Professional Documents
Culture Documents
Bucuresti
Facultatea de Medicina Dentara
Bucuresti, 2006
Cuprins:
1
Introducere. Istoricul fizioterapiei ca specialitate. Aplicabilitate in cadrul patologiei
studiate........................................................................................................................................4
1.1
Prezentarea principalelor mijloace si modalitati terapeutice......................................8
1.2
Mecanisme de actiune ale agentilor terapeutici utilizati (bazele fiziologice si
fiziopatologice, biomecanica loco-regionala).......................................................................11
1.3
Domenii de patologie, inclusiv cea dentara si oro-maxilofaciala.............................45
2
Aspecte clinice, diagnostice si terapeutice........................................................................82
2.1
Principii de diagnostic clinico-functional.................................................................84
2.2
Evaluarea clinico-functionala a pacientului..............................................................85
2.3
Principii generale de recomandare si prescriere a principalelor mijloace si modalitati
terapeutice apartinand fizioterapiei.......................................................................................88
3
Termoterapia ca modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in cadrul patologiei de
specialitate.................................................................................................................................90
3.1
Aplicatiile de caldura si rece.....................................................................................90
3.2
Aplicatiile de rece sau gheata (crioterapia).............................................................100
4
Electroterapia ca modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in patologia de
specialitate...........................................................................................................................102
4.1
Bazele fiziologice ale electroterapiei......................................................................102
4.2
Curentul galvanic, galvanoionizarea: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile
biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii..............104
4.3
Curentii de joasa frecventa: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice,
efectele fiziologice, modalitati si tehnici de aplicare, indicatii si contraindicatii...............109
4.4
Curentii de medie frecventa: actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati de
aplicare, aparatura si tehnici utilizate, indicatii si contraindicatii.......................................117
4.5
Terapia cu inalta frecventa - undele scurte, terapia cu inalta frecventa pulsatila si
undele decimetrice: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, efectele
fiziologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii............................................120
4.6
Terapia cu ultrasunete: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice,
efectele fiziologice, metodologia de aplicare, indicatii si contraindicatii. Terapia combinata:
ultrasunet si CDD................................................................................................................127
4.7
Terapia prin campuri magnetice de joasa frecventa: actiunile campurilor magnetice,
efecte fiziologice, metodologia de aplicare, indicatii si contraindicatii..............................133
4.8
Fototerapia cu RUV si RIR: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile
biologice, efectele fiziologice, modalitati sau tehnica de aplicare, indicatii si
contraindicatii.....................................................................................................................137
5
Masajul locoregional: modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in patologia de
specialitate. Tehnici, actiune fiziologica, clasificari, efecte, indicatii si contraindicatii.
Criomasajul.............................................................................................................................149
6
Kinetologia medicala locoregionala: modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in
patologia de specialitate..........................................................................................................164
6.1
Kinetoprofilaxie si kinetoterapie.............................................................................164
6.2
Elemente de anatomie functionala locoregionala si de biomecanica a
mandibulei.......................................................................................................................164
6.3
Bazele fiziologice si fiziopatologice ale kinetoterapiei..........................................165
6.4
Obiectivele kinetoterapiei locoregionale................................................................170
6.5
Programe de kinetoterapie locoregionala (tehnici, exercitii si metode).................173
6.6
Mecanoterapia sau kinetoterapia asistata de dispozitive si realizata pe aparate
(mecanoterapia activa si/sau pasiva asistata de aparate pentru asigurarea ortodontiei sau de
reabilitare ocluzala posturala).............................................................................................178
7
Terapia ocupationala.......................................................................................................184
7.1
Definitii, obiective, mijloace terapeutice si de recuperare functionala...................184
7.2
Parafunctii, obiceiuri vicioase, deconditionare, purtarea de gutiere si alte dispozitive
de redresare si reposturare..................................................................................................185
8
Laserterapia: modalitate terapeutica cu larga aplicabilitate in patologia de
specialitate...........................................................................................................................186
9
Biofeedback. Terminologie, continut, principii, aplicatii practice in contextul patologiei
de specialitate..........................................................................................................................188
10
TENS, acupunctura, electropunctura, presopunctura, tratamentul punctelor si zonelor
trigger ca terapie adjuvanta a patologiei de specialitate.........................................................192
11
Fizioterapia de intretinere si de recuperare postoperatorie: prezentarea mijloacelor si
modalitatilor fizioterapeutice, clasificare, particularitati terapeutice.....................................202
12
Fizioterapia in inflamatii si infectii ale regiunii orale si maxilofaciale: prezentarea
mijloacelor si modalitatilor fizioterapeutice, clasificare, particularitati terapeutice...............208
13
Fizioterapia si recuperarea dupa traumatisme locoregionale: contuzii, fracturi.
Prezentarea mijloacelor si modalitatilor fizioterapeutice, clasificare, particularitati
terapeutice...211
14
Fizioterapia in patologia articulatiei temporo-mandibulare: prezentarea mijloacelor si
modalitatilor fizioterapeutice, clasificare, particularitati terapeutice.....................................212
15
Fizioterapia durerii regiunii orale si maxilofaciale, inclusiv durerea din cancer.
Prezentarea mijloacelor si modalitatilor fizioterapeutice, clasificare, particularitati
terapeutice...216
16
Fizioterapia in pareza si paralizia de nerv facial. Prezentarea mijloacelor si
modalitatilor fizioterapeutice..................................................................................................220
17
Bibliografie.................................................................................................................222
care au derivat, aparitia unor metode kinetoterapeutice specifice care se adreseaza patologiei
coloanei vertebrale lombare, ale lui Williams, promovarea cresterii fortei musculare prin
culturism dar si prin tehnica introdusa de Thomas, De Lorme si Watkins pentru tonifierea
musculara prin exercitii cu rezistenta progresiva, introducerea tehnicilor de izometrie scurta
de catre Hettinger si Muller care au revolutionat si metodologia antrenamentului sportiv,
aplicarea tehnicilor de facilitare neuromusculara de catre Kabat, Knott, Voss, Bobath, Rood,
Stockmeyer, Brunnstrom s.a., aparitia metodelor de biofeedback, a metodei conditionarii
operationale, a tehnicilor bazate pe componenta motivationala sau pe efectul tranchilizant al
exercitiului fizic.
Masajul a fost utilizat de-a lungul istoriei omenirii datorita efectelor sale benefice, asigurand
ameliorarea disconfortului si a sindomului dureros. Radacinile sale se regasesc in China
antica, in urma cu 4800 de ani. Egiptenii, budistii, persanii si japonezii au utilizat tehnicile de
masaj si miscarile sau manipularile in terapia unui numar mare de afectiuni si imbolnaviri. In
secolul al 15-lea Hippocrate a subliniat utilizarea masajului ca modalitate terapeutica intr-o
serie de afectiuni. Ulterior, grecii, apoi francezii, suedezii, englezii s.a. au recurs la masaj ca
fiind un mijloc terapeutic important, stabilind tehnici de aplicare si metodologie de lucru.
Literatura de specialitate a secolului al 20-lea, subliniaza efectele favorabile ale masajului
terapeutic asupra unora dintre segmentele corpului, aflate la distanta de zona masata, numind
acest fenomen drept masaj reflex sau masaj al tesutului conjunctiv (dupa cum il numesc
terapeutii din S.U.A.).
In contextul cautarilor unor terapii alternative, omenirea a incercat sa raspunda de-a lungul
timpului la intrebarile referitoare la ce este lumina si cum actioneaza ea asupra ochiului in
principal, si asupra intregului organism, in secundar. Efectul luminii de mare intensitate
asupra ochiului a fost constatat in urma cu mii de ani. Arsurile retiniene sunt cauza scaderii
acuitatii vizuale si se datoreaza RIR din spectrul luminii solare, atunci cand sunt receptionate
neprotejat. Prima referire la teoria luminii de mare intensitate si la teoria laserelor a fost facuta
de Einstein, cand s-au introdus si notiunile de emisie spontana si emisie stimulata. Dupa
amplificarea de microunde prin emisie stimulata a radiatiei, atentia cercetatorilor s-a orientat
asupra obtinerii aceluiasi efect la frecvente cu cateva ordine de marire mai mari, obtinandu-se
amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiatii. Altfel spus, Light Amplification by
Stimulated Emission of Radiation sau LASER.
In anul 1960 laserul cu rubin este folosit in oftalmologie pentru fotocoagulare iar in 1962
cercetatorii romani de la Institutul de Fizica Atomica din Bucuresti obtin efect laser in
amestecul He-Ne. Ulterior, se descopera laserul cu semiconductori. Din 1964 incepe folosirea
laserelor cu CO2 in afectiunile dermatologice, inclusiv in cancerele de piele. Ulterior, laserele
cu CO2 sunt utilizate in neurochirurgie, chirurgie generala, cat si vasculara, chirurgie plastica
si reparatorie, in sfera afectiunilor ORL, in oncologie, ortopedie-traumatologie. Din 1992
laserul Nd-YAG este utilizat in artroscopia genunchiului si a umarului.
Terapia de biostimulare laser este utilizata astazi in diferite domenii de patologie, precum:
osteoporoza, bolile reumatismale, suferintele neurologie, cele din sfera ORL, inclusiv algiile
periferice, posttraumatica, dermatologie, sfera oro-maxilofaciala etc.
In cele ce urmeaza sunt trecute in revista principalele mijloace si modalitati terapeutice prin
care Medicina Fizica si de Recuperare Medicala reuseste sa asigure profilaxia sau sa reeduce
functional o serie de afectiuni insotite de deficite motorii de diferite grade.
Biofeedback-ul este recunoscut drept procedura terapeutica in jurul anilor 1960. In contextul
fizioterapiei insa, biofeedback-ul este mentionat inca de la inceputul secolului al 20-lea, cand
Jacobson a utilizat un echipament rudimentar cu ajutorul caruia a evidentiat starea de tensiune
din masa musculara, in vederea obtinerii terapeutice a starii de relaxare ulterioara.
Din practica medicala si din studiile de specialitate se remarca tendinta unui numar din ce in
ce mai mare de persoane de a renunta la serviciile oferite de industria farmaceutica si de a
inlocui medicamentele cu remedii naturale, precum cele reprezentate de plantele medicinale,
homeopatie, acupunctura, diete speciale si adaptate, fizioterapie, masaj, presopunctura etc.
Toate aceste metode de tratament formeaza un nou capitol al medicinii, numit bioterapie.
Vorbind despre acupunctura, este de subliniat faptul ca practicile medicinii chineze au rezistat
timp de 5000 ani, pentru ca astazi sa fie de mare actualitate. La randul sau, presopunctura sau
acupunctura fara ace are o istorie mai mult sau mai putin recenta, raportat la interesul pe care
l-a suscitat aceasta modalitate terapeutica asupra specialistilor preocupati de medicina
alternativa.
Electroterapia
Electroterapia este o metoda de baza a Fizioterapiei, fundamentata de progresele legate de
industria electronica. Principiul de actiune al stimului electric asupra organismului se afla in
legatura cu cunoasterea si intelegerea notiunilor fundamentale de electrofiziologie a
structurilor neuromusculare, avand in vedere faptul ca orice agent electric aplicat asupra
acestor tesuturi constituie un stimul care produce o reactie locoregionala, la distanta sau la
nivelul intregului organism. Modul de actiune al curentilor electrici terapeutici se bazeaza pe
proprietatile de iritabilitate si excitabilitate ale substratului (celule vii) de a reactiona.
Metodologia de aplicare tine cont de durata si intensitatea stimului electric, de tipul de curent
utilizat, de indicatii si contraindicatii terapeutice.
Curentul continuu este frecvent utilizat pentru proprietatile sale terapeutice, dovedite
experimental si clinic, aplicarea sa fiind cunoscuta sub numele de galvanizare. Daca se
asigura si vehicularea unor substante dincolo de bariera tegumentara sau mucoasa, procedeul
se numeste galvanoionizare. De mentionat faptul ca galvanoterapia mai poate fi aplicata si sub
forma bailor galvanice, procedeu utilizat in special in Statiunile Balneare si mai putin in
Bazele de Fizioterapie si de Recuperare Medicala ale Spitalelor sau in Sectiile de Recuperare
Medicala.
Curentii electrici terapeutici de joasa frecventa sunt caracterizati prin impulsuri electrice
succedate ritmic, singulare sau in serii, avand efecte excitatorii sau analgezice. Terapia prin
curenti de joasa frecventa se refera la stimularea musculaturii normoinervate, a celei
denervate, la terapia musculaturii spastice dar si la aplicatiile in scop analgezic si la
electropunctura. Modalitatile de aplicare tin cont de patologia careia se adreseaza, de
indicatiile si contraindicatiile aferente.
Curentii terapeutici de medie frecventa au in principal efect de stimulare asupra musculaturii
scheletice, actiune analgezica si vasomotorie, precum si o serie de efecte derivate de la cele
prezentate. Modalitatile de aplicare, patologia careia se adreseaza si contraindicatiile aferente
sunt dependente de frecventa curentului vor fi prezentate in capitolele ce urmeaza.
Terapia cu inalta frecventa
Terapia cu inalta frecventa se refera la aplicarea terapeutica a campului electric si magnetic de
inalta frecventa, cat si a undelor electromagnetice cuprinzand terapia cu ultrasunete, cu unde
scurte, precum si cu unde decimetrice si microunde. Efecte terapeutice superioare se obtin si
prin utilizarea adecvata a inaltei frecvente pulsatile. Modul de actiune, indicatiile terapeutice
si contraindicatiile sunt subordonate capitolului de patologie caruia i se adreseaza. In practica
medicala de specialitate se utilizeaza combinatia terapiei cu ultrasunete cu cea de joasa
frecventa, in vederea obtinerii unor efecte terapeutice superioare si persistente in timp.
Magnetoterapia
Magnetoterapia se bazeaza pe efectele biologice, fiziologice si fiziopatologice ale aplicatiei
unui camp magnetic alternativ sau in impulsuri. In contextul terapiei cu camp magnetic de
joasa frecventa intervine fenomenul de inductie magnetica care explica o serie dintre efectele
terapeutice care iau nastere intr-un organism amplasat intr-un astfel de camp. Bazele
fiziologice ale terapiei cu campuri magnetice, modalitatile de aplicare, indicatiile si
contraindicatiile acestui tratament vor fi prezentate in cadrul capitolului respectiv.
Fototerapia
Fototerapia reprezinta utilizarea terapeutica a energiei radiante luminoase. Terapia cu lumina
poate fi asigurata de o sursa naturala sau artificiala. Sursa naturala a energiei radiante
luminoase este soarele iar utilizarea ei in scop terapeutic se numeste helioterapie. Energia
radianta luminoasa furnizata de aparatele medicale este rezultatul transformarii energiei
Terapia ocupationala
Terapia ocupationala sau ergoterapia se incadreaza in sfera unui complex de metode de o mare
variabilitate crae au drept scop reeducarea deficitelor functionale, utilizand in acest sens
exercitii si procedee fizice din diverse activitati umane obisnuite, precum cele de munca,
divertisment, de viata etc.
Laserterapia
Laserterapia de joasa putere promoveaza o cale eficienta de producere a analgeziei si de
asigurare a accelerarii reparatiei tisulare intr-o multitudine de situatii patologice. Laserele
utilizate sunt cu He-Ne sau cu diode cu RIR. Principiul terapeutic este de crestere a
temperaturii locale cu augmentare circulatorie si metabolica locoregionala. Modalitatile
terapeutice si tehnica de aplicare, precum si indicatiile si contraindicatiile terapiei cu laser de
joasa putere sunt adaptate domeniului terapeutic caruia i se adreseaza. Acesta este foarte larg,
incluzand, printre altele si patologia locoregionala oro-bucomaxilara.
Biofeedback-ul
Biofeedback-ul reprezinta o metoda terapeutica adjuvanta celor prezentate anterior si care se
defineste ca fiind o tehnica ce utilizeaza echipament, in special electronic, in scopul
evidentierii sub forma de semnal acustic si/sau vizual a unora dintre evenimentele fiziologice
interne organismului uman. Aceste informatii ajuta la manipularea evenimentelor involuntare
sau greu de perceput prin manipularea semnalelor astfel receptionate. Tehnica plaseaza vointa
umana intr-un loc liber al unei bucle deschise de feedback, primind numele de biofeedback. In
literatura de specialitate se face referire la biofeedback-ul electromiografic, la cel postural, de
presiune sau termic, al tensiunii arteriale, respirator etc. Cea mai larga aplicabilitate a
biofeedback-ului este reprezentata de fizioterapie, asigurand terapia de relaxare, facilitand
antrenamentul autocontrolat la efort fizic si asigurand control mioelectric.
Astazi, tehnica biofeedback-ului se foloseste ca atare sau in asociere cu termoterapia, tehnicile
kinetologiei de recuperare sau profilactice, tehnicile de meditatie etc. Domeniile de activitate,
indicatiile si limitele, contraindicatiile, tehnicile si modalitatile de aplicare vor fi descrise pe
larg la capitolul respectiv.
Stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS
SNET sau TENS constituie o metoda netraumatizanta de combatere a starilor dureroase acute
sau cronice, de diferite cauze. Utilizarea stimulilor electrici in tratamentul sindromului
dureros este o practica veche, legata de istoria electroterapiei. Ea consta in folosirea unui
curent de joasa frecventa in scop electroanalgezic.
Acupunctura, electropunctura, presopunctura sau terapia punctelor trigger
Acupunctura, electropunctura, presopunctura si terapia punctelor trigger sunt considerate
terapii analgezice, aplicate drept tratament alternativ, adaptat patologiei de specialitate.
Convectia reprezinta pierderea de caldura dinspre organism spre mediu prin intermediul
curentilor de convectie, ceea ce asigura 12% din termoliza de repaus, incluzand si pierderile
de caldura de la nivelul cailor respiratorii.
Evaporarea reprezinta 25% din termoliza de repaus, este asigurata de catre tegument si caile
respiratorii in proportii egale si intensitatea ei depinde de mai multi factori, precum:
temperatura mediului ambiant, gradul sau intensitatea efortului fizic desfasurat, suprafata
tegumentara de schimb, temperatura tegumentului, prezenta curentilor de aer, gradul de
saturare cu vapori de apa a mediului ambiant. Pentru temperaturi de peste 34,5-35C ale
mediului ambiant, evaporarea devine principalul mijloc de termoliza, odata cu intrarea in
activitate a glandelor sudoripare. In conditii de caldura si umiditate crescuta, evaporarea nu
mai poate fi activata. Este inclusa si perspiratia insensibila. Evaporarea este un proces activ,
consumator de energie.
Termoliza se realizeaza in proportie de 85% la nivelul tegumentului, prin cele patru
mecanisme prezentate, restul de 15% pierzandu-se pe cale respiratorie.
Pierederea caldurii in mediu este influentata si de unii factori biologici, precum: debitul
circulator, secretia sudoripara (intra in actiune la temperaturi ale mediului care depasesc
34,5C), grosimea tesutului celular subcutanat, suprafata corpului expusa contactului cu
mediul.
In ansamblu, in conditii de temperatura crescuta a mediului ambiant, sunt activate
mecanismele de termoliza, precum: vasoldilatatia cutanata, sudatia, polipneea, anorexia,
apatia, inertia, scaderea secretiei hormonilor tiroidieni.
Dupa cum aratam, sistemul de control al termoreglarii presupune existenta celor cinci
elemente: stimulul variabil (temperatura), sistemul senzitiv care inregistreaza stimulul
variabil, setul de valori considerate normale pentru stimulul variabil respectiv, efectorii care
pot modifica prin activitatea lor nivelul stimulului variabil si centrul de control care integreaza
aferentele de la sistemul senzitiv, compara valorile reale cu cele cunoscute a fi normale si
activeaza efectorii pe calea eferentelor.
Stimulul termic este receptionat de catre receptorii termici aflati in periferie numiti si
receptori periferici (de la nivelul tegumentului, mucoasei bucale etc, de tipul terminatiilor
nervoase libere amielinice, receptorilor de tip corpuscul Krause si Ruffini care sunt prezenti la
nivelul fetei si mainilor si de tipul terminatiilor nervoase libere, neincapsulate) si de catre cei
situati la nivel central sau receptori centrali (asezati in jurul centrilor termici precum
hipotalamus, talamus etc, fiind excitati direct de temperatura sangelui care iriga zona).
Transmisia aferentelor termice se face prin fibre mielinice de tip A delta si prin fibre
amielinice C. Fibrele ce transmit informatia termica de la nivelul fetei, merg pe calea nervului
trigemen. In final, dupa ce a ajuns la cortex, informatia termica ajunge in centrii hipotalamici
ai termoreglarii.
Centrul termogenetic se afla la nivelul hipotalamusului posterior si este stimulat pe cale
reflexa, primind excitatii de la receptorii periferici. Raspunsul consta in reactii de tip
simpatoadrenergic, somatic sau endocrin. Reactiile simpatoadrenergice sau vegetative sunt
reprezentate de modularea secretiei sudoripare, a circulatiei tegumentare, piloerectie si
modificari metabolice. Daca temperatura unei zone cutanate scade sub 15C, vasoconstrictia
initiala este urmata de vasodilatatie, ca mecanism de protectie fata de ischemia locala.
Reactiile somatice se refera la modificarile de tonus si de forta musculara. Reactiile endocrine
se bazeaza pe stimularea axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian, cu cresterea termogenezei si
scaderea termolizei la frig.
Centrul antitermic este situat la nivelul hipotalamusului anterior si poate fi stimulat pe cale
reflexa, cat si pe calea directa, a sangelui care il iriga, conducand la reactii simpatocolinergice
respective. Atat pe perioada depolarizarii, cat si pe durata perioadei imediat urmatoare, cea de
repolarizare, se instaleaza o perioada refractara la orice alt stimul aplicat.
La o stimulare artificiala, prin aplicarea curentului electric, fibra nervoasa mielinica poate
conduce un numar de stimuli pe unitatea de timp. Dupa un timp, la frecvente prea mari de
stimulare cu impulsuri electrice, perioada refractara creste si frecventa maxima transmisa
scade. Astfel, se instaleaza fenomenul de oboseala, tipic unui sistem care functioneaza dupa
cum s-a aratat, conform asa zisei legi totul sau nimic. Fenomenul de oboseala nu mai apare
la frecvente scazute de stimulare.
Studiul transformarii stimularii prin curent electric in excitatie la nivelul substratului sau
tesutului tinta se refera la identificarea unor agenti artificiali de natura electrica usor de
manipulat si cu posibilitati precise de dozare a parametrilor sai (dozarea intensitatii, durata de
actiune, viteza de crestere sau variatia intensitatii curentului raportata la unitatea de timp,
unitatea de suprafata stimulata, densitatea curentului sau intensitate raportata la suprafata de
aplicare, care este dependenta si de marimea electrodului aplicat).
Daca cresterea intensitatii curentului electric are loc intr-un interval de timp prelungit,
excitarea nu se mai produce, chiar si la valori crescute ale intensitatii curentului electric
aplicat. Acest fenomen poarte denumirea de acomodare a tesutului excitabil.
In procesul stimularii electrice, urmat de excitatie, au loc modificari caracteristice ale
proprietatilor fizice si fiziologice ale tesuturilor/substratului, determinate de sensul de
scurgere a curentului, numite electrotonus. Pragul de excitabilitate este mai scazut la catod
(polul cu incarcatura negativa) iar excitabilitatea tisulara este mai crescuta, aparand
depolarizarea locoregionala, chiar la intensitati mici ale stimulului aplicat.
Masurarea excitabilitatii unui nerv sau muschi se apreciaza cu ajutorul stimularii prin
inchiderea unui curent continuu sau prin aplicarea unor impulsuri de joasa frecventa. In acest
context se defineste reobaza, ca fiind intensitatea minima a curentului care poate produce o
excitatie (ce poate fi inregistrata), intr-un timp nedefinit. Excitatia adecvata se raporteaza si la
densitatea curentului aplicat, dependenta la randul sau de dimensiunea electrodului utilizat
(electrod mic-densitate mare).
De asemenea, un alt element il reprezinta cronaxia, ca fiind timpul util minim necesar pentru a
produce o excitatie minima cu un curent a carui intensitate este egala cu dublul reobazei. In
conditii patologice, de cauza neurologica centrala si periferica, transmiterea neuromusculara a
influxului nervos este perturbata, situatie in care, valoarea cronaxiei muschiului striat creste.
Cele prezentate sunt deosebit de utile in privinta studiului caracteristicilor excitabilitatii nervsubstrat efector (muschi), avand aplicatie directa in diagnosticul si tratamentul afectiunilor
neuromusculare.
In situatie fiziologica, intrarea in functiune a muschilor (contractia musculara) este consecinta
stimularii nervului. Influxul trece din nervul motor spre fibra musculara la nivelul placii
motorii, care reprezinta sinapsa neuromusculara. Nervul formeaza cu muschiul pe care il
enerveaza o unitate functionala motorie.
Inaintea aplicarii unei electroterapii neuromusculare este necesara o evaluare diagnostica
precisa a substratului de tratat prin cronaximetrie (studiaza faza de excitatie), electromiografie
(studiaza faza de contractie musculara), stimulo-detectie (studiaza sinteza excitatie-contractie)
si raportul dintre cronaxia nervului si a muschiului (studiaza jonctiunea neuro-musculara).
Electroterapia propriu zisa se refera la aplicatiile curentului continuu, a celui de joasa si medie
frecventa asupra organismului uman. Curentul continuu, galvanic sau galvanizarea se bazeaza
pe proprietatea curentului electric de a produce o deplasare de sarcini electrice (electroni), dea lungul unui conductor. Conductor electric poate fi considerat si corpul uman, prin care poate
La randul lor, curentii de joasa frecventa se obtin prin intreruperea unui curent continuu cu
ajutorul unui intrerupator reglat electronic, producandu-se impulsuri electrice succedate
ritmic, cu efect excitator. Curentii cu impulsuri se caracterizeaza prin forma (dreptunghiulara,
triunghiulara, trapezoidala, sinusoidala si forme derivate, precum curentii faradici,
neofaradici, diadinamici), amplitudinea impulsurilor, frecventa lor (intre 500 impulsuri pe
secunda si 5 impulsuri pe minut), durata impulsului si a pauzei, modulatia lor (in amplitudine,
ritmicitate si durata).
Efectul terapiei prin curenti de joasa frecventa asupra substratului este dependent de modul de
actiune al acestora si va fi prezentat in cele ce urmeaza, astfel:
Stimularea contractiei musculaturii striate normoinervate se bazeaza pe actiunea
caracteristica de excitare a substraturilor excitabile, precum tesutul muscular si fibrele
nervoase, de catre impulsurile electrice. Fiecare membrana celulara prezinta o
frecventa optima pentru valoarea de prag a stimularii (depolarizarii) sale. Musculatura
scheletica normoinervata raspunde la impulsuri de durata relativ scurta si frecventa
relativ rapida. Frecventele de 30 Hz sunt capabile sa produca contractii musculare
succesive, in timp ce frecvente cuprinse intre 40-80 Hz, utilizate in scop terapeutic,
sunt urmate de contractii tetanizante. Formele clasice de curenti utilizati in acest scop
sunt curentii dreptunghiulari unici cat si in trenuri de impulsuri, curentii modulati,
curentii faradici si neofardici. In acest mod, se pot realiza adevarate programe de
electrogimnastica musculara. Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare
si placile neuromotorii prezinta o receptivitate selectiva fata de curentul neofaradic,
principalul efect al acestuia fiind actiunea excitomotorie cu producerea de contractii
musculare pe musculatura cu atrofie de imobilitate/inactivitate dar cu integritatea
fibrelor nervoase motorii. Curentul neofaradic este ineficient asupra musculaturii cu
degenerescenta totala sau partiala. Efectelor prezentate li se adauga cel vasomotor, cu
vasodilatatie la actiunea prelungita a curentilor, cat si efectele trofice, revulsive si
analgezice secundare vasodilatatiei.
Stimularea selectiva a musculaturii total denervate, care se bazeaza pe modul de
actiune al stimulilor a caror intensitate creste lent, progresiv, in panta (impulsuri
exponentiale de lunga durata), fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie
de raspuns, datorita capacitatii lor de acomodare. Procesul de acomodare fata de
stimulii cu panta este prezent si la fibrele nervoase senzitive integre. Explicatia este
aceea ca degenerescenta nervoasa a condus la pierderea capacitatii de acomodare a
muschiului care poate raspunde astfel la intensitati mai reduse de curent.
Terapia musculaturii spastice se bazeaza pe efectul de inhibitie a motoneuronilor
muschilor spastici, prin care se obtine un efect de relaxare. Stimularea electrica a
muschilor spastici se adreseaza receptorilor contractili si aparatului Golgi. Impulsurile
aferente ce sosesc la maduva spinarii de la proprioceptorii stimulati declanseaza efecte
de inhibitie a musculaturii spastice, respectiv efecte de stimulare a antagonistilor
corespunzatori. Concomitent, antagonistii musculaturii spastice, de obicei hipotoni, isi
amelioreaza tonusul, pe baza inervatiei reciproce. Stimulul se realizeaza prin impulsuri
de forma dreptunghiulara, aplicand doua circuite electrice de excitatie, intre ele
realizandu-se un decalaj in timp, pentru a se putea stimula mai multe grupe musculare,
de obicei antagoniste. Aceste efecte contribuie si la obtinerea coordonarii miscarilor,
printr-o buna corelare functionala a antagonostilor si agonistilor. Efectul de relaxare a
musculaturii spastice se mentine intre 24-48 de ore si 3-4 saptamani.
Stimularea contractiei musculaturii netede se bazeaza pe capacitatea foarte mare de
sumatie a acestor muschi, pe cronaxia lunga si pe capacitatea lor de acomodare
Se pot obtine contractii musculare puternice, tetanice, fara durere (curentul de medie
frecventa este astfel inovensiv fata de muschiul cardiac), chiar la frecvente crescute ale
curentului aplicat, prin efect de blocaj al proceselor la nivelul fibrelor nervoase pentru
durere si prin existenta fenomenului incrucisarii pragurilor (disocierea pragului
dureros de cel al contractiei musculare).
Toate cele prezentate vor conduce la conturarea efectelor aplicatiilor in scop diagnostic si
terapeutic a curentilor de medie frecventa, si anume: stimularea musculaturii scheletice,
producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate, stimularea musculaturii
netede hipotone, actiune analgezica, actiune vasomotorie cu efecte hiperemiant si resorbtive,
o serie de efecte derivate din cele prezentate, precum cele decontracturante-miorelaxante,
trofice prin vasodilatatia produsa si de stimulare vagala.
Terapia prin curenti de inalta frecventa
Acest tip de terapie utilizeaza aplicarea terapeutica a campului electric si magnetic de inalta
frecventa, cat si a undelor electromagnetice (unde decimetrice si microunde) cu frecvente de
peste 300 kHz.
Modul de actiune este dependent de proprietatile fizice ale curentilor de inalta frecventa, si
anume: fenomenul capacitiv, putand functiona in circuit deschis, fenomenul inductiv,
producerea de energie calorica (intr-un camp electromagnetic de inalta frecventa, energia
electrica se transforma in energie calorica, incalzind, in special solutiile electrolitice), efectul
pelicular (propagarea la suprafata prin conductorii metalici), transmiterea de unde
electromagnetice la mari distante in mediul inconjurator.
Undele scurte prezinta urmatoarele particularitati si mecanisme de actiune biologica si
fiziologica:
Nu produc fenomene de polarizare si nici de excitatie neuromusculara.
Prezinta efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate, fiind utilizati
drept procedura de termoterapie cu actiune profunda (penetratia lor tisulara si efectul
caloric depind de frecventa curentilor, constantele electrice, particularitatile
structurilor tisulare strabatute, metodologia de aplicatie, distanta electrozilor fata de
tegument). Curentii cu lungime de unda mai mare (din domeniul diatermiei) se
propaga prin conductie, incalzind tesuturile din profunzime si mai putin tegumentul si
stratul celular adipos. Curentii cu lungime de unde mai mica (undele scurte sau
decametrice si cele decimetrice), actioneaza capacitiv, incalzind preferential tesutul
subcutanat si pe cel adipos. Distantarea electrozilor fata de tegument asigura incalzirea
profunda prin efect capacitiv.
Produc efecte terapeutice derivate din actiunea caldurii, precum hiperemia, analgezia,
miorelaxare, activarea metabolismului.
Modul de actiune al curentilor de inalta frecventa asupra tesuturilor se bazeaza pe teoria
dielectricului neomogen si a dipolului. Tesuturile sunt alcatuite din elemente bune si rau
conducatoare de electricitate, ceea ce le confera caracterul de circuite electrice neomogene.
Intre aceste medii stratificate vor aparea curenti de conductie si de deplasare, concomitenti iar
la nivelul suprafetelor de delimitare dintre diferitele straturi tisulare se realizeaza potentiale
electrice. Teoria dipolului se aplica in cazul microundelor.
Efectul caloric conduce la actiuni fiziologice ale aplicatiilor de curenti de inalta freventa
asupra organismului.
Terapia cu inalta frecventa pulsatila (unde scurte pulsatile) prezinta avantajul de a fi lipsita de
efecte hipertermice locale, prin disiparea efectului caloric, emitatorul localizator putand fi
amplasat deasupra regiunilor si zonelor acoperite de material textil (haine, pansament),
La nivelul de trecere intre doua medii cu densitati diferite, precum limita dintre tesutul
muscular si cel osos, radiatiile ultrasonice sufera o serie de fenomene, printre care si
absorbtia, reflexia si refractia. Coeficientul de absorbtie este mai mare la frecvente inalte si
depinde de mediul de propagare. La interferenta undei incidente cu cea reflectata, in cazul
reflexiei totale, se produce unda stationara, cu directie verticala, valorile maxime ale vibratiei
putand creste marcat, toate particulele mediului fiind in miscare.
Ultrasunetele pot fi folosite in camp continuu, producandu-se asa numitul efect de micromasaj
endotisular. Pericolul acumularilor termice pate fi inlaturat prin intercalarea unor pauze, si
anume, prin utilizarea ultrasunetului cu impulsuri. Sub aspect terapeutic, ne intereseaza forma
si durata impulsurilor, durata pauzei si frecventa intercalarii acesteia.
Undele ultrasonore se produc prin procedeu mecanic (vezi diapazonul), magnetic si
piezoelectric. Modul de actiune al ultrasunetelor se bazeaza pe efectele mecanic, termic, de
cavitatie, de difuziune si chimic. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia tisulara produsa,
vibratiile transmitandu-se din aproape in aproape, fiecare molecula fiind pusa in miscare cu o
frecventa egala cu a sursei. Amplitudinile acestor vibratii moleculare depind de intensitatea
energiei transmise. Efectul termic este datorat absorbtiei energiei ultrasunetelor de catre
mediile neomogene strabatute, cu degajare de caldura si amortizare a amplitudinilor vibratorii
dar si frictiunii particulelor mediului la nivelul de separare a doua medii cu densitati diferite.
Acest efect este mai pronuntat in mediile neomogene, precum cele reprezentate de tesuturile
corpului uman. Efectul de cavitatie este un fenomen care consta in producerea de cavitati,
goluri, rupturi, fisuri in interiorul lichidului traversat, formandu-se bule de aer. Acestea sunt
datorate compresiunilor si dilatarilor succesive ale lichidului strabatut de ultrasunete, cand are
loc eliberarea unei mari cantitati de energie, cu efecte distructive. In practica terapeutica,
fenomenul este mult diminuat, nu prezinta pericole si se numeste fenomen de pseudocavitatie.
