Dreptul Proprietatii Intelectuale

Subiecte examen
1. Notiunea de inventie brevetabila;
2. Noutatea, Conditie de fond pt brevetarea unei inventii;
3. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele unitatii;
4. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului;
5. Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de cesiune;
6. transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de licenta;
7. Notiunea de know-how;
8. Notiunea de marca;
9. Functiile marcii;
10. Sisteme de dobandire a dreptului la marca;
11. Contractul de franciza.
12. Notiunile de indicatie geografica si denumirea de provenienta;
13. Notiunile de desen si modul industrial;
14. Sisteme de productie a desenuliui si modulului industrial;
15. Notiunea de drept de autor;
16. Conditii pentru protectia operelor prin legea dreptului de autor;
17. Opera comuna;
18. Opera colectiva;
19. Drepturile morale de autor;
20. Drepturile patrimoniale de autor;

SUBIECTUL NR 1 Notiunea de inventie brevetabila

-Este reglementata de L 64/1991, republicata si de Regulamentul de aplicare a Legii din
2003. Nu avem o definitie a inventiei brevetabile, dar consideram ca aceasta este o creatie
intelectuala ce reprezinta solutia concreta a unei probleme tehnice aplicabile in
industrie.Notiunea de industrie este interpretata in sens larg si se refera atat la industria
propriu-zisa, cat si la comert, servicii sau agricultura.
Categorii de inventii
Clasificare:
I

Dupa obiectul creatiei avem:

Inventii de produs

Inventii de procedeu

Prin produs nou intelegem un corp determinat cu compozitie sau structura particulara, ce il
diferentiaza de alte corpuri.
Prin procedeu intelegem mijocul, modalitatea ce conduce la realizarea unui produs sau
obtinerea unui rezultat.
I

Dupa stadiul tehnicii:

Inventie simpla (obisnuita)

Inventie pionier

Inventiile pionier sunt acele inventii care revolutioneaza domeniul in care apar.
II

Dupa gradul de complexitate:

Simple un singur obiect

Complexe presupun utilizarea conjugata mai multor elemente/mijloace

III

Dupa subiectul protectiei:

Libere realizate de inventatori independenti

De serviciu create de salariati

SUBIECTUL NR 2 Noutatea conditie de fond pozitiva pentru brevetarea unei inventii

Pentru ca o inventie sa fie brevetabila, trebuie sa indeplineasca cumulativ 3
conditii:
1

Sa fie noua

Sa implice o activitate inventiva

Sa fie susceptibila de aplicare industriala

Noutatea
In materie de inventie, ca si conditie de fond, noutatea trebuie sa fie absoluta in timp si
spatiu, in raport cu stadiul tehnicii mondiale.
O inventie este considerata noua daca nu este cuprinsa in stadiul tehnicii mondiale.
Stadiul tehnicii este definit de Lege ca fiind totalitatea cunostintelor accesibile publicului,
prin orice mijloc, pana la data depunerii cererilor de brevet.
Notiunea de public include toate persoanele, mai putin pe cele care, legal sau contractual,
sunt obligate sa pastreze secretul informatiilor pe care le detin in legatura cu inventia
(personalul de la OSIM).
Criteriul cu ajutorul caruia se apreciaza noutatea este efectul tehnic nou, ce nu putea fi
prevazut dinainte si care este determinat pentru stabilirea noutatii.
Faptele prin care inventia este adusa la cunostinta publicului se numesc anterioritati. Daca
realizatorul inventiei o aduce personal la cunostinta publicului, anterioritatea se numeste
divulgare.
Pentru a fi distructiva de noutate, anterioritatea trebuie sa fie certa, atat in privinta

existentei, cat si in privinta datei si trebuie sa fie suficient de ampla pentru a putea
permite unei persoane de specialitatea sa reproduca obiectul inventiei. OSIM, pentru a
constata existenta conditiei noutatii trebuie sa cerceteze existenta anterioritatilor,
nelimitat in timp si spatiu.

Notiunea de prioritate
Prin prioritate se intelege situatia in care conditia noutatii este apreciata la o alta data
decat cea la care se depune cererea de brevet.
1

Notiunea de Depozit National Reglementar cererea de brevet de inventie ce

contine datele de indentificare ale solicitantului, insotite de descrierea inventiei, schite si

desene explicative, toate redactate in limba romana se depun la OSIM si constituie
Depozitul National Reglementar.
Cererea de brevet de inventie, dupa depunerea la OSIM, se inscrie in Registrul National al
Cererilor de Brevet depuse, datele din aceasta fiind secrete pana la momentul publicarii in
Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
2

Prioritatea unionista persoana care depune o cerere de brevet de inventie intr-un

stat membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului, pentru

aceeasi inventie, beneficiaza de un drept de proprietate pe o perioada de 12 luni, calculata
de la data de depozit a primei cereri. Termenul de 12 luni este un termen de decadere.
3

Prioritatea de expozitie realizatorul unei inventii care o expune intr-o expozitie

internationala oficiala, in oricare din statele membre ale Conventiei de la Paris sau ale
Organizatiei Mondiale a Comertului, poate formula brevet de inventie in oricare din aceste
state, in termen de 6 luni de la data expozitiei. Termenul de 6 luni este un termen de
decadere. Si in aceasta situatie, conditiile noutatii se apreciaza la momentul expunerii
inventiei, si nu la data formularii cererii de brevet.
Prioritatea unionista si cea de expozitie se invoca odata cu depunerea cererii de
brevet sau, cel mai tarziu, in 2 luni de la aceasta data.

Activitatea inventiva
O inventie implica o activitate inventiva daca solutia tehnica pe care o ofera nu este evidenta
pentru o persoana de specialitate. In doctrina franceza, se considera ca activitatea inventiva
exista atunci cand tehnica curenta este depasita in principiile, mijloacele de realizare sau
rezultatele obisnuite.
Aplicarea industriala
O inventie este susceptibila de aplicarea industriala daca obiectul sau poate fi utilizat in
mod repetat in industrie (in sens larg).
Aplicarea industriala trebuie sa fie posibila in prezent sau viitor (in cazul inventiilor de
perspectiva).
Conditiile de fond negative pentru brevetarea inventiilor
O inventie nu este brevetabila daca este contrara ordinii publice sau bunurilor moravuri, sau
cand creatia tehnica pe care o contine este protejata printr-o alta lege speciala.

Subiectele dreptului de proprietate intelectuala asupra inventiei.Autor al unei inventii

poate fi doar persoana fizica intrucat doar ea poate avea activitate creatoare. Subiect
primar al dreptului de proprietate intelectuala asupra unei inventii sunt persoanele carora li
se elibereaza in mod direct brevetul de inventie de catre OSIM. Subiecte primare pot
fi inventatorul, mostenitorii acestuia sau persoana caruia inventatorul i-a transmis acest
drept. Subiecte derivate ale dreptului de proprietate asupra inventiei sunt persoane care
dobandesc brevetul prin transmitere de la un titular anterior, care la randul lui poate fi
subiect primar sau subiect derivat. Daca inventia este realizata in comun de mai multi autori,
fiecare dintre acestia va avea calitatea de coautor.
Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat pe numele salariatului. Inventia
realizata de salariat pe numele unitatii
In functie de titularul profesiei, inventiile pot fi libere (realizate de inventatori

independenti) sau de serviciu (realizate de salariati). Peste 80% din inventiile brevetate la
nivel mondial sunt inventii de serviciu. Inventiile de serviciu sunt reglementate de :
-

Norme de dreptul muncii carora se supune contractul individual de munca al

inventatorului
-

Legii speciale nr. 64/1991 republicata ca lege speciala

Raportul dintre cele doua legi este generalia specialia deroga.

