relativa stabilita de legea penala pentru aceasta categorie de minori va trebui sd fie inlaturata prin dovedirea cu certitudine a existentei facullatii indivi- duale a minorului de @ aprecia pericolul faptei savarsite de a-si da seama de carac- terul si urmatile faptei. Dovedirea imprejurarii ca minorul a savarsit fapta penala cu discernamant revine organului judiciar care, prin mijioace legale, va evidentia atitudinea responsabila a faptuitorului fata de actul infractional, independenta vointei ‘in realizarea faptei si constientizarea pericolului social al efectului infractional. Daca minorut cu varsta cuprinsa intre 14-16 ani nu are discemnamantul faptei savarsite, nu va raspunde penal si nu va fi considerat subiect activ al infractiunii deoarece ras- punderea sa intervine numai daca se dovedeste oa a sAvarsit fapta cu discernamant [art. 99 alin, (2) C. pen], situatie stabilita printr-o expertiza psihiatrica.’ Chiar daca minorul are discernamant pentru fapta savarsita, deoarece nu este pe deplin format din punct de vedere psihic, fizic si social, rspunderea sa va fi diminuata, existand intelegere peniru fipsa de maturitate psihofizica si de experienté sociala, concre- lizata in felul gi intinderea pedepsei penale aplicate de instanta judiciara. Minorii in varsta de 16-18 ani neimpliniti, in conformitate cu dispozitille art. 99 C. pen. raspund penal deoarece sub aspect psihic si volitional dobandese o stare de echilibru comportamental definita de formarea personalitatii si de gradul de adeziune tata de normele, principiile si exigentele sociale. Comportamentul minorului are ca trasatura esentiald faptul c& incepe s& se conformeze normelor sociale, care devin clare, distincte si accesibile gdndirii si analizei rationale fiind apte dé inteles si de urmat. Convingerile individuale depasesc sentimentul ,tainei infricosatoare” (mysterium tre- mendum) pentru faptele infractionale comise, minorul actionand din propria sa vointa, in vederea realizarii scopului individual programat. Intrucat legea prezuma in mod absolut existenta discerndmédntului la implinirea varstei de 16 ani, urmeaza ca aceasté prezumtie sa fie inlaturat de fptuitor prin dovedirea starii cA in momentul comiterii infractiunii nu avea discermamant, excluzdndu-se responsabilitatea penal, in lipsa acestei dovezi minorul fiind declarat responsabil. La individualizarea: pe- depsei acesta va benelicia de regimul de favoare instituit de legea penala privind forma gi timitele sanctiunilor penale. Dupa implinirea varstei de 18 ani, intractorul devine major, fapt care implica existenta discerndmantului necesar pentru aplicarea raspunderii penale, exceptia inlaturarii raspunderii aplicandu-se doar in cazul * Idem, gravele tulburae comportamentale evider pundere penald pe faplu te Ih expertize neuropsii ul cate a sévarsit fapia cu discemamant trie’ nu exone- _ i om a a ae Ree aR — Ea BER — eo — aN — one —— ano —— RE.Infractiunea 167 existentel alienatiei mintale sau daca in momentul savarsiri taptei au aparut unele cauze cand nu putea sa actioneze din proprie vointé sau sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile savarsite. Persoanele care au implinit varsta de 80 de ani, din cauza fenomenului de uzura $i incapacitate biologica, a inactivitatii fizice $i intelectuale au capacitatea psiho-intolectuala si fizica diminuata, motiv pentru care beneficiazé de atenuarea responsabilitatii penale, discem&mantul acestora fiind diminuat. Batranetea individului poate s& genereze starea de dementa caracterizata prin perturbarea judecatii, deteriorarea si degradarea puterii de judecata. In acest mod este afectat simtul valorilor morale, comportamentul individului devenind pueril Responsabilitatea asupra faptei penale (discernémantul) Responsabilitatea asupra faptei_penale (discernamédntul) exprima existenta capacitatii psihofizice a persoanei de a intelege si a accepta sensul actiuniiinactiunit exercitate In mod liber precum si de a evalua rezultatul socialmente periculos al ‘aptel prin raportarea la scopul urmarit. Conceptul de responsabilitate penala so deosebeste de 1aspunderea penala. Asttel, responsabilitatea penald reprezint o conditie esentiala pentru existenta calitatii de subiect activ a faptuitorului infractiunii (condilie caracterizata prin capacitatea de intelegere a faptei si a efectelor acesteia). Raspunderea penala reprezinta o institutie a dreptului penal (avand ca temei svar. sisea infractiunii) si const in obligarea taptuitorului s4 suporte si s& execute m. surile, sanctiunile si pedepsele aplicate de organele judiciare. Responsabilitatea poate fi inteleasa, in sens generic, ca o cerinta esentiala a retineri vinovatiei faptui- torului pentru séivarsirea unei fapte sau a aplicarii raspunderii penale, prin opozitie cu itesponsabilitatea faptuitorului, care inlaturé réspunderea penal. Responsa. bilitatea apare doar in momentul in care faptuitorul isi poate controla modul de gandire si de actiune in vederea moditicarii evenimentului intr-un seop protitabil, chiar daca devine socialmente periculos. Starea psihofizic&a normala a unei persoane inseamna maturitatea in gandire si actiune, deoarece ,actiunea trebuie s8 urmeze Goar evidenta ratiunil si nu a simturilor’ ~ (Solam evidentem rationis actio sequi geben! non autem sensuum), aprecierea corespunzatoare a momentulul savarsit ‘aptei din propria vointa precum sia rezultatului socialmente periculos al faptel sau posibilitates de @ se abtine de ta producerea acestui rezultat, Responsabilitatoa implica facultatea de pastrare si recunoastere ulterioara a consecintelor taptel comise chiar daca actioneaza contra propriulul interes, starile afective si volitive Provocaedl lensiune intrapsihica care este stabilizata doar in cazurile cénd gandirea Si vointa prezinta starea de echilibry (psihotizic) in contextul unei existente integrata in notmele sociale, cu pastrarea unui mod comportamental normal, Respon- Sabilitatea fapte! penale impune existenta capacitétii de autonomie in gandire si actiune, o independenta constientizata ce va evolua corespunzator gradului de ving. valle @ infractorului care nua adoptat masurile normale pentru evitarea situatilor conflicluale. Normalitatea comportamentului individual reprezinta o forma concreta de acceptare a exigentelor sociale prin raportarea actiuni:inactiunii la varsta, gradut de culturé ¢! intensitatea implic&rii emotiv-actionale a intractorului in comiteres aces- (sia'. Anormalitatea comportamentului individual se regaseste sub urmatoarels ‘ome: anormatilate psihica situationala, anormalitate generata de o boala erence, snormalitate generaté de consumul de droguri, de alcool si anormalitale generata de @ ingeala adesea .nonnumquam sensus nostri nos fallunt168 Drept penal general © boala psibioa. Anormalitatea psihica situationala consta in star reactive, de deza- daptare, determinate de accidente, iritabilitate, astenie, anxietate’. Aceste stari tul- burd comportamentul, ins pe durata trairii anormalitatii, faptuitorul dispune de o Vointé independent in producerea faptei si de puterea discernamantului asupra acesteia, astfel cA nu va fi Inlaturat& responsabilitatea infractorulul. Anormalitatea generat de © boala cronica (handicapatil fizic, surdomuti, orbil) dac& nu au gan- direa si vointa alterate sau afectate de maladii rispund pentru faptele savarsite, deoarece dispun de o vointé independenta in luarea si dirijarea actiunii spre scopul fixat in preaiabil. Bolnavii cronici care sunt condamnati pentru savarsirea unor categorii de infractiuni pot beneficia de intreruperea executérii pedepsel dacd se constata cA suferd de o boala care ii pune in imposibilitatea de a executa pedeapsa pe durata pana se vor gasi in situatia de a putea continua executarea pedepse! (art. 453-455 C. proc. pen.), conform principiului ,accedebat ut caecus eset” ~ so mai adauga faptul ca era orb. Anormalitatea generata de consumul de droguri sau alcool, const in afectarea capacitatii de a gandi, de a judeca, de a intelege side a rationa (,ratio’) in mod normal, fapt care determina adoptarea unor actiuni nesabuite, 0 deteriorare mintala, dezorientarea in timp si spaliu, agresivitatea, pierderea memo- riei, starea depresiva, euforia, paralizii sau pierderea sensibifitatii. Substantele toxice imbolnavesc sistemul nervos* in sensul pierderii de care individ a facultatitor min- tale. Consumu! de droguri modifica atitudinea faptuitorului in sensul diminudrii activit&tii fizico-intelectuale sau excitarii psihice constand in producerea unor senti- mente si pasiuni care neglijeaza exigenta sociala si determina disperarea, deziluzia, furia, agresivitatea necontrolata’, delirul, voluptatea sau pasivitatea. Consumul-de alcool genereaza tulburari fizice si psihice prin diminuarea capacitatii intelective, starea de spirit a faptuitorului find stapanita de depresii, psinoze, deliruri, nevroze, demente presenile’. Anormalitatea generata de o boala psihica consta in orientarea comportamentului spre irational, spre inconstient astfel ca boinavii majori care au sAvarsit fapte infractionale vor fi declarati iresponsabili daca, in momentul comiterii, nu puteau sa-si dea seama de sensul actiunilor-inactiunilor, or nu puteau fi stapani pe ele (art. 48 O. pen.). Alienatia mintala consta in alterarea facultétiior mintale si pierderea controlului psihofizic (perceplia, vointa, intelegerea) sau in tulburdri grave produse de schizofrenie, paranoia, idiotenie, epilepsie. Anormalitatile generate de consumul de droguri si alcool sau de boli psihice sunt constatate prin expertiza medico-legala psihiatrica, situatie in care faptuitorul va fi declarat iresponsabil. Ires- ponsabililatea reprezint& una dintre cauzele care inlatura caracterul penal al taptei (att. 48 C. pen.), deoarece fptuitorul nu a inteles sensul faptei savarsite si conse- cintele socialmente periculoase ale acesteia. Chiar dac& dupa remisia crizei, indl- vidul isi va recapata controlul psihofizic asupra organismului sau (devenind subiect activ al faptelor ce vor fi savarsite, pe viitor, cu vinovatie), pentru fapta comisa pe pericada cat s-a stabilit c&i s-a aflat in incapacitatea de a intelege sensul si urmanie acesteia, va fi considerat iresponsabil. Impotriva acestor faptuitori se pot adopta, conform art. 141 C. pen., masurile de siguranté prevazute de art. 113 C. pen. 1M, Lazarescu, D. Ogodescu, indreptar de psihiatne, Ed, Helicon, Timisoara, 1993, p. 22. 7. Voiculescu, M. Steriade, Din istoria cunoasterii creienuiui, Ed. jlintifica, Bucuresti, Ed. INS, 1995, p. 73-76, (Smee) ere — unr mn —— a —— ae —— coed ——90 —— one —_ pn ——_ EAETE ee ee infractiunea obligarea {a tratament medical sau internarea medical prevaizute de art. 114 C. niru a se preintampina savarsirea faptelor prevazute de legea penala. pen., 2) Condit speciale privind calitatea de subiect activ al infractiunii Pentru a se realiza calitatea de subiect activ al infractiunii, in unele situatii este ecesar ca persoana fizicd, liber in manifestarile sale, responsabila si majora sa indeplineasca si unele conditii speciale, impuse de legea penala. Ca urmare, pentru ciccumstantierea subiectului activ trebuie sa se tind seama de existenta unor calitati ndviduale sau oficiale ale infractorului detinute In momentul svarsirii infractiunil Necesitatea acestei identificari este determinata de calificarea actiunii-inactiunii ca infractiune, fapta urmand sé fie corelat& cu valoarea sociala ocrotita prin lege, incat sa exprime raportul dintre pericolul social si calitatile incriminate ale acestuia (concretizate in caracteristicile calific&rii protesionale, oficiale sau lipsei de califi- care). Astfel, pentru unele infractiuni contra sigurantei statului subiectul activ trebuie sa fie cetdtean strain sau fra cetatenie (art. 168 C. pen. — actiunile dusmanoase contra statului), $4 alba calificare profesionala de functionar public (art. 249 C. pen ~negiljenta in serviciu) pentru iniractiunile de serviciu sau in legaturé cu serviciul; sa fie militar (art. 331 C. pen. — absenta nejustificata) pentru infractiunile contra ordinii gi disciplinei militare. Calificarea special a subiectului activ determina uneori califica- rea agravatd a infractiunii, apreciindu-se ca savarsirea faptei de un subiect special prezint& un pericol social mai ridicat faté de infractiunea simpla (sustragerea sau distrugerea de inscrisuri savarsita de un functionar public, art. 242 C. pen.). Lipsa de calificare profesional a subiectului activ poate constitui o agravanta a infractiunii {intreruperea cursului sarcinii, savarsita de catre o persoand care nu are calitatea de medic de specialitate — art. 185 alin. (1) lit. b) C. pen]. 3) Categorii de subiecti activi ai infractiunii Subiectii activi ai infractiunii sunt definiti prin varsta, prin modul de participare la sAvarsirea infractiunil si prin rolul acceptat in derularea obiectiva a actiunii-inactiunii. Nu existé o singur& categorie de subiecti activi, ci o multitudine, fiecare avand caracteristici specitice categoriei sale. Dupé eriteriul varstei — subiectii activi sunt cunoscuti ca intractori minori, major, tineri si vérstnici. Clasiticarea are semnificatie juridicé sub aspectul raspunderii pe- nale in sensul ca fptuitorii in varsta de 14-18 ani neimpliniti, fiind minor’, bene- ficiaz de un regim legal favorizant, de protectie, prin reducerea limitelor pedepselor penate. Categoria infractorilor majori se caracterizeazA prin completa dezvoltare anatomo-fiziologic’, activitatea infractionala fiind determinata de experienta de viata si de mediul ambiant. Dupa implinirea varstei de 18 ani, infractorul devenind major va fi responsabil de efectele socialmente periculoase ale actiunilor-inactiunilor s4- ite. Catagoria infractorilor tiner! (18-23 ani) se caracterizeaz prin maturizare ologica, prin ordonarea activitatii unui sens care depinde de inzestrarea sa ctual-volitiva, cat si de realizarea trebuintelor individuale. Categoria infractorilor varsinici se caracterizeaza prin reducerea sau incetarea unor functii fiziologice si hologice in mod variat, de fa individ la individ, care pot deveni surse de tulburari nentale asociate cu agitatie violenté. Dupa 80 de ani infractorii beneficiazA de un egim legal favorizant, de atenuare a raspunderii penale; Dupé eriteriul moduiui de participare la savarsirea infractiunii, subiectii activi sunt scuti ca infractori unie’ (singulari) sau plurall. Clasiticarea are semnificatie jun-170 Drept penal general dic& sub aspectul calificérii unor infractiuni, al retinerii unor circumstante agravante si implicit sub aspectul individualizarii pedepsei. Unele actiuni-inactiuni, nu permit realizarea lor decat de catre subiectul activ unio, iar altele nu pot fi comise decat de doi sau mai multi subiecti activi. Legea penala detineste unele agravante ale infrac- tiunilor daca fapta a fost savarsita de mai multi subiecti activi, iar la individualizarea sanctiunii instanta judiciara va aplica 0 pedeapsa in functie de participarea nemij- locita la actele ce formeaza latura obiectiva sau la o parte din aceste acte; Dupéi rolul acceptat in derularea obiectiva a actiunii-inactiunii, subiectii activi sunt cunoscuti ca infractori simpli (necircumstantiati) sau calificali (circumstantiati). Clasi- ficarea are semnificatie juridica sub aspectul realizarii continutului infractiunilor spe- cifice care impun indeplinirea anumitor calitati subiectului activ (militar, cetatean strain, gestionar, functionar), circumstantiindu-| juridic sau dimpotriva, continutul unor infractiuni nu necesita calificarea subiectului activ. 2.5.2, Subiectii pasivi al infractiunil Subiectul pasiv al infractiunii este definit de persoana care indura o suferinta de natura fizicd, morala, psihicA sau materiala ca urmare a producerii faptel social- mente periculoase de catre subiectul activ. Esential in intelegerea conceptului de subiect pasiv este caracterul sau de ramanere in pasivitate (chiar si in situatia cand ar incerca sa inlature efectele faptei infractionale, s& apere valoarea sociala lezata, s& restabileasca relatia sociala afectata de infractiune). Calitatea de subiect pasiv revine atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice care au fost vatémate prin inftactiune sau prin incercarea de punere in executare a hotararii de savarsire‘a faptei, chiar dacd executarea nu si-a produs efectul urmarit sau a fost intrerupta. Pentru persoana fizied, subiect pasiv, vatémarea releva intreg dinamismul suferintei umane: fizic&,psihica, morala sau materiala, definind acea realitate a personalitatii subiectului afectat in interesele sale de actul victimizator comis de subiectul activ. Victimizarea reprezinta trsdtura care diferentiaza calitatea de subiect pasiv (per- soana fizicd sau juridica vatamata efectiv de infractor) de atributul persoanei care a suferit o daund de natura civilé prin actiunea unei alte persoane. Relevant este faptul cA in mod obisnuit subiectul pasiv suporta atat o vatamare cat $i o dauna civilé, urmand $8 recupereze atat suferinta (fizicd, morala, psihica) cat si dauna (mate- riala), ca subiect al raportulul juridic penal de conflict, in timp ce persoana preju- diciata civil va recupera doar dauna civil intervenita in urma producerii faptei (mos- tenitorii victimei decedate in urma producerii unui accident mortal din culpa infractorului), dauna fiind doar 0 ,consecutio actionis” (consecinté a actiunii) iar nu a suterintei directe, 1) Conditii generale privind calitatea de subiect pasiv al infractiunit Calitatea de subiect pasiv al infractiunii apartine persoanelor fizice si persoanelor juridice. Deoarece activitatea infractionala determina efecte vatamatoare pentru subiectul pasiv, indeplinirea acestei calilati se realizeaza In urmétoarele conditi: — persoana fizica va trebui s& probeze interventia suferintei fizice, psihice, mate- riale si morale ca rezultat al agresiunii sublectului activ; — persoana juridica va dove! interventia suferiri unei daune morale sau materiale; ana fizicé trebuie s& probeze pe langa suferinié si dauna material, rvenita in urma infractiunii produ — pers morala sau ps ae a ‘ays woe ee RaoIntractiunea 171 7_Perseana preludiciata va folosi ca temel al interesului afectat existenta pagubel astiel c& numai daca exista victimizare va exista si calitatea de subiect pasiv, dupa regula »SUo Cuigue Paupertas utendum est" — fiecare are puterea sa se foloseasea de propria sa pagubé. 2) Condit! speciale privind calitatea de subject pasiv al infiactiunii Calitatea de subiect pasiv al infractiunii, intr-un sens special impune conditia ca persoana fizica s& indeplineasca, in mod obligatoriu, o anumita calitate asttel incat, sa fie prezenta si in situatia persoanei juridice, lipsa acestei calitati excluzand realizarea continutului infractiunil: insusirea, folosirea sau traficarea de catro un tunctionar de valori proprietatea unei persoane juridice, pe care le gestioneaza sau 'e administreaza determina continutul infractiunii de delapidare (art. 215 C. pen,). 9) Categorii de subiecti pasivi in doctrina juridica penala subiectii au fost calificati dupa anumite criterii in urmatoarele categorii: joubiect Pasiv general si subiect pasiv special (ex. Statul si persoana fizicd sau juridica); ~ Subiect pasiv principal si subiect pasiv secundar, adiacent (cazul atentatului); ~ subiect pasiv simplu (necircumstantial) si subiect pasiv calificat (circumstantial). Libertatea de vointa si actiune pentru sdvarsirea faptei penaie Conceptul de fibertate analizat in acceptiunea sa reprezinta starea fiintei umane © Gotioneaza in limitele moralei, in baza propriei vointe, f8rd interventia unei Sonstrangerl, beneficiind de libertatea de géncire si de constiinta. Libertatea indivi Guala impune posibilitatea de gandire responsabilé asupra actiunilorinactiuniior care uimeaza a fi comise de infractor precum si sdvarsirea acestora fara constrangere, asifel incat efectul elaborat mintal s& se produca. Libertatea de gandire si actiune nu se confunda cu liberu! arbitru (concept filosofic care garanteaza individului capacita- ica de a alege modul de concepere si de comitere a faptei, dupa proprile sale reguli, neglijandu-se cerintele existente in normele sociale). Libertatea este compatibil cu j_bonsabiltalea sociala (in sensul rspunderii individului pentru faptele sale), fiind in contradictie cu tiberul arbitru care neaga orice constrangere sau determinare Sociala. Libertatea de vointa individuala este Tnteleasa prin raportarea la categoriile lurigiee de constrangere fizica si constrangere morala (art. 46 C. pen ), care inlatura care ul penal al faptel, In sensul c& tapta prevaizuta de legea penala. savarsita din Cauza unel constrangeri fizice cArela faptuitorul nu i-a rezistat sau din causa unei Constrangeri morale care nu putea fi inlaturaté decat prin comiterea faptei, nu Constituie infractiune. Libertatea de gandire a actiunii-inactiunii infractionale precum *' de comiters efectiva a acesteia impune existenta rezoluliunil deliotoae cn gia aise"! asupra caruia se fac experiente madicale este subiect sau obiect al Faportul juridic Penal?172 Drept penal general vinovaitiei, fapt care atrage responsabilitatea penala si implicit r’@spunderea juridica a fAptuitorului. Daca vointa sau libertatea de actiune a faptuitorului au fost afectate prin constrangere fizica sau morala, fapta, desi a produs efecte socialmente pericuioase nv mai are caracter penal si nu va fi considerata infractiune. 2.6. Locul savarsirii faptei, ca element al continutului infractiunii Semnificatia locului svarsirii infractiunii este determinata de importanta stabiliri competentei teritoriale a organelor juridice (art. 30 C. proc. pen.), pentru adoptarea masurilor de aparare sociala (locus commissi detict) in definirea conceptului de infractiune se mentioneaza oa intra sub incidenta legii penale actiunile-inactiunite savarsite pe teritoriul tarii noastre. in realizarea continu- tului infractiunii, tegea impune anumite condilii referitoare la looul savarsiri faptei (de exemplu in cazul calomniei, art. 206 C. pen., fapta sa fie savarsita in public). 2.7. Timpul savarsiril faptei, ca element al continutulul infractiunii De regula conceptul de timp nu are o semniticatie juridic& deosebita pentru existenta infractiunii, insa in anumite cazuri legea conditioneaza existenta infractiunii in mod direct, de timpul sAvarsiri acesteia (unele infractiuni ,sAvarsite in timp de razboi” sau in timpul unei .Jupte Aiteori, savarsirea infractiunii intr-un anumit timp (tempus commissi delicti) constituie 0 circumstanta agravanta pentru acea infractiu- ne (,in timpul nopti, .in timpul calamitati’) 2.8. Conditiile continutului infractiunii Conceptul de conaitie, in general, este reprezentat de un tapt (0 actiune.~ inactiune), o imprejurare care influenteaza aparitia sau destasurarea unui fenomen, in sensul franarii sau stimularii producerii acestuia. Pentru realizarea continutului infractiunii sunt necesare indeplinirea unor conditii clasificate dupa urmatoarele criterit: a) dupa criteriut factorilor influentati de conditii, acestea se retera la actul de conduita individuala (destasurata de infractor, in momentul savarsirii infractiunii); fa cobiectul infractiunii (valorile sociale ocrotite prin legea penala); la subiectii infractiunii (persoana care sAvarseste infractiunea si persoana care suport consecintele vata- matoare ale infractiunii); la timpul savarsini infractiunii (criteriul prin care se determi- legea valabila, varsta necesara responsabilitatii infractorului, interventia preserip- tiei actiunii penale, aplicarea actelor de clementa si retinerea starii de recidiva, se calificd unele infractiuni savarsite in timpul nopti); la focul savarsirii infractiunil (stabileste competenta teritoriala a organelor judiciare); b) dupa eriteriul roluiui in deierminarea existentei infractiunii, conditiile se clasificA in: esentiale (constitutive); fundamentale deoarece exprima ceea ce este principal gi stabil in confinutul infrac- tiunii, natura interna a acesteia astfel cd, lipsa unei conditii esentiale determina inexistenta infractiuni; accidentale (circumstantiale) care araté imprejurarile impre- vizibile, care intrerup destasurarea normala a actiunii ~ inactiunii sau indica 0 insu sire de agravare sau de atenuare a acesteia, ins, in cazul lipsei unei conditii acci- dentale, infractiunea va exista in forma sa tipica. Conditile neesentiale sunt caracte- nizate prin faptul c& se pot modifica in anumite limite sau pot fi inlaturate, fra ca infractiunea s& inceteze a mai exista. O modificare a acestora sau o disparitie nu chimba faptul c& infractiunea exista in forma sa tipica; c) dupa criteviile existentei in mentul producerii actiunii — inactiunii, conditiile se clasifica in: preexistente (care existat mai inainte de savarsirea faptei penale); concomitente (care exist& in cit, p. 84, V. Dobrineiu sic ‘sme enna meaner neh -— cen — fen —— RE — ee — SEs —__ AE __E_ I _O_S)_FOO __ ee _ss___.sne__.ae ———aBeRNt oT ITE ——s0NE —- Infractiunea 173 acelasi timp, simultan cu savarsirea actiunii — inactiunii) si subsecvente (care au urmat dupa savarsirea faptei penale). Sectiunea Ill, Clasificarea continuturilor infracfiunii Unul dintre elementele importante ale infractiunii trebuie considerat a fi continutul infractiunii, care cuprinde toate continuturile ce apartin realitatii obiective, necesare pentru a putea caracteriza o actiune — inactiune, ca fiind infractiune sau o anumita varianta (forma) a acestela, Diferentierea continuturilor infractiunii igi are originea in giferentierea criteriitor de clasificare, dupa starile de lucru concrete, dupa intelesul si premisele acestor stari. Clasificarea se face cu ajutorul urmatoarelor criterii: a) dupa criteriul structurii, continuturile infractiunii se clasific& in: continut juridie, format de totalitatea conditilor cerute de norma penala incriminatoare, pentru ca o anumita actiune ~ inactiune sa fie considerata infractiune (omorul este definit de art. 174 C. pen., ca fiind uciderea unei persoane); continut constitutiv cuprinde intreaga con- duit, latura obiectiva si latura subiectiva a comportamentului infractorului (pruncuci- derea este definité de art. 177 C. pen., ca fiind uciderea copilului nou-nascut, savarsité imediat dupa nastere, de catre mama aflata intr-o stare de tulburare, prici- nuita de nastere). Uneori continutul juridic coincide cu continutul constitutiv, deoa- rece norma incriminatoare nu impune indepiinirea unor conditii speciale infractiunea constand doar in realizarea actiunii: uciderea unei persoane (art. 174 C. pen.); conti- nut simplu, cuprinde o singura forma (variant) de realizare a actiunii — inactiunii, care va fi suficienta pentru caracterizarea acesteia, ca fiind infractiune (uciderea unei persoane realizeaza continutul simplu al infractiunii de omor, prevazuta de art. 174 C. pen.); continut complex ~ intruneste mai multe laturi sau elemente diferite, cuprin- znd conditii pentru mai multe variante ale aceleiasi infractiuni. indeplinirea mai mul- tor conditii alternative prevazute de norma incriminatoare, in diferite forme (variante) alificd actiunea ~ inactiunea ca infractiune simpli, daca legea nu impune cumu- larea conditiilor, deoarece continutul acestora este simplu (punerea sau tinerea unel persoane in sclavie, precum gi traficul de sclavi, realizeaz& in oricare dintre variante continutul simplu al infractiunii unice de sclavie, prev. de art. 190 C. pen.). Even- ualitatea realiz&rii mai multor conditii dintre cele alternative nu schimba calificarea juridica a infractiunit unice, deoarece toate variantele alternative alcétuiesc continutul aceleiasi infractiuni; b) dupa criteriul variantelor de incriminare, continututile infrac- tiunii se clasificd in: continut de baza (tipic) ~ intruneste conditille necesare pentru existenta unei infractiuni tip (luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtmantul acestuia, in scopul de a si-| insusi pe nedrept — furtul art. 208 C. pen.); continut agravat format de indeplinirea unor conditii speciale de timp [furtul savarsit in timpul noptii — art, 209 lit. g)} care imprima faptei o periculozitate social sporita; confinut atenuat, ca urmare a adoptarii unei anumite forme de vinovatie, necesara pentru un continut de infractiune tip sau agravat (intentia). Astfel, uciderea din culpa a unei persoane reprezinta o forma atenuata de omor (art. 174 C. pen.), decarece uciderea tn cazul art. 178 C. pen. se produce din culpa infractorulul, iar nu cu intentie (conditie obligatorie pentru retinerea infractiunii de omor); c) dupa criteriul formei infractiunii, continuturite se clasifica in: continut tipic (integral), care cuprinde toate conditiile ce formeaza continutul juridic al infractiunii (lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice — art. 180 C pen.