COLEGIUL AGRICOLSANDU ALDEA

-CLRAI-

PROIECT PENTRU CERTIFICARE A

COMPETENELOR PROFESIONALE
Domeniul:Protectia Mediului
Calificarea:Tehnician Ecolog si Protectia Mediului

PROPRIETATILE FIZICE ALE SOLULUI SI

METODELE DE DETERMINARE A ACESTORA

ndrumtor:

Absolvent:

Prof.Constantin Doina Rodica

Paun Cristina Gabriela

2015

CUPRINS

CAP. I. Argument
CAP. II. Densitatea solului
1.Densitatea fazei solide a solului
2. Densitatea aparenta
3. Determinarea densitatii
CAP. III. Textura solului
1.Textura (componena granulometrica)
2. Determinarea texturii solului
CAP. IV. Structura solului
1. Structura solului, originea i nsemnatatea
2. Rolul structurii n crearea fertilitaii solului
CAP. V. Porozitatea
1. Porozitatea sau spatiul lacunar al solului
2. Porozitatea drenanta, utila si inactiva
CAP. VI. Concluzii

CAP. I. Argument

Omul nu a fost niciodata interesant niciodata sa afle cat mai

multe despre locul unde traieste. Natura are in componenta poate,
daca putem spune "toate frumusetile lumii". Tot ce a creat Dumnezeu
pare a fi incredibil. Toti admira si apreciaza tot ce ne inconjoara dar
nimeni nu este macar curios sa afle toate detaliile despre un anumit
lucru. De exemplu, nimeni nu este curios ce are in componenta sa
solul.
Solul este un element important din natura, poate cel mai
important. Solul are atat proprietati fizice(aici intrand si proprietatile
fizico-mecanice), cat si chimice.
Eu mi-am ales tema "Proprietatile fizice ale solului" deoarece
mi s-a parut destul de interesanta si captiva in acelasi timp. Toate
proprietatile solului ar trebui studiate de o mare parte din elevi, dar se
pare ca invatamantul este din ce in ce mai scazut.
Proprietatile fizice ale solului sunt: desitatea, structura, textura,
porozitatea si cum am m-ai mentionat aici sunt incluse si proprietatile
fizico-mecanice.

Cap. II. Densitatea solului

1.Densitatea fazei solide

Mai poarta denumirea i de densitate specifica . Ea
reprezinta
raportul dintre masa (ms) i volumul fazei solide (V s), exprimata n
g/cm3
m

s =
V

Faza solida a solului este alcatuita din constituieni minerali,

organici i organo- minerali, care au densitai specifice variate;.cele
mai mari valori ale densitaii specifice le au constituienii minerali.
Faza solid a solului este constituita din diferite minerale,
care se gasesc in proporii diferite, asa incat si valorile densitaii
specifice sunt extrem de variate. In acelasi timp, raportul dintre
constituienii fazei solide mai este influenat i de gradul de alterare a
fazei solide, astfel nct solurile cu vrste diferite, formate pe acceasi
roca,vor avea valori diferite ale densitaii specifice.
Humusul, substana specifica solului, contribuie la reducera densitaii
specifice a fazei solide a acestuia, dispunnd de o valoare medie de
1,44 g/cm3. Cu cat cantitatea humusului este mai mare, cu att
densitatea fazei solide a solului este mai mica i invers.
Coninutul i componena humusului din sol sunt influenate
de tipul de solificare, deci putem considera ca densitatea specifica a

solului depinde i de acest proces.

2. Densitatea aparenta a solului
Densitatea aparenta a solului reprezinta raportul dintre masa
fazei solide (ms) i volumul total al solului exprimata n g/cm3.
ms
b=
Vt
Solul fiind un corp poros, volumul total al lui este mai mare
dect volumul fazei solide (Vt>Vs), situatie care face ca densitatea
aparenta sa fie mai mica dect densitatea fazei solide.
Valorile densitaii aparente ale solului sunt influenate in principal de
componena granulometrica, coninutul de materie organica al solului
i de gradul de structurare al solului.
a) Componena granulometrica. Valorile densitaii aparente se
reduc pe masura ce crete coninutul de argila. La acelai continut de
argila pe masura ce componena granulometrica este mai puin
echilibrata, respectiv pe masura ce crete coninutul de praf, sau, mai
ales cel, de nisip grosier valorile densitaii aparente devin mai mari.
Se accepta urmatoare scara a valorilor optime a densitaii
aparente a solurilor cu componena lor granulometrica:
Soluri argiloase i lutoase
Soluri luto-nisipoase