SUBIECTUL NR 3 Inventiile realizate de salariat si brevetate pe numele unitatii

Inventia realizata de un salariat in executarea unui contract individual de munca,

prin care ar incredinta in mod explicit o misiune inventiva, care corespunde cu functiile sale
va fi brevetata pe numele unitatii angajatoare (art 5 alin 1 lit a legea 64/91 republicata).
Toate normele ce reglementeaza inventiile de serviciu sunt supletive (suplineste vointa
neexprimata a partilor) ;
2

Inventiile rezultate in urma unui contract de cercetare vor putea fi brevetate de

unitatea care a comandat cercetarea (art 5 alin 2 din L 64/91).

In ambele situatii, inventatorul si unitatea au in principal doua obligatii, si anume :
-

Inventatorul trebuie sa informeze unitatea in mod periodic despre stadiul crearii si

aplicarii inventiei
-

Ambele parti au obligatia reciproca, legala, de a se abtine de la orice divulgare a

datelor privind inventia

In momentul realizarii inventiei, inventatorul trebuie sa informeze in scris unitatea
angajatoare despre acest lucru. De asemenea, inventatorul trebuie sa puna la dispozitia
unitatii explicatii, schite si desene, astfel incat inventia sa poata fi reprodusa de o persoana
de specialitate.

Unitatea angajatoare are obligatia ca in termen de 60 zile de la primirea informarii in scris

sa formuleze cerere de brevet de inventie la OSIM. Termenul de 60 de zile este un termen
de decadere. In cazul nerespectarii (depasirii) termenului de 60 zile, dreptul la brevetul de
inventie revine salariatului inventator.
Unitatea angajatoare are obligatia de a informa pe inventatorul-salariat despre stadiul
examinarii cererii de brevet la OSIM, precum si despre rezultatele economice ale aplicarii
inventiei.
Inventatorul are obligatia (prevazuta de art 44 din L 64/91) sa acorde titularului de brevet
asistenta tehnica pe baza de contract pentru punerea in apllicare si exploatarea inventiei.
Inventatorul are dreptul la o remuneratie suplimentara, stabilita pe baza de contract, iar
daca inventia este rezultatul unei activitati de cercetare, remuneratia va fi stabilita pe baza
de act aditional la contractul de cercetare.
Cuantumul drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului-salariat se stabileste in functie
de efectele economice si sociale ale exploatarii inventiei. Remuneratia suplimentara pentru
realizarea inventiei, precum si remuneratia cuvenita pentru asistenta tehnica pentru punerea
in aplicare si exploatarea inventiei isi au izvorul in L 64/91, art 37, 44. Salariul este primit
de inventator in baza contractului individual de munca/ a contractului de cercetare si isi au
temeiul in Codul Muncii, prin intermediul CIM sau contractului de cercetare.
SUBIECTUL NR 4 Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe
numele

salariatului
Inventia realizata de un salariat in exercitarea functiei sale, in domeniul de

activitate al unitatii, cu folosirea mijloacelor materiale si a informatiilor detinute de unitate,

va fi brevetata pe numele salariatului daca acesta nu are in contractul individual de munca o
misiune inventiva incredintata in mod explicit.
Inventia realizata de un salariat in cazurile prevazute de art 5 alin 1 lit a si art 5 alin 2 din L
64/91 (daca unitatea, desi era indreptatita, nu a depus cerere de brevet la OSIM in termen
de 60 zile), dreptul la brevet va apartine salariatului.
In ambele situatii, unitatea are un drept de preferinta la incheierea unui contract de cesiune

sau licenta a drepturilor ce izvorasc din realizarea inventiei, drept ce trebuie exercitat in
termen de 3 luni de la oferta salariatului.
Oferta salariatului trebuie sa fie reala (sa nu fie fictiva), serioasa, neviciata si completa.
Daca unitatea nu accepta oferta salariatului in termen de 3 luni, inventia devine libera.
SUBIECTUL NR 5 Dreptul la brevet, dreptul de la acordarea brevetului de inventie, precum
si drepturile ce decurg din brevetul de inventie pot fi transmise, in tot sau in parte, prin
contract de cesiune sau succesiune legala sau testamentara.
Obiectele transmiterii: sunt transmisibile prin cesiune sau licenta

Dreptul la acordarea brevetului de inventie (atunci cand transmiterea are loc

inainte de depunerea cererii de brevet, fie in timpul depunerii cererii de brevet, dar inainte
de pronuntarea cererii motivate de acordare a brevetului).

Dreptul asupra brevetului (poate avea loc dupa eliberarea brevetului de inventie,

oricand pe perioada de valabilitate a brevetului, numai prin contract de cesiune)

Drepturile nascute din brevet de inventie, respectiv dreptul a folosi inventia - se

poate realiza doar prin contract de licenta

Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia poate fi clasificata astfel:
a

Dupa momentul in care intervine, transmisiunea poate fi:

Prin acte intre vii

Prin acte mortis causa (succesiune)

Dupa temeiul transmisiunii:

Transmisiune voluntara (prin acord de vointa)

Transmisiune legala (in temeiul legii)

Dupa modul de transmitere (scop):

Prin acte cu titlu oneros

Prin acte cu titlu gratuit

Contractul de cesiune
Notiune: este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite in tot sau in
parte celeilalte parti, numita cesionar, drepturi ce izvorasc din intentia de a folosi exclusiv
inventia. Daca acesta este cu titlu oneros, ii sunt aplicabile regulile de la contractul de
vanzare-cumparare, iar daca este cu titlu cu gratuit, i se se aplica regulile de la contractul
de donatie, mai putin cele privind forma. Din punct de vedere al intinderii drepturilor
transmise, cesiunea poate fi:
-

Totala cand are ca obiect toate drepturile ce izvorasc din brevet si pe intreg

teritoriul pe care inventia este protejata

-

Partiala cand se transmit anumite laturi ale folosintei dreptul de a fabrica

produsul, dreptul de a-l pune in circulatie, de a-l comercializa. Aceasta naste coproprietate
intre cedent si cesionar. Cesiunea poate fi partiala si din punct de vedere teritorial, atunci
cand este limitata la o parte din teritoriul pe care inventia este protejata.
Prin contractul de cesiune se transmit drepturile de proprietate asupra brevetului, dreptul
la actiunea in contrafacere pentru actele ulterioare incheierii contractului de cesiune, dar nu
se transmit drepturile personal-nepatrimoniale strans legate de persoana inventatorului.
Caracterele juridice
Este un contract:
-

Nenumit

De regula, sinalagmatic, bilateral (cand este cu titlu oneros), dar poate fi si

unilateral (atunci cand este cu titlu gratuit)

-

Comutativ (daca este cu titlu oneros) sau liberalitate (daca este cu titlu gratuit)

Consensual, dar art.47, alin.3 din L 64/1991 republicata prevede obligativitatea

formei scrise pentru proba si pentru opozabilitate fata de terti. Produce efecte intre parti
din momentul incheierii lui si fata de terti din momentul publicarii in Buletinul Oficial de
Proprietate Industriala.
-

Translativ de drepturi (proprietate)

Cu executare dintr-o data

Conditii de fond:
1

Partile trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, intrucat contractul de

cesiune este un act de dispozitie.

