UNIVERSITATEA TEHNICA A MOLDOVEL Catedra de stiinfe socioumane Conf. dr. Mihail Braga Lector superior Ecaterina Lorovanu, Dr. Constantin Lozovanu Conf. dr. Victor Rocactuc Conf. dr. Gheorghe Slabu Prof dr. hab Tudor Virteanu ISTORIA FILOSOFIEL Ciclu de prelegertSen ae Sn Se Sees ‘Tehnick 8 Moldoved ce studiazh flosofia: Redactor responsabil: conf, dr. Mihai Braga ©) 2.7.26,2000 Filosofia, problemele si rolul ei fn societate Conceptia despre lume, caracierul ei social-istoric. Structura concepfiei despre lume In decursul vietii fiecare om isi creazi o imagine despre realitate. Chiar din copilaric cl incearcd sé gascasca rdspuns la un sir de intrebari, care-] framinta, Ce este Universul si cum a fost creat? Ce prezinta. omul in acest Univers imens? Cum se dezvoltd societatea? Ce este fericirea etc.? Raspunzind {a intrebarife puse de practica si gindirea umana, oamenii isi formeaza o anumita inchipuire despre realitatea inconjuratoare. Anume aceste inchipuiri, imagini si stau la baza conceptiei despre lume. :Conceptia despre fume este un ansamblu de reprezentari si idei despre natura, societate, despre om si locul lui in lume. Conceptia despre lume include de asemeni intelegerea si aprecierea de catre om a sensului vietii si activitatii sale, a destinului omenirii si sensului istorici. In sensul farg ca include ansamblul convingerilor si idealurilor filosofice. stiintifice, social politice, morale, estetice, religioase ale oamenilor. Raporturile omului cu lumes tnconjuritoare, cu socictates, locul sdu ca fiintd, focul ratiunii, activitapii gi creatiei sale In aceasta lume sunt probleme caracteristice gi centrale ale conceptiel despre lume. Conceptia despre lime are un caracter istoric, ca se schimba in dependenta de dezvoltarea societatii. Cu cit ne adincim mai mult in trecutul istoric parerile oamenilor despre lumea inconjuratoare sunt mai fantastice, in ele persista_un sir de fiinte, puteri supranaturale, care au menirea de a fi principale in aceste conceptii si de a indeplini roluri majore. Cu ajutorul lor sunt explicate cele mai esentiale probleme ale existentei. Mai tirziu, odaté cu dezvoltarea stiintelor, aceste pareri sunt inlocuite cu altele, care reflectA mai adecvat realitatea. Tabloul despre lume se schimba, puterile supranaturale, ce jucau rolul esential in fundamentul parerilor umane, vin sa fie inlocuite cu Jamutiri stiinfifice.Vuues je Ueopic ime LeprediInla O FeLeCWe 4 pariculariayuor existenici sociale, In ea se pot distinge elemente sau trasaturi comune proprii indeosebi unei anumite formatiuni sociale si epocii respective. In functic de structura sociala si economica distingem clemente ale concepliei despre lume comune poporului sau natiunii, precum si membrilor unei clase sociale. Varietatile individuale ale conceptici despre lume sunt determinate de particularitatile existenjei individuale, de conditiile specifice de instruire, educatie gsi practica sociala, de tipul temperamental al individului Deci concepjia despre lume evoluiaza nu numai de la o formatiune sociala la alta, ci si de la un individ la altul. Gamenii, ce traiesc in aceeasi epoca, ba chiar si in aceeasi familie, pot avea diferite conceptii despre lume. Acest fapt ¢ determinat de clementele spirituale ce participa la formarea conceptiei despre lume. Fenomenul! spiritual numit conceptie despre lume are © structura compusa. El cuprinde o sistema de blocuri si elemente ale cOnstiintei si cultrii umane. Parti componente ale conceptiei despre lume sunt cunostintile, gindurile, emoriile, aspiratiile, proiectele, convingerile, valorile spirituale. In genere, toate aceste fenomene participante la configurarea conceptiei despre lume, pot fi impartite in doua blocuri principale. Primul este blocul intelectual, Specificul lui consta in reflectarea adecvata u lumii inconjuratoare, acumularea cunostintelor, purificarea lor de iluzii si gregeli. Al doilea este blocul emotional si de comportament. El este angajat spre formarea unei atitudini faja de natura, societate si om. Intro oarccare masura acest bloc este contrar primului bloc. Daca primu] e orientat {a acumularea cunostintelor adecvate, atunci al doilea e orientat spre formarea unyi anumit mod de viata, spre conceperca soartci umane, sensului activitafii noastre pe pamint. Din el fac parte valorile spirituale: convingerile, aspiratiile, proiectele. Nu e greu de injeles ca toate elementele si blocurile conceptiei desjve lunic nu sunt razlete, ca intre ele exista o anumita coerenta, ca unele din ele le pot determina pe altele. uneie-s principale. altele secundate s Odata cu desfasurarea revolutiei tehnico-stiintifice, amplificarea rolului stiintei si tehnicii in practica sociala, in cultura umana un loc de baza aw ocupat cunostintele stintifice. [nsa absolutizarea lor in mare masura a adus nu numai la urmari pozitive. ci si negative. S-a creat o pozitie scientista si tehnicistA. care preamareste rolul stiintei si tchnicii in dezvoltarea umana, nu neaga direct, dar in mare masura atenueaza rolul culturii umanitare, ceea ce a creat si O anumita atitudine fata de natura si societate intrmun fel nepasdtor, care poate aduce la cataclisme, mai ales cataclisme de tip ecologic. De aceca, in ultimul timp se accentueaza tot mai mult prioritatea intereselor general-umane. Pentru a ne da mai tine seama de continutul conceptici despre lume, cum se formeaza 11 diferiti indivizi, e necesar, de a face cunostinta cu notiunile de percepere si viziune a lumii. Partea emotional-psihclogica a conceptici despre lume formeaza fenomenul numit perceperea lumii, in care se reflecta nivelul dispozitiel, sentementilor, senzatiilor. La unii oameni in conceptia despre lume un rol hotaritor it joaca partea emotional-psihologica. Viata umana genereazi o gama compusa de emotii, printre care sunt atit ¢lemente pozitive, cit si negative. Oamenilor le sunt proprii sentimente luminoase: iubi mindria, fericirea si negative: de neincredere in puterile sale, neputin{a, singuratate, améaraciune, neliniste, frica, desperare, Ele actioneaza direct la modul individual de percepere a lumii. lar concordanta diferitor sentimente creaza diferite tipuri de percepere a lumii. In sentimente, dispozitii se dezvaluie imprejurarile din viata oamenilor, deosebirea de pozitic sociala si politica, virsta si sanatatea. Dispozitia emotionala poate fi de bucurie, fericire, optimista, plind de marinime sufleteascd, ori pesimista, egoista, negativa. In sensul ucesta s4 ne amintim cum apreciaza sensul vietii eroii romanului lui A. Dumas “Trei muschetari", D’Artanian si Atos. ¢ D'Artanian: "Viata n-are sens, dacd in ea nu exista loc pentru eroism si aventuri", = Atos: "Dragul meu, viata n-are sens nici daca in ca exista loc pentes eroism si aventuri" Difeventa aceasta de percepere a lumii se intilneste nu numai 1a cameni cbisnuiti, c: si ia savanti, fitosofi. Unii filosofi nu intelegperspectivele dezvoltarii societaii, nu percep rolul omului in natura gi societate, si atunci conceptiile lor devin pesimiste, iar altii injeleg pempectivele dezvoltarii si conceptia are un colorit optimist, plin de viata. Impulsuri begate conceptei despre lume ii dau sentimentele morale: rusined, o1arinimia, sentimentul datoriei, bucuria, asupra ei se rasfmny antipozii acestora: nimicnicia sufleteasca, _nelegiuirea, neonestia. Lumea emofionala a individului determina in primul rind forma de percepere a realitatii, care se rasfringe asupra conceptiei despre lume La configurarea conceptici despre lume participa nu numai sentimentele, senzatiile, ci si rajiunea, intelectul. Elementul rational al conceptiei despre lume alcatuieste viziunea lumii. Rolul ratiunii este formarea unci conceptii integre despre lume din suma de sentimente si senzalii reflectate de subject; de unise a notiunilor, ideilor, de formare a convingerilor. Convingerile constituie fundamentul viziunii lumii. Daca individul nu-i convins in cunstintele sale, atunci el pierde baza, datorita carcia ar putea activa si invers, daca el e¢ convins in cunostinicle sale, atunci cl poate sd-si aleagd normele, idealurile ctice, ive, juridice, politice, care-] vor ajuta in activitatea sa zilnica. La baza formaril convingerii sta adevarul. De aceea, omul trebuic s& se incredinjeze, cA bagajul sau de cunostinte sunt adevarate. Cunostinjele pot fi acumulate pe mai multe cai. O mare parte din cunostinfe Oamenii Je acumuleaza nerafional, pentru ca nu-s in stare sé supuni unui control riguros toate ideile, notiunile, teoriile existente. Dar in acelasi timp, trebuie de spus, ci o mare parte din cunostinte au fost supuse controlului in trecut de practica umana, Ins& aceste cdi au un cusur. Ele pot forma o atitudine dozmaticd fata de Cunostinte. Dogmatismml este 0 boala a gindiii si e raspindit larg. Cel mai inalt nivel dogmatismul il atinge im religie, unde gtitudinea critica lipseste complet. i Formarea convingerilor s¢ poate efectua si pe cai rationale unde cunostinicle, ideile, teoriile se supun unor indoieli si se controleaza adevarul lor. Aceste cunostinte sigur sunt mai trainice. Scepticismul are si cl anumite granite, daca ele sunt calcate, atunci biruie scepticismul negativ, care va nega existenta oricdrui adevar, ideal, seop, ete In funclie de gradul de profunzime al reflectarii si modalitatea atitudinii implicate se poite distinge o conceptie despre lume obisnuita (naiva, spontana) si una sistematica fundamentata teoretic, care a asimilat principii filosofice si valori stiintifice. Deci avem doua niveluri de concepere a lumii: nivelul obisnuit si nivelul teorctic. Nivelul otisnuit ori cum e adesea numit - filosofia vietii ~ se formeaza firesc. El se cristalizeaza sub actiunca nivelului de dezvoltare a societatii, culturii, religiei, spiritului national, profesiei, starii suffetesti a oamenilor. /Asuma atit cunostinte practice, sentimente pozitive, cit si mituri, greseli, fantezii, dispozitii nesanatoase. De obicei, acest nivel e lipsit de logica si nu-i sistematizat. Emotiile pot depasi ratiunea. Insa nivelul obisnuit al gindirii, spontan nu poate rezolva problemele compuse. inainta‘e de evolutia sociala, pentru aceasta @ nevoie de o cultura vasta, cunostinte profunde, logicd puternica, De aceste privilegii dispune gindirea teoretica. Din gindirea teoretica face parte si filosofia. Spre deosebire de alte moduri de gindire filosofia pretinde sa fondeze parerile sale logic, studiaza metodologia gindirii, evidentiazé si supune unei critici creatoare scopurile si idealurile in numele carora omenirea traieste si activeaza. Tipuri istorice de concepsti despre lume. Mitul, religio, filosofia Gindirea umana se afla in continua evolutic. Pentru a se eristaliza la nivelul contemporan, gindirea a trecut o cale