ROMANII IN ARMATA AUSTRO-UNGARA iN ANII PRIMULUI RAZBOI MONDIAL Primul raizboi mondial a adus cu sine accentuarea fara precedent a privatiunilor gi oprimarii la care erau supusi romanii din Imperiul austro-ungar. Nedreptatilor si umilinfelor indurate de secole si devenite dupa pactul dualist din 1867 parte inseparabil a vietii natiunii romaine din Austro-Ungaria |i sau adaugat acum aspecte noi, legate de suferinfele inerente unui cataclism de proportiile rzboiului izbuenit in 1914. Practic, nu a existat familie romaneasc& care s& nu fi fost afectata intr-un constituit inst fel sau altul de consecintele nefaste ale uriagei conflagratii. Aspectul cel mai grav I incorporarea in ostirea cezaro-craiasc& a unui mare numar de barbati in floarea varstei si sacrificarea unui insemnat numir de vieti pe fronturite de luptd, in numele unui ideal cu totul strain de interesele poporului roman. Oranduielile din armata austro-ungara reprezentau o copie fidel& a celor ce caracterizau monarhia pe plan politic, Forfele armate erau "supranationale", datorind credint& si supuncre imparatului, ceea ce era de natura, in conceptia guvernantilor, sé atenueze disensiunile izvorate din interesele divergente ale popoarelor si nationalitatilor componente ale Imperiului. Desi, conform prevederilor pactului dualist, armata imperial era declarata unitar8, au fost create Landwehr-ul pentru partea austriaca si Honvédség-ul pentru partea maghiari a monarhiei, ambele avénd ca scop, dupa cum © arata insusi numele lor, apararea statului impotriva unor eventuale agresiuni. in conceptia reprezentantilor politici ai nafionalitafilor din Austro-Ungaria, ins, "armata de aparare" a tarii era de fapt instrumentul represiv menit sa find sub ascultare si s& previn& manifestarile ostile ale popoarelor componente. Aceast® realitate era remarcatA, intre multi alfii, de generalul roman Alexandru ‘Averescu, care aprecia c& autorititile de la Viena si Budapesta sunt constiente de neajunsurile militare ce rezultau din specificul national al imperiului aga incat "mai in toate provinciile cu tendinfe nationaliste trebuiesc luate masuri contra oricdrei veleitati de tulburari, masuri care nu pot consta decat din manunchiuri solide de trupe"! Problema nationala s-a facut simtita cu putere in armati mai ales datorita. dezvoltarii constiinfei nationale a popoarelor, fapt constatat chiar de autoritajile de la Viena, care au incercat in cAteva rinduri unele masuri menite s& salveze coeziunea armatei. in anul 1907, seful Marclui Stat Major austro-ungar, generalul Conrad von Hoetzendorf, a inaintat imparatului un memoriu in care arita, intre altele: "Piecare recrut, indiferent de nationalitate, trebuie st simta c8 el are drepturi egale fn fortele armate si de aceea nimic nu trebuie si-i dea impresia ca acolo existii popoare privilegiate Deosebit de preocupat de intarirea armatei, intt-o perioada cénd izbuenirea conflictului european era doar o chestiune de timp, von Hoetzendorf sesizeaz’ importanta problemei nationale pentru armata si insist ca monarhul s4 facititeze tnftiptuirea unor reforme politice, mergand pana la introducerea votului universal’ Realitatile din Imperiul aliat, mai ales cénd era vorba de armati, nu puteau lisa indiferente nici autorititile celui de-al doilea Reich. Pentru a ne opri asupra unui singur exemplu, intr-o scrisoare ccitre ambasadorul german la Viena, ministrul de externe von Jagow demonstra necesitatea acordarii unor drepturi politice romanilor din Transilvania, cea ce ar putea si previn’, dupa opinia sa, intrarea Romaniei in razboi impotriva Puterilor Centrale i ar asigura, totodat, mai mult atasament din partea roménilor din Austro-Ungaria fata de "patrie si tron”. “Coneesiile fata de romani - arta von Jagow - sunt poate incomode pentru domnii maghiari, dar ce inseamna oare niste dificultati de politica intern’ fata de totala prabusire a imperiului? Acest lucru ar trebui sil infeleaga si Tisza, daca poseda cat de ‘eat vederi de om de stat si daca, in argoul boxerilor, nu vrea cumva s astepte pur si simpiu sfarsitul”® AL Averescu, Notte zilnice din racboi (1914-1916), vol. [, Bucuresti 1937, p. 170. Stone, Army and Society in the Hasburg Monarchy (1900-1914), in Past and Present nt, 33 din apie 1966, p. 98. > €. von Hoetzendorf, Aus meinor Dienszeit (1906-1918), vol. 1, Wien, 1921, p. $03-S04 * Athivele Najionale Bucuresti (In eontinuare A. N. Bucuresti), colectia xerografii Germania, pachet XVIIU2 (Politisehes| Archiv des Auswartingen Amst, Boon, Botscaft Wien, Geheim Il, $47). Tisea, Letres de guerre (1914-1916), Paris, 1932, p. 3435.202 1. $ERBAN Dupai cum il informa pe regele