}; continut atipic (trunchiat),174 Drept penal general care se abate de la caracteristicile infractiunii obisnuite, de la tipul comun de savar- sire a acesteia (tentativa de furt, art. 20 raportat la art. 208 C. pen., consta % punerea in executare a hotararii de a lua un bun mobil din posesia sau detentia altuia, in scopul de a si-! insusi pe nedrept, ins executarea a fost intrerupt& sau nu si-a produs efectul); continut atipic (trunchiat) impune necesitatea ca, pe langa indeplinirea conditilor de realizare a infractiunii tip (integrale), s& se realizeze si con- ditille infractiunii atipice (actele preparatorii, tentativa, instigarea sau complicitatea), astfel c&, daca nu sunt intrunite conditiile atipice, nu se realizeaz& continutul infrac- tiunii atipice (de tentativa de furt); d) dupa ciiteriul trasaturilor caracteristice tuturor continuturilor infractiunii exist’: continut specific, reprezentat de continutul prevazut ‘in norma juridicd pentru o infractiune concreta, acesta deosebindu-se de continutul oricdrei alte infractiuni: continut generic, care cuprinde trasaturile comune tuturor infractiunitor stabilite prin legislatia penala. Trsaturile continutului generic reprezinta matricea care se regaseste in toate infractiunile, insemnand c, in infractiunile specifice, se intéinesc premisele generice ca baz de retinere in norma penal a continutului generic al infractiunii, Subsectiunea |. Analiza confinutului generic al infracfiunii Preliminarii. Printre elementele componente ale conceptului abstract de infrac- tiune, se aflé si continutul generic al infractiunii, care este format din elementele generale, impuse de norma incriminatoare, elemente care trebuie sa se regaseasca in continutul tuturor infractiunilor existente in legislatia penal. Daca aceste el mente generale nu sunt prezente in actiunea — inactiunea savarsita, atunci fapta fespectiva nu este considerata infractiune, chiar daca aspectul formal (exterior), ar impune aceasta calificare. Rezulta ca elementele continutului generic al infractiunii sunt esentiale in caracterizerea faptei ca infractiune si au proprietati invariante (neschimbatoare). O modificare a acestor elemente sau chiar disparitia acestora schimba, in mod esential, caracterizarea faptei care va inceta s mai fie considerata intractiune. Elementele (calitatile, trasaturile) esentiale ale continutului generic al infractiunii apartin, in mod necesar, tuturor infractiunilor incriminate prin legea pe- nal, fra putinta de modificare de la norma la norma, spre deosebire de elementele specitice fiecdrei infractiuni in parte, care apartin numai obiectului acelei infractiuni, deosebindu-se substantial de elementele specifice ale oricatei alte infractiuni. Elementele specifice constituie astfel si deosebirile specifice ale unei infractiuni fat& de alte infractiuni. Continutul generic al infractiunii cuprinde doar elemente esentiale, necesare si suficiente, iar continutul specific al infractiunii cuprinde, pe tanga conti- nutul generic (cu elementele sale esentiale) si elemente specifice, care se pot mo- difica in anumite limite, fara @ fi Ins omise. Continutul specific al unei infractiuni are © steré mai larg’, deoarece cuprinde continutul generic, care cuprinde si alte elemente care o singularizeaza, o particularizeaza, aceste elemente fiind inseparabil legate intre ete A. Elementele confinutulul generic al infracfiunii Centinutul generic al infractiunii este format din urmatoarele elemente: 1) actele - premisé; 2) continutul constitutiv, 3) objectul infractiunii; 4) subiectii intractiunit 5) locul si timpul s&varsiniiinfractiunii “neaInfractiunea 175 1. Analiza actelor premis& Exist cateva proprietati ale actelor umane, exercitate in prealabil de savarsirea unei actiuni ~ inactiuni care, daca ar fi inlaturate, ar face ca fapta sA inceteze a fi considerata infractiune. Acestei categorii de acte ji apartine existenta prealabil a unui raport juridic intre parti (detinerea unui bun; o obligatie contractualai: 0 obligatie tegala). Cu ajutorut actelor premisa, se poate identifica modul de concepere, modul de executare si se poate stabili calificarea juridica a faptei (art. 191 C. pen., supu- nerea la munca forlaté sau obligatorie, presupune prestarea unei munci, in baza unui raport legal daca se realizeaza insa in alte cazuri, decat cele prevazute de dis- pozitille legale impotriva vointel persoanei sau la o munca obligatorie). Tuturor actelor premisa le este comun faptul ca prezinta un raport, 0 calitate, o situatic, o conditie, 0 stare care va constitui elementul probabil declanséiii actiunii — inactiunii infractionale, Infractiunile extrag din actele premisa proprietatile variabile, pe baza cArora se va alcatui continutul acestora. Actele premisa vor reda caracteristicile esentiale ale obiectului infractiunii (libertatea persoanei; patrimoniul persoanei: infractiuni contra familie). in cazul existentei actului premisa, se va constata legatura inseparabila a acestuia cu infractiunea pe care o determina in asa fel incat va califica infractiunea. ins actele premisa nu constituie elemente esentiale in for marea continutului generic al infractiunii, astfel ca uneori acestea lipsesc. 2. Continutul constitutiv Continutul constitutiv al continutului generic al infractiunii este format din actul de conduité obiectiv, exteriorizat (formand latura obiectiva, fizica, perceptibila) — feprezentat prin exteriorizarea (obiectivizarea) actiunii ~ inactiunii individuale, intr-un mod perceptibil de simturile umane, care va determina o schimbare, modificare a mediului inconjurator si din actul de conduité subiectiv (formand tatura subiectiva, psihica, neperceptibila) — reprezentat prin reglajul de vointa individuala, care se manifesta in sustinerea, diminuarea sau amanarea actiunii ~ inactiunii. Va exista infractiune doar in masura in care aceste acte de conduit se regasesc unite in aceeasi aciune ~ inactiune, lipsa oricdruia dintre aceste acte excluzand caracterul de infractiune at faptel. Pentru realizarea actelor de conduita obiectiva si subiectiva, norma penala impune existenta unor conditii atat de natura obiectiva, cat si de na. turd subiectiva, Totalitatea conditiilor impuse de norma incriminatoare, care privesc ‘atura obiectiva realizeaza continutul constitutiv obiectiv, iar condifile care privesc lalura subiectiva realizeaz& continutul constitutiv subiectiv. Aceste continuturi au o legaitura interna, insa au determinari diferentiate, astfel c& nu sunt identice. Subsectiunea tl. Continutul constitutiv obiectiv generic Continutul constitutiv obiectiv reprezinta alaturi de continutul constitutiv subiectiv una dintre laturile continutului constitutiv. generic al infractiunii si este format di urmatoarele elemente: a) actul material savarsit, b) rezultatul (efectul, urmarea) actu- lui s€varsit; ¢) conditii speciale necesare pentru ca actu! material sa fie considerat infractiune; d) raportul (legatura) de cauzalitate existenta inte actul material savarsit $i rezultatul direct al acestuia.’ lab. op: cit; p. 1¢176 Drept penal general A, Actul material sGvGrsit Actul material savarsit de infractor reprezinta elementul cel mai important al oricdrui continut obiectiv, deoarece reflecta, determina conduita infractionala inter- zisa prin norma incriminatoare. Actul material este Indreptat spre 0 valoare socials ocrotita de lege, intensitatea acestuia reflectand gradul de vatamare a unel anumite vaiori sociale. Norma penala incriminatoare precizeazd care este actiunea ~ inactiunea penal interzisa, iar in cazul cand aceasta se produce, fapia va fi consi- derata infractiune. In acest sens, legea se limiteazé la determinarea actului material, prin folosirea cuvantului dominant (verbum regens), care defineste si delimiteaza actul material interzis: insusirea; inducerea in eroare; distrugerea; degradar folosirea fra drept. Realizarea efectiva a actului material este posibila prin tapte (factis), si prin acte materiale: lovirea, distrugerea; prin vorbe (verbis): insulta, calom- nia sau prin scris (Scripta): faisul intelectual. Actul material se reatizeaza printr-o actiune (comisiune) sau printt-o inactiune (omisiune). Legea sanctioneaza, de guia, actele materiale realizate prin actiune, ins, in unele situatii pedepseste si inactiunile (omisiunile), care au un efect sociaimente periculos. Uneori, actul material este complex, legea incriminand doar situatia cand sunt intrunite dou sau mai multe actiuni care, luate separat, fiecare este incriminata prin norma legala, insa daca nu se realizeazi ambele actiuni, iniractiunea complexa nu va exista (talharia, furtul sAvarsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari)’. In alte situatii, actul material const in doua sau mai multe actiuni sau inactiuni care constituie variante agravante ale aceleiasi infractiuni, fiind considerat a se realiza in fiecare dintre aceste variahte sau in mai multe variante. Actul material, ca element esential al continutului obiectiv al infractiunii sAvarsit prin actiune (comisiune) sau prin inactiune (omisiune) nu se confunda cu infractiunile comisive sau omisive. Astfel, infractiunea omisiva consta in comiterea, cui vinovatie, a unei fapte prevazute si interzise de legea penala, iar actul material se realizeaza prin comiterea faptului incriminat de norma penala (uciderea, furtul, distrugerea). Infractiunea omisiva consté in savarsirea unei actiuni care este impusa a se realiza de norma incriminatoare, in vederea evitarii unui rezultat social- mente periculos. Diferentierea este evidenta si prin constatarea ca unele infractiuni comisive pot fi sAvarsite prin acte materiale de inactiune (omisive), realizandu-se un pericol social cert (uciderea unei persoane aflata in imposibilitatea de a se intrejine singura, prin infometare), iar unele infractiuni omisive pot fi savarsite prin acte materiale de actiune (neplata pensiei de intretinere). B. Rezullatul (urmarea, efectul) actulul sévarsit Ca rezultat al legilor obiective, urmarea oricdrui act material sAvarsit de infractor este un ansamblu ordonat de efecte si fenomene, care prezint& un perico! sociat concret. Rezultatut (efectul, urmarea) actului materiai reprezinta forma exterioar’ de manifestare a actiunii — inactiunit infractionale, dezvaluind finalitatea ce o are, conform cu vointa infractorului de a realiza un scop prin incalcarea sistemului de obligatii si de constrangeri impuse prin norma incriminatoare. Ca forma externa 2 actului material s&varsit, orice rezultat are structuta proprie adaptata naturii actiunii ~ inactiunii infractionale, care const in determinarea unel siari de perico! social a unei vatémari materiale, Starea de pericol social este reprezentata de incalcare C, Bulai, op ait, p. 175; V.C ongoroz si rae) UGE] URNS ERED NHRD vu) gSN—— anon) —— ron ERED) ce _aUEAS_ee_AO_Intractiunea 477 prin actiunea ~ inactiunea savarsita', a valorilor sociale octotite de legea penala, pundndu-se in pericol ordinea de drept. Incalcarea conduitei impuse prin norma pe- nala atrage raspunderea penala a infractorului si aplicarea unei pedepse, deoarece actu! material desemneaza o anumit& stare de pericol si anume lezarea clasei tuturor valorilor sociale, care corespund acelui act material sAvarsit. Din aceasta cauza, intre orice act material infractional orodus si clasa de valoti sociale incalcate exist o legatura nemijlocité, care determina apararea valorilor sociale, conform cu ideea de justitie sociala ocrotitoare, dup& regula ,omne quod fil habet causam" (tot ce se produce are o cauza). Cu ajutorul raportului dintre actele materiale savarsite si rezultatele care ameninta (periciiteaza) vatorile sociale, urmarite de infractori, prin adoptarea unor masuri de natura socio-juridicd se elimina producerea efectiva a unor vatamari materiale sau se diminueaza valoarea acestor vatamari, Starea de pericol afecteaza relatia socialé urmarita de infractor, creeaza insecuritatea sociala si aduce atingere valorilor sociale ocrotite de legea penala. Aprecierea ca rezultatul actului savarsit este periculos rezulta din constatarea cA a produs sau va produce un rau societati, precum si din producerea unei vatamari materiale sia amenintarii viitloare, cu producerea unor acte vatamatoare. Vatamarea materiald este urmarea direct, avand ca sursa actul material infractional, care afecteazA obiectul material urmarit de infractor. Daca starea de pericol, ca element al rezultatului actului sA- varsit, viza doar relatia si valoarea sociala impotriva careia a fost indreptat& actiu- nea-inactiunea, vatimarea materiala, ca element al aceluiasi rezultat infractional, produce 0 schimbare concreta, determinabila a unui obiect material (uciderea unei> persoane). Vatamarea materiala se refera atat la calitatea vatamarii, care este di ‘entiata pe categosii de valori sociale, ocrotite prin norma incriminatoare (infractiuni contra vietii: omorul, uciderea din culpa; infractiuni contra integritatii corporale: lovi- rea, vatémarea Corporala si infractiuni contra sAnatatii: avortul) cat si la cantitatea vatamarii, situatie care califica si agraveaz actele materiale savarsite (omorul deosebit de grav, savarsit prin cruzimi, asupra a doua sau mai multe persoane), Vatamarea materiala, ca trasaturd a rezultatului actului material sAvarsit de infractor, este necesar sa existe pentru unele categorii de infractiuni, astfel c4, in cazul nerea- ‘izarii acesteia, nu se poate retine existenta infractiunii (pentru realizarea continutului infractiunii de foviri sau vatamari cauzatoare de moarte, art. 183 C. pen., trebuie ca lovitura sau orice act de violenté sé producé moartea victimei, altfel tapta va repre- ‘enta doar infractiunea de lovire, prevazuté de art. 180 C. pen.). Conditionarea producerii unei vatamari materiale de ctre rezultat este justificaté de necesitatea Gelimitarli sferei continuturilor constitutive ale unor infractiuni, care se realizeaza prin aceeasi forma de actiune (lovirea), ins& care produc vatamari materiale diferentiate lovirea, vatamarea corporal sau uciderea victimei. in situatia altor infractiuni, norma incriminatoare nu stabileste si producerea unei vatimari materiale, deoarece starea de pericol se realizeaza din momentul savarsirii actiunii infractionale (calomnia, art. 206 C. pen., existé. din momentul imputarii in public a unei fapte determinate, Privitoare la 0 persoand), din momentul consumarii faptei. Pentru aceste infractiuni nu Se cere ca urmarea imediata sa determine o vatamare materiala, deoarece peri- colul social al faptei existé din momentui savarsirii actiunit calomnioase, indiferent daca victima a suferit sau nu o consecinta directa, in urma afirmatiel infractorului? * Conform unei opinii docttinare, inactiunea nu ate valoare cauzala (B. Garraud, Trallé théo- rique et pratique de droit pénal, Tome |, Paris, 1916, p, 241),178 Drept penal general Pericolul social produs este esential si univoc intrucat se realizeaza simuttan cu producerea actului’. Lipsa unui rezultat material nu exclude vinovatia, daca actul material produce un perico! social concret, deoarece punerea in executare a hota rarii de a savarsi infractiunea constituie un act material sociaimente periculos chiar daca executarea a fost intrerupta sau nu si-a produs electul. Teniativa, ca forma atipica a infractiunii (deoarece nu are un rezultat material, producerea acestuia fiind intrerupta) prezinta celelalte elemente caracteristice oricarei infractiuni: vinovatia, pericolul social si prevederea in legea penala. Actele materiale exercitate pun in primejdie si ameninta unele valori sociale, determinand, si in cazul tentativei, nesi- guranta social. Rezultatul (efectul, urmarea) actului savarsit poate avea consecinte imediate, esentiale, de natura sA caracterizeze continutul constitutiv ai infractiunii {uciderea victimei), cat si consecinte neesentiale, care determina circumstantierea? actului material infractional (portul nelegai de decoratii sau de semne distinctive, in timp de razboi, art. 241 C. pen.). Lipsa consecintelor neesentiale nu inlatura con- {inutul constitutiv al infractiunii, deoarece exist& celelalte conditii generale de incrimi- nare ale infractiunii, prin stabilirea exact a trasaturilor care constituie continutul infractiunii. Aezultatul (efectul, urmarea) actului material savarsit se deosebeste de conceptul de pagubé suferita prin realizarea actului material infractional, deoarece paguba materiaia consta in pierderea materiala, stricdciunea sau dauna suferité de © persoané, iar rezultatul (urmarea) actului material intractional sub forma vatamaril presupune schimbarea materialé adusa obiectului lezat prin actiunea infractionala. Caracteristicile modului de realizare a rezultatulvi infractiunii sub cele doua forme: Starea de pericol si vatémarea materiala determina si clasificarea infractiunilor in: infractiuni formale (de atitudine) si infractiuni materiale (de tezultat). Aceasta clasificare este indispensabila pentru identificarea specificului pericolului. social produs prin actiunea-inactiunea material, pentru determinarea momentului consumarii infractiunii (prin consumare: producerea rezultatului sau prin epuizare: conturarea rezuttatului integral) si, implicit, pentru realizarea unei mai bune individu- alizati a pedepsei. Astfel, infractiunile formale (de atitudine) se realizeaz din mo- mentul producerii starii de pericol, fara a se ajunge si la producerea unui rezultat material, iar infractiunile de rezuitat se realizeazé doar in momentul producerii rezultatului material care implica si existenta starii de pericol. Necesitatea unei clasificari a urmarilor materiale ale actiunii-inactiunii infractionale impune verificarea si delimitarea sferelor acestor categorii de infractiuni, ©. Coneiifii speciale necesare pentru ca actul material sé fie considerat infractiune Pentru existenta unor categoril de infractiuni, legea face uz de necesitatea inde- plinirii unor conditii esentiale de catre actiunea-inactiunea sAvarsita de infractor. Esenta actului material produs conditioneaza fie obiectiv. fie subiectiv existenta infractiunii sau a variantei agravate a acesteia. La baza elaborarii acestor condi stau anumite imprejurati obiective care pot genera un rezultat infractional sau un lant de rezultate sociaimente periculoase. Conditiile nu raman constante, ci se schimba in decursul timputui, atét prin schimbarea rezultatelor materiale, cat si a formei iunile de pericot rezultatul este implical in savarsirea acti necesard stabilirea implicani cauzale infrac asifel cd nu mai este avamh neues sy) NUD IED SNEED; RUAN — REN) URE REEVE... RONG, TROT HES an] ERDIntractiunea 179 actiunii-inactiunit infractionale, Condilile speciale necesare pentru ca actul material sa fie considerat infractiune se refera ta: locul savarsini faptei, sAvarsirea laptei intr- un anumit timp, modul de savarsire, mijloacele de savarsire a fapiei. Aceste conditi impuse de norma incriminatoare exprima tipuri diferite de calificari juridice in cadrul aceleiasi infractiuni, deoarece se pleaca de Ia fiecare situatie concreta posibil a se produce, incluzandu-se intractiunii tip (normale) un element suplimentar, determinat de agravanta in care se comite infractiunea. Locul savarsinii faptei reprezinté o conditie esentiala pentru realizarea continutului constitutiv al unor infractiuni (drum public = pentiu infractiunite contra demnitati) sau o conditie circumstantiaiéi pentru agravantele unor infractiuni tip (int-un loc public — pentni infractiunea de fur califical); savarsirea faptei intr-un anumit timp — poate reprezenta o conditie intrin- seca in realizarea continutului unor infractiuni deosebit de grave, al caror pericol sooial nu poate fi evitat decat prin adaptarea unor masuri imediate (infractiunea de nedenunfare, att. 170 C. pen.: omisiunea de a denunta de indata savarsirea infrac. fiunilor indicate); modul de savarsire a faptei constituie 0 conditie esentiala pentru realizarea efectiva @ continutului constitutiv al unor infractiuni, neindeplinirea con- aitis! excluzand caracterizarea faptei ca infractiune (realizarea infractiunii de santa) se produce doar prin constrangerea victimei sa fac ceva); mijloacele de savarsire @ ‘apie! precum si modul de utlizare a acestora pot constitui cerinte esentiale impuse de legea penala pentru a se indeplini continutul constitutiy al unor infractiuni sau forme agravate (violarea de domiciliu se realizeaza in forma agravata, daca fapta se savarseste de 0 persoana inarmata). Conditiile speciale reprezinta totdeauna un moment necesar in realizarea continutului constitutiv al unor actiuni-inactiuni considerate infractiuni. 2. Raportui cauzal (legétura de cauzalitate) existent intre actul sévarsit si rezultatul direct al acestuia Freliminari. Principiul raportului de cauzalitate sau raportul cauzal este repre- zentat de legatura verosimila dintre actul material savarsit (actiunea — inactiunea infractorului) si rezultatul direct, nemijlocit al acestuia (urmarea imediata a faptel). in Wala sociala orice cauza produce, in mod necesar, o urmare imediata, direct’ {evenimentul sau o stare de lucruri producand un ait eveniment sau o alta stare de lucruri)'. Raportul de cauzalitate, desi nu este reglementat in mod expres de legea Penala, prezinta in viata materiald un sistem complex de variante intre cauza si efect care coexista si se intrepatrund in mod obiectiv. in cadrul raportului cei doi factori Cauza $i efectul) se caracterizeaza prin stabilitate si unitate. Chiar dac& 0 cauzA are un aspect spontan, neelaborat (manifestandu-se prin actiunea-inactiunea savarsita), efectul acesteia va fi rezuttatul unei determinari cauzale. Principiul raportulul de cauzalitate este analizat prin doctrina fatalisté si doctrina determinista, Doctrina falalisté (tatum ~ lucru, ceea ce a fost spus — destin) considera cA evenimentele sunt Geterminate dinainte de o forté implacabila, individul fiind predestinat s& savar- Seasca anumite actiuni-inactiuni. Deoarece omul nu intelege aceste evenimente, in {28 [or find total neputincios, inseamna ca acesta nu are posibilitatea alegerilibere {lind supus constrangerii cauzale. Cauza initiald se va realiza in mod inevitabil si va Produce efectul dependent. Doctrina determinista considera c& fenomenele (everi- mentele sociale) sunt generate de anumite cauze, pe care omul le intelege ca find A. Flew, Diclionar de filozofie si logica, Ed. Humanitas, 1996, p. 63,180 Drept penal general guvernate de legi abiective. in acest sens urmarea imediata, efectul actului material, esie rezultatul direct al cauzei generatoare, produs cu necesitate de aceasté cauzs Fara dovedirea legaturii cauzale dintre evenimente, in mod logic nu se va pul stabili cA un eveniment s-a petrecut sau a tost déterminat de un ali eveniment. Cauzalitatea se exprima in forme concrete pentru diferitele categorii de actiuni. inactiuni existente si realizeaza continuitatea si discontinuilatea acestora intr-o uni. tate perceptibila. Desi, in fizica, teoria cuantica infirma determinarea cu necesitate a evenimentelor la nivelu! atomului', deoarece unele se produc fa intamplare (prin- cipiul incertitudinil) in viata sociala s-a considerat c& individu! in mod practic are capacitatea de a actiona independent de existenta sau inexistenta constrangerilo: sociale. Principiul cauzalitatil dezvaluie producerea, transmiterea si receptarea unui fenomen (efectul) de céitre © cauza ¢i instituie regula rspunderii individuale pentry sine delicto (delictu! insusi, cu fazele sale ante si praeter delictuin), find exclus& raspunderea pentru nuda cogitatio (simpla cugetare). in acest sens, se considera ca este imposibil ca 0 cauza sa fie inerenta si totodata s4 nu fie inerenta aceluiagi efect deoarece efectul este subsumat cauzei, existand o convergenta intre cauza si elect. Raportul de cauzalitate reprezinta un element component al continutului constitutiy obiectiv generic al infractiunii in sensul c& intre actiunea — inactiunea executats contrar legii si urmarea fireasca a acesteia exist o legatura in care fenomenul cauzal prevede, precede si determina in mod necesar (natural, obiectiv), efectul con- cret (aplicarea unei lovituri vietimei are ca rezultat producerea unei leziuni). Relatia dintre cauza si efect se infatiseaza intr-o modalitate in care efectul depinde in mod inevitabil de cauzé asifel c& orice actiune-inactiune avand ca obiect determinaréa, procurarea, producerea, derivarea, distrugerea, deteriorarea, uciderea’ va impune un efect direct care atrage responsabilitatea propre si exclude raspunderea pent altul. Cauza determina pe lang urmarea directa, imediata si o urmare indirect care se regaseste in starea de pericol ulterioara, intarziata prin lezarea relatiel sociale. Pentru unele categorii de infractiuni, urmarea imediata (rezultatul) este vadit& (urma- tea directa a infractiunii), pentru alte infractiuni urmarea nu este vadita Ins exista in relatiile sociale vatamate astfel cé nu mai trebuie s& fie dovedita. Raportul dintre cauza si efect are un caracter universal, valabilitatea sa find recunoscuta in natura siin societate. a) Fenomenele objective de cauza si efect Conceptul de cauza este reprezentat de fenomenul sau complexul de fenomene, obiective, verosimile si perceptibile care prevede, precede si determina in mod necesar, in conditii circumstantiale aparitia unui alt fenomen obiectiv denumit efect (rezultat, urmarea direct).