2

Obiectul trebuie sa fie un brevet in vigoare. Cesiunea nu poate avea ca obiect un

brevet expirat sau cu titlu decazut din drepturi.

3

Obligatia de predare a obiectului contractului se traduce prin obligatia de a tolera

actele de exploatare ale cesionarului. Cedentul are si obligatia accesorie de predare a know
how-ului necesar exploatarii inventiei. Cedentul este obligat sa garanteze linistita si utila
folosinta a inventiei. Obligatia de garantie nu are ca obiect randamentul economic sau
valoarea comerciala a obiectului inventiei. Cedentul trebuie sa garanteze pentru viciile
ascunse ale obiectului contractului. Cesionarul are o singura obligatie principala : sa plateasca
pretul daca contractul este cu titlu oneros. Cesionarul are obligatia de a exploata obiectul
inventiei care este propter rem.
SUBIECTUL NR 6 Contractul de licenta
Este contractul prin care o parte, numita licentiator, transmite in tot sau in parte dreptul de
folosinta asupra unei inventii brevetate celeilalte parti, numita licentiata.
Prin contractul de licenta, titlularul unui brevet de inventie transmite dreptul sau exclusiv de
exploatare, in mod gratuit sau in schimbul platii unei redevente. In functie de intinderea
drepturilor transmise, licentele pot fi:
-

Simpla cand licentiatul dobandeste dreptul de a folosi inventia, dar titlularul isi

rezerva dreptul de a folosi personal inventia si dreptul de a incheia alte contracte de licenta.
-

Exclusiva se transmite licentiatului folosinta exclusiva a unei forme de realizare a

inventiei sau folosinta exclusiva a inventiei pe o perioada limitata de timp sau teritoriu
limitat. Titularul de brevet poate folosi personal inventia si poate incheia alte contracte de
licenta a acesteia, insa pentru alte forme de realizare, alta perioada de timp si alt teritoriu
decat cel la care se refera exclusivitatea.
-

Absoluta cand titularul de brevet nu mai poate folosi inventia si nici nu mai poate

incheia contract de licenta pentru teritoriul sau perioada la care se refera exclusivitatea
Licentiatorul este titular de brevet, iar licentiatul se mai numeste beneficiar de brevet.
Caractere juridice
este un contract:
-

Nenumit

Sinalagmatic (cand este cu titlu oneros) sau unilateral (cand este cu titlu gratuit).

De regula, este cu titlu oneros.

-

Comutativ (cand este cu titlu oneros) si liberalitate (cand este cu titlu gratuit)

Translativ de folosinta a obiectului inventiei

Intuitu personae, in ce priveste calitatile licentiatului

Cu executare succesiva

Consensual

Efectele contractului de licenta

Obligatiile licentiatorului:
-

Obligatia de a preda licentiatului dreptul de folosinta a inventiei

Obligatia de a acorda asistenta tehnica licentiatorul trebuie sa furnizeze schite,

desene, know-how si tot ceea ce ii este necesar licentiatului pentru a folosi si exploata
inventia
-

Licentiatorul trebuie sa asigure linistita si utila folosinta a inventiei daca

obiectul inventiei nu este etic, realizabil, contractul de licenta va fi nul, in principal, pentru
absenta cauzei sau pentru vicii ascunse
-

Licentiatorul este obligat sa garanteze pentru viciile ascunse ale obiectului

contractului. Nu garanteaza pentru valoarea comerciala si nici pentru rentabilitatea

exploatarii inventiei
-

La incetarea contractului de licenta, licentiatul trebuie sa inceteze ( sa sisteze)

exploatarea obiectului inventiei, iar licentiatorul trebuie sa preia stocul de produse

fabricate pe baza de licenta si nevandute pana la acel moment.
-

Plata anuitatilor (taxele anuale ce trebuie platite pentru mentinerea in vigoare a

brevetului) revine licentiatorului ca titular de brevet.

Obligatiile licentiatului:
-

Principala obligatie este plata redeventei (pretul platit periodic pentru permisiunea

de a folosi inventia)
-

Licentiatul are o obligatie reala, legala de a exploata obiectul inventiei.

Exploatarea trebuie sa fie reala, serioasa, efectiva si loiala.

-

Licentiatul trebuie sa-l apere pe titularul de brevet impotriva uzurparilor

Licentiatul trebuie sa sisteze exploatarea inventiei la incetarea contractului de

licenta.
Contractul de licenta, fiind un contract nenumit, i se aplica reglementarile generale privind
contractele si, in mod deosebit, cele de la locatiune (comodat, daca este cu titlu gratuit).

SUBIECTUL NR 7 Know how-ul este un obiect de proprietate industriala care face parte

din categoria realizarilor tehnice cu caracter de noutate relativa (alaturi de inovatie). Know
how-ul nu are o reglementare proprie, dar exista referiri la know how atat in legi interne,
cat si internationale.
Definitie. Know how-ul este un ansamblu de cunostinte tehnice (informatii, experienta,
abilitati) nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare fabricarii functionarii
sau comecializarii unor produse, tehnologii sau procedee. Este considerat ca un element
incorporal ce apartine patrimoniului intreprinderii. Know how inseamna a sti in ce fel, a sti
cum. Pentru know how se mai utilizeaza si expresia savoir faire .
Know how-ul este un obiect de proprietate industriala ce confera un caracter competitiv
intreprinderii care il detine, fiind format din cunostinte tehnice cu caracter de noutate si
originalitate.
L 79/1997 privind regimul juridic al francizei defineste know how-ul ca fiind ansamblul
formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor, modelelor, retetelor si
procedeelor care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.
Elementele componente ale know how-ului 3 elemente:
1

Abilitatea

sau dexteritatea

tehnica

unei

persoane, care cuprinde atat

aptitudinile sale native, cat si cele dobandite prin experienta. Abilitatea si dexteritatea
tehnica sunt calitati atasate persoanei si nu pot face obiectul apropierii de catre
intreprindere. In consecinta, abilitatea si dexteritatea tehnica, neputand fi fixate printr-o
descriere precisa intr-un document, nu pot fi transmise decat odata cu persoana care le
detine.
2

Experienta tehnica- rezultat al unei practici industriale indelungate. Aceasta nu

este o simpla modalitate de executare a muncii de catre un om experimentat. Acest element

este suscceptibil de fixare pe suport material prin descrierea intr-un document. Experienta
tehnica este transmisibila fie pe calea asistentei tehnice, realizate de furnizor, fie prin
pregatirea specialistilor beneficiari ??
3

Cunostinte tehnice- rezultate ale cunoasterii de catre un om de specialitate a

tehnicii industriale asociate unei informatii noi si originale. Si acest element poate fi fixat

prin descriere intr-un document si, in consecinta, este transmisibil.