Efectul de difuziune consta in cresterea permeabilitatii membranare iar cel chimic intr-o serie
de procese de oxidare, reducere, depolarizare si de alterare a structurii substantelor chimice
supuse actiunii ultrasunetelor.
La aplicarea unor intensitati scazute (0,1-0,4 W/cm) se produc modificari biologice tisulare
minime si ireversibile, constand in cresterea permeabilitatii membranelor celulare permitand
difuzarea prin piele a unor substante aplicate (ultrasonoforeza), activarea proceselor oxidative
celulare, cresterea activitatatii glicogenolitice, eliberarea de mastocite cu producere
consecutiva de histamina etc. Pentru intensitatile medii (0,5-0,7 W/cm) se instaleaza efecte
fizico-chimice si biologice maxime dar reversibile, precum hiperemia tegumentara iar pentru
valori ale intensitatii situate peste 0,8 W/cm, incep sa apara modificari ireversibile, traduse
clinic la nivel tegumentar prin eritem, petesii, flictene iar la nivelul tesutului conjunctiv,
hiperemie insotita de efecte fibrolitice prin actiune de rupere si fragmentare tisulara,
fragmentarea macromoleculelor, hiperpermeabilizarea membranara, cresterea metabolismului
celular local, vasodilatatie crescuta. Modificari asemanatoare se petrec la nivelul tesutului
muscular, cat si la nivelul sistemului osos, epifizele de crestere epifizo-diafizare in perioada
de crestere a copiilor si adolescentilor, fiind deosebit de sensibile.
Principalele efectele fiziologice ale ultrasonoterapiei sunt: analgezic, miorelaxant si
hiperemiant.
Efectul analgezic se realizeaza prin intermediul sistemului nervos central, prin participarea
unei serii de mecanisme, asemanator actiunii curentilor de joasa frecventa asupra
organismului uman. Pe scurt, aceste mecanisme functioneaza astfel: are loc activarea unui
sistem de inhibare a transmiterii informatiilor dureroase, prin stimularea electrica selectiva,
transcutanata a fibrelor nervoase care nu conduc durerea (fibre nervoase groase, mielinizate,
rapid conducatoare), dar care transmit informatiile de la proprioceptorii mecanici, cu
inchiderea consecutiva a sistemului de control al accesului informatiilor prin fibrele care
Eritemul actinic sau ultraviolet reprezinta un fenomen fotochimic precoce, fiind urmat de
pigmentatie, stergerea sa progresiva si exfolierea epidermului. Eritemul produs de RUV cu
lungimi de unda scurta, emise de lampile cu mercur are debut precoce, din primele 3-6 ore, cu
maximum in alte cateva ore, nu atinge intensitati mari, dispare in 2-4 zile, fiind urmat de o
descuamare periferica slaba si o pigmentatie precoce, putin intensa, cu tenta cenusie si care
dureaza 2-4 saptamani. Eritemul produs de RUV cu lungime de unda medie, provenit din
radiatia solara, are un debut la 4-6 ore, cu un maximum la 3-4 zile, retrocedand in 8-10 zile,
fiind urmat de o pigmentatie cu tenta aramie, mai stabila in timp.
Intensitatea eritemului produs de radiatiile ultraviolete se apreciaza prin cele patru grade, dupa
cum este prezentat in cele ce urmeaza.
Doza suberitematoasa corespunde lipsei de reactie cutanata vizibila la aplicatia de radiatii
ultraviolete. Gradul I in care eritemul apare lent, in circa 4-6 ore, pe o suprafata mai mica in
comparatie cu suprafata tegumentului expus, prezinta o coloratie rozacee, poate fi usor
pruriginos, persista 24 de ore, se reduce si dispare in 1-3 zile, pigmentatia fiind inconstanata,
putin exprimata, disparand rapid, fara urme. Gradul II in care eritemul apare pe suprafata de
tegument expusa, dupa o perioada de 4-6 ore, prezinta o culoare rosie-vie, este insotit de un
grad de senzatie dureroasa, de o senzatie moderata de prurit, persista 3-4 zile fiind urmata la
1-2 saptamani de o exfoliere cutanata fina, furfuracee). Gradul III in care eritemul depaseste
suprafata de tegument expusa, are o tenta de rosu-inchis spre violaceu, prezinta un aspect de
arsura cu edem, este insotit de fragilitate cutanata si prurit dureros care persista cateva zile.
Pigmentatia incepe dintr-a patra zi prin puncte rosii cafenii care se extind, dureaza cateva
saptamani iar dintr-a 15-a zi incepe exfolierea marcata si masiva urmata de formarea unei
cruste). Gradul IV in care eritemul si exudatul se accentueaza, straturile epidermice din
profunzime bombeaza spre suprafata, formand flictene foarte fragile si friabile, necesitand
bandaj adeziv de protectie. Tegumentul devine rosu-cianotic, edematiat, dureros, epidermul se
decoleaza, avand loc o exfoliere masiva, care se finalizeaza in aproximativ 20 de zile.
Pigmentatia este inhibata, putand apare zone de depigmentare, inconjurate de halou
pigmentar.
Mecanismul de actiune al eritemului actinic, produs de RUV, este reprezentat de vasodilatatie
si congestie capilara in zona corionului din imediata vecinatate a epidermului, mergand pana
la edem intra si extracelular la nivel epidermic, care se poate extinde pana la stratul mucos,
insotindu-se de migrare leucocitara. Are loc si cresterea debitului sanguin capilar, cu posibile
alteratii vasculare si rupturi ale peretilor vasculari, cu sufuziuni sanguine si infiltratii de
hematii si leucocite in derm. Celulele stratului bazal pot prezenta modificari degenerative, cu
regenerarea ulterioara a epidermului prin proliferarea celulara locala, dupa retrocedarea
fenomenelor congestiv-inflamatorii. Dupa cedarea edemului, are loc inlocuirea progresiva a
celulelor alterate si cicatrizarea prin proliferarea stratului cornos si prin ingrosarea stratului
epidermic. Regenerarea epidermului se insoteste de pigmentarea cutanata produsa prin
cresterea continutului de pigment melanic la nivelul celulelor specializate din epiderm.
Pigmentatia melanica a pielii reprezinta un fenomen ce apare in mod obisnuit dupa expunerea
la soare sau la radiatiile ultraviolete si infrarosii provenite din surse artificiale. Astfel, lumina
este cea care activeaza pigmentatia, actiunea RUV fiind cea care genereaza producerea
accentuata si accelerata de melanina. Activarea pigmentatiei sub actiunea luminii are loc, fie
prin iradiatie directa cu doze neeritematoase, ceea ce da nastere unei pigmentatii rapide, in 2-4
zile, neinsotita de eritem, fie unei pigmentatii tardive, aparuta dupa eritemul actinic. In
producerea eritemului, cele mai eficiente sunt RUV cu lungime de unda lunga, tip I, bogat
reprezentate in lumina solara. Pigmentatia apare precoce, atinge valorile maxime rapid, dupa
o singura expunere, persistand, in functie de doza aplicata si de reactivitatea individuala,
cateva ore, zile sau luni. Dupa acest interval de timp variabil, pigmentul dispare din tegument,
Tractiunile si tensiunile sunt procedee de masaj care actioneaza in special asupra articulatiilor
si a tesuturilor moi periarticulare. Prin tractiunea in axul lung al membrului masat se
urmareste realizarea unei intinderi si a unei alungiri in limitele fiziologice a elementelor
articulare si periarticulare cu decoaptarea si detensionarea structurilor vizate. Tractiunile se
executa dupa masajul articulatiei in cauza, realizandu-se o buna mobilitate articulara si
relaxarea musculaturii satelite articulatiei respective. Prin aplicarea tractiunilor se urmareste
prevenirea si combaterea redorilor articulare, prevenirea si combaterea aderentelor tisulare
periarticulare, a modificarilor artozice sau a altor procese degenerative sau proliferative intrasau extraarticulare. Elongatiile terapeutice ale coloanei vertebrale se realizeaza cu ajutorul
unor mese de elongatie care conduc la intinderea in lungime a corpului situat in pozitia de
decubit dorsal, aflat pe un plan orizontal sau oblic. Tensiunile sunt miscari active sau pasive
care ase asociaza kinetoterapiei analitice.
Scuturarile reprezinta manevre secundare de masaj, inrudite cu tractiunile si tepidatiile.
Scuturatul se executa dupa aplicarea celorlalte manevre de masaj si necesita o buna relaxare
musculara. Efectele scuturarilor sunt: relaxarea sau stimulare generala, in functie de tehnica
utilizata si de scopul urmarit.
Alte procedee de masaj pot fi considerate ciupirile, pensarile sau ridicarile tesuturilor vizate.
Pensarile se aplica pe portiunile carnoase ale membrelor iar ridicarea muschilor se executa, in
special pe regiunea spatelui. Pensarile au rol excitant.
Actiunea fiziologica a masajului consta in efecte locale (efectul sedativ asupra nevralgiilor,
miagiilor, artralgiilor, efectul hiperemic si efectul resorbtiv), cat si in efecte generale, precum
cresterea functiei circulatorii si a celei respiratorii, augmentarea metabolismului bazal si
imbunatatirea starii generale a pacientului.
Efectele masajului sunt datorate prezentei exteroceptorilor cutanati si a proprioceptorilor din
muschi, tendoane si ligamente, pe calea declansarii la nivelul sistemului nervos a reflexelor
regionale si la distanta. Prin actiunea sa la nivelul zonelor de proiectie viscerala (Head),
manevrele de masaj pot actiona pe cale reflexa in sensul ameliorarii functiei unui organ. Pe
calea reflexelor neuovegetative, mai ales vasculare masajul poate influienta circulatia
superficiala cat si pe cea profunda, declansand mecanisme vasculare. Masajul determina
formarea unor produse metabolice care trec in circulatia generala actionanand la distanta
(histamia, ce determina vazodilatatie, sau colina care stimuleaza peristaltismul abdominal).
Efectul important al masajului este cel mechanic asupra lichidelor interstitiale realizand o
actiune puternic rezorbtiva. Propietatiile fiziologice ale masajului clasic sunt efectul analgetic
(local si superficial dar si la distanta si in profunzime prin activarea zonelor de reflectie
Head), efectul decontracturant sau stimulant (masajul devine o tehnica de pregatire a altor
proceduri sau o tehnica utila in scopuri terapeutice), efectul trofic prin activarea circulatiei
arteriale si venolimfatice (crescand astfel metabolismul bazal si activand eliminarea
deseurilor, atat prin accelerarea fluxului venolimfatic, cat si prin antrenatrea celulelor
adipoase), actiune generala reflexa atat asupra aparatului circulator, cat si a celui respirator,
actiune psihologica benefica cu inducerea starii generale de bine.
Mecanismele de actiune ale masajului sunt: excitarea receptorilor cutanati (ceea ce determina
pe cale reflexa efecte locale, regionale si generale), activarea receptorilor vasculari (cu
declansarea unor reflexe neuro-vegetative urmate de efecte locale, regionale si generale),
eliberarea de metaboliti activi (cu efecte loco-regionale si la distanta), cat si efect mecanic si
resorbtiv, pe cale directa.
Manevrele prezentate ale masajului clasic au calitatea de pregati musculatura pentru
programele de kinetoterapie care urmeaza (ducand la hiper sau hipotonie musculara, in functie
de manevra utilizata si scopul sedativ sau excitant, urmarit).
mobilizare si mers sau dificultati in a executa o serie de gesturi uzuale. Redorile articulare se
definesc drept limitari patologice ale miscarii articulatiei, putand fi congenitale sau dobandite.
Redorile dobandite fac obiectul kinetoterapiei. Redorile dobandite pot fi datorate: leziunilor
tegumentare (inflamatie, edem, cicatrice etc), leziunilor aponevrotice (retractura inflamatorie
a aponevrozei etc), celor musculotendinoase (ruptura, hematom, calcificare, inflamatie etc),
capsuloligamentare (pierderea elasticitatii structurilor, cicatrice, calcificare, osificare, leziuni
inflamatorii etc), sinoviale (inflamatie etc), cartilaginoase si osoase (fragmentarea cartilajului,
exostoze, osteofitoze, osteoliza consecutive altor leziuni cartilaginoase, ftacturarea capetelor
osoase intrarticulare) sau procesului de retractura-contractura-adaptare (ca urmare a unei
imobilizari articulare prelungite). Ankiloza reprezinta pierderea definitiva a miscarilor dintr-o
articulatie iar mobilitatile articulare anormale sau exagerate (relaxare sau ruptura ligamentara,
elongatii tendinoase, hipotonii musculare etc) se pot defini drept reversul redorilor articulare.
Muschiul poate suferi proces de atrofie prin imobilizarea segmentului, desi structura nervoasa
este indemna. Se mai poate constata o crestere a rezistentei musculare normale la miscarea
pasiva, definita prin termeni precum retractura, contractura sau spasticitatea musculara.
Acestora li se alatura distrofia (in care principalul obiectiv urmarit pentru limitarea scaderii
fortei musculare este exercitiul activ cu rezistenta) si oboseala musculara (sindrom
fiziopatologic muscular constand in incapacitatea muschiului de a se contracta si de a mai
executa lucru mecanic).
La nivelul complexului format din nerv si muschi se pot localiza suferinte care au la baza
mecanisme fiziopatologice comune in cadrul afectiunilor aparatului neuromioartrokinetic.
Aceste afectiuni sunt: spasticitatea piramidala, rigiditatea extrapiramidala, hipotoniile
musculare cu mecanism neuromuscular si atrofiile de denervare.
La nivelul nervului se pot constata sindroamele fiziopatologice hipokinetice, mergand pana la
akinezie (monopareze, monoplegii, hemipareze, hemiplegii etc) si sindroamele hiperkinetice
(tremuraturi, convulsii, fasciculatii, crampe, ticuri etc) si diskinetice (crampa scriitorului, a
inotatorului, a pianistului etc). Aceste sindroame au la baza reflexe conditionate patologice ce
pot fi influentate prin metodologia kinetoterapeutica. Acestora li se adauga tulburarile in
coordonarea miscarilor voluntare si tulburarile de sensibilitate.
Mecanoterapia, scripetoterapia, arcuri, suspensoterapia, manipularile, tractiunile si
elongatiile, hidrokinetoterapia
Mecanoterapia reprezinta un mod particular de gimnastica medicala care utilizeaza aparate
mecanice bazate pe sistemul parghiilor. Aceste aparate pot fi actionate de forta musculara a
pacientului sau de o forta exterioara (motoare, contragreutati, forta aplicata de catre
kinetoterapeut) si permit scaderea si cresterea efortului muscular, in functie de situatie. Intr-o
acceptiune mai larga, alti clinicieni au inclus in notiunea de mecanoterapie toate metodele
care utilizeaza diferite instalatii si aparate mai simple sau mai complexe, precum, instalatiile
de scripeti, arcurile, custile Rocher, mesele speciale de kinetoterapie, bicicletele ergometrice,
patinele etc.
In fapt, istoric vorbind, mecanoterapia a utilizat aparate tip Zander, dupa numele medicului
suedez care a introdus in practica de recuperare medicala primele aparate mecanice bazate pe
sistemul parghiilor si care au fundamentat la timpul respectiv notiunea de mecanoterapie.
Scripetoterapia se poate realiza prin sistemul scripete greutate sau prin cel scripete reciproc.
Sistemul scripete greutate faciliteaza manipularea unor greutati, avand si avantajul de a
modifica directia unei forte, fara vreo schimbare a marimii acestei forte. Acest sistem
realizeaza rezistenta unei miscari printr-o greutate aplicata la capatul unei corzi reflectate
peste un scripete si prinsa la celalalt capat de segmentul in miscare. Sistemul permite prin
acelasi montaj, dar cu miscarea efectuata in sensul opus, facilitarea acestei miscari, pana la
realizarea miscarii pasive. Sistemul scripete greutate este des utilizat in special in exercitiile
kinetice ale membrelor. O caracteristica a acestui sistem este faptul ca el permite sa se
mentina aceeasi forta pentru o greutate/rezistenta data, pe tot parcursul miscarii, spre
deosebire de montajele cu arcuri sau cu elastice. Montajele scripetoterapiei sunt extrem de
variate si ele se realizeaza adaptat, pentru fiecare pacient in parte. In practica se folosesc si
scripeti mobili, cu scopul de a usura ridicarea greutatilor.
Sistemul scripete reciproc permite efectuarea unor miscari autopasive, in special ale
membrului superior. Cu ajutorul membrului sanatos (care reprezinta bratul fortei), pacientul
tractioneaza coarda scripetelui, care este prinsa la celalat capat de segmentul ce urmeaza a fi
mobilizat pasiv (bratul rezistentei). Mobilizarea poate fi autopasiva simetrica (montajul
realizeaza miscarea ambelor membre, sanatos si bolnav in acelasi sens) si autopasiva
asimetrica (montajul realizeaza miscarile celor doua membre in sensuri opuse).
Sistemul Guthrie Smith utilizeaza arcurile, resorturile, benzile si cordoanele elastice drept
rezistenta sau ca forta de tractiune in cadrul programelor kinetice se reeducare functionala
musculoarticulara. Sistemul se bazeaza pe faptul ca un corp elastic, sub influenta unei forte
externe, isi modifica forma, pentru a reveni la cea initiala odata cu incetarea solicitarii. Gradul
de deformare este proportional cu cheltuiala energetica ce a stat la baza deformarii. Daca se
depaseste o anumita limita a cheltuielii energetice, arcurile se pot deforma ireversibil. Drept
urmare, arcurile utilizate in acest sistem sunt etalonate sa realizeze intinderi pana la o anumita
lungime, evitand deformarea lui ireversibila.Varianta de utilizare a acestui sistem o constituie
tractiunea arcului pentru decoaptari articulare.
Suspensoterapia reprezinta o metoda kinetologica cu reguli de utilizare prestabilite, cu
principii mecanice si fiziologice, cat si cu aplicatii terapeutice probate. Suspensoterapia
reuseste sa scoata corpul sau un segment al acestuia de sub influenta gravitatiei. Exista mai
multe tipuri de suspendare: suspendarea pendulara sau verticala, suspendarea axiala si
suspendarea excentrica. Sub aspect mecanic, plasarea punctului de acrosaj al cordonului de
suspendare in raport cu pivotul articular are mare importanta pentru fortele care se stabilesc,
putandu-se obtine astfel, decontractura musculara, coaptare sau decoaptare articulara.
Principiile mecanice au rasunet asupra programului kinetoterapeutic ce va fi stabilit.
Suspendarea unui membru scoate din activitate musculatura centurii respective, permitand
actiuni exclusiv de mobilizare activa analitica pe articulatia dorita, cu consum energetic redus.
Alegerea tipului de suspendare permite obtinerea unor mai mari amplitudini de miscare. Din
suspendare se poate realiza un testing muscular real. Suspendarea membrelor superioare este
o metoda auxiliara foarte importanta in terapia ocupationala.
Manipularile coloanei vertebrale si ale membrelor in scop terapeutic au fost utilizate si
grupate sub forma unei metode cu tehnica si indicatii exacte, numita metoda osteopatica.
Recent, acesta metoda este simplificata si i se adauga chiropractica sau chiropraxia. In
practica kinetologica, manipularile verebrale, cat si cele ale articulatiilor periferice,
beneficiaza de tehnici de lucru bine puse la punct.
Manipularea reprezinta o mobilizare fortata care deplaseaza elementele unei articulatii peste
limita lor obisnuita si voluntara de miscare, pana la limita jocului anatomic posibil, fara sa
depaseasca aceasta limita anatomica. Notiunile de manipulare si mobilizare nu sunt sinonime.
Manipularea este considerata un gest precis, ce necesita un diagnostic corect, presupune lipsa
durerii la executie si se supune regulii miscarii contrare, avand in vedere faptul ca se
utilizeaza directia de mobilizare in sensul opus directiei blocate si dureroase.
Manipularea trebuie sa fie precedata de testarea tuturor directiilor de miscare ale segmentului
vertebral interesat. In concordanta cu principiile de nondoloritate si miscare contrata ale
manipularii, nu se va manipula un segment care are toate directiile de miscare blocate si
dureroase.
cel putin doi neuroni din cornul posterior medular. Axonii neuronilor medulari se proiecteaza
la randul lor la diferite nivele ale encefalului, alcatuind caile durerii. Ulterior, dupa ce acestia
mai fac o statie la nivelul subcortical (conducere subcorticala a durerii), proiecteaza
informatiile continute la nivelul cortexului cerebral. Pentru intelegerea si explicarea actiunii
analgezice a stimulilor electrici au fost emise o serie de ipoteze. S-a ajuns la teoria efectului
de acoperire. Aceasta consta in interventia la nivelul cailor de conducere a durerii cu alti
excitanti (electrici, in cazul de fata), prin intermediul altor fibre aferente sau al receptorilor
care nu receptioneaza durerea, ceea ce are drept efect inhibarea perceptiei dureroase la
nivelurile supramedulare (prin excitarea altei cai afrente). Acest mecanism explica insa
ridicarea pragului dureros la nivel supramedular. Teoriile actuale au facut apel la cunoasterea
faptului ca maduva constituie un adevarat releu in perceptia durerii (informatiile ajung si pe
cale ascendenta dar si de la formatiunile nervoase superioare, deci pe cai descendente).
Numeroasele studii clinice au ajuns la concluzia ca durerea reprezinta rezultatul pierderii
capacitatii inhibitorii, dacat rezultatul unor procese de stimulare propriu-zisa. Apare astfel
teoria controlului de poarta, propusa de Melzak si Wall care se bazeaza pe fenomenul de
inhibitie presinaptica, adica pe un proces de control axonal. Acest fenomen de inhibitie
presinaptica se petrece la nivelul cornului posterior medular. Explicatia este ca stimularea
fibrelor cu diametru mare, rapid conducatoare, nespecifice pentru durere, ce conduc informatii
tactile generate de vibratii si presiune, produce la nivel medular (corn posterior, interneuronii
inhibitori) un camp electric negativ care scade activarea sistemului de conducere prin caile
ascendente, inchizand astfel poarta sau activand bariera de control pentru transiterea
informatiilor nociceptive care sosesc prin fibrele lent conducatoare. In acest mod, durerea nu
mai este perceputa la nivel cerebral. Daca insa sunt stimulate periferic fibrele specifice pentru
durere (cele lent conducatoare) si informatiile transmise devin dominante prin intensitate,
frecventa sau conditii patologice (nevralgii postherpetice, disestezii de denervare), se va
deschide poarta de control prin contrareactie pozitiva la campul electric care fusese negativ.
Acest fenomen se numeste facilitare presinaptica si va permite transmisia si perceptia durerii
la nivel cortical. Anumiti autori afirma si existenta altor mecanisme inhibitorii situate
supraspinal care se exercita descendent, asupra maduvei spinarii. Aceste mecanisme
centrifuge de inhibitie a transmiterii si perceperii durerii au fost confirmate prin analgeziile
produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale supramedulare. Ele sunt
considerate similare celor produse prin actiunea opiaceelor (morfina si derivatele sale) la
aceleasi nivele, urmate de producerea/eliberarea de encefaline cu rolul de a bloca transmiterea
informatiilor nociceptive prin maduva spinarii.
Analgezia produsa prin electrostimulare a explicat mecanismele de actiune a unor metode de
electroterapie conventionala, precum: curentii diadinamici, curentii Trabert, curentii stohastici
(toti acesti curenti fiind de joasa frecventa). Pornind de la cele cunoscute, s-a ajuns la
dezvoltarea unor metode noi de electroanalgezie, precum: electrostimularea nervilor periferici
cu electrozi implantati/percutanat (controlul durerii acute), electrostimularea cordoanelor
posterioare medulare pentru controlul durerii cronice, prin intermediul electrozilor implantati
in dura mater (stimulare antidromica),stimularea nervoasa electrica transcutanata, TENS sau
SNET, in vederea controlului sindroamelor dureroase acute sau cronice, electropunctura
permite stimularea electrica selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu inchiderea portii pentru
fibrele nervoase care transmit nociceptia.
In mod particular, stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS dupa
denumirea internationala, constituia o metoda netraumatizanta de combatere a starilor
dureroase acute si cronice, de diferite cauze, utilizand curenti de joasa frecventa cu impulsuri
dreptunghiulare, furnizati prin intermediul unor electrozi aplicati la nivelul tegumentului
pacientilor. Termenul de stimulare folosit, contravine mecanismului de actiune care consta in
inhibare a transmiterii durerii, fara ca acesta sa prejudicieze procedura in sine.
Zonele optime pentru electrostimulare in scop analgezic variaza de la o persoana la alta, chiar
daca simptomele sunt asemanatoare. Se incepe prin aplicarea electrodului stimulant la nivelul
zonei dureroase, astfel incat sa se obtina o parestezie bine perceputa in zona. Aplicarea
electrodului se realizeaza dupa ce au fost determinate nivelele medulare si radacinile spinale
corelate cu zonele dureroase sau dupa ce s-a realizat corespondenta punctelor dureroase
cutanate la presiune, numite puncte trigger, care, in mare parte, corespund punctelor de
acupunctura. Aceste puncte, ca si cele de acupunctura, prezinta o rezistenta electrica la nivel
cutanat foarte scazuta, motiv pentru care permit trecerea curentilor electrici de intensitate
foarte mica. Acest tip de electrostimulare este numit si de tip electroacupunctura. Exista
aparate capabile sa identifice aceste puncte, deoarece punctul trigger respectiv reprezinta un
focar de hipersensibilitate intr-un tesut care, atunci cand este comprimat, devine dureros si
daca este suficient de sensibil, poate da nastere unei dureri reflectate sau poate da nastere unor
fenomene percepute drept alterari proprioceptive. Printre principalele sindroame dureroase
caracterizate prin prezenta durerii in diferite zone sau puncte trigger, sunt de mentionat:
periartrita scapulohumerala, unele forme de cervocobrahialgii, lombosciatopatiile, cefaleeea
musculotensiva, sindromul picioarelor obosite, cicatricile dureroase, patologie numeroasa din
domeniul medicinii sportive.
Se poate constata cu usurinta faptul ca TENS-ul conventional prezinta o frecventa joasa si o
intensitate joasa, durata scurta de stimulare este relativ scurta, fibrele stimulate sunt cele
groase, mielinice, locul actiunii fiind situat la zona medulara segmentara, mecanismul fiind
cel al controlului portii (gate-control medular) la nivel medular, analgezia nefiind reversibila
medicamentos. TENS-ul tip electroacupunctura prezinta frecventa joasa, intensitatea
curentului de stimulare este inalta, durata este lunga, fibrele stimulate sunt cele motorii, locul
actiunii este zone superioara, cerebrala iar mecanismul de actiune se realizeaza prin
producerea de endorfine sau de opiacee endogene., analgezia fiind reversibila medicamentos.
Pe durata stimularii, pacientul va resimti o varietate a senzatiei de furnicatura pana la vibratie,
deja descrisa, raportat la caracteristicile TENS-ului aplicat (conventional sau tip
acupunctura/electropunctura).
Efectul analgezic al acestui tip de electrostimulare de intensitate inalta si frecventa joasa, se
afla in legatura cu eliberarea endorfinelor, asemenator electroanalgeziei prin curenti TENS-tip
electropunctura. Aditional, se constata si efecte vasodilatatoare.
Acupunctura, electropunctura, presopunctura, punctele trigger
Acupunctura face parte din medicina traditionala (chineza) care se axeaza pe o serie de
principii de baza. Medicina traditionala chineza isi are originea intr-o conceptie proprie despre
lume, subordonata gandirii TAO. Conform acestei gandiri, Universul este un tot format din
materie si energie, stapanit de doua forte antagoniste si complementare, numite INN si IANG.
Aceste forte mentin echilibrul Universului si se regasesc in proportii diferite in toate
fenomenele si lucrurile. Tot ce exista in Univers inseamna deci energie, care este indisociabila
materiei.
Energiile care circula neintrerupt prin corpul uman provin din cosmos si de pe Pamant, din aer
si alimente. Energiile prezinta o bipolaritate si circula prin organism in mod ciclic, patrunzand
prin talpi si urcand spre cap, ca apoi sa coboare din nou. Orice dereglare in scurgerea acestor
energii inseamna boala iar incetarea definitiva a scurgerii inseamna moarte. Pentru evitarea
imbolnavirilor si a imbatranirii precoce, medicina traditionala recomanda, alaturi de
acupunctura, masaje, gimnastica si alimentatie energetica.
Prin corpul omenesc sanatos energiile circula in mod armonios, cu mare regularitate, prin
niste canale numite meridiane. Meridianele prin care circula energia de nutritie sunt in numar
de 24, cate 12 pentru fiecare jumatate de corp, numindu-se meridiane principale. Fiecare
meridian are un traseu intern, prin intermediul caruia se afla in legatura directa cu organul pe
care il deserveste si unul extern, cu sediul in piele. Fiecare meridian poarta numele organului
cu care se afla in legatura energetica. Pe langa aceste meridiane principale, in organism se mai
afla si meridianele secundare (de ex. meridianele curioase si cele musculotendinoase). Dintre
acestea, meridianele musculotendinoase se afla deasupra pielii, exact pe traseul meridianelor
principale care, dupa cum aratam, se afla in piele. Pe meridianele descrise se gasesc anumite
puncte care, stimulate prin intepatura de ac sau prin masaj, pot ameliora anumite boli. De-a
lungul timpului, chinezii au remarcat ca, de cate ori se imbolnavea cineva, anumite puncte de
pe piele deveneau dureroase. Unind punctele ei au obtinut traseele externe ale meridianelor
principale, pe parcurs descoperindu-le si pe cele secundare. Acupunctura a fost practicata de
medici vraci care atinsesera performanta de a percepe fluxul energetic emis de punctele active
cu ajutorul varfului degetelor de la mana plimbata pe piele, precum o antena de detectie.
Fiecare meridian are un numar fix de puncte situate in mici depresiuni ale pielii, prezente inca
de la nastere si persistand toata viata. Cele mai importante puncte din punct de vedere
terapeutic sunt la nivelul extremitatilor membrelor, sub coate si sub genunchi. Pe piele se mai
gasesc inca 400 de puncte numite extrameridiane, dintre care mai bine de jumatate se afla la
nivelul pavilionului urechii, utilizate pentru acupunctura. Suprafata unui punct nu depaseste 4
mm iar in profunzime are un orificiu prin care intra in piele vasele si nervii. O serie de
cercetatori au demonstrat faptul ca punctele de acupunctura au proprietati electrice, printre
care o rezistenta electrica scazuta, ce poate fi detectata cu aparate specializate. Punctele pot fi
stimulate prin introducerea acului, prin masaj, prin moxa, prin aplicarea curentului electric
special, a razelor laser, a campurilor magnetice, a vibratiilor sonore, prin injectarea de diverse
substante.
Dupa cum aratam, organele sunt proiectate pe piele printr-o linie imaginara numita meridian
sau sub forma unui punct situat pe acest meridian. Existenta unor zone dureroase, proiectate
pe piele, cu ocazia imbolnavirii unor organe este confirmata si de medicina occidentala,
denumita si medicina materiei. Este meritul neurofiziologului englez Head, de a stabili pe
piele anumite zone, care ii poarta numele si care devin dureroase in caz de boala. Fiecarui
organ bolnav ii corespunde o anumita zona dureroasa. Alti cercetatori au masat aceste zone
dureroase descoperind ca suferinta algica a organului respectiv s-a ameliorat. Asa s-a nascut
masajul reflex, prin care se actioneaza la distanta, prin stimularea anumitor zone, asupra
organului bolnav. Teoria reflectarii organelor pe anumite segmente de corp a condus la
nasterea microacupuncturii. Folosindu-ne de proprietatea punctelor de pe piele de a deveni
sensibile in caz de imbolnavire, putem chiar diagnostica organul aflat in suferinta. Stimularea
anumitor puncte de pe unele segmente poate fi facuta cu ajutorul masajului, executat cu
varfurile degetelor.
Electropunctura este o metoda terapeutica ce are drept scop combaterea durerii, mecanismele
fiziologice de actiune fiind cele descrise la electroanalgezie prin metoda stimularii nervoase
electrice transcutanate, SNET sau TENS. Electropunctura reprezinta o metoda de tratament ce
poate aborda o serie de sindroame dureroase, poate trata sidroame algice ce nu raspund la alte
metode terapeutice, este o metoda fiziologica, netraumatizanta, usor de realizat/executat si cu
rezultate rapide. Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie stimularea electrica
selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu inchiderea portii pentru conducerea informatiilor
prin fibrele nervoase nociceptive pentru durere. Face parte din metodele de reflexoterapie
deoarece locul de actiune (locul de aplicare al electrozilor) il reprezinta zonele sau punctele
dureroase reflexe, identice celor din acupunctura, cu o pondere de 80%. Datele parametrilor
electrici ale punctelor cutanate dureroase la presiune trebuie se se coreleze cu anumite stari
functionale ale diferitelor organe ale corpului uman.
Electropunctura utilizeaza curenti electrici de joasa frecventa reglabila, intensitate reglabila si
senzatia de furnicatura placuta sau de vibratii la aplicare.
Efectul analgezic.
Mialgia tensionala.
Producerea hiperemiei.
Resorbtia hematoamelor.
Bursitele, tenosinovitele.
Fibrozita, fibromialgia.
Tromboflebita superficiala.
Tulburarile de sensibilitate.
Neoplazia.
Edemul, ischemia.
Tegumentele atrofice.
Cicatrici tegumentare.
La polul opus, indicatiile generale ale aplicatiei locale de rece sunt urmatoarele:
Traumatismul musculoscheletal acut; edemul, hemoragia, analgezia.
Sindromul algic.
Spasmul muscular
Spasticitatea.
Intoleranta le rece.
Alergia la rece.
Tulburarile de sensibilitate.
Toate aspectele prezentate ne permit sa definim domeniile de patologie care beneficiaza de
termoterapie (agentul terapetic fiind cel termic, cald-rece), precum si contraindicatiile si
precautiile in legatura cu acest tip de terapie.
Electroterapia
Domeniile de patologie in care este indicata electroterapia se afla in legatura cu reactia
organismului la aplicarea stimulului electric. Aceasta este caracterizata prin efectele sau
actiunea curentului electric asupra fibrelor nervoase senzitive, asupra celor nervoase motorii
si vegetative vasomotorii, asupra sistemului nervos central si neurovegetativ si asupra
sistemului circulator.
Actiunea curentului galvanic asupra organismului conduce la o serie de efecte terapeutice, ce
vor conditiona si indicatiile sau domeniile de patologie in care isi gaseste utilitatea, si anume:
Efectul analgezic sau antialgic, datorat scaderii excitabilitatii nervoase la nivelul
polului pozitiv (anod) si resorbtiei metabolitilor din procesele inflamatorii.
Stimularea neuromusculara la nivelul electrodului negativ (catod).
Parkinson.
Principalele contraindicatii cunoscute ale electroterapiei musculaturii spastice sunt scleroza
laterala amiotrofica si scleroza difuza avansata.
Stimularea electrica a musculaturii netede se poate realiza prin aplicarea impulsurilor
exponentiale iar principalele indicatii ale procedurii, sunt: constipatia cronica atonica, atonia
vezicala postoperatorie, contractiile uterine primare slabe la nastere.