Carol 1 ambasadorul romén la Berlin, Alexandru Beldiman, ministral de exteme german a trimis in acest scop, in septembrie 1914, 0 misiune secreta pe Ling’ cabinetele din Viena si Budapesta’, considernd chestiunea cu atat mai presanti cu edt armatele cezaro-craiesti tocmai inregistraser alarmantele infrangeri de la Lemberg si din Galitia si erau tinute in sah pe frontul sirbesc. Demersuri de acest gen a intreprins si comandantul armatelor germane de pe frontul risiritean, maresalul Hindenburg’, nevoit si constate slabiciunea militard a aliatei Germaniei si, in consecinfi, si intrebuinteze trupele proprii pentru acoperirea breselor create prin retragerea unitatilor austro-ungare. Nevoia unei schimbiri de atitudine fart de nafionalitati, in masurdi si sporeascl combativitatea armatei austro-ungare, a fost resimfiti chiar de oamenii politici maghiari care nu mparciseau conceptiile rigide ale primului minisiru Tisza Istvan. "Nerezolvarea problemelor constitutionale ale monarhiei - seria Jészi Oskar - au presat continuu asupra constiintet 1 ofieri si soldafi. Fii acelor natiuni care continuau lupta in parlament una impotriva ceilalte nu puteau coopera in atmosfera “nationala” a armatei habsburgice, care la rndul ei a fost sufocati de patriotismul artificial dinastic™. Insusi mostenitorul tronului austro-ungar, athiducele Franz Ferdinand, numit inspector sef al armatei - find sesizat de colaboratorii sai in domeniul militar -, sa ardtat preocupat de problema pe care 0 crea exacerbarea sentimentelor najionale ale ofiterilor si soldatilor. Convutsiunile din sanul armatei, culminand cu nemultumirile izbuenite in anii 1911-1913 in randul unitafilor cu garnizoanele in Cehia, i-au determinat pe unii specialisti militari si sugereze ca solutie salvatoare redistribuirea tunor unitati militare, in scopul indepartarii lor de zonele etnice din care proveneau soldajii”. Partial, solutia va fi aplicata in cursul rizboiului, in ceea ce priveste regimentele romanesti, mai ales dupa intrarea Roméniei in conflictul cu Puterile Centrale. Deosebit de sugestiv este ilustrata existenta problemei nationale de compozitia corpului ofiteresc. Datorité importantei acordate armatei, pe care se intemeia siguranta Imperiului multinational, majoritatea ofiterilor activi erau germani si maghiari. Aceasta constituia inclusiv recunoasteres faptului ca se putea conta in primul rand pe cele daua natiuni dominante, ceea ce nu era valabil in aceeasi masurd in privinfa celorlate popoare 51 nationalitati din Imperiu, Jn ceea ce fi priveste pe romani, conform statisticii din 1910, ei reprezentau abia 7% din totalul gradetor, 0,9 % din numiul ofiferilor activi $i 0,6 % din cel al ofiterilor de rezerva, comparativ cu 25 %, 78,7 % $i 60,2 % germani si, respectiv 23,1 %, 9,3 % si 23,7 % maghiari. Chiar daca situatia s-a modificat brusc odata cu declangarea rizboiului mondial, in sensul c& mobilizarea generala a adus in randurite armatei numerosi ofiteri de rezerva, inclusiv din randul popoarelor dominate, rimanea evident’ politica cercurilor conducitoare de a reduce posibilitatea ca unitatile constituite predominant din randul najionalitiilor s& aib& comandanti de aceeasi origine etnica. lati care era in 1915 repartitia pe nationalitati a corpului ofiterese sia trupei, luatd in raport de 10 / 100". ALN. Bucures, fond Casa Regal, dasa 6/1914, £1 7 6 Tis, op. cit, p. 3945; 79481 * 0 Jasi, The Dissolution of the Habsburg Monarchy, Vke Univesity of Chicago Press, 1966, p. 145 RE. Gunther, Phe Army of Franeise Joseph, West Lafayette, Purdue University Press, 1976, p. 171 "°L. Maior, Soldati romani in armata austro-ungara (1914-1918), in Civiizayie medieval si moderna romaneascd, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p.357.Romani in armata austro-ungard tn anii primului rizboi mondial 203 Nationalitatea | Ofiteri | Cadeti | Ofiteri rezervisti | Cadeti rezervisti | Soldati Germani 761 648 568 314 248 Maghiari 107 170 245 255 2 Cehi 32 76 106 120 126 STovaci T 7 T 2 36 Polonezi 7 i8 33 a7 9 Ruteni 2 2 8 15 25 Sloveni 3 a 8 15 25 ‘Sirbo-croati 27 60 i9 3B 9 Romani 10 7 7 a 70 alien 8 4 8 | 8 B Lasdnd la o parte alte consideratii cu privire la componenta etnica a corpului ofiterese, este relevant faptul c’ ofiterii proveniti din réndul celor doud natiuni dominante reprezentau aproape 90 % din total, in timp ce trupa era format In proportie de peste 50 % din soldatiapartinénd nationalitatilor supuse’ Referitor la romani, mai remarcim in acelagi sens ca, desi se situau inaintea slovacilor, rutenilor, slovenilor gi italienilor in privinta numarului total al ofiterilor de cariera, acestia crau de