lunga si anevoiosa. Cu toate ca la dilerite popoare aceasta evolutie are forme specifice, in general exista o anumita legilate in evoluarea concepjiiter despre lume. Gindirea succede de Ja etapele inferioare, bazate pe clemente fantastice, puteri supranaturale, alogisme la etapele superioare, unde in principiu nucleul gindirii este stiinta, log ‘alin Evolutia modului de gindire conduce la schimbaren septic! despre lume. Sunt cunoscute trei tipuri de conceptii despre lume: mitul, religi: flosofia corConceplia mitologica despre lume Mitologia este o forma a constiintei sociale, mod de injelogere a lumii caracteristic tuturor popoarelor primitive. Elementul principal al gindirii mitelogice este mitul. Esenta oricarui mit © constituic reflectarea fancastica a reatitaqii maturate si sociale sub formu unor legends, istorisiri sau alegorii despre zei, eroi ori alte fiinte fabuloa Radacina obicctiva a reéflectarii mitice a constituit, gradu) scazur al forjelor de producyie si implicit al dominarii fortelor naturii asupra omului Din punet de vedere al sferelor tematice distingem mituri Tteogonice, Ce povestesc cum au aparut zeii sau cum sivau impartic atributele, mituri cosmogonice, ce cauta sa explice $i sa reconstituie aparitia sau “facerea” lumii; mituri etiologice, ce incearca sa explice originea unei institutii sau @ unei traditii, ceremonii. Unele mituri sunt interpretari simbolice, alegorice ale unor fenomene din natura, altele pastreaz’ amintirea transfigurata a unor momente din istoria popoarelor respective. Multe mituri simbolizeaza aspiratii omenesti cutezatoare: visurile de stapinire ale naturii (mitul lui Prometeu), visul de a zbura (Icar), ori sentimente ‘omenesti eterne: diagostea nelarmuita (mind tui Orfeu si Euridice), prictenia (Oresic Pilade), dorul neunplinit, (Eres si Psiheia). Sunt miluri eshatologice, apocaliptice, in care se descrie moartea cosmosului, iar uneori remvicrea lui si ticeputul unei noi evolutii. Un foe de seama in mitologie ocupa onl si problemele lui: originea, nasterca, etapele victii, moartea, greutdtile, ce le intilneste in caléa sa. Mitologia descrie realizarile culmwral uinane: descoperizea mestesugariilor, agriculturii, stabilirea obiceiurilor, stualelor, traditiilor. Care-i importanta mitului in. cultura umana? ty prinml rind, in milologie pentru prima data se pun problemele eterne ale gindirii umane: ce esie Universul? Care-i structura lui? Ce este omul si de unde provine el, etc.? Mitul juca roful de baza in viata spirituala a sovietalii si era un mod de percepere a realitatii. Mitul indeplinea on sir de functii sociale. Prin intermediul lui se ficea legétura dinte trecut si prezent, dintre viata spitituala a diferitor generatii, se formau parerile colective ve neamblui. Gindiren mitologica statornicia ieulurile societatii, 9 stimula anumita forma de conduitaé, intruchipa cercetarile unitatii dintre natura si socictaie, univers si om, unitatii interioare a omului. Mitologia a intruchipat in sine inceputurile cunostintelor, religiilor, teoriilor politice, artclor si filosofici. Specificu) intelectual al mituluj se manifesta prin aceea, ca gindul se reflecta prin imagini concrete, poctice, tafore. In mit nu exista deosebirea dintre subiectiy si obicctiv, culrtura si natura, fantezie si realitate. Fenomencle naturii sunt fetisizate, insufletite, personificate. Caracterul constiintei mitologice trebuie conceput in conditii concret istorice, cind aceasta juca in viata spirituald a socictatii rolul de baza. Cu disparitia societatii primitive dispare ‘si mitul ca forma generala de gindire si percepere a lumii. Dar nu s-a sfirsit procesul initiat de mitologie de a cauta raspuns la intrebarile esentiale ale vietii umane. Acestea devin inuebari de baza la celelalte tipuri de coneeptie Gespre lume. E locul sa mentionam, ca 0 data cu trecerea la alte tipuri de gindive si conceptic despre lume modul mitologic de gindire mai are radacini si in gindirea contemporana si participa la formarea constiin{ei si culturii sociale. Concepftia religioasd despre lume Religia provine de la latinescul (religio), ce inseamna eviayie, cuviosie. lucru sacru, cucernicic. Religia este o astfel de conceptie despre lume in cadrul carcia cunoasierca lumii se face prin dublarea ei in viata paminieasca (naiurala) si cereascg (supranaturala). Esenta religici consta in credinta existen(ei anumitor puteri supranaturale, ce joaca un rol primordial in viata Universului si a societatii. Orice religie nu este doar nimic altceva decit oglindirea fantastica in mintile oamenilor a forjclor exterioare, care diminuiazé viata lor de toate zilele, oglindire, in care fortele pamintesti ‘iau forma unor forle suprapamintesti. Cercetarile stiintifice marturisesc c4 in opiniile fantastice despre puterile insuflejite, care considerabil i-s mai puternice decit fortele firesti ale omului este reflectat amestecul, patrunderea necontinita a puterilor straine, spontane ale naturii si societatii in viata omului, ce poarta in sine clementul intimplatorului, neprevazutului, catasirofei. Fortele acestea tainice si spontane sunt concepute ca niste puter! majore, de care depinde existenta, aparitia si disparitia orisicarni obiect, fiinta, societite. Deci toate intrebarile, ridicate de mitolog10 legatura cu geneza omului, societatii, Universului, sensul si sfirsitul lor, aparitia culturii, meseriilor, obiceiurilor, ritualelor ete. acuma sunt lasate pe sama acestor puteri supranaturale. Religia s-a dezvoltat pe baza perceperii dependentii oamenilor de aceste forte, care nu se supun nici unui control, ea apare ca o completare iluzorie a neputintei socictatii fata de cle. In conceptiile timpurii despre religii destul de ciudat se imbina raul si binele, puterile demonice si dumnezeiesti. De aceea, oamenii de la inceput se temeau la fel de toate fortele supreme. Cu vremea aceste forte oamenii Je despart in bune si rele, se adreseaza dupa ajutor la fortele bune impotriva celor rele. Apoi apare notiunea de Dumnezeu, camuia i se atribuie toate calitatile bune existente, o forté majora. El devine aparatorul oamenilor. Dumnezeu e privit ca veghetorul obiceijurilor, drepturilor, moravurilor, idealurilor. Cu vremea in gindirea religioasa se petrece 0 cotiiura esentiala: dorinta egoisté de a-i imbuna pe zei, de a-i chema in ajutor se imbina cu respectarea dezinteresata, dorinta de a urma calea binelui, cu cautarea cailor spirituale spre Dumnezeu. De intarirea acestui moment in religie & legat dezvoltarea normelor de conduita, idealurilor sociale. Aceasta adesea a ajutat la crearea ideilor umaniste, formarea personalitatii. . In cadrul religiei s-au format norme unice, care reglau forma de percepcre a lumii, gindirea si conduita oamenilor. Datorita acestui fapt religia a fost un remediu putemic a reglamentarii sociaic, a pastrarii moravurilor, traditiilor si obiceiurilor. Una din misiunile ieligici care astazi capdta raspindire este formarea constiintei de unitate a lumii, de idealuri comune si valori vesnice. Dar biserica a jucat si rolul unui exploatator spiritual mai ales in Evul Mediu. Multi ginditori care crau numifi eretici au fost izolati de societate, cazniji. Religia a reflectat fanatism, dusmanie si fata de oamenii de alte credinte. Adesea dusmania de moarte aducea la razboaie, nu permite nici acum unele conflicte sa fie rezolvate pe cai pasnice. 7 Biserica a avut si are centrele sale culturale. In cadrul biserici sau nascut reformatori si invatati, muzicanti, pictori. Ca conceptie despre lume religia si filosofia au puncte de tangenta. Ambele au prdestinatia de cercetare si explicare a tainelor Universului, de a exercita influienta asupra constiintei umane si " conduitei oamenilor. Insa este mare si deosebirea dintre ele. Spre deosebire de religie, care are ca probleme primordiale sufletul si nelinistea lui, sperantele si credinta, filosofia are in plan prim aspectele logice, rationale ale conceptiei despre lume si reflecta si necesitatea crescinda a intelegerii rationale a lumii. In fond, gindirea filosofica se deoscbeste radical de cea religioasa, fundamentul ei fiindu-i pozitia ratiunii. Observatiile asupra maturii, analiza logica, generalizarile, concluziile, dovezile stiintifice eu vremea au inceput a cestitui din gindire nascocirile, fanteziile si insasi spiritul gindirii mitologice, lasindu-le in sfera artei. Miturile raspindite in popor incep a fi revazute si primesc explicatii rationale. [ar notiunea de intelepciune capata o insemnatate nu obisnuita, ci nobila, fiind conrapusa ratiunii obisnuite. Este socotit un mod de gindire lipsit de egoism, care e pus la slujba adevarului. Deci trecerea la gindirea filosofica este o dcpasire atit a gindirii mitologice, religioase, cit si a gindirii de toare zilele. Incepind cu secolele VII-V ic.n., elementul acesta nou - dragostea fata de intelepciune - devine tendinta cea mai de seama a culturii umane. Tendinja aceasta destul de repede aduce la dezvoltarea stiintelor in cadrul filosofici. Gindirea filosoficd a integrat in sine o tendinta puternica nu numai de-a stringe date, ci si de a le sentiteza, de a percepe lumea ca ceva integru. Aceste cunostinte se deoscbesc de conostintele despre obicctele singulare; dispunind de asa cunostinte, filosofii socoteau, ca sz poate dirija totul. In afara investigatiilor in problemele Universului _filosofia presupunea reflectari asupra naturii omului, soartei si vietii umane. Filosofia se pretuia fiindca ea permite sa fie gasite cai frumoase de rezolvare a situatiilor, servea indrumator in conduita si modul de viata. Ea era cehmata sa contribuie la reglamentarea relatiilor dintre om si natura, sd oformieze cunostiin{ele si sé coordoneze actiiunile, Aparitia filosofiei a insemnat ivirea unei noi orientéri spirituale, cautarea armoniei dintre cunostinte si practica umana, echilibrarea lor cu convingerile, credinta, sperantele si idealurile umane. Filosofia a concert c& cunostinjele luate in afara valorilor spirituale pot aduce daunt ait yeulur cit si maturii. Svoblemele major: de studiu ale folosofiei au devenit natura si societat:a. Studierez naturii de catre filosofie a adus fa dezvoltarcairs stiinjelor naturale: matematica, fizica, biologia, astronomia, etc. Studierea societatii da si ea imbold la aparitia stiintelor sociale: istoria, jurisprudenta, politica, ete. In decurs de dowd-trei milenii filosofia s~a schimbat, s-a imbogatit si si-a concretizat problematica, de care e preocupata, metodele de cercetare. Insa pozitia, menirea ci este mult mai statornica. Filosofia ca conceptie despre lume este o sistem’ te: cuca despre natura, om si locul lui in aceasta natura. Fiind co-.yarata aceasta definitic cu difinitiile conceptiilor religioasé si