Dintre toate comediile lui Caragiale, O scrisoare pierduta este singura care isi plaseaza actiunea in

afara Bucurestilor, alegandu-si ca loc de desfasurarecapitala unui judet de munte. Aici, pe fundalul agitat
al unei campanii electorale, are loc un conflict politic intre un ambitios (Nae Catavencu) aflat in opozitie,
care sedoreste deputat, si grupul fruntas al conducerii locale( Tipatescu si Trahanache), care se
considera indreptatit sa dirijeze in exclusivitate si in folos personal viata politica a judetului. Pentru ai forta sa-l propuna cadidat, Catavencu ii ameninta cu un santaj de care se sperie mai ales Zoe Trahanache.
Ca
sa
nu
fie
compromisa
public,
Zoe
exercita
presiuni
asupra
celor
doi barbati si obtine promisiunea canditaturii lui Catavencu. Dar- lovitura de teatru- de la Bucuresti se
cere, fara explicatii, sa fie trecut pe lista candidatilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. Zoe e
disperata, Catavencu- amenintator, Farfuridi si Branzovenescu- satisfacuti, Tipatescu- nervos;
doar Trahanache are putintica rabdare si-si pregateste planul de bataie.
Ghemul de interese contrare se incalceste rau in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar
intervine
Pristanda
care dirijeaza un
scandal
menit
sa
astupe
gura
lui Catavencu.
In incaierare, Catavencu pierde instrumentul de santaj- scrisoarea ascunsa in palarie- si dispare pentru o
vreme, producand emotii mari doamnei Trahanache.
Limpezirea situatiei se realizeaza lent, dar sigur; se constata ca Dandanache procedase la fel ca
Nae Catavencu, dar la alt nivel si cu mai mare abilitate; apoi Nae Catavencu schimba tactica parvenirii si
accepta patronajul coanii Joitichii; in final, toata lumea se impaca, micile pasiuni dispar ca prin
farmec, Dandanache e ales in unanimitate si toti se bucura de avantajele unui regim curat constitutional.
In functie de tema, O scrisoare pierduta poate fi interpretata drept: comedie de moravuri, despre
defecte omenesti ca parvenitismul, imoralitatea, prostia, in cazul in care tema este morala; comedie de
caractere, despre comportamentul oamenilor in situatii deosebite, daca tema este psihologica; comedie
despre felul in care se dobandeste si se exercita puterea politica, daca tema este politica; comedie despre
pasiunile erotice, in cazul unei teme sentimentale, ce are in vedere amorul dintre Zoe si Tipatescu.
Comedia lui Caragiale are o constructie complexa ce are la baza tehnica bulgareului de zapada, adica a
cumularea de situatii conflictuale.
Comedie de moravuri, dezvaluind viata publica si familiala a burgheziei ajunse la putere, piesa e
remarcabila in primul rand prin arta compozitiei. Scriitorulgaseste un pretext care declanseaza un
conflict. Initial, conflictul pune in stare de alarma doua serii de personaje: Nae Catavencu si moftologii
lui, care ramanpermanent in umbra, si triunghiul Zoe- Trahanache-Tipatescu. Ulterior, intra in alerta
cuplul Farfuridi- Branzovenescu, care se teme de tradare, iar apoi totul se complica
prin aparitia lui Dandanache. Rezulta un nucleu de complicatii, care acumuleaza progresiv altele ca un
bulgare
de zapada in
rostogolire.
Interesant de observat este faptul ca aparitia lui Dandanache in schema logica a piesei e un element
al hazardului. Lupta pentru putere nu se rezolva prin ciocnirile dintre Catavencu si Tipatescu.
Forte nevazute il arunca in conflict pe Dandanache, ca o confirmare parca a principiului: cand doi se cearta,
al treilea castiga.Dandanache e insa mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu,
iar infatisarea aceasta nu-i intamplatoare; ea slujeste scopurile satirice ale scriitorului.
In ceea ce priveste creatia de personaje, talentul lui Caragiale este exceptional. G. Ibraileanu aprecia ca e
singurul creator din toata literatura romana care face concurenta starii civile. Fiind personaje din comedii,
eroii lui Caragiale traiesc prin limbaj. Dupa felul exprimarii le putem stabili situatia sociala, gradul de
cultura, caracterul, starea de spirit in care se afla. Desigur, dramaturgul foloseste si alte mijloace de
caracterizare ( mai ales indirecte: prin actiuni si comportament, prin intermediul altor personaje etc.), dar
limbajul ramane suveran.
Un exemplu elocvent este Pristanda. Stim despre el din lista de personaje de la inceput ca este
politaiul orasului. Dintr-o discutie cu Tipatescu, in care i sereproseaza o mica afacere cu steagurile, ne
dam seama ca nu e tocmai cinstit, iar purtarea slugarnica din toate scenele, inclusiv din cea
a arestarii lui Catavencu, ne convinge ca Pristanda si-a facut din slugarnicie un principiu de viata: Tot
vorba bietei neveste, zice: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa-i tot, ca satulul nu crede la al flamand... Zic:
curat! De-o pilda, conul Fanica: mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica: trai neneaco cu
banii lu Trahanache...babachii...Da eu, unde?Famelie mare, renumeratie dupa buget mica.