regula ofiteri inferiori (sublocotenenti, locotenenti si cApitani), situafia find total diferita in cazul ofiferilor superiori gi generalilor. intr-un interesant manuseris, inca inedit, despre romanii din armata austro-ungar3, Vasile Barbu, cépitan si apoi maior in timpul rzboiului", arata ca pe parcursul intregiit conflagratii au funetionat fn aceasta armata numai 3 generali, 15 colonei si 12 locotenenti-colonei si maiori de origine romana” data cu izbucnirea réeboiului, era firesc ca autoritatile politice si militare maghiare sa-5i ‘manifeste ingrijorarea in legiturd cu modul cum vor raspunde romani la “apelul patriei”. Guvernul de la Budapesta era constient de nedreptatile mai vechi si mai recente la care supusese poporul roman, mai ales ca abia trecusera cateva luni de la esecul ultimetor tratative purtate cu reprezentantii politici ai acestuia. Cu toate acestea, reactia roménilor la ordinele de mobilizare a fost peste asteptarile guvernantilor, primul ministru considerdnd-o "o mare victorie pe frontul intern al monathiei dualiste’"', chiar dacti evenimentele viitoare vor dovedi ci aprecierile acestuia erau premature. Raspunsul aparent surprinzitor al romanilor la apelul imparatului, prin care isi chema popoarele s& apere patria impotriva "potopului slavismului", are explicatii multiple, O prima cauza a fost, indeosebi pentru masa poporului, constiinta datoriei traditionale fara de "bunul imparat", care intruchipa in ochii " Ibidem. " Dupa Unite, V. Barbu a ajuns pind la gradul de general de brigndt in armataromina, find investi eu misiunee organiza tupeor romine de andarm: " Achiva Muzeului Najional al Uniit Alba Tula (in continuare A. MN. U. A. 1): V. Barbu, Din itoria miliuard @ poporului roman din Transilvania, mss. nelnrcgistat. Ja numele acestora: generali (Joan Boieriu, Gheorghe Domagneanu, Danils Papp); colonel (Hnzu, Sandra, lenachie, Baca, Biboi, Cena, lovescu, Lugojamu, Lupu, Matéring’, Muicd, ‘Memesoiu, Bunaciu, dr. Moga din Sibiu, &. Moga din Arad); locotenenti colone st msiori (Iuoeobici, Tcusiu, Hidu, Bordan, IM. Serb, T, Serb, Pacala, Viad, vajcu, Savu, Stroia, Barbu). V. Barbu adauga ca in perioada interbeliea 12 dintre acegia cob, Heusiu, Hid, Bordan, M. Serb, Pacalt, Vad, Ivagcu, Savu, T. Serb, Stroia si Barbu) au fost avansati la gradul de ‘general de Brigada si, respect, general de corp de armas "

Romania Mare, Bucuresti 1, nx 4 din 7 februari 1916 (Asticolul "Patric thdstori de pare. * Neamul Romenesc, Bucuresti, XI, nr, 110 din 12 noiembrie 1916.210 1. L. SERBAN fata groziviilor cu care roménii s-au confruntat pe front si a multelor nedreptafi pe care le indurau din partea ofiterilor proveniti majoritatea din randul natiunilor dominante, sentimentul datoriei fafé de "tron si patrie” s-a erodat continuu.. Romani s-au convins tot mai mult ef luptd pentru © cauzA straina de nazuin{ele neamului lor, astfel ci, dincolo de aparenta lor supunere, “in liniile de lupté au Ricut ce i-a indemnat constiinta nationala"> Unitatile austro-ungare de pe frontul rusese au suferit in primele luni de rizboi infrange catastrofale, in 26-30 august 1914 armatele ruse au obtinut o importanta victorie in regiunea Lemberg, fn 7-11 septembrie trupele austro-ungare au fost infrdnte in intreaga Galitie si au fost silite si se retragi pe aliniamentul Carpatilor, iar la sfarsitul lunii octombrie ofensiva rush condusé de marele duce Nicolae a silit armatele austro-ungare si germane si se replieze pani aproape de Cestohova, de Silezia si de granita estica a Germaniei. Victoria rusilor in Galitia a fost apreciaté, cel putin la nivelul cifrelor, "mai mare chiar decdt aceea pe care germanii o cdstigasera la Tanneberg impotriva armatelor Jui Samsonov gi Rennenkampf", Intr-adevar, in decursul a numai optsprezece zile de lupta, piederile austro-ungare s-au ridicat la 250.000 de morti i raniti si peste 100.000 prizonier, fiind de-a dreptul catastrofale mai ales in ce priveste cadrele instruite” Ocupad oragul Lemberg, la sfarsitul lunii august 1914, rusii au ajuns la réul San ‘incercuit fortireata Praemysl, pundnd stapanire pe intreaga Galitie si taind caile de retragere spre sud ale armatei austro-ungare, Avanposturile rusesti se aflau Ia Uszok, punct strategic de unde comandamentul armatei tariste intentiona sii declanseze atacul asupra Budapestei. Situatia disperati care se gisea Austro-Ungaria a putut fi salvati numai prin interventia viguroasa a trupelor germane comandate de generalul Falkenhayn, in sectorul Varsovia - Ivangorod, precum gi datorita incapacitafii comandamentului rus de a dezvolta succesele obtinute initial. "Infrangerea care ameninta in