mitologica despre lume, gasim punctele de tangenta. La toate aceste conceplii obiectul de studiu este omul si natura, legatura lor. Dar ele se deosebesc prin modul de percepere, nivelul intelectual de rezolvare a problemelor, felul de a privi aceste probleme. Obiectul filosofiei. Caracterul ei istoric si funcflile filosofiel Filosofia este un fenomen cultural bogat si are un caracter polifunctional. In cadrul ei se rezolva un spectru larg de probleme Dai filosotia nu este ceva unic, ca include in sine un gir de scoli, curente filesofice. In dependenta de aceasta posibilitayile ei de analiza, cercetare a realitafii, rezolvare a problemelor sunt diferite. Unele § flosolice cerceteazd doar anumite crimpceic inguste ale realitatii (de exemplu: constiinta, religia, politica, Iumea interioara a omului, conduita, limba, ete.). Altele cerceteazi anumite legaturi (de exemplu: filosofia si istoria, filosofia si’ stiinta, filosofia si cultura, etc.), fotalitatea aceasta de scoli de fapt sunt preocupate doar ce unele probleme inguste, ce aduce la absolutizarea acestor probleme gi deci Ia saracia obiectului filosofiei ca stiinta. Jnsa interesele regle ale filosofiei, sunt mult mai targi si intruchipeaza in sine diversitatea practicii umane. Asa, de exemplu, filosoful german Hegel a creat o sistema larga de filosofic: filosofis naturii, istoriei, politicii, dreptului, artei, religiei, moralei, care reflecta bogatia practicii umane. Cu cit mai bogati si mai profunda este coneepua filosofica cu atit. mai adecvat e reprezentati cultura B Investigatiile filosofilor in istoria culturii umane se schimba in dependenta de necesitafile practice sociale. Intr-o perioada filosofia mai intens se ocupa de studij cosmogonice, in alta de dialectica, metodologia cunoasterii, in a ueia de problemele societatii, existentei umane, etc. Daca am reprezenta printr-o generalizare punctele de vedere ale diferitor sccli filosofice asupra obiectului filosofiei, atunci el at avea urmatoarea schema: Reprezentanpit (filosi Silosofice) Unele scoli filosofice din China, India antica, scoala_—eleata, Aristotel, sisteme metafizice din Evul Mediu si timpurile noi, neotomismul, existentialismul Unele scoli din China, India Grecia antica, scoala antropologica, pozitivismul faza I- a sia [l-a Hegel, Feierbah | Punctul de vedere (care-i oblectul de studiu) al filosofiei ca stiinja 1. Filosofia este o invatatura despre existenta in geveral. 2. Filosofia este o invatatura despre cunoastere, ori morala, sau despre om in general. 3. Filosofia este o invatatura despre lot ce cxista, dar no despre o sferd specific a realitatii. 4. Filosofia este o imvatatura despre datorie, ideal, valori. {5. Filosofia este 0 teocie, ce are obiectul o anumita realitate. 6. Filosefia mu cste teoric, ci o activitate intelectuala specifica si nu ¢ legata de un obiect concret al cunoasterii. 7, Filosofia este 0 stiinta, care poate si trebuie sa fie stiinta. &. Filosofia nu esie o stiinta, ea nu poate si nu trebuie sa fie Platon, scolile platanice, neocantiene, Husserl G. Comelius, — ncopozitivismul, filosofia lingvistica Aristotel, Hobbes, Decartes, Kani. Fichte, Hegel Trationalismul religios, existentialismul, C. PopperW 9. Filosofia este 0 coneeptie stiintifica despre lume. ‘10. Filosofia au este conceptie 7 deo ne | Analiza punctclor de vedere ne face sa vedem urmatoarele lucruri: 1) cA pentru unii filosofi si acestea alcatuiesc majoritatea covirsitoure a filosofilor, filosofia are obicctul de studiv realitatea inconjuratoare: integral sau a unor parti ale ei; 2) ca filosofia este: a) o invatatura; b) 0 tearie; ¢) o stiinta; 3) ca filosofia nu este o stiin{a, ci © anumita activitate umend; 4) unii filosofi socot ca filosofia nuvi stiinta, ci o conneptie despre lume. Obiectul de studiu general al filosofiei este realitatea obicctiva si im special legile ei generale de dezvoltare. Fiind un fenomen cultural extrem de compus, filosofia are un spect larg de functii. Filosofia cerceteaza, studiazA lumea inconjuratoare, ea generalizeazi materialele teoretice ale ultor stiinte, joaca solu! de metedologie pentm stiintele , naturale si’ sociale, cristalizeaza conccptiile oamenilor despre lume. De asemeneta ea indeplineste rolul de pronostic social, are functie constructiva, creatoare etc Aici ne vom opri numai la dowd functii ale filosofiei: functia conceptuala si metodologica. 1. Functia conceptuala a filosofiei Specificul filosofiei fata de celelalte forme ale constiinjei sociale consta in faptul, ca ea constiuic. un sistem inchegat de idei, notiuni si teorii istorice determinate cu privire Ja realitatea obiectiva, privita sub aspectele cele mai generale. Spre deosebire de stiintele particulare, care permit omului s4 cunoascd legi si Geterminari cu o actiune restnnsd la un anumit cerc de fenomene, filosofia oferd o interpretare de ansamblu 4 lumii si in acest sens este 0 conceptic generalé despre lume, care exprima atitudinea oamenilor fatd de realitatea inconjuratoare prin prisma intereselor claselor pe a caror pozitii se situiaz’ filosoful. La baza funetiei conceptuale ale filosofiei sta problema relatici dintre gindire si existenta Modul rezolvari aceste: problerne de catre Hlosoli delermina contuniutul sistemer ius Iosolice. Marea problema fundamentala a intregii filosofii, mai ales a celei moderne este problema raportului dintre materic si constiinta, gindire si existenta. Problema fundamentala are doua laturi. Prima ei latura se refera la problema esen{ei lumii, aparitia ei. Exista materia, natura, realitatea vesnic ori a fost creata de o forta divina? Latura aceasta se formeaza in felul urmator: care este factorul prim, determinant, materia sau constiinta? A doua latura presupune raspunsul la intrebarea: Poate oare gindirea noastra sa reflecte in mod adecvat lumea exterioara? Dupa modul care rezolvam prima latura a probleme fundamentale a filosofizi, toate curentele filosofice se impart in doua tabere radical opuse: materialismul si idealismul. Rezolvind problema fundamentala a filosofiei in conformitate cu datele stiinjei si practicii, materialismul demonstreaza, ca lumea este prin natura sa materiala, ca materia este unicul izvor a tot ce exista, © necreata si indistructibila, cd lumea materialé e guvernaté de propriile sale legi, constiinja este un produs al dezvoltarii istorice a materici, O functie a creierului uman, ce are capacitatea reflectarii lumii inconjuratoare. Aceste teze stau la baza conceptici materialiste. Raspunzind la a doua latura a intrebarii fundamentale a filosofiei materialistii socot ca realitatea ca stare poate fi cunoscuta. In opozitic cu materialismul, datele stiimtei si practicii, idealismu] considera, ca spiritul a existat inaintea naturii, ca materia este determinata de catre constiinja. Afirmind, cé lumea este o creatie a spiritului, idealistii recurg in ultima instanta la explicatia fumii prin actul creatiei divine. ; Ideaiismul explicd existenta obiectelor si fenomenclor lumii exterioare prin activitatea constiinjei, considerind, .ca esenta lumii este spirituala. Dar dupa felul cum este conceput spiritualul curentele idealiste din filosofic s¢ imart in doua variante principale: idealismul obiectiv si idealismul subiectiv. Idea'ismul obiectiv considera ca lumea este creata de o concttinte obiectiva (constiinta. existenta in afara omului). Rep, ytli acestei variante a idealismului, dintre care cei mai cm. a! sunt Platon si Hegel, afioma, ca fa baza intregii lumi staun factor spiritual independent de constiinja umana "Ideea absoluta” ori “vointa universala", termeni in esen{a sinonime cu "Dumnezeu". Idealismul subiectiv considera ca lumea ar fi creaté de constiinta omului individual, de subietului cunoasterii. Reprezentantii acestei variante a idealismului afirma ca la baza existentei stau senzatiile, reprezentarile omului. Existenta obiectelor si fenomenelor este dependenta de constiinta subiectului cA ele exista in masura in care ele sunt percepute. Intre idealismul obiectiv si subiectiv nu exista deosebiri de esenta in privinta rezolvarii problemei fundamentale a filosofiei, deoarece in ambele variante factoral primordial este considerat spiritul, constiinta. Raspunsul pe care idealismul il da la cea de a doua latura a problemei fundamentale a filosofiei trebuie privit in strinsa legatura cu raspunsul dat la prima latura a acestei probleme. Idealistii obiectivi admit posibilitatea cunoasterii. lumii, numai ca dupa ei, lumea este de natura spiritualé. Alti filosofi idealisti, mai cu seama idealistii subiectivi de tipul lui L. Kant stau pe pozitia agnosticismului si neaga posibilitatea cunoasterii lumii. Deci materialismul si idealismul creaz& conceptii contrar opuse despre lume. Functia metodologicé a filosofici Functia metodologica a filosofiei e strins legata de functia conceptuala. In sinul filosofiei s-au creat diferite sisteme de studiere a realitatii, care au fost insusite si de alte stiinfe. Sunt cunoscute doua metode generale de concepere a realitatii: metoda dialectica si raetoda metafizica. a Metoda dialecticé presupunea infelegerea lumii ca un tot unitar, ale carei parti sunt in interdependeta si in interactiune, in continua schimbare si dezvoltare, cauza miscarii si decvoltarii aflindu-se in interiorul obiectelor si fenomenelor, in contradictiile lor interne. Metoda metafizicd, dimpotriva, cerceteaza obiectele si fenomenele in mod izolat, nu admite existenta dezvoltarii, reducind miscarea la o simpld crestere cantitativa si explicind-o prin cauze exteme, ceea ce la urma urmei admite intervenjia unei forte supranaturale. fn diferite epoci istorice im gindire, stiinja au dominat diferite inetode de cercetare. in antichitate dominant4 era metoda dialectic’, dialectica naiva. Aceasta, desi reusi sa sesizeze imaginea de ansamblu a fenomenelor in miscarea lor, nu se intemeia pe cunoasterea clementelor concrete, din care s¢ compunea aceasta imagine. In secolele XVU-XVIIT sarcina principala a stiintei consta In acumularea faptelor, in analiza si descrierea fenomenilor naturii, ceea ce impunea desprindcrea obiectelor cercetate din conexiunea universala, descompunerea in parti componente si studierea lor separata. Obiectele se studiau in stare de repaos. Aceste imprejurari istoric justificate au adus la dezvoltarea metodei metafizice. ; Dupa a doua jumétate a secoului XVIII dezvoltarea stiimtei, care a acumulat un imens material factologic aduc la reintoarcerea la metoda dialectica. Dialectica si metafizica, fiind concomitent metode opuse de cunoastere si teorii opusc asupra miscarii si dezvoltarii, lupta dintre cle, se impleteste cu lupta dintre materialism si idealism, fiind subordonata acesteia. Astfel metoda metafizica propric materialismului