1,00-1,30g/cm 3
1,00-1,40g/cm 3

Soluri nisipo-lutoase

1,20-1,45g/cm 3

Soluri nisipoase

1,25-1,60g/cm3

b) Valorile densitaii aparente variaza, de asemenea n raport

de coninutul n materie organica a solului, ele avand valori sensibile
mai mici, n soluri organo-minerale i mai ales, n cele organice.

n orizonturile organice (turboase, litiera) valoarea densitaii aparente

are valori de 0,2-0,4g/cm3.
n solurile subiacente, sarace sau far humus si relative mai compacte,
valorile sunt intre 1,40-1,60g/cm3. Valoarea maxima a densitatii
aparente este caracteristica pentru orizonturile gleice ale solurilor
inmlastinite, ajungand pana la 1,7-1,9g/cm 3, iar in unele cazuri pana la
2g/cm3.
c) Un rol important in determinarea valorii densitatii aparente a
solului, contribuie la marirea volumului total al porilor din sol. Cu cat
gradul de structurare este mai mare, cu atat densitatea aparenta a
orizontului este mai mica.
Din cele prezentate pana acum, reiese clar ca densitatea
aparenta a solurilor creste concomitent cu adancimea. Astfel, in
solurile argiloiluviale, orizontul de la suprafata are valoarea densitatii
aparente de 1,2-1,4g/cm3, iar orizonturile subiacente, de la adancimile
cele mai mari, de 1,6-1,8g/cm. La cernoziomuri, aceste valori sunt de
1,0-1,2g/cm3 si respectiv, de 1,3-1,6g/cm3.
Marirea valorii densitatii aparente odata cu cresterea adancimii
este determinata, in principal, de scaderea continutului de humus si a
gradului de structurare. Concomitent cu marirea adancimii, aranjarea
particulelor de sol este mai compacta, situatie datorita si greutatii
orizonturilor supradiacente.
Pe terenurile agricole, marimea densitatii aparente a solului este
influentata pronuntat de agrotehnica. Imediat dupa prelucrarea
orizonturilor arabile, valorile densitatii aparente sunt mult mai reduse,
comparativ cu orizonturile neprelucrate. In timp, insa, ca rezultat al
degradarii structurii solului, valorile densitatii cresc. Se constata ca
imediat sub orizontul arabil, apare un strat cu densitate aparenta mare,
care poarta denumirea de talpa a plugului sau hardpan.

3. Determinarea densitatii sau D (densitatea prii solide)

prin metodele picnometrului.
Procedeul de determinare a densitii prin metoda picnometrului
urmrete determinarea volumului pe care l ocup particulele solide
dintr-o cantitate de sol cunoscut. Cunoscnd volumul total al
picnometrului (volumul lichidului cu care se va umple picnometrul) i
volumul aceluiai lichid, dup ce n picnometru s-a introdus proba de
sol, se calculeaz prin diferena volumul lichidului dislocuit, deci
volumul probei de sol.
Lichidul cel mai des folosit este apa distilat, iar n scopuri
speciale, exceptnd nisipurile unde nlocuirea apei distilate nu este
necesar, se poate folosi un lichid inert (benzen, petrol, toluen, xilen).
Modul de lucru:
Picnometrul, cu capacitate de 50-100 cm3 se va umple pn la
semn cu lichidul n care se va face determinarea. Se cntrete plin cu
ap distilat i se nregistreaz masa lui n grame. Se cntrete 1016g sol uscat la 1050C, mrunit i trecut prin sita de 1mm, se
introduce n picnometrul gol i uscat cu ajutorul unei plnii uscate, Cu
ajutorul unei pipete se adaug treptat lichidul folosit, astfel ca lichidul
s formeze un strat aproximativ 1 cm deasupra solului. Se agit uor
picnometrul cu sol pentru eliminarea parial a aerului. Evacuarea
total a aerului se face fie prin fierbere pe o baie de ap (5-10 minute)
sau cu ajutorul vidului. Vidul, n acest caz se realizeaz ntr-un exicator
rezistent, cu ajutorul unei pompe pneumatice, fie cu ajutorul unei
trompe de ap. n timpul evacurii aerului din suspensia de sol, se
supravegheaz ca suspensia s nu ias din picnometru odat cu
aerul, cnd acesta se degaj prea brusc. La ndeprtarea aerului prin

fierbere picnometrul se las s se rceasc ntr-un exicator i apoi se

umple cu lichidul folosit. Se acoper apoi cu dopul rodat al
picnometrului, iar excesul de lichid, eliminat prin capilarul dopului, se
terge cu o hrtie de filtru, i se cntrete. Cntririle se efectueaz
cu o precizie de 0,01g.