septembrie 1914 Duplicea - apreciazé generalul Eric von Ludendorff - putu fi astfel evitata"®, S-a evidentiat ins& cu acest prilej, ca si pe frontul sarbesc, slibiciunea cronicd a armatei cezaro-craiesti si, totodats, subrezenia monarhiei habsburgice multinationale. Capacitatea scAzuti de lupti a trupelor austro-ungate, datoraté intr-o Insemnata mAsurd lipsei de atagament a numerosilor negermani si nemaghiari care o compuncau fata de felurile Imperiului bicefal, il determina pe amiralul von Tirpitz sd afirme: "Aliatii nostri nu strélucese (...). Napoleon avea dreptate: nu te aliezi cu un cadavru"”, Pierderile unitatilor romanesti, aruncate in prima linie, au fost deosebit de mari. Conform cifrelor prezentate de Vasile Barbu, regimental 51 Cluj a pierdut in primele doui luni de rizboi 3.400 de oameni din efectivul de 4.000, regimentul 2 Brasov mai avea la 3 noiembrie 1914 numai 742 soldati si 1 ofiteri, regimentul 63 Bistrita a pierdut in august 1914, in numai sase zile de lupte, circa 60 % din efectiv, regimentul SO Alba Tulia a suferit in 1914 pierderi atat de mari incat a trebuit si fie retras de pe front si tinut in refacere pind in primavara anului 1915, regimentul 21 honvezi Cluj a pierdut numai in 24 august 1914, in luptele din zona Halici, 50 % din efectiv®. Exemplele de acest ‘gen pot fi extinse si asupra celorlalte regimente roménesti, care au inregistrat la randul lor uriage pierderi in morti, riniti, prizonieri si disparuti. Dupa suecesele obtinute de armatele Puterilor Centrale in anul 1915, ofensiva rusa din vara anului 1916 a pricinuit noi infrangeri armatei cezaro-craisti, in cursul arora pierderile s-au cifrat la peste 500.000 de oameni, dintre care numai prizonierii numarau 113.000 soldati 1 17.000 ofieri®. in ce priveste unitatile cu majoritate romaneasca, notim ca, de pilda, in timpul ofensivei lui Brusilov din iunie-iulie 1916, Divizia 7 infanterie Oradea a pierdut 11,000 de oameni din efectivul siu initial de 18.000, regimentul 82 Odorhei a ramas eu numai 511 oameni din efectivul de 5.330, regimentul 85 Sighet a pierdut peste 2.000 de militari etc”. %A.M.N.ULA.1, fond Marea Unire: L. Oanea, Memortu, inv. $999. *B. W. Tuchman, Tunurile din August, Fd Policea, Bucuresti, 1970, p. 387, * sidem , Ludendorft, Conduite dela guerre et politique, Fd. Payot, Pais, 922, p. 101 A. von Tipite, Memoires, Bd. Payot, Paris, 1922, p. 496, © A.MLN.ULA Li: Barbu, mss. eft, p. 114-166. "AL Averescu, op ei, p. 120-123 ALMLN. UAL: V. Barbu, mss cit, p. 14-166,Roménii in armata austro-ungara in anii primului rizboi mondial 21 Aceste crude realititi au creat printre romani stare de tot mai vadit& neincredere in capacitatea combativa a armatei austro-ungare, asociaté cu ndejdea c4 in cele din urma monarhia dualist va fi infrinta, In cartea sa Doud Siberii, Eugen Goga vorbeste cu accentuata ironie despre "Austria, cu armata ei batuta la toate rascrucile Europe, cu soldatii ei finui sub acelasi steag numai printr-un blestem (...), cu neamurile ei incaierate intre ele, sfisiate de eternele hartuieli, plictisite de ea si de Habsburgii i stersi gi vechi ca niste pantaloni de general scos la pensie”. Octavian Taslauanu, la rindul stu, referindw-se la infrangerile din 1914, subliniaza cu insistent’ “rusinoasa fuga armatelor imperiale", iar Avram Todor, pe atunci sublocotenent in regimentul 64 Orastie, arata memoriile sale 8, dup asemenea dezastre, militarilor romani nu le mai rimanea decat "si nad3jduiascd mai mult ca oricdnd cA sandramaua austro-ungara se va narui intr-una din zilele ce vin gi noi ne vom atinge felul national romanesc™* Pe lang ororile razboiului, soldatii romani aflati pe front s-au confruntat permanent cu tratamentul umilitor, deseori inuman Ia care ii supuneau ofiterii maghiari. Petre Nemoianu arata ca, in mod freevent, comportamentul acestora fati de masa soldatilor oscila in functie de mersul evenimentelor de pe front. In momente critice, ea de pilda in timpul retragerii din septembrie 1914, forba lor este mai domoala, mai prietenoasa si sunt foarte intelegatori fata de nevoile noastre", ba chiar, din ordinul comandamentelor, "s-a procedat la o adevarati ploaie de decoratii si numeroase avanséri in grad". ins, de indata ce s-au obtinut cateva succese care au reficut credinta unor fanatici in taria armatei, comportamentul ofiterilor straini a redevenit insolent si brutal, "Multele injurturi pe care le auzisem la adresa bietilor soldati romani - serie Tastiuanu -, ficuser& din mine un ostas intreg, care nu se lupta ins din convingere, ci numai si le arate neghiobilor de straini ¢% neamul nostrv fi intrece si pe cdmpul de lupti™”. In acest