ABSENŢA SIMBOLURILOR LA CĂRĂRILE ÎMPĂRĂŢIEI

„Eşti sărac şi zorit cu gândurile după avuţie, „Când o societate nu mai cunoaşte sau
iată nu te mântuieşte sărăcia. Eşti bogat, dar amestecă binele cu răul, ea se află deja pe
desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te povârnişul pierzaniei.”
primejduieşte bogăţia ta. Faptul cum stai cu Constantin Brâncuşi
sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de asta
atârnă mântuirea sau osânda ta.”
Ieromonah Arsenie Boca

Simbolul exercită o influenţă binefăcătoare asupra omului, îl îndreaptă pe cale, pe

cărare, provocându-i aceleaşi vibraţii ca şi ale mentorului. Prin aceste vibraţii simbolul
dezvăluie legile creaţiei, simbolul devine el însuşi mentor. Chiar dacă mentorul a plecat dintre
noi, un simbol ne oferă acele cuvinte de învăţătură prin care ne orientăm în opera lui şi
începem să realizăm practicile şi experienţele necesare pentru a urma cărarea.
Puterea simbolului se manifestă prin funcţiile sale de a explora, de substitut, de
mediator, de forţe unificatoare, pedagogic şi terapeutic, socializant, de a rezona cu privitorul,
de transcendenţă şi de transformare. Vom trece prin exerciţiile exemplificatoare concrete
pentru a ne antrena în această putere.
Crucea este un exemplu de simbol. Este simbolul renunţării la toate valorile umane în
numele iubirii de Dumnezeu. Este modul de a te raporta la lume prin iubire, atenţie şi
împlinire. Ea nu este nici intelectuală şi nici nu provine din minte. Ea izvorăşte din inimă şi
apare ca urmare a unor practici şi experienţe specifice sentimentelor. Acum cuvântul iubire a
fost golit de sens, suntem mulţumiţi cu cuvinte goale. Vom ajunge şi la simbolul care poate
să-i dea sens.
Acum domină lumina rece intelectuală a Occidentului, a ştiinţei descrisă de medicul
Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie prin cele opt păcate
capitale ale omenirii civilizate: suprapopularea pământului cu agresivitate şi izolare, produse
ale aglomerării; pustiirea mediului înconjurător şi criza ecologică; competiţia exagerată care
duce la dezvoltarea în exces a tehnologiei; dispariţia sentimentelor umane prin moleşire şi o
plictiseală morală; declinul genetic; sfărâmarea tradiţiilor prin prăpastia între generaţii care se
percep ca „specii” diferite; creşterea receptivităţii umanităţii la îndoctrinare ideologică şi
mediatică; cursa înarmărilor nucleare.
Pentru cele opt păcate de mai sus s-a găsit un simbol antic:
„Orbi şi orbiţi ca în grupul lui Laokoon, zvârcolindu-se, încurcându-se mai tare in mreje, îşi
sfâşie corpul muşcându-l cu dinţii, gem de durere, pricinuind suferinţe altora, le suportă ei
înşişi, încercând să scape de strămoşi, se leagă mai strâns. Nebuni si nebuniţi! Oare numai
moartea vă va izbăvi pe unii de alţii? Oare numai moartea vă va învăţa să iubiţi?” Alexandr
Adrov
Acest nou simbol al situaţiei ne arată că avem nevoie de o cărare pe care oamenii
trebuie să fie motivaţi să o străbată pentru a ieşi din cercul vicios al propriilor gânduri în care

1
sunt prinşi. Pentru că nu menajându-ne forţele noastre le întreţinem mai bine. Trebuie să se
treacă la fapte, chiar când o facem oarecum în silă. De aceea este bine aleasă cartea
„L’Action” de Maurice Blondel.
Dar pentru aceasta trebuie să pornim de la recunoaşterea faptului că rezistenţa la
schimbare sau creştere este considerabilă la majoritatea oamenilor care mai degrabă sunt
dispuşi să moară decât să-şi schimbe sistemul de credinţe care îi reţin la nivelurile inferioare
ale conştiinţei. Această situaţie este exprimată de Isaia (6, 9 – 10): „Urechile voastre vor auzi,
dar nu vor înţelege. Ochiul vostru va privi fără să vadă: inima acestui popor s-a împietrit.”