Calculul rezultatelor:
Valoarea densitii solului se calculeaz dup relaia:

G
d ( g / cm 3 )
G1 G G2

unde:
G masa probei de sol perfect uscat (g);
G1 masa picnometrului plin cu ap (g);
G2 masa picnometrului cu sol i ap, (g);
d densitatea apei n momentul determinrii, g/cm 3.
Densitatea apei distilate poate fi considerat egal cu 1,
modificarea volumului n funcie de temperatur nefiind prea mare.
Cap. III. Textura solului
1.Textura (componena granulometrica)
Faza solida a solului este formata din particule elementare de
diferite marimi. Cantitaile procentuale cu care aceste particule intra in
alcatuirea solului definesc textura solului. Diferenele care exista ntre
soluri, datorita deosebirilor de textura, sunt surprinse la clasificarea
solurilor n specii sau n clase texturale, n funcie de procentul de

nisip, praf i argila. Determinarea procentuala a particulelor de nisip,

praf si argila se face sub raport textural, se face indirect prin apreciera
unor anumite proprietai fizice.
n funcie de diametrul fragmentelor compomentei solide s-au elaborat
diverse clasificari a particulelor elementare n fractiuni ale acestora.
Cele mai cunoscute sunt clasificarea

Kacinski i clasificarea

Atterbarg, ultima utilizata i de Asociatia Interntionala pentru Stiinta

Solului.
Exprimarea alcatuirii granulometrice a unui sol se face grafic sau
tabelar,

utiliznd

clasele

texturale,

definite

prin

coninuturile

procentuale i raporturile dintre particulele componentei solide. n

prezent nu exista un sistem de clase texturale unic. n Romania,
Institutul de Certatari pentru Pedologie si Agrochimie a elaborate o
clasificare a solurilor dupa textura (dupa pamantul fin), care cuprinde 3
grupe de clase, 6 clase i subclase texturale (tab.nr 3).
Pentru ncadrarea ct mai exacta i o apreciere corecta a
solurilor sub aspect textural se folosesc numeroase modele de
reprezentare grafica. Cel mai des utilizat este cel al reprezentarii
fraciunilor granulometrice prin diagrame triunghiulare (echilaterale sau
dreptunghiulare), pe baza celor trei fraciuni de baza: nisip, praf, argila
redate procentual pe cele trei laturi. ntrucat aceste trei fractiuni nu au
acceai valoare specifica n determinarea nsuirilor solului, triunghiul
texturii se mparte ntr-o serie de compartimente conform unor criterii
proprii. n determinarea texturii solului se mai folosesc i alte
procedee, care se aplica n special la solurile cu o textura grea.
Acestea se refera la taierea solului umed cu o lama de cuit i
ncercare de a lustrui solul uscat cu unghia. Cand solul umed, tait cu o
lama de cuit, formeaza o suprafata lucie ca oglinda, este argilos;
cnd nu formeaza aceasta suprafaa lucie, decat n mica masura, este

luto-argilos, iar cnd nu formeaza suprefee lucii i produce un sunet

caracteristic frecarii graunelor de nisip, solul este lutos. Prin lustruirea
cu unghia a agregatelor n stare uscata, cnd se obine o suprafata
perfect lucie, solul este argilos, iar cnd suprafaa respectiva este
numai parial lucie, solul are textura luto-argiloasa.La apreciera texturii
mai servesc i alte observaii, facute la suprafaa solului sau n profil.
Trebuie menionata, astfel, prezena crapaturilor, care sunt cu
att mai largi i mai adnci, cu cat solul este mai argilos. Uneori
solurile argiloase formeaza la suprafaa o crusta, care crapain placi i
are tendina de a se ndoi catre margini.
2. Determinarea texturii
Se face pentru fiecare orizont n parte. Specia texturala de
sol se stabilete, de obicei, dupa textura orizontului A, care este cel
mai important din punct de vedere agricol. n cazul cand textura
orizontului A este mult modificata prin procesul pedogenetic (la
podzoluri, soloneturi .a.), specia texturala se stabilete pe baza
texturii orizontului A i a rocii parentale. Determinarea texturii n teren
este nsoita i de observaii referitoare la scheletul solului (pietri,
pietre sau bolovani), daca acestea exista. Coninutul de schelet se
apreciaza procentual dupa cantitatea de material scos din profil sau
dupa suprafaa pe care o ocupa n pereii profilului, notandu-se
marimea i forma fragmentelor, natura mineralogical i gadul de
alterare.