fel, “intre ofiferime si soldati era o adevarata prapastie si o ura de moarte, Ofiterii unguri, auzind ci Romania se pregiteste si vind impotriva noastra, igi descarcau ura pe soldaji(..). Legatul la stilp, foamea, serviciul permanent de santineli erau pedepsele cele mai usoare"™. Maruntele concesii nationale facute tn primele zile de rizboi au fost in scurt timp anulate una cate una. in februarie 1915 a apdrut in armata un ordin al Ministerului de Razboi, conform caruia ofiterii trebuiau si-i instruiasc’ pe soldati "sa spun ci sunt cetateni maghiari cu buze valahe’. Acelasi ordin interzicea portul cocardei tricolore, intonarea cantecelor nationale si folosirea limbii roméne, impuniind folosirea exclusiva a limbii maghiare. "Cei care nu erau in stare s& invete frazele raportului ungureste - arata Taskiuanu - eran legati dowd ceasuri de stalp, iarna (...). Am vizut ofiferi btnd pana Ia singe pe romani fiinde& nu vorbeau ungureste. Un ofiter, un ungur, a oprit un soldat roman cu cocarda tricolora la chipiu. I-a smuls chipiul de pe cap, a rupt cocarda gi a cAlcat-o in picioare, iar pe soldat la palmuit"®. Asupra roménilor aflati pe front si a celor ce urmnau si fie mobilizati au avut © puternica influent’ persecutiile autoritatilor impotriva populajiei romdnesti din Transilvania, destinquite cu violen{a mai ales dupa declaratia de razboi a Roméniei. In perioada care a urmat avestui ridicate silnie de la domiciliu si trimise dincolo de Szolnok 8.500-10.000 de persoane, major munca in mine si fabrici, iar 400-500 in lagirele de la Taplostilye si Ostffyajsenyfaja”. inca in septembrie 1916, cind armata romana se mai gisea in Transilvania, s-a inceput judecarea unor procese pentru "tridarca de fara" si "agitatic", intentate impotriva a 257 de romani, intelectuali, ‘muneitori si farani7', Sub motivul mai mult sau mai putin intemeiat al colaborarii cu armata romana, © E.Goga, op. cit, p. 59 0.€.Tisliuanu, Hora obucelor, Beate, 1916, p. 76 © A.M.N.U. AL, fond Marea Unie: AP. Todor, Memoriy nw. 6003 /37. © p, Nemoianu, Prizonir La rug. ps 28 %0.€,Tistauanu, Te ani pe mpl de razboi, . 190. © Ibidem. Versi A. Cina, Sub steag stdin. Sehite paves din Ardeal (1914-1916), Bueure, 1920, 0.€.Tisuanu, Tre lun pe cdmpul de rcbol . 349-380, PAM.NULA.L:L,Oanc, ms. cit shiva nstitului de storie, Cluj-Napocs, fond Minister de Interne ungar, pachet 12/1916, dosa 10 fla 12212 1. L. SERBAN numerosi romani transilvaneni din toate categor le sociale au fost trimisi in fata curtilor martiale™, astfel incat din unele date incomplete rezulti, de pilda, c& din comitatul Sibiu au fost ridicate 293 de persoane, din Hunedoara 264, din Fagiras 205, din Brasov 198, din Alba Inferioara 134 etc” Masurile represive erau indreptate cu precddere impotriva intelectualitatii, acuzata de autoritati c& sentimentele nationale ale populatiei romanesti. Majoritatea celor arestati au fost intemnati in 12- 15 comune din jurul oragului Sopron, numarul lor variind intre 2-3.000 de persoane. Ei au fost eliberafi abia in mai-iunie 1918, dupa semnarea pacii intre Roméni ruterile Centrale”. S-au luat rmaisuri si imporiva presei romanesti din Transilvania, care au dus practic la desflintarea acesteia, cu patine except, Intrarea Romaniel in rizboi a servit autoritailor ungare ca pretext pentru crearea asa- zisei "zone culturale" in regiunile invecinate cu Regatul, ducdnd la desfiintarea a 311 scoli romanesti cu 477 de invatitor, in locul cArora urma sa se deschida coli de stat cu limba de predare maghiara”® ins de Ia sfarsitul anului 1915, intre romanii din armata austro-ungara au inceput sa circule tot mai insistent zvonuri despre apropiata intrare a Roménici in rzboi impotriva monarhiei dualiste Jn legitura cu aceasta, referindu-se la soldatii din batalionul siu, rani din tinutul Sibiului, Fagiragului si Bragovului, Taslauanu remarca ci majoritatea stiau carte, erau oameni umblati prin Rominia si chiar prin America, luasera parte la luptele politice din cereurile lor electorale, adica " diideau seama de rostul Tor in tume ca neam”. Ei eredeau in idealul nafional propovaduit de conducatorii romanilor ardeleni, simteau c& se apropia timpul tntrupiii lui gi de aceea “asteptau intrarea ostirii romfnesti in Ardeal si intrebau mereu cfnd vin cei din fara si cfnd se pun domnii in fruntea Jor ca s& se rifuiasc& cu asupritorii de veacuri"”®, Acelasi Taslduanu relateaz’ c& inainte ca evenimentul si se fi produs, printre romanii din regimentul su aflat pe frontul galitian a circulat in secret 0 scrisoare primita din Transilvania, cu privire la iminenta beligeranti a Romaniei aléturi de inamicii Puterilor Centrale, "Scrisoarea