Arsenie Boca ne arată de ce suntem ţinuţi în această situaţie: „Nu e bine aşa, ci precum
urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti tot asa trebuie să urmărim o armonie între
cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora în viaţă. Dacă e să
înţelegem şi să folosim ceva, să încetăm gâlceava. „
În „Cărarea Împărăţiei” găsim o dovadă că ştiinţa nu combate religia sau invers,
oamenii de ştiinţă şi clericii sunt cei care se înfruntă pentru că nu deţin decât o parte a
cunoaşterii.
Ultima noutate pentru a depăşi astfel de situaţii a fost concretizată în conceptul de
transdisciplinaritate care ne va ajuta şi pe noi în continuare.
Transdisciplinariatea se referă la ceea ce se află în acelaşi timp între discipline şi
înăuntrul diverselor discipline şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este înţelegerea
lumii prezente. Unul din imperativele sale este unitatea cunoaşterii.
Cei trei stâlpi ai transdisciplinarităţii – nivelul de Realitate, logica terţului inclus a lui
Ştefan Lupaşcu şi complexitatea determină metodologia cercetării transdisciplinare. După
Ştefan Lupaşcu: „Cine stăpâneşte cunoaşterea... stăpâneşte lumea.”
Primul Congres Mondial al Transdisciplinarităţii a avut loc in 2 – 7 noiembrie 1994.
Arsenie Boca ne atrage atenţia asupra gâlcevei din cuvinte: „Mult necaz s-a întâmplat
între oameni de pe urma neînţelegerii în cuvinte. Nu toţi înţeleg prin cuvinte aceleaşi lucruri,
cât despre gânduri neânţelegerea este şi mai mare.”
„Cărarea Împărăţiei” este o lucrare transdisciplinară în care se face şi o legătură
organică între cele două părţi ale Bibilei.
Să vedem atunci cum a sintetizat Biblia Max Weber (economist, sociolog, politician).
„Moise şi-a asumat sarcina de a aplana conflictele într-o economie monetară şi de a
organiza confederaţia lui Israel sub egida unui zeu natural.”
„Perceptul evangheliei este unic si irevocabil” „cine pune mâna pe sabie de sabie va
pieri” şi totuşi lupta este pretutindeni luptă. Aşadar etica predicii de pe munte? Predica de pe
munte – respectiv: etica absolută a evangheliei este mult mai serios decât îşi închipuie cei
cărora le place să citeze aceste percepte. Cu ele nu e de glumit. Valabilitatea lor este ca cea a
cauzalitaţii din ştiinţă despre care se spune că: nu este o trăsură pe care o poţi opri când vrei
ca să te urci sau să cobori din ea după cum îţi place. Dimpotrivă, totul sau nimic, tocmai
acesta este spiritul lor, dacă nu vrem să le banalizăm.”
Să tratăm în mod disciplinar un singur cuvânt din Evanghelie şi să arătăm forţa lui în a
exprima o situaţie economică care acţioneză asupra principiului comunităţii umane creând
condiţiile dispariţiei acesteia. Prin el se arată cum au fost încălcate fundamental legile lui
Moise, tocmai în ceea ce priveţte aplanarea conflictelor. Cuvântul se numeşte „corban”. Prin
el Iisus Hristos condamnă încălcarea solidarităţii umane. După ce s-a făcut acest lucru deja se

2
merge pe calea pierzaniei. Şi în zilele noastre cuvântul este valabil, acolo şi atunci unde sunt
jefuite fondurile de solidaritate umană de către cei bine nominalizaţi in Psalmul 11.
Deşi a fost o pregătire mai lungă vom înţelege necesitatea ei atunci când fiecare va
simţi ce gravă este absenţa unui simbol din „Cărarea Împărăţiei” a lui Constantin Brâncuşi.
Nu numai că ne păgubeşte de vibraţia pe care poate să o transmită prin rezonanţă spre
creşterea spirituală. Dar, pur şi simplu, măreţia unui ansamblu fără egal în lume a fost
transformată în bucăţi, fără legătură unul cu altul.
Poate găsiţi dumneavoastră cuvântul care să exprime măreţia unei opere care de la un
capăt exprimă „Cărarea Împărăţiei” şi de la celălalt capăt „Creaţia”.
Simbolul lipsă poartă numele de Biserica cu Savanţi.
Denumirea de Biserică cu Savanţi ne arată că pe cărare imposibilul devine posibil.
Biserica este în primul rând o cominitate, o obşte de oameni care nu numai că sunt la un ânalt
nivel de înţelegere şi solidaritate, dar pur şi simplu, iubirea este trăsătura acestui grup. Deci şi
acest simbol anticipează transdisciplinaritatea prin faptul că arată că şi la savanţi valorile de
mai sus sunt posibile.