* Conceptul de fect este reprezentat de fenomenut obiectiv, verosimil si perceptibil care este rezultat in mod necesar dintr-o anumita cauzé, flind inti-o legatura indestructibila cu aceasta. Orice fenomen obiectiv are 0 cauza generatoare direct care il detineste si il explica.* Cauza ca fenomen obiectiv este necesara (sine qua non ~ fara de care nu va exista efectul) spre deosebire de actiunea conditillor (accidentatia) care doar influenteaza efectul unei cauze. Con tinuturile cauzei si ale efectului sunt diferentiate atét cantitativ cal si calitativ, In maleficu voluntas spectatur, non exitus. *F. Mantovani, Diritio penaie, CEDAM, Milano, 1892, p. 174. Antoniu, Raportul de cauzalitate in dreptul penal, Ed. Stiinifica “©. Bulai, op. oft p. 178; C. Mitrache, op. cit, p 93 Bucuresti, 1968, p. 29. ee __eintractiunea 184 ensul cA daca se inlétura cauza se inlétura efectul’ ~ pluribus causae oritur novae jiecius. Asttel, o singur& cauza poate genera o multitudine de efecte (ajungandu-se ja. un lant cauzal). Ins, in continutul efectului intra si elemental condiftie care influen- teaza etectul promovat de 0 cauza perceptibila in sensu! diminuarli, stagnadii sau amplificarii acestuia, dupa gradu! de evidentai al conditiei (mai rapid sau mai lent). Semnificatia fundamentala a raportului cauzai este de a exprima latura obiectiva a fractiunii materiale, pentru infractiunile formale raportul fiiad evidentiat de sava sires faptel ~ ex re (din jucru). b) Reportul dintre cauza si efect (raport cauzal) ortul cauzai are caracter universal deoarece sta la baza tuturor proceselor din natura $i societate, indeplinind funcliile de determinare, stagnare sau dezvoltare a efectelor cricdrei actiuni-inactiuni intr-un domeniu de activitate sociala. Orice efect apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra mediului natural, obiectiv astfel ca nici un fenomen nu este lipsit de cauza, ca rezultat al tuturor deter- minaritor posibile. insa cauza este anterioara efectului causa est prior suo effectu’ Efectul isi modeleazi forma si continutul dupa traséturile concrete ale cauzei determinante astfe! ca daca se inlatura cauza, nu mai apare etectul (,sublata causa iollitur effectus’), in orice rezultat (efect) exista un model care se afla in interactiune cu 0 anumita cauza, Etectul se constituie in mod obiectiv. perceptibil si se afla intr-o evolutie determinaté de continutul si forma actiuni-inactiunii care va reprezenta cauza, Efectul nu poate fi considerat inchis, izolat de cauza generatoare, deoarece in tumea obiectiva nimic nu deriva din nimic (ex nihilo nihitum), astfel ineat .durante causa, durat effectus’ (cat timp dainuie cauza, ddinuie si efectul.' Nici o cauza nu exist’ in stare pura; fiecare cauza se contureaza inti-o forma ale carei Wsaturi se regasesc in masura mai mare, sau mai mica in efecte concrete, perceptibile. Cauza este un factor determinant, conditia un factor auxiliar, iar cauza nu este egala cu viectul ,causa non aequat effectus’. intre cauza determinant si efectul determinat nu exista alte verigi intermediare: in raportul dintre cauza si efect, cauza precede (causa prima’), prelimina si genereaza efectul, dupa urmatoarele caracteristici stricta respectare a primordialitatii cauzelor materiale fat de succesiunea ulterioarS a efectului (derivat exclusiv din cauza); cauzele nu pot fi si non cauze; caracteru! obiectiv, perceptibil al efectului care nu va exista in nici un caz inaintea cauzei care -a delerminat; efectul este asa cum este, deoarece, daca ar fi fost diferit de cel perceptibil, rezulta c& ar fi fost produs de o alta cauza dupa regula ,causa non est causam contrariun?’ — nici 0 alté cauza nu contrazice o alta cauza. Etectul deriva dintr-o cauz& perceptibila si identificabila care poate sa fie descoperita de simturi si ntgleasa de ratiunea umana. Apoi accesibilitatea, claritatea si precizia raportul subordonat de derivare a efectului dintr-o cauza, nu permite decat aceasta inter- retare. in raportul dintre cauza si efect, efeciul este determinat de cauza pe care o delimiteaza, dupa urmatoareie caracteristici: efectul este subordonat produce in intregime, in toat& complexitates tui, cauza fiind identica. 4 nu se confunda cu o consecinta. in organizarea efectului cauzal trebuie s8 se identitice procedeele care asigura maximum de claritate si precizie a conservar delimitarii cauzei de efectul direct ca si identifica aceasta cauza, evi- a unei false cauzatita cauzei imaginare: in raportul $i Ex nihito, nit ft182 Drept penat general cauza si efect, cauza are rol determinant, hotarator in exclusivitate, dup urmatoa. rele caracteristici. cauza delimiteaza conturul ferm al efectuiui in functie de intin derea, intensitatea si scopul imediat al acesteia, in sensul ca, daca n-ar exista cauza n-ar exista niciodata efectul. Dacé o singura cauza va produce efecte in lant aceasta varietate a efectelor va corespunde cauzei unice (,causa aequivoca’), astie! c nici una dintre formele efectului nu se va confunda cu cauza generatoare, efectul find doar 0 parte a intregului lant de efecte evidente, causa solitaria iuvat — (cauza unica este de folos). Cauza genereaza efectul iar ,cand inceteazd cauza, inceteaza $i efectul’ (causa cessante cessat effectus), astfel ca efectul nu reprezinta doar o simplai succesiune a cauzei, conform regulli ~ post hoc, ergo propter hoe ~ (dupa aceasta, deci din aceasta cauzé), ' dimpotriva efectul este creat si devine dependent de cauza. Factorul cauza va trebui sa produca efectul astfel incat acesta s& nu fie si rezultatul unuia sau a mai multor alti factori independenti de cauza generatoare; in raportul dintre cauza si efect, ca factor, unul fata de-celalalt, au un caracter necesar, dupa urmatoarele caracteristici in viata sociala sau in natura nu exist& efect fara cauza, astfel cA orice cauzd va produce in mod necesar si constant acelasi efect?, deoarece prin ,efecte se merge in calea cauzelor” (per effectus causis obviam). Actiunea cauzei concrete devine un factor esential, unic, pentru producerea constant a unui efect particular (particularis effectus), relatia efect — cauza fiind pre- determinata in med constant. Caracterul necesar al efectului, derivat de fiecare data dintr-o cauza perceptibila, nu se confunda cu notiunea de necesitate ce desem- neaza insusirile si raporturile care au un temei intem, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor intrucat cauza si efectul intra in stera si continutul necesitatii privind un anumit fenomen. Raportul cauzal se deosebeste de conceptul de legitate, deoa- rece legea implica in continutul sau, pe langa cauzalitate, si alte fenomene: nece- silatea, categoria de generai, special; cauza (,causa fortior’) este reprezentata de o fapt a omului iar efectul de rezultatul sociaimente periculos, atat sub forma actiunii ct si a inactiunii (ca forma interzisa de conduita); imprejurarile (contributiile) cu legatura de cauzalitate anterioara (starea de boala a victimei), concomitenta (intu- neric, ceata, frig) sau posterioara (ingrijire medical defectuoasa) influenteaza desfasurarea procesului cauzal si aparitia efectului socialmente periculos, in sensul cA pot grabi si amplifica efectul sau pot intarzia si reduce efeciul infractiunii; fapta cauzatoare a efectului direct implineste raportul cauzal doar in masura in care intruneste trasaturile fizice si psihice necesare pentru stabilirea unei legaturi de la cauzé la efect inter et inter’ ~ intre un jucru si celélalt, in continutul infractiunii. Sta- bilirea existentei sau inexistentei raportului cauzal impune verificarea actiuni- inactiunii si a imprejurariior cu legatura de cauzalitate prin raportarea acestora la rezultatul coneret si aplicarea principiului ~ sine qua non ~ (condi fara de care nu s-ar consolida raportu! cauzal). In cazul cand o imprejurare nu determina efectul coneret, aceasta va fi eliminata din structura raportului cauzal deoarece efectul s-a produs si in lipsa contributiei sale. in diferitele forme ale /anfului cauzal (generat de mai multe cauze) se urmareste legatura cauzelor eficiente ,nexus effectivus’ si derivarea neintrerupta din una in alta a acestora pana la epuizarea efectului. Este {81 relevanta simpiitatea sau agravarea cauzelor derivate, succesive, alat timp cat provin dintr-o ascendenta (lovirea victimei, vatamarea corporala a acesteia, trata- mentul medical defectuos). Efectele sunt demonstrate prin cauzele lor, astfel oa in mod reciproc cauzele sunt dovedile prin efectele lor ,effecta demonstrata illarum *G. Antoniu, op. cit, p. 34. teanu Si colab., op. cit, p. 677,Infractiunea ausae quae sunt, ita reciproce cause que sunt etfecta probata’, Cauzele nu numai ca dovedese efectele dar le si explica. Legatura de cauzalitate este intrerupté daca intervine un alt /ant cauzal diferential si independent de primut rapon (lovirea vietimel i producerea unor leziuni simple genereaza un raport cauzai care este intrerupt de jovirea aceleiasi victime si producerea unor leziuni grave de ctre un alt infractor, in mod independent de primul agresor). Raportul cauzal este explicat si de aiitudinea psinica a infractorului in momentul savarsirii faptei. Fiecare actiune-inactiune are o forma proprie de producere: intenfionata sau culpabila. in forma intentionata, actiu- nea produce un rezultat care este intuit si acceptat de infractor, iar in forma culpabila, acesta nu si-a dat seama ca va produce rezultatul desi putea si trebula s&- i prevada. In cazul atitudinii psihice mixte (infractiunile praeterinientionate) raportul cauzal este explicat dupa regulile intentiei pentru primul delict (primum delicturn) si dupa regulile culpei pentru delictul mai grav sau adaugat (maivs delictum) Atitudinea psihic a infractorului normeaza si imprejurariie cu legatura cauzala pentru infractiunile intentionate cénd trebuie sA se fac& dovada faptului ca, infrac- forul a cunoscut interventia acestora in momentul savarsirii faptei, dandu-si seama de consecinte, iar in cazul infractiunilor culpabile se va face dovada ca infractoul ar fi putut s& prevada interventia unei imprejurari cu legatura cauzalé sau 4 cunoasca acest fapt. La randul for imprejurdrile (contributiile) cu legatura de cauzalitate sunt verificate dupa principiul - sine qua non — pentru stabilirea vaiorii lor cauzale, unele avand sensul de contributii esentiale deoarece rezultatul nu s-ar fi produs, devenind astiel necesare cauzei, iar altele avand sensul de a inlesni producerea rezultatulul devenind operativ necesare. Semnificatia stabilirii existentei legaturii cauzale finale nexus finalis si a interventiei imprejurarilor cu legatura cauzala este justiticata de necesitatea aplicarii corespunzatoare a principiilor individualizarii judiciare a pedepsel penale. Aceste principii sunt atat de simple si de generale (,principia haec adeo ampla et diffusa’), incat‘pot fi uate in considerare doar in legatura cu aceleasi argumente, Etectul apare astfel ca o masurd’a puterii cauzei ¢) Raportul cauzal si vinovatia Actiunea ~ inactiunea individuala, existand obiectiv, poate genera un anumit rezultat (efect). Porind de la efectul identtificat se stabileste cauza care ba deter- minal, conditiile favorizatoare si ceilalti factori auxiliari. Oupa producerea efectului, ca rezultat obiectiv al unei cauze se poate apreci daca rezultatul a fost comis de catre infractor cu vinovatie. Rezult& cA raportul cau- zal (obiectiv) are ta baz& procesul psihic (subiectiv) ins& acesti factor’ nu se confun- da’, intre raportul cauzal si vinovatia infractorului exist, un raport de concordanta, deoarece au unele elemente comune: procesul psihic se realizeaza dupa un anumit tip de comanda pentru a se asigura scopul urmarit de infractor numai prin exerci tarea unei actiuni-inactiuni. Pe de alta parte, raportul dintre legatura cauzala si vinovatie reprezinté o parle necesara a fundamentarii procesului psihic auxiliar ra- portului cauzal. Vinovatia indica raportul cauzal asupra caruia se exercita direct indirect, integrandu-se in substanta acestuia si ca o consecinia va slabili dacd actiunea-inactiunea are un caracter cauzal si in ce masura efectul a fost influentat de conditii, de prilej, de actiunea-inactiunea altor persoane, Forma vinovatiel (inten- tia si culpa) reprezinta ins un aspect important in definirea raportulul cauzal sensul c& prin lege, uneori este sanctionata doar intentia astiel ca alitudinea > G. Antoniu, op. cit, p. 190; 6. Mitrache, op. cit, p. 98; 0. Bolai op. cit. p. 186: anasescu, op cit, 9. 192Drept penal general culpabila, desi poate exista in desf&surarea actului, nu va fi consideraté cA sustine un raport cauzal deoarece un astfel de raport nu exist. Vinovatia insoteste raportul cauzal cu scopul de a preciza, de a nuanta fapta infractionala, iar raportul cauzaj amplifica vinovatia. Prin vinovatie se precizeaza continutul sau sfera raportuluj cauzal, ca manifestare exterioara, actul volitiv depinzand de materialitatea executari| sale (,factum brutum"). Rezulté c executarea actuiui infractional nu este posibila fr raportarea la actul volitional .adaequatio rei et rationis" (adecvarea dintre lucruri si ratiune}, inte actul volitional (vointa puré nu este suficienta pentru a schimba mediut) si actul executional (nu existé executare {ara vointa reelizarii) existand o strdnsa legaitura. Pe de o parte, vinovatia rezulta din actul executional (intentio ex re ~ intentia rezulta din luoru), exprimandu-se intr-o forma concisa, iar pe de alt parte, rezultatul actuiui executional este variabil numai daca reflecté existenta si semnificatia vinovatiei. © conditie necesard pentru a defini raportul cauzal este aceea de a stabili in mod real existenta vinovatiei in momentul deciansarii actiunii- inactiunii, Nimeni inainte de stabilirea vinovatiei nu este vinovat. a) Raportul cauzal si necesitatea Raportul dintre cauza si efect este un raport necesar (dura necessitas) deoarece deriva din esenta lucrurilor in mod inevitabil, In acest sens, in urma actiunii unei cauze identificabile se va produce, in mod constant un anumit efect care se va re- peta or de cate or va apare aceeasi cauza. Corelatia cauzei cu efectul are caracter necesar in sensul c& factorul cauza precede, produce, determin’, genereazé ou necesitate ,uno tenore” — fara intrerupere factorul efect astfel incat or de cate or va aparea aceeasi cauza, va fi provocat in mod constant acelasi efect (,principia praeter necessitatem non sunt multiplicanda’). Cauza reprezint&é un — modus ponens ~ (mod care atirma) cu necesitate acelasi efect, in cadrul raportuiui cauzal, in sensul ca un fapt determina un alt fapt. Caracterul necesar existent intre cauza si efect nu se confunda cu conceptul de necesitate care desemneaza insusitile si raporturile care au un temei intem (ce decurge din esenta lucrurilor, din legile dezvolt&ril)’ Daca raportul intre cauza si etect este necesar, uneori, in completarea acestuia in- tervine intampiarea pentru a intregi raportul de determinare a unor efecte, Nece- sitatea (necessitas) prezinta 0 inlntuire inevitabilé, care nu poate fi altfe! impusa, constréngatoare a consecintelor cauzelor si efectelor, reflectand laturile generale ale acestor factor’, tendintele lor fundamentale*, deoarece .dintr-o cauzé determinata rezulté in mod necesar un anumit efect’ ~ ,ex causa determinata necessario sequitur effecius’. intre cauza gi efect existand o anumité conexiune, rezultd c& unul dintre elemente poseda o calitate, prin care produce pe celAlalt .cu cea mai rigida necesitate’. Cauza este complet determinatd in sensul c& este ceea ce este, si absolut nimic altceva, ¢) Raportul cauzal, posibilitatea si realitatea Raportul cauzal constituie forma principal& de conexiune intre fenomenele obiec- tive = nihil potest @ venire nisi causa antecedente ~ (nimic nu se poale intampla, decat daca precede o cauzé), astfel c& nu exista feintracti 185 in viitor din cauza contradictillor sale intemne. Fiecare fenomen se cavacterizeazd prints-o multitudine de posibilitati care sunt contrazise de tendinte opuse, realizandu- se doar acea posibilitate care este acceptata de necesitate. Posibilitatea are proprie- tatea de a afirma noua tendinté a dezvoltarii fenomenului si de a nega vechiul stadiu de existenté al acestuia, Odata infapiuita, posibilitatea dobandeste statutul de rea- fitate, stadiu provizoriu de existent a fenomenului in care se regsesc deja posi- biltatile contradictorii pentru o dezvoltare uiterioar’. Raportul cauzal nu se confund’ cu raportul dintre posibilitate si realitate deoarece cauzalitatea desemneaza efectul care este precedat si produs cu necesitate de o cauz&, iar raportul posibilitate- reaiitate desemneaza dezvoltarea tenomenului care implica si cauzalitatea, Trecerea spontana a posibilit&tii in realitate cuprinde in mod obligatoriu raportul cauzal, pe cand dezvottarea unui fenomen poate continua si dupa epuizarea identificarii efec- tului generat de o cauza (,causa fiend’). Fiecare posibilitate isi afla cu necesitate, pe plan oblectiv, 0 forma specitica abstract (in situatia cand condilile afirmarii liosesc sau sunt slabe) sau o forma concreta (cand afirmarea conditillor este identificaté). in viata sociala, trecerea de la posibililate [a realitate se sealizeaza doar prin intrunirea conditilor obiective si subjective dirjate spre modificarea fenomenului vechi si realizarea unuia nou,’ De aceea ,cdnd cauzele rman necunoscute, circumstantele de care depind sunt atat de particulare si de restiénse, Incat sunt foarte dificil de observet’ (quando causae ignorantur, circumstantiae que a quibus pendent fere semper adeo particulare et exigue sint, ut observatu sint difficilimae). 1) Raportul cauzal si conditia Efectul, ca fenomen derivat dintr-o cauza perceptibila, poate sa fie amplificat, intarziat, redus sau deviat de interventia unor conditii. Dac& efectul este intotdeauna tezuitatul unei cauze si daca orice cauzA genereaz& totdeauna un efect, conditia este doar un element (facter) auxitiar care influenteaza far a determina, in nici o imprejurare, un efect sau 0 cauza. Oricate conditii ar exista, acestea nu pot deciansa un efect, insa’o singurA cauza insotita sau nu de o conditie impune in mod cert, Ntotdeauna, unul sau mai multe efecte. Cauzele sunt limitate cantitativ si calitativ, pe cand efectele sunt nelimitate, acestea puténd genera, in situatiile cand devin ele ele cauze, un lant cauzal interminabil. Conditiite nu pot declanga efecte inde- pendente, ins pot amplifica, intarzia sau reduce efectele raportului cauzal.2 Daca intr-un raport cauzai au fost identificali factorii de cauz&, conditie si efect, iar fenomenul cunoscut a fi conditie a generat - ex abrupto ~ (dintr-o bucaia) un etect, acesta si-a pierdut vechea calitate individuala (de conditie) devenind o cauzs ntic& producatoare a unui efect nou, diferentiat de primul efect (evidentiat ca rezultat ai primului deiict). Cauza este ajutata, dirijata, extinsa sau restransa de conditie .diversa non adversa’, ins in nici o situatie nu este impusa sau oprita de (care va contribui fa producerea efectului, rolul constant in producerea i Gi iu este Cauza este neconditionata in sensul c& (onginerium), Toate conditile de pe tanga raportul cauzal , i Incat injelesul ior sA nu alba lamiutire, iar injelesui determinaril efectului sé fie dat de cauza unic& @ acesiuia. Cauzele devin valabile, independ unea condifilor, astfel c& e8eu, Op. cit. pt186 Drept penal generat daca nu existé cauz& nu va exista nici efect, pe cand in lipsa conditillor daca totusi exista o cauzé, va exista si efectul acesteia. Evident, aceasta inseamna c& 0 cauzs Teprezinta, sub raport cantitativ, 0 multime de elemente definite calitaliv ca fiindl conditii necesare si suficiente pentru a genera un efect direct. Dar aceste elements nu capata caracterul si continutul de cauza, decat daca duc la punctul initial de pornire demonstrat ca fiind cauza cu caracter hotarator in determinarea efectului, iar in cazul tn care nu se poate dovedi acest raport, conditiile vor avea semniticatia fundamentala de influentare partiala a efectului. Cand primul element al raportului cauzal a fost deja dedus, folosind regula determinarii hotaratoare a efectului, toate celelalte elemente care apar au rolul de conditii care pot sa fie substituite, complinite sau detasate fara a se putea impiedica derivarea efectului din cauza identificata. in raportul cauzal elementele de cauza si efect apartin unui sistem necontradictoriu daca efectul este deductibil in cauza; elementele de efect si de conditie apartin unui sistem de complementaritate pozitiv (atunci cand influenteaza cantitativ sau calitativ efectul) sau negativ (atunci cand diminueaza cantitativ sau schimba calitativ efectul): elementele de cauza si conditie apartin unui sistem de dependent deoarece con. ditite nu pot s& fie deduse din cauz& si sA determine un efect, dimpotriva orice cauza declanseaza un efect care poate sa fie doar influentat de conditi. Dacd o cauz& determina efectul si nu exista nici o conditie care s& impiedice aparitia efec- tului, urmeaza ca orice conditie sa fie considerata ca valideaza efectul care poate sa fie incomplet fata de conditie, insa niciodata contradictoriu fata de cauza. In aceasta situatie, unui efect ti corespunde 0 cauza generatoare si mai multe conditii dez- voltate sau insuficient dezvoltate care vor influenta ritmul si sfera efectului, deoarece uneori ,cauza unica nu este de folos” ~ causa solitaria non iuvat. Efectul apare din cauza iar nu din concursul de circumstante. 9) Raportul cauzal si prilejul Cauza actionand in mod obiectiv, in anumite conditii, genereaza efectul concret, stabilindu-se Intre acesti factori o relatie determinista. Uneori, pe lang o cauza ge- neratoare si o concitie favorizatoare apare si un factor auxiliar (calificat sau neca- lificat) care precede efectul fara a-l putea genera, denumit prile/'. Prilejul (causa occasionalis) nu este 0 conditie obligatorie (in realitate efectul actiunii poate sa fie necesar $i suficient), putand sa fie identificat separat de conditie fara a se determina sau influenta, intrucat prilejul nu este necesar ca act revelator al efectului. Reprezen- tand o stare prin care se permite, se favorizeaza, se ingaduie sa se produca efectul determinat de o cauza perceptibila, prilejul identificat in derularea lantului cauzal poate sau nu sa influenteze intr-un anumit mod producerea efectului a cdrui forma, natura, masura sau calitate este stabilita numai de factorul — cauza. Prin taportarea conceptului de prilej la ceilalti factori se identifica relatia de dependenta iar nu de cauzalitate in sensui c4 un prilej (indiferent de calitatea acestuia) nu poate genera un efect, dimpotriva prin raportul de dependent fata de cauza si conditie este posibil s& favorizeze efectul. Prilejul atesta uneori o adeovare obiectiva a cauzel in faport cu conditiile existente si cu scopul urmarit de individ a se realiza. Prilejul are adesea tendinta de a aparea ca rezultat al unor cauze sau factori obiectivi, inde- pendenti de raportul cauzal, insA acesta se explic& de fapt prin favorizarea pro- ducerii efectuiui care odat generat de cauza se va realiza Intr-o forma mai mult satIntractiunea 187 mai putin dependent de pri. Forma principala a probabiititt producer! etectulul este reprezentalé de cauza generatoare, restul factorilor care pol interveni avand gear un rol auxiliar iar nu determinant, Prilejul ia nastere in starea obiectiva sau subiectiva @ lanfului cauzal care creeaza forma de contlict si urmareste intotdeauna un modi! $i un scop, prin ansamblul de presiuni directo sau indlrecte oxeritate asupra fenomenulul efect. Efectele unor cauze diferite se produc dupa cum reglajul si influenta prilejului contribuie sau nu la producerea unui rezultat concret. 1h) Raportul cauzal si intémplarea intamplarea, ca factor obiectiv, defineste insusiti si raportuti care au un temei exter, decurgand din insusirile si raporturile exterioare lucrurilor, fina neesentiale, accidentale, atipice.’ Intamplarea (aecidens') nu apare in mod freevent, nu este constanta, astfel c inlantuirea raporturilor exterioare lucturllor nu este necesars pentru ca 0 cauz4 s& determine totusi acelasi efect. in acest sens, intamplarea devine un ~ modus tfollens ~ (mod care neaga) necesitatea produceri unui etect constant de catre insusirile si raporturile exterioare lucrurilor, intrucat cea oo esto inlampiator nu va putea sa fie constant, deoarece nu toate acliunile inactiunile umane sunt sau devin din necesitate, unele aparand intamplator, ca o legaturé intre cle, jar nu ca 0 determinare. Aceasta dovedeste c& formele intampiaii cause per acokdens’ (causa accidental au, in primul rand, valori circumstantiale. instabile, nesemnificative. Atunei cand raportul cauzal este intregit de intamplare, vaioares clectului are © nuanta diferité de cea identiicata initial, pe care 0 dz aspectul intamplarii, Daca 0 cauza exprima, in general si in mod nacesar acelasi elect, cand imerving factorul intamplare, efectul poate exprima o stare contrara realitati lInfractiunea 203 Pericolul social al faptei (art. 18 C. pen.) Preliminarii. Infractiunea ca unic temei al raspunderii penale, exist& doar in cazurile in care fapta savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala prezinta pericol social, situatie ce va determina ca impotriva autorului acesteia s se adopte mijloacele coercitive prevazute de legea penala. Necesitatea cunoastesii si stabiliri pericolului social ce rezulté dintr-o actiune-inactiune este justificata de respon- sabilitatea asumatd de legiuitor in activitatea de incriminare doar a unora dintre fap- tele umane periculoase precum si in activitatea de individualizare legala (prin sta- pilirea limitelor speciale si generale pentru fiecare categorie de infractiuni). Legoa penala stabileste o anumita tipologie pentru faptele considerate infractiuni, precum si forma si masura de pedepsire a infractoriior cu scopul de a pastra valorile sociale fundamentale prin forta legii si posibilitatea aplicarii pedepsei penale. Norma impus& orin art, 18 C. pen. privind caracterizarea actiunilor — inactiunilor ca infractiuni este o norma imperativa deoarece prin regula de drept stabiliti se indica elementele componente ale pericolului social al faptei’, astfel incat doar anumite fapte umane s& fie considerate infractiuni (,nullum crimen sine actione” - nici o incriminare In afara actiuni). ,Nimeni nu poate suferi o pedeapsa pentru géndurile lui” (cogitationis poena nemo patitur) ins’ doar norma penala stabileste elementele faptelor care prezinté pericol social. Fapta comis& nu reprezint& intotdeauna infractiune, chiar daca prezinta un pericol social concret, intrucat pot surveni imprejurari care Inkatura unul dintre elementele componente ale pericolului social (leziunile produse prin ~ operatii chirurgicale consimtite). in materialitatea sa, fapta penald va trebui s4 fie evaluata diferentiat atat sub aspect natural cat si sub aspect psihic pentru a se retine gradul concret (efectiv) al pericolului social creat si a se aprecia forma si intinderea pedepsei care se va aplica. Conduita penala individual se afla intr-o continua modificare, cu accentuari sau scderi care determina amplificarea sau neglijarea clasificaril unora dintre actiuni-inactiuni ca fiind periculoase, justificandu-se modifica- rea legii, abrogarea unora dintre norme, schimbarea limitelor pedepselor, inlocuirea raspunderii penale. Elementele faptei care prezinta pericol social, stabilite prin art. 18 C. pen., sunt valabile pentru intreaga categorie de fapte umane ilicite, analizate atat in mod abstract cat si in mod coneret de legea penal cat si de legile peciale, in varianta faptei consumate, a tentativei, a actelor preparatorii, a formelor agravante sau atenuante. Exolusivitatea postularii acestor elemente ca trsaturi esentiale pentru orice infractiune deriva din necesitatea stabilizAri normativitatii pericolului social. Chiar daca, in mod natural, pericolul social nu este contestat (find ‘aportat la relatille individului cu viata social), totusi, in esenta sa (ca specific uman}, pentru anumite categorii de fapte este considerat a fi neschimbat (omorul, {urtul). Actiunea si efectul prejudiciabil vor constitui elemente de stabitire a minimului si maximului pedepsei penale pentru actiunea tipicA urmand ca in cazul coneret instanta judiciara s verifice daca nu exist motive legale de inlaturare a caracterului de pericel social al faptei (desi actiunea-inactiunea a produs un rezultat socialmente nefaverabil) si implicit caracterul penal al faptei (art. 18° C. pen.). Modul si mijioacele de savarsire a faptei vor fi analizate in cazul concret astfel incat pedeapsa sa fie Proportional cu gradul pericolului social produs. Legiuitorul selectioneaz& in. mod abstract, faptele care prezinta un pericol social in intelesul legii penale, iar judecAtorul ngoroz $i colab., op. cit, p. 108; C. Bulai, op. cit, p: 105204 Drept penal general constaté interventia pericolului social coneret in desfasurarea actiunii-inactiunii pe care o va califica infractiune dupa natura si gravitatea pericolului social produs. Esenta pericolului social consta in limitarea actiunilorinactiunilor care produc efecte socialmente neconvenabile (,ad impossibilia nemo tenetur’ — nimeni nu e obligat ia impesibi), conduita individual urmdnd sa se desfasoare cu necesitate in afara taptelor peticuloase. Atat faptele comisive cat si cele omisive, pentru a fi retinute ca infractiuni, Vor trebui s& fie savarsite cu vinovatie si sa fie prevazute de legea penal. A, Nofiune Chiar dacd numai fiinta umana este apta sa realizeze actiuni-inactiuni care pro- duc rezultate socialmente neconvenabile, nu toate faptele savarsite vor fi apreciate cA prezinta pericol social. Conceptul de perico! social af faptei, in intelesul legit penale, este stabilit prin art. 18 C. pen. ca find orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art. 1 si pentru sanctionarea carela este necesara aplicarea unei pedepse. Pericolul social are la baz& 0 actiune-inac- tiune (aspectul material al faptei); fapta va trebui sa produca un rezultat socialmente periculos prin lezarea uneia dintre valorile sociale fundamentale (aspectul social al faptei); pentru sanctionarea faptei este necesara aplicarea pedepsei penale (as- pectul juridic al faptei). B, Elementetle pericolului social al faptei Legea penala califica notiunea de tapt penala ca fiind un act material, obiectiv (fizic) prin care se exprima conduita individuala (actiunea-inactiunea). Prin art. 18 C. pen. s-au institutionalizat elementele conceptului de pericol social: actiunea (comi siunea) penal, inactiunea (omisiunea) penala, vatémarea valorilor sociale fun- damentale si incriminarea legala a pericolului social. 4, Actiunea (comisiunea) penala ‘Actiunea” {actio, -nis), comisiunea penala este reprezentata de comportarea individului care face, realizeaz, comite, determina, amplifica sau diminueaza un proces cauzal" in urma caruia se produc efecte concrete in mediul socio-individual (umalum actionis’) (furt, ucidere, lovire). Actiunea penala presupune exercitarea unul fort psihofizic care va determina un efect intotdeauna contrar dreptulul, moraluiui si licitulul. Chiar daca ,actiunea” penala se referdi fa un bun de natura materiala, efectul ilicit al acesteia este definit de incdlcarea valorii sociale a bunului (sustragerea unui bun care nu va fi distrus, falsificarea materiala a unui acl), a relatiei sociale care protejeaza valoarea sociala incdicata. Actiunea penal trebuie sa se regaiseasca intro manifestare comportamentala socialmente neconvenabila (acte fizice: a iovi; proferarea unor expresii; a insulta; masluirea, contrafacerea unui inscris: a falsifica), intr-un efort psihofizic care determina o apreciere social negativa, condamnabila. Rezultatul actiunii penale apreciat nefavorabil demonstreaza ca societatea callfic’ diferit actiunile umane astfel: actiunea nereusita de a salva o fiint&é umana sau’ un bun nu va fi condamnata ins, actiunea de a pune in primejdie viata unei finte umane sau de a distruge un bun, chiar daca nu a reusit, va fi intotdeauna condam- nabila social. Actiunea penala desi nu este utila, deoarece implica desfasurarea unei tivitati esentialmente neconvenabila social, va trebui sa fie identificaté pentru a se lab.. op. cit, p. 108. “ena — te — 00 hr Wr — a — ew lInfractiunea 20! uimari raportul de cauzalitate cu efectul material rezultat. Va exista actiune penala doar daca aceasta va fi produsul unui fapt uman, daca va fi imputata unei tiinte umane (,actiones non natae imitantur naturam: non esse’- actiunile nenascute imita natura: nu sunt). Faptele umane prestate sine delicto” (fra delict) sau ,ante delictum” (inaintea delictului) nu cuprind elemente de perico! social urmand sa fie analizate in afara domeniului penal (extrapenal). Conceptul de actiune penala in sensul practical unei activitati nu se confunda cu termenul de actiune penala, ca mijloc juridic de aparare a drepturilor subiective care consta in petitia introdusa la omganele judiciare. Actiunea ,actul (care constituie elementul material al infractiunii) se poate face prin cuvinte, printr-un act seris, sau prin fapte” (actus fieri potest verbis, scriptura, factis), neavand nici un element convenabil social care s4 excludé caracterul sau prejudiciabil social (exceptie facnd doar inléiturarea prin lege a caracterului penal al faptei pentru interventia legitimei aparari, a starii de necesitate, a constrangerii fizice si morale, a cazului fortuit, a iresponsabilitatii, a betiei, a mino- ritatii si a erorii de fapt). ,Actiunea” penala presupune facerea unor acte dolosive si culpabile, o conduit activa cu specific uman a carei aplicatie exclude licitul avand ca fina! efectul antisocial. ,Actiunea” penala ca act dolosiv, culpabil si incitativ moral va trebui 8 fie imputabila unei persoane pentru rezultatul sau exterior, direct in mediul social. Norma penala incriminatoare care protejeaza relatia sociala determina conditile si forma tipicd de realizare conereta a ,actiunii” penale pentru a o deosebi de celelalte ,actiuni” umane nepersecutate penal. ,Actiunea” unicd sau ,actiunile multiple”, in intelesul legii penale, vor fi raportate la ,actiunea” tip care determina, amplifica sau reduce un proces cauzal validand un anumit efect. ,Actiunea” penala ‘nu se confunda cu infractiunie de actiune (comisive) care se realizeaz& prin comi- terea a cea ce legea interzice (a ucide) cat si prin inactiune (omisiune), (marturia mincinoasé produs& prin omiterea unor imprejurari esentiale pentru. stabilirea adevarului." 2, Inactiunea (omisiunea) penala inactiunea (omisiunea ,passio’) penala consta in lipsa oricarei actiuni in a nu face nici un fel de activitate, in a nu face nimic, in nerealizarea unui act sau in intarzierea in realizarea la timp a unui act. Inactiunea penal este evidentiata doar prin raportarea la obligatia prevazuta a se implini de o norma legala, de nevoia sau de tebuinta umana’, Comportamentul inactiv (omisiv), pasiv (,intellectus passivus’), nu genereaza prin simpla sa relevanta ,procesul cauzal”, in sensul c& nu determina aparitia unui efect direct, nu amplificd, nu stagneaza si nu reduce efectul ins nici nu inlatura interventia altor factori declangatori, favorabili sau amplificatori ai efectulul care ar fi putut sa fie ,anihilati” printr-o comportare dinamica, pozitiva, eficient&. Inac- tunea (omisiunea) penali inseamn& opunerea tata de actiunea (comisiunea) penala. De regula, iegea penala se bazeaz& pe ,actiuni (comisiuni) pozitive” care Produc un efect de lezare a drepturilor si beneficiilor altor persoane, prin lege impu- randu-se un anumit comportament uman. Dimpotriva, prin incriminarea inactiunilor (omisiunilor) si considerarea acestora ca elemente ale pericolului social se impune o anumita exigent comportamentala care sa realizeze o anumila ,solidaritate” umana. 'nactiunea (omisiunea) nu se reduce doar la ,nihil facere”— (a nu face nimic) si nu se Teemenul de ,comisiune" deriva din verbul a comite’, ,a savarsi" © fapt& rea, .Actio non est Prior passive” ~ actiunea nu are proritate asupra inactiunih Y. Dengoroz sicolab, op. cit. p. 108; C. Bulai, op ait, p. 115.208 Drept penal general confunda cu infractiunile de inactiune (omisiune). Infractiunile de inactiune (omi- siune)' se realizeaza in situatiile cand autorul nu face, omite sa facé ceea ce legea impune printr-o norma (neprezentarea la incorporate sau concentrare — art. 354 C, pen.) Acest tip de infractiuni se poate realiza si prin actiuni (comisiuni) care ascund inactiunea (omisiunea), precum in situatia omisiunii de a denunta de indata savars|- rea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 174, 175 C. pen. etc., urmata de efectuarea unui denunt ce prezinta date false. Ori daca ,actiunea’ (comisiunea) penal inseamna a face cea ce este interzis, inactiunea (omisiunea) penala in- seamna a nu face ceea ce este permis (non facere quod debetur). Omisiunea (inactiunea) are semnificatie juridica .ratio particularis’ doar prin raportarea la norma de drept penal care, desi impune sa se indeplineasca o actiune pentru a se indeparta vatamarea social, dovedeste pasivitatea infractorului, fapta socialmente periculoasa realizandu-se tocmai prin neprotejarea intereselor sociale de catre infractor. Capacitatea individualé de a desfasura o inactiune (omisiune) depinde de gradul de intelegere a mobilului social, moral, juridic, etic, ideologic, religios, econo- mic ocrotit de legea penal si de raportarea la interesele individuale, stabilizand elementele subiective ale unei conduite tipice de omisiune (inactiune). 3, Efectele juridice Ca element al pericolului social al faptei, constand in vatamarea valorilor sociale fundamental, efectul este rezuitatut actiunii (comisiunii) sau al inactiunii (omisiunii) penale, deoarece in mod direct se vatama valorile fundamentale aratate in art. 1 C. pen. pentru care este necesara aplicarea unei pedepse. Fiind generat de 0 cauza- jitate exterioara (unicd sau dispusa intr-o succesiune cronologica)”, identificabita in mod obiectiv prin manifestarea conduitei individuale (tipica sau diversificata), efectul va fi prevazut in legea penal dupa ierarhizarea valorilor sociale vatamate, pornind de la efectul tipic (caracteristic infractiunii simple), pana la efectul agravat (carac- teristic infractiunii calificate). Vatamand valorile sociale fundamentale efectul are urmatoarele caractere: a) Caracterul material al efectului (natura materiala) se identifica in plan fizic (prin actiune ~ inactiune: se distruge un bun); in plan patrimonial (furtul unui bun); in plan fiziologic (producerea unor \eziuni corporale); in plan psihologic (provocarea unel stari de neliniste). Sub aspectul formei de manifestare a efectulu pericolului social se pot identifica forma directa (dupa epuizarea actiunii-inactiunii apare efectul) sau forma indirect (constand In starea de reprobare si nevoia de combatere a interven- tiei vatamari). De asemenea, ca rezultat al unel anumite cauze, fiind intr-o legatura indestructibiiA cu aceasta, efectul pericolului social se identifica atat sub 0 forma simpla (efect simplu) cat si sub 0 forma diversificata (efect multiplu). Etectui tiind posterior actiunii-inactiunii poate s& fie identificat dintr-o data (simultan cauzei sau instantaneu — uciderea victimei prin impuscare; distrugerea unui bun prin incendiere) sau dupa trecerea unei perioade de timp (efect intarziat ~ aplicarea unei lovituri care va produce decesull victimei dupa trecerea unei perioade de timp). Efectul se mai regaseste sub forma unica (0 actiune-inactiune are ca rezultat un singur efect) cat st sub forma fractionat (o actiune-inactiune va produce in mod periodic efecte). Intro alta forma de concepere a raportului dintre cauz si efect se considera cd efectul * Termenul de ,omrisiune” inseamna faptul de a trece ou vederea, neglijare, lucru lips’ 2 V. Dongoroz sicolab., op. cit, p. 109. Mantovani, op. cit, p. 171 UNEARNED ARAM GLAREE ARinfractiunea 207 Sa fie ofensiv (deoarece apare inaintea producerii actiunii-inactiunii concepute ~ lipsa intentiei sau culpei infractorului privind moartea victimei care s-a produs in timpul actiunii-inactiunii penale); efectul poate sa fie pasiv (pentru proprietarul bunu- iui asigurat efectul actiunii-inactiunii de distrugere a bunului, fr intentie are un caracter pasiv). ») Caracterul social (natura sociala) al etectulul se identifica in atingerea adus& valorilor sociale fundamentale aratate in art. 1 C. pen., astfel: prezinta perico! social orice acliune-inactiune prin care se aduce atingere intereselor Romaniei, suverani- tat, Independentei, unitatii si indivizibilitatii statului, persoanei, drepturilor si liberta- tilor acesteia, proprietatii precum si intregii ordini de drept (art. 18 C. pen.). Carac- terul social al efectului pericolutui rezulta din raporturile interindividuale in societate i din raporturile indivizilor cu societatea in sensul o& prin actiunile-omisiunile social- mente periculoase se defineste caracterul pericolulul: social, politic, ideologio, reli- gios, economic. Efectul pericolului social va fi determinat de natura actiunil-inactiunii, de gradul de vatamare a relatiilor sociale, iar ca element al pericolului social al faptei dezvaluie modul, forma si gradul vatamarii ordinii de drept, care stabilizeazA structura social-politica. ©) Caracterul juridic (natura juridica) al efectului se identifica in sanctionarea actiunii-inaetiunil care a produs vatamari sociale fundamentale prin aplicarea unei pedepse. intrucat efectul pericolului social este vatamator pentru interesele sociale proteguite de legea penala si asigurate prin conduita generala pozitiva, in cazul unei infractiuni concrete se va determina sanctiunea penal prin raportarea la gradul si limitele vatamarii relatiilor sociale 4, Incriminarea intrucat prin arf. 17 C. pen. s-au stabilit trasaturile esentiale ale infractiunii (printre care figureaza si pericolul social), prin art. 18 C. pen. s-au stabilit elementele compo- nente ale institutiei juridice a pericolului social. Scopul indic&rii prin norma juridica a continutului pericolului social este justificat de necesitatea cunoasterii unor limite ale actiunilor-omisiunilor umane in sensul sanctionarii doar a faptelor care aduc atingere uneia dintre valorile sociale aparate de legea penal, restul faptelor ,daunatoare” neavand relevanta juridica de natura penala. Incriminarea faptei si prevederea in ‘egea penala a pedepsei constituie o garantie a aplicariilegii, precum si posibilitatea prevenitil producer infractiunilor si combaterea cu eficienta a acestora. 2) llicitul penal si pericolul social ‘licitul penal este reprezentat de fapta interzisa de legea penal deoarece incalca regulile de conduité sau dispozitille legale care trebuie sa fie respectate prin fora ‘egii. Consecintele acestui fapt sunt considerabile: intre ilicitul penal si alte forme ale ticitulul (reprezentat de abateri de naturé contraventionala, administrativa, discipli- nara, financiara, economia, ideologica si religioasa) exisia o mare deosebire, in Sensul ca ilicitul penal afecteaza valorile sociale, tundamentale (fiind mai grav si avand un grad ridical), iar celelalte forme de iticit produc urmari cu o rezonanta soci- ala mai redusa. Ori, daca ilicitul penal |ezeaza valorile socio-umane fundamentala, ‘e2ullé c& prezinta un pericol social deosebit, tind prin natura lui mai grav decat ori. Care alt forma de ilicit, astte! c@ fapta va fi considerata infractiune pentru sanctio- naiea carela este necesara si devine obligatorie aplicarea unei pedepse (praecep- tum legis),208 Drept penal general b) Criteriul de evaluare a gradului de pericol social Cauzele, conditiile, timpul si tocu! producerii actiunii-inactiunii penate gonerea: diferite efecte, calificand, in mod general, anumite tipuri de fapte penate’. Pericolu| social rezultat din actiunile-inactiunite penale este evaluat sub doua forme: evalu area (individualizarea) legala si evaluarea (individualizarea) judiciara. in cadruj evaluarii legale, generale, efectuata de legiuitor, se stabilesc in principiu, structuri si sisteme de norme si reguli penale prin care se incrimineazi mai multe categorii generale de fapte considerate a fi infractiuni deoarece au un sens comun gi formalizare asemanatoare. Se creeaz astiel un model abstract de fapte penale, considerate infractiuni, urmand ca orice actiune-inactiune concreta sa fie raportata Ia »generalitatea faptelor de acelasi fel”, iar in cazurile cand aceasta tapté nu va putea 84 fie combatut& decat prin pedeapsa penala va fi considerata iniractiune. Legea penala propune un sistem infractional bazat pe principii care s& permita caracte- rizarea si clasificarea fiecarei infractiuni intr-un ansamblu de norme penale generale, infractiunile sunt sanctionate cu pedepse penale. Pentru alte modalitati de incalcare a legilor, in general, sunt instituite sanctiuni specifice care difera substantial de pedeapsa penala (sanctiuni contraventionale, administrative ,poenae administra- tivae’, fiscale). Gradui pericolului social este evaluat dupa natura faptei penaie conditiite si modalitatile savarsirii, valorile prejudiciului infractional, atitudinea infrac- torului, frecventa savarsini faptelor de un anumit gen prin raportarea la dispozitiile legii aflata in vigoare. (,Lex non est trahenda ad praeleritum” — Legea nu trebuie sa fie extinsé asupra trecutulu). In cadru! evaluaril judiciare, a actiunii-omisiunii penate, instanta judiciara, stabileste in concret forma si limitele pedepsei, prin raportarea la sistemul taptelor de acelasi fel si la structura fixat& prin legea penala privind individualizarea sanctiunii, conform principiului judecata trebuie sé se facd dupa Jegi, nu dupa cazuri concrete (dupa exemple)” — (legibus non exemplis iudicandum esi). Instanta judiciar va proceda ia individualizarea gradului de pericol social al actiunii-inactiunii dedusa judecatii prin determinarea felului faptei penale, a valorii si mérimii rezultatului acesteia, atitudinea psiho-motorie a infractorului, mobilul faptei, timpul si locul savarsirii, schimbarite apreciabile produse in mediul social. Lipsa pericolului social in cazul unei actiuni-omisiuni va determina excluderea raspunderii penale, iar in cazul existentei unui pericol social redus, instanta judiciard poate dispune inlocuirea raspunderii in conditiile legii penale*. ¢) Necesitatea aplicarii pedepsei Realizarea concreta a dispozitiei impuse prin art. 18 C. pen. privind stabilirea faptelor care prezinté pericol social are ca finalitate sanctionarea acestora prin aplicarea unei pedepse, deoarece faptele au adus atingere valorilor prevaizute in art. 1 C. pen. (,Poena scelus secuta est" Pedeapsa a urmat crima). Pedeapsa prevazuta pentru fiecare infractiune este individualizaté legal de legiuitor si concret de instanta judiciara. Daca dupa raportarea actiunii-omisiunii concrete la textul legal care califica infractiunea se constaté cA aceasta nu va intruni elemeniele necesare pentru a fi considerata infractiune, atunci pedeapsa nu se va mai aplica, dispunandu-se adop- tarea unei sanctiuni administrative (mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda). Cand fapta penala este considerata infractiune, in mod obligatoriu, instanta judiciar’ V. Dongoroz sicolab., op. cit, p. 114Intractiunea 208 va dispune condamnarea infractorului deoarece acesta poarta réspunderea sociala pentru faptele savarsite, urmdnd a fi reeducat, Aplicarea pedepsei este justificata de necesitatea verificarii conditiilor sAvarsirii faptei penale si a elementetor constitutive ale infractiunii, cuantumul pedepsei trebuind s& fie corespunzétor gradului concret de pericol social al actiunii-omisiunii savarsite. (,.Nisi per legale iudioum” — Nimeni nu poate fi intemnitat decat in urma unei judecati). C. Felurile pericolulul social Pericolul social al actiunii-omisiunii penale rezulté din lezarea vatorilor sociale fundamentale aparate de legea penald. Legea penala stabileste doua forme de pericol social: generic (abstract) si specific (concret). a) Pericolul social generic (abstract) se regaseste in tipul, forma si conditille actiunilor-omisiunilor considerate de legiuitor a fi infractiuni deoarece, prin svarsirea acestora, se lezeaza in mod grav valorile sociale fundamentale. Legea penal sta- bileste un tip de perico! social generic, care va califica infractiunile tip (omor, distru- gere, furt} prin retinerea unor elemente constitutive specifice care difera de conti- nutui altor infractiuni. Gradul ridicat sau scazut al pericolului social va califica infractiunile si va impune o gradare a pedepselor in limite care justific’ folosirea constrangerii penale in mod eficient. Pericoiul social evidentiaza criterille generale de aplicare a pedepsei in functie de gravitatea lezarii valorilor sociale, in sensul c limitele minime ale pedepsei sunt prevazute in legea penal. Corelatia dintre gradul pericolului social gi limitele pedepsei exist din momentul retinerii ca infractiune a unei fapte, astfel ca prin modificarea limitelor pedepsei se reconsidera, de legiuitor, si gradul mai ridicat sau mai scazut al pericoluiui social generic (abstract). b) Pericolu! social specific (concret) se regaseste in masura juridicé adoptata de instanta judiciar constand in inlaturarea sau iniocuirea raspunderii penale (intrucat fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni) sau in condamnarea in- fractorului (deoarece fapta prezinta un pericol social ridicat, fiind necesara aplicarea pedepsei penale ca masuré de constiangere si de reeducare a infractorulul). In- ntele judiciare apreciaza fapta concreta, conditille si forma de savarsire, atitu- dinea infractorului inainte si dupa savarsirea faptei, staruinta depusa pentru inlatu- ‘area rezultatului, limitele pedepselor si cu toate cA aceasta este prevazutd de legea penal vor aprecia daca fapta prezinta ace! grad de pericol social care sé 0 califice ca find infractiune. In acest sens, in cadrul aceluiasi tip de infractiuni (furt) se va constata faptul c& pericolul social coneret diferé de la o fapta concreta la alta, din cauza conditiilor specifice de producere, a mijloacelor adoptate, a scopului si mo- bilului urmarit precum si a circumstantelor personale si a conduitei infractorului, Concluzia privind tipsa pericolului social concret al actiunii-omisiunii judecate va determina adoptarea masurii de aplicare a unei sanctiuni administrative fAptuitorului in faza judecati. Fapta care nu prezinté pericolul social al unei infractiuni (art. 18' C. pen.) Preliminarii. Tratamentul juridic al actiunii-inactiunii (omisiuni) umane const in urmatoarea solutie: dac&d legea penala interzice savarsirea actiunii, realizarea acesteia constituie o fapta antisociala (infractiune), iar in cazurite cand norma legal’210 Drept penat genera ordona indeplinirea unei actiuni abjinerea (inactiunea, omisiunea) de la savarsirea acesteia va reprezenta o fapta antisociala (infractiune). Pericolul social constituie un criteriu (abstract sau coneret) de apreciere si diferentiere a actiunilor-inactiunitor urane incriminate de legea penal, determinand forma de sanctionare, caractetul si cuantumul pedepsei penale, intr-un mod mai accentuat sau mai redus. Infractiunea, ca actiune-inactiune umana incriminata de legea penal, prezint un pericol social ridicat, pericol care nu va putea sa fie evitat decat prin aplicarea sanctiunii penale. Evidentierea pericolului social generic, in fapta penala considerata a fi infractiune, poate s& fie contrazisa, in cazuri concrete, cand procurorul sau instanta judiciara, pe baza unor elemente prevazute in art. 18' C. pen, apreciaza c& aceasta este lipsita in mod vadit de importanta si nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni (aplicand o sanectiune cu caracter administrativ). Desi prevederea in legea penala a faptei ca fiind periculoasa pentru societate ar trebui s8 atraga raspunderea penala, daca atingerea adusd uneia din valorile. aparate de lege este minima, raspunderea penala este inlaturata, fapta fiind pedepsita cu una dintre sanctiunile ou caracter administrativ, Evaluarea general, de catre legiuitor, prin stabilirea in lege a faptelor care constituie infractiuni si fixarea limitelor minime si maxime ale pedep- selor, prin raportarea {a criteriul pericolului social generic, nu este suficienta pentru judecarea faptei concrete. Atribuirea