cu stirea - scria el - trecea din mand in mana si soldatii se sfatuiau intre ei cum s& dezerteze $i si se intalneasc& cu armata eliberatoare. Unul din soldati m-a rugat odat8 si iau eu conducerea batalionului intreg si s ne tragem tot pe munfi pana in Bucovina, unde trebuie sa-i gasim pe ai nostri"” Documentele timpului consemneaza declarafiile unor romani transilvaneni, care afirmau c& in clipa cdnd Romania va declara razboi monarhiei dualiste, "ostasii romani din armata austro-ungarti Vor intoarce armele impotriva grofilor si celorlalti asupritori”*, Cu aceleasi sentimente potrivnice ‘Austro-Ungariei, doi intelectuali din Bistrita declaran c& indata ce Romania va noi romani, vom pizi podurile, efile ferate, garile, institutile, pentru a usura calea armatei romaine" Memorialistica combatantilor din primul rézboi mondial evidentiazd c& la aceasta stare de spirit a contribuit mai ales activitatea desfagurata in réndul soldatilor de catre ofiterii rezervisti - intelectualii romani devotati idealului national -, precum si rspaindirea printre cei de pe front, din spitalele militare gi din garnizoanele de resedin(, a literaturi si presei nationale, colectata si difuzata prin grija "Astrei". Evidentiem, de pilda, c& de-a lungul anilor de rézboi "Asociatiunea" a trimis militarilor romani 109.354 cArti de citit, la care se adauga alte diverse lucrari literare si ziare expediate direct de despartamintele "Astrei" 51 de redactiile "foilor" roménetti din Brasov, Sibiu, Arad, Blaj, Orastie, Lugoj, ete.™. iblioteca Academie} Romane, servieiul manuserise (In continuare B.A.R.), Arhiva Dr, Constantin Angelescu, vo. 1, mss. 18, Direoiajudeteand Sibiu a Arbivelor Naionale (in continuare D. J. Sibiu A. N}), fond “Astra, dosar 06. % A.M.N.U.A. Js Le Oanea, mss. ™ Destramarea monarhiei astro-wngare (1900-1918), Ed, Academic, Bucuresti, 1964, p. 143. % 0, Tastuanu, Tre’ lun pe edimpul de rizboi, p- 26-27 ” ibidem,p. 123 ™ B.A. Ra iliala Cluj-Napoca, fond manuserse, mss. 642 ” Biden © Veal in detain: R, Groza, op. cit, p. 351-362 si P. Abrudan, Aetivitatea eulturalé a “Astret” tn anti primutul rizbot ‘mondial - premisd a fur setulu!nosional unitar roma, in Revista de istorie, 1981, 34, ne. 5, p. 935-947.Romani in armata austro-ungard in anii primului razboi mondial 213 Grelelor pierderi suferite de regimentele roménesti si tratamentului discriminatoriu la care ‘rau supusi soldatii li s-au adiugat numeroase privatiuni: foametea, frigul, bolile de trista faim din ani razboiului etc, Pe misura trecerii timpului, romanii s-au putut convinge tot mai mult c& greutatile pe care le indurau nu proveneau numai din realitafile specifice razboiului, ci erau totodata efectul unei politici premeditate, contrare insasi fiinfei lor nationale. Desi, in majoritatea lor, militarii roméni au continuat pana spre sfarsitul rizboiului sa-si facd datoria fay de "patrie”, evidentiindu-se chiar in lupte*', acest complex de factori a determinat aparitia a tot mai multe cazuri de trecere individuala sau fn grup in Tinie inamicilor Austro-Ungariei. Dupa cum am aritat, fenomenul dezertarilor s-a manifestat in tot cursul conflagratiei, dar a Iuat amploare ‘mai cu seama dupi intrarea Roméniei tn rzboi. Un rol important in acest sens Ia avut, de pilda, proclamatia Marelui Stat Major al armatei roméne catre conationalii din armata austro-ungara fn care se spunea, intre altele: "Frati romani, bucurati-va, Roménia a intrat in razboi si, alaturi de Anglia, Franta, Italia si Rusia, a pornit si va elibereze. Visul de sute de ani se implineste, persecutia s-a ferminat (..). De astizi locul vostru nu este in armata austro-ungara, parasiti randurile sale, veniti sub steagul roman fri rezerve, si luptati impreund pentru fericirea noastré si a voastra. Veniti si infaptuim Roménia Mare™". in timpul ofensivei romane in Transilvania si in siptaménile care au turmat numarul dezertarilor a crescut brusc la aproape 40.000 de oameni", care au trecut in rindurile armatei roméne sau ale armatei ruse. Multi militari romani din Transilvania $i Bucovina au inteles ca, in noile conditii, a lupta impotriva armatei ruse insemna implicit a lupta impotriva Roméniei, deci contra intereselor general romanesti®. Dezertirile s-au produs in imprejurdri si in forme diferite, dar cele mai multe au avut ca numitor comun faptul c& grupurile ce se hotarau s treacd la inamic erau indrumate de ofiteri, mai ales dintte rezervistii proveniti din réndul intelectualitatii romaine. De regula, ele au fost pregatite din vyreme prin activitatea de "propaganda roméneasca" a ofiterilor, ins numeroase au fost cazurile end au avut loc spontan, in