Trăsătura dominantă a savantului este mândria intelectuală care este o adevărată
barieră pe calea spirituală şi un adevărat obstacol spre adevăr. Mentalul este cel care crează
contradicţiile. Ele sunt creţiile minţii. Transcederea contradicţiilor înseamnă transcedrea
mentalului, înseamnă să ştii ce e iubirea. Ştiinţa este definită ca o cunoaştere fără iubire, o
cunoaştere care este în slujba morţii şi niciodată în slujba vieţii.
Dar acest simbol trebuia să existe imediat după „Poarta Sărutului”. Nu vă gândiţi la un
sărut. Gândiţi-vă la simbolul sărutului şi care ar fi menirea lui într-o asemenea operă.
Să ne amintim de scrisorile Apocalipsei: „4. Dar am ceva împotriva ta, este că ţi-ai
părăsit dragostea dintâi”. În acestă dragoste dintâi iubirea şi înţelepciunea erau nedespărţite.
Dacă s-au despărţit ca in zilele noastre, iubirea devine doar un cuvânt lipsit de sens şi aşa
suntem mulţumiţi de cuvinte goale.
Deci, „Cărarea Împărăţiei” a lui Constantin Brâncuşi exprimă clar că toate se pot uni
cu Dumnezeu în manifestare, adică să se unească în înţelepciune, iubire şi adevăr. Pentru
acela care-şi umple inima cu iubire, mintea cu înţelepciune şi voinţa cu adevăr, comunitatea
din simbol este posibilă.
Dacă rostul acestui simbol pe cărare a fost înţeles şi rezoneză cu voi, înseamnă că vă
veţi alinia şi la celelalte simboluri care vin până la el. Vă urez succes pe cale şi dacă o veţi
urma nu veţi greşi.
Eu am să cobor dinspre partea „Creaţiei” pentru a o vedea în toată splendoarea ei şi
dumneavoastră la fel: „3. Şi a zis Dumnezeu: << Să fie lumină.>> Şi a fost lumină”.Este
vorba de „Coloana Infinitului”. Şi coborând în jos ajungem la acest simbol lipsă şi care, de
fapt, nu este lipsă pentru că este o imposibilitate. El există în fapt, tot ca o comunitate şi
anume ierarhia angelică a Aralimilor sau Tronurilor potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul,
de care Sfântul Ioan le-a văzut sub forma celor douăzeci şi patru de Bătrâni.
Aceştia sunt Domnii Destinelor.
Tot Vechiul Testament răsună de ceea ce vor păţi aceia care încalcă legile până la a
patra generaţie. Este ceea ce a sintetizat Arsenie Boca: „Ne întâlnim în prezent cu viitorul
trecutului.”, sau cu: „Când se umple măsura, atunci vine măsura.”

3
 Chiar şi pentru aceia care nu depăşesc nivelul de acceptare a legii cauzalităţii este
recomandat să asculte „Forţa Destinului” de Giuseppe Verdi.
Locul simbolului în direcţia creaţiei este tot lângă „Poarta Sărutului” prin care se
manifestă Pronia Cerească.
Dacă am înţeles cum prin absenţa unui simbol în „Cărarea Împărăţiei” a lui Constantin
Brâncuşi cărarea practic nu există, să vedem de ce este necesar un simbol pentru „Cărarea
Împărăţiei” a lui Arsenie Boca.
Pentru o operă scrisă un simbol este necesar pentru că aceasta este acoprită de
redundanţă. Prin simbol se poate stopa rătăcirile pe care le poate provoca aceste fenomen.
Nici o operă scrisă nu scapă de acest fenomen.
Redundant nu este altceva decât inutilul, nenecesarul, netrebuinciosul, neutilul care
acumulat în timp acopră valoarea operei scrise. Este, de fapt, apariţia în timp a unui haos care
poate reduce la zero valoarea operei iniţiale.
Lupta împotriva redundanţei duce la amplificarea ei pentru că orice luptă implică
utilizarea de forţe care rezonează implacabil cu forţele mediului în care trăim.
Redundanţa poate fi dominată numai de putere. O astfel de putere poate să o aibă un
simbol adecvat. Un astfel de simbol trebuie să ţină cont de mediul contemporan pe care să îl
domine cu puterea exemplului care să fie un rezultat al cărării. Să ne lăsăm avizaţi de
profeţiile atribuite lui Arsenie Boca privind situaţia actuală: „Mă, tu ai vreun duşman pe
lumea asta?” „Da, am pe Ceauşescu.” „Uită-te la mine, cât va trăi ăsta va fi bine de voi, când
nu va mai fi, va fi vai de capul vostru”: „ Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci
colţuri va dispare, dar va veni steaua cu şase colţuri şi va fi vai şi amar de lume.”