modern din perioada de ascensiune a burgheziej a devenit in secolele XIX, XX o caracteristica 2 multor conceptii si curente idealist. Pe de alta parte metoda dialectica, care s-a dezvoltat in filosofia moderna pe baza idealista a capatat o forma mistificata, denaturata. . Deci metafizica § dialectica, ca metode dg cercetare a jumii inconjuratoare au oO influientaé mare la formarea conceptiei despre jume. Si in genere, problema raportului dintre materie si constiints, problema miscarii si a dezvoltarii atit a naturii, cit si a societatii stau la baza conceptiei filozofice despre lume. Forma si continutul conceptiei filozofice despre lume e evident dependenta de rezolvarea acestor probleme esentiale.ruosotia Orientalé Antica GINDIREA FILOSOFICA fN INDIA ANTICA inte Sits Teh antice isi ate specificul sau: corelatia strinsa fre credinja si reflectia filozofica. Intr-adevar, in Bindirea indiana antica hotarele dinte religie si filozofie sunt greu de stabilit, deo: - ie antica indiana este 0 teosofic (Theos - Dumnezeu 4 wae ~ Infelepciune), adica i i 4 i a a un amestec de gindire rationala si credinta Filozofii erau in acelasi timp preoti. Filozofia indienilor antici, Arya, cum o numeau ei insdsi, fost prejuita multa vreme ca icoana unei intelepciuni waisted ; unui adevar absolut revelat de insusi Dumnezeu. Acest miste: ‘cca Poruneit de pastratorii ci, preoti brahmani, care socoteau d a a pingaérie a dezvdlui secretele acestor invafaturi, celor strdini He lor preoteasca, chiar daca aceia erau de acelasi neam cu ei. ; De abia pe la mijlocul secoluhui al XIX-lea, aeaigleatt au reusi| sa laca cunostinte cu scrierile indiene si sa tc: publice Astazi le se Cunoaste orisicine, in traducere si in original. : pons a Primele izvoare informationale despre viata socictatii antice indiene se con{in in asa numita literatura vedica ~ (de la cuvintul veda ~ stiinté, cunostinta). Vedele cuprind diterite serieri religioase. care creaza cartea sfinta a indienilor. Conform cercetarilor static , ieeaste carte sfinta s-ar fi format de 9 secole (1500-600 Le.n,) i Copriasul Sau se gasese pe scurt repuli gi dogme religioase; sh ib 7 stinte, rugaciuni, proverbe $i invatatori morale. ee owe. Traditional literatura vedica se Imparte in citeva grupe de lo primul rind; cele patru Vede: 1. Riga-Veda (Rigveda) 2. Sama-Veda (Samveda) 3. Atarva-Veda (Atarveda) 4. ladjur-Veda. 19 In al doilea rind, Brahmanele, care sunt o continuare a Vedelor si reprezinta niste comentarii a acestor texte. in al weilea rind, Vedele au dat si o dircctic in filosofie, o adevarata doctrind care s-a numit Vedanta - in traducere sfirsitul Vedclor, adicd etapa de incheicre a perioadei vedice in cultura indiana. Nivieu! Vedantei il constituie Upanisadele (teoria misterclor) ~ niste tratate cu un caracter filosofic-religios, care au fost calificate ca fiind adevaratul izvor al filosofiei indiene. Cronologia operelor filosofice indiene este anevoioasa, totusi, tinind cont de dezvoltarea fireasca a gindirii indiene, se poate stabili ‘urmatoarea ordonare in timp a momentelor filosofice indiene: Prima perioada, din timpuri preistorice pina la anu! 1000 iien., din care ne-a rimas opera cea mai veche a omenirii, Biblia indienilor; Rig-Veda, care precede cu putin sau e¢ aproape contcmporana cu Geneza !ui Moise (1300 i.e.n.). Rig-Veda esic o straveche colectic de aforisme si imnuri religioase, recitate in taind de preoti cu prilejul ritualului religios. Conceptia care se desprinde din cle este religioasi si anume politeista Intr-un stil, de o minunata poezie primitiva, realitatile sunt implorate si implincascd dorintele omului, care le aduce jertfe. Zeitatile aveau caractere, mitologice, erau personificasi umane sau animale ale fortelor naturii asa de exenrplu ca: Varuna ~ cerul instelat, Vishnu ~ soarcle, Agni - focul. Caracteristic pentru aceasta perioada este faptul ca in aceste texte vechi nu se intilneste inca reflecjia filosofica asupra lumii. A dowa perioada, de la 1000 i.e.n. pind la anul 500 ie.n. ~ este 0 continuare a Vedelor, talmacirea lor de catre preoti brahmani. Din aceasta perioada ne-au ramas numeroase si incilcite texte, dintie care retinem: Upanisad (teoria misterelor)si Vedanta (sfirsitul Vedelur) Upanisadele sunt tratate filosofice care apartin Vedelor. Cuvintul “upanisad” deriva din verbul upa-ni-gad “a se aseza linga cineva” si insemna Ia inceput asezarea discipolului lingd invatator, pentru o comunicare intima, deci "o sedinta intima” sau “secreta” Din aceasta notiune de “sedinta secreta" s-a dezvoltat mai pe wrind intelesul de “invalatura secreta”, ceca ce se comunica intr-o astici de sedinta.Upanisadcle se ocupa cu problemele dificile, ca:originea Universului, natura sufletului, legatura dintre spitit si materie etc. Principalele intrebari la care se cauta un raspuns in Upanisade sunt urmatoarel Care-i scopul suprem al omului? 2. Care este cauza ultima a Universului? In ce legatura sta aceasté cauza cu lumea? Cum o putem cunoaste? Upanisadele desemneazi trecerea de la spiritul sacrificiului cu elementele lui de magic obiectiva, la atitudinea mediativa, implicand sacrificiul mental, adica Tugaciunea catre infailibilul Brahman, arderea interna a procesului respirator fiind asimilata cu arderea jertfei pe altar. E o dovada cA religiozitatea mitologica cu sacrificiile efective si imnurile vedice nu mai satisfac anumite spirite, insctate de contact direct cu Fiinta Suprema (Brahman) si dornice de a patrunde taina acestei fiinte, care se afla in acelasi timp in Cosmos si in sufict (atman). Upanisadele reprevinta caracterul meditatiei in singuratate. Invayatura fundamentala a Upanisadelor este invafatura despre Unitate, care s-ar putea numi si cea dintii schita a unei dialectice a Absolutului, cuprinzind speculatii asupra sufletului individului si sufletului Lumii, asupra vietii si nemufirii, asupra identitatii_ dintre omenescul atman si Fiin{ja Suprema (Brahman). Aceasta invatatura se poate rezuma astfel:"Universul este Brahman, iar Brahman este Atman,” Brahman este principivl creator, cauza primordiala a tot ce exista, de care ne.apropiem prin rugaciune, de aceea, el insusi se cheama “Rugaciune", Else releveaza in trei persoane: Brahman (Creatorul), Vishnu (Pastratorul), Giva (Distrugatorul). Dar acest principiu suprem {1 cunoastem numai in noi insine, in suflet in “Insusi" (Atman), care de aceea devine insagi realitatea suprasensibila: Totul, Dumnezeu, Brahman. In limbaj filosofic am zice: lumea este numai in mine, ca reprezentare, deci lumea sensibila este o iluzie (maya), un vis inselator, realitatea adevdrala este sufletul meu, scinteie din suffetul universal. . Tot in Upanisade isi gaseste obirgia si alta trasatura specifica gindirii indienc: impartirea Lumii in elemente, cuprinzind obiectele simturilor. onganele senzoriale, intelectuale etc. In aceasta enumerare a elementelor realitatii inceputa de Upanisade, maturizata prin Buddhism si Samkhya - se recunoaste cea dintii activitate a. spiritului stiintific in India antica. In zor gindirii indiene se surprind, uimitor de puternic accentuate, tendintele de cautare a Absolutului, de aflare a lui nu prin repetarea imnurilor vedice sau performarea complicatelor sacrificll - ci printr-o intima purificare si printr-o ascensiune estetica, sfirsita in identificarea Eului cu Spiritul Universului, Brahman, Cu alte cuvinte, filosofia, in India nu se reduce la citirea, intelegerca si scrierea cartilor - ci ja realizarea si depdsirea de sine prin eforturi cotidiene, prin practica, Ginditorul practicA o viata ascetica, singuraticd deoarece a Jevalorizat complet bucuriile existentei, printr-o totala rasturnare de valori. Sentimentul durerii existenjei e¢ comun spiritualitayii indiene, ¢ fundamentul speculatiei si e mediul sau pragmatic. Filosofia implica o serie de exercitii spirituale ce sapa , farimiteaza acele citeva instincte si superstifii care fac viata frumoasa sau suportabila. In orice scoala filosofica se gasesc tratate speciale, ascetic mistice, cu ajutorul carora cel ce le studiaza, izbuteste sa aiba o viziune pura a lumii si existentei. Cu timpul doctrina brahmanica a suferit unele schimbari cu caracter filosofic, ceea ce a dus la aparitia a mai multor sisteme filosofice. . Buddisinul A weia perioada desemneaza aparitia unei noi directii de gindire si anume reforrna buddhista (cam pe la anul S00 i.e.n.) care porneste de la brahmanism, ultimului dindu-i un aspect de simplificarc si umanizare. Brahmanismul vedic era o religie nationala si de casta, nemurirea sufletului cra cu putin{é numai castei. preofilor., Numai brahmmarit crau vrednici Ge fericirea vesnica. Pra sec.VI i.e.n., cind monopolul ideologic in India cahmanii, apare un reformator religios, Buddha, care se ia toate castele. Aceasta inva{atura noua, buddhismul, a ‘ raai ales peste hotarele Indiei, in Ceyenit > ropgie ears © 4 rise Ching Sapa, Tiket.rondatorut puddhismului a fost principele indian Siddharta Gautama (ap. 583-483 i.e.n.), numit Buddha, adica “Luminatul". Buddha, in noua sa religic, inlatura pe Brahma, dumnezeul si aparatorul brahmanilor, si tagaduieste chiar existenta sufletului. in centrul invafaturii lui Buddha sta ideea despre patru adevaruri morale. Buddhismul este o religie’ ciudata, este o religie fara Dumnezeu, dar cu un sfint (Buddha) si patru adevaruri sfinte: 1. Ce este suferinta? Nasterea e suferintéa, si batrinefea, si boala, si moartea. Legatura cu ceea ce iubesti este suferinta, de asemenea si despartirea de ceca ce iubesti. Daca doresti ceva si nu-l ai - e suferinta. 2. Cum se naste suferinta? Din pofta dupa placere, noutate, putere, 3. Cum se inlatura suferinta? Prin inabusirea acelei vesnic neindestulate dorinte de fericire, iar idealul este Nirwanam, adicd fericirea prin renunjarea la lumea ingelatoare sensibila. 