Repetarea servila a unor cuvinte si replici din vocabularul stapanilor dovedeste dorinta lui de a le intra in
gratie, dar si caracterul rudimentar al gandirii. Ticul verbal al lui Pristanda produce
adeseori asociatii comice (curat murdar) sau pur si simplu il da de gol ( Tipatescu: Lasa, Ghitaai
tras frumusel condeiul/ Pristanda: Curat condei!). in final, Caragiale speculeaza acest tic, punand sub
semnul ridicolului toata mascarada electorala a vremii (Curat constitutional!).
Personajele lui Caragiale lumineaza, in felul lor, istoria si sociologia Romaniei din a doua jumatate a
veacului trecut. Caragiale este- in aprecierea lui G.Ibraileanu- cel mai mare istoric al epocii intre 18701900. Un istoric complet, care arata, care critica si care explica. Sintetizand in cateva personaje si
in catevaevenimente caracteristice categoriilor sociale, starile sufletesti si intamplarile produse de
introducerea civilizatiei apusene la noi, el a istorisit, a criticat si a explicatintreaga viata a epocii de care s-a
ocupat.
Mijloacele de zugravire a epocii apartin unui mare artist comic. In cuprinsul Scrisorii pierdute
se intalnesc procedee, motive si modalitati care actioneazasimultan, dramaturgul speculand aspectele
comice ale evenimentelor, ale comportarii oamenilor, ale circulatiei ideilor si cuvintelor. Exista, in
primul rand,
un
comic
alsituatiilor,
rezultat
din
fapte neprevazute si
grupuri
insolite( triunghiul Trahanache- Tipatescu- Zoe, cuplul Farfuridi- Branzovenescu, combinatiile diverse de
adversari etc.). Caragiale foloseste o serie de scheme tipice cunoscute in literatura comica
universala: incurcatura, coincidenta, echivocul, revelatiile succesive, acumularea progresiva. Fiecare scena
in parte si piesa in totalitatea ei se dezvolta pe astfel de scheme, incat se poate afirma ca
la Caragiale predominanta este o situatie comica, in care evolueaza personaje comice, avand idei si un
limbaj la fel de comic.
In al doilea rand exista un comic al intentiilor, care reiese din atitudinea scriitorului fata de evenimente si
oameni. Substanta piesei este supusa unor modalitatide tratare diferite: ironica, umoristica, sarcastica,
grotesca, absurda. Caragiale este un scriitor obiectiv, in sensul capacitatii de a crea viata, dar nu e un
scriitor indiferent. El pare ca-si iubeste personajele, este ingaduitor fata de ele, dar nu iarta trasaturile prin
care oamenii devin ridicoli si le evidentiaza in mod subtil, tratandu-i cu ironie, cu umor, punandui in situatii absurde, demontand mecanismele sufletesti si reducandu-i uneori la conditia simplificata a
marionetei.
Exista, in al treilea rand, un comic al caracterelor. In comedia clasica, principalele caractere comice sunt
avarul, ipocritul, mincinosul, gelosul, ingamfatul, risipitorul, laudarosul, pedantul, pacalitorul pacalit.
Personajul purtator al unui astfel de caracter este rezultatul unui proces de abstractizare si tipizare, pentru
ca esentalui e ascunsa uneori sub aparente inselatoare. Caragiale creeaza si el, care rezultat al unui
asemenea proces, o tipizare comica. Nae Catavencu e un tip de canalie, delicheluta latratoare, Farfuridi e
tipul prostului fudul, Dandanache cumuleaza ambele trasaturi si pe deasupra mai e si senil, iar toti trei la
un loc reprezinta categoria arivistului. Trahanache e un tip inselat, dar care se si insala asupra propriei
persoane, Zoe e femeia volutara, Pristanda e un caracter servil, iar Cetateanul turmentat isipoarta numele.
In al patrulea rand, exista un comic de limbaj, cu totul remarcabil la un scriitor care are
capacitatea iesita din comun de a retine cele mai fine nuante ale limbii vorbite. Procedeele comice cele mai
frecvente aplicate la acest nivel sunt repetita aproape obsedanta a unei specifitati de limbaj,
care deplaseaza atentia de la fondulcomunicarii, la forma ei, si interferenta de registre ale
limbajului, adica interferenta stilurilor.
Cu O scrisoare pierduta, orizontul social al universului caragilian se largeste prin cuprinderea marii
burghezii romane, ajunsa la putere si roasa de ambitii.Avand un proces mai liber la treptele superioare ale
ierarhiei social-politice, eroii aceste piese se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de
parvenire. Interesele lui Nae Catavencu, ale lui Agamita Dandanache, ale lui Trahanache, ale
lui Tipatescu si ale Zoei, contrare la un moment dat, se armonizeaza in final, pentru
catoti sunt niste vanatori de profituri.
Caragiale nu e un scriitor numai al romanilor. Pornind de la realitati romanesti, crend scene si tipuri
originale, el s-a ridicat la o valoare artistica universala prin puterea de generalizare si sinteza a operei lui,
prin
satira necrutatoare a
viciilor,
prin aspiratia catre o
umanitate
superioara,
prin increderea in posibilitatile omului de a seperfectiona. Mesajul lui Caragiale este mesajul etern al artei,

ceea ce explica interesul constant fata de dramaturgia lui nu numai al spectatorului roman, ci si al celui de
pretutindeni.