Steaua cu şase colţuri este simbolul anarhiei. Deci, haos şi, pentru a ajunge la un
simbol de putere este necesar să vedem situaţia în desfăşurare pentru a determina atractorul
posibil ca putere energetică corespunzătoare.
Mediul actual în care trăim ne implică într-o formă sau alta în aspecte ale luptei pentru
supravieţuire. Cei care au depăşit acest nivel devin victimele dorinţei care caracterizează
economia de azi si mult succesul duce la mândrie greu de depăşit.
Este un proces al consumurilor de forţe. Oamenii sunt înşelaţi cu convingerea că totul
se poate obţine prin forţă. Este în opoziţie cu ceea ce arată cărarea împărăţiei care îndeamnă
omul să acceseze sursele de putere prin care se poate realiza creştere în fiecare din ei. Cu alte
cuvinte, se cere simbolul să stărnească în om tendinţa de perfecţiune.
Pentru că în absenţa tendinţei de perfecţiune se produce irosirea scânteii divine din
spirit, deoarece în viaţă nimic nu poate fi oprit. Dacă grăuntele de spirit nu sporeşte, atunci el
se diminuează, omul devine vulnerabil la atacul forţelor întunericului mediului actual.
Suntem în faţa unei mari dificultăţi, într-o lume în care avem de a face numai cu forţe
se cere să se renunţe la forţă. De fapt, este o putere ascunsă. Trebuie să evităm să luptăm
împotriva răului şi să îl depăşim prin bine. Nu numai că suntem puşi în situaţia de a veni cu
exemple solide, dar şi exprimarea acestui principiu într-un simbol de la care se emane o
vibraţie puternică. O recomandare a lui Arsenie Boca poate face începutul: „Psalmii de
blestem să nu-i citeşti, să sari versetele ce sunt cu blesteme, că dacă îi citeşti nu ai folos nici
din ceilalţi”.
Cu astfel de rugăciuni suntem conduşi spre treapta bunăvoinţei.

4
 Simpla bunăvoinţă pentru cel de lângă noi, ca şi pentru tot ce există, este un principiu
transformator spre renunţare la forţă şi a rezona cu puterea. Nu produce alunecări, nu are
coborâşuri şi nu conduce niciodată la pierdere şi disperare. Cu ea creştem adevărata noastră
putere fără a necesita ajutor. Dar pentru a atinge puterea maximă, o atare bunăvoinţă nu
trebuie să îşi permită nicio excepţie, neputând fi folosită nici în aşteptarea vreunei recompense
egoiste. Efectul ei este pe atât de amplu şi de influent pe cât este de subtil.
Această bunăvoinţă devine un călăuzitor care spune că nu trebuie să lucrăm împotriva
a ceea ce este inevitabil. Nu va fi decât o risipă. Învăţăm să mergem înainte în pace şi cu
încredere că facem lucrul potrivit la timpul potrivit. Căci acţiunea voită e prin principiul
acţiunii din ce în ce mai voluntar şi mai liber.
Trebuie înţeles faptul că nu explic nimic pentru că nu vreau să sporesc redundanţa şi
aşa cum se observă merg către exemple pentru că în ele este experienţa umană.
De pildă, am găsit faptul ca Arsenie Boca nu recomandă exorcizări. Goethe în „Faust”
ne spune: „ Gândiţi-vă că dracul e bătrân. Îmbătrâniţi, deci, ca să-l puteţi pricepe”.
Am găsit şi experienţele unui renumit psihiatru şi psiholog american care fiind convins
că psihiatria nu va putea trimite la infinit în ascuzişurile chimioterapiei natura bolilor pe care
le tratează a participat la câteva şedinţe de exorcizare. Peste zece oameni realizau procedura şi
după aprecierile lui de psiholog aceştia erau de o bunătate neobişnuită. Şi, să ne amintim ca
maslul cere şapte preoţi.