4. Care este calea spre inlaturarea suferintei? Este credinta dreapta, gindirea dreapté, vorbirea dreapta, viata dreapta, hotirirea dreapta, nazuinta dreapta si concentrarea dreapta. Buddhismpl, care fagaduia tuturor o grabnica izbavire de suferinté, gasi um mare raésunet in popor, dar si o nemiloasd persecutie din partea brahmanilor, ca si la crestini, iar adeptii lui furd nevoiti a fugi din India si a se imprastia in Tibet, China si Japonia, unde au ramas pind azi. Este interesamt ad se sti ca propagarea buddhismului la chinezi, coincide cu misiunea apostolica a lui Pavel, care raspindesc crestinismul din cercul ingust evreiesc in lumea larga greceasca. In afara de buddhism, -printre scolile filosofice din India antica, care nu recunosteau autoritatea Vedelor pot fi mentionate jainismul si carvaca sau lokayata. Tainismul Intemeietorul jainismului a fost predicatorul _ peregrin Vardhamana (sec. VI i.e.n.) care provenea dintr-o familie instarita de esatrii, Mai Urziu fiind numit Mahoviza (Marele erou) si Jina (Invingatorul). Jainismul s-a raspindit in intreaga Indic si nici odata n-a iesit peste hotarele ei - Invatatura jainismului, in care speculatiile religioase se impletesc cu rationamentele filosofice, - proclama dualismul. Esenta personalitafii umane este ambigena: materiala (adjiva) si sufleteascd (djiva). Elementul de legatura dintre cle il constituie carma, in{eleasa ca materie fina, care formeazd corpul carmei dind posibilitate sufletului sé se uneascd cu materia rudimentard. Unirea materiei neinsufletite cu sufletul prin intermediul carmei duce la aparitia individului, iar carma permanent insojeste sufletul in sirul fara de sfirgit al renasterilor. . Reprezentantii jainismului cred, ca omul cu ajutorul esentei sale sufletesti poate controla esenta materiala si © poate conduce. Numai omul singur hotaraste ce este binele si raul si la ce se refera tot, ce el intiineste in viata. Dumnezeu este doar sufletul, care cindva a trait intu-un corp material si s-a cliberat din mrejele carmei. In concepfia jainista Dumnezeu nu este privit ca Dumnezeu creatorul sau ca Dumnezeu care intervine in treburilre oamenilor. Eliberarea sufletului de sub influienta carmei si a samsarei este posibila nimai prin intermediul ascezei si a infaptuirii faptclor bune. De aceca acorda o atentie deosebita alcdtuirii eticii, care traditional poarta denumirea de tei bijuterii (triranta). In ea se vorbeste despre intelegerea corecti, determinata de credinta dreapta, despre cunoasterea dreapta, si in sfirsit despre viata corecta. Viata corecté, in conceptia jainista, consta intrun grad mai mic sau mai . mare de asceza. . Calea cliberarii sufletului de samsara - este; grea Si multifazica. Scopul consta in cliberarea personala, deoarece omul se poate elibera numai el singur, si nimeni nu poate sé-l ajute. Pe parcursul timpului in conceptia jainista sau format doua directii, care se deosebeau, in particular, prin intelegerca ascezci. Privirile ortodoxe erau sustinute de catre dihambari - (imbricati cu aer, adica acei care refuzau imbracamintea), 0 tratare mai moderaté promovau svetambarii (trad. textuala ~ imbracati in alb). Influienta jainismului treptat scade, cu toate ca el se paistreaza in India si pind astazi.Carvaca Carvaka sav lokayata (orientat spre aceasta lume) - este unul dintre multele curente filosofice miaterialiste din India ntica. Intemeietorul acestui curent filosofic este proclamat Carvaka (dz aici si denumirca scolii), insé date despre viata si operele sale lipsesc completamente. Se presupune ca acest curent a fost intemeial prin anii 500 i.e.n. Comun pentru toate directiile materialiste cste principiul negarii viclii de apoi, legii carmei si a samsarei. Conform acestei teorii orul este alcatuit din patru elemente « ‘pamint, apa, foc si aer. Unindu-se ele formeaza corpul, organele senzitive si pe baza lor apare sufletul. Deoarece in om nu se gaseste nimic, ce ar supravetui dupa moartea Jui, reprezentantii lokayatei vorbese despre necesitatea folosirii de viata reala, de primit totul ce ca aduce cu constiinfa, ca laturile bune ale vieti pot echilibra raul si suferinia. Pina cind traiesti - traieste in fericire, deoarece moartea nu O poate evita nimeni. Cind compul va fi ars, se va transforma in cenusa, si 0 noua transformare inapoi nu se ‘va savissi nici odata. Aceste idei erau orientate asupra sistemului de caste, cit si asupra autorilatii textelor sfinte. ‘ Sistemele filosofice care recunose autoritatea Vedelor Unul dintre cele mai vechi sisiteme filosofice din ‘toate sistemele induismului este sankya. Primul tratat al acestui sistern se refer Ja sec.TV ien. Sankya invaté e4 exist o primA cauzi materialé a lumii - pracriti (materia, natura), La inceput practiti a existat intr-o stare amorfa, iar transformarea ci in lumea vietajilor si a lucrurilor, care se percep prin senzitii, a avut loc prin influienta a trei clemente calitative: radjas - aspiratic, lamas ~ intuneric, sattva ~ claritate, in fiecare lueru in dependent de caracterul sau, predominé unul din aceste trei alemente we rnd cu pracruty in sankya se recunoaste existenta sufletului absolut (purusi), care exista independent de temelia materiala a lumii. El nu se observa, necatind la faptul ca el exista in fiecare fiinta si lucru. Prin unirea pracrtiti si purusi (a naturii si a sufletului) apar dowazec! si cinci de principii, printre la care la un nivel“ cu cele materiale (apa, aerul,pamintul etc.) exista si cele sufletesti (intelectul, autoconstiinta). Sankya este un sistem filosofic dualist. El a influientat si alte sisteme filosofice religioase. Yoga - (unirc, participare, cugetare profunda) este sistemul filosofic care a elaborat o intreaga complexitate de procedee pentru dobindirea unei stari sufletesti deosebite. Intemeietorul acestui sistem a fost Patandjali (ap. sec. i.e.n.). Categoria prineipala a sistemului Yoga este citta, care primeste forma tuturor starilor psihice potentiale. Un alt clement important al acestui sistem il constituie descrierea regulilor unui antrenament psihologic orientat. Unele trepte ale ci contin: stapinirea de sine (iama), stapinirea respiratici in unele pozitii stabilite ale corpului {asana); izolarea sentimentelor de influienta exterinara (pratiahara); concentrarea gindului (dharama); meditarea (dhiana) si in sfirsit, starea de uzurpare (camadhi) - cliberarea de invelisul corporal. Yoga recunoaste existenfa unei fiinte absolute Isvara, care ajuta pe discipolii scolii sale in a izbuti s4-si elibereze sufietul din mucjele carmei si a samsacei. Vaisheshike - este © directie in gindirea Indiei anitice cu tendinte materialiste. Fondatorul ei a fost Canada (sec.! ic.n.). Tezele principale reiese din faptul ca exista schimbari permanente, un proces vesnic si ciclic de aparitie si decadere. In acest proces existi un element stabil - atomul (anu). Atomii sunt vesnicd, si nu sunt creati de nimeni. Atomii posed3 diferite calitati (uma) care sunt in numar de saptesprezece. Din wnirea temporaria atomilor apar Jncruri insufetite si neinsufletite. Astfel, renasterea este rezuitatu! unirii permanente si a separarii atomilor. Atomii au forma rotunda. Toate lucrurile av o esenta comuna, deaarece cle constau din substante (dravia), care exista in numar de noua. Exista substanfe cu o baza materiala (apa, focul.(atman) ~ care constau din calitati psihice. Suflctul este nematerial, vesnic si infinit. El exista in doua forme: sufletul absolut (paramatman) si sufletul individual (atman). Nyaya - (regula, rationament) - este un sistem filosofic care il completeaza pe sistemul precedent Vaisheshika. Fondatorul sistemulvi Nyaya este socotit Aksapada Gotama, care a activat la inceputul erei noastre. Nyaya este sistemul filosofic care se bazeaza pe cercetarca problemelor metafizice pe baza logicii. Un interes deosebit se acorda problemelor logicii si gnoseologiei, in deosebi cunoasterii sigure si veridice, neindoielnice. In acest sistem se introduc citeva izvoare de cunoastere, care sunt: simfirea, concluzia si concluzia prin analogie, demonstrarea, Se introduce, de asemenea, gi notiunea de silogism, care este necesar pentru confirmarea corectitudinii cencluziei. Cunvasterea bazata pe aceste izvoare este socotita veridica. De rind cu aceasta cunoastere mai existd cunoasterea indoielnica, care sc bazeaza pe memorie, indoiala, gresala si argumentul ipotetic. Nyaya a creat invafatura despre Dummezeu ca creator, ocrotitor si distrugator al lumii. Intelepciunea lui Dumnezeu ii ajuta omului care poseda o vointa libera, gi deci, are posibilitatea alegerii intre bine si rau, si care prin intermediul cunoasterii pe sine si a lumii poate sa ajunga la perfectiune. Mimansa ~ este un curent filosofic care s-a format ca rezultat al cercetarii Vedelor. Intemeietorul este socotit Djaimini - o personalitate semilegendara. Mimansa este un sistem filosofic care proclama intoarcerea la Vede. Conform acestci invataturi, unica cale de cliberare din mrejcle carmel si a samsarei consta in indeplinirea coerenta a ceea ce invala Vedele. Mimansa nu numai ca percepe textele vedice ca pe o autoritate superioara, dar si vede in ele o substanta universali suprasensibila care exista vesnic si este absoluta. Mimansa considera ca cc ajurorul teoriei cunoasterii se poate ajunge nu numai fa iplelegerea corecta a esentei lucrurilor, dar si la intelegerea unor notivni metafizice fundamentale. Astfel Vedele devin practic unicul ison al cunonsterii Sufletul cste o substanta vesnica si infinita. El este legat d corp, dar nu moace odata cu cl. Teoria cunoasterii scolii Mimansa a influientat scoal Vedanta. . Vedanta ~ este unul dintre cele mai cunoscute sister filosofice. Continutul acestui sistem este reflectat in insasi denumire sa. Vedanta inseamna etapa de incheiere a perioadei vedice Acest sistem neaga teza conform céreia lumea este rezultav interactiunii unor puteri materiale cu o unica realitate, din care t reiese si recunoaste brahma, tratind-o ca esenta sufleteasca absolutd lumii. . Conform Vedantei, lumea fenomenelor, pe care © cunoaste; cu ajutorul simfurilor, este provocata de influienta iluziilor (maia) « calitatile lor inerente. Lumea fenomenclor este numai imaginar cauza careia corista numai in nestiinta (avidia). Nestiinja duce aceea ca omului lumea i se pare adevarata, iar brahma (¢sen absoluta nedeterrainata a lumii) - o fiinté personificata superioa (isvara). Tesirea din succesiunea de nasteri consta in stiinta, adica examinarea a totul ce ne inconjoara din punctul de vedere adevarului absolut. Pe baza ei se ajunge la cunoasterea faptului | lumea este o insi laciune si ca 0 realitate neschimbatoare este brahm cu care se identifica sufletul individual (atman). Calea realizarii un asemenea cunostinte consta in regpectarea codului moral, si inainte « toate in meditars, sub care se intelege cugetarea concentraté desp problemele ascunse a Upanisadelor. In procesul meditarii es important rolul Gare provoaca Re: _ ; a s nastcrea este redesi i ie ty indeosebi a acelei clene. In aceasta ieee ise pe ana sl mai ales personalitatea {uj Petrarca (1304~ : bs a insuflat gcneratiei sale simtul sau Dasii ie einvierea antichitatii ince i ; antichitay Pe cu umanismul, care i unor imprejurati istorice Prielnice capata o arf oon Cuprinzind majoritatea claselor sociale — Cunoasterea si utilizarea operelor originale ale antichitatii grec se datoreaza in buna parte unui mare eveniment istoric - ocupa Constantinopolului de catre turci la 1453. Caderea Bizanwy provoacé un adevarat exod al invajatilor greci, care plecind luau cu manuscrise pretioase ce se pastry inca, in