Cap. IV. Structura solului

1. Structura solului, originea si nsemnatatea

Particulele elementare de origine minerala, organica i organominerala, dispun de capacitatea de a se asocia (mai ales cele care au
diametrul mai mic de 0,005mm). n acest mod se organizeaza noi
formaiuni, mai complexe, deosebite ntre ele dupa marimea i forma,
care poarta denumirea de agregate structurale. Structura solului este
definita ca fiind stare de grupare a particulelor elementare n agregate
sau fragmente de diferite forme si marimi.
C.D.Chiria (1955), N.A.Kacinski (1965), A.D.Voronin (1984) au
grupat procesele de asociere a partculelor n trei categorii distincte i
anume:
a)

Coagularea coloizilor se produce sub influena forelor

electrostatice, de la suprafaa particulelor coloidale i implica procese

legate de adsorbia moleculelor de apa i a cationilor schimbabili, pe
aceste suprafee.
Datorita compoziiei complexului absorbativ, rolul principal n
coagularea coloizilor i a structurrii solului revine cationilor de calciu,
iar n cazul solurilor acide, hidrogenului i cationilor trivaleni, n timp
ce prezena cationilor de sodiu este principalul factor care cauzeaza
peptizarea coloizilor i degradarea structurii.
b)

Procesele

de

aglutinare-cimentare,

constau

dupa

I.N.Antipov-Karataev (1948), din formarea legturilor ntre particulele

grosiere ale solului prin intermediul coloizilor organici, minerali, etc.
W.Emerson (1959), A.D.Veronin (1948, 1986), V.I.Osipov (1989), au
pus n evidena urmatoarele tipuri de legaturi posibile: cuar materie
organica cuar; cuar materie organica -argila; argila materie
organica argila; argila argila. A.D.Veronin (1984, 1986) considera
ca mecanismele care creeaza aceste legaturi acioneaza prin

orientarea particulelor de argila la suprafaa graunilor de nisip, prin

fore capilare, procese de deshidratare, fore electrostatice, forele Van
der Waals etc. Un rol important, n formarea agregatelor structurale
revine carbonatului de calciu i produselor hidrolizei compuilor de fier.
c)
structurale

Legarea

particulelor

componente

ale

elementelor

prin tasare i alte procese mecanice este cel mai bine

cunoscuta, n parte i, datorita faptului ca se preteaza la tehnicile de

modelare.

principal,

aceste

procese

sunt

determinate

de

alternanele de nghe, umezire i uscare i de aciunea directa a

radacinelor i ramelor.
Procesele de umezire-uscare au intensitai diferite

i se

manifesta n toate condiiile fizico-geografice. A. Canarache (1990)

distinge doua mecanisme de aciune a alternantei umezire-uscare.
Primul, consta in marunirea masei solului sau a elementelor
structurale brute, ca urmare a patrunderii bruste a apei n porii
acestora i comprimarii aerului din interiorul lor. Are loc un fel de
explozie a elementelor structurale.
Acelai efect asupra structurii solului, l are i mecanismul
alternanei nghe-dezghe. N.A.Kacinski (1965) i I.B.Revut (1978)
susin, ca structurarea solului este maxima atunci, cnd umiditatea lui
corespunde valorii de 50-60% din capacitatea pentru apa n camp.
Aciunea ngheului i dezgheului este considerata de muli autori, ca
fiind principalul factor de refacere, n timpul iernii, a structurii
degradate n perioada de vegetaie anterioara i de reducere a tasarii
excesive a solului pe terenurile agricole.
n consecina, putem considera ca alternanele nghe-dezghe i
umezire-uscare determina "autoafanarea" sau autostructurarea i
asigura o stare fizica favorabila solului la ieirea din iarna.