caracterului penal de infractiune sau inlaturarea acestui caracter constituie atributul organelor judiciare competente sa stabileasca si s€ aprecieze elementele care neaga pericolu! social coneret al faptei savarsite de infractor. Conceptul de pericol social califica unele fapte ca fiind infractiuni spre deosebire de faptele care nu au caracter penal (fiind considerate fapte extrapenale), deoarece prezinté un grad de pericol social redus. infractiunile, ca fapte penale, au un grad de pericol social (abstract, generic) ridicat intrucat genereaza efecte necon- venabile social, distrugatoare si destabilizatoare pentru activitalea umana, nece- sitind interventia pedepsei penale in vederea combaterii si prevenirii sAvarsitii acestora pe viitor. Legea penala generalizeaza faptele umane posibil a se produce in viata sociala (calificandu-le dupa criterii normale, exceptionale sau subsidiare), din continutul constitutiv al acestora trebuind s& rezulte pericolul social grav al unei infractiuni sau pericolul social redus al unei abateri (administrative, disciplinare) sau al unei contraventii. Calificarea legal a unei fapte abstracte ca infractiune atrage raspunderea penala insa, aceasta calificare va trebui sa fie confirmata de organul judiciar, prin raportarea faptei concrete la trasaturile generice ale infractiunii, astfel 8 pentru cazurite cnd gradul de pericol social coneret este relativ redus (din cauza interventiei unor factori obiectivi sau subiectivi) caracterul infractional va fi Inlaturat, dispunandu-se aplicarea unei alte forme de raspundere judiciara (administrativa, disciplinara, contraventionala). inlaturarea caracterului penal al faptei concrete, constituie un atribut al organului judiciar care, dupa aprecierea si retinerea gradulvi redus de perio! sociat pentru fapta concreta inlatura caracterul penal al faptel si implicit raspunderea penala. intotdeauna, fapia concret care face parte din sfera ilicitului penal abstract (generic), dacd nu va fi considerata infractiune va. primi calificarea de abatere (administrativa, disciplinara) deoarece are in continutul sau un element de circumstantiere atenuanta, de natura s@ reduca gradul pericolului social concret. Intrucat raspunderea penala este reprezentata de dreptul statului de a obliga pe infractor s& suporte consecintele pedepsei penale si interdictiile rezultate pronuntat per tanta paciciar mesiticarea dispozitie! legale in jd aprecierea lipsei pericalului sc ‘ensul siabilirii competentei jal coneret al unei fapte.Infractiunea ani din pedepsele complimentare si masurile de siguranta, peniru fapte care prezint& un anumit grad de pericol social, in cazurile reducerii de pericol social (sub limita minima necesara ca fapta sa fie considerata infractiune) nu va mai fi socialmente ne cesara aplicarea pedepsei penale ci a unel sanctiuni administrative sau disciplinare. Raspunderea administrativa este o forma a raspunderii juridice, reprezentata de sanctiunile administrative pentru abaterile savarsite de unele persoane in perioada exercitarii unor atributii legale, rezultate dintr-un act administrativ. Raspunderea disciplinara este 0 form a raspunderii juridice, reprezentata de sanctiunile disciplinare aplicate abaterilor savarsite de salariati la locul de munca, rezultate din contractul individual de munca. Raspunderea contraventionala este 0 forma a raspunderii juridice, reprezentata de sanctiunile contraventionale pentru abaterile savarsite de orice persoana, rezultate din orice act normativ in afara celor cu caracter penal. In cazurile cand prin aplicarea circumstantelor reale (privitoare la fapta) si a-celor personale (privind pe faptuiton) se reduce gradul pericolului social sub limita minima necesara pentru ca fapta sa fle considerata infractiune, se va aprecia c& nu mai este socialmente necesara aplicarea pedepsei penale si se va adopta o sanctiune administrativa, Conceptul de fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei inttactiuni exist si se aplica sub doua variante: |. Lipsa pericolului social al faptei prevazuta de legea penala (in mod abstract, generic) daca prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de lege nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni art. 18° alin. (1) teza | C. pen]; Lipsa pericolului social al fapte! care prin continutul ei concret este lipsita in rod vadit de importanta si nu prezinté gradul de pericol social al une infractiuni fart. 18' alin. (1) teza a Ila C. pen.j. Teza |. Lipsa pericolului social al faptel prevazuta de legea penala (in mod abstract, netic), daca prin atingerea minima adusa uneia ain vaiorile aparate de lege nu inta gradul de pericol social al unei infractiuni fart. 18" atin. (1) teza IC. pen] Preliminani, Legea penala stabileste pericolul social creat de orice fapta ilicita prin comparatie cu lipsa acestui perico! ta orice fapta umana licitd, iar prin indicarea gradului de pericol social minim sau maxim impune limitele minime sau maxime ale pedepselor penale. Raspunderea penal intervine numai pentru fapte care prezinta un anumit grad de pericol social (find conditionata de existenta unui grad minim de “ico! social) in sensul ca daca intr-o fapt& abstracta (generica) nu se regaseste un pericol social abstract aceasta fapta nu va fi incriminata ca infractiune. Gradul minim ai pericolului social abstract al unei fapte determina calificarea juridicd a acesteia ca 'nfractiune si atrage raspunderea penala (deoarece face parte din stera ilicitului penal). Evaluarea abstracta' a unei fapte, de céitre legiuitor, prin atribuirea unui grad Ge pericol social, asigura calificarea ca infractiune a tuturor faptelor care s-ar putea produce, in mod concret, in activitatea umana. De aceea toate faptele care au caraclerul comun de fapte penale, incriminate prin legea penal, prezinta o anumita gravitate care va atrage intotdeauna raspunderea penala si va impune combaterea acestora prin pedepse penale Gradul pericolului social abstract (generic) este tixat de legiuitor prin stabilirea ‘imitelor speciale (minime gi maxime) ale pedepselor pentru fiecare infractiune i colab.. op. cit, p. 342. V. Dongorez212 Drept penal generat Ordonarea si gradarea pericolului social abstract (generic) se regaseste in ordinea expunerii infractiunilor in partea special a Codului penal: Titlul |, Infractiuni contra sigurantei staiului, avand ca pedepse detentiunea pe vial sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani; Titlul 11, infractiuni contra persoanei, avand ca pedepse: amenda [art. 180 alin. (1)], inchisoarea de la 1 luna la 25 de ani sau detentiunea pe viatd, Incriminarea faptei penale ca infractiune presupune existenta unui pericol social abstract astfel ca in lipsa prevederii iaptei in legea penal nu se va justifica pedep- sirea acesteia indiferent de gravitatea faptei si de urmarile antisociale care s-ar pulea produce, Rezulta ca pericolul social este relevat doar prin incriminarea faptei, iar rspunderea penala si aplicarea pedepsei se refer la faptele prevazute in legea penal, ca infractiuni, In situatia contrara, cand in legea penala este incriminata ca infractiune o fapta, chiar daca va prezenta in coneret un grad redus de pericol social, nu va fi inlaturata raspunderea penal. Pentru a se ajunge la o dozare corespun- zAtoare a pedepsei, prin raportarea la gradul minim al pericolului social, in mod coneret se va aplica minimul special al pedepsei sau prin retinerea circumstantelor atenuante se va cobori pedeapsa sub minimul special, in conditiile tegii penale, fara a se putea inlatura caracterul penal al faptei'. Daca in activitatea sociaia gradul de pericol social al unei fapte a scazut astfel incat in mod obiectiv fapta nu ar mai necesita interventia rAspunderii penale si aplicarea pedepsei, se va proceda la abrogarea dispozitiei incriminatoare, considerandu-se ca natura faptei nu mai are un caracter antisocial. in acest mod vor exista in reglementarea legislatiei penale aftata in vigoare, fapte care sunt incriminate ca infractiuni deoarece intensitatea gradului de pericol social este ridicata, fapte care, desi sunt incriminate ca infractiuni; prezinta un grad de pericol social redus, ins& ramanand in sfera raspunderii penale vor fi sanctionate penal si fapte c&rora li s-a diminuat gradul de pericol social (intervenind 0 modificare calitativa a acestora) in sensul ca nu mai sunt considerate antisociale si urmeaza a fi abrogate. A. Nofiune Prin art. 18° alin, (1) teza 1C. pen, s-a stabilit c&. nu constituie infractiune, fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa valorilor aparate de lege, nu prezint& gradu! de perico! social al unei infractiuni. intre prevederea faptei ca infractiune in legea penala si constatarea ca fapta aduce o atingere minima uneia din valorile sociale aparate de lege nu exist o contraaictio in subiectum deoarece consideratia ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni rezuita din vointa si puterea legii penale (art. 18° C. pen.) care inlatura caracterul penal al faptei. Modalitatea de apreciere a gradului minim de lezare a normei penale se face prin administrarea unor probe concrete. 8. Conciftit Scopul legii penale, definit prin art. 1 C. pen., constituie forma de aparare, prin legea penal, a vaiorilor socio-umane fundamentale. Legea penala exist ca forma de aparare sociala, de reformare sociala a infractorulut si de prevenire generala si special a ceiatenilor. att, 185-188 C. pe reintroduse care reglementau avortul, au fost abrogate prin Decret-Leg ts-0 alta forma in ar. 185 C. pen. prin Legea ne. 140/1996infractiunea 213 a) Deoarece una din trasAturiie esentiaie ale infractiunil este reprezentata de existenta pericolului social, pentru ca fapta s& tie considerata infractiune (in mod abstract, generic) va trebui s4 nu intervind nici o cauzd legala de inidturare (exclu- gere) @ pericoiulul social al fapte’. Legea penala incrimineaza toate faptele care fituie infractiuni (deoarece prezinta pericol social) dar prevede si limiteaza cauzele de excludere (inlaturare) a caracterului penal. Prin interventia unei cauze jegale de inlaturare a caracterului penal (legitima aparare, starea de necesitate, cazul fortuit) fapta, desi ramane In continuare sub incriminarea legit ca infractiune, nu va mai constitui un temel legal al raspunderii penale deoarece prin interventia concret& @ cauzei legale se iniatura caracteru! penal al faptei. Aceste cauze cat si conditiile de aplicare trebuie sa fie prevazuie de legea penala*. b} Principiul legalitatii incriminarii faptetor penale consacra posibilitatea ca unele tapte, desi prezinté un pericol social abstract (generic), s8 nu fie considerate infractiuni din pricina interventiei unor cauze care inlatura caracterul penal si exclud raspunderea penala, daca sunt realizate in conditille legii {retinerea ~ art. 143 C. proc. pen.; arestarea invinuitului ~ ar. 146 C. proc. pen.; perchezitia — art. 100 C, proc. pen; avortul din motive terapeutice ~ art. 185 alin. (6) lit. b) C. pen.j. De aseme- nea, pentru situatiile, imprejurarile, starile si indeletnicirite care au ca rezultat producerea unui peticol social caracterul penal si raspunderea penal sunt inlaturate daca sunt exercitate in conditiiie legii (operatiile chirurgicale, lovirile si vatamérile rezultate din activitati sportive). Dezincriminarea unor fapte penale si reconsiderarea gradului redus de pericol social determina ca svarsirea acestora s4 nu mai tie considerata infractiune deoarece nu mai au caracter penal c} Pericolul social, ca trasatura esentiala a infractiunii, este dependent de mo- dalitatea si gradul vinovatiei in savarsirex faplei. Aceasta dependenta se regaseste in efectul de inléturare a caracterului penal al faptei si implicit in excluderea pericolulul social al acesteia dacd au intervenit cauzele generale de infaturare a caracterulul penal al faptei (Iégitima aparare, starea de necesitate) sau cauzele peciale flentativa absolut imposibilé prevazut& de art. 20 alin. (3) C. pen., proba iatii ~ art. 207 C. pen. d) Legea exclude caracterul penal pentru faptele savarsite din culpa daca sunt nsiderate infractiuni doar in cazul savarsirii acestora doar cu intentie. Legea ’& caracterul penal si in cazul tentativelor care nu sunt pedepsite, deoarece nu prezint& pericol social, spre deosebire de fapta retinuta ca infractiune intrucat are caracter penal. ©, Citterit Prin ineriminarea faptelor ca infractiuni se ap&ré o anumita categorie de relatii cociale deoarece se retine existenta unui grad minim de pericol social produs prin arsite. Gradul pericolului social scade sau creste in functie de natura si Legea penala reglementeaz’ urmatoarele cauze care inlaturd caracterul penal al faptei; cauze licare restrénsa: conditia dublei incrimindri fart. 6 alin. (1) lt, a) C. pen.j: proba veritati (art, 207 n.), constrdangerea fa darea de ri alin, (2) C. pen.}; provocarea avortutui si daca varsta sarcinii a depésit patruspreze tive terapeutice fart. 185 alin, 6) lit. b) C. pen}; cau- area incriminatit (art. 12 C. pen.) legitina rea fizica $i constrangerea ) betia fart. 49 fart. 2! saptamani dir e cu aplicare general&. celroadtivitatea legii penale aparaie fart, 44 C. pen) art. 46 >. per): minoritalea faptuitorulul (ar, 50 C Dongo214 Drept penal general modalitatea de savarsire a faptei considerata a fi infractiune. Criteriiie de evaluare a lipsei pericolului social al faptei prevazuta in mod abstract de legea penala sunt: ~ atingerea minima adus& uneia dintre valorile aparate de lege incat fapta nu prezinta gradul de pericol social at unei infractiuni ~ frecventa si semnificatia juridicd a unui anumit gen de tapte care impune adaptarea masurilor de reevaiuare a caracterului, importantei si pericolului faptelor savarsite la modalitatea si gravitatea raspunderii penale. D. Efecte juridice Restrangerea gradului de pericol social impune ca efecte juridice principale adaptarea masurilor legale de reevaluare a caracterului, importantei si gravitatii tap- telor savarsite la forma si gravitatea raspunderii penale, ajungandu-se la: ~ dezincriminarea faptelor care nu se mai savarsesc; ~ dezinctiminarea faptelor care dupa constatarea lipsei pericolului social (pentru atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de tege) nu mai prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. in consecinta, gradul de gravitate al faptelor comise va trebui s4 corespunda raspunderii penale a faptuitorilor Teza Il. Lipsa pericolului social al faptei care prin continutul ei concret este lipsita in mod vadit de importanta si nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni fart. 18! alin. (1) teza a ta C. pen} Preliminarii. Cadrul general de incriminare abstracta (generica) a unei fapte ca infractiune este determinat de politica penala care diversificd sau restrnge starea fenomenului infractional si sistemut pedepselor. Determinarea abstracta (generica) a pericolului social se regaseste in incriminarea ca infractiune-tip a unei fapte, care prezinté un grad’ de pericol abstract. insa, dupa savarsirea faptei concrete, se procedeaza la raportarea acesteia la cadrul abstract al infractiunii, putandu-se stabiti c, prin continutul ei coneret, fapta este lipsita in mod vadit de importanta si qu prezinta gradul de pericol social concret al unei infractiuni’. Determinarea pericolului social coneret justificé inlaturarea caracterului penai al faptei, in raport cu natura acesteia si persoana faptuitorului, in sensul cd fapta nu are o semnificatie juridica concreta, desi, teoretic, nu este scoasa de sub incidenta legii penale. Fapta abstrac- tA este considerata de legiuitor ca avand un pericol social abstract si chiar dac& acesta este redus va genera raspunderea penala, insa producerea.efectiva a faptei, prin caracteristicile sale, permite constatarea ca trebuie evitata raspunderea penala si inlaturata posibilitatea aplicarii unei pedepse penale. Delimitarea cadrului abstract (generic) al infractiunii-tip va fi contrazisA de continutul conret si imprejurarite in care fapta a fost savarsita reducdndu-i gravitatea proprie. Pericolul social concret este diferentiat de la intractiune la infractiune prin elementele componente ale actiu- ni-omisiunii cat si a circumstantelor reale de producere a efectelor vatamatoare. Ponderea diferita in cadrul raportului concret dintre aceste elemente conditioneaza inléturarea caracterului penal al faptei de producere a unui efect vatamator minim cate poate fi indreptat chiar fara aplicarea unei pedepse, respectiv, prin aplicarea sanctiunii cu caracter administrativ. Aceasté modalitate specifica de neaplicare a pedepsei nu echivaleaza cu 0 ,dezincriminare juriaica’ a faptei, cu o raspundere extrapenala si nu face parte din categoria cauzelor cate inlatura caracterui penal al p. 269; C. Mitrache, op. cit, 9. 127 taInfractiunea faptei (art. 44-50 C. pen.) avand 0 forma, un continut si o procedura dite celelaite institutii, A. Nofiune in conformitate cu art. 18" alin. (1) teza a Ilka C. pen., nu constituie infractiune tapta prevazuta de legea penala, daca prin continutul ei concret este lipsita in mod yadit de importanta si nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, Modul coneret in care s-a realizat fapta, elementele constitutive, precum si elementele extrinseci continutulul acesteia (scopul, mobilul) sunt lipsite de importanté social si nu intrunese trasaturile esentiale de pericol social aie intractiunil. Particularitatile pe care le prezinta fapta concreta (acte, stati, situatii, imprejurari, intampi&ri, omisiuni) califica gravitatea acesteia minima fata de care ar trebui sA se adopte o pedeapsa minima sau sa se inlature raspunderea penala, deoarece gradul de perico! social coneret se Indeparteaza de gradul pericolului social abstract necesar intractiunii tip. Lipsa urmérilor faptei vatamatoare a caror important si gravitate este redusa, pentru a inlatura rspunderea penala este conditionata de necesitatea inlocuirii raspunderii penale minime cu raspunderea administrativa. 8. Condifi Pentru a se putea retine ca fapta concreta este lipsita in mod vadit de importanta si nu prezinté gradul de pericol social al unei infractiuni trebuie indeplinite urma- toarele conditi: ~ fapta concreta sa fie lipsita in mod vadit de importanta sociaia astfel incat 58 nu constituie un temei pentru tragerea la raspundere penala a faptuitorului. Gravitatea redusa a faptei poate fi dovedita sau prezumata in cazurile cand valoarea bunurilor furate sau distruse este de importanta redusa; ~ lipsa gradului de pericol social al unei infractiuni se poate constata pentru toate categoriile de_actiuni-omisiuni caracterizate ca infractiuni-tip, cu exceptia celor care prin natura lor, odata realizate, nu pot evita pericolul grav al unel infractiuni (omorvi, infractiunite contra sigurantei statului); ~evaluarea gradului de pericol social al faptei se face de c: de urmarire penala) si de catre instanta judiciara (in faza judecatii). procuror (in tai C. Criter Producerea unei fapte care genereaza un grad minim sau extrem de redus de perico! social determina ca fapta s& nu fie considerata infractiune, inlaturandu-se caracterul penal al acesteia si implicit aplicarea unei pedepse, deoarece este lipsita de importanté sociala. Determinarea pericoluiui social concret, insuficient pentru ‘etinerea taptei ca infractiune, din cauza lipsei vadite de importanta se realizeazA dupa urmatoarele criterii legale: a) modul de savarsire a faptei ~ exprima gradul de individualizare a actiuni Siunii savarsite, posibilitatea folosirii unor imprejurari usurdtoare in realiz astfel incat aceasta s& aduca 0 atingere minima uneia din valorile aparate fiind lipsita de importanta social. Modul de savarsire a taptei va lrebui sa fie de minat, in ceea ce priveste Intelegerea pericoiului extrem de redus care ar rezulta din savarsirea_acesteia, sensul negativ al actiunii-omisiunii fiind in mod vadit fara216 semnificatie sociala, insemnand lotodata o determinare ceria a urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce ulterior. Modul de sAvarsire a faptei produce in core- lare cu urmaiile certe ale acesteia o evaluare cantitativa si calitativa a actiunii-omisiunii sia mijloaceior prin care pericolul social a putut fi redus sau chiar evitat, inl&turandu-se necesitatea adoptari constrangeril juridice prin pedeapsa penal. Savarsirea faptei intr-un anumit mod presupune selectarea actiunilor, mijloacelor, formei, intereselor, a urmérilor anticipate dintr-o varietate de posibilitati astiel inci lipsa pericolulul social s& ducé la inlaturarea caracterului penal al faptei. Aceasta Inseamné cA felul de s&varsire @ faptei, continutui sau concret, in mod vadit, s@ se identifice cu fipsa de importanta sociaia si implicit lisa gradului de pericol social necesar unei infractiuni, Procesul de adoptare a unui anumit mod de a svarsi fapta, prin prisma semnificatillor sale, prezinté importanta in retinerea lipsei de pericol social al faptei. b) mijloacele de savarsire a faptei ~ sunt reprezentate de lucturile, obiectele, uneltele, utilajele cu ajutoru! carora infractorul actioneaz’ in momentul sAvarsiri faptei si care indic& modul de intelegere si evaluare cantitativa si calitativa a con- secintelor actiunii-omisiunii realizate, Folosirea unui obiect rudimentar, a unui mijloc prin care in mod obiectiv nu se poate distruge, degrada sau prejudicia alte bunuri sau valori dovedeste interventia vointel faptuitorului de a renunta la prejudicieres valorilor aparate de lege prin modul superficial de gandire a faptei. Scopul actiunii- inactiunii devine realizabi! doar prin folosirea unor mijloace adecvate, care cel putin formal, vor determina un anumit efect prejudiciabil. Aceste mijloace se raporteaz atat la procedura (actiones) actului cat si la efectele prejudiciabile produse sau care s-ar fi putut produce ,,Laesio enormis rerum (legis) — lezarea enorma a lucnutilor (legiiy’. Determinarile calitative aie folosirii mijloacelor la realizarea actiunii-inactiunii indica raportul dintre scopul urmarit, aparitia unor imprejurari obiective sau subiec- tive, urmarea produsa si persoana infractorului. O anumita calificare profesionala raportata a celelalte critesii poate justitica valoarea minima a vatamarii unor valori sociale si implicit suprima gradul de pericol social at unei intractiuni. Este necesar ca mijloacele de savarsire a faptei sa nu aiba o eficienta concreta de insemnatate sociala nu pentru motivul c& au fost folosite cu nepricepere de faptuitor sau de prea putine or, ci ineficienta acestora sa fie consacrata de natura lor constant inofensiva sau de adoptarea unor procedee cat se poate de simple cu 0 doza de risc redusa. De asemenea, cand mijloacele de savarsire a faptei sunt prin destinatie creatoare de pericol social, daca in cazul concret au fost utilizate intr-un mod singular, neasteptal, necunoscut de experienta social insa urmarea produsa esté lipsita de importanta social se poate inlatura caracterul penal al faptei deoarece nu prezinté gradul de pericol social al unei infractiuni. Aceeasi situatie trebuie admis si pentru cazul individual cand, din nestiinta, faptuitorul utilizeazé mijloace care pot produce un perico! social, ins& acest pericol a fost redus urmare a masurilor de prevedere adoptate de acesta. ©) scopul urmérit ~ circumstantiaza interesele infractorului in opozitie cu interesul general care trebuie sa fie luat in considerare de relatia sociala reglementata de norma juridica. Prin reglementarea special orice relatie sociala devine un raport juridic obiectiv care va reftecta esenta atitudinilor fundamentale individuale fat& de structura sociala. Scopui actiunilor-inactiuniior umane are un caracter relativ stabil si reflecta conduita individual fal& de relatiile sociale concrete, fata de tipurile de raporturi sociale imperativ pretinse de Jege. Conceperea scopului urmarit de infrac- tor, contradictia social propusa a fi depasita prin realizarea faptei permite Intelegeinfractiunea a17 in concrete, a actiunii-omisiunii izoiate, exercitate in regim de necesitate sau de reas! gvaluare culpabila a consecintelor sociale lipsite in mod vadit de important. Deoa- cece scopurile urmarite in realizarea actiunilor umane au niveluri foarte diferite, legea jy exclude ca un scop 8a se dovedeasea a fi lipsit in mod vacit de important pentru jafractor in intentia sa de realizare a unor interese individuaie in detrimentul nevoilor sociale. in acest sens, se poate aprecia c& un scop care nu foloseste nici unei utiitali nu prezinté gradul de perico! social al unei infractiuni, daca actiunea-inactiu- nea nu aduce o atingere uneia din valorile sociale aratate de lege si pentru sanctio- narea careia nu este necesara aplicarea unei pedepse. Utilitatea scopului oricarei actiuni-inactiuni sta la baza aprecierii pericolutui social concret si a modalitatti de combatere a acesteia, prin aplicarea uneia din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art. 91 C. pen. (conform art. 18° alin. uitim C. pen.), inlaturandu-se ca- racterut penal al faptei sau aplicarea pedepsei penale. In acest sens, scopul faptei este un element de adaptatiuine la existenta unui grad de pericol social minim insa sulicient pentru retinerea actiunii-inactiunii ca infractiune sau la stabilirea atingerii minime a valorii sociale pana la producerea unor efecte lipsite de important sociala. Dovada unui scop infractional inutil, din punct de vedere socio-moral pentru infractor, poate constitui un motiv de lips& vadita de important sociala si trebuie s4 determine inléturarea caracterului penal al faptei, Deoarece scopul taptei individuale se raporteaza la urmarea produsé ca element dependent in stabilirea gradului de peri- col Social coneret, acesta emana din intentia infractorului (c&nd prevede rezultatul faptei, urmarind producerea lui sau desi nu-| urm&reste, accept posibilitatea pro- ducerii lui) sau din culpa acestuia (cand prevede rezultatul, dar nu-| accepta consi- derand {4rd temei c& nu se va produce sau nu prevede rezultatul desi trebuia si putea sat prevacia) ) imprejuranile objective si subiective — citcumstantiaz’ si limiteaz& caracterul nepenai al faptei prin raportared la conditiile conorete, la conditiile loculul savarsirii, fa circumstantele usuratoare si continutul faptei lipsit& de gravitate, de rezonant sociata. Aceste imprejurari determina modul de realizare a faptei, pozitia infractorului fat& de scopul actiuni, Criteriul lipsei pericolutui social specific unei infractiuni pentru fapta al c&rei continut concret este lipsit in mod vAdit de important, este dependent de imprejurarile obiective si subiective in care se realizeaza fapta. La baza