mare numar~ Constantinopol. Cei mai multi din acei invajati sau stabilit cu wa din Italia de Sud. gi in Sicilia, deoarece aici in fostele colonii grece| limba greaca se mai pastra inca, intro oarccare masurd, si ofe; pribegilor bizantini inlesniri mari. Din aceste cauze, teritoriul italiar devenit, din a dova jumatate a secolului al XV-lea, principalul depo al operelor ce constituiau tezaurul stiintific si filosofic al antichita In afari de aceasta in Italia la sfirsitul veacului al XV-lea se incepe intensa munca de tiparire a operclor din antichitate. Bunaoara, Venetia in numai doua decenii, din 1949, pina in 1515, gratic ur tipograf celebru, Aldo Manucei, care era in acelasi timp un mt erudit, au aparut opercle a 28 de filosofi greci. fn afara de pricini spirituale, epoca Renasterii ne dezvaluic alte cauze de transformare, cum sunt cele politice, rasturnal hegemonic bisericii, inlaturarea suprimatiei puterii preotesti si ridicar treptata a puterii politice. Analiza sferei politice si sociale a Italiei de la sfirsitul Evul Mediu ne infitiseazé o priveliste asemAndtoare cu cadrul politic Greciei antice. Grecia veche era,in momentul cind a inceput mai putere inflorirea sa culturald, alcatuita dintr-o suma de mici state, care viata politica agitata dezvoltase spiritul de independenta individului. Italia la sfirsitul Evului Mediu de asemenea, in unma lungil lupte dintre popi si din cauza amestecului strdinilor in viafa politic Tamasese divizata into serie de mici state, care se dusmine} reciproc si ale cdror tulburari interne erau uneori foarte violent Organizarea acestor state era diferité; in toate, insd, imprejurar favorizau deopotriva dezvoltarea individualitatii puternice. De ace Renasterea se manifesta mai intfi in Italia, unde de altfel ruinele 1 fasasera sa s¢ stearga niciodata amintirea glorioaselor vremuri trecute Analiza manifestarilor spirituale ale epocii Renasterii, care ¢ produs un Michel - Angelo, Celini, Machiavelli, Bruno, Campanelf~vpssuieus, cc... ne face o impresie de haos, de idei, de factori morali, de idealuri, Totusi din acest haos putem desprinde citeva trasaturi esentiale. i Individualismul si Reforma Credingei. - Cea mai raspindita miscare din perioada Renasterii este lupta contra autoritatii bisericii, contra tiraniei teocratice, contra aristotelismului catolic. Ca aceasta lupta contra autoritatii bisericii nu este o lupta contra religiei crestine, ne o dovedesie faptul aparitiei unei noi miscari crestine, numita Reforma sau Protestanism, care este o adevarata renastere pe tarimul religios si care introduce principiul individualismului chiar Si in sfera credintei. Sub stapinirea traditiei feligioase omul medieval nu se cunostea, in adevar pe sine insusi decit numai ca parte a unui tot intreg, caruia i se subordona, un chip firesc, fara nici un gind de protestare si fara nici © yarietate de independenta. El se considera, numai ca membru, al unei familii, al unei comunitati religioase. Individul inlantuit de organizatia ierarhica a bisericii incepe treptat a se dezmorti, incepe a vedea lumea in formele ei adevarate, ca o realitate obiectiva, care-i ajuta sa se conceapa in sine insusi ca intreg, nu numai ca parte. Rezultatul acestei schimbari a fost cd oamenii din timpul Renasterii nrau dorit nimic mai mult decit libertatea de a fi ci insusi, de a gindi si de a fucra prin ci insusi - chiar si in contra traditiilor si autoritatilor. 2, Nowa concepjie @ naturli. - Un eveniment de o insemnatate incalculabila este aparitia stiintei obiective a maturii, care de abia fusese schitata de ginditorii artei si care fusese gresit inteleasa de medievali. Stiinta naturii, prin aplicarile ei practice, va deveni o putere culturala atit de mare, incit va ajunge sa pretinda la rolul indrumator, pe care il avusese in Evul Mediu biserica. Stiinta ofera omului mijloace de a-si croi soarta numai Prin propriile sale forte. Omul simte nevoia de a se intoarce Ja natura, de a-i cerceta legile, pentru a se lasa condus de ele. Natura dobindeste un inteles de sine statator, care are rostul siv numai in sine, nu in afara de a, intr-o alta lume superioara. Singura lume pe care 0 puteau cunoaste este natura infinita, singura cercetare sigura este acea a “cartii naturii”. Aceasta este o schimbare revolutionara in intelegerea cosmosului, care a dus la inlocuirea teoriei sistemului geocentric (ge ~ pamint) a lui Ptolemeu si Aristoteles sustinuta de Biserica, care considera ca pamintul imobil este centrul Universului, in jurul caruia se rotesc soarele si planctell cu teoria heliocentrica (helios - soarele) a lui N. Copemicus. Teo! heliocentrica afirma, ca pamintul se roteste in jurul soarclui, ~ situa de catre Copernicus in centrul Universului - gi in jurul osici sale, datorita carui fapt se lamureste schimbarea zilei si noptii, si miscarel corpurilor ceresti. Asadar, Renasterea se manifesta ca o descoperire a naturii, insofita de o afirmare a Omului, care intra fata de natura intr-un raport cu totul deosebit de cel medieval. Natura nu mai este intruparea pacatului, a Satanei, ci mama noastra, o providenta buna; care nu inseala niciodata. Filosofia lul N. Cusanus Nicolaus Cusanus (1400-1464), este primul cugetator, situat rascrucea Evului Mediu cu epoca modema, de aceea si domeniul sé de activitate este intermediar intre teologie si filosofic. Prin latui teologicé, cl ramine adept a lui Dionisie Pseudo - Areopagitu gindirea sa gravitind intre coordonatele “Teologici mistice” al acestuia. Prin contributia filosofica a operei sale, el devine u precursor al scientismului modern, precum si al ideii panteiste. Dintre sistemele filosofice antice, Cusanus arati 0 deosebit Gragoste pentru mistica neopythagoreica a numerelor, sub indemni careia ¢] aplict marimile matematice la realitate. Meritele exceptional in domeniul matematicii a lui Cusanus au fost inalt apreciate atit di contemporanii sii (Paolo Bussi), cit si de cercetatorii contemporan (M.Contor), inst cu toate aptitudinile sale in domeniul matematicii imbinarea calculului matematic cu experienta nu are la N.Cusanu: exactitatea pe care o vom intilni la Kepler, Galilei... ci caracterul de teosofie fantastica, atit de comuna mai tuturor filosofilor Renasterii. Originalitatea filosoficd a lui Cusanus consté in modul cum el lamureste pe de o parte raportul dintre om si Dumnezeu, pe de alta parte taportul dintve Dumnezeu si universeee care are trei trepte de perfectiune sensibilitatea, care ae i confuz, adica prin simruri Tealitatea, esenta _fucrurilor: Q nen, care intelege lucrurile mai bine, prin separarea elementelor " St prin reducerea acestor el e emenete la numar; si in sfirsi i (reapta este intuitia (intuito ji i : vhemilocn ito intellectualis), o “viziune” ijlocii 2 ee hs ne” nemijh cane " f : ylocita, ne Founeste int-un tot lucrurile $i elementele separate de ratiune. ann omul se uneste cu dumnezeu, care este unitatea ee ; oo dcosebirilor si contrastelor (coincidentia um). In ce consta aceasta tainica i ainicaé fuziune cu D ammonia Universului, int saa s i, eligenta n-o poate lami i i 4 . “ un, ¢i numai nesti i : a a savanta (docta ignoranqa), cum suna titlul unci lucrari a H uma intr di Is. uma Print-o Inalta ignoranta Putem intelege natura Givinitatii neaccesibila inteligentii obisnuite. , Dumne: i i cimanen seas si Universul. ~ Lumea este o desfisuiare multipla a fore pee iypetl din numaru) unu decurg toate celelalte oe — 7 itiune, tot asa multiplicitatea tumii sensibile decurge " ioasa Unitate suprema. Dumnezeu este stiinta, voinia si Pu crea, cl este maximum, deoarece cuprinde totul dor est : munimum, fiindca se afla in Iucrul cel mai mic. “ me pian icoana dumnezeiini, €a este infinita in timp si Oaieiedi ec aera al a carui _manifestare este. Ideea infinita iol dl tpoits We cat ia Cusanus indintea tuturor Sinditorilor noi si feat Gk etn oe ene al lui Copernicus, pentru d : te lui in jurul axei sale. Acest mi protagonist al Renasterii, care din fatiunea unei gindiri di i = @ ajuns la un sistem perfect inchegat, pring a ti in a i fea, a au gasit pretuire abia mai tirziu, dar care te fost he ‘e la Bruno, Campanella, Leibniz si alfii. Neoplatonismul si Aristotelismul pur ice filosofiile antice feimprospatate de Renastere, cea mai aa ica si cea mai influienta a fost platonismul interyazut prin inca neoplatonica. Noua miscare platonica se datoreste intluienjei directe a invajatonlor greci, care au venit im Italia ca sa ia parte la Consiliu pentru unirea Bisericilor de Rasarit si Apus (1438- 1439), si mai ales 2 personalitatii a lui Georgia Gemistos (mai urziu si-a luat numele de Plathon), care a infiintat Academia platonica din Florenta, cu care neoplatonismul patrunde in cugetarea filosofica a Renaste! Cu numele lui Marsilio Ficino (1433-1499) este legat faptul traducerii complete a operei lui Platon (1477), precum si a lui Plotin (1485). Adevaratul indrumator al Academiei din Florenta a fost Pico, Della Mirandolla (1463-1494). Acest mare invatat al timpului devine personalitate vestita in timpul vietii prin indrazneala cu care la Roma, fiind in virsta de numai 24 de ani, supune discutiei publice 900 de teze platonice, dupa el invincibile. Treisprezece din aceste teze au fost condamnate ca eretice de Popa Inocentiu VIL. Picco devine reprezentativ si pentru incercarile sale de sincretism, in care el incearca sa impace .deile aristotelice cu cele platonice. Alti membri al Academiei din Florenta, care au contribuit la studierea minutioasa a ideilor platonice si neoplatonice au fost Jean Bettista Alberti, Cristofano Landino. Acesti filosofi manifesta in operele lor acelcasi preocupari’sincretice comune Renasterii Incercarile de a impaca platonismul cu peripatetismul a dus la intetirea miscarii de studiere a operelor originale a lui Aristotel. Cu toate ca Aristotel, in calitate de filosof a Bisericei, fusese talmacit in diferite moduri, o seama de ginditori ai Renasterii gasesc ca adevaratul Aristoteles netrecut prin cenzura catolicismului, nu este cunoscut. Reprezentantii de vaza ai Aristotelismului pur, sunt Theodor Gaza (1400-1537), Desioderus Erasmus (1467-1536). Noul Aristotelism este nemulfumit nu numai de ar crestin, ci si de aristotelismul arab, reprezentat de ucenicii filosofului arab Averroes. Deosvbirea dintre reprezentantii aristotclismului purificat si a averroistilor so face in privinta talmacirii thomiste (Thomas d'Aquino), care rviesea din accea, cA sufletul este nemuritor, averroistii isi opun Conceptia precum ca nemuritor este numa’ sufletul in genere. intelecul activ, iar aristotelismul puritirat primeste | fotelismulconceptia lui Alexandru din Aphrodisias (sec. IT e.n.), care-] talmaceste pe Aristoteles in sens , naturalist, considcrind