Un rol important, n formarea structurii solului, l au organismele

vii, atat cele superioare, cat i cele inferioare.
Plantele superioare influeneaza procesul de structurare prin
intermediul sistemului radicular. Mecanismul acestui proces este
extrem de divers. I.F.Ghelter (1945) considera ca structurarea rezulta
n urma cimentarii particulelor fine sub influena substantelor organice
care rezulta n urma activitaii vitale a microorganismelor, care traiesc
pe radacinile plantelor sau n apropierea lor.
A.C.Black (1969) sustine ca radacinile plantelor exercita efecte
de agregare prin diverse secreii aglutinante, prin substane coloidale
rezultate n urma humificarii lor i prin schumbarile de umiditate,
datorita consumului de apa.
Radacinile plantelor mari au i o aciune mecanica pe parcursul
dezvoltarii lor. Acestea separa materialul solului n fragmente mici i
apasnd asupra lor, contribuie la aderarea reciproca tot mai puternica
a acestora. Sistemul radicular determina modificari de volum ale
solului i prin suciunea apei.
Un rol important n structura solului l au i rmele, ct i ali
reprezentani ai faunei tericole, care att la suprafaa, ct i n canalele
acestuia, depun excreii marunte, de forma unor agregate structurale.
Microorganismele (bacterii, ciuperci) prin intermediul organelor
filamentoase sau a substanelor bituminoase care rezulta n timpul
descompunerii

materiei

organice,

cimenteaza

fraciunile

granulometrice din sol, formnd agregatele structurale. Totodata,

bacteriile

prin

sinteza diferitelor

substane

lipicioase de

tipul

polizaharidelor, favorizeaza cimentarea particulelor de sol, formnd

agragate structurale.
Procesul de structurare mai este influenat i de ali factori
legai de particularitaile pedogenezei. Printre acestea amintim:

cantitatea de argila, compoziia mineralogica a fraciunii fin dispersate,

coninutul i compoziia humusului.
Alaturi de compuii menionai, n procesul structurarii solului mai
contribuie i hidroxizii de fier i aluminiu, aflai n stare coloidala. Aceti
compui au rol de ciment de legatura n formarea agregatelor
structurale stabile. Pe parcursul alterarii silicailor primari, se formeaza,
n afara de argila, i hidroxizi de fier, care mbraca cu o pelicula
puternic aderena mineralelor argiloase. Peliculele coloidale de
hidroxizi, n reacie cu acizii humici formnd, n acest fel, peliculele de
gel de tipul compuilor complecsi ferihumici i aluminohumici.
Trebuie aratat ca legatura dintre aceste pelicule i mineralele
argiloase nu este de natura chimica, ea fiind formata prin intermediul
ionului de hidrogen. Astfel, prezena concomitenta a hidroxizilor ferici
i a acizilor humici, contribuie la formarea structurii glomerulare
stabile.
Diversitatea factorilor i condiiilor care determina structurarea
solului determina i diversitatea agregatelor, att dupa marime, ct i
dupa forma.
n funcie de dimensiunile agregatelor structurale se deosebesc
urmatoarele grupe:
a) megastuctura (agregate structurale cu diametrul mai mare de
10mm);
b) mezostructura (agregate structurale cu diametrul cuprins ntre
10,0-0,25mm);
c) microstructura (agregate sructurale cu diametrul mai mic de
0,25mm).
n general, tipurile de structura se mpart n genuri n funcie de
caracterele feelor i muchiilor agregatelor structurale i n specii, n
funcie de dimensiunile agregatelor.