Principalele metode analgetice conventionale din domeniul curentilor de joasa frecventa
utilizeaza curentii diadinamici, Trabert, stohastici si metoda de stimulare nervoasa electrica
transcutanata (TENS). Efectele si implicit, domeniile de patologie in care se indica aplicatia
curentilor diadinamici sunt prezentate in continuare:
Efectele analgezice, hiperemiante-biotrofice, dinamogene sunt datorate nivelului intensitatii,
formei curentului diadinamic utilizat si modalitatii de aplicare a electrozilor.
Curentul MF (monofazat fix) are efect excitator, crescand tonusul muscular, cat si
efect vasoconstrictor,
Curentul DF (difazat fix) are efectul analgezic maxim, imbunatateste circulatia
arteriala prin hipertonie simpatica,
PS (perioada scurta) are efect excitator, actionand ca un masaj intens de profunzime si
prin componenta sa vasoconstrictoare avand efect resorbtiv, util in sufuziunile si
hematoamele posttraumatice, in edemele cu tulburari trofice din stazele circulatorii
periferice, producand si analgezie secundara,
Status posttraumatic.
Curentii stohastici sau aperiodici au calitatea de a reduce la maximum reactiile de
adaptare/obisnuinta, crescand astfel efectul analgetic prin ridicarea pragului la durere, precum
si durata acestui efect.
TENS reprezinta o modalitate de combatere a sindromului algic acut si cronic, de diverse
cauze, utilizand curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joasa frecventa. Sfera indicatiilor
acestei metode electroterapeutice este larga si cuprinde:
Afectiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii si abarticular.
Hipersensibilitatea la curent.
Pancretita cronica,
Gastrita, boala ulceroasa,
Distonii functionale intestinale,
Suferinte renourinare,
Suferinte inflamatorii ale prostatei, stari disfunctionale etc.
Principalele contraindicatii ale curentilor de medie frecventa sunt reprezentate de:
Afectiunile febrile de diferite etiologii.
Neoplasmul.
Starile casectice.
Asupra circulatiei, produc o activare (hiperemie activa) prin actiune directa, locala,
prin actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala
(in aplicatiile generale poate sa scada valorile TA).
Asupra sistemului nervos central:
Afectiuni cardiovasculare:
In anginele pectorale, fara semne de afectare miocardica sau insuficienta cardiaca
(aplicatii precordial-dorsal),
In tulburari ale circulatiei venoase periferice, in vederea ameliorarii circulatiei de
intoarcere in degeraturi, in stadiile incipiente ale arteriopatiilor periferice ale
membrelor (aplicatii lombare reflexe).
Afectiuni ale aparatului respirator (bronsite cronice, sechele postpleurezie
netuberculoasa, pleurite, unele forme de astm bronsic, inafara crizei etc).
Afectiuni ale aparatului digestiv (spasme esofagiene, sindrom colicativ functional
gastroduodenal si intestinal, constipatii cronice, diskinezii biliare, colecistopatii
cronice nelitiazice, periviscerite/sindrom aderential etc).
Afectiuni ale aparatului urogenital (hipertrofia de prostata, prostatite, pielocistite,
sindrom colicativ renourinar, orhite, epididimite etc).
Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, parametrite cronice nespecifice,
amenoree, sterilitati secundare, unele mastite etc).
Afectiuni din sfera ORL (sinuzite frontale, maxilare, fronto-etmoidale, acute sau
cronice, faringite, laringite, unele otite externe, otitele medii cronice, catarul oto-tubar
etc).
Afectiuni oftalmologice, cu protejarea cristalinului.
Afectiuni din sfera oro maxilo-faciala (sindrom algic postextractie, algii dentare,
gingivite, stomatite, abcese peridentare, granuloame, unele parodontopatii etc).
Afectiuni dermatologice (furuncule, panaritii, hidrosadenite etc).
Neoplasmul.
Afectiuni stomatologice (stomatite, parodontopatii, procese inflamatorii dento-oromaxilare, stare postinterventie in sfera oro-maxilofaciala etc).
Afectiuni tegumentare (herpes zoster, arsurile, cicatrici cheloide etc).
Terapia cu inalta frecventa, cu valori mari ale frecventelor utilizate, precum undele
decimetrice scurte sau microundele este eficienta prin efectele termice produse. In acest
context, indicatiile tratamentelor cu unde decimetrice scurte sunt urmatoarele:
Afectiuni ale aparatului locomotor:
Reumatism cronic degenerativ cu diferite localizari, in stadiul de acutizare,
Reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi periarticulare cu diferite localizari,
Statusul posttraumatic.
Neoplasmul.
Sarcina si menstruatia.
Terapia cu inalta frecventa, precum ultrasunetele, prezinta domenii de actiune diferite, printre
care ultrasonoterapia, meloterapia, aerosoloterapia, precum si ecografia si utilizarea
ultrasunetelor in medicina dentara. Actiunile sau efectele biologice ale ultrasonoterapiei sunt
cele care conditioneaza domeniile de actiune ale acestei forme terapeutice.
Efectele fiziologice principale ale terapiei cu ultrasunete sunt, dupa cum aratam, analgezic,
miorelaxant si hiperemiant iar cele secundare sunt cele fibrolitice si antiinflamatorii. Efectelor
fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele fibrolitice si
cele antiinflamatorii.
Indicatiile terapiei cu ultrasunete sunt destul de vaste si vor fi prezentate sistematizat, in cele
ce urmeaza:
Aparatul locomotor:
Patologia de cauza reumatismala degenerativa (artroze cu diferite localizari),
Patologia reumatismala cronica inflamatorie (artrite),
Reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epocondilite,
sindromul algoneurodistrofic etc),
Patologia de natura ortopedico-traumatica (accelerarea fracturilor recente, scurtarea
perioadei de vindecare posttraumatism, accelerarea calusarii fracturilor cu intarziere a
procesului de calusare, contuzii, entorse, luxatii, hematoame, sindromul de
deposturare insotit de sindromul algic, precum posturi algice vicioase, scolioze,
deformari ale piciorului.
Afectiuni dermatologice (cicatrici cheloide, plagi atone, ulcere trofice ale membrelor).
Afectiunile endocrine.
Diabetul zaharat in formele insulinoindependente, cat si stadiul neurogen al
hipertiroidiei beneficiaza de terapia cu campuri magnetice.
Afectiunile ginecologice.
Dismenoreea functionala (prin influentarea terenului neuropsihic, campul magnetic in
forma continua conduce la ameliorarea fenomenelor nevrotice si vegetative, precum
ameteli/vertij, cefalee, astenie, tulburari dispeptice etc), tulburarile menstruale
functionale (precum hipermenoreea, menometroragia functionala, hipo sau
oligomenoreea etc, care se datoreaza dereglarii raportului hormonal estroprogesteronic), metroanexite cronice nespecifice, cervicite cronice nespecifice,
tulburarile de menopauza si perimenopauza inregistreaza rezultate cel putin
satisfacatoare, ca urmare a aplicarii campurilor magnetice in scop terapeutic.
Contraindicatiile magnetoterapiei sunt reprezentate de: sarcina, purtatorii de pace-maker,
bolile hematologice severe, starile hemoragipare, bolile infectioase, starile febrile, tumorile
maligne, insuficienta hepatica, renala, cardiaca decompensata, sindroamele endocrine severe,
tuberculoza pulmonara sau cu localizari extrapulmonare, forma activa, psihozele
decompensate, epilepsia.
Magnetoterapia aplicata local ofera rezultate foarte bune in privinta calusarii fracturilor si al
rezolvarii pseudartrozelor. Mecanismele de actiune sunt explicate prin stimularea endostului,
a periostului sau a corticalei osoase cu cresterea capacitatii de penetrare a vaselor sanguine
dinspre periferia osului, participand astfel la remanierea osoasa similar osificarii encondrale
normale. De asemenea, are loc stimularea utilizarii calciului la nivel condrocitar, cu
producerea calcificarii tesuturilor fibrocartilaginoase la nivelul zonei de psudartroza.
Terapia cu RIR
Daca aplicatiile cu RIR se practica in spatiu restrans si pe suprafete limitate se numesc
aplicatii locale si se realizeaza cu lampi adecvate, numite lampi Sollux iar daca aplicatiile se
realizeaza pe suprafete extinse sau la nivelul intregii suprafete corporale, se vor numi bai de
lumina.
Aplicatiile locoregionale de RIR au urmatoarele indicatii:
Edemele inflamatorii si staza superficiala de la nivelul membrelor, in scop resorbtiv si
antiedematos.
Procesele inflamatorii subacute sau cronice, accesibile radiatiei, precum plagile
superficiale in curs de cicatrizare, in scop antiinflamator sau leziunile cutanate de tipul
plagilor postoperatorii, plagilor atone, degeneraturilor, eritemelor actinice, cicatricilor
vicioase, inflamatiilor tegumentare, foliculitelor etc, in scop antiinflamator si biotrofic,
regenerativ.
Reactiile inflamatorii ale tesuturilor interstitiale si intracelulare de tip celulita, insotite
de sindrom dureros locoregional in scop antiinflamator, anticelulitic si anatialgic.
Fenomenele inflamatorii si dureroase ale reumatismului cronic degenerativ in puseu
acut, cat si ale reumatismului abarticular (spondiloza, mialgii, tendinite, bursite,
artralgii, periartite), stari post contuzionale sau postraumatice, nevralgii etc.
Procesele catarale acute, subacute, cronice localizate la nivelul mucoaselor.
Aplicatiile generale de RIR urmaresc atat efectul termoterapiei sau curei de sudatie, cat si
efectul de solicitare globala a orgnismului, iar principalele domenii de patologie sunt:
Bolile metabolice cu rata metabolica scazuta, precum obezitatea, hipotiroidismul,
diabetul zaharat, diatezele urice.
Reumatismul cronic degenerativ (diferite localizari ale bolii artrozice vertebroperiferice), cat si cel abarticular.
Intoxicatiile cronice profesionale.
tesuturilor vecine, cat si a zonei de ulceratie si se aplica ulterior, doze forte in iradieri
locoregionale, de pana la 100 ori doza eritem de gradul I. Regiunile cutanate
invecinate se iradiaza cu doze slabe, de gradul I. In scopul aratat, se vor utiliza lampile
cu vapori de mercur,
Alte indicatii terapeutice ale RUV sunt reprezentate de ragadele mamelonare,
piodermite, anumite sindroame pruriginoase, micozele cutanate etc,
Suferinte din domeniul pediatriei.
Se are in vedere sensibilitatea diferita a copiilor, in comparatie cu adultii, fata de
expunerea la ultraviolete. Dozele suberitematoase sunt benefice prin efectul lor
relaxant si de imbunatatire a starii generale a organismului aflat in crestere. Indicatiile
terapeutice sunt reprezentate de rahitism si spasmofilie (se vor aplica serii de 12
sedinte cu dozare progresiva), de suferintele respiratorii, printre care si astmul bronsic
(2-4 biodoze eritem aplicate alternativ, pe fata anterioara si pe cea posterioara),
debilitatea fizica (se pot utiliza diferite metode de actinoterapie), craniotebesul
(biodoze eritem aplicate progresiv).
Reumatologie.
Suferintele din sfera reumatismala, ce pot beneficia de efectele benefice ale RUV, sunt
reprezentate de:
Poliartrita reumatoida, pentru care se recomanda aplicatii generale si locale. Aplicatiile
generale conduc la stimularea locoregionala a tegumentului cu producerea de vitamina
D si pigmentare, cat si la stimularea generala a organismului. Se utilizeaza iradierile
generale progresive, cate 15 sedinte zilnice, pe serie. Aplicatiile locale sunt indicate la
nivelul articulatiilor afectate, diminuand fenomenele inflamatorii, sindromul algic si
ameliorand troficitatea cutanata. Terapia se incepe dupa testarea reactiei eritematoase
cutanate prin biodozimetrie, urmarindu-se producerea eritemului de gradul III sau IV.
Artrozele reactivate care se trateaza recurgand la iradieri locoregionale, cu doze
stabilite prin biodozimetrie, efectele antialgice fiind adesea evidente.
Reumatismul abarticular si sindromul algoneurodistrofic care pot beneficia de iradieri
generale si locale cu efecte antialgice prin actiune directa, cat si pe cale indirecta, prin
actiune pe zonele reflexe cutanate. Pentru PSH-umar dureros se iradiaza fata
anterioara a articulatiei, pentru cot se iradiaza regiunea olecraniana, pentru pumn, fata
dorsala, pentru articulatia coxofemurala, regiunea trohanteriana, pentru genunchi se
iradiaza regiunea interna si suprarotuliana iar pentru glezna, fetele laterale. Dozele de
iradiere se stabilesc si de aceasta data dupa biodozimetrie.
Nevralgiile sciatica, intercostala, cervicobrahiala care beneficiaza de doze eritem mai
moderate. Aplicatiile urmaresc traseul nevralgiei, inca de la origine.
Tuberculoza. Actinoterapia a fost utilizata in trecut in tratamentul tuberculozei
pulmonare.
Sindroamele neurovegetative.
Sindroamele neurovegetative de tip hipersimpaticotonic ce se manifesta prin
hiperkinezie cardiovasculara (tahicardie, extrasistolie, hipertensiune arteriala),
hiperkinezie secretorie si motorie gastrointestinala (sindroame spatice
gastrointestinale, dischinezie vezicula biliara etc) pot fi reglate si normalizate prin
aplicatii terapeutice generale de RUV in doze sedative, cu o frecventa de 2-3 sedinte
saptamanal, 15-20 de sedinte pe cura.
Tulburarile endocrine.
Spondilita ankilozanta.
se executa cu aparate sau dispozitive puse in miscare cu ajutorul mainii terapeutului sau
utilizeaza diferite surse de energie. Partile corpului care beneficiaza de masaj sunt tegumentul,
tesutul moale subcutanat, muschii, tendoanele si fasciile, nervii si vasele periferice, tesuturile
si organele din profunzime. Masajul primelor structuri enumerate se numeste masaj somatic
sau periferic si se adreseaza in mod direct elementelor anatomice vizate, in timp ce masajul
tesuturilor si al organelor situate in profunzime este un masaj indirect, fiind un masaj profund.
Daca se prelucreaza integral partile moi de la suprafata corpului, masajul se va numi masaj
somatic extins iar daca este limitat doar la o parte a corpului va deveni masaj somatic restrans.
La randul sau, masajul partial sau restrans poate fi regional, segmentar sau local. Masajul
regional are drept domeniu de aplicabilitate suferintele situate la nivelul trunchiului (spate,
torace), abdomenului, fetei etc, cel segmentar se aplica pe portiuni anatomice distincte, in
special la membre (umeri, brate, antebrate, maini, solduri, coapse, gambe, picioare) iar cel
local de adreseaza suferintelor localizate la nivelulunor zone restranse de tegument, tesut
subcutanat, grupe de muschi, articulatii mici ale degetelor etc.
Dupa cum se cunoaste, in functie de tehnica si efectele urmarite, procedeele de masaj pot fi
cele fundamentale sau principale (incluse in practica mesajului general) si procedee secundare
sau ajutatoare (utilizate in practica masajului regional sau local). In practica de specialitate se
mai face referire si la procedeele de inceput sau cele introductive de masaj, (cu rol pregatitor),
procedeele fundamentale sau de baza (cu ajurtorul carora obtinem efectele vizate) si
procedeele de incheiere sau de final (efecte relaxator si calmant). Masajul poate prezenta
forme comune (toate procedeele fundamentale si auxiliare prezentate pana in acest punct) si
forme speciale, care se adreseaza diferentiat si adaptat unor regiuni particulare ale corpului
(masajul cosmetic efectuat in regiunea fetei, masajul periostal si masajul reflexogen). Masajul
mai poate fi executat pe pielea umeda sau pe pielea uscata, situatie in care, in substantele
folosite pot fi incorporate substante farmacologic active, ce pot patrunde prin bariera
tegumentara sau nu se aplica nici un fel de ingrediente (masajul simplu, efectuat in scop
fiziologic si igienic).
Masajul se poate asocia programelor de kinetoterapie, indiferent de domeniile de patologie
carora li se adreseaza. De asemenea, masajul se poate asocia procedurilor de termoterapie,
hidrotermoterapie sau celor de electroterapie sau diatermie.
Masajul exercita efecte directe asupra organismului (mentine sau reda supletea si elasticitatea
tegumentului si tesuturilor subcutanate, activeaza circulatia sanguina si limfatica
locoregional) sau poate exercita efecte indirecte, reflexe, produse pe cale umorala si nervoasa.
Masajul poate fi efectuat in scop fiziologic (imbunatateste proprietatile fizice ale tesuturilor,
activeaza functiile organelor sau stimuleaza circulatia venolimfatica), in scop profilactic
(mentinerea starii de sanatate si cresterea rezistentei organismului la agresiuni si starea de
oboseala) sau in scop terapeutic si de recuperare medicala (in contextul tratamentului complex
al unor leziuni sau tulburari functionale, status posttraumatisme sau alte afectiuni).
Dupa cum aratam, masajul poate fi partial (local sau locoregional) sau general.
Masajul partial se adreseaza unui segment sau unei regiuni ale corpului, localizate fie la
nivelul trunchiului, fie la nivelul membrelor.
Masajul regiunilor trunchiului cuprinde: masajul spatelui (util in activitatile sportive, in
vederea combaterii oboselii musculare sau se poate asocia cu succes kinetoterapiei din
insuficienta musculaturii paravertebrale din deviatiile coloanei vertebrale precum scolioze,
hioerlordoze, cifoze accentuate, din suferintele cronice degenerative si inflamatorii ale
coloanei vertebrale, precum spondiloza, spondilodiscartoza, spondilita ankilozanta sau din
cadrul altor procese patologice, inclusiv posttraumatice), masajul peretelui toracic (este
recomandat in vederea combaterii atrofiilor musculare si a insuficientelor functionale ale
aparatului respirator, in vederea tonifierii starii generale a persoanelor aflate in convalescenta
Masajul nervilor periferici (utilizat in scop sedativ sau stimulator, masajul modern
propunand aplicarea sa pe nervi, in anumite zone sau puncte de excitatie situate la
nivelul radacinilor sau al locurilor de trecere prin diferite tesuturi profunde, pe
tariectul lor sau la nivelul ramificatiilor in tesurile superficiale, masajul conduce la o
modulare a tonusului vascular, dela vasoconstrictie la vasodilatatie reflexa cu efecte
functionale si trofice secundare, utile muschilor distonici sau distrofici).
Masajul organelor profunde presupune o actiune indirecta asupra organelor situate la nivelul
celor trei mari cavitati ale corpului (capul cu fata si gatul, toracele si abdomenul).
Masajul capului este subiectul care ne intereseaza in mod deosebit in contextul domeniului
patologiei din sfera medicinii dentare.
Indicatiile masajului efectuat in zona cervicala sunt reprezentate de afectiunile reumatismale,
in special spondiloza cervicala si complicatiile dsatorate acesteia, afectiunile musculare si
contractura, de tipul torticolisului, status pottraumatism, lipoame (se indica presiunea cu cele
doua police, lenta, prograsiva, efectuata in toate sensurile), in afectiunile neurologice care
evolueaza cu stare de congestie cerebrala.
Gatul poate beneficia de manevre de masaj mai ales in scop estetic, in special utilizand
manevrele de netezire. Vibratia care asigura activarea circulatiei, este utila, de exemplu, in
gusa tiroidiana. Netezirea asociata framantarii muschiului sternocleidomastiodian sunt utile in
torticolis sau in diferite nevralgii.
Masajul fetei si cel al pielii capului poate fi realizat in scop sedativ, in cazul nevralgiilor (de
trigemen, de exemplu), sau in scop decontracturant (cand exista ticuri, in paraliziile faciale
periferice, nevralgii) sau reparator, biotrofic si functional (in situatia unor cicatrici
posttraumatice, postcombustionale). Masajul fetei si al pielii capului poate urmari indeplinirea
unui obiectiv local sau la distanta (cefalee, migrene). Masajul incepe de la nivelul fetei si
continua pana la gat, la nivelul cefei, uneori la nivelul umerilor sau superior toracal, in
vederea abordarii si interceptarii elementelor de drenaj si fasciilor musculare. Masajul pielii
capului se realizeaza in alopecii, cefalee, migrene, algii aflate in legatura cu segmental
cervical sau posttraumatic. Masajul fetei, indiferent de scopul urmarit, terapeutic sau estetic,
utilizeaza drept principala metoda de masaj, presiunile. Fata este bogat vascularizata si
inervata (inervatia motorize este asigurata de nervul facial iar cea senzitiv-senzoriala este
asigurata de nervul lacrimal-ram din nervul oftalmic, de nervul bucal-ram din nervul maxilar
inferior si din ramuri din nervul maxilar superior, prin grupul nervos suborbital), in regiunea
fruntii predomina glandele sudoripare, in rest fiind prezenta glandele sebacee.
Masajul continutului toracelui presupune masajul regiunii precordiale in scop calmant, de
relaxare, masajul spatelui, al partilor laterale si anterioare ale toracelui se realizeaza in scopul
influentarii functiei respiratorii, stimulator si de imbunatatire a schimburilor gazoase si de
degajare a cailor respiratorii.
Masajul continutului abdominal (stomac, colon, ficat, vezicula biliara, rinichi, vezica urinara)
se realizeaza in scopul modularii functionalitatii organelor aflate in cavitatea abdominala.
Indicatiile masajului tin cont de:
Scopul urmarit sedativ sau stimulant.
Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate imediate sau tardive.
Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor,
pana ce se gasesc in stadiul de vindecare.
Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli psihice cu caracter excitativ si
confuzional reprezinta contraindicatii categorice ale masajului, indiferent de procedeu,
Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea masajului, precum
sensibilitatea specifica, lipsa de profesionalism tehnic a aplicantului, dezinteresul si
neincrederea pacientului fata de procedura in sine.
Biofeedback-ul
Domenii de aplicare ale biofeedbackului sunt reprezentate de:
Psihoterapie. Jacobson a dezvoltat terapia de relaxare utilizand un echipament EMG
prin care sa monotorizeze nivelul tensiunii pacientilor. Shultz a dezvoltat o tehnica
inrudita, antrnamentul autogenic care nu presupune un echipament EMG specific.
Domeniile controlului mioelectric si a relaxarii musculare s-au unit la jumatatea anilor
1960. A putut fi dezvoltata astfel o tehnica de ameliorare a tensiunii din durerile de
cap. Acest tip de aplicatie a feedbackului mioelectric a crescut si domina intregul
domeniu. In timp ce recuperarea medicala se refera la relaxare sau la reantrenarea
musculaturii emiparetice, fiziologistii cliniceni si specialistii medicinii psihosomatice
isi limiteaza munca clinica la relaxarea profunda, combinand adesea tehnicile
jacobsoniane si de antrenament autogenic alaturi de relaxarea instrumentala. In anii
1970 forma biofeedbackului s-a schimbat. Cea mai dominanta forma, alphafeedback a
fost eliminate. In zilele de astazi psihoterapia utilizeaza EMGBF singur sau in
combinatie cu feedbackul termic si adjuvante (meditatii, exercitii). Tintele primare
sunt durerea de cap tensionara, durerile cornice de spate sin anxietatea. Relaxarea
profunda se adreseaza direct cauzei (tensiunii musculare). Un bun psihoterapeut isi
poate invata pacientul sa se autocontroleze ca parte din tratamentul lor pe termen lung.
Relaxarea corporala, generala sau totala este utila in reabilitarea, alaturi de relaxarea
tintita asupra musculaturii specifice aflate in spasm. Totusi, la pacientii cu dischinezii
(torticolisul spasmzoic) si paralizie cerebrala, la fel si la cei care au suferit un AVC si
au spasticitate, terapia de relaxare mareste antrenamentul performantei motorii
imbunatatite.
Ramuri ale medicinii clinice. Managementul durerii cronice. Principala tinta a terapiei
prin BF o constituie durerile de cap tensionale, vasculare de tip migrenos, dar mai ales
durerea cronica la nivelul spatelui si extremitatilor.
Boala Raynaud. Tehnicile comportamentale cresc autocontrolul in special prin
biofeedback permitand ca 80% dintre pacienti cu boala raynaud primara sa-si
autoregleze simptomele cauzate de vazospasmul idiopatic la nivelul mainilor. Se
utilizeaza un program care combina EMG si feedbackul temperaturii pieli cu
antrenament autogenic.
Incontinenta urinara si fecala. Majoritatea specialistilor prefera EMGBF local in
vederea antrenamentului BMF a planseului pelvin pentru incontinenta vezicala, rectala
sau ambele.
Biofeedback in domenii paraclinice precum medicina sportive si psihoimunologie.
timp ce intensitatea semnalelor este mare cand activitatea musculara este crescuta.
Linistea de pe perioadele de activitate musculara crescuta este utila spre a invata
relaxarea musculaturii spastice atunci cand se utilizeaza o metoda opusa. Electrozii
tegumentali sau de suprafata sunt utilizati cu precadere in EMGBF. Se mai pot utilize
electrozi ce se insera transcutanat in situatia musculaturii ce nu poate fi izolata usor de
catre electrozii de suprafata. Cateodata se folosesc electrozi ac in cazurile in care nu
exista semen de activitate. Amplasarea electrozilor pentru reeducarea musculature
slabit necesita precizie. Electrozii trebuie plasati deasupra musculatuii tinta pe o
suprafata de izolare anatomica relative fata de musculature de vecinatate. Spatiul mare
intre electrozi conduce la incrucisarea reactiei (amplasati deasupra tibialului anterior ei
vor receptiona semnale de la un gastrocnemian spastic).
Baze neurologice ale EMGBF sunt prezentate in cele ce urmeaza. Astfel, receptorii cutanati,
proprioceptorii si inputurile vizuale si auditive sunt armonizate la nivelul controlului precum
cel de la nivelul cerebelului. Plasticitatea si capacitatea de reinvatare a creierului trebuie
considerate ca un fenomen mai complex in comparatie cu rolul preluat de catre ariile
specializate ale cortexului vecin. Poate fi implicata activare unor cai care n-au fost antrenate
inainte prin selectia naturala a celor mai bune cai. Alaturi de aceasta idee unii autori invoca
posibilitatea infloririi dendridice care apare in stadiile de reinvatare si care ar sta la baza
recastigarii abilitatilor.
Aplicatiile clinice in recuperare sunt reprezentate de:
EMGBF si de forta la pacientii post-AVC.
Afectiunile membrelor inferioare precum:
Extensia de sold si de genunchi (combinatia este o componenta importanta a fazei de
stabilitate a mersului). EMGBF poate fi incorporat in cadrul exercitiilor care
antreneaza individual muschiul marele fesier. La fel, EMGBF poate fi utilizat sa
incurajeze recrutarea cvadricepsului sau relaxarea hamstrings sau ambele,
Flexia soldului cu extensia genunchiului,
Extensia soldului cu flexia genunchiului,
Abductia soldului,
Dorsiflexia gleznei.
Antrenamentul ambulatiei sau mersului utilizeaza EMGBF si de pozitie alaturi de
force BF menit sa antreneze muculatura specifica sau miscarile necesare pentru
ambulatie (faza de stabilitate si faza de balans).
Subluxatia de sold este o problema comuna printre pacientii cu hemiplegie flasca.
Afectiunile membrului superior:
Cotul si antebratul,
Combinatii ale miscarilor membrului,
Pumn si degete.
Biofeedbackul in alte situatii, este reprezentat de:
Leziunile spinale.
Scleroza multipla.
Distonia si dischinezia. Torticolisul spasmotic este cel mai bun exemplu, caruia i se
asociaza blefarospasmul, spasmul hemifacial, distonia oromandibulara, crampa
scriitorului si distoniile torsionale severe ale torsului.
Denervarea nervilor periferici. Cea mai importanta este paralizia rezultand de la o
leziune a nervului facial in care antrenamentul a dus la o imbunatatire substantiala a
simetriei faciale si a functilor voluntare. Aceasta forma de reeducare neuromusculara
permite pacientului de a procesa elementele vizuale si auditorii care reprezinta o
continua acoperire a evenimentelor fiziologice de care in mod normal nu e constient.
Aceasta procedura permite pacientului sa castige un control funcitonal al muschiului
pe calea monitorizarii activitatii unitatii motorii.
Recuperare ortopedica utilizand goniometre de feedback care au avut succes in
reantrenarea functiei mainii dupa chirurgie reparativa pentru degetele traumatizate si
nervilor lor motorii.
In concluzie, BF clinic, in special EMGBF, recunoaste drept principala si sigura aplicatie,
reantrenarea abilitatiilor motorii si inhibarea spasticitatii aparute ca urmare a traumatismelor
craniene la toate tipurile si toate varstele. Se bazeaza pe culegerea informatiilor de la senzori
electronici privind functiile fiziologice pornind de la temperatura pielii, la presiune si la
schimbarii unghiului articular.
Electrostimularea, electroanalgezia, TENS sau SNET
Electrostimularea in terapia durerii este o modalitate terapeutica recent intrata in practica
medicala. Durerea este un simptom, un semnal de alarma sau un avertisment ce trebuie
investigat deoarece tradeaza o disfunctionalitate sau o suferinta organica. Exista o serie de
posibilitati de interventie asupra sindromului algic, precum terapia medicamentoasa, cea
nemedicamentoasa (TENS, fizioterapie, masaj, kinetoterapie, laserterapie, magnetoterapie,
electrostimulare spinala, electrostimulare cerebrala profunda etc), cat si o serie de tehnici
complementare, precum tehnici de relaxare (training autogen, biofeedback etc), metode de
conditionare (ergoterapie, meloterapie etc), hipnoza etc. Tehnicile de hiperstimulare sau
electrostimulare fac parte din abordarile terapeutice care au la baza o stimulare periferica sau
una centrala a fibrelor nervoase. Aceste stimulari sunt nedureroase si sunt in masura sa induca
la diferite nivele ale sistemului nervos o inhibitie a transmiterii informatiei dureroase prin
activarea diferitelor mecanisme, precum gate-control si/sau eliberarea de endorfine la nivel
central. Electroanalgezia prin TENS reprezinta o tehnica de electrostimulare periferica.
Trunchiurile nervoase pot fi stimulate fie cu electrozi de suprafata amplasati la nivelul
traseelor nervoase, fie cu electrozi ac, implantati in apropierea acestor trasee. Se va obtine o
electroanalgezie eficienta daca electrodul stimulant este asezat corect iar intensitatea
curentului este adecvata.
In mod particular, stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS, constituie o
metoda netraumatizanta de combatere a starilor dureroase acute si cronice, de diferite cauze,
utilizand curenti de joasa frecventa cu impulsuri dreptunghiulare, furnizati prin intermediul
unor electrozi aplicati la nivelul tegumentului pacientilor. Termenul de stimulare folosit,
contravine mecanismului de actiune care consta in inhibare a transmiterii durerii, fara ca
acesta sa prejudicieze procedura in sine.
Cele mai dificile cazuri de tratat prin TENS conventional sunt reprezentate de:
Durerea acuta in contextul postoperator, dupa laparotomie, traheotomie, laminectomie,
reconstructia ligamentelor la nivelul umarului si genunchiului, post chirurgie
ortopedica, dupa rahianestezie.
Durerea posttraumatisme in antecedente.
Angina pectorala.
Nevralgiile postherpetice,
Durerile postanestezie,
Aplicarea electrozilor stimulanti pe zona precordiala (pot aparea tulburari severe ale
ritmului cardiac sau se pot decompensa alte afectiuni cardiace),
Alicarea elecrozilor stimulanti in apropierea sinusului carotidian (data fiind
sensibilitatea reflexa, se pot produce fenomene de aritmie cardiaca), laringelui,
faringelui (se pot produce spasme laringiene sau faringiene la aplicarea electrozilor pe
regiunea anterioara a gatului),
Durerile psihogene,
organ bolnav ii corespunde o anumita zona dureroasa. Alti cercetatori au masat aceste zone
dureroase descoperind ca suferinta algica a organului respectiv s-a ameliorat. Asa s-a nascut
masajul reflex, prin care se actioneaza la distanta, prin stimularea anumitor zone, asupra
organului bolnav. Teoria reflectarii organelor pe anumite segmente de corp a condus la
nasterea microacupuncturii. Folosindu-ne de proprietatea punctelor de pe piele de a deveni
sensibile in caz de imbolnavire, putem chiar diagnostica organul aflat in suferinta. Stimularea
anumitor puncte de pe unele segmentepoate fi facuta cu ajutorul masajului, executat cu
varfurile degetelor.
Conform unei legi de baza a gandirii chineze, viata se supune legii celor cinci elemente, apa,
lemnul, focul, pamantul, metalul, cere se produc si se distrug, fara incetare. Gratie acestei legi,
s-au stabilit primele legi fiziologice si patologice ale medicinii traditionale chineze, valabile si
astazi.
Electropunctura este o metoda terapeutica ce are drept scop combaterea durerii, mecanismele
fiziologice de actiune fiind cele descrise la electroanalgezie prin metoda stimularii nervoase
electrice transcutanate, SNET sau TENS. Electropunctura reprezinta o metoda de tratament ce
poate aborda o serie de sindroame dureroase, poate trata sidroame algice ce nu raspund la alte
metode terapeutice, este o metoda fiziologica, netraumatizanta, usor de realizat/executat si cu
rezultate rapide. Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie stimularea electrica
selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu inchiderea portii pentru conducerea informatiilor
prin fibrele nervoase nociceptive pentru durere. Face parte din metodele de reflexoterapie
deoarece locul de actiune (locul de aplicare al electrozilor) il reprezinta zonele sau punctele
dureroase reflexe, identice celor din acupunctura, cu o pondere de 80%. Datele parametrilor
electrici ale punctelor cutanate dureroase la presiune trebuie se se coreleze cu anumite stari
functionale ale diferitelor organe ale corpului uman.
Patologia corespondenta si indicata acestui tip de tratament se regaseste in domeniile
tulburarilor de functionalitate sau al contracturilor musculare datorate unor mecanisme
neuroreflexe.
Contraindicatiile sunt reprezentate de:
Afectiunile organice care pot beneficia de terapie etiologica corespunzatoare,
Neoplaziile,
Sarcina.
Electropunctura utilizeaza curenti electrici de joasa frecventa reglabila, intensitate reglabila si
senzatia de furnicatura placuta sau de vibratii la aplicare. Se aplica mai multi electrozi (3 sau
4), putandu-se trata simultan mai multe puncte (6, pana la 8). Cu ajutorul varfurilor
electrozilor, care au un diametru de 1-2 mm, se vor efectua electrostimulari cu durate de la
cateva secunde la cateva minute, pana se obtine ameliorarea acuzelor dureroase si relaxarea
musculaturii locoregionale. Punctele pot fi stimulate concomitent sau succesiv.
Aplicatiile pot fi realizate zilnic sau la doua zile. Pentru sindroamele dureroase acute sunt
necesare 2-6 sedinte, in timp ce pentru sindroamele dureroase cronice pot fi necesare 10-20
sedinte de electropunctura. Rezultatele sunt favorabile si se instaleaza imediat in proportie de
pana la 90% dintre cazuri, mecanismul de actiune fiind cel descris la teoria controlului portii,
de catre Melzak si Wall.
Electropunctura nu se substituie electrostimularii TENS si nici electroacupuncturii (la care
intervine cel de-al doilea stimul, reprezentat de introducerea acelor in punctele bine stabilite,
aflate pe meridianele de acupunctura.