Caracterele know how-ului :
1

Caracter tehnic, practic. Exista si know how comercial, constituit intr-un ansamblu

de cunostinte, fara caracter tehnic, esential in materie de franciza.

2

Caracter transmisibil. Sunt transmisibile doua din elementele componente ale know

how-ului, respectiv cunostintele tehnice si experienta tehnica. Abilitatea si dexteritatea

tehnica, fiind indisolubil legate de persoana detinatorului, nu pot fi transmise decat
impreuna cu persoana care le detine.
3

Caracter secret. Neavand o reglementare proprie si neexistand un titlu de

protectie, know how-ul este protejat prin interzicerea riguroasa a accesului tertilor la
cunostintele, abilitatile si experienta tehnica ce formeaza know how-ul. In consecinta, know
how-ul poate fi protejat doar prin nedivulgare. Neexistand un titlu de protectie, titularul de
know how beneficiaza doar de un monopol de fapt. Protectia know how-ului fiind asigurata
prin pastrarea secretului detinatorului.
In materie de know how, noutatea are un caracter relativ si nu se apreciaza in raport cu
stadiul tehnicii mondiale, ci in raport cu stadiul cunostintelor beneficiarului. Know how-ul se
deosebeste de secretul de fabricatie sau secretul comercial, acesta din urma avand o
definitie legala in L 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale. Astfel, constituie
secret comercial informatia care nu este in general cunoscuta si nu este usor accesibila
persoanelor care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatii.
Secretul comercial dobandeste valoare prin faptul ca este o informatie necunoscuta de
public, iar detinatorul isi ia toate masurile pentru a mentine informatia secreta. Secretul de
fabricatie sau secretul commercial este o tehnica, o formula de fabricatie izolata. Know
how-ul este un ansamblu de elemente care, fara a avea caracter de noutate absoluta, este
original si necunoscut in ramura respectiva. Secretul de fabricatie are un caracter static, in
timp ce know how-ul are un caracter dinamic, fiind permanent supus ameliorarii prin
activitatea de cercetare. Secretul de fabricatie constituie, de regula, exclusivitatea unei
singure intreprinderi, pe cand know how-ul poate fi valorificat prin transmitere si, in

consecinta, dezvoltat, ameliorat.

Mijloace de aparare a depturilor rezultate din know how
Impotriva concurentilor sai comerciali, detinatorul de know how se poata apara
prin actiunea de concurenta neloiala. Impotriva persoanelor non-concurente, detinatorul
de know-how se poate apara prin actiunea de raspundere civila delictuala.
In planul dreptului penal, practicile comerciale neoneste pot intruni elementele constitutive
ale infractiunilor de furt, divulgarea secretului profesional sau divulgarea secretului
economic.
Transmiterea know how-ului se poate face alaturi de alte obiecte de proprietate industriala
cum ar fi inventii, marci, desene sau modele industriale, prin contract de franciza sau singur,
prin contract de comunicare de know how. Contractul de comunicare de know how este un
contract nenumit, dar trebuie sa imbrace forma scrisa (ad probationem). Nu exista conditii
pentru publicitate sau pentru opozabilitate fata de terti. In ceea ce priveste elementele
abstracte intelectuale (cunostinte tehnice) contractului de comunicare de know how i se pot
aplica regulile de la antrepriza.
Marca si indicatiile geografice (notiunea de marca )
SUBIECTUL NR 8 Ca obiect de proprietate industriala, marca face parte din categoria
semnelor

distinctive. Este un element important (incorporat) in patrimoniul unei

intreprinderi. Marca permite consumatorilor sa-si orietenteze preferintele catre un anumit

produs sau servicii - reglementare legala L 84/1998.
Ca natura juridica, marca este un bun mobil incorporal, fiind singurul obiect de proprietate
industriala cu vocatie la protectie infinita, prin reinnoirea succesiva a depozitului. (marca se
inregistreaza pentru 10 ani si se face un certificat de depozit. Inainte de indeplinirea
termenului, acesta poate fi reinnoit).
Marca este un element incorporal al fondului de comert, destinat sa atraga clientela catre un
anumit produs sau serviciu, motiv pentru care se considera ca ar apartine dreptului de
clientela.

Definitie. Marca este un semn distinctiv, susceptibil de reprezentare grafica, ce serveste la

deosebirea produselor sau serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale celorlalti
comercianti.
Caracterele marcii :
1

Marca este facultativa. Titularul, fiind comerciantul, are dreptul, iar nu obligatia,

de a-si marca produsele ori serviciile. Titularul unei marci poate comercializa liber atat
produse marcate, cat si alte produse nemarcate. Exceptie de la caracterul facultativ :
bijuteriile din metale pretioase sau cu pietre pretioase se marcheaza in mod obligatoriu de
Banca Nationala.
2

Caracterul individual al marcii. Dreptul la marca apartine unei singure persoane,

fizice sau juridice si anume comerciantului care produce sau comercializeaza produsul sau
serviciul ce se doreste a fi marcat. Caracterul individual al marcii nu exclude detinerea ei in
coproprietate.
3

Marca are un caracter independent fata de produsul sau serviciul marcat.

Natura produsului pe care urmeaza sa fie aplicata marca de fabrica, comert sau servicii nu
poate, in niciun caz, sa constituie un obstacol la inregistrarea marcii. In consecinta, daca
dupa inregistrarea marcii, produsele marcate vor deveni interzise la fabricare ori
comercializare, la un anumit moment si intr-o anumita tara, acest lucru nu afecteaza cu nimic
valabilitatea marcii.
Deosebirea intre marca si alte semne distictive
Sunt susceptibile de a fi inregistrate ca marca semne distinctive cum ar fi :
-

Cuvinte

Nume

Desene

Cifre

Elemente fugurative

Forme tridimensionale, cum ar fi forma produsului

Combinatii de culori

Orice combinatie a acestora.

Enumerarea este exemplificativa. Poate exista marca sonora si marca olfactiva.

Deosebirea marcii de nume comercial, firma, denumire sociala si emblema. Numele
comercial, sinonim cu firma sau denumire sociala, este un atribut de indentificare a
persoanei juridice. Numele comercial indentifica comerciantul si reprezinta denumirea sub
care un comerciant isi exercita activitatea si sub care semneaza.
Emblema este un semn distinctiv care, de asemenea, identifica comerciantul sau, altfel spus,
ajuta la deosebirea comerciantului de alti comercianti din acelasi domeniu.
Atat firma, cat si emblema au aceeasi functie si anume identificarea comerciantului, pe cand
marca ajuta la deosebirea produselor ori serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare
ale altor comercianti.
Firma, emblema si marca au aceleasi conditii de validitate si anume :
-

sa fie distinctive

sa fie disponibile

sa fie licite

Firma este obligatorie, insa marca si emblema sunt facultative. Firma nu poate fi instrainata
separat de fondul de comert, insa marca si emblema pot fi instrainate separat.
Un comerciant poate avea o singura firma si o singura emblema, insa poate avea una, mai
multe sau nicio marca. Firma este aparata impotriva folosirii nelegitime de catre un alt
comerciant, prin actiunea in concurenta neloiala. Marca este protejata in principal de
actiunea in contrafacere, dar de actiunea in concurenta neloiala
SUBIECTUL NR 9 Functiile marcii