„Cărarea Împărăţiei” este o denumire inspirată care ne arată că trebuie să accesăm o
sursă de putere. Împărăţia este un ţel. Orice putere umană îşi are sursa în ţel. Dacă ne facem
un ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea vin de la el. Atunci când pe cărare ni se
oferă diferite mijloace, trebuie de ştiu că nu ele sunt cele care ne alimentează, ci ne ajută. De
aceea un asemenea ţel nu poate fi atins de unul singur. Se arată faptul că mântuirea nu se
câştigă cu o forşă izolată, ci presupune o latură socială, nimeni nu se mântuie singur, ci
mântuirea lui se leagă de o mulţime de oameni.
Acest aspect ne cere să intrăm în treapta următoare la care ne aduce bunăvoinţa. Voi
lua un exemplu în care putem compara puterea cu forţa.
În secolul trecut S.U.A. a declanşat o campanie anti-alcool în care statul a folosit toate
forţele. S-a născut altă forţa criminală care a pus la grea încercare forţele statului. Rezultatele
nu au fost pe măsura aşteptărilor. Este vorba de prohibiţie.
Un american care dorea să scape de alcoolism a apelat la serviciile lui C. G. Jung.
Acesta, dupa un prim tratament nereuşit i-a spus: „ Aruncă-te din tot sufletul în orice grup
spiritual, indiferent dacă crezi sau nu crezi în cele afirmate acolo şi speră că în cazul tău să se
producă un miracol”. Rezultatul pozitiv a inspirat pe un alt american în aceeaşi situaţie care a
pus bazele organizaţiei Alcoolicilor Anonimi (AA). Această organizaţie s-a dovedit
incomparabil mai eficientă decât prohibiţia.
Acest exemplu ne arată că avem de făcut încă un pas pe cărare. În mediul social al
comunităţii se formează un câmp energetic care are capacitatea de a radia o răbdare imensă şi
o persistenţă a atitudinii. Emblema acestui câmp este compasiunea. Oamenii care ajung la
acest nivel au un efect notabil asupra celorlalţi.
Apare în comunitate simţul responsabilităţii faţă de altul care este o altă calitate la cei
care ajung la acest nivel.

5
 „Cărarea Împărăţiei” a lui Arsenie Boca este transdisciplinară. Avem în ea capitolul
„Ereditate şi spirit”. În el găsim ceea ce alţii au apreciat că este înaintevedre sau dar profetic.
Eu voi da exemple numai din sfera ştiinţifică.
„Cu cât organismul este mai receptiv, cu atât mai drastică şi mai rapidă este reacţia sa
şi cu atât mai periculoasă va fi ieşirea din boală. O altă persoană care nu este receptivă la
acelaşi virus poate literalmente să îl „consume” fără niciun efect. Fenomenul este exemplificat
perfect de incidentul în care au fost implicaţi profesorul Petenkoffer şi doctorul Koch,
descoperitorul bacilului tuberculozei. Profesorul Petenkoffer, pentru a dovedi colegilor săi şi
doctorului Koch că nu era nevoie numai de un microb pentru a produce o boală, ci şi de
receptivitatea sau predispoziţia organismului, a băut o fiolă conţinând bacilul tuberculozei.
Practic, el a ingerat microbul fără a suferi vreun efect”.
„Universitatea din Heidelberg a prezentat rezultatul unui studiu conform căruia toate
riscurile invocate în bolile de inimă abia atunci devin un pericol când se adaugă cauze psihice
nefavorabile, în special, înăbuşirea sentimetelor”.
„Dintr-un studiu de durată al Universităţii din Heidelberg rezultă că în bolile de cancer
cauzele de natură psihică deţin rolul cel mai important, îndeosebi refularea sentimentelor.
Abia ele sunt cele care creează premiza favorabilă altor factori de risc cancerigen cum ar fi
nicotina sau substanţele toxice din mediu sau mâncare care pot determina diviziunea
necontrolată a celulelor”.
Alfred Adler: „ Numai organismul psihic poate să-i vină în ajutor realmente rapid
înlocuind ceea ce omului îi lipsea ca valenţă organică. El acumulează noi forţe prin asociere.
Asocierea este un model energetic de atracţie superioară care fac trupul să se întărească,
eliberează endorfină în creier şi are un efect tonic. De aceea recomandă sarcini concrete legate
de legăturile vieţii în comun a oamenilor.”
Să ne gândim că 30% din populaţia lumii posedă un creier care nu secretă suficientă
endorfină.
Avem acum la dispoziţie o statistică a morbidităţii şi mortalităţii pe cauze în care
putem aprecia cum stăm cu bolile exemplificate mai sus şi putem evalua sursa.