Procesele de solificare sunt nsotite de formarea unor anumite

genuri de specii de structura.
2. Rolul structurii in crearea fertilitaii solului
Structura solului are o nsemnatate deosebita n fertilitatea
solului. Solurile structurate prezinta urmatoarele particularitai:
-afnarea buna, ceea ce asigura germinarea semintelor,
patrunderea mai uoara n sol a radacinilor i o rezistena
mica la lucrarile solului;
-patrunderea uoara a apei n sol i reinerea acesteia prin
micarea evapotranspiraiei, care asigura un regim hidric
favorabil dezvoltarii plantelor;
-patrunderea uoara a aerului n sol i schimbul acestuia
cu aerul atmosferic, care asigura un regim al aerului n sol
favorabil dezvoltarii plantelor.
Cele mai bune agregate pentru fertilitatea solului sunt cele
graunoase i bulgaroase, cu diametrul cuprins ntre 5,00-0,25 mm. n
solurile care au asemenea structura, apa i aerul nu se gasesc n
stare de antagonism, deoarece apa este nmagazinata n porii capilari
ai agregatelor, iar aerul in jurul acestora, n spaiile necapilare. n
aceste soluri se produc concomitant procese aerobe i anaerobe de
descompunere a materiei organice. La suprafaa agregatelor domina
procesele aerobe, iar n interiorul acestora, cele anaerobe. Plantele
pot gasi pe suprafeele agregatelor, combinaii chimice finite necesare
pentru nutriie, iar n interior, procesul de descompunere decurgand
mai ncet, sunt condiii de pastrare a rezervei de substane nutritive.
Asemenea condiii sunt prezente n cernoziomuri. Pe masura
scaderii dimensiunilor elementelor macrostructurale, porozitatea totala
scade, capacitatea de reinere a apei crete, iar capacitatea de aer

scade pana la 10%, atingnd limite sub care culturile ncep sa sufere.
n acelasi timp, scade viteza de infiltraie i crete evaporaia apei la
suprafaa solului.
Solulul nestructurat se caracterizeaza prin prezenta numai a porilor
capilari si nu permite, decat cu mare greutate, patrunderea apei, care
se pierde foarte repede prin evaporare. Are, ca urmare, un grad sporit
de aeratie.
Datorita acestei situatii, procesele de descompunere ale
resturilor vegetale sunt aerobe si rezulta cantitati mari de substante
nutritive, care insa datorita lipsei de umiditate, nu pot fi folosite de
catre plante. Distrugerea prin eroziune superficiala a orizontului
structurat, necesita o viteza si o energie a apei mult mai mare,
comparative cu orizontul nestructurat.
Putem concluziona ca rolul ecologic al structurii solului este
extrem de mare. In consecinta, este necesar ca solul sa pastreze in
mod permanent o stare de structurare. In etapa actuala, cand solul
este puternic afectat de lucrarile agricole, se face simtita o actiune
continua de degradare a structurii.
Procesul de degradare a structurii solului este determinat de mai
multi factori si anume:
a) de utilizarea intensa a terenurilor in agricultura; Introducerea

terenurilor in circuitul agricol este insotita de distrugerea

covorului vegetal natural, care prin sistemul lui radicular
contribuie la structurarea masei de sol. Concomitent, se
reduce activitatea faunei din sol si in primul rand, a
rozatoarelor;
b) de influenta picaturilor de ploaie; Sub influenta acestora,

structura solului se poate distuge prin actiune mecanica, iar

procesul de destructurare este insotit de o pulverizare partiala

si de distrugere peliculei fin coloidale, in special a celei

humicede pe suprafata perticulelor, slabindu-se in acest fel
stabilitatea structurii. Distugerea structurii se datoreza si
actiunii chimice si fizico-chimice a apei provenita din
precipitatiile atmosferice. Aceasta actiune se manifeta prin
procesele de dizolvare si hidroliza, in urma carora cationii
schimbabili alcalino-pamantosi din complexul absorbativ sunt
inlocuiti cu cei de H+ si NH4+, producandu-se peptizarea
micelelor coloidale. Un rol important revine sarurilor de
amoniu care ajung in sol prin intermediul precipitatiilor
atmosferice si care inlocuiesc cationii de Ca 2+ din comlpexul
absorbativ cu ionul de amoniu. Introducere terenurilor in
circuitul agricol este insotit de reducere cantitatii de resturi
vegetale

care

servesc

ca

sursa

de

energie

pentru

componentul viu al solului si formarea humusului. Totodata,

acestea duc in cele din urma la reducerea rezervelor de
humus, care au un rol important in formarea structurii. Ca
urmare, are loc si reducerea gradului de structurare a solului.