Fara a fi expres reglementate de lege, functiile marcii au fost amplu analizate in doctrina.
Functiile sunt:
-

Functia de diferentiere a produselor si serviciilor unui comerciant de cele

asemanatoare ale celorlalti comercianti este prima din functiile marcii. Din punct de
vedere istoric si in timp, accentul s-a mutat de pe indicarea originii produselor marcate pe
diferentierea produselor comerciantilor
-

Functia de concurenta individualizand produsele unui anumit producator, marca

este un important mijloc de atragere a clientelei; cosumatorul isi orieteaza preferintele

catre produsele care, in timp, au capatat o reputatie. Aceasta functie este corelata cu
functia de reclama si cea de organizare a pietei.
-

Functia de garantare a calitatii - marca devine pentru consumator o garantie a

calitatii care recomanda produsul; acest fapt stabileste o legatura morala intre producator
si consumator. Daca se constata ca, in timp, nu-si respecta obligatia morala de a mentine
calitatea produselor sale, cumparatorul il sanctioneaza orientandu-si preferintele catre
produsele altui comerciant.
-

Functia de reclama releva cel mai bine caracterul marcii fata de produs. O reclama

bine condusa transforma marca intr-un simbol al produsului astfel incat cumparatorul va fi
atras de marca, fara a mai cerceta asupra originii si calitatii produsului. Aceasta functie
este sintetizata in adagiul: marca se vinde singura.
-

Functia de organizare a pietei marca ajuta la reglarea raportului pe piata dintre

cerere si oferta a unui anumit produs. In acest fel, marca devine un instrument de
marketing, contribuind la prognozarea de bunuri si servicii pentru anumite categorii de
consumatori.
Conditiile de fond pentru protectia marcilor
Un semn distinctiv, pentru a fi protejat ca marca, trebuie sa indeplineasca cumulative trei
conditii:
1

Sa fie distinctiv

Sa fie disponibil

Sa fie licit

Distinctivitatea a fost, initial, unica conditie pentru aproprierea unui semn ca marca. Este
diferita ca noutate, ca si conditie de fond pentru protectia inventiilor. Este o notiune
relativa, care trebuie apreciata in raport cu obiectul identificat prin semnul distinctiv.
Semnul distinctiv trebuie sa poata individualiza produsul astfel incat sa constituie un reper
ce permite consumatorului sa deosebeasca cu usurinta produsele marcate de alte categorii
de produse din acelasi domeniu.
Puterea distinctiva variaza in timp si este diferita chiar si de la o marca la alta. Astfel, un
semn distinctiv poate fi inregistrat ca marca, insa, ulterior, isi pierde caracterul distinctiv
de momentul ce este denumit de generarea sau diluarea marcii. In acest fel, marca ajunge sa
fie uzuala, putand sa desemneze chiar produsul (celofan, termos, xerox).
Nu pot fi inregistrate ca marca semnele care sunt lipsite de caracter distinctiv, denumiri
generice, denumiri de localitati sau zone geografice.
Disponibilitatea -

pentru a fi inregistrat ca marca, un semn distinctiv trebuie sa fie

disponibil (sa nu fi fost apropriat anterior de o alta persoana). Daca un semn distinctiv este
deja inregistrat ca marca, el nu mai este disponibil. Nu sunt disponibile semnele apropriate
deja de alte persoane ca nume comercial.
Un semn este distinctiv si disponibil daca nu genereaza riscul aparitiei confuziei cu alte
marci sau nume comerciale. Disponibilitatea se apreciaza la momentul inregistrarii cererii de
protectie a unei marci si se raporteaza la intreg teritoriul tarii.
Licitatea - nu poate fi inregistrat ca marca un semn distinctiv care poate sa induca publicul
in eroare, cu privire la originea geografica, natura produsului ori calitatea acestuia. Astfel,
sunt excluse de la inregistrare reproduceri sau imitatii de steme, drapele, insemne, sigilii de
control ori garantie, apartinand unor tari membre ale Conventiei de la Paris. De asemenea, nu
pot fi inregistrate ca marca nume ori portrete de conducatori de stat, denumiri de
organizatii sau unitati administrative teritoriale.

SUBIECTUL NR 10.Sisteme de dobandire a dreptului la marca

Aparitia si evolutia notiunii de marca a determinat in timp adoptarea mai multor sisteme de
dobandire a dreptului la marca:
1

Sistemul depozitului declarativ potrivit acestui sistem, dreptul la marca se

dobandeste prin prioritate de folosire. Acest sistem a fost comparat cu dobandirea

proprietatii bunurilor mobile, prin ocupatiune. Acest sistem are dezavantajul ca nu identifica
exact momentul dobandirii dreptului la marca. Potrivit acestui sistem, inregistrarea marcii
are un efect constatator al existentei drepturilor. Pentru ca actul de folosire sa duca la
aproprierea marcii, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
-

Folosirea trebuie sa aiba caracter public

Trebuie sa fie exercitat cu intentia de a dobandi marca, comportamentul fiind cel

al unui proprietar
-

Actul de folosire trebuie sa fie continuu, neintrerupt

Folosirea trebuie sa aiba caracter calificat folosirea sa aiba o anumita

notorietate
2

Sistemul atributiv dreptul la marca se dobandeste, potrivit acestui sistem, de

persoana care gestioneaza prima o anumita marca. In acest sistem, folosirea marcii nu duce
la aproprierea ei. Acest sistem asigura o buna publicitate, stabilieste exact momentul
dobandirii dreptului la marca si garanteaza securitatea circuitului civil. Potrivit acestui
sistem, dreptul la marca se dobandeste prin constituirea unui depozit al marcii si inscrierea
ei intr-un registru public. Inregistrarea marcii confera titularului un monopol exclusiv de
exploatare.
Pe langa aceste doua sisteme, legislatiile nationale au consacrat si sisteme mixte o
combinatie intre cele doua:
3

Sistemul

depozitului

atributiv

amanat

potrivit acestui sistem, marca se

inregistreaza provizoriu, iar dupa o perioada de timp, in care solicitantul face dovada
aproprierii marcii prin folosire, inregistrarea devine definitiva.

Sistemul provocator potrivit acestui sistem, dupa inregistrarea cererii, se publica

si se permite tertilor sa faca opozitie. Dupa solutionarea eventualelor opozitii are loc
inregistrarea definitiva.
5

Sistemul avizului prealabil potrivit acestui sistem, cererea se inregistreaza la

organul administrativ competent si descoperirea eventualelor anterioritati duce la

desfiintarea dreptului. In cazul inexistentei anterioritatilor, inregistrarea devine definitiv.
Caracterele dreptului la marca
1

Marca are un caracter absolut, titularul unei marcii exercitand singur, fara

concursul altei persoane, dreptul sau exclusiv de exploatare.

2

Caracter temporar dreptul la marca este recunoscut pentru 10 ani, cu posibilitatea

de reinnoire a depozitului pentru alte perioade de cate 10 ani.