Să vedem acum cum stăm cu afirmaţia prin care se arată că avem multe case, dar
căminele au dispărut. Avem capitolul „ Un răspuns fioros”. Să ne amintim de „Kir Ianulea” a
lui I. L. Caragiale în corelaţie cu expresia curentă că este o femeie foarte bună, dar rea de
gură. Nu mă voi ocupa de faptul că cuvântul este forţă, ci pur şi simplu voi analiza
transdisciplinar, anumite simboluri casnice. Îţi trebuie doar o clipă să spui ceea ce răneşte. Dar
îţi trebuie o groază de timp ca să vindeci acea rană.
Voi porni de la Condacul al 9 – lea din Acatistul Slavă lui Dumnezeu întru toate.
„De ce zâmbeşte tainic făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o
minunată uşurare, fără asemănare cu cele pământeşti şi însuşi văzdudul devine altar de
biserică, purtător de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul
cântă atunci laudă: Aliluia”!
Multă lume se plânge că nu mai este aerul de sărbătoare de altă dată. Voi analiza
transdisciplinar două simboluri ale sărbătorii de Paşti: cozonacul şi mielul.
Ne vom ocupa de cozonacul făcut în casă şi nu de cel cumpărat.

6
 Se ştie că un cozonac este cu atât mai bun cu cât este aluatul mai bine frământat.
Frământatul aluatului era iniţial în sarcina bărbaţilor, apoi a fost preluată şi de femei în afară
de anumite perioade.
De ce este este mai bun cozonacul dintr-un aluat mai bine frământat?
Ne vom îndrepta atenţia către lichide unde operaţia se numeşte agitare. Laptele folosit
la cozonac este un lichid, si el un simbol.
Din agitarea lichidelor Samuel Hahneman care era o persoană foarte credincioasă a
obţinut medicamente performante. El a ajuns la agitare pornind de la constatarea că o
substanţă administrată în doză slabă vindecă boala care o declanşa doza puternică. Ca să facă
substanţele mai slabe, le dilua succesiv. Dar ia venit ideea: să agite preparatul după fiecare
diluţie ceea ce a avut un efect pozitiv vizibil. El a denumit această operaţie dinamizare. Se
poate spune deci că aluatul de cozonac este bine dinamizat.
Dacă am vorbit de aluat, să vorbim acum şi despre situaţia celui care îl face căruia îi
reclamă timp, oboseală, etc.
Specialiştii care studiază anumiţi centri ai creierului uman sunt de părere că fiinţele
care folosesc foarte mult mâinile în munca lor sunt mai puţin neliniştite, mai puţin tensionate.
Aceasta deorece mâinile se află în legătură cu partea cea mai profundă a minţii, mâna dreaptă
cu emisfera stângă, iar mâna stângă cu emisfera dreaptă. Când lucrăm cu mâinile, energia
trece prin mâini, după care este eliberată.
Am avansat un pic spre a demonstra că prin frământarea aluatului cu mâinile se
elimină tensiunile din case, apropiindu-le de cămin.
Dar Hahneman a avut necazuri serioase din partea farmaciştilor prin descoperirea
medicamentului homeopatic. Nici acum discuţiile dintre medicii homeopaţi şi alopaţi nu s-au
terminat. Cei din urmă declară ca homeopatia este un placebo.
S-a constatat că nu este un placebo pentru că acesta funcţionează la ambele
medicamente. Ulterior s-a constatat că, de fapt, dacă doi medici aplică acelaşi tratament,
rezultatele diferă. De unde rezultă că placebo depinde de personalitatea medicului.
Dar şi cozonacul depinde de cel care îi frământă aluatul.
Cum să ne apucăm de operaţii manuale când sunt atâtea aparate care pot face acest
lucru mecanic? Dinamizarea mecanică desparte operaţiunea de om care este singurul care-i
poate transmite calităţile respective.
Pentru a dovedi că această despărţire nu este bună ne vom referi la medicamentele
doctorului Eduard Bach. El a elaborat 38 de medicamente din plante prin colectarea infimelor
cantiatăţi de rouă de pe plante care era extrem de anevoioasă şi dădea randament minim.
Cererile fiind mari l-au determinat să găsească o metodă mai practică dar fără a îndepărta
procesul de influenţa pe care o poate da doar planta.
În compoziţia aluatului intră laptele care simbolizeză dragostea maternă. Pentru
Sfântul Dionisie Areopagitul, învăţăturile lui Dumnezeu pot fi comparate cu laptele datorită
energiei lor de natură a aduce la o dezvoltare spirituală.
Să mergem acum la celălalt simbol.