ca nici o parte a sufletului nu este nemuritoare. Unul din cei mai de seama adepti, ai aristotelismului pur, care a contribuit mult la eliberarea lui Aristoteles de invelisul scolastic, a fost Pictro Pomponazzi (1462-1525). Preocuparea dominanta a lui Pomponazzi tine de domeniul moralei. Negind nemurisea sufletului, el admite ca numai astfel omul va Practica binele in mod dezinteresat, fara a mai astepta rasplata sau pedeapsa din viata cealalta. In gencral conceptia, lui Pomponazzi are un Caracter naturalist cu nuanta panteista, Filosofia naturii yi gindirea sHintified despre natura din epoca Renagteril, Panteism Lupta impotriva traditiei scolastice, reinvierea vechilor filosofii sunt mai mult niste puncte de pornire Spre O noua gindire filosofica. Omenirea nu poate locui mult timp pe ruinele antichitatii. Apare necesitatea de o sistematizare a noilor idci, de o filosofie constructiva. Gindirea constructiva si productiva a Renasterii isi afla centrul in noua conceptic a naturii. Natura cra pentru medieval raul, o forta demonica, pentru Renastere este obiectul iubirii si_al admiratiei. Obiectul filosofiei nu mai este Dumnezeu, ci natura, caci nominalismul dovedise ca rajiunea nu poate cuprinde lumea supranaturala, ci numai lumea nat Natura trebuie cercetata Pentru ca si prin “propriile-j principii”, nu pentru intelesul ei de dincolo. Unui dintre cei mai insemnati filosofi naturalisti este Hieronymus Gardamus (1501-1576) din Milan. Gardamus amesteca in filosofia sa experienta cu magia si alchimia, El nu este in stare sd deosebeasci faptele cxacte de superstitii, caci dupa el legile naturii asculta de spirite supranaturale. Adevaratul premergator al filosofici propriu zise @ naturii este Bernardius Telesius (1508-1588). El intemeiaza in Cosenza cea dintii academic de cercetare stiintifica a naturii. In ceea ce priveste metoda de cercetare a naturii, Telesius combate silogistica scolastica si my recunoaste ca rmijloc de cercetare decit expericata, fapt cary impedica de a pre{ui valoarea calculului matematic in explicay naturii, Deaceea cind Telesius face incercarea dea trece de 1a metot de sistem, el trece la © filosofie fantasticd a naturii, sprijinita | cosmologiile vechi grecesti. Un alt —ginditor din perioada Renasterii este N.Coyemia (1473-1543), intemeietorul unui nou sistem cosmologic si anun} sistemu! heliocentric (helios-soarele), Aceasta noud tanceptic 4 reflectata de marele savant in lucrarea despre Despre miscarea cail ceresti si lucru ciudat, ¢4 este inchinata Papil Paul al TiI-lea. q inceput noua conceptie numitd dupa autoral ei copemiciana a A primita de catre clerici ca 0 ipoteza matematica, Ins& cind ea prin radicini si amenin{a a detrona conceptia geocentrica (ge - pamin este declasaté invatatura erctica. Conceptia lui Copernicus are o insemnatate __epocala, ea constituit un act revolutionar, prin care studiul naturii si-a proclam independenta fata de Dumnezeu si fata de religie. Ea a " contrapunerea miscarii corpurilor ceresti celor pamintesti, formula inca de Aristotel si sustinuta de scolastici. Intreaga sintezA a filosofiei naturii din epoca Renasterii ‘| gaseste realitatea in operele filosofului italian Giordano Bruno (15: 1600), nascut la Nola nu departe de Neapole. Miezul filosofiei lui Bruno il constituie conceptia coperniciana | naturii, al carui apostol devine. Ins este adevarat ca Copernicus de inlocuise vechea sistemA geocentricd printr-una heliocentrica, n izbuteste sd depaseascé hotarele lumii. Este totusi marele merit al u Bruno, care a «firmat, sprijinit de Cusanus, infinitatea Jae consecinta, insusi soarele situat de Copernicus in centrul Universulu se transforma intr-un astru, care se pierde in spatiul infinit al lumii. Ideea infinitatii lumii are o insemmatate covirsitoare si es{ radical opus’ conceptici aristotelico-scolastice a miArginirii bis Datorita ideii infinitatii tumii, pamintul se wansforma Intro p nef neinsemnaté in oceanul lumilor, ceca ee duce la ara constructiilor teologice cu privire la pozitia privilegiata ai pdenta uly Se naruie si afirmatiile scolasticii care considera ca “cerul” este de | esenté mai desavirsita decit pamintul i c& prin urmare intre cer $102 Pamint exista o deosebire de calitate. In lucrarea sa “De la causa, principio ¢ uno”, Bruno afirma ca toate punctele din univers au acelasi grad de perfectiune. Cu toate ca corpurile ceresti si lunile sunt infinite in numar, Universul in esenta Ini, este Unul, are la temelic o singura substanta, un substrat unic care este insusi Dumnezeu. Lumea este una, fiindca Dumnezeu este Unul. Dumnezeu este in inima lumii. El este cauza imanenta creatoare, natura nascatoare, iar lumea este o natura nascuta, ordonata de Dumnezeu. Dumnezeu este “cauza, principiul” substratul unic, forta primordiala din lume. Prin aceste afirmatii facute de Bruno in lucrarea sa “De Vinfinito, universo ¢ mondi”, el devine pionerul conceptiei panteiste (pan-tot si theos-dumnezeu), viziune catre care tinde noua stiinta a naturii, ca find singurul mijloc de a impaca religia cu stiinta noua. O noua tendinta ce se manifesta inca la sfirsitul Evului Mediu sub influienta nominalismului, este de a studia direct lucrurile individuale, obicctiv si sistematic nu cu simple combinari inchipuite, subiective si arbitrare ca in scolastica medievala, O stiinja a naturii n-a avut posibilitatea sd apara atit timp, cit antichitatea si scolastica scparau experienta sensibila de matematica tajionala. Omenirea se multumeste de-a rindul veacurilor cu o filosofie a naturii, insd treptat de la sfirsitul veacului al XV-lea inceputul veaculului al XVI-lea gindirea filosofica creaza_ stiinta naturii, in momentul in care “stiinta noua” ajunge la deplina cunostin{a a scopului si a mijloacelor sale. Caracterul vadit al gindirii stiintifice despre natura este obiectivitatea, care se sprijina. pe experienta, pe cercetarea faptelor sensibile, constatabile de oricine, dar in acelasi timp adauga faptclor calculul matematic, care face ca experienta sa fie exprimata intr-un limbaj inteles de oricine, limbajul cifrelor. Miscarea stiintificd care imcepuse cu Leonardo da Vinci, N.Copernicus este reflectata mai tirziu in lucrarile lui Iohann Kepler, Galileo Galilei, P.Gassendi.... Tohan Kepler (1571-1630) largeste si __verifica conceptia coperniciand a naturii, in urma observarilor asupra miscarilor planetei Marte. Kepler constata ca miscarea planetelor in jurul soarelui nu se fac circular, ci elipsoid. La ¢l apare in mod izbitor caracterul stiintei moderne: realitatea sensibilé asculta de legi matematice, care dupa cl, crau ordinea etern’, sadita in natura de Dumnezeu. Anume cu Galileo Galilei din Pisa (1564-1641), cel mai mare cercetator italian al naturii, vechea conceptic scolastica a ie a este pe deplin minata si noua conceptie copemiciana este init intemeiata. Galilei gratic tclescopului perfectionat de el descopera in 1610 satelitii lui Jupiter, inclul lui Mercur si Venus, descoperiri care dau © confirmare stralucita conceptici heliocentrice copernicicne. Pentru Galilei cartea mnaturii este scrisa in cifte si figuri pentru a intelege natura, e necesar de el descoperi ordinea matematica, raporturile generale, legile. Numai ceea ce este cantitativ si masurabil este obiectiv si _stiintific. Fenomenele naturii nu mai sunt lamurite prin “calitati nepatrunse”, ci prin forte de miscare masurabile, prin marimi, cantitati. Dupa Galilei cauzele naturii sunt mecanice si necesare, nu niste puteri insuflefite, care jucreazk arbitrar, ascmenea omului, in vederea realizarii unor scopuri. Ali reprezentonti de vard a gindirit silintifice despre naturd sunt: i -1655) gsi R.Boyle (1627-1691). Cu numele acestor ea a tall chimiei stiintifice. Conceptia atomista me in domeniul chimici si. inléturi cercetArile ee a alchimistilor, care cAutau in zadar “piatra filosofica’ si Plexi! vietii”. Toate corpurile sunt compuse din atomi, care nu cunosc diferenta decit de intindere, forma si miscare, si nu de calitate. geometrice,06 teforma isbucneste si in Elvetia, cu U.Lwingli (1484-1531) si ta Geneva cu G.Calvin (1509-1564). Reforma inlaturé din crestinism toate dogmele ce i s-au adaugat dupa conciliul de la Nicea (a.325) si nu pastreaza decit Biblia, “cuvintul Domnului”, pe care Luther 0 traduce in limba poporului, scrisorile Ii Pavel, idcile apostolilor, si ale parintilor biséricii, in deosebj ale lui Augustin. Reforma este o “renastere” a Crestinismului, QO intourcere la izvoarele Primitive, apostolice considerate mai adevarate, decit pedantele si despoticele dogme catolice. Aceasta teinviere a crestinismului Primitiv, a provocot cercetarea documentelor crestine, primitive, a dus la un avint al Studiului hebraicei, in sfirsit la © adevarata cercetare stiintifica a originelor crestinismului. Spiritul Reformei nu Poate fi inteles decit in contrastul sau ireductibil fata de spiritul catolicismului. Biserica_catolica stopase credinta in anumite hotare si ajunsese a identifica crestinisraul cu catolicismul, A crede era tot una cu a fi supus bisericii Ceea ce interesa Biserica era numai ascultarea de dogme si de poruncile ei, ceea ce era echivalent cu ascultarea fata de cei ce Pazeau dogmele si dadeau poruncile. Reforma cere numai “credinta” personala, caci numai_ prin credintsa individul se poate mintui. Omul se poate mintui prin credinta personala, fara ajutorul Bisericii atotputemice ce uzurpase Jocul cuvenit numai lui Dumnezeu, si lui Tsus. Dar pentru Protestanti mintuirea prin credinta Personala nu era insusi “opera” omului, caci omul este “predestinat” numai a pacatui, - teorie augustiniana, primita de protestangi, - ci numai prin harul Neasteptat si nepatruns a lui Dumnezeu, Reforma are un caracter de misticism si individualism, caci credinta vie nu poate dainui fara libertatea individuala, nimeni nu trebuie sa fie silit a crede”, rostea Luther. Nu fapta buna face pe om bun, ci omul bun, in adincul constiintei sale, face ca fapta sa fie bund. Omul trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu dezinteresat, fara egoism, fara sa se Gandeasca la rasplata vitoare. Reforma cere libertatea de credinta a individului, dar o Tealizeaza cu sacrificarea ‘ratiunii sau cel putin cu subordonarea ci eredintel, Cu toate Acesiea, Reforma este un insemnat progres 107 spiritual. Ea n-ar fi devenit o putere istorica, cu o ns jane asupra popoarelor, care au imbratisat-o, daca n-ar on RS an unei noi biserici, care fatal trebuia sa renuate Ta spiritul indivi am de la inceput. Acest lucru s-a gi intimplat, cind Luther cu ajut sa printilor germani, transforma Reforma intro noua a epee 7 si dogme. Asa dar, cu Reforma se intimpla acelasi lucru ca gi crestinismul primitiv.Filosofia modernd Nu cxista