inlatura raspunderii penale st& constatarea cA fapta circumstantiat& prezinté intotdeauna un perico! sociat abstract redus sub limita impusa de lege pentru existenta intractiunii in acest sens, neindeplinirea la termen a unor activitati, nerespectarea unor norme de calitate, folosirea necorespunzatoare a unor utilaje, dac& prin gravitatea redus& nu prezint& pericoiul social al unei infractiuni, pot constitui imprejurari obiective si subtective de natura sa inlature caracterul penal al faptei. fmprejurarile tebuie s& reprezinte un sistem de reterinté pentru stabilirea gradulul de pericol social intrucat peimit s4 se verifice conceptia si atitudinea concreta a infractorului fata de relatiile sociale. De asemenea, imprejurarile obiective si subiective favorizeaza, incetinesc sau reduc efectels fapiei fiind orientate dupa niveiul atingerii minime (superficiale) a vaiorilor sociale. Pentru c& imprejurarite pot constitui niveluri si grade diferite de pe- ‘icol sovial, modelul care dovedeste in mod concret lipsa importantel sociale compa- tibia cu inféturarea caracterului penal al faptei elimina incidenta sanctiunilor penale si impune aplicarea unor sancliuni nepenale. Stabilirea corelatiel dintre unmatile faptei si ansamblul de imprejurari obiective si subiective permite stabilirea dimen- Siunii gradului de pericel social concret (nepena) destinat s& intiture pedeapsa.218 Drept penal general Punand in corelatie imprejurarile obiective cu cele generate de starea psihic’ a fApluitcrului, modul de subordonare si de reactie a unora asupra altora, se va fezolva contradictia dintre fapta si rezultatul lipsit de interes social. in masura in care ‘imprejurarile se repercuteaza asupra continutului coneret al faptei diminuandu-i gradul de pericol sociai, se va putea stabili caracterul nepenal al acesteia orientat spre aplicarea uneia din sanotiunile administrative prev. de art. 91 C. pen. Libertatea infractorului de a profita de imprejurarile obiective existente in momentul svarsirii faptei va trebui sa fie interpretata in sensul unei stricte coerente cu modul de realizare (cu intentie, din culpa) dar si cu posibilitatea de prevedere a rezultatului (urméreste, accepta, nu-l accepia, putea sa-I prevada). Dupa delimitarea ansam- blului de imprejurari imediate si raportarea acestora la importanta sociala a faptei se poate elabora ipoteza ca vatamarea adusa vaiorilor sociale este minima, iar fapta nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni; @) urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce ~ isi are originea in cir cumstantele exterioare si lezeaza valorile ocrotite de lege. Valoarea social este aparaté in mod absolut de lege sub aspectul intinderii cantitative si calitative a urmarii produse (efectul faptei) sau care s-ar fi putut produce, apreciere care stabi- leste scopul actiunii-inactiunii. Daca urmarea produsa este consecinta directa a ra- tiunii infractorului (inlaturéndu-se interventia unor cauze intamplatoare), manifes- tarea vointei, natura neprejudiciabila a faptei precum si lipsa de importanta sociala a acesteia va constitui un motiv justificat de inlaturare a caracterului penal. intam- plavea cate priveste insasi natura actiunii poate transforma cantitativ sau calitatiy urmarea produsé, fapt care va fi interpretat in favoarea infractorului, astfel: daca actiunea-inactiunea are urmari mai putin prejudiciabile aceasta va fi in favoarea infractorului; daca urmarile s-ar fi putut produce insA nu s-au produs, actiunea- inactiunea va ficconsiderata a nu avea nici o urmare intrucdt aparitia intamplatoare a unor imprejurari noi au depasit puterea de concepere a faptei, care este totusi lipsita de importanta social, deoarece a creat un pericol social neinsemnat (natura si gravitatea faptei fiind redusa). Urmarea produsa decurge din vointa infractorului a carui constiinta juridicé va corespunde intentiei de a nu depasi, sub raportul naturii faptei sau al intinderii, continutul lipsit de importanta sociala si gradul de pericol minim necesar infractiunii. Faptele umane devin infractiuni doar dac& produc urméri de un anumit grad de pericol social, raspunderea penal fiind proportional cu gravitatea taptei si pericolul social al infractorului. Manifestarea, potrivnica vatorilor sociale, ocrotite de lege, este raportata la urmarea produsé sau care s-ar fi putut produce, simpla intentie a faptuitorului nefiind de natura s& determine o stare de perico! conreta, intrucat nu poate sa fie raportata ta regulile si principiile aspunderii penale. Existenta unui pericol sociai minim care nu corespunde graduiui de pericot al unei infractiuni va atrage aplicarea uneia din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art. 91 C. pen. sau va inceta s& impuna orice alt fel de raspundere legi- tima pentru urmarea produsa sau care s-ar realiza cel putin o singura dat’, in viitor; 1) persoana si conduita infractorului ~ influenteaza modul de verificare a raspun- derii pentru neindeplinirea exigentelor legii si a interdictiei de a savarsi actiuni- inactiuni vatamatoare pentru valorile sociale. Individualitatea fiecdrui infractor (obli- gat s@ rspunda pentru propria sa fapla), raportat& la imprejurarile din momentul savarsirii actiunii-inactiunii, la consecintele acesteia reprezinta temeiul juridic al gradului de pericol social al infractiunii. Raspunderea penala caracterizeaza fapta si persoana care a savarsit-o, fiind individualizaté proportional cu pericolul socialinfractiunea 219 vatamator si periculozitatea sociala a infractorului. Pericolul social abstract al unei infractiuni tip poate sa fie inlaturat cand este lipsit de important social prin savarsitea faptei conerete, daca in perioada anterioar conduita infractorutui a fost pozitiva. Prezenta antecedentelor penale nu reprezint un impediment legal pentru inlaturarea caracterului penal al faptei daca, din intrunirea celorialte criterii legale, rezult4 in mod real c& prin continutul coneret al taptei aceasta este lipsité de important sociala si in mod vadit nu prezinta gradul de pericol social al une’ infrac- tiuni. In aprecierea persoanei si conduitei faptuitorului se porneste de la modelele de actiuni, conform cu sistemul de valori impus prin norme generale si abstracte, de legea penal. Pentru a se stabili daca institutia juridica a inlaturaril caracterului penal al faptei va trebui sé fie aplicata faptei concrete, al carui grad de periculozitate este considerat de organul judiciar ca find lipsit de importanta unei infractiuni, trebuie multé prudent atat pentru a satisface specificul normelor juridice pozitive cat sia se evita ,inechitatile in solutionarea cauzelor’. Argumentelé legale de aplicare a institu- tiei au un caracter general si determina intrunirea mai muttor criterii cu vaioare argumentativa egala, fapt care genereaza unele contradictii care nu coincid cu forma extern a masurii de inlaturare a caracterului penal al faptei, Deoarece criterille impuse pentru realizarea continutului institutiei pot s& fie contradictorii ,se subinte~ lege cf, intentia legiuitorului a fost s dea eficienta juridicd institutiel”, prin verificarea criteriului privind urmarea produs& de fapta concreta sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita fptuitorului. Organut judiciar va trebui s& inter- preteze legea in spiritul aplicarii institutiel prevazuta de art. 18" C. pen. dar si al echitétii, dupa analiza si corelarea criterilor legale cu particularitatile cauze) concrete. Organul judiciar are posibilitatea interpretarii criterilor legale, in mod extensiv sau restrictiv, in sensul luarii sau adaugini intelesului in spiritul legiuitorului iar nu tn limita legii, prin aprecierea gravitatii faptei, a persoanei fptuitorului, evitandu-se sustinerea solutiei doar prin argumentum ad personam, argumentum ad humanitatem, argumen- lum ad hominem, argumentum ad ignorantiam, argumentum ad baculum, D. Efecte juridice Constatand c& pericolu! social al faptei concrete se afla sub limita minima necesara caracterizarii unei fapte ca infractiune, organul judiciar: procurorul (in faza urmaririi penale) si instanta de judecaté (in faza judecati) inléturand raspunderea penala va proceda la aplicarea uneia din sanotiunile administrative prevazule de art. 91 C. pen.: mustrarea, mustrarea cu avertisment si amenda de la 100.000 fei la 10,000.00 lei. Apiicarea masurii administrative devine obiigatorie pentru organut judiciar care, dupa analiza continutului faptei concrete si a celorlalte criterii de individualizare, constata cA actiunea-inactiunea s&varsité de infractor prezinta un pericol social cu un grad minim de vatamare a valorilor sociale care, totusi va trebul sa fie sanctionat. Obligativitatea aplicarii unei sanctiuni administrative deriva atat din forta legit” (manum legem), art. 18° alin. ultim C. pen., cat si din necesitatea sanc- tionarii unei fapte concrete care prezinta pericol social, chiar dac& valoarea acestuia este nesemnificativa. In acest mod sé face diferentiere intre actiunile-inactiunile umane care intereseaza stera ilicitului penal, in sensul cA unele fapte, prin dezincri- minare vor fi scoase de sub incidenta legii penale, alte fapte care produc vatamar nesemnificative a unor valori sociale vor fi sanctionate cu masuri administrative iar cele care produc un pericol social major, find considerate infractiuni, necesita aplicarea unei pedepse ca modalitate principala de sanctionare. in principiu, temeiui220 Drept enal generat regiementarii legale se afl& in aprecierea c& unele fapte prevazute ca intractiuni determina in mod real o vatamare redusa unor vaiori sociale, gradul pericolului fling atat de redus incat nu poate fi mentinut in sfera ilicitului penal, avand in mod vadit un caracter extrapenal. Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni continua s ramana prevazuta in legea penal, in baza art. 18" C. pen. inlaturandu- se doar caracterul penal al acesteia si implicit pedeapsa. Natura p ala a faptei va fi uraté doar prin dezincriminarea acesteia care presupune scoaterea taptei din tabloul infractiunilor in mod neconditionat. Caracterizarea faptei ca find in mod vadit lipsita de importanta social este generica, atat in aprecierea unei actiuni-inactiuni unice cat si in aprecierea mai multor actiuni-inactiuni daca, fiecare in parte, confirma lipsa real a unui perico! social ridicat care sd fie necesar pentru calificarea faptei ca infractiune. In cazul actiunilor-inactiunilor multiple, daca nici una nu intruneste cont nutul unel infractiuni, urmeaza a se aplica o sanctiune administrativa dintre cele pre- vazute de ait. 91 C. pen., pentru toate faptele’. De asemenea, practica judiciara a apreciat cA prezenta antecedentelor penale nu constituie un impediment pentru aplicarea prevederilor art. 18' C. pen. intrucdt persoana si conduita infractorului reprezinté doar un criteriu de apreciere si raportare ia celelalte oriterii si conditii impuse de lege. Norma juridica prescriind 0 conduita, prevede, in principiu, si in ce conditii se poate inlatura caracteru! penal al unei fapte concrete: lipsa vadita de important sociala, modu! si mijloacele de savarsire a faptei, scopul urmarit. Vinovatia (art. 19 C. pen.) Preliminatit Natura social a fiintei’ umane a determinat ca, in realizarea trebuintelor individual, comportamentul s& aiba o semnificatie adaptativa. Orice comportament * In doctrina judiciara se considera c& solutia propusa de art. 18' C. pen., este contradictorie ou aplicarea principiutul constitutional al separatici puteror in stat. Astfel, in conformitate cu art. 72 Jit. 1) din Constitutie, Parlamentul adopta legi organice prin care reglementeaza intractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora. Deoarece doar Parlamentul are atributia de a defini faptele i relatile care consiituie valori de ocrotit prin legea penala, procesul de inlaturare a caracterului penai al faptei conerete si aplicarea uneia din sanctiunile cu caracter administrativ de procuror sau judecator, in conditle art. 18° C. pan. at constitul 0 inealcare a atribulilor puteri legislative. Norma prevazutd de art. 18° C. pen. este rezultatul cunoasteni valorilor sociale doar pentru cazul concret far nu sia criterillor generale emise de puterea legislativa pentru selectarea solutillor corespunza- toare cerute de reatitatea social’. De asemenea, reglementarea acestei institut incaic’ principiul tegalitatt incriminarii deoarece genereazi teza potrivit céreia unele norme juridice, desi sunt considerate infractiuri, ca urmare a aprecierii subiective a unor trasaturi specifice infractiunit (lipsa pericolului social) pot s& fie consi- derate c& nu au catacter penal. Se considera ca actiunea de aplicare a legii rezumata la analiza constatativa a cazulul individual nu trebuie s& inlature trasdturite faptei si prin corelarea noima-caz s& se incalce principiul legalitatii incriminail. Norma juridicd are o linalitate care apara valorile sociale si prescrie un comportament general pentru mentinerea structunlor sociale prin obligati, constrangeri si pedepse doar in conditile prevazute in ipoteza acesteia. Cum prin elementul de apreciere privind persoana fZptuitorului se face o diferentiere subi considera 2, in mod practic, s¢ admite incaicarea principiutui egal a si uti de judec cliva de tratament juridie se til In fata legi. Institutia este & de oatre un organ abiltat pentrulntractiunea 221 uman are un anumit sens gi depinde atat de individ cat si de mediut ambiental. Actul voiitional al oricarei persoane este legat de motivatii proprii si de pulsiuni realizand astiel fundamentele afectivitatii. Tendinta de a sAvarsi un act trebuie sa se incadreze int-o anumita structura comportamentala care sa reziste unor exigente socio-morale impuse prin lege. Incalcarea regulilor si principiilor generale de comportament uman jetermina pedepsirea echilabilé a celor care le incalc& (poenae inter homnes meritum)’ si trebuie s& asigure reformarea sccialé a acestora. Modul de a reactiona a un anumit eveniment, fapt sau situatie emotionanta este determinat de posibilita- tea de adaptare a individului la climatul social aparut. Responsabilitatea individual presupune angajamentul personal de a accepta sanctiunea autoritatii pentru incal- carea legilor sociale sau morale. Efect al lipsei de responsabilitate, sanctionarea autorului intervine pentru raspunderea juridica (penal, civili, administrativa) sau pentru raspunderea nejuridica (moral)*. Dar tragerea la raspundere a autorului fap- tei intervine doar in situatia cand intre fapta sa si rezultatul soclalmente periculos al acesteia existé o legatura nemijlocita, de interconditionare. Prin actul individual savarsit autorul faptei are tendinta de a se afirma pe plan social, in acest mod supor- tnd orice consecint& produsa de fapta sa. Cunoasterea autorului faptel si a conse- cintelor sale prejudiciabile poate dovedi incapabilitatea asumaril responsabilitatii de catre autor sau, dimpotriva, capacitatea asumarii raspunderii. intre fapta si autorul acesteia trebuie s8 existe o legatura indestructibila, 0 corelatie® prin care desi se mentine legatura cu alte fapte ale autorului, acesta va fi caracterizat si prin fapta penala. Responsabilitatea autorului pentru fapta sa a evoluat in functie de exigenta sociala, de la conceptia mecanica ta conceptia etico-sociala, Hugo van Groot (Grotius), citat de V.i. Hatmanu, Istoria doctrinelor juridice, Ed. Fundatiei Romania de Maine’, Bucuresti, 1996, p. 65, *G. Antoniu, Vinovalia penala, Ed, Academiei Romdne, Bucuresti, 1995, p. 37; Actul volitional ca rezultat al motivatie! mintale complexe, atat intelectuale, cat si de raponare la mediu privind succesiunea de stari si fapte care s2 produc pentru a fi efectuat bine, necesita ca faptuitorul s8 fie capabil sa analizeze diferitele etape actionale si sa aiba puterea de a disceme cea ce face. G. Antoniu_apreciazé ca noliunea de corelatie este mai cuprinzdtoare decat aceea de late, deoarece .corelalia" exprima toate formele de conexiune sau de interdependent a omeneios, obiectelor, notiunilor, inciusiv cele de contradictie, de determinare cauzala, de contitionare si de corespondenta * Evolutia modului de raportare a faptei negative, periculoase a fost determinalA de gradul de concepere a responsabilitititindividului tata de exigenta impusa de grup sau de colectivitate. De la ndenta fata de forlele naturale, necunoscute si de neintrant prin forta proprie a individului si | de a raspunde pentru fapa socialmente periculoasa a trebuit ca depe nare si nesupunerea determinata de neintelegere, lipsa posibiltatii de apreciere sau boald orma inconstienté specifica tipului uman a creat forme de referintd in judecatea altor indivizi el, de la formele primitive de apreciere raportului dintre tapta si faptuitor - cand raspunderea dovedita’ {4rd o cautare sistematica si pana azi, cand teorile stinttice isi schimba cu rapiditate ciale pentru faptele individuaie s-a denaturat adevarui in scoput ‘ii unor pedepse exemplare care sd inhibe prin duritatea for pe eventualii faptuiton. in acest a vietimele fAptuitorilor au fost enulte si viotimele stabil adevarului au fost la fel de multe ia drepiulul sunt retinute modalitatile inedite de stabilire a legaturi dintre taptuiter si tapta negativa: legatura mecanica, evidenta dintre tapta si autor, procedure ordariilor Codul fui Hamurabi, ile Greciei antice impun raspunderea penala pentru fAptuitor daca fapta deriva din actiunea acestuia (se propun regull privind stabilirea cuipei victimei, a diferentierii dintre culpa si intentie); 'egile Romei antice consacré principiul cauzalitatii materiale; cele 12 table propun norme in-care so si rolul psihicului uman in determinarea limitelor actiunié, precum si sensu! faptei care area cazului fortuit. in perioada moderna doctrina acordA un rol important proceseior psihice222 Drept penal general Sectiunea |. Componenteie vinovafiei nea umand este precedat& de un proces psihic interiorizat care se obiec- tivizeaza printr-un act, 0 actiune concreta. Activitatea psihica umana nu reprezinta o forma simplé de apreciere si de raspuns 1a stimuli naturali si sociali deoarece, ‘inainte de a actiona, individul initiaza, alege si hotaraste asupra savarsiri unui act, a prestarii unel conduite pe care 0 conduce si o controleaza prin forma concreta de manifestare. in desfasurarea activitatii ilicite, care va produce un rezultat social- mente periculos exista preocuparea individului pentru reglarea comportamentului prin proiectarea anticipata a rezultatului in raport cu scopul si mobilul actional urmairit. Decizia privind sAvarsirea faptei ilicite se realizeaza intotdeauna pentru ca ‘Aptuitorul $4 implineascd un scop constient propus, ins are la baz& procese psihice interiorizate sau exteriorizate care sub aspectul modulérii cantitatii, calitatii si stabilitatii sunt asem&natoare sau chiar identice cu trairea din momentul realizar faptei licite’. in acest sens, desi scopul propus a fi realizat este diferentiat dupa moti- vele actiunii si conditiile reale in care se va actiona, sub aspect neurofiziologic, in ambele forme exist acelasi proces complex actional. Decizia de a actiona fundamenteaza intentia realizarii scopului urmarit prin folosirea unui ansamblu de acte interne si externe, prin ordonarea acestora dupa un plan mintal care precede si yegleaz actiunea in sensul evitarii obstacolelor interiorizate sau exteriorizate doar in sensul infaptuirii activitatii respective. Orice actiune umana are cu necesitate un substrat neurofiziologic deoarece este generata de procese psihologice (procesé afective) si este coordonata de procese intelectiv-cognitive (procese de constiinta) care definese natura acesteia ca fiind licita sau ilicité. Atitudinea individului este dependent de-mediul inconjurator, de relatiile si activitatea sociala, adaptandu-se si reactionand la stimuli de mediu®. Comportamentul individual depinde si de sem- nalizarile senzoriale, de actele psihice care vor determina si raporturile dintre individ, ca personaiitale, si mediul ambiental. Perturbarea proceselor cerebrale genereazi anihilarea Sau reduce procesele psihice individuale care asigura echilibrul compor- tarnental si orientarea individului in relatiile cu alti indivizi. intre actiune si persoana care 0 savargeste exist 0 legatura directa, in sensul ca rezultatul acesteia este asu- mat de autor $i produce consecintele urmarite sau neacceptate de acesta. Compor- area individuala si sociala implica trairea psihica sub influenta unei mental atitudini individuate, de regula individul fiind constient de natura licita sau il rezullatului produs de fapta savarsita. Fiinta umana initiaza, proiecteaza si reali- zeaza acte, actiuni, activit&ti pentru a se manifesta intr-un anumit mod astfel incat ( realizeze proprile interese prin raportarea la mediul ambiant. Elaborarea si area conduilei individuale este impusa de modul de adoptare a deciziei si a dest contiolului in executarea actelor care formeaza conduita, in ajungerea la un scop sub forma culpel sia intentiel constituie elementele subiective, independente ale actiunil Antoniu, op.cit, p. 37. n evaluarea raspundenii penale pentru fapa ilcité, in istoria umanitatii s-au impus urmatoarele lul magie - actiunea este savarsita in urma influentei réului existent in trupul fapluito- nsluralist ~ re2ultatul deriva din actul savarsit in mod nemilocit; citeriul psinologic - in tavea psihicd a faptultorului; criterul personalist - rAspunderea revine persoanelInfractiunea 223 actional constient. Ca orice manifestare exterioara, actiunea ilicité necesita existenta unor procese psihice care stau ia baza oricarei actiuni concrete. Energiile psihice, interiorizate trebuie sa fie controlate ¢i orientate intr-o directie determinata pentru a se ajunge la implinirea scopului actiunii, a interesului urmarit. Comportamentul indi- vidual apare astfel ca un raport intre inzestrarea neurofiziologica’ si psihismul indivi- dului, ca traire a acestuia. Actele comportamentale sunt interiorizate si apreciate ca acte subjective urmand sa fie exterlorizate in producerea unor consecinte concrete, devenind fapte ficite sau ilicite. Modul de concepere si de realizare a actulul com. portamental este organizat si reglat intt-un sistem energetic-informational complox, specific fiecdrei persoane. Vinovatia, ca trasatura esentiala a faptel ilicite (a infrac- tiunii) explica latura subiectiva compusa din factorul de constiinta (intelectiv), factorul de vointa (volitivy’ si factorul afectiv (pozitia subiectului fata de fapta si rezultat). Sectiunea Il. Vinovétia - trasaturé a infractiunii Dintre facultatile principale ale omului - sensibilitatea, inteligenta si vointa, ultima creeaza violent. Actul voluntar este precedat de o reflectie a persoanei privind mo- dul de realizare a actiunii si de hotararea de a executa actiunea. Comportamentele care nu indeplinesc aceste cerinte nu depind de vointa individului si nu sunt considerate ca fiind compuse din acte volitionale®. Pentru individul responsabil, in actul volitional se regaseste o stare de echilibru dinamic (biologic si psihologic) in contextul raportarii comportamentului la regulile sociale’, Vinovatia desemneazé atitudinea subiectiva a faptuitorului fata de actiunea-inactiunea sAvarsitA cu intentie sau culpa precum si de rezultatul acesteia®, Activitatea umana reprezinta o tendinta inndscuta care se afla la baza tuturor comportamentelor, toate evenimentele care au loc fiind determinate spatial si temporal, in afara activitatii reflexive (activitate ner- voasa inferioara), concretizata in eliberarea de energie prin destinderea muschilor contractati asifel incat respiratia si circulatia sanguina sa fie lejere, chiar daca indi- vidul nu este constient de acest lucru, intervine constiinta individuala care orga- nizeaza informatiite simturilor si ale memoriei si orienteaza individul intr-un anumit ‘eport cu mediul ambiental (activitate nervoasa superioara). Actul ilicit, ca act de conduita exterioaré reprezinta manifestarea vointel individului® care concepe modelut actional, delibereaza, decide si executé actiunea pana la producerea rezultatului sociamente periculos. Pentru ca actul ilicit s8 fie imputabil faptuitorului nu numai G. Antoniu, op. cit, p. 42. Vointa reprezinta procesul psihic care se manifesta prin actiuni constiente indreptate Scopurile urmarite de individ. Actul de vointa depinde de trairea psihicd interioard care se exter feaza int-o activitate concreté apreciata sau dezavuata de societale. Orice actiune-inactiune este generaté de procese neurofiziologice si psihologice (procese alective) si este coordonala de Brovese intelective-cognitive (procese de constiinté) care delinese activitatea individului ca fiind ‘let sau ilicité. Producerea constienté a unui anumit rezultat ca urmare a savarsirii faptei incri- ‘inate de norma penala determina retinerea acesteia ca flind infractiune. Fapta descrisé de norma benalai cuprinde elementele actionale definitorii insotite de procesele psihice adecvate modelultl actional concret (tic). °N. Sillamy, op. cit, p. 341 [M.Lazarescu, D. Ogodescu, Indreptar de psihiatrie, Ed. Helicon, Timisoara, 1995, p. :¥. Dongoroz, Drept penal, Ed. Societatii Tempus (reeditare), 2000, p, 189. ©. Bulai, Manual de drept penal, Partea generala, Ed, All, Bucuresti, 1997, p. 154.224 Drept pe psihic, este necesar ca s& existe dovezi intr-un mod rezonabil raporturite dintre faptele fe (constiente si inconstiente) si rezultatele acestora. Actul ilicit este definit ca actul concret’ prin care se inealca dispozitille legale sau normele de conduita impuse de lege ce trebuie sa fie respectate® . Normele de conduité sunt legate de ordinea de valori sociale fundamen. tale in sensul cd impun conduite individuaie precise, iar prin structurarea in sistemul dreptuiui penal intereseaza societatea, statul ca reprezentant al acesteia’. Respectarea nomelor definite prin criterii objective este impusa si destinaté tuturor, conform idea- lului social cu caracter general si impersonal de supunere” fata de avtoritatea sociala. Fiind impuse prin forta de constrangere a jegii, normete penale prescriu ori- teriile exigente care slpanesc comportamentul individual si colectiv precum si sanctiunile care se aplica in cazut incalcdrii lor. Structura acestora este complexa, unitaré. Devine variabild cand se produce o alta situatie decat cea initiaté pentru care @ fost prescris& conduita si sanctiunea. Natura socialé 2 conduitei conditionate prin regulile si principiile legale este apreciata dupa elementele structurale care sunt de aplicare generala sau specialé. Un enunt conditionat de lege este acceptat si respectat doar daca exist o legatura de continut intre antecedenta faptica gi con- secintele ilicite. Far aceast& conexitine care va trebui sa fie insotita si de capaci- tatea psihic& a faptuitorului se neaga sensul penal al ilicitului faptei, Rezuttatele faptei, consecintele cauzale ale acesteia trebuie sa fie strict socialmente periculoase in sensul cA rezultatele efective ale actiunii s4 vatame interesele sociale ocrotite de lege. Sistemul de ocrotire, in calitatea lui de prototip de corectitudine prin prescrierea normelor, trebuie, in mod evident, s satisfacd cerinta consistentei in sensu! aplicari la toate actele si actiunile posibile a se produce la un moment dat. Fapta umana pedepsibila nu exista independenta de gandirea faptuitorului privind modul de pro- ducere si consecintele ce vor rezulta prin savarsirea acestela. Forma de manifestare a faptei trebuie s& fie obiectiva, concreta iar nu eventual’, Neconcordanta dintre manifestarea de vointa a legiuitorului prin care se interzice un anumit comportament si manifestarea de vointa a faptuitorului prin care se exercit& tocmai comportamentul interzis® caracterizeaz& tapta ca find infractiune si determina aplicarea pedepsei, Manifestarea voiniei sociale prin care interzice manifestarile ilicite individuale se preteaza la verificare in sensul stabitirii printr-o procedura specific’ a determinarilor daca o fapté prezint& un pericol social concret de natur& s& fie sanctionaté prin pedeansa. Dat flind ca stiinta penala urmaresie foimularea voiotei sociale in norme caracteristice oricarei ipoteze actionale (faptice), va fi utifizat un ansamblu de regull pentru construirea unei norme sau reguli de referintd privind totalitatea actiunilor inactiunilor vatamatoare care $& intruneasca si validitatea conceptuala (formala), cat si validitatea de continut. Norma penal& va avea astfel o semnificatie morala si Social bazaté pe vointa Jegiuitorului care ofer& individului posibilitatea de a-si promova in mod liber interesul propriu alat timp cét nu incalca interesut social prin a reorganizeaza fizio, dar s G. Antoniu, Vinovalie penal, Ed. Academiei, 1995. Hicitul penal se dessebaste d forme de ilicit (civil, contraventional) dec valorile scciale cele mai importante (siguranta statului, viata, sindtaten, demnitatea, a scani), far consecintele produse sunt sociaimente perisuloase. 