Pacientul s-ar putea sa nu tolereze presopunctura, drept pentru care tratamentul se intrerupe,
urmand sa fie reluat cu alta ocazie.
Pe parcursul procedurii, pacientului i se poate altera starea generala, un alt motiv de a
intrerupe tratamenul si de apela la manevrele utile in cazul diagnosticului de lipotimie.
Tot in contextul presopuncturii se poate recurge la manevrele Shiatsu care pot fi executate
dupa o metoda mai usoara, asemanatoare cu presopunctura. Manevrele Shiatsu au o actiune
generala, de echilibrare a energiilor si una locala, de conversie a acidului lactic (responsabil
de producerea contracturilor) in glicogen, in proportie de 80%. Pe acesta cale, manevrele
Shiatsu contribuie la eliminarea oboselii, pana la disparitia sa totala. Manevra consta in
presiuni continue, efectuate cu pulpa degetului pe punctul respectiv, timp de 5-7 secunde,
urmate de o perioada de pauza constand intr-o relaxare totala, de 3-4 secunde. Atat presiunea,
cat si relaxarea se executa succesiv, timp de cateva minute. Profesionistii prelungesc sedinta
pana la o ora, in urma careia durerile dispar complet.
Presopunctura corect executata, poate fi utila in tratamentul numeroaselor suferinte, precum:
Sindromul migrenos,
Insomnii,
Sindromul alergic,
Disfunctiile sexuale,
Infirmitatea reprezinta orice pierdere sau anormalitate a unei structuri sau functii fiziologice,
psihologice sau anatomice. Infirmitatea reprezinta consecinta clinica sau manifestarea unei
boli sau a unei situatii cu implicatii medicale. Ea poate consta intr-o pierdere anatomica (a
unui membru, organ, tesut etc), cat si intr-o disfunctionalitate a unui organ, aparat sau sistem.
Infirmitatea este reprezentata de pierderea unui deget, scaderea auzului, pierderea sau
disfunctionalitatea unei parti din sfera oro-maxilofaciala, reducerea mobilitatii unei articulatii,
perderea de forta musculara, incoordonarea miscarilor, deposturarea coloanei vertebrale etc.
Diagnosticul este clinic.
Incapacitatea reprezinta restrictia sau pierderea aptitudinii de a executa o activitate
considerata pana in acea etapa, normala pentru individul in cauza. Incapacitatea este
consecinta unei infirmitati si se stabileste pe baza diagnosticului functional. Nu orice
infirmitate este obligatoriu urmata de o incapacitate dar orice incapacitate are la baza o
infirmitate. De exemplu, un pacient nu poate deschide usa, nu poate conduce masina, nu se
poate aseza pe scaun, nu poate merge fara a fi asistat la mers, nu pronunta corect cuvintele, nu
se poate alimenta diversificat etc. Se vorbeste astfel, despre incapacitati de locomotie, de
dexteritate, de autoingrijire, de comunicare, situationala etc. Modalitatea in care poate fi
cuantificata incapacitatea sau diagnosticul functional se poate face pe baza capacitatii de a
performa activitatile vietii cotidiene sau de zi cu zi (ADL-activities of daily living).
Handicapul reprezinta dificultatea unei persoane de a realiza relatii normale cu mediul de
viata, relatii in concordanta cu varsta si pregatirea sa, cu sexul, conditiile sociale si culturale
proprii. Handicapul este consecinta unei infirmitati sau a unei incapacitati, cand acestea intra
in conflict cu mediul social, profesional si familial al persoanei respective. Persoana cu
handicap este un infirm sau se afla in incapacitate de face fata normelor generale si speciale
ale mediului ambiental in care traieste, el nu se poate manifesta ca individ cu personalitate
completa si normala. Deci, nu mai poate fi sot, partener de afacere, muncitor, tata, student,
persoana independenta etc. De exemplu, pentru un interpret de muzica, o afectiune localizata
la nivelul articulatiei temporo-mandibulare il pune in incapacitatea de a-si desfasura
activitatea profesionala. Aceasta conduce la handicap profesional, cu deteriorarea calitatii
vietii persoanei in cauza. Se poate vorbi astfel, despre un handicap educational, ocupational,
profesional, familial, economic, de integrare sociala etc. Nu orice infirmitate cu incapacitate
determina handicap.
Pornind de la cele prezentate, fizioterapia si-a conturat obiectivele si a stabilit metodologia
utila in recuperarea medicala a urmatoarelor categorii sau domenii de patologie:
Afectiunile aparatului neuromioartrokinetic (NMAK) de origine neurologica,
ortopedico-traumatica si reumatologica (reumatism cronic degenerativ sau inflamator
sau abarticular).
Afectiunile cardiovasculare.
Masajul terapeutic.
Kinetoterapia.
Laserterapia.
Hidroterapia.
miscare obtinute. Acesti factori tin de varsta, sex, conditia fizica, obezitatea, contextul
genetic. Valorile ideale, cu care se compara cele reale, obtinute de la pacienti, reprezinta o
valoare medie propusa. Cand pacientul nu participa la evaluare, masuratoarea este efectuata in
exclusivitate de catre examinator si este pasiva iar cand pacientul insusi efectueaza miscarea,
gradul de mobilitate obtinut este unul activ. Daca comparam valorile activa si pasiva ale unei
miscari dintr-o articulatie, atunci pozitia de start, stabilizarea miscarii, aliniamentul
segmentelor si tipul goniometrului ar trebui sa fie aceleasi. In aprecierea recuperarii
functionale a mainii operate se realizeaza inregistrari grafice ale miscarilor degetelor.
Stabilitatea articulara reprezinta capacitatea elementelor structurale apartinand unei articulatii
de a rezista fortelor care se manifesta inoportun/necorespunzator. Stabilitatea unei articulatii
este determinata de:
Gradul de congruenta osoasa.
sindromul de neuron motor central. Bilantul sau testingul muscular se poate realiza corect
doar in urmatorul context: pacientul trebuie sa fie relaxat si sa colaboreze la evaluare,
cunoasterea corecta a anatomiei functionale si a biomecanicii locoregionale, cunoasterea si
controlul sindromului algic asociat, cat si asocierea datelor bilantului articular.
Obiectivarea bilantul muscular se realizeaza prin utilizarea unui sistem de cotare international,
sistem care foloseste scala de la 0-5, cu ajutorul caruia se apreciaza tensiunea in tendon si
masa musculara, forta si rezistenta muschiului.
Valoarea 0: nu se simte tensiune nici in tendon, nici in masa musculara, nu apare schita
de contractie, muschiul fiind practic denervat.
Valoarea 1: apare tensiune in tendon si in masa musculara iar contractia musculara este
modesta, nefiind urmata de miscarea segmentului.
Valoarea 2: se realizeaza o contractie musculara prin care se deplaseaza segmentul
scos de sub forta gravitationala si orice alta rezistenta care s-ar opune
Valoarea 3: contractia musculara este suficient de puternica spre a realiza deplasarea
segmentului impotriva gravitatiei dar fara sa existe vreo alta rezistenta
Valoarea 4: contractia musculara realizeaza deplasarea segmentului contra gravitatiei
la care se adauga o rezistenta medie.
Valoarea 5: contractia musculara este posibila si realizeaza deplasarea segmentului
contra gravitaiei, la care se adauga o rezistenta crescuta (maximala).
Examenul neurologic este la fel de important ca si acela al sistemului MAK, impreuna
alcatuind doua componente de baza ale examenului fizic standard, oferind clinicianului
posibilitatea de a identifica sursa disfunctionalitatii constatate si de a realiza un program
coerent de reeducare functionala a pacientului. Examenul neurologic cuprinde: aprecierea
statusului mental al pacientului, a functiei de vorbire si a limbajului, evaluarea reflexelor, a
nervilor cranieni, a integrarii motorii centrale, aprecierea senzatiilor si perceptiei. In ceea ce
priveste nervii cranieni, trigemenul (V) asigura inervatia muschilor masticatori si
sensibilitatea faciala iar facialul (VII), glosofaringianul (IX), vagul (X), si hipoglosul (XII)
asigura functia gustativa (VII, IX, X), expresia faciala (VII), functia motorie a articulatiei
temporo-mandibulare (VII, IX, X, XII) si functia de deglutitie (IX, X, XII). Nervul accesor
(XI) asigura functionalitatea muschilor sternocleidomastoidian si trapez. In ceea ce priveste
reflexele, se urmareste prezenta corecta a stretch reflexului muscular, a reflexelor superficiale
segmentare si a celor patologice.
Integrarea motorie centrala este identificata prin aprecierea tonusului muscular, a coordonarii
miscarilor, evidentierea spasticitatii, a rigiditatii si incoordonarii miscarilor, evidentierea
miscarilor involuntare, constatarea apraxiei.
Tulburarile de sensibilitate se refera la aprecierea celei superficiale, a celei profunde si a
integrarii corticale iar tulburarile de perceptie sunt puse in evidenta prin identificarea
agnoziei, a lipsei de orientare stanga-dreapta, precum si prin aplicarea altor teste de perceptie.
Examenul si evaluarea functionala apreciaza consecinta infirmitatii, din momentul in care a
fost identificata, asupra statusului functional al pacientului. Acesta este evaluat la locul de
desfasurare a activitatii solicitate si in diferite situatii. Specialistul este interesat in a determina
statusul functional initial al pacientului in cauza, spre a putea stabili programul de reeducare
functionala si pentru a putea evalua in termeni de comparatie, progresele obtinute. Nu se
pierde din vedere nici evaluarea componentelor care apreciaza capacitatea de comunicare a
pacientului. In contextul prezentat, intereseaza posibilitatea pacientului de a se alimenta, de a
se imbraca, de a-si asigura igiena si toaleta personala, de a se mobiliza in pat, de a-si asigura
transferurile, de a se deplasa cu scaunul cu rotile, de a merge, de a conduce vehicule.
Nevoia de control sau supervizare, cand sunt necesare instructiuni verbale sau alte
tipuri de control.
Nevoia de asistenta, cand este nevoie de ajutorul minim, moderat sau maxim al altei
persoane spre a reliza performantele asteptate.
Dependenta totala de alta persoana.
Din momentul in care antecedentele pacientului si istoricul bolii sunt cunoscute, examinarea
fizica a fost efectuata, rezultatele notate, specialistul in fizioterapie si recuperare medicala
centralizeaza datele, elaboreaza o lista a problemelor de rezolvat si formuleaza un plan
terapeutic de urmat.
Programele de fizioterapie contin in medie, trei proceduri electrice si sau laserterapie, care
asociaza, de la caz la caz, masajul terapeutic si kinetoterapia ca atare sau efectuata pe aparate.
Numarul de sedinte este cuprins intre 6-10-15-18 zile, dupa care urmeaza o terapie de
intretinere functionala.
Eforturile fizice exagerate, perioadele de stress sau insomnie, alte afectiuni precum
cele de tip colicativ etc, contraindica aplicarea procedurilor de termoterapie.
Procedurile de termoterapie generala seintrerup pe perioada ciclului menstrual.
Domeniile de patologie in care este indicata termoterapia se afla, dupa cum aratam, in
legatura cu reactia organismului la aplicarea factorului termic (cald-rece). Aceasta este
caracterizata prin reactia dermovasculara, modificarea frecventei cardiace, a frecventei
respiratiilor si intensitatea reactiei subiective a pacientului la aplicarea stimulului.
Efectele aplicatiei locoregionale a factorului termic (cald-rece) sunt:
Miorelaxant-antispastic,
Analgezic,
Vasculoactiv-hiperemic, antiinflamator-resorbtiv,
Hemoragia acuta,
Discraziile sanguine,
Tulburarile de sensibilitate,
Leziunile tegumentare,
Neoplaziile.
Metodologia aplicatiilor de termoterapie (proceduri umede sau hidrotermoterapia)
Principalele aplicatii de termoterapie (proceduri umede) sunt compresele, cataplasmele,
hidrofoarele, impachetarile, frictiunile, perierile, spalarile, afuziunile, dusurile, baile.
Compresele reci
Compresele reci sunt indicate in procesele inflamatorii sau dureroase acute iar cele calde se
aplica in procesele subacute sau cronice. Compresele sunt cele mai simple proceduri de
termoterapie, ele constand in aplicarea pe diferite regiuni ale corpului a unor bucati textile, de
dimensiuni variate, inmuiate in apa aflata la temperaturi diferite. In functie de temperatura,
compresele sunt reci, calde, alternante, stimulante si cu aburi. Ele pot fi aplicate pe
extremitatea cefalica, regiunea cervicala, abdomen, torace posterior, regiunea peri si
subombilicala, membre superioare si inferioare. Ca reguli generale, compresa trebuie sa fie
bine intinsa pe suprafata tegumentului, stoarsa, sa nu jeneze circulatia locoregionala,
tegumentele se nu prezinte leziuni sau semnele vreunei suferinte.
Compresele reci se inmoaie in apa rece iar pentru mentinerea temperaturii constante se
schimba din 5 in 5 minute sau se combina cu punga cu gheata, aplicatia variind intre 20-60
minute. Efectele urmarite sunt: antitermic, antispastic, antihemoragic, antiinflamator,
antialgic.
Compresele calde se inmoaie in apa la temperatura de 38-43C sau de 45-55C (cele
fierbinti), se aplica acoperite, pentru a li se mentine temperatura constanta, durata procedurii
fiind de 20-60-90 minute. Efectele urmarite sunt: antispastic, analgezic, hiperemiant, resorbtiv
(util in inflamatiile cronice).
Compresele alternante recurg la aplicarea unei comprese calde, de 40-50C, timp de 2-3
minute, urmata de o compresa rece, de 12-16C, cu o durata de 30 secunde-1 minut, de 5-6
ori. Se incepe cu compresa calda si se sfarseste cu cea rece. Efectele urmarite constau in
stimularea circulatiei sanguine si a sistemului neuromuscular.
Compresele stimulante sau Priessnitz necesita doua bucati textile, una mai mica, udata cu apa
la temperatura camerei, stoarsa bine si aplicata pe zona interesata, cealalta compresa este
uscata si se aplica peste prima, depasind-o cu 2-3 cm in dimensiune. Durata procedurii este de
2-6-12 ore. Efectele aplicatiei constau in stimularea proceselor biologice nervoase si
circulatorii locale, fiind utile si in suferintele cronice, stimuland capacitatea de aparare si
metabolismul local.
Compresele cu aburi constau in aplicarea locala a unei textile uscate, peste care se aseaza o
bucata de textila inmuiata in apa fierbinte, la 60-70C, bine stoarsa, peste aceasta aplicandu-se
o a treia textila, uscata. Durata procedurii este de 20-60 minute. Efectele acestei proceduri
sunt resorbtiv, analgezic, antispastic.
Compresele cu diferite substante, cum ar fi alcoolul, sulfatul de magneziu, solutie burov,
actioneaza prin factorul chimic aplicat, efectul urmarit fiind acela de scadere a edemului si
inflamatiei locale.
Cataplasmele
Cataplasmele constau in aplicarea la nivelul tegumentului, in scop terapeutic, a unor substante
organice sau anorganice, aflate la temperaturi diferite. Acestea pot fi umede sau uscate, calde
sau reci, frecvent utilizate fiind cele umede si calde.
Cataplasmele umede utilizeaza plante medicinale sau diferite substante care capata, prin
amestecare cu apa calda, un aspect pastos. Amestecul se introduce intr-un saculet sau se
aseaza intre doua bucati de textile si se aplica pe zona de tratat, apoi se acopera cu o bucata de
textila mai groasa, pentru a impiedica racirea. Se mentine 20-30 minute sau pana cand apare o
senzatie de disconfort. Cele mai des folosite cataplasme sunt cele cu paine, tarate, seminte de
in, faina de grau, orz, ovaz, porumb, musetel, menta, nalba, mustar, hrean.
Cataplasmele uscate utilizeaza tarate de grau, de secara, de porumb, sare, nisip, care se
incalzesc in prealabil la o temperatura suportabila, se intriduc intr-un saculet si se aseaza in
stare uscata pe zona de tratat.
Efectele termic si chimic al aplicarii de cataplasme conduc la hiperemie, resorbtie,
antispasticitate, analgezie. Cele mai frecvente indicatii ale aplicarii de cataplasme sunt:
afectiunile reumatismale subacute sau cronice, degenerative sau inflamatorii, afectiunile
tesutului moale, nevralgiile, suferintele colicative abdominale, contracturile musculare.
Impachetarile sunt proceduri de termoterapie care constau in impachetarea unei parti a
corpului sau chiar a corpului in intregime intr-un cearceaf, in parafina, nisip sau namol, peste
care se aplica un cearceaf sau o patura uscata. Impachetarile umede utilizeaza temperaturi de
18-20C, durata unei impachetari este de 60-80 minute iar dupa procedura se recomanda
aplicarea unei scurte proceduri de racire (baie, dus, spalare), ca dupa oricare alta procedura
hipertermica. Modul de actiune al impachetarilor se bazeaza pe actiunea factorului termic la
unei perieri este cuprinsa intre 15-45 minute. Efectele perierilor se manifesta asupra circulatiei
periferice (determina vasodilatatie), au efect stimulant asupra sistemului nervos, cat si efect de
stimulare a termoreglarii si a metabolismului. Indicatiile procedurii sunt reprezentate de:
tulburarile de circulatie periferica, tulburarile de termoreglare, obezitatea, hipotiroidismul,
sedentarismul si sindromul de deconditionare fizica, sindromul asteno-depresiv, sindromul
fibromialgic, si cele miofasciale.
Contraindicatiile perierilor constau in: arteriopatiile obliterante ale membrelor inferioare,
boala varicoasa, starile si bolile febrile, afectiunile cronice ale organelor in faza de
decompensare, ateroscleroza, HTA.
Spalarile
Spalarile sunt proceduri cu mod de actiune si indicatii asemanatoare frictiunilor, dar mai
blande, data fiind intensitatea mult mai mica a factorului mecanic. Se clasifica in functie de
temperatura in reci, calde si alternante si pot fi partiale sau complete. Procedura se efectueaza
prin spalarea regiunii interesate cu un prosop inmuiat in apa la temperatura prescrisa.
Indicatiile se refera la starile de convalescenta, dupa unele stari frebrile sau dupa aplicatii
termice.
Afuziunile
Afuziunile reprezinta proceduri prin care se proiecteaza o coloana de apa, fara presiune asupra
corpului, foarte aproape de tegument, pana la aparitia reactiei dermovasculare. Procedura
poate fi rece sau alternanta si completa sau partiala. Efectul este de reglare generala a
echilibrului termic, a metabolismului si de calire a organismului. Indicatiile afuziunilor sunt
reprezentate de tulburarile circulatorii periferice, hipotoniile musculare, starile depresive sau
de suprasolicitare si surmenaj, statusul post aplicatii termice intense. Contraindicatiile
afuziunilor sunt suferintele inflamatorii acute si subacute ale organelor din micul bazin,
metroragiile, afectiunile inflamatorii acute sau subacute ale organelor abdominale.
Dusurile
Dusurile sunt proceduri de termoterapie constand in aplicarea asupra corpului a apei, aburilor
sau aerului cald cu temperaturi si presiuni diferite, de la o anumita distanta. Actiunea dusurilor
se bazeaza pe factorii termic si mecanic iar in functie de temperatura, se impart in rece, cald,
alternant, cu aburi sau cu aer cald. Exista si doua tipuri de dusuri speciale, dusul masaj si
dusul subacval. Dusul rece (temperatura 15-20C, durata 1-3 minute) are actiune excitanta
asupra sistemului nervos, circulatiei si termoreglarii, fiind util in neurastenii, surmenaj,
tulburari metabolice si de termoreglare sau in scopul calirii organismului. Dusul cald (38-4045C) are actiune calmanta, relaxanta, indicatiile fiind afectiunile inflamatorii si degenerative
cronice localizate la nivelul aparatului locomotor, stare de stress, oboseala, nevroze. Dusul
alternant (dus cald 38C cu o durata de 30-40 secunde urmat de un dus rece 10-20C, cu o
durata de 10-15 secunde). Dusul cu aburi are o durata de 3-6 nminute si are efect de activare a
circulatiei periferice si resorbtiv local. Dusul cu aer cald este insotit de masaj si are aceleasi
indicatii ca si dusul cu aburi. Dusul scotian foloseste alternanta cald (40-45C, 10-15
secunde)-rece (18-20C, 5-10 secunde), apa fiind proiectata de la o distanta de 2-4 metri si la
o presiune de 1,5-2 atmosfere. Alternanta se repeta de cateva ori. Cei doi factori, cel termic si
cel mecanic, realizeaza un efect excitant asupra sistemului nervos, de tonifiere musculara, de
activare circulatorie si de crestere metabolica. Dusul scotian este indicat in obezitate,
hipotiroidism, tulburari ale circulatiei periferice, tulburari de termoreglare, constipatii, calirea
organismului. Dusul masaj consta in aplicarea mai multor dusuri tip rozeta, cu o temperatura
de 38-40C, concomitent cu manevre de masaj obisnuite, pentru 10-15 minute. Efectele
dusului masaj sunt reprezentate de hiperemia importanta ce contribuie la resorbtie si si
tonifiere locoregionala. Se indica in sechelele posttraumatice, ale aparatului locomotor,
suferintele tesuturilor moi, nevralgii, constipatie. Dusul subacval consta in aplicarea unui jet
de apa sub presiune (1-8 atmosfere), cu o temperatura identica cu a apei din baie (37-38C),
impactul cu tegumentul facandu-se la un unghi de 35 si vertical la nivelul articulatiilor, de la
o distanta de 20-30 cm, directia de aplicare fiind in sensul circulatiei venoase. Efectele se
bazeaza pe actiunea factorilor termic si mecanic, dusul subacval fiind astfel indicat in
deficitele motorii de diferite cauze, atrofiile musculare, afectiunile posttraumatice, obezitate,
hipotiroidism. Contraindicatiile sunt reprezentate de afectiunile cardiace sau cerebrovasculare,
ateroscleroza, HTA, tulburarile circulatorii periferice, tromboflebita, fragilitatea vasculara,
hipesensibilitatea cutanata.
Baile
Baile sunt proceduri care utilizeaza apa la diferite temperaturi si in diferite stari de agregare,
putandu-se adauga si o serie de substante cu rol terapeutic. Baile sunt proceduri solicitante, se
indica la 30 minute-2-3 ore dupa servirea mesei, in cursul diminetii, nu se recomanda dupa
efort fizic intens sau in stari de tensiune psihica, imersia se face lent, pacientul este
supravegheat iar dupa baie urmeaza o perioada de odihna. Baile pot fi generale sau partiale.
Baile generale pot fi simple: bai la temperatura de neutralitate termica, bai reci si racoroase,
bai peste temperatura de neutralitate, bai de aburi, bai de aer cald sau pot fi bai medicinale,
care contin diferite substante cu rol terapeutic (iodul, sare, plante medicinale, bioxid de
carbon, oxigen, hidrogen sulfurat). Baile partiale pot fi si ele medicinale. Baile generale
simple pot fi:
La temperatura de neutralitate termica sau indiferenta termica de 34-35C si dureaza
10-30-60 minute, avand o actiune de tonifiere/sedare usoara.
Reci (18-22C) sau racoroase (28-32C) fiind indicate in obezitate, hipotiroidism,
diabet zaharat, dupa stari de oboseala sau intelectuala intense, fiind contraindicate in
afectiunile cardiace, nevroze, afectiuni ale organelor interne decompensate, boli
debilitante, afectiuni dermatologice si circulatorii periferice. Exista mai multe variante
ale bailor reci sau racoroase, precum: bai de imersiune (15-18C), indicate in boli
infectioase febrile, dupa proceduri de termoterapie intensa si in stari de astenie fizica,
bai cu valuri (28-32C), avand o durata de 3-4 minute, fiind indicata in stari de astenie,
convalescenta, surmenaj, baia de jumatate (-32C), pacientul nu intra complet in apa,
asociindu-se si alte proceduri, simultane, aplicatia devenind o metodologie terapeutica,
baie cu peria (este o varianta metodologica a aplicatiei de baza).
Cu temperaturi ce depasesc temperatura de neutralitate termica, putand fi bai calde
(36-37C, cu o durata de 15-30 minute, se aplica sub forma de bai simple, bai de
kinetoterapie si bai cu masaj), hiperterme (38-39C, se aplica sub forma de bai
hiperterme simple si bai hiperterme ascendente), si bai intens hiperterme (peste 40C).
Baia calda simpla are actiune miorelaxanta si sedativa generala, antrenand si procesul
de termoreglare. Baia kinetoterapeutica este o baie simpla, calda, in care se executa,
sub apa, exercitii analitice si globale (sintetice) pasive si active, putandu-se asocia
masajul subacval (baia cu masaj) sau dusul subacval Indicatiile acestor proceduri
constau in afectiunile posttraumatice, ortopedice, reumatismale cronice degenerative si
inflamatorii, neurologice. Mobilizarea sub apa este facila si putin dureroasa (efectele
sunt antialgic si sedativ, miorelaxant si de crestere a compliantei tesutului conjunctiv).
La randul lor, baile hiperterme produc o suprasolicitare a sistemului nervos si a
aparatului cardiovascular, cat si a proceselor metabolice. Baile hiperterme ascendente
se prefera celor simple. De la o temperatura de 35C se ajunge la temperaturi ale apei
de pana la 41-43C, durata baii fiind de 60-90 minute. Cresterea temperaturii centrale
va determina, prin stimularea proceselor de termoreglare, excitatia sistemului nervos, a
celui cardiovascular si cresterea proceselor metassssbolice. Indicatiile acestor bai
ascendente, cuprind bolile reumatismale cronice degenerative si inflamatorii, in
Procedura de aplicatie a RIR se poate realiza si in spatiu deschis, folosind lampile Sollux (250
wati) sau radiatoarele de IR. In acest mod, procesul de hipersudoratie nu se mai produce,
asupra tegumemntului actionand doar RIR directe, temperatura locala a tegumentului
crescand treptat. Iradierea dureaza 5-15 minute, distanta lampii fata de tegument fiind
cuprinsa intre 40-50-60 cm. Indicatiile aplicatiilor de lumina se refera la procesul de calire a
organismului, obezitatea, suferintele cronice degenerative si cele posttraumatice ale aparatului
NMAK. Contraindicatiile procedurii sunt identice cu cele ale celorlalte aplicatii de
termoterapie uscata.
Tot in categoria de aplicatii ale caldurii uscate, o alta modalitate termoterapeutica superficiala
este reprezentata de hot pack (pungi calde) pentru aplicatii locoregionale. Ele sunt cele mai
cunoscute modalitati termice de incalzire conductiva a organismului, incepand cu tegumentul.
Aceasta, deoarece se stie ca procedurile superficiale uscate nu depasesc combinatia dintre
toleranta tegumentara, conductivitatea termica tisulara si raspunsul organismul de a produce
cresteri localizate ale temperaturii, atat in suprafata, cat si in profunzime (cativa centrimetri).
Unele dintre aceste pungi termice contin dioxid de silicon (silicon dioxide) care, imersat in
mediu apos, absoarbe o mare cantitate de apa (de cateva ori propria greutate), la temperatura
respectiva, in cazul de fata, 70-80C. Procedura dureaza pana la 30 minute.
Baia de soare
Baia de soare reprezinta expunerea completa sau partiala a corpului la actiunea directa a
razelor solare, cu o durata progresiva, in functie de varsta pacientului starea sa fiziologica,
afectiunile tratate si cele asociate, sensibilitatea cunoscuta la radiatiile spectrului solar,
anotimp, prezenta simultana a altor factori meteorologici. Actiunea bailor de soare este
complexa, bazandu-se pe efectul termic al RIR, pe efectul radiatiilor luminoase si al celor
ultraviolete (RUV) si pe actiunea celorlalti factori meteorologici. Indicatiile sunt reprezentate
de: rahitismul, reumatismul cronic degenerativ, psoriazisul, tuberculoza osteoarticulara si
ganglionara, afectiunile ginecologice inflamatorii cronice, hipotiroidismul. Contraindicatiile
sunt reprezentate de HTA, bolile cardiace, ateroscleroza avansata, tuberculoza pulmonara,
neoplaziile, hipertiroidism, reumatismul inflamator cronic, in puseu.
Baia de aer
Baia de aer consta in expunerea completa sau partiala a corpului la actiunea aerului cald (2030C), racoros (15-20C) sau rece (4-15C). Durata procedurii se creste progresiv, de la 5-10
minute la 1-2 ore, o data sau de doua ori pe zi. Actiunea aplicatiei se bazeaza pe efectul
complexului de factori meteorologici, nu doar a factorului termic vehiculat pe calea aerului, si
se manifesta asupra proceselor de termoreglare, metabolice, de modulare a rezistentei
nespecifice a organismului, a sistemului nervos. Baile de aer se indica in afectiunile
cardiovasculare, respiratorii, anemie, tulburarile functionale ale sistemului nervos.
Contraindicatiile procedurii constau in ateroscleroza avansata, suferintele renourinare cronice.
Alaturi de toate aceste proceduri de termoterapie prezentate, exista si modalitati care produc
termoterapie de profunzime, acestea fiind ultrasunetele, diatermia cu unde scurte si diatermia
cu microunde. Despre ele se va vorbi la capitolul referitor la electroterapia cu inalta frecventa.
Exista si forma de crioterapie chimica, prin utilizarea unor substante precum kelen
(pulverizare), pentru tratamentul traumatismelor acute sau al punctelor trigger in contextul
metodei cunoscute sub denumirea spray and stretch.
Modul de actiune al crioterapiei este pe calea:
Modificarilor circulatiei periferice, tegumentare, pe baza reactiei dermovasculare.
si chiar de arsura sau de durere. Dupa o serie de sedinte, se constata cresterea pragului
sensibilitatii tactile si dureroase cu actiune analgezica la nivelul electrodului pozitiv, proces
cunoscut sub denumirea de analgezie galvanica. Explicatia poate fi data prin fenomenul de
anelectrotonus, cand membranele celulare se hiperpolarizeaza si scade excitabilitatea dar si pe
baza modificarilor ionice dintre electrozi, provocate de deplasarea ionilor. La acestea se
adauga actiunile galvanizarii asupra sistemului nervos central, precum si asupra celui
circulator.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii poate fi explicata astfel.
Catodul (electrodul negativ), utilizat ca electrod activ, produce o scadere a pragului de
excitatie a fibrelor motorii, cu cresterea excitabilitatii si efect de stimulare. O crestere sau o
scadere brusca a intensitatii curentului conduce la om contractie musculara prompta. Aceasta
actiune este utilizata in aplicatiile premergatoare cu scop de pregatire a fibrelor musculare,
inaintea tratamentului cu curenti excitatori pentru musculatura denervata.
Actiunea curentului galvanic asupra sistemului nervos central consta in diminuarea
reflexivitatii in aplicatiile descendente si o crestere a excitabilitatii in aplicatiile ascendente.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii este aceea de hiperemie
locala. Curentul galvanic are o actiune hiperemianta, de activare a vascularizatiei
locoregionale. Fenomenul are loc prin activarea circulatiei locoregionale cutanate,
superficiale, cat si a celei musculare, din profunzime (in raport cu circulatia de repaus).
Efectul persista intre 15-30 minute dupa intreruperea aplicatiei. Cresterea vascularizatiei
locoregionale are drept consecinte efecte biotrofice si resorbtive, prin imbunatatirea nutritiei
tisulare si drenarea exudatelor si edemelor locale. Reactia se petrece la polul negativ si
dureaza cateva ore dupa incetarea aplicatiei terapeutice. Principalele indicatii terapeutice vor
fi astfel: acrocianoza, angioneuropatiile, crioparesteziile functionale nocturne, arteriopatiile
aterosclerotice, algoneurodistrofiile membrelor.
Sistemului nervos vegetativ reactioneaza diferit, in functie de predominanta tonusului vagal
sau simpatic al pacientului. De asemenea, regiunea de electie pentru a realiza aplicatia o
constituie regiunea cervicala si dorsala superioara, in vederea influentarii sistemului nervos
vegetativ.
In ceea ce priveste sistemul circulator, curentul galvanic descendent accelereaza afluxul
sanguin din mica circulatie spre inima si transportul sangelui arterial catre sistemul portal, in
timp ce curentul galvanic ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor
inferioare si de la organele sistemului portal catre inima, favorizeaza transportul sangelui
arterial catre plamani si extremitatile superioare, precum si viteza de circulatie a sangelui
venus de la inima spre plamani.
Ca o concluzie practica, enumerarea principalelor actiuni fiziologice ale aplicatiilor curentului
galvanic conduce la principalele efecte terapeutice:
Analgetic, antialgic, prin scaderea excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv,
Galvanizarea poate fi aplicata sub forma electrozilor placa, sub forma de baie hidroelectrolitica sau galvanica (partiala sau patru celulara) si sub forma de iontoforeza
(ionogalvanizarea), cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar o serie de substante
medicamentoase.
Galvanizarea simpla
Galvanizarea simpla utilizeaza electrozi placa confectionati din metal dar care pot fi inveliti in
cauciuc, de diferite dimensiuni, raportat la regiunea care se trateaza si la efectul de polaritate
urmarit. Astfel, se pot aplica doi electrozi de dimensiuni egale sau de marime diferita.
Electrodul mai mic este cel activ iar alegerea polaritatii este in functie de scopul urmarit,
analgezic (anodul mai mic) sau excitant (catodul este cel mic si activ).
Exista electrozi de forme diferite utilizati in diferite aplicatii, precum cei pentru tratarea
parezelor de nerv facial si a nevralgiilor de trigemen (rotunzi si montati in dispozitive speciale
sau sub forma de masca pe o hemifata).
Dupa cum am mai aratat, pentru obtinerea efectelor analgetice, anodul (pozitiv) devine
electrodul activ (are dimensiuni mai reduse) iar cel de-al doilea electrod va fi plasat distal de
primul, la o distanta nu prea mare. Pentru obtinerea unor efecte vasodilatatoare, electrozii
terbuie sa fie lungi, la fel si durata sedintei.
Exista doua modalitati de amplasare a electrozilor la nivelul regiunii aflate in suferinta si care
trebuie tratata: transversal (de-o parte si de alta sau fata in fata, cum este cazul articulatiilor
periferice, precum genunchi, glezna, pumn, umar etc) sau longitudinal (cu electrozii amplasati
la distanta, utila pentru segmentele lungi sau pentru durerile iradiate pe un traseu, precum
lombosciatopatia).
Exista obligativitatea interpunerii unui strat hidrofil intermediar umed intre electrod si
suprafata de tratat. Acesta are rol izolant si de prevenire a efectelor polare produse sub
electrozi si implicit, a arsurilor cutanate.
Intensitatea curentului aplicat este adaptata scopului urmarit, sensibilitatii si tolerantei
individuale, stadiului evolutiv al suferintei, durata aplicatiei. Se cunoaste faptul ca
sensibilitatea cutanata difera de la o persoana la alta, raportat la fazele fiziologice sau la
existenta unei patologii asociate si este mai mare pe zonele flexoare fata de cele extensoare.