un hotar singur intre epoca renasterii si epoca modema. Epoca moderna incepe apoximativ 1a sfirsitul secolului XVI Si Inceputul secolului XVH. Inflorirea filosofiei moderne este legaté de Progresul economic, politic si stiinific’ a farilor din Europa Occidentala. Revolutiile burgheze birvic succesiv in Olanda in sec. XM4, in Anglia in sec. XVII, in Frama in sec. XVI. Deavoltares socictatii burgheze pune un sir de Probleme in fata gindirii filosofice de ordin social si stiintific. Anume rezolvarea acestor probleme 4 devinit obiect de studiv pentru filosofii moderni. Filosofia moderna este deosebita de filosofia veche. Ca si filosofia renascentista _filosofia modema este indreptata impotriva Bindirii scolastice, gindirii rupte de practica. Incearca sa rupa un sir de cenoane ale filosofiei vechi si construiasca o intelegere noua a lumii, bazataé pe succescle stiintei modeme. Filosofia se apropie intratit de stiinjé ca in multe cazuri se Pierd hotarele intre ele. Curentele principale ale filosofiei moderne sunt: rationalismul si empirismul. Filosofia rationalista Rane Descartes (1596 ~ 1650) Filosoful francez Rene Descartes s-a nascut in 1956. Studiile si Ja facut in prestigiosul colegiu la Fleche, care se afla sub egida regelui Frantei. Colegiu! avea o biblioteca bogata cu carti rare. Dupa cum seria Descartes, aici lucrau cei mai buni profesori din Europa. In colegin erau instituite reguli Severe, tot asa cum erau si in ordinul iezuitilor. Descartes a avut o sdnatate destul de slaba, gratie la ce el a capatat un sir de inlesniri ce i-au permis, sd profite de o anumita 109 libertate Eliberarea de la mianifestatiile comune, i-a permis lui Descartes sd mediteze asupra lucrurilor de sine statator. Ca elev sirguincios avea permisiunea sa lucreze in biblioteca cu cartile rare si chiar cu cele interzise de inchizitie. Aceste concesii si mintea lui ascutité, i- au permis lui Descartes sa puna la indoiala adevarurile stiintei scolastice, ce se citea in colegiv si domina cugetul european. Dupa terminarea colegiului Descartes scria, cd cunostintele capatate acolo in marea lor majoritate nu-i dadiau voie sa rezolve nici o problema reala. Fiind 0 personalitate puternica si ingenioasa, Descartes isi pune scopul sa- si valorifice cunostintele si sa schimbe si situatia din stiinta. Cunostintele trebuie sa fie bune, pentru rezolvarca problemelor practice. Mai intii de toate, Descartes atrage atentia asupra metodeior de cunoastere. El demonsireaza ca metodele din stiinta contemporana lui ny sunt potrivite pentru studiere, cu ajutorul lor nu se pot face descoperiri. Metodele din stiinja scolastica se bazau pe logica li Aristotel, mai ales pe silogistica. Jar silogismul in premisa generala contine deacum saspunsul. Silogismul, logica lui Aristotel, dupa parerea lui Descartes, poate avea doar importanta didactico - pedagogica, insa pentru stiinta adevaraté este un joc. “Prin aceasta, ~ subliniaza Descartes, - nu ne gindim sa aruncam asinda asupra sistemului de a filozofa nascolit de alfii, sau asupra aparatului acestuia de rationamente probabile, atit de potrivite pentru disputele de scoala: acestea ascut mintile tinere si le fac, luindu-se la intrecere, sa se intefeascA tot mai mult. Si.e mai bine ca tinerii sa se instruiasca prin pareri de acest fel, chiar daca ele se infajiseaza ca nesigure in urna certurilor dintre carturari, decit dacd i-am lisa de capul lor. Fara indrumator ci n-ar mai fi in stare s& iasd din incurcaturé.” Rene Descartes isi wrunca privirea sa in privinta metodci asupra matematicii. Anume matzmatica poate servi drept exemply pentru o metoda stiintifiei. Cu toate ca si in matematich enisti mari neajunnsuri. Nici matenatica nu s-a format pe -metodologie chia0 exista. o ruptura intre diferite compartimente ale matematicii. Dar rationamentul matematic este clar, transparent, evident. In celelalte stiinte judecata este lipsita de claritate, este ambiguie, adesea contradictoric. “Se poate lesne deduce, - scrie Descartes, - pricina pentru care aritmetica si geometria ne apar ca fiind mult mai sigure decit celelalte stiinfe: pentru ca, anume, singure ele opereazd cu un continut atit de simplu si pur, incit nu se intemeiaza pe nici un lucru pe care experienta sa-| fi aratat nesigur, ci constau in intregime din deductii logice inlantuite. De aceea ele gi sunt cele mai simple si mai clare dintre toate, iar materialul cu. care lucreazé este intocmai precum il cerem noi, si e greu pentru cineva sa greseasca in privinta lor...” In 1637 Descartes publica Discurs asupra metodci. Aciasta luecrare marchiaza inceputul gindirii moderne. Mai Intii de toate el supune unci critici severe continutul, situatia din filosofie si stiinta, metodele folosite de acestea, considerindu-le nesatisfacatoare. In lucrarile Reguli pentru conducerea spiritului si Discurs asupra metodei, Descartes lanseaza noua sa viziune asupra metodei stiintifice. Initial propune douazeci si una de reguli pentru cercetarea stiinfifica, apoi le reduce pe acestea doar la patru reguli, considerind ca cu cit sunt mai putine reguli cu atit e mai lesne de a le urma, de a te conduce de cle. Regulile, spune Descartes, trebuie sa fie simple pentru utilizare. Regula I Este numita regula evidentei. Descartes ne atrage atentie, ca o cercetare nu poate fi inceputa, pind ce nu sunt clare premizele, postulatele de baza. Nu se pot utiliza idei neclare, incerte, vagi. Ideile trebuie sa fie clare si distincte Evidenta ideilor ne-o deschide intuitia, lumina naturala a ratiunii: “Primul,- scrie Descartes,- este de a nu primi niciodata un Iucry ca adevarat ininte de a fi cunoscut intr-un fel evident ca este asa, adieé de a evita cu grija graba si prejudecata si a nu cuprinde mai mult in judecatile mele decit ceea ce s-ar prezenta spiritului meu in mod clar si distinct, fara a avea nici 0 ocazie de a-l pune (vreodata) in indoiala.” mt Regula I Regula a doua este divizarca intreguli in partile lui componente. Ea ne demonstreaza importanta analizei in cercetare, anume ea aduce gindirea la evidenta prin simplificarea compusului. Divizind intregu) in partil e lui componente, atingem simplitatea si ne apar cugetul de amiguitate, incertitudine. Intuitia percepe simplul. “...s4 impartim ficcare din dificultatile pe care le examinam,~ scrie Descartes,- in atitea parti, cit s-ar putea si ar fi necesar sa fie rezolvate mai bine” Regula IT Regula a treia descrie sinteza care este necesara pentru restabilirea obiectului ratiunii. Este 0 mare deosebire intre obiectul initial ce l-am avut inainte de analiza si obiectul compus dupa sinteza. Acesta este un obiect rational, inteles de cujet, transparent, pentru ca este format de ratiune dupa anumite principii cunoscute ei. Cerinta din regula a treia este urmétoarea: “de a conduce gindurile mele dupa o ordine, incepind cu obicctele cele mai simple si cele mai usor de cunoscut pentru a ma urca putin cite putin, si in mod gradat, pina Ja cunoasterea celor mai compuse si presupunind o ordine chiar dintre cele care nu se ummeaza regulat vnele pe altele.” Regula IV peaserdde eis El propune un control riguros atit a procesului de analiza, cit si a celui de sinteza, care ne-ar feri de omiteri, greseli. “ de a face peste tot enumérari asa de complecte si revederi asa de generale, incit s4 fiu incredintat ci nu am lisat nimica la o parte.” Pentru matematica, subliniazi Descartes, foarte insemnate sunt deductia si intuitia. Avind metoda pregatité pentru cercetare, Descartes incearcd sd revada bazele filosofiei si s4 construiasci o sistema noua filosofica, care ar corespunde realitatii, pentru ca dupa cum spunc cl, ideile vechi filosofice sunt atit de multe si incurcate, cd nu-ti permit cA Inielegi unde este adevarul, iar unde este falsul. De aceea nouaconstructie trebuie inceputa de la revederea cunostintelor, ca sa capatam © certitudine, ca bazele ce le vom pune sunt adevarate, de altfel ajungem din nou la o incertitudine. Cercetarile, spune Descartes, le vom incepe de la indoiala. Indoiald merodicd “ Nu de astazi.- spune Descartes,- mi-am dat scama, ca din primii mei ani am capAtat numeroase pareri false drept adevarate si ca ceea ce am cladit de atunci pe aceste principii atit de pitin sigure, nu ar fi decit foarte indoielnic si nesigur, si de atunci am judccat ca va trebui... sa ma apuc serios de a ma dezbara de toate opiniile pe care le permisesem mai inainte, si a reincepe totul din temelii, dacd as fi vrut sa stabilese ceva sigur si constant in stiinta.” Dar, spune Descartes, nu este necesar de controlat absolut toate cunostintele, ci doar principiile pe care se bazeaza ele: “Pentru acest scop nu va fi nevoie s& arat, ca toate sunt false: lucru pe care nu la- si sfirsi niciodata;... voi incepe cu principiile pe care toate vechile mele pareri erau rezemate.” Controlind fundamentele, controlezi si cunostintele. Cunostintele vechi, spune Descartes, sunt de origine senzoriala Chiar si cele rationale pind la sfirsit se reduc la senzatii. “Tot ce-am acceptat pina acum ca mai adevarat si mai sigur am invatat-o prin simturi si de la simturi.” Constiintele experimentale sunt de provinenta senzoriala, iar senzatiile adesea sunt inselatoare, In procesul analizei datelor senzajiilor prin indoiala el ajunge la urmatoarea concluzie, cd te poti indoi in toate. Toate cunostinicle despre lumea exterioara si interioara sunt incerte. Si atunci ce este sigur, cert. Ramine cert doar insasi procesul indoielii. Din aceea, ca procesul indoiclii este sigur, Descartes face urmatoarea concluzic daca ma indoiesc, inseamma ca gindesc, iar daca gindesc inseamna ca exist. Aceasta, spune Descartes, este 0 eviden{a: daca gindesc inseamna, cA sunt. Asa a aparut renumita fraza a lui Descartes: “Cogito ergo sum.” Lumea cartegland. “Cogito ergo sum” (daca girdesc, inseamna ca exist) este adevarul pe care Descartes trebuie sa construiasca iversul. Dar cum este posibil de trecut de la o evidenta rational eee la exterior. Este 0 problemé dificila. Descartes © a apelare la Dumaezeu. Anume existenta lui an ae existenta lumii exterioare. SA anuaerrea a a a ee i mu, care ma insala. a Kruntiten, 1994, : 34. Hetopan dbmnocoan. B xperkom nuxomteomm. - M., 1991. 35. Teoarmonsp ae dmxosogme: / Tpax men x. pyes / Kannatsy, 1985. 36. Max anxcnonap go Qwnosodwe: / Tyas. men a. pryes / Kamuray, 1990. Cuprins Filosofia, probiemele @ rolul ei im societate .. (M4. Brgs, V. Rovaciuc) Filosofia Oriontelé Antics (C. Lezovanu, E, Lozovanu) Filosofis, Antics... (OM. Braga) 38 Filosofia Evului Mediu ., 76 (Gh. Sisbu) Filosofis’ Bpoeii Rensstexii ..... (B. Loumvanu) Filosofia Moderna (4. Brajay Mtumininnul frances din. 96. al XVT-08, (7. Virreann) 150 Dibliognetio we ER TS tebe me cei me ee ee tne een HD