3

Marca are un caracter accesoriu fondului de comert, legatura sa cu intreprinderea

care o detine (pe marca) fiind mult mai stransa decat in cazul brevetelor de inventive.
4

Marca are un caracter teritorial, fiind recunoscuta protectia pe intreg teritoriul

tarii unde a fost inregistrata

SUBIECTUL

NR

11

Franciza este operaiunea care mbrac forma unui contract prin care o persoan numit f
rancizor i acord unei alte persoane, numit beneficiar sau francizat, dreptul de exploata
re a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrial sau intelectual, n scopul de pro
ducie sau de comercializare a anumitor tipuri de produse i/sau de servici. Obinerea unei
francize implic plata unei taxe de intrare n sistem precum i a unor redeven e anuale, de
regul sub forma unui procent din cifra de afaceri. Beneficiarul unei francize are avantaju
l de a exploata o marc de prestigiu, i de a intra pe o pia concuren ial folosind tehnici
de producie, comercializare i marketing perfecionate n timp, i cu un grad nalt de rent
abilitate. Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziionarea sau utiliz
area unui produs sau serviciu consacrat. Francizatul lucreaz sub protecia unui brand ce
este deja cunoscut i prezent n contina publicului. Astfel este mult mai uor s atragi cli
eni. De asemenea, ei beneficiaz de renumele, mrcile comerciale, dreptul de autor, secre

tele de producie comercial sau alte proceduri secrete i de succes deinute sistemul de fr
anciz. De obicei, n faza de demarare a afaceri, resursele de capital ale unui ntreprinzto
r sunt destul de limitate. Capacitile de mprumut de fonduri ale ntreprinztorului sunt,
de obicei, foarte reduse. Formarea unei relai cu o afacere n franciz i permite francizatu
lui aspirant s i mbunteasc abilitatea de a obine asisten financiar.
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lng taxa de acordare a francize
i i redevenele anuale, care diminueaz profitul beneficiarului, acesta trebuie s menin
permanent un anumit standard de calitate.
Contractul de franciz
Franciza este una dintre operaiunele folosite pe scar larg n comerul internaional. n
contractul de franciz particip dou persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul
i, pe de alt parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din c
oncesiunea unei mrci de fabric sau de serviciu, mpreun cu asistena tehnic i toate cu
notinele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunotinele transmise pot avea att natur
industrial ct i comercialntruct n desfurarea activiti sale, beneficiarul francizei
poate fi att productor ct i distribuitor. Pentru desfurarea contractului, francizorul tre
buie s i furnizeze partenerului su elemente de engineering i know-how privind amenaj
area i organizarea ntreprinderi, elemente de marketing cuprinznd metodele, mijloacele
i tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, i mijloacele pentru pregtirea
profesional a personalului. Francizorul este inut s acorde asisten tehnic pe toat dur
ata de desfurare a contractului de franciz.
Cadrul juridic
Prin Ordonana nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei n Romni
a, se definesc urmtori termeni:
Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continu ntre persoa
ne fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoan, d
enumit francizor, i acord unei alte persoane, denumit beneficiar, dreptul de a exploat
a sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
Francizorul este un comerciant care:este titularul drepturilor asupra unei mrci nregistra
te, cu condiia ca drepturile s fie exercitate pe o durat cel puin egal cu durata contract
ului de franciz; confer dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o te
hnologie sau un serviciu; asigur beneficiarului o pregtire iniial pentru exploatarea m
rci nregistrate;
utilizeaz personal i mijloace financiare pentru promovarea mrci sale, cercetri i inova
iei, asigurnd dezvoltarea i viabilitatea produsului. Beneficiar este un comerciant, perso
an fizic sau juridic, selecionat de francizor, care ader la principiul omogeniti reelei
de franciz, aa cum este ea definit de ctre francizor. n limbajul uzual, beneficiarul une
i francize se mai numete i francizat sau francizer. Contractul de franciza trebuie s refle
cte interesele membrilor reelei de franciz, protejnd drepturile de proprietate industrial
sau intelectual ale francizorului, prin meninerea identiti comune i a reputaiei reelei
de franciz. Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage m
preun). Juridic, contractul reprezint, conform prevederilor Codului civil, acordul de vo
in dintre dou sau mai multe persoane prin care se nasc, se modific sau se sting dreptur

i i obligai. n dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de convenie, "
n dreptul francez, termenul de contract a fost folosit iniial pentru a desemna acordul de
voin creator de obligai numai n cazurile expres artate de legiuitor ntr-una din urmto
arele forme: verbal, scris sau remiterea obiectului contractului. Dreptul englez trateaz
contractul drept o afacere i rareori ca acord de voin care s se bazeze pe ncredere. n d
reptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi econo
mice, distingndu-se douvarieti: - contractul clasic, care presupune negocieri prealabil
e, efectele sale find instantanee (de exemplu, cumprarea unui produs de consum); - contr
actul relaional, care are o mare importan economic i social, ncheierea sa find prece
dat de lungi tratative i negocieri viznd un numr considerabil de persoane, find renego
ciabil.
Franciza n Romnia
La inceputul anului 2006 a luat finta in Romania, Asociatia Romana de Franciza o organi
zatie non- guvernamentala, apolitica si non-lucrativa, la initiativa unor oameni de afaceri
americani si romani care activeaza in domeniul francizei din Romania si SUA, ca franciz
or, francizat sau consultant. Ideea creari unui organism oficial care sa raspunda nevoi de i
nformare a mediului de afaceri in sistem de franciza si care sa promoveze si sa dezvolte fr
anciza ca metoda comerciala, pe piata romaneasca, s-a concretizat prin aparitia Asociatiei
Romane de Singura asociatie profesionala care are un cod de etica in domeniul francizei s
i o comisie de mediere in vederea rezolvari conflictelor dintre francizor si francizat.
SUBIECTUL NR 12Notiunea de indicatie geografica
Atat conditiile naturale, specifice unui teritoriu geografic determinat, cat si anumite
metode de prelucrare traditionale pot conferi calitati specifice, inconfundabile unor
produse, care reusesc in acest fel sa fie preferate de anumite categorii de consumatori.
Notiunile de indicatie geografica , indicatie de provenienta
origine

si denumire de

sunt sinonime din punct de vedere juridic. Indicatia de provenienta este

mentiunea directa sau indirecta privind originea georgrafica a unui produs.

Indicatia geografica nu poate fi apropriata, ea avand caracter colectiv si imprescriptibil.
Indicatia geografica indeplineste functia de identificare a produselor dupa originea lor.
Produsele sunt caracterizate de insusiri proprii, datorate atat mediului din care provin, cat
si unor metode de fabricatie speciale.
SUBIECTUL NR 13. Notiunile de desen si model industrial
Desenele si modelele sunt obiecte de proprietate industriala, situate la rascrucea dintre
arta si industrie. Astfel, dupa destinatie si mod de reproducere, ele apartin proprietatii
industriale, iar prin natura efortului creator apartin drepturilor de autor - art. 2 din L

129/92 republicata.
Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in
doua dimensiuni (2D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi,
culori, forma, textura etc.).
Modelul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in
trei dimensiuni (3D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi,
culori, forma, textura).
Desenele si modelele industriale sunt destinate sa atenueze monotonia unei productii de
serie, facand mai atractive produsele.

SUBIECTUL NR 14Sisteme de protectie a desenelor si modelelor industrial

Datorita naturii hibride, desenele si modelele industriale au fost protejate atat prin Legea
Dreptului de Autor, cat si prin legi speciale. Cele doua sisteme de protectie sunt
fundamental diferite, intrucat in proprietatea industriala conditia esentiala este noutatea,
iar in Legea Dreptului de Autor, originalitatea este conditia principala.
1

Sistemul cumulului de protectie (adoptat de legea franceza) - acest sistem este

fundamentat pe teoria unitatii artei, conform careia este imposibil de stabilit un criteriu
care sa separe arta propriu-zisa de arta industriala sau aplicata. Potrivit acestui sistem,
autorul unui desen sau model industrial poate solicita atat protectia prin lege speciala (ca
obiect de proprietate industriala), cat si sa beneficieze de Legea Dreptului de autor. Este
permis cumulul de protectie, singura limitare fiind aceea a eventualei existente de
incompatibilitati intre Legea speciala si Legea Dreptului de Autor. Si legea romana (L
129/92), la art 8, recunoaste posibilitatea protectiei concomitente prin legea speciala si
legea dreptului de autor.
2

Sistemul cumulului restrictiv sau partial (adoptat de legea germana)

Potrivit acestui sistem, un desen sau model poate fi protejat prin metoda dreptului de autor,
numai daca are un nivel artistic ridicat. Acest sistem este fundamentat pe distinctia intre

desenele si modelele industriale si oprele de arta aplicate.

3

Sistemul protectiei specifice exclude orice cumul de protectie. Potrivit acestui

sistem, desenele si modelele industriale pot fi protejate numai prin lege speciala.

SUBIECTUL NR 15.Notiunea de drept de autor

Dreptul de autor este un ansamblu de norme juridice, destinate sa protejeze creatiile de
forma. Astfel, operele artistice, literare sau stiintifice ORIGINALE sunt protejate,
indiferent de modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea si
destinatia lor.
Ca instituitie de drept civil, dreptul de autor este ansamblul de norme juridice ce
reglementeaza relatiile sociale nascute din crearea, publicarea si valorificarea operelor
literare, artistice sau stiintifice.
Ca drept subiectiv civil, dreptul de autor este posibilitatea asigurata de stat autorului de a
utiliza opera potrivit dorintei sale, in scopul de a beneficia de toate prerogativele de ordin
moral si patrimonial, regl L 8/96.
Ca natura juridica, dreptul de autor a fost, pe rand, calificat ca drept de proprietate, drept
de clientela si drept al personalitatii. Exista doua teorii cu privire la natura dreptului de
autor :
1

Teoria monista, potrivit careia nu poate fi disociata personalitatea autorului de

opera sa
2

Teoria dualista - conform acestei teorii, dreptul de autor cuprinde atat drepturi

morale, cat si drepturi patrimoniale, ponderea fiind in favoarea drepturilor morale

SUBIECTUL NR 16.Conditiile pentru protectia drepturilor de autor
Pentru a avea vocatie la protectie, prin Legea dreptului de autor, trebuie indeplinite
cumulativ 3 conditii :

Opera sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului. Astfel, obiect al

dreptului de autor il constituie doar oprele originale de creatie intelectuala. Aceasta

conditie mai este denumita si individualitatea operei . Elementul esential il constituie
forma de exprimare a autorului, impreuna cu alegerea si prelucrarea materialului.
Originalitatea este o notiune subiectiva cu caracter relativ. Originalitatea este, pentru
dreptul de autor, echivalentul noutatii din proprietatea industriala. Originalitatea se
manifesta diferit, in functie de categoria de opere la care se refera. Legea romana prevede,
in mod expres, ca operele originale sunt protejate indiferent de valoarea lor.
2

Opera trebuie sa imbrace o forma concreta de exprimare, adica sa fie perceptibila

simturilor. Ea poate sa imbrace atat forma morala, cat si forma scrisa, poate sa fie sau nu
fixata de un suport material, chiar daca unele opere sunt indisolubil legate de suportul lor
material.
3

Opera sa fie susceptibila de a fi adusa la cunostinta publicului :

Reproducere

Executare

Expunere

Reprezentare

Orice alt mijloc

O opera este recunoscuta si protejata, chiar si atunci cand nu este adusa la cunostinta
publicului, prin simplul fapt al realizarii ei. Nu sunt protejate prin Legea dreptului de Autor
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile. De asemenea, sunt excluse de la
protectie, in mod expres, textele politice, legislative, administrative sau judiciare, simboluri
oficiale ale statului, stirile si informatiile de presa (enumerarea este limitativa nu sunt
date cu titlu de exemplu).
SUBIECTUL NR 17.Opera comuna
Titular al dreptului de autor poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica. Autor

al unei opere literare sau stiintice poate fi doar o persoana fizica, intrucat doar aceasta pot
desfasura o activitate de creatie. In mod frecvent, o opera poate fi rezultatul activitatii
creatoare a mai multor persoane, caz in care suntem in prezenta unei pluralitati de autori si
de subiecte ale dreptului de autor.
Opera comuna este o opera creata de mai multi coautori in colaborare. Opera comuna este,
prn excelenta, o opera unitara, ce se caracterizeaza printr-o pluralitate de subiecte ale
dreptului de autor, ce poarta asupra unui obiect unitar. Obiectul unitar al operei poate fi
divizibil, atunci cand contributia fiecarui autor poate fi determinata sau indivizibil, atunci
cand contributiile autorilor nu pot fi indentificate. In privinta modului de repartizare a
remuneratiei cuvenite autorilor - aceasta se imparte in mod proportional intre autori, in
cazul operei cu obiect divizibil si in mod egal intre autori, in cazul operei cu obiect indivizibil.
Titularii dreptului de autor sunt impreuna realizatorii operei. Opera comuna cu obiect
indivizibil poate fi exploatata prin acordul comun al coautorilor. Opera comuna cu obiect
divizibil poate fi exploatata si separat de fiecare coautor, cu conditia ca exploatarea sa nu
incalce drepturile celorlalti coautori.
SUBIECTUL NR 18 Opera colectiva
-

Este opera creata la initiativa si sub responsabilitatea unei persoane fizice sau

juridice, contributiile personale ale coautorilor formand un tot si nu este posibil, din cauza
naturii operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori.
-

Este o opera complexa din punct de vedere al obiectului, intrucat reuneste elemente

de naturi diferite
-

Poate sa aiba obiectul divizibil sau indivizibil

Este caracterizata printr-o pluralitate de obiecte, carora le corespunde un singur

subiect al dreptului de autor.

Elementul esential de diferentiere intre opera comuna si cea colectiva este acela ca opera
colectiva este creata la initiativa, controlul si responsabilitatea unei persoane care imprima o
conceptie de ansamblu asupra operei. Fiecare coautor executa o parte distincta din opera,
potrivit comenzii si indicatiilor titularului. Titularul dreptului de autor asupra unei opere

colective este persoana din initiativa si sub responsabilitatea careia opera a fost creata.
Drepturile patrimoniale asupra operei apartin titularului.
Autorii contributiilor la opera colectiva au dreptul de a exploata separat fiecare contributia
sa, cu conditia sa nu prejudicieze opera colectiva.
Drepturile morale de autor revin tot persoanei din initiativa careia opera a fost creata.
Autorii contributiilor au si ei o parte din exercitiul drepturilor morale de autor.
SUBIECTUL NR 19 Drepturile morale de autor
-

Sunt drepturi strans legate de persoana autorului. Acestea sunt preponderente si

din ele se nasc drepturile patrimoniale de autor.

Drepturile morale isi continua existenta si dupa publicarea operei, si dupa decesul autorului,
inclusiv dupa ce opera cade in domeniul public.
La art 10 din L 8/96 sunt enuntate explicit urmatoarele drepturi morale:
a

Dreptul de divulgare - este dreptul de a decide daca, in ce mod si momentul in care

opera va adusa la cunostinta publica. Este un drept discretionar si absolut, fiind unul dintre
cele mai personale drepturi si dreptul din care se nasc drepturile patrimoniale de autor.
b

Dreptul la paternitatea operei - dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de

autor al operei. Acesta exprima legea fireasca, intima dintre autor si opera sa; are doua
aspecte: unul pozitiv - ce consta in dreptul autorului sau al mostenitorilor acestuia de a
remedia calitatea sa de autor. Al doilea aspect este negativ si consta in dreptul autorului de
a se opune oricarui act de uzurpare.
c

Dreptul la nume -

este dreptul de a decide sub ce nume opera va fi adusa la

cunostinta publicului.
d

Dreptul la inviolabilitatea operei este dreptul autorului de a pretinde respectarea

integritaii operei si de a se opune oricarei modificari sau oricarei atingeri aduse operei.
Dreptul la inviolabilitatea operei este o consecinta a dreptului la divulgare, autorul fiind

singura persoana care poate hotari sub ce forma va aduce opera la cunostinta publicului. De
altfel, L 8/96 prevede, in mod expres, ca sunt protejate creatiile de forma.
e

Dreptul de retractare este dreptul autorului de a retrage opera sa de pe piata, in

orice moment, despagubind, daca este cazul, pe titularii dreptului de exploatare. Dreptul de
retractare este o consecinta a caracterului absolut si discretionar al dreptului de divulgare.
Caracterele drepturilor morale de autor
-

Nu sunt expres reglementate de L 8/96, dar in doctrina se considera ca drepturile

morale de autor au urmatoarele caractere :

1. Sunt drepturi strans atasate persoanei autorului. Caracterul strict personal al drepturilor
morale au drept consecinta faptul ca numai autorul, personal, poate exercita componentele
pozitive ale drepturilor de divulgare la paternitatea operei, la nume si inviolabilitatea operei.
Totusi, exercitarea componentei negative a drepturilor morale de autor (dreptul de a se
opune oricarei uzurpari, dreptul de a revendica oricand calitatea de autor si dreptul la
inviolabilitatea operei) se pot detasa de persoana autorului. Dupa moartea autorului,
exercitiul acestor drepturi morale se transmite mostenitorilor pe durata nelimitata.
2. Drepturile morale au caracter inalienabil. Datorita faptului ca drepturile morale sunt
strict personale, ele au un caracter inalienabil, adica nu pot face obiectul unei instrainari sau
al unei renuntari.
3. Drepturille morale au caracter insesizabil (nu pot face obiectul unei executari silite).
Caracterul insesizabil rezulta din caracterul inalienabil al drepturilor morale de autor.
Creditorii autorului pot urmari silit numai foloasele patrimoniale rezultate din exploatarea
operei. In cazul unei opere nedivulgate, creditorii autorului nu-i pot impune acestuia
divulgarea si exploatarea operei si nici nu se pot substitui autorului, divulgand ei opera si
exploatand-o in vederea satisfacerii creantelor lor. 4. Drepturile morale au un caracter
perpetuu. Drepturile morale de autor se nasc in momentul crearii operei, se transmit prin
mostenire la data decesului autorului (doar componentele negative) si continua sa existe
perpetuu.

5. Drepturile morale sunt imprescriptibile. Caracterul imprescriptibil al drepturilor de autor

rezulta, in primul rand, din faptul ca sunt drepturi ale personalitatii si din faptul ca au un
caracter perpetuu. Dreptul la actiune, in sens material, pentru apararea drepturilor morale
de autor nu se stinge oricat ar trece de la incalcarea lor. De altfel, prescriptia extinctiva se
refera exclusiv la drepturile patrimoniale.

SUBIECTUL NR 20.Drepturile patrimoniale de autor

Alaturi de atributele de ordin moral, dreptul de autor contine si drepturi patrimoniale.
Dreptul autorului de a trage, de a obtine foloase materiale de pe urma exploatarii operei
sale a fost primul din drepturile recunoscute in favoarea autorilor. Cu toate acestea, in
doctrina s-a aratat ca drepturile patrimoniale de autor nu se nasc drepturi de sine
statatoare, ci sunt o consecinta a exercitarii prerogativelor personal-nepatrimoniale, cum ar
fi, spre exemplu, dreptul de divulgare.
Dreptul de autor are urmatoarele drepturi patrimoniale :
1

Dreptul de utiliza si exploata personal opera este dreptul autorului de a

reproduce, difuza, importa, exporta copii ale operei, de a reprezenta in scena, de a o expune
public (in functie de natura operei), de a o transmite prin radio sau TV, de a o reprezenta
intr-un loc public sau de a permite accesul la opera. Autorul este singura persoana ce poate
traduce, publica, adapta sau transforma opera sa.
2

Dreptul de a consimti la utilizarea operei de catre terti autorul este singura

persoana care, pe baza de contract, cu titlu oneros sau cu tiltu gratuit, poate consimti la
utilizarea sau exploatarea operei sale de catre terti, in oricare din modalitatile expuse mai
sus.
3

Dreptul de suita este dreptul autorului unei opere de arta plastica de a incasa 5%

din pretul fiecarei noi revanzari si de a fi informat in orice moment cu privire la locul in care
se afla opera sa. Precizare : obiectul dreptului de suita este format numai dintr-o opera de
arta plastica. Dreptul de suita, desi este un drept patrimonial, nu poate fi instrainat, fiind un
drept strict personal.

Caracterele drepturilor patrimoniale de autor :

1

sunt strans legate de persoana autorului - autorul unei opere are drept patrimonial

exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va utiliza sau exploata opera sa

2

sunt transmisibile atat prin acte intre vii, cat si prin succesiune

sunt excusive autorul este sigura persoana care decide exploatarea operei sale,

precum si in ce mod se va realiza aceasta. Autorul are monopol exclusiv de exploatare a

operei si este singura persoana care poate decide daca permite utilizarea si exploatarea
operei de catre terti
4

sunt limitate in timp. Autorului i se recunoaste pe toata durata vietii un monopol

exclusiv de exploatare a operei, drept care se transmite si mostenitorilor pentru o perioada

de 70 ani. Dupa implinirea acestui termen, opera cade in domeniul public.