Trebuie sa cunoastem existenta pragului de sensibilitate, identificat prin senzatia de
furnicatura placuta la introducerea lenta a curentului. Pe masura tratamentului va putea creste
toleranta individuala la curentul continuu aplicat. La persoanele sensibile se recomanda
dozarea intensitatii sub nivelul pragului de sensibilitate stabilit. Indiferent de situatie, in cazul
aparititiei senzatiilor de intepatura, presiune, caldura, arsura, intensitatea curentului se scade
la zero, cautandu-se cauza. Se recomanda ungerea tegumentului iritat sau sensibil cu o crme
antiinflamatoare si cicatrizanta si reluarea tratamentului cu intensitatea sub pragul de
sensibilitate.
Aplicatiile care vizeaza stadiile acute beneficiaza de intensitati aflate sub nivelul pragului de
sensibilitate, in timp ce cele care se adreseaza stadiului cronic vor utiliza valori ale intensitatii
aflate peste pragul de sensibilitate. Astfel, daca sunt vizate efectele antialgice, intensitatea se
dozeaza la nivelul pragului (calculat pentru 0,1 mA/cm). Pentru nevralgiile acute sau
hiperestezii (trigemen, cervicobrahiale, lombosciatica etc), intensitatea se dozeaza sub nivelul
pragului de sensibilitate. Daca sunt vizate efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea
peste prag, durate mai mari ale tratamentului si aplicatiile longitudinale.
Densitatea curentului galvanic se defineste ca fiind intensitatea curentului pe unitate de
suprafata iar nivelul acesteia este de 0,1 mA/cm, ceea ce corespunde pragului de sensibilitate
al intensitatii curentului.
Efectul este locoregional dar si la nivelul intregului organism (putand fi luata in calcul
si o reactie reflexa, cutiviscerala, de la nivelul dermatomioamelor),
Aplicatia are avantajul obtinerii unor efecte asteptate pentru doza scazuta de
medicament, in conditiile in care este protejat si tractul gastrointestinal.
La anod se aplica metale, precum sodiul, potasiul, litiul, calciul, magneziul, zincul, fierul sau
radicali de metale, acetilcolina, morfina, novocaina, corticoizi, sulfamide etc iar la catod se
pot aplica halogeni precum brom, iod, clor sau radicali acizi si saruri ale acizilor organici.
Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt:
Dermatologia (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, degeraturi, eczeme, erizipel,
fistule, furunculoze, hematoame superficiale, prurit idiopatic, sclerodermie, seboree
ulcerele atone),
Oftalmologia (conjunctivite, iridociclite, sclerite),
vederea refacerii imaginii centrale motorii, dupa o intrerupere a cailor nervoase, apartinand
unor muschi cu inervatie pastrata. Pacientul isi declanseaza el insusi stimulul electric si
reuseste sa-si recapete controlul motor asupra miscarii pierdute, prin fenomenul de feedback
senzitivo-motor, bazat pe procesul de invatare si memorizare.
Principalele contraindicatii sunt reprezentate de paraliziile spastice, spasmele musculre,
musculatura total sau partial denervata.
Metodologia aplicarii curentilor modulati in electrogimnastica musculaturii striate recomanda
aplicatia bipolara si mai rar monopolara (musculatura mica a mainii). Electrozii se plaseaza la
nivelul insertiilor musculare sau pe zonele de trecere muschi-tendon. La aplicatiile de curent
neofaradic, electrodul negativ se plaseaza la nivelul placii neuromotorii a muschiului afectat.
Intensitatea curentului este menita sa produca secuse/contractii musculare evidente, sa asigure
un adevarat antrenament muscular si sa nu suprasolicite muschiul. Frecventa utilizata este
scazuta, durata sedintei fiind cuprinsa intre 20-30 minute, in serii de 8-12 sedinte pe serie,
care se pot repeta.
Stimularea selectiva a musculaturii sheletice total denervate
Aceasta se bazeaza pe modul de actiune al stimulilor a caror intensitate creste lent, progresiv,
in panta, fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie de raspuns, datorita capacitatii
lor de acomodare. Procesul de acomodare fata de stimulii cu panta este prezent si la fibrele
nervoase senzitive integre. Curentii triunghiulari, cu fronturi de crestere liniare, in special
exponentiale, sunt frecvent utilizati in stimularea selectiva a muschilor scheletici afectati prin
lezarea si deteriorarea integritatii nervilor periferici. Explicatia este aceea ca degenerescenta
nervoasa a condus la pierderea capacitatii de acomodare a muschiului care poate raspunde
astfel la intensitati mai reduse de curent. Utilizarea acestor curenti cu panta lina de crestere a
intensitatii lor va evita excitarea musculaturii normal inervate, precum si a fibrelor nervoase
senzitive.
Electrostimularea cu impulsuri triunghiulare, previne si incetineste atrofia musculara a
musculaturii denervate. Ea devine astfel, o metoda pregatitoare pentru programele
kinetoterapiei de recuperare. Pentru a fi incununata cu succes, terapia trebuie instituita
precoce, imediat dupa producerea leziunii nervoase si aparitia semnelor de denervare,
exprimate prin instalarea modificarilor care insotesc atrofia musculara (la maximum 7-10
zile).
Semnele de leziune ale nervului periferic se stabilesc cu ajutorul electrodiagnosticului. Se
incepe cu diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare (testul galvanic si
cel faradic al excitabilitatii si curba I/t). Acestuia i se poate adauga electrodiagnosticul de
detectie (electromiografia), care permite decelarea modificarilor calitative si o apreciere mai
acurata a modificarilor cantitative. Intensitatea curentului de stimulare este furnizata de
electrodiagnostic.
Metodologia de aplicare a electrostimularii consta in utilizarea tehnicii monopolara
(electrodul negativ de aplica la punctul motor al muschiului afectat) sau bipolara (cei doi
electrozi se aplica pe extremitatile muschiului afectat, electrodul negativ fiind situat distal, la
jonctiunea tendomusculara). Cu cat procesul de denervare este mai accentuat, cu atat mai mult
este necesara cresterea duratei impulsului de stimulare. Se incepe cu un numar scazut de
stimulari pe sedinta, care se repeta in cursul unei zile. Se recomanda 7-14 zile de tratament.
Aplicariile in scop de electrostimulare a musculaturii denervate trebuie sa tina cont de
urmatoarele reguli:
Se va mentiona obligatoriu miscarea ce trebuie recastigata prin electrostimulare,
Curentul difazat fix (DF) are efectul analgezic maxim prin ridicarea pragului
sensibilitatii la durere si imbunatateste circulatia arteriala prin inhibarea simpaticului.
Din motivele prezentate, este indicat drept forma de introducere pentru aplicatiile in
scop analgezic.
Perioada scurta (PS) are efect excitator si tonicizant, actionand ca un masaj intens de
profunzime. Prin componenta sa vasoconstrictoare are efect resorbtiv, fiind util in
sufuziunile si hematoamele posttraumatice, in edemele cu tulburari trofice din stazele
circulatorii periferice. Dupa cateva minute, aplicatia produce si analgezie secundara.
Perioada lunga (PL) prezinta un efect analgezic si miorelaxant puternic. Mai prezinta,
de asemenea, efect decongestiv, fiind de preferat in starile dureroase accentuate si
persistente.
Ritm sincopat (RS) are cel mai pronuntat caracter excitomotor, realizand
electrogimnastica musculara, fiind indicat in atoniile musculare nomoinervate,
postoperatorii.
Modalitatile de aplicare depind de scopurile terapeutice urmarite. Acestea pot fi:
Pe punctele dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, de dimensiuni egale,
polul negativ aplicandu-se direct pe locul dureros iar cel pozitiv la distanta.
Transversale. Aceste aplicatii se mai numesc si transregionale (de-o parte si de alta a
regiunii dureroase) si se utilizeaza la nivelul articulatiilor periferice mari sau pe
masele musculare ale membrelor sau trunchiului.
Longitudinale. Electrozii sunt amplasati de-a lungul unui nerv periferic (electrodul
pozitiv, mai mare, se aseaza proximal iar cel mic si negativ se aseaza distal, pe zona
afectata) sau de-a lungul unui traseu vascular.
Paravertebrale. Electrozii se amplaseaza pe regiunile radacinilor nervoase (transversal
si paralel cu coloana vertebrala, avand catodul pe locul dureros sau de-a lungul
coloanei vertebrale, cu anodul proximal si catodul distal).
Gangliotrope. Electrozii mici se aseaza cu catodul pe zona ganglionilor vegetativi
respectivi si anodul la distanta.
Aplicatii mioenergetice. Aceste aplicatii urmaresc tonicizarea unor muschi
normoinervati. Ca atare, catodul se aplica pe locul de emergenta al nervilor motori iar
anodul pe punctele motorii ale muschilor interesati.
Tehnica de aplicare se supune urmatoarelor reguli:
Scopul urmarit este cel care conditioneaza dimensiunile electrozilor, amplasarea si
polaritatea acestora.
Inversarea polaritatii electrozilor ramasi pe locul initial de amplasare, se face in scop
excitator, dinamogen.
Intensitatea curentului se regleaza printr-o crestere progresiva la valoarea dorita,
corespunzatoare efectului urmarit (excitomotor sau analgezic).
Se va avea in vedere aparitia fenomenului de acomodare.
Durata sedintei este de pana la 10 minute in scop analgezic, ajungand la 20-30 minute
pentru aplicatiile in scop hiperemiant, vasculotrop.
Ritmul sedintelor poate fi zilnic, 10 sedinte pe cura.
Indicatiile curentilor diadinamici sunt:
Afectiunile aparatului locomotor
Hipersensibilitatea la curent,
Prin modalitatea de aplicatie numita manual se obtin efecte excitomotorii (la frecvente mici),
decontracturante, vasomotorii, biotrofice, cu efecte de reglare neurovegetativa (la frecvente
mijlocii) sau cu afect antialgic (la frecvente rapide), in functie de frecventa utilizata. Curentii
cu frecvente constante si mici determina o excitatie a nervilor motori (utile in hipotonii
musculare). Frecventele mijlocii se aplica in scopul reglarii disfunctiilor neurovegetative ale
organelor toracice, abdominale si pelvine. Frecventele rapide isi gasesc utilitatea in
sindromele dureroase acute.
Modalitatea numita spectru foloseste frecvente variabile (modulate ritmic), ale curentilor de
medie frecventa. Aceste modulatii prezinta efecte excitomotorii (utile in hipotoniile de
inactivitate), efecte analgezice si efecte de activare a functiilor celulare, reglare a tonusului
modificat patologic al tesuturilor, activare circulatorie, drenaj venolimfatic, electrogimnastica
musculara de profunzime etc. De aici rezulta principalele indicatii terapeutice: tulburarile
distrofice tisulare, inclusiv cele din sindromul algoneurodistrofic posttraumatic, din
suferintele artrozice articulare si reumatismale abarticulare, tulburarile vasculare
venolimfatice si tulburarile diskinetice ale organelor abdomino-pelvine.
Prin aplicatiile manual si spectru ale curentului de medie frecventa se urmareste: cresterea
pragului dureros, efectul stimulant si modularea sistemului nervos vegetativ.
Modalitatile de aplicare constau in interferente plana (cei doi curenti realizati dau nastere unui
curent interferential care variaza numai in planuri paralele cu planul format de directiile
acestora), interferenta spatiala (se adauga un al treilea circuit) si interferenta dinamica (pentru
a se exclude existenta directiilor preferentiale se realizeaza o rotire a vectorului de interferenta
maxima la fiecare perioada de interferenta). In acest fel, aparatele reusesc sa obtina o excitatie
succesiva cu amplitudine maxima, in toate directiile din spatiu.
Tehnicile de aplicatie ale curentilor interferentiali de refera la aplicarea statica si la cea
dinamica. Electrozii pot fi placa sau cu vacuum.
Aparatele de curenti interferentiali au reusit sa excluda o serie din neajunsurile procedurii,
realizand evitarea efectelor nedorite de suprafata si obtinerea celor asteptate in tesuturile din
profunzime.
Regulile de aplicare ale curentilor de medie frecventa sunt urmatoarele: pacientul resimte o
senzatie de furnicatura puternica, valorile intensitatii pot fi crescute mai mult, fata de
aplicatiile curentilor de joasa freecventa, in cazul in care se urmareste programul de
gimnastica musculara, intensitatea curentului se creste pana la obtinerea contractiei musculare
dorite, sedintele pot fi prelungite la persoanele cu constelatie vegetativa de tip vagoton, se vor
indica 15-20 minute la o aplicatie, fiind necesare intre 6-16 sedinte pe cura, efectuate zilnic
sau la doua zile.
Efectele fiziologice
Principalele efecte fiziologice ale curentilor de medie frecventa a caror interferenta este
modulata in joasa frecventa sunt urmatoarele:
Efectul excitomotor cu stimularea musculaturii striate scheletice, normoinervate,
producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate (frecvente mici),
Actiune excitomotorie prin stimularea musculaturii netede hipotone (frecvente medii)
si indirect, prin actiunea asupra dermatoamelor, mioamelor, a ganglionilor vegetativi
paravertebrali, a lantului ganglionar simpatic, a ganglionului stelat,
Actiune analgezica, prin modificarea perceptiei dureroase pe calea diminuarii
excitabilitatii dureroase si prin actiune vasodilatatoare, in secundar (frecvente rapide),
Actiune vasomotorie cu efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, sustinute prin
efect direct asupra vasului (care actioneaza ulterior direct asupra musculaturii netede a
Neoplasmul,
Starile casectice,
Pentru undele scurte si decametrice, actiunea lor se explica prin dispersia energiei la nivelul
strucurilor tisulare. Tesuturile sunt alcatuite din elemente bune si rau conducatoare de
electricitate, ceea ce le confera caracterul de circuite electrice neomogene. Intre aceste medii
stratificate vor aparea curenti de conductie si de deplasare, concomitenti iar la nivelul
suprafetelor de delimitare dintre diferitele straturi tisulare se realizeaza potentiale electrice.
Curentul electric de inalta frecventa traverseaza lichidele, inclusiv sangele ca un curent de
conductie si dezvolta energie termica. Totodata, prin membrane trece ca un curent de
deplasare, cu consum energetic redus si fara producerea efecului caloric.
Teoria dipolului se aplica in cazul microundelor, dupa cum se va vedea mai departe.
Efectului caloric prezentat, conduce la actiuni fiziologice ale aplicatiilor de curenti de inalta
freventa asupra organismului. Principalele lor efecte fiziologice asupra substratului sunt
prezentate in cele ce urmeaza, si anume:
Asupra metabolismului, creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular,
crescand catabolismul,
Asupra circulatiei, produc o activare (hiperemie activa) prin actiune directa, locala,
prin actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala
(in aplicatiile generale poate sa scada valorile TA),
Asupra sistemului nervos central si periferic:
atare, energia de inalta frecventa va trece ca un curent de deplsare, fara aproduce caldura. In
schimb, tesutul subcutanat cu rezistenta crescuta, se va incalzi mult mai puternic. Prin
indepartarea electrozilor de suprafata tegumentara vom putea obtine efecte termice in
profunzime, cu evitarea supraincalzirii tesutului adipos subcutanat si a celui tegumentar.
Metoda in camp inductor presupune existenta unui cablu de inductie, infasurat in spirala in
jurul regiunii de tratat. In comparatie cu metoda in camp condensator, acesta metoda
realizeaza o incalzire profunda mult mai eficienta la nivelul tesutului muscular.
Tehnica si metologia
Alegerea modalitatii terapeutice este in legatura cu scopul terapeutic urmarit. Alegerea
electrozilor se va face in functie de zona de tratat si de adancimea la care urmarim sa se
produca efectul de incalzire (cei flexibili incalzesc superficial si pot fi utilizati pentru
suprafete plane, electrozi speciali pentru anumite regiuni ale corpului). Mai sunt importante:
dimensiunea electrozilor, distanta acestora fata de zona de tratat, pozitia lor (trebuie sa fie
amplsati paralel cu suprafata tratata) si tipul pozitionarii (transversal, pentru articulatii,
longitudinal, pentru trunchi si membre sau in unghi drept).
Dozarea intensitatii campului de unde scurte variaza in functie de sensibilitatea individuala la
caldura, de regiunea tratata, de felul, dimensiunea si distanta electrozilor fata de suprafata
tratata, de stadiul evolutiv al suferintei si de scopul urmarit. Se are in vedere si faptul ca un
tesut mai bine vascularizat pierde mai repede caldura si i se pot aplica valori mai mari.
Terapia cu unde scurte conduce la cresterea temperaturii locale cu 1-3, crestere apreciata atat
subiectiv cat si obiectiv.
In practica medicala de specialitate se foloseste o scala de gradatie a dozelor aplicate, raportat
la efectele asteptate. Astfel:
Doza I este cea mai slaba doza, numita si rece sau atermica, deoarece nu produce nici
o senzatie, situandu-se sub pragul de excitatie termica a tesuturilor corpului (5-10w),
Doza II este slaba sau oligoterma, producand o senzatia de caldura greu perceptibila
(30-40w),
Doza III este medie sau termica si produce o senzatie de caldura placuta (75-100w),
Indicatiile terapiei cu unde scurte se adreseaza celei mai largi sfere din patologia medicala,
dupa cum reiese si din cele ce urmeaza:
Afectiuni ale aparatului locomotor:
afectiuni reumatice cronice degenerative (gonartroza, spondilodiscartroze etc),
afectiuni reumatice cronice inflamatorii (spondilita ankilozanta, poliartrita
reumatoida),
reumatism abarticular (bursite, tendinite, tenosinovite, periartrita, sindromul
miofascial dureros etc),
sechele posttraumatice, cu sau fara sindrom algoneurodistrofic,
Afectiuni ale sistemului nervos:
ale sistemului nervos periferic: nevralgii si neuromialgii (nevralgia Arnold), nevralgie
cervicobrahiala, nevralgii intercostale, lombosciatalgie, nevrite, pareze, paralizii
(inclusiv a nervilor faciali a frigore), mononeuropatii (de nerv radial, cubital, median),
ale sistemului nervos central (drept metoda adjuvanta de crestere a vascularizatiei
locoregionale cu rol trofic muscular in cazuri de scleroza in placi, sechele
postpoliomielita etc),
Afectiuni cardiovasculare:
in anginele pectorale, fara semne de afectare miocardica sau insuficienta cardiaca
(aplicatii precordial-dorsal),
in tulburari ale circulatiei venoase periferice, in vederea ameliorarii circulatiei de
intoarcere in degeraturi, in stadiile incipiente ale arteriopatiilor periferice ale
membrelor (aplicatii lombare reflexe),
Afectiuni ale aparatului respirator (bronsite cronice, sechele postpleurezie
netuberculoasa, pleurite, unele forme de astm bronsic, inafara crizei etc),
Afectiuni ale aparatului digestiv (spasme esofagiene, sindrom colicativ functional
gastroduodenal si intestinal, constipatii cronice, diskinezii biliare, colecistopatii
cronice nelitiazice, periviscerite/sindrom aderential etc),
Afectiuni ale aparatului urogenital (hipertrofia de prostata, prostatite, pielocistite,
sindrom colicativ renourinar, orhite, epididimite etc).
Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, parametrite cronice nespecifice,
amenoree, sterilitati secundare, unele mastite etc),
Afectiuni din sfera ORL (sinuzite frontale, maxilare, fronto-etmoidale, acute sau
cronice, faringite, laringite, unele otite externe, otitele medii cronice, catarul oto-tubar
etc),
Afectiuni oftalmologice, cu protejarea cristalinului,
Afectiuni din sfera oro maxilo-faciala (sindrom algic postextractie, algii dentare,
gingivite, stomatite, abcese peridentare, granuloame, unele parodontopatii etc),
Afectiuni dermatologice (furuncule, panaritii, hidrosadenite etc),
Neoplasmul,
Afectiuni stomatologice (stomatite, parodontopatii, procese inflamatorii dento-oromaxilare, stare postinterventie in sfera oro-maxilofaciala etc),
Afectiuni tegumentare (herpes zoster, arsurile, cicatrici cheloide etc).
Practica medicala de specialitate a subliniat existenta avanatajelor ca urmare a utilizarii
terapeutice a undelor scurte in sistem pulsatil, si anume: lipsa efectelor calorice locale,
hiperemie sau arsuri (fiind utile astfel in procesele infectioase, inflamatorii si congestive
locoregionale), singura contraindicatie este reprezentata de pacemakeul cardiac, nu are
contraindicatie raportata la varsta pacientului, arie extinsa de utilizare, scurteaza timpul de
refacere si vindecare, combate in timp scurt sindromul algic, procedura poate fi aplicata la
nivelul oricarei regiuni ale corpului.
Undele decimetrice
Practica medicala de specialitate utilizeaza si curentul de inalta frecventa cu lungime de unda
particulara, sub denumirea de fizioterapie cu unde decimetrice lungi si scurte sau microunde.
Actiunea undelor decimetrice la nivelul structurilor celulare consta in producerea unui
fenomen fizic de dispersie polara a moleculelor. La trecerea curentului de inalta frecventa,
moleculele aflate in mediul biologic se comporta ca un dipol. Ele executa mici oscilatii,
orientandu-se astfel sub influenta campului electric, in functie de faza de oscilatie si de
polaritatea proprie. Acest proces mecanic de mobilizare moleculara, dependent de frecventa
de oscilatie a campului electric, se transforma prin frecare la nivelul dielectricului, in caldura.
Energia este preluata de la campul electric.
Neoplasmul,
celular local, vasodilatatie crescuta. Dozele mari potajunge saproduca distructii celulare si
rupturi capilare. Modificari asemanatoare se petrec la nivelul tesutului muscular, cat si la
nivelul sistemului osos, epifizele de crestere epifizo-diafizare in perioada de crestere a
copiilor si adolescentilor, fiind deosebit de sensibile.
Efectele fiziologice
Principalele efectele fiziologice ale ultrasonoterapiei sunt: analgezic, miorelaxant si
hiperemiant.
Efectul analgezic se realizeaza prin intermediul sistemului nervos central, prin participarea
unei serii de mecanisme, asemanator actiunii curentilor de joasa frecventa asupra
organismului uman. Pe scurt, aceste mecanisme functioneaza astfel: are loc activarea unui
sistem de inhibare a transmiterii informatiilor dureroase, prin stimularea electrica selectiva, a
fibrelor nervoase care nu conduc durerea (fibre nervoase groase, mielinizate, rapid
conducatoare), dar care transmit informatiile de la proprioceptorii mecanici, cu inchiderea
consecutiva a sistemului de control al accesului informatiilor prin fibrele care conduc durerea.
La cele prezentate se adauga si procesul de stimulare electrica a ariilor cerebrale, in special
din substanta cenusie mezencefalica, cu rol de sistem inhibitor al durerii.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetelor asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Efectul hiperemiant, insotit de cele resorbtive si vasculotrofice, are loc prin vasodilatatia
arteriolelor si capilarelor, cu activarea consecutiva a circulatiei sanguine locoregionale, prin
participarea sistemului nervos vegetativ.
Actiunea simpaticolitica a ultrasunetelor le indica in tratamentul neuroreflex al unor afectiuni
dependente de activitatea sistemului nervos vegetativ. Aplicatiile cu actiune reflexa ale
ultrasunetelor sunt prezentate in cele ce urmeaza:
Aplicatia segmentara indirecta se realizeaza pe zonele paravertebrale de la C3 la T1
(pentru membrul superior) si pe marginea inferioara si externa a sacrului, pe zona
articulatiei sacroiliace, paravertebral lombar si toracal inferior (pentru membrul
inferior).
Aplicatia segmentara directa se realizeaza pe cale neurala, de-a lungul nervilor
periferici sau de-a lungul arterelor principale (actiunea fiind la nivelul plexurilor
simpatice de insotire). Aplicatia incepe la nivelul marginii inferioare a sacrului,
continua ascendent, pe partea exterioara a articulatiei sacroiliace, apoi sub creasta
iliaca spre lateral, fata posterioara a marelui trohanter, paravertebral lombar, ascendent
pana la nivelul apofizei spinoase a vertebrei T3. Manevra poate continua ascendent, pe
marginea externa a muschiului marele dorsal, pana la nivelul marginii inferioare a
toracelui. Aplicatia se bazeaza pe principiile masajului reflex si este contraindicata in
cazul suferintelor cardiace.
Aplicatiile reflexe pe zonele dermatomale corespunzatoare organelor interne, pe
zonele musculare (trigger point sau reactii ale tesutului conjunctiv de tipul
miogelozelor) si pe zonele periostale.
Aplicatiile reflexe la distanta, pe ganglionii lantului simpatic (tratamentul cu
ultrasunete in impulsuri, aplicat pe ganglionul stelat).
Efectelor fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate, precum cele
fibrolitice si cele antiinflamatorii (aflate in legatura cu actiunile vasomotorii si metabolice).
Metodologia aplicatiilor
Un prim element este acela al alegerii formei de cuplaj: directa, ultrasonoforeza si indirecta.
Cuplajul direct reprezinta forma cea mai des utilizata, aplicandu-se pe suprafetele corporale
plane, netede si fara leziuni cutanate, prin intermediul unei substante de contact (daca
substanta de contact e densa, scade puterea de penetratie in profunzime.
Ultrasonoforeza reprezinta tot un cuplaj direct care utilizeaza insa substante medicamentoase
incluse in solutia de contact. Patrunderea medicamentului in tegument cu ajutorul
ultrasunetului se poate calcula, stabilindu-se un indice ultrasonoforetic, si este direct
proportionala cu intensitatea si durata aplicatiei. Efectul de profunzime exprimat prin acest
indice este raportat la grosimea straturilor tisulare strabatute, precum si la starea fiziologica a
tegumentului. O aplicatie de termoterapie aplicata anterior, poate creste indicele sonoforetic si
patruderea substantei medicamentoase in tegument.
Cuplajul indirect se realizeaza prin intermediul apei in bai partiale sau generale (mai rar).
Efectele ultrasonoforezei se pot realiza pe cale directa, in aplicatiile locale sau pe cale
indirecta, neuroreflexa.
Alegerea formei de ultrasunet poate fi in regim continuu sau discontinuu (cu impulsuri).
Ultrasonoforeza cu impulsuri are avantajul de a reduce efectul termic, potentandu-le pe cele
antalgic si decontracturant/miorelaxant.
Alegerea traductorului tine cont de dimensiunile si forma zonei de tratat.
Traductorul poate fi manevrat sau nu. Metoda dinamica sau cinetica este folosita frecvent
deoarece uniformizeaza maximele si minimele de intensitate, cat si efectele ultrasunetului in
structuri tisulare diferite. Se vor executa miscari lente, in ritm constant, de forma circulara,
spirala, sinusoidala etc. Metoda statica sau stationara se utilizeaza mult mai rar, fiind preferata
in aplicatiile pe regiunile ganglionare, radiculare paravertebrale, miogeloze si calcificari
tendinoase.
Dozarea intensitatii sau a energiei ultrasonice aplicate asupra substratului se exprima in
W/cm si tine cont de: grosimea straturilor tisulare ale regiunii de tratat, profunzimea suferinei
vizate (straturile profunde pot necesita intensitati mai mari), forma de cuplaj, metoda de
manevrare a traductorului, tipul actiunii (directa sau neuroreflexa), natura suferintei vizate si
stadiul evolutiv (stadiile acute beneficiaza de doze reduse), varsta si starea generala a
pacientilor. Alegerea valorilor de intensitate indica trei tipuri de dozaj: doza mica (0,05-0,4
W/cm), doza medie (0,5-0,8 W/cm) si doza mare (0,9-1,2 W/cm). Practica de specialitate a
demonstrat faptul ca dozele mici au efectele biologice, fiziologice si terapeutice cele mai
favorabile.
Metodologia de tratament trebuie sa se adapteze zonei de tratat. In acest mod, pentru tesutul
cutanat se recomanda in general, intensitati mici, traductorul se manevreaza linear iar solutia
de contact se alege sa fie mai consistenta. Pentru tesutul muscular se pot alege si doze medii,
traductorul va fi manevrat lent, fara presiune, prin miscari sinusoidale, schimband sensul de
miscare la zonele de insertie, in directia fibrelor tendomusculare, nu transversal pe ele. Pentru
tratamentul tesuturilor articulare si osoase (fracturi) se recomanda sa se evite zonele cu
vascularitatie superficiala evidente din jurul marilor articulatii, se pot practica ferestre in
aparatul gipsat pentru a grabi calusarea unei fracturi si nu se va aplica traductorul pe regiunile
de crestere osoasa la copii.
Tehnica aplicatiilor cu ultrasunete tine cont de urmatoarele: se vor exclude de la tratament
starile febrile, extremitatile cu circulatie deficitara vor fi incalzite in prealabil printr-o
procedura de termoterapie, pacientul va fi pozitionat confortabil, durata sedintelor este
adaptata scopului terapeutic urmarit si diagnosticului de boala si variaza de la 5-10-15 minute,
ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, se vor prefera serii de 6-15 sedinte, tratamentul
putandu-se relua dupa 4-6 saptamani, aplicatia de ultrasunet nu trebuie sa fie urmata imediat
de o alta procedura, nu este indicata succesiunea masaj-ultrasonoterapie sau invers (datoria
actiunii neuroreflexe asemanatoare), nu se aplica concomitent cu rontgenterapia pe aceeasi
Modalitatile de aplicare ale campurilor magnetice de joasa frecventa sunt trei, fiecare dintre
ele cu posibilitatea de modulare in trei variante de baza: forma continua, forma intrerupt
ritmic si forma intrerupt aritmic. Ele pot fi modulate in trei variante de frecventa. Alegerea
formulelor de aplicare este adaptata scopului urmarit, afectiunii tratate, terenului costitutional
si reactivitatii neurovegetative a pacientului.
Aparatul poate dispune de mai multe tipuri de bobine: circulare (cervicala si lombara) si
localizatoare, de forma paralelipipedica. Bobinele circulare sunt utilizate in aplicatii generale.
In mod particular, bobina cervicala actioneaza pe calea reglarii neurovegetative. Bobinele
localizatoare sunt capabile sa genereze campuri magnetice de intensitati mai mari decat cele
circulare dar limitate doar la zona de aplicare.
Pentru o buna si eficienta desfasurare a sedintelor de tratament cu campuri magnetice de joasa
frecventa, trebuie respectate o serie de reguli, dupa cum urmeaza:
Aparatul generator de campuri magnetice de joasa frecventa trebuie sa fie amplasat
intr-o incapere separata de restul aparatelor de fizioterapie,
Planul de sprijin al pacientului nu trebuie sa prezinte metal,
arsuri, alterari sau chiar distrugeri celulare epidermale si aparitia flictenelor. In derm apar
distructii vasculare, edem pericapilar si infiltratii polinucleare abundente, formandu-se, in
final, escare cu necrozare tisulara, vasodilatatii puternice si modificari biologice ale
substantelor continute interstitial, perivascular. Iradierea moderata cu RIR grupa A produce
vasodilatatie subpapilara, accentuarea fenomenelor osmotice si cresterea debitului sanguin,
accelerarea reactiilor biochimice catalitice cu cresterea metabolismului local si imbunatatirea
biotroficitatii. Este stimulata resorbtia produselor celulare, sunt activate glandele sudoripare si
sunt stimulate terminatiile nervoase cutanate cu modularea consecutiva a nevralgiilor.
Iradierile moderate accelereaza formarea pigmentului melanic, modificand eritemul actinic
produs de ultraviolete, este stimulata regenerarea celulelor epidermice, sunt activate secretiile
glandelor endocrine si este stimulat metabolismul general.
Radiatiile ultraviolete (RUV) au un grad scazut de penetrabilitate, oprindu-se in straturile
superficiale sle epidermului. Gradul de penetratie este raportat la lungimea lor de unda. Pentru
RUV se foloseste urmatooarea clasificare:
A-sunt RUV tip I sau unde lungi, abundente in spectrul solar (400-315 m).
B-sunt RUV tip II sau unde medii, emise de lampile cu mercur (315-280 m).
C-sunt RUV tip III sau unde scurte, utilizate in scop terapeutic, emise prin descarcari
electrice in vapori cu mercur (280-180 m).
Atat absorbtia, cat si penetratia RUV este diferita, in functie de lungimea de unda, cele mai
scurte fiind cele mai penetrante si cu actiune profunda. Actiunea RUV este in stransa legatura
cu activarea terminatiilor nervoase senzitive si cu vasomotricitatea locoregionala, de la nivelul
aplicatiei sau expunerii.
Eritemul actinic sau ultraviolet reprezinta un fenomen fotochimic precoce, fiind urmat de
pigmentatie, stergerea sa progresiva si exfolierea epidermului.
Eritemul produs de RUV cu lungimi de unda scurta, emise de lampile cu mercur are debut
precoce, din primele 3-6 ore, cu maximum in alte cateva ore, nu atinge intensitati mari,
dispare in 2-4 zile, fiind urmat de o descuamare periferica slaba si o pigmentatie precoce,
putin intensa, cu tenta cenusie si care dureaza 2-4 saptamani.
Eritemul produs de RUV cu lungime de unda medie, provenit din radiatia solara, are un debut
la 4-6 ore, cu un maximum la 3-4 zile, retrocedand in 8-10 zile, fiind urmat de o pigmentatie
cu tenta aramie, mai stabila in timp.
Intensitatea eritemului produs de radiatiile ultraviolete se apreciaza prin cele patru grade, dupa
cum urmeaza:
Doza suberitematoasa corespunde lipsei de reactie cutanata vizibila la aplicatia de
radiatii ultraviolete.
Gradul I, in care eritemul apare lent, in circa 4-6 ore, pe o suprafata mai mica in
comparatie cu suprafata tegumentului expus, prezinta o coloratie rozacee, poate fi usor
pruriginos, persista 24 de ore, se reduce si dispare in 1-3 zile, pigmentatia fiind
inconstanata, putin exprimata, disparand rapid, fara urme.
Gradul II, eritemul apare pe suprafata de tegument expusa, dupa o perioada de 4-6 ore,
prezinta o culoare rosie-vie, este insotit de un grad de senzatie dureroasa, de o senzatie
moderata de prurit, persista 3-4 zile fiind urmata la 1-2 saptamani de o exfoliere
cutanata fina, furfuracee.
Gradul III, in care eritemul depaseste suprafata de tegument expusa, are o tenta de
rosu-inchis spre violaceu, prezinta un aspect de arsura cu edem, este insotit de
fragilitate cutanata si prurit dureros care persista cateva zile. Pigmentatia incepe dintr-
a patra zi prin puncte rosii cafenii care se extind, dureaza cateva saptamani iar dintr-a
15-a zi incepe exfolierea marcata si masiva urmata de formarea unei cruste.
Gradul IV, in care eritemul si exudatul se accentueaza, straturile epidermice din
profunzime bombeaza spre suprafata, formand flictene foarte fragile si friabile,
necesitand bandaj adeziv de protectie. Tegumentul devine rosu-cianotic, edematiat,
dureros, epidermul se decoleaza, avand loc o exfoliere masiva, care se finalizeaza in
aproximativ 20 de zile. Pigmentatia este inhibata, putand apare zone de depigmentare,
inconjurate de halou pigmentar.
Mecanismul de actiune al eritemului actinic, produs de RUV, este reprezentat de vasodilatatie
si congestie capilara in zona corionului din imediata vecinatate a epidermului, mergand pana
la edem intra si extracelular la nivel epidermic, care se poate extinde pana la stratul mucos,
insotindu-se de migrare leucocitara. Are loc si cresterea debitului sanguin capilar, cu posibile
alteratii vasculare si rupturi ale peretilor vasculari, cu sufuziuni sanguine si infiltratii de
hematii si leucocite in derm. Celulele stratului bazal pot prezenta modificari degenerative, cu
regenerarea ulterioara a epidermului prin proliferarea celulara locala, dupa retrocedarea
fenomenelor congestiv-inflamatorii. Dupa cedarea edemului, are loc inlocuirea progresiva a
celulelor alterate si cicatrizarea prin proliferarea stratului cornos si prin ingrosarea stratului
epidermic. Regenerarea epidermului se insoteste de pigmentarea cutanata produsa prin
cresterea continutului de pigment melanic la nivelul celulelor specializate din epiderm.
Pigmentatia melanica a pielii reprezinta un fenomen ce apare in mod obisnuit dupa expunerea
la soare sau la radiatiile ultraviolete si infrarosii provenite din surse artificiale. Astfel, lumina
este cea care activeaza pigmentatia, actiunea RUV fiind cea care genereaza producerea
accentuata si accelerata de melanina. Activarea pigmentatiei sub actiunea luminii are loc, fie
prin iradiatie directa cu doze neeritematoase, ceea ce da nastere unei pigmentatii rapide, in 2-4
zile, neinsotita de eritem, fie unei pigmentatii tardive, aparuta dupa eritemul actinic. In
producerea eritemului, cele mai eficiente sunt RUV cu lungime de unda lunga, tip I, bogat
reprezentate in lumina solara. Pigmentatia apare precoce, atinge valorile maxime rapid, dupa
o singura expunere, persistand, in functie de doza aplicata si de reactivitatea individuala,
cateva ore, zile sau luni. Dupa acest interval de timp variabil, pigmentul dispare din tegument,
prin indepartarea sa odata cu descuamarea celulelor epidermale. Nuanta pigmentatiei
melanice difera in functie de sursa, fiind aramie dupa expunerea la radiatia solara si cu o tenta
cenusie la iradierile provenite din surse artificiale.
Rolul biologic jucat de pigmentatie este multivalent. Are loc o ingrosare prin hipertrofie a
stratului cornos de keratina a tegumentului expus sau iradiat, ceea ce realizeaza un proces de
keratoza cu rol protector fata de fenomenul de supraincalzire a tesuturilor. In paralel, are loc o
stimulare accentuata a cresterii pilozitatii, accentuarea procesului de termoreglare pe calea
sudatiei/sudoratiei iar pigmentul melanic joaca rol de factor de stimulare a activitatii pielii,
asigurand inclusiv efecte antiinfectioase.
In literatura de specialitate este descrisa, alaturi de eritem si pigmentatia cutanata, si
sensibilitatea cutanata fata de radiatiile ultraviolete. Studiile efectuate au inclus persoanele
care s-au expus la RUV in trei categorii, raportat la modul lor de reactie:
Persoane la care eritemul si pigmentatia apar la doze obisnuite,
vegetativi subcorticali prin intermediul ochiului. Culoarea rosie se stie ca are efect
stimulant, in timp ce culoarea albastra are efect sedativ. Radiatiile ultraviolete
actioneaza asupra sistemului nervos vegetativ prin scaderea reflexa a tonusului
simpatic, desi unii autori confera RUV un efect de excitare a componentei
parasimpatice pe calea mediatorilor de tip histaminic eliberati, determinand
vasodilatatie, hipotensiune arteriala, toleranta crescuta la glucoza. La nivelul
sistemului nervos periferic, RUV au efect de scadere a excitabilitatii si sensibilitatii
dureroase, mergand pana la analgezie, conferita de actiunea dozelor mari de radiatii
asupra filetelor simpatice vasomotorii din derm si a vaselor tegumentare superficiale
(pe cai umorale) sau pe calea reflexelor cu punct de plecare tegumentar. Astfel,
aplicatiile cu doze eritem de RUV asupra sistemului nervos periferic isi gasesc
utilitatea terapeutica intr-o serie de nevralgii, precum cea sciatica, intercostala, Arnold,
trigeminala etc.
De mentionat faptul ca melanomul malign sau cancerul cutanat uman nu poate fi
produs de aplicatiile terapeutice cu radiatii ultraviolete, in conditiile in care sunt
respectate precautiile, indicatiile si standardele stabilite pentru terapie.
Efectele clinice ale aplicatiei fototerapeutice sunt in stransa relatie cu tipul radiatiei utilizate.
Astfel, RUV prezinta urmatoarele efecte asupra organismului uman expus terapiei:
Stimularea tegumentara.
Pigmentatia cutanata.
Exfolierea cutanata (efectul fiind util in psoriazis si acnee, unde se recomanda eritemul
de gradul II in aplicatii pe zone restranse sau de gradul I pe zone extinse).
Producerea vitaminei D cu rol in controlul si reglarea metabolismului fosfocalcic si in
prevenirea rahitismului.
Desensibilizant si antialergic (se obtine prin aplicarea radiatiilor ultraviolete pe zone
circumscrise, la nivelul suprafetelor cutanate corespunzatoare zonelor dureroase).
Reactia eritematoasa produce o iritatie locala care moduleaza durerea resimtita de la
nivelul straturilor profunde, prin mecanismul mascarii sau interferarii competitive a
transmiterii durerii de catre caile nervoase ascendente, putand fi vorba chiar de o
actiune la nivel central. Pe aceasta cale sunt ameliorate durerile articulare, inclusiv din
artroze sau cele periarticulare (epicondilite, tendinite, miogeloze, fibrozite etc).
Stimularea hematopoezei.
Dezinfectant (acest efect deriva din actiunea bactericida a RUV si este deosebit de util
in plagile superficiale, infectiile cutanate, ulcerele atoneetc).
Stimularea neuro-endocrino-metabolica de ansamblu a organismului uman, conducand
la efecte psihologice pozitive.
Efectele radiatiilor infrarosii deriva din consecintele efectului caloric al acestora asupra
organismului, si anume: augmentare circulatorie cu hipertermie tisulara si resorbtia edemelor
superficiale, miorelaxare, analgezie, stimularea catabolica si sudatie
Tehnica aplicarii radiatiilor infrarosii
Sursele de RIR sunt reprezentate de lampile cu incandescenta si radiatoarele cu rezistente
metalice. Principiul lor de functionare este realizarea unei energii calorice, capabile de
emisiune spectrala.Lampile electrice cu incandescenta sau becurile emit un spectru care
contine in majoritate radiatii rosii si infrarosii si intr-o masura foarte mica, radiatii vizibile si
putine ultraviolete.
Aplicatiile terapeutice cu RIR se realizeaza prin doua modalitati: in spatiu inchis (baile de
lumina) si in spatiu deschis (lampile Sollux).
Baile de lumina sunt proceduri care utilizeaza actiunea radiatiilor infrarosii si vizibile asupra
organismului. Aceste radiatii sunt emise de lampi cu incandescenta si sunt aplicate in spatiu
inchis. Radiatiile infrarosii vor actiona direct asupra organismului dar si indirect, incalzind
aerul si determinand prin intermediul acestuia o incalzire substantiala a corpului, producand
sudatie si scadere poderala. Baia de lumina poate fi considerata o procedura de termoreglare
intensa, prin inducerea termolizei. Dispozitivele utilizate in acest scop sunt sub forma unor
dulapuri adaptate scopului urmarit. Temperatura aerului se incalzeste pana la 60-90C. Doar
1/3 din caldura produsa de dispozitiv este preluata de organism. Baia de lumina generala este
bine tolerata de catre organism, fiind mai eficienta din punct de vedere terapeutic, fata de baia
cu aburi (nu se produc combustii sau arsuri, datorita capacitatii termice mult mai reduse in
comparatie cu apa). Procedura poate fi aplicata ca preincalzire in hidroterapie. La o durata de
20-30 minute, procedura capata un caracter de termoterapie in sine, cu producerea cresterii
temperaturii centrale de pana la 38,5C. Pentru baile de lumina generale, pacientul se
dezbraca si i se aseaza o compresa rece pe frunte. Tehnica bailor de lumina consta in:
cunoasterea scopului terapeutic si durata dorita (realizandu-se doar o preincalzire de 5-10
minute sau o sudatie pronuntata pentru o durata de 20-30 minute a procedurii), sensibilitatea
si toleranta pacientului, stabilirea localizarii aplicatiei (superioara, inferioara sau
locoregionala), asocierea cu o procedura de racire la final) temperatura apei coboara pana la
22C.
Aplicatiile radiatiilor infrarosii in spatiu deschis se realizeaza utilizand lampi de tip Sollux si
radiatoarele de infrarosii. In acest mod, aplicatia de RIR nu produce transpiratie (nu se
incalzeste aerul din jurul corpului, actiunea fiind pe cale directa, a radiatiilor trimise catre
tegument). Se obtine cresterea temperaturii locale cutanate (pacientul resimte senzatia de
caldura progresiva) urmata de o inrosire neuniforma si chiar de pigmentatie. Tehnica de
aplicare tine cont de distanta de la sursa la tegumentul iradiat (in medie este de 50-80 cm),
intensitatea radiatilor poate fi moderata (producerea unei senzatii agreabile), medie (senzatie
pertinenta si suportabila), puternica sau foarte puternica, pana la limita de toleranta a
pacientului, durata sedintei variind intre 5-20 minute (in functie de scopul urmarit, antialgic,
antispastic, antiinflamator, activare circulatorie sau stimulare a metabolismului), stabilirea
regiunii de tratat si supravegherea pacientului.
Indicatiile tratamentului cu RIR
Dupa cum s-a vazut, daca aplicatiile cu RIR se practica in spatiu restrans si pe suprafete
limitate se numesc aplicatii locale si se realizeaza cu lampi adecvate, numite lampi Sollux iar
daca aplicatiile se realizeaza pe suprafete extinse sau la nivelul intregii suprafete corporale, se
vor numi bai de lumina.
Aplicatiile locoregionale de RIR au drept indicatii, urmatoarele:
Edemele inflamatorii si staza superficiala de la nivelul membrelor, in scop resorbtiv si
antiedematos,
Procesele inflamatorii subacute sau cronice, accesibile radiatiei, precum plagile
superficiale in curs de cicatrizare, in scop antiinflamator sau leziunile cutanate de tipul
plagilor postoperatorii, plagilor atone, degeneraturilor, eritemelor actinice, cicatricilor
vicioase, inflamatiilor tegumentare, foliculitelor etc, in scop antiinflamator si biotrofic,
regenerativ,
Reactiile inflamatorii ale tesuturilor interstitiale si intracelulare de tip celulita, insotite
de sindrom dureros locoregional in scop antiinflamator, anticelulitic si anatialgic,
Tehnica biodozimetriei consta in citirea eritemului aparut dupa 12-24 ore si se considera
prima zona (sunt mai multe zone acoperite care se descopera progresiv, la un interval de timp)
la care a aparut cel mai slab eritem, durata ei de expunere constituind biodoza pentru
pacientul respectiv.
Pornind de la biodoza, specialistul prescrie tratamentul in functie de scopul urmarit.
Tratamentului cu RUV se poate realiza utilizand surse artificiale sau naturale. Sursele
artificiale asigura iradierea locala sau generala. Iradierea se poate face unor colective de
persoane sau individual. Iradierea individuala se poate face in pozitii statice (ortostatism,
sezand sau decubit) cat si in miscare. Pacientul este complet dezbracat, poarta ochelari de
protectie cu lentile de sticla colorata. Sursa este perpendiculara pe tegument si la o distanta de
60-100 cm. In mod terapeutic, iradierile cu RUV cresc progresiv ca durata de aplicatie,
ajungand la 5 minute, pentru 10-20 de sedinte, efectuate zilnic. Se mai pot face si aplicatii de
la 150 cm distanta, pentru un interval de timp de 15 minute si 15 sedinte.
Doza de iradiere este in functie de scopul urmarit, de sursa utilizata si de rezultatul
biodozimetriei. Dozele slabe, suberitematoase si eritemul de gradul I se recomanda sa se
aplice zilnic sau la doua zile, si sunt indicate in rahitism, tetanie-spasmofilie, la prematuri,
adulti in stari de debilitate, instabilitatea termoreglarii, unele dermatoze, tulburari trofice
cutanate. Dozele medii sau eritemul de gradul II se aplica bisaptamanal sau la doua zile si se
indica in scopuri de stimulare generala a organismului, dereglari endocrine, suferinte insotite
de incetinirea proceselor metabolice, disfunctii circulatorii periferice, astm bronsic. Doza forte
sau eritemul actinic de gradul III se aplica o data la 7-14 zile si este indicata mai ales in
iradierile locale ale unor afectiuni dermatologice. Repetarea seriilor se de tratament poate face
dupa 6 saptamani.
Iradierile locale sau aplicatiile in doze eritem se realizeaza pe arii restranse, produc un eritem
cutanat putrenic, se executa dupa stabilirea prealabila a biodozei, in functie de scopul
terapeutic urmarit. Astfel, se pot prescrie 3-5 biodoze sau durate de expunere. Succesiunea
sedintelor este zilnica sau la doua zile. Se recomanda in reumatismul cronic degenerativ
vertebro periferic (lombosacralgii, lombosciatica, cervicobrahialgii, gonartroze, coxartroze
etc), artrite, nevralgii (inclusiv de trigemen), neuromialgii (sindromul miofascial),
dermatologie, astm bronsic.
Helioterapia reprezinta terapia diferitelor afectiuni cu RIR si RUV provenite din sursa
naturala (soarele). Expunerea se va face progresiv atentie deosebita acordandu-se persoanelor
cu sensibilitate deosebita (varstnici, persoane cu debilitate pronuntata, copii, persoanele
blonde). Expunerea se incepe cu zonele caudale si se termina cu cea craniana. Se poate ajunge
pana la o expunere de 3 ore, pana in momentul aparitiei si desavarsirii pigmentatiei. Se pot
face 1-3 sedinte de expunere pe zi. Efectele maxime si benefice asupra organismului sunt
cele obtinute ca urmare a expunerii in intevalul de timp 9-11 dimineata.
Indicatiile tratamentului cu RUV
Indicatiile expunerii la RUV deriva din multiplele beneficii ale terapiei cu RUV asupra
organismului uman. Pornind de la multitudinea actiunilor si efectelor fiziologice si clinice
constatate, rezulta o serie de indicatii terapeutice ale terapiei cu RUV in diferite domenii de
patologie.
Indicatiile terapeutice si domeniile de patologie sunt prezentate in cele ce urmeaza:
Afectiunile dermatologice.
Indicatia principala se refera la psoriazis (inafara puseului acut) si acnee. In contextul
psoriazisului se pot utiliza trei metode: aplicatii locale cu doze exfoliante de eritem de
gradul II sau III (raportat la dimensiunea placardelor psoriazice si la rezistenta
cutanata), tratamente locale asociate aplicatiilor de substante chimice
interstitiale si pe caile limfatice. Acest efect se manifesta fie direct, prin actiunea mecanica a
menevrelor care preseaza si imping lichidele in sensul scurgerii lor normale, fie pe cale
reflexa, prin actiunea pe care o au manevrele de netezire si alunecare asupra receptorilor
periferici (prin reactii vasomotorii umorale si nervoase este activata circulatia, conducand la
vasodilatatie locoregionala persistenta dar si sistemica). Netezirea influenteaza si tonusul
muscular locoregional si sistemic pe calea excitarii receptorilor nervosi periferici. Prin
manevre aplicate mai riguros si insistent este influentata circulatia din profunzime, de la
nivelul maselor musculare, ceea ce conduce la troficizare locoregionala, la combaterea starii
de oboseala musculara cu refacerea proprietatilor functionale ale tesuturilor. Daca manevrele
de alunecare se executa scurt si cu miscari vii, pline de energie, are loc stimularea intregului
organism.
Frictiunea este manevra prin care mana se deplaseaza o data cu tegumentul pana la limita
elasticitatii hipodermului, antrenand deci tegumentul in miscarea respectiva. Frictiunea
presupune manvre de netezire asociate cu cele de compresiune ale straturilor, de la cele
superficiale la cele profunde subiacente. Frictiunea se executa cu fata palmara a degetelor sau
cu varfurile degetelor pe portiuni mici, doar cu varfurile degetelor pe portiuni foarte mici, cu
palma intrega pe portiuni mai extinse si cu ambele palme, avand si degetele intinse pe portiuni
si mai mari. Miscarile realizate sunt longitudinale (la nivelul membrelor), circulare (pe
suprafete mari) sau spirale (la nivelul articulatiilor). Frictiunile se pot executa deci cu trei sau
patru degete, cu policele (in varianta circular elipsoida sau rectilinie) si cu mainile. Frictiunile
se adreseaza tesuturilor subcutanate. In functie de intensitatea procedeului, frictiunea poate fi
superficiala, medie sau profunda. De-a lungul coloanei vertebrale se poate aplica in ritm
energic o frictiune ondulata, in sens descendent. Efectele acestei aplicatii pot fi explicate in
mare parte, prin actiunea mecanica (recastigarea supletei si elasticitatii tisulare) dar si pe cale
reflexa (activarea circulatiei locale cu efecte biotrofice in consecinta). Daca frictiunea se
executa lent si prelungit, are loc o scadere a sensibilitatii locale urmata de miorelaxare si
scaderea stresului general. Ritmul alert are efecte contrarii, de stimulare a sistemului nervos si
de crestere a tonusului muscular. Frictiunea se recomanda in tratamentul sechelelor
posttraumatice (entorse, contuzii, intinderi si rupturi musculare, fasciale, tendinoase si
ligamentare, dupa revarsate intraarticulare sau intratisulare) sau operatorii, in vederea
stimularii proceselor de vindecare si regenerare tisulara, in scop de drenaj al reziduurilor
tisulare, desfacerea aderentelor cicatriciale etc.
Framantatul este o manevra care presupune compresiuni la nivelurile abordate ca o stoarcere
intrerupta. Aplicat pe mase voluminoase presupune prinderea masei musculare si deplasarea
ei transversal, asociat cu torsiune. Cand se aplica pe suprafatele mici sau pe peretele
abdominal sau toracal, framantarea se poate face si prin ciupire. La nivelul membrelor
framantarea poate prezenta variante, precum: mangaluirea (masajul vartej) efectuata cu
ambele maini, compresiunile bratara efectuate succesiv si ascendant la nivelusl membrelor,
geluirea care imita miscarea de rindea. In funcite de forta exercitata manevra poate fi
profunda sau superficiala. Petrisajul profound poate fi lent, mediu sau rapid, si transversal,
longitudinal, derulaj sau ciupire. Petrisajul superficial poate fi sub forma de palpare rulata,
petrisaj superficial de torsiuni, petrisaj superficial prin ciupire sau petrisajul frictiune.
Manevrele se executa pe regiunile plane in sensul lungimii muschiului iar pe membre
centrifug (spre extremitate), fara ca aceasta sa deranjeze insa circulatia de intoarcere. Actiunea
petrisajului este mai profunda, fiind considerata drept manevra specifica pentru masajul
tesuturilor profunde, in special al muschilor (netezirea este considerata o manevra specifica
pielii iar frictiunea drept manevra specifica de prelucrare a tesuturilor subcutanate). Prin
framantat este favorizata circulatia de profunzime, se dezvolta elasticitatea tesuturilor, fiind
stimulate si alte proprietati precum contractilitatea, excitabilitatea si conductibilitatea
substratului. Framantatul este deosebit de util in atonie, atrofie sau hipotrofie musculara
efect analgesic. Prin actiunea mecanica propriu-zisa, masajul ajuta la combaterea aderentelor
si a retracturilor, la scaderea edemelor, cu efect resorbtiv evident.
Efectele fiziologice ale manevrelor de masaj:
Netezirea prezinta drept principalele efecte fiziologice vazodilatatia (cu scaderea
reflexa a vazoconstrictiei anterioare, stimularea reflexelor vazodilatatoare si stimularea
reflexului axonal), scaderea sensibilitatii planurilor superficiale ( prin stimularea
recepterilor cutanati, obtinandu-se efectul sedativ), scaderea presiunii tisulare (prin
stimularea venolimfatice), cresterea excitabilitatii musculare dupa o scadere initiala si
prin inducerea relaxarii.
Presiunile se executa in sensuri opuse in cerc complet iar efectele fiziologice sunt in
functie de cele 2 tipuri de presiuni. Presiunile glisante sau alunecate se realizeaza lent,
systematic, cu presiune constanta cu un ritm de 12 miscari pe minut, intre manevre
intercalandu-se manevra de netezire. Principalele efecte fiziologie ale presiunilor
alunecate sunt: efectul sedative, hipertermie locala, cresterea presiunii tisulare,
ameliorarea raspunsului muscular la stimulare, cresterea excitabilitatii nervoase,
vazodilatatie locala si activarea schimburilor intre sange si substratul tisular
locoregional. Presiunile statice se realizeaza fara alunecare, prin repetatri successive,
manevra variind intre progresie-mentinere si regresie. Principalele efecte fiziologice
sunt cresterea circulatiei deintoarcere, efectul sedativ prin actiunea decongestionanta
vasculara si stimulanta asupra terminatiilor nervoase, efect decontracturantmiorelaxant.
Efectele fiziologice ale manevrei de framantare ale masajului classic sunt dependente
de profunzimea metodei. Framantarea profunda se adreseaza preponderant structurilor
musculare, efectele fiind cel mechanic, de crestere a presiunii tisulare (prin
vasodilatatia active determinate de manevra), de crestere a circulatiei venolimfatice de
intoarcere, ameliorarea troficitatii locoregionale (prin cresterea circulatiei arteriale si
venolimfatice), cresterea excitabilitatii musculare cu echilibrarea concomitenta a
tonusului muscular la grupe musculare comune, eliberarea substantelor necesare
procesului contractile si inducerea unei stari generale de bine. Framantarea
superficiala se adreseaza cu precadere pielii si tesutului subcutanat. Obiectivele
manevrei se refera la eliminarea deseurilor metabolice si a celor aflate la nivelul
celulelor adipoase, mobilizarea tisulara cu cresterea elasicitatii structurilor tisulare,
cresterea rezistentei fibrei musculare, cresterea mobilitatii tisulare. Principalele efecte
fiziologice sunt: augmentare circulatorie locoregionala (cu vasodilatatie si cresterea
metobolismului in consecinta, eliminarea deseurilor metabolice si efect decongestive
de profunzime), modificarea consistentei substantei fundamentale (modificarea starii
coloidale are loc prin eliminarea de enzime si coenzime, precum hialuronidaza, ca
urmare a manevrei aplicate), effect analgesic (secundar detensionarii tisulare
locoregionale), effect reflex visceral (ca urmare a antrenarii sistemului nervos
vegetative), effect biotrofic cutanat.
Frictiunile recunosc drept principale efecte fiziologice: vasodilatatia locala insotita de
hiperemie de profunzime, efectul mechanic (ce conduce la dezagregarea sau
fragmentarea produsilor patologici, precum fibrina, depozite de grasime si la actiunea
fibrozanta cu asuplizare tisulara, inclusiv asuplizare musculotendinoasa), efectul
nervos de echilibrare neurovegetativasi de antrenare a mecanismelor reflexe de
profunzime) si efectul analgesic, calmant.Vibratiile (cu o frecventa de 5-10 vibratii/sec
manual si de 40-50 vibratii/sec mechanic, cu o amplitudine de 1-3 mm) produc efecte
calmante cand sunt aplicate pe zone plane sip e suprafete intinse si au effect stimulant
daca se aplica punctat. De asemenea, pe masura ce scade frecventa, creste
Masajul partial se adreseaza unui segment sau unei regiuni ale corpului, localizate fie la
nivelul trunchiului, fie la nivelul membrelor. Masajul regiunilor trunchiului cuprinde: masajul
spatelui (util in activitatile sportive, in vederea combaterii oboselii musculare sau se poate
asocia cu succes kinetoterapiei din insuficienta musculaturii paravertebrale din deviatiile
coloanei vertebrale precum scolioze, hioerlordoze, cifoze accentuate, din suferintele cronice
degenerative si inflamatorii ale coloanei vertebrale, precum spondiloza, spondilodiscartoza,
spondilita ankilozanta sau din cadrul altor procese patologice, inclusiv posttraumatice),
masajul peretelui toracic (este recomandat in vederea combaterii atrofiilor musculare si a
insuficientelor functionale ale aparatului respirator, in vederea tonifierii starii generale a
persoanelor aflate in convalescenta dupa boli pleuro-pulmonare, anemii etc), masajul peretelui
abdominal (insuficientele functionale ale tractului gastrointestinal, precum constipatia
cronica, sindromul aderential postoperator etc), masajul membrelor inferioare (drenajul
edemelor datorate insuficientei circulatorii venolimfatice, sindromul de oboseala musculara,
status posttraumatism, boli cronice degenerative sau inflamatorii cu afectare articulara sau
periarticulara), masajul membrelor superioare (drenaj venolimfatic, inclusiv postmastectomie,
sindrom de oboseala musculara, status posttraumatism, boli cronice degenerative sai
inflamatorii cu localizare articulara sau la nivelul partilor moi periarticulare).
Masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se realizeaza prin
prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice. Scopul acestui masaj este
cel de ralaxare si de inlaturare a senzatiei de oboseala, in special musculara sau de stimulare
generala a organismului, cu cresterea rezistentei acestuia la agresiunile termice, microbiene
sau toxice si de ameliorare a capacitatii sale de efort.
Impactul masajului nu este acelasi in toate partile corpului. Alaturi de formele de masaj care
se adreseaza cu precadere unor portiuni bine delimitete sau corpului, in ansamblul sau, exista
si alte forme de masaj, deosebite de primele din punct de vedere tehnic si metodic, prin care
se prelucreaza diferentiat tesuturile si organele. Este vorba despre masajul numit organic care
tine cont de caractere de structura si de cele functionale ale elementelor somatice si organice,
si mai putin de organizarea si situarea lor topografica. Acest masaj se va adresa structurilor
precum pielea, tesutul conjunctic, elementelor aparatului locomotor, vaselor si nervilor
periferici (numite generic si tesuturile corpului) si masajul organelor profunde (cefalice,
toracice si abdominale).
Masajul tesuturilor cuprinde:
Masajul pielii sau tegumentului cu efecte mecanice sau reflexe (reglarea circulatiei
tegumentare superficiale, cu degajarea celei profunde si stimularea schimburilor
nutritive locale, efecte excitant sau relaxant pentru sistemul nervos si cel muscular,
scaderea sensibilitatii locoregionale, eliminarea secretiilor din glandele sudoripare si
sebacee, stimularea functiei de termoreglare, de excretie si de aparare a organismului),
Masajul tesuturilor conjunctive (mentinerea sau redobandirea elasticitatii tesuturilor,
dezorganizarea proceselor aderentiale sau cicatriciale, stimularea circulatiei retelei
vasculare de profunzime, mobilizarea depozitelor adipoase subcutanate, asigura o
buna functionare a aparatului locomotor si prin facilitarea regenerarii rapide a
tesuturilor posttraumatisme sau dupa procese inflamatorii),
Masajul aparatului locomotor (cuprinde masajul muschilor cu efect miorelaxant si de
refacere metabolica postefort si impotriva atrofiei/hipotrofiei sau atoniei/hipotoniei
musculare, masajul articulatiilor in cazul leziunilor si disfunctionalitatilor articulare
datorate unor suprasolicitari sau posttraumatism, in cadrul suferintelor cronice
degenerative sau inflamatorii si masajul periostal care consta in aplicarea unor presiuni
simple sau presiuni vibrate foarte puternice, pe anumite puncte sau portiuni de periost,
pe zonele in care osul nu este acoperit de parti moi, pana la limita durerii acuzate
anterior de catre pacient, pe o durata de 2-3 min, se repeta de cateva ori, pana ce
durerile si senzatia de contractura musculara cedeaza, cu o durata de 3-4 sedinte, de
pana la 20-30 sedinte in cazurile rebele, efectele bazandu-se pe reactiile vasomotorii
locale si pe efectul unor reflexe de profunzime),
Masajul aparatului vascular are efecte directe dar si pe cale reflexa, nervoasa si
umorala (metoda de activare a circulatiei periferice si de profunzime a sangelui si a
limfei cu efecte biotrofice in consecinta, combaterea oboselii musculare, prevenirea si
combaterea atrofiilor musculare),
Masajul nervilor periferici (utilizat in scop sedativ sau stimulator, masajul modern
propunand aplicarea sa pe nervi, in anumite zone sau puncte de excitatie situate la
nivelul radacinilor sau al locurilor de trecere prin diferite tesuturi profunde, pe
tariectul lor sau la nivelul ramificatiilor in tesurile superficiale, masajul conduce la o
modulare a tonusului vascular, dela vasoconstrictie la vasodilatatie reflexa cu efecte
functionale si trofice secundare, utile muschilor distonici sau distrofici).
Masajul organelor profunde presupune o actiune indirecta asupra organelor situate la
nivelul celor trei mari cavitati ale corpului (capul cu fata si gatul, toracele si abdomenul).
Masajul capului este subiectul care ne intereseaza in mod deosebit in contextul domeniului
patologiei din sfera medicinii dentare. Drept urmare, vor fi prezentate modalitatile si
procedeele masajului care se adreseaza cu precadere regiunilor vizate (cervicala, a gatului, a
fetei si a pielii capului).
Masajul regiunii cervicale are drept tehnica: masajul in decubit dorsal, masajul in imersie,
masajul in procubit, masajul in laterocubit, masajul in pozitie asezata, masajul sub tractiune
cervicala mecanica.
Masajul in decubit dorsal. Priza se face in gutiera iar greutatea capului se lasa pe antebratul
maseurului, fiind o metoda sigura pentru pacient. Capul se mai poate relaxa in afara mesei de
masaj sau poate ramane sub greutatea propie, in sprijin pe masa. Masajului i se pot asocia
tractiuni si mobilizari.
In imersie, masajul cefei nu se poate practica decat cand pacientul este asigurat fata de mediu
lichid, aceasta metoda permitand un bun acces la zona dorsala. Se poate utiliza si
hidromasajul prin dispozitivul de jet manevrat sau jet fix.
Masajul in procubit sau decubit anterior utilizeaza o pozitie a capului care sa nu creeze
discomfort si nici jena respiratorie. Avantajul consta in accesul foarte bun al manevrelor care
ajung astfel, la nivelul zonelor scalpulare, cervicala posterioara si dorsala. Posibilitatea de
mobilizare asociata masajului este foarte redusa.
Masajul in laterocubit sau de cubit lateral este cel in care capul pacientului se sprijina pe o
perna sau pe mana terapeutului. Avantajul consta intr-o toleranta buna la instalare si la
posibilitatea de asociere a unor manevre (flexia laterara si rotatie).
Masajul in pozitie asezata este util in faza hiperalgica, fiind o pozitie de ultima alegere.
Masajul sub tractiune cervicala mecanica se efectueaza cu pacientul in pozitie asezata,
masajul practicandu-se in scop adjuvand, in vederea facilitarii decontracturarii sau
miorelaxarii subiectului.
Tehnica masajului cefei consta in pozitionarea pacientului in decubit ventral si aplicarea
manevrelor de netezire, presiuni alunecate, framantare profunda tridigitala, geluirea, frictiunea
(la persoanele cu tesut adipos dezvoltat), vibratia si/sau baterea. De mentionat faptul ca
regiunea suboccipitala prezinta un tesut subcutanat dens, care nu permite o buna mobilizare a
tegumentului supraiacent, la acest nivel aflandu-se si emergenta extracraniana a nervului
Arnold. Musculatura regiunii cefei este reprezentata de trapez si muschii profunzi ai gatului.
Cand se alege ca masajul sa se execute din pozitia asezat, subiectul isi sprijina capul si bratele
pe speteaza scaunului. Se va masa intotdeauna de sus in jos, se vor utilize manevrele de
netezire, framantare (pe marginea anterioara a trapezului), asociind sau nu geluirea, se
asociaza frictiunea, capul fiind fixat cu o mana si se poate asocia si vibratia sau baterea (doar
la persoanele cu tesut adipos bine dezvoltat), incheindu-se cu miscari passive si active ale
coloanei cervicale. Tehnica prezentata se adapteaza scopului si patologiei. Astfel, in nevralgia
Arnold se practica netezirea lunga, efectuata cu rabdare, in vederea scaderii sensibilitatii
locoregionale. In dicatiile masajului efectuat in zona cervicala sunt reprezentate de afectiunile
reumatismale, in special spondiloza cervicala si complicatiile dsatorate acesteia, afectiunile
musculare si contractura, de tipul torticolisului, status pottraumatism, lipoame (se indica
presiunea cu cele doua police, lenta, prograsiva, efectuata in toate sensurile), in afectiunile
neurologice care evolueaza cu stare de congestie cerebrala. Masajul produce o acticare a
circulatiei locale si intracranieie.
Masajul gatului. Gatul poate beneficia de manevre de masaj mai ales in scop estetic, in special
utilizand manevrele de netezire. Vibratia care asigura activarea circulatiei, este utila, de
exemplu, in gusa tiroidiana. Netezirea asociata framantarii muschiului sternocleidomastiodian
sunt utile in torticolis sau in diferite nevralgii.
Gatul prezinta trei regiuni topografice: regiunea suprahioidiana (prezinta in profunzime
glanda submaxilara, ganglioni limfatici si vasele faciale, aceasta regiune beneficiind doar de
massaj estetic superficial, efectuat pe stratul hipodermic, incarcat cu grasime si pe muschiul
pielosul gatului, masajul efectuandu-se de la linia mediana spre lateral), regiunea subhioidiana
(intre furculita sternala, hioid si corpul muschiului sternocleidomastoidian pielea este mobile
iar masajul este superficial, in scop estetic, pe partile laterale ale laringelui la nivelul carora se
afla arterele carotide, nervii vagi, venele jugulare interne se practica netezire, utila, mai ales,
in paralizia nrvului laringian superior iar pentru gusa tiroidiana, se indica netezirea si vibratia
carotidei in scopul activarii circulatiei crescute apartinand glandei tiroide hipertrofiate) si
regiunea laterala, sternocleidomastoidiana (in caz de torticolis se indica netezirea si
framantarea la nivelul muschiului sternocleidomastiodian iar in cazul nevralgiilor superficiale
se alege mai ales, netezirea). Asest masaj mai poatr fi executat inscopul descongestionarii
regiunii, al activarii circulatiei si stimularii functionale a organelor locale, nu doar in scop
miorelaxant. Semai pot trata cicatricile inestetice ce se formeaza postcombustional. Masajul
se asociaza miscarilor din kinetologie, precum mobilizarile active simple sau cu rezistenta,
pasive.
Masajul fetei si cel al pielii capului poate fi realizat in scop sedativ, in cazul nevralgiilor (de
trigemen, de exemplu), sau in scop decontracturant (cand exista ticuri, in paraliziile faciale
periferice, nevralgii) sau reparator, biotrofic si functional (in situatia unor cicatrici
posttraumatice, postcombustionale). Masajul fetei si al pielii capului poate urmari indeplinirea
unui obiectiv local sau la distanta (cefalee, migrene). Masajul incepe de la nivelul fetei si
continua pana la gat, la nivelul cefei, uneori la nivelul umerilor sau superior toracal, in
vederea abordarii si interceptarii elementelor de drenaj si facsiilor musculare. Terapeutul se
aseaza in spatele capului pacientului, intensitatea manevrelor lui tine cont de fragilitatea
tegumentara si vasculara locoregionala, durata masajului fiind in functie de natura si starea
pielii, de maximum 10 minute. Masajul pielii capului se realizeaza in alopecii, cefalee,
migrene, algii aflate in legatura cu segmental cervical sau posttraumatic.
Masajul fetei, indiferent de scopul urmarit, terapeutic sau estetic, utilizeaza drept principala
metoda de masaj, presiunile. Fata este bogat vascularizata si inervata (inervatia motorize este
asigurata de nervul facial iar cea senzitiv-senzoriala este asigurata de nervul lacrimal-ram din
nervul oftalmic, de nervul bucal-ram din nervul maxilar inferior si din ramuri din nervul
maxilar superior, prin grupul nervos suborbital), in regiunea fruntii predomina glandele
sudoripare, in rest fiind prezenta glandele sebacee.
Masajul continutului toracelui presupune masajul regiunii precordiale in scop calmant, de
relaxare, masajul spatelui, al partilor laterale si anterioare ale toracelui se realizeaza in scopul
influentarii functiei respiratorii, stimulator si de imbunatatire a schimburilor gazoase si de
degajare a cailor respiratorii.
Masajul continutului abdominal (stomac, colon, ficat, vezicula biliara, rinichi, vezica urinara)
se realizeaza in scopul modularii functionalitatii organelor aflate in cavitatea abdominala.
Efectele sau influentele masajului asupra organismului
Domeniile de actiune ale masajului se afla in stransa legatura cu elementele sau substratul
caruia se adreseaza. Astfel, putem face referire la influentele masajului asupra:
Pielii. Are loc promovarea functiilor cunoscute ale tegumentului, precum cele de
protectie, de termoreglare, de excretie a sudorii si secretiilor glandelor sebacee si
perspiratie, sediu al punctelor de plecare al unor reflexe, inclusiv a celor responsabile
de fenomenul de hiperemie datorat producerii si eliberarii in piele a substantelor
hormonale precum histamina si acetilcolina, mentinerea si recastigarea supletii
tisulare, inclusiv musculara, cu prevenirea aderentelor si asuplizarea cicatricilor,
modularea circulatiei superficiale dar si a celei profunde pe cale reflexa, cu
imbunatatirea biotroficitatii locoregionale, influentarea metabolismului si a functiei de
termoreglare a intregului organism. La nivelul tegumentului se descriu o serie de
tulburari de sensibilitate localizate, provocate de suferintele ale unor organe sau
tesuturi aflate in profunzime, legatura fiind stabilita prin intermediul nervilor
rahidieni. Anumiti autori au delimitat pe piele zone, segmente sau dermatoame, carora
le corespund tesuturi sau organe inervate pe acelasi segment metameric al maduvei
spinarii. In functie de numarul radacinilor rahidiene, distingem pe tegument 8
segmente cervicale, 12 segmente dorsale, 5 segmente lombare si 5 segmente sacrale.
Prin manevrele de masaj aplicate pe zonele sau segmentele de piele astfel delimitate,
se pot influenta in sens profilactic sau curativ tesuturile si organele profunde, inervate
de acelasi nerv rahidian. Aceste influente se petrec pe cale reflexa. Tehnica si metoda
de masaj segmentar sau reflexogen au fost perfectionate in sensul aplicarii masajului
in scopul tratamentului unor afectiuni ale aparatului circulator, respirator, digestiv si
genito-urinar.
Tesutului conjunctiv. Tesutul conjunctiv beneficiaza de o serie de vase de sange si
limfa si de o nretea densa de terminatii nervoase. Masajul exercita asupra tesuturilor
conjunctive o actiune mecanica directa prin care se mentine si se reface elasticitatea si
supletea tisulara, se mentine echilibrul circulator, stimuland schimburile nutritive si
drenajul reziduurilor metabolice si al eventualelor edeme sau sufuziuni intratisulare,
mobilizarea lipidelor de depozit, cu rol deosebit de important in obezitate. Efectele
masajului conjunctiv se manifesta si pe cale reflexa, cu influentarea circulatiei
sanguine si limfatice, a schimburilor metabolice si a functiei excretorii, modularea
functiilor hormonale si a reactiilor neurovegetative. La nivelul tesutului conjunctiv se
asigura mijloacele de aparare fata de agresiunile microbiene si nemicrobiene ale
organismului si substratul necesar refacerii tesuturilor lezate, degenerate sau atrofiate,
scurtand perioada de incapacitate si de revenire la normal.
Elementelor aparatului locomotor. Acesta este reprezentat de muschi si tendoane,
fascii si aponevroze, teci si alte formatiuni fibroase, tesuturi moi periarticulare, periost.
Prin masaj muscular sunt imbunatatite procesele de biotroficitate musculara, utile
asupra muschilor atrofici si atoni, creste excitabilitatea, contractilitatea si
Masajului general. In timpul sedintei de masaj se obtin efecte directe (prin actiunea
mecanica a procedeelor de mesaj aplicate pe piele si transmisa tesuturilor subcutanate
accesibile, cu efecte circulatorii si biotrofice prin activarea metabolismului si
stimularea functiilor de excretie) si indirecte. Masajul general este indicat in scop
igienic persoanelor sedentare sau pacientilor imobilizati, in scop profilactic si curativ
persoanelor cu tulburari respiratorii, circulatorii, metabolice, anemicilor, astenicilor,
celor aflati in convalescenta si refacere dupa accidente sau boli, in scopul combaterii
starii de oboseala.
Indicatiile masajului
Indicatiile masajului tin cont de:
Scopul urmarit sedativ sau stimulant,
Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate imediate sau tardive,
alte forme de manifestare a unor afectiuni acute sau cronice sau pe regiunile care
acopera un proces inflamator de profunzime, precum furunculele, abcesele,
flegmoanele sau alte colectii purulente, artrite supurate, osteite, osteomielite.
Starile patologice cu caracter general insotite de febra si stare de agitatie, de oboseala
acuta si debilitate sau astenie intensa, in toate bolile infecto-contagioase, in
inflamatiile centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale recente.
Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic sau cand exista riscul unor complicatii
grave cum se poate intampla in cazul miocarditei, endocarditei, infarctului miocardic,
emboliilor, hipertensiunii arteriale, anevrismelor de aorta, varicelor voluminoase si
inflamate, ulcerului varicos, flebitelor si periflebitelor in evolutie, hemofiliei,
leucemiilor etc.
Bolile acute pleuro-pulmonare, precum pneumonii, pleurezii, in unele forme de
tuberculoza pulmonara, in abcesele pulmonare si in pleureziile purulente
Masajul abdominal este contraindicat si chiar interzis in inflamatiile acute si cronice
de orice natura, in tulburarile digestive, in boli ale organelor abdominale, stomac,
intestin, ficat, pancreas, splina, ganglioni limfatici, rinichi, vezica urinara, organe
genitale.
Orice suferinta acuta, dureroasa, hemoragica, tumorala, inflamatorie sau de alta natura,
care caracterizeaza starea de abdomen acut, reprezinta contraindicatie a masajului sub
orice forma.
Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor,
pana ce se gasesc in stadiul de vindecare.
Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli psihice cu caracter excitativ si
confuzional reprezinta contraindicatii categorice ale masajului, indiferent de procedeu,
Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea masajului, precum
sensibilitatea specifica, lipsa de profesionalism tehnic a aplicantului, dezinteresul si
neincrederea pacientului fata de procedura in sine.
Criomasajul
Criomasajul sau frictiunea cu ajutorul ghetii reprezinta o tehnica bazata pe un mecanism de
feed-back de mare finete. Criomasajul a fost utilizat cu succes terapeutic in tratamentul
escarelor, manevra de frictiune cu ajutorul ghetii realizandu-se pe marginile escarei, pentru o
durata de 5-10 minute. Cu ajutorul acestei manevre se obtine analgerzie de suprafata,
vasoconstrictie urmata rapide de vasodilatatie, cu inrosirea locoregionala a tegumentelor si
cresterea circulatiei sanguine, conducand in final la efectele biotrofice, binecunoscute. Cubul
de gheata ar trebui sa fie separat de tegument printr-un invelis protector, ceea ce permite si
cresterea duratei procedurii la 20 de minute, cu posibilitatea de a fi repetata de cateva ori pe
zi.
jonctiunea tendomusculara, tecile sinoviale (se regasesc la locul de trecere al tendonului prin
canalele osteofibroase), bursele seroase (se dezvolta in zonele in care tendonul sau muschiul
suporta o hiperpresiune intermitenta sau frecare exagerata) si anexele. Muschii pot fi tonici,
de tip I, in general extensori, sunt rosii (fibrele rosii sunt bogate in mioglobina, mitocondrii si
ATP, au o retea ampla de capilare sanguine, stimulul nervos provine de la motoneuronul alfa
mic situat in coarnele anterioare ale maduvei spinarii, prin mai multe sinapse, care nu
determina insa potentiale de actiune propagate), sunt situati proximal, sunt antigravitationali,
sar o articulatie, au tendoanele late, lucrul lor mecanic este putin intens, se contracta lent si
obosesc greu. Sau muschii pot fi fazici, de tip II, in general muschi flexori, sunt albi (fibrele
albe sunt sarace in mioglobina, mitocondrii si enzime oxidative, rezervele de ADP sunt
reduse, vascularizatia este mai saraca, stimulul nervos provine de la motoneuronul alfa mare
printr-o singura sinapsa), sunt superficiali, sar doua sau mai multe articulatii, au tendoane
lungi, realizeaza contractii rapide si obosesc rapid.
Nervii musculaturii striate contin fibre aferente senzitive, eferente motorii si fibre simpatice
care se termina in peretii vaselor de sange intramusculare, fara sa participe la inervarea fibrei
musculare. Un muschi primeste cel putin o ramura nervoasa, de cele mai multe ori primeste
insa mai multe ramuri nervoase, care deriva de la mai multi nervi spinali, astfel incat un
muschi poate avea o inervatie plurisegmentara. La nivelul sinapsei neuromusculare sosesc
terminatiile cilindraxului motoneuronului alfa, cu sediul in coarnele anterioare ale maduvei
spinarii, existand doua tipuri de motoneuroni alfa, cel mare sau fazic si cel alfa mic, tonic.
Neuronul motor medular este denumit cale finala comuna, deorece la el converg toate fibrele
terminale ale cailor descendente pornite din cortex, diencefal, trunchiul cerebral si cerebel
(calea piramidala, calea extrapiramidala, caile cerebeloase descendente). Pe traseul dintre
neuronul motor aflat in coarnele anterioare ale maduvei spinarii si sinapsa neuromusculara,
cilindraxul motoneuronului alfa conduce la formarea nervului spinal. In acest mod,
motoneuronul alfa situat in coarnele anterioare ale maduvei spinarii devine unica legatura
intre musculatura voluntara si toate variantele de comanda sau de declansare a miscarii, fie
prin arcul reflex spinal, fie prin releele superioare. Arcul reflex, desi involuntar, utilizeaza
caile si neuronii miscarii voluntare. Diferenta dintre activitatea motorie voluntara musculara si
cea tonica este mai dificil de realizat, din punctul de vedere al functiei de miscare, ea aparand
mai evidenta sub raportul structurilor anatomice implicate. Caile motorii involuntare ale
activitatii tonice presupun participarea:
Celulelor nervoase din cornul anterior al maduvei spinarii, si anume: motoneuronii
alfa, motoneuronii gama (de la care pornesc fibrele pentru fusul muscular si care joaca
rol in ajustarea tonica, posturala a miscarii), celulele Renshow ale sistemului inhibitor
(neuroni intercalari specializati in a determina fenomene inhibitorii pentru toti
neuronii de vecinatate, in special pentru neuronii alfa), neuroni intercalari (celule de
dimensiuni mici care fac legatura intre neuronii motori si intre terminatiile
tractusurilor nervoase cerebromedulare si motoneuroni), neuronii cordonali
homolaterali sau heterolaterali (care fac legatura intre etajele medulare in cadrul
cordoanelor medulare),
Fusul muscular (este un organ receptor specializat, care functioneaza independent de
vointa noastra, fiind o formatiune fusiforma, de cativa mm lungime si latime, dispusa
printre fibrele musculare, invelita intr-o capsula formata din fibrocite alungite, intre
care exista fibre de colagen orientate in axul lung al fusului, numite fibre intrafuzale,
spre deosebire de cele extrafusale, apartinand fibrei musculare corespunzatoare, fusul
beneficiind de o inervatie senzitiva si de una motorie,
Organul tendinos Golgi (se afla in tendon, langa jonctiunea acestuia cu muschiul,
avand aspectul unui corpuscul de cativa mm, inconjurat de o capsula conjunctiva,
formata din fibroblasti, acest organ fiind, in fapt, un proprioceptor, excitat de starea de
tensiune de la niveul tendonului respectiv),
Caile nervoase de legatura ce pot fi aferente si eferente.
Conexiunile cu centrii superiori (cortex, diencefal, trunchi cerebral, cerebel) determina si
moduleaza activitatea motoneuronului alfa, dar si pe a celui gama, avand deci un rol activ in
miscarea voluntara dar si in ajustarea tonica posturala a miscarii.
Unitatea motorie este considerata a fi cea mai mica unitate functionala neuromusculara,
raportul dintre neuron si numarul de fibre musculare pe care le inerveaza poarta numele de
coeficient de inervatie al unitatii motorii, intr-o unitate motorie intra intotdeauna acelasi tip de
fibre musculare care se vor contracta toate, in acelasi timp.
Bazele fiziologice explica, alaturi de bazele anatomice, modalitatea sau mecanismele de
actiune ale kinetoterapiei. Intrarea in actiune a unitatii motorii se deruleaza pe baza unei suite
de procese complexe care se petrec la nivelul pericarionului, cilindraxului neuronal si la
nivelul fibrei musculare, avand drept finalitate contractia musculara. Contractia musculara are
la baza alunecarea filamentelor de actina printre cele de miozina, modificandu-se astfel
lungimea sarcomerului (unitatea morfofunctionala a fibrei musculare). Intre tensiunea de
contractie musculara si dimensiunea sarcomerului exista o relatie precisa. Cuplarea
(corespunzatoare contractiei musculare) si decuparea (relaxarea fibrei musculare)
actomiozinica sta la baza teoriei mecanismului glisant care explica contractia, intensitatea
acestei contractii fiind corelata cu distanta alunecarii filamentelor de actina printre cele de
miozina care va conduce la scurtarea muschiului. Alunecarea este dependenta si de frecventa
impulsurilor electrice sosite la sinapsa, acestea fiind dependente, la randul lor de intensitatea
comenzii motorii. Fenomenele se produc simultan, in toate fibrele musculare inervate de
aceeasi unitate motorie, forta de contractie fiind reprezentata de suma tuturor unitatiilor
motorii din muschi, inervate in acelasi moment. Contractia musculara persista atata timp cat
persista influxul nervos sau atat timp cat exista resurse energetice capabile sa sustina lucrul
mecanic desfasurat de miofilamentele de actina si miozina. Cand influxul nervos se opreste,
apare decontractia si implicit, relaxarea musculara. Decontractia musculara este la randul ei,
un proces activ, care necesita consum energetic. Cea mai simpla miscare voluntara a unui
segment presupune intrarea in actiune a numeroase sinapse neuronale si parcurgerea unor
etape, precum: elaborarea centrala a deciziei de miscare, conducerea descendenta a deciziei de
miscare, de-a lungul cailor de conducere, ajustarea permanenta a tonusului postural al
segmentului de mobilizat (operatiune care precede miscarea propriu-zisa), contractia
musculara efectoare a miscarii comandate si modularea permanenta pe parcursul miscarii a
tonusului musculaturii sinergiste, anatagoniste, precum si al musculaturii posturale. Controlul
motricitatii este organizat pe niveluri succesive de integrare, control si comanda. Controlul la
nivel medular se bazeaza pe activitatea reflexa (reflexul miotatic sau stretch-reflexul, reflexul
de tendon, reflexul flexor nociceptiv, reflexe posturale si de locomotie, reflexe urmate de
spasm muscular) care se desfasoara la nivel medular sau supramedular/supraspinal (cu rolul
de a facilita reflexele medulare). Controlul supramedular se refera la controlul exercitat de
etajele superioare ale nevraxului (cortexul motor, cerebelul, formatiunea reticulata,
hipotalamusul si rinencefalul) asupra activitatii motoneuronilor periferici.
Bazele fiziologice sau mecanismele de actiune ale kinetoterapiei se refera si la coordonarea
miscarii voluntare. Aceasta este rezultatul unei continue combinatii sinergice dintre receptia
senzitiv-senzoriala si efectorii motori ai miscarii. Miscarea voluntara se desfasoara pornind de
la luarea deciziei de miscare (coroborat cu realitatea si cerintele ambientale ajunse la
constiinta noastra pe calea aferentelor senzitiv-senzoriale), urmeaza elaborarea actului motor
in cortex, activarea sistemelor piramidal si extrapiramidal drept sisteme motorii executive de
transport al comenzii dar si al planului de miscare catre motoneuronii alfa si gama, si mai
departe, catre aparatul efector. In permanenta, pe baza aferentelor senzitiv senzoriale, sistemul
reglator va modula etapele tonice si fazice ale sistemului efector care realizeaza miscarea
voluntara in concordanta cu planul elaborat si transmis de cortex si preluat de subcortex. Se
definesc astfel trei mari sisteme care concura la producerea miscarii voluntare: sistemul
informational, cel reglator si cel efector. Miscarea voluntara se desfasoara astfel pe baza unui
program preexistent, contributia volitionala avand rol de initiere, sustinere si oprire a
activitatii.
Exista o serie de mecanisme fiziopatologice care pot fi influentate prin kinetoterapie.
Prescrierea unui program kinetologic de reeducare functionala se va face dupa evaluarea
mecanismelor fizipatologice care stau la baza acuzelor si suferintelor pacientului. Bolnavul cu
insuficienta cardiovasculara, cel cu patologie respiratorie, cel cu suferinte ale aparatului
locomotor etc, vor beneficia de kinetoterapie curativa si de reeducare functionala numai dupa
ce sunt clarificate verigile fiziopatologice implicate in disfunctionalitatea constatata.
Articulatia, ca element mecanic efector al miscarii, poate sta la baza deficitului functional al
aparatului locomotor. Poate fi vorba despre pierderea stabilitatii si/sau a gradului de
mobilitate (abilitate) a doua segmente osoase adiacente (sindrom disfunctional) sau poate fi
cazul unui sindrom algic-inflamator care limiteaza antalgic miscarea. Alaturi de articulatie, cu
toate structurile sale componente, la baza tulburarilor functionale pot sta insa si suferinte ale
tesuturilor moi periarticulare (contracturi musculare, rupturi tendinoase sau musculare etc).
Consecinta acestor afectiuni poate fi: redoarea sau ankiloza articulara, mobilitati articulare
exagerate, dificultatea de a mentine o postura sau aliniamentul corporal corect, dificultati la
mobilizare si mers sau dificultati in a executa o serie de gesturi uzuale. Redorile articulare se
definesc drept limitari patologice ale miscarii articulatiei, putand fi congenitale sau dobandite.
Redorile dobandite fac obiectul kinetoterapiei. Redorile dobandite pot fi datorate: leziunilor
tegumentare (inflamatie, edem, cicatrice etc), leziunilor aponevrotice (retractura inflamatorie
a aponevrozei etc), celor musculotendinoase (ruptura, hematom, calcificare, inflamatie etc),
capsuloligamentare (pierderea elasticitatii structurilor, cicatrice, calcificare, osificare, leziuni
inflamatorii etc), sinoviale (inflamatie etc), cartilaginoase si osoase (fragmentarea cartilajului,
exostoze, osteofitoze, osteoliza consecutive altor leziuni cartilaginoase, ftacturarea capetelor
osoase intrarticulare) sau procesului de retractura-contractura-adaptare (ca urmare a unei
imobilizari articulare prelungite). Ankiloza reprezinta pierderea definitiva a miscarilor dintr-o
articulatie iar mobilitatile articulare anormale sau exagerate (relaxare sau ruptura ligamentara,
elongatii tendinoase, hipotonii musculare etc) se pot defini drept reversul redorilor articulare.
Muschiul poate suferi proces de atrofie prin imobilizarea segmentului, desi structura nervoasa
este indemna. Se mai poate constata o crestere a rezistentei musculare normale la miscarea
pasiva, definita prin termeni precum retractura, contractura sau spasticitatea musculara.
Acestora li se alatura distrofia (in care principalul obiectiv urmarit pentru limitarea scaderii
fortei musculare este exercitiul activ cu rezistenta) si oboseala musculara (sindrom
fiziopatologic muscular constand in incapacitatea muschiului de a se contracta si de a mai
executa lucru mecanic).
La nivelul complexului format din nerv si muschi se pot localiza suferinte care au la baza
mecanisme fiziopatologice comune in cadrul afectiunilor aparatului neuromioartrokinetic.
Aceste afectiuni sunt: spasticitatea piramidala, rigiditatea extrapiramidala, hipotoniile
musculare cu mecanism neuromuscular si atrofiile de denervare.
La nivelul nervului se pot constata sindroamele fiziopatologice hipokinetice, mergand pana la
akinezie (monopareze, monoplegii, hemipareze, hemiplegii etc) si sindroamele hiperkinetice
(tremuraturi, concvulsii, fasciculatii, crampe, ticuri etc) si diskinetice (crampa scriitorului, a
inotatorului, a pianistului etc). Aceste sindroame au la baza reflexe conditionate patologice ce
Exercitii dinamice cu rezistenta (EMS adica exercitiul maximal scurt, EMR adica
exercitiul maximal cu repetitie, tehnica fractionata De Lorme-Watkins, exercitiile
rezistive regresive, exercitiile culturiste etc).
Cresterea rezistentei musculare reprezinta cresterea capacitatii unui muschi de a sustine un
efort si capacitatea acestuia de a efectua un exercitiu sau o activitate pe o perioada prelungita
de timp. Rezistenta musculara este dependenta de: forta musculara, starea circulatiei
musculare, integritatea metabolismului muscular, integritatea si participarea sistemului nervos
dar si de starea generala a pacientului in cauza. Ca urmare a testarii rezistentei musculare cu
greutati cuprinse intre 15-40% din forta maxima a muschiului respectiv se va constata
instalarea dupa un timp a starii de oboseala, initial compensata, ulterior decompensata.
Rezistenta musculara mai poate fi definita deci, ca fiind starea opusa oboselii musculare.
Cresterea coordonarii, controlului si echilibrului are in vedere cele patru etape ale controlului
motor. Altfel spus, realizarea reeducarii functionale a aparatului neuromioartrokinetic se
adreseaza si acestui obiectiv dar programul propus trebuie sa tina cont de cele patru etape de
baza ale controlului motor. In aceasta idee, se va reeduca mobilitatea, stabilitatea, mobilitatea
controlata si abilitatea. Mobilitatea controlata si abilitatea reprezinta insa, cele doua etape care
vor fi reeducate in exclusivitate pentru atingerea acestui obiectiv.
Coordonarea reprezinta combinarea activitatii unui numar de muschi in cadrul unei scheme de
miscare care sa fie continua, lina, automata, desi poate fi indeplinita si constient, executata in
conditii normale. Controlul activitatii coordonate este monitorizat prin mecanismul de
feedback al proprioceptiei si centrilor subcorticali, coordonarea miscarilor se obtine dupa
multe repetari, dezvoltarea ei inseamna o crestere a preciziei miscarii si un efort muscular
minim.
Mobilitatea controlata reprezinta capacitatea de a executa miscarile coordonat dar dintr-o
postura cu incarcare corporala (extremitatea distala a segmentului este fixata sau se gaseste
intr-un lant kinetic inchis).
Abilitatea sau dibacia este capacitatea de a executa miscarile coordonat si se realizeaza cu
extremitatea distala libera, nefixata (se gaseste intr-un lant kinetic deschis).
In fapt, atat mobilitatea, cat si abilitatea necesita executarea unor exercitii pentru
perfectionarea coordonarii miscarilor atat in interiorul unei posturi fixate, cat si in afara
acestei posturi.
Aceste doua obiective se ating mai dificil, necesitand exercitii deosebite, alcatuite dintr-o
serie de tehnici, dupa cum urmeaza: mobilizarile poliarticulare, tehnicile neuroproprioceptive
de facilitare, reflexele de echilibrare si stabilizare, gestualitatea coordonata, coordonarile
paliative si terapia ocupationala.
Corectarea deficitului respirator face apel la kinetologia respiratorie care presupune elemente
precum: relaxarea, posturarea (posturi relaxante si facilitatorii ale respiratiei, cat si posturi de
drenaj bronsic), gimnastica corectoare (suita de exercitii corectoare pentru toate segmentele
implicate in actul respirator), reeducarea respiratorie (dirijarea aerului la nivelul cailor
respiratorii superioare, reeducarea respiratiei costale, reeducarea respiratiei diafragmatice,
controlul si coordonarea respiratiei), antrenamentul la efortul dozat (obligatoriu pentru
pacientii cardiopulmonari si utilizeaza activitati sportive precum mersul, activitatile de
autoingrijire si casnice, urcatul scarilor si pantelor, bicicleta ergometrica si covorul rulant,
alergarea, inotul sau alt sport terapeutic, terapia ocupationala), educarea tusei si terapia
ocupationala.
Reeducarea sensibilitatii se afla in stransa legatura cu recuperarea motorie fiind utila si
necesara in afectiunile sistemului nervos central si periferic.
Spondilita ankilozanta,
Posturile corective (utile in spondilita ankilozanta unde pot preveni instalarea unor
disfunctionalitati, de asemenea, in reumatismul cronic degenerativ si inflamator
exprimat clinic prin artrite sau artroze, in paraliziile de cauza centrala sau periferica, in
deviatiile coloanei vertebrale sau a altor segmente etc),
Posturile de facilitare (se recomanda in vederea facilitarii unui proces fiziologic
perturbat de boala, aceste posturi fiind cele de drenaj bronsic, antideclive sau proclive
pentru promovarea sau blocarea circulatiei de intoarcere, cele facilitatorii respiratorii
sau cardiace, cele de drenaj biliar etc)
Tehnicile kinetice reprezinta tehnici kinetologice care se bazeaza pe miscare, iar aceasta
presupune sau nu contractia musculara si nu neaparat mobilizare articulara cu deplasarea unui
segment. Clasificarea acestor tehnici include: tehnicile kinetice dinamice (mobilizarea pasiva
si activa) si tehnici kinetice statice (contractia izometrica si relaxarea musculara).
Tehnicile kinetice dinamice se bazeaza pe miscare sub toate formele ei, ele realizandu-se cu
sau fara contractie musculara, diferentiindu-se astfel, mobilizarea pasiva de cea activa.
Mobilizarea pasiva este utilizata in kinetologia terapeutica si de recuperare, ea se realizeaza
cu ajutorul unei forte exterioare iar efectele sale se regasesc asupra:
Aparatului locomotor (mobilizarea pasiva mentine amplitudinile de miscare si
troficitatea articulara normala, creste amplitudinile articulare si asuplizeaza tesuturile
articulare si periarticulare, mentine si/sau creste excitabilitatea musculara, amelioreaza
contractura-retractura musculara prin intinderea prelungita a muschiului si declanseaza
stretch-reflexul care determina contractie musculara),
Sistemului nervos si tonusului psihic (miscarea pasiva mentine memoria kinestezica a
segmentului respectiv in cadrul schemei corporale si creste tonusul psihic al
pacientului prin prezenta obligatorie a kinetoterapeutului),Aparatului circulator
(miscarile pasive efectuate ritmat au efecte mecanice asupra circulatiei segmentare,
asigurand drenaj venolimfatic si prevenirea sau diminuarea edemelor, de asemenea,
asigura prin raspuns neurovegetativ, o hiperemie locala, pe cale reflexa pornind de la
receptorii senzitivi articulari si musculari),
Altor aparate si sisteme (miscarile pasive mentin troficitatea tuturor celorlalte tesuturi
de la nivelul segmentelor interesate, maresc schmburile gazoase la nivel pulmonar si
tisular periferic, crewsc tranzitul intestinal si evacuarea vezicii urinre, influenteaza
unele relee endocrine).
Indicatiile mobilizarii pasive constau in:
Recuperarea pacientilor neurologici,
Mobilizarea pasiva pura asistata (este cea mai obisnuita tehnica de mobilizare pasiva
efectuata de mainile kinetoterapeutului, pacientul relaxand voluntar musculatura,
putand fi precedata de termoterapie, masaj, electroterapie antialgica si infiltratii locale,
ea necesitand respectarea parametrilor privind pozitia pacientului si a
kinetoterapeutului, prizele si contraprizele, manevrele utilizate la mobilizare si forta si
ritmul de mobilizare),
Mobilizarea autopasiva (se realizeaza de pacientul insusi prin presiunea corpului sau a
unui segment al acestuia, prin actiunea membrului sanatos sau prin intermediul unor
dispozitive-tip Kinetec),
Mobilizarea pasiva mecanica,
miscarile ce urmeaza sa fie realizate iar cand vorbim despre promovarea miscarilor
sau reeducarea functionala a lor, trebuie sa tinem cont de etapele contolului motor,
precum mobilitatea, stabilitatea, mobilitatea controlata si abilitatea),
Tipul de contractie musculara (si zona de lungime musculara in care se lucreaza)
necesara in cadrul exercitiului (pentru promovarea unui anumit tip de contractie
musculara au fost imaginate o serie de tehnici fundamentale sau speciale si specifice
de facilitare neuromusculara proprioceptiva),
Elementele declansatoare ale unui stimul senzorial cu scop de facilitare sau inhibare a
raspunsului.
Exercitiile fizice terapeutice se desfasoara dupa cateva principii de baza, dupa cum urmeaza:
Executia este lenta, ritmica, progresiva (progresivitatea este un principiu important si se aplica
in exercitiile pentru cresterea tonusului muscular, pentru cresterea amplitudinii de miscare,
cat si pentru coordonare), cu cresterea treptata a duratei (progresivitatea in timp), se
efectueaza pe toata amplitudinea de miscare,
Pozitiile de start trebuie sa fie stabile si sa permita desfasurarea activitatii musculare,
Contractia musculara intensa necesita o pauza de relaxare, in consecinta etc.
Metodele kinetologice definesc un grup restrans sau mai larg de exercitii fizice care au un
sens si un scop final unic. Printre metodele des utilizate in practica de recuperare medicala,
enumeram:
Metodele directionate spre scopuri mai mult sau mai putin limitate, precum metoda
Kabat si Bobath etc,
Metodele denumite speciale, deoarece se caracterizeaza nu doar printr-un obiectiv de
indeplinit, ci si prin utilizarea unei anumite tehnologii.
Metodele speciale se refera la metodele care utilizeaza o anumita tehnologie (instalatii sau
complexe de exercitii fizice speciale), cuprinzand: mecanoterapia, scripetoterapia,
ergoterapia/terapia ocupationala, hidrokinetoterapia, manipularile, tractiunile, sportul
terapeutic.
Aparate pentru miscari active care se adresau recuperarii membrului superior, celui
inferior, trunchiului si miscarilor de balans,
Aparate pentru miscari pasive,
Sistemul Guthrie Smith utilizeaza arcurile, resorturile, benzile si cordoanele elastice drept
rezistenta sau ca forta de tractiune in cadrul programelor kinetice se reeducare functionala
musculoarticulara. Sistemul se bazeaza pe faptul ca un corp elastic, sub influenta unei forte
externe, isi modifica forma, pentru a reveni la cea initiala odata cu incetarea solicitarii. Gradul
de deformare este proportional cu cheltuiala energetica ce a stat la baza deformarii. Daca se
depaseste o anumita limita a cheltuielii energetice, arcurile se pot deforma ireversibil. Drept
urmare, arcurile utilizate in acest sistem sunt etalonate sa realizeze intinderi pana la o anumita
lungime, evitand deformarea lui ireversibila.
Obiectele acestui sistem kinetic cu arcuri sunt:
Cresterea fortei musculare,
Lombosciatica,
Nevralgia cervicobrahiala.
Contraindicatiile absolute ale manipularilor rahisului sunt: suferintele coloanei vertebrale de
origine inflamatorie, infectioasa sau tumorala, osteoporoza avansata,artroza avansata
hiperostozanta.
Accidentele si incidentele manipularilor rahisului sunt rare si apar mai ales la manipularile
coloanei cervicale.
Manipularile articulatiilor membrelor sunt mai putin spectaculoase si importante in
comparatie cu cele ale rahisului. Manipularea membrelor se bazeaza pe ideea conform careia
miscarile care nu se pot executa activ, pot fi totusi realizate sub aspect fiziologic. Miscarile se
blocheaza ca urmare a unor suferinte articulare sau datorita contracturii si/sau retracturii
musculare periarticulare. Articulatiile interesate pot fi: interfalangienele,
metacarpofalangienele, metatarsofalangienele, articulatia pumnului, genunchii, coatele erc.
Miscarile care pot fi realizate pasiv din articulatii sunt: cele de lateralitate, de rotatie, de
alunecare antero-posterioara, de decopatare.
Tractiunile vertebrale sau elongatiile constau intr-o tractiune in ax a diferitelor regiuni ale
coloanei vertebrale, cu scopul de a indeparta vertebrele intre ele. Studiile de specialitate au
demonstrat faptul ca tractiunea exercitata cu forte corespunzatoare, conduce la distantari
intervertebrale. In acel moment se produce vid intratisular. Tractiunea se executa cu diferite
aparate, dispozitive sau instalatii. Ameliorarile obtinute chiar la aplicarea unor forte mai mici
sunt datorate probabil, intinderilor tesuturilor musculotendinoase.
Tehnicile de tractiune cuprind urmatoarele:
Tractiunea se poate executa in axul coloanei sau orientat (segmentul vertebral este
usor inclinat in flexie sau lateralitate),
Tractiunea poate fi continua sau intermitenta (discontinua),
Pozitia in care se afla pacientul poate fi de decubit dorsal, din sezand sau in
ortostatism,
Tractiunea se poate realiza utilizand ca forta de tractiune greutatea partiala a corpului,
contragreutati, tambururi de tractiune.
Tractiunea sau elongatia vertebrala presupune ca pozitia pacientului sa fie confortabila, sa
asigure miorelaxare, sistemele de tractiune sa nu lezeze tesuturile si sa nu jeneze circulatia de
intoarcere, forta de tractiune sa fie crescuta progresiv si redusa treptat la final, sa apara
senzatia de ameliorare sau disparitie a durerii, durata unei sedinte sa nu depaseasca 10-15 min
pentru coloana cervicala si 20-30 min pentru cea lombara, patandu-se executa sedinte zilnic
sau la 2-3 zile.
Indicatiile tractiunilor vertebrale sunt:
Sindroamele clinice dureroase cervicale sau lombare, acute sau cronice, de origine
mecanica, determinate de afectarea discului, ligamentelor sau maselor musculare,
Radiculalgiile de origine vertebrala (indicatie majora).
Contraindicatiile tractiunilor vertebrale sunt:
Sindromul hiperalgic cervical sau lombar,
Prezenta unor fenomene neurologice pregnant sau a unui sindrom dural accentuat,
Sechelele posttraumatice,
Starile febrile,
Varsta avansata.
7. Terapia ocupationala.
Definitii, obiective, mijloace terapeutice si de recuperare functionala.
Terapia ocupationala reprezinta un complex de metode de o mare variabilitate care isi
mentin individualitatea prin scopul urmarit si prin particularitatea procedeelor folosite.
Initial, a fost utilizat termenul de ergoterapie, cu referire la o metoda de kinetoterapie pentru
diferite tulburari fizice sau mentale. Aceasta metoda folosea exercitii si procedee fizice din
diferite activitati umane obisnuite, precum cele de munca, de divertisment etc. Ulterior,
termenul a fost preluat de alti autori dar a fost inlocuit cu cel de terapie ocupationala.
Principalul scop este acela al refacerii mobilitatii, sub aspectul de amplitudine articulara, forta
si rezistenta musculara, coordonare a miscarilor si abilitate. In numeroase tari terapia
ocupationala a devenit o specialitate de sine statatoare.
Exista doua aspecte ale ergoterapiei: ergoterapia specifica (ce urmareste selectarea unor
activitati cu maximum de adresabilitate, solicitare si adaptabilitate in ceea ce priveste deficitul
functional al pacientului) si ergoterapia globala, nespecifica sau ocupationala (nu se adreseaza
deficitului functional ci restului organismului sau unor modificari complementare,
compensatorii).
Prescrierea ergoterapiei necesita o analiza exacta a deficitului functional sau a handicapului
prezentat de pacient (diagnostic clinic si functional, bilant psihologic, social si profesional),
precum si recunoasterea celor mai indicate activitati ergoterapeutice.
Alegerea unei anumite ocupatii se va face dupa urmatoarele principii: ocupatia sa fie una
obisnuita si cunoscuta, aleasa dintre meseriile de baza, clasice, poate chiar profesia
pacientului, ocupatia sa fie usor de inteles sau de invatat si executat, sa fie utila, sa fie variata
spre a se evita monotonia, sa solicite un efort progresiv, sa fie liber acceptata si agreata de
catre pacient, sa fie executata in comun cu alti pacienti si sa fie supravegheta in permanenta
de catre specialistul ergoterapeut.
Exista o multitudine de activitati practice utilizate in terapia ocupationala, precum:
Cele incluse in tehnica de baza (olaritul, tamplaria, tesutul, impletitul nuielelor etc).
Aceste tehnici terbuie sa fie prezente in orice serviciu de ergoterapie. Ele cuprind o
serie de subactivitati care necesita gestica diferita.
Cele care sunt incluse in asa numitele tehnici complementare (cuprind restul
activitatilor lucrative umane, precum cartonajul, marochineria, tipografia, strungaria,
dactilografia etc).Aceste activitati pot deveni scopuri in sine in domeniul
reprofesionalizarilor.
Cele incluse in tehnici de readaptare, formate din multitudinea de activitati casnice,
recreative, unele profesionale, familiale etc). Tehnicile de readaptare sunt deosebit de
importante deoarece adapteaza mediul ambiant al persoanelor cu handicap la propriile
lor capacitati functionale. Astfel, se adapteaza coada de lingura, se modifica robinetul
la chiuveta, se adapteaza conducerea automobilului, scara autovehiculelor de transport
in comun, scarile rulante.
Activitatile incluse in tehnicile de exprimare (cuprind ocupatii specifice cu caracter
artistic, precum desenul, pictura, gravura, scrisul, sculptura etc),
Tehnicile sportive (includ o serie de jocuri sportive sau parti componente ale acestora,
precum aruncatul mingiei la cos, tenisul de masa, badmington, golf, trasul cu arcul,
patinaj, hochei etc),
Cele incluse in tehnici recreative (reprezentate prin diverse jocuri distractive adaptate
handicapului prezentat precum, sah cu piese grele, tintar cu piese care se infig in lacas,
jocuri cu figurine din plumb etc).
Densitatea de putere sau doza (se masoara in J/cm si reprezinta energia emisa intr-un
interval de timp, pe unitate de suprafata pe care s-a efectuat emisia).
Raportat la o suita de parametri, intre care si cei prezentati, aparatele Laser se pot clasifica in
functie de:
Sursa.
Se va face astfel referire la lasere care au drept sursa substanta solida si se numesc
lasere cu rubin, la cele cu substanta lichida, cele cu substanta gazoasa (cu helium-neon
sau cu argon) si la cele cu semi-conductor (Ga-As, GaAiAs), ca fiind cele mai recent
utilizate. Aceste lasere cu semi-conductori ca sursa de emisie pentru radiatia Laser au
avantajul de a avea dimensiuni mici, de a fi robuste si fiabile, de a permite utilizarea
oricarei lungimi de unda.
Lungimea de unda.
Lungimea de unda a laserului bazat pe semi-conductor poate fi intre 400-500 nm
(laser albastru), 500-550 nm (laser verde), 600-700 nm (laser rosu) si 700-950 nm
(laser infrarosu). Gradul de penetrare a radiei Laser intratisular depinde de lungimea
de unda a acesteia. Cele mai folosite lungimi de unda sunt cele din spectrul rosu si
infrarosu.
Laserul in spectrul rosu are o patrundere intratisulara de 2-3 cm, dupa care intensitatea
si eficienta terapeutica scad. Pornind de la cele afirmate, acest tip de laser se
recomanda a se utiliza in tratamentul afectiunilor tegumentare si in cele ale
mucoaselor. Se recomanda utilizarea sondei cu o putere de max. 50 mW.
Laserul in spectrul infrarosu isi reduce intensitatea la 50% dupa ce patrunde in
tesuturi, dincolo de 2-3 cm adancime, drept pentru care sunt recomandate in tratarea
suferintelor de profinzime, precum cele musculo-ligamentare, capsulare, tendinoase,
meniscale, discale etc. Se recomanda utilizarea unor sonde cu o putere crescuta, de cel
putin 50 mW.
Modul de lucru.
In contextul acestei prezentari, laserele pot fi pulsatile (impulsuri de durata foarte
scurta), lasere continui si lasere cu pulsatie modulata, lungimea de unda depinzand de
frecventa si natura substratului iradiat. Si puterea acestui ultim tip de lasere variaza de
la cativa mW la sute de mW.
Tipul radiatiei.
Radiatia poate fi convergenta (radiatia punctuala), divergenta sau scanner (utilizat
pentru suprafete extinse).
Puterea laserului.
Raportat la puterea de iesire a laserului, acesta poate fi sub 1 mW, sub 5 mW
(densitatea de iesire fiind la nivelul sondei sub 25 W/m) si sub 500 mW.
Forma.
Laserul poate fi sub forma de stilou, de buzunar, dispozitive de cabinet sau baza de
recuperare.
In lumina celor prezentate, efectele biologice ale laserului terapeutic, de joasa putere sau laser
non-invaziv vor fi prezentate in cele ce urmeaza:
Analgezia,
Efect vasodilatator.
Mecanismele prin care actioneaza laserterapia intercepteaza o serie de verigi fiziopatologice,
actiune confirmata de o serie de studii clinice verificate si validate. Aceste efecte constau in
imbunatatirea microcirculatiei, cresterea activitatii enzimatice intracelulare, in special a
ciclului Krebs, cresterea circulatiei si a utilizarii oxigenului, utilizarea eficienta a glucozei,
stimularea sintezei de AND intracelular, cresterea activitatii fibroblastelor si a procesului de
fagocitoza, activarea pompei Na-K transmembranare, activarea proceselor metabolice la nivel
celular (atat prin activarea pompei e Na/K transmembranare, a transportului de calciu, cat si
prin activarea sistemului mitocondrial), shimbarea la nivel locoregional a profilului unor
mediatori ai inflamatiei (histamina, prostaglandine) sau durerii (endorfine).
Indicatiile laserterapiei
Domeniile de aplicabilitate ale laserterapiei sunt reprezentate de afectiuni precum: alveolita,
analgesia, stomatita aftoasa, caria dentara, cicatricea cheloida, contuziile dentitia dificila,
fractura, gingiviita, herpesul, hyperemia pulpara, morbul temporomandibular, nevralgi
trigeminala, parpodontita, periodontita, pulpa aperta, puplita, starea postoperative. Efectele
abductia soldului
dorsiflexia gleznei
pumn si degete.
excitanti (electrici, in cazul de fata), prin intermediul altor fibre aferente sau al receptorilor
care nu receptioneaza durerea, ceea ce are drept efect inhibarea perceptiei dureroase la
nivelurile supramedulare (prin excitarea altei cai afrente). Acest mecanism explica insa
ridicarea pragului dureros la nivel supramedular. Teoriile actuale au facut apel la cunoasterea
faptului ca maduva constituie un adevarat releu in perceptia durerii (informatiile ajung si pe
cale ascendenta dar si de la formatiunile nervoase superioare, deci pe cai descendente).
Numeroasele studii clinice au ajuns la concluzia ca durerea reprezinta rezultatul pierderii
capacitatii inhibitorii, dacat rezultatul unor procese de stimulare propriu-zisa. Apare astfel
teoria controlului de poarta, propusa de Melzak si Wall care se bazeaza pe fenomenul de
inhibitie presinaptica, adica pe un proces de control axonal. Acest fenomen de inhibitie
presinaptica se petrece la nivelul cornului posterior medular. Explicatia este ca stimularea
fibrelor cu diametru mare, rapid conducatoare, nespecifice pentru durere, ce conduc informatii
tactile generate de vibratii si presiune, produce la nivel medular (corn posterior, interneuronii
inhibitori) un camp electric negativ care scade activarea sistemului de conducere prin caile
ascendente, inchizand astfel poarta sau activand bariera de control pentru transiterea
informatiilor nociceptive care sosesc prin fibrele lent conducatoare. In acest mod, durerea nu
mai este perceputa la nivel cerebral. Daca insa sunt stimulate periferic fibrele specifice pentru
durere (cele lent conducatoare) si informatiile transmise devin dominante prin intensitate,
frecventa sau conditii patologice (nevralgii postherpetice, disestezii de denervare), se va
deschide poarta de control prin contrareactie pozitiva la campul electric care fusese negativ.
Acest fenomen se numeste facilitare presinaptica si va permite transmisia si perceptia durerii
la nivel cortical. Anumiti autori afirma si existenta altor mecanisme inhibitorii situate
supraspinal care se exercita descendent, asupra maduvei spinarii. Aceste mecanisme
centrifuge de inhibitie a transmiterii si perceperii durerii au fost confirmate prin analgeziile
produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale supramedulare. Ele sunt
considerate similare celor produse prin actiunea opiaceelor (morfina si derivatele sale) la
aceleasi nivele, urmate de producerea/eliberarea de encefaline cu rolul de a bloca transmiterea
informatiilor nociceptive prin maduva spinarii.
Analgezia produsa prin electrostimulare a explicat mecanismele de actiune a unor metode de
electroterapie conventionala, precum: curentii diadinamici, curentii Trabert, curentii stohastici
(toti acesti curenti fiind de joasa frecventa). Pornind de la cele cunoscute, s-a ajuns la
dezvoltarea unor metode noi de electroanalgezie, precum:
Electrostimularea nervilor periferici cu electrozi implantati/percutanat (controlul
durerii acute),
Electrostimularea cordoanelor posterioare medulare pentru controlul durerii cronice,
prin intermediul electrozilor implantati in dura mater (stimulare antidromica),
Stimularea nervoasa electrica transcutanata, TENS sau SNET, in vederea controlului
sindroamelor dureroase acute sau cronice,
Electropunctura permite stimularea electrica selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu
inchiderea portii pentru fibrele nervoase care transmit nociceptia.
In mod particular, stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS dupa
denumirea internationala, constituia o metoda netraumatizanta de combatere a starilor
dureroase acute si cronice, de diferite cauze, utilizand curenti de joasa frecventa cu impulsuri
dreptunghiulare, furnizati prin intermediul unor electrozi aplicati la nivelul tegumentului
pacientilor. Termenul de stimulare folosit, contravine mecanismului de actiune care consta in
inhibare a transmiterii durerii, fara ca acesta sa prejudicieze procedura in sine.
Impulsurile electrice emise de stimulatori electroanalgezici au diferite forme:
Unde monofazice (un singur pol este activ, daca este anodul, undele sunt pozitive iar
daca este catodul, undele sunt negative),
Undele bifazice (ambii poli sunt activi),
Angina pectorala,
Nevralgiile postherpetice,
Durerile postanestezie,
Aplicarea electrozilor stimulanti pe zona precordiala (pot aparea tulburari severe ale
ritmului cardiac sau se pot decompensa alte afectiuni cardiace),
Aplicarea elecrozilor stimulanti in apropierea sinusului carotidian (data fiind
sensibilitatea reflexa, se pot produce fenomene de aritmie cardiaca), laringelui,
faringelui (se pot produce spasme laringiene sau faringiene la aplicarea electrozilor pe
regiunea anterioara a gatului),
Regiunile cutanate anestezice, la nivelul zonelor cu iritatie cutanata sau la nivelul
mucoaselor (se pot produce eriteme insotite de prurit la pacientii cu hipersensibilitate
cutanata su mucoasa),
In apropierea ochilor
Durerile psihogene,
Pe aceste meridiane se gasesc anumite puncte care, daca sunt stimulate, pot ameliora
anumite boli,
La nivelul suprafetei corpului (tegumentului) sunt proiectate toate organele corpului,
energii inseamna boala iar incetarea definitiva a scurgerii inseamna moarte. Pentru evitarea
imbolnavirilor si a imbatranirii precoce, medicina traditionala recomanda, alaturi de
acupunctura, masaje, gimnastica si alimentatie energetica. Dupa cum aratam, prin corpul
omenesc sanatos energiile circula in mod armonios, cu mare regularitate, prin niste canale
numite meridiane. Meridianele prin care circula energia de nutritie sunt in numar de 24, cate
12 pentru fiecare jumatate de corp, numindu-se meridiane principale. Fiecare meridian are un
traseu intern, prin intermediul caruia se afla in legatura directa cu organul pe care il deserveste
si unul extern, cu sediul in piele. Fiecare meridian poarta numele organului cu care se afla in
legatura energetica. Pe langa aceste meridiane principale, in organism se mai afla si
meridianele secundare (de ex. meridianele curioase si cele musculotendinoase). Dintre
acestea, meridianele musculotendinoase se afla deasupra pielii, exact pe traseul meridianelor
principale care, dupa cum aratam, se afla in piele. Pe meridianele descrise se gasesc anumite
puncte care, stimulate prin intepatura de ac sau prin masaj, pot ameliora anumite boli. De-a
lungul timpului, chinezii au remarcat ca, de cate ori se imbolnavea cineva, anumite puncte de
pe piele deveneau dureroase. Unind punctele ei au obtinut traseele externe ale meridianelor
principale, pe parcurs descoperindu-le si pe cele secundare. Acupunctura a fost practicata de
medici vraci care atinsesera performanta de a percepe fluxul energetic emis de punctele active
cu ajutorul varfului degetelor de la mana plimbata pe piele, precum o antena de detectie.
Fiecare meridian are un numar fix de puncte situate in mici depresiuni ale pielii, prezente inca
de la nastere si persistand toata viata. Cele mai importante puncte din punct de vedere
terapeutic sunt la nivelul extremitatilor membrelor, sub coate si sub genunchi. Pe piele se mai
gasesc inca 400 de puncte numite extrameridiane, dintre care mai bine de jumatate se afla la
nivelul pavilionului urechii, utilizate pentru acupunctura. Suprafata unui punct nu depaseste 4
mm iar in profunzime are un orificiu prin care intra in piele vasele si nervii. O serie de
cercetatori au demonstrat faptul ca punctele de acupunctura au proprietati electrice, printre
care o rezistenta electrica scazuta, ce poate fi detectata cu aparate specializate. Punctele pot fi
stimulate prin introducerea acului, prin masaj, prin moxa, prin aplicarea curentului electric
special, a razelor laser, a campurilor magnetice, a vibratiilor sonore, prin injectarea de diverse
substante.
Dupa cum aratam, organele sunt proiectate pe piele printr-o linie imaginara numita meridian
sau sub forma unui punct situat pe acest meridian. Existenta unor zone dureroase, proiectate
pe piele, cu ocazia imbolnavirii unor organe este confirmata si de medicina occidentala,
denumita si medicina materiei. Este meritul neurofiziologului englez Head, de a stabili pe
piele anumite zone, care ii poarta numele si care devin dureroase in caz de boala. Fiecarui
organ bolnav ii corespunde o anumita zona dureroasa. Alti cercetatori au masat aceste zone
dureroase descoperind ca suferinta algica a organului respectiv s-a ameliorat. Asa s-a nascut
masajul reflex, prin care se actioneaza la distanta, prin stimularea anumitor zone, asupra
organului bolnav. Teoria reflectarii organelor pe anumite segmente de corp a condus la
nasterea microacupuncturii. Folosindu-ne de proprietatea punctelor de pe piele de a deveni
sensibile in caz de imbolnavire, putem chiar diagnostica organul aflat in suferinta. Stimularea
anumitor puncte de pe unele segmentepoate fi facuta cu ajutorul masajului, executat cu
varfurile degetelor.
Conform unei legi de baza a gandirii chineze, viata se supune legii celor cinci elemente, apa,
lemnul, focul, pamantul, metalul, cere se produc si se distrug, fara incetare. Gratie acestei legi,
s-au stabilit primele legi fiziologice si patologice ale medicinii traditionale chineze, valabile si
astazi.
Electropunctura este o metoda terapeutica ce are drept scop combaterea durerii, mecanismele
fiziologice de actiune fiind cele descrise la electroanalgezie prin metoda stimularii nervoase
electrice transcutanate, SNET sau TENS. Electropunctura reprezinta o metoda de tratament ce
poate aborda o serie de sindroame dureroase, poate trata sidroame algice ce nu raspund la alte
Neoplaziile,
Sarcina.
Electropunctura utilizeaza curenti electrici de joasa frecventa reglabila, intensitate reglabila si
senzatia de furnicatura placuta sau de vibratii la aplicare. Se aplica mai multi electrozi (3 sau
4), putandu-se trata simultan mai multe puncte (6, pana la 8). Cu ajutorul varfurilor
electrozilor, care au un diametru de 1-2 mm, se vor efectua electrostimulari cu durate de la
cateva secunde la cateva minute, pana se obtine ameliorarea acuzelor dureroase si relaxarea
musculaturii locoregionale. Punctele pot fi stimulate concomitent sau succesiv.
Aplicatiile pot fi realizate zilnic sau la doua zile. Pentru sindroamele dureroase acute sunt
necesare 2-6 sedinte, in timp ce pentru sindroamele dureroase cronice pot fi necesare 10-20
sedinte de electropunctura. Rezultatele sunt favorabile si se instaleaza imediat in proportie de
pana la 90% dintre cazuri, mecanismul de actiune fiind cel descris la teoria controlului portii,
de catre Melzak si Wall.
Electropunctura nu se substituie electrostimularii TENS si nici electroacupuncturii (la care
intervine cel de-al doilea stimul, reprezentat de introducerea acelor in punctele bine stabilite,
aflate pe meridianele de acupunctura.
Presopunctura reprezinta utilizarea in scop terapeutic a unui procedeu de masaj, numit
presiunea. Masajul prin presiune se aplica pe anumite puncte, fiecare dintre ele fiind
specializat pentru o anumita suferinta. Presopunctura se aseamana cu acupunctura, deoarece,
in timp ce acupunctura foloseste ace, presopunctura utilizeaza varfurile degetelor sau unghia
pentru a presa punctele specializate.
Presopunctura trebuie explicata pacientului deoarece necesita cooperarea acestuia. Incaperea
in care se va efectua tratamentul trebuie sa fie spatioasa, luminoasa, incalzita corespunzator,
pozitia pacientului trebuie sa fie cat mai comoda, niciodata in picioare iar persoana care aplica
presopunctura trebuie sa stapaneasca bine tehnica, sa aiba o pozitie comoda, ambele maini
libere si sanatoase.
Pielea asupra careia se aplica presopunctura trebuie sa fie sanatoasa, fara eruptii, leziuni,
bataturi, cicatrici, grefon tegumentar sau tumori, deoarece toate aceste leziuni reprezinta
contraindicatii ale prespuncturii.
Presopunctura se desfasoara cu respectarea unor timpi intr-o succesiune ce va fi prezentata in
cele ce urmeaza. Se incepe prin reperarea sau localizarea punctelor si se continua cu masarea
acestora. Operatia respectiva poate fi facuta cu varful degetului sau cu unghia. In functie de
indicatie, un punct poate fi masat prin manevra de dispersie sau prin cea de tonifiere.
Insomnii,
Sindromul alergic,
Disfunctiile sexuale,
11.
Fizioterapia de intretinere si de recuperare
postoperatorie: prezentarea mijloacelor si modalitatilor
fizioterapeutice, clasificare, particularitati terapeutice.
Orice afectiune oro-maxilo-faciala solicita o atitudine terapeutica concordanta si conditionata
de o evaluare corecta a starii actuale a pacientului. In aceasta idee, anamneza, identificarea
semnelor clinice si aprecierea datelor paraclinice si de laborator, vor avea drept scop:
depistarea tuturor manifestarilor patologice dentoparodontale si maxilofaciale, a semnelor
clinice cu localizare orala, aflate insa in contextul bolilor generale, recunoasterea factorilor de
risc pentru pacient, in vederea unei interventii chirurgicale optime in sfera oro-maxilo-faciala,
identificarea eventualelor afectiuni ale pacientului, care expun personalul medico-sanitar,
ceilalti pacienti sau mediul ambiant la un risc de imbolnavire sau de contaminare, stabilirea
unei colaborari efeciente medic-pacient spre a obtine un succes terapeutic adecvat si asteptat.
Se are astfel in vedere faptul ca, patologia regiunii oro-maxilo-faciale se afla in stransa
corelatie cu patologia generala a organismului (de exemplu, manifestarile bolilor metabolice,
hematologice sau tuberculozei la nivel regional sau determinerea unei suferinte sistemice,
precum septicemia, pornind de la o leziune oro-maxilo-faciala). Mai mult, interventiile
chirurgicale orodentare si maxilofaciale sunt conditionate de contextul patologic general al
organismului (diabet zaharat, boala cardiaca ischemica, diateze hemoragice, afectiuni hepatice
etc), care defineste indicatiile si contraindicatiile atitudinii terapeutice de urmat.
Examenul clinic al unui pacient cu suferinta in sfera oro-maxilo-faciala se desfasoara dupa
aceeasi succesiune a etapelor examenului general, incluzand anamneza, inspectia locoregionala, examenul general pe organe, aparate si sisteme, aprecierea datelor paraclinice, de
laborator si complementare, examenul functional locoregional.
Ca urmare a celor prezentate, se stabileste diagnosticul chirurgical si se poate trece la etapa
urmatoare, de planificare a tratamentului, avand in vedere si prognosticul suferintei.
Planul de tratament cuprinde etapa initiala, cea a terapiei propriu-zise si cea de intretinere.
Chirurgia oro-maxilo-faciala se adreseaza aspectelor de patologie chirurgicala ale regiunii
cavitatii bucale, ale craniului visceral, ale fetei si regiunii cervicale.
O serie de intreventii de chirurgie orala se pot executa in cabinetul stomatologic (interventiile
endoorale, precum cele dentoalveolare, interventii locale asupra mucoasei bucale, limbii si
planseului bucal), in timp ce interventiile de chirurgie maxilo-faciala se efectueaza in
serviciile chirugicale de specialitate.
In cele ce urmeaza, sunt trecute in revista principalele tehnici chirurgicale, alaturi de
clasificarea si particularitatile lor terapeutice, cat si a mijloacelor si modalitatilor
fizioterapeutice ce le pot fi asociate:
Inciziile endoorale
Mecanoterapia se face cu ajutorul unor dispozitive care deschid pasiv gura, dilatand lent si
bland mandibula cu 1-2 mm pe zi, exercitiile continuand 30-40 zile.
Anchiloza temporomandibulara
Ankiloza reprezinta limitarea permanenta a miscarilor mandibulei datorita organizarii unui
tesut osos care sudeaza mandibula de osul temporar, ducand la disparitia articulatiei.
Tratamentul este chirurgical urmat de mecanoterapie pana la reluarea spontana a miscarilor
care se incep in a 4-a zi. Dupa ce s-a restabilit complet functia masticatorie se recomanda
interventii plastice (osteotomi, osteoplasti) care sa corecteze efectele osoase dupa anchiloza.
Afectiunile congenitale si de dezvoltare.
In literatura de specialitate se mentioneaza si afectiunile congenitale si de dezvoltare, precum
aplazia condilului mandibulare, hipoplazia condilului mandibular si hiperplazia uni sau
bilaterala beneficiaza de plastii, de aditie cu material autolog sau bioceramic.
Tumorile ATM.
Cea mai frecventa tumora ATM este osteomul mandibular, urmat de tumora mieloplaxe,
osterocondrom, comdrom, fibromixom, si mai rar tumori maligne primare.
biomecanice. Durerea se poate manifesta local sau transferat reflectat (durerea odontogena
sau alveolara superioara).
Durerea care provine de la structurile musculoscheletare este inclusa ca parte a sindromului
disfunctie mandibulara. Durerea musculara isi are originea in contractiile musculare sustinute,
cauzate printre alti factori, si de pozitile anormale de postura ale mandibulei.
Durerea articulatiei temporomandibulare este si ea o durere somatica porfunda, propioceptiva,
se manifesta ca o durere difuza periauriculara, neputandu-se preciza daca durerea apartine
capsulei, ligamentelor, suprafetelor articulare sau discului (meniscului articular) si
ligamentelor lui. Durerea osoasa are drept cauza procesele patologice osoase traumatice sau
inflamatorii si mai rar tumorale sau osteosclerotice. Osul nu dispune insa de receptori
nociceptivi, durerea fiind proiectata, impulsurile plecand din perios. Durerea periostala este la
fel de intensa ca si cea intraosoasa, exemplul tipic fiind cea din acesul vestibular. Durerea
dentoparodoctala este cea mai frecventa durere orofaciala, dintii fiind considerati drept
sturcturi viscelare dar care functioneaza ca parte a sistemului musculoscheletic masticator. In
cadrul aceluiasi organ dental se poate face diferenta intre durerea viscelara pulpara si cea
periodontala (somatica profunda). Caracterul special al durerii periodontale este conferit de
particularitaiile anatomice ale acestui tesut. Paradontiul profund este dotat cu propioceptori
specializati pentru cerintele biomecanice, drept pentru care durerea care pleaca de la acest
nivel este de tip somatic profund si se aseamana cu ce provenind de la muschi, oase,
articulatii, tendoane, ligamente si tesuturi cojunctive. Receptorii din ligamentele periodontale
sunt capabili sa localizeze pozitia stimulului nociceptiv. Pe de alta parte, durerea periodontala
provenita din tesuturile parodontului superficial (gingival) este de tip somatic superficial,
avand toate caracterele durerilor superficiale exteroceptive. Spre deosebire de durerea
viscelara pulpara, cea periodontala nu este infulientata de stimuli termici si nu iradiaza, iar ca
intensitate este mai moderata fata de cea pulpara, fiind insotita frecvent si de adenopatie
submandibulara sau sumentoniera.
Durerea viscerala cuprinde durerea pulpara si durerea vasculara.
Durerea pulpara dentala prezinta o slaba localizare, iradiere la alti dinti sau la alte tesuturi,
durerea fiind difuza, stimuli durerosi fiind tributari nervului trigemen. Intensitatea durerii este
variabila, in pulpita acuta durerea raportandu-se la pozitia corpului si capului, durata poate fi
intermitenta sau continua cu exacerbari putand dura secunde sau ore-zile, durerea poate fi
spontana sau provocata de stiluli termici, chimici, mecanici, orarul durerii poate fi diurn sau
nocturn, predominand noctur. Dupa cum se vede, durerea odontoparodontala este datorata
parodontiului si pulpei, suferinta putand fi izolata sau concomitenta, tabloul clinic prezentand
o simptomatologie combinata periodontala (somatica profunda) si pulpara (viscelala)
predominand una sau cealalta dintre simptomatologi.
Durerea vasculara este o durere cu caracter somatic profund corespunzand teritoriului de
distributie a unui vas arterial, caracterul principal al durerii vasculare fiind cel pulsatir, in
crize. Nevralgia sau cefalagia migrenoasa se manifesta ca o durere intensa hemicefalica
precedatade semne premonitorii precum congestia fetei urmata de paloare. La instalarea
cefalagiei apare o vasodilataie pronuntata in teritoriul arterelor, durerea are caracter pulsatir,
compresiunea pe artera temporala superficiala, diminua afluxu sanguin in zona si calmeaza
durerea, calmare care se poate obtinesi prin derivate de ergotamia sau alti agenti
vasoconstrictori.
Migrena comuna sau atipica este o cefalagie hemicraniana cu caracter pulsatir, este
acompaniata de rinoree, edem conjunctival si hiperlacrimare lipsind reactiile autonome (grata,
varsaturi).
Migrena clasica este o cefalagie ce se deruleaza in etape precedata desimptome prodomale
urmate de stadiu cefalagic sub forma de hemicranie cu localizare orbitala, oculara, frontala si
mai rar temporala si ocivitocervcala. Criza dureaza cateva ore si cedeaza in cursul somnului,
durerea fiind insotita de fenomene vegetative, hiperlacrimare, greata si varsaturi. Punctele de
emergenta ale nervului trigemen sunt sensibile la palpare.
Durerea neurgena este localizata in limitele de distributie periferica a ramurii nervoase
afectate. Se clasifica in 2 grupe de dureri nevralgice: paroxistice si cele cu fond dureros
continuu. Durerile nevralice paroxistice cuprind nevralgia trigeminala esentiala, nervralgia
glosofaringiana esentiala si nevralgia nervului laringeu superior. Durerile nevralgice
parosistice se caracterizeaza prin integritatea anatomica a nervului afectat, instalarea
imprevizibila a crizei dureroase, intensitatea neobisnuit de mare a durerii, localizarea
unilaterala, caracter paroxistic cu durata foarte scurta, secunde, minute. Se mai numesc
nevralgii primare.
Durerile din grupa nevralgiilor cu caracter continuu cuprind durerile nevralgice tipice cu fond
dureros continuu si durerile nevralgice atipice care cuprind sindroamele nervoase nevritice (de
origine odontogena, nazala, sinuzala, auriculara, salivara si din procesele inflamatorii ale
oaselor maxilare), sindroame dureroase postraumatice (durerea stimulata, cauzalgie, anestezia
dureroasa, durerea faciala fantoma) si durerea faciala atipica.
Durerile din grupa acestor nevralgii exprima leziunile inflamatorii, traumatice, tumorale,
degenerative in teritoriul ramurii nervoase afectate si care pot fi puse in legatura cu puseul
dureros. Instalarea este treptata, intensitatea este moderata, durerea are caracter continuu,
dureaza minute, ore fiind localizata uni sau bilateral, durerea fiind secundara altor patologi.
Prin excelenta, nevralgia trigeminala esentiala proxistica beneficiaza de tratament cu T.E.N.S.
care se bazeaza pe teoria portii de control a mecanismului durerii. Este utila si crioterapia.
Sindroamele dureroase nevritice definesc o inflamatie a nervilor si se exprima subiectiv prin
durere. Durerile nevritice de origine dentara se afla in legatura cu structurile
dentoparodontale. Durerile nevritice de origine nazala sunt dureri transferate, fiind generate
de inflamatia mucuoasei vestibulului nazal superior, mijlociu si inferior ca si a cornetelor
nazale. Durerile nevritice de origine sinusala apar secundar infectiilor din aceste cavitati,
localizarea durerilor (trigeminala) putand trada o sinuzita frontala, sinuzita etmoidala si
sfenoidala si sinuzita maxilara.
Durerea psihogena nu are la baza o modificare patologica somatica ce poate fi depistata prin
examinari obiective, fiind rezultatul unor corelatii psihoafective ale bolnavului. In practica
medicala se poate constata trecerea de la durerea cu stimuli de origine obiectiva la durerea de
origine subiectiva. Explicatia care cuprinde atat aspectele obiective cat si cele subiective se
gaseste in teoria portii de control a durerii, teorie propusa de care Melzack si Wall in
incercarea de a explica modul in care diversele mecanisme phsihofiziologie influienteaza
procesul de perceptie a durerii. Teoria portii de control presupune existenta unor mecanisme
neurofiziologice, localizate in coarnele dorsale ale maduvei spinarii care functioneaza ca o
poarta sau ca un prag crescand sau descrescand propietatiile semnalelor nervoase transmise de
la periferie spre centru. Tratamentele acestei dureri sunt psihoterapeutice si urmaresc in
principal actiunea asupra mecanismelor portii de control a durerii. Intre tehnicile utilizate in
acest context se numara tehnicile de relaxare, strategiile psihoterapeutice cognitive,
biofeedbackul, hipnoza, acupunctura, tratamentul medicamentos. Biofeedback-ul este tehnica
fiziterapeutica prin care, cu ajutorul aparatelor electronice de amplificare, se urmareste
trecerea sub control consitent ai unor parametrii biofiziologici. Initial, aceste tehnici au fost
utilizate cu rezulate bune pentru durerea migrenoasa si alte cefalalgi vasculare, in care
pacientul s-a antrenat pentru contorlul dilatarii vaselor craniene printr-o tehnica de conrol
manual a temperaturii. Pentru durerea miofasciala se foloseste biofeedbackul electromagnetic.
Prin aceasta tehnica se folosesc semnale de microvoltaj de la muschi precum ridicatorii
mandibulei, pacientul fiind astfel antrenat sa-i relaxeze musculatura, sa-si reduca tensiunea
17.Bibliografie
1. Andrei Ionescu, Masajul-procedee tehnice, metode, efecte, aplicatii in sport, Editura
All, Bucuresti, 1994,
2. Andrei Radulescu, Electroterapie, Editura Medicala, Bucuresti, 1991,
3. Corneliu Burlibasa, sub redactia, Chirurgie orala si maxilofaciala, Editia a II-a, Editura
Medicala, 1999,
4. Joel A. DeLisa, editor-in-chief, Bruce M. Gans, editor, Rehabilitation Medicine,
second edition, J.B. Lippincott Company, Philadelphia, 1993,
5. Elena Luminita Sidenco, Masajul in Kinetoterapie: masajul terapeutic clasic, tehnici
de masaj reflex, tehnici complkementare, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de
Maine, 2002,
6. Georgiana Ozana Tache, Bazele teoretice ale kinetoterapiei de recuperare-note de curs,
Disciplina Teoria si Metodologia Kinetoterapiei de Recuperare, Editura APP,
Bucureti, 1998. (ISBN 973-9073-10-7).
7. D. Barbu, D.L. Niculescu, Fl. Bica, autori. N. Gorun, Fl. Purghel, Georgiana Tache, R.
Radulescu, colaboratori. Elemente de patologie a cotului, Editura Publistar, Bucuresti,
1999. (ISBN 973-95-121 0 5).
8. Georgiana Ozana Tache, sub redactia Mircea Beuran, Ghid de Medicina Fizica si
Recuperare Medicala, Bucuresti, 2001. (ISBN 973-9161-87-1).
9. Georgiana Ozana Tache, Activitati de educatie fizic si sportive in recuperarea
medicala, Editura APP, Bucuresti, 2002. (ISBN 973-9073-14-1).
10. Georgiana Ozana Tache, Tehnici de kinetoterapie de crestere a fortei si rezistentei
musculare, Editura APP, Bucuresti, 2003. (ISBN 973-9073-12-3).
11. Liviu Pendefunda, Neurologie practica, Iasi, Editura Contact International, 1993,
12. Sabin Ivan, Presopunctura, un masaj la indemana oricui, Editia a II-a Editura
Medicala, Bucuresti, 1992,
13. Tudor Sbenghe, Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura
Medicala, Bucuresti, 1987.