7O.M Casa de edi rece lereazd rea per rache, Drept penal roman, partes generala, si pres Sansa, Bucuresti Bp. 12 - e, Cedaim, Mila niovani, Oiriito penale, parte ge citIntractiunea 225 consecinte vatamatoare (intentionate sau neintentionate)'. Aprecterea incaicarii nomei penale este subiectiva pentru faptuitor, ins& are caracter obiectiv pentru so- cietate deoarece norma legal delimiteaza actiunea-inactiunea ilicitA de oricare alta aotiune-inactiune. Chiar daca adevarul esie in genere subiectiv, norma legald urmareste stabilirea unui adevar judiciar care cuprinde parte din adevarul subiectiy si parte din adevarul obiectiv. Norma legala, din punct de vedere al obiectivitatii inainte de disparitie (abrogare) devine caduca (inaplicabita), deoarece adevarul urmarit prin continutul su isi schimba sensui si este integrat in continutul altei nome, sau este abandonat. Norma este conceputa nu doar pentru prezentul aparitici sale, dar si pentru viitorul concret delimitat de necesitatile sociale si de posibilitatile de actiune ale individului in general, ca mod comun de @ actiona’ si de a integra scopul actional vointei individuale. infractiunea, ca forma de contrazicere a normei legale este repre- zentata de fapta concreta care prezinté un pericol pentru societate corespunzator orterilor impuse de lege, daca este savarsita cu vinovatie (necesitatea acceptari subiective @ consecintelor faptel). Trasaturile esentiale prevazute de lage constituie modelul abstract care poate sa caracterizeze forma si continutul unei fapte abstracte ce devine infractiune abstracta, si impune forma si continutul unei fapte concrete ce devine infractiunea concreta regiementata in partea speciala a Codului penal. insa, elementele ce formeaza continutul infractiunii concrete, care definesc latura obiec. tiva precum si cerintele subiective, trebuie s& se incadreze in structura infractiunii abstracte prevazut de norma legala. Formele abstracte ale Infractiunii stau la, originea infractiunii concrete si isi pastreaza caracteristicile propril, pe cand formeie concrete au tendinta de a pastra constante si adaptate formele abstracte, ins& prin descompunerea lor in elemente dezvaluie natura lor complex’, variabil’, confun- dabila. Absenta cerintelor subiective din continutul faptei concrete inlaturA caracterul penal al acesteia deoarece nu intruneste elementele structurale privind infractiunea’. Ca orice act creativ uman, infractiunea, chiar daca are un caracter social negativ. parcurge mai multe etape si in trairea psihica individual: imaginatia voluntara - cand persoana isi propune in mod constient (intervenind uneori si asocieri din inconstient) 8 realizeze 0 actiune-inactiune socialmente periculoasa care implica 0. atitudine spontana sau un efort fizic, intelectual si psihic de durata; etapa de preparare - cand versoana se informeaz&, observa, delimiteaza mobilul si scopul actional, adopt pianul actional general; etapa de incercéri - cand persoana incearca diferite soluti, aiitudini, stari neconcludente si nesatistacatoare; etapa conceperit, a intuirii modului actionai concret prin elucidarea obiectivelor si a constientizarii componentelor pla- nului actional; etapa realizarii- cand persoana s&varseste fapta, executand ansam- Blul elementelor care, compun planul actional, organizat intr-o succesiune de ratio- Ramente concretizate in actiuni-inactiuni ilicite; etapa verificarii ~ cand persoana verified modul de realizare efectiva a planului actional conceput initial si incearca s& adopte masuri prin care sa inlature posibilitatea identificarli sale ca autor al faptei licite, In mod evident rezulta c orice actiune-inactiune este explicata prin roiul activ al vointei de a sustine faza intema, pregatitoare-preparatorie de concepere a i Tanasescu, G.Tanasescu, C.Tanasescu, Tratat elementar de drept penal si crimino- Ed. Sitech, Craiova, 2000, p. 137, Sartre afirma ca proiectul specific omului este permanenta cdutare - pentru a sepa de Gomlingent, de a se identifica cu ,caracterut’, cu situatia sau bunutle sale, Cahier pour une morale Ed. Gallimard, Paris, 1988, p, 488, * Impottiva faptuitorului irespons: lock edepselor, se adopia masuri de siguranta.226 Drept penal general planului actional, cat si faza extend de executare conereta. in timpul sau dupa ‘ecutarea faptei, apar ca impuse de inconstient, conexiuni neobisnuite, spontane nire acte, nestanjenite de rigorile ratiunii, determinand atipizarea faptei. Este posibil 88 exisie caracteristici de personalitate prezente in multiplele fapte ilicite, dar modul de realizare a infractiunii, prin parcurgerea acestor etape ale planului actional este indispensabil. in domeniul incalearii unor relatii sociale, s-ar putea gasi modalitati comune generale, aproape tipizate, de realizare a infractiunilor, dar si aici exista deosebiri care pot fi importante, particularitatile acestora fiind rezultatul intuitiei spon- tane, globale si puternice sau a unei intuitii care progreseaza treptat. Prelucrarea pianului actional efectuata de inconstient determina adoptarea unei masuri, a unei metode, a unui procedeu care va particulariza rezultatul sau va orienta actiunea in alté directie decat cea obignuita, generalizata In modul actional’. Gradul de origina- litate, intensitatea efortului volitional individual distinge pe fAptuitorii actelor ilicite, dar nu-i diferentiaza in mod absolut. Pentru savarsirea unei infractiuni, efortul individual de gandire si de vointa implica o separare intre comportamentul normal si compor- tamentul infractional. Orice om cu discemamant poate savarsi o fapta ilicita, dar infractiuni produc doar persoanele care au o preocupare speciala si profit de existenta unor conditii favorabile. 1. Norma de incriminare a faptei Legea penal romana retine prin art. 17 C.pen., necesitatea existentei celor patru elemente pentru definirea infractiunii: fapta savarsita, pericolul social produs, existenta vinovatiel si prevederea in legea penala. Norma de incriminare a faptei abstracte considerata infractiune delimiteaza si evalueaza elementele componente apreciindu-le ca find esentiale si indispensabile. 1. Fapta concreta savarsita de 0 persoana are catacterul unei infractiuni numai daca se regaseste descrisa in norma penala abstract. Orice norma incriminatoare indica forma si continutul faptei abstracte incriminate prin stabilirea unor conditii de producere; a unei intensitati, a limitelor graduale de toleranta, a legaturii de cauza- {itate cu rezultatul produs*. Persoana care s&varseste fapta devine subiect activ al fractiunii, iar uneori acesta trebuie s& indeplineasca o anumita calitate: persoana care este vatamata devine subiect pasiv al infractiunii. Fapta savarsita este indrep- tala Impotriva unui obiect coneret, se produce intr-un anumit loc si intr-o anumita duraté de timp. Fapta penala este prezentata in norma incriminatoare atét in forma tipica cat si in variantele care agraveaza efectele sale, o diferentiaz in cadrul aceluiasi model actional sau o califica prin circumstantierea de loc si de timp®. in prezentarea normei penale, pentru ca fapta sa fie infractiune se impune exis- tenta unor cerinte-conditii care amplificd sau restrang continutul infractiunii tip’. * Sugerarea sau prelucrarea inconstienté a actiuni-inactiunii ilicite se regaseste aldturi de siorurile voiltionale deliberate, deoarece inconstientul retine sensul ganditi individului, intelesul acesteia exprimat in actele sau faptele sAvarsite, * Norma incriminatoare generalizeaza si abstractizeaza continutul faptelor umane, descriind ca clemente esentiale ale infractiunii: subiecti, obiectul, timpul comiteril, rezultatul produs si raportul dintre fapta si rezuttat SV. Dongoroz, op. cit, p. 148. Exercitarea abuziva a functiel de cre functionar prin insulta sau lovirea victimei nu justiica a infractiunii de ultraj, deoarece cerinta implicité a existentei faptei consta in exercitarea unzétoare a atributitor legale de cate functionar. refinelfractiunea 227 Fapta penala exista atat sub forma actiunii (savarsirii, producerii, indeplinirii), cat si sub forma inactiunii (omisiunii) care se obiectivizeaza si determina modificari aie mediului inconjurator'. Actiunea ca element al desfasurarii unei activit&ti pentru atin- gefea unui Scop este prevazuté in norma penala ca manifestare exterioara ‘corpus delicti, obiectivizata prin modificarea mediului dupa gandirea si reflectia infractorului, Dar, legea nu incrimineaza gandurile individului nuda cogitatio chiar daca au orien- tare criminala, deoarece nu pot fi verificate si nu intotdeauna sunt realizate. Obieo- twizarea gandirii reprezinta principiu! stabiliii responsabilitati individuale chiar daca procesull psihic constituie tactorul declansator si revelator al actiunii vittoare. Fapta insa exista si in cazul unei acceptari tacite, a incuviintatii neexprimate privind o sau situa. O astfel de conduita este apreciata ca fiind activa chiar si in cazul unes omisiuni, Geoarece individul se manifesta de maniera’c& nu explicé in mod direct ceea 06 este evident (detinerea de substante narcotice). Gandirea individului este dependenta de sensibilitatea organelor senzoriale si nu ramane constanta, modi- ficandu-se in rapor cu intensitatea stimulitor ce actioneaza asupra lor, Aceasta modificare este numité adaptare, astfel cd actiunea desfiguratd de individ trobuls sa fie rezultatul concret si cert al vointei faptuitorulul, ca rspuns la interactiunes diverselor simturi si a optiunii sale de a accepta o anumita solutie de a tionare. Dar, exista si 0 gradatie in exprimarea actului volitional in sensul ca de la o manifestare tensionala putemic’, perceptibila si pana la producerea unui rezultat urmart vointa » Ge realizare se modifica nu numai din cauza unei stimuli specifice, diversificate, contracictori, dar si prin stabilitea excitarii organelor senzoriale. Actul de vointa se deosebeste ins de activitatea fizica, corporala, dirjata sau nedirjata de constiinta?, 'n sensul cA exist manifestari ale vointei care nu se exteriorizeaza tn miscarea corpulul care produc totusi efecte (incuviintarea unei propuneri ilicite) si manifestari rellexive ale organismului (actul reflex care nu poate fi inhibat, producator de conse- cinle). Cand rezultatul produs nu este imputabil manifestarii de vointa individual, ‘apla nu are caracter penal deoarece lipseste unitatea fenomenului psihic de a voi si de a intelege actul in sine si consecintele acestuia. Inexistenta actuilul de vointa nu Se confunda cu necunoasterea sau nerecunoasterea condililor normale de desta- car lncitand si la continuarea altor fapte. Motivu! actional este reprezentat de Prccesul psihic care declanseaza, orienteaza si modifica conduita individului. Orice actlune umana este derivata dintr-o cauza si este tavorizata de interventia unor in teoria detinirt conceptului de infractiune se Propune introducerea termenului de premise ale ea eheriminate - ca idee de baz’, conde de bazA care 8 explce in prealabl existenta infractiuni: varatn tt. Premisé ar consttul doar inciciul provizoru, instal tips de Permanenta, aceasta “rabiltate si ineonstanta actionala impiedicand formarea une concluzi certe cy permanente, it leona finalista, actiunea uman& este definité de finalitatea consacinlele coe on ar putea tf Prelungite sau intrerupte in urma interventiel actului individualDrept penai general conditi, Trebuinta de activitate umana asigura caracterul constient al delimitari si evaluarii faptelor umane si, in mod implicit, aplicarea sanctiunii penale. Orice actiune individuala are o explicatie sociala, determinabita sub aspectul originii si intensitati factorilor stimulatori si al Aspunsului concret al faptuitorului. Formele de existe umana concep actiunea individuala ca o miscare voluntara, exteriorizata prin care s realizeaza 0 modilicare a mediulul. Alatur de Infelegerea sau aprecierea voluntara a actiunii sdvarsite, prin intermediul vointei individuale exprimata liber, se indeplineste continutul actiunii responsabile atat in activitatea intentionata, cat si in cea culpabi Interventia constienta in directionarea sensului actiunii definitive, continutul integral al actului ilicit este determinat astfel incat s devina rezultatul modului concret de apreciere atét a vointel interioare de a concepe faptul in sine (mens rea), ct si efortul volitiv exteriorizat de penetrare a mediului exterior, de determinare a produ ceri unor consecinte acceptate (in cazul intentiel) sau apreciate (in cazul culpei) ca fiind vatamatoare®. Norma penala desctie actiunea-printr-un cuvant sau o expresie verbum regens, care defineste forma de manifestare exterioara’, cat si rezultatul concret al faptei (uciderea) chiar si cand este redata prin cuvinte verbis sau prin scris scripta. Actiunea incriminata poate s@ fie unic& sau norma indic& mai multe actiuni cumulative sau alternative care realizeaz4 rezultatul unic si unitar. Norma penala descrie elementele obiective ale actiunii alaturi sau fra indicarea elementelor su- biective care formeaza continutui actiunii iar nu si al vinovatiei (ajutorul dat pentru a ingreuna urmarirea), in acest mod retinandu-se existenta faptei atat In cazul savar- sirii cu intentie directa, cat si cu intentie indirect. Diferentierea dintre intelesurite sensului factorului subiectiv, ca element al actiunii si ca element al vinovatiel-ar rezulta din aprecierea dac& nerealizarea factorului subiectiv impiedica si nerea- lizarea actiunil (asocierea in scopul savarsirii de infractiuni). Daca interesul sau moti vul principal este acela care determina modul de reactie, de actiune al individului, atunci factorul subiectiv reprezinta elementul cert al vinovatiei, in care se regisesie nevoia de tensiune, de actiune violent, sadica, cu consum de energie. Trebuinte de excitatie, de activitate rezultata din experienta individuala anterioara ciarifica ele- mentul subiectiv ca factor al vinovatiei, iar nu al actiunil ilicite, deoarece existenta sursei de tensiune nu este in contradictie cu starea psihic& normala. Declangarea oric&rei actiuni depinde de cunoasterea unei situatii, ins& aceasta nu este intot- deauna rezultatul direct al functiilor cognitive care nu determina miscarea fara exis- tenta impulsului actional, a unei tensiuni* . Norma incriminatoare indic& atat actiunea care consta Intr-o pomnire, in declangarea unei migcari ci gi din elemente de evaluare > Fiinta umana este capacitata de puterea de anaiizd i intelegere a conditilor de viata. Cauza litatea mecanica, fizica, este Inieleasé si condusé Tn progresul tehnic ins& nu poate fi impus& in ex- plicarea vietii sociale, deoarece s-at exclude rasponsabllitatea individualé si s-ar accepta deter jnismul fra cauza si liberul arbitru, Tendinta declanseaza actiunea, daca nu este inhibaté sau Nu este contrazisa de alte tendinte actionale, ins cauzele principale necesita o finalizare prin ajun- gerea la un scop asifel cf, dacd nu exist constiinta pedepsei care s& inhibe, fapia ilicité va ti savarsita. Uneori motivatia se confunda cu insagi manifestarea actiunii concrete, 2 Subiiniind motivatile fundamertale care se bazeazé pe motive stabile, aulorii teoriei finaliste integreaza intentia si culpa ca elemente subiective ate actiunii (Maurach, Bettiol) fra a se diferentia procesele psinice ale actiunii (a vrea un lucru) de procesele psihice ale vointei (a vrea ceva i anumite condi) Intentia din norma de incriminare nu mai face parte din vinovatie ci din procestt sebesie de modul coneret, electiv de realizare care poate229 a caracterului si semnificatiei sale (scandatul public). Norma legal conditioneaza incriminarea faptei de producerea unui rezultat care este intotdeauna prejudiciabi ca 0 consecinta a produceril actiuni ilicite’ decarece modifica, lezeaz& sau pune in perico! un obiect material, nematerial sau interese legale, in varianta simpla sau agravaté. Rezuitatul infractional poate sa fie explicit sau implicit indicat in continutul normei, care dobandeste caracterul de norma de rezultat tat de continutul normei care nu prevede un rezultat, find o norma de actiune® . Intre actiune si rezultat tre- pule 84 existe o legatura de cauzalitale (legatura cauzaia exist daca in lipsa actiunii ilicite de a tovi victima s-ar fi produs vatamarea victimel) Inactiunea (omisiunea) individuala apare ca o forma conereta de evitare (Infra- nae) @ energiei individuale in situatia cand legea obliga la o conduité activa pe individ pentru a se evita consecintele nefavorabile. Tendinta supunerii la normele si regulile sociale impune obligatia legal pentru orice individ de a destasura o anumita conduit corecta posibil de realizat pentru @ se evita un efect pagubitor. Inactiunea este descrisa In norma incriminatoare printr-un cuvant sau 0 expresie care certilica pericolul in cazul omisiunii de a actiona (omiterea sesizari). Daca actiunea incrimi- naté impune exercitarea in mod ilicit a unei obligatii, inactiunea ineriminat& presu- pune omisiunea exercitarii a unei obligatii legale de cAtre fiptuitor. Legea incrimi- nreaza doar acele inactiuni care vatama valorile sociale ocrotite, astfel ca si in cazul inactiunii trebule s& se produca un rezultat specialmente periculos sau punerea in pericol a unor valori speciale, rezultatul corespunzand calitativ unui grad al conse- cintelor vatmatoare special. Daca raportul dintre rezultat si cauzarea ilicitului sunt probabil aceleasi pentru 0 categorie de inactiuni, inoriminarea acestora este condi- tionaté si de existenta raportului cauzal dintre inactiune si rezultat (neindeplinirea care a cauizat rezultatul).. 2. Vinovatia concreta existenta in momentul savarsirii unei fapte concrete va calilica fapta ca infractiune doar in situatia cand se regasesc in limitele vinovatiei prevaaula in norma incriminatoare. Norma incriminatoare stabileste anumite conditi n care trebuie-sa actioneze faptuitorul pentru ca fapta concreté s& fie integrata in modelul legal. Actiunea ilicita este un comportament individual prin care se umma- reste lezarea, prejudicierea unei valori sociale ocrotité de lege (vatamarea fizica, prejudicierea morala, producerea unor daune materiale sau lezarea unui interes le. gitim). Actiunea, ca act biologic, reactiv cauzaté de comportarea altei persoane sau ca act spontan indreptat impottiva altei persoane sau a unui interes, pentru a fi apre- clata ca ilicita trebuie s& alba la bazé o anumita atitudine subiectiva a faptuitorului, Vinovatia ca trasaturé a infractiunii trebuie s@ se regéiseascd in norme incrimi. natoare, reprezentand temeiut legal ai raspunderii penale dar si sa fie evaiuata, in / abstract de laguitor si in mod concret de organul juridic. Vinovatia, ca atitudine >mportamentala apare ca fiind ostil& actiunii licite, ingaduite si tolerate social, in modalitatea de incriminare a vinovatiei, norma generala implica procesele intelec- ©, afective si volitive ale realizérii actiunii-inactiunii ilicite deoarece doar actul iiv este sanctionabil penal m Rezultatul faptel iicite are caracter unic, multiply, altemativ, concomitent, material sau imatenal G. Antoniu, op. cit, p. 92. La intractiunite de stiune doar simpla producere ae * Norma’ genei ‘ezuitat legea impune producerea acestula, iar l@ sanctioneaza doar persc + inactiunil ilicite are posed’ piterea de judecaté asupra230 Drept penal general Activitatea volitiva este prezentala de o succesiune de actiuni prin care individul urmareste realizarea unui scop. Gandirea unei actiuni nu echivaleaza cu actiunea volitiva care trebuie sé se exteriorizeze intr-o atitudine, un comportament. Actut voluntar implica un efort de vointa, de implicare si de intelegere intr-un anumit sens unei actiuni sau activitati subordonate constiintei. Vointa presupune indreptarea planului actional spre realizarea scopului urmarit, spre obtinerea unui rezultat con- Gret, Actul voluntar cuprinde mai multe faze: aparitia necesitatii - cand individul alege solutiile si consecintele acestora; deliberarea - ca analiza asupra consecintelor unei vatinate; decizia - ca moment hotarator de adoptare a unei alternative si a modalitati de realizare si executarea hotararii ca forma de realizare concreta a actului voluntar. Activitatea intelectiva (gandirea) care compune actul de vointa, este indicata in continutu! unor norme de incriminare astfel ca in absenta existentei acesteia fapta nu are caracter penal (eroarea de fapt). Cunoasterea conditiilor privind exercitarea actiunii determina persoanele capabil din punct de vederee psihofizic s aprecieze care sunt consecintele actiunii si sa procedeze intr-un mod care sa-i satisfaca intere- sele si scopul concret al actiunii’. Ca act de reflexie, gandirea individuala realizeaza prin operatille specifice de comparatie, analiza, sinteza, abstractizare si generalizare posibilitatea de cunoastere temeinica a componentelor actiunii precum si ale conse- cintelor prejudiciabite concrete, Analiza si sinteza elementelor care compun actiunea precum si comparatia acestora determina constientizarea consecintelor care sta- bilesc potrivirile sau nepotrivirile dintre modul de apreciere adoptat de individ, nivelul constiintei acestuia si relatia stabilita intre actiunea constiintei savarsite si repre-. zentabilitatea consecintelor acesteia®. Activitatea psihica individuala este dominata de impulsurile, tendintele, instinctele, insusirile spirituale innascute ce formeaza viata inconstienta si de controlul exercitat asupra acestora de viata constienta. Desi nu exist o separatie neta intre inconstient si constient, pentru norma incriminatoare are semnificatie doar modalitatea prin care se dovedeste o& faptuitorul a cunoscut, a avut reprezentarea si a urmarit ca prin savarsirea actiunii-inactiunii sa obtina un anumit rezultat. In acest mod actul savasit este calificat ca fiind constient, intentionat si chiar premeditat dacd se dovedeste ca autorul su a urmart realizarea unui scop, reprezentat in prealabil, prin conducerea adecvata si eficienta a actiunii, Rezultatul prejudiciabil, ca urmare directa a actului volitional poata sa fie prevazut si acceptat, sau desi este prevazut de faptuitor s nu fie acceptat prin aprecierea gresita cd nu se va produce desi putea si trebuie sa prevada. Dar constiinta de sine care se regaseste doar la indivizii care au capacitatea de a aprecia, de a judeca modul lor de existent se formeaz& in timp dupa perceperea dificultatilor in activitate, dupa cunoasterea detalilior actiunilor savarsite, dupa adaptarea si dezadaptarea la modi- ficatile mediului ambiant a noilor scopuri actionale. Gradul de constiinta este diferit in viata individului si depinde de integrarea cunostintelor noi precum si de neclaritatile pastrate In subconstient. Activitatea constienta caracterizeaz individul responsabil iar in lipsa puterii de constientizare a valorii si a consecintelor actiunilor, individul este considerat imatur sau bolnav mintal. Exista ins in activitatea individuala reacti hice care intervin far constientizarea clara a acestora, fiind rezultatul unor Alat eroarea de fapt, eat si imposibilitatea. prevederii consecintelor unei actiuni reprezinia soli legale de la posibilitatea evaluarii comportamentului individual si de exonerare de raspun- nsecintele valamatoare ale unui act iicit Constiinta implica activizarea integraia a scoarie! cerebrale, Reactillo instinctive, necontrolate stabile situs crete,Infractiunea 231 cunostinte, idei, imagini care sunt pastrate de inconstient' explicdndu-se astfel ca nu orice actlune este orientata de constient, deoarece raman in afara acestuia actele automate, priceperi, deprinderi neutilizate, perceptiile neinsemnate, teluri, dorinte, sentimentele care nu devin constiente integral. Contlictele oxistente intre dorintele, trebuintele individuale si obligatiile moral-sociale trebuie sa aiba o rezolvare cores. punzatoare printr-o evaluare rezonabila. Impulsurile si sentimentele trebuie s& se manifeste in limite tolerabile social iar constiinta individuala trebuie sA analizeze, sA compare informatiile, s& sesizeze erorile si s& impuna solutii optime. Actul de vointa lipseste sau este viciat In situatia cand fapta este savarsita de un minor lipsit de capacitate psihofizica sau de catre un bolnav mintal. Actele bolnavului mintal nu sunt acte de constiinté chiar daca nu sunt periculoase social, deoarece comportamentul sau este dezechilibrat