Sacrificarea unui miel este specifică Paştelui iudaic. Dacă din punct de vederea al
calculului datei Paştelui, cel iudaic cade în aceeaşi săptămână ca cel creştin, acesta din urmă
se amână cu o săptămână. Deci, ar fi firesc ca sacrificarea mielului să fie lăsată Paştelui
iudaic.

7
 Dacă totuşi vrem să îl menţinem ca simbol creştin, trebuie menţinută prescripţia ca
mielul să aibă un an. Aşa scrie în Vechiul Testament.
Cercetarea ştiinţifică a dovedit că această prescripţie este importantă pentru sănătatea
omului, pentru că abia după un an sunt eliminate din organism anumite toxine acumulate în
perioada uterină.
Să mergem mai departe cu cercetarea ştiinţifică. S-au luat două loturi de porumbei.
Porumbelul este simbol al păcii. La un lot s-a introdus în raţie carne, celălalt a fost hrănit
normal. Cei care au avut în consum carne, au devenit violenţi.
Apare chiar un antagonism intre cele două simboluri prin faptul că laptele este legat de
mamă, deci de iubire, pe când carnea de violenţă.
Departe de mine gândul de a mă ocupa de dietă. Nu vreau să mănânc pâinea altuia.
Prin comparaţia celor două simboluri confirm un lucru care a devenit o realitate că
societatea este foarte vulnerabilă colectiv atunci când capacitatea ei de a distinge între
atractori şi imitatorii acestora sau capacitatea de a percepe nuanţele diverselor nivele de
conţinut sunt inhibate. De aceea, pentru ca cele două simboluri comparate să constituie şi un
exerciţiu propun pentru ultimul simbol şi o analiză.
Creşterea unui miel până la un an aduce un câştig economic incomparabil mai
substanţial decât sacrificarea lui până la această vârstă. Există totuşi câţiva interesaţi care au
un câştig mare pe termen scurt din acest obicei. Prin soluţionarea acestui exerciţiu fiecare
poate să devină mai puţin vulnerabil la imitatori de atractori.
Am terminat cu cele pe care le-am considerat necesare pentru ca opera „Cărarea
Împărăţiei” a lui Arsenie Boca să aibă cununa unui simbol prin care să se dovedească că
demersul lui este confirmat şi de fapte.
Nu am găsit singur această faptă, m-a ajutat monahia Zamfira Constantinescu.
„Tuturor acestora le facem cunoscut că a fost şi a rămas duhovnicul Mânăstirii de
maici de la Prislop din anul 1959 până în anul 1989 când s-a săvărşit din viaţă, a cărei obşte,
după izgonirea forţată din mânăstire în 1959 s-a reorganizat într-un asezământ mânăstiresc în
oraşul Sinaia care acum este metocul Mânăstirii Prislop”.
Am citit uluit aceasta pentru că imposibilul a fost totuşi posibil. Realizarea în sine este
mai mult decât întreaga luptă anticomunistă atât de mediată.
Desfiinţarea mânăstirilor a făcut parte din concepţia fundamentală a marxism-
leninismului a cărui obiectiv este acela de a nimici o societate civilă independentă precum şi
legăturile pe orizontală dintre cetăţeni, legături pe care se bazează societatea civilă. Nu putea
exista nici o asociere fără avizul partidului.
Pentru aceasta statul comunist avea grijă să-i menţină pe oameni cât mai slabi cu
putinţă pentru a-i domina. Îi menţinea cât mai ignoranţi şi amăgiţi din punct de vedere
spiritual aşa încât să poată fi înşelaţi cu uşurinţă, îi menţinea cât mai înfricoşaţi cu putinţă,
anihilând orice iubire pentru că ea alungă teama, îi menţinea cât mai nefericiţi cu putinţă şi îi
menţinea cât mai înstrăinaţi aşa încât să nu poată avea vreun scop cu care dictatura nu ar fi
fost de acord.
Pentru toate cele de mai sus erau instituţii adecvate care îşi cunoşteau meseria, aşa că
putem considera că obştea lui Arsenie Boca a trecut prin urechile acului.
Simbolul este de fapt o concentare a informaţiei şi ca urmare a acestui fapt, singura
modalitate de a combate redundanţa care înseamnă diluarea informaţiei. De aceea simbolul

8
concentrează numai principii. Arsenie Boca a exprimat funcţionarea obştii prin pilda
talanţilor.