CAP. V. Porozitatea
1. Porozitatea sau spatiul lacunar al solului

Starea de asezare a particulelor solide ale solului se poate

exprima nu numai prin densitatea aparenta sau volumul specific, ci si
prin porozitatea totala, care este volumul total al porilor exprimat in
procente din unitatea de volum a solului:
PT

Vp
DA
100 (1
) 100 48,07%
Vt
D

Unde: PT este porozitatea totala (%)

Vp volumul porilor (cm);
Vs volumul partii solide a solului (cm);
D densitatea solului (g/cm)
DA densitatea aparenta a solului (g/cm).
Porozitatea totala este un indice al volumului relativ al porilor
solului.Valoarea sa este in general 30-60%. Solurile cu textura grosiera
tind sa fie mai putin poroase decat cele cu textura fina, desi marimea
medie a porilor individuali este mai mare in primele, decat in ultimele.
In solurile argiloase, porozitatea este foarte variabila, dupa cum solul
se umfla, se contracta, se agrega, se disperseaza, se compacteaza
sau se crapa.
Valorile porozitatii totale depind de aceeasi factori care
determina si valorile densitatii si ale densitatii aparente. In solurile
minerale cele mai raspandite, unde densitatea este foarte putin
variabila, porozitatea totala va depinde numai de densitatea aparenta.
Valorile porozitatii totale cresc simtitor pe masura ce creste
continutul de materie organica. Ele sunt de ordinul a 60-70% in solurile
organo-minerale (soluri de sere sau pajisti din zonele umede) si pot
ajunge la peste 80% in turbe. Valorile asemanatoare se intalnesc in
solurile cu materiale silicatice amorfe.
Porozitatea totala da indicatii importante in legatura cu multe
insusiri ale solului. Valori mari ale ei indica o capacitate ridicata de

retinere a apei, permeabilitate mare si aeratie buna, dar uneori valori

reduse ale portantei.
O alta forma de exprimare a porozitatii este aceea de a raporta
volumul partii solide a solului, inicator denumit cifra porilor:
e

Vp
Vs

unde: e este cifra porilor;

Vp volumul porilor (cm);
Vs volumul partii solide (cm).
Transformarea porozitatii totale in cifra porilor si invers se poate
face cu formulele:
e

PT
0.93
100 PT

PT

si

e 100
1 e

unde: simbolurile au semnificatiile din formulele anterioare.

Cifra porilor este indicele preferat in general in ingineria solului si
in mecanica solului, in timp ce porozitatea solului este un indice
preferat in fizica solurilor agricole. In general, e variaza intre 0,3 si 2.
2. Porozitatea drenanta, utila si inactiva
O clasificare ceva mai detaliata distinge trei categorii de
porozitate porozitatea dernanta, constituita din porii mari avand
diametrul peste 10 30 (diametrul de 30 se foloseste pentru solurile
cu textura grosiera, iar cel de 10 pentru solurile cu textura mijlocie si
fina) si care este ocupata de apa in exces sau de aer; porozitatea
utila constituita din porii cu dimensiuni mijlocii avand diametrul intre
0,2 si 10 30 , in care se retine fie apa mobila, fie aer, porozitatea
inactiva, sub 0,2 diametru al porilor, reprezinta porii cei mai mici in

care se retine apa inaccesibila plantelor, putin mobila, care numai

rareori se pierde din sol.
Cele trei componente ale porozitatii totale pot fi calculate, in
absenta curbei de suctiune, folosind indicii hidrofizici care

corespun,

cu o anumita aproximatie, unor valori date ale suctiunii. Formulele de

calcul folosite sunt:
PD = PT CC DA = 16%
PU = (CC CO) DA = CU DA = 12,64%
PI = CO DA = 19,43%
Unde: PD este porozitatea drenanta (%);
PU porozitatea utila (%);
PI porozitatea inactiva (%);
PT porozitatea totala (%);
CC capacitatea de camp (%);
CO coeficientul de ofilire (%);
CU capacitatea de apa utila (%);
DA densitatea aparenta (g/cm).
Porozitatea drenanta constituie un indice important pentru
aprecierea solurilor cu exces de umiditate, adica a permeabilitatii
acestora pentru instalarea si functionarea eficienta a drenurilor
tubulare.
Apropiata de porozitatea drenanta este notiunea de porozitate
de aeratie. Ea se defineste drept volumul de pori ramasi fara apa
(deci ocupati cu aer) in situatia in care umiditatea solului este egala cu
capacitatea de apa freatica ( in soluri cu adancime redusa a apei
freatice) sau cu capacitatea capilara de discontinuitate texturala ( in
soluri cu apa freatica suficient de adanca, dar cu profil textural
neomogen). Se poate scrie:

PA = PT (CCPF sau CCPD) DA

Unde: PA este porozitatea de aeratie (%);
PT-porozitatea totala (%);
CCPF capacitatea capilara de apa freatica (%);
CCPD capacitatea de apa capilara de discontinuitate texturala
(%);
DA densitatea aparenta (g/cm).
In solurile neafectate de prezenta apei sau a discontinuitatilor
texturale pe profil, cele doua notiuni sunt de fapt identice. In caz
contrar, porozitatea de aeratie este mai mica decat porozitatea
drenanta.
In unele lucrari de specialitate porozitatea se mai identifica si in
capilara si necapilara. Cu aproximatie, porozitatea capilara poate fi
asimilata sumei porozitatii inactive si utile, adica porilor cu diametrul
10-30, iar porozitatea necapilara cu porozitatea drenanta, deci cu
porii mai mari de 10-30 diametru situata deasupra nivelului capacitatii
de camp.
In cazul solurilor structurale, legat de porozitate se distinge:
porozitatea elementelor structurale si porozitatea dintre elementele
structurale. Unele determinari arata ca la valori ale porozitatii totale
situate intre 40% si 50%, porozitatea agregatelor reprezinta de regula
35-40% (adica 80-85% din total), iar porozitatea dintre agregate
reprezinta 5-10% (adica 15-20% din total).
O alta problema in legatura cu porozitatea este aceea a
continuitatii porilor. In lipsa unei continuitati a porilor, circulatia apei si a
aerului in sol este relativ redusa, chiar daca valoarea porozitatii totale
este mare.
Cap.VII Concluzii

Solul reprezinta un sistem natural complex format la

partea superioara a scoartei terestre in urma interactiunii dintre
aceasta si apa (hidrosfera), aer (atmosfera), vegetatie si fauna
(biosfera). Solul este alcatuit din trei parti (dupa starea de agregare) :
solida, lichida si gazoasa.
Faza solida a solului este alcatuita din constituieni
minerali, organici i organo- minerali, care au densitai specifice
variate; cele mai mari valori ale densitaii specifice le au constituienii
minerali.
In acelasi timp, raportul dintre constituienii fazei solide
mai este influenat i de gradul de alterare a fazei solide, astfel nct
solurile cu vrste diferite, formate pe acceasi roca,vor avea valori
diferite ale densitaii specifice.
Humusul, substana specifica solului, contribuie la reducera densitaii
specifice a fazei solide a acestuia, dispunnd de o valoare medie de
1,44 g/cm3. Cu cat cantitatea humusului este mai mare, cu att
densitatea fazei solide a solului este mai mica i invers.
Din punct de vedere fizic, solul prezinta o serie de insusiri fizico
mecanice, dintre care importanta mai mare o prezinta plasticitatea,
adezivitatea, rezistenta la penetrare si prelucrare, variatia de volum
etc.

BIBLIOGRAFIE
1.

Chirita C.D., Paunescu C., Teaci D. - Solurile Romniei, Editura

agrosilvica, Bucuresti,1967.

2.

Florea N. - Cercetarea solului pe teren. Editura stiintifica,

Bucuresti, 1964.

3.

Florea N. - Florea N., Munteanu I., Rapaport O., Chitu C., Oprea
M. - Geografia solurilor Romniei. Editura stiintifica, Bucuresti,
1968.

4.

Florea N., Dumitru M. - Stiinta solului n Romnia n secolul al-XXlea, Editura Cartea pentru toti, Bucuresti, 2002.

5.

Jigu Gh.

nsuirile i regimuri fizice, rolul lor ecopedologic.

Chiinu. 1998.
6.

Jigu Gh.

ndrumar pentru lucrrile practice la pedologie.

Chiinu. 1990
7.

Puiu St., Tesu C., Sorop Gr., Dragan I., Miclaus - Pedologie - Ed.
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.

8.

Lupacu Gh., Jigu Gh., Vrlan M.

Pedologie general. Iai.

1998.
9.

Lupacu Gh. Pedogeografie cu elemente de pedologie general.

Iai. 1998

10. Metodologia elaborarii studiilor pedologice - ICPA, Bucuresti 1987

11. Oanea N. Pedologie generala, Editura Alutus, Bucuresti, 2005.
12. Puiu t. Pedologie. Bucureti. Ed. Ceres, 1996.
Iasi, 2000.
13. Puiu St. - Pedologie cu bazele chimiei si mineralogiei. Ed.
Agrosilvica, Bucuresti,
1962.