din cauza contradictilor intre diferitele {unctii mentale (activi- tate, cunoastere, sensibilitate) care produc si tulburari grave de personalitate?, Actele, faptele, activititile destasurate de boinavi psihici nu atrag raspunderea pe. nala si nu sunt evaluate juridic, deoarece lipseste elementul vinovatiel care sa dezvaluie caracterul periculos al faptei sub aspect moral juridic?. Conceptul de vino- vatie implica existenta neviciata a factorului volitiv si a celui intelectiv (de constiinta), intrucat fapta penalé presupune conceperea liber’, exercitarea si dirjarea unel otiuni spre realizarea rezullatului urmarit. Orientarea constiintei, cu prioritate, asu- pra unuia dintre acesti factori in momentul svarsirii infractiunil produce consecinte luridice diferite: hotararea initiala a faptuitorului de a determina un anumit rezultat urmata de intreruperea, incetarea sau urmarea de bunavoie a sdvarsiril faptel (de- sistarea) determina nepedepsirea acestuia; hotardrea initiald a faptuitorului constand in executarea unei fapte desi prevedea producerea unui rezultat vatamator, neac- ceptat, socotind fara temei c& nu se va produce sau nu prevedea acest rezultat desi putea si trebuia sé-t prevada, insa in timpul executairii isi schimba atitudinea in sen- sul prevederii rezultatului si uriaririi producerii acestuia, atrage o alta incadrare iuridic& (din culpa initiala in intentia finala). ins actul de vointa exist din momentul exteriorizarii actiunii ilicite chiar inainte de producerea rezultatului vatiméitor ceea co siicd mentinerea responsabilitéti' pentru persoane care declanseazi procesul fac cauzator de efecte vatamatoare’. Adoptarea hotararii de a savarsi actul iticit ‘eprezinté un act de constiinté care se exercita prin intermediul vointel individului care va stimula constiinta. in orice moment al activitatii, rezultat din intensificarea procesului constient, exist 0 zona de maxima claritate a intrepatrinderii constiinte: cu vointa, care este inconjuraté de aspecte neclare si de stimulii subconstientulu Definit ca temei al existentel, in inconstient se combina vointa si raliunea individulul Inteun ros i ace raliunea constienta sa alba accent asupra impulsului necontrolabi Freud apreciasa ea “ol stienlul constituie .depozitul de amintir” privind experienta personala, ca efect al cbisnuiiclas pemusurle relulate se pastreazé sub forma dorintelor inconstiente care. pot influenta formares canarias Jung considera ca tibertatea se realizeaza doar prin asimiarea inconstientului de odie onstinta ; Tutburaile psihice sunt studiate de psihopatoiogie. Bolle psihice afecteaza structura intelectuala voliionalé si afectiva a individului in sensul oa Seaue interesul acestuia fata de medial inconjurdtor, manifesta oboseala intelectuala, gandies este Gominata de depresie si de tulburari grave de afectivitate. Aci fizic exercitat de un individ responsabil care isi pierde capacitatea de judecata inainte, in ent S2u dupa producerea rezuttatului este un act care nu va fi condamabl ponat acul fae deraat 32 féptuitorul care cunoaste cf inainte, in timpul sau dupa producerea tezultatulu ie) oo Petce capacitatea de raliune si nu adopté masur pentru evitarea acestuia va fi condamnabi282 Drept penal general Intensificarea sau slabirea raportului dintre factoru! volitiv si cel de constiinta repre- zinta caracteristici cunoscute ale vinovatiei. Modificarile se datoreazé sisterutu: hervos central si vegetativ, implicand initiativa fAptuitorului ca act de voint&. Ca trasaturd esentialA a vinovatiei existenta vointei este stipuiaté in mod concret in norma incriminatoare (fapta sAvarsité cu intentie, din culpa), formele de manifestare - intentia si culpa - fiind definite de lege’. Norma incriminatoare cuprinde pe langa factorul vinovatiel care definesc forma vinovatiei si unele cerinte subiective privind scopul sau motivele urmarite de fAptuitor (existenta febrel pulgerale la prunucidere), efectele acestora fiind limitate, precum si evaluarea atenuarii sau agravarii conditillor psihice in care s-a produs fapta. Afectivitatea individului determina aparitia trebuintelor si tendintelor din care deriva dorintele (trebuinte constiente) si intentiile (tendinte constiente prin raportarea a scopul lor). Asemenea stari, trairi ale individului exprima concordanta sau tipsa concordantei dintre tendintele individului si mediul inconjurator’. Mobilizarea psihi- cului pentru satisfacerea intereselor, dispozitiile de a rationa normal sau agresiv, ca reflex al motivului dominant determina conditia individului in raportul concret ci: imboldurile c&tre anumite reactii, impulsurite sau dorintele acestuia. Afectivitatea individual determina aprecierea unei stari ca pozitiva sau negativa, indiferenta reprezentand doar o faz tranzitorie. Efectele au specific subiectiv deoarece sunt dependente de trebuintele individului, ins& redau si tegatura dintre motivatia indivi- dului si mediul ambiental intr-o sinteza tensionata sau linistité. Structura efectelor permite regiarea comportamentului prin initierea sau incetarea actiunil’. 3. Prevederea fapiei in legea penal reprezinta o trasatura esentialé a infractiui in acest sens norma penala stabileste conditiile necesare pentru ca actiunea - inacti- unea socialmente periculoasa s& fie consideraté infractiune si sa fie sanctionata penal, Prevederea faptel in legea penala existé doar in situatia incriminarii in Codul penal sau in legi penale speciale sau in alte legi care cuprind si dispozitii penale. Tn acest mod se indeplinese dispozitiile principiului incriminarii prevazute de art. 2 C. pen. in sensul ca numai legea penala prevede care fapte constituie infractiuni Norma penala inoriminatoare determina $i defineste cadrul legal de verificare si de sanctionare a faptei astfel incat orice fapté concret& sa fie raportata la structura tip infractiunii, Caracterul legalitatii incriminatorii este asigurat atat prin retinerea ca trasStura a prevederii oricarei infractiuni doar in legea penal, cat si prin definirea continutului concret al tuturor infractiunilor concrete. Raspunderea penala va avea ca temei legal doar norma incriminata. 4, Pericolul social al faptei, ca trasatura esentialé a infractiunii consta in atin- gerea adusa uneia dintre valorile sociale ocrotite de lege. Pentru exisienta perico- lului social este necesar ca actiunea - inactiunea savarsita sé fi general o vatamare a valorilor sociale care prezinta interes pentru socistate, iar prin combaterea faptel fiind necesara apticarea unei pedepse. * Legea penal stabileste si cauzele care exclud vinovatla deoarece vointa acestuia nu a existat in momentul sAvérsiri faptei sau a fost viciata (lipse factorului volitiv - constréngerea fizicé sau lipsa tactorului intelectiv - cazul fortuit) fectivitatea este dependent de tendintele, interesele, trebuintele si aspiratille individului * Stanie atective exist sub forma afectelor statistice: elementare - durerea, placerea senzoriala abits! i dezagreablul; dispozttile, emotile si afecte dinamice: sentimentele si pasiunil.Infractiunea 233 A, Modeiul generat Legea instituie reguli de conduité impersonala, cu caracater general care sunt obiigatorii pentru tot! indivizi iar tn caz de nerespectare a acestora sunt impuse, prin fora, de catre societate, impotriva vointei indivizilor, Conduita comportamentala prescrisa in norma penala este obligatoris si devine pedepsibila numai daca este incdleata de indivizi in mod concret, consecintele dezacordului dintre vointa legiui- torului si vointa individului trebuind sa determine in final intarirea capacitati statutulul de a menting ordinea sociala si capacitatea individului de a se adapta la mediu, Dwergenta de opinie implica o anumita forma de conflict social real intre unul sau mai mult] indivizi - infractori si majoritatea indivizilor aparatori si apdrati de norma penala. Prin lege se indica atitudinea comportamentald individuala pe care legiuitorul 9 interzice sau o impune deoarece in acest mod se asigura stabilitatea structuri sociale. Modelul general de norma penaia relevai complexitatea contextelor sociale siabilizate in actiunile - inactiunile si interactiuniie sociale caracterizate prin existenta unor contlicte intre actul individual si norma autoritati care generalizeazai taptele producatoare de pericol si le sistematizeaza in functie de gravitatea pericolulul social general si a celui concret. Deoarece faptele penale se repeta, legea identifica prin modelul general elementele constante, abstracte care trebule sa caracterizeze fapta Penald, pentru a se asigura identitatea asupra conceptului de infractiune (simplé, complexa, progresiva) precum si a interactiunii cu celelalte stari actionale: fapta care exclude raspunderea penala, recidiva. in raport cu modelul concret al incriminarii , ‘aptelor penaie, modelul general are o sfera mai restransa, descriind o categorie speciala de elemente care trebuie s& se regaseascA sau se regasesc in toate fap- tele considerate infractiuni, raportarea la acestea avand un caracter general deca. feces nu normele penale determina contlictul normativ ci taptele sAvarsite de infrac- ‘ori’. Ligitimitatea normei penale deriva din necesitatea empiric de a se mentine Stabillatea structuri sociale evolutive iar in cazul aparitiel conflictulul normatiy fanctiunea aplicata trebuie s se regaseasca in modalitatile normative prevazute de (S98. in Variantele de ineriminare existente in sistemul legislativ. Prin reglementarea ‘caislativa a modului general si a celui concret in desdvarsirea infractiunit sunt Geniticate elementele componente obiective si subiective: fapta ce reprezinta peri- Solu! social, prevazut de legea penala, savarsita cu vinovatie, 8. Modelul concret : Fapta penala este caracterizaté de conflictul aparut intr-o atitudine compor- ‘amentala a unui individ si norma penala emis de autoritatea statului, Structura ee cle astiel constitulta inca individul este nevoit s&-si uniformizeze compor. ‘amentul find determinat de interdictille si incapacitatile care deriva din sanctiunea Benalla. Norma penala, ca norma ce apara atitudinea comportamentala justa, contra. saieaza atitudinea neconforma, intolerabilé, pagubitoare pentru un ait individ. saul Penlit structura socialé prin consecintele sale negative concrete, Modelul concret de Neriminare a tuturor faptelor posibil a se produce reprezinta un cadru stabil basat pe acta de respingere a comportamentului infractional si pe necesitatea indreptarii ‘Sptuitorului prin reducerea prin pedeapsa sau sanctiune, Norma penal concreta trebuie sa reinstaureze congensul convietuirii sociale, iar incdlcarea acesteia in- Seamna subminarea realitétii sociale si este amenintata de sanctiunea sociala. anteleinfracfiunilreprezinta crealia lequitorulul, Prin modelul de realizare conereta infractoral urméreste implinirea unui scop si satisfacerea unor intorese incivichlale faptei234 Drept penal general Norma penal concreté evaiueazd modul in care atitudinea comportamentala con- cret& a incalcat dispozitia autoritatii legitime’ si evolueaza in functie de necesitatea acordarii sau restrangerii de libertati, amploarea acesteia depinzand de criteriile politicii penale, Norma penal conorela, speciala declanseaza aprecierea pericolului social coneret al faptei penale sau inhibitia producerii acesteia, prezentandu-se sub forma unei reglementari ce intentioneaza sa sanctioneze comportamentul ilicit si propune eradicarea acesiuia. infractoru! constientizeaza presiunea sanctiunii gi o accepta sau i se opune prin recidivare®. Fapta concreta are caracter penal numai cand intruneste trasaturile esentiale, prevazute de legea penala. Orice infractiune cuprinde atat elementele obiective, cat si pe cele subiective, astfel ca in lipsa unora dintre acestea fapta, desi prezinta un pericol social grav nu atrage raspunderea penal ci adoptarea unor masuri de siguranta pentru ocrotirea vaiorilor Sociale si a fAptuitorului, Modelul concret structureaza existenta tuturor faptelor umane preva- zute de legea penald ca reprezentand un pericol sociai-si considerate a fi infractiuni pentru care devine oportun sa se aplice pedeapsa penala sau masura legala de siguranta. Lipsa elementelor subiective® din continutul faptei ilicite nu exclude inl&turarea caracterului penal al faptei, ci doar inlocuirea raspunderii penale cu o masura de siguranta. 1, Evaluarea normel de incriminare Evaluarea normei de incriminare reprezinta insasi conditia existentei pedepsei, jn realizarea actului ilicit faptuitorul isi mobilizeazé mecanismele de aparare* pentru a face fata consecintelor directe dar cunoaste, se intereseaza sau accepta limitele si intransigenta pedepsei. Un fenomen asemanator se produce si in moda- litatea de elaborare a normei penale deoarece leguitorul adopté masuri pentru a asigura unitatea comportameptala a indivizilor si sincronizarea comportamentului acestora cu cerintele mediului in limitele regulilor de politica penala. Aceste moda- litati de evaluare a normei penale sunt independente si mentin starea de echilibru in comportamentul uman, la un nivel cat mai stabil. 1, Evaluarea legala prin regulile de politic’ penala Orice norma incriminatoare desemneazd o regula de conduité cu caracter general, impersonal si obligatoriu care este impusa prin constrangerea sanctiunii. in evaluarea legal a normei incriminatoare se raporteaza concordanta dintre norma- tivitatea social care trebuie sa fie mentinuta, posibilitatea de incalcare individuala a acesteia, precum si de oportunitatea reformarii sociale a fAptuitorului prin condam- narea penald. Deoarece savarsirea unei infractiuni reprezinté un aspect al * Prin comparatie cu sdvarsirea unel infractiuni, obedienta semnificd atitudinea de supunere, ascuilare a unui individ in tata normei impuse de autoritatea legitima. 2 Modul si imprejuraile concrete in care a fost savarsité infractiunea reprezint@ creatia infrac- torutui. Prin modelul de elaborare a normetor penale se urmaresc obiective generale de politica penala * Cu exceptia masurli prevazute de art. 112 lit, d) C. pen. - interzicerea de a se afla in anumite localitati, masurile de siguranta se iau fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penal, chiar daca faptuitorului nu i se va aplica 0 pedepsa. In opinia noastra, in unele start de fapt hu se realizeaza continutul infractiunit daca fi tipseste unul dintre cele patru elemente ale conti- ret, prezentarea pericolului social, savarsirea cu vinovatie sior Infractiunea 235 dezadaplarii sociale, conceperea normei penale trebuie s& determine concordanta intre cerintele, exigentele, principilie moral - juridice si raspunsul intransigent, echi- ibrat al societatii fata de infractiune si infractor. in acest sens, prin pedeapsa prevazuta in norma incriminatoare se impune ajustarea procesului de reformare so- ciala, pe de 0 parte, si caracteristicile de personalitate ale faptuitorului, pe de alta parte. Dac forma de sanctiune prevazuté in norma (detentiunea pe viatd, inchi- soarea, amenda) desemneaza evaluarea sociala a infractiunii, disponibilitatea infrac- torulul de a accepta exigentele de ordin reformativ, instructiv reprezinta evaluarea conereta a executarii pedepsei. In evaluarea legal a normei incriminatoare se iau in considerare indicatorii privind: masura in care este posibila reformarea cera a infractorului; gradul de asigurare a adaptarii unor masuri reformative: concordanta dintre nivelui de viata privativa si puterea de intelegere a condamnatului, capacitatea acestuia de a asimila exigenta normei penale impus& prin pedeapsa, regulile si valorile ocrotite de societate. Evaluarea juridic’ legal indica normativitatea social care trebule sa fie respectata, iar evaluarea directé a condamnatului evidentiaza caracterul individualizat al unui comportament sanctionat de norma incriminatoare. Relormarea social a persoanei condamnate rezulté din procesul educativ aplicat prin pedeapsa, din acceptarea si respectarea cetintelor, regulilor, normelor sociale, precum si din, instituirea unor modalitati de neintegrare sociala a condamnatului. Norma incriminatoare impusa de necesitatea asigurarii disciplinei sociale, asigura cadrul si structura organizatorica a executarii pedepsel penale si regleazA compor- tamentul condamnatilor in spiritul respectarii regulilor sociale. Pedeapsa penald fermitatea aplicarii acesteia exprima autoritatea sistemului legisiativ, dar trebuie co- relala cu acordarea posibilitatii reale de exprimare a personalitatii individuale. Norma incriminatorie concreta prevede atat cerinte pozitive care s& fie indeplinite pentru retinerea calificarii (uciderea unei persoane), cat si cerinte negative (la violarea de domiciliu - ipsa consintamantului persoanei care foloseste locuinta). 2, Evaluarea directa prin reeducarea condamnatului Adaptarea condamnatului la restrictille si interdictille impuse de executarea pedepsei penale trebuie sa aiba drept consecinta supunerea acestui comportament de adoptare si remodelare la cerintele si exigentele vietii sociale. incapacitatea individului de a se abtine de la savarsirea faptelor socialmente periculoase, daca nu are 0 determinare patologica, desemneaza modul direct de evaluare a normei sanc- tionatoare ca fiind inadecvata realitatii sociale urmand a fi modificata. Exista insa si situatia inversa cand atitudinea caracteristica persoanei condamnate consta in aprobatea si respectarea normei legale, a cerintelor si a exigentelor acesteia, igno- rand orice optiuni sau preferinte individuale, manifestand un echilibru constant in schimburile interpersonale. Factorii diferiti ai ambiantei sociale (sistemul normativ, 'nstitutiile de supraveghere) exista prin eficienta normelor incriminatoare in reali. zarea concordantei dintte interesele individuale si cerintele sociale, precum si gradul 'n care un individ intelege independenta persoanei sale in corelare cu responsabili- latea fat& de libertatea sociala. Norma juridicd este creata pentru a fi respectata benevol sau pentru a fi impusa prin forta si vointa legii. Evaluarea conoreta a aces- tela se regaseste in realizarea concordantei dintre cerintele sociale licite si valoarea Regativa a oricdrei conduite individuale ilicite. Adaptarea voluntara (constienta) a individulul ta norma juridica, formala si formativa inseamna asimilarea normelor morale, a modelelor comportamentale pozitive. Ca regula obligatorie de conduita, norma incriminatoare este acceptaté pentru c& a fost evaluata, in timp, de236 Drept penal general colectivitatea umana, prin sustinerea propusa exercitand controlul comportamenteior interindividuale. Incdlcarea normei legale este considerata o forma de raspuns comportamental neadecvat la conditiile esentiale impuse de existenta umana lipsita de experienta subiectiva. Actul infractional constituie modul concret de manifestare a personalitatii fptuitorului, capacitatea de apreciere a existentei sociale si raportul dintre persoana sa si valorite sociale lezate. Chiar daca sistemul normativ din locu- file de definere (pentru faptele mai grave) reduc posibilitatea de manifestare a condamnatului, factorii educativi prin care se realizeaz& constrangerea efectiva este de presupus c asiguré manifestarea independentei de gandire si formare sociala, Intemeiata pe acceptarea si intelegerea sensului sistemului reformativ, asigurénd un grad corespunzator de demnitate personala si de siguranta comportamentala. Con- duita condamnatului trebuie sA fie adaptativa la ansamblut regulilor si obligatiilor impuse de sistem in realizarea procesului de retormare sociala prin indeplinires si respectarea normelor sociale, Respingerea acestor restrictil indic& aparitia com- portamentului recidivant, dezadaptat social. Subsectiunea Il. Voinfa individuald de realizare a infracfiunitor 1. Realizarea faptei concrete jn realitate, conilictul dintre vointa individutui - infractor si vointa legiuitorului are un fundament social. Prin savarsirea infractiunii, fAptuitorul incalca vointa legiuito- rului care a impus un comportament social pozitiv abstract tuturor indivizilor. Infrac- torul se implic& profund in activitatea ilicita, participand cu intreaga sa personalitate la producerea unui rezultat sociaimente periculos. Activitatea infractional’ poate s& fie izolat& sau conjugata, destasurandu-se pe baza unui plan actional si judecatii proprii sau prin preluarea de ‘la alti indivizi, infractorul adoptand 0 conduita echilibrata sau concilianté cu alte persoane. Exist infractiune doar atunci cand procesele psihice care domina pe tAptuitor se obiectiveaza in acte, actiuni, fapte sau mani- festar ilicite de natura sociala care au o logica intrinseca si explica diferitele impli- catii sociale privind conflictul coneret. Norma penala, ca regula emanata de autori- tatea legislaliva, esie conceputa pentru a supune comportamentele antisociale si a le sanctiona astfel incat orice individ sA se conformeze aceleiasi norme iar in cazul opunerii s& fie evaluata devianta comportamentalé dup aceeasi norma. Fapta penal nu constituie, de regula, o contradictie profunda intre interesele individului gi cele sociale, ins& rezultatul negativ al acesteia, ca dauna a intereselor sociale, tre- buie s& fie anulat prin sanctionarea infractorului si obligarea acestuia la restabilirea situatiei anterioare. Fiecare infractor prezint& un mod structural propriu de abordare a producerii faptei penale, un stii cognitiv inndscut si stabil pe care-| utilizeaza in mod spontan in care devine eficient sau un sti! adaptabil, de conformare la cerintele mediului exterior’ (modus operandi). Modalitatile faptice de savarsire a infractiunii impun ineadrarea juridica prin determinarea naturii si configuratiei faptei concrete, a gradului coneret, evaluabil de pericot social si rezonantei sociale produse. Accep- tarea consecintelor negative derivate din orice fapté penala, a efortului savarsiri actiunii - inactiunii socialmente periculoase, a disconfortului psthologic este posibila sou, G, Tandsescu, C. Tandsescu, Tralal elementar de rept penal si orimin- th, Craiova, 2000, p. 819.TED matt} | RR —— ERR fm A. IO. A. Infractiunea 237 mai prin existenta unui motiv care infrénge vointa de obtinere a individului, Deter- minat si sustinut de 0 motivatie puternica, infractorul accepta voluntar sau involuntar si fouseste Si realizeze fapta producatoare de consecinte negative chiar si prin destructurarea, restructurarea sau inlocuirea acesteia. Vointa individului de a savarsi multiple fapte penale genereaz& modalitati taptice inedite care necesita si obliga autoritatea fegistativa s8 adopte prin lege modalitati normative in variante de incri- minaré noi, adaplate la noile cerinte. Infractiunea exista doar in situatia cand faptuitorul prin manifestarea libera a propriei gAndiri si actiuni a produs un rezultat vatamator, iar fapia savérsité se regaseste intr-una dintre modalitatile normative legale care prevede aplicarea unei sanctiuni penale. Orice fapta concreta, pentru a fi considerata infractiune trebuie s& vatame sau s& puna in pericol o relatie sociala, anumite valori ocrotite de lege. Infractiunea este savarsita doar de persoana fizica ce are calitatea legala de subiect activ, find singurul temei al raspunderii care impune aplicarea pedepsei penale. ins calitatea de a verifica si de a interpreta fapta concreta prin reportarea la norma incriminatoare, prin mentinerea semnifi- catillor reale a acesteia revine organuiui juridic, Evaluarea cumulativa a elementelor care compun fapla se realizeaza prin verificarea integrala a elementelor concrete ale faptel, urmand ca acestea sA fie confruntate cu cerintele impuse prin norma incriminatoare. In acest mod se stabileste ca fapta concreta a fost sAvarsita in anu- mite conditii care se regasesc indicate si in norma incriminatoare. Se va retine ca fiind fapt penala concret doar fapta care, pe langa elementele obiective identifi cate, prezinta si un proces psihic din categoria celui incriminat de norma special (intentia care este pedepsibila si culpa daca este pedepsibila). Savarsirea unel in- ‘ractiuni indica modificari comportamentale grave privind normele morale si legislatia penala, insa aceasta deriva din interactiunea cauzelor individuale cu cele sociale, pe fondul interventiel unor conditi tavorizante. Printre cauzele individuale predispozante la deviant se indica: structura biologica - ereditara; formarea necorespunzatoare a Personalitatii; factorii de mediu devianti. Cauzele sociale constau in existenta unor factor! sociall defavorizanti pentru cresterea, educarea, intretinerea si formarea per- sonalitatii individului. Realizarea faptei ilicite este generata de intrunirea acestor ‘actor! determinati si favorizanti care impun stari si activitati deviante de ta normele incriminatoare'. Deficientele psihofizice exprima inadvertente comportamentale in sensul exprimarii unui comportament agresiv, opozabil fata de regula, norme sociale restrictive, dar nu genereaza in exclusivitate faptele ilicite? chiar daca dificultatile de adaptare ale individului sunt evidente 2. Clasificarea faptelor concrete Norma incriminatoare este reprezentata de regula ce impune 0 conduit con: Greta, generala si impersonala, avand caracter obligatoriu fiind impusa prin forta de constrangere a statutului, Elementele care formeaza continutul actiunii concrete sunt Glemente ale normei incriminatoare in masura in cate se regasesc in continutul acesteia si 0 contrazic fie prin realizarea a ceea ce s-a interzis, fie prin misiunea a "In teorile constitutionaliste se apreciaza c& devianta este determinata de factor constitutionaii creditari (Structura neuro-psihicd. individuala) si particulartatile de formare a personaliali sub influenta mediului deviant * Insuficienta sau intarzierea mintala reprezinta 0 cauza cert de inadaptare comportamentala 4 'ndividului ta cerinfele sociale ined nu si o cauz’ exclusiva a deviantei288 Drept penal general ceea ce s-a impus. Aprecierea existentei, a calificrii precum si evaluarea une fapte concrete revine organului judiciar care identifica toate elementele si condittile pro- ducerii acesteia si 0 raporteaz& la norma incriminatoare abstracta. Aprecierea caracterului iicit al faptei va trebui sa corespunda normei generice propuse de lege, atat in ceea ce priveste tipul de norma cat si modalitatile specifice incriminate (un act care va caracteriza o infractiune; mai multe acte care formeaza o infractiune colectiva sau un concurs de infractiuni). Raportul dintre modul real de producere si de apreciere a rezultatului trebuie s@ corespunda cu modalitatea concretaé de calificare a faptei fiind excluse disonantele si contradictille ireconciliabile. = a on co a