Eu, având în vedere că am dat exemple adecvate de cărări ale împărăţiei, voi da câteva
aspecte ale acestei căi care vin din afara ei. Să ne ocupăm şi de întunericul cel mai de din
afară în care a fost aruncată sluga netrebnică.
Principiul fundamental de economie umană ne spune să se acţioneze în permanenţă
pentru a reduce riscul de violenţă. Este susţinut şi de maxima orientală „lucrul cel mai dificil
din lume este să nu faci nimic”.
În aceste condiţii putem observa că o mulţime de oameni se încăpăţâneză să
dobândească sau să-şi păstreze poziţii, funcţii, roluri pe care nu sunt în stare să le menţină
pentru că nu sunt pregătiţi să o facă. Nu sunt aliniaţi pe talentul lor. Ei sunt mândri de
încăpăţânarea lor deoarece doresc să arate lumii că nimic nu-i va opri, nimic nu-i va face să se
închine sau să cedeze. Deci, acest întuneric are o organizaţie specifică, iar Arsenie Boca ne
spune că demonizarea afectează acest segment. În acest întuneric integritatea, onestitatea şi
cinstea nu sunt considerate importante în tranzacţiile zilnice. Ba dimpotrivă, toate
interacţiunile se bazează în întregime pe câştig, iar înşelătoria este considerată o abilitate şi o
tehnică de apreciat. Intr-o astfel de cultură moralitatea nu numai că este absentă, dar este
considerată a fi chiar iraţională, lipsită de valoare, o dovadă de slăbiciune.
Viaţa a devenit plină de rivalităţi şi interese personale deoarece îi percepe pe ceilalţi ca
potenţiali duşmani. Ea poate fi etichetată aşadar pentru a recurge la termeni moderni ca fiind
posesivă, competitivă şi ostilă şi în expresiile sale extreme agresivă şi crudă.
Ura ideologică alimentează dezbaterea publică asupra majorităţii subiectelor şi
problemelor actuale ale societăţii. Acumularea de vinovăţie socială are loc sub forma unor
acuzaţii sau defăimări publice care au nevoie de justificări ulterioare susţinute prin alte
denaturări subtile şi retorici elaborate.
Propagarea deliberată a dezacordurilor şi a urii constituie şi o subversiune a libertăţii
de exprimare.
Ambiguitatea etică a depăşit stadiul unei conotaţii, fiind ridicată la rang de artă, ne
rreferim desigur la arena politică şi la lumea comercială de astăzi. Ca urmare a acestui fapt,
eşuăm în a deosebi principiile de scopul considerat util.
Am făcut numai o succintă prezentare a ceea ce am putea numi „întunericul cel mai
dinafară”. El este creator de morbiditate sau „plângere şi scrâşnirea dinţilor”.
Eu am promovat necesitatea simbolurilor, având în vedere că principiul lui Heisenberg
conform căruia potenţialitatea devine activă în realitate prin introducerea conştiinţei şi a
intenţiei pe care un simbol le poate introduce.
Prin simboluri adecvate aşa cum am arătat cele două cărări au atractorii necesari care
sunt modele energetice postulate de matematica avansată a ecuaţiilor non-lineare. Modelul de
atracţie poate crea câmpuri de dominanţă chiar acolo unde există o coerenţă ascunsă în ceea
ce apare a fi incoerent. Acest fenomen poartă numele de fluturele lui Lorenz care este un
rezultat a unui simbol adecvat.
Atractorii (simbolurile) creează contextul. În esenţă acest lucru înseamnă că motivaţia
care provine din principiile la care suntem aliniaţi determină capacitatea noastră de a înţelege
şi de a da semnificaţii acţiunilor.

9
 Cerinţa de imitaţie a unui simbol şi a urma modelul pe care „Cărarea Împărăţiei” îl
explică trebuie să aibă în vedere dezvoltarea şi înălţarea proprie fiinţei interioare care nu se
poate realiza în mod superficial şi care înclinată spre formalism mecanic nu pătrunde în
adâncul sufletului pentru a-l transforma.
Fără o atare transformare devii un număr, fie a acelora care compun exodul, a acelora
care sunt afectaţi de diverse boli şi, în general, a acelora care şi-au îndepărtat conştiinţa de
rădăcinile sale naturale.
Totuşi şi aceste numere sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deci îi
locuieşte divinitatea. Simbolul va trezi aceste scântei divine pentru ca mergând pe cărare să se
smulgă din întuneric.
În încheiere nu pot să arăt decât ceea ce a scris Michelangelo Buonarotti: „Iubirea!
Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru ca să urce până la el”.
Hancă Eugen

10