functie de evolutia luptelor in diverse sectoare ale frontului. Vasile Barbu serie 4 nuumai intr-o singurd noapte din septembrie 1914, in timpul unei incursiuni, rusii au fcut prizonieri ‘un grup de ofiferi si 300 de soldati din regimentul 64 Orastie, care s-a predat fir& si pun’ rezistenk& Un fost soldat din acest regiment, Petru Simedru din satul Vinerea (jud. Alba), arata in memoriile sale cf nutrea de mult gindul de a dezerta si, in acest scop, "jineam legiturd stransa cu sublocotenentul Branga Ioan din Orastie si eram foarte activ in a atrage cét mai multi prieteni si vind cu noi si si plecam". Conform aceluiasi Barbu, 4 ofijeri gi 20 de soldati din regimentul 64, toti posesori ai unor distinctii militare austro-ungare, au trecut in octombrie 1916 in liniile rusesti cu intentia de a se inrola mai apoi in armata romana. Deoarece acest act se adauga altora de acelasi gen, regimentul a fost scos temporar de pe front si s-a dispus constituirea unor comisii de anchet& la partea activa a unititii, la batalionul sedentar din Viena gi la cereul de recrutare din Oristie. Desi cercetérile au durat pana 1917, nu s-a putut dovedi vinovatia altor militari in afara celor ce dezertasera, dar s-a hotérat totusi transferarea din regiment a ofiterilor roméni ce mai raméseseri: cApitanul Traian Popa, locotenentul major Vasile Barbu, sublocotenentut Emil Colbazi si stegarul Abel Oprisa”. Cazurile de dezertare din regimentul de la Ordstie au revenit in atentia autoritijilor in noiembrie 1918, cu prilejul depunerii juramantului armatei fata de impiratul Carol al IV-lea. Dupa relatarea unui roman direct implicat in aceste evenimente, componentilor unitatii li s-a comunicat & un alt grup de ofiteri romani acuzafi de a fi intenfionat si dezerteze in anul precedent "au fost 0, Tastiuany, Tret luni pe cdimpul de ribo, p. 26-27. © ALN. Bucuresti, coletia microfime Lugostavia, rola 130, ¢ 298. L, Maior, op. ct, p. 361. % \. Piciorus, Noi date privind nepunerea soldaplr roman dn armata ausro-ungard x primul rzbo! mona Mehed storie cultard, vl 1, DrobetacTurn Severin, 1978, p. 128 © Arhiva Muzeutui civilizatei dacice si romane Deva (in continuare A. M. C.D, R. Deva): P, Simedru, Amintet din rasbotul 1914-1918, mss, £1 %A.MONLUL AL: V. Barbu, mss, et p. 130-133,24 1. 1. SERBAN condamnafi de Consiliul de rizhoi la moarte prin glont, iar stegarul Crigan Andrei la moarte prin spanzuratoare"™ Referindu-se la acelasi fenomen, fostul sublocotenent Petre Nemoianu serie c& intreaga sa companie a trecut la rusi in noiembrie 1914, in satul Novo-Selo de la poalele Carpatilor galitieni. El ‘mai adaugi cd, personal, intenjiona s& dezerteze mai devreme, dar "neavand nici-o sugestie de undeva, ‘nu am avut curajul si trec din proprie inigiativa"™, situatie care, de altel, era valabila pentru numerosi romani de pe front. $i, in fine, pentru a mai adduga un exemplu dintre multele cazuri de acest gen, sublocotenentul Victor Deleu, originar din Simleul Sitvaniei - care va juca un rol esential in organizarea voluntarilor romani din Rusia - a dezertat Ja rusi in toamna anului 1915, impreund cu {ntreaga companie aflata sub comanda sa. in amplele sale memorii el evidentiaz& c& pardsirea armatei cezaro-craiesti a fost plinuita cu mult timp inainte, c& a pregatit dezertarea prin discutii repetate cu soldatii si cd acestia I-au urmat cu ineredere gi entuziasm, "stiind c drumul nostru spre Romania libera ne-a fost dat s& treac& prin Rusia"®. Cazurile de dezertare sau nonrezistenta voitd, cu scopul caiderii in captivitatea ruseasca au sporit in intensitate din a doua jumatate a anului 1916, ilustrand convingerea impartasita de tot mai ‘multi militari romani ci "si asa au fost prea mari sacrificiile aduse unui dusman care 0 mie de ani a Incrucisat caile neamului nostru’”. Amploarea crescdnda a feluritelor acte de nesupunere, lipsa de ‘combativitate a unor unititi militare, dezertirile etc. au sfirsit prin a alarma conducerea armatei ‘austro-ungare, care a emis aga-zisul "Ordin pentru statariu sau judecarea momentana" ce prevedea ci "se pedepsesc indata (cu spanzuratoare sau impuscati) tofi soldafii care provoaca rascoale ori dezerteaza, care nu se tin de cele cuprinse in jurimant, care afafa la revolie, care se recruteazi pentru alta armata, pentru spionaj contra armatei, care savargese crima de les-majestate (..)""". O alti masura @ Marelui Cartier General austro-ungar a fost - indeosebi dupa intrarea Roméniei in razboi ~ transferarea majoritatii regimentelor cu componenfa predominant roméneasca pe frontul italian. Desi, in aparenta, ordinul era justificat de scdderea presiunii armatei ruse dupa esecul ofensivei lui Brusilov din iunie-iulie 1916 si de prezenta mai masiva a trupelor germane pe frontul ruso-roman in sprijinul aliatului austro-ungar, adevaratul motiv era vizibila tentatie pe care o reprezenta pentru componentii acestor regimente vecinatatea hotarelor roménesti Datoriti amplificarii fenomenului dezertarilor, comisarul guvernamental al Transilvaniei a proclamat in 4 septembrie 1916 starea exceptional pe cuprinsul intregii provincii. Conform ordinului Ministerului de Interne de la Budapesta, inspectoratele locale ale jandarmeriei au primit dispozitii speciale cu privire la urmarirea si prinderea dezertorilor, iar unitatile de jandarmi din zonele invecinate cu Romania au fost dotate in acest scop cu efective suplimentare”. in ani 1917-1918, dupa file austro-ungare au inceput si primeasc& informatii despre constituirea trupelor de voluntari transilvaneni au fost Iuate masuri suplimentare menite si combatii acest fenomen, Prefectul comitatului Hunedoara, de pilda, a emis circulara nr. 4303 / 1918 cétre pligile componente cu dispozitia de a se efectua anchete cu privire la prizonierii romani din Rusia care sau inrolat voluntari”. Ca rispuns, cépitanul de politie din Oristie raporta c@ ofiterii de rezerv Romulus Boca gi Joan Branga au dezertat si s-au inrolat in armata romana, propunind ca averca acestora si fie sechestrati, iar ajutoarele de rizboi cuvenite familiior lor si fie sistate™. De altfel, referitor In aceste °7 A.M. C.D.R, Deva: A. Crigan, Condamnat la moarte prin stream ~Amintr’ din ful 1914-1918, mss. 34 % P.Nemoianu, Prisoner fa rg, rob la ungurt p48. © B.A.R,, Serv: msse, fond Vietor Deleu: V. Deleu (1876-1939). Biografe,cait mss. vol, IV, p. 238, Cte un set din cle 2ece caiete manuserise cuprinzind date despre familia Deleu din Simleul Silvanic, ev precddere despre festul voluntar Vietor Deiew se aft sila Directa judefeand Clu a Athivelar Nationale iim A. M.N.U.A % P, Nemoianu, Prima Alba lulie. p.. °" Ch. 0. ThskBuans, Trei lun! pe edmpul de rdzboi,p. 138. D. J. Deva A. Na, fond prefectura comitatului Hunedoara, dosar 173/1918, £5. Numeroase date despre misurile isciplinare lunte de autortile austrorngare se gisesc, inte altele, la Directiajudejeana Cluj a Athivelor Nalionale, fond Prefect judetului Somes, actele vicecomitelui pe ani 1914-1946, » tidem, dosar 177 / 1918, £ 7-8, 11-14, 16-19, 23, * idem, £36,Romanii in armata austro-ungard in ani primului rizboi mondial 21s misuri, este edificatoare propunerea c&pitanului de politie de granita din Brasov citre imputernicitul guvernului ungar, cu sediul la Térgu Mures: "Va propun si dispuneti ca toti subprefectii din teritoriul Dys. si procedeze la o revizie amanunfiti a acestor liste de ajutoare si si sistati ajutoarele de razboi pentru cei care au intrat in serviciul inamicului"™. in pofida acestor dispozitii exceptionale, actele care puneau sub semnul intrebarit insagi pretinsa coeziune si tirie a armatei austro-ungare au primit noi dimensiuni, pe miisura prelungirii conflagratiei, conducdnd in cele din urma, impreuna cu un complex de alfi factori, la risunatorul debaclu din toamna anului 1918 al imparaie’ dualiste IOAN I. SERBAN THE ROMANIANS IN THE AUSTRIAN-HUNGARIAN ARMY DURING THE FIRST WORLD WAR SUMMARY ‘The first part of the research provides a series of details, referring to the organizational structure of the heterogeneous ethnic composition of the Austrian-Hungarian army, which reflected the very multinational character of the dual empire together with all the consequences that sprang from it and which came to a final conelusion in 1918 with the dissolution of the Austrian-Hungarian Empire, It is underlined the fact that despite ‘the national oppression to which the Romanians from Transylvania and Bucovina were subject to, they responded Presently to the orders of the summoning to the army in the summer of 1914 and to the innumerable drafting which took place during the World War I, fighting in battle just as well as the soldiers of the privileged nations. However, their state of mind was not one of enthusiasm and faithful obedience towards the "foster country’, but mainly one of disillusionment at the fact that they were not fighting for their own people. Therefore, many of those taken prisoners on the Russian and Italian battlefield channelled their hope towards the Romanian Kingdom, which they considered to be their truc country, organizing themselves into Legions of Volunteers to contribute together with the Romanian army to the defeat of the Austrian-Hungarian empire and to the accomplishment ofthe unity of all the Romanians into one state. * idem, 1.28.