Andrei, apostolul dacilor

Nr. 366::26 noiembrie - 2 decembrie 2009::Scris de Laura Oana

La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea
Decebal,/ Calare pe-un cal - o balada culeasa din Dobrogea pomeneste numele
ultimului rege dac alaturi de cel al sfantului care a increstinat aceste meleaguri.
Memoria populara a retinut in legende faptele cele vechi ale stramosilor si,
potrivit batranilor, apostolul a dat peste preoti daci sfinti in pestera care astazi
ii poarta numele, cea de la Ion Corvin, din Dobrogea. Ziua Sfantului, sarbatorita
de aproape 200.000 de romani care ii poarta numele, este importanta si pentru
ca traditia neamului spune ca noaptea din 29 spre 30 noiembrie este singura din
an cand se deschid portile cerului si ies strigoii din morminte.

[... detaliat]
Istoricii s-au contrazis de multe ori atunci cand au vorbit despre prezenta
Sfantului Apostol Andrei in locuri care astazi fac parte din Romania. Desi sunt
cercetatori care contesta acest lucru, jurnalistul Dumitru Manolache
demonstreaza prin argumente, in volumul Andrei Apostolul lupilor, ca sfantul a
poposit pe aceste meleaguri. In plus, chiar Papa Pius al II-lea spune ca Sfantul
Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, unde a fost primit de mare multime
inflacarata de cuvintele sale si evenimentul ar fi avut loc la trei decenii dupa
moartea poetului Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr. In 2001, Sfantul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat ziua praznuirii Sfantului Andrei, adica 30
noiembrie, drept sarbatoare nationala bisericeasca pentru ca Apostolul Andrei
este considerat primul propovaduitor al Evangheliei la daci, in teritoriul dintre
Dunare si Marea Neagra.

Cinstea de care se bucura cel care a adus cuvantul Mantuitorului Hristos

populatiei de la gurile Istrului este dovedita si prin faptul ca noua catedrala
patriarhala din Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant.
Calatoriile sale prin cetatile de la Dunare sunt pomenite de Ion Dinu, doctor in
teologie, care, in 1945, scrie, in Viata si activitatea Sfantului Apostol Andreiu:
Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului il
asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu invatatura si
cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a indreptat spre
cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergand apoi prin sirul
de cetati pana la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a
Dunarii. Declarat protectorul Romaniei, ziua sfantului marcheaza, traditional,
inceperea iernii, motiv pentru care se mai numeste Andrei de Iarna.

Andrei, apostolul lupilor

Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura
Dacica este considerat de teologi o predanie si contine date despre activitatea
Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise,
prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de
diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in
teritoriile lupilor, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul
Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea).
Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra
traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta
Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din
credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca elinii
din Pont, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din
Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi
aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau
Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache
pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie
de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde
se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi
pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata Mosului din Carpati, Pustnicul Neofit,
din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o taina pastrata in ciuda piedicilor si scrie
despre memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au
pierdut, amintiri despre continuitatea duhului de traire in acest specific de
caracter carpatin. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si
transmisa de la un pustnic la altul.

Marele Preot, preotul lui Hristos

Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la
intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca
ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa
cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi ascuns in munti, sub chipul
unui iconar-purtator de icoana: Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana
ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand
au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand
astfel.... Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt,
ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot
se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar.
El incearca totusi sa vorbeasca despre Noua Taina dacilor care il suspecteaza ca

si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos.

Marele preot ar fi raspuns: Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca
Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al
carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul
dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si
peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le
spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel
stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca
nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce
trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului Mos al acestui pamant, pe Cel ce
este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am
cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana
pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum
nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos.

Primul martir crestin

Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica:
Zalmoxe a lasat cuvant: Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu
va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care so primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui...
Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu,
magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe. Dupa acest
cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in
Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe,
unde a facut biserica, apoi il condamna: Batranule mag va trebui sa mori pentru
aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu
ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul. Preotul-mag spune insa dacilor
ca nu a tradat, ci a implinit credinta in Chipul ei mult asteptat.: Voi merge
pana la Zalmoxe caruia ii voi duce haina de crestin in locul celei de mag, haina
sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut
din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi. Magul savarseste apoi
primul botez al vietii fagaduite, noul preot fiind numit Andrei, dupa numele
apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in
locul celui de Zalmoxe. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este
primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit tainei, primul
mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer.
Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta taina de la Rameti este de fapt
taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din
jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu
se stie cand s-au crestinat si crede ca poporul roman s-a nascut crestin! pentru
ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se
nastea si poporul roman.

Preotii daci, slujitorii lui Iisus

Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera
din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte
a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane
pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin.
Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand,
prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a
crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale
cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei
sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin
cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces,
descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut
in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o
candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare
de seminar: credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor,
trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut
fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea
de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un
element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de
repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o
aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu
atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii
nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine
obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a
ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman.

Imblanzitorul lupilor
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat
de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele
legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea
Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe
Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca
adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in
vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche
colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle
Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care
Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce
ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au
povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi,
este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in
cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii
stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte
tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In
traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva
relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era

trimisul Domnului printre lupi. Despre daci, se stie ca erau numiti lupi,
datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii
imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei
a ramas in popor ca Apostolul lupilor, care fereste de lupii salbatici si care a
imblanzit lupii daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea
romanilor pana in zilele noastre: Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea
de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun
e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe
om.

Superstitiile unui sfant

Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop.
Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine.
Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi
catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna
cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou,
cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie
pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi.
Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca
luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se
anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti
la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la
sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar
si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se
matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic
imprumut.

Semnificatia numelui Andrei

Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat la propovaduire, este praznuit pe 30
noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod
traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca:
Andras este in legatura cu andreia, barbatie, indrazneala si se trage din
cuvantul anr, andrs barbat. Forma curenta este Andrei, cu femininul
Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental.
In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta,
Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de
familie.