www.referat.

ro

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGALNICEANU

FACULTATEA DE DREPT
IASI

REFERAT
CONSTRUCTIE EUROPEANA

TRATATUL DE LA
PARIS

Student :
Andriescu Ionela
Anul IV

Tratatul de la Paris
Concentrandu-se asupra cailor de depasire a antagonismelor dintre Franta si
Germania, Jean Monnet redacteaza in aprilie 1950 un Memorandum in care propune
punerea in comun a industriilor de otel si carbune ale Germaniei si Frantei ca forma
concreta de manifestare a unei Federatii Europene. Productia de otel si carbune a
tarilor care ar urma sa adere la o astfel de comunitate ar fi plasata sub o Inalta
Autoritate. In iulie 1950 guvernul belgian si cel olandez au propus ca activitatile
Inaltei Autoritati sa fie periodic revizuite de un forum compus din reprezentanti
guvernamentali. Germania si-a dat acordul prin cancelarul Konrad Adenauer la
Declaratia Schuman considerand ca imporatanta acestui proiect este in primul rand
politica si apoi economica. Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda au raspuns invitatiei
continute in Declaratia Schuman si au semnat, alaturi de Franta si Germania, Tratatul
de la Paris prin care ia fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului pentru
o perioada de cincizeci de ani de la data intrarii in vigoare. Noua entitate a creat o
noua temelie in principal prin doua elemente :

Scopurile politice erau extrem de ambitioase si cuprindeau nu numai crearea unei

zone comerciale libere, ci si bazele unei bazele unei piete comune prin faptul ca
otelul, carbunele, fierul constituie materialele de referinta pentru orice societate
industrializata ;

Reprezenta

prima

organizatie

interstatala

europeana

cu

caracteristici

supranationale asigurate de noile institutii centrale care aveau puterea, printre altele,
de a examina si interzice bariere vamale, subsidii de stat si practici restrictive, de a
fixa - in anumite conditii - preturile si armoniza politica externa comerciala prin

stabilirea, spre exemplu, a unor taxe vamale minime si maxime la importurile de otel
si carbune din alte tari.
Au fost create patru noi institutii : Inalta Autoritate, Consiliul Ministrilor,
Adunarea Comuna si Curtea de Justitie. Inalta Autoritate, potrivit articolului 8 din
Tratatul de infiintare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, actiona in
vederea atingerii obiectivelor fixate. Consiliul de Ministri, nascut din preocuparea
tarilor din Benelux ca noua Comunitate sa nu fie dominata de axa franco-germana,
promova cooperarea si armonizarea actiunilor Inaltei Autoritati cu acelea ale
guvernelor statelor membre responsabile pentru politicile lor economice generale.
Procedurile de decizie din Consiliul Comunitatii depindeau de problemele analizate,
uneori vot unanim sau majoritate calificata, alteori o simpla majoritate. Practica
acestei institutii a demonstrat pe o parte, o rezerva generala a statelor de a nu pierde
prea mult din puterea lor asupra industriei nationale, iar pe de alta parte - din motive
politice lasau Consiliului o considerabila independenta mai ales in momente
dificile pentru industria de otel. Rolul Adunarii Comune era acela de a asigura un
input democratic in procesul decizional al Comunitatii, fapt totusi greu de observat
in practica. Membrii erau numiti de parlamentele nationale, iar atributele acestei
institutii erau in mod esential consultative. Curtea de Justitie a fost creata pentru a
trata conflictele potentiale dintre state si institutii, dar si dintre institutiile
comunitare.
Analizele economice intreprinse asupra inceputurilor Comunitatii Carbunelui
si Otelului demonstreaza un grad inalt de succes prin abolirea cotelor si tarifelor
vamale, progres in desfiintarea barierelor non-tarifare in domeniul comertului,
sprijin in restructurarea industriilor, dobandirea unei culturi noi organizationale in
randul oamenilor politici si functionarilor din tarile membre si cresterea rapida a
volumului schimburilor comerciale dintre satele membre.

Au existat cateva teste care au pus la incercare capacitatea Inaltei Autoritati de

a reglementa o serie de procese din domeniul carbunelui si otelului. Intre 1958-1959,
Inalta Autoritate s-a confruntat cu o scadere a consumului de energie in ansamblul
tarilor membre asociata cu o crestere a productiei de carbune si importuri de petrol la
preturi scazute. Statele membre au respins propunerile Inaltei Autoritati de a cauta o
solutie globala si s-au retras in actiuni protective, fapt ce a demonstrat slabiciunea
acestei institutii in efortul de a impune o politica specifica in dpmeniul energiei. O
explicatie partiala a acestei situatii poate fi gasita in declinul importantei otelului si
carbunelui in raport cu alte surse de energie ceea ce intareste opinia potrivit careia se
impunea cu necesitate o politica a energiei si mai putin o politica singulara a
carbunelui.
Actualitatea problemei. Btrna Europ a fost teatrul unor confruntri
sngeroase n cel de al doilea rzboi mondial,confruntri ce au lsat n urma lor
distrugeri inimaginabile i numeroase victime omeneti. Aproape toate statele din
Europa s-au aflat la sfritul rzboiului ntr-o situaie economic destul de dificil.
Singurul stat participant la rzboi i care nu a avut prea mult de suferit din punct de
vedere economic a fost Statele Unite ale Americii, a crui economie a progresat
datorit produciei de rzboi.
Astfel, pentru a evita prbuirea ntregii Europe s-a pus la punct un plan
ambiios

de

ajutorare

statelor

afectate

planul

Marshall.

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economic a lumii. Un

edificiu economic ridicat treptat, a crui activitate a sporit n timp. Prima form de
cooperare european este legat de numele lui Jean Monet, ca "inspirator", i de cel
al ministrului de externe francez, Robert Schuman. Ea purta numele de Comunitatea
European

Crbunelui

Oelului

fost

nfiinat

1951.

Comunitile europene au avut drept scop stabilirea ntre membrii lor a unei

apropieri mai puter-nice dect cea ce rezulta din organizaiile de cooperare. Prima
dintre Comuniti, CECO (Comunitatea European a Crbunelui i Oelului), s-a
nscut dintr-o iniiativ francez (un rol important l-a avut Jean Monnet, datorit
cruia s-au fcut demersuri n scopul realizrii unei noi uniti europene. La 9 mai
1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, lansa declaraia, inspirat de
Jean Monnet, prin care propunea nfiinarea unei piee comune a crbunelui i
oelului, care s fie condus potrivit metodelor supranaionale, metode ce implic o
ruptur de schemele tradiionale ale relaiilor ntre state. Planul Schuman, menit s
evite o nou conflagraie mondial, prin punerea ramurilor de baz ale industriei de
armament sub control internaional, prin intermediul unui tratat inviolabil, a fost
acceptat de Germania, Frana, Italia, Belgia, Olanda i Luxemburg. Tratatul a fost
semnat pe 18 aprilie 1951, la Paris i a intrat n vigoare la 23 iulie 1952.Fiind
ncheiat pe o perioad de 50 de ani,acest tratat a ncetat s mai produc efecte la data
de 23 iulie 2002. Pace mondial, realizri concrete, comunitate, fuziune de interese
eseniale, destin de acum nainte comun sunt cuvinte cheie care poarta spiritul i
metoda comunitar i conserv astzi toate puterile lor mobilizatoare.
Scopul lucrrii. n aceast ordine de idei, ne-am propus n prezenta lucrare
s efectum cercetri referitoare la etapele premergtoare ale Tratatului de la Paris,
evoluia acestuia, coninutul i prevederile, scopul acestui tratat, politicile promovate
etc.
Contribuia Franei la punerea bazelor Tratatului de la Paris
n trecut Europa era mprit n sfere de influen juridic, iar Frana constituia un
centru impor-tant de gndire juridic european, mai ales prin legislaia sa destul de
dezvoltat, care a influenat legislaiile altor ri, iar prin acestea o mare parte a
societii europene. Modul acesta de influen francez a creat un fel de frontiere

juridice

europene,

altele

dect

frontierele

politice.

Edouard Herriot (1872-1957), scriitor, om politic i de stat francez, a avut n 1925 o

prim

iniia-tiv

guvernamental

francez

favoarea

Uniunii

Europene,exprimndu-i marea sa dorin de a vedea apariia Statelor Unite ale

Europei. n anul 1930 el a lansat ideea realizrii unei uniuni europene n cadrul
SocietiiNaiunilor.
Gaston Riou propunea n anul 1928, n lucrarea Europa patria mea, realizarea
unei confederaii continentale, drept singur posibilitate prin care Europa putea si pstreze poziia de lider n faa Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii i
Uniunii Sovietice n competiia mondial. Apoi, Bertrand de Jouvenel avea s
publice

anul

1930

lucrarea

Spre

Statele

Unite

ale

Europei.

Dar, prima personalitate care a fcut trecerea la aciuni oficiale n favoarea unificrii
europene a fost Aristide Briand,care, n calitate de preedinte al Consiliului de
Minitri al Franei,a inut un discurs la sesiunea de toamn a Societii Naiunilor,pe
5 decembrie 1929,n care a propus constituirea Statelor Unite ale Europei, evocnd
necesitatea de a se stabili ntre statele europene o legtur de tip federal, un
federalism continental.Propunerea lui Briand a dus la desemnarea n 1930 a unei
Comisii nsrcinate s analizeze posibilitile concrete ale atingerii obiectivului
crerii uniunii europene, care, ns, a rmas fr vreun rezultat. Totui, meritul
iniiativei rmne incontestabil, deoarece Societatea Naiunilor a elaborat un
memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federal European,
sugestie preluat ntr-un memorandum al guvernului francez din 1 mai 1930, care
atrgea atenia asupra necesi-tii unei coordonri a politicilor economice, n
subordonarea criteriilor politice, preconizndu-se i crearea unui mecanism
instituional

simplu,

conferin

un

comitet

politic

permanent.

ns, impulsul hotrtor care st la baza formrii Comunitii Europene l-a dat tot
Frana,prin doi reprezentani ai si: Robert Schuman, ministru de externe,care

continua linia ideologic a ilustrului su predecesor, Aristide Briand, i Jean

Monet,comisar general al planului de reconstrucie n Frana,care a i furnizat
expertiza tehnic i administrativ spre o Europa Unit. Astfel,Frana oferea
Germaniei Fede-rale,cu care se voia o reconciliere dup aproape o sut de ani de
tensiuni,dar i ntregului continent, o soluie de anvergur istoric, mbriat de
cancelarul vest-german Konrad Adenauer , care, la rndul su, era preocupat de
problema reconcilierii franco-germane, dar i de asigurarea reintegrrii rii sale
ntre statele vestice dezvoltate.

La 16 aprilie 1948,un grup de 16 ri europene au semnat Tratatul instituind

Organizaia European de Cooperare Economic, la Paris, organism european creat
ca instrument al cooperrii interguverna-mentale pentru gestionarea n comun a
ajutorului oferit de Statele Unite ale Americii i cunoscut drept Planul Marshall.
n decembrie 1949,omul politic francez Michel Debr propune un proiect de Pact
pentru Uniunea Statelor Europene,bazat pe un sistem prezidenial i federalist care
s aib un arbitru ales pentru o peri-oad de cinci ani prin vot universal,un Senat
format din minitrii statelor membre,o Adunare European format din delegai
naionali alei conform cu numrul locuitorilor (un reprezentant pentru un milion
de locuitori), comisari stabilii de ctre arbitru i o Curte format din judectori.
Propunerea lui Debr a fost urmat pe 9 mai 1950 de alt declaraie francez, cea a
ministrului de externe al Franei, Robert Schuman, secondat de Jean Monet.
Declaraia arta c o comuniune n domeniul crbunelui i oelului va asigura
baza dezvoltrii economice federaliste europene i va duce la schimbarea situaiei
acestor ri. Producia n comun a crbunelui i oelului,precum i instituirea unei
nalte autoriti pentru luarea deciziilor n noua federaie european, vor avea rol
important n pacea regiuni. Robert Schuman propu-nea s se plaseze ansamblul

produciei franco-germane a crbunelui i oelului sub o nalt Autoritate

comun,ntr-o organizaie deschis participrii altor ri ale Europei.n acest felva
fi realizat n mod simplu i rapid fuziunea intereselor indispensabile stabilirii unei
comuniti economice i se va intro-duce fenomenul unei comuniti mai largi i mai
profunde ntre popoare mult timp opuse prin diviziuni sngeroase. Se preciza c
prin punerea n comun a produciilor de baz i instituirea unei nalte Autoriti noi,
ale crei decizii vor lega Frana, Germania i rile care vor adera, aceast propunere
va realiza primele baze concrete ale unei federaii europene indispensabil
meninerii pcii.

Bibliografie:
1)

Christopher Booker, Richard North ,,Uniunea Europeana sau Marea amagire.

Istoria secreta a constructiei europene

2)

Adrian, Liviu, Ivan. Statele Unite ale Europei: Uniunea European

ntre interguvernamentalism i supranaionalism. Iai, Editura
Institutul European, 2007.

3)

Brbulescu, Iordan, Gheorghe. Procesul decizional n Uniunea

European. Iai, Editura Polirom, 2008.

4)

Brbulescu, Iordan, Gheorghe. Uniunea European: de la naional la

federal. - Bucureti, Editura Tritonic, 2005.

5)

Brbulescu, Iordan, Gheorghe. Uniunea European: politicile

extinderii. - Bucureti, Editura Tritonic, 2006.

6)

Bibere, Octavian, Uniunea European; ntre